Un produs Blogger.

marți, octombrie 20, 2020

Astăzi și mâine, consultări online ale MApN în Pl x199/2020. SCMD mai aproape de interesele rezerviștilor în răzbelul cu Balu

51 comments

Din Scrisoarea deschisă pe care SCMD a transmis-o secretarului de stat din MApN, Balu,(poate fi citită în întregime  AICI ) citez următoarele fragmente:


"Dupa doua pagini de gargara despre “grija” MApN fata de rezervisti, ne cereti, “avand in vedere interesul comun pe care impreuna il manifestam pentru obtinerea de catre pensionarii militari a drepturilor legitime” sa va sprijinim “la Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala” sustinand “raportul preliminar al Comisiei pentru munca si protectie sociala”, adica strict amendamentele MApN. Motivatia este puerila! In caz contrar, promovarea PL-x 199/2020 ar trena, pentru ca orice amendament nou “ar impune o noua analiza la nivelul Comisiei pentru munca si protectie sociala”.

Domnule Secretar de stat,

Suntem de acord sa se duca de o suta de ori proiectul la Comisia de munca, numai sa treaca amendamentele sustinute de noi si care reprezinta, in fapt, vechiul text promulgat al Legii 223/2015, distrus prin OUG-uri, clocite la MApN. Cat despre timp, va informez ca nu am dat toti in dementa senila sau Alzheimer ca sa ne lasam pacaliti, ca liderii pensionarilor civili, de o lege data in 2018, cu aplicare promisa in 20121 si reala la … “Pastele Cailor”! Mai rau decat LOV, dvs. ne promiteti un mare nimic legiferat in 2020, aplicabil din 2023 plus doi ani de recalculari, adica din 2026, cand cea mai mare parte dintre noi, tocmai datorita “calitatii vietii” noastre, adica bataii de joc la care ne supuneti, sistematic, vom ingrasa pamantul la Ghencea militar

 In consecinta, va facem contra-propunerea de a sustine dvs., la Comisia pentru munca, amendamentele pe care le sustinem noi la Comisia de aparare a Camerei Deputatilor. Cat de spre “dialog”, democratic ar fi fost sa va confruntati cu specialistii nostri, fata in fata, nu sa va convocati pe Skype slugile si trompetele, astazi, 20 si maine, 21 octombrie, intre orele 12.00-13.00, la modul: “-Nu-i asa tovarase gradu, ca Pamantul e rotund si se invarteste? – Da!              - Bravo Dorele, o sa primesti o stea mare, pe 25 Octombrie sau pe 1 Decembrie, fiindca ai fost baietel cuminte si ai facut mumos la mamitica!”

51 de comentarii:

Leon spunea...

Incercam maine: https://m.facebook.com/mapn.ro/?__tn__=C-R

Leon spunea...

https://m.facebook.com/drpcvp/?__tn__=C-R

Burebista spunea...

Dacă susține în continuare acele amendamente, care nu mai pot fi puse în aplicare NICIODATĂ, degeaba se întoarce proiectul de lege la senat sau unde or vrea ei... Nu se poate aplica asa ceva. Eu cred din ce în ce mai mult ca aceste asociații și sindicate de fapt nu vor sa se schimbe nimic, dacă susțin aberații.

Iulian Mareș spunea...

Ăsta este rodul ăluia cu capul cât banița, intervievat "la sânge" de Neacșu ce și-a văzut curul în căruță: în capul la lista penelului doljean, pentru parlamentare!
*Mai nou aud că a participat la bătălia din Irak? Serios? Să spună cum/în ce mod/și-a văzut inamicul...., cel puțin prin luneta?
Uite așa de la mica/marea exagerare la nesimțirea de politician/fost militar via *Prin Pădure nu-mi rămân decât *salutări fierbinți pe 6 decembrie.
Iar pe 1 Decembrie o defilare cu soldații la bustul gol, a la Egipt!
*Oare ăia au fost puși să defileze așa că să nu aibă arme ascunse? 👍😂🤣

Huhu Rezea spunea...

Conform art. 75 din Constituție, dispozițiile cu caracter organic dintr-o lege cad în competența de reglementare a Camerei Deputaților și nu mai trebuie să se întoarcă la Senat.
MApN chiar dezinformează în privința procedurilor prntru a forța adopatrea propunerilor sale care au încăput misterios ca amendamente în Raportul preliminar.
Comisiile Raportoare pot reformula Raportul în cțteva ore așa cum au procedat și cu introducerea propunerilor MApN -MAI în Raportul preliminar.
Se forțează toate tertipurile pentru a amâna actualizarile ... si gură cască din structurile asociative se fac că muncesc.

Huhu Rezea spunea...

Cu ăăăă-urile din dicția intervențiilor sale orale, Ciucă va fi ciuca miștourilor despre parlamentari.

Gogu Pintenogu spunea...

Interesant ar fi să vedem dacă nu cumva și doamna Cristina Ciucă va ajunge vreun secretar de stat, că doar printr-o metamorfoză liberală fosta PCC din Bg.2I a ajuns la nivelul la care este! Când o fi avut domnule timp să termine atâtea cursuri și școli militare, că doar nu a fost avansată la apelul bocancilor!?

M spunea...

@Gogu Pintenogu

Mă îndoiesc, PNL promovează ca secretari de stat pe ăia cu profesionala.

Huhu Rezea spunea...

Te-ai molipsit de la bocitoarele din Bărăgan, pesimistule!

Unknown spunea...

Se pare că la acest individ semestru este definit de 365 zile

Leo spunea...

NU uitați !
Consilerul lui Balu , este nimeni altul decât maciu , arhitectul tuturor mutilărilor legii 223. Cine se aseamănă , se adună zice un proverb românesc.

Iulian Mareș spunea...

M,
Va corectez...: Doar pe cei exmatriculați din școală profesională!

avianyc spunea...

@ Leon
Sper ca le -ai scris!🤣
Stii cumva rezultatul se dă pe loc sau ........🤪🥳
Hai noroc !🍻

Alexandru spunea...

Bine ziceți , v-ați descarcat , doamne ajuta așa sa le sa fie!😊😜

Huhu Rezea spunea...

Cine se opune ca Plx 199/2020 să includă un singur articol, de modificare a art. 60 în forma propusă pe blog, implicit se opune eliminării dispozițiilor din ordonanțele 59 și 114 care au modificat acest articol.
@akord
Cu postarea de mai sus ai intrat în bătaia cuiului cătării..).)

Leon spunea...

Daca durerea era in ..Profundor, schimbai mintenas ..Directia..:)).

Leon spunea...

Pierdere de timp !
Îl astept pe...Coarna..!

tudor spunea...

Domnilor,
Daca se va modifica legea, prin noua prevedere, baza de calcul trebuie raportata nu la media veniturilor brute..., ci asa cum prevede Legea 153/2017 in vigoare acum, la media SOLDELOR LUNARE DIN ULTIMELE 6 LUNI .. ,solde lunare care in final poate vor fi stabilite conform Anexei VI, Sectiunea a 2-a, art 3.
Legea 153/2017 in vigoare,prevede care sunt componentele soldei lunare.
- In Anexa VI, art. 3 sunt prevazute care sunt drepturile salariele care se includ in "solda lunara",(solda de functie, solda de grad...),inclusiv "alte drepturi salariale".
-In Cap. II, Salarizarea, art. 14 - 18, legea stabileste si care sunt care sunt "Alte drepturi salariale" (pentru titlul de doctor, activ. de control financiar preventiv...)care se acorda beneficiarilor legii, printre care sunt si militarii.
Asa ca, daca se va legifera si se vor face modificari ale art 28 prin PL-X 199, in privinta bazei de calcul, modificarile trebuiesc puse in acord cu Legea 153/2017. Nimeni nu poate nesocotii legea, nu poate introduce o noua inventie si discriminare si nu poate elimina "solda lunara" cu toate componentele ei prevazute de lege, ca adevaratul venit lunar de care beneficiaza militarii. Sau asa ar trebuii sa fie.
Am onoarea.

Viorel spunea...

Aveți perfectă dreptate domnule tehnocrat. Și în mine s-a acumulat atâta ură față de aceste lichele îmbuibate încât aș vrea să-i văd cum suferă sufletește și fizic cu dureri până în măduva oaselor. Redau exact cuvintele spuse de un Cdt. la adresa M.M. și Sof. neștiind că îl aud. „Puneții la muncă (se adresa Cdt. de B.I. și S.U. de Bg.) până or să cadă în genunchi ca boul ce trage la jug și până le dau sângele pe nas”. Aceea-și atitudine o au și ei, oameni de nimic, fără valoare, cu școli și BAC-uri terminate la 40 de ani, cu diplome false, etc. Așa aș face eu cu ei, în plus „i-aș pune să stea pe scaun denumit Calul Bălan și i-aș biciui cu Sfântul Nicolai” (Amintiri din copilărie) să simtă pe propria lor piele umilința și durerea pe care o simțim noi zi de zi. Ce dracu caută ăștia în Parlamentul României sau în ministere nu știu, dar o mare vină o au liderii de partid care îi acceptă pe liste. Ori sunt rude, ori sunt mituiți / corupți altfel nu înțeleg cum poți propune să fie ales sau numi pe anumite funcții asemenea specimene.

Iulian Mareș spunea...

Plus repetarea stridentă a cuvântului "capabilități"! ..., folosit de multe ori aiurea că traducere!
Ce mă, îți cade nasul dacă spui mijloace de luptă?
A ajuns și cap de 🐻 să gândească în americana?
Nu că ar fi cazul unei paralele (e cale de miliarde de ani lumină) însă pe Cioran, bolnav de Alzheimer, în ultimii săi ani, uitase cuvintele, dar, dintr-o dată s-a trezit vorbind în limba română, ceea ce nu mai făcuse de 50 de ani. Și-a bătut joc Dumnezeu de el pt trufia de a se dezmoșteni de țară și limbă!

ifrim spunea...

@Iulică.Vă corectez:Școala profesională făcută la seral!Dacă nu erau misiunile din TOpEx mulți din generalii de azi nu treceau de nivel B.I.Așa cu denumiri pompoase de veterani cum se întorc în țară cum sunt avansați.Eu nu cred că 6 luni sunt în război cu talibanii la baionetă zilnic.Pază și protecție precum BGSul Bucureștenilor.Eșalon B.I.în apărare,ofensivă,Cc.ce se studiază la cursul de Cdt.Cp.Să nu exagerăm cu laurii.Ceva înregistrări video cu activitatea non stop sunt?Ori înghițim așa ca pelicanii pe nemestecate?

Iulian Mareș spunea...

La atâția primari generali de etnie, ce contează un prefect beleoakeș și puțin penal, fără școlile necesare și pașii legali.
La momentul acesta este inculpat și dosarul lui s-a întors la Fond!
Ce buni sunt penalii, Autistule nr.1!
Garda de corp vor fi Duduie îi!
Certificat ORNISS nu are și cui i s-a suspendat/ridicat nici nu mai primește în viața asta!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Abureli electorale, sa treaca 6 Noiembrie! Pe urma, kanci 4 ani la pensii! Ati vrut liberali, unii dintre Dv, nu? Uite ca-i aveti, si sa-i pastati sanatosi! Olguta Vasilescu nu este PSD, asa ca mai meditati, dragii mei. PSD este partidul cu care se poate negocia, cu care se poate discuta omeneste, la modul social, care oricand poate da, poate adauga, poate repara, dar PNL si USR, nu vor da absolut nimic, NICIODATA!

ifrim spunea...

Tizule nu da vina pe votanți.Ponta de stânga fost PM și-a dat demisia fără să-l oblige nimeni căci nu el era responsabil cu extinctoarele din cluburile gen Colectiv.Apoi tot ei de stânga cârlanul și Tări fiind la putere au hotărât să treacă moțiunea de cenzură împotriva lu' tanti Veorica ca să facă ce?Pai nu merită stânga să jubileze în opoziție următorii dooj' dă ani?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Tudor, se pot face modificari, dar nu de fond, fiind Lg. organica nr. 153. Ultimile 6 luni stau la baza calculelor. Daca vor modificari grosiere, atunci trebuie sa dea o noua lege.

Iulian Mareș spunea...

Ifrim,
Sunt ofițer! Nu pot macula 100%!
Doar atat: sa intri primul la UNAP si sa nu poti crea o situatie veridică (situatia fortelor si natura lor, distanta pana la rezervele inamicului, pierderi, Rz.ATc si DMB, masuri organizatorice si C2) in care BgMc executa un c/atac pt refacwrea pozitiei unei CpI,..., spune enorm!

CEZAR spunea...

Mirciulica fa-te ca muncesti !

"Creatori ai unor seturi de propuneri care mai de care mai bilibizdrociste, sefii si “specialistii” unei asociatii ne-au prezentat in ultimele citeva zile eforturile lor de “imbunatatire” a Plx 199/2020...
Un set de amendamente prin care pensiile sa poata ajunge la 148,8% din ultimele venituri, si un alt set prin care pensiile sa poata ajunge la numai 130,8% din acele ultime venituri... (**Trebuie (???) apreciata larghetea cu care “cedeaza” din ceea ce ne spuneau ca este un “drept” fara de care nu se mai poate!...***).
Propuneri facute, parca, special pentru a nu putea fi nici macar luate in discutie... darmite pentru a fi aprobate!...By..Mos Alecu...!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

La materialul-petitie publicat de Col Dogaru, Dl General Oprea si UMP-,,MV'' se alatura acestui demers, fiind de acord cu ce se scrie in acesta, cerand sa se faca dreptate rezervistilor cu ce cer acestia, pe legea 223/2015, nu ceea ce vor politicienii si cei din MApN! Nu stiu sa transfer un link, daca poate cineva sa-l transfere din pagina mea cu aceasta declaratie, ii multumesc frumos!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Tizule, uneori ma simt scarbit de tot ce se intampla, dar suntem construiti sa suferim, sa asteptam, sa rabdam si chiar sa iertam dusmanul, doar, doar cu speranta ca va face si bine, pe langa rau! Noi,? Suntem frunze in bataia alizeelor, furtunilor si tuturor napastelor...

Alexcta spunea...

Am auzit că polițiștii(beneficiari ai legilor militare), nu vor să mai iasă în stradă de frica Covid.
Ii înțeleg. Pot trece oricând pe legea civilă!

Costi spunea...

Pronunțată de Curtea de Apel Ploiești astazi 20.10.2020

Nr. unic (nr. format vechi) : 5290/105/2019
Data inregistrarii 11.08.2020
Data ultimei modificari: 20.10.2020
Sectie: Secţia I Civilă
Materie: Asigurări sociale
Obiect: contestaţie decizie de pensionare
Stadiu procesual: Apel

Părţi
Nume Calitate parte
MIHĂILESCU CONSTANTIN Apelant Contestator
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE (PENTRU COMISIA DE CONTESTAŢII) Intimat Intimat
CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI DE INTERNE Intimat Intimat

Şedinţe
20.10.2020
Ora estimata: 12:00
Complet: 20A CIV
Tip solutie: Schimbat total
Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată. Anulează hotărârea nr. 19825 din 18.10.2019 emisă de Comisia de Contestaţii a Ministerului Afacerilor Interne. Obligă pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de pensionare a reclamantului prin valorificarea sporului Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru 25 de ani, după determinarea cuantumului pensiei potrivit art. 30 din Legea 223/2015, începând cu luna următoare depunerii documentelor, potrivit art. 109 alin.5 din Legea 223/2015. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2020.
Document: Hotarâre 1638/2020 20.10.2020

Huhu Rezea spunea...

Nu-l ajută cu nimic. Decizia trebuia să aplice sporul SOSP după determinarea cuantumului potrivit art. 60

Viorel spunea...

Domnule Iulian Mareș, contează având în vedere că din ceea ce se prezenta pe la TV., plus comentariul colegului său Claudiu Ionescu postat de domnul Huhu Rezea în data de 05.06.2020 „In așteptarea soluției CA Alba Iulia, în privința cuantumului compus al salariului de funcție, olteanul hunedorean, Claudiu Ionescu, se dă la fostul său coleg, Traian Berbeceanu, conseleru' lui Many-Vela”, din care se înțelege că ar avea legături strânse cu lumea interlopă. Eu consider că totul este calculat. Cine va pune presiune pe populație să voteze așa cum dorește „Sultanul” (și în folosul știți cui) și nu cum dorește cetățeanul de rând ? Când baștanii erau plecați în țările calde, galeriile (se bănuia) erau cele care se infiltrau printre manifestanți și creeau panică și dezordine. Acum s-a întors „lumea cizelată” pentru a da o mână de ajutor din interes (poate sprijinind financiar la anumiți viitori deputați sau senatori prin împrumuturi cinstite de bani numite donații cu camătă și pentru a „organiza” în mod pașnic alegerile parlamentare). Apoi mai vedem noi. Din presa vremii.

Viorel spunea...

Având în vedere că domnul Ciucă proaspăt membru PNL se va afla în capul listei ca senator de Dolj la alegerile Parlamentare, cred că (dacă sunt corecți și de partea noastră cum au promis de zeci de ori) domnii președinți de sindicat și asociații prin conducerea și membrii săi din zona respectivă ar trebui să-i facă în spațiul public o propagandă negativă prezentând ce ne-a promis (un plan) și ce a realizat într-un an de guvernare (nimic), deci vorbe goale. Să fie contrazis la fiecare discurs public sau televizat la care apare pentru a-și susține candidatura (sunat în direct și pus întrebări). La fel este valabil și pentru pensionarii care nu sunt membri, astfel PNL pe județul Dolj sper să scadă cât mai mult în sondaje. Critici pot să aducă și la adresa celorlalți candidați PNL reproșându-le că au primit în rândul lor un om fără onoare, valoare, un om de nimic. Chiar dacă prinde postul de senator, nu va mai ajunge ministru în Guvernul Meu pentru că nu vor avea majoritate și astfel scăpăm de dânsul. Poate așa învață cum să asculte de rugămințile foștilor profesori și lectori. „Măi Niculae, ți-am fost profesori”. Parcă așa suna comentariul unui pensionar militar fost lector al domnului boier.

tudor spunea...

Domnule,
Eu voiam sa atrag atentia asupra unui aspect ce zic eu, este o alta ilegalitate pe care o suportam noi pensionarii militari si anume:
La 1 iului 2017 a intrat in vigoare Legea 153/28 iunie 2017 privind salarizarea personalului bugetar platit din fonduri publice. Aceasta lege se aplica si militarilor.
Conform Capitolului 1 , Dispozitii generale, Sectiunea 1 Dispozitii comune, Art 3, incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale militarilor "sunt si raman exclusiv cele prevazute de prezenta lege"
In lege, in anexa VI, Capitolul 2, Sectiunea a 2-a, art. 3 (1) se prevede ca "personalul militar are dreptul la "solda lunara"
In Sectiunea a 3-a Definitii f) se stabileste ce cuprinde "solda lunara". De interes este ca aici se prevede ca in aceasta sunt cuprinse si "alte drepturi salariale in bani"
Dar, in Cap II, Salarizarea, Sectiunea a IIa Alte drepturi salariale, la art. 18 este prevazuta "Indemnizatia de hrana".
Cu alte cuvinte, daca nu siluiesc legea, dupa intrarea in vigoare a legii 153/2017 militarii beneficiaza de solde lunare. Soldele lunare cuprind si alte drepturi salariale cum ar fi indemnizatia de hrana.
Cum pensiile militarilor sunt calculate conform "ART. 28 din OUG 57/2015
(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilorlunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), în care nu se includ:
...
c) valoarea financiara a normelor de hrana
....
si cum legea este ulterioara ordonantei, cred ca de la 1 iulie 2017 valoarea financiara a normei de hrana a intrat in solda lunara la care au dreptul militarii si prin urmare si in "baza de calcul" prevazuta de art. 28 (1) din OUG 57/2015
Ca urmare, de la 1 iulie 2017, conform acestei legi pensiile militare trebuiau puse in acord cu legea intrata in vigoare, cu soldele lunare prevazute de aceasta, care cuprind si valoarea financiara a normelor de hrana si cei de la CPS trebuiau sa ..... respecte legea.

Am onoarea.

Iulian Mareș spunea...

Scrii aiureli..., omul are mai multe dosare. Unul s-a întors la Fond!
Plus că Prefect fara ORNISS dracu a mai văzut?
Întreabă la la PG!

Liviutatarush spunea...

https://sorintroteablog.wordpress.com/2019/11/14/orban-anunta-prima-taiere-de-venituri-militarii-victime-ca-si-acum-trei-ani/?fbclid=IwAR1lPvxtfU9LvLfYV4BolHk7AwCb87oXWtAfgliBqiOmtiKintedGQcwr1E

ifrim spunea...

Nu este veche informația?14.11.2019?

HALA spunea...

Și dacă unii au luptat sa se scoată din calcul solda de merit, zicând ca a fost obținută pe relații (chiar toate moncher?), acum noi cei care am obținut-o pe merit, ce ar trebui sa le spunem celor cu controlul financiar, pai nu tocmai pentru asta erați platiti? Iar celor cu doctorate, pai nu asta era fisa postului? Dacă o dam iarăși pe controale, deminari, eleroane, doctorate și radiații de stilou, se îngroașe ceata privilegiați lor militari din care pana acum făceau parte doar procurorii și cu care defilam pe televizoare la pensii nesimțite iar militarii ceilalți de la soldat la colonel rămân iarăși cu... pușca în mana.

HALA spunea...

Voi alta treaba nu aveți?

Liviub spunea...

Sunt convins ca nu va fi cazul de aaaa... aaaaa ! In banca din sala mare se poate dormi mult mai bine decat ca in cort! Nu e nici mushte, asa ca...

Ionel spunea...

Pe pagina de facebook a Romil Bucuresti, Col.rtr. Marian TUDOR, presedintele in exercitiu al Forumului, a postat rezultatul intalnirii din 20.10.2020 cu ministrul apararii. D E Z A M A G I T O R comportamentului ministrului. Trebuie sa intelegem ca acum este om politic.......PACAT !

valica spunea...

BA UITE CA SE POATE IN ROMANIA, SA FIE CALCATA ABSOLUT IN PICIOARE ORICE LEGE , INCLUSIV CONSTITUTIA , DEOARECE JUSTITIA ESTE OARBA SAU CURVA SAU DE AMINDOUA.

valica spunea...

DOAR LA ASA ZISII POLITISTI LOCALI , GUVERNUL ORBAN LE-A RECOMPENSAT CU 2000 DE LEI LUNAR SPOR DE RISC COVID DE INFECTARE . MILITARII SI POLITSTII DIN MAI , SUNT CONSIDERATI IMUNI LA ASTFEL DE SITUATII.

Huhu Rezea spunea...

@tudor
Până în anul 2022, inclusiv, soldele, în compunerea din anul 2017, cresc potrivit art. 38 din L 153.
Legea 153 /2017 nu a abrogat art. 28 din L 223/2017. In plus, articolul 28 din L 223 nu include întreaga soldă lunară brută în baza de calcul. Excepțiile din art. 28 rămân valabile și după intrarea în vigoare a L 153/2017.

avianyc spunea...

Cum sa nu ajute !!!!!!
Mai învață și "Legiunea Huhu" cum se calculează o pensie militara.
Ca tot spunea un domn Puiu .... pe aici ca trebuie sa consult un jurist si ca OMM se adaugă separat de pensie ca o "recompensa" prin deciziile instanțelor.
Care instante dle Puiu .....? Aveti aici dovada .
Si sa stiti dle Puiu,fiindca tot m-ati acuzat, si marii juriști, magistrati merg in instanta cu avocat.
Asa ca mai usor cu recomandările.

avianyc spunea...

Multi chemați.........
Oare la ce echipă joacă?????!!!!!!!!

Iulian Mareș spunea...

Însuși Coarnă, care i-au asigurat avocați la procese, a recunoscut aseară că un dosar s-a întors la Fond și conform gândirii iohano-peneliste este un PENAL! Omul a spus cam așa: "cu regret recunosc că asta este situația"!

Leo spunea...

Eu tocmai ce v-am spus că pe ciucă îl doare în măciucă. Semnificația atitudinii lui , este indiciul sigur că nu se va face nimic în viitorul mediu și apropiat. Tot ce se ventilează acum este MIMĂ ELECTORALĂ.

Iulian Mareș spunea...

Afirmativ, 100%!

IulianC spunea...

Dorina Gabriela
Astăzi, 22 octombrie, locțiitorul șefului Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, colonel Valeriu Roșu, șeful Direcției generale financiar-contabile, general-maior Florin Jianu, directorul Casei de pensii sectoriale, colonel Mihaela Andrițoiu, alături de alți reprezentanți ai ministerului, s-au întâlnit cu președintele Forumului structurilor asociative din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, colonel (r.) Marian Tudor, și cu redactorul publicațiilor online ziuaveche.ro și in-cuiul-catarii.info, domnul Marin Neacșu.
Discuțiile s-au axat pe tema proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat (Pl-x 199) și a amendamentelor care vizează înlăturarea discriminărilor din sistemul pensiilor militare, crearea cadrului legal pentru recalcularea acestora, actualizarea pensiilor militare ori de câte ori se majorează soldele de grad/soldele de grad profesional și soldele de funcție ale militarilor și eliminarea inechităților create de diferitele acte normative care reglementează sistemul pensiilor militare.
Precizăm faptul că, după adoptarea de către Senatul României, această propunere legislativă a fost supusă în mai multe rânduri analizelor comisiilor parlamentare raportoare, în prezent Comisia pentru muncă și protecție socială adoptând un raport preliminar cu amendamente admise, al cărui conținut este agreat de toate instituțiile din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.