28 august 2017

Adăugat în: ,

Din aceleași motive va cădea și art.VII, pct.3 al OUG nr. 59/2017

Articolul 40 al Proiectului Legii salarizării unitare, referitor la suspendarea actualizării pensiilor speciale și militare până în anul 2022, a căzut în Camera Deputaților din motivele arătate în Raportul Comisiilor raportoare.
Cu atât mai mult va cădea anularea actualizării pensiilor militare care produce aceleași efecte discrmiminatorii, între actualele pensii militare și cele care vor fi deschise în perioada 2018-2022.
Dacă Parlamentul va întârzia dezbaterea legii de adoptare a OUG 59/2017, aceasta va fi declarată ca neconstitutională, pe procedura contenciosului administrativ, potrivit art. 9 din Legea 544/2004.



Important este ca mulți dintre noi sa sesizăm cu acțiuni în contencios administrativCurțile de Apel, competente să judece încălcarea unor drepturi prin ordonanțele de guvern.
Olguța, Dragnea, Tudose, Tutuianu și Carmen ar trebui să ia notițe din facsimilul de mai jos.
Extras din Raportul aprobat în Camera Deputaților prin care s-a propus eliminarea art. 40 din LSU.



18 comments:

BOGDAN spunea...

Nu va intereseaza deloc de noi activii, doar de actualizari, faptul ca noi suntem momentan egali cu 0 nu va intereseaza doar cand ne maresc soldele WOW SI NOI VREM

radu spunea...

@BOGDAN,
Esta adevarat zvonul ca soldele SGP au egalat soldele Sof. si M.m., ca urmare a majorarii cu 15% a soldelor pe iulie ?

Iulian Mares spunea...

Bogdan,
Reciprocă este valabilă?!
Mereu pe cei în pensie îi interesa mărirea soldelor activilor!
Îi interesa, acum nu îi mai interesează și nici capul nu îi mai doare!
Știi de ce?

karadeniz spunea...

@ Bogdan
Cui îi este adresat acest reproș, comentatorilor acestui blog, structurilor asociative ale rezerviștilor din MApN, rezerviștilor în general ?
Puteți fi mai explicit cu această lipsă de interes și cu faptul că vă considerați egali cu zero.
Când se măresc soldele, cei activi, care au întocmit legea, au stabilit că se măresc și pensiile. Dacă nu doreau acest lucru nu se măreau nici pentru noi nici pentru ei când vor ajunge pensionari.

ifrim spunea...

Bogdane voi activii aveti o influenta mai mare asupra politicului decat hodorogii cracanati, voi ce masuri intreprindeti pt. contracararea umilirii armatei?

dorina miron spunea...

@Bogdan,
Ați putea să fiți mai explicit? La ce vă referiți când spuneți că sunteți egali cu 0?. Dacă vă evaluați în asemenea hal, plecați din armată și mergeți în mediul privat. Simplu nu? Ce putere ar putea avea un rezervist, în privința drepturilor salariale ale activilor? Actualizarea pensiilor rezerviștilor se realizează în baza unei legi, rezerviștii nu cerșesc! Sper (vă spune un fost cadru militar, cu vechime integrală), să apucați să ieșiți la pensie, și, mai ales, să reușiți să vă bucurați de ea!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Bogdan, de fiecare data amintim si de activi, pentru ca noi suntem legati ombilical de drepturile activilor. Indiferenta catre noi este mai mare decat catre voi. Eu, cel putin, cand scriu petitii petru rezervisti, sunt vocal pentru drepturile tuturor militarilor. Cea mai mare crima e ca nu aveti sindicate, si nimeni dintre politicieni nu vrea sa ridice mingea la filieu! Ura contra Armatei vine de la binomul malefic, Lola Lov Fiola, care s-a giugiulit nebunatic cu barzoiul unui ofiteras care N.A.T.O.lanit-o la timp, si bulibasa Dragan Superpenal renal!

Leon spunea...

Deja Comisia de buget a aprobat Favorabil Oug 59/2017, cu Amendamente, in sedinta de astazi.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

BARFE REALE:
*La ora 20, pe Romania-dezinformare si vechituri TV, se anunta un interviu cu Premierul Tudose, descentend al haiducului brailean, Codin, despre pensii, dar si salarii. Neavand incredere in vechiturile cu care ne-au obisnuit propagandistii acestui post, Guitza TV, nu o dau ca inedite, insa ochii mariti si urechile ciulite, totusi! Tudose fiind singurul cerebral, echilibrat, lucid si de incredere din toata guvernarea la un loc, chiar mirandu-ma cum poate sa reziste in cloaca si infectia aia politica intesata de mincinosi, penali si imorali...
**Gen Izmana cazuta in vinele penalului, i s-a deschis un nou dosar penal de catre DNA pentru trafic de influenta si alte ilegalitati: Nevasta siliconata si botoxata a lui Almanahe s-a trezit vorbind unui reporter, candva, cum a vrut acesta s-o atraga cu tot cu organizatia pe care o conducea la acea vreme, PSD catre UNPR, oferindu-i-se facilitati in obtinerea unor bunaciuni contractuale, fara licitatie, adica saltele de la fabrica fostului ei sot si alte facilitati oneroase, ilegale, de fata fiind si Procurorul General, cat si General de brotaci cu un qvartal de stele, Iliada Botgros, azi cu penzie pe o vechime de 20 de ani fix de 23.500, plus alte sporuri, tot in lei, dar si alti martori, dzice ea. Povestea fiind auzita de un dusman politic din Olanda, a sesizat DNA-ul, si de aici pornindu-se intregul taraboi! PS: Sanki: L-a pus ea pe ala sa-i ,,faca'' pe astia! Eu pe cine drakul sa pun sa-i ,,fuckca'' pe Dragan Superpenal si pe Lola Lov Fiola?
***Soferii, porcarii, pardon, portarii, liftierii si femeile de serviciu din Shparlament:-Val de pensionari pe pensii speciale, cu baza de calcul de 80%, cu penzii de la 2.000-3,5.000 lei si pana la ultimul etaj al casei liftului, iar Cornelius Fuscus Traianus Ifrimache Decebalus Per Scorillo, pe o baza de 65%, isi va manca conserva de ton la slagar iradiat-japonezo-filipinez, pe langa portile acstor speciali, ca un cersetor de joasa speta a Harmatei, distrusa de penalii pezdelisti si discriminatorii! Huooo, mo!

iceparu spunea...

Bogdan@ne intereseaza si inca foarte mult.Necazul este ca nu prea avem instrumente sa-i fortam.Stim ca voi taceti de frica ,frica intr-un fel justificata.Daca sunteti uniti frica poate fi invinsa.Prin ce treceti voi am trecut si noiasa ca va intelegem.

Iulian Mares spunea...

Corneliunsson,
Mulțumesc pt revista presei, dar scrie omul și ce filme sunt în seara asta, măcar!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

O prima idee la interviul cu Prim Ministrul Tudose: Nu mai exista un termen limita fix pentru Legea Pensiilor! Cand e gata, atunci va fi dezbatuta si promulgata, nemaifiind un termen limta fix! Apoi eliminarea dezechilibrelor si diferentierilor intre anii iesiti la pensii, ceea ce stiam din ce s-a scapat pana acum. E vorba de egalitatea juridica dintre generatii, mai pe intelesul Luminitei. Eu iesind ca drept in 1989, nu cred ca am dreptul la dispozituvul AVN ( aparat de vedere pe timp de noapte!) la pensie. Eiiii, pai de aia ursuln-are coada: Pai, toti sau nici unul, ca in Harmata, asa ca si Luminita si eu cerem sa avem spor de dispozitiv in adancime si profunzime!

tehnocrat spunea...

Cei care ies la pensie, in 2018, dupa marirea soldei de functie si trecerea contributiilor angajatorului la angajat vor avea o pensie militara de stat neta,identica cu cei car au iesit acum. Asta daca tinem cont de actuala legislatie si moda toamna-iarna a programului de guvernare psd+alde.
Asa ca Dl Huhu Rezea, mai reduceti din intervalul 2018-2022.

Huhu Rezea spunea...

@tehnocrat
Vorbeşti ca să te bagi în seamă.
Brutul se mărește cu 25% de la 01 01 2017, impozitul scade de la 16% la 10% si d-ta o ții langa cu micșorarea veniturilor în anul care vine.
Asa ai făcut și cu cererile de actualizare.
Cel care iese la pensie după 01 01 2018 va avea o bază de calcul mai mare decât cel care iese la 31 12 2017. Si tot așa....până în anul 2022.

luminita spunea...

Zice MINISTRULTUDOSE ca perin legea asta a pensiilor va rezolva nedreptatile ,dar nu spune ca asa va crea si ca a creat deja nedreptati , stres si multe altele , sa le fie rusine, doar deja se vede .

luminita spunea...

DLE CORNEL , vedeti ca eu inteleg foarte bine , nu e nevoie de precizari , nu va mai stresati

tigri2 spunea...

Aveau in program sa vina pe 23 august dar Romania nu s-a conformat
Pe actualii corifei ai puterii, majoritatea cu grave probleme penale, ii intereseaza doar elaborarea unor legi care sa-i salveze de puscarie, ii doare-n cot de situatia Romaniei, ca dovada atacul furibund impotriva Armatei si a Bisericii, totul pentru destructurarea tarii si slabirea puterii de riposta. Scopul lor trecerea la o noua etapa istorica RRomanika Sclavagista!

Cea mai mare misiune economică

Maior a spus că dacă România doreşte investiţii străine, trebuie să aibă o legislaţie eficientă.

"Dacă vrem investiţii străine, este bine să avem o legislaţie eficientă, care să trateze toate aceste aspecte în favoarea mediului debirocratizat, lipsit de suspiciuni în privinţa corupţiei, în care un investitor străin vine în România să investească, pe lângă celelalte aspecte menţionate: fiscalitate, predictibilitatea, stabilitatea sistemului fiscal", a adăugat George Maior.

El a spus că în această toamnă va avea loc în România cea mai mare misiune economică din istoria relaţiei româno-americane, fiind peste 200 de companii americane care doresc să investească în România. "Şi toate aceste lucruri bineînţeles că sunt evaluate de structura privată din Statele Unite care vrea să investească în România şi cu cât există mai mare predictibilitate, transparenţă şi claritate în ceea ce vrem să facem în domeniul juridic, cu atât mai mare va fi succesul dorit de domnul Dragnea în atragerea investiţiilor străine", a adăugat Maior.

Gabriel Was spunea...

cind eram activ m am ridicat in 2011 ,am iesit la raport si nici un coleg nu m a sustinut ,dimpotriva la ordinul lui domn MITICA de la cluj atunci acum mare sef la SMFT am fost plimbat la nebunii ,din pacate pt ei eram apt si pt NASA,unde erau actvii atunci poate doar LT ALEXANDRU dela cimpia , acolo e cuib de REBELI il recomand la toata lumea ,am lucrat si acolo si majoritatea sunt OK.. au constiinta lucreaza fara stress ,sefii ok colegii ok, lucreaza in ,,haita,, in aviatie depinzi uni de alti, gradul e mizilic ,ezperienta reactie rapida, initiativa.raspundere multa. dar placere de munca