Un produs Blogger.

sâmbătă, aprilie 28, 2018

Decretul Lege nr.485/07 10 1944, semnat de Regele Mihai - Dizolvarea Grupului Etnic German și confiscarea bunurilor sale

33 comments

Reactualizare din data de 06 11 2014, din campania în urma căreia românii l-au votat preşedinte pe Iohannis, preşedintele Forumului Democrat German, succesor al unei organizaţii naziste.    

Sa nu ne mai miram de unde apar reminiscențele antisemite ale lui Iohannis, apropo de "înțelegerile secrete ale lui Dăncila cu evreii"

Potrivit art.15 din Armistitiul de  capitulare,, din 12 sept 1944, România era obligata sa desfiinteze toate organizatiile naziste de pe teritoriul sau.


„15. Guvernul Roman se obliga sa dizolve imediat toate organizatiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atit cele politice, militare sau paramilitare, cit si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice, nepermitand in viitor existenta unor organizatii de acest fel.”
Astfel, Guvernul Sanatescu a emis Decretul Lege nr. 485/2010 prin care a dizolvat organizatia nazista Grupul Etnic German din România si a confiscat toate proprietatile pe care le avea in România
Cititi mai jos decretul semnat de Regele Mihai, in copie de pe Monitorul Oficial al vremii.

Culmea tupeului si rapacitatii, in anul 2007, Forumul Democrat German, condus de Klaus Johannis, in fapt continuatorul Consiliului Oamenilor Muncii de Nationalitate Germana din perioada comunista, prin act aditional la Statutul sau, recunoaste, fara jena, ca este succesorul in drepturi al organizatiilor etnice germane desfiintate de statul român dupa 23 august 1944 si formuleaza o actiune in constatare in instanta, in contradictoriu cu Primaria Sibiu, condusa de acelasi Klaus Johannis, si cerea sa constate ca Forumul Democrat German este continuatorul in drepturi al organizatei naziste Grupul Etnic German din România. Scopul a fost intrarea in posesia proprietatilor pe care organizatia fascista le-a avut in România, chiar daca legea retrocedarilor stabilea 06 martie 1945 data limita a confiscarilor.
Primaria Sibiu nu si-a aparat interesele si instanta a fost obligata sa constate continuitatea de drepturi, nu si de doctrina nazista, ale Forumului Democrat German. Vezi aici

Ramâne de vazut câte proprietati si-a tras Johannis, in folosul Forumului, prin hotarâri judecatoresti sau prin dispozitii de Primar.

33 de comentarii:

Iulian Mareș spunea...

Hotia cuprinde 88.000 cladiri cu valoare f mare, inclusiv patrimoniu, - inclusiv Brukenthal, scoli, spitale, maternitati, care.... de ani buni platesc, imoral si ilegal, chirie FDRG!
CSM, Inspectia Judiciara, Procurorii generali, DNA nu vad, nu aud, nu le pute furtul urias, nu se autosesizeaza nu ataca in interesul legii si al Romaniei, devenind partasi la furt prin pasivitate!
Acestia trebuie anketati si judecati primii......apoi KJW, in dubla ipostaza!
De asta, Marele Ipocrit rage..."Luati mainile de pe DNA!".......de ce?.... sa nu vedem puroiul institutionalizat versus 2 proaste platite de primarie si dand cu matura la partid?
Sa le dezcalcim in mod dialectic...de la simplu la complex...de la f. grav la grav, dar acum si pe toate aceste hotii!
Apoi, Autistul cu tupeu de scriitor a semnat si Legea lui Crin, referitor la cultul lui Ceausescu, criminalilor de razboi si nazistilor!
Iata de unde bani pt vila la Miami!

PS- madam Loluche unde erai in 2007?.....prin ce vii si chefuri? Dar de atunci si pana azi?

Huhu Rezea spunea...

Abuzul groaznic al acestor retrocedări către Forumul German provine din faptul că bunurile fostei organizații naziste au fost confiscate in octombrie 1944, iar legea retrocedării bunurilor confiscate de regimul comunist merge în urmă până la 06 martie 1945, data instalării Guvernului Groza.
Iată ce front de lucru are DNA la Sibiu și Kovesi își pierde timpul cu tranzacții de 100 000 lei intre două cabinete de avocarură din Regat.
Ințelegeți acum de ce zice urmașul organizației naziste Jos mâna de pe DNA?

gheo spunea...

Daca imi permiteti, o sa fac referire la ... o alta precizare din articolul dvs. poate fara referire la bunurilor naziste dar, ...*Potrivit art.15 din Armistitiul de CAPITULARE din 12 septembrie 1944 ... *, sper ca nu am gresit preluarea, daca da imi cer scuze. Aflandu-ma in Gara Bai Vatra Dornei, pe un perete frontal spre linia ferata, exista o placuta comemorativa care *vorbeste despre deportarea a peste 91 000 de evrei din Bucovina iar din Vatra Dornei 2650 evrei, aceasta spre amintire si *comemorare !*. Chestia aceea cu *capitularea ...* suna c-am ciudat, dupa 23 august 1944 cand Armata Romana a primit ordinul de a nu mai trage in Armata Rosie, de la fostul rege Mihai, rusii au *dezarmat rusinos peste 100 000 de militari romani, ba, in unele zone *din nordul Moldovei au DISPARUT unitati militare intregi cu tot cu DRAPEL !!!*. Au fost dusi in gulagurile rusesti, nimeni nu stie cifrele exacte sau ... probabil nu vor sa le spuna, dar, cel mai probabil peste jumatate din ei au pierit pe drumul spre gulagurile rusesti si acolo. ASTAZI ... nici un roman nu va gasi NICAIERI *o placuta comemorativa prin care sa fie cinstita memoria acelor peste 100 000 de militari romani, soldati, subofiteri si ofiteri. Fostul rege Mihai si familia lui s-au imbogatit dupa 1990 si *tac chitic !!!* iar restul ... la fel, cat despre Armata Romana ... nicio vorba de parca ar fi fost vorba despre o *trupa de mercenari straini !*, asta sa insemne *onoarea si demnitatea militara ?*.

Iulian Mareș spunea...

Huhu
Exact! Confiscarile si nationalizarile au inceput din '47!
"Luati mana de pe DNA!"...ca sa nu vedeti puroiul, inactivitatea, tainuirea, participarea la furt, in forma cea mai calificata!
Lulutza....vei plati!...cu KJW, judecatori./Sibiu, Morar, Lazar si toti ceilalti! Spitale, maternitati...Brukenthal...toti platesc acum kirie urmasilor unei organizatii naziste....caci s-au declarat continuatori! Pedeapsa incadrata la tradare....uitasem de premierul Kobe-Ungureanu!

Iulian Mareș spunea...

Gheo
Cf Conventiei si Tratatului de pace....Romania a fost oficial in acte tara invinsa! De asta am si platit despagubiri de razboi rusilor!

Huhu Rezea spunea...

Românii au votat Iohannis în 2014 în cunoștință de cauză. De zeci de ani se luptă ziaristul M din Sibiu cu mafia imobiliară germană din Centrul Tării, iar mămăligile de români i-au răspuns cu votul din 2014 de la prezidențiale.
Acest articol a fost postat pe 06 11 2014 și niciun rezervist n-a catadicsit să reacționeze. Ba... câți dintre ei, orbiți de ură impotriva PSD, au votat cu mafia germană din Sibiu?
Uitați-vă la noua generație de români, de o mediocritate politică îngrozitoare, în frunte cu Uniunea Somnoroșilor din Româniacum se lasă păcălită de același samsar imobiliar și de instrumentele sale represive.

totoiany48@gmail.com spunea...

DLE HUHU , în 2014 președintele MAU nu a fost ....votat de romani .
A fost prezentate unele ,,analize,, în care se spune ca intre turul 1 și 2 al alegerilor prezidențiale au avut loc unele .....,,înțelegeri oculte ,,.
Cum va imaginați ca dl COLDEA ar fi acceptat accederea dl PONTA ?

Iulian Mareș spunea...

Sa nu ne mire ca va aduce acte precum carora P. Cotrocrni ar apartine familiilot Basta si Lazurca si nu numai ca si-l atribuie dar, solicita de la statul roman si Administratia Prezidentiala kiria pe anii trecuti, incepand cu 1947!
La Chilia-n port-Varianta statului de drept versus domnia legii!

Huhu Rezea spunea...

@Toto
Ce ușor este să ne justificăm prostia cu oculta internă sau internațională.
Iohannis a fost votat de români indobitociți de oculta antinațională, dar nu i-a forțat nimeni să voteze așa. Stiu capitală de județ din Oltenia in care Ponta nu a câștigat nici măcar o sectie de votare din 80.
A contat ce au țipat snobii din străinătate care, deși sunt slugi la străini, se consideră de dreapta.
Socotește cineva cât costă bugetul de stat închirierea cladirilor publice trecute în mod fraudulos din proprietatea publică a statului român in patrimoniul Forumului Democrat German?
De ce nu se declanșează anchetă penală similară cu retrocedările recente?

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
juridic ce se mai poate face?
(sper ca nu trebuie sa-l angajam pe Avyanik?... :))....)

Huhu Rezea spunea...

@mareș
Pot fi anulate actele ilegale prin care aceste bunuri au fost retrocedate înainte de a se împlini termenul de uzucapiune.
Bunurile au fost confiscate în 1944 și Decretul de connfiscare este opozabil și eventualilor succesori ai organizației naziste, GEG.
Reconstituirea dreptului de proprietate prin Legea nr. 18/1991 s-a aplicat bunurilor confiscate după 06 martie 1945.
Să vezi la ce artificiu mafiot a apelat gruparea infracțională din Sibiu pentru a include bunurile GEG în confiscările comuniste!
Au luat data a confiscării data proceselor verbale prin care bunurile au fost trecute în proprietatea statului.
In zona respectivă acționau atunci și procurorii Kovessi ți Lazăr.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ma uitam azi la declaratiile lui Kovesi catre presa. Aceasta scula a sorosismului iohannist, daca nu-i indepartata cat mai rapid de acolo din prepeleac, nu cred ca vom avea o justitie normala, ba chiar va fi distrusa! Sa te plangi unei astfel de persoane ar fi fost ca si cum te-ai fi dus la Hitler sa opreasca genocidul asupra umanitatii din lagare! Procurorul ploiestean a facut fapte atat de ,,bune,'' incat madam nici n-are ce declara pe seama acestui subiect! Si, atunci, cui sa ne plangem de abuzurile urmasilor lui Hitler? Doar evreii s-ar putea revolta pe acest subiect, dar la situatia starii de fapt din Romania de astazi ei au alte interese, cum ar fi interzicerea lui Antonescu, Eminescu si alte figuri emblematice romanesti! Traim vremuri cumplit de revoltatoare si cu neputinta de a actiona impotriva-le cu eficienta legislativa, ca imediat Iohannis asmute strada impotriva oricarei initiative!
Stiti ce scriu tinerii pe fb la adresa varstnicilor? ,,Lua-v-ar dracul de bosorogi nenorociti, cat credeti ca va mai ducem in spate pe banii nostrii"? Am ajuns sa ne fie teama pentru viitorul nostru si a veniturilor noastre, de teama ca ne vor muri eroii in uitare si indiferenta, ca patrimoniul national ne va fi instrainat tuturor ocultelor internatiionale si ca fiinta nationala va disparea, dupa ce teritoriul ne va fi hartanit de toate fortele care astazi lucreaza cu sprijinul tradatorilor din interior sa ne rada de pe suprafata pamantului ca natiune de sine statatoare! Avem destui tradatori si pe acest blog, fiti fara grija!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
-ok, de la 10-30 este termenul de uzucapiune
-dar cu coloana 5+1 nu trebuie sa ramana asa!
-guvernul, cred ca prin M.Fi. trebuie sa deschida actiune urgent!...nici Casa Regala nu trebuie sa taca!
Sa fie ceva care ne scapa?....un parandarat international, care ne scapa sau, nu-l intelegem noi?

Huhu Rezea spunea...

Forumul Democrat declară astăzi că:

„Retrocedările au fost decise de Comisia specială care funcţionează pe lângă Guvernul României (şi nu la nivelul primăriilor!) în baza legislaţiei din ţara noastră.”

Iulian Mareș spunea...

Sa mori de ras!
Oare pe cine vor sa scoata de sub lovitura?

emillian123 spunea...

P.S.-in facsimilul decretului -lege PUBLICAT AICI=un document PLASAT IN PAGINA =CAM AIUREA,APARENTA DE "neglijenta in serviciu"(care neglijenta -induce de fapt-NEATENTIA-care-oarecum ar putea fi scuzabila...) nu este intamplatoare,ci se vrea o ocultare...a ceva ce NU TREBUIE VAZUT AICI...!. ..si mai e ceva aici: ORICE TIRAN POATE FACE -ORICE VREA...adica -si un document ca acela=atentie=NESEMNAT DE REGELE MIHAI...!.Ba chiar mai mult-la noi-vad ca de foarte multi ani- in mass-media se tot invoca documente si semnaturi-CARE-LA O ADICA=NU SUNT, NU EXISTA...!-de ex.- "scrisoarea" d-nei Kolontai- de la Stockholm catre gl.ANTONESCU -invocata adesea prin presa noastra...-care-ce sa vezi=NU APARE...!=desi -arhivele au fost SI SUNT la cheremul CELOR INTERESATI...!(de regula-chiar si in diplomatia la vedere,ca si in cea OCULTA-DOCUMENTELE =AU COPII'-care ar fi putut fi "gasite"-la sursa lor....DACA AR FI EXISTAT AIEVEA....!)..

emillian123 spunea...

TOTO Yani: cum poti sa afirmi ca Iohannis nu a fost votat de romani-ca si cum ar fi fost "pus" ...din calculator; dupa parerea ta-inseamna ca TOATE ALEGERILE DIN '89 INCOACE SUNT LA FEL-ADICA FRAUDATE DE -ghici cine-? =de catre "prietenii" vostri..!

Iulian Mareș spunea...

Pana-n toamna nu-i o vesnicie!
Si oricum de la sublim la ridicol este un pas asa de mic! Pas-cu-pas!

http://www.national.ro/dezvaluiri/iohannis-executat-in-instanta-570725.html/

Iulian Mareș spunea...

Emilian
Nu inteleg ce scrii! Esti prea sofisticat!
Decretul regelui Mihai I este autentic!
......poate negi si Conventia de pace si declararea ROU ca tara invinsa?!
In definitiv.....tu si oricine poate nega orice!
"Lumea aceasta nu este ceea ce pare a fi ci doar ceea ce eu vreau si percep a fi!"

Iulian Mareș spunea...

KWJ ne-a mintit?.... Iar?

http://m.luju.ro/revolta-in-sri-jurnalistul-cornel-nistorescu-publica-insemnarile-primite-pe-cai-intortocheate-dupa-ce-a-dezvaluit-ca-florian-coldea-nu-a-parasit-sri-ci-doar-a-fost-relocat-iohannis-l-a-admonestat-pe-hellvig-mentinerea-generalului-a-generat-nemultumiri-cva

reddog spunea...

@Iulian Mares
http://m.ziare.com/florian-coldea/sri-raspunde-ironic-pe-twitter-acuzatiilor-ca-l-ar-pastra-in-secret-pe-coldea-1454182

:)

gheo spunea...

Domnule *H*, oare de ce naiba fug toti ca *dracul de tamaie* cand vine vorba despre *cei peste 100 000 de amarati soldati, subofiteri si ofiteri ai Armatei Romane* dezarmati rusinos din momentul *23 august la 12 septembrie 1944, rasounzand *cu totul altceva. De ce naiba fug toti ca *dracul de tamaie cand vine vorba *pe amaratii aia de peste 100 000 de amarati militari ai Armatei Romane, soldati, subofiteri si ofiteri ... *CINE ii comemoreaza*, pentruca, NU vrea nimeni *sa auda de ei ?. Ce fel de popor si oameni SUNTEM ?*.

Unknown spunea...

Gheo nu iti va raspunde nimeni.Poporul e de fapt adunatura acum din pacate.Uita- te bine in jur.

emillian123 spunea...

Iulean MARES:..eu pot sa inteleg un anume "parti -pris"...,dar e trist sa constat ca nu citesti cu atentie si/sau omiti- TITLUL DECRETULUI-LEGE nr.485 care ESTE EMIS de -atentie mare: "PRESEDENTIA CONSILIULUI DE MINISTRII"-adica de prim-ministru si ministri enmumerati..,numele Regelui MIHAI fiind pus acolo ..de "fatada"-mare atentie:PENTRU VIITORIME,adica pt. NOI-ca sa avem acum "ce sa dezbatem... si sa: ARATAM CU DEGETUL,ACUZATOR...!", NU UITA: in CONTEXTUL "IMPREJURARILOR"ca: armata rusa ERA AICI,iar regele Mihai era- ca sa zic asa: o.... "prezenta fizica.."FARA NICI O PUTERE DE DECIZIE...!; priveste facsimilul decretului: MIHAI apare undeva in dreapta ,fara nici o mentiune a rolului sau...! La comunisti-TOTUL- are o anume simbolistica... ,inclusiv/sau mai ales- in COMUNICAREA PUBLICA...!..As vrea -ca Toma Necredinciosul...sa vad semnatura regelui Mihai pe vreun document-CU ADEVARAT-DACA EXISTA-INCRIMINATOR....!dar -pana IN PREZENT -NIMENI NU A ADUS ..."DOVADA...!"..Si mai e ceva: prin acest decret,comunistii nostri ruso-fani(iubitori de ...)/-foni(vorbitori de limba rusa...) ABROGA o lege din NOIEMBRIE 1940- cand -CINE ERA CONDUCATORUL STATULUI...?=era gl. Ion ANTONESCU -cu guvernul sau...PRO-HITLERIST(hitler="prietenul", "tovarasul" si -IN ESENTA: MANIPULATORUL gl.-lui Antonescu...!=AVENTURIERUL...CU SOARTA ROMANIEI.[=MORTII ROMANIEI -fiind -dupa surse care NU ASCUND ADEVARUL:cam 1,3 milioane- EROI: MILITARI SI CIVILI,pe ambele fronturi...!].si ADEVARATUL- "ADUCATOR" AL RUSILOR IN ROMANIA...!).

Huhu Rezea spunea...

@emilian
Te faci de râs. In articol este un facsimil de pe Monitorul oficial din octombrie 1944. Dacă ai citit vreodata un MO, ai văzut vreo semnatură originală pe actele normative publicate?
Primul guvern comunist a venit mai târziu, pe 06 martie 1945.
Decretele lege Regale erau contrasemnate de Președintele Consiliului de Miniștri.

@gheo
Dacă s-ar vorbi despre acele trupe abandonate în fața tăvălugului sovietic în ofensivă, ar însemna să se recunoască trădarea de la 23 august 1944 și Armistițiul umilitor încheiat cu Puterile Aliate reprezentate de Uniunea Sovietică.


Iulian Mareș spunea...

Emilian
Prea le faci bors pe toate.....asa nu putem expune idei!
Ex. ....la sfarsitul razboiului, la semnarea armistitiului, nu era niciun guvern comunist, dar nici Antonescu!
Expune logic ideile si lasa trimiterile la definitii pt noi!...nu suntem in clasele primare sa nu stim sensul unor cuvinte...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Trecutul sumbru al camasilor brune, cu zvastica imbarligata, fascist, impreuna cu apartenenta prezidentului la aceasta cloaca si infectie cu descendenta hitlerist fascista, declaratiile anti semite, clar ostile si impotriva statului Israel, cat si dojana pe model Goering-Goebels la adresa politicienilor, care s-au dus la Tel Aviv in numele Tarii, ale politicilor si tratatelor de cooperare si prietenie dintre statele Romania si Israel, ar duce clar catre un referendum pentru demiterea presedintelui, mai degraba de Colhoz, decat al Romaniei! Molaticul-impaciuitor pagubos, Dragnea, nu a vazut ca insasi convocarea sa la DNA a fost tot o strategie de sorginte fascistoid-razbunatoare? Ce tot il iarta si nu-l supune legal referendumului pentru demitere?! Ce tot mai asteapta sa se intample, ca deja leul, pe indicele Robor, iar a luat-o razna, iar Europa ne-a luat la ochi si in baza ca avem apucaturi fasciste, pe langa alte pacate, precum incalcarile repetate ale drepturilor omunlui?!

Iulian Mareș spunea...

Este groaznic să constați cât de intelectuali sunt TFL-istii!
Un autist i-a prostit și furat în nume propriu și al GEG!
Rețineți că, în baza Conferinței de pace de la Paris, GEG a fost declarată unica organizație nazistă din România! Sașii din GEG s-au înrolat în armata hitleristă și în unități naziste: unii au fost în paza lagărelor de exterminare, alții în unități SS, culminând cu un general SS, comandant de divizie SS!
Putem uita?
Putem ierta?
Depinde de cat de prost este fiecare, întrucât ei, nu alții, au declanșat 2 WW! Și asta în mai puțin de 25 de ani!
Ți se pare că a trecut mult? Decriptează noul plan de dominare, cu forme și mijloace ec-fi!

vosi spunea...

Bine că retrocedările către HORTIȘTI nu vă PUT !
Deși, România anilor '20 i-a mai despăgubit o dată !

Leon spunea...

Astazi, 29 Aprilie, este ZIUA VETERANILOR DE RAZBOI !
Ministerul Apararii ne spune ca mai sunt in viata: 8300 de Veterani de Razboi, 250 Vaduve de Razboi si 63000 Vaduve de Veterani de Razboi..! Sanatate multa le dorim si Batranete Linistita in continuare !

Iulian Mareș spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Vosi,
Nouă ne put multe....
Numai că, Președintele UDMR nu este și El Presidente!
Sau, mai știi, nu este încă! 🤔

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Continuitatea fascismului prin existenta acestui Forum este in fapt un act de inalta tradare si un afront adus victimelor progromurilor fasciste, insa la noi este o ,,onoare'' pentru un personaj politic care a fost promovat sef al statului, si o ,,cinste'' pentru partidul care l-a promovat! Dar, daca as iesi eu acum in public sa cinstesc actele de vitejie si de patriotism ale Maresalului Antonescu pe fronturile anti sovietice, unde au murit peste 270.000 de viteji romani, locuri unde astazi tractoarele le ara osemintele si nu avem monumente de cinstire cu flacara eterna, la fel ca toate natiunile coparticipante, inclusiv Ungaria si Germania, si care in fapt au fost actiuni de recuperare a teritoriilor romanesti, care ne-au fost smulse prin forta din Regat de catre URSS, imediat as fi arestat! Suntem slugi si captivi ideologiilor straine si nu mai avem dreptul sacru la autodeterminare, independenta si suveranitate, sa ne hotaram singuri soarta, legile si destinul natiunii! Rusine, clasa politica tradatoare, impotenta, sluga la darloaga si executanta la modul de iobagie a ordinilor stapanilor vostrii straini, caci din lacomia voastra personala, neostoita, avaritie si atitudini mafiote sunteti in stare sa ne vindeti pe cativa arginti natiunilor care va da ordine cum sa ne distrugeti eroii natiunii, trecutul glorios al stramosilor nostrii, Istoria neamului romanesc, traditiile si toate valorile noastre culturale, religioase, artistice si nationale! Pentru noi, cei care le respectam, le cinstim si le pastram in suflete, ca pe niste scumpe odoare nationale, voi sunteti doar niste morti printre vii, cum de fapt v-ati nascuti in fata Lui Dumnezeu, tradatorilor care acceptati si ne impuneti si noua acceptarea slugarelilor si tradarilor voastre! Eu, unul, nu ma supun Satanei!