4 noiembrie 2018

Adăugat în:

Testul pentru adenomul de prostată

Reluare pentru noile generații de cititori.


Testul pentru adenomul de prostată: vă pișați pe vârful pantofilor. 
Remediu: tratament si operatie

Ce este prostata si unde se afla? 

Prostata e o glandă cam de mărimea unei nuci. Ea se afla undeva intre anus şi testicule, cam la 5-6 cm în profunzime, chiar sub vezica urinară (băşica udului). Am pus jos o poză pe care am încercuit glanda aceasta buclucaşă
Cel mai important pentru discuţia noastră este faptul că prin ea trece uretra, adică tubul prin care se elimină afară urina din vazica urinară. Vă imaginaţi o mandarină în care băgaţi un pix. Mandarina e prostata iar tubul pixului = uretra.

Ce este acela adenom?
Adenomu înseamnă că glanda respectivă, prostata adică,  se umflă uniform. Adică creşte cam ca şi aluatul. Iar la apăsare rămîne de consistenţa organului iniţial, adică elastică precum o minge. Nu este ca şi  cancerul adică nu dă metastaze şi nu te omoară. De aia se mai numeşte şi tumoare benignă.

Ce este adenomul de prostata?

Nu avem decît să combinăm ce am spus mai sus: este deci o umflare a prostatei, o umlare uniforma. Această umflare a “mandarinei” apasă pe ţeava pixului şi îi îngustează diametrul, subţiind-o. E cam ceea ce se vede în cele 2 poze de jos, în prima fiind situaţia normală iar în a doua cum apare în cazul adenomului
 Cu verde am încercuit zona unde canalul apare îngustat.  Am aratat şi pe unde e anusul adică orificiul fundului  şi veţi vedea de ce…

Cât de des apare adenomul de prostata?

Păi apare cam des…Cam asta e proporţia  în realitate:50% din bărbaţiii peste 60 de ani au adenom de prostata. Desigur mai mult sau mai puţin grav, dar îl au…

De ce apare adenomul de prostata?

Cele mai recente teorii spun că principala cauză este scăderea,de la o anumită vîrstă, a secreţiei de testosteron. În locul lui organismul produce un hormon înrudit numit dihidtrotestosteron, acesta din urmă stimulînd creşterea în volum a prostatei. Deduceţi că o cale de tratament (cel puţin teoretic) ar fi un medicament care să scadă acest dihidrotestosteron…dar să nu anticipăm.

De unde stiu ca am adenom de prostata?

E un diagnostic uşor de pus. Dacă ai citit bancul de la început ai deja două indicii: ai peste 50+60 de ani şi urina nu mai “ţîşneşte” aşa ca în tinereţe ci curge perpendicular, uneori abia mai picură. Ca în desenul de mai jos
Cauza e simplă : ai văzut că adenomul de prostată apasă pe canalul pe unde se elimină urină şi îl îngustează. Efectul e tocmai această slăbire a jetului.
E mai greu de spus dacă e vorba de adenom sau de cancer. Medicul urolg face de obicei un tuşeu rectal: bagă degetul în fund (al tău) şi palpează prostata. Dacă prostata e moale şi elastică, e adenom. Dacă e tare ca lemnul, e cancer .Asta nu e o invitaţie de a îţi baga singur deştu  în fund.De multe ori şi acest examen e irelevant şi verdictul se dă numai la biopsie.
Alte metode de diagnostic gen ecografie….tomografiedozări hormonale…sînt luxuri scumpe pe care dacă chiar vrei ….Dar de cele mai multe ori e suficient ce am spus pînă aici că să presupui că ai acest adenom

Cum evolueaza adenomul de prostat daca nu il tratez?

În unele cazuri de umflare mai lentă a prostatei, vezica urinară îşi dezvoltă musculatura şi pompează mai cu forţă urina. Aşa că dureaza mult pînă ce canalul ajunge să se astupe. De multe ori moartea e mai rapidă decît adenomul.
Dacă evoluţia e mai rapidă se ajunge la un moment dat să se astupe canalul şi urina nu mai curge. Vezica se dilată…durere….au-au şi ajungi la urgenţă. E ceea ce se cheamă retenţie acută de urină. Soluţia = sonda urinară în prima fază iar apoi operaţia

Cum ma tratez de adenomul de prostata fara sa ma operez?

Desigur cu pastile. Exista doua tipuri de pastile, fiecare cu avantajele si dezavantajele corespunzatoare
Pastile din categoria  Antidihidtrotesteron . Actioneaza pe hormonul ala de care am amintit, adica dihidtrotestosteron. Ca urmare el chiar reduce volumul prostatei. Dar ca orice medicament ce se joaca cu hormonii are si efecte adverse legate de acestia .In cazul de fata poate afecta functia sexuala. E treaba urologului sa va indice medicamentul pentru fiecare caz in parte.
Prostamol. Acesta NU are actiune hormonala, amelioreaza simptomele dar NU REDUCE VOLUMUL PROSTATEI SI NU OPRESTE CRESTEREA EI. E drept ca nu are nici efectele adverse ale proscarului.
Un citat din prof. Sinescu, specialist in urologie.
“Multi pacienti recurg la Prostamol si Prostenal, produse carora li se face reclama la televizor, dar ulterior, nu numai ca simptomele acestora nu s-au ameliorat, ci s-au agravat, iar afectiunea a progresat”
Cum e operatia de adenom de prostata?

Eh, am ajuns la ceea ce ne e teama tuturor…adica OPERATIA DE PROSTATACare, in termeni stufosi, se cheama TransUrethral Resection of the Prostate. Literele rosii ii dau denumirea prescurtata adica TURP.
În ce constă de fapt turpu ăsta. Se introduce prin canalul penisului (pe unde iese urina) o sonda care are la capat un dispozitiv ca o secera. Iar cu acest dispozitiv se taie fîşii de prostată care se împing in vezică de unde apoi se elimina cu urina. Seamana cu golirea unui pepene de continut printr-o găurice. .Uite pe filmul de mai jos cum se desfăşoară această fază
Desigur se face anestezie…generala sau in coloana,dupa caz.Operatia dureaza cam 1-2 ore.Uite mai jos un film ceva mai lung cu fazele operatiei




După operaţie apar nişte neplăceri Le punctez pe cele mai importante ca să ştii la ce să te aştepţi.

-ejacularea retrogradă.
Sperma în loc să iasă “prin faţă” se elimină în vezica urinară.

-incontinenţa urinară.
Adică nu mai poţi ţine urina fiindcă în cursul operaţiei a fost slăbit sfincterul

-refacerea adenomului cu necesitatea de a se interveni din nou.

Aceste complicaţii nu sînt frecvente(apar în 5-10 % din cazuri),  dar ele există..


Dupa drweather

23 comments:

Huhurez Rez spunea...

@all
Inseamna ca stam bine cu simptomele care provoaca ingrijorari pentru boala de adenom de prostata printre cititorii acestui blog.
Numai 366 de cititorI au fost interesati, in 7 zile, sa citeasca acest articol.
Cugetati si analizati; riscul adenomului de prostata este mai actual si mai periculos, la vârsta noastra, decât neactualizare pensiilor contributive de catre o noua lege a pensiilor militare.
Unii urologi nu se ingrijoreaza pentru pacientii care spun ca au o viata sexuala normala, ca in tinerete. Abstinenta mareste riscul adenomului de prostata. Fiti activi!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ce n-as da sa va arat certificatul meu medical cu diagnosticul de adenom de prostata! Boala astazi este vindecata! Cu ce? Simplu: Am amestecat urmatoarele plante, in mod egal, avand grija ca din cand incand sa refac amestecul cand primul amestec se apropia de terminare: pufulitza cu flori mici, ghimpe, urzica moarta alba, galbenele si busuioc, dupa care le-am pus intr-o punga mare de hartie.
Tratament: Intr-o cana de 250 ml se pune 1 lingurita varfuita de amestec de plante, peste ele se toarna apa in clocot, se pune capac pe cana si se lasa 1 minut, maxim 2 minute sa ,,traga,'' se strecoara, se bea caldut, inghitituri mici si rare care sa atinga zona sublinguala. Apoi se sta 10 minute culcat pe dreapa, 10 minute pe spate, apoi 10 minute pe stanga.
Se bea o cana dimineata cu 30 minute inaintea mesei, si seara pana in ora 21, tot pe stomacul gol, ca daca intarzii cu bautul, risti sa te scoli pentru urinat, ceiul provoaca urinari, asa ca beti apa in restul zilei sa nu va desidradati, asta pana se intra intr-o rutina.
Nu se opreste tratamentul nici o zi si el se va desfasura pe o perioada de la un an pana la doi, dar vindeca in mod sigur! Faci analize, daca esti vindecat opresti tratamentul dar vei avea grija sa faci cure de cateva zile lunar de intretinere cu aceste ceaiuri.
Nu ai voie sub nici o forma sa mananci muraturi, saraturi exagerate, eu n-am mancat deloc sare, dar nu e bine, ci moderat, nu ai voie sa bei alcool de orice fel (berea e data dracului, e mai rea ca rachiul), borsuri acre si se zice, nu stiu de ce, ca si lamaia face rau, dar catina sa consumati cat se poate de mult caci catina grabeste vindecarea: ceaiuri de catina, Catinofort, catina cu miere de albine, catina strivita ( striviti catina cu lingura de inox ca altfel iese intreaga pe anus!), mancati sfecla rosie coapta si fiarta intregi, apoi facute salate sau la mixer, grabeste vindecarea si ea), nu consumati condimente iuti, piper...
Dureaza ceva, dar cu pastilele lor va garantez cancerul, pe bune! Unde-mi vedeti numele postat si aveti intrebari, faceti-o ca va raspund! Daca ma urinam de 10 ori pe noapte, acum doar la culacare si dimineata la trezire! Succes!
@ Sa tineti minte reteta, D.le Huhu Rezea!
Important: Ceaiul vindeca toate bolile de ficat, splina si pancreas si curata exemplar circuitul sangvin si organismul! Cu acest ceai, plus la pranz pastile de silimarina, vindecati si cirozele! Tata mosu va asigura de reusita! Puteti adauga la acest ceai coada calului si urzica vie, efectul va fi si mai bun!

mircea marian spunea...

Doresc sa utilizez acest tratament si voiam sa va intreb daca plantele se amesteca in gramaje egale? Astazi cand medicul mi-a dat un tratament standard, cat am asteptat la rand am gasit postarea dumneavoastra. Cred ca nimic nu este intamplator.
Va multumesc!

Huhu Rezea spunea...

@Cornele
Răspunde-i lui Mircea Marian!
Tu cum dormi, când mergi la baie? La margine sau la perete? :)

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Mircea Marian, se iau pachetele a cate 50 gr. fiecare din Plafar. Asta-i standardul. Nu-i bai daca o firma va vinde o planta la 60 de grame! Alceva: Sunt plafaruri din astea traditionale care vand plantele mai ieftin, dar galbenelele cele mai bune se gasesc la Kaufland, pentru ca in pachetele sunt doar petalele alea galbene, pure, fara frunzarii. In rest nu sunt pretentii. Deci pe pachetele sa fie gramajele la modul aproximativ egal, 50 gr, deoarece compozitia acestora au similitudini. Repet ca daca una doua sau toate sunt de 60 gr, nu-i bai. Aproximativul conteaza, ca nu-s drajeuri de inima! Amestecul plantelor sa se faca cu un fular la gura, caci praful de plante poate sa dea alergii, dar sa se faca bine, bine de tot, apoi puse plantele in acele pungulite care au ramas. Catina aceea, ca adjuvant la tratament, va grabi vindecarea si este un panaceu vindecativ, plus ca da acei hormoni, de fapt testosteron la barbati, lipsa la varsta noastra. La catina sa nu se faca abuz, caci sunt vitamine. E bine sa se ia Catinofortul drajeuri, conform prescriptiei, iar ceaiul din catina sau catina cruda sau in miere cure de 2 luni cu pauza de 1 luna, si tot asa timp de un an, daca se mai prelungeste tratamentul, se continua cu cure de 1 luna si pauza de o luna. Daca regimul este sever aplicat si se iau ceaiurile corect, eu sper intr-un an sa se vindece, dar si vindecat declarat, se mai continua un an tratamentul de intretinere, car poate fi acesta in continuare, maca 6 luni pentru definitivare. Adresa mea de mai ifrimcorneliu@yahoo.ro sau tot aici caci ma va anunata adminul.
Hai sa-ti mai vand un pont: Catina uscata se rasneste bine in rasnita de cafea, se pune in borcanas de sticla cu filet. 1 lingurita rasa cu praf de catina se pune in cana peste care torni apa clocotita si tii acolo cu capac pana aproape de racire, sa traga bine, sau daca trebuie bauta musai se tine capac 10 minute. Niciodata sa nu se bea nimic fierbinte ca da cancer de esofag sau stomac, deci un ceai sa se raceasca se poate tine cana in apa rece. Trebuie doar caldut, baut cu inghitituri mici si rare.
Alt pont: Sa ai plantele asigurat multa vtreme in casa, poti lua cate 2 pachete din fiecare planta, sau catre trei, sau cate patru din fiecare planta si le amesteci si ai o cantitate mai mare depozitata, o grija in minus. Eu luam cate cinci din fiecare, amestecam in lighean si aveam mult timp. Plantele sunt valabile 2-3 ani. Eu mi-am cules plantele de pufulita din natura, de la Brasov de la Babarunca, de pe pantele mlastinoase, erau pantele muntilor pline de flori violacee si puf, in august, dar nu te indemn, ca daca nu stii planta asta, care-i scurta, si culegi plante mai lungi, suratele ei, risti sa faci varza totul, asa ca cumpara! Orice nelamurire aici, oricand! Succes!

Marius Pusztai spunea...

Un batranel de prin partea locului ne recomanda urmatoarele pentru tratarea adenomului si a adednocarcinomului de postata: prima zi 100 ml apa cu 13 picaturi tinctura de vâsc, a doua zi zeama de la un cartof crud razuit si stors (puteti pune si putina apa), a treia zi zeama de la o lamaie cu putina apa, a patra zi o lingurita de bicarbonat cu 100 ml apa, a cincea zi o cana de lapte de capra. toate acestea luate dimineata pe stomacul gol, cu jumatate de ora inainte de micul dejun. La noi a functionat. Functioneaza si in cazuri mai grave.

Leonard spunea...

Foarte frumos ai descris Flavius tratamentul naturist si cu mult talent.
Deci , acum dupa tratament , "jetul" (din titlul temei) este pe deasupra capului daca nu-l stapanesti ? (te ti la "petrica" ca la tulumba pompierului). Nici nu vreau sa ma gândesc cum merge "la intepat"...

Leonard spunea...

Mare atentie,
Nu va autodiagnosticati cu "adenom".
Primul si cel mai important pas , este la medic pt. efectuarea unei investigatii imagistice (ecografie).De multe ori , asa zisul "adenom" poate fi un cancer.
Modificarea invelisului exterior al prostatei daca este aratat de ecografie , este cel mai mare semnal de alarma.
Nu este de glumit.
Intai la doctor pt. un diagnostic de excludere.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Huhu Rezea: Eu dorm, oricum, la margine, dar depinde de lichidele ingerate, mai ales seara! Si am mai observat ceva: Daca umblu fara ciorapi prin casa cand e frig, afara fara indispensabili iarna, imediat am probleme cu urinatul, intru in panica si beau aceste ceaiuri o luna preventiv, sau doua, caci am probleme cu urinatul des! Nu-i de joaca, mai ales ca pandeste recidiva.

@ Leonard, multumesc pentru aprecieri. Fiind in floarea vartei, deci si viril, fara probleme de prostata, dar daca vrei sa spargi nuci si prin vecini, ori acasa sefa de aragaz sa te indoape cu cele mai alese bucate te sfatuiesc sa faci o cura de 2 luni cu tinctura de branca ursului de 50%-70% alcool, exact cum scrie in prospect. Intr-un pahar cu apa de 50-100 mll sa pui 1 lingurita tinctura si o bei pe stomacul gol, cu 1/2h-1h inaintea meselor de dimineata, pranz si seara. In aceasta perioada sa eviti alcoolul. Tratamentul tine, deci, zi de zi, 2 luni, iar efectul in timp, culmea, tine 1 an de zile ca zici ca ai priapism! Deci o virilitate si erectie garantate 1 an! E cea mai minunata planta branca ursului! Dar si doamna sa faca la fel, daca-i frigida, Doamne, fereste. E bine fara egoism si partenerii sa urmeze reteta impreuna. Tinctura cea mai buna e de 70%, dar rar o gasesti, asa ca merge si de 50%, 60%, 65%. E mi-am facut singur din planta care pute ca dracul, dar e aromata dupa ce devine tinctura si cine vrea il invat cum s-o faca. Se poate lua planta din plafar si face cure fara alcool: Rasnesti planta cu rasnita de cafea electrica, pui apoi in borcan de sticla cu filet. Dimineata, pranz si seara se ia cate o lingurita rasa cu planta rasnita astfel: planta se tine sub limba cam 5-10 minute, dupa care se inghite cu un pahar cu apa. Dar scrie in prospect. Cura e tot de 2 luni, se ia tot in cuplu sa aiba amandoi beneficii. Se trareaza impotenta si frigiditatea, iar pentru infertilitate sa aiba copii mostenitori, se iau cate 4 lingurite pe zi, adica dimineata la trezire, la pranz pe la h12-01, apoi pe la h 17 si ultima doza inainte de culcare in jur de orele 22. Orice nelamurire, pe mail sau aici. Planta rasnita sub limba pentru cei care nu au voie alool.
Interesant: Tratamentul acesta vindeca toate bolile de inima, adica tensiunea mica si tensiunea mare revin la normal, cat si tahicardiile, dar scrie si in prospecte! E o planta minune, caci ceaiurile din branca ursului vindeca TBC-ul si bolile de plaman. Pe vaile impadurite si poenile padurilor, mai ales ale Brasovului, creste de o tai cu coasa, are floarea alba si mare ca cea de soc, seamana cu p....a tigancii, dar are floarea alba si mare si frunzele mari, paroase, ca si tulpina, e inalta si de peste 1 m, creste prin poenile, vaioagele cu cursuri de ape, iar de o parte si de alta a caii ferate de prin paduri albeste traseul ferat. Se usuca la intuneric, in poduri, pe sifonere, etc. Pute al naibii, dar nu chiar urat, ci si cu o nuanta de aroma. Tratamentul, mai ales ala cu alcool, nu-i recomandat celor cu prostata, dar care fac pe cel sub limba, dupa asta sa urmeze tratamentul pentru prostata 2 luni, caci planta asta de branca irita prostata, si e bine ca tratamentul de prostata sa-l urmeze 2 luni cei care au urmat tratamentul de potenta si fertilitate. Atentie, ca femeilor la menopauza le pot reveni ciclul si pot ramane insarcinate! Va treziti cu boboci acum, la senectute! Succese la ham!

karadeniz spunea...

Din fericire adenocarcinomul de prostată este o boală cu evoluție lentă dacă apare la peste 65-70 de ani. Din nefericire, confundat cu adenomul de prostată și tratat după ureche creează mari probleme de confort existențial celor care aleg medicații a la Cornelius. Dar vina nu este a lui ci a celor care acceptă cu multă credulitate astfel de sfaturi. In plus consumul îndelungat a unor cantități mari de ceaiuri din plante poate afecta destul de grav sistemul renal.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Atentie: Viagra te poate baga in mormant si e foarte scumpa, pe cand ce v-am invatat eu cu tinctura de branca ursului sau planta cruda sub limba este foarte ieftin in plafare, dar efectul este de 1 an de zile, dupa tratamentul de 2 luni, apoi scapi si de bolile de inima, caci le trateaza in timp ce ai si apetit sexual, pe cand Viagra poate da infarct sau acccident cerebral! Dar, e bine dupa tratamentul cu branca, sa faci o cura cu ceaiurile de prostata 1-2 luni, avand beneficiul ca elimina iritatiile prostatei de la apetitul sexual, apoi elimina toxinele din ficat si alte multe beneficii scrise de mine mai sus!
ATENTIE:
Cine va bea la pranz 1 cana de ceai de radacini de papadie , zic de cei cu adenom, sa stie ca este cel mai mare anticanceros dintre ceaiuri, caci seara si dimineata au deja ceaiuri! 1 lingurita radacini se fierb 10 minute, se strecoara si se bea caldut. Cine are alte cancere, sa bea de trei ori pe zi acest ceai. Este ultima descoperire in domeniu, de catre americani. Eu fac cure cu trei cani pe zi 1 luna, apoi pauza 2 saptamani, si tot asa de trei ori ca sa scap de colesterolul rau si preventiv de cancer!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Karadeniz, cu tot respectul: O lingurita de amestec plante la o cana cu apa infuzate, de doua ori pe zi este insignifiant, iar compozitia plantelor este absolut benefica, vindecand chiar hepatitele si cirozele in paralel, dar si boli de stomac. ste dozata foarte bine si nu prezinta nici un risc, ba din contra ca vindeca lent, in timp si sigur! Medicii au o ura imensa pe plante ca au vrut sa le scoata cu Parlamentul din vanzare, stiind clar ca ele vindeca! Eu i-am lasa masca pe medici ca doar cu bulihoacele astea am vindecat si o ciroza, dar cati nu mi-au zis mie fel de fel de prostii, dar eu am mers inainte cu mare incredere, pana m-am vindecat, si uite ca sunt 12 ani de atunci. La cei care sigur ca au adenom canceros, e bine ca in timpul tratamentului cu aceste 2 ceaiuri care se beau cel putin 1 an fara intrerupere, sa bage la pranz un ceai de radacini de papadie, cum am scris mai sus, dar el se face si se bea doua luni cu pauza 1 luna si tot asa un an, dar cele 2 ceaiuri de seara si dimineata merg continuu, pana la vindecare, care poate sa se intinda la 2 ani. Nu afecteaza nimic, caci este infuzie de 1 minut, maxim 2 minute, pentru ca ,,trage'' doar putin din plante si nu este un ceai ,,greu'', ca daca infuzezi 5 minute, atunci se prea incarca cu elemente. Eu nu oblig pe nimeni, insa pe mana medicilor nu ma mai dau, decat cand m-oi opera de hernie ombilicala, ca daca era hernie inghinala o vindecam sigur cu ceaiuri de coada racului! Oricand mi se va spune ca am ciroza, hepatita, ulcer, pietre la fiere sau rinichi, cancere, de recapatat mobilitatea dupa pareze, si alte boli grave, eu sa sti8u exact ce am dupa analize, si altele, ca la medic n-am ce cauta, decat iau calea plafarelor si bulihoacelor, in rest stiu ce am de facut, iar moralul meu este demn de efectul Placebo! Nu ai moralul ridicat si nu crezi in vindecarea care ti=o faci singur, nu sunt sanse de reusita: Creierul vindeca 90% din boli, repetandu-ti la nesfarsit in solilocviu ca te vindeci, spunand doar asa: ,, Eu, Ifrim Corneliu, ma vindec de cardiopatie. Ma vindec de ciroza. Ma vindec de prostata. Deja m-am vindecat de cardiopatie, de ciroza si de prostata.'' De treizeci de ori seara, de tot atatea ori dimineata, cu voce soptita, litanica, in solitar, cu ochii inchisi, p-ana in ziua declararii vindecarii. Eu am spus-o si mai repet: Sunt de o ambitie rar intanlita, si daca imi propun sa fac ceva, nu ma las pana ce nu reusesc, pentru ca sunt un luptator, un invingator si castigator cu o vointa de fier! Asa imi repeta dimineata si seara, de cate 30 ori reportofonul in urechi:
,,Eu, Ifrim Corneliu, sunt inspirat, ajutat si ocrotit de Dumnezeul creatorilor morali, cauza pentru care nimeni si nimic nu ma poate afecta si speria. Nici un necaz si nici o suferinta nu mi se poate intampla. Sunt perfect sanatos din toate punctele de vedere si puternic. Sunt foarte tanar, frumos, potent si activ, ca la 30 de ani. Sunt un luptator, invingator si castigator cu o vointa de fier. Sunt foarte inteligent, cult si priceput in toate si in orice. Sunt foarte prosper financiar si material si imi obtin tot ce-mi doresc. Sunt programat ca sa traiesc pana la o suta zece ani, perfect sanatos fizic si psihic, activ, prosper si fericit! Tot ce am afirmat va deveni adevar adevarat in cel mai scurt timp!'' Aceasta este reteta reusitei si a fericirii, de la Pavel Corut invatare! Dar poti sa treci in formula orice doresti... Creierul in subliminal preia totul si se intampla mari minuni! Intelegeti, fratilor? Creierul e folosit doar 7 %, restul este in adormire. Eu dorm cu castile si in somn creierul preia informatiile si le prelucreaza. De peste 12 ani fac asta...Seara asa adorm. Dimineata mai pun o data...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Repet: Frunzele cu tulpinite si florile de plante se infuzeaza 1 minut, maxim 2 minute, iar semintele, cum ar fi armurariu, si radacinile, cum ar fi de radacinile de papadie, precum si fructele, cum ar fi bobitele de catina intregi, uscate, se fac decoct, adica se fierb 7-10 minute.
1.Infuzia inseamna sa torni apa in clocot peste plante, intr-o cana, pui capac si lasi 1-2 munute, apoistrecori si-l bei NUMAI CALDUT, INGHITITURI MICI SI RARE...
2.iar decoctul inseamna fierbere, strecurare, si se bea ca mai sus explicare.
Mai este o solutie, poate cea mai buna: Se pun plantele in apa intr-o cana, de seara pana dimineata, sau de dimineata pana seara, dupa aceste ore de ,,tras'' al plantelor se pune pe foc cu totul pana aproape sa dea in fiert, se strecoara si se bea caldut, dar necesita timp si rabdare. Se peastreaza intregi toate elementele, dar tinand cont ca oparirea, adica infuzia nu-i prea distructiva, este interesant ca prin infuzre nici ceaiul nu iese ,,tare'' in sensul sa fie cu anulita toxicitate, de aceea nu prezinta nici un risc, iar in timp indelungat el, ceaiul, ,,lucreaza'' eficiebt si sigur, cum ai cladi o casa caramida cu caramida! Medicii m-ar impusca pentru faptul ca le voi rapi clientii si bineanteles SPAGA! De aia o sa va bage in cap ca plantele nu vindeca, ca sunt toxice, ca fac cancer si alte tampenii! Cititi Maria Treben sau Alexander Grady, despre ce au facut ei in viata cu plantele de au vindecat absolut orice boala! Dupa ei indemnuri si citire m-am specializat in medicina naturista, ca autodidact, dar cate sute de reviste As n-am studiat eu!
Imi cer scuze ca scriu si nu corectez, pentru ca mai am treburi prin casa si ma impart la toate, timpul la mine este robotizat si impartit permanent, mai ales ca am,,pacienta'' ce-o ingrijesc! Dar si un pui de depresie si insomnii de la situatia asta nesfarsita cu nedreptatile la pensie si multe alte necazuri!

mircea marian spunea...

Multumesc pentru precizari. Am intrat la domnul doctor care a citit analizele pe care le-am facut saptamana trecuta si mi-a facut si o ecografie. Concluzia a fost ca am prostata putin marita.

Leonard spunea...

Bravo Mircica,
Sanatatea este DAR DUMNEZEIESC , intr-o lume bolnava de pacat.
Ca sa fi sanatos , tine aproape de preot si te spovedeste si impartaseste cel putin de 4 ori pe an ( cu ocazia posturilor randuite de BOR )
In alta ordine de idei, daca primesti Decizia de actualizare , trimite-o anonimizata pe e. mail Maestrului ca sa dezbatem ....
Vant din Pupa !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Mircea Marian, foarte bine si felicitari!
Am o rugaminte:
Bea ceaiurile astea macar asa: iei doar cate un pachetel din fiecare planta, faci amestecul si le bei pana se termina stocul. Un ceai seara, unul dimineata, sa stopezi usoara inflamatie si sa intervina vindecarea naturala. Va tine maxim 2- 3 luni, sau cat o tine. La sfarsit sa faci analize, inclusiv la ficat si colesterol, cat si glicemie, dar cu un regim fata de acele iritante, precum piper si ardei iute. Vei constata o surpriza placuta cu incadrare in limite normale a parametrilor medicali! Acest ceai oricine poate sa-l bea ca depurativ si ca profilaxie, preventiv. Este un sistem simplu, caruia eu ii zic ,,de trei ori'' si sunt trei variante de a-l urma:
1.Doua luni beau acest ceai, o luna pauza, iar doua luni le beau, iar o luna pauza, si inca o data le mai beau 2 luni. In mod sigur sunt convins ca am reglat prostata si am prevenit un inceput eventual de boala in stare latenta, dar incipienta, am eliminat toate toxinele si tot zaharul in surplus, ca am curatat ficatul, fierea si prostata, ca s-au dus din organe niste fire de nisip, ca am pus plasture pe o gastrita, ca am sangele curat in mine si detoxifiat, ca a iesit semnificativ din mine colesterolul, ca mi-am subtiat sangele ingrosat care oboseste inima si pune in pericol creierul. Capisci, camarade?
2.Sau, alta schema, mai simpla si scurta: Ceaiuri o luna, 2 saptamani pauza, si tot asa de trei ori, eu ii zic ,,cura lenesului!''
Mai este o cura si mai ,,lenesa'':
3. Doua saptamani ceaiuri, o saptamana pauza, si tot asa de trei ori! Oameni buni, alegeti-va o varianta si nu veti avea nimic de pierdut, doar de castigat, caci preventia este mama vindecarii!
O cura din asta, anual, este ca sfanta cuminecatura si mantuire! Cititi prospectul fiecarei plante si va veti convinge de paleta larga a beneficiilor acestor plante, si ce se mai aseamana intre ele! Mai bagi acolo si un pachetel de echinacea, si ti-ai asigurat si imunitatea scazuta pe timpul iernii! Echinacea e ca sfintii din ceruri! Va zic, din experienta proprie, ca pe noi ne opreste un singur lucru sa bem ceaiuri: Lenea e cucoana mare! ,,Adevarat, adevarat va graiesc,'' asa cum ne-a zis Hristos!
Tuturor, Doamne, ajuta!

iceparu spunea...

Cornele ai urcat sculele în pod.Lasa-le naiba de ceaiuri ca ele la adenom sunt precum o frecție la un picior de lemn.Gaseste-ți o Irinuca ca te scapă de toate bolile.Ai model Daddy chiar dacă nu ai lovelele lui.
Acum fără gluma.Am cunoscut un individ ,roman dar cu cetățenie ceha.Cancer prostata.S-a operat dar probabil a fost târziu ca s-a curățat repede,repede.zice-se ca PSA indica oarecum.Am făcut aceasta analiza și mi-a ieșit ușor mărita.După tratament s-a ajuns la limita normala de jos.Doctorii urologi recomanda repetare permanenta din 6 în 6 luni.Analiza în sine este minim invaziva.Deci ,în concluzie cu prostata nu e de gluma.

Iulian Mares spunea...

Celor interesați le pot recomanda un kirurgical urolog FB de la Urologie/SMC! Kiar doi!
Atenție...operația începe cu anestezie generală, în coloană! Și anestezistul este excepțional!
Pentru consultație ar fi recomandat sa fiți prezent de la ora 07.00!

iceparu spunea...

Mai tinerii mei colegi@Nu lăsați viața sa treacă pe lângă voi.Ăsta nu înseamnă ca trebuie sa deveniți dependenți etilic.Mâncați cu moderație și nu ca neamurile proaste.Chiar dacă aveți una sau mai multa amante nevasta sa rămână tot nEva sta și casa casa.Trăim vremuri noi.S-a dus morala socialista.Cine este apt și încă mai poate vant Bun în pupa.Femeile sunt făcute sa fie iubite.În plus face bine și la prostata.

Iulian Mares spunea...

Ice,
Corect! Mai ales că familia tradițională se compune din soț, soție, copii și amantă!

iceparu spunea...

Completez.Nu una ci mai multe.Cine poate poate.Cine nu ura și la gara.Treaba e ca astia iar ne-au rupt gura.În timp ce soldele la activi cresc substanțial pensiile noastre bat pasul pe loc.Sa le mulțumim foștilor noștri elevi și subordonați.

Iulian Mares spunea...

Ice,
Nu trebuie sa fii rautacios! Pe langa faptul ca ei nu au nicio vina fiind beneficiari, eu ma bucur pt imbunatatirea salarizarii lor, care in niciun caz nu reprezinta adevarata lor recunoastere sociala, comparativ cu alte salarizari din celalalte domenii bugetare!
Si eu am fost intrigat de LOV care tinea sa puncteze la capitolul militari: " norma de hrana, ekipare si alte sporuri!"
Dar, sa o luam pe rand (na, tu primul, ca esti mai verde!:)) -:
-norma de hrana si ekipare au toate armatele lumii, in plus unel au alocat si bani pt reparatii si ajustari:
-sporuri, mai bine ar tace pe veci, caci ce-i la alte categorii socio-profesionale....te doare neuronul! Ex.- la sanatate, 85%, iar daca si in primarii se iau sporuri pt "antena" .....
Atunci, ce-a mai ramas din logoreea ei? ....makiajul strident?....caci natura i-a dat oki mici si frunte scurta, la figurat si propriu!

ifrim spunea...

Tizule descantantecele alea nu merg si pentru cuponul kaki?