Nimic nu este nou in istorie!
 |
| Cocuța și Nicolae Vogoride |
Context:
In anul 1853, Rusia Țarista condusă de Nicolae I a pornit război impotriva Imperiului Otoman, fără declarație de război, cu intenția de a-l izgoni din Balcani. A inceput prin a ocupa Moldova și Tara Românească. Franța, Austria și Sardinia s-au aliat cu Imperiul Otoman pentru a stopa expansiunea rușilor in Balcani. S-au dat lupte grele la Calafat, Olteniţa, Turnu, Călăraşi, Ismail, Brăila. Trupele ruseşti, suferind înfrângeri peste înfrângeri, s-au retras din Tara Românească și Moldova și au fost inlocuite de trupe otomane și austriece. Flotele Franței și Marii Britanii au intrat și ele in Marea Neagră, asediind Peninsula Crimeea. In 1855 a murit țarul Nicolae 1. Urmașul său, Nicolae al II-lea era adeptul păcii și a fost de acord cu tratativele de pace.
La Pacea de la Paris din 1856, Napoleon al III-lea a cerut trupelor austriece să se retragă din Tările române, acestea rămânând sub suzeranitatea Imperiului Otoman și protectoratul țărilor occidentale. Sultanul a primit obligația de a emite firmane pentru organizarea de alegeri ad-hoc, un fel de referendumuri, prin care cele două țări românești decideau dacă se unesc sau nu. Totodată, la Paris s-a decis ca Rusia să cedeze Bugeacul, teritoriu ocupat in anul 1812, odată cu intreg teritoriul dintre Prut și Nistru.
Napoleon al III-lea dorea ca Unirea Principatelor române să constituie un tampon in calea expansiunii rusești, in timp ce Imperiul Otoman și Austria se opuneau.
A inceput lupta pentru influențarea alegerilor in cele două țări românești prin numirea de către Poarta Otomană a câte un caimacan(inlocuitor de domn) la București și Iasi. In Moldova au reușit să-l impuna caimacan pe antiunionistul Nicolae Vogoride.
Iată cum comentează scriitorul Vasile Ghica într-un articol publicat în Mesagerul de Bistrița Năsăud, îndrăzneața faptă a Cocuței Conachi/Vogoride:
„La conferința de pace de la Paris, ce a urmat războiului Crimeii (1856), cele șapte Puteri garante, divizate în privința organizării viitoare a Principatelor Moldova și Țara Românească, a unirii lor și a modernizării prin revizuirea Regulamentelor organice au decis consultarea populației prin alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc privind unirea Principatelor urmau să fie examinate de Puterile garante într-o nouă conferință la Paris și consemnate într-o Convenție. În fiecare dintre cele două Principate se înfruntau partizanii unirii lor cu separatiștii.
Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locțiitor al domnului) a falsificat, în mod brutal, rezultatul testului din 19 iulie 1857. Victoria separatiștilor în Moldova anula șansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea, unioniștii moldoveni s-au străduit să demaște falsurile, să obțină anularea alegerilor și desfășurarea unor alegeri corecte. Demersurile insistente ale unioniștilor au rămas fără rezultat. Lipseau dovezile certe de falsificare a alegerilor. Asta până când, cu prilejul unei descinderi la Iași, Cocuța găsește în seiful soțului niște scrisori compromițătoare, venite de la Înalta Poartă și de la ambasadorul Turciei la Londra. În primele mesaje, Vogoride era sfătuit cum să-i obstrucționeze pe unioniști. În următoarele, era felicitat pentru „performanțele” obținute. Dovezile de imixtiune și trădare erau incontestabile. Cocuța nu a ezitat nicio clipă. Nu o interesa demnitatea de primă doamnă a Moldovei, care o aștepta. Chemarea țării era mai puternică.
Prin C.Negri, fratele vitreg al Cocuței, și Dimitrie Rallet, scrisorile au ajuns la ambasadorul Franței la București și apoi la revista „Steaua Dunării” de la Bruxelles. Europa a luat foc. Înalta Poartă a fost nevoită, în cele din urmă, să accepte repetarea scrutinului, sub stricta supraveghere a Puterilor garante. Rezultatele au marcat victoria unioniștilor. Drumul spre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu și a devenit realitate pe 24 Ianuarie 1859.
Cocuța a suportat represaliile soțului. A rămas cu trei copii minori și cu averea drastic dijmuită de soțul ei.
Din păcate, în entuziasmul lor fără margini, unioniștii nu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea multe elogii, deși le merita cu prisosință. E drept că, în acel moment, sustragerea documentelor soțului nu era o faptă ce putea fi făcută publică, fiind cunoscută de puțini inițiați.Trecerea timpului schimbă datele problemei și permite repunerea eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoștința publică”.
Surse: Enciclopedia României, Buciumul.ro, Activenews.ro, Mesagerul.ro
