Un produs Blogger.

joi, iulie 20, 2017

Tocmai sistemul de calcul introdus de OUG 57/2015 a provocat hemoragia de cadre din sistem, domnule ministru Țuțuianu.

86 comments
De ce ar mai rămâne cadrele militare  în sistem dacă, ori cu 20 de ani vechime în serviciu, ori cu 40 de ani, primesc aceeași pensie militară, după algoritmul de calcul cu plafonare la  85% din baza de calcul, și confiscarea vechimii cumulate peste 36 de ani și a sporului contributiv pentru pensia suplimentară?
Dacă îi mai găsiți prin minister pe cei care au promovat art. 40 al OUG 57/2015, trimiteți-i spre cercetare la Secția militară a Parchetului pentru subminarea  puterii militare a statului  român.
Nu cred ca nu au profitat de ordonanța promovată în interes propriu, pentru a obține o pensie  pe care,  altfel, ar fi obținut-o abia peste 10 ani, pe Legea 263/2010.
Citiți articolele de la eticheta OUG 57/2015 ,din luna decembrie 2015, și vedeți că încă de atunci am atras atenția că se va ajunge la o criză de personal calificat în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. 
Oricum, art. 18 referitor la pensionarea anticipată parțială are o formulare dezastruoasă. Cum să dai posibilitatea unui cadru militar să iasă la pensie cu numai 10 ani vechime în serviciu, fără să fie penalizat deoarece în calculul pensiei intră și vechimea suplimentară pentru condițiile de muncă? 
Declarațiile premierului Tudose și ministrului Tutuianu în sedința de guvern de astăzi.
Premierul Tudose:
"Doi: Un subiect din ultimele săptămâni, ultima lună: celebrele pensii militare, care au cauzat nişte hemoragii extraordinare în sistemele militare. Toată lumea vrea să iasă la pensie acum, să nu se modifice legea, ca să nu cumva să n-o mai prindă pe aia bună. Şi pleacă mii de oameni din sistem, la vârste la care abia acum trebuiau să aducă plus valoarea în sistemele din care fac parte. Nu se va întâmpla aşa ceva. Domnule Ţuţuianu, vă rog frumos! A găsit domnul ministru în schimb o formulă prin care acest sistem al pensiilor militare să rămână în vigoare, indiferent de ceea ce se întâmplă cu legea pensiilor."
Adrian Țuțuianu: Vă mulţumesc, domnule prim-ministru! Intervenția dumneavoastră este utilă, în condițiile în care, aşa cum aţi precizat, asistăm la o plecare masivă din sistem a unor oameni care sunt la nivelul maxim de competență profesională şi care pot să aducă un plus organismului militar. Vreau să vă rog să fim de acord cu câteva principii astăzi şi, sigur, să continuăm discuţiile apoi cu Ministerul Muncii şi celelalte instituții implicate. În primul rând, fac afirmația că pensiile militare sunt plătite din bugetul MApN şi nu din bugetul asigurărilor sociale. Este o situație similară în toate ţările membre NATO şi UE. În al doilea rând, în situația modificării actualei legi a pensiilor militare, noi suntem de părere că trebuie păstrat același algoritm de calcul al pensiei( ???). În al treilea rând, valoarea pensiei nu va depăși 100% din baza de calcul şi nu vor fi afectate pensiile aflate în plată, acestea rămânând la valoarea actuală. Am simțit nevoia să facem aceste precizări pentru a lămuri pe cei din sistemul militar că nu avem intenția să creăm probleme suplimentare, care să genereze plecări din sistem. Mulţumesc!
Mihai Tudose: Mulţumesc, domnule ministru! Mulțumim presei

„O nouă lege a pensiileor afectează toată România. Din păcate, au plecat în spațiul public niște informații, cum că militarii vor fi afectați, lucru care este fals. A fost confirmat și astăzi de premier și de ministul Apărării. Avem un număr mare de militari care și-au cerut pensionarea anticipată, chiar dacă ei se pot pensiona în 2027, deci cu aproape 10 ani înainte, lucru care nu e normal. Avem nevoie de expertiza fiecărui cetățean, mai ales că discutăm de persoane care au un grad de cartificare înalt și dobândesc niște abilități”, a spus Ministrul Pop de la Educație.

86 de comentarii:

luminita spunea...

credeti ca daca a zis ca se va plafona la 100 nu la 85 inseamna ca au in vedere sa se faca ceva cu acel art 40 ,altfel de unde sa vina aceasta afirmatie?

luminita spunea...

vad ca si rtv a last-o mai moale , am speranta de acum,sa vedem

luminita spunea...

TOTUSI a aruncat si ideea modificarii legii , acum citind mai atent ,a bagat batul asta prin gard , deci alte norme de aplicare si poate alte conditii de pensionare ,cred ca despre asta este vorba .

tehnocrat spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tehnocrat spunea...

Era bine daca Tutuianu ii spunea lui Tudosie ca principala cauza a parasirii sistemului, in MApN este lipsa de motivatie, nu legea pensiilor militare de stat, lipsa de motivatie datorata salarizarii, salarizare mai proasta ca ceilalti din SNAp si chiar in comparatie cu piata fortei de munca concurentiale din viata civila si din strainatate, daca comparam munca prestata, ingradirile prin statut si drepturile salariale.

Iulian Mareș spunea...

De bun augur clarificările și direct pe subiect!

Gigi spunea...

Înainte de a expune o părere cu privire la art.40 din OUG 57/2015,cu acordul patronului site,Huhurez,doresc să transmit tuturor aviatorilor militari și civili,un călduros,LA MULȚI ANI,cu ocazia zilei de Sf.Ilie.

După spusele,min.ap.eu am înțeles așa:pensiile militarilor nu vor depăși 100% di B.de C.
Păi,este exact ce au votat senatorii anul trecut art 40.
Adică,plecare de la 80%,cu plafonare la 100%,toate celelalte ,vechime,PS si OMM incluse.

Liviutatarush spunea...

Vazand ce este pe la unele televiziuni, duminica i-am trimis un mesaj pe facebook ministrului Tutuianu si l-am rugat sa clarifice doua aspecte. Pensiile militare nu sunt speciale si se platesc din cadrul bugetului ministerului. https://s12.postimg.org/pvvticowd/Untitled.png

Leo spunea...

Pe "capul rautatilor" , fostul gen. Maciulica nu-l mai gaseste fiindca s-a pensionat in decembrie 2016. Dar a lasat clone de baza care au "invatat meserie" de la el."Gulerele albe" de conducere "lucreaza" intens la un proiect de cum sa fie modificat Art. 40 al OUG 57 prin Legea de adoptare a acestei ordonante. Mai acum ceva timp in urma , a fost chemat insusi "Maciulica" sa se pronunte. Si nimeni nu spune nimic clar , conform traditiei "de transparenta" de dinainte de '89...
"ALO , ALO , stati linistiti la locurile voastre"....

Leon spunea...

Guvernantii se lasa influentati de Minciuna cu pensiile militare de 120%, cand adevarul este ca acest procent este limitat la 85% din Baza de calcul care cuprinde si Pensia Suplimentara..! Este adevarat ca unele pensii prin adaugarea la pensia calculata a sporului de max.20% acordat de Legea nr 80/1995, privind Statutul Cadrelor Militare poate ajunge la 102% (85%+ 20%)..! Deci 102% nu 120% !!

avianyc spunea...

@ tehnocrat
Ne poti lamuri si pe noi totuși in ce film joci ?
Nu mă pot abtine ca de ”Ziua Aviatie” să nu-ti amintesc ” să depui cerere” pentru actualizare cf art 60.
Vezi să nu întârzii !!!!!!!!!!!.
O poti depune si la Primaria Cluj ținând cont ca prin anii de trecere la ”nesimtiti” a militarilor ați fost mare membru PDL în siajul lui Boc.
Asta ca sa evitați o ..........bagare a cererii in masina de tocat hârtie de catre cei de la CSP.

Iulian Mareș spunea...

Tehno,
Dar este bine că a vorbit de tot SNAOPSN?....eu cam așa am auzit!
Ce și cum s-ar calculat așa va rămâne, pt viitor vom mai vedea!
Despre soldele activilor mă interesează doar în măsura în care există măriri de SF și SG!
Eu cred că nu-ți va afecta nimeni vechimea 36/42%! Modificările vor fi pt viitor! Cumva pensionarii din magistratură sau aviație își fac probleme pt pensia în uz?

avianyc spunea...

@ Huhurez
Ți-ai pus și întrebarea cam cum arata situatia la unele arme beneficiare de drepturi cam similare cu ale politistilor daca nu intervenea art 40 care le-a razmutat primele de zbor ,parasutari ,scufundari ,etc. Crezi ca mai rămâneau multi piloti si tehnici de bord pa la Smurd si pe la unitatile mapn.
Fac referire la astia fiindca pe astia nu-i înlocuiesti in sistem prin racolare de pe strada pe criterii dubioase si îi faci de azi pe mâine piloti ,tehnici de bord ,ing de aviatie , scafandri ,etc precum se fac prin filiera indirecta politistii ,jendarii ,etc.
Ca atare art 40 a blocat sau mai bine zis incetinit hotarârea celor din aceste arme sa se pensioneze inainte de limita de vîrsta.
Am foarte multi colegi care pentru salarii au ramas in serviciu pâna la limita de vârsta sperând ca se va elimina art 40. Art 40 le-a adus foarte mari prejudicii acestor categorii.
La infanteri ,tanchisti si artileristi si alti terestri care din arogantă ”au refuzat” sa se racoleze la g -uri in timpul activitatii ca si cadre active nu prea a contat si au cam dat valma.
Nici mm si sofiterii de la armele terestre nu se prea inghesuie fiindcă L 223 cu art 40 ii dezavantajeaza fata de calculul pe L 119-L263 .Si atunci tin de salarii.

Iulian Mareș spunea...

T3,
Pt că ai revenit la origini prin nume îți urez, Fostele, la mulți ani, de Ziua Aviației!
Lăsa omul să facă ce cerere vrea, ce este în plus nu se depunctează!
Eu mă port frumos căci poate mi-l da pe Boc, să-i bag ochelarii pe gât...mama lui de lacheu!

Ein Stein spunea...

Reanalizarea, marirea, micsorarea, scurtarea, OUG, Legea x, nu va rezolva fenomenul plecarii din sistem, daca vorbim de pensionare. Problema e limitarea pensiei cu un procent mai mic sau mai mare fie el 85% sau 65%, asta e problema !!!!
Daca ai o vechime de 20 de ani si in urma algoritmului de calcul atingi 85% ce rost mai are sa stai in sistem? Degeaba lucrezi 30,40,50, 100 de ani, tot la 85% ramai indiferent ce faci. Trebuie sa ai un mod inedit de gandire sa nu tii cont de acest aspect, cu cat ramai mai mult in sistem cu atat ti se confisca mai mult din cuantumul pensiei, nici vorba de castig sau stimulare. Daca vor fi isteti in continuare si vor duce limitarea la 65% fenomenul de plecare din sistem se va accelera.
Partea cu duiumul de sporuri pentru anumite persoane e cu totul alta problema si va trebui rezolvata cumva.
Am vazut in articolul anterior discutii despre TAB-ul scufundat, ca nu s-au pus busoane, fortarea vs traversare, etc.
Din pacate iar punem pe locul doi omul, o meteahna romaneasca. Imi inchipui ce s-a petrecut cu cel putin o saptamana inainte in unitatea respectiva, puhoaie de controlori cu carnetelul la subrat gata oricand sa noteze o ceva acolo, stres, incercari disperate de a pune tehnica cat de cat la punct, personal insuficient sa acopere toate activitatile, lucrul peste program, totul a culminat cu aplicatia de traversare si celelate activitati ce decurg, etc. plus evenimentul nefericit.
Pntru ce si-ar dori un tanar militar sau un senior sa inghita toate aceste mizerii pentru o solda de 1000-1500 lei ori perspectiva unei pensii musai plafonate la 65 sau 85%. Nu mai bine iti vezi de treaba ta?
Eu sper ca ministrul Tutuianu sa inteleaga problema reala si sa nu se lase imbrobodit birocratimea cu cotiere care au tot interesul sa incalceasca lucrurile la maxim.
Oare ministrul Tutuianu are cunostinta cati angajati isi fac veacul prin ministerul pe care il pastoreste si ce fac aceste mii de persoane toata ziua?

Ein Stein spunea...

@avyanic
L 263 ii avantajeaza pe cei nascuti inainte '60 calculul punctului de pensie facandu-se prin impartirea la 20 de ani. E greu de crezut ca mai sunt prin armata nascuti inainte de '60, cei mai in varsta in activitate sunt nascuti dupa '65-'66 si este total nefavorabila pentru cei vizati. Chiar cu art.40 L 223 tot este mai favorabila decat 263.

avianyc spunea...

În astfel de fenomene dupa cum spune si ein stein apare presiunea, stresul ,si de multe neprevazutul.
Diferenta intre aviatie si alte arme consta in faptul ca in aviatie pe linga livretul avionului si livretul motorului in care scrie sub semnatura doar loctiitorul tehnic mai exista si carnetul de lucru al aeronavei in care se trec absolut toate lucrarile care se fac la o aeronava pentru a fi data la zbor ,profilacica de 8 ore valabila 10 zile ,preliminara -4 ore dupa fiecare zi de zbor a aeronavei ,nemijlocita 1-2 ore inainte de fiecare zi de zbor plus verificarile sub semnatura dupa fiecare aterizare si refacere a capacitatii de luptă.
Lucrarile se fac de catre maistrii pe specialitati care semneaza fiecare la rubrica lui din carnet pentru efectuarea lucrarilor . Peste ei verifica (uneori chiar executa alaturi de maistri) și semneaza la rubrica lor din carnet sefii grupelor de exploatare.
Peste sefii grupelor de exploatare are obligatia de a verifica fiecare avion si lucrarile efectuate loctiitorul tehnic al escadrilei care după ce verifica semneaza la rubrica ”bun de zbor” si aproba darea aeronavei la zbor.
Fara aceste semnaturi nicio aeronava nu se ridica de la sol. Pe urma la inceperea zborului si la fiecare iesire in zbor verificarile se repeta si se semneaza de toti sefii de grupe exploatare si tehnicul de escadrila plus semnatura pilotului de luare in primire a avionului de la tehnicul de avion care raspunde de avion si detine carnetul de lucru al aeronavei.
Cu toate acestea prin 1983 la defilarea de 23 August în care vedeta trebuia sa fie MIG 23 recent adus in tara neprevazutul si-a bagat coada.
S-au facut pregatiri ,verificari peste vericari cu porniri la baza de la Otopeni de unde se facea decolarea pentru antrenament.Totul perfect la sol si în zbor la antrenamente.
A venit ziua zborului pentru parada.
S-a respectat tot algoritmul de pregatire ,pilotul a semnat de preluarea aeronavei si-s-a pregatit de decolare.
Ce credeti ca s-a intâmplat? MIG-ul 23 nu a mai pornit sub nicio forma desi faceau plecaciuni pe lânga el tot sfaful.
S-a facut apel la un avion de rezerva care era pe Borcea si a venit pilotul de acolo in limita de timp direct pe traiectul de defilare salvând situatia.
Alfel o receptionau in barba multi pe acele vremuri.
Deci cu toate procedurile respectate ca la carte se mai întâpla si chiar la evenimente majore.
Darmite la ce o fi fost pe acolo după lansareaa la apele unui fluviu cu multe necunoscute.

tehnocrat spunea...

Puteti intra pe https://m.facebook.com/mapn.ro
Si veti gasi unele clarificari ale MApN, privind pensiile militare+comentarii.

Huhu Rezea spunea...

@Ein Stein
Stagiul complet de cotizare de 20 ani il au toți militarii pensionați înainte de 01 01 2011, recalculați pe Legea 119/2010, și numai cei născuți în luna ianuarie 1956, pensionați conform Legii 263/2010, în ianuarie 2011 la vârsta de 55 ani.

tehnocrat spunea...

Sunt ceva semne privind posibilele modificari la pensiile militare:
Azi in MOf 579 sunt doua decrete de trecere in rezerva si pensie a doi generali: unul de flotila aeriana din MAdI si unul de brigada din STS.

cr.1 spunea...

Este dreptul oamenilor sa plece. Domnul Liviu Pop nu intelege esenta, militarii se pensioneaza datorita grupei de munca.Cum si civili au grupe de munca si se pot pensiona mai repede. Si pe legea 263 a lui Boc se pensiona in aceleasi conditii de varsta.S-au trezit acum ca,pleaca prea devreme.

Huhu Rezea spunea...

@Cr1
Nimănui nu-i convine să se pensioneze pe Legea 263/2010 cu numai 20-25 ani efectiv lucrați... pentru ca va avea o pensie mică. Va avea numai 20-25 punctaje anuale de pensie.
Chiar dacă militarul putea să iasă la pensie.. Legea 263 il cointeresa să rămână în activitate cât mai aproape de vârsta standard.
Legea 223 i-a premiat pe cei care doresc să dea bir cu fugiții, acordându-le pensii pentru 20 de ani de activitate mai mari decât ale celor care au lucrat 30-35 ani.
Ce se va întâmpla cu cei care au plecat din cătănie înainte de vreme...în cazul în care se revine la sistemul contributiv? Vor țipa mai abitir decât cei 26500 pe L 119.

Bejan Ghiorghe spunea...

Cred ca Dragnea le va retrage sprijinul politic celor care se referea la mentinerea pensiilor militare deoarece această idee nu corespunde cu gândirea lui strategică.Daca veti reciti cele declarate de conjudeteanul lui Dragnea(sau vecin cu el,adică tutuianu) veti constata ca el spune ca nu se va schimba algoritmul de calcul si nivelul, exact cum a făcut si piticul ăla de prim-ministru a lui băse, in 2010

CEZAR spunea...

"Ce se va întâmpla cu cei care au plecat din cătănie înainte de vreme...în cazul în care se revine la sistemul contributiv? Vor țipa mai abitir decât cei 26500 pe L 119."
.....................
Ha.ha.ha..vom avea o alta //Helita..de tot kk....
Parasirea sistemului ..se face in primul rand datorita proastei SALARIZARI...daca si legea pensiei mai ajuta ..fenomenul este ..amplificat ..
Activiimai putin ..drojdia...nu sunt cu gandul la pensie ..sa fim deriosi !!!

luminita spunea...

nu vor pati nimic fiindcacei mai multi deja au pensia recalculata pe legea 263 .iar cei care deja s-au pensionat pe 223 vor avea prin recalculare pe puncte alte valori luindu-se in calcul si perioada lucrata in civilie ,inainte sa vina in armata asa ca va fi de la caz la caz , dar legea actioneaza pe viitor si vor fae asa fel sa nu ma aiba taraboi cu fel e fel e recalculari ,implementarea legii ,trecerea prin parlament .punerea in discutie publica ......cale lunga

Leo spunea...

Analizând gestul non verbal al lui Adi , cu degetul aratator in sus dar cu privirea in jos, eu interpretez : "pensiile mari , de peste 10000lei vor fi coborate la max. 10000 lei. Daca va exista o "hemoragie" de generali si chestori in perioada urmatoare , inseamna ca am interpretat corect. Cum vor face sa reduca cuantumul la max. 10000 lei este de analizat. Pe mine ma depaseste si nici nu-mi pasa deoarece eu ma lupt sa ajung la 1/4 din acest maxim . Daca baza de calcul a mea s-ar fi "actualizat" la nr. de slarii medii raportate la solda mea din lunile alese , atunci eram multumit ca ar fi fost o "ACTUALIZARE LA ZI" , logica , fara discriminare cum s-a reusit prin vrs-ul de 193,7 lei. Acum ca sa-l exasperez pe Horica , repet ca vrs-ul de 600 lei ar fi avut acelasi efect cel putin pt. baza mea de calcul. Ce frumos ar fi fost un vrs de 600 lei ca sa nu mai zic de unul de 1450 lei care la anul ar fi fost de 1800 lei , etc... PS oare Adi când arata cu degetul in sus , s-o fi gândind la aceste vrs-uri "de poveste"?

Trofin spunea...

Cred ca promisiunea ministrului apararii nationale cu privire la pensiile militare trebuie sa se concretizeze prin masuri stimulatorii nu prin ajustarea parametrilor de calcul a pensiei in marja de 100% din Baza de calcul a pensiei. Masurile stimulatorii trebuie sa vizeze stimularea ramanerii in serviciu a militarilor dincolo de varsta care le permite iesirea la pensie. O solute ar fi acordarea de procente suplimentare la cuantumul pensiei dupa atingerea unui prag minim de vechime in serviciu care poate fi tradus prin majorarea procentului maxim actual care se acorda pentru detinerea Ordinului Meritul Militar / echivalent . Ex. : daca pentru 25 de ani vechime ca militar in activitate se acorda azi 20% , acest procent ar putea fi majorat pentru fiecare an de activitate ca militar cu 0,5-1% puncte procentuale. Sporul acordat pentru recunoasterea vechime ca militar nu trebuie nicidecum inclus in plafonul de 100% vanturat de ministru. Daca se umbla la procentele de calcul , la diminuarea efectelor conditiilor de munca , la diminuarea procentelor pentru pensia suplimentara sau la majorarea procentului maxim de limitare a cuantumului pensiei din baza de calcul in cadrul aceleiasi anvelope de 100% cat spune ministrul , sunt masuri de constrangere si vor avea efecte contrarii. De fapt este cunoscut ca orice constrangere are ca efecte reactii de respingere. Legea 263 /2010 stimuleaza salariatii sa contribuie la fondurile de asigurari sociale si dupa implinirea varstei standard de pensionare si a stagiului de cotizare prin majorarea punctajelor lunare cu 0,5% . Deci ar fi solutii stimulatorii dar trebuie decizie.

Huhu Rezea spunea...

@Trofin
E clar că trebuie să umble la algoritmul de calcul al pensiei.
Ori îi penalizează pe cei care ies anticipat la pensie(art. 17 si 18) sau la vârsta standard redusă(art. 21), prin menținerea plafonului de 85%, ori îi stimulează pe cei care rămân în activitate până la vârsta standard de pensionare, aceștia din urmă putând să ajungă la 100%% din baza de calcul, procent în care nu se includ Pensia suplimentara, OMM, sporul pentru cântăreți.
Actualul algoritm nu stimulează rămânerea în activitate pâna la vârsta standard.

tehnocrat spunea...

In legea 223/2015 nu are ce cauta varsta standard de pensionare. Cand s-a pus problema aderarii Romaniei la NATO s-au modificat mai multe legi sau au aparut legi noi.
In 2001 s-a modificat legea 80/1995 Statutul cadrelor militare si s-au introdus limitele de varsta in grad, la fel ca in celelalte tari NATO.
Aceasta limita, reprezinta varsta ka care poti sa&
-ti indeplinesti atributiile functiei. Dupa aceasta varsta degeaba mai tii militarul in activitate, pt ca este inutil.
Una este sa lucrezi intr-un B care 6 luni este la pregatire, 6 luni in TO si 6 luni la refacere si alta este sa lucrezi la evidenta populatiei, pasapoarte, etc,
Treaba cu varsta standard de pensionare pt militari este o escrocherie tipic romaneasca, facuta de finantisti si cadristi, pt ei si cei ca ei, cu armata de tip civil, fara sa tina cont de misiunile si capacitatea de lupta a structurilor militare.

Andrei spunea...

Nu algoritmul ori limitarile sunt problema, ci instabilitatea. Guvernantii nostri sunt, din nefericire, mediocritati absolute, smecherasi si paparude de duzina (exceptiile pot fi numarate pe degete). Cat timp nu ai certitudinea ca legi atat de importante ca cea a pensiilor ori a salarizarii nu se vor modifica decat cu o perioada de gratie de cel putin 5 ani, pentru a le permite oamenilor sa-si planifice cariera si pensionarea, cat timp nu ai certitudinea ca de drepturile castigate nu se atinge nimeni, te grabesti sa te pensionezi, plin de lehamite.
Problema cu varsta se poate rezolva usor, vom porni de la 65 de ani, ca toata lumea, iar grupa de munca va face diferenta. Sunt absolut de acord cu limitarea la 100% raportata la media veniturilor din care se calculeaza pensia, dupa aplicarea tuturor inventiilor gen OMM (deja beneficiem de cei 25 de ani acumulati in serviciu la calculul pensiei) ori pensie suplimentara (pentru cei care nu sunt platiti pe contributivitate).

Unknown spunea...

SA NE LAMURIM. SE PREGATESTE TERENUL PENTRU APROBAREA OG 57. NU EXISTA O PLECARE DIN SISTEM ASA CUM SE AFIRMA. CEL PUTIN IN ARMATA. TOTI PE CARE II CUNOSC DORESC SA-SI PRELUNGEASCA ACTIVITATEA, NU SA PLECE. CU ZVONUL ASTA SE JUSTIFICA PLECAREA DE LA 65% PANA UNDE LE CONVINE, DE EXEMLU 90%. AR TREBUI SA SE AJUNGA ACOLO NUMAI DE CEI CARE FAC O VECHIME DE 50 DE ANI. DECI SUNT MOTIVATI SA RAMANA IN SISTEM PANA FAC VECHIMEA MAXIMA. SI SE REZOLVA PROBLEMA OUG 57 NU A PLECARII DIN SISTEM. NU SUNTEM POLITICIENI SI PUNEM BOTUL LA CARCOTELI.DAR OARE NU E BINE ASA? DOAR INTREB.

Iulian Mareș spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Mai mult ca sigur îi va penaliza crunt pe cei cu pensie anticipată, pt că sunt mai mulți!
Atunci îi vor ieși din cap toate fumurile lui C, zootehnistul!
Și merită asta pt. limbariță aiurea!
Vrea contributivitate ... atunci să ceară numai pt el! Și să-i dea pt contribuția din 2001-2009, când a părăsit sistemul!

luminita spunea...

sa vedem daca in camera deputatilor ,unde este inca acel oug 57 cu art 40 , va mai fi majoritar psd ,ponta in toamna se pare ca strica majoritatea acolo , asa ca von trai si vom vedea

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
avianyc spunea...

Defectul major al L 223 consta in faptul ca prin M25 nu a prevazut actualizarea reala a pensiilor precedente anului 2016 si in speta a celor calculate inainte de 2000 la valori identice ale elementelor care compun baza de calcul cu ale al similarului in activitate la data recalcularii.
Să speram ca acest lucru se va face prin aplicarea incepând cu 2018 a noilor grile de salarizare cu tot ce deriva din solda de functie in mod special.
Ca atare militarii si politistii pentru asta ar trebui sa lupte in primul rând si evident clarificarea situatiei create de art 40 din OG 57.Și lucru esential pentru asezarea cât mai bine în grila din LSU in care de fapt militarii nu ar avea ce căuta.
Restul sunt probleme functie de pretentiile personale ale fiecaruia.
A veni si a spune că peste 100% statul trebuie neaparat sa mai adauge cel putin 30% este cam aiuristic in conditiile in care nicio lege a pensiilor speciale din Romania nu prevede dreptul la o pensie care sa depasească 100% venitul brut din perioada precizata de legile in cauza.
Ca sa spulber un mit pe care unii îl trâmbiteaza fara a cunoaste legislatie sau tehnica legislativa precum ca magistratii isi fac de cap in domeniul pensii vin cu exemplificare clara a NEDEPĂSIRII BAREMULUI DE 100% DIN VENITUL BRUT (media a veniturilor pe ultimele 12 luni).Macar de s-ar documenta in stil autodidact.
(urmeaza mai jos)

avianyc spunea...

PS (continuare)
Art 82 din L 304/2005 actualizata
(1) Judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării.

(2) Judecătorii și procurorii sunt pensionați la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în aceste funcții. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca ponderea acestora să poată fi mai mare de 10 ani.

(3) Pentru fiecare an care depășește vechimea de 25 de ani în funcția de judecător sau procuror, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1%, fără a se putea depăși venitul brut avut la data pensionării.

(4) De pensia de serviciu beneficiază și judecătorii și procurorii cu o vechime în magistratură între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (1) fiind micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală

(5) Persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) numai în funcția de judecător sau procuror beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește pe baza drepturilor salariale pe care le are un judecător sau procuror în funcție în condiții identice de vechime și nivel al instanței sau parchetului.

(6) De prevederile alin. (5) pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcția de judecător sau procuror din motive neimputabile.

Ca atare mare atentie. La magistrati nu functineaza vechime cumulata. Se acorda 1% plus peste 80% doar daca ai activat efectiv ca judecator sau procuror.Să-mi spuna mie la câti ani de magistratura obtine un magistrat pensie de 100 % din media venitului brut pe ultimele 12 luni daca intra in magistratură la 25 de ani.
Apoi mare atentie la alin 6.
Ca atare militarii ar trebui sa lupte doar pentru o salarizare corespunzatoare, actualizare corespunzatoare functie de activi si reglementarea cumva a situatie celor loviti de art 40 in privinta veniturilor.
Și după asta sa fie multumiti ca statul le ofera 100% pe o lege partial cu venituri ca si cadre militare si la unii partial pentru venituri in civil care ar trebui sa faca obiectul L263.
Și inca ceva de bun simt. Liderii sindicali care au finaalizat L223 ar fi bine sa nu aibă tupeul să vină după ce au creat precedentul in fata unui prim ministru si să se plângă de lipsa de efective.
Eu i-aș da afara din două vorbe.
Si ca să nu mai vorbim unii lucruri fara rost pe baza de necunoastere legislatie va intreb; stiti că pilotul de linie din av civilă beneficiaza doar de 6 luni la an (gr speciala) vizavi de un birocrat cu sase luni la an doar ca poarta pistol si mai invîrte ceva hîrtii ca si sef de ceva prin unitate .Oare asta va spune ceva referitor la .......de vazut”lungul nasului”

Sebi spunea...

@Andrei
Va dau dreptate 100%, cu sau fara OMM :)
Aceasta alba-neagra jucata la nesimtire de catre intreaga "clasa politica" cu pensiile militare a adus toata lumea la exasperare, nu doar pe militari.
Si este un subiect care, adus si readus in discutie de atata timp, cu fanteziile, ineptiile, mania si frustrarile de rigoare, provoaca o uriasa lehamite oricui.
Nu parem o natiune capabila de un demers de lunga durata, asumat onest, asupra unui subiect simplu dar de pe urma caruia se poatra latra si se pot castiga voturile unei anumite prostimi... la nesfarsit.
Din pacate, se pare ca nici cei care suntem asa-zisii beneficiari ai "pensiei militare de stat" nu suntem departe de atitudinea politicienilor, daca am ajuns sa ne injuram unii pe altii pentru amanunte care nici macar nu depind de noi. Nu stiu daca aceasta clasa sociala careia ii apartinem a fost alterata genetic de comunism, sau daca lichelismul si prostia sunt oricum inevitabile in timp si spatiu, dar uneori lehamitea aste atat de mare incat as prefera sa ma fi facut popa, Doamne iarta-ma...

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Ar fi suficient să se reglementeze că pot ajunge la 100% din baza de calcul, fara OMM si sporul de cantareti, doar cei care se pensionează la vârsta standard din Anexă.Cu pornire din 65%.
N-ai mai vedea pensionari anticipate parțiale decât în situații reale de inapt militar.

tigri2 spunea...

@Costica, M-25 de aceea a fost facut , ca sa ne .uta, cu dedicatie celor din armele speciale. Au vazut ca si dupa ce ne-au lovit cu art.40 lit "e" de ne-au taiat primele, noi tot am ramas cu clasificari, vechimesi sporuri, ce si-au zis ,ia sa-i mai "potcovim" o data ... ca-n povestea cu puricele care avea 99 de oca de potcoave la picioare si tot sarea sute de metri in aer. Orice ar face Pasarea Phoenix se va ridica din cenusa-noi aviatorii nu ne lasam chiar daca ar fi sa intervenim la Trump(ceea ce am si facut...),o sa vedeti si o sa va cruciti de ce suntem in stare.
George Cosbuc, conjudeteanul meu spunea in El Zorab : "..al meu si pentru calul meu, ma iau de piept cu Dumnezeu" asa ca ai nostri conducatori sunt copii de tzatza.

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
CEZAR spunea...

Pe langa procentajul de 85/100,,este IMPERIOS NECESAR sa se umble si la SPORURI in sensul UNIFICARII acestora intrun SPOR COMUN...!
DE ATUNCI VA DOMNI PESTE MILITARII PENSIONATI O PACE DE 2000 de ani ..

CEZAR spunea...

ZICE KARADENIZ :
"Când intre pensiile a doi colonei, care au lucrat în aceeași unitate, pe aceeași funcție, cu aceleași condiții de muncă și aceeași vechime, diferența dintre pensii, funcție de anul pensionării, poate atinge depăși raportul de 3/1 deja sistemul de pensii militare este grav afectat prin însăși textul legii și al normelor de aplicare. ===============CORECT..!
Aplicand ceea ce am zis eu ..asa ceva NU VA MAI EXISTA...!!!

Gigi spunea...

Domnilor și doamnelor,d-voastră nu o observație că ăștia sunt croiți pe noi să ne f..tă precum boc-băsescu?
Toată campania dusă prin tv,prin presă,prin toate canalele de comunicare masss Media etc,d uce numai într-o singură direcție,la înghețarea pensiilor militare!
Au încercat înghețarea pensiilor până în 2023,prin introducerea acelui art.40 în LSU,un art.de pensie într-o Lege a salarizării,nu au reușit din motivele bine știute de toți,acum se identifică alte modalități,de înghețare a pensiei militare de stat.Chiar nu vedeți?
Noi,militari,polițisti,servicii,penitenciare,vom fi din nou f..tuții de serviciu,prin înghețarea pensiei până aproape de anul 2020.
Pensia de șmecheri,cele adevărate speciale,nesimțite,ca să-l citez pe cel mai "mare"premier al țării,v a rămâne așa,fără să se atingă de un fir de păr din aceste pensii speciale.
Timpul,îmi va da, sau nu, dreptate!

Fireman rezervistul spunea...

Tigri 3, bine punctat in ultimele postari, este realitatea pe care multi nu o vad, in principal nu pentru ca nu inteleg, ci pentru ca nu citesc. Sunt total de acord cu cele spuse de tine.

avianyc spunea...

Din discutia dintre domnul prim ministru Tudose si d-nul Tutuianu ministrul apărarii urmatorul mesaj.
1. Domnul Tudose stie despre legea pensiilor militare exact cât stia si domnul Cioloș la doua saptamâni după investire când secretarii de stat din guvernul tehnocrat, Leș(ulterior ministrul ap) si d-na Otilia Sava i-au strecurat sub nas art 40 din OG 57 in scop de a repara superficialitatea psd in elaborarea L223 prin necalcularea impactului in cuantumurile pensiilor la anumite categorii. Si asa in grabă si pe furiș au limitat baza de calcul in zona in care pensiile aveau sansa sa treaca de 10 000 ( piloti, scafandri ,parasutisti ,marinari,etc) si au micsorat procentul de plecare la 65%. O superficialitate reparata cu o alta îmbârligatură greu de descâlcit.
2.De apreciat gestul domnului ministru Tutuianu (se vede ca a participat la aplicatiile Nato) si si-a schimbat optica.
Mesajul catre domnul prim ministru din punct de vedere juridic poate fi interpretat cam așa;
Atâta timp cât pensiile militare sunt finantate de la bugetul MAPN respectiv MAI ,SRI prin casele de pensii autonome in subordinea acestor ministere nu ar mai fi nevoie ca pensiile militare sa fie analizate la M.Muncii.
Le concepem noi in asa fel incât sa corespundă cerintelor si va prezint draftul.
Asta ar însemna scurcircuitarea d-nei Olguța si probabil un nou conflict în guvern.
Un jurist bun din M Muncii (dacă are) poate insă ataca propunerea domnului Tutuianu in sensul că pensia militara este momentan un alambic format atit din pensie calculata pe vechime efectiva (cumulata cu sporul de grupă) ca militar căt si ca adaos la unii de 1% peste ce depăseste 65% realizate in calitate de angajat in domeniul civil adica ca si contributionist pe L263.
Și de aici lucrurile se incurcă M.Muncii raspunzator pe L 263 nu poate fi exclus din tratativele corectarii L 223 atăta timp cât băntuie acel plus 1% realizat ca vechime in mediul de actiune al L263 (sistemul public de pensii).
Ce va iesi vom vedea.
Domnul Tutuianu este si dânsul putin jurist si cred ca stie bine treaba asta si va incerca o rezolvare favorabilă după cum am vazut că este pornit.
Ca atare sub aspect juridic până la verdictul final nu prea poti sa pui baza pe o simpla fraza rostita pe moment la inceputul unei sedinte de guverm. În amănunt lucrurile sunt mult mai complicate.

Leo spunea...

Draga H-ule, deoarece mi-am "refreshuit look-ul" cu cel de vacanta te rog sa-l validezi. Sunt eu , anul trecut dupa ce am venit dintr-o misiune din Coasta de Fildes. Tot esti nemilos cu Flavius Cornelius Cordalis ? Lasa-l omule si pe el sa scrie un articol romantic despre Fiola Gladiola ca sa visam frumos...

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri2 spunea...

@Leonard,aviatia va pune din nou mana pe mansa puterii, va urca spre inalturi si va declansa o furtuna de nu va sta piatra pe piatra prin PSD, asta daca nu ne vor baga PRIMELE orare in baza de calcul si actualiza toate elementele de calcul la nivelul 01.01.2016 astfel incat la situatii juridice echivalente sa avem pensii in cuantum egal. Citeste pe blogul "Aerodromul ALEXENI la 50 de ani de la infiintare", vezi cu cine avem legaturi si la ce nivel, daca cererile noastre nu vor fi admise , va fi informat chiar Nr1 mondial, Dragnea stie iar Tutuianu s-a pozitionat , deja...

Huhu Rezea spunea...

Declaratiile premierului și ale celorlalți politicieni preiau campania pregătitoare anterioară și trebuie citite în urmatorul registru:
Exodul de cadre este favorizat de actuala lege a pensiilor militare. In consecința aceasta va fi modificată astfel incât cadrele militare să fie cointeresate să rămână în activitate până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru militari.
Modificările vor viza doar ieșirile la pensie, fără a necesita o nouă recalculare a pensiilor în plată.
Pensiile în plată vor fi supuse doar procesului de actualizare la termenele stabilite de L153/2017.
Probabil că modificările vor fi impuse în toamnă prin Legea de aprobare a OuG 57/2015, aflată în dezbatere în Camera Deputaților.

tigri2 spunea...

@Huhu, este vorba de seful de campanie a lui Donald Trump, iar Doru Teodorov este un fost coleg de-al meu care face parte din comitetul de piloti care participam la negocieri. Dupa 22 august vor veni in Romania peste 230 de mari investitori americani sa studieze oportunitati de afaceri in toata Romania, in spate sunt cativa miliardari americani in frunte cu Donald Trump. Primirea lui Dragnea la Casa Alba s-a datorat lobiului facut de noi pe langa staful lui Trump.

https://www.facebook.com/1632266380355345/photos/pcb.1944144055834241/1944143875834259/?type=3&theater
L.C-dor (R) Doru Teodorov punand umarul la reinvierea Aerodromului ALEXENI
In poza , de la dr.>stg. invers privirii:
-D-l Virgil Tiran, om de afaceri american, staful luiDonald Trump -ginerele d-lui Teodorov Doru;
-consilierul lui Donald Trump, om de afaceri american, staful lui Donald Trump;
-D-l Moraru, presedinte CJIalomita;
-Teodorov Doru viitor director si principalul mijlocitor al investitiei;
-Senator ALDE

Victor Moraru Official a adăugat 5 fotografii noi.
18 iulie la 13:06

Dragi prieteni,

M-am intalnit astazi cu reprezentantii unui investitor din SUA, care este interesat sa fie partener in punerea in functiune a Aeroportului Alexeni.

Reamintesc faptul ca Aeroportul Alexeni a intrat in patrimoniul județului Ialomița, devenind proprietate a Consiliului Județean prin Hotararea de Guvern 428/2017 privind modificarea anexei nr. 10 la HG nr. 17058/2006.

Primul pas in identificarea celei mai bune posibilitati de exploatare a aeroportului este stabilirea corecta a potentialului acestuia, intentionand in acest sens realizarea unui studiu care sa sustina cea mai buna alegere ca destinatie a acestuia, de marfa sau de pasageri.

Trofin spunea...

tigri 3 spunea... 21 IULIE 2017 : fiindca ati citat din Legea 303/2004 cu acel art. 82 ar fi bine de cunoscut si art. 82 , respectiv :
"Art. 85. –
(1) Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public al asigurărilor sociale se suportă din bugetul de stat.
(2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.
(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică și judecătorilor sau procurorilor pensionari, precum și persoanelor care beneficiază de pensia de urmaș prevăzută la art. 84."

Gigi spunea...

Nu este în pas cu tema actualului art.dezbătut până acum dar,e bine citit pt.a vă face o idee despre ce gândește opoziția despre actualii guv.
Articolul, se găsește pe site,Digi sport si este semnat de Dan Turturica.
Sper,că,actualii guv.să nu le facă pe plac,si mai ales, să nu își taie singuri craca de sub țurloaie!

Trofin spunea...

Huhu Rezea spunea...: Sunt de acord cu modul de interpretare a declaratiilor ministrului apararii in sedinta de guvern. 99% !.

Leo spunea...

T2 , bravo dar sa nu fi egoist sa te lupti numai pt. "chifteaua" aviatorilor. Macar pt. amaratii de "tehnici" iesiti la pensie cu VRS-ul (sic) era sa zic de 600 lei , dar ele e de 197,..lei - sa mai bagi un carlig . Ceilalti , lasa-i ca au pensii de peste 10 000 lei cum e Cezar , I....N , H....A , etc... chiar si red -dog..

Leon spunea...

Mai este in dezbatere la comisii in Cam.deputatilor un proiect de lege sustinut si de AORR,Pl x nr 39/2017, care propune modificarea Art.110 din Leg.nr 223/2015, cu referire la perioada lucrata in civilie..! Poate ar trebui sustinut de Guvernul actual !

karadeniz spunea...

@ Huhu Rezea
Și cu actualul hos privind cuantumul pensiilor, care duce la raporturi de până la 3/1 între militari aflați în aceeași situație juridică cum vor proceda ?
Sunt mai multe elemente care produc această discrepanță:
- In baza de calcul sunt cuprinse elemente care fie nu au existat în anumite perioade fie au avut ponderi diferite, iar alte elemente nu sunt cuprinse;
-In metodologia de recalculare s-a făcut încă o intervenție care duce la diferențieri de pensii pentru persoane aflate în aceeași situație juridică, prin actualizare unor elemente din baza de calcul la nivelul anului 2016, in procentul avut la momentul alegerii celor șase luni.
- Pentru că în lege nu s-a specificat clar ce elemente intră in baza de calcul și mai ales cum se vor actualiza acestea la nivelul anului 2016 (ordinul M25 a apărut abia la sfârșitul lui martie, când mare parte din cereri erau deja trimise) foarte mulți au ales greșit acele șase luni și este incorect i imoral ca acești să fie defavorizați prin niște prevederi imorale și probabil și neconstituționale. De ce trebuie să știu eu ce elemente salariale am avut acum 15 -30 și cum au evoluat ele în timp.
Părerea mea este că trebuie mers la rădăcina problemelor militarilor. Trebuie început cu clarificarea profesiei de militar și excluderea din această profesie a celor care nu trebuie să facă parte din ea, iar acest lucru se poate face doar prin aplicarea și în țara noastră a Nomenclatorului internațional de clasificare standardizată a ocupațiilor ISCO-08. Acesta a fost introdus și în România din 2010, prin HG nr. 1.352/2010, și in el este prevăzut, ca în toată lumea, grupa majoră ZERO ”Forțele armate”. Doar că în stilul parșiv românesc, anul următor când aceste 10 grupe majore au fost detaliate și la noi prin normele de aplicare nr. 1.832/856/2011, grupa majoră "zero" a fost eliminată efectiv.
Odată făcută această clasificare se poate întocmi un statut corect al militarilor, legea salarizării acestora, fără a se mai putea asimila șeful SMG cu un primar de comună, precum și legea pensiilor militare.

Unknown spunea...

Alo , domnu' Huhurezea - Eu , pe legea veche am pensie 2249 - pe asta noua , 1878 ????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????. DECI ????????????. Si un baiat caruia i-am vazut decizia , cu 18 ani vechime , avea 1595, parca , si pe legea noua , 2011 ????????????????????????????????????????????. DECI , ESTE VORBA DESPRE GRECI ???.

Unknown spunea...

Si inca ceva - pe legea veche aveai 20-25 de puncte anuale doar daca ai iesit la pensie soldat ori fruntas- !!!. COLONELUL PENSIONAT IN 90 , SA ZICEM SI ALA IN 2012 AVEAU CAM ACELASI PUNCTAJ , PROBABIL 5 PUNCTE , APROX. SI AVEAU CAM ACEIASI PENSIE . ACU' , DON COLONEL DIN 90 PENSIONAT ARE PENSIA JUMATE , DUPA NOUA LEGE !!!????? Tot pe legea veche se acordau procente de puncte pentru conditziile de munca - eu am fost incadrat la deosebite - acu' pe legea noua , cu fisa locurilor de munca 20 ANI c. speciale - 0 puncte , -[MINUS] fo' 400 la pensie ADICA FO' 15% , NU 1,5 ????????????????.

radu spunea...

Anii lucrati in locuri de munca incadrate in conditii de munca speciale sau alte conditii, presupun un risc foarte mare pentru sanatatea militarilor si de cele mai multe ori cu consecinte negative. Reducerea varstei de pensionare pentru aceste categorii de personal, cum este prevazuta in Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (Art. 21.), este absolut necesara din punct de vedere medical si nu trebuie modificata! Exemplu : militarii din arma radiolocatie sunt expusi unei doze periculoase de radiatii pe toata peroada exploatarii tehnicii de rdlc.
…"Doctorii Dan Noveanu, Corina Daniela Frades si prof. dr. Francisc Schnaider, membru al Academiei de Stiinte Medicale, autorii lucrarii "Adjuvante naturale metabolico-nutritive de uz general si local", sustin ca "radiatiile produse de undele electromagnetice actioneaza asupra organismului, producand diferite boli profesionale personalului care lucreaza pe tehnica de radiolocatie sau in preajma acesteia: cancer, leucemie sau cataracta"… (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/scandalos-radare-ucigatoare-37700.html )

tigri2 spunea...

@Leonard , imi pare rau ca ai intelegerea "fracturata" si nu este o intamplare...asta nu ai citit-o? oare se refera doar la cei cu "prime"9care sunt atat pentru piloti, personal tehnic si de asigurare (de la radiolocatie la transimsiuni,medic,meteo,PC,PD, bucatarese si soferi etc) la parasutisti, marinari,scafandri si cati altii dar si la continuare unde am spus clar:
" si actualiza toate elementele de calcul la nivelul 01.01.2016 astfel incat la situatii juridice echivalente sa avem pensii in cuantum egal"
Asta se refera la TOTI pensionarii militari.
Altadata nu te pripi, te-am urmarit si in alte comentarii,unde "Huhu" iti atrage atentia...fara suparare.

Leo spunea...

Leon, zi-mi te rog unde gasim acest proiect de lege sustinut si de AORR,Pl x nr 39/2017, care propune modificarea Art.110 din Leg.nr 223/2015, cu referire la perioada lucrata in civilie..! Poate ar trebui sustinut de Guvernul actual ? Poti pune un link ?

CEZAR spunea...

@/Leo....cartea baaaaa...!!!!

CEZAR spunea...

Caldura i-a lichidat si ultimul neuron functional ..lu domnu T-2MaKiSS..!
Bai totusi trebuia sa incepi cu ..linsul ..prin Tobago ..
Avem unul care se pare ca-i presedinte sau ..candideaza ..nu stiu exact ..!!

CEZAR spunea...

""De ce ar mai rămâne cadrele militare în sistem dacă, ori cu 20 de ani vechime în serviciu, ori cu 40 de ani, primesc aceeași pensie militară, după algoritmul de calcul cu plafonare la 85% din baza de calcul, și .....
=======================
Intrebare retorica ...
Cadrele intra in sistem ..pentru cariera ..SALARIU.....nu pentru pensie ...!
Eu cand am intrat in LMDC..Breaza ...14 ani ..nu ma gandeam la ..pensie ..!!!

luminita spunea...

dle H . daca vor viza doar iesirile la pensie ,atunci nu e bine pentru asta trebuie sa ii determine sa ramana in sistem militar, asa cum este siluita actuala lege a pensiilor militare ,nu cred ca vor reusi daca nu vor avea motive sa ramana .Va dau un exemplu . un ofiter nu are varsta de pensionare ,are vechime 15 ani si vede aiureala din oug 57 ,acesta pleaca in civilie la un loc de munca bine platit si cand are varsta pentru pensianare militara cere pensie apoi la 65 de ani primeste pensie si pentru anii lucrati in civil de la pensiile civile, cum vi se pare?

luminita spunea...

CORECT . nu vor ramane decat pana la ce vechime au nevoie sa se pensioneze , mai ramane daca varsta le va permite, asa este dece sa mai ramana peste vechimea necesara ,poate numai daca este tampit ,dar important este ca pana una alta a mai terminat barfa pe seama militarilor cu pensii NESIMTITE ,sa vedem ce face olguta ca nu mai are material pentru televiziuni ,poate ca da acum in magistrati ca sa aib ai DECE SA O CAUTE PRIN CE A MAI FACUT PE LA PRIMARIE .

avianyc spunea...

Felecitări domnului ministru Tutuianu pentru nemaiauzita fraza din gura vreunui politician român contemporan, ”militarii trebuie sa aiba o lege a pensiilor militare fiindcă așa este in toate țarile europene si NATO ”.
Fraza a fost urmată de o liniste de mormânt în sala .Auzeau ceva în premieră în România. Probabil că marii sustinători ai profesorilor si etc peste militari in legislatia salarizarii si pensionarii si marii mâncători de rahat la comandă din televiziuni au luat un pumn zdravan în plex din care nu-și vor reveni curând daca domnul ministru își sustine pozitia.
Numai ca mafia subterana se regrupează rapid.
Voi fi încredintat ca spusele domnului ministru se vor materializa in scripte cu valabilitate indelungată doar după ce vor fi repetate si de d-nul Dragnea ,tanti Olguța ,maestrul trubadur L Orban si nu în ultimul rând iubirea fara margini a lui Mareș si Huhurez din Mărginimea Sibiului băcița țurcană.

Leon spunea...

Leo,scrie pe Google:Pl-x nr.39/2017, si-ti apare istoricul de la inregistrare pana in prezent, inclusiv forma adoptata de Senat !

Ein Stein spunea...

Cezare cam care ar fi retorica?
Una e sa intri si alta e sa ramai din sistem, nici dracu nu se gandea la 14 ani cat va avea pensia si eu credeam la varsta aia ca sunt nemuritor. Dar la 50-60 de ani oare nu ar fi normal sa te gandesti daca mai ramai sau daca mai poti ramane? Am scris in nenumarate randuri, calea onesta este sa-i cointeresezi pe cei vizati sa-si doreasca ramanerea in sistem nu sa le tai cheful macar sa se gandeasca la pensionare prin tot felul de tertipuri camataresti.
Creierele netede cu cotiere neavand habar care e treaba cu armata, probabil se autoevalueaza la ce fac ei si generalizeaza la intreaga armata, poti sa stai cu curul pe scaun si sa reflectezi la nemurirea sufletului pana la 100 de ani. Dar un pilot, scafandru, infanterist, marinar, etc. oare fac aceleasi lucruri?
Ti se pare ca birocratii cu cotiere au incercat vreo secunda sa-i faca sa se razgandeasca pe cei care pot iesi din sistem la pensie sau prin demisie prin SALARIU dupa cum subliniezi?
Tu nu vezi care e optica? Sa le dam in cap pana le trece cheful!!!
Lucrurile astea trebuie sa inceteze, birocratilor trebuie sa li se arate locul in sistem.
Am mai scris ca singura cale de iesire din situatia actuala e: recunoasterea ocupatiei de militar, un pachet de legi specific aceste categori similar oricarei tari membre NATO si foarte important, INTERZICEREA PARTICIPARII BIROCARTIMII LA ELABORAREA ACESTOR ACTE NORMATIVE si nu in ultimul rand respectarea obligatiilor asumate de Romania la intrarea in NATO.
Si as vrea sa mai adaug, extragerea armatei din acest cartel, sistemul de aparare ordine publica.... unde tine loc de cortina in spatele careia se ascund adevaratele interese armata fiind Cenusareasa si elementul de descarcare a furiei si nemultumirii civililor, politicienilor si care dracu or mai fi.
E mult, e putin, e anpoda, e nefiresc ce cer?

avianyc spunea...

@ tigri 2
Felicitări !
Așa-i stă bine unui luptător să lase ceva în urma lui pentru generatiile viitoare.
Transportul aerian de marfă este o nișă neexploatata in România.
Altfel se transforma în loc de transhumanță prin concesiune pentru caprele lui Cezar .

CEZAR spunea...

Ein Stein..
Foarte corect ceea ce ai spus cu o singura obiectie majora ..!!
Dupa 50 de ani ..NU PREA MAI AI CE SA CAUTI PRIN ARMATA..
Doar asa daca ti-a pus Dumnezeu mana in ..freza ca lu m-Al si ..esti de neinlocuit ..!!!??
Deci ..de la aceasta axioma trebuie plecat ....!

Huhu Rezea spunea...

@cezar
Poți să ieși când vrei din armată, băiatule, anticipat sau la vârstă standard redusă...dar cu o mică ajustare a pensiei: cuantumul la 85% din baza de calcul, pornind din 65%.
100% din baza de calcul să obțină doar cei care se pensionează la vârsta standard.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Cezar are și pensie viageră și socială și tot de plânge!
Întreabă-l câți anii avea la ieșirea din sistem?... (Mănâncă de 20 pensie și ajutorul social!)

Unknown spunea...

Ca cic'ar fi spus cineva de sus ("nu spui cine , persoana importanta !") ca motivul ne-schimbarii legii pensiilor militare ar fi nevoia de a stopa "hemoragia" de militari care vor sa se pensioneze rapid ... pentru a nu pierde "legea mai buna" ...

Ș'ai nostri tineri (ce la Paris invata la git cravatei cum se leaga nodul) se dau de ceasul mortii cu propuneri ca_cum sa se faca_ca militarii sa fie "stimulati" sa ramina cit mai mult in sistem ...

Măi oameni buni ... militarii se "uzeaza" (fizic , psihic si intelectual) in timp !
Eu , armata , am nevoie de oameni in "perfecta stare de functionare" (de categoria I-a) ... nu am nevoie de oameni "cu nevoi de reparatii" (categ. a III-a) !
Militarii au "o durata normata de functionare" ... sau , cum se spune la avioane , au "o resursa de zbor" ! La atingerea acestor limite "obiectele" respective se trec la categ. a IV-a (reforma) si se caseaza ... armata nu-si poate permite sa le "prelungeasca durata de utilizare" (prin diverse cîrpăceli) pentru a nu-i fi micsorata capacitatea de lupta ...
"Eliminarea" acestor militari (care si-au epuizat "resursa de zbor") din sistem se face prin pensionare ...

Ca urmare l.80/1995 (in forma nemodificata de boccii) prevedea "limite de virsta in grad" ... nu puteai fi slt. (cdt.Pl.) cu virsta mai mare de 35 de ani ... pen'ca nu puteai sa mai fii "utilizabil" ...
***Bine'nteles ca bociii au stabilit ca poti fi (ca trebuie sa fii) cdt.Pl. (sau cercetas in dispozitivul inamicului) si la 60 de ani !***
Deasemeni... pentru a nu arunca "la gunoi" pe cei care "se uzau accentuat" in activitatile desfasurate , a fost "inventata" si hg 1296/2001 (cu conditiile/grupele de munca) ...
Prin aceasta hg 1296/2001 completata/imbunatatita cu hg s-1019/2010 se recunostea ca (sa zicem) un pilot se "uzeaza" intr-un an la fel de mult cit un functionar de la o banca in doi ani... Si asa mai departe !... ***Ca vor fi fiind si unele exagerari in hg s-1019/2010 ... s-o lasam balta !***

Prin aceasta hg 1296/2010 (completata cu hg s-1019/2010) s-a stabilit "gradul de uzura" (in ani) al celor din CD , CS , AC comparativ cu cei din CN ...
***La fel se intimpla si cu cei din civilie ... prin reglementari specifice.***

Prin legile pensiilor se stabileste modul de stabilire a pensiilor in concordanta cu "gradul de uzura" al impricinatilor , in asa fel incit pensiile se fie echivalente in raport cu acel "grad de uzura" ... nu in raport cu vechimea efectiva in munca a impricinatului .

In acest sens ...
L.263/2010 prevede majorarea punctajului - astfel pilotul cu 15 ani vechime efectiva va avea pensie echivalenta cu functionarul de banca cu 30 de ani vechime efectiva .
L.223/2015 prevede ca pilotul cu 15 ani vechime efectiva are 30 de ani vechime de calcul (pentru care i se acorda procentele respective) ...la fel cum i se va calcula (tot pentru 30 de ani) si pensia functionarului de banca ...

In aceasta idee ... armata nu trebuie sa ia masuri pentru "stimularea" militarilor sa ramina , cit mai mult , in sistem... armata trebuie sa ia masuri pentru INLOCUIREA cit mai rapida a militarilor "uzati" ...
Inlocuire care sa se faca prin pensionarea celor "uzati" !
Pensionare care trebuie sa tina cont de aportul (intr-un timp scurt) acelor "uzati" ... aport care este echivalent cu aportul (intr-un timp mai lung) al celor "neuzati" !

Atentie pentru cei in activitate : pensionarea este o boala cu care sinteti infectati inca de la "intrarea in sistem" !
Noi am trecut prin ceea ce treceti voi acum ! Pentru ca voi sa nu treceti prin ceea ce trecem noi (ca pensionari) ... atentie... ginditi-va ca si voua vi se vor putea aplica aceleasi "tratamente" ! Prin gindurile indreptate catre noi luptati ca voi sa nu fiti tratati asa cum sintem tratati noi !

CEZAR spunea...

Deci HUHU..!!
Toti birocratii..a la m-Al..!!
Ruginitii si rablagitii ..care au calarit..TAB-ul TC.. Tunul ..Rachetele ..avionul ..elicopterul ..S-O ia in FREZA..!!
Nu-i deloc corect si nu inteleg cum de nu sesizezi ..!!

tigri2 spunea...

@Huhu, cezar, dupa ce s-a imbatat si a ratacit un TAB nu a mai avut de ales decat trecerea in rezerva sau randas la caprele GAZului.

Huhu Rezea spunea...

@Bodolschi V
Niște idei proprii nu ai d-ta?
Cine vrea să citească ce spune @mos curba de nivel se duce pe contul lui.
Te poate acuza de plagiat.

Iulian Mareș spunea...

Radu,
Asa este praevazut in Programul politic de guvernare, dar multe se skimba din continutul acestuia, pe timpul guvernarii, intrand la capitolul ajustari!
In concluzie nimeni nu poate garanta!
Mai bine sa nu ai asteptari ca sa nu ai deziluzii!
PDV al meu meu: in functie de alocarea bugetara la CNP, dupa noua lege a pensiilor!

luminita spunea...

STATI linistiti ,sa vedem daca Oguta va mai apuca sa depuna in parlament legea pensiilor , dl primministru spune ca medicii sa se pensioneZe la 67 de ani . asa ca ce va fi cu militarii vom vedea ,deocamdata se mananca intre ei , PONTA face rau ca aga batul prin gard , pierde tot ce a castigat.

was spunea...

dupa 31 ani munca la zi,42 cumulat fara OMM,(am binevoit a fii MAC 11 ANI SOF. 14,10 ani
si m.t. 1,8 ani)si fara solde de merit AM O PENSIE MAREATA DE 2450 RON.intre mine si coleg pensionat CA SI MINE in 2016 diferenta de 700 RON atunci de ce sa mai fii ramas? NICI PENSIA SUPLIMENTARA NU A INTRAT IN 85%, SI ASTA AU FURAT/O.SI CIREASA DE PE COLIVA fara drept de purta uniforma ,iar nici acum unitatea unde am lucrat nu a binevoit dupa 1 an si 1 luna sa-mi elibereze livretul militar si legitimatia de rezervist. Domnilor guvernanti statii linistiti nu mai imbrac uniforma , puteti s-o purtatii dvoastra sau copii dvoastra , ai mei sigur cit traiesc eu nu.

radu spunea...

Gabriel Was,
Sa nu uitam, ca la sfarsitul anului 2016, Proiectul Legii privind acordarea Ordinului Onorific „In Serviciul Patriei” pentru Corpul SGP, nu a primit avizul Comisiei de la Finante ! http://observator.ro/finantele-nu-vor-sa-acorde-militarilor-profesionisti-300-lei-plus-la-pensie-401677.html
IN SERVICIUL PATRIEI SUNT TOTI MILITARII, indiferent de corp sau grade !
Se impune de urgenta o reparatie morala, prin ajustare legislativa privind acordarea Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru toti militarii?
Violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă !

Iulian Mareș spunea...

Gabriel,
Dreptul de a purta uniforma trebuie solicitat în raportul de pensionare...
Legitimația de rezervist de acordă de UM... Ai dus foto?
Livretul militar de acordă de CMJ/CMZ aparținător, după prezentarea în termenul legal!
Repet...Ai fost la ei pt a te lua în evidență și le-ai înmânat foto?
Dacă răspunsul tău este 100% afirmativ putem lua în calcul cel puțin un abuz!
Privind dreptul la portul uniformei...aici este posibil o problemă, dacă ai solicitat și nu ai primit, prin ordinul de trecere în rezervă! Este de discutat... și, posibil că să știi motivația!

was spunea...

au motivat ca nu au legitimati,iar cu portul uniformei au motivat um Mxxx pt ca nu aveam nu stiu cate FB IN 5 ani,aveam dor 3 FB si 2B.UM 01016 tg mures pt cei avizati

was spunea...

motivatia lor nu avem legitimati , pt uniforma M xxx nu am nu stiu cate FB doar 3 FB si 2 B in ultimi ani.DA am avut probleme pt ca am fost singurul care m-am ridicat si am pus problema salarizarii in 2011, Domnul SCARLAT DUMITRU a binevoit prin trepadusii sa ma trimita la dili, din pacate pt ai nostri mari comandantii de osti sunt apt 100% la cap.um 01016 Tg Mures

Leo spunea...

Referitor la tema ferestrei : "Tocmai sistemul de calcul introdus de OUG 57/2015 a provocat hemoragia de cadre din sistem, domnule ministru Țuțuianu." = L-am auzit pe Tutuianu când a spus foarte clar ca , il citez: "Nu va fi schimbat modul de calcul al pensiilor militare de stat".
Prin urmare , analizând afirmatia lui , rezulta ca toate formulele de calcul al pensiilor militare isi vor pastra forma de calcul, asa cum au fost "castrate" prin OUG 57/2015 , Art. 40 cu cele 30 de puncte ale lui prin care s-a modificat L223/2015. Prin urmare , eu inteleg de la Tutuianu ca sunt slabe sperante de "abolire" a unor puncte din Art. 40 care sa ridice de la 65% la 85% procentul din BC si alte puncte ale Art. 40 prin care s-au redus avantaje la pensionare.