Un produs Blogger.

joi, noiembrie 14, 2019

Orban a blocat dezbaterea legilor în Parlament până când se va gândi guvernul său să dea noi avize.

86 comments
„Am solicitat conducerii celor două Camere să suspende procedurile de dezbatere şi adoptare a legilor până când Guvernul emite un punct de vedere. S-a schimbat Guvernul, nu poate să ţină cont de punctul de vedere emis de fostul guvern la aceste acte normative care sunt în curs de dezbatere. Şi am solicitat să amâne aceste proceduri de adoptare şi dezbatere până când Guvernul nu va emite un punct de vedere pe fiecare proiect”, a precizat Orban, într-o conferinţă de presă la MApN.
Răspunsul Orbanului a fost dat când a fost întrebat de proiectele de lege vizând Armata.

Despre indexarea pensiilor militare cu 4,6% de la 01 01 2020, obligație prevăzută în lege, a spus evaziv că se va analiza pentru că nu vrea ca prin indexare să adâncească inechitățile existente.
”Aștept rezultatul grupului de lucru. Obiectivul nostru este să nu se creeze diferențe între un militar ieșit la pensie în 2016 și unul ieșit în 2019.”, a declarat Ludovic Orban.

După cum înțelege Sică problema, corelat cu ce au mai spus alți liberali, nu ar fi corect să se indexeze cu același procent și pensiile mici și pensiile mari. Viziune, mai de grabă, social-democrată, dacă nu socialistă, în niciun caz o abordare liberală.
Ne putem aștepta la o indexare diferențiată. 

Din Comunicatul Guvernului aflăm că ministrul Ciucă l-a informat pe Orban că la minister există un grup de lucru care ar iniția un proiect de lege prin care se incearcă înlăturarea inechităților  introduse în legea pensiilor militare de art. 40 al OUG 57/2015.Nimic despre cele mai mari inechități introduse prin OUG nr. 59/2017. 
Vedeți domnilor rezerviști băsiști-iohanniști, purtători de cuvânt ai gulerelor albe,  unde se elaborează proiectele actelor normative care modifică legea pensiilor militare? Nici pe Orban și nici pe Ciucă nu-i credeti? Citiți de la GuWerner!
 „ Am înțeles că există un grup de lucru, care funcționează la nivelul Ministerului Apărării, pentru a încerca să inițieze un proiect de lege care să repare nedreptățile și inechitățile, care au apărut în calculul pensiilor de serviciu ale militarilor, în urma Ordonanței 57. Dacă am omis ceva, domnule ministru, oricând puteți să mă completați. Vă mărturisesc că am încercat să vă fac un rezumat al discuțiilor pe care le-am purtat.”

86 de comentarii:

Leon spunea...

Parlamentul nu este obligat sa tina cont de solicitarea Guvernului, parca guvernul este numit de Parlament si nu invers..!
Destule proiecte de lege au fost adoptate de deputati si senatori fara sa tina cont de punctul de vedere al Guvernului.
Din contra, cred ca Presedintele CD, Marcel Ciolacu, avand inca majoritate ((PSD+ALDE+PRO+..) ar putea grabi adoptarea celor 3 Ordonante de urgenta, tinand cont de propunerile pensionarilor militari.

avianyc spunea...

Domnul Huhurez nu poate fara o soparla.
Lasati-l pe @Leon ,ca-i o veste buna pentru el.
E cam de bine dom Huhurez.

Leon spunea...

MApN vine cu explicații despre pensiile militare, după declarațiile lui Ludovic Orban: ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2020
Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 14/11/2019 20:38
Actualizat: 14/11/2019 20:40
Sursa foto: gov.ro
orban ciuca


Ministerul Apărării Naționale a transmis joi seară, că nu se va renunța la indexarea pensiilor militare de stat, după o declarație interpretabilă a premierului Ludovic Orban.

„Referitor la informațiile eronate apărute în spațiul public, în legătură cu o așa-zisă renunțare la indexarea pensiilor militare de stat pentru luna ianuarie 2020, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări:



Cu acordul prim-ministrului României, exprimat în urma întâlnirii de lucru de astăzi, Ministerul Apărării Naționale a demarat, prin structurile de resort, un proces de analiză a soluțiilor legislative prin care să fie eliminate inechitățile în calculul pensiilor militare de stat.

Obiectivul principal al acestor demersuri este acela de a asigura egalitatea de tratament în stabilirea drepturilor de pensie pentru toți pensionarii militari, indiferent de momentul trecerii în rezervă.

Acest demers nu afectează în niciun fel indexarea pensiilor prevăzută pentru anul viitor.

Toate pensiile militare de stat vor fi indexate cu 4.6 %, începând cu 1 ianuarie 2020, așa cum sunt prevederile legale, sumele aferente acestei indexări fiind prevăzute în proiectul de buget al MApN pentru anul 2020.

În cadrul conferinței de presă susținute astăzi la sediul MApN, s-a făcut precizarea că aplicarea indexării din luna ianuarie 2020 nu va elimina discriminarea de tratament pentru pensionarii militari, de aceea procesul de identificare a soluțiilor de eliminare a inechităților va trebui continuat.

Casa de pensii sectorială a MApN a luat toate măsurile necesare pentru aplicarea acestei indexări începând cu luna ianuarie a anului viitor”, a transmis MApN.

avianyc spunea...

Domnule Huhurez,in discutie s-a pus doar eliminarea discriminarilor intre cei pensionati inainte de 2016 si cei pensionati in 2019.
Ciuca l-a completat sugerand nevoia unei reglementari in domeniu întrucât indexarea nu rezolva problema ,lucru la care premierul a accesat prin raspunsul dat ,conditii de munca egale ,etc pensii egale.
Sa fim corecti si sa recunoastem implicarea ministrului Ciuca ,depesedizat.

Unknown spunea...

Ce treabă are indexarea anuala cu rata inflației și inechitatile dintre pensi vom rămâne fără nimic probabil până se așază noul guvern

avianyc spunea...

Da ,a aparut si domn@Leon cu o șopîrlă.
Ma intreb ,oare pe depesedizarea dnilor cu soparlele ?

Leon spunea...

T3, am preluat informatia de pe site-ul "stiri pe surse", sper sa fie si adevarata ( eu inca n-am gasit un comunicat MAp in acest sens ).
Dar pare o veste buna..!

gigi 2 spunea...

S-au speriat și au revenit, dar stati sa iasa Iohannis si mai vedem ciuciu.

gigi 2 spunea...

Corect

gigi 2 spunea...

Parole,parole.

M spunea...

Cum bănuiam/spuneam și eu.
Orban nu a înțeles întrebarea! 😁

M spunea...

Ce glumeț e Orban ăsta!
„Am solicitat conducerii celor două Camere să suspende procedurile de dezbatere şi adoptare a legilor. "

😁
Cică merge prin Palatul Victoria și cântă :
Opriti timpul, clipa asta minunata
In suflet vreau s-o pastrez
Sa iubesc si sa visez
In jurul meu sunt flori, flori nascute din dor
Am vrut de atatea ori sa le-mpart si sa spun tuturor
Opriti timpul, nu se-ntoarce niciodata
Momentul primei iubiri
Te transforma-n amintiri.

M spunea...

Adică depesedizatul a susținut proiectele PSD. 😀
Ca tot asta susținea și Leș. Să văd soluția depesedizatului!!!

Huhu Rezea spunea...

Ai dreptate! Uită-te cum câțuiește vorbele vasile FBI de la finanțele lui Mandolică..;(.;)

GO spunea...

În legătura cu acei colegi care s-au aruncat la niște declarații inexistente ale ministrului apărării și premierului, provocând derută printre rezerviștii! Declarații imaginare conform cărora, vezi Doamne, guvernul actual ar tăia indexarea pensiile militare! Filmarea oficială a M.Ap.N. este atașată! La fel și precizările ulterioare ale Biroului de Presă al M.Ap.N.! Nici vorbă de vreo tăiere a indexărilor, ba din contră, în videoclip, premierul și ministrul apărării zic ceva de eliminarea decalajelor/discriminărilor/inechităților între pensii! Și despre care, noi știm bine că nu se poate face fără actualizarea pensiilor militare, actualizare întreruptă brutal de guvernele PSD prin OUG 59/2017 și OUG 114/2018! Mai mult, premierul Orban, la începutul declarației sale, pomenește ceva și de OUG 57 care a afectat pensiile militarilor! Adică despre OUG 57/2015 a guvernului Cioloș care a redus baza de initiere a calcului pensiilor militare de la 80% la 65%. La astfel de lucruri s-au referit premierul și ministrul apărării, nicidecum la tăierea indexărilor pensiilor militare! "De asemenea am mai discutat probleme concrete legate despre inechitățile din sistemul de pensii de serviciu impuse de ordonanța 57 (...). Aștept rezultatul grupului de lucru. Obiectivul nostru este să nu se creeze diferențe între un militar ieșit la pensie în 2016 și unul ieșit în 2019”, a declarat Ludovic Orban. ”Indexarea nu rezolvă această discriminare”, a adăugat Nicolae Ciucă, ministrul Apărării.

Filmarea M.Ap.N. https://www.facebook.com/mapn.ro/videos/2231988140240684/.


Precizările Biroului de Presă al M.Ap.N.! "Obiectivul principal al acestor demersuri este acela de a asigura egalitatea de tratament în stabilirea drepturilor de pensie pentru toți pensionarii militari, indiferent de momentul trecerii în rezervă.
Acest demers nu afectează în niciun fel indexarea pensiilor prevăzută pentru anul viitor.
Toate pensiile militare de stat vor fi indexate cu 4.6 %, începând cu 1 ianuarie 2020, așa cum sunt prevederile legale, sumele aferente acestei indexări fiind prevăzute în proiectul de buget al MApN pentru anul 2020.
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi la sediul MApN, s-a făcut precizarea că aplicarea indexării din luna ianuarie 2020 nu va elimina discriminarea de tratament pentru pensionarii militari, de aceea procesul de identificare a soluțiilor de eliminare a inechităților va trebui continuat". https://radu-tudor.ro/precizari-de-ultima-ora-de-la-mapn-privind-pensiile-militare-pe-2020/?fbclid=IwAR3aQQkceD2cJ-Biu2jo5pNMlam9tPAIDHD1AUFlopcz9dFqIA6lHulFheE

Huhu Rezea spunea...

@Olescu
Vezi-ți tu de treabă că Mandolică a cam scăpat porumbelul în fața lui CIUcă despre ce ar intenționa să facă el cu indexarea de 4,6%, ca să nu adâncească și mai mult diferențele de pensii oficializat în rândul liberalilor ideea că nu ar trebui să fie indexate cu 4,6% și pensiile de 10 000 lei , dar și cele de 2000 lei. Li s-a băgat în cap sumele reale cu care ar creste fiecare. Unul ar lua 460 de lei, în timp ce altul ar lua 92 lei.

Uite cum a relatat Agerpres
Întrebat dacă va fi acordată indexarea cu 4,6% a pensiilor militarilor promisă de fostul executiv, Orban a spus că obiectivul este să nu se creeze diferenţe între pensiile militarilor.
"Aştept rezultatul analizei grupului de lucru care s-a constituit. Obiectivul nostru este să nu se creeze diferenţe în pensii între un militar care s-a pensionat în 2016 şi unul s-a pensionat în 2019. De asemenea, să nu se adâncească acest decalaj prin sistemul diferit de indexare", a mai spus Ludovic Orban.

Iulian Mareș spunea...

Deci "C" poate taia 4,6% dintr-un miel! Adica o copita!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
uite ce declara maestrul Bolcas, exceptia ardeleana:

"Bombă în lege despre viceprim-ministrul din Guvern!

Funcția de vicepremier nu există! Conform articolului 102 din Constituție, alineatul 3, Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.

În schimb, funcția de viceprim-ministru este înființată prin articolul 18 din Codul administrativ, care este OUG, nu lege organică, atrage atenția avocatul Lucian Bolcaș în exclusivitate pentru DC News.

Conform articolului 18 din Codul administrativ, Guvernul este alcătuit din prim-ministru și miniștri. Din Guvern pot face parte: viceprim-miniștri, miniștri de stat, miniștri delegați, miniștri cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru, numiți de Președintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

În Guvernul Orban, Raluca Turcan este viceprim-ministru."

vosi spunea...

Știri pe surse?...BUBLE, soțul pesedistei oportuniste..., vrăjeală!

avianyc spunea...

Pentru cei de pe aci care zic ei că se pricep mai bine ca oricine la ”descâlcit ”tainele limbii române !
Zice domnul ministru Ciucă pe pagina de fb;

"Cu acordul prim-ministrului României, Ludovic Orban, exprimat în urma întâlnirii de lucru de astăzi, Ministerul Apărării Naţionale a demarat, prin structurile de resort, un proces de analiză a soluţiilor legislative prin care să fie eliminate inechităţile în calculul pensiilor militare de stat. Obiectivul principal al acestor demersuri este acela de a asigura egalitatea de tratament în stabilirea drepturilor de pensie pentru toţi pensionarii militari, indiferent de momentul trecerii în rezervă. Acest demers nu afectează în niciun fel indexarea pensiilor prevăzută pentru anul viitor", a scris ministrul Ciucă joi seara pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el subliniază că sumele aferente pentru această indexare sunt prevăzute în proiectul de buget al MApN pentru anul viitor.

Probabil daca actualul guvern cu domnul Ciuca mentinut in structura va rezolva problema pensiilor militare pe ”UNII” de pa aici îi vom vedea cu unghia în gât in prag de apoplexie.

Cu toate ca unii stiu destul de bine ca indexarea diferentiata cu rata inflatiei nu este legala si constitutionala continua totusi să intoxice turma cu ,comunicate ”Agerpres” !!!!!!! in lipsa de ceva mai plauzibil si credibil. Pacat ,mare pacat că sunt in lipsa de idei .
Altii ar putea sti ca ”propunerile psd „ si ” la nevoie de voturi ,proiectul Les” de care nu stia nimeni prin guvern au vechime consistenta in parlament si ar fi putut fi rezolvate daca cineva nu dusmanea ”organele care le-au luat urma la furat”.

Leon spunea...

http://m.ziare.com/florin-citu/ministrul-finantelor-rectificarea-bugetara-va-fi-in-jur-de-26-27-noiembrie-bugetul-pe-2020-prezentat-inainte-de-20-decembrie-1585724

Leon spunea...

http://m.ziare.com/nicolae-ciuca/ministrul-apararii-sustine-ca-analizeaza-solutiile-pentru-eliminarea-inechitatilor-in-calculul-pensiilor-militare-1585729

brenda spunea...

dar orban poate opri ca legile existente la parlament sa fie stopate? parlamentul este for legiitor deci cum poate orban sa impuna asta?

brenda spunea...

si cat timp se va gandi?.....

Leon spunea...


UPDATE: Legea pensiilor se modifică duminică: Pensionare mult mai rapidă pentru munca în condiții deosebite
în Salarizare, taxare & relația cu statul, 15 Noiembrie 2019

Dragos Niculescu
Redactor, avocatnet.ro

Persoanele care, de-a lungul anilor pe care i-au petrecut în câmpul muncii, au lucrat și în condiții deosebite se vor putea pensiona mai repede decât până acum, conform unei legi care se va aplica începând de duminică. Concret, persoanele pensionate începând de duminica ce urmează vor beneficia de un mod de calcul mai avantajos decât cel din prezent.

Angajatorii au obligația de a comunica locurile de muncă vacante. Cum poți evita amenzile
Ești angajator? Ești în căutarea unui loc de muncă? Află care este procedura ocupării locurilor de muncă vacante, conform dispozițiilor legale! Un motiv în plus pentru parcurgerea acestui curs, în cazul angajatorilor, este evitarea sancțiunilor care pot ajunge până la 30.000 de lei, în funcție de dispozițiile legale încălcate.

Măsurile se regăsesc în Legea nr. 215/2019 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial (nr.921/14.11.2019) care va intra în vigoare duminică. Astfel, noile reguli se vor aplica numai pensionărilor care se fac începând din 17 noiembrie 2019.

În primul rând, în lege este stipulat că cei ce au lucrat în condiții deosebite vor primi o lună în plus de vechime pentru fiecare an lucrat în aceste condiții, față de situația de până acum. Adică vorbim de o vechime în muncă suplimentară de patru luni pentru fiecare an de lucru în condiții deosebite, față de trei luni pentru fiecare an, regula de până acum. Modificarea este valabilă pentru activitatea de după 1 aprilie 2001.

În al doilea rând, asta aduce și o schimbare a tabelului cu reducerile vârstei standard de pensionare, la obținerea pensiei pentru limită de vârstă, în funcție de anii lucrați în condiții deosebite. Astfel, dacă până acum reducerea vârstei standard de pensionare se face începând cu un stagiu de cotizare în condiții deosebite de cel puțin șase ani, de duminică, reducerea vârstei de pensionare se va face începând cu un stagiu de cotizare în condiții deosebite de cel puțin un an.

Concret, iată cum se vor aplica, din 17 noiembrie 2019, reducerile vârstei de pensionare în funcție de anii lucrați în condiții deosebite:

Stagiul de cotizare
realizat în condiții
deosebite
(ani împliniți) Reducerea vârstei standard
de pensionare cu:
Ani Luni
1 - 4
2 - 8
3 1 -
4 1 4
5 1 8
6 2 -
7 2 4
8 2 8
9 3 -
10 3 4
11 3 8
12 4 -
13 4 4
14 4 8
15 5 -
16 5 4
17 5 8
18 6 -
19 6 4
20 6 8
21 7 -
22 7 4
23 7 8
24 8 -
25 8 4
26 8 8
27 9 -
28 9 4
29 9 8
30 10 -
Așadar, între reducerea vârstei de pensionare din prezent și reducerea aplicată prin acesastă lege nouă sunt diferențe mari. Spre exemplu, în momentul de față, dacă o persoană a muncit șase ani în condiții deosebite, beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare cu un an, în timp ce, potrivit Legii nr. 215/2019, aceeași persoană va scădea doi ani din vârsta standard de pensionare.

Dacă acum reducerea minimă este de un an, dar aceasta e condiționată de o vechime în condiții deosebite de șase ani, de duminică reducerea minimă va fi de patru luni și va fi condiționată de o vechime în condiții deosebite de un an. Totodată, reducerea maximă este de opt ani, în prezent, pentru 35 de ani lucrați în condiții deosebite, iar de duminică reducerea maximă va fi de zece ani pentru 30 de ani lucrați în condiții deosebite.

Important! Noile reguli se vor aplica exclusiv persoanelor care se pensionează pentru limită de vârstă începând cu data de 17 noiembrie 2019. Persoanele deja pensionate pentru limită de vârstă până pe 16 noiembrie 2019 nu vor putea beneficia de noul mod de calcul. Legea nu prevede nicio măsură de recalculare pentru cei deja pensionați.

Iulian Mareș spunea...

De ce scrii superficialități, mon cher?

Iulian Mareș spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Da, Guvernul Orban poate orice!
Prin OUG!...sau inițiativa legislativă în procedura de urgență, prin asumarea
!
Hai, că îți este simpatic organul, este de-al tău...😁🤗👍😂

Leon spunea...

Rog sa ignorati paragraful cu "Angajatorii sunt obligati sa...30 000 lei amenda...", este un anunt publicitar !

Iulian Mareș spunea...

Brenda,
1 an, până la alegerile parlamentare maximum, sau până la prima moțiune de cenzură împotriva guvernului Orban!
*Să-ți mai zic că tac-su a fost doar maior la Secu?....cred că nu avea liceul terminat sau nu l-a putut finaliza!

M spunea...

"Legea nu prevede nicio măsură de recalculare pentru cei deja pensionați."

Auleo!!!!!!!!!!! Si ce ne facem? Adica nu mai avem pensii egale la functie egala?

Leo spunea...

Leon,
TREBUIE PRECIZAT CLAR :
Se menţine condiţia obligatorie pt. a beneficia de această pensionare mai devreme , DOAR DACĂ SE REALIYEAYĂ STAGIUL COMPLET DE 35 DE ANI DE COTIZARE. Dacă ai realiati 34 de ani / 11 luni / 29 zile , toți in CD , nu ai nici un beneficiu...........

Iulian Mareș spunea...

DNA-ul lui Iohanu!

Un consilier prezidențial pe sănătate, Virgil Păunescu, un manager de spital din Timișoara, Bogdan Ciprian, și un om de afaceri, Vlad Francis Iman, sunt eroii unei mușamalizări spectaculoase, realizată în mai 2019 de către procurorul DNA Ionela-Crina Bălan.
Citeşte întreaga ştire: Ca să îngroape un dosar de corupție din sănătate, un procuror DNA a căutat firma Agro Vlad, făcându-se că nu vede firma Agro-Vlad!

https://www.libertatea.ro/stiri/dosar-de-coruptie-din-sanatate-ingropat-procuror-dna-firma-agro-vlad-2801834

*Numai autiștii din zona #2%, în frunte cu Autistul Nr. 1, pot felicita rahaturile astea!

Iulian Mareș spunea...

Ah, uitasem ceva...!
Pe timpul rupturii alianței Base-Tari, Călin i-a demis pe toți miniștri și numiții in institutii din PDL! Kiori și-a jurat in barbă că va termina PNL-ul după același model că și succesorul lui, însă guvernarea Tăriceanu -PNL a supraviețuit grație unui sprijin parlamentar discret și inteligent din partea PSD!
Acum, mințile fierbinți ale PDL-istilir ce au infestat istoricul PNL vor sânge și răzbunare pe PSD!
Uitati-va bine la figurile lor și veți vedea vendeta și spurcăciunea PDL-ista, cea care a stricat viața politică românească!

Leon spunea...

@M, este vorba de Legea nr.263/2010, NU de Legea nr.223/2015, citeste mai atent si spune-mi ce n-ai inteles..!

avianyc spunea...

2M Cei pensionati au fost deja recalculati in urma greselii facute prin trecerea de la legea 19 la legea 263 cand cei din grupa I de munca pe L 19 au fost trecuti din greseala in grpa a II -a de munca pe L 263.
Trecerea s-a facut in urma castigarii in justitie si la CCR a proceselor si nicidecum din sublima grija a guvernelor plimbarete pe le guvernare.
aceasta modificare nu aduce niciun avantaj cuantumului decat doar posibilitatea pensionarii mai devreme fata de varsta standard.

Iulian Mareș spunea...

M,P
Legile nu sunt retroactive decât în situații speciale....

Leon,
15 ani in CS ce prevede?

Militar de la 14 ani spunea...

Comunicatul de presă de ieri, 14.11 2019, nu există în arhiva biroului de presă. Pe 14.11.2019 sunt 3 comunicate 233,234,235 niciunul în legătură cu indexarea pensiilor cu 4,6%.
Ce să credem? S-a transmis prin NT la A3? Poate e într-un carnet și nu a fost urcata pe site. Dar altele... sunt la zi.

Leon spunea...

Leonard, Art.55, al.1) Persoanele care au realizat STAGIUL COMPLET DE COTIZARE( vezi Anexa nr.5..), au dreptul la pensie pentru limita de varsta , cu reducerea varstelor standard de pensionare, conform Tabelului din Legea nr.215/2019:in luna noiembrie 2019,pentru FEMEI,din cei 61 de ani si doua luni, se scad 10 ani daca are 31 de ani si 2 luni de conditii deosebite.
Observatie personala: conditiile deosebite de munca se acorda din anul 2001( inainte fiind grupa a II a de munca ), deci pana in prezent se puteau obtine numai 18 ani..!
poate este nevoie de norme de aplicare !
Un avantaj exista totusi, creste punctajul acordat pentru anii rezultati in plus , de exemplu ptr.30 de ani se acorda acum 10 ani fata de 7ani (25% pentru cond.deosebite..)
@Iulica, CS sunt prevazute de alt articoldin L.263, art.55.al.1) lit.b) modificat deja de Legea nr.221/2018.
Inca odata se vede ca alesii nostri nu se prea pricep sa faca legi CLARE si CORECTE..!

Leon spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

Ciucă va fi nevoit sa oprească rostogolirea bulgarelui aruncat de prostul Sica Mandolică cu indexarea diferențiata și cu proiectul de lege de inlaturarea inechifatilor. Estimez ca în primele zile ale săptămânii viitoare va ieși cu ceva palpabil pentru a nu aduce daune în turul 2.
Si mai catastrofal pentru Leneșul de la Cotroceni este dacă și cei 5 milioane de pensionari au înțeles ca majorarea de 40% de anul viitor va fi tot diferențiată.

Sorina spunea...

Dacă vlajganul de neamt ramane la cotroceni! Incepe lupta pentru parlamentare si.locale si poate ada sa există posibilitatea da ne chem.cu ceva si pe dl Ciuca nu.il il refuza dar sa vedem

avianyc spunea...

Doar pesedistii rostogolesc bulgarele fake news,casca ,taieri de pensii ,etc.
Ce nu le convine desi contine adevar nu rostogolesc si nu publica.
Balonul este rotund.
Dupa faza pe case ,ceasuri, urmeaza faza pe fotbal.

Ein Stein spunea...

Daca Ciuca ar fi de buna credinta, si ma indoiesc, ar trebui sa analizeze de ce nu se aplica legea salarizarii pentru militari si nu de ce legea pensiilor produce inechitati. Ar trebui sa se intrebe cum e posibil ca un gagiu cu o solda bruta de functie de numai 1000 lei ajunge sa primeasca 25 000 lei brut, i se pare firesc? Ce pensie va lua acesta si cum va avea o pensie egala fata de unul de pe aceasi functie, grad, vechime, pensionat in urma cu 5-10 ani? Pana nu se aplica legea salarizarii si angajatilor de la aparare, practic si teoretic este imposibil de a elimina "inechitatile", cum zice el vechime, grade egale pensie egala indiferent de data iesirii la pensie. Nu are cum, nu se poate. E doar vrajeala ieftina si o incercare de tragere de timp, asa cum se intampla de foarte multi ani.

Ein Stein spunea...

Asta cu indexarea e alta mizerie de politruc uns cu toate alifiile. Procentul de indexare rezulta din rata inflatiei si are rostul de a compensa cresterea costului vietii. Despre mizeria cu procente, bla, bla, am mai scris si am sa reiau. Una e sa aplici 4% unei pensii de 1000 lei si alta e pentru unul cu 20 000 lei in conditiile in care preturile au crescut identic pentru cei doi, o paine costa la fel pentru amandoi, din pacate pentru cel cu 1000 lei in niciun caz cei 40 lei nu va acoperi cresterea costului vietii pe cand celalalt e miluit cu varf si indesat depasind cu mult cresterea preturilor.
Indexarea ar trebui sa se acorde in suma fixa, identica, pentru toti pensionarii iar suma ar trebui calculata functie de cosul minim de consum si nu ticalosii rezultate din scaderea pretului la karatului de diamant, la autoturisme sau yachturi de lux, amestecate cu cresterea pretului painii sau a litrului de lapte.
Printre putinele lucruri bune in materie de legi, facute de PSD, este legea salarizarii unde functiile sunt platite cu sume fixe si nu ticalosii rezultate din procente, contopistii din armata sunt terifiati de aplicarea legii si fac tot posibilul pentru a impiedica aplicarea ei si la aparare-ordine ......

Ein Stein spunea...

Cea mai saraca tara din Europa, Romania, inregistreaza cea mai mare rata a inflatiei, macar suntem si noi primii la ceva. In asemena conditii, cu cele mai mici salarii si pensii guvernul se incapataneaza sa nu puna ordine in compensarea cresterii preturilor, merg pe acelasi principiu sanatos, "daca n-ai de ce sa ai?"
E greu de crezut ca asazisa "dreapta" se va apleca cu atentie asupra problemei, daca nu a facut-o un partid social democrat, in conditiile in care noii sositi la conducere au de hranit muuuulte guri flamande satule de opozitie. Romanului trebuie sa-i vina mintea la cap si sa priceapa ca nu e de gluma cu indivizii astia, indiferent de culoare politica, care se autoproclama "politicieni", suntem noi si ei. Ei putini si hoti, noi multi si prosti.

Ein Stein spunea...

Tu incapatanandu-te sai tii palma la cur lui Iohaus Klaunis pana la urma tot o sa te alegi cu niste "sampon" in palma, e doar chestiune de timp.

Ein Stein spunea...

@huhurez
Stai linistit, prostia lui Orban il va ajuta pe deplin pe Ciuca in a pastra starea actuala. Doar nu-ti faci iluzii ca Ciuca ar vrea sa faca ceva concret?

Huhu Rezea spunea...

@Ein Stein
Ce ai băiete, ți-a suflat Mandolică în gură?
Nu este sumă fixă valoarea punctului de pensie? Majorările de pensii sunt de fapt majorări ale valorii fixe a punctului de pensie, așa cum pentru salariați, din anul 2022 va fi majorata valoarea coeficientului 1 de 2500 lei.
Diferența este dată de numărul punctelor de pensie și de numărul coeficienților.
Cum poți să mai gândești că mărești totalul salariului sau al pensiei cu o sumă fixă?
Strici întreg echilibrul.

Leon spunea...

Foarte buna propunerea cu INDEXAREA ANUALA IN SUMA FIXA..!
O sustin si eu !

avianyc spunea...

Nimeni in afara de Huhurez nu a spus ca pensiile se indexeaza diferentiat.
Nici nu ar fi legal-constitutional posibil.
Norocul mare al rezervistilor va consta in mentinerea in functii si structura a dnului Ciuca ,singurul ministru care nu a cotizat pentru acest post si care stie realitatea din sistemul de pensii.
Ma bazez pe cuvatul unui militar de cariera in comparatie cu a unui civil oarecare cotizant pentru post.

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Același răspuns și pentru d-ta.
Ce se întămplă, v-ați pierdut logica?

avianyc spunea...

Norocul rezervistilor in rezolvarea diferentelor din sistemul de pensii va consta in mentinerea domnului Ciuca in sistem ,singurul care cunoste in detalii problema

Am incredere in cuvantul unui militar de cariera mai mult decat in cuvantul unui civil oarecare care a cotizat pentru post.
Nimeni nu a spus ca pensiile se indexeaza diferentiat si nici nu ar fi posibil legal-constitutional.

Leon spunea...

@Huhule, pensiile militare se indexeaza numai cu rata inflatiei, nu au legatura cu VPP..!
Sa zicem ca Pensia medie in SNAPOPSN este de 4000 de lei, o inmultim cu 4,6% si obtinem o suma fixa de 184 lei.
Aceasta suma de 184 lei este platita lunar de la 01.01.2020 si la pensia de 1000 de lei, dar si la pensia de 10 000 de lei.
Este posibil si este mai echitabil asa !

M spunea...

Propunerea nu e rea in sine dar doar daca vine la pachet si cu impozitarea in suma fixa!
Adica de ce unuia sa ii iei impozit 1000 de lei si altuia doar 5 lei? Nu tot cu o gura mananca si ala? Nu tot la un doctor se duce? Ala care da 1000 de lei impozit are parte de servicii mai bune?

Repet: eu cred ca anumite sporuri ale celor activi ar trebui sa fie date in suma fixa (nu procentuala) dar indexarea cu inflatia ESTE PESTE TOT IN LUME PROCENTUALA.

M spunea...

Spune domnia ta:
"Persoanele deja pensionate pentru limită de vârstă până pe 16 noiembrie 2019 nu vor putea beneficia de noul mod de calcul."

Eu spun:
"Auleo!!!!!!!!!!! Si ce ne facem? Adica nu mai avem pensii egale la functie egala?"

Citeste atent si spune-mi ce nu ai inteles?😁
Eu zic ca de multe ori legile neactionand retroactiv unii pierd anumite sanse, iar altii le castiga.
Eu faceam deci trimitere la lozinca: "pensie egala la functie, grad, conditii de munca, culoarea parului si numarul de la pantofi"
Multi insista: "OK! Recalcuare a pensiilor dar:
- sa imi dea si mie salariile compensatorii,
- sa imi dea inapoi munca depusa pentru sarcini pe care ala pensionat acum 20 de ani nu le avea!

Huhu Rezea spunea...

Cătalin
Poate ai d-ta decenţa să nu mai fii impertinent când scrii pe acest blog. Pune mâna şi citeşte toate declaraţiile lui Orban, rareş bogdan şi cîţu despre pensii în general şi despre cele speciale ...în special?
De ce crezi că a mai fost nevoie ca MApN să mai vină cu precizări după elipticul discurs al lui Mandolină?
După exprimare eşti o doamnă care se teme că se dărâmă şandramaua de la Cotroceni.

Huhu Rezea spunea...

Aici discutăm despre ce vrea sa facă ciuma galbenă a lui Iohannis. Ce a făcut ciuma roșie știm.

Leon spunea...

@Catalin, hai sa mai radem si noi..)).
https://m.dcnews.ro/doua-gaini-la-palatul-cotroceni-video-viral-curaj-gaina-ca-te-tai_711314.html

M spunea...

@Cătălin - știți părerea mea despre Olguța. Am spus deseori că eu nu votez PSD cât timp parașuta e în acest partid.

PSD (Ponta) a dat o lege 223 rezonabilă. Mai sunt aspecte de corectat.
PSD (după Ponta) a dat niște oug proaste.
OK sunt ciuma Roșie.

PNL a tăiat pensiile militare, a tăiat pensiile în plată, a dat afară 15.000 de către SNAOPSN. Ce ai făcut ei bun pentru SNAOPSN în ultimii 10 ani?

Păi ăștia sunt MOARTEA GALBENĂ.

CONCLUZIE : de la PSD ne putem aștepta la ceva bun, de la PNL niciodată!

M spunea...

😁 Acum am văzut comentariul. Deja am răspuns mai sus! 😁

Leo spunea...

Cătălin așa am şi eu informaţia. În plus am auzit că se discută și analizează şi posibilitatea acordării de o sumă fixă pt. toţi pensionarii , în locul procentului de 4,6%. La anul am auzit și eu , că va fi cum ai spus tu.
CORECT.

kostas spunea...

Ein Stein schimbati nickname-ul,ala era destept.Cum sa dea indexare fixa la toata lumea? Unul cu salariu de 10000 lei a contribuit la pensii de 10 ori mai mult decat unul cu salariu de 1000 lei. Cum sa ia indexare la fel la pensie, aceeasi suma amandoi? Si nici de legea salarizarii habar nu ai! Valorile functiilor care le vezi tu in tabel sunt calculate pentru salariu minim de 2500 lei, care normal ar trebui sa fie in 2022,dar le-a trecut si ca suma, sa fie mura-gura,pentru cei ca tine. Dar ele sunt trecute si procentual din salariul minim. Daca salariul minim va creste peste 2500 lei atunci si functiile vor creste in functie de coeficientul de ierarhizare prevazut pentru fiecare functie.Sper c-ai inteles.

Huhu Rezea spunea...

Foarte corect,@Kostas! Ia-i la întrebări pe socialişti!

Ein Stein spunea...

@Huhurez
Cine stie, mi-o fi suflat dar nu in gura.
Daca eu anul trecut din pensia mea de 1000 de lei imi cumparam 30 de paini, anul asta pot sa cumpar doar 20, indexarea de 4,1% imi aduce 5 paini, per total acum pot sa cumpar doar 25, deci o duc mai rau, am o pierdere reala de 5 paini. Cu alte cuvinte nu-mi dai voie nici macar sa raman la fel de sarac, ma vrei si mai sarac, asta e masura de dreapta, adica ce-mi pui mie in carca.
Daca s-ar aplica o indexare in valori concrete, lei nu procente, calculate real functie de cosul minim de cumparaturi ar trebui sa primesc o suma care macar sa-mi acopere pierderea puterii de cumparare, adica acele zece paini lipsa nu doar a cinci, lasa-ma macar la fel de sarac.
Echilibru stricat?
Daca eu anul trecut am avut pensia de 1000 de lei si tu 10 000 lei, diferenta intre noi e de 9 000 lei. Daca am primi amandoi aceasi suma fixa calculata, zice Leon 184 lei, eu as primi o pensie de 1184 iar tu de 10 184 lei. Diferenta intre noi se pastreaza tot la 9 000 lei, facand abstractie de devalorizarea leului raportat la alte valute nu vad niciun echilibru stricat.
Ia fa calcule aplicand indexarea de 4.1% la cele doua pensii si vezi unde se strica echilibrul. Pe de alta parte nu trebuie sa uiti ca suntem pensionari si nu trebuie sa ne departajeze criterii de performanta, vechime, studii, etc. Asta s-a facut cand am iesit la pensie si ni s-au calculat cuantumurile pensiilor, atunci am fost departajati. Lasa-ma macar la fel de sarac nu ma baga in rahat de tot doar de dragul de a raporta o inflatie cat mai mica si ticalos calculata.
Acea suma cu care ar trebui indexate, pensiile cel putin, ar trebui sa rezulte din diferenta cosului minim de consum din anul anterior si cel din anul curent, IN LEI NU IN PROCENTE.
Am scris si repet, folosirea marimilor abstracte pentru a scoate in evidenta ceva e o ticalosie si praf in ochi din partea politicienilor, practica de care uzeaza din belsug.
Nu uita sa Romania e stat social conform Constitutiei.

Ein Stein spunea...

@avyanic
Iar stai pe pietroi, numa stai.

Huhu Rezea spunea...

Dacă cele 2 pensii au fost stabilite după aceleași reguli, majorarea se face la fel.

Ein Stein spunea...

@kostas
Unul care are salariul 10 000 de lei si contribuie de 10 ori mai mult ca altul care are doar 1000 de lei va avea si pensia mai mare de 10 ori. Indexarea cu rata inflatiei este o masura sociala acordata de stat pentru a compensa pierderea puterii de cumparare pierduta si nu pentru a te face mai bogat. Daca pricepi lucrul asta ai sa gandesti ca un om mare. Tu cati ani ai "contribuit"?
Huhurezule eu am doua joburi, la privat, si lucrez intr-un domeniu care-mi justifica nickname-ul. Ce nu intelegi voi astia de dreapta vopsita e ca indiferent ca esti de stanga sau dreapta trebuie sa ai compasiune si grija de cei mai putin ajutati de soarta.
Cam incepe sa se ia spoiala.

Ein Stein spunea...

Ma tem ca nu pricepi care e rostul indexarii. Indexarea se face pentru a compensa pierderea puterii de cumparare prin inflatie si nu de a-ti pastra standardul de viata. Chiar daca par unul si acelasi lucru sunt doua chestiuni diferite. Standardul de viata, ca vrei sau nu iti va scadea in continuu, spre exemplu rata inflatiei nu ia in calcul deprecierea leului in comparatie cu alte valute sau aur. Deci standardul tau se va deprecia an de an chiar daca primesti indexare sau nu, in fond statul nici macar nu predinte ca iti garanteaza standardul de viata.

M spunea...

@Ein Stein - poti sa faci si calculul invers, cate paini isi lua ala cu 10.000 de lei pensie DOAR DIN IMPOZITUL PLATIT?
Sau domnia ta vrea ca cresterea sa fie in suma fixa si impozitul in procente?

Inflatia se calculeaza IN PROCENTE deci si "corectia" se face in procente. Solda de functie creste cu o valoare fixa deci rezulta crestere fixa a partii reprezentate de SF in pensie? Clar?

Impozitul reprezinta contributia fiecaruia la bugetul de stat (cu exceptia diasporei care NU contribuie) si este calculat in procente. Da, ar fi misto sa fie calculat in suma fixa! Daca e bal, bal sa fie!

Am constatat ca atunci cand creste pensia unii se supara: "Auuuu, in procente, pai cat IAU EU si CAT IA ala", dar atunci cand e vorba de impozit nu mai zic: "Auuuu, in procente, pai cat IMI IA MIE si CAT II IA LUI ala"

avianyc spunea...

@ ein stein
Trebuie sa retii că nu tin nici eu si probabil nici altii din opozitiae cu dnul Huhurez palma lui Iohanis . Nici nu am votat ,nici nu voi vota ,decât daca voteaza dnul Huhurez si numai in scopul de a-i anula votul. Asta tinand cont ca nici dansul nu a votata la primul tur.
Placerea pe aci consta în tentativa de a-i fura dnului Huhurez doctrinele olgo-dragniste cu care doarme sub perna si de a-l provoca sa ne mai atribuie câte o fituică pe frunte cu nume si prenume precum (iohanisti, sorosisti ,mă tu ala de 14 ani ,etc)
Faptul ca ne intarâta cu topice pe gustul domniei sale nu face decât să merga blogul si să vina profitul.
În subconstient cred ca si dumnealui nu crede in ”minunile olgo-dragniste” care au divizat societate ajungandu-se la ura intre bugetari si angajatii la privat ,intre militari si civili, intre diaspora si ”iubiții ” dnului Huhurez si nu numai,etc si care au impins la inaintare o doamna (”mama natiunii ”) care nu prea stie ce să pună in ”ciorba nationala”.
Chiar mi-a placut o expresie de-a lui Pieleanu pe la Latrina 3 care spunea (femeia asta este mult peste noi” . Am zis in gand ,poate peste Huhurez si Leon .
Mă mir cum i-a scapat zicerea dnului @ Leon.

Leon spunea...

@M, de ce amesteci merele cu...prunele ?
Impozitul edte stabilit de Codul Fiscal, iar indexarea pensiilor(militare) este stabilita de Guvern prin Ordonante de Urgenta(de regula).
Cred ca stii ca Veteranii de razboi primesc Sume fixe la Indemnizatii, ajutor la caldura, etc.
Un stat social asta ar trebui sa faca, sa micsoreze raportul intre veniturile minime si maxime..!
Ti se pare normal ca o pensie militara la MApN , minima sa fie de 704 lei iar una MAXIMA sa fie de 70 000 de lei, un raport de 1 la 100 ?

avianyc spunea...

@ein stein
Ce sustii este moral . Nu tot ce este moral este insa si legal in actualul context legislativ.
Nici proportia 1 la 14 intre salarii nu este morala . De aici ar trebui pornit . Probabil un 1 la 4 sau maxim 5 ar atenua efectul si ar fi mult mai echitabil. Si atunci adaosul cu cresterea inflatiei ar fi mult mai echilibrat.
Dar daca la noi dupa vorba lui Mitică de la Ligă ”unii lucreaza 24 din 24 -uneori si noaptea” si se inscriu la 14 ce poti sa le faci. Adica in 8 ore (parlamentar ,prof univ - medic la spital - medic la cab privat -etc ) ...........

M spunea...

Hai că ne pierdem timpul cu aberații economice.
Ăla de a contribuit de 10 ori mai mult are pensie de 10 ori mai mare. La prima indexare, el ia 500, ălălaltul ia tot 500. Boul care a contribuit de 10 ori mai mult nu mai are pensie de 10 ori mai mare ci doar de 7 ori mai mare. Atunci declarăm toți salariu minim.

Știți o singură țară în care indexarea cu inflația să se facă în sumă fixă? Chestia asta nu am mai auzit-o nicăieri.

Dar, din nou, ce ziceți de un impozit în sumă fixă? Să zicem 1000 de lei/lună. Cel cu 1000 pensie mai ia ciuciu, ăluilalt îi rămân 9000. 😁

Totul e relativ! 😁

M spunea...

"Ti se pare normal ca o pensie militara la MApN , minima sa fie de 704 lei iar una MAXIMA sa fie de 70 000 de lei, un raport de 1 la 100 ?"

Evident că nu!!!!! Mai ales dacă vorbim de pensie pentru vechime integrală.
Cât dracu a avut ăla salariul de are pensia 70.000 de lei ca nu din prăpăditele de indexari.

Iar domnia ta începi să le amesteci cu eleganță. Indemnizațiile sunt în sumă fixă.

Am însă impresia că nu aveți habar de ce e ăla "stat social". 😁

Dar mai comentez doar când răspundeți la o întrebare : știți un stat în care indexarea cu inflația se face în sumă fixă?
Sau un stat în care impozitul este în sumă fixă?
Doar în comunism urma să renunțăm la bani și să ne prezentăm, planificat, să ne luăm rația stabilită științific de mâncare, haine, combustibil,etc. Micuților comuniști! 😁

Leon spunea...

@M, Da,...stiu un Presedinte care pe 21 Decembrie 1989 a promis ca va majora salariile cu 100 de lei..:))
Dar asta este soarta Patriotilor romani, sunt tradati de cei de langa ei !

M spunea...

Aici sunt de acord cu Dumneavoastră.

Viorel spunea...

Citez din domnul Ein Stein:
„Pe de alta parte nu trebuie sa uiti ca suntem pensionari si nu trebuie sa ne departajeze criterii de performanta, vechime, studii, etc”.
Atunci de ce în comentariile de pe acest blog unii se tot laudă cu gradele pe care le au și funcțiile pe care au fost încadrați și nu vorbesc ca de la pensionar la pensionar.
Mai mult, pașii unora au ajuns prin anticamerele mai marilor țării, oare în ce scop, personal (o funcție, ceva) sau pentru a ne expune doleanțele ?
Unii chiar au jignit pensionari cu grade mai mici și atunci nu prea se leagă cu afirmația de mai sus.
Domnul Ein Stein, criteriile de performanta, vechime, studii, etc., ne departajează pentru că, ele stau la baza calculării valorii pensiei și face diferența dintre noi.
„Indexarea se face pentru a compensa pierderea puterii de cumparare prin inflatie si nu de a-ti pastra standardul de viata”.
Îmi permit o glumă / întrebare ca de la pensionar la pensionar; sunteți pro Klaus Werner Iohannis de v-ați ales ca pseudonim fizicianul german Albert Einstein ?
Dacă sunteți pensionar militar și prin gradul, funcția, pregătirea, relațiile pe care le aveți (dacă le aveți-relații) cu lumea politică, interveniți pentru a se introduce pe lângă coeficientul de inflație și cei 50% din creșterea anuală a salariului mediu pe economie cum a fost înainte și atunci poate cât de cât putem să ne păstrăm un standard de viață acceptabil (nu mai vorbesc de actualizarea pensiilor ori de câte ori se modifică solda de grad, funcție la activi).
Cică în România, lumea nu este săracă ci pretențiile sunt mari, nu le mai place Dacia, vor Mercedes, nu vor TV. alb / negru, vor în mai multe culori cu diagonala de 1 m dacă se poate, pâinea neagră nu mai este bună, vor pâine graham și tot așa până se satură de toate.
Mulțumesc, o seară bună.

CEZAR spunea...

Hop..Hop....va incurcati in aberatii ca sa justificati una sau alta ..
Stati linistiti si pe ..petroi cum zice distinsul....
Va fi LEGE NOUA...pe CONTRIBUTEALA ..baza solda de functie si grad..actualizate..plus OMM si pensia suplimentara in procentele stabilite functie de anii de contributie..
Va disparea CUANTUMUL (hotia) cel mai avantajos ..
Simplu este ...
S-a facut CURATENIE ?? S-a facut..
Doar un Comandant de Arme intrunite poate sa gandeasca ..SIMPLU..CLAR si EFICIENT...
Astia care defilati pe aici ..de cate ori ati stat in fata harti si ati zis..AM HOTARAT.....??
Doar pantaloni rupti in cour prin birouri ..
Hai ..pa/.....!!

Ein Stein spunea...

@M
Habar n-am care e interesul tau si nici ca ma intereseaza dar am sa scriu cateva cuvinte, nitel mai multe, pentru ceilalti care poate inteleg ce vreau sa spun.
La sfarsitul anului 2018 cosul minim de consum era de 2300 lei, la inceputul anului 2019 cosul era de 2600 lei, diferenta de 300 lei. Rata inflatiei aplicata la anul 2018 a fost de 1.3%. Intrebarea mea e, ti-a crescut tie pensia in anul 2019, prin INDEXARE, cu 300 lei?
In anul 2015 cosul minim de cumparaturi a fost de 1700 lei, in anul 2019 este de 2600 lei, o diferenta de 900 lei. Intrebare, ti-a crescut pensia in perioada 2015-2019 prin INDEXARI succesive de +1.1, -0.6, -1.5, +1.3% cu 900 lei?
In anul 2020 cu certitudine cosul minim va depasi cu usurinta 3000 lei, tinand cont de cresterile succesive a salariului minim. Intrebare, cei 4.6% INDEXARE, va acoperi cresterea de 400 lei a costului real al vietii? Asta in conditiile in care guvernul iti va da acei 4.6% deoarece la tipul de pensie pe care o ai acordarea ramane la cheremul si toanele guvernului.
Te deranjeaza ca unul care are o pensie de 1000 lei ar fi primit si el tot 900 lei in plus? Cat ar fi trebuit el sa primeasca in plus la pensie, in opinia ta, astfel incat el sa poata sa supravietuiasca dar si sa-ti satisfaca gomosenia? Tot o arzi cu aia ca nu vrei sa se ia de la altul sa-ti dea tie, bla, bla... dar vad ca nu mai poti de grija altora.
Daca esti asa de indragostit de indexare cu procente si corect pana in maduva oaselor de ce atunci cand inflatia a fost negativa nu ai mers la guvern sa bati cu pumnul in masa ca tu vrei sa ti se taie cu 0.6%, 1.5%, ca asa e corect? Scuteste-ma cu problemele tale incuietoare care nu au absolut nicio relevanta si nici legatura cu discutiile.
Tu ia aminte la ce am scris eu mai sus si vezi cati bani ar fi trebuit sa iei in plus la pensie daca s-ar fi aplicat un criteriu real si minim

Ein Stein spunea...

@Viorel
Daca tot citezi din mine fa-o macar pana la capat nu ciugulind de ici de colo ca denaturezi ideea si ma faci sa cred ca esti trol. Tot ca negluma, Einstein a fost evreu.

Ein Stein spunea...

@avyanic
Colegule sunt multe de facut si trebuie vointa politica uriasa, altfel nu se poate, anul 1848 ar trebui sa fie de referinta pentru orice politician roman patriot. Ai vazut ce prostie am scris la sfarsitul frazei?
Ce putem noi sa facem? Pentru inceput sa nu ne mai lasam imbroboditi de tot felul de politruci.

M spunea...

Te deranjeaza ca cineva are alta parere decat tine?
Daca iti pun doua intrebari de bun-simt dumneata, marele Eun Stein, le considera incuietoare?

Raspunde: daca nu iti place procentual esti de acord ca si impozitul sa fie in suma fixa! Nu suntem toti egali? Nu e stat social?


Inteleg pentru Dumnezeu ca dumneata confunzi politicile fiscale dar si pe cele de ordin social. Nu stiu ce lucrati dar .... sper ca nu mai sus de magaziner! 😁

NU ma deranjeaza ca unul cu o pensie mica sa primeasca in plus. Ma deranjeaza, dar rau tare, prostia! Tot dai exemple cu ala cu pensia militara de 1000 de lei. Aia e pensie pentru limita de varsta?

Dar prostia e mare! Cosul mimim se calculeaza pe familie (2 adulti si doi copii) nu pe persoana! Lasa ca inveti tu chestiile astea! Dar daca s-ar lua cineva dupa mintea ta probabil ca si crsterea pensiei ar fi diferentiata pe rural si urban! "valoarea coșului minim lunar al unei familii – 2.100 de lei, dacă locuiește în mediul rural, şi la 2.600 de lei, dacă locuiește la oraș." - am cautat de unde ati luat valoarea aia!

Iti dai seama ce prostii scrii tu aici?

Pe tine vad ca te doare cat e indexarea unuia sau a altuia! Ai deschis discutia asta. Te roade ca inflatia se calculeaza procentual deci si indexarea se calculeaza tot procentual. Scuze, dar esti de ras!

Dar spui prostii in continuare. acordarea ramane la cheremul si toanele guvernului. Nu bai, desteptule! E in lege!

Vrea muschiul tau sa ii dai 100.000 de lei aluia cu pensie de 1000 de lei e treaba ta. Argumenteaza! Dar nu te lega de principii economice valabile din SUA pana in Australia! Acum dupa mintea ta ar trebui sa renuntam si la legea gravitatiei? Nu iti place tie ca tot cazi in nas!?

" cati bani ar fi trebuit sa iei in plus la pensie daca s-ar fi aplicat" Nu intelegi ca ce imi place mie sau nu NU ARE RELEVANTA!!!! Indexarea cu inflatia ESTE PROCENTUALA. Eu nu am gargauni de megalomanie ca domnia ta care crede ca tot ce nu il avantajeaza PERSONAL este gresit si deci trebuie inlaturat.

Spune-i "indexarea Ein Stein", fa tu o formula care sa iti convina tie si promoveaz-o ca proiect de lege. Lasa dracului lucrurile la care nu te pricepi!

Viorel spunea...

Țepeș
Domnule Ein Stein
1. Ca să fiu trol, (redau după dex: zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, întruchipând forțele rele ale naturii) nu am cum și le iau pe rând: zburdalnic nu pot fi deoarece am o vârstă iar piciorul drept îmi este amorțit de sus până jos cică datorită diabetului, în munți nu trăiesc pentru că în zona unde locuiesc nu sunt munți, în păduri nici atât pentru că au dispărut fiind furate de cei pe care îi susțineți la putere iar la sfârșit pot să vă spun că și în mine și în dumneavoastră și în orice om de pe pământ există un mic drăcușor care se declanșează uneori întruchipând acele forțe rele ale naturii (umane/din naștere).
2. O fi fost Einstein evreu pentru că spuneți dumneavoastră, pentru poporul german el este german nu evreu.
Zinedine Yazid Zidane s-a născut la Castellane o subdiviziune administrativă a Marseille din Franța, la origine este algerian, francezii îl consider 100% francez, pentru că s-a născut în Franța.
Numai în România nu se recunoaște în integralitate cetățenia adevărată a celui ce s-a născut aici. Poți fi țigan, ungur (nora mea din Sighetu Marmației are străbunicii, bunicii și părinții unguri, dar pe C.I. a cuscrilor și nurorii scrie la cetățenie-ROMÂNĂ), etc.
3. „In anul 2015 cosul minim de cumparaturi a fost de 1700 lei, in anul 2019 este de 2600 lei, o diferenta de 900 lei. Intrebare, ti-a crescut pensia in perioada 2015-2019 prin INDEXARI succesive de +1.1, -0.6, -1.5, +1.3% cu 900 lei”?
În comentariul dumneavoastră nu apare (mă uit pe Decizia de pensie) procent indexare/majorare aferent anului 2016/5%, nu apare 5,25% din 2017, nu apare eliminarea CASS/5,5%, eliminarea impozitului până la 2.000 lei și reducerea lui de la 16 la 10% peste 2.000 lei și atunci vă întreb la ce coș minim vă referiți, la ce perioadă și despre ce indexări este vorba ?

Ein Stein spunea...

@M
Ai perfecta dreptate.
@Viorel
In comentariul meu nu apare despre ce spui pentru ca eu am scris doar despre INDEXARE.
In rest la fel si tu ai perfecta dreptate ca cel dinainte.

M spunea...

Mai avem noi partide "nationale" sa nu zic "nationaliste"?
Mai zice Partidul National Liberal "prin noi insine"?
Mai este Partidul Social Democrat de stanga?

In Romania sunt doua blocuri politice: PSD si anti-PSD.
Primii au cam 25% din cei ce voteaza (studii maxim liceu si varsta de la 45 de ani in sus).
Ceilalti au cam 35% din cei ce voteaza luand restul respctiv studii maxim liceu si varsta sub 45 la PNL si studii superioare, indiferent de varsta la USR.

Studentii peste tot in lume sunt de stanga si nationalisti - la noi sunt de dreapta sau de extrema dreapta si globalisti.

Unde sa se bage si un partid NATIONAL, care sa aiba in vedere interesele ROMANIEI?

Va inteleg frustrarea. Am aceeasi frustrare si eu! 😁 Nu ma regasesc nici in politicile ce au alunecat spre dreapta ale PSD, nici in politicile globaliste sau neo-marxiste. PSD-istii imi spun ca sunt cu PNL, ailalti ca sunt Ciuma Rosie.

Romania este mai divizata ca niciodata iar daca partidele sunt de inteles in cautarea electoratului atunci PRESEDINTELE ar fi trebuit sa fie integrator, echilibrat si nationalist. Johannis e exact pe dos! Iar Dancila nu are si nici nu o sa aiba forta. Vai de capul nostru!