Un produs Blogger.

sâmbătă, aprilie 30, 2022

Precedentul Kosovo, invocat de Putin în discuțiile de la Moscova cu Secretarul general ONU

18 comments

Marți, 26 aprilie 2022, după mai multe ezitări cauzate de declarațiile anterioare ale lui Antonio Guterres, Vladimir Putin l-a primit pe oficialul ONU, cu aceeași răceală pusă în evidență de lunga masă la care îl primise și pe Macron.

 Putin i-a explicat lui Guterres că decizia Moscovei de a recunoaște republicile separatiste Donețk și Lugansk s-a bazat pe precedentul din Kosovo, sprijinit de SUA și NATO și consolidat juridic de o decizie a Curții Internaționale de Justiție. 

 Republicile din estul Ucrainei au apărut după ce locuitorii lor au respins lovitura de stat de la Maidan-Kiev, din 2014, a explicat președintele rus, în timp ce noii oficiali de la Kiev au optat pentru o soluție militară care a dus la impasul de opt ani din Donbass.

Putin:

„Îmi amintesc foarte bine decizia Curții Internaționale de Justiție, care prevede că în exercitarea dreptului la autodeterminare, un teritoriu al unui stat nu este obligat să ceară autorizație pentru a-și declara suveranitatea autorităților centrale ale țării. ”.

Guterres:

ONU încă nu recunoaște Kosovo ca entitate independentă, considerându-l parte a Serbiei.

Putin:

Da, dar CI Justiție se află sub jurisdicția ONU.

Putin:

„Atât de multe state din întreaga lume, inclusiv adversarii noștri occidentali, au făcut acest lucru în ceea ce privește Kosovo. Kosovo este recunoscut de multe state – este un fapt – de multe state occidentale, este recunoscut ca stat independent. Am făcut același lucru și față de republicile Donbass. Republicile au cerut Moscovei asistență militară – pe care Rusia a oferit-o în deplină conformitate cu Carta ONU.



18 comentarii:

reddog spunea...

Becali ii declara război lui Vasile Dincu!
Huhureaza e de partea lui Becali, zice că Dincu e cu hachițele.
Huhu iar e pe baricada greșită.
Dar nu e prima data.

https://www.facebook.com/212234438017/posts/10162675948543018/?sfnsn=mo

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ca intr-o poveste aiurea, calaul niciodata nu-si va critica securea, venind cu afirmatia aiuritoare ca osanditul e cel care merita sa aiba gatul taiat deoarece pe secure a iritat ca a stat cu capul pe butuc asezat!

reddog spunea...

CFI
Seamănă cu povestea dvs.
Dvs păreți cel osândit.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Anunt de ultima ora la Romania tv: pensiile militare trec pe contributivitate si vor scadea cu 40%! O fosta sefa de casa de pensii a avut o retorica in apararea militarilor si merita felicitari! O mie de ani sa traiti, Onorabila Doamna, iar un basist imputit, fost ministru al Muncii, a vrut s-o contreze! Dogaru a avut o prestanta stralucita, luandu-ne partea argumentat! Budai nu are ce sa spuna povesti vanatoresti de Andersen despre pensiile militare, sa fie foarte clar!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Reddog, povestea condamnarii si executarii mele zilnice e ca a pasarii nepradalnice si cu nume ca de Sfinx, Phoenix, dar, e ca la trântă: Pică omul si se ridică, si iar pică si iar se ridică, ca intr-o perpetuă piedica, precum intr-o melodie lait motiv de pe portativ, incat a devenit aceasta suferinta o adevarata obisnuinta in doi, dar sa dea Dumnezeu sa fim sanatosi noi, adica toti cei care am purtat candva uniforme politiste si militare, azi batjocoriti de cancerele clocare, insa, cu tot chinul si suspinul, niciodata nu vor putea din ai lor rarunchi sa ne puna in genunchi, si nici n-ar avea puterea si caderea sa ne fure demnitatea, frate! Sanatate!

rambo2021 spunea...

Problema se prezinta mult mai grava decat cea prezentata astazi,noi o monitorizam de la aparitia acestui PNRR anticonstitutional, convenabil pentru stat si zdrobitor pentru amarasteni.Scaderea ar urma sa fie in medie 40% doar ca unii vor pierde chiar 70% si altii doar 10%.Daca diriguitorii natiei nu ridica botul din tarana cei de la UE ne vor aduce in jugul iobagiei.Acuma dupa ce ne-au mult de tot laptele si mierea bogatiilor tarii ne vor si exterminati ca acest teritoriu sa fie masa de manevra si de salasluire a altor semintii musulmane, asiatice si africane.Este momentul zero ori ne dau libertate ori propunem ROXIT, nu va culcati pe-o ureche ,pe 4 mai sa trecem la riposta dura pe masura miseliei ce ni se pregateste.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ce face femeia cu gura nu face paiul cu șura: In seara ata la Romanistan tv vineee, Dana Budeanuuu, sa dea cu ciocanul!

Radumami spunea...

Dâncu o da pe sarmale in emisiuni de povesti cu sarmale pe Digi in timp de razboi la granite pe fundalul opririi Mig-urilor de la zbor din cauza lipsei pieselor de schimb.
Nu mai poate de durerile rezervistilor !!!!

https://www.defenseromania.ro/generalul-danila-problema-mig-21-lancer-e-lipsa-pieselor-de-schimb-nu-stim-cate-radare-si-rachete-mai-sunt-disponibile_616213.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Va pun o intrebare ciudata: Ce îmbatraneste la un barbat prima data? Hai, nu va chinuiti intrucat n-o sa ghiciti, si cu asta, basta, pentru ca prima oara barbatului ii imbatraneste... nevasta! Si mai aflati, stimati fosti comandanti, tot pentru prima data, ca barbatul nu imbatraneste, niciodata! De ce v-am spus toate astea, cand puteam sa va spun si altceva, cum ar fi chestia ca razboiul va fi pierdut pana-n toamna de Rusia!? Pentru ca toti rezervistii am vrea ca, niciodata, sa nu mai vina la noi moartea, pana cand fiecaruia nu-i va creste substantial pensia! Asa visez eu, asa visezi tu, asa visam noi, asa cum viseaza bietele oi sa nu vina Pastele, ehei, sa ramana fara miei, ca si porcul, saracul, sa nu vina Ignatul! Scenariul Kosovo este unul fumat si perimat intr-un istoric de mult regizat, de catre americani si occidentali militar aranjat, ca si toata mizeria din fosta Yugoslavia, ca si situatia din Transnistria, ca si tot macelul din Ukraina, dar sa nu se uita ca, in Romania, daca o deriva cu o asemenea tentativa s-ar intampla, oricine s-ar implica s-o vada scindata va avea o singura soarta: de a pleca pe lumea cealalta, fara s-o vada vreodata macar cu un centimetru ocupata sau destramata! Traiasca Romania cea Mare si muri-ne-ar dusmanii inainte de a se atinge de ale noastre sfinte hotare!

raul spunea...

Cata ipocrizie ,la ,,Pro patria",referitor la Ziua Veteranilor!Nici pe vremea comunistilor nu s-ar fi facut asa emisiune !Mi-a venit sa vomit!Au ei grija de veterani ,cand nici macar de monumente nu au ,ca ti'e rusine sa te duci la ele ,in Parcul Carol ,la Academie ,de nu pot schimba niste dale si placi !O scarba imensa ma cuprinde!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Raul, vomele peste misei sunt pentru ei gustarele si bezele, invatati de acum cu ele! Lor le trebuiesc ciocane in timpane sau șutane intre copane sa le ajungă noadele in sternurile stomacale... Razboiul se duce la gradenele gliei strabune, lor le arde de a ne supune, cu multa rautate, la constrangeri si actiuni de austeritate, de parca n-am fi militari ci oaresce meseriasi zidari sau blidari opincari din societate, care trebuiesc tratati cu ignoranta si superficialitate, si daca se arata fata de noi niste capiati tot asa si ei trebuiesc ,,aparati!''

VIOREL spunea...

Unde era precedentul Kosovo în gândirea patrioţilor NATO şi strategi din acest forum? Mulţimea de colonei şi generali care îşi expun diamantele de gândiri istorico-militare româneşti copiate din panseurile unor fătuci din presă, nu sunt la nivelul unoor subofiţeri, care au citit mai mult ca ei şi s-au străduit că n-au avut acoperirea cucului.Kosovo a fost o operaţiune CIA şi a presei pentru pervertirea(politico-electorală) a conducereii occidentului. Toţi generalii americani sunt nişte ghiocei din grădina lui mack artur. Kosovo a fost o farsă americană atât de amarnică încât, câteva generaţii nu vor crede în regulile ONU şi ale Europei.

Brenda spunea...

Ii cunosc pe ruși,ei nu vor uita in veci ce ai făcut nemții in al doilea război ,așa cum nu uitam ceai făcut ungurii la noi Adtarste istoria, așa că ce va fi evgreu de știut, am avut colega o rusoaică. Și mi-a spus ce a pățit familia ei la Leningrad, ,ei nu pot fi opriți decât dacă vom știi că santem vecini cu ei și trebuie să vedem ce avem de făcut ,așa cum se întâmplă acum ,ajungem la un război de care Romania nu era cazul sa se amestece chiar daca santem in NATO , APROPO CE ZICE NATO DE PENSIILE DVS

rambo2021 spunea...

Asa de mult ii doare in c...ot pe cei din NATO de noi ca tot ce fac in zona este in interesul lor nu de dragul nostru.Ii doare la basca exact cum i-a durut pe Ribentrop si pe Molotov.Ca ai nostri conducareti -mafioti sunt niste slugoi nenorociti cu gandul doar la spaga si la praduit este altceva.Cercurile in care ma invart au luat legatura cu reprezentanti din conducerea NATO inclusiv cu Mircea geoana si ne-au dat de inteles ca '' au luat la cunostinta'' dar din moment ce noi cumparam harburi de la ei iar daca ne-ar da ceva la amaratele de pensii ar cam diminua din suma cu care suntem ''mulsi'' fiti siguri ca nu vor misca un deget pentru indreptarea situatiei.
Presiunea trebuie s-o facem noi, pe plan local ,sa iesim cu...sapa la drumul mare,ceva de genul.

M spunea...

Ca să poți să invoci un "precedent" trebuie ca și condițiile inițiale să fie aceleași.
Intervenția rusă și anexarea teritoriilor respective la alt stat (respectiv Rusia) face ca precedentul să nu fie aplicabil. Kosovo este un stat independent (nerecunoscut e adevărat, dar independent). Dacă ar fi devenit, un stat component al SUA de exemplu atunci era altă treabă.

Bombardarea Serbiei de către NATO are o altă dimensiune după ce poporul sârb, în majoritate, se declară susținător al campaniei Rusiei în Ucraina!!!
Mă așteptam ca un popor trecut printr-o asemenea dramă să fie virulent împotriva repetării ei în alt stat!!!!!!!
Nu e așa!
Dintr-un critic virulent al bombardamentelor NATO în Serbia personal devin mai reticent în a condamna! De ce? Pentru poporul sârb se arată la fel de barbar, de rudimentar și violent ca cel rus! Cred tot mai mult, pe baza reacțiilor actuale ale sârbilor, că bombardamentele NATO au fost justificate, Serbia și Rusia fiind foarte apropiate ca mentalitate.

Calinmihaib spunea...

Domnilor:
..din topic,rezultă destul de clar,că
"PRECEDENTUL KOSOVO"..și/cu..RECUNOA ȘTEREA "INDEPENDENȚEI STATULUI"[ORICA RE(!) ar fi ACELA]= de..ETAPĂ ISTORICĂ
..INTERMEDIARĂ=în demersurile istorice succesive,planificate,de: CREARE sau..
RECREARE a unor ENTITĂȚI de tip STATAL , ANTERIOARE..= care să cuprindă între GRANIȚELE lor..POPULAȚII vorbitoare de ACEEAȘI LIMBĂ/LIMBI ÎNRUDITE,tradiții, obiceiuri,moravuri..etc...OARECUM.. COMUNE (sic!) = ESTE..INVOCAT de UN CRIMINAL(=STAT și/sau PERSOANĂ)..!; [.. mai stau la "pândă"/așteptare și alți "visători"..asemenea = și care.. AU MAI GENERAT..2 RĂZBOAIE MONDIALE în secolul XX..pt.atingerea scopului..ÎN MOD VIOLENT..,SÂNGEROS..,DISTRUCTIV.], neținând cont de VOINTA PAȘNICĂ a.. POPOARELOR în cauză..!].
CRIMINALUL "uită" sau "se face că nu
știe"..că în sec.XX s-a realizat..un PRECEDENT PAȘNIC de..DEZMEMBRARE a CEHOSLOVACIEI,stat "federal"[=creat du pă WW.I, asemenea..IUGOSLAVIEI, precum și a ROMÂNIEI,STAT UNITAR ETNIC, dar având minorități etnice,relativ reduse numeric(=unele= ADUSE din alte zone europene de către staul HUNGAR,..și TARIST..!),= în raport cu populația românească MAJORITARĂ, astfel încât aceste minorități..NU POT.."invoca"..=
.."principiul autodeterminării minori tăților..= de TIP WILSONIAN =..care a stat LA BAZA CREĂRII EUROPEI de după primul război mondial..! ].
ACUM..în fostul URSS, se încearcă justificarea CRIMELOR=prin "invocarea" "PRECEDENTULUI" KOSOVO..!, în situația
în care independența statului KOSOVO s-a obținut..prin aplicarea PRECEDENTU LUI EUROPEAN AUTENTIC..=cel de după WW.I(întâiul)= când s-au creat NOILE STATE EUROPENE..!
PRECEDENTUL KOSOVO =cred că vizează.. crearea ALBANIEI..UNITE [mare atenție =..nu ALBANIA.."MARE"(sic!)], ci o ALBANIE care..= conform principiului wilsonian al autodeterminării minorită ților= MAJORITARI..ÎNTR-UN TERITORIU =VECIN=(!)..din compunerea unui stat: IUGOSLAVIA, adică în "teritoriul" KOSOVO= fostă PROVINCIE AUTONOMĂ(!)=în ..statul FEDERAL IUGOSLAVIA, SE VA UNI ..cu TERITORIUL "INDEPENDENT" KOSOVO.!("independență"= ca ETAPĂ INTERMEDIARĂ ..așa cum am scris mai sus..!).
DIFERENȚA dintre cele 2 situații, APA RENT asemănătoare: cea a KOSOVO-ului din anii '90 și 2000,..si cea de ACUM din..UCRAINA.,e că: ATUNCI= în IUGOSLA VIA și KOSOVO..=OMENIREA..,LUMEA DEMOCRATICĂ..a INTERVENIT..MILITAR (cu ..TOATE RISCURILE..IMPLICITE..și a rezolvat..CONFLICTUL GENERATOR..atât cât s-a putut..(?).,dar ACUM...CONFLIC TUL GENERATOR =E ATAVIC..la un "popor"
..cu prea multe.."tradiții"..atavice,
"PERNICIOASE"(la propriu și la figurat ..= ca să zic așa..!),și RISCURI..de EXTINCȚIE a VIEȚII pe PĂMÂNT/TERRA..!

Huhu Rezea spunea...

Călin
Poate spui ceva interesant dar cine pierde timpul să găsească cuvintele printre atâtea ghilimele, puncte, egaluri, paranteze de toate felurile. E ca si când un ierbivor paște iarbă printre mărăcini.

Calinmihaib spunea...

HUHU:
(20:05'/02.05.a.c.)
..E adevărat,într-un anume fel..!,dar, în condițiile de la noi:..cu multe "mărăcini"..,"ierbivorele"= niște animale HĂRĂZITE de natură caută cu răbdare și..știu să discearnă.. "hrana"..dintre "mărăcini"..!