Un produs Blogger.

marți, ianuarie 23, 2024

Ciolacu a inceput discutiile despre masurile pe care Guvernul le va lua pentru ca activitatile ocupationale din MAI si MApN sa devina din nou atractive

3 comments

 Astazi s-a intalnit cu sindicatele si conducerea MAI. Urmeaza sa faca acelasi lucru cu asociatiile din MApN.

Trebuie spus ca, dupa aplicarea L 360/2023, din luna septembrie, cu un punct de referinta de 81 lei, cuantumul multor pensii militare stabilite inainte de anul 2010 va fi depasit de pensiile din sistemul public cu vechimi efective comparabile.

Aici a condus eliminarea actualizarii pensiilor militare cu cresterile soldelor de grad si functie ale personalului activ.





Extras din conferinta de presa

Marcel Ciolacu: În decursul celor 30 de ani de democrație, între civili și militari, multe dintre drepturi s-au uniformizat. Avem un deficit de personal în zona Ministerului Apărării, a Ministerului de Interne. E normal ca Guvernul să se preocupe ca aceste meserii să devină din nou atractive, nu numai prin ceea ce fac, dar și prin beneficiile concrete pe care le au. Toată discuția pe care am avut-o cu sindicatele, dar și cu conducerea Ministerului de Interne, împreună cu domnul ministru, a avut la bază acest principiu. De aici vom vedea măsurile pe care le vom lua împreună, repet, care vor viza și ANP-ul și Ministerul Apărării, astfel încât să aducem din nou atractivitatea pentru aceste ocupații.

Reporter: Dar le-ați promis ceva în întâlnirea de astăzi?

Marcel Ciolacu: Din disponibilitatea totală, în continuare, mai multe. Și aici, aș vrea și pe domnul ministru să-l las să detalieze. Acest an are alocate de trei ori mai multe investiții față de anul trecut. Deci, lucrurile trebuie să meargă în paralel, trebuie să fie o coerență. Nu se poate ca tot bugetul Ministerului de Interne - 93% din buget, cum era acum câțiva ani - să fie direcționat către pensii și salarii. Trebuie creat un echilibru între investiții, în infrastructura. În interiorul Ministerului de Interne, provocările sunt cu totul altele. Știm și noi că lumea se schimbă, suntem într-o dinamică foarte mare. Digitalizarea a unit foarte mult./.../ Și nu în ultimul rând, am convenit, totuși, și niște principii în ceea ce privește reforma.   

Reporter: De ce credeți că nu mai sunt atractive aceste meserii?

Marcel Ciolacu: Tocmai v-am explicat, fiindcă anumite drepturi se regăsesc și la alte categorii ocupaționale.

Reporter: V-au cerut salarii mai mari, astăzi, în întâlnire?

Marcel Ciolacu: Nu, a fost o discuție de principiu și le mulțumesc foarte mult pentru toată deschiderea. A fost o discuție, o îngrijorare în ceea ce privește categoria ocupațională. E, repet, pentru prima oară când vorbim de investiții majore în interiorul Ministerului de Interne și mă bucur că domnul ministru, la construcția bugetului, s-a preocupat foarte mult de acest aspect, dar toate lucrurile se vor discuta.

Reporter: Și, totuși, cum a rămas? Pentru că polițiștii au amenințat cu proteste.

Marcel Ciolacu: Eu cred că am intrat într-o logică de discuții.

....................

Reporter: Din discuția cu poliţiştii de astăzi, ce ați concluzionat, ce măsuri veți lua?

Marcel Ciolacu: Eu v-am spus principiile unde vom acţiona. Vă mulțumesc mult!



Din interventia ministrului Predoiu.

"Deci avem în jur de 900 de milioane de lei pentru investiţii în logistică, în egală măsură noi trebuie să ne preocupăm şi de consolidarea statutului poliţistului, poliţistului de frontieră, jandarmului, pompierului salvator şi aşa mai departe. În acelaşi timp, noi am lansat şi o serie de reforme instituţionale, IPJ Constanţa e doar un exemplu, dar gândim şi alte astfel de măsuri, toate acestea încadrate în priorităţile pe care ministerul le-a urmărit încă de anul trecut, consolidarea şi relansarea luptei antidrog, antitrafic de persoane, crima organizată şi aşa mai departe", a spus Predoiu, după întâlnirea cu prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, şi sindicatele reprezentative la nivelul MAI.

3 comentarii:

Claudiu Marin spunea...

B V
20:04
către eu

Domnul Ciolacu să o consulte pe LOV legat de principia când are de gând să facă ceva pozitiv (salarii / pensii) pentru SNAOPSN.

Se pricepe de minune. Mă mir cum de mai au tupeul să vină în fața noastră cu lozinci pe care, după ce că nici nu le înțeleg, le aplică preferential (Legea nr. 153/2017 = M Sănătății și Restul lumii) sau deloc.

Claudiu Marin spunea...


none none
mar., 23 ian.,
către eu

Buna seara
Citind acest articol al dvs. privind discutiile despre masurile pe care Guvernul le va lua pentru ca activitatile ocupationale din MAI si MApN sa devina din nou atractive, respectiv informindu-ma si de pe alte site-uri, este foarte bine ca s-au purtat discutii in acest sens(sper sa nufie sterile), dar am si eu de precizat un aspect care intereseaza toata categoria de pensionari atit din MAI cit si MaPN:

Se poate aminti premierului(si nu numai) și de pensionarii din MAI si MaPN care au trecut în rezerva cu salarul de grad/functie și salarul de baza la nivel de 2009 și fata de care statul a rămas dator sa repare greșelile celor care au fost la putere în trecut ca să nu mai ajungem în instante sau pe la CCR pentru dreptul nostru nostru constitutional (art.115 din Constitutie) ?

Toate aceste demente OUG-uri au fost elaborate cu un grad maxim de ură împotriva întregului personal din MAI și MaPN.

Pe cale de consecinta, daca responsabilii de sindicate din MAI și MaPN vor citi acest articol îi rog frumos, prin acest site, să facă bine sa întreprindă URGENT(si asta insemnind un plan bine organizat pe puncte, ce sa fie finalizat si implementat pina la sfirsitul lunii iunie 2024) discutii cu factorii decidenți (presedinte-premier-ministru de interne) pentur a li se aduce inca odata la cunostinta toate aceste nenorocite de OUG-uri care nu au avut nimic altceva ca scop, ci pur si simplu umilirea-batjocorirea-vrajba intregului personal pensionat atit din MAI cit si MaPN. Daca nu se pricep, poate ar fi cazul sa isi dea demisia din functiile ocupate, sau ca solutie alternativa poate au nevoie de ajutorul nostru si nu stiu cum sa o faca.

Daca nu vor citi, atunci, domnule moderator, poate aveți dumeavoastra posibilitatea, sau poate o alta persoana, de buna credinta, sa transmita acest mesaj acestor factori de decizie (nu că nu le-ar ști !).
Multumesc

Raspuns
Discutiile au pornit prost daca si Ciolacu este informat ca 90% din bugetul institutiilor de aparare se duce pe salarii si pensii.
Ministrul Țutuianu se vaicarea prin 2017 de aceeasi situatie, inainte de a se bloca prin ordonanta de urgenta aplicarea Legii 223/2015 in privinta actualizarii pensiilor militare.

Claudiu Marin spunea...

doreltan
14:10
către eu

Autor necunoscut:



“Anul milogilor

Din clipa asta și pînă cînd se va auzi iar guițatul porcilor, în decembrie 2024, România va fi asurzită de schelălăitul rugător al politicienilor.

Zi și noapte, un val nerușinat de cerșetorie va inunda străzile, undele radio, Internetul și televiziunile.

Fără odihnă și fără pic de rușine, zece mii de șarlatani se vor ruga de zece milioane de naivi să îi voteze.



Cine sînt acești milogi?

Sînt o specie de gîndaci care au infestat societatea și se îngrașă din mizeria de zi cu zi pe care ei înșiși o produc în economie, în stat, în instituții, în școli, în spitale, în morală.

Trăiesc în colonii clădite pe impostură și tupeu, sînt organizați în rețele de mediocritate, venerează falsul, furtul, minciuna, copiatul și țes cot la cot, ca sub imperativul unei legi naturale, solidaritatea profitabilă a escrocilor.



Cei mai mulți dintre ei sînt loazele supreme, infractorii gimnaziali, maratoniștii liceului, studenții fabricilor de diplome, ucigașii lui „s-au“, violatorii Mamei lui Coșbuc, învinșii ecuației de gradul doi și ai teoremei lui Pitagora.

Sînt cei care s-au temut de legile lui Newton așa cum se tem azi de legile penale, cei care, din lăcomie, scriu „banii“ cu trei de „i“.

Sînt rebuturile sistemului de educație, colegii care n-au fost văzuți niciodată cu mîna pe sus, care au stat mereu în fundul clasei și au rîs prostește, au cotcodăcit întrerupînd ora și au pus mustăți cu pixul unor domnitori despre care azi nu pot spune nimic.

Lor le sînt necunoscute calea grea și cinstită a învățăturii, cititul, scrisul, demonstrația, le e străin efortul de a lua note mari, de a ști, de a progresa, de a concura corect la examene, de a obține ceva pe merit.

Iar asta li se vede pe chip și pe burți, li se vede în sărăcia înfricoșătoare de idei și în jalnica împăunare cu nimicul în care se învelesc.

Ei aspiră la îmbogățire nu doar prin jaf material, ci și prin jaf intelectual, așa că se împodobesc cu titluri contrafăcute într-un delir colectiv și obraznic.

Sînt plini de doctorate cum erau caprele Irinucăi pline de rîie.



Imaginați-vă acum ridicolul absolut al situației de la europarlamentarele din iunie: zece milioane de oameni sînt chemați la urne ca să trimită la Bruxelles, în sinecuri invidiate pînă și de marii îmbogățiți, 33 de impostori.

Zece milioane de oameni sînt îndemnați să repete căpătuiala altor 33 de nulități oportuniste.

Zece milioane de alegători sînt convocați să îmbogățească o mică turmă de hoți al căror aport la cauza națională e aproape zero, a căror muncă se reduce la shopping și huzur, ale căror rezultate, prin datină, sînt nule.

Ca întotdeauna, pe liste se va îngrămădi aceeași faună de joasă tradiție: de la securiști la țațe, de la bețivi notorii la penali, de la popi acoperiți la plagiatori, amante și măscărici.

Iar în burta acestui putregai arivist se vor încîlci iarăși mîinile celor opt servicii secrete care fac politică înainte de a face ceva, oricît de neînsemnat, pentru țară.



Milogeala va crește pe măsură ce va trece vara, și va erupe la mijlocul toamnei.

Alegătorii vor primi în față un jet de minciuni, intens ca voma unui bețiv începător, presărat cu bucățele de trădare și dispreț.

Mai des ca oricînd altădată, cerșetoria politică va căpăta forme grotești, va atinge oroarea și desfrîul, va insulta populația și națiunea cu o forță pornografică.

Vin patru valuri de milogeală, iar loazele, corigenții, chiulăii, impostorii se vor jura pe ce au mai scump, așa cum se jură bombardierii cînd fac live-uri pe TikTok.

Și nu se vor sfii să se tăvălească în plînsul și mucii celei mai jegoase prefăcătorii, căci la sfîrșitul anului răsplata va fi nu doar paradisul terestru, ci și lunga lui dăinuire: patru ani pentru unii, zece ani pentru alții.

Ani pe care România poate să-i declare, azi mai mult ca niciodată, definitiv pierduți.”

Raspuns
Autorul articolului care ti-a placut d-tale este Buscu de la Catavencii. Pai, desteptii sunt in minoritate in Romanaia.