Un produs Blogger.

vineri, octombrie 16, 2020

Nici Forumul Structurilor Asociative nu înțelege că reluarea imediată a actualizării pensiilor militare, fără alte zorzoane, este cea mai bună etapizare pentru înlăturarea inechităților

53 comments

Precizez încă o dată că modificarea actualului articol nr. 60 din Legea 223/2015, în forma propusă pe blog, ar aduce toate pensiile militare la același numitor comun prin raportare la dispozițiile privind salarizarea personalului activ din L 153/2017 și la valorile salariului minim pe actualul an, urmând ca actualizările să varieze în anii următori în funcție de creșterile   salariului minim. 

Modificarea înlătură toate dispozițiile referitoare la pensiile militare din OUG nr. 59/2017 și OUG nr. 114/2018, astfel că nu vom mai auzi nici de pensia militară plafonată la  media soldelor nete care intră în baza de calcul. 

Nu mai este nevoie să se aplice indici de corecție, pensia minimă de referință, cuantumul minim brut sau net și alte paleative propuse în Pl x199/2020 pentru a amâna adevarata actulizare a pensiilor militare.

Să fie clar, așa cum este și în sistemul public de pensii, pensia netă nu poate fi decât pensia brută(reper stabil) micșorată cu valoarea impozitului aplicabil pensiilor la data plății drepturilor de pensie. Este incorect să aplici pensiilor regimul de fiscalizare pentru drepturile salariale, câtă vreme Codul Fiscal reglementează impozite diferite.

Dacă guvernul Orban majorează impozitul pe anii următori, ce fecem, micșorăm și cuantumul pensiilor militare?

Cei care au deja pensiile mai mari decât valorile calculate din solda/salariul de funcție determinat ca produs între CF x SME (2230 lei în înul 2020) lei vor staționa până când pensia actualizată cuvenită va depăși actualul cuantum în plată. 

Cred că efortul financiar al actualizării este suportabil, pentru că cel puțin jumătate dintre pensionarii militari nu ar primi nimic la actualizările din acest an și cele de anul viitor, având cuantumul cuvenit  pe L 223/2015 sau rămas în plată din legea contributivă peste nivelul cuantumului cuvenit actualizat. Marea realizare a acestei actualizări este că se majorează în primii ani pensiile mici și mijlocii.

Aici este marea încercare în promovarea acestei simple actualizări! 

Cei care au propus modificările din actuala formă  a PLx 199/2020, cât și cei care sunt propunători din partea structurilor asociative... au pensii destul de mari și sunt nițel invidioși că acest mod de actualizare le va aduce și lor măriri abia peste 2-3 ani Vin cu fel de fel de amendamente, ba modificarea bazei de calcul din art. 28, ba cu modificarea  procentului de pensie, ba cu  scoaterea sporului pentru pensia suplimentară din plafonul de 85%, alții susțin dubla reglementare a aplicării sporului OMM...  doar, doar prind și ei ceva majorare de pensie  încă de la prima actualizare.


 Conducerea Forumului ne informează că a avut o întâlnire la Camera Deputaților prin care și-a exprimat dezacordul cu propunrile MApN și MAI ( de acord cu unele dintre acestea) dar spune că a lăsat acolo un proiect pe care l-ar mai fi discutat anterior.




Dacă proiectul lăsat la Camera Deputaților este acesta, postat pe site-ul În cuiul cătării, 

http://in-cuiul-catarii.info/2020/07/31/propuneri-si-amendamente-la-proiectul-legii-199-17719  


el se încadrează în categoria.. de ce să majorăm pensiile mici și mijlocii ...dacă pot și ele să aștepte 3-4 ani, ca și cele mari?

53 de comentarii:

Leo spunea...

Eu cred că înțeleg foarte bine problematica , doar că reprezentanții forumului sunt pe mână cu LICHELELE GULERATE , care i-au racolat precum 634 pe vremea lui ceașcă.

giuliano@gmail.com spunea...

Încă odată se observa foarte clar, cum ,,rămășițele trecutului,, nu se desmint. Pentru cei cu pensiile foarte mici nu se doreste sa se faca nimic. Doamne ce răutate pe unii, dar trebuie să dea socoteală odată. De ce nu se face dreptate ca de aceea am fost militari cu toții.

Leon spunea...

In luna Iunie a.c. am trimis Propunerea de pe blog( Actualizarea pensiilor) la majoritatea deputatilor din Comisia de Aparare si deputatului Adrian Solomon(de la Munca), si se vede treaba ca NU doresc aceasta actualizare, dar trist este, ca nici macar Generalii nostri NU sustin acest Amendament !
Vorba lui Leonard, merg pe mana Guleratilor din MApN..!

raul spunea...

Huhu,incep sa ma indoiesc de inteligenta unora care ,cica,ne reprezinta!Le-ai explicat de atatea ori incat cred ,cum spune Ilie Serbanescu ,ar intelege si Grivei!Dar astia-s ,,camarazii" nostri!Poate ca nu vine ideea de la ei ,de aceea n-o promoveaza ,ca stii ca romanul e orgolios si fudul pe deasupra!Continuarea o stii!Asta-i psihologia natiei asteia!Noi avem talentul asta de a ,,personifica " ideile!Ce-a zis ala?Nu e bun dom'le ca-i betiv ,nu-i bun dom"le ca-i curvar!Ca-i homo etc etc!Vedeti voi sa fi creat ceva in tara asta plina de barfitori un Oscar Wilde,un Elton John,o Virginia Wolf,un Hemingway ?Emminescu ,Nichita si altii erau alungati ca erau betivi-noroc cu posteritatea-asa ca ce sa mai spunem?De aia nu am evoluat ,pt ca nu am valorificat ideea ci am personificat-o !Si cand vine de la cineva care nu-,i pe lungimea ta de unda ce faci?O repudiez si ramai ca ...prostul ,in mocirla dar cica cu,, printipuri"!Mi-e sila!

Huhu Rezea spunea...

Am explicat în topic de ce sefii structurilor asociative, la fel ca și gulerații, nu susțin această actualizare imediată. Lor nu le iese nimic ân următorii 2 ani. De ce să nu aștepte și amărâții cu pensii de 2-3 000 lei tot 2-3 ani?
Nici nu realizează că Proiectul modifică și regimul juridic al pensiilor militare.

avianyc spunea...

Gasiti solutii pentru egalizarea fiscalității intre brutul bazei de calcul al pensiilor si brutul salarial al activului similar ,trimiteți propuneri in acest sens ,altfel nu se va face actualizarea curând.
Domnul Huhurez sustine o actualizare prin care pensiile in buzunar sa fie mai mari ca salariile in buzunar.
Puneti mana pe condei vedeti ce iese la procente de 97,75 si 102% .Apoi gasiti solutii sa nu fie invidios cei ramasi in cazarmă.
Să știți că sunt unități operative ,obiective speciale ,etc unde normă de hrană nu se plătește in bani ci in trei mese plus gustare pe zi( gărzi permanente ,misiuni cu grad ridicat de operativitate ,etc
Asa ca nu includeti normă de hrană și alte drepturi neimpozabile ca venit peste netul bazei de calcul.Ele sunt doar niste consumabile ,chirie ,haine ,etc.
Pensia are alta definitie decat salariul si pe legea 224 se calculează din brutul bazei de calcul stabilita ca activ.

Alex spunea...

Aceste nimurucuri care ne reprezinta ,cu ghilimelele de rigoare , chiar nu au nici o treaba cu noi marea majoritate.Preocuparile lor au fost intotdeauna altele.Permanent au incercat sa-si faca rost de un loc cat mai caldut si din aceasta cauza limbile lor sau subtiat.Au dat cu ele in stanga si-n dreapta parca nu sunt ale lor,doar ,doar s-o gasi careva de prin guvern sa-i mai inalte odata.Avand pensiile formate din cinci cifre pot astepta pana dau ortul popii viitoarele actualizari.Celor din guvern de asemenea nici prin gand nu le trece sa creasca si pensiile noastre.Gulerele albe ,sa le spunem prostituatele din din sistemul din care si noi am facut parte le canta in struna acompaniati de acesti reprezentanti de nimic.Fraieri sa fie cei care mai cotizeaza la asemenea asociatii.Este posibil ca totusi membrii unor asociatii sa fie alesi pe spranceana ,tot cu pensii babane.Acestia sunt intr-adevar multumiti si-i doare la baston de faptul ca pensiile scad sau cresc.
Acesti reprezentanti care tot indarat trag mai trebuie schimbati.Sper ca aici nu mai este vorba de pile ,de care unii au profitat la greu cand au fost activi si au ajuns sus de tot.Jos cu ei! Trebuie lasat si cei mai tineri la butoane.Poate au mai mult sange in vine .Intrebati-i la telefon sau cand va intalniti cu ei pe strada ,in parc ,prin
oras : "mai Mitica..ce mama dracu' faceti voi ptr.noi?" "Ptr.ce va platim?".Scapati de acesti "dinozauri" care de atatia ani nu fac nimic in afara de sedinte in care aduc elogii lui x sau lui z.Reprezentantii nostrii trebuie sa fie lideri pentru noi PRIN CE FAC IN PREZENT ,NU PRIN CEEA CE AU FOST CANDVA.
DACA nu se pricep,nu fac fata,nu gasesc solutii sa-i lase pe altii.Pe bune! Unii dintre noi din cauza problemelor de sanatate si a varstei dorm pe ei.Pe asta mizeaza si reprezentantii si guvernantii.Trebuia schimbat ceva mai demult.Nici acum nu este tarziu.La sedinte (astea le plac reprezentantilor)
fiti domne' incisivi vorbiti-le in fata cu respect dar hotarat.Daca taceti va meritati soarta.Problema este ca din cauza astora sufera si cei care nu fac parte din asociatiile respective,care sunt cei mai multi.

Huhu Rezea spunea...

Dacă contribuțiile pentru pensii se plătesc din brutul soldei lunare brute impozabile, baza de calcul a pensiei trebuie calculată tot din brut. Să se termine odată cu stabilirea pensiei din netul soldelor. Așa este și la civili.
Solda brută care intră în compunerea bazei de calcul, potrivit art. 28 din L 223/2017, este mai mică decât solda brută impozabilă.
Si dacă cuantumul pensiei brute este doar 85% din baza de calcul, de unde îți iese ție că pensia militară este mai mare decât solda bruta a activului? Sporul OMM care se adaugă este un drept care se cuvine numai pensionarilor și nu intră în baza de calcul, pentru ca nu este nici venit salarial.

Ionel spunea...

Pentru eliminarea discrepantelor intre pensiile militarilor si politistilor trebuie modificat articolul 28 din Legea 223 din 2015, referitor la BAZA DE CALCUL .
Atunci cand baza de calcul este aceiasi pentru un pensionar iesit in 1995 si altul iesit in 2020, diferentele o fac functia, gradul, indemnizatia de comanda ( acolo unde este cazul si daca ea exista ), gradatiile/vechimea in armata/politie, sporul de dispozitiv, ca spor permanent, de care beneficiza toate cadrele militare. In vechea Lege 164/2001 (o lege care era aplicabila si acum daca nu era desfiintata in 2011) mai era un spor, asa zisul salariu de merit, de care insa nu beneficiau decat cei care il aveau la data trecerii in rezerva. ATAT. Niciun spor cu caracter temporar nu era luat in calculul pensiei militare. Iar aceste sporuri, alaturi de altele cu caracter permanent introduse pe parcurs, in ani diferiti, si care nu intra in baza de calcul sunt cele care conduc la EXISTENTA ACTUALELOR DISCREPANTE INTRE PENSIILE MILITARE.
Astfel, toate sporurile permanente existente trebuie introduse in functie si eliminate sporurile temporare. La recalculare se va aplica cuantumul mai avantajos, astfel ca cei care au acum pensiile mult mai mari decat colegii care au acelasi grad si au ocupat aceeasi functie vor stagna o perioada de timp. Nimeni nu va pierde.
Sporurile temporare trebuie sa constituie o motivatie suficient de puternica pentru mentinerea in activitate a militarilor si politistilor, a profesionistilor, si nu un motiv de „fuga” la pensie la varste timpurii, atunci cand legea o permite.
Existenta ordonantelor din 2015, 2017 si 2018, care au impiedicat recalcularea prevazuta in lege, se justifica doar prin existenta acestor sporuri temporare. Realizam ca recalcularea pensiilor militare prin aplicarea acestor sporuri temporare ar conduce la discrepante si mai mari intre pensii !? Cele mici ar creste cu 10-20 % iar cele mari cu 70-80 % !!!!! Bugetele de pensii ar fi urmat sa creasca corespunzator, ceea ce niciun guvern nu si-ar dori.

Ionel spunea...

Sporul de pensie suplimentara, platit de foarte multi militari si politisti peste 25 de ani, nu este valorificat de actuala lege !!!! El trebuie ori aplicat la cuantumul de 85 % ori introdus in baza de calcul ca spor final la sumele adunate. Este incredibil cum sporuri primite temporar, 6 luni, intra in baza de calcul si apoi se beneficiaza de ele ani de zile de pensie, iar sume platite 15 -30 de ani nu intra in calculul pensiei !!! Realizam contradictia existenta !? Este ca si cum omul plateste 25 de ani la un pilon privat, peste obligatiile legale la stat in domeniul asigurarilor sociale, iar apoi i se confisca un drept/o suma !!!

Ionel spunea...

O alta problema este valorificarea stagiului de cotizare in civilie pentru cei care au muncit la stat sau privat dupa trecerea in rezerva cu drept de pensie.
Pentru cei iesiti dupa 2015 nu este nicio problema. Pentru cei iesiti inainte, care si-au valorificat pana in 2015 punctajele la casele sectoriale de pensii, este o mare problema. Acestora trebuie sa li se ofere cel putin optiunea de valorificare in unul dintre sisteme, civil sau militar, daca nu mai corect ar fi ca stagiile din civilie sa fie valorificate doar la casa civila. Cat era punctul de pensie in 2014 si cat este acum ?
La data de 19 iulie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 628, Legea nr. 177 din 17 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2017, care modifică și completează unele acte normative din domeniul asigurărilor sociale, precizează la punctele :
163. La articolul 192, alineatul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Perioadele asimilate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. b) și c), care constituie și vechime în muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii se iau în calcul în unul dintre sisteme, în urma exprimării opțiunii de către asigurat."
164. După articolul 192 se introduce un nou articol, articolul 192*1, cu următorul cuprins:
„Art. 192*1. - (1) Persoanele ale căror drepturi de pensie, acordate de casele teritoriale de pensii în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii pot solicita recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) se păstrează dreptul la categoria de pensie de care beneficiază la data recalculării, considerându-se îndeplinite condițiile de acordare a dreptului. Punctajul mediu anual rezultat în urma recalculării este cel corespunzător stagiilor de cotizare realizate în sistemul public de pensii.
(4) În situația reglementată la alin. (1) si (2), perioadele asimilate stagiului de cotizare se iau în calcul în unul dintre sisteme, în urma exprimării opțiunii de către beneficiar.”

Dupa cum se vede exista si baza legala, insa ea nu se aplica pensionarilor militari in sens invers !!!!

Ionel spunea...

Dar cea mai mare gaselnita este asa zisa reglare a fiscalitatii (41,5 %) intre pensii si salarii. Oare se aplica si la alte categorii socio-profesionale ce au pensiile calculate altfel decat pe sistemul contributiv !? in speta la magistrati.
Adica iti calculeaza brutul, dupa care iti aplica fiscalitatea ca la activi, dupa care ramane un net pe care nu ai voie sa il depasesti prin pensie !!! Astfel ca iti calculeza cat ar trebui sa ai brutul astfel incat prin impozitarea de 10 % aplicata sa nu depasesti netul corespunzator BRUTULUI CALCULAT INITIAL !!!
Ordinul Meritul Militar DISPARE CU TOTUL, NICI NU SE MAI APLICA !
COMPLICAT, NU !!??
Oare cine o fi cel caruia i-a trecut prin cap un astfel de mod de calcul !? Sigur este un finantist cu doctorat.

GO spunea...

Clar si la obiect!

micutzul spunea...

Maestre după ce ,, te-am injurat,, acum te pup! Ai dreptate dar cu o conditie : să nu fie anulate grupele de muncă, adică pensia calculată la vechimea cumulată! ȘI nu vreau sa dau exemplul meu și prezint cazul unui pilot supersonic cu 20 ani vechime efectiva si 32 ani cumulată! El primeste acum 7% in plus fața de 65% iar cum vor guleratii o să piardă 20%! A înnebunit măgarul...

spiritul lui Haret spunea...

Alex@sunt de vina ei sau cei care ii aleg?Multi se eschiveaza sa-si asume asemenea responsabilitate si atunci accepta pe oricine.Altii cred ca numai un grad mare poate face si desface.Eu cred ca niste pensionari militari care sunt si parlamentari ar avea un cuvant mai greu.

Huhu Rezea spunea...

Propunerea Blogului pentru Plx 199/2020 nu se atinge cu nimic de alte articole din lege.
dacă nu ai țipat până acum pentru grupele de muncă, nu ai avea de ce să țipi și după aplicarea unei asemenea modificări a legii.
Din toată varza guleraților și a structurilor asociative în Pl x 199/2020 ar mai rămâne doar articolul unic.

Huhu Rezea spunea...

Civilii și judecătorii plătesc tot 41,5 contribuții și impozite, dar pensia li se stabilește din brut, fără plafonare la net.
Sporul OMM a fost eliminat printr-o interpretare prostească nespecialiștilor din toate cele 3 case sectoriale, fiind considerat și el pensie militară. Plafonul introdus de OUG 59/2017 privea doar pensia rezultată din baza de calcul.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Toti stiu ceea ce fac, dar o fac pe prostii impotriva noastra! In zilelele noatre, demnitatea si onoarea militara sunt doar vorbe-n vant! Pacat!

avianyc spunea...

@ Ionel
va salut cu respect din orasul invecinat de prim ajutor candva pentru Targu Mureseni.
Cu parere de rau reglarea fiscalitatii intre pensii si salarii nu este chiar o gaselnita ,este fenomenul care a generat OG 59.
Prin art IX (1) din Og 59 sunt limitate la net toate pensiile speciale cu exceptia celor ale magistratilor. De ce ale magistratilor ????? Stie bine Liviu si Olga ,clienti ........la acea vreme....
Scopul OG 59 ,nicio pensie mai mare decat incaseaza in mana la net angajatul.
Si asta va ramane valabil pana cand se rezolva problema fiscalizarii intre pensii si salarii.
In Romania nicio pensie nu putea depasi 100% din brutul bazei de calcul initial si acum dupa OG 59 ,100% netul brutului salarial fiscalizat.
Diferenta intre civilii speciali si militari pentru a ajunge la 100% este ca civilii pornesc de la 80% plus punctul anual pentru vechime ,militarii pornesc de la 85% + un spor/adaos de 10,15,20% numit OMM care intregeste pensia de serviciu si o transforma in baza art 109 din L223 in pensie militara de stat in sensul L223 =102% din brutul bazei de calcul initial ,modificat prin OG 59 le netul bazei de calcul al brutului salarial fiscalizat cu 41,5%.
Tentativa Plx 199 de a converti OG 59 intr-o fiscalizare a pensiilor din brutul bazei de calcul cu 41,5% este o gaselnita care nu face multi pasi la Curtea Constitutionala.
Problema de rezolvat ramane fiscalizarea intre pensii si salarii oricate argumente de natura viciata juridic ar aduce ~~Legiunea Huhureziana~~.
Pensii speciale sau de serviciu peste 100%,respectiv 102% nu se vor vedea in Ro cu toate ca unii isi doresc 120%.
Statul iti pune cat crede de cuviinta si cat il tin balamalele peste pensia normala pe care aceste categorii de pensii ar obtine-o pe contributivitate.
cu o conditie ,sa nu depasesti 100% sau 102 %/brut redus prin OG 59 la net.
Este o poveste juridico -finantista la care putini ii inteleg tainele ,altii le inteleg ,dar nu le accepta . Aici,in aceasta zona trebuie cautata si gasita rezolvarea.


Huhu Rezea spunea...

Termină cu prostia că art. 109 a transformat Sporul OMM în pensie militare.
Ai obținut și tu diploma ca Baranga?
Tie de ce nu ti-au eliminat sporul OMM din drepturile de pensie primite după recalculare, dacă depăsește plafonul de 85%?

avianyc spunea...

Domnule Huhurez ,cu respect,
Simplu ,fiindca atunci cuantumul pensiei nu era plafonat de OG 59 le net ci la brutul bazei de calcul- M25- impozitat cu 10%.
OG 59 coroborata cu art 109 din L223 dau cuantumurile de dupa intrarea in functiune a OG 59 ,evident plafonate la net.
Asta nu inseamna ca inainte intrarea in vigoare a OG 59 ,art 109 excludea art 11 din L80/95.
Din contra avea acelasi efect in privinta stabilirii pensiei militare de stat.
Art 109 si 11 nu l-am scris eu ci l-au scris cei care au formatat pensia militara de stat.
Cu parere de rau ,sa nu credeti ca eu sunt fericit ca in eventualitatea actualizarii la L153 cu plafonare la net (-41,5% din brutul bazei de calcul).
Din pacate sau nefericire pentru cei pensionati dupa intrarea in functiune a OG 59 la vrerea Olgutei care nu prididea a spune ,ca pensiile se dubleaza ,ca pensiile depasesc salariile-evident anumite pensii fiindca de cele mici ~~nu avea cunoastiinta a exista~~ ,etc situatia a devenit de genul ,pensie maxim egala cu netul bazei de calcul fiscalizat cu 41,5% din brutul salarial.
Tentativa PLX 199 de a schimba OG 59 in fiscalizarea pensiilor cu 41,5% in scopul de a nu se depasi netul salarial nu are sanse de izbanda constitutionala si legislativa.
Solutia este dificil de gasit. Daca o gaseau probabil o si aplicau intr-un tarziu. Asa va mai dura.
Deci oarecum fericiti cei cu pensiile stabilite inainte de manevra Olgutei cu OG 59. ,dorita dupa cum afirma Coarna a fi data peste noapte in scopul evitarii hemoragiei de cadre. Numai ca , Coarna s-a prins de ce se pune la cale si in urma demascarii manevrei s-a acceptat un termen de gratie ,termen in care s-a produs o hemoragie masiva de cadre prin iesire la pensie ,in special la politisti.
Din pacate si iar din pacate ,statul da cat poate si are prin ordonante parghii constitutionale pe partea de buget-finante.

avianyc spunea...

@ huhurez
PS
Ca sa incheiem discutia legat de interpretarea finantista a art 11 .
Daca nu intelegeti sensul financiar al normei de art 11 ~~beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20% al cuantumului pensiei~~ faceti va rog apel la un lingvist ,apoi la un finantist neutru si veniti cu raspunsul.
Scrie aici undeva ca acest cuantum se adauga unde separat cum va inchipuiti dvoastra si fidelii dvoastra admiratori.
Sunt in aceasi barca a afectatilor , nu am de ce sa fiu negativist in cauza ,asta-i textul si finantistii stiu ce inseamna foarte bine.
Licentele le-am obtinut prin examene ,asa era pe vremea aceea ,una concurand la admitere pe 16 locuri pe tara, din care doua pentru ofiteri ,trei pentru LM si o curte plina de candidati ,a doua mai multe locuri dar multi candidati .ambele finalizate cu brio si prima repartitie intr-o scoala militara de renume in domeniu cu mari raspunderi in spate si functie de pornire de lt col.
Noapte buna . Luna sa va lumineze cu ganduri bune si reveniri spectaculoase pe traiectoria interpretarii in adevaratul sens juridic al textelor de lege.

Huhu Rezea spunea...

Art,109 a transformat ajutoarele sociale acordate de L 80/1995 in pensii militare, dacă se incadrau in condițiile L 223/2015, nu sporul OMM. Chiar atat de prost poți să interpretezi un texr de lege?
Inainte de 2016 sporul OMM se aplica la pensia civilă. Si atunci era pensie militară?
Si indemnizatia cântăcioșilor se adaugă la pensia militară, dar ea nu este contopita cu cuantumul.
Ai scuza că nu-ți aparțin ție aceste prostii... ci celor care te îndeamnă să le justifici gafele în aplicarea L 223.

avianyc spunea...

Domnule Huhurez, nu stiu ce ajutoare prevazute de L80 au fost transformate în pensii dar va pot spune cu siguranta ca singurul art care face referire la cuantumul pensiei dinL80 este art 11. Si la acesta face referire art 109 in mod expres.
Legea 80 nu acorda alte pensii decat face referire tangență cu L223 ca militari răniți etc care își pierd capacitatea de munca au dreptul la pensie de invaliditate.
Ca atare niciun ajutor prevăzut de L 80si acestea doar câteva, chirie ,medicamente gratuite ,credite cumpărate casa de locuit nu sunt transformate în pensii.
În privința cantaciosi gresit profund interpretarea in sensul ca vreo 14 legi speciale acorda in baza acestor legi INDEMNIZATII SI UNEORI CHIAR PENSII calculate cf legilor respective ( IOVR,nevăzător ,deținuți politici si refugiați Trianon, uniuni ale scriitorilor si creatorilor sau cum le spune - cantaciosi).
Toate acestea au proceduri de acordare si sunt INDEMNIZATII SI PENSII si nicidecum " un spor al cuantumului pensiei de serviciu) .
Iar L223 face referire clară la pensiile rezultate prin sporuri acordate de L80 .
Repet L80 nu acorda pensii ci sporuri ale cuantumului pensiei calculat pe L223 cf zm25 care se transformă în p m de stat.
L223 nu face referire la alte legi decat la L80.
Celelalte INDEMNIZATII SI PENSII acordate de alte legi se evidențiază separat doar pe cupon si nu au treaba cu decizia de pensie militara de stat.

Ein Stein spunea...

@avianyc
Iar spui numai lucruri trasnite, ti-am mai sugerat sa incerci macar sa pricepi ca platile soldelor si pensiilor se fac, din bugetele specifice, in cuantumuri brute in integrum. Alea pe care le consideri tu ca "sunt doar niste consumabile" se platesc in lei, adica se scad din bugetul de salarii, banii aia se dau chiar daca unora li se plateste masa sau hainele iar altii primesc banii in mana. Pricepi? Si pensionarii se hranesc, imbraca sau platesc chirie numai ca ei o fac din banii din pensie pe cand ceilalti o fac din bani dati suplimentar. Daca vrei sa aplici masuri identice de fiscalizare atunci trebuie ca si drepturile sa fie identice almintrelea e discriminare si-ti da Constitutia peste ceafa un dupac. Mai mult cele doua categorii nu se afla in aceasi situatie juridica. Nu mai vorbesc despre faptul ca "niste consumabile" alea depasesc in procent foarte mare pensii in plata.
Voi juristii de tip Baranga trebuie sa intelegeti ca L223 calculeaza pensiile in cuantum BRUT, si mai apoi sunt supuse fiscalizarii, deci nu are sens sa compari cuantumul NET al unuia din activitate cu BRUTUL unui pensionar. Ce te faci daca de anul viitor noua putere hotaraste ca si pensionarii sa plateasca CAS si CASS, cum s-a mai intamplat de altfel? Refaci iar algoritmul de calcul si comparatiile tampite?
Eu am tot scris ca pensiile militare, calculul lor mai precis, trebuie sa se faca in baza unor indicatori independenti de solda activului si alte bazaconii pe cale le colportati pe aici. Anexa lui Ciuca ar fi un bun inceput pentru repararea tampeniilor din L223, acele cuantumuri trebuie sa fie baza de calcul la care sa se aplice coeficienti de corectie, functie de vechime. "Actualizarea" ar trebui sa se faca anual cu diferenta dintre cuantumurile Cosului Minim de Consum din anul curent cu cel dinainte, in marime reala nu procentuala, pentru a-ti pastra standardul de viata capatat la trecerea la pensie. Asa fac ailalti si nu au astfel de probleme insa lacomia nu va lasa sa intelegeti lucrurile. Daca ai inteles macar 1% din ce am scris e un mare castig pentru comunitate iar daca intelegi, suplimentar, ca L223 este o mizerie si trebuie desfiintata castigul este si mai mare.


kostas spunea...

Pilotul ia acum 72% dim baza de calcul,dar o sa piarda 20%, deci o sa ia 80% din baza de calcul.Oricum, o sa ia la fel pensia minima aceasta fiind calculata la 58,5% din aza de calcul.

CEZAR spunea...

@/Micutzul
Poate am inteles eu gresit
Pensia cu cuantum minim..ar trebui ca acum.. 2021 sa calculeze DOAR PENSIE MILITARA CU VECHIME REALA
Dupa - prin 2022.3..sa urmeze celelalte angarale bagate in BC..
Cred ca-i corect !
Micutzule ..nu mai zmiorcai si Tu si pilotul tau ..RAMINETI CU CUANTUMUL AVANTAJOS de pe L-164 care ii cel putin IMORAL si pe care.l haliti de ani buni..
Bine ar fi sa dispara si aceasta HOTIE patentata prin ..LEGE!

Huhu Rezea spunea...

Art. 109 din L 223 face referire la pensii stabilite de legea 80. Or Sporul OMM este o recompensă nu o pensie.
Decizie de pensie aveau cei carora li s-a stabilit pensie în baza art. 24 din L 80/ 1995.

Huhu Rezea spunea...

Niciun cuantum de referință, niciun cuantum minim, niciun coeficient de corecție nu este indestulâtor pentru Pl x 199/2020.
Numai actualizarea calculată din solda de funcție ca produs CF x 2230 lei și elementele salariale prevăzute în Anexa VI a L 153/2017 este cuantumul corect cuvenit, cuantum care începe să elimine inechitățile.

CEZAR spunea...

Sint perfect de acord ! Ba chiar sustin sa se mai puna ceva deasupra...bomboana pe coliva !
Dar daca ..nu se poate si trebuie sa admitem o etapizare..??
Indestulator...e un termen care zgiraie timpanul ! Niciodata nu va fi Indestulator..!
Nici macar pentr m-Al !
NB
Mi se pare mie sau a cam disparut din peisaj ..?
Nu ne mai ..educa cu bankuri(sic) rasuflate ?
Nu are suficient aer ..?
SAU STIE CEVA...??????

avianyc spunea...

@Huhurez
Fostul art 24 era in strânsă corelație cu art 11 din L80.
El stabilea doar dreptul la pensie de urmaș si a fost abrogat din 2010.Pensia se acorda si stabilea dupa procedura pe L164 si L263 la care face referire art 109.PENSII stabilite pe L164 si 263 si nu de L80 in baza dreptului acordat de art 24 abrogat in 2010. Adică fara efect din 2010.
Pensiile de urmaș au fost stabilite dupa abrogarea art 24 de L263 si ulterior de L223.
Art 109 nu acționa inainte de 2016 data intrării în vigoare a legii 223 .
Cum legea acționează pentru viitor cu unele exceptii ne conformam vrem nu vrem art 109.

Leon spunea...

"Art. 24. -
(1) Urmașii cadrelor militare în activitate și ai celor în rezervă, mobilizate sau concentrate în unități militare, decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament excepțional ori a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, au dreptul la o pensie egală cu solda lunară pe care cadrele militare au avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit prevederilor art. 11.

(2) În cazul în care nu există urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș stabilită potrivit prevederilor alin. 1.

(3) Urmașii cadrelor militare în rezervă pot opta pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat."

Huhu Rezea spunea...

După abrogarea art 24 a rămas ân vigoare art 23.
In plus, ajutoarele acordate celor care nu aveau o vechime minimă pentru acordarea unei pensii în baza L 263/2010 au fost plătite tot pe L 80.Intreabă-ți amicul dac nu plătește 'i acum asemenea ajutoare pentru cei care nu îndeplinesc condițiile minime de pensie nici pe L 223/2015.
Ai vâzut tu vreo decizie de pensie militară prin care se plătea numai sporul OMM, ca să facă obiectul recalculârii in anul 2016?
Sporul OMM este un drept adicent dreptului de pensie doar pentru cei care au minimum de vechime de 15 ani. Cei care aveau numai ajutoare nici gând să primească sporul OMM.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Nu vad in ce spuneti nicio corelație cu art 109.Este cu totul altceva ce spuneti.
Art 24 abrogat si 23 acorda un drept.
Stabilirea dreptului s-a făcut tot timpul prin legile pensiilor in vigoare. Inclusiv ce spuneti dvoastra se acorda si stabilesc de legile pensiilor in vigoare si modificări ale acestora.
În concluzie art 109 face referire la legile care STABILESC/ calculează dupa anumite proceduri cuantumul pensiei si nu la art care acorda doar un drept.
Da cine are vechime mai mare de 15 ani are o majorare a cuantumului pensiei cu 10,15 20% in baza art 11

Leon spunea...

@Avia, poate Art.4 din Legea nr.238/1998 este mai clar fata de art.11 din L.80/1995:
"Art. 4. - Pensionarii militari, veterani de război, decoraţi cu Ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a şi I, beneficiază, în condiţiile prezentei legi, de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, de 20% DIN cuantumul pensiei."...!

Huhu Rezea spunea...

Stai blând că citește prietenul său gulerat, Mâine poimâine auzi că a băgat și sporul veteranilor pentru OMM în același plafon net al pensiei militare.
Noroc că nu prea mai trăiesc mulți veterani de razboi.
De ce crezi că tac cei de la SCMD? Le convine integrarea sporului OMM in cuantumul pensie militare. Sporul lor de 50%, ca ziaristi, se calculează astfel și din sporul OMM.

Leon spunea...

De OMM/SOSP nu beneficiaza toate cadrele militare in activitate; pe langa vechimea impusa de vechime in serviciu, mai era nevoie ca in Notarile de serviciu sa fii notat cel putin cu calificativul BINE/BUN:
,,Pentru conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei nu se iau în calcul perioadele în care personalul militar și asimilat s-a aflat în concediu fără plată sau a fost condamnat cu suspendare condiționată a executării pedepsei ori a fost condamnat cu executarea acesteia, cu excepția cazurilor în care, în urma rejudecării cauzei, instanța competentă a pronunțat achitare.
De asemenea, nu se iau în calcul nici anii, din ultimii 4 ani premergători anului în care urmează să se confere semnul onorific, în care a obținut calificative anuale inferioare calificativului „bun” sau „bine”, după caz.,,( M 141/2018-MApN)

Calinmihaib12 spunea...

AVIANYC:..nu te mai "frământa" atât..pt. impozitarea pensiei (..brute..!),că nu e direct..
"treaba" caselor de pensii..; ele rețin impozitul stabilit de alte instituții..și prin alte reglementări..și nu de legea pensiilor.și/sau..a salarizării!
..și de unde ai scos..cele 80 %(din ce..?)..de la care ar porni .."civili"..?!?..la pensie..!
PENSIA CIVILĂ se calculează relativ "simplu":
•V.L.I.BRUT÷S.M.B./EC./LUN.=P.L.
•P.L.+Gr.Mc.%/+Gr.Mc.%+P.S.%
=P.L.TOTAL..
Se face MEDIA aritmetică a punct.lunare totale prin împărțire la 12 luni,rezultând =
P.A.=punctajul anual,apoi se face suma P.A.acumulate=P.T.(punctaj total),
Apoi: P.T. ÷ 35 ani stagiul complet de cotizare(bărbați), rezultând = P.M.A.=punctaj mediu
anual,iar acesta :se înmulțește cu V.P.P.(=valoarea punctului de pensie din anul stabilirii pensiei=rezultând PENSIA BRUTĂ (..supusă impozitării,..!)
Tot calculul ăsta = în principiu = e în legea 19/2000 și în legea 263/2010..,pt. anii cu salarii..!( ..și cu câteva "amănunte" de calcul.. pt. anii de studii,armată,..și alte perioade "asimilate"..!
Cât privește OMM-ul: el se calculează simplu,clar:
Pensia de serviciu(max.85%) din S.L.B.-Bz.C.(=fără P.Supl.) ×
</=9 % (= P.Supl.)=
°=PENSIE DE SERV.+P.Supl.=°
°P.Serv.(+P.Supl.)° ×</=20 % OMM
=PENSIE MILITARĂ DE STAT=
(neindex.)

avianyc spunea...

@ Călinmihai
Doctor ,cu scuzele de rigoare ,ati luat-o rău pe aratura.
Eu am vorbit de pensiile civile calculate pe legi speciale ( aviatori ,diplomați, parlamentari ,magistrati ,personal auxiliar magistratura si care or mai fi.
Stiu bine modul de calcul al pensiilor civile nu trebuie sa mi-l explici dta.
Mai bine fii mai concentrat cand citesti un comentariu mai avocatesc scris.
Am spus de nenumarate ori pe aici ca prin ridicarea SMB pe economie la 6000 lei in 2020 procentul punctului de pensie a scazut de la 36% in 2016 la 22% in 2020.
Sunt angajati care la 6000 lei SMBE abia fac 0,5 puncte de pensie desi in 2016 realizau 1 punct pensie.
Un dezastru facut de psd pentru viitorii pensionari ,mai ales din privat unde salariile brute sunt vai de ele .
Asa ca oferiți explicatii de calcul al pensiilor civile altora care nu se pricep ,cum ar fi Mares spre exemplu si multi altii.
Impozitarea in Ro se face cf Codului fiscal ,urmând banii de impozitare formeaza o parte din bugetul de stat sau dupa caz bugetul administrațiilor publice.
Atentie la ce citiți si ce comentați,zic eu.

Huhu Rezea spunea...

Lasă-l pe doctor.
Sunt curios ce mutare ai primit în plic pentru justificarea neincluderii sporului OMM pentru veterani în cuantumul pesiei militare.

avianyc spunea...

Nu scrie nimic de legea lor in art 109.
Si normal sa nu scrie .
OG 59 nu-i poate afecta .La amaratele lor de pensii nu depășesc in mod sigur netul salarial .
Veteranul Somflea luptător la Oarba de Mures a plecat la cele veșnice la 103 ani cu 200 lei pensie.
E bine dom Huhurez ?
Mutați dvoastra acum va rog.

Leon spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Calinmihaib12 spunea...

AVIA:eu i-am scris lui "AVIANYC" neștiind..că sunteți unul..și același cu..:..AVIA..!
Avia: dacă imi spui că.."o iau pe arătură.."aș putea și eu..să ți-o.."redistribui"(."spusa.."), dar mă opresc aici,..RECUNOSCÂND că am "scăpat" din vedere cuvântul(pensii..)="speciale"=!; mai rămâne..de stabilit..cât de "CIVILE..!?.." SUNT..ELE..!??,.. spunându-ți că NU era cazul să mai scrii și RESTUL...:despre raportul: S.M.B.E. de cca. 6.000 de lei ÷ SALARIUL LUNAR BRUT =
= REAL PLĂTIT= MILIOANELOR de ROMÂNI= BUGETARI SAU PRIVAȚI =
astfel.."stabilit" încât..la pensionare:AZI,.MÂINE.,POIMÂINE. ..,ajung la PUNCTAJE de..RAHAT.! ("turcesc"...cu nucă = de la ADAKALEH=.. era grozav..!)..și PENSII..SUB...sau ÎN JURUL..unui punct de pensie..,astfel că PENSIA MEDIE IN ROMANIA.."SE ÎNVÂRTE.." în jurul sumei de 200 de Euro/lună!(două sute..)
..Și,dacă mie m-a "scăpat" un cuvânt..pt."paritate"..și d-tale ți-a "scăpat".."ceva"..:
..SPUI că la militari..se pleacă de la 85 % (din baza de calcul),
spre deosebire de PENSIILE.. "CIVILE"..SPECIALE= care..pleacă de la 80 % (din baza de calcul.) ..!,ceea ce E ERONAT; REAL: la militari..se pleacă de la 65 % ..până la = MAX. 85 %..,și după caz..,diferența de până la 20 % completându-se LEGAL cu:VECHIMEA REALIZATĂ ..ȘI:..=ILEGAL =CHIAR CU PROCENTE..din CELE 9 % DE PENSIE SUPLIMENTARĂ = LEGAL =.. ȘI INTEGRAL..!= CUVENITE..!
(CHIAR dacă art.108 a fost PREVERS, PERFID si ILEGAL..
=CIUNTIT..!)
UN DREPT PREVĂZUT ÎNTR-O LEGE..
NU POATE FI = LEGAL = TĂIAT =PARȚIAL SAU TOTAL= PRIN NICI O ALTĂ REGLEMENTARE= PARALELĂ =.. =lege sau alte feluri de regle mentări ale autorităților..!
..Și în final:o intrebare (pt. că: spun unii..pe aici,mai în glumă.,mai în serios: că te pricepi la..LOGISTICE ..,de ce la MEDICII MILITARI , în legea 138/1999, NOTA 4 dîn SUBSOLUL ANEXEI 1, scrie:CITEZ:
................................
"4.Pentru medici, cadre militare în activitate, coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor în care sunt încadraţi se majorează cu 0,10. Pentru cadrele militare din anatomie patologică şi medicină legală, care lucrează în morgi, prosecturi şi histopatologie, coeficienţii de ierarhizare ai soldelor de funcţie se majorează cu 100% ."
................................
.DIR.FIN.-CONT..+ C.P.S./M.Ap.N:
la MEDICII MILITARI..au
calculat =DELIBERAT = ERONAT:
SOLDELE DE FUNCȚIE + S.R.A.M.=
○ EXEMPLU PRACTIC: =ILEGAL:
2,90 + 0,10 = 3,00 (× V.R.S.)=
4 20 + 0,10 = 4,30 (× V.R.S.)=
=SOLDĂ FUNCȚIE MEDIC MILITAR
○ EXEMPLU PRACTIC: =LEGAL:
2,90 × 0,10 = 0,29 + = 3,19
( 3,19 × V.R.S. = ...)
4,20 × 0,10 = 0,42 + = 4,62
( 4,62 × V.R.S. = ...)
= SOLDĂ FUNCȚIE MEDIC MILITAR,
LEGAL CALCULATĂ = CUM PREVEDE ȘI "FIȘA DE PENSIE" MILI TARĂ,..formular TIPIZAT/M.Ap.N.!
Ce AM SCRIS AICI= E PROBA CLARĂ
că..=STATUL ROMÂN=ÎN ANSAMBLUL AUTORITĂȚILOR sale..CALCĂ ÎN PICIOARE PROPRIILE SALE LEGI ..și..PROPRII SĂI CETĂȚENI..!
(și.. ASTA.. NU E TOTUL..!)

Paul Puiu spunea...

Avia de ce nu intelegi ca sporul aferent SOSP si SOMM se adauga la pensia neta stabilita,pentru ca nu face parte din elementele salariale!!! Vezi ce reprezinta in toate legile salarizarii elementele salariale!! Ele constituie salariul brut al oricarui angajat!!! SOSP si SOMM nu este decat o distinctie, un bonus in pentru fidelitatea fata de serviciul prestat in MAI sau MAN, acordat militarilor si politistilor!!! Tu nu esti jurist, tu ai nevoie sa consulti un jurist!! Deja sunt sentinte definitive si irevocabile care dispun adaugarea la pensia neta a procentului de, 10, 15 sau 20 la suta aferent SOSP sau SOMM!!!

Leon spunea...

O informatie utila preluata din TvR.1(9.50), Pro Patria, astazi:
Saptamana viitoare se va organiza o intalnire on-line cu cei care doresc sa puna intrebari si sa primeasca lamuriri despre problemele pensionarilor militari!
Tematica si programul se va afisa in zilele urmatoare pe siteul MApN.(Fb.) si/sau institutiile abilitate( Dep.Calitatea Vietii, CPS, etc.)..!
Sa pregatim...Intrebarile !

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea, îmi cer scuze dacă nu mă încadrez cu acest comentariu în proporție de 100% conform topicului numai că am crezut de cuviință că trebuie menționat acest moment trist: „Doliu uriaș în Armata Română. Generalul a murit fulgerător”. „Ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, a anunțat sâmbătă seară pe pagina sa de Facebook decesul generalului de brigadă Ionică Cătălin Ticulescu, un ofițer foarte apreciat pe teatrele de operațiuni. Cătălin a plecat dintre noi mult prea devreme!” „Sunt alături de familia îndoliată, căreia îi transmit sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul postat de ministrul Nicolae Ciucă”. (https://evz.ro/doliu-in-armata-romana-anunt-cutremurator-facut-de-ministrul-apararii.html). Generalul de brigadă Ionică-Cătălin TICULESCU s-a născut la 1 aprilie 1970 la Brezoi. Mă întreb ca simplu pensionar, oare domnului Ministru Ciucă chiar îi pare rău, chiar este sincer în declarație (deși cum reiese din Fișa cu principalele date / funcțiile îndeplinite, s-ar părea că domnul Gl. i-a fost subordonat mulți ani de zile începând cu perioada când dânsul era Cdt. D 2 I „Getica”) pentru că de când este Ministru al Ap.N. nu prea l-a interest și-l interesează viața militarilor activi dar mai ales a celor pensionari. Câți dintre noi nu mor (și) datorită măsurilor absurde și ilegale luate de către subordonații dumnealui fără ca măcar să se implice practic și cât mai rapid în soluționarea lor. Sunt doar niște vorbe goale (așa le consider eu domnule ministru pentru că prin atitudinea dumneavoastră de când ați fost numit pe funcție nu ați făcut nimic pentru bunul trai al militarilor activi și pensionari). Cât de ridicolă pare afirmația spusă de dânsul, pentru că realitatea asta este și este tristă: „Cătălin a plecat dintre noi mult prea devreme!” Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-i lumineze sufletul.



Calinmihaib12 spunea...

AVIA: P.S.:
............................... P.S.:.CALCULUL DELIBERAT"ERONAT"
..E..DE LA ÎNCEPUT:..din decem brie 1999 = de la intrarea în vigoare a legii 138/1999..ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT..:ÎN PENSIILE RECALCULATE ȘI ACTUALIZATE..!
Cred..că FURTUL CALIFICAT din SOLDE ȘI PENSII ..DE APROAPE 20
(DOUĂZECI DE ANI..!) = S-A ÎNTÂMPLAT...LA TOȚI MEDICII MILITARI..! (EU ȘTIU 3 (trei) CAZURI..asemenea.!=..în "ZONĂ")
..cu "girul"..AUTORITĂȚILOR ROMÂNE..!

Calinmihaib12 spunea...

Măi trolule tehnocrat: pe tine te betegește ADEVARUL..!

Iulian Mareș spunea...

Pana aici ramanem cu vekea concluzie!

"Nu te pune cu prostul caci te aduce la nivelul lui si te bate cu experienta-i colosala! El nu este prost de azi-de ieri, ci de foarte mult timp, kinuindu-se sa sada intr-un corp prea stramt si incomod! Si atunci ce face? Simplu: iese pe blog si Facebook si astfel comunitatea va constata prostia lui monumentala, nu numai familia!"

*Veteranul Somflea are o pensie de 200 de lei! Ce fel de pensie nu ne spune!? Ce grad si functie a avut in WW2? Daca cei 200 de lei sunt pensie, atunci vinovatul este Guvernul Mau, ca nu a indreptat lucrurile!
**Ce a mai facut Parlamentul? A taiat dreprurile urmasilor celor din MLR care au fost majoritari in Rezistenta anticomunista si antisovietica din munti, cei mai multi fiind executati sumar si/sau condamnati la cele mai grele si umilitoare sentinte!

Iulian Mareș spunea...

O statuie pentru un judecator curajos!
Ce să vezi, Judecătoria Sibiu a respins cererea BEM Sibiu de validare a primarului Astrid Cora Fodor!
”A fost respinsă ca neîntemeiată cerere de intervenție formulată de Astrid Fodor. Hotărârea urmează să fie comunicată prefectului județului Sibiu și secretarului general al municipiului Sibiu, în vederea afișării la sediul unității administrativ teritoriale în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare”, se arată în decizia Judecătoriei Sibiu.
Chiar dacă decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu apel, este greu de crezut că se va se va schimba hotărârea de la fond.
Pe de altă parte, se dovedește inconștiența celor care au pus un candidat care nu avea șanse să treacă de decizia de incompatibilitate, știind clar că asta va duce la vacantarea fotoliului de primar. Și, de asemenea, așa cum arătam, este vorba de dispreț față decizia instanței supreme!
Întrebare – în condițiile în care se vor reface alegerile pentru primar, CINE va plăti costurile alegerilor din Sibiu?
Dar CINE va plăti pentru cei care se vor infecta participând la alegeri, inclusiv la noua campanie electorală?
Cumva Iohannis – care, evident, și-a impus voința în cazul primăriei Sibiu. Sau poate crede altcineva altceva?…

*Un moment dificil, creat de impunerea unui candidat care era clar că NU va fi validat – acum se refac alegerile, cu costuri mari și cu risc de îmbolnăvire crescut. Candidatul a fost impus, evident, datorită lui Iohannis, în *disprețul Justiției!
O decizie a instanței confirmă un fapt logic: o persoană declarată incompatibilă de ANI nu poate candida la o funcție în același domeniu în perioada de interdicție.
Este vorba de cea lăsată în locul său la primăria Sibiu, Astrid Fodor. Conform unei decizii a ANI din 2015, confirmată definitiv de Curtea Supremă în 2019, Astrid Fodor nu mai poate fi aleasă timp de trei ani de la încetarea mandatului 2016 – 2020!
**Cu toate astea, în total dispreț față de decizia justiției și a ANI – instituție creată de Monica Macovei! – Astrid Fodor a candidat, dar mandatul NU a fost validat!

Iulian Mareș spunea...

Da, stiu asta: PLx 522 / 2019!

Leon spunea...

Stai linistit, Iulica !
Dna Fodor are cel mai tare Avocat:
"..Pe post de avocat, după cum reiese din declaraţiile doamnei Fodor, este Klaus Iohannis. Şi care instanţă şi-ar permite să-l contrazică pe preşedintele României, despre care se ştie că este apărătorul numărul 1 al statului de drept, nu-i aşa?
Apoi, trebuie ţinut cont de faptul că în ceea ce priveşte incompatibilitatea constatată de ANI în cazul doamnei Fodor se pronunţă cineva cu experienţă în domeniu, Klaus Iohannis trecând el însuşi printr-un proces de incompatibilitate. Proces pe care l-a câştigat, victoria în faţa instanţei permiţându-i să ocupe cea mai înaltă funcţie în stat. Verdictul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul Iohannis a fost dat în ianuarie 2015, după ce primarul de la Sibiu câştigase alegerile prezidenţiale, dar asta-i altă poveste. Cum altă poveste este şi cea în care preşedintele Klaus Iohannis a numit-o judecător la Curtea Constituţională pe preşedinta ÎCCJ, Livia Stanciu, mandatul acesteia început în 2016 fiind unul de 9 ani."(mediafax).

Iulian Mareș spunea...

Vom vedea...