Un produs Blogger.

sâmbătă, septembrie 19, 2026

Neamțul Siegfried propus pentru funcția de premier de PNL, USR și UDMR.

28 comments

 

Adrian Rădulescu, consilier pentru agricultură al lui Băsescu, cel care a tocmit terenul de 290 ha in comuna Nana pentru Ioana Băsescu, a decedat cam subit in anul 2021.  Avea casa la pădure, in Mogoșoaia. 



Siegfried Mureșan este originar din Hunedoara, născut din tată român și mamă germană(săsoaică). A absolvit Academia de Studii Economice in limba germană. A urmat studii la Berlin ca bursier al Parlamentului german. In politica a intrat in PMP-ul condus de Băsecu și Elena Udrea  După căderea lui Băsescu s-a  ascuns, ca mai toți băsiștii in  noul PNL condus de Iohannis. Este europarlamentar  in grupul popularilor europeni, ultima candidatură, cea din anul 2024, fiind pe lista comună PNL-PSD.

Ca europarlamentar apropiat de Monica Macovei, Siegfried s-a remarcat ca susținător al unor măsuri drastice de monitorizarea României din partea organismelor  UE, cea mai cunoscută fiind MCV. Ultima acțiune antiromânească a fost inițierea demersului PP pe lîngă președinta UE de sistare a sumei de 770 milioane Euro pentru modificarea legii integrității prin care corupții constatați de instanțe erau demiși după 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii.Era afectat neamțul Fritz, primarul Timișoarei.

Siegfried este a treia nominalizare de candidat de premier de către nehotărâtul Dan Nicușor, toate provenind din partea dreaptă a eșicherului politic, deși formațiunile de dreapta sunt minoritare in Parlamentul României. Este adevărat că Siegfried este propunerea din primăvară a lui Bolojan ți Fritz, dar cel mai mult in desemnarea sa a fost recenta intâlnire din Finlanda a lui Nicușor cu  Mertz, cancelarul Germaniei.

Cu această desemnare fără șanse de validare in Parlament, președintele Dan se apropie de implinirea limitelor constituționale pentru declanșarea alegerilor anticipate. Cât sunt de căpoși, Bolojan și Fritz, il pot impinge pe Siegfiried să nu-și depună mandatul cu toate că este evident că nu are 233 voturi.

Tărăgănarea rezolvării crizei guvernamentale pare  a fi o strategie convenită de  Nicușor și Bolojan. L-a desemnat joi, a semnat decretul azi și acesta va fi publicat luni in MO. Prin tragere de timp au mai câștigat 5 zile pentru interimatul lui Bolojan.

Dacă Siegfried va fi respins de Parlament, se indeplinește și a doua condiție pentru declanșarea alegerilor anticipate.

Urmează consultări cu partidele politice și grupurile parlamentare in urma cărora președintele poate declanșa alegeri anticipate sau poate incerca o ultimă. desemnare de candidat. Aceasta desemnare va trece chiar dacă numește un papițoi. Desigur că Dan iși va desemna unul din consilierii săi. 

28 de comentarii:

Stelian P. spunea...

"Ni l-a adus serviciile!"
Cel mai raspandit raspuns dat de un om neinformat dar care e sigurpe el. Cine din servicii l-a adus, pe ce cale? Cine din partid l-a primit si l-a recomandat sa fie ales....?
Nu conteaza. Ni l-a adus serviciile deci noi n-avem nicio vina. As pune o ploaie de iconite dar calculatorul nu ma lasa. :)

Mhy spunea...

Deci să ne fie clar: dacă Grindeanu nu dă ordin pesedelei să voteze guvernul Mureșan, înseamnă că e pe mână cu Bolo ca să îl țină la palatul Victoria în continuare premier 😂😂😂

Leo spunea...

De ce "Neamțul" Siegfried și nu Românul Siegfried ?
Păi este europarlamentar din partea Germaniei , sau al României ?
Se vede din avion , tușa răutăcioasă pusă prin apelativul "Neamțul" .
Păi covrigarului , nu i-a spus nimeni "romul" ....... care a ruinar finanțele țării.

Claudiu Marin spunea...

Mhy
Hater-ule, guvernul sasului Siegfried ar fi guvernul Bolojan II. De ce sa-l voteze Grindeanu? Pentru că. ești tu un #rezist?
@leo
Spune-i șoșoiului că Siegfried este sas din areralul lui, adică tot un neamț .... ca și Iohannis

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Nu mă asteptam sa nu-l cunoasteti pe inaltul tradator, sabotor ordinar si spion al Germaniei, Signal Mocofan, cel care voteaza toate aberatiile LGBT in PE, cat si promovarea cu tarie a abuzurilor sexuale asupra copiilor, prin pedofiloie, care a pârât la modul trădător Romania, cerand eliminarea celor peste 750.000 euro din PNRR, ca razbunare nazista pentru condamnarea penalului infractor, Fritz, decorat de multe ori de Germania pentru inaltele tradari, niciodata nefiind parlamentar in Romania, traseist nenorocit pe la toate partidele, ca lingator de gavane si bombeuri, vizand, in scop de spionaj, numai ca europarlamentar, permanent ostil tarii, imbogatit fantastic, avand viloaie in strainatate cat pentru un pluton, nestiind nimic de traiul romanilor, o fosilă, un gunoi, un ratat care considera ca interesele partidului sunt ma presus ca cele ale Romaniei, lingand bolojenismul in cel mai jenant mod de pupincurist sadea, care a jurat sa continue dezastrele bolojeniste, poreclite ,,reforme,'' in fapt o tinta uriasa pentru destramarea Romaniei, dar nu inainte de a o distruge din temelii, analfabetilor functional, care sunteti total dezinformati, lipsiti de cunostinte politice si inhaitati cu sectele userist bolojeniste, dusmanii de moarte ai Romaniei, traind de pomana, doar ca sa va tradati Patria, impreuna cu acesti nemernici sorosisti, neomarxisti si globalisti iluminatti, alias sATAN BolovaN, USR si PNL, satanele panetare, pe care presedintele american ii va desfiinta, intr-un final, scotand Romania si Polonia din UE, alocand 40.000 de militari si o tehnica militara de ultima generatie sa apere cele 2 tari si natiuni, si atunci si voi va veti numi defuncti politici, schelete, epave si reminiscente ale unui sistem care v-a distrus demnitatea, onoarea, discernamantul si constiintele de romani, devenind si voi tradatori si sabotori, spre rusinea natiei romane, a patriotilor adevarati, si a Armatei!

valy spunea...

Nicușor DAN a făcut cea mai inteligentă numire, un calcul matematic perfect.
PSD are singira ocazie să voteze acest guvern sau are ocazia ca la anticipate să facă în jur de 10% și incet, imcet să ajunga pe urmele Țăranistilor, peste câțiva ani când vor mai dispărea mulți din rândul bolșevicilor. Tineretul nu prea se inhama sa voteze Ciuma Roșie.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Intreb desteptii bolojenisti si neomarxisti, daca penalii condamnati, Fritz si Clotilde, merita sa fie ministrii desemnati in Guvernul Muresan?! Ce moralitate presupune pentru domniile voastre aceste numiri? Astia sunt demnitatea si onoarea voastra de rezervisti militari, presupus a fi si ,,intelectuali''? De patriotism nu mai amintesc, pentru ca nu l-ati avut din nastere, mimandu-l toata viata cu mana stransa pe Drapel si intonand Imnul national, la modul ipocrit si fals!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Necrolog escrocului viclean si hulpav al lui Petrov, care probabil că a murit așa cum a trăit, intr-o bogăție materială extraordinară, dar de o mizerie morală si intinată ca Divin viata-i pătată să nu-i fie iertată, eu crestin decent fiind nu-l mai cert si il iert!, dar il astept la rand si curand pe nazistul si iredentistul care in a sa guvernare nimic intreg n-a mai ramas in picioare, ducand Romanistanul la infometare si falimentare, aprinzandu-i de pe acum un muc pricăjit de lumanare sa nu aibă iertare...

Apostol Mircea spunea...

Cu toată deferență, dar și în articolul de fond și in unele comentarii sunt inexactități.
Poate sa nu primească votul de învestitură al Parlamentului, Herr Siegfried, guvernul propus și programul de guvernare, sau sa nu obțină numărul obligatoriu de voturi :233, prezidentul Republicii Capitaliste România, țară membra UE și NATO. conform Constituției României, nu este obligat să dizolve Parlamentul bicameral și să provoace alegeri anticipate generale.Cum ? simplu legea fundamentală spune ca :dacă sunt respinse, cel puțin, 2 candidaturi propuse, pentru functia de prim ministru PREȘEDINTELE POATE( deci dacă vrea)sa dizolve Patlamentul și să provoace alegeri anticipate. Deci nu 2. 9. 99 candidați pentru funcția de prim ministru nu primesc votul de investitura , Prezidentul poate ( dacă vrea) dizolva Parlamentul și provoaca alegeri anticipate.Întrebare vrea Bruxellul. Berlinul ,Parisul ? Nu, sigur nu.Bolojean bihoreanul va rămâne până la noi ordine.Pe cale de consecința ,alegerile anticipate sunt o HIMERĂ., O FATA MORGANA ca și actualizarea pensiilor militare
Curaj, răbdare și reziliența. stimați camarazi.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Aha, maian, bădia Traian călare pe-un cal bălan de-a lu' Decebal Bolmojan, cei care îi puneți palma apatridului, Mocofan, cel trădător si năzdrăvan, stiati ca fiind un papagal, propagandist răspândist CURcubeist si legist LBT -ist e si el un tilicar pârțar- dosnicar, iar toarta-i inelară e o infocată bipolară bisexuală cu veleitati de lesbanană babană? La fel si el, ca si împușcatul Bombonel, sau Jaga Simionel AURel cu a lui șoferel rebel! Țineti-i Mocofanului partea cu palma, că poate vă astupă si vouă găvana cu un muc de havana, ca nana caraba banana, in care buruienește iarba si scapă hâța-n câlț câte-un chinuit de scârț cu mofturi de pârț, infasolit și împuțit de la atâta bolmojenit!

Bavarezul74 spunea...

daca ramane asta prim ministru se duc visele noastre desarte la actualizari si inflatii....totul pentru pro europa si ucraina !!!! asta e .... mai asteptam va veni el si pe strada noastra candva soarele!ganduri bune!!!!

Mhy spunea...

@Bavarezul74 - totodată, ați putea să vă întrebați și de ce s-au dus visele dvs de actualizări când pesedeaua era la conducere, economia bubuia și nu era necazul din Ucraina. Tovarășii Olguța și Țuțuianu vă pot răspunde.
Îl puteți întreba și pe premierul agramat care nu a putut dovedi că are bacul luat, de ce v-a furat 10,4% din drepturile de pensie prin neindexare și v-a țepuit cu actualizarea promisă. Pe el și pe dl Tudose îi mai puteți întreba și de ce doamna Renate a făcut ce a făcut...
Pentru dl admin care manipulează prin minciună și cfi care bate câmpii: conflictul de interese al lui Fritz nu e faptă penală sau corupție.
Corupție era când profesorul de socialism științific de la Vaslui a fost prins cu portbagajul garnisit cu 1,25 milioane din șpagă.
Tot corupție este la prietenul lui Sorinel care ținea bănetul în cutii de pantofi.
Saci cu bani avea și dl doctor condamnat și fugar în Grecia, Sorin Oprescu.
"Artistul" Vâlcov avea tablouri ascunse prin pereți și cavouri, care valorau o avere. Nevastă-sa (fostă) ne ține discursuri inocente la televiziunea unui turnător la securitate.
La Năstase și Dragnea tot corupție a fost.
Și mai sunt o grămadă, descoperiți și nedescoperiți. Toți pesediști. Acolo sunt o mare parte din banii de actualizări!
Să fiți sănătoși și înțelepți!

viorel 1067 spunea...

Ce am putea spune in acest moment. Atata timp cat la butoane vor fi PNL cu BOLOJAN nu vom avea nici o sansa. Ilie saracie cu Miruta fomistul care la inceputul numirii lui la conducerea MAPN promisese rezolvarea inechitatilor noastre nu vom avea succes. Avem cel mai slab presedinte de tara din istoria Romaniei, cel mai mascarici om de pe planeta. Stai 4 luni fara sa numesti premier, inseamna ca acest mascarici ii este frica de anticipate. Ganditi-va oameni buni daca AUR va avea la anticipate si va avea peste 50% va fi suspendat sigur. In sondaje sunt acum la 40% dar au fost doar pentru un anumit numar de oameni, la milioane de romani cu drept de vot si la cata ura este pe CLOACA de Ilie saracie vor fi multi votanti pentru AUR. Va multumesc daca veti citi aceste ganduri ale mele si transmit tuturor pensionarilor militari multa sanatate si sa mai avem un gram de rabdare.

Claudiu Marin spunea...

@Apostol
Președintele a depășit deja termenul de 60 de zile fixat de Constituție in art. 89 pentru rezolvarea grizei guvernamentale.
În actuala criză politică din 2026, prima solicitare de învestitură a unui guvern a fost respinsă în Parlament la data de 22 iunie 2026.La acel moment, cabinetul propus de premierul desemnat Adrian Veștea a picat la vot, obținând doar 189 de voturi „pentru” din cele 233 necesare, după ce anterior Eugen Tomac fusese de asemenea desemnat, fără a ajunge la un vot final de învestitură.Această primă respingere oficială din data de 22 iunie reprezintă momentul de referință de la care a început să curgă termenul constituțional pentru posibila dizolvare a Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate.
Termenul de 60 de zile s-a implinit la 22 august, timp in care Dan nu a mai făcut nicio nominalizare.
Nici constituția și nici legea nu pot fi interpretate astfel incât să nu producă efecte, adică să nu fie rezolvată criza de guvern
Deja este culpabil presedintele pentru că in perioada de 60 de zile de după 22 iunie nu a mai făcut nicio desemnare. Si la ultima desemnare a tras de timp prin nepublicarea decretului de desemnare timp de 5 zile.
In caz că Siegfried cade in Parlament, prin fortarea interpretării Constituției, Dan ar mai putea face o ultimă desemnare și apoi să dispună dizolvarea Parlamentului dacă solicitarea de constituire a Guvernului este respinsă.

Mr. St. spunea...

Dacă e român, și se vede treaba că este, să-i spunem pe numele românesc, Vasile. Zic și eu...

Mr. St. spunea...

...sau, parafrazându-vă, de ce "Siegfrid" și nu "Vasile"?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Viorel 1067, nu esti departe să-ti dau dreptate că prezenta AUR-ului nu este rea deloc poporului, in sinea lui, doar stăncuța cernită din varful de giruietă cucuietă trebuie hușuită pe gaura la chiuvetă, căci fiind cu o ideologie toxică la o adică e respinsă de Europa decrepită si tampită, care, prin Ghermania, dar si Francia, ar vrea să ne pună, așa, o sanctiune economică grea, dacă spionul tradator, sabotor si golan, Bulan Muresan, nu e ales prompter aerian in Inaltul Divan sa fie stapan pe ciolan si sa darame raiaua Romanistan in locul lui Cap de Porc Bolmojan!!

magda spunea...

Pai....herr Zig/frid are origini materne ,,sanatoase''...are ASE facut in deutsche sprache...burse in Germania...are si ceva proprietati ..unde mai pui ca are si mutatie pe Brucsel..Pai cum naiba sa il strigi ,,ba,Vasilica..''..O sa creada lumea ca il luam la misto....Raposatul ministru al agriculturii(cu toate pacatele sale) a spus un adevar cu infiltrarea lui Vasilica...scuze.. am vrut sa spun Zig frid....pe lista de euro......Dar chiar asa...ba ..cum mama naibii sa te teleportezi de nicaieri fix pe al 3-lea loc eligibil pentru Champions League(Parlamentul European)??...PNL-ul (si intreaga politica de la noi) a fost parazitata cu tot felul de intrusi..si inca ne mai miram ca ne merge atat de bine?....Acelasi lucru (cu infiltrati de tot felul)s-a intamplat(mai mult ,ce-i drept prin administratiile locale) si in UK....in Suedia,in New York,etc...si nu prea am auzit multe de bine...Asadar..revin...Nicusor isi joaca bine rolul pana in prezent...insa cred ca 3 nominalizari de penelisti la postul de premier deja e prea mult(in sensul ca e prea rau)..Va veni la rand unul care nu va fi de la nimeni insa pesedeaua va dirija...Anticipate?...da de unde....Anticipez totusi unul dintre locurile 3-4 in Liga Natiunilor...

Claudiu Marin spunea...


In traducere din germana sieg=victorie: fried=pașnic, pace

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Stati hakanaka si nu trageti cu puscoacea, dom' le Semaca, că bolmojenistii se cam cărel poteca, iaca, cu capetele plecate, schinările cocosate si privirile inlăcrămate, văzâzându-si *catindatul* spion de caca maca ghermanofon, trădător si fanfaron, luat peste chicior fromox de beleaua Mucios Mocirlos cu o *catindatură* ce l-a rupt in gură si pe toti ne doare de el in prună sau la stuhărișuri in ghizuină de șpion, trădător si ghermanofon, cu hemoroizii din pantalon murati in oțet și formol!

Mihai spunea...

Nicușor , fiti sigur că nu a dat cu banul in alegerea piticaniei rârâite Siegfried. Are el un plan la sertar in mod sigur.
Iar Siegfried are nume după tata ca daca avea tata roman si mama sasoaica era invers.
Iar sasii nu sunt nemti puri ci o ramura neagreata a lor. Si cum , din cate stiu , multi romanai din Ardeal prefera sa-si dea copii la gradinitele si scolile germane , ar fi bine să ne vedem de ale noastre.
Abia asteapta sa cada Siegfried in parlament si sa faca ultima numire in persoana unui papițoi nordac de la psd. Iar de frica piederii privilegiilor prin anticipate parlamentarii vor trece ultima numire psd a lui Nicusor. Asta probabil este planul prin care să le pună capac acestei găști de nemernici tupeisti , corupți ,mincinoși si împotenti economic care au bagat tara in criza politica si bugetara si apoi prinși la cămară împreuna cu borduristii au dat guvernul jos fara să le pese ce pun în loc.
IN felul asta , dandu-le guvernarea pe ultima suta de metri ca sa evite anticipatele , Nicusor îi va pune în postura sa obtina un scor la alegeri sub USR .
Pentru oricine vine la guvernarea , calea redresarii economice si financiare nu se poate face decât prin masuri de austeritate , poate mult mai aspre decat reformele lui Bolojan.
Cât timp Franta a fost retrogradata de agentiile de raeting la NEGATIV , cat timp economia Germaniei se prabuseste vizibil în lipsa resurselor energetice de productie ieftine , nu exista redresare economica in Romania atata timp cat marea industrie orizontala produce pentru industria auto in general si multe alte industrii in particular cu sediu în UE ( Germana , Franta, etc)
Economia UE este in deriva iar redresarea economiei romanesti depinde 100% de redresarea economiei UE , care nu se intrevede in lipsa resurselor energetice ieftine , geaba incercare de alipire ca state asociate UE a Canadei si Australiei , ca tot scump se produce in raport cu concurenta chineză care cumpăra la bucata marile firme europene si domina economic concurenta UE.
Redresarea Romaniei de catre UE se poate face doar printr-un miracol. Să infinteze Zamfir Câciu , Fivor propria firma in care sa producă un Mercedes , Vw, Audi, etc original romanesc cu @ CM si CFI directori de productie ,pe care să monteze cutiile de viteze si alte subansamble si cablaje fabricate la Sebes , Blaj , Cugir , etc pe ele si să ”relanseze economia”, atata timp cat marile concerne din germania care produc Mercedes , Audi , VW , Porsche ,etc sunt aproape de colaps , concedieri personal , restrangerea productie , lipsă vânzări la concurenta asiaticilor si nu-i mare lucru ca in curand sa intre in randul lor si Renault cu Dacia.Mioveni.
Hai Nicusor cu Grindeanu , abia astept. să vedem pe cine mai injurati pe urmă. Miracole de redresare economica fără austeritate severă de acum incolo in lumea dominata de ” Șoimilor razboiului ” din Occident in cautare agresivă de resurse si influenta economica nu există.
Până si Nicșor si -a verificat din mers dacă nu i-a furat Zelenski banii de la ciorap !!!!!!.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Mihai, ai repetat bolojenismul austeritati si pot sa spun ca este solutia cea mai proasta posibil, si Basescu acum recunoaste ca austeritatile la populatie sunt o crima! Austeritati dure sa se puna la prin taxarea companiilor de stat, reducerea la minim a salariilor uriase, la pensiile uriase, sa se puna un barem de venituri minime si maxime pe o perioada nelimitata, eliminarea tuturor amantelor, relatiilor de cumetrie si prietenie la stat, apoi investitii puternice in productia de consumabile-vandabile, investitii in agricultura si irigatii, investitii masive in energie din hidrocentrale. Restul trebuie ei sa le stie, dar cu o singura conditie obligatorie, sa nu apara nici macar 1 userist in nici o guvernare, in vecii vecilor amin, caci ei au directiva clara de la Germania si Franta sa puna Romania pe butuci! Asta sa fie si o Directiva clara, chiar si prin CSAT, daca s-ar putea! Admit sa fie inclusiv AUR la guvernare, dar sub nici o forma USR si Bolojan, in veci, si bine ar fi chiar si PNL sa dispara, atata timp cat il conduce balaurul psihopat!

Calinmihaib12 spunea...

Domnilor..:
Constat că vă faceți că nu știți.."mare lucru" despre sursa reală a marilor deficite și.. " lipsă a banilor in economie în ROMÂNIA:
= evaziunea fiscală uriașă..
= prețurile =super.. și hiper"= evaluate al unor investiții de amploare =cele= de MILIARDE DE EURO, care au.."atașate": CORUPȚIA și COMISIOANELE.. uriașe= cu mari VOLUME și TONE DE BANI = vârâți prin "off-shore" -uri..de aiurea în lume.. !
="lucrul la negru" a sute de mii sau chiar milioane de angajați care nu plătesc taxe și impozite..; + ciudat fapt: afirmativ sunt: ~ 5 milioane de angajați legal, , vreo 4,6 milioane de pensionari, dar "contributori" = oficiali..=la "pilonul 2" de pensii = sunt vreo.."9 milioane" ⁉️ de români, adică o diferență de vreo 4 milioane ce români care plătesc contribuția la "pilonul 2"= adică într-un fel sau altul = au VENITURI NETAXATE ( chipurile= "statul" român= nu are control asupra "surselor" lor legale sau ilegale, dar încasează acele sume pt. "pilonul 2" , "fără să-i întrebe" = de ce nu plătesc și celelalte taxe și impozite legale, inclusiv pt. .."pilonul 1" .. de pensii.publice..."deficitar" ⁉️

Mihai spunea...

Unii vorbesc despre căderea economică a Romaniei prin prisma caderii economice a motoarelor economiei europene , dumneata vorbesti despre evaziunea fiscala care ar putea aduce un aport substantial la sustinerea bugetului. Sunt lucruri total diferite sub aspectul contributivitatii la buget.
Germania are cel mai performant model de taxare a veniturilor si a căzut in colaps economic evident , băgat sub pres de Hertz , asemenea de Macron care a adus Franta la perspectivă NEGATIVĂ . .
Motivul nu este evaziunea ci costurile ridicate ale productiei in lipsa resurselor ieftine care in momentul de bum economic german veneau pe conducte din Rusia. Acum conducta s-a inchis si reversul se vede in economia care se aprovizioneaza la cu resurse si materii prime de peste oceane la costuri mare care se reflecta in costurile de productie si vanzare ridicate , necompetitive cu invazia produselor chineze si asiatice care detin resurse si produc ieftin ,produse care au invadat si sufocat Germania si toata UE.
Caderea unor industrii cheie in UE in detrimentul produselor chineze si asiatice se reflecta in mod vizibil si in industria orizontala a Romaniei care produce in mare parte subansamble pentru produsul integrat in produsul final fabricat in Germania sau alte tari UE.
Asa ca sa nu rămâna șocat nimeni ca Renault a concediat cateva mii de muncitori de la Dacia Mioveni , iar din cauza costurilor de productie ridicate din Romania a mutat fabricarea noului model Dacia SUV Striker în Turcia .Asemenea concedieri s-au întamplat in multe firme din Romania , numai că cineva nu le-a dorit publice.
Cine-i vinovat pentru costurile de productie ridicate din Romania ?
Nu cumva cei care in 36 de ani de guvernare nu au dat in folosinta macar un baraj din cele ramase neterminate in 1989 si care nu aveau nicio problema cu avizele de mediu ? Sau nu cumva mai sunt vinovati si ”Mondialii” astia care au declansat o agresiune contra Iranului ridicând in toata UE nu numai In Romania pretul benzinei si motorinei la peste 2€/ litru si 10 lei/litru in Romania.
Cum sa faci productie ieftina la preturi mici în astfel de conditii ? Si ne miram de ce nu merge economia UE de care depinde in mare masura productia din Romania . Ba unii in nesabuinta lor ne spun ca vor face relansare economică !!! În asemenea conditii ,nu cred ..
Și-a pus cineva intrebarea de ce in incercarea disperata a firmelor din UE de a se salva isi muta productia cu preponderenta in tări precum Slovacia (cel mai mare producator auto din Europa) , Ungaria , Turcia ? Raspunsul este simplu ,numai că unora le stă in gât să-l accepte . Fiindca acestia inca primesc energie ieftina (petrol si gaze prin conducte ) din Rusia si isi permit costuri de productie mult sub cele din Franta , Spania , Germania ,etc.
Si uite asa se mai salveaza cat de cat industria auto germana si franceza de un colaps vizibil in fata invaziei auto chinezesti , asiatice , care mai nou vin pe piata cu niste modele si preturi de rup piata auto europeana.
Si uite asa cu toate incercarile disperate ale Ursulei de a face tot felul de aliante cu mai nu stiu cine de peste oceane , economia UE nu poate face fata concurentei daca nu se intoarce la resursele ieftine la care era abonată cândva si la care Slovacia , Ungaria si Turcia nu au renuntat. Pentru asta trebuie negocieri pentru pace si reluarea tratativelor in domeniul economic cât mai urgent, singura solutie viabila de redresare a economiei UE si a Romaniei implicit.
Cu alta ocazie despre evaziune a fiscala si diferenta dintre angajati si platitorii la pilonul 2 , ale caror conturi raman in evidenta chiar daca nu mai sunt contributori,

Viorel spunea...

Mizeria politică continua.
Pentru a deruta populația de la numirea și manevrele pertinente sau dubioase pe
care le fac pentru susținerea sau nu a prim-ministrului propus, s-au luat iarăși
de domnul Călin Georgescu. La câtă amploare s-a dat acestui caz, „gravitatea” faptelor de la acel moment, lovitură de stat, teroriști, comuniști, etc., CG trebuia să fie deja în
pușcărie, dar findcă nimic nu se leagă, o lungesc poate se-n groașă. Săptămâna
aceasta, toate televiziunile și presa (cu excepția România Plus) nu va vorbi
decât despre acest lucru și ne trezim săptămâna viitoare cum domnul Mureșan
ajunge prim-ministru și pentru că este mai isteț decât domnul Bolojan, în luna
decembrie ne va aduce la cunoștință că anul 2027 este ultimul an când nu se mai
indexează pensiile militare și civile, nu cresc salariile, nu mai cresc nici
salcâmii lui Tudor Gheorghe pentru că au înnebunit. 

Stelian P. spunea...

@Viorel
Credeti ca si parlamentarii sunt derutati si o sa-l voteze pe S.M. din cauza ca dl. C.G. e din nou o victima?

Calinmihaib12 spunea...

Mihai:
.. "unii" ..pomeniți de tine.. " filoSoful"..! (😜..= fără supărare..!) se referă strict la condițiile .. ",speciale" (!) ale României= care de 37 de ani (+ ani.. 04.3./1977.. 1989.. ‼️) .. care au creat PREMISELE.."degradării economice"= ale țării noastre..!
Ce spui tu e, în realitate mult mai complicat, decât le simplifici, pervertești și asupra sau sub.. "evaluezi".. ‼️, și eu cred că , în lumea asta .. contorsionată..= din final de secol XX și început sec. XXI..= are = printre multe "cauze".., unele din ele încă și acum ..neclare.., "greșeala" marilor puteri economice ale luminii euro atlantice dar și asiatice: de a-și externalizat industriile și.."how know" - urile tehnologice în CHINA.. cea supra populată..!.., (dar nu numai acolo..!) "obținând"..o perioada buna de timp= "costuri de producție ".. MAI REDUSE(!) = decât acasă (!), dar care.."PROFIT" a fost.. "rezorbit" treptat = de către creșterea.. artificială (!) a prețurilor la materiile prime.. (combustibili, metale și nemetale,, materiale naturale de construcții, alimente vegetale și animale..!).. coroborate cu creșterea numărului și.."amplorii"..conflictelor armate ..= SÂNGEROASE= în țările.."sărace"..≠..dar..bogate în RESURSE de toate felurile = din AFRICA și ASIA, conflicte manipulate de toate "marile puteri" economico- militare din lume..și în condițiile în care "marile profituri"= TRILIOANE și CuadralIoane de ..VALUTE FORTE ..=.. sau concentrat în.."puține mâini .. fizice".. versus =SĂRĂCIREA și înăsprirea condițiilor de viață" = unei ..mari mase = de populație mondială.. ‼️
În aceste condiții aspre: pe mine mă.." șochează" faptul recent că un politician, șef de partid.." de stânga" și ROMANIA = conform.." presei"= i se oferă în dar o ditamai.."casă" = în realitate= un VILOI cu suprafața internă de ~ 800 metri pătrați, la prețul modic de. " 200.000 de €URO.., sau..$OLARI.., ce mai contează.. (❓)= adică la prețul de ~ "275" de .€/$..valută = 1(un) metru pătrat de construcție.. 😜👹‼️, ( când toți DEZVOLTATORII.. IMOBILIARI .. se justifică la creșterea prețului unor apartamente..= cutii de chibrituri in blocurile din marile noastre orașe..românești.. "etalon".., ale căror prețuri depășesc.. 2.500.. 4.000 de €URO = 1(un) metru pătrat de.." construcție".. 👹‼️😜
2. .. iar.." contributorii" NEANGAJAȚI LEGAL..(‼️) = și neplatitori de contribuție și impozite (!) la "pilonul 2" (!) = sunt.. vreo 4 MILIOANE de români.., și.." majoritatea" = lor NU e constituită din.."pensionari" .., cu din oameni.."majori".., activi = care =..TRĂIESC (="bine"..‼️) = ..DIN CE VENITURI. = asta e important..!, nu "diferența" de.."sensuri"= la care te referi.."în trecere..", ca la o BAGATELĂ..., insistând..= prea mult= în schimb..= despre.."lucruri" presupuse.., NE- PROBATE cert..(❓) 😜👹‼️, cu scopul , cred eu, de a distrage atenția de la RESPONSABILITATEA .."autorităților" române = în CREAREA actualei stări a nației române.. 👹😰‼️😜

Viorel spunea...

Stelian P.: Nu la asta m-am referit, ci la faptul că au schimbat subiectul săptămânii (numirea prim-ministrului și discuțiile care au loc) pentru ca poporul să nu afle mârșăviile făcute împotriva lui de către unii politicieni pe filiera germană și franceză, dacă dăm timpul înapoi. Când sunt alegeri în alte țări ale lumii, se întâmplă următoarele (de ex.): SUA atenționează Rusia să nu se amestece în alegerile lor, Rusia îi spune Americii la fel, Franța se adresează nu știu cui, Germania la fel. Când sunt alegeri în România, se implică toți. Dacă s-a implicat până și Moldova, vă dați seama ce tari suntem. De asta ne-am poziționat pe un loc stabil în UE din toate punctele de vedere, adică ULTIMUL. În plus, dacă vorbim de bani, atunci să vorbim și de cătușe. De ce la unii da și la alții ba? Cum a rămas cu afirmația către presă a domnului Ciolacu la adresa domnului Ciucă: „Să nu mă facă să-l întreb de miliardul…”? Cum a rămas cu șpaga de la Guvern? Cum a rămas cu tentativa de mituire a fostului ministru al Apărării cu suma de un milion de euro? Mituitorii și cei menționați anterior de ce nu i-am văzut în cătușe sau pe toți șmecherii care se lăfăie în bani pe munca românilor din țară și de peste hotare?