Un produs Blogger.

13 feb. 2026

CCR a decis că forma inițială a art. 60 din Legea nr. 223/2015, privind actualizarea pensiilor militare, era constituțională

2 comments

 Decizia in acest sens, cu nr. 376 din 16 09 2025, a fost publicată astăzi in MO nr, 123.

Cu câteva luni inainte, aceeași Curte Constituțională respinsese ca neconstituțională, in ansamblul său, Plx 540/2024, lege prin care Parlamentul a reintrodus actualizarea pensiilor militare in Legea nr. 223/2015. Motivul de neconstituționalitate a fost inventat, in sensul că ar fi discriminați viitorii pensionari militari.

Acestea sunt paradoxurile deciziilor CCR. Ceea ce a fost constituțional până la 07 08 2017, când a intrat in vigoare OUG nr. 59/2017, nu mai este constituțional in anul 2024, când același text a fost reintrodus in lege pentru a elimina discriminările pe care le-a provocat OUG nr. 59/2017

 Ma refer  la neconstituționalitatea in ansamblu a Plx 540/2024, nu la articolul cu demnitarii, introdus diversionist in lege de Comisia de apărare din Senat, la insistențele unor asocații de rezerviști. 

Noua decizie a CCR este analizată pe larg pe site-ul

 https://www.litigio.net/2026/02/ccr-diferentele-de-pensii-militare-mo-nr123-2026.html

CCR s-a pronunțat asupra diferențelor de tratament între persoanele pensionate în temeiul unor acte normative diferite

Curtea Constituțională: Statul poate modifica condițiile de pensionare, iar diferențele între generații nu fac reglementarea discriminatorie.

Curtea Constituțională a respins, prin Decizia nr. 376 din 16 septembrie 2025, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Decizia confirmă că Statul poate schimba în timp condițiile de pensionare, iar diferențele de tratament între persoanele pensionate în temeiul unor acte normative diferite nu îndreptățește calificarea reglementării ca fiind discriminatorie și, prin aceasta, neconstituțională, esențială fiind voința legiuitorului de a le elimina, chiar dacă un atare deziderat se realizează printr-un proces cu derulare în timp, și nu dintr-odată, ceea ce, pentru rațiuni evidente, nu este practic posibil.

2 comentarii:

Mosmartin16@gmail.com spunea...

Foarte bun și util topic. Poate așa - prin declararea drept constituțională a art.60 (1) în forma anterioară OUG 59 / 2017, chiar dacă nu mai e în vigoare în prezent- vor pricepe și nepricepuții care era rostul menționării procentelor aferente articolelor 29, 30 și 108 din 223 ...în procesul de actualizare. Acesta era unul singur : indiferent câte elemente din baza de calcul s-ar fi actualizat, procentele susmenționate trebuiau aplicate la o nouă bază de calcul. Din ea rezulta pensia actualizată, la care se adăuga OMM și nimic mai mult. Nicio indexare. Pensia actualizată se compara cu cea indexată și se acorda cea mai mare. Celelalte "modalități inventate" sunt doar...elegant spus...năstrușnicii.

Paolino68 spunea...

De ce aceiași teza nu o aplică și nu e valabilă și în cazul pensiilor magistraților în sensul că legiuitorul să poata dispune stabilirea modul de calcul, cuantumul minim și maxim al pensiilor magistraților??!!!