Un produs Blogger.

vineri, decembrie 11, 2015

Un comunicat al MApN intru tamâierea pensionarilor militari

28 comments

De ce tac MAI si Serviciile. Vad ca MApN isi asuma responsabilitatea atât a demersului pentru indexarea pensiilor militare cât si pentru taierea substantiala a drepturilor de pensie stabilite prin Legea 223/2015 si, asa cum vom demonstra, si a drepturilor stabilite de Legea 164/2001, drepturi de care cateva zeci de mii de pensionari, preponderent disponibilizati, beneficiaza in momentul de fata, prin dispozitiile Legii 241/2013.
Este o prostie sa scazi procentul de pensie la 65%, aproape de cel reglementat de Legea 164/2001, si sa mentii 1% pentru fiecare an peste vechimea de 25 ani, in loc de 2% ca in aceeasi lege. Mai mult, mai dispui, arbitrar, si plafonarea cuantumului la 85% din baza de calcul, plafon in care introduci si sporul pentru pensia suplimentara. Si toate acestea in conditiile care pentru alte categorii de pensionari, cu pensii speciale, procentul de pornire este de 80%. S-a lucrat cu dusmanie impotriva militarilor. Cu acel numai 1% adaugat la 65%, disponibilizatii vor avea o pensie mai mica decât cea care li s-a stabilit prin Legea 164/2001.
Din motive de orgolii intre ministere se bate apa in piua cu drepturi nesalariale sau conjuncturale, care ar fi putut fi incluse in baza de calcul conform reglementarii initiale. Baza de calcul, asa cum este normal, nu va fi niciodata egala pentru toti militarii si politistii, mai ales ca lucreaza in domenii diferite.
Mai multa deruta decât cea introdusa de Ordonanta in art. 28 nici ca se putea. Ce sa insemne oare „ media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază”?
In Comunicat se vorbeste la trecut de existenta in lege a principiului egalitatii, desi principiul a ramas si in forma netehnoordonantata. S-au produs alte inegalitati care vor putea fi atacate in instante, concomitent cu ridicarea unor exceptii de neconstitutionalitate.
Cum or putea sa sustina cu atâta seninatate ca modificarile aduse nu vor afecta drepturile in plata ale pensionarilor? Afecteaza sperantele pe care militarii si le pusesera in seriozitatea celor care au adoptat Legea 223/2015, drept respect pentru cei care poarta haina militara. 
Nu trebuie sa fii cine stie ce expert contabil ca sa nu-ti dai seama ca pensiile recalculate prin tehnordonanta vor fi cu  pâna la 18% mai mici decât pensiile stabilite pe Legea 164. Nu avem un termen de comparatie cu pensiile stabilite pe Legea 119/2010  si Legea 263/2010. Dar, cum peste 80% din pensiile contributive au fost mai mari decât fostele pensii militare, rezultatul este previzibil. Când vor primi deciziile de recalculare, cei care vor mai trai peste 2 ani, socul va fi comparabil cu cel din ianuarie 2011.




Ministerul Apărării Naţionale 
Direcţia Informare şi Relaţii Publice 
E-mail: presamapn@mapn.ro 
Contact: 021-319.60.22



COMUNICAT NR. 260 
Data: 10.12.2015 

Comunicat de presă


Prevederile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul României miercuri, 9 decembrie, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, sunt rezultatul mai multor etape de negocieri la care au participat echipe de specialişti din Sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, împreună cu reprezentanţi ai structurilor sindicale şi asociative din sistem, precum şi ai pensionarilor militari.

Misiunea asumată de echipa interministerială de specialişti a fost aceea de a remedia blocajele şi dificultăţile de natură legală şi procedurală manifestate în punerea în aplicare a noii legi a pensiilor militare de stat. 

Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, de aceea era absolut necesar să se găsească o formulă care să fie adoptată până la sfârşitul anului şi care să creeze condiţiile aplicării acesteia, într-o formă sustenabilă şi previzibilă, într-o manieră care să asigure echilibrul, coerenţa, realismul, dar şi justa recompensare a rigorilor, constrângerilor şi riscurilor specifice carierei militare. 

A fost nevoie de clarificarea unor prevederi ale legii, care nu asigurau tratamentul unitar, just şi echitabil între toţi militarii, atât între cei care urmează să se pensioneze, cât, mai ales, între aceştia şi cei deja pensionaţi. 

Prin modificările survenite în cursul procesului legislativ al adoptării Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, se creaseră contradicţii de reglementare. Astfel, legea prevedea, la art. 2 lit. b) principiul egalităţii în stabilirea drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, însă lăsa posibilitatea luării în considerare, la stabilirea bazei de calcul, a unor venituri conjuncturale, de natură nesalarială, neaccesibile tuturor cadrelor militare, conducând astfel la stabilirea unor pensii foarte diferite în cuantum pentru militari care au avut cariere cvasiidentice. 

În ceea ce priveşte modificările aduse nivelului de pornire a calculului pensiei, principiul avut în vedere este acela al evaluării juste a importanţei carierei militare, cadrele fiind astfel motivate şi cointeresate să dezvolte evoluţia profesională pe durate cât mai mari, în consonanţă şi cu interesele instituţiilor angajatoare. Concret, pornind de la pragul de 65% stabilit pentru o vechime cumulată de 25 de ani, militarii primesc procente pentru fiecare an lucrat peste această limită, până la maximum 85%. Mai mult, la cuantumul pensiei stabilite astfel se adaugă, potrivit Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, un spor de până la 20% pentru militarii care au îndeplinit serviciul militar cel puţin 25 de ani.

Totodată, precizăm că, prin modificarea legii, neintrată încă în vigoare, nu au fost afectate dispoziţii care protejează drepturile deja câştigate de beneficiari, respectiv menţinerea în plată a cuantumului mai avantajos, precum şi posibilitatea de a opta pentru modul de calcul mai favorabil pentru o perioadă de cinci ani de la aplicarea legii. Au fost, de asemenea, menţinute prevederile referitoare la restituirea sumelor de care au fost privaţi unii pensionari în momentul trecerii la sistemul public de pensii.

Aceste abordări vin să garanteze faptul că niciunui pensionar militar nu îi vor fi, în niciun caz, diminuate veniturile aflate în plată.

28 de comentarii:

Liviu PO spunea...

In atentia celor de la MApN.
Multe multumiri de la un disponibilizat care pe actuala 223 dupa casapirea ei prin oug, are o viitoare pensie de 45.89%din solda de baza +208.7 lei si a iesit la pensie pe legea 164( actualizata prin introducerea filtrului de 85%,a CAS si impozitului) cu 51.77% din solda bruta + 208.7 lei.
Daca ati fi lasat baza de calcul cu 80% cu filtrul de 85% as fi avut fenomenala pensie calculata la 60.76% din solda bruta + 208.7 lei.
In conditiile date,pentru a primi aceeasi bani ca pe 263, de la anul ar trebui ca prezumtiva solda bruta de baza sa fie egala cu 3459 de lei ceea ce nu prea cred.
Prin urmare,va rog sa mai faceti o completare la legea 263 de aceesta data:Pensiile sunt trimise in strainatate la adresa pe care si-o alege beneficiarul pe cheltuiala Casei sectoriale de pensii a MApN.Nu-i asa ,dupa "binele " MARE facut cu oug-ul sa ma indulciti cu un bine mai mic...
Inca o data mii de multumiri si succes in evolutia in cariera si sper ca aceasta sa nu fie de carbune pentru ca eu si alti colegi am fost si pe acolo...si nu va doresc asa un bine cum era pe vremuri ,dar s-a uitat ca deh...,asa-i in tenis.
Adresa o sa v-o trimit dupa ce-mi gasesc gazda.
Inca o data mii de multumiri

Cornel spunea...

Prin modificările survenite în cursul procesului legislativ al adoptării Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat, se creaseră contradicţii de reglementare. Astfel, legea prevedea, la art. 2 lit. b) principiul egalităţii în stabilirea drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, însă lăsa posibilitatea luării în considerare, la stabilirea bazei de calcul, a unor venituri conjuncturale, de natură nesalarială, neaccesibile tuturor cadrelor militare, conducând astfel la stabilirea unor pensii foarte diferite în cuantum pentru militari care au avut cariere cvasiidentice.
Ăștia ne cred proști în continuare, zic că au făcut modificări la lege, pentru a se respecta prevederile art. 2 lit. b) principiul egalităţii în stabilirea drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, MINCIUNI.
Limitând până la maximum 85%, cuantumul pensiei, cei cu vechime cumulată mai mare de 45 ani, sunt discriminați, nu pot beneficia de procentul de 1% pentru fiecare an lucrat în plus și nici de prevederile art. 108, motiv de neconstituționalitate a legii. Se vor face demersuri în acest sens, dacă nu se modifică cuantumul maxim de 85%.

Huhu Rezea spunea...

@Mihaela
Bine ai venit printre noi!
Asta subliniez si eu de vreo doua zile, dar vad ca putini se incumeta sa sustina. Comenteaza asiduu doar cantaretii pozitiei oficiale a celui care i se va cere capul in curând. Parca aud: Noi vrem capul lui Moțoc!
Nu te chinui sa postezi de mai multe ori. Asteapta sa apara comentariul dupa monitorizare.
@Cezar
Numai ca, formularea oficiala a tehnoordonantei nu este cum zici tu ci alta... a la Mos Teaca. Numai lui CAlexandru putea sa-i iasa o asemenea perla „solda lunara bruta realizata la functia de baza”

Liviu PO spunea...

Domnule Huhurez,
Va rog sa ma scuzati ca zilele trecut m-am cam dat viteaz.
Ati avut dreptate.Numai ca din nefericire am fost atacati chiar din curtea noastra.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Formularea„solda lunara bruta realizata la functia de baza” este mai benefica si nu afecteaza pe beneficiarii de sporuri calculate la SF.
Aceasta formulare ne scoate din gura presei care in nestiinta ei ce semnifica asta nu ne va mai acuza ca ne-am tras toate veniturile brute posibile.
Lumea si in general cei disponiblizati care nu au beneficiat de sporuri salariale la SF in cariera sunt supărati pe drept pentru coborîrea pragului la 65% baza de pornire.Cred ca sunt foarte putini in situatie.
Altii insa sunt supărati si au pretentii sa le fie luate in considerare parte din taierile prevazute la 28 lit a-p. Toata lumea se crede indreptatita sa-i fie considerat la brut toate veniturile posibile plus sa porneasca de la 85%.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Ai început sa pierzi comentarii pe drum sau nu suporti copy-paste mos Teaca.

Huhu Rezea spunea...

@Avianyk
In acea magaoaie, nedefinita in vocabularul militar uzual, poti sa introduci orice.Loc pt alte aranjamente.
Si ma rog, care dintre veniturile excluse de la a-p ar fi intrat in baza de calcul a legii 223 originala? Poate turele de noapte ale medicilor militari si orele celor cu cariera didactica. Când iti spun eu ca aici e noaptea mintii! Numai mosnegi acri ca CA puteau sa procreeze un asemenea avorton de lege.

tigri2 spunea...

***avianyc, nu te inteleg ,ce ai tu impotriva sporurilor si a primelor orare de zbor...?

iceparu spunea...

Huhule@Ma tampesc?Nu mai inteleg nimic,zau asa,In mai 2010 am primit o decizie de recalculare la care era anexat buletinul de calcul,astfel:
A)-valoarea de referinta sectoriala(vrs)=197,3387
-solda de grad sg,ceficient%=1,8 vrsx1,8=
-solda de functie sf,coeficient%=5,5 vrsx5,5=
-indemnizatia de comanda ic,coeficient=45% sfx45%=
-gradatie gr,coeficient=42% (sg+sf+ic)x42%=
-indemnizatie de dispozitiv,id,procent=25% (sg+sf+ic+gr)x25%)=
-Solda bruta=
B) Procentul de calcul al pensiei=92,8% rezultat din:
-82% pentru vechime in serviciu
-1,8% pentru conditii de munca
-9% pentru pensia suplimentara

C) spor pentru semnul onorific=20%
D)calculul pensiei
1.pensie pt vechime in serviciu pvs=slbxpcp
2.pensie cuvenita pc=pvsx(1+pso)
Huhule recompenseaza-ma,macar pentru cat m-am chinuit sa scriu,spunandu-mi, cu ce sula lui Hector mai raman in urma modificarilor la LPM cunoscand datele de mai sus.

avianyc spunea...

tigri
Tigri ,nu eu am spus de prime ci mosu pe dincolo.
Eu i-am transmis sa nu fie supărat de asta fiindca si daca sa presupunem ca nu sunt se va rezolva si in mod sigur vor fi.
I-am adus si” felicitari” pentru propunerea lui de +1% pentru piloti care i s-a aprobat dar la general.
Eu ma refer pe aici la pretentiile unora cu al 13-lea salariu,etc

Unknown spunea...

in loc sa faceti ceva referitor la a impiedia aplicarea OUG ,preferati sa va contraziceti aici. azi am depus petitie la Av. poporului,pt necontitutionalitate si in legatura de atacare in contegios administrativ. voi ce faceti? va luati la misto? rusinica

iceparu spunea...

De interes semnati petitia si pe pititii online.

Huhu Rezea spunea...

@Iceparu
La punctul A ai baza de calcul pe Legea 164. Va fi cam la fel si pe tehnoordonanta.
La Valoarea de referinta din 2010 mai adaugi 10% majorarea din decembrie 2015. Alta majorare parca n-a mai fost. Faci inmultirile indicate acolo si obtii solda bruta, adica baza de calcul

Ai avut procentul de calcul al pensiei 92.8%, in care a intrat si 9% pensia suplimentara.
Probabil ai avut o vechime cumulata de 35 ani daca, cu 2% pentru fiecare an peste 25. ai acumulat 82% procent pentru vechimea in serviciu.
Acum ai procentul de vechime 65+10=75%.
Procentul de calcul al pensiei va fi 75+9= 84%, cu 1% sub limita de 85%.
In formularea din ordonanta, procentul pentru suplimentara se adauga la procentul de vechime. In formularea din legea originala a art. 108 cele doua procente se inmulteau.Produsul era ceva mai mic decât suma.
Procentul final dupa inmultirea cu 20% pentru OMM clasa I va fi 84%+20% x 84% = 84+ 16,8=100,8% din baza de calcul.
Pe Legea 164/2001 ai fi avut un procent final de
92,8% + 20% x 92,8% = 92,8 + 18,4 =111,2% din baza de calcul
Este o demonstratie a ceea ce spuneam in articol ca pensiile militare tehnoordonantate vor fi mai mici decât cele care s-ar fi cuvenit in prezent potrivit Legii 164/2001

Trofin spunea...

Pun o intrebare acelui domn pe care il rasfatati prin a fi Calexandru . Ar putea dumnealui sau altcineva dintre aceia care au gandit modificarile la Legea 223/2015 pentru a aduce , asa cum zice respectivul domn , avantaje substantiale celor care se vor pensiona , precum si recalculatilor, care este raportul dintre solda bruta medie /salariul brut mediu anual pe care o/il poate obtine o persoana cu un grad si o functie definita si aceeasi solda bruta /salariu brut de care ar beneficia aceeasi persoana , intr-o luna anume daca sunt scoase toate cele a) - p) componente excluse prin OUG din solda lunara bruta / salariul lunar brut ?.
Pun aceasta intrebare fiindca se vehiculeaza , pe ici - pe colo , opinia ca daca se lasa plafonul cuantumului pensiei la 100% din baza de calcul ar fi aparut pensii mai mari decat soldele cadrelor cu grade si functii corespunzatoare din activitate. Banuiesc , stimate domn Calexandru si altii ca dumneata ca procentul de 85% dintr-o baza de calcul mai mica cu circa 30-50% decat solda lunara bruta intreaga nu poate fi mai mare decat 100% din aceasta solda bruta intreaga. Cu aceasta gandire magnifica s-a procedat la modificarea art. 29 , 30 si 108.
Art. 108 este nebulos fiindca nu rezulata daca sporurile procentuale prevazute se includ in suma procentelor de la art.29 sau se aplica ca procente la cuatumul rezultat prin aplicarea art. 29 si apoi suma sa fie limitata de art. 30.
Daca procentele de la art.108 s-ar insuma cu procentele de la art. 29 ar fi avantajate persoanele cu vechime cumulata sub 36 de ani iar daca s-ar aplica ca spor la cuantumul stabilit corespunzator at. 29 ar fi avantajate persoanele care au vechime cumulata care tinde catre 45 de ani( apar situatii speciale in functie de sporul de care poate beneficia persoana in cauza conform art. 108).In ambele moduri de intelegere se produc dezavantaje . In primul caz nu se utilizeaza intreaga vechime cumulata iar in al doilea mod de intelegere nu se utilizeaza integral sporul prevazut la art. 108 si toate din cauza limitarii de la art. 30, aspect sesizat inca de la inceput de dl. HuHuRez.

Trofin spunea...

@ Huhurez
Ma raliez la comentariul din preambulul materialului postat.

avianyc spunea...

@ huhurez
Iar te arunci.
Oare care va fi mai mare ;
L164 - 111,2% dar cu 6 elemente în baza de calcul
L223 - 100,8% dar cu cele 6 elemente de la L 164 plus vreo alte n (sporuri,alte venituri) în baza de calcul.
Oare care o iesi mai mare ?
Sa luam si un exemplu;
L 164 -brut 100 lei
L 223 - brut 130 lei
Ei ,te opintesti sa ne spui rezultatul.

emillian123 spunea...

1.Asa cum am mai scris -si ma si asteptam sa vad ca SE INTAMPLA-tovarasii nostri guvernanti- perversi si hoti cum sunt -de multi ani(eu fiind patit-adica FURAT-DE REPETATE ORI-atat in baza unor LEGI ILEGALE=119/2010, 165/2011-cat si in afara actiunii legilor respective)-abia au asteptat -sa nu scape OCAZIA de a CIUPI DIN NOU din pensiile noastre cuvenite ....prin diverse "artificii" ...! Scopuri: printre altele- pensiile re-re -calculate diminuate si plata cuantumului pensiilor avantajoase "amana..." indexarea pensiilor recalculate...(deci "ciupirea" -de 2 ori a pensiilor...).2. Cateva dintre "sporurile" scoase din calcul in ordonanta asta -de la medici: "sporul de responsabilitat medicala"-prezent in fisa de pensie-de 10 %(100 %-la medicii legisti, anatomo-patologi,etc.), diferite sporuri de periculozitate: medici psihiatri, de boli transmisibile,de laboratoare cu periculozitate crescuta,etc....;

Huhu Rezea spunea...

@Trofin
Multumesc pentru incurajare.
Nu este niciun dubiu.Procentul pentru pensia suplimentara se adauga la procentul pentru vechimea in munca si este inclus in limitarea de 85%. Formularea din art. 30 se refera la orice calcul potrivit legii. Art.108 face parte din lege. Doar calculul pentru OMM nu este reglementat de lege.
In formularea initiala a art. 108, procentul pentru pensia suplimentara se aplica la cuantumul calculat potrivit art. 29, cuantum care numai acesta era limitat de 100% din baza de calcul.
Dupa cum se vede, domnii de la MApN omit sa vorbeasca in comunicat despre pensia suplimentara,transformata intr-n fel de loterie.O primesti daca mai ramâne loc pâna la 85% din baza de calcul.
@Avianyk
Tot nu intelegi ca nu toti militari au functiile, sporurile si elementele de salarizare care ar putea intra in eliptica formulare a art 28. Uite, @Iceparu nu are solda de merit.

avianyc spunea...

@ Huhurez
si nu are fata de baza de pe L 164 niciun spor adaugat(de pericol,de radiatii,de confidentialitate,etc) Asta ce-a facut prin armata? sunt putini care nu au beneficiat de sporuri la solda de functie.
Daca nu are, ai dreptate. Dare are sporuri ,este cu totul altceva.

Trofin spunea...

vineri, 11 decembrie 2015, 18:57:00 EET
Huhurez Rez spunea...
Corect , este inclus in limitarea de la art. 30 dar nu am desprins cum se aplica acel spor de la art. 108. Pun inca odata intrebarea : procentele de la art.108 se introduc in suma procentelor de la art. 29 sau se aplica cuantumului obtinut prin aplicarea exclusiva a art. 29 si apoi , cuantumul total rezultat , se supune limitarii de la art.30 ?. Formularea art. 108 , modificat , ma conduce la ideia ca procetele s-ar insuma cu procentele de la art. 29 , adica la suma 65% +( vechimea cumulata-25)*1% .
Ce parere aveti ?

tupak amaru spunea...

banuiesc ca cei de la MAI tac asteptand reactiile . initial , cei ce au participat la discutii au prezentat numai acele simulari cu vechimea . ulterior , in urma unui potop de injuraturi , toate sindicatele au prezentat o interpretare a expresiei " salariul functiei de baza , asumata de casa de pensii a MAI - cel putin asa se sustine - care arata cam asa :

elemente care se iau in calcul la pensie :
- salariul de functie ;
- salariul de grad ;
- gradatia ;
- indemnizatia de comanda ;
- spor dispozitiv de lupta ;
- spor de fidelitate;
- spor de conditii grele (antena );
- spor de confidentialitate;
- spor de pericol deosebit ;
- spor de izolare ;
- spor de incordare psihica foarte ridicata ( politia judiciara ) ;
- indemnizatie de frontiera ;
- salariul de merit ;
- spor pentru lucrari de exceptie ;
- majorare CAS ;
- majorari 75% pentru lucrul prestat sambata duminica si sarbatorile legale ;

ar rezulta ca nu vor sa faca prea multa tevatura pe aceasta tema . in acest context au sustinut , cred , ca veniturile sunt OK .

iceparu spunea...

Avi@,sezi bland.Spre stiinta ta ,conditiile au intrat in procentul de calcul.Terestrii nu prea au beneficiat de sporuri mai ales functiile de comanda.
Huhule@Procent de calcul la 92,8 pentru 36 ani vechime.Salariul de merit se dadea la 15% din efectiv.La care sa dau mai intai.In final cred ca sunt la valoarea pe aproape de legea 164.Multumesc pentru efort.

Huhu Rezea spunea...

@Trofin
Amuitat sa precizez.
In forma initiala a art.108, sporul se adauga la cuantumul calculat potrivit art. 29, deci procentul de vechime se inmultea cu procentul pentru pensie suplimentara.
In Formularea din tehnoordonanta procentul pentru pensie suplimentara se aduna cu procentul pentru vechime in munca. Asa cu se proceda si pe L 164/2001, asa cum se vededin exemplul dat de @iceparu.

B(65% +n.1% + PPS) X P OMM ar fi Formula completa de calcul, cu conditia ca B(65% + n.1% + PPS) < 85%. B

totoiany48@gmail.com spunea...

DL.HUHU VĂ ROG DACĂ SE POATE SA FACETI UNELE PRECIZARI REFERITOR LA MODALITATEA DE A CALCULA VALOAREA LUI ,, B ,,.
SOLDA FUNCTIEI BRUTE SE CALCULEAZA PLECAND DE LA VALOARE ȘI SE INDEXEAZA SAU SE PLEACA DE LA COIEFICIENTUL ACTUAL DE IERARHIZARE AL FUNCTIEI DETINUTE.
CELELALTE ELEMENTE , GRADATII, SOLDA DE MERIT ETC.CINE LE FURNIZEAZA ?
MULȚUMESC MULT.

meri spunea...

Am iesit la pensie in 2010 dupa Legea 164/2001. Conform legislatiei in vigoare la acea data (Legea 138/1999) baza de calcul (solda lunara) cuprindea si salariul de merit (20%) si indemnizatia de dispozitiv (25%), elemente care nu se mai regasesc in componenta soldei actuale la functia de baza. Inseamna ca mie imi scade pensia cu 45% prin eliminarea acestor elemente ? Huhu te rog sa-mi raspunzi.

tigri2 spunea...

Asteptati pana miercuri,atunci vom sti exact ce si cum.

Trofin spunea...

vineri, 11 decembrie 2015, 21:09:00 EET
Huhurez Rez spunea...
Cred ca ne-am armonizat parerile. Voi face publica , in curand , aplicatia de calculare / recalculare a pensiilor. Sa vad publicata ordonanta cu pricina.

iceparu spunea...

Daca 9% ,pensia suplimentara intra in plafonul de 85% este furt pe fata.In asemenea situatie e mai prost ca oricand.Legea 164/2001 era bomboana.Chiar merita sa le-o dam la cap.