Sărbătoarea este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi, parţial, Dobrogea) şi are o tradiţie milenară prin care se marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii.
Dragobetele se mai numeşte, în funcţie de regiune, 'Cap de primăvară', 'Sântion de primăvară', 'Ioan Dragobete', 'Drăgostiţele', 'Năvalnicul', 'Logodna sau însoţitul paserilor'.
Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare.
Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!"
Dragobetele mai este identificat cu Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga).
Etimologie:
Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti - a fi drag.
O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago - ţap si bete - picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede - bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.
