Un produs Blogger.

duminică, octombrie 24, 2021

Cine o fi "crizatoriat" declarația lui Ciucă al nost'?

38 comments

In astfel de investigații, de regulă, se pornește de la a afla cui folosește operațiunea de spălare?Ințelegem de ce a fost periată declarația lui Ciucă, dar ce au avut cu autorul Radu Dobrițoiu cel care a difuzat și legenda Eroului de la Nasiria.

Citatul care a fost scos din articol pe 22 octombrie 2021 ora 18:13 și suna astfel:

„Consider atât de sfântă onoare şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării… Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitate în alt domeniu. Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”.

Acesta a fost eliminat cu totul, cu rezultatul că paragraful dinainte a rămas neterminat. De asemenea, din articol a dispărut și semnătura autorului – Radu Dobrițoiu – care ulterior consemnării interviului a devenit consilier la Ministerul Apărării Naționale în mandatul lui Nicolae Ciucă. (foto: RRA)

Ciucă și Dobrițoiu

COMUNICATUL RRA


 Radio România investighează în prezent circumstanțele în care a fost modificat pe site-ul http://www.romania-actualitati.ro/ un articol din 22 iunie 2018 privindu-l pe gen. Nicolae Ciucă, modificare în urma căreia o parte semnificativă a articolului a fost ștearsă. Din datele noastre, această modificare a avut loc în data de 22 octombrie a.c., la ora 18.13. Până la elucidarea circumstanțelor în care s-a întâmplat acest lucru, Radio România a decis republicarea articolului în cauză în exact aceeași formă în care a fost publicat inițial, la adresa                                                          http://www.romaniaactualitati.ro/generalul_ciuca_nu_trece_in_rezerva_inainte_de_incheierea_mandatului116843. 

Am ales să păstrăm deocamdată pe site articolul modificat la adresa inițială - http://www.romaniaactualitati.ro/generalul_ciuca_nu_trece_in_rezerva_inainte_de_incheierea_mandatului116844/ - din rațiuni care țin de investigația internă, în curs, și cea care va urma din partea organelor abilitate. 

Până acum nu există indicii că ar fi fost rezultatul unui proces editorial intern, cu atât mai puțin rezultatul unui act de cenzură în Radio România. Primele date sugerează mai degrabă că este efectul unui acces neautorizat în sistemele Radio România, ceea ce poate constitui o faptă penală, cu repercusiuni majore asupra autorului/autoarei. 

Codul Penal prevede la articolul 360, alin. (1) că ”Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.” Același articol 360, alin. (3) prevede că ”Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.” 

În perioada imediat următoare toate sistemele informatice ale Radio România vor face obiectul unui audit de securitate și vom cere și sprijinul instituțiilor cu atribuții în acest domeniu. În funcție de rezultatele acestei investigații vom sesiza – dacă este cazul – organele de urmărire penală abilitate. 

Având în vedere potențialul de faptă penală al acestui incident, nu vom putea oferi în perioada următoare amănunte suplimentare, pentru a nu pune în pericol ancheta. Radio România regretă profund acest incident. Suntem conștienți că are potențialul de a știrbi din credibilitatea sa în rândul ascultătorilor săi și al celor care se informează din siteurile pe care le gestionăm. 

Vă asigurăm că vom trage toate învățămintele posibile din acest incident și vom face tot ce e posibil să nu repetăm aceste greșeli. Greșeala este permanent un inamic în acest domeniu de activitate. Credem în egală măsură că trebuie să recunoaștem deschis și clar când greșim. Acesta, din păcate, este un astfel de moment, pentru care ne cerem scuze.

38 de comentarii:

  1. Este o vorba mioritica si iute: ,,Cand iei coaja de la rahat, pute,'' si mai adaug faptul ca Ciucale respira asa cum minte, numai noi stiind cate minciuni ne-a tras ca la pensii codasi am ramas si avem atata de tras, asa ca slugile din serviciile secretoase din ordin si-au pus manusi de matase sa stearga promisiunile ramase si care l-ar putea compromite, vazand romanii cum el ordinar minte cu vorbe in vant si nu se tine de cuvant! O sa se spuna ca el nu stie nimic, va baga capul intre umeri si va tace chitic, serviciile vor ameninta dezvaluitorii cu represalii si spectaclul cu circariile acoperitoare isi va merita toti banii, caci o data ajunse manipularile la urechile mioriticilor carpatini vor vedea ca, printre liberalii cretini, nu se afla omul imaculat stiut, ci tot un manipulator mincinos si ciufut si, uite asa, s-a mai facut inca o data de caca maca Armata si acest Mafalda de tot dispretul si rusinea! Sa te fereasca sfiintii de hiena ce pare blanda si zambitoare, parand ca doarme, caci nu stii momentul in care iti poate sfasia adanc din carnea de pe pulpane! Oricum, cu guvernarea nu va mai face nimic, caci PSD s-a prins de a Catosului siretlic sa-si puna oamenii ce-i tine la plic, iar ca Ciucale nu prezinta garantii pentru o serioasa guvernare cu aceiasi rablagiti pe care îi tin PNL si Catosul de aproape doi ani in poale! In concluzie, frate, totul nu-i decat o criminala fatalitate si din acest dezastru o sa scape doar numai cine mai poate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Huhu,
    de Radu Dobrițoiu va luati? Asta este un agarici mincinos!
    In speta este vorba de un incident de securitate informatica si putem spune ca prin neaplicarea legislatiei si/sau procedurilor administratorul a facilitat voit sau nu accesul cuiva la stergerea/postarea unor materiale pe pagina web!
    Eu tind sa cred ca cineva cu drepturi de postare, caruia nu i s-a retras acest drept (deh nu suntem la noi, cand administratorul suprem de pagina web ia la cunostinta si retrage conturile si drepturile de postare celor care au plecat din unitate, kiar si temporar (mutati, demisionari, plecati la cele vesnice, detasati mai mult de _ luni/ani, ... etc!)

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca vine din Germanica, cosmopolitul multifunctional o sa pupe?

    ”Articol dur în presa germană la adresa lui Klaus Iohannis: Câștigătorul premiului Carol cel Mare pe căi greșite / Președintele României pare să se apropie de adversarii săi corupți de ieri

    Frankfurter Allgemeine Zeitung publică, în ediția de sâmbătă, un amplu articol critic la adresa președintelui Klaus Iohannis, căruia autorul, Michael Martens, îi dedică o pagină întreagă.

    ”Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite”, se intitulează articolul din FAZ.


    ”Președintele României Johannis nu pare să se ferească să se apropie de adversarii săi corupți de ieri. Motivul este finanțarea de miliarde de euro de la Bruxelles?”, se întreabă autorul.

    Cele mai relevante fragmente din FAZ:

    ”Acum un an totul părea foarte simplu. Înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020, președintele României Klaus Johannis, care este oficial deasupra partidelor politice, a precizat că votul a vizat nimic mai puțin decât salvarea democrației și a statului de drept. Principalul său dușman era Partidul Social Democrat sau PSD pe scurt. Johannis a vorbit chiar despre un „război” care trebuia purtat împotriva PSD și împotriva clanurilor acestui partid”.
    ”PSD este pe cale să recâștige accesul la putere și beneficii în România, iar cel care i-ar putea ajuta în acest sens este nimeni altul decât Klaus Johannis, proaspăt desemnat la Aachen câștigător al Premiului Carol cel Mare. Acest lucru a devenit evident cel târziu în septembrie, când popularul ministru al Justiției Stelian Ion a fost demis la instigarea lui Johannis. Ion urmărea să implementeze o serie de reforme judiciare viguroase și căutase să reducă influența politicii asupra numirilor procurorilor.”
    ”Johannis vrea să-l impună ca noul șef al guvernului pe Nicolae Ciucă, care a fost cândva șeful de stat major al armatei. Fostul general are puțină experiență politică, dar este considerat devotat președintelui. USR, pe de altă parte, se pare că va fi lăsat în afara guvernului. Întrucât lui Ciucă îi lipsește majoritatea necesară fără voturile lor, singura opțiune este un guvern minoritar tolerat de PSD. Este probabil ca PSD să plătească un preț scump în schimbul acestei concesii”.
    ”Pe lângă finanțarea structurală obișnuită, România așteaptă încă 29,2 miliarde de euro de la UE, ca parte a „Planului Național pentru Dezvoltare și Reziliență”, din care aproximativ jumătate vor fi sub formă de granturi. În septembrie, Comisia a aprobat planul de cheltuieli al Guvernului României. Prima tranșă ar trebui să curgă în curând – și se pare că există forțe la București care nu vor ca USR să rămână în guvern. USR insistă asupra faptului că trebuie să existe o monitorizare strictă a utilizării fondurilor. ”
    ”Fostul șef al DNA este procurorul hotărât Laura Kövesi, care conduce de câteva luni noul Parchet European, care urmărește utilizarea abuzivă a fondurilor UE. Dacă scepticii au dreptate, ultimele manevre ale lui Johannis i-ar putea oferi în curând motive lui Kovesi pentru călătorii în interes de serviciu în patria ei.”
    Articolul citează pe larg opinii critice exprimate inclusiv de jurnalistul Cătălin Tolontan și fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu.

    Nota redacției: Președintele Klaus Iohannis a primit, sâmbătă, 2 octombrie, la Aachen, Germania, premiul Carol cel Mare. Potrivit organizatorilor, distincția a fost acordată pentru promovarea valorilor europene, a libertății și democrației, protecția minorităților și diversitatea culturală, dar și că ”a prestat un serviciu semnificativ în interesul statului de drept și al independenței sistemului judiciar”.

    https://www.g4media.ro/articol-dur-in-presa-germana-la-adresa-lui-klaus-iohannis-castigatorul-premiului-carol-cel-mare-pe-cai-gresite-presedintele-romaniei-pare-sa-se-apropie-de-adversarii-sai-corupti-de-ieri.html

    **Deja sunt semne ca Facatorul Mutankamon este pe duca....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hi, hi, hi!!!! Rezistentii pe care i-a scarpinat intre coarne si-au intors armele si impotriva lui!

      Frazele cheie, alaturi de valul de critici la adresa lui Johannis, sunt 2:
      - "USR, pe de altă parte, se pare că va fi lăsat în afara guvernului"
      - "USR insistă asupra faptului că trebuie să existe o monitorizare strictă a utilizării fondurilor."

      Sigur, din punctul de vedere al romanilor lasarea pe dinafara a USR este o binecuvantare iar vrajeala ca USR vrea monitorizare este o minciuna ordinara... dar, una peste alta, propaganda isi face simtita prezenta.
      Realizati cred ca articolul e scris pentru romani nu pentru nemti. Stie dracu in germania cine a USR... sau PSD!!!!

      Mai tineti minte cand va spuneam eu acum vreo cateva luni ca o sa inceapa in curand daramarea lui Johannis? Unii raspundeau ca nu... ca mai are destui ani de mandat... Iata ca nu e asa!

      Ștergere
  4. Nu va fii premiet Dl ciuca PSD, curând sa secaplice legea pensiilor cibile si sa nu mainfie in guvern 2 ministrii,.oi bor impinge pe PNL spre USR . Fac asta SPECIAL
    Deci Ciuca pica sa vefem ce miscare va mai face plavanul de Iohamis. Oricum este fff rau .

    RăspundețiȘtergere
  5. 😂 Bun!!!!

    Deci vrei sa readuci in memoria publica declaratia unui de acum 3 ani.
    Te apuci si o postezi pe ici pe colo, pe FB, pe site-urile prietene tie dar.... "boii astia de romani nu se sesizeaza, domnule!!!"

    Si atunci creezi un "scandal"! Au venit omuletii verzi sa stearga mare zicere a lui Ciuca! Asta de parca fragmentul nu ar mai fi prezent pe o suta de mii de alte site-uri!

    Daca nu mergea treaba cu "stersul" mai aveam eu un scenariu:

    "Suntetistul Pamifle Ureche de la Radio Romania Actualitati care a inregistrat interviul lui Ciuca in care acesta zicea ca.... bla, bla, bla.... a fost filmat cand parca neregulamentar.

    Alooooooo!!!!! Ia sa vedem un pas mai departe decat ne arunca noua propaganda!!!!!

    De ce tocmai la Radio Romania Actualitati a aparut "scandalul"?
    Pai cine e director acolo? Liviu Popescu.
    Cine l-a pus acolo director pe Liviu Popescu? USR.

    Aha.... hai ca incepe sa se lege!!!!

    Si atunci Radio Romania Actualitati (a se citi USR) a decis sa republice interviul si sa faca tambalau ca nu cumva sa treaca neobservat!

    Sa va fie clar! NICIODATA nu s-ar fi incercat stergerea unui interviu cunoscut de pe un site in conditiile in care acesta era reprodus in mii si mii de alte site-uri!

    V-ati lasat pacaliti de o actiune clasica de intoxicare!
    Cred ca se caca pe ei de ras aia de la USR care au pus la cale diversiunea!


    Mai ziceti ca sunteti oameni seriosi si cu experienta in razboiul psihologic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @M
      De unde ai primit această zicere de spălare a ciucanului?🤣

      Ștergere
    2. Am urmarit ieri dimineata la TvR1, in emisiunea Pro Patria interviul cu Generalul Daniel Petrescu, Seful SMG, in care a urat, cu ocazia Zilei Armatei Romane, La Multi Ani tuturor Veteranilor de razboi si militarilor activi si familiilor acestora, dar a uitat de militarii in Rezerva si Retragere ( sau poate un redactor a sters aceasta urare..!)..!!

      Ștergere
    3. @ Huhurez
      De la @Mares ,altă " inteligentă vie" conteporana🤣

      Ștergere
    4. @Huhu Rezea

      Ia recitiți postările mele la adresa lui Ciucă de la vremea interviului!!!
      Nu am de gând să îl "spăl" pe Ciucă dar nici nu cred într-un desant în Radio ca să... ce? Să șteargă un paragraf care poate fi restaurat după o copie de siguranță în 2 secunde?

      Toate, dar absolut toate, elementele miros a manevră de presă.
      Iar manevra e atât de transparentă!!!
      Tocmai la RAA, unde director e un USR-ist? Iar restul site-urilor care au preluat interviul???? 😂
      Ce dracu? Suntem copii?

      Hai, domnule Huhu!!!! Știți că am dreptate!

      Ștergere
    5. M,
      Acel Dobritoiu, fost la RRA este acum consilierul lui Ciucă...

      Ștergere
    6. @Iulian Mares

      Asa, si? Daca a facut el modificarea intrebarea fireasca e ce dracu fac aia de la pagina RRA? Cum de mai are username si parola?

      Sa spuna Huhurez daca tunci cand face o modificare pe ACEST forum (muuuuult mai putin securizat decat un site oficial al RRA) nu raman urme?

      Numai cine nu stie cum functioneaza internetul poate sa creada ca o stire modificata dupa 3 ani nu lasa urme!!!

      Ia fiti atent!!!!!!!!
      1️⃣Dati un fragment din "paragraful sters si cautati-l pe Goagle!
      Eu am dat: "Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”
      2️⃣ A fost gasit de fix 318 ori. Deci "stergerea" este complet inutila!
      3️⃣ MARE ATENTIE!!!!!
      Primele site-uri care au publicat fragmentul INAINTE de a fi sters!!!!
      - g4media acum 3 zile (https://www.g4media.ro/ce-spunea-nicolae-ciuca-in-2018-cand-era-general-activ-nu-voi-face-politica-consider-atat-de-sfanta-onoarea-si-demnitatea-de-a-fi-fost-seful-statului-major-al-apararii-incat-indiferent-de-ceea-ce.html)
      Problema lor e ca nu i-a bagat nimeni in seama!!!!!
      4️⃣ Si atunci, micutii ce s-au gandit? Ia sa facem scandal ca a sters cineva marea zicere a lui Ciuca!!!!
      5️⃣ Dupa "scandalul" artifical brusc stirea a fost preluata de :
      - hotnews, 7media, romaniacurata, qmagazin, fanatik, money, ziare.com, aktual24, stiripesurse, digi24 etc.
      Ce au in comun aceste site-uri? Sunt apropiate de USR si de rezist!
      Se remarca chiar hotnews care au publicat ca s-a sters stirea inca de acum 2 zile
      6️⃣ Ia mergeti la "comunicatul" RRA!
      Ce observam? Doua lucruri importante!
      - nu este datat (astfel incat sa nu se vada ca a fost dat DUPA ce a "scapat" informatia),
      - nu este semnat (astfel incat sa nu poata sa se faca imediat legatura intre directorul usr-ist al RRA si comunicatul anonim si fara a fi legat in timp)


      Nu va cer sa fiti de acord cu mine ci sa va folositi de spiritul critic si analitic si sa vedeti ca "ceva nu se leaga". Ca prea e o succesinue de "coincidente"!

      Nu il scuz pe Ciuca! El a spus ce a spus! Zic numai ca e o campanie de presa orchestrata de cativa actori interesati!
      E ca si cum acum s-ar sterge interviul lui Johannis cand zice "ghinion". Ete na! Ca nu stie toata lumea ce a spus!!!

      Ștergere
    7. m
      Nu știi de ce sunt în stare oameni vanitoși ca Dobrițoiu! Au sperat că nu se bagă de seamă sau că nimeni nu le poate da peste mână. Ce zici, cam al cui era el prin RRA?
      Nu cred că a îndraznit cineva să-i taie accesul la site-RRA după ce Ciucă l-a luat coseler.

      Ștergere
    8. @Huhu Rezea

      Nu exclud această variantă. Este posibil!
      Dar la RRA nu se face o fișă de lichidare? Nu se anulează parola unuia care a plecat?
      Cum să nu îi taie accesul?
      Iar dacă nu i l-au tăiat nu se vedea în 10 secunde cine a făcut modificarea?
      Haideți!!!! Că știți foarte bine și de la acest forum cum e!!! 😁

      De ce comunicatul nu spune direct că a fost sesizat parchetul.

      Să le dau și eu un articol din codul penal:

      Art. 268
      Inducerea în eroare a organelor judiciare

      (1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.


      Dar, repet, e posibil să aveți dreptate.
      Cred că ar fi corect să spuneți că este posibil să am și eu dreptate! Nu?

      Ștergere
    9. @M,
      din sursa sigura! RRA, prin autoritatea unei persoane, nu a ridicat/suspendat drepturile de postare pe WEB, la plecarea din institutie, asa ca acest fapt intra ca incident de securitate, nu stiu daca poate fi acuzat de infractiune (accesarea neautorizata a unui sistem informatic), cert este ca acea entitate responsabila cu crearea si stergerea conturilor de utilizatori cu d4epturi de postare pe WEB a favorizat aceast incident, prin inacțiune!

      Ștergere
  6. La multi ani, stimati camarazi militari, cu ocazia Zilei Armatei! Dumnezeu sa va ajute si sa va dea sanatate si viata lunga, caci fericiti o sa fim abia dupa ce o sa se gaseasca cineva sa ne faca dreptate la pensiile militare! Aceste urari nu sunt destinate ministrului Apararii, Nicolae Ciuca, un incapabil ingamfat si indiferent, cat si bandelor de distrugatori ai drepturilor militarilor rezervisti si activi, carora noi le mai spunem, pe buna dreptate si spre rusinea lor, clocari si paraditori! Doamne, ajuta-ne!

    RăspundețiȘtergere
  7. ,,Ciucanul" este bine intenționat. Eu l-am sfătuit să Ignore TOATE partidele și să facă un Guvern cu oameni în care are încredere. Un astfel de Guvern va trece în Parlament.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Alexta: Woow! ,,Eu l-am sfatuit!'' E tare! Si el ce a dzis? Eu, credeam ca deja s-a intors la Aparare, sa nu piarda oala cu sarmale pentru hernia de fasoale la canțaroale! Oricum, nu cred ca va realiza sa incropeasca o noua guvernare, caci toti se tin pe pozitii egoiste, cu o mare incapatanare si inversunare, intrucat ciolanoiul pus in joc este prea carnos si prea mare!

      Ștergere
  8. Cei doi decid MAI si SRI cine va fi prim-ministru... Si ceilalti factori se vor alinia... SUCCESURI...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și va bucurați sau sunteți mândru?

      Ștergere
    2. Hmmmm ecuația nu e simplă!

      PNL + USR + UDMR - PNL(Orban) < 50%

      Ștergere
  9. Răspunsuri
    1. @Alexcta

      "Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte luni seara cu Nicolae Ciucă şi Florin Cîţu. Surse politice anunță că se ia în calcul refacerea coaliției cu USR."

      Ziare.com

      Nu se putea veste mai proastă! Dacă vin iar hoții de la USR nu cred că mai trecem iarna asta!

      Ștergere
    2. Mister,
      Vine a 3-a nominalizare, tot sugerata de afara, este pe Kripto și băieții cu okii azuriu nu inteleg nominalizarea...din dekriptare le-a ieșit Dl. Rahat! Cine sa fie oare?

      Ștergere
    3. Decat o revenire a USR la Guvernare, este de preferat o sustinere (conditionata) a unui Guvern minoritar, din partea PSD..!

      Ștergere
    4. Ca să ce?
      Să-și piardă crediblitatea și PSD?
      Dacă am ajuns la dezastru economic și pandemic cu un guvern plin de dreapta, ce mai contează câteva luni cât dureazâ pregătirea și desfășurare alegerilor parlamentare.
      Să-l lase pe Ciucă să ceară Investirea în Parlament și să-l trăntească pentru a declanșa procedura alegerilor anticipate

      Ștergere
    5. @Huhurez

      Rețineți cuvântul cheie: "poate".
      Ultima data când au făcut susținere din parlament a unui guvern minoritar, cel al lui Cioloș, le-a ieșit bine PSD-ilor.

      Abia aștept să văd legea pensiilor făcută de străini!!! A angaja o firmă străină să îți facă legile reprezintă eșecul definitiv al clasei politice românești.
      "Noi atât am putut!"

      Ștergere
    6. M,
      atat a putut putoarea autista! In fapt hai sa manarim niste bani prin procedeul suveica!

      Ștergere
    7. @Iulian Mares

      Pai am o intrebare simpla: de ce mai platim ministru al muncii, cu consilieri, secretari de stat, masini si secretare sprintare daca atunci cand vine vorba sa faca legile lor de baza, salarizarea si pensiile, trebuie sa platim peste 1,5 milioane de euro ca sa ni le faca altii?

      Ștergere
    8. @M, pentru ca banii trebuie sa se intoarca in acelasi loc de unde au plecat !
      Legea nr.127/2019, nasita de Olguta, este o lege foarte buna, care elimina mare parte din discriminarile din prezent si multumitoare pentru majoritatea pensionarilor !
      Stiati ca daca aceasta lege ar fi intrat in vigoare la 01.09.2021, ar fi disparut Indicele de Corectie, care in ultimii 2 ani are valoarea de 1,41 si care a creat alte inechitati si mai mari intre pensionarii civili..?

      Ștergere
    9. @Leon

      Sa va dau o pilda ca sa ma intelegeti!!!

      O biata vrabiuta era pe drum in cel mai mare ger. Saraca a cazut de pe picioruse si era gata-gata sa moara de frig. Pe drum trecea o vaca si vazand biata vrabiuta a incercat sa o salveze. S-a intors si a dat drumul la o balega, calda, peste vrabiuta.
      Dand de caldura, vrăbiuța a inceput sa miste iar.
      Atunci trecu o pisica pe acolo. Vazu vrabiuta miscand, o scoase din balega si o mâncă!

      Morala: nu toși care te bagă în căcat îți vor răul și nu toți care te scot din căcat îți vor binele!;


      Olgutei ii reprosez doua lucruri:
      1. campania de denigrare, inutila si bezmetica!
      2. grila de salarizare care a facut o mare nedreptate SNAOPSN transferand parte din coeficientii de ierarhizare ABSOLUT meritati in sporuri. Asta a creat imediat curentul: "ia uite cate sporuri au militarii!!!!"

      Nu stiu daca a vrut sa ne scoata din cacat sau sa ne bage in cacat!!!!

      Ștergere
  10. Revin cu un citat din Moromeții : " Păi vedeți că sunteți proști?" . E valabil și la prezenta discuție. Radu Dobritoiu este finul lui Ciucă, nu a apărut din neant la MApN. Să vă mai spun că toată Direcția Informare și Relații Publice îl știe de jupân? Și că se lucrează să i se creeze o structură mare in DIRP? El este cel care l- a legendat pe Ciucă drept eroul de la Nasyrya. Să trăiască monitorizarea tip MApN - o ministructură e chiar la DIRP -are o denumire pe măsură " monitorizare presă ". Eu am serioase rezerve că doar presa e monitorizată de distinșii noștri colegi...
    " Adevărul e dincolo de noi " (Twin Peaks ).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @nea nicu
      Ce te-or fi monitorizat ei după ce ai dat în Luca și Miaela, dar să vezi acum după ce-l loviși misteriosul legendator!🙃

      Ștergere
  11. Patroane, în nici un caz nu mă așteptam să primesc "Emblema de onoare a pensiilor militare "! Eu nu pot fi acuzat de ultraj sau dezinformare, am responsabilitatea celor afirmate. Aaa, în unele cazuri, " băieții" au grijă să taie macaroana vorbăreților. Vezi cazul fostului șef al Trustului de Presă, colonelul Ciontea, căruia nu i s- au mai postat editorialele din Observatorul Militar. După un articol in care abordase problema ( ipotetică atunci ) a armatei cu un singur cumulard : Ciucă. Așa că putem dezvolta....

    RăspundețiȘtergere