27 februarie 2017

Adăugat în:

Sindicatul Poliţiştilor ia ministrele Guvernului Grindeanu în coarne

Guvernul Grindeanu respectă legea selectiv, respectă doar ”munca și contribuția fiecărui om din sistemul de învățământ”, după cum am văzut ieri, cu toţii, în mass-media. Şi ne întrebăm, cu justificată nedumerire: de ce premierul Grindeanu are toată ,,deschiderea” pentru APLICAREA SELECTIVĂ a legii şi gestionarea parcimonioasă a bugetului naţional?
Este foarte bine că acest guvern a găsit soluții pentru Sănătate și Învățământ, este îmbucurător acest lucru, dar de SISTEMUL DE APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAŢIONALĂ a auzit premierul Grindeanu? De POLIȚIȘTI, de MILITARI şi de PERSONALUL CONTRACTUAL din acest sistem a auzit? Se pare că nu! Deşi i-ar fi foarte simplu să afle cum trăieşte, de pe o zi pe alta, şi cât câştigă într-o lună un om din acest sistem, doar întrebându-l pe agentul de poliţie care conduce motocicleta ce-i facilitează drumul, cu maşina oficială, spre locul temporar de muncă!!
Nici miniştrii Carmen Dan şi Olguța Vasilescu – cărora le-am prezentat zilele trecute realitatea – nu înțeleg că, în acest mod, nu se mai poate, că efectiv depășesc limita aşteptărilor noastre și că există o stare de tensiune alarmantă în MAI, pentru că, în fapt, suntem, de mai mulţi ani, NEDREPTĂŢIŢI ŞI ABUZAȚI fără motiv. Singura noastră ,,vină” este că le acordăm respect și încă mai răspundem la comenzile lor, uneori chiar ”ILEGALE”.
În opinia mea, conflictul de muncă dintre angajator şi sindicate a fost deschis: este clar, dacă Guvernul nu se trezeşte, vom marca ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE - 25 martie 2017 - prin ample acțiuni de protest, și nu numai! Am solicitat deja Primăriei Capitalei aprobare pentru manifestaţii publice, conform legii. Noi tot avertizăm, de mai multă vreme, oficial şi informal, în scris şi verbal, că aşa nu se mai poate, dar primim doar promisiuni de complezenţă. Acum, ne-a ajuns cuţitul la os!
TREBUIE SĂ STRÂNGEM RÂNDURILE și să le arătăm că suntem o forță!! Acești guvernanți care ne ignoră trebuie OBLIGAȚI să respecte legea, trebuie OBLIGAȚI să o aplice UNITAR, nu ARBITRAR! Vă solicit mobilizare maximă, fără teamă, fără rușine, în spiritul respectului pentru valorile pe care noi înşine le apărăm, zi de zi, dar pe care, se pare, cei ce ordonanţează avuţia naţională nu prea le mai respectă!
Avem dreptul constituţional la o viaţă decentă, nu la batjocură!! Nu CERȘIM de la ei nimic, nu dorim decât răsplata muncii noastre și respect pentru lege; dacă nu sunt capabili de aceste lucruri, DACĂ NU APLICĂ UNITAR LEGEA, SĂ PLECE, noi nu tolerăm ABUZUL la infinit!
NU SUNTEM SCLAVII NIMĂNUI!!
Președinte FSNPPC,
Dumitru COARNĂ

33 comments:

[email protected] spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ionel bardas spunea...

coarna esti sigur ca tu esti autorul acestor rinduri sau e o gluma.tu nu poti fi in stare de asa ceva avind in vedere antecedentele de complicitate cu autoritatile contra celor care teau facut mare sef desi tu esti o nulitate.ori te dau afara acei politisti care s-au trezit din prostie si acum sa iesi in fata vii si tu cu aceste rinduri.indiferent care este realitatea tu reprezinte o pata neagra in istoria politiei si a politistilor adevarati.ce ai facut pina acum contra og 57/2015?SI INCA CEVA DACA ESTI CORECT AI CURAJ SA SPUI CE PENSIE AI DUPA O MUNCA MAI MULT DE SUBOFITER?DACA AI SINGE IN INSTALATIE FA PUBLICA ACEASTA INFORMATIE DACA NU O FACEM NOI.

Gigi spunea...

Eu,nu zic ca nu trebuie plătiți cei din invățământ.Nu vreau să iau înjurături.Întotdeauna îmi place să spun adevărul.La cât muncesc profesorii și la câta pasivitate au în ei cred că sunt plătiți destul de bine,prra bine
Plus vacante,(4 luni/an).
Bani obținuți din meditații.Ati văzut ce averi au unii din meditații.
În schimb,sunt licee in care promovabilitatea la bac este ZERO! Sau pe tara este sub 50℅.
Prea multi bani,pentu prea mult timp liber si performantante sub 50℅.
În schimb,militarii, polițiștii,pompierii,jandarmii,la munca,tata,24h/24h,sâmb.+ dum.sarbatori legale,nu contează!
Iar,când ies la pensie,tot în ei dau.Pai,mama voastră de politicieni scârbosi,noi am ajuns
caii,magarii vostrii de povara?

Gigi spunea...

Îmi cer scuze dar,mi-am ieșit puțin din pepeni!

reddog spunea...

Este preferabil sa ne informam corect altfel cadem in capcana speculatiilor si dezinformarii!

https://penitenciare.info/2017/02/27/adevarul-despre-sanctiunile-cedo-pentru-conditii-de-detentie/

[email protected] spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tehnocrat spunea...

Nu ma intereseaza ce fac politistii.
Acestea nu-s militari. Ar trebui sa fie salarizati diferit de militari si sa nu fie inclusi in legea 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Acelasi lucru trebuie sa se intample si pt SRI si STS prin demilitarizarea acestor structuri.
Daca Romania doreste sa fie o tara democratica trebuie sa detina aceleasi structuri militare ca orice democratie din Europa si SUA.
Structurile militare din Romania trebuie constituite din MApN, Jandarmi si Pompierii militari.
Lucrurile merg prost in Romania si pt ca sunt prea multe structuri militarizate sau asimilate militarilor.

Ein Stein spunea...

Cu un articol in urma un "profesor universitar militar autentic" supus vicisitudinilor se straduieste sa stranga semnaturi pentru separarea de politisti.
Bardas care e problema ta? Coarna e un personaj de care a auzit aproape toata tara si incearca sa faca ceva pentru politionerii lui. Tu cine esti? Un celebru anonim.

Cristian-Vlad Rus spunea...

Iar sa amestecam merele cu perele?De un an de zile discutam despre militienii cu pensii de colonei si acum asteptam dreptate de la coarna?Ne meritam soarta...Totusi cred ca majoritatea de pe aici nu sunt reprezentativi...mirelamarinescu...doar atat poti?

iceparu spunea...

Gigele,ce treaba ai cu cu cei din invatamant?Chiar crezi ca daca le-a dat lor ti-a luat tie?Daca tot te fute grija altora mai bine te uiti la procurori,judecatori si grefieri care au salarii si pensii cat seful SMG.In plus esti batut si in cap.Daca -militienii-obtin salarii mai mari automat vor avea beneficii inclusiv militarii.
[email protected] chiar daca a fost numai agent ingroapa pe multi.Coarna reprezinta un segment din sindicatul politistilor si lupta pentru ei ca de ei este platit.Dece nu avem si noi un Coarna?De Dogaru nu va place dar nici nu sunteti in stare sa va gasiti un sef de sindicat care sa se ridice la nivelul pretentiilor voastre.Carcotiti ca niste babe de la tara si asteptati sa primiti totul pe tava.
[email protected] ce te avantajaza daca politistii sunt scosi din legea 223?Doar sa-ti satisfaca orgoliul prostesc.Orice miscare a politistilor care beneficiaza de dreptul de a avea sindicat aduce beneficii si activilor nostri care sunt obligati la mutenie.

Patriarhul din Agora spunea...

Militarii si politistii s-au obisnuit sa fie batjocuriti de toate guvernele.Nu vad schimbari.

tehnocrat spunea...

Olguta a dat acum cateva zile un interviu, cu privire la noua lege de salarizare unitara, si cum se va aplica limitarea sporurilor la max 30% la nivelul institutilor publice, publicat de mediafax.
" Va dau exemplu de la politie unde agentul de strada este clar ca trebuie sa beneficieze de spor de pericol, de tot felul de alte sporuri care nu trebuie sa le aiba unul care sta la birou, este logic atunci angajatul de la birouri va avea sporuri mai mici de 30% ca sa poata sa permita celor care au intr-adevar nevoie de aceste sporuri sa le aibe mai mari"

tigri2 spunea...

cercetare-memorialulrevolutiei1989.ro/wp-content/uploads/2016/05/Unităţile-militare-ale-MApN-care-au-participat-la-represiune-în-Timişoara.pdf

Gigi spunea...

@icepăru
Inainte de acuza, a jigni ,mai citește încă odată ce am spus.
Dar,asta să o faci,în momentul când ești lucid,făra ca lichiorea bahică să-ți întunece mintea bătrână.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

In seara asta, cand Dogaru a intrat in hlocii ministresei caznelor, a tacut ca muta-n bula! N-a cracnit deloc si a fost o pauza ca la un drapel coborat in berna! Cred ca astia incep sa se cacariseasca pe ei, ori vazand ca-i tot toleram li s-a ridicat ingamfarea guvernatii la etajul superior!

Profesorii merita... dar nu atata, mai ales la cate vacante si spagi au in permanenta cu ocazia lui 1 si 8 Martie, alte sarbatori spagaresti, apoi meditatii, excursii si plimbari, vacante lungi si dese, 4-5 ore de munca la caldurica si uscaciune, etc! Hai sa fim logici si sa-i dam Cezarului ce-i a Cezarului, ca nu se compara cu frigurile, noroaiele, stresul, noptile si zilele pierdute, alarmele, iesirile in poligoane si aplicatii, iesiri in teatrele de rezbel, garzi si alte servicii stresante si obositoare, detasari in prostie pe coclauri si numai pe Luna, nu, bolile profesionale si viata mult mai scurta ca alte categorii socio-profesionale, etc ale noastre, fiind valabili si pentru politisti care ar trebui sa aiba statut separat total de noi! Am sau nu am dreptate, frate?

[email protected] spunea...

BRAVO DLE ICEPARU,

[email protected] spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Doru Serban spunea...

@iceparu
corect ,logic si argumentat.Eu ma pot pune oricand in locul unui profesor(chiar modest),el se poate pune in locul meu????.....ii vor trebui intre 7-10 de pregatire ca sa ajunga la nivelul mediu,dar cu conditia "sa il duca capul".E cam ca la piloti doar ca echipele au "rotite" mai multe....greseste o "rotitza"?,toti ceilalti sunt morti
https://www.youtube.com/watch?v=ypyyd3jmxyc

[email protected] spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mares spunea...

Olgutza finutza a transmis politistilor ca le va creste si lor pensiile cu 9%! Militarilor nu?

[email protected] spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
reddog spunea...

Pentru pensionari dar nu numai.
Mi-ar placea sa vad autocare pline cu pensionari facand turul Romaniei sau al Europei.

http://www.singlescamp.ro

Iulian Mares spunea...

Mirela,
Tuturor....deci calm!

Parintele Paisie Agoresteanu spunea...

Mirela milotarii nu sunt desbiati ci dezbilabiati..😂

Iulian Mares spunea...

Red,
Excelent, preturi mici, mici, aproape moka!

Iulian Mares spunea...

Dpvd ai istoriei, un istoric sadea transeaza realitatea,....dar, probabil o fi si el PSD-ist, sau doar intelectual roman 100%?

http://m.activenews.ro/stiri/Istoricul-Ioan-Scurtu-despre-%E2%80%9ESchimbarea-la-fata-a-Grupului-Etnic-German-din-Romania-Sper-ca-presedintele-Iohannis-va-face-o-cerere-de-anulare-a-sentintei-din-28-mai-2007-decizie-unica-in-Europa-prin-care-a-fost-reabilitata-o-organizatie-hitlerista-141397

[email protected] spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
[email protected] spunea...

Scuze ,dleM ,e popa ala care este cu vanarea greselilor ,scuze

reddog spunea...

Episod nou din Caracatita-romanian style. :)

https://www.riseproject.ro/articol/dragnea-fortareata-din-brazilia/

Facem si un mic concurs: Cu ce personaje din Romania pot fi asemanati Silvia Conti si Tano Carridi? :)
Fiat iustitia, et pereat mundus!

petre spunea...

Scuze pentru impertinenta de a intra in colimatoriu cu ELITELE INTELIGENTE.

S-AR PUTEA CA NOUA LEGE A SALARIZARII CADRELOE MILITARE SA REZOLVE SI PROBLAMA MILITARILOR PENSIONATI inainte de anul 2000!...
Dar pentru ca am si eu o serie de intrebari de om calificat intr-un domeniu in care am lucrat BINE, foarte apreciat si cunoscut la nivel de unitate.
AM ACTIVAT;
1 an militar in termen
3 ani scoala tehnica m.militari.
24 cadru activ;- m.m.pr. (R). din anul 2000 cu un nivel de pregatire 19 ani scoala cursuri la zi fara a ajunge INGINER cu studii aprofundate
- Inca 6 ani contributie asigurari sociale, munca prestata in viata civila; 2 ani inainte de scoala militara si dupa pensie inca 4 ani. plus 5 ani sporuri total 39 ani vechime.
TOATE BUNE si FRUMOASE pot spune;
Si ca sunt incadrat ca vechime in munca dupa legea 223/2015 ca am vechime mai mult decit trebuie?!.
FIIND TOTUSI LA UN NIVEL DE PREGATIRE FARA titlul de destept precum se cred altii ma intreb acum in calitate de PENSIONAR M.M. PR.(R) cu toate cursurile tehnice, scoala militara 3 ani, Liceu Bacalaureat, diferente Subinginer sa primesc dupa toate ingineriile financiare acum o pensie Recalculata dupa Legea 223/2015 o pensie calculate de numai 2136 lei.
De pe 119 Legea CONTRIBUITATII a lui BOC din 2010 am pensia stabilita la suma de 2531 lei.
Stimati colegi sa nu va cruciti ca suntem TIMPITI!!, sau condusi de INCOMPETENTI?
Am discutat si eu la nivel de INTELIGENTA cu actualii care ne reprezinta!
Astfel;
Mai draga domnule colonel, mi-ai fost ucenic practicant si te-am instruit sa fii om cu bun simt!.....
TU CE AI FACUT??.
ASA E Legea nu am facut-o noi.
Bine am inteles dar cu UCENICII! mei recrutati de mine, care i-am facut Maistri si Subofiteri, la apelul de seara dupa REVOLUTIE 1989 si care ies acum la PENSIE si au pensia cuprinsa intre 3900 si 4200 lei pe luna cum vine si ce calcule au astia??

PAI ei au MAI TOVARASE! ca tu ai muncit prost in "COMUNISM"
A CUM EI; -au sporuri de confidentialitate, deoarece nu spun ce fac. Pentru ca chiar nu stiu nimic, ei au sporuri de antena ca sa nu le intre cancerul in piele dupa ce ies la pensie, si apoi fata de tine care munceai si stateai in cazarma si 400 ore pe luna. ei acum activeaza 170 ore pe luna iar restul sunt platite.

PAI VEZI DIFERENTA?? -tu ai lucrat cu ABACUL si creionul chimic cu indigou.
-Ei cu P.C, Laptopul si Tableta
-tu cu Scoala Tehnica Militara 3 ani la Stat
-Ei cu Facultate 3 ani cu bani la privat!
ACUM INTELEGI?? hodorogule, stirbule; ce nu iti ajung bani pentru cimitir?
HALAL CULTURA!!..........NICI macar buni pentru agricultura??

tigri2 spunea...

@Petre, vad ca vorbesti mult si prost si fara rost, eu zic sa faceti o hora tu si cu baba din Vaslui care spunea :"da shi maica, iei mananca cu doua guri? Sa ne dea la tatzi penzii egali ca tatzi am muncit"
Apoi legile sunt facute cu cap/judecata , nu cu inima /sentimente, sunt niste nomenclatoare facute in concordanta cu legile interne si internationale in vigoare iar retributiile se dau in conformitate cu importanta muncii depuse stabilite , mai ales la militari pe grade , functii si alte elemente nu pe numarul de ani de studii facute AMPULEA, ceva gen...am fost mai prost/incapabil ca altii din generatia mea si dupa scoala generala am muncit apoi, avand "origine muncitoreasca"(doar am muncit )am facut liceul la seral(stiu ce inseamna , doar 4 ani am predat seralistilor), apoi am intrat in scoala militara de maistori, pe locuri rezervate , nu cu examen (deoarece am avut "origine muncitoreasca"), mi-am urmat cariera de shurubar si dupa asa zisa "rivolutie" am facut si eu o "faculta " la SPILU BALET( o aiureala de promovare a prostimii, cu plata) si acuma vin cu pretentii sa fiu egalat cu un ofiter/inginer cu cinci ani de studii ADEVARATE si o munca pe masura...
Poti sa faci cat de multa gargara , fara acoperire legislativa, ca nu te asculta nimeni, despteptaciunea nu se castiga prin diplome/hartii."Dura lex sed lex"

karadeniz spunea...

@ petre
De la apariția legii 223 o parte din ”ELITELE INTELIGENTE” scociorând prin măruntaiele legii au tot spus și arătat și celorlalți că nu e o lege tocmai cușer că una spune la principii ”se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege” și alta e realitatea pe decizia de recalculare. În 2016 pe măsură ce au apărut alte documente cu detalii privind aplicarea legii scociorâtorii ai arătat că cu cât ești pensionat mai de mult cu atât pensia recalculată va scădea și că prin comparație cu legea 119 și OuG 1 pensiile maiștrilor militari și subofițerilor cu unele excepții vor fi mai mici.
Cei în cauză citeau și sperau că nu or fi taman ei în situația asta. Acum sau peste o lună, două, trei, constatând că ÂIA aveau dreptate bat mărunt din buze sau ies cu parul cuvântului la ”bataie” pe bloguri ca moldovenii de la Ruginoasa.
Aș putea să-și spun, deși nu cred că te consolează, că un comandor tehnic cu vechime cumulată la vre-o 50 de ani are pensia recalculată un pic mai mult decât o ai pe cea de pe legea 119. Diminuarea lui nu a fost 300 ci de 3.000. Și el ca și tine a stat cuminte în banca lui și acum e șocat dar deocamdată rămâneți fiecare cu ce-ați avut până acum, deocamdată .......
Pe lângă reproșul adresat colonelului pe care l-ai ucenicit când era probabil tânăr ofițer ( multe din chestiile practice le-am învățat și eu de la soldați sau maiștri, dar asta nu înseamnă că eram, nici măcar atunci la un nivel intelectual sub aceștia ci doar că nu aveam suficientă experiență) văd că te doare că și maiștrii pe care i-ai ucenicit și care au ieșit în ultimii ani la pensie au pensii mult mai mari ca tine.
În 2011 când s-a aplicat legea 119, prin HG 735/2010, aproape jumătate din cei înscriși in SCMD erau maiștri militari și subofițeri. In 2012 când OuG 1/2011 le-a mărit pensiile la marea lor majoritate s-au retras mulțumiți și satisfăcuți. Acum o parte din cei defavorizați vor iar dreptate, nu-i rău doar că lucrurile s-au mai schimbat. Dacă pe legea veche se făcea comparația cu pensiile ori salariile ofițerilor acum, pe lângă faptul că maiștri și subofițerii pensionați după 2011 au pensii calculate sau recalculate mult mai mai ca ceilalți, mai avem o categorie de pensionari, militarii profesioniști, care în 10-15 ani va deveni net majoritară și la activi și la pensionari, iar băieții ăștia au deja două structuri asociative care-i reprezintă.


Huhu Rezea spunea...

@karadeniz
Ai dreptate!
Rezerviștii care s-au trezit cu pensiile mărite pe OUG 1/2011 AU DORMIT PE EI și nu i-a interesat zarva creată de disponibilizați pentru revenirea la pensiile militare.
Nepăsarea este reflectat crunt de audiența scazută a acestui blog din anii 2013-2015, când, oricine, care consultă arhiva, constată că permanent au fost puse în dezbatere toate chinurile facerii noii legi a pensiilor militare.

Abia în octombrie 2015, la câteva luni după adoptarea Legii 223, când s-a zvonit că va fi modificată prin Ordonanță, a reizbucnit interesul pentru informare.
Legea a fost dezastruoasă pentru vechii pensionari. Spre deosebire de proiectele avansate de SCMD, care excludeau recalcularea, legea prevedea recalcularea prin actualizarea istorică a soldelor, la data pensionării, nu la data recalculării. Gafa a fost îndreptată de OUG 57, dar nici noua formulare a art. 109 nu i-a ajutat prea mult pe vechii pensionari, pentru că, in perioada 2009-2016, soldele activilor nu au mai fost actualizate prin majorarea valorii sectoriale de referință.
Abia prima etapă de aplicare a legii salarizării unitare, dacă aceasta se va aplica, ar putea reduce, prin actualizarea potrivit art. 60, decalajul dintre pensiile celor care își aleg baza de calcul din perioada de după anul 2011 și cele ale celor care s-au pensionat înainte de anul 2011. Tot de atunci majoritatea pensiilor actualizate vor fi mai mari decât pensiile în plată.