Un produs Blogger.

miercuri, noiembrie 20, 2019

Familia Iohannis are, încă din anul 2003, dosar penal pentru casele „mostenite” în Sibiu

119 comments
Pagini uitate.
Reluare din data de 15 11 2015 şi 22 02 2017.


Pe site-ul Comisarul.com a fost publicat,vineri 13 nov. a.c. Rechitoriul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Alba Iulia prin care, MUNTEANU LIVIU, secretarul Primariei Porumbacul de Jos, judetul Sibiu, este trimis in judecata pentru infractiunea de fals.
In finalul Rechizitoriului, faptele celor care au uzat de falsul secretarului de primarie sunt disjunse si trimise spre cercetare la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sibiu.
„ Disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte pe numiţii Mărginean Romul,LAZURCA GEORGETA, JOHANNIS CARMEN, JOHANNIS KLAUS... şi trimiterea ei la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sibiu PENTRU EFECTUAREA CERCETĂRILOR PENALE necesare soluţionării cauzei sub aspectul SĂVÎRŞIRII INFRACŢIUNILOR prevăzute de art 260, rap la art 289 şi 291 C. pen”
Intrebarea cheie este cum s-a solutionat acel dosar?  Prin solutia definitiva data de Curtea de Apel Brasov, potrivit careia familia Iohannis a pierdut proprietatea atât a partii mostenite ilegal cât si a partii cumparate de la alt comostenitor ilegal al doamnei Carmen Iohannis, dosarul poate fi repus in termen pentru reluarea cercetarilor penale. 
Isi da domnul Iohannis demisia pentru ca si dânsul sa poata fi cercetat penal, alaturi de sotia sa, de Parchetul Sibiu. 
Asa... ca sa nu para ipocrita solicitarea publica a dânsului de demisie pentru Ponta.

Solutia irevocabila data de Curtea de Apel Brasov
12.11.2015
Ora estimata: 09:00
Complet: C3R civil
Tip solutie: Menţine hotărârea atacata
Solutia pe scurt: Admite excepţia tardivităţii motivelor de recurs depuse la termenul din 03.09.2015, excepţie invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Constată nule motivele de recurs formulate de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner prin memoriul de recurs din 03.09.2015 împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Admite cererea de anulare a recursului declarat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar, pentru lipsa dovezii mandatului de reprezentare a Statului Român, cerere formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă: Anulează recursul formulat şi precizat de recurentul pârât Statul Român prin Municipiul Sibiu, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov. Respinge recursul formulat de recurenţii pârâţi Lazurca Georgeta, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner împotriva deciziei civile nr. 235/16.05.2014 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine. Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată în recurs, formulată de intimaţii reclamanţi Antonescu Elisabeta, Oargă Ioan, Oargă Steluţa Ancuţa, Oargă Ioan Adrian. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2015.
Document: Hotarâre  655/2015  12.11.2015






119 comentarii:

Anonim spunea...

Iohanis e basist pana in maduva oaselor .Deci are imunitate in fata justitiei ca orice mason respectabil care executa agenda Bildembergilor

uber spunea...

"Isi da domnul Iohannis demisia pentru ca si dânsul sa poata fi cercetat penal, alaturi de sotia sa, de Parchetul Sibiu." ?
E un exemplu foarte bun de intrebare retorica. Binenteles ca nu!
Dle. Huhurez, asta e un articol care nu face decat sa abata atentia de la problemele adevarate.
Vad ca a inceput la TV campania impotriva pensiilor nesimtite, cum avertizam cu ceva timp in urma. Asta e primul pas in a nu pune in vigoare legea pensiilor militare, nu ati vrut sa acceptati atunci, o sa vedem cat de curand care e realitatea. Am mai spus ca PSD si-a jucat magistral cartea pe care a avut-o, au planificat cu cel putin o jumatate de an inainte demisia lui Ponta. Au aruncat pe piata tot felul de masuri aiuritor de bune si cu priza la populatie pe care oricum nu aveau de gand sa le ia apoi i-au lasat pe circarii de la PNL-PDL in ofsaid. Iohannis incearca sa mai repare ce poate fi reparat cu guvernul de tehnocrati in loc sa-si asume guvernarea PNL-PDL, cu certitudine interesul national le-ar fi asigurat o majoritate confortabila insa au refuzat sperand ca toate frustarile populatiei sa le incaseze "guvernul tehnocrat". Ma tem ca si-au facut calculele prost.
Noi, populatia nu suntem decat masa de manevra pentru jocurile si interesele lor de grup. Daca nu intelegem asta ne vom imparti in tabere pro si contra pentru tot felul de grupari de interese, asta spre deliciul si incantarea lor, lasand deoparte adevaratele probleme.
Cat despre demisia lui Iohannis nu va mai bateti capul, nu se va intampla niciodata.
El e un caz unic in istoria omenirii, dintr-un amarat de primar al unui orasel de provincie de care peste 95% din populatia tarii nu a auzit a ajuns aproape peste noapte presedintele tarii. Oare cum a reusit?

Huhu Rezea spunea...

@Uld
Gresesti in legatura cu oraselul Sibiu si notorietatea lui Iohannis. Sibiu este orasul emblema pentru Transilvania, mai inconfundabil in strainatate decât Bucuresti. Fara notorietate un presedinte nu poate câstiga alegeri, oricât l-ar sustine cineva.
Daca „tinerii frumosi” nu se simt injositi de un presedinte penal, sa nu mai emita pretentii de credibilitate asupra recentelor lor „distractii” stradale.
E suficient ca Ciolannis sa nu acorde indexarea de 5% pentru pensionari si miscarile de strada vor reincepe, dar cu alti actori.
Salvarea Lui Cioliohannis poate sa vina de la UE, de unde s-ar putea sa obtina mai multe fonduri europene.

Mihai spunea...

@ Huhurez nu stiu de ce dar de la început un al saptelea simt imi spunea ca L 223 la fel ca legea salarizarii unice sub forma prezentata au ceva în neregulă.Ma intrebam de unde bani. Am spus atunci ca ele vor fi trîmbitate pîna in momentul in care se vor face calculele si vor trebui dati banii. Va fi vuiet mare. Singura frica pe care o purtam si atrageam atentia in zadar ca sa nu se afiseze calcule cu valorile pensiilor, numai doar in scopul de a nu ajunge in gura dusmanilor din presa. Cunoscînd apetitul politicienilor pentru atragerea de votanti, eram convins, studiind convulsiile din societate ,ca politicienii se vor intoarce împotriva pensiilor functie de opinia votantilor afirmînd chiar ca daca vechea lozinca ”făra pensiile speciale” va aduce voturi, politicienii nu vor ezita sa o puna in practica in schimbul voturilor. Mai spuneam ca singurii garanti ai punerii in aplicare a legii erau Ponta , Oprea si evident Iohanis prin semnatura. Am mai spus si ca e bine ca legea nu a fost intoarsa in parlament fiindca asa cum lucreaza alesii sau au lucrat după vacanta , gîlceava pe lege poate apare oricînd si exista riscul sa fie taraganata ,iar acum zau daca se vor mai apropia de votare legi speciale.
Daca PNL-ul la pînda seziseaza vointa electoratului pe acesta tema si includ in campanie atacuri dusmanoase la pensiile speciale vor cîstiga fiindca la marea majoritate a populatiei si in special pensionarilor civili le stau in gît aceste pensii.
Campania de presa asa cum anticipam a inceput si va continua. Nu întîmplator ”Evenimentul zilei” s-a documentat la sursa.

uber spunea...

@Huhurez
Ma tem ca nu iar nu suntem pe aceasi unda. Sibiul este emblema Transilvaniei insa nu cred ca s-a pogorat notorietatea orasului peste cetateanul Iohannis ca-n filmele cu minuni. Sincer sa fiu nu am auzit de Iohannis pana cand nu a fost prezentat ca solutia minune de prim ministru insa de Sibiu stiam cu mult inainte.
Daca Ciolos nu acorda cei 5%, nu este decat una dintre ecuatiile lasate spre rezolvare de catre PSD - Ponta in momentul demisiei. Problema e cu totul alta, ei isi fac tot felul de glume si sicane, tot efortul politic fiind canalizat in lupta dintre ei fara sa tina cont de electorat, exact ca-n filmele cu Stan si Bran, Stan le facea si Bran le lua peste ceafa, acum ramane sa ne identificam.
Logica e simpla, da-le politic si guvernare ca in tarile bananiere si vor avea ei grija sa ne faca jocurile fara sa-si dea seama si fara sa ne manjim pe maini.
Apropos, ati vazut ce panarama numise Ciolos la sanatate? Sa mai asteptam sa mai faca presa sapaturi sa vedem ce surprize mai apar. Cu astfel de guvern reusesc sa-si puna in practica planul, de politic nu mai vorbim, cu el au rezolvat mai demult.

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Intortocheate sunt caile politicii.
Am confirmarea ca sugestiile sa nu mai afisam calcule despre viitoarele cuatumuri ale pensiilor militarilor, pornind de la Legea 223/2015 si dreaftul Anexei VII a Legii salarizarii, au pornit de la persoane apropiate de liberalii lui iohannis, care stiau ca guvernul Ponta va cadea.
Nu se dorea ca rezervistii se afle ce pensii vor pierde dupa caderea guvernului Ponta.

tigri2 spunea...

Fiti atenti ce poate debita un colonel al Armatei Romane, col,Gelu Olescu ,cel ce administreaza bloaga R-26500 ,care pretinde ca militar adevarat este doar cel ce a aprticipat in teatrele de operatii si caun pilot este un neica nimeni fata de ei:""Si vii TU acum, sa iti bagi la inaintare primele si sporurile comuniste care iti mareaU de 10 ori solda pt. stropit via din elicopter sau activitati specifice economiei socialiste multilateral dezvoltate, invocand veniturile si contributivitate. Dar acel SGP, NU are dreptul sa isi aleaga media a 6 luni cu 2100 USD lunar, desi a in acele luni a avut secunda de secunda moartea in fate, este? ""
tigri2 raspunde:""Mai "militarule"eu n-am stropit vii,misiunile mele au fost cu totul altele ,pe langa cele in folosul economiei nationale ,plantare de stalpi pentru inalta tensiune peste munti, in zone greu accesibile , si sa te vad pe tine stand cu stalpul de o tona sau mai mult, agatat de cablu ,iar jos haul ,ceata ,vant, curenti verticali, si care la cel mai mic balans iti punea viata in pericol...apoi sa te vad la inundatii stand deasupra suvoiului care creste vertiginos ,lansand cablul pentru salvarea persoanelor si animalelor si care la un moment dat risca sa se agate de vreo cioata sau alte obiecte si sa te traga in valvoi, sau la lansari de parasutisti si cand unuia i se agata cablul d edeclansare automata de grinda PRND si risca sa ajunga in elicea de coada, sau avand 27 de tineri parasutisti la bord ,in urcare la 50-60 metri si se opreste un motor(caz concret ,intamplat mie in 1993 la Buzau ,la o lansare de noapte), sau in Harghita in 1995 de ziua Ungariei cand zburam cu desantul peste o culme de munte si s-a tras dupa noi ,nimerind rezervorul stang...si multe altele si tu ai curajul sa spui ca zborul este o bagatela ...ori esti inconstient ,ori esti rauvoitor . sa-ti fie rusine !"""

uber spunea...

Ma intreb unde este intelectualitatea romaneasca, cea veritabila, care ar trebui sa fie alaturi de popor in asemenea momente cruciale, sa arate populatiei adevarul de sub manevrele bandelor politice. Mai exista ea? Mai avem nevoie de ea in conditiile in care este total inerta si pasiva?
Vad tot timpul ca se arunca vina pe coruptie, ea fiind singura care a dus Romania in situatia in care se afla acum. Eu zic ca intradevar coruptia este unul dintre factorii care ne-au adus in situatia de acum dar nu ea este singura si nici principala. Eu cred ca mult mai mare efect negativ il au impostura si politicile straine interesului national. Incepand de la presedinte demis prin referendum si totusi ramas in functie, prim-ministru cu doctorate plagiate, ministrii care nu sunt in stare sa inchege o fraza corect gramatical si terminand cu ultimul slujbas de primarie semianalfabet dar sclav politic nu fac decat sa duca impostura pe primul loc dintre mecanismele de subminare al unui stat. Cedarea bogatiilor naturale anumitor interese prin politici straine interesului national este alt factor care submineaza statului. Coruptia nu este decat intrumentul prin care se realizeaza cele doua amintite de mine. Atat!
Hai sa le amintim pe toate si in ordinea lor.

Mihai spunea...

tigri, sa-l lasam în stiinta lui.Este absolut groaznic sa-i auzi. Deci acum m-am edificat ca pentru ei L 164 vizavi de L 223 este țîta de mîța.Ce-i roade cel mai mult consta in faptul ca se iau in calcul veniturile brute si nu ultimul salar reglat de ei in cele mai mule cazuri.Daca ar putea s-ar instala pe pozitii egale cu meseria noastra. Unul nu recunoaste ca am fost discriminati. Doar ei pe baricade cît mai sus daca sar putea desi lucreaza de multe ori la birouri. . Acum nu le-a mai mers si blameaza L 223. Ca replica pentru ei,crezi ca astia stiu ca fiecare aparat de bord are in spate o instalatie sofisticata, fiecare instalatie cu automatica ei, stiu ei ce-i ala punct fix cu stilpul agatat sau ce-s aia curenti ascendenti sau descendenti in depresiuni sau zone muntoase,cei ala givraj, ce sa mai zicem de exercitiile din raioanele de lupta, tragerile reale, venirea la aterizare cu PRND initiat dar neplecat din blocuri. Si cîte altele. Ne apreciaza ei care fac o specialtate care nu exista în programa scolara deci poate fi practicata de orice SGV-ist. Dar sunt ranchiunosi si tendentiosi. Nu-mi vine sa cred ce am auzit pe acolo .

Huhu Rezea spunea...

Alooo, tehnocratilor, aici este politica, implicarea penalilor, nu gânduri despre pensii.

Lasa ca nici voi nu va pricepeti sa sariti coarda peste țancuri si nici nu puteti deosebi vaile de creste dupa curbele de nivel.
Pe când vom avea procurori si judecatori tehnocrati in inginerie, asa cum Ciollannis vrea sa puna o electronista ministresa la Justitie.

Mihai spunea...

Las Huhurez că poate au pus electronista la justitie ca sa introducă scaunul electric. S-apoi sa vezi apoi ordine ca pe vremea lui Țepeș.

Anonim spunea...

Corect

Unknown spunea...

deci , acest nou guvern . nu va mai aplica salarizarea unitara, iar acei 10 % , nu se stie , CIOLOS ,zice ca va aplica numai ce e votat si promulgat ,salarizarea numai in functie de performanta,

uber spunea...

"..... vrea sa puna o electronista ministresa la Justitie."
Impostura, in cel mai pur inteles al cuvantului. Daca era numita politic mai avea o sansa de a scapara de eticheta dar este "tehnocrata", daca e corupta sau nu nici nu are importanta, va conduce la fel de bine justitia. Pana nu scapam de astfel de fenomene nu se va intampla nimic bun, simplu sa buna ziua. Coruptia e pe un loc secundar.

uber spunea...

Zice Frosa:
"CIOLOS ,zice ca va aplica numai ce e votat si promulgat ,salarizarea numai in functie de performanta,"

Suna de-a dreptul minunat dar cum sa faci asta? Demagogie de la un capat la altul.
Ma intreb si il intreb pe Ciolos, ce va face cu marirea salariilor la educatie in conditiile in care majoritatea dascalilor nu au reusit sa ia examenul de titularizare. Mai aplica marirea? Daca da, ce intelege prin performanta?
Traim intr-o tara a fatarniciei extreme.

iceparu spunea...

Golescu .Nu este colonel.Pana la colonel este cale lunga.Unii se uita la acest grad cu binoclul intors .Este se pare maior.Asta nu inseamna ca nu este baiat descurcaret.Cunosc un MM dar si un major care cu aportul soatelor lor sunt cunoscuti ca ar fi colonei de satele in care stau.Doamnele se dau drept "doamna colonel".

Mihai spunea...

Din memoriile unui tîmpit numit comandant de pluton ”Elita” format din iubitorii de L 164 si dusmanii L 223.
”CONCLUZIE: FIECARE DINTRE NOI PENSIONARII MILITARI SA NE PRIVIM RATIONAL IN OGLINDA SUFLETULUI. DACA CONSTATAM CA MAI SUNTEM UTILI LA APARAREA ROMANIEI SA SPERAM MAI MULT DE LA LG.223/2025. DACA NU, NE-AM TRAIT EPOCA DE GLORIEL SI LG.223/2015 NU NE AVANTAJAZA PREA MULT. NICI NU NE SCADE PENSIA.”

Mă tolomacilor, daca inca nu v-ati împușcat ,încă nu-i tîrziu sa o faceti. Numai asa scapati onorabil de prostie.

totoiany48@gmail.com spunea...

DE CE OARE A DISPARUT SIMTUL CAMARADERESC?

totoiany48@gmail.com spunea...

A FOST ATRASA IN JOCUL POLITIC SI A COMPROMIS O

totoiany48@gmail.com spunea...

NU ARE VINA .
ASA A FOST ATUNCI.
CE NE ADUCE BUN ACEASTA CEARTA ?

totoiany48@gmail.com spunea...

ARE O MISIUNE NOBILA SA-I ALBEASCA DOSARUL SASALANULUI AJUTATA DE MACOVEI .

Huhu Rezea spunea...

Sa vedem daca CSM sesizeaza Inspectia Judiciara in legatura cu incalcarea independetei Justitei de catre Iohannis prin declaratiile critice pe ca le-a facut despre pierderea procesului cu casele mostenite fraudulos

Anonim spunea...

Mai bine ""majur ""in armata romana decat colonel sau general grade politizate total acum.

emillian123 spunea...

1. In armata socialista, in randul militarilor in termen-mai indisciplinati, exista -in situatii (aparent) conflictuale ,o expresie care suna cam asa: "...ce-aveti, ma..?!"; "tradus", in prezent-va intreb: ce aveti ,de va tot "certati", "tachinati"...?"injurati"-fara nici un rost...? 2. Cred ca va inselati amarnic: Iohannis nu e NUMAI -"basist"- ci e din zona FSN-ista-adica si "pontist"=adica din aceeasi=UNICA TABARA POLITICA...!; mai studiati manualele de manipulare a maselor...!,evenimentele in desfasurare -cel putin, imi confirma afirmatiile de mai sus...!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Intamplator, sau nu, brusc calculatorul meu era sa ia foc! Intr-o secunda s-a ales praful de el! Alti bani, alta distractie, dar bine ca pot din nou sa-mi exprim aici parerile! Uite, in cazul de fata e vorba despre un, sau niste marunte scule de primarii care pot, si de 26 de ani au facut legile retrocedarilor pe meleagurile astea mioritice bine jefuite! Poate sa existe milioane de legi si Ordonante, dar numai si numai ei le aplica dupa cum zornaie punga spagii! Ca scula Primariei, fie el secretar, contabil sau primar linseaza legea crezand naiv ca nu-i descopera nimeni, asta-i o chestie de stare psihopatoida, ca la impatimitii de jocuri de noroc care tot cred ca o sa castige potul cel mare si joaca pana la faliment personal sau familial, ajungand la crime, jafuri, puscarii sau in spitalele de nebuni! Dar eu zic ca cel care initiaza, planuieste si aplica frauda folosindu-se, precum familia Iohannis, de mita, acte false, minciuni, martori falsi si alte metode de inselaciune in scopul obtinerii de foloase este de infinite ori mai vinovat decat aceste umile scule cu gulere albe! Iohannis se labareste pe tema coruptiei cand el este as in domeniul imbogatirii prin coruptie! El vomita ingretosat de banaret si averi, neavand copii sau alte obligatii si greutati personale, dar este dispus sa taie pensia de la gura celor care au muncit o viata chinuita si au cateva sute de lei amarati la pensie, ori de la cei care muncesc de se spetesc la stat sau patron pentru 800 de lei ce le mai raman in mana, au si copii si dari la stat, dar si alte greutati! Poate pensia ori salariul sa fie si de 10.000 lei, dublu sau triplu, dar fiecare o primeste dupa cum a muncit si dupa pregatire, risc si raspundere, iar tu ca un bou nu ai dreptul sa dansezi pe Constitutie, sa dai lovitura de stat prin inscenari, regizari si cu niste papusile Mupetz sa faci guvărnul mău de chiloţari danddy sau rapandule-scule de-ai Monicacai Morcovei ca asa vrea scula ta, apoi sa te pui si cu drujbarelile! Un patriot avea sa plece de la Bruxelless cu o bucata din chilotii lui Mekel in dinti si sa vomite pe ei in Piata Universitatii, si nu sa faca atata circaraie si vanzoleala de-a zdruncinat o intraga natiune, toate profitand de durerea celor din circumstantele grave ale Colectivului! Ar fi un mare pacat lasat pe capul nostru de la Dumnezeu daca acest tradator al intereslor natiunii, si cu apaucaturi de ultim borfas de case spaguite, sa nu infunde puscariile patriei pentru acte de coruptie si destabilizarea economica si sociala a tarii! Ar fi un mare blestem sa nu se intample acest act de mare dreptate pentru romani!

uber spunea...

@Huhurez
Pe speta respectiva presedintele chiar nu are nicio calitate. Nu el. Cum imunitate are doar presedintele iar justitia e oarba si impartiala, daca la mijloc au fost fapte penale nimic nu o impiedica sa faca lumina. Simplu, nu?

iceparu spunea...

Daca decizia judecatoreasca este definitiva si irevocabila salut.Iohannis poate sa se faca luntre si punte.A pierdut casa chiar daca angajaza si pe mama avocatilor.Poate cere revizuire numai daca aduce noi documente din nu stiu ce arhive care sa demonstreze ca este mostenitor cu adevarat.Daca s-a folosit de acte false devine oricand vulnerabil in fata oricui ii face o plangere penala.Presupun ca sunt multi care il asteapta la cotitura.

uber spunea...

@Corneliu
Am mai scris, nu coruptia este cea care ne-a adus aici. Cand te declari mostenitorul cuiva si de fapt tu nu ai nicio treaba cu respectivul, este impostura in cel mai pur sens al cuvantului. Coruptia este instrumentul prin care s-a desavarsit fapta si nu generatorul ei. Daca nu ar fi existat impostorul nu ar fi existat fapta si nici coruptul, asta e valabil in mai toate mizeriile care se intampla in jurul nostru.
Impostura este generalizata in societatea romaneasca, hai sa identificam corect cauzele poate totusi in loc sa auzim incepand de la presedinte pana la ultimul cetatean cum coruptia ne distruge societatea sa auzim ca de fapt impostura e cea care trebuie eliminata.
Exemplu proaspat: propunerea initiala pentru ministrul justitiei care nu avea nicio competenta in domeniu nici managerial si nici in domeniul juridic, care o fi fost rationamentul, putem doar sa-l banuim si nu poate fi unul curat. Deci mersul ar fi fost, intai impostura si apoi probabil urma si coruptia. Ce ar trebui sa eliminam ca lucrurile sa intre in normal?
Nu cred ca se vor inghesui vectorii democratiei sa infiereze impostura pentru ca toti se folosesc de ea, totusi incercarea moarte n-are, poate se popularizeaza ideea si vor fi mai multe voci.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ goa'uld: Te inteleg, amice, dar ma scoate din sarite ipocrizia lui de fariseu nenorocit! Invoca distrugerea statului de catre corupte, insa din postura de penal smenar dovedit intr-o instanta!

mirelamarinescu@917 spunea...

uraaaaaaaaaaaaaa, acum sa il vad pe plicusor dan daca scoate haita sa urle la malai mare,penalul,,,,,,ha ha ha

mirelamarinescu@917 spunea...

cine semana vant culege furtuna

Iulian Mareș spunea...

VICTORIE!
Demisia KWJ! .......asta voia bani mai multi la Cotroceni ca sa returneze chiria pt casa!
Cum mai poate ramane 24 h in functie, un asemenea Presedinte?
La BRUTARIE!

Huhu Rezea spunea...

Comentariu mutat

Presedintele Iohhanis a pierdut procesul in CIVIl A preluat drepturile de la chiriasii acesteia apoi a aparut acel mostenitor. Exista notiunea de cumparare cu buna credinta. Oricum, cred ca adversarii presedintelui, chiar daca aparent exulta, ar fi fost mai multumiti cu o decizie contrara. Astfel puteau spune ca binomul, trinomul si reptilienii lucreaza pentru presedinte... :))) la Cum se calculează pensiile militare ale celor trecuți în rezervă fără drept de pensie.
Ștergere | Nu este spam
reddog
la 17:07

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mai are tupeul nesimtirii sa mai iasa in strada cu cloaca aia infecta de sorosisti si sa strige demisia coruptilor de la guvernare? Cred ca i s-a prins un cleste de rufe de buze. Dar, tupeul si nesimtirea fiind supreme, va gasi el o placa zgaraiata sa acopere larma generala cu ceva, ca doar Kovesi e la putere, nu Guvernul! Daca ii rade o condamnare lui Dragnea sau Ponta, o sa aiba stuchit la furca limbii! Eu, totusi, am incredere mare in judecatori ca s-au saturat si ei de abuzuri si nedreptati! Daca nu se foloseste momentul pentru a-i cere demisia, sau sa fie demis, cred ca avem deja un guvern slab si fricos!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Huhu Rezea: am un act solid si rar: Protocolul intre Kovesi-procurori si SRI din 2009! E LA MINE PE FB, SI ARE SI SERIA DE INDOSARIERE! E TARE ,,RAU DE TOT,'' VORBA LUI PORTOCALA! E UNICAT SI O SA FACA SPUME DACA O VEDE!

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Cred că vorbești de adresa lui Maior către Kovesi în care este menționat numărul de înregistrare al protocolului secret.
Este publicat de Savaliuc pe Lumea Justitiei.
mai devastatoare sunt celelalte informații din acea adresă. Se referă la interceptarea unui important lider politic

Iulian Mareș spunea...

Red
Nu tata, nu ducem in derizoriu!
KWJ nu a fost inselat; instanta aceasta extraordinara a confirmat decizia finala/BV ca a fost cumparator de rea credinta! Da?
Acum ar trebui sa isi dea demisia si sa akite toti banii primariei Sibiu!
Ce mare lucru?...

mirelamarinescu@917 spunea...

casa avea 10 apartamente.,cesamai zic de marimea sediului bancii .huoooooooooo

Huhu Rezea spunea...

Comentariu mutat.

avianyc spunea...
@ Huhurez
Când o să scot albumul cu casele sasesti primite pe chirii modice prin repartitie de toata nomenclatura comunista inclusiv sefimea in mod special din secu si militie,justitie si mai la urma armata cu posibilitatea cumpărarii la preturi de nimic pe L112 dupa ce au fost ingrijite si puse la punct prin IJCL-urilor locale precum cele de la RAPPS o sa-ti fac cadou primul exemplar iesit de sub tiparnită.
Precis va avea cel putin doua sute de pagini cu 2 case/pagină, fata/ verso si CV-iul proprietarilor actuali.
Sper sa se dea o lege prin care cei care nu le mai pot intretine si le vând de la preturi de peste 100 000-150 000 Euro în sus sa fie obligati sa doneze cel putin 70% din pretul de vanzare obtinut sasilor care au fost adevaratii proprietarii de drept ai caselor ,multe vile superbe in cele mai bune zone din orasele judetului si pentru care au primit maxim despagubite pretul unei dacii (70.000 lei).
sâmbătă, noiembrie 18, 2017

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Daca semnai cu @tigri îți mutam comentariul cu aceeași dedicație dată lui tigrosul2.

Asta este și mai grav pentru Geacă Roșie. Nu a vrut să dea nici măcar acea sumă modică pe casă. Si-a tras nevastă-sa acte de moștenitor.
Oare, 70 000 lei prin anii 70 erau o sumă modică?

Mihai spunea...

@ Huhurez
daca crezi ca o casa repartizata sa zicem la primii 50 din judet ca sa nu zic la primul sau la al 100 lea merita numai 70.000 așa să fie.
Discutam cazul numai după ce ispăsești documentarea aprofundata a fenomenului.
Oricum Iohanis nu a primit casa prin repartitie comunista. a locuit la apartament.
Ultimele case cu repartitie comunista s-au dat prin prima jumatate a lui 90 pentru politisti si militari dupa care totul a fost pe bani direct de la proprietar.
Unii ciobani din marginime si Tilisca si-au vândut oile si cu ce au avut la saltea au cumparat prin 90-93 casele sasilor care plecau în grabă de parca scapau de satana. Apoi au facut afaceri in ele ,unii ajungând chiar regii motorinei alaturi de gastile tiliormanene sustinute de ”regina”.
Daca il ascultai pe tv-ul vizavi de A3 pe fostul prefect de TL (psd-ist convins iliescian) ce turna din el legat de caracatica livachiana pdl-isto -psd-ista combinata cu grivco-intact (Combinatul T.magurele),fonduri UE,fonduri guv. pentru inundatii ,etc sustinuta si aparata din vârful piramidei a-i cadea în meditatii profunde.
Si nu uita ca turnatoria acestuia la DNA l-a schimbat la fata si voce pe Livache si l-a pus in pozitia de lupta cu ”statul paralel” ca ultima sansa de intimidare a justitiei.
Un imperiu pe lânga niste case amarâte si igrasioase . Chiar merita. Si alea cumpărate ca doar nu degeaba afost socrul blanarul sibiului si au deschis primele magazine private in sibiu cu marfa nemteasca care au mers foarte bine.
Te las sa faci diferentele.
În mod sigur daca Iohan candideaza la sighi iese din nou cu 90% ,ales chiar si de conlocuitorii vâlceni.

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Lasă gargara și învrednicește-te să citești ordonanțele și rechizitoriile procurorilor din vremea când Geacă nu fusese adoptat de Statul Paralel și hotărările judecătorești. NU e cu nimic mai breaz decât Băsescu, Ponta, Dragnea etc.

Mihai spunea...

@ huhurez
Nu asta ma supăra.
Din partea mea pot lua cu totii locul lui Felix oricând.
Ma ingrijoreaza ca trebuie sa scot albumul ala în ilegalitate fiindca daca ma prind astia ”beneficiarii epocii” translatati la ”beneficiarii noii ere post comuniste„ baga din nou în codul penal ”subminarea economiei nationale” si ma executa pe ea in procedura de urgenta.
Te întreb asa ca intre vecini. Oare dece nu a câstigat după 90 niciun sas procesele împotriva acestor liote ocupante de case sasesti pe gratis aproape raportat la pretul pietei la Sibiu si Brasov in timp ce la Alba unde nu sunt case sasesti au câstigat toti ? Numai ca Alba a fost intre Sibiu si Brasov(definitiv).
Crezi ca se permite cumva vre-un precedent în speță? Strict interzis.
Doar poate daca mai domnea Helmuth Kohln si continua demersurile cu statul român.
Sper ca ai inteles. Tanti comunista urmasă s-a declarat neinteresata de fenomen . Păcat.

Leo spunea...

Inteleg ca nici unul dintre cei 3 in pus fata "red winter tog"
nominalizati nu ar fi pe placul profesorului.
In afara de cei 3+1 , ar mai fi unul care a ruinat Romania ca prim ministru in prag de criza mondiala si altul care a ruinat Romania dupa aglomeratia din decembrie '89 , ca presedinte cu 2,5 mandate. In consecinta cei 2 omisi , sunt cei pe placul profesorului si modele politice ale lui ?
*************
"Întâi e viaţa asta. Doi:
e cea numită Viaţa de Apoi
iar trei... e doar o constatare tristă
a treia viaţă nu există!
Un gând persistă:
Cu cât îmbătrâneşti
Nu mai trăieşti. Doar eşti! "
..............

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Doar sinucigașii se grăbesc să ajungă în altă viață. Restul, neîncrezători, trag cât pot să nu plece din viață.

Iulian Mareș spunea...

T3,
Tu ești kiar trol!
Acum plângi pe umărul continuatorilor GEG? Ești nebun?
Pt comportamentul lor "pro românesc" în WW2, la sfârșitul războiului o DI a fost dislocată in zona, pt că voiau să-i linșeze țăranii și să-i gonească peste hotare!
Hai, nu mai bea apă după...știi tu ce! Documentează-te câți au intrat în SS, inclusiv prin lagărele de exterminare! Inclusiv general SS!
Ai țintit? Ce draku o tot freci cu casele...comuniștii au confiscat altfel românilor și altfel sașilor?
Eu cred că la fel!
Nu vezi câtă ura au pe țiganii noștri și ei nu au construit lagăre...
Din pdv al meu acest popor 1000 de ani nu ar trebui să ridice okii din pământ!
Ce tot faci propaganda continuatorilor legali ai GEG?
Citește hotărârea Comisiei de Armistițiu! Rușinos ce faci tu, indirect cât și direct!
Ajumgem sa fim acuzați în țara noastră de continuatorii unei organizații naziste, declarate oficial?

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Cred ca trebuie să-i explici ce înseamnă GEG.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Corect! Adăugire:
GEG= Grupul Etnic German, singura organizație de tip nazist și Romania, declarată oficial de către Comisia de Armistițiu și Tribunalul de la la Nurnberg!
Tăntălăule de T3, nu Garda de Fier, ci GEG!
Ăștia au impus Regelui confiscarea în totalitate a averilor pt participare la Holocaustul nazist german!
Încep sa cred că acest idiot face propagandă și prozelitism nazist și mă voi adresa autorităților!

Stelian P. spunea...

Nu ma interesa subiectul dar fiind abordat aici am incercat sa ma documentez:
„Forumul Democrat al Germanilor din România este o asociație a minorității germane din România, recunoscută prin HG 599 din 4 iunie 2008 ca fiind de utilitate publică. Aceasta a fost înființată în timpul Revoluției din decembrie 1989. Wikipedia”
Deci ce este ilegal aici ?
In statutul FDGR se prevede:
„ Art. 6 – FDGR este succesorul de drept al tuturor instituţiilor şi organizaţiilor ale minorităţii germane, care au fost desfiinţate prin constrângere.”
Evident ca acest statut trebuie inregistrat ca fiind in conformitate cu legile din Romania.
„Acest Statut-cadru a fost adoptat de adunarea reprezentanţilor a FDGR în ziua de 7 iulie 2001 cu majoritate de voturi (27 voturi pentru, 10 voturi contra).
Prin sentinţa civilă nr. 7563 din 25.10.2001, Judecătoria Sibiu a dispus înregistrarea sa în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.”
E legal ?
Scrie undeva in statut ca sunt urmasii de drept ai doctrinei national-socialiste din Germania nazista ?
Ei urmaresc retrocedarea bunurilor materiale nu a doctrinei.
„Retrocedările au fost decise de Comisia specială care funcţionează pe lângă Guvernul României (şi nu la nivelul primăriilor!) în baza legislaţiei din ţara noastră. Conform datelor oferite de ANRP Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno-Germane în 2016, F.D.G.R. a depus în total 136 cereri de retrocedare şi au fost emise 127 decizii, dintre care:
8 restituiri în natură,
3 propuneri de acordare de despăgubiri,
55 respingeri şi
61 redirecţionări sau renunţări.”
http://www.banatulazi.ro/forumului-democrat-al-germanilor-din-romania-raspunde-acuzatiilor-din-mass-media/


Iulian Mareș spunea...

Stelica,
Care erau organizațiile desființate, prin constrângere? Ce ideologie aveau?
A cui constrângere?
Ele au fost desființate prin Decret regal!
Mai cercetează!

Iulian Mareș spunea...

Stelică,
Așa este prin hotărâre judecătorească a celor din Sibiu, care a dat cuiva case prin acte falsificate!
Vezi cu cine era în relații judecătoarea și cine era președintele FDGR...și mai ales primar!
Eu cer, eu aprob eu nu trimit juriștii primăriei la recurs!
Kiar nu este nici interes nici incompatibilitate...doar Întâmplare!

Huhu Rezea spunea...

Asta este un caz scandalos de transfer ilegal din proprietatea statului în proprietatea...deci nu în administrarea, unei entități private... pe care DNA refuză să-l cerceteze.
Ia să fi fost Dragnea sau alt lider social democrat implicat în această afacere imobiliară! Cazul Belina unde proprietatea a rămas tot la stat este o nimica toată în comparație cu proprietățile transferate către Gruparea Etnică Germană.
Că este ilegală am demonstrat în acest articol
https://www.huhurez.com/search?q=decretul
Succesiunea presupune acceptarea atât a drepturilor cât și a sarcinilor. Sașii lui Klaus pot să moștenească ce vor de la o organizație nazistă, dar nu proprietățile.
Decretul Lege de confiscare a proprietăților organizației naziste, GEG din România, este emis în luna octombrie 1944... anterior datei de 06 03 1945, de când încep să curgă termenele pentru retrocedarea averilor confiscate abuziv de regimul comunist.
După acest precedent, ne vom trezi că un partid se declară succesor al PCR, nu și al doctrinei, și va revendica retrocedarea tuturor proprietăților pe care acesta le-a avut în 1989.

Stelian P. spunea...

@Iulian Mares
Eu spuneam ca nu e vorba despre ideologie si dvs. puneti aceeasi placa. Ce legaturi vedeti intre o organizatie fascista disparuta in 1944 si una care a aparut dupa 1989 si care este RECUNOSCUTA DE STATUL ROMAN. V-am prezentat citeva texte, am prezentat sursa si v-am pus citeva intrebari. Sunteti capabil sa raspundeti la ele ? Dvs. ati jurat sa faceti propaganda impotriva legilor tarii, sa denigrati puterea judecatoreasca si o parte din puterea executiva ? E OK dar atunci uitati-va in oglinda inainte de a-i ameninta pe altii cu judecata.
@Huhu
Daca aruncati mereu vina pe justitia care face lucruri impotriva parerilor dvs. unde ajungem ? Asa ati invatat dvs. sa respectati o putere din stat, singura care ar putea scoate tara din mlastina coruptiei ? Credeti ca numai partidul rosu poate face asta sub conducerea unor prea-respectabili domni cu cazier ? Daca statul roman le recunoaste niste drepturi cui ii foloseste aceasta politica impotriva altor grupari etnice sau politice ? E nationalism pur sau am trecut eu prin scoli ca gisca prin apa ? Pe germanii de azi ii facem urmasi ai nazistilor, pe unguri ii facem hortisti si revizionisti, pe basisti vreti sa-i eliminati de Toooooot, evreii ne-au adus comunismul si pe Soros (interesant e faptul ca cu rusii suntem prieteni), americanii ne fura bogatiile, olandezii mor de invidie pe noi ca in curind Constanta intrece portuletul Rotterdam, moldovenii lui Dodon sunt niste paduchiosi care nu vor sa se uneasca cu noi si as putea continua.
Ah, era sa uit. Multinationalele platesc protestatarii, UE se amesteca in politica noastra interna (oare nu noi am semnat cedarea de suveranitate ?), NATO isi permite sa dicteze in politica de aparare si nu pricep ca trebuie sa fie egali cu noi....
Dece nu eliminati cu mitraliera lui Radulescu toti romanii impuri si toate etniile care ne polueaza cultura. Mai ramine sa iesim din UE si NATO si o sa traim ca in rai.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Daca o putere din stat (judecatoreasca) isi permite sa creada in verificarea reciproca si are tupeul sa ancheteze parlamentari sau guvernati (auzi ce abuz) ce ne ramine de facut ? Incet, incet ii luam toate puterile pina intelege ca Romania nu este o republica semiprezidentiala ci una rosie.

Iulian Mareș spunea...

Stelica,
Ma indoiesc ca esti fost poltist, mai reoede militioner!
Bunicul meu, majur fiind si luptand pana-n Tatra s-a trezit aparand sasii GEG, din raionul Deva-Sibiu--Brasov-Sighisoara, cu toata DI.
Daca ai devenit ONG-ist, neocomunist, e treaba ta, dar eu nu te pot accepta asa, in tarana inaintasilor mei!
Poti cauta un loc nou, mai agreabil, aici nationalismul cerebral este virtute, transmis prin fluidele existentiale si primordiale ale existentei noastre!
Fii tu altfel, cu alogenii, noi vom sti!

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Continui să speli Geaca Roșie fără să te învrednicești să dai clik pe Decretul regal din 1944 prin care au fost confiscate toate bunurile organizației naziste din România, organizație al cărui succesor se declară și Klaus.
Chiar dacă o hotărâre judecătorească i-au declarat succesori pe urmașii naziștilor, potrivit legilor retrocedării puteau să-si reconstituie dreptul de proprietate doar pentru bunurile confiscate după 06 03 1945.
In România Justiția este înfăptuită de instanțe nu de procurori sau de alte organe de cercetare penală.
In mintea dumitale, dacă spun că Kovesi este o nenorocire pentru Ministerul Public din România... asta este un atac la Justiție?
DNA iți permite să cenzureze Guvernul, când este condus de stângiști, pentru Ordonanțe și HG-uri, și nu se bagă să cerceteze deciziile Comisiilor de restituire a imobilelor confiscate, când acestea sunt în favoarea Statului Paralel?

Stelian P. spunea...

@Iulian Mares
Mi-au dat lacrimile la comentariul dvs, mai lipsea "aplauze prelungite, se scandeaza"...)
Lasind gluma la o parte vd ca sunt securist, militian, ONG-ist, neocomunist, numai militar nu sunt. Stiti ca daca eram ofiter in MAI verificarile erau foarte dure la intrarea in sistem. Si atunci erau basistii la putere ca sa fiu favorizat ?
Daca nu ma puteti accepta in tarina inaintasilor dvs. ce va faceti daca aici e si tarina inaintasilor mei si a milioane de alogeni care au cetatenia romana ? Nu va ginditi ca si alogenii au printre ei colonei cu idei de neacceptare a romanilor puri, nationalisti cerebrali ? :))
Ce aveti in minte, un macel, o epurare etnica, un razboi civil ? De unde aveti ideile astea democratice din MEIN KAMPF ?
@Huhu
Vreau sa citesc Decretul regal din 44 in totalitate. Ma ajutati ?

Stelian P. spunea...

PS
Kovesi e o persoana nu este justitia. Daca unii spun ca Dragnea e o nenorocire pentru PSD vorbim despre un atac la guvernare ?

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Eu te-am ajutat și ți-am indicat mai sus linkul unde poți citi Decretul Regal... chiar din Monitorul din luna oct 1944.
Am văzut că acel link nu a fost accesat astăzi. Nu știi să deschizi un link? Marchezi textul linkului, dai clik dreapta și alegi ...caută pe Google.

Huhu Rezea spunea...

Comentariu mutat.

Iulian Mares spunea...
Specială de gradul 1!!!

Stelică, Red și Leonard
Nici nu-mi vine să reproduc ceea ce am aflat din presă!
ÎCCJ l-a akitat pe Ghiță într-un dosar din cauza probelor de fistic, era să scriu KK!
Și sunt din ce in ce mai multe situațiile umilitoare, asemănătoare.
Așa ceva? Cu incoruptibilii procurori DNA o poți lua în cioc, madam Luluța?
Pai nu mai ai dosare lucrate de Sg maj malefici? Și nici sprijinul...?
S-au retras din câmpul tactic? Dar nu știi de ce? Pt brațul lung și de oțel al legii adevărate...este un semnal pe care basketbalista nu-l înțelege! Asta e...cap greu!

PS-eu mai știu o poveste...din Spania, anilor 70-80 unde unii au înțeles să lupte ilegal împotriva ETA... și au nimerit tot în dormitor comun! Cu ușa ranforsată!
Atenție la Pană de Vultur!

duminică, noiembrie 19, 2017

Leo spunea...

Foarte bine ca l-a achitat.
este inca o dovada ca justitia "Merge" ( ce-mi place acest cuvant ) , iar judecatorii valideaza cate un rebut al procurorilor. De aceea sunt judecatori , sa aplice legea si nu sa fie pe aceeasi baricada cu procurorii sau cu avocatii penabililor. Ar fi interesant de stiut care este procentul de rebuturi ale procurorilor , caci daca este sub 5% este in marja. Cine nu mai greseste uneori ? Bine ca exista filtrul judecatoresc , e drept si el cu o marja mica de rebuturi judiciare .

Iulian Mareș spunea...

Stelică,
Poți să plângi cu sughițuri...dar Statul paralel, la noi, profund în US, dictatura mascată a unui centru de putere neales ci numit, astea-s reperele democrației la noi.
Nu știu cine te-a verificat, nu mă pasionează, dar eu cred doar in puterea aleasă democratic nu impusă de binom și de un Dulap captiv!
Eu nu am veleități naziste, dar mai știu că un popor întreg urla demențial la discursul sceleratului!
Dacă tu adori o altă definiție a familiei, balacarirea BOR a Forțelor Armate a învățământului sistemului de sănătate etc, să fiu eu cel invekit care spune că aici așa ceva nu va prinde rădăcini!
Vezi răspunsul premierului Australiei dat pretențiilor musulmanilor!
Și pe scurt...mai este ceva: alogenilor cărora a început să le puta, pot pleca unde vor!
Poporul acesta este prea milostiv cu viperele!
Acum, ONG-urile au găsit adepți și printre majoritari, kipurile intelectuali subțiri!
Cu cât tupeu sunt acuzat în țara mea! La ce mă mai pot aștepta? Genocid, holocaust?....să țin okii in jos și să nu spun adevărul?
Sa cred că și Mircea Vulcănescu a fost un criminal de război?
Mergi dumneata in HARCOV și pune steagul ăla secuiesc pe prefectură!
Cumva nu vrei și federalizare?
Am văzut că râdeai că înaintașul meu i-a aparat pe sasi! Și eu as fi făcut la fel că și el, pt că eu cred în justiție corectă și nu comandată!
Și nu au ezitat atunci militarii noștri să-i liniștească pe cei mai înfierbântați luptători paramilitari, anticomuniști, Sumanele Negre, kiar dacă erau români, dar din prea mult zel se transformaseră in justițiari de circumstanță!

Iulian Mareș spunea...

Leonardo,
Până-n 5% ai dreptul sa copii doar! :))
Judecătorii și-au făcut treabă, dar de ce sa ai dosar fără probe?
Ai aflat NR de interceptări pe Siguranță națională?
Asta este democrație? Ce, aici este Lipan sau Eritreea?
"Rebuturile" sunt f multe și nimeni nu pățește nimic. De ce crezi că se opun legilor justiției? Cum sa te joci malefic cu libertatea oamenilor? Ai greșit, voit sau premeditat... plătește, kiar cu libertatea!
Cum sa pui țăranii sa jure pe biblie pe capota mașinii?
Cum să aduci baba din jud. Suceava la DNA București cu mascații?
Cum sa condamni femeia că și-a cerut datoria către șefa ÎCCJ?
Pai astea-s proceduri naziste, din Stelică!

Huhu Rezea spunea...

In prezent Nationalismul=Antiglobalismul, după ce ani la de-a rândul a fost principalul instrument de rezistență împotrivă internaționalismului proletar.
Internaționalismul se impunea brutal.
Globalismul crează o aparență de democrație. In spatele ei operează statul paralel inventat, se zice, chiar în SUA... sub denumirea de statul profund, stat condus de instituții nealese.

Leo spunea...

Globalismul este un fapt , este lumea in care traim.
Globalismul este tocmai ceea ce ne lipsea inainte de '89 si-l cautam prin Shopurile existente in fiecare oras ( " Com Turist-urile"), "salivând" la ce era in ele, deoarece de acolo razbatea vizual abundenta "globalizarii" dar si olfactiv , un anume miros de marfa prohibitiva. Globalismul nu este aparanta democratiei , este democratia insasi , pt. care s-a murit in "aglomeratia" din decembrie '89. Cum adica , vrei sa ai toate fructele globalizarii dar sa nu ai si bolile de acolo ?
Fara globalizare , nu aveam cum sa vedem animale de companie "curcani" in lesa de argint plimbate in Chevrolet decapotabil si satpani ai lor accesorizati in chip de curcan , ca sa-si seduca si mai mult curcile de pe centura globalizarii.
Globalizarea este sora Secularizarii si nu fratele poreclitului "stat paralel si ilegitim " , o gogorita inventata de niste politicieni iresponsabili si profitori de naivitatea si lipsa de orizont cultural , al celor care-si rup mainile si hainele la "ofertele" de tigai , surubelnite , bormasini , etc.. ale globalizarii.
Globalizarea nu o poti chema si nu o poti alunga , ci ea ti se impune. Fara ea , acum, nu puteam ajumge in excursii de vis oriunde iti doresti , nu puteam opta pt. "Martorii lui Iehova sau pt. alt sex , sau etc...

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Doar cei lipsiți de orizont cultural... zici că văd statul paralel care-și permite să substituie instituțiile democrate.
Eu zic că doar cei interesați sau cei lipsiți de orizont politic nu vad statul paralel care funcționează la noi după anul 2005.
Globalizarea ne-a transformat din producători în distribuitori și consumatori de produse aduse din import.

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Ai unele lacune....
Huhu a definit corect!
Tu deraiezi, statul profund nu-i democrație!
Regret că ai viziuni periculoase....
Mai bine îmbrățișează iliberalismul lui Orban!
Poporul nu poate vita greșit niciodată! Cei nealesi democratic nu au dreptul să conducă la nivel macro!
La noi este o dictatura mascată....atât!

Stelian P. spunea...

@Huhu
Mea culpa. Am marit imaginea si acum e mai vizibil. Din Decret reiese clar ca statul roman devine proprietar al tuturor drepturilor apartinind GEG. Corect. Acelasi stat roman restituie dupa 89 IN BAZA LEGII emise de acelasi stat roman o parte din aceste proprietati. Dvs. poate sunteti impotriva dar vorbim despre o LEGE care trebuie aplicata si care e reglementata de dreptul civil.
@Iulian Mares
"Poporul nu poate vota gresit niciodata!" Ati invatat undeva chestia asta sau provine din nationalismul cerebral ? :))))
Germanii care l-au votat pe Hitler nu au gresit, asa-i ? Din cauza asta sunt eu neocomunist iar dvs. doriti disparitia celor care gindesc astfel ?
Revenind in prezent poporul venezuelean nu a gresit cind a votat cu socialistii lui Chavez iar acum nu au nici cu ce sa se stearga la fund ?
Daca eu sunt neocomunist atunci imi permit si eu sa cred ca dvs. sunteti un politruc comunist (sau de stinga extrema, cum va cade mai bine). "Cine nu-i cu noi, e impotriva noastra !" I.V.Stalin

Iulian Mareș spunea...

Kiar nu nai am nimic de spus, in fata evidentelor!

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Regret că pentru un jurist trebuie să repet:
Legile retrocedării nu se aplică și confiscării de bunuri dispuse înainte de 06 03 1945.
Decretul legal pentru confiscarea imobilelor deținute de organizațiile naziste din România a fost emis în anul 1944.

Când statul român va avea un DNA al său, nu unul controlat de activiştii soros-işti, se va cerceta şi acest jaf imobiliar de la Sibiu.

Iulian Mareș spunea...

Stelica,
Nu voiam sa mai intervin.....dar ori ai fost superficial, ori rau voitor!
Si Huhu ti-a explicat ce anume se retrocedeaza: numai proprietati confiscate de comunisti!...deci dupa o anumita data! Clar?
Poporul german este un exemplu viu, o exceptie doar....pt ce a sustinut si alinentat nu ar trebui sa ridice okii din pamant!
Venezuela....sa fii tu sanatos de cati ani lupta impotriva colonialismului si neocolonialismului! Daca nu aveau bogatii nu-i zgandarea nimeni! Democratia nu se impune nici cu AKM nici cu Abrams! Fiecare popor isi decide soarta cum doreste!
Probabil ca tie ti se potriveste mai bine iliberalismul vecinului Orban! Mie, si inca la 45% nu!
Si nu sunt implicat in politica, iar la pcr am fost cam 4-5 ani!
Poate nu stiu...multinationale, sub alte denumiri, au fost pe aici si in anii 20-30! Si noi traiam prost, se murea de pelagra si tuberculoza, in timp ce relatii de tip feudal se pastrau si in capitalism!
Sa fim noi sanatosi ca vor veni si vremurile mai bune! Prea cuminte popor, prea suporta jugul, pus acum si din interior!

Stelian P. spunea...

@Iulian Mares
Arunc prosopul. Poporul german a gresit profund dar cred ca acuma pot sa ridice ochii din pamint deoarece nu generatiile actuale au provocat dezastrul razboiului. Si mai cred ca tocmai noi ar trebui sa fim mai ingaduitor cu ei.
Venezuela a avut perioade de avint economic (cu toate ca de la declararea independentei a trait mai mult sub dictatura, asa cum traim noi azi) pina la criza petrolului in anii 80.In 92 Chavez a organizat o lovitura de stat si a fost condamnat (deci om cu cazier !!!). In 94 a fost gratiat si in 98 ajunge presedinte in urma alegerilor democratice. De atunci tara e lider al coruptiei, inflatiei si lipsurilor. Sunt liberi, au nationalizat totul si traiesc ca in rai. Poate era mai bine daca erau atacati de americani si ajungeau ca amaritii aia de japonezi.
Detest liberalismul lui Orban care are si el mici probleme cu UE deci si cu nelipsitul Soros si oculta mondiala.
Da, aveti dreptate cu multinationalele din anii 20-30. Anul 1938 cu care se compara plina de mindrie Romania multilateral dezvoltata va spune ceva ? In acel an Romania muritoare de foame era mult mai mare decit azi iar economia concura la ritmul de dezvoltare cu primele tari din lume, nivelul de trai era decent pentru vremurile respective. Guvernarea era liberala. Totul s-a terminat in 39.

Iulian Mareș spunea...

Stelică,
Sunt multe lucruri de discutat, inclusiv despăgubirile de război...(le știi sau nu?)!
Ceva timp in urmă, am prezentat concepția operației unei delegații germane, Gl și col! Pe mesele de lucru din PC erau mai multe cărți ale lui Clausewitz! Au rămas cu gura căscată căci erau ediții începând cu 1972! La ei erau interzise!
Și acum urmează ipocrizia maximală... până prin anii 85-86 tinerii lor nici nu învățau la școală, la istorie..., ceea ce au făcut părinții și bunicii lor! Nu credeau și pace! Până au fost duși în vizite succesive la Auschwitz-Birkenau și Dachau unde au rămas încremeniți, mulți necesitând tratament psihologic!
Și totul continuă în zilele noastre, UE cu cel puțin 2 viteze, investiții doar in anumite zone geografice, umilirea popoarelor din est, dictatura din UE...etc! Și niște prostani de pe la noi le țin isonul și îi aplaudă!
Nici măcar să-și asume trecutul...?
Mai bine ar fi fost dacă se aplică primul plan de după WW2:
-distrus industria și transformată într-o țară de agricultori!
I-au măcelărit pe polonezi, pe cehi, sârbi, ne-au rupt țara si ne-au atras în război dând mana nazismul, că politică de stat, nu numai de partid, cu bolșevismul stepelor rusești! Acum își dau iar mâna!
Soros: când ești hulit in țară de adopție, în cea în care te-ai născut și kiar in Israel... ce-ar mai fi de spus? Reține că și evreii sunt doua ramuri dictincte!
Și că să te invit și mai mult, caută și citește ultimele descoperiri de izvoare istorice privind rebeliunea legionară! Sursa...un evreu român, prof. Ioan Cojan! Ți se va schimba optica!
ONG-trebuie oprită alimentarea cu bani străini și de la buget! Eu nu vreau să plătesc likele civice, Pira, Dogioiu, Liiceanu...etc!
Vor acțiune civică să atragă prin programe serioase și prin acei 2% din impozit! E cazul sa încetăm să mai fim proști, la noi acasă!
Multinaționalele: dacă sunt impozitate corect nu am nimic cu ele!
Avem structuri abilitate prin legi sa prezinte adevărul, dar au fost deturnate cu acțiuni de stat profund! Tataaaa, ajunge!
Amnistie financiară și socială pt ce a fost și să redevenim noi!

tigri2 spunea...

@All sa de Domnul ca toata lumea sa-si primeasca drepturile / promisiunile si toate elementele valabile dupa legea functionala dar cu conditia ca si cei iesiti la pensie pe alte perioade de timp / indiferent de perioada, sa primeasca ACELEASI DREPTURI SI CUANTUMURI LA SITUATII JURIDICE ECHIVALENTE !!!

tigri2 spunea...

@Huhurezule &All, nu credeti ca "va intindeti mai mult decat va este plapuma"? In ce calitate judecati, voi, niste probleme extrem se sensibile si de fragile cum ar fi GEG, sau maghiarime, presidentie si relatii internationale , grave , interesante si de studiat de catre organe ale statului sau chiar internationale? Atentioe sa nu "va prindeti urechile" si sa fiti interogati !Nu este treaba voastra , mai ales discutia publica a problemelor!

Patrascioiu spunea...

Huhu Rezea propaganda e gratuita sau contracost? Dacă e contracost vrem și noi parte.

Stelian P. spunea...

@Draghici
Corect era sa scriu "guvernare de tip liberal".
Sper ca ati observat si ce scriam despre liberalismul lui Orban, ca sa fiu mai clar.

Ein Stein spunea...

Nu de mult la un post TV un imbecil, batran, membru de partid neocomunist spunea "sa plece socialistii sa venim noi capitalistii la conducere sa punem tara pe picioare". Imbecilul, membru marcant neocomunist nici macar nu intelge notiunea de doctrina, confunda capitalismul cu asa zisa doctrina de dreapta. Capitalismul nu are nicio legatura cu vreo doctrina, se duce acolo unde obtine profit, exemplu China tara ultra comunista unde se afla cea mai mare concentrare de capital din lume cu cei mai multi investitori straini si cu una dintre cele mai puternice cresteri economice din lume. Aviz altor imbecili care se tot preumbla pe aici. PNT-ul nu este si nu a fost un partid de dreapta, spre lauda lor. Sa nu uitam Rascoala de la 1907 cand la conducere se afla PNL-ul, au stins-o cu artileria trimisa prin sate, daca liberalii tot au insemnat ceva intre 1870 si 1933. Nu de mult se plangeau de interventia jandarmilor cu tunuri cu apa. Ironia istoriei.
Nu mai asociati asa zisa "dreapta" cu bunastarea, fericirea si alte alea OK, e o miciuna gogonata insa spusa de multe ori. Mult mai aproape de adevar se afla femeia aia din guvernul Ciolos care spunea ca romanii nu mai sunt obisnuiti sa munceasca pe doi lei, sau Pruna care spunea ca drepturile omului sunt un lux. Nici nu ai cum sa gandesti altfel atat timp cat doctrinele de dreapta sunt antagonice cu democratia. Singurul partid de "dreapta", din lume, cu nume psihedelic, PDL, se gasea in Romania, e ca si cum ai spune Partidul Comunist Liberal, la fel se potriveste si asocierea Democrat cu Liberal din PDL, in fond niste comunisti inraiti, partid infiintat de securisti, turnatori, procurori comunisti, etc. care s-au retras in matca lor naturala, PNL.

Ein Stein spunea...

Pentru mine cel putin e o curiozitate cum o tarisoara mica si parlita cum e Haustria a reusit sa formeze un imperiu. Cred eu ca au procedat la fel ca in prezent, baga zazanie intre oameni, fa-i sa se certe intre ei, mituieste pe ici pe colo cate o panarama de individ pus unde trebuie dupa care vii tu un rupt in cur si pui stapanire pe tot pentru ca nu are cine sa ti se opuna. Eu observ aceasi metoda in zilele noastre, din pacate avem destui neispraviti care le tine hangul, multi chiar ii lauda. Daca nu ne trezim cat mai repede riscam sa ajungem pasalac haustriac, deja sunt foarte obraznici. Mai am o nedumerire, cum a pierdut Romania mostenirea Gojdu printr-o simpla semnatura a unui individ numit intr-o functie publica, cred ca banuiti ca vorbesc de Alifie. Ce dracu face DNA-ul? Probabil e ocupat cu chestiuni importante sa bage la zdup babe care au dat mita cinci oua.
Romanule desteapta-te si nu doar pentru a avea motiv sa te culci la loc.

Gigi spunea...

@Ein Stein
In ciuda divergențelor din trecut dintre noi,trebuie să vă felicit pentru comentariile de mai sus.
Foarte pertinente observațiile și vă felicit,dacă asta vă face plăcere.
Și o observație,asta nu era posibil dacă nu erau atâtea cozi de topor avizi după averi.

Iulian Mareș spunea...

In Ungaria, guvernul Orban a introdus termenul de politica iliberala, lansand conceptul la Baile Tusnad! Cat de corect o fi numai timpul va demonstra! Asta in timp ce la noi s-a introdus termenul de Republica Procurorilor, adica arestam atat cat este nevoie pana cand raman, in poliica si economie, doar cei agreati de noi! Eventual, celor incomozi le luam afacerile, averile...., asa cum ne invata baietii cu un oki albastru!
In scurt timp va iesi la suprafata cum si unde s-au translat averile si capitalul romanilor care nu au raspuns la butoane! ....acum un an si un pic scriam despre implozia DNA prin arestarea procurorilor intre ei; sa ne fereasca Dumnezeu de extinderea fenomenului si la institutia care a adus procedurile luptei anticomuniste din US a anilor 50-60! Anticorpii au fost introdusi dar cangrena este f mare!

https://m.rfi.ro/politica-96771-prof-jeffrey-isaac-universitatea-indiana-liberalism-iliberalism-putere

Stelian P. spunea...

@Huhu
Disjungerea cauzei pentru continuarea cercetarilor inseamna ca vinovatia este stabilita ? Eu nu cred. Juristii PSD sunt de alta parere ? Postarile astea sunt valabile pentru specialisti in domeniu precum dl. Mares (care in mod sigur nu intelege nimic din ce scrie acolo dar e pe deplin de acord cu dvs.)

Iulian Mareș spunea...

Iata-l si pe Draghici travestit acum in Civil! Ce mica-i lumea!

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Cine a vorbit de stabilirea vinovăției?
Era vorba doar de existența unui dosar penal pentru a demonstra minciunile pe care le toarnă werner pentru electoratul său irațional... cum că el nu a fost cercetat penal.

Stelian P. spunea...

@Huhu
Blogul dvs. e plin de "specialisti" care spun ca Iohanis e falsificator, a vindut copii etc. iar dvs. nu interveniti ci incurajati aceste afirmatii si postati documente care pentru specialistii dvs. par scrise in limba chineza, dar nu conteaza atit timp cit maestrul le arunca cite un oscior.
Dosar penal poate avea orice persoana (un sofer de exemplu) dar conteaza sentinta definitiva (daca e cazul). O persoana care a avut deschis un dosar penal (inchis din lipsa de probe sau din alte motive) are aceeasi situatie juridica cu o persoana care a avut un dosar penal finalizat cu o CONDAMNARE ? Dvs. le spuneti prin metoda asta fanilor pesedisti ca Dragnea e in aceeasi situatie cu Iohannis si ei bat din palme fericiti.

Iulian Mareș spunea...

"electoratul său irațional" = #2%!

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Articolul este scris pe vremea când „penalul” Iohannis cerea demisia lui Ponta pentru ca acesta avea tot un dosar penal în cercetare la Procuratură.
Din acest dosar Iohannis și Carmen, lucru și mai grav,se pare că au fost spălați prin soluția de SUP. -scoaterea de sub urmarire penală

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Deci a avut sau nu dosar de urmărire penală sau "doar de foarte puțină urmărire penală" după unii "specialiști" și șoferi?
Câte a avut? 1,3,7 sau 47?

*Mai nou DNA se întoarce împotriva unei hotărâri definitive a ICCJ de acum 2-3 ani! Cazul Becali! Dacă au dreptate și vor asta de ce nu acuză ac completurile de judecată? Sau ăsta-i farmecul suprem?

Iulian Mareș spunea...

👋👍😭!
Crezi că se prinde ceva de spălării pe creier?... ăia #2%...

M spunea...

În proporție covârșitoare intelectualitatea este cu USR. Practic, USR a luat electoratul istoric al PNL iar PNL a luat electoratul PDL (cel desprins din PSD) respectiv oameni cu maxim liceul.

M spunea...

😁 Trebuie să recunoașteți cu câtă grație este ocolit subiectul legat de infracțiunile lui Johannis.
Practic nimeni nu comentează la topic pentru că trebuie băgat sub preș.
Recunoașteți măcar talentul!!!! 😁

antijeg spunea...

Cine zice ala e.Tare as vrea sa te vad prezintandu-i onorul lui V.V.Dancila.Inteleg ca il urasti pe Iohhanis si ca-ti e frica ca pierzi din pensie dar asta nu-ti justifica renuntarea la demnitate.Presupunand prin absurd ca liberalii vor aplica austeritate o pot face oricum indiferent daca e Dancila sau Iohannis presedinte.Nu vor scade salarii pentru ca sunt constienti ca asta inseamna sa aiba soarta PDL.De pensii,mai putin de cele speciale, nu se pot atinge decat daca incalca hotararea CCR.In alta ordine de idei Romania in anii urmatori are multe probleme pe plan extern de rezolvat iar daca viitorul presedinte nu se pricepe ne scufundam cu totul.Ascultati-l cu atentie pe Cristian Diaconescu .Omul cu toate ca a fost pe cele mai inalte functii in PSD este cu capul pe umeri.Stie ce spune.Ii jigniti pe Iliescu,Gioana,Nastase comparandu-i cu V.V.Dancila.Nici cu Ponta nu suporta comparatie.Dancila a ajuns seful suprem al PSD printr-o intamplare.Dragnea a numit-o prim ministru nu pentru calitatile ei ci pentru ca avea nevoie de un om care sa nu miste in front.Ca sa fim sinceri pana la capat Dancila se lauda cu sucesele ce apartin lui Dragnea.Cand e vorba de insuccese se leapda de Dragnea.
Privin asa zisa desbatere intre cei doi care intra in turul doi.Ar fi o paranghelie.Uitati-va bine la Iohhanis.Il vedeti ca s-ar desbraca de caracter ?Daca Iohannis ar fi avut un alt contracandidat ca de exemplu Ponta,Barna,Paleologu m-as fi gandit pe cine sa votez dar asa nu am alta solutie.

Huhu Rezea spunea...

@kis
Sterge-ți și mizeria de mai jos! Dacă poți! Iți voi publica și comentariile din spam în care inciți la rebeliune militară.

„Mai securane, daca imi mai pomenesti vreodata numele sau daca mai republici ceva scris de mine ,fara aprobarea mea te dau in judecata cu blogul tau care indeamna la razvratire si unelteste impotriva organelor statului!”

antijeg spunea...

Observ ca acest blogg publica numai comentarii ce sunt pe placul administratorului.Asa intelrge administratorul democratia dar pe de alta parte critica ca Iohannis a stat la taifas cu jurnalisti alesi.
Imaginati-va o confrunrare intre Basescu si Viorica Vasilica.Cred ca ar fi fost nevoie de apa pentru invierea ei dar am fi si beneficiat de circ pe paine.Zece ani Basescu ne-a servit circ.Ne-am obisnuit cu circ si vrem circ.Uite ca Iohannis este alt tip.Uitati ca Basescu a fost vaporean pe cand Iohhanis a fost omul de la catedra.Observati ca prezinta deformare profesionala?Vorbeste rar,nu citeste,isi alege atent cuvintele de parca ar avea in fata elevi.Nu foloseste cuvinte jignitoare.Este alt tip de om.Nu sustin ca e perfect dar ce om poate fi perfect.

Cezar spunea...

🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣😎😎😎😎

M spunea...

@Stelian P
Sa va dau un exemplu (din viata reala)
Doi tineri, decid ei sa fure dintr-un magazin o sticla de votca. Intra amandoi X ia sticla sub bluza, Y ii distrage atentia vanzatoarei. Nu stiu ca mai era cineva in magazin, sotul vanzatoarei, care vede treaba si pune mana pe ei. Vine politia, dosar penal.
Tatal lui X, medic, intervine la procuror. Procurorul disjunge dosarul " în vederea bunei desfășurări a procesului penal". Y este trimis in instanta si condamnat la 1 an cu suspendare. Dosarul lui X este clasat. Inspectia judiciara zice ca e OK.
X este acum subofiter (a terminat la Pitesti). Y are cazier.


Aici nu e vorba de politica. E ceva clar si simplu. Uite, eu va inteleg daca spuneti: "Nu ma intereseaza ca Johannis a furat o casa cu acte false. Eu cred ca e cel mai bun presedinte si am sa il votez." E OK! Nu va combat! E dreptul dumneavoastra! Dar nu mai sustineti idiotenia ca nu au stiut ca nu sunt rude!!!!! Sau ca procurorul Lazar nu a fost recompensat pentru serviciile lui!

M spunea...

@Jeg - Oho... daca moderatorul era ca Johannis aici scriau numai cei cu invitatie! 😁
Johannis jigneste la fiecare luare de cuvant. Johannis a atacat si ataca militarii intr-un mod suburban, jegos (am luat de la domnia ta cuvantul)si e un penal de cea mai joasa speta.

Sunt insa de acord ca Dancila si Johannis au acelasi nivel intelectual (profesorasi de liceu de provincie).
Mie nu vreau sa mi se vorbeasca ca unui elev. Nu sunt elevul lui Johannis si trebuie sa ma respecte. Daca il mai aud cu "dragii mei" ii strig si eu M#IE (evident ca optiune politica)

Johannis a facut sa iasa la suprafata toate persoanele frustrate, violente si abjecte. Uitati-va doar la 10 august. Cum sa arunci cu pungi cu kkt si pisat in militarii romani si apoi sa fii laudat de presedintele tarii, comandantul suprem?

Eu nu votez PSD acum. Din cauza de Olguta. Dancila nu are figura de om politic important. Are insa ceva ce Johannis nu are: BUN SIMT!!!

Stelian P. spunea...

@M
Logica nu tine loc de probatoriu decit in cazuri rare (de exemplu e logic ca la ora 13.00 e lumina. Dar daca la momentul respectiv este eclipsa de Soare logica devine nula). Exemplul dvs. e o frumoasa poveste. Un avocat bun ar fi demonstrat usor ca X este complice si disjungerea nu se explica iar procurorul de caz ar fi avut oarece probleme.
Renuntati la idiotenia mea ca argument si spuneti-mi cum dovediti ca procurorul Lazar a fost recompensat pentru serviciile facute familiei Iohannis. Pare logic dar....Va rog sa intelegeti ca atunci cind judecati pe cineva trebuie sa tineti cont si de probele pro si de cele contra. In caz ca aveti indoieli atunci probele pro primeaza. Ca fapt divers, ce intelegeti dvs. ca fiind un adevar incontestabil e total gresit. In turul I nu am votat cu Iohannis. Intentia e extrem de greu de demonstrat. Fac exceptie juristii de partid care n-au retineri in a demonstra si ce gindesc acuzatii.

Iulian Mareș spunea...

Jeg,
Scuză-mă, însă tu te-ai definit anti!
Nu mai scrie mult pt că pierzi firul ideilor.
În concret nu mi-e frica! Dacă îmi taie din pensie ție ce-ți face, istetila?
Să-ți zic și ție ceva, cu toate că am mai zis asta unor proști: pe timp de curbe de sacrificiu grașii slăbesc, iar slabii mor!
Suporta tu aberațiile noilor guvernanți cu Puturosul in frunte și pt mine! Eu nu pot, scuză-ma!
Una este când guvernul nu-ți dă și alta când îți fura!

M spunea...

@Stelian P - concentreaza-te!!!
Plangere in penal si in civil pentru obtinerea unei case cu acte false.
1. In Penal - procurorii lui Lazar disjung cauza in doua: ala de a falsificat si aia de au profitat. Primul e condamnat ailalti sunt clasati.
2. In civil - UNDE NU ISI MAI BAGA COADA LAZAR - procesul merge pana la capat si INSTANTA CONSTATA CA JOHANNIS NU E CUMPARATOR DE BUNA CREDINTA SI CA A FOLOSIT ACTE FALSE.

Intelege dracului ca nu am nimic cu Johannis. Ma doare in kur ca il votati voi. Dar nu mai spune despre ma-ta ca e virgina! 😁 Fii si tu barbat si spune: da, e ceva putred acolo, a luat casa cu acte false dar chiar si asa, infractor, mie imi place de el!
Altfel intri in logica idioata a psdeilor care spun ca Dragnea e sfantul sfintilor.

Diferenta intre Dragnea si Johannis a facut-o Lazar. Daca Dragnea ar fi pus el procurorii acum era Johannis la parnaie si Dragnea presedinte.


Chiar nu inteleg obtuzitatea asta.
Un avocat bun ar fi demonstrat usor ca X este complice si disjungerea nu se explica iar procurorul de caz ar fi avut oarece probleme. Bati campii!!! Ai fost in vreo sala de judecata? Vreodata? "Disjungerea" e la cheremul procurorului in cursul urmăririi penale, sau a judecătorului de cameră preliminară.

M spunea...

@Stelian P
Cum poate să aibă dosar penal un șofer? Pentru că e șofer?
Ce naiba?

raul spunea...

Pt aducere aminte :
https://youtu.be/Gd3PJ6rYsA4

Stelian P. spunea...

@M
Accident de circulatie. Ucidere din culpa. Conducere sub influenta alcoolului etc., etc. Buna intrebare, ce naiba.

M spunea...

@Stelian P
Adică șoferul bea ca un porc și apoi se urcă la volan punând în pericol oameni nevinovați și domnia ta vezi asta ca o ironie a sorții, ceva ce nu putea fi evitat?
Că să aibă dosar penal nu a băut o bere cu o sticlă de votcă (0,8 g/l).
😁 Vai de capul tău!
Nu ma mir că îi găsești circumstanțe falsificatorului Johannis!
Să îți fie rușine că protejezi penalii!

Să îți fie clar!
Un om corect care respectă legea nu are dosar penal.
Johannis a avut 17.
17 bă, nu unul din greșeală!

Un sfat, din inimă, las-o dracului cu legile că ești varză! De Bruxelles dacă vrei. 😁

M spunea...

😁😁😁 Johannis nu numai ca e fricos dar e si mincinos.

"Studentii SNSPA" din sala in care a tinut șușaneaua nu au fost studenti ci membrii alesi ai Tineretului Liberal (20 de la "centru" si cate 10 de la fiecare filiala de sector).

Pregatiti-va de DICTATURA. Primul pas: desfiintarea Sectiei Speciale. Nu poti sa controlezi Justitia daca procurorii si judecatorii corupti se tem de Sectia Speciala. Asa ca:
Pasul 1 - desfiintezi Sectia Speciala
Pasul 2 - Numesti in functii procurori si judecatori corupti si aserviti

PS - Nu pot sa fie de acord cu controlul Justitiei cum nu eram de acord nici cu desfiintasrea de catre PSD a DNA. Diferenta e ca "penalii" de la PSD NU AU DESFIINTAT DNA dar "penalii" de la PNL O SA DESFIINTEZE SIIJ. Infractorii au invins. Somn usor!

Stelian P. spunea...

@M
V-am raspuns la intrebare. Atit.
"Cum poate să aibă dosar penal un șofer? Pentru că e șofer?"
Unde am scris eu ca asta este de neevitat ?

Stelian P. spunea...

@M
"Un om corect care respectă legea nu are dosar penal."
Daca tot vorbim despre soferi sa stiti ca un sofer care respecta legea se poate trezi cu un dosar penal.
Intelegeti, ba ?

M spunea...

@Stelian P
Calmeaza-te!!! Ce ai patit? Tu iti raspunzi tie? Ce aveti astia ai lui Johannis? De ce aparati infractorii? Sa va fie rusine!!!!

Cum ba? "un sofer care respecta legea se poate trezi cu un dosar penal" Asa? Din senin? Se trezeste ala cu dosar penal? El nici nu a condus de 10 ani?

La un accident se deschide dosar penal in REM. Daca nu ai facut nimic ilegal se si inchide. DECI NU AI DOSAR PENAL! Se trece la IN PERSONAM daca există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta (si nu exista un caz prevazut de art. 16, alin. 1 din CPP). Si aici mai cunoscatorule se inchide iar treaba daca "soferul" tau nu a facut nimic ilegal, ori la lit. a, ori. lit. b, ori lit. c, ori lit. d.

Dar hai sa merg pe logica ta, de om simplu, dar indoctrinat. Bine, un sofer poate sa aiba dosar penal ca a condus beat! Bine!
Dar ce zici de un sofer care are 17 dosare penale? Dar 27????
DOAUZECI SI SAPTE!!!!!!

Atatea dosare penale a avut Johannis! În 14 dosare Johannis a scăpat ca urmare a deciziilor procurorilor locali (și pentru asta l-a recompensat pe Lazăr), în timp ce soarta a 13 dosare este neclară.

Ba europeanu' lui peste prajit! Daca Dragnea avea 27 de dosare penale si era inca liber aveai acum clabuci la gura de furie. Mai ales daca un procuror din Teleorman ii inchidea rapid 14 din ele si pe restul le dosea.

DIFERENTA DINTRE DRAGNEA SI JOHANNIS ESTE CONTROLUL ASUPRA JUSTITIEI. JOHANNIS IL ARE, DRAGNEA NU IL ARE! IN REST SUNT DOI INFRACTORI!


Umbli cu manevre de gradinita: "oricine poate sa aiba dosar penal....", "un biet sofer nevinovat". Da, ba, UN dosar poate, la limita, in conditii DEOSEBITE, dar nu 27 ca infractorul tau!

Gigi spunea...

Întreb,așa,ca persoană fizică:Vă este frică la cineva de pe aici de SIIJ? Eu cred că nu.Păi atunci,de ce le este frică la unii magistrați de secția respectivă dacă sunt corecți?
Nu știu când dracului vom înțelege odată să terminăm cu "bagabonțeala"asta de orobanți.
Când hvom înțelege odată faptul că legea este lege și că trebuie respectată și alicată de toți și pentru toți,indiferent ce hram porți pe această lume!
Sau unii s-au născut mai speciali decât alții pe acest pământ?

Neacsu spunea...

@Toto Iany, "a disparut" la cei care nu l-au avut niciodata.

M spunea...

Deci Johannis a pierdut două case, ambele luate cu acte false, din greșeală, Carmen crezând ea că e rudă cu decedații.
Deci e cu repetiție, sau cum se zice "în formă continuată". Cele două case fiind la adresele N. Balcescu nr. 29 si casa din Gh. Magheru 35.

Nu vă faceți griji, spălații pe creier nu o să recunoască vreodată marsavia. Ei sunt convinși că Johannis a avut ghinion. 😁

Un pensionar spunea...

Domnilor vă urmăresc de ceva timp și vreau să vă spun că de multe ori deviați de la subiect sunt un pensionar mi care datorita OUG 59/2017 mă fautat urat de tot am avut nefericirea că șase luni să facă o diferență de 500 lei față de colegul de birou care sa pensionat înainte de OUG 59/2017

Gigi spunea...

Sunteți fericit cu doar 500 lei!
Cei pensionați pe legea 263/2010,au cu 1500-2000 mai puțin fată de cei pensionați în 2016!!!Si ceilalți la fel.

M spunea...

Telectualul de Johannis l-a încurcat pe Edison cu Einstein. 😁
Băi oameni buni, ăsta e prost, dar prost rău!!!!!
Și laș și prost. Bun de votat de domnul Jeg, domnul Stelian și de alții. 😁

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Gigi spunea...

Chiar si recalculați pe L.223/2016,actuala,golită de conținut de Lov.
DIFERENȚA ÎNTRE CEI IEȘIȚI PE L.223/2016 & CEI IEȘITI PE 263/2010,este de cca 1000-1500 lei,avantaj cei ieșiți în 2016,în unele cazuri chiar mai mare.Nu vorbesc prostii!

M spunea...

Offff Gigi,
Spălații pe creiere spun că "nu mai există un parchet care să se ocupe exclusiv de o singură categorie socio - profesională" și că asta evident ar fi neconstituțional.
Ca dacă există un parchet specializat asta induce teroarea în respectiva profesie.

Se fac că uită ca există o "parchetul militar", se fac ca uită că atunci când ai cerut pensii ca cele militare spuneau cât de asemănătoare sunt cele două domenii de activitate.

Sunt doar niște mincinoși ca și șeful lor, Johannis!

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/victor-ciutacu-despre-cristian-tudor-popescu-ori-esti-ticalos-ori-ai-pierdut-orice-legatura-cu-realitatea_1405648.html