9 septembrie 2017

Adăugat în: ,

A fost o semimajorare a soldelor lunare brute și va fi o semiactualizare a pensiilor militare?

Prezent la o întrunire a ANCMRR din MApN, directorul Casei de Pensii Sectoriale a oferit și câteva explicații despre majorarea soldei de funcție cu 15%, potrivit Legii nr. 152/2017, cât și despre efectele acesteia asupra pensiilor militare, potrivit fostului art. 60 din Legea pensiilor militare, în vigoare, încă, până la data de 15 septembrie a.c.
Iată-le, așa cum sunt redate în Comunicatul ANCMRR:

 a)- se continuă acțiunea de recalculare a pensiilor militare;

b)- actualizarea pensiei se face din oficiu, fără a prezenta Cerere din partea cadrelor militare în rezervă și în retragere- pensionari militari; actualizarea se face la pensia recalculată, nu la pensia aflată în plată;

c)- diferențele, în plus, la pensia recalculată se vor plăti în trimestrul IV, anul 2017, lunile octombrie-noiembrie;

d)- după recalculare-actualizare, va rămâne în plată cuantumul pensiei favorabile;

e)- după efectarea actualizării, se vor emite noi decizii de pensie;

f)- proiectul de modificare a legii pensiilor nu a fost pus, încă, în dezbatere internă/publică, și nu se poate opina asupra conținutului acestuia.


Halucinante sunt, însă, explicațiile pe care directorul le oferă într-un material video, captat de la aceeași întrunire, despre modul concret în care se va face actualizarea pensiilor militare.
Spune domnia sa că se va majora cu 15% doar solda de funcție, în cuantumul compus, din componentele salariale ale bazei de calcul, restul componentelor, indemnizația de dispozitiv, gradațiile etc. vor rămâne calculate procentual tot din vechea valoare a soldei de funcție, respectiv cea stabilită prin Legea 8/2008, aplicabilă din oct. 2008. 
După făcătura cu cuantumul compus al soldei de funcție, o năstrușnicie contabilă pentru a fenta legea salarizarii, iată că ni se servește și o actualizare incompletă a pensiilor militare, în care solda de funcție are o valoare iar celelalte componente se raportează la o altă valoare a soldei de funcție, una arhaică . 
Soldele lunare brute ale celor în activitate s-au majorat la fel? Așa s-a majorat și solda lunară brută a domnului col. Luca?
Să fi uitat contabilii de astăzi cum s-au făcut majorările  soldelor lunare și actualizările pensiilor militare de fiecare dată când se majora VRS-valoarea de referință sectorială- pe Legea 164/2001?
Art. 60 din Legea 223/2015 definea actualizarea pensiei militare nu doar majoarea soldei de funcție sau a celei de grad. 
Evident că, pentru asemenea decizii de actualizare avem temei juridic să le contestăm
Să le reamintim domnilor de la casele de pensii că actualizarea elementelor salariale, potrivit art. 28, 109 și 110 din L 223/2015 se face așa cum reglementează legea salarizarii în vigoare la data calcularii/recalculării, actualizării. 
Procentele din art. 60 al L 223/2015, în forma inițială, se aplică la o bază de calcul actualizată în totalitatea ei, nu numai cu solda de funcție sau solda de grad.

Art. 60. – (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie....

video

73 comments:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

O golaneala discriminatorie si care favorizeaza doar 20% dintre pensionari. Tot ce se face cu discriminare se numeste fascism politic!

tigri2 spunea...

Va fi pe "dracu' sa-i pieptene" , acesti penali nenorociti;guru de TR cu karatista lui si cu "inima zburdalnica" nu ne au la suflet si vor face orice ca sa ne jecmaneasca.
la fiecare noua lege cu implicatii ale pensiilor militare ne-au ciuntit, toti, si PDL si PNL si PSD, astfel:
-Legea 164/2001, de "bunaciunile " ei au beneficiat doar cei de dupa, 2009 ,la fel;
-Legea 263 /OG 1 din 2011, la conditii speciale s-au atribuit 50% iar la "alte conditii" tot 50%;
-Legea 223/2015 baza de calcul micsorata la 65-80%, PS in baza de calcul cu limitare la 100%(deci, din start nu depasea salariul activului ECHIVALENT, caci un col de infanterie nu are cat unul de aviatie, PRIMELE , PREMIILE si multe alte elemente scoase din baza de calcul.
Noi ramanem si fara speranta atata timp cat nu le bagam pumnul sub nas si situatia internationala nu le deschide ochii pentru a vedea ca Armata are un rol bine determinat.
Concluzia , trebuie sa ne unim, sa-i arestam pe toti si sa revenim cu picioarele pe pamant cu legi noi si oameni noi nu cu " rotatia culturilor de mediocri si hoti" din politica.

Leonard spunea...

Inteleg ca exista temei juridic de contestare al deciziei emise in urma actualizarii , deoarece majorarea pt. solda de functie nu se transmite si altor elemente ( gradatii de ex.) .
Care ste acest temei juridic ? ( Lege , Art. ; alineat )etc... Vreau sa ma pregatesc de pe acum...

Liviu Po spunea...

Habar nu are ce vorbeste.In mod normal la aceasta actualizare, inclusiv, sau mai ales domnului colonel din exemplul premierului care a facut razboiul si are o pensie mai mica de cinci ori decat a unui colonel, gen seful casei pensiilor care iese acum in rezerva,ar trebui sa i se actualizeze pensia la nivelul domniei sale.Respectiv daca nu a avut indemnizatie de comanda si a avut functie de comanda sa primeasca procentul actual,daca nu a avut dispozitiv sau l-a avut, dar in procent mai mic sa primeasca la fel,daca nu a avut solda de merit sa o primeasca,daca nu a avut sporurile de conditii grele, vatamatoare,confidentialitate sa le primeasca s.a.m.d.
Asa ar trebui sa fie actualizarea,nu cum vor ei sa interpreteze legea...
Totusi daca vor face in asemenea hal actualizarea,degeava vom merge prin instante,pentru ca va fi ordin de zi pe unitate sa nu castigam nici unul ,asa ca...Dumnezeu cu mila.

luminita spunea...

Zice de o lege care nu este pusa in discutie , ce lege sa mai faca daca dela au dat ordonanta care ingheata tot?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Offf, Leonard! Nu intelegi ca in statul mafiot n-ai nici o sansa in Tribunal cu astia?! Au fost ele echipe de avocati invinse, daramite niste novici ca noi! Noi nu traim intr-un stat de drept, ci doar se mimeaza stangaci o semidemocratie, in care fascistii isi fac nevoile pe drepturile noastre!

Huhu Rezea spunea...

@flavius
Nu ai înțeles, dar comentezi ca și când stii totul.
Aceasta semiactualizare se aplică la toată lumea nu numai la 20%.
Nu folosește nimănui să politizezi operațiuni tehnice.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhu Rezea: O adauga la cei 605 lei, nu la 1060lei, si atunci cum se zice, daca eu raman tot cu degetul in gura ca fraierul?

pop iuliu spunea...

Acest Lup este in fapt o rama! Nădăjduiesc cu nu va va da ochii curând cu ceva rezerviști tineri ca....., aceștia calcă apăsat! Perfidul s-a întâlnit cu reptilele alea bătrâne care conduc ANCMRR si care nu fac decât sa se bucure Ca-si trec numele si gradele primite in rezerva pe orice hârtie, placere care reprezintă un ultim target înainte de a beneficia de fanfara. Normal ca neuronii dumnealor nu s-au excitat la povestea Lupului asa ca nu au au fost in stare sa-l întrebe cum de a scos el acest algoritm de actualizare. S-a văzut din avion ca si Lupul nu este convins de ce spune in materie de actualizare, dar cu așa auditoriu ... se poate orice. Reptilele bătrâne sa se retragă pentru a lasă locul unor rezerviști tineri care sunt racordați la realitățile vieții economico-sociale, altfel continua sa facă rău semenilor lor, fapte care se "cântăresc la judecată de apoi". Scuze de ton, dar mamelucii aia bătrâni din fruntea asociațiilor rezerviștilor sunt principala coada de topor a celor care vor sa minimalizeze importantă socială si militară a rezervei armatei.

tigri2 spunea...

@Huhule, du firul explicatiei pan' la capat nu lasa omu' "cu ochii-n soare" si anume"sfertactualizarea" se aplica "tutulor" doar ca va avea efect(pozitiv) doar la vreo 16% dintre pensionari carora le-au crescut pensiile (in majoritate cu cativa creitari-lei gauriti).
Nu vedeti cat de sumbra si mucegaita este recalcularea pe L223 ;jumulita,razuita si violata, de tot felul de apendice smecheresti inventate de CIUMA ROSIE ---psd cu scopul de a ne sodomiza si "scoate din sistem" , asta pentru a le ramane, lor, banii pentru afaceri necurate si acoperirea promisiunilor fantasmagorice din campanie>> iar ne-au inselat , dar sper sa fie pentru ultima oara. Asa a procedat si Satana politicii romanesti cand a redus salariile cu 25 %, a facut-o ca sa bage milioane de euro in fundul unei tarfulite ieftine, putrezi-le-ar cioantele in puscarii si mine de uraniu!

Huhu Rezea spunea...

@T2
Nici d=ta nu înțelegi că actualizarea propusă de colonelul director de Casa sectorială se aplică la toată lumea rezervistă la fel. Nu discutăm aici de efectele asupra cuantumului în plată al pensiei militare.
Mî întreb dacă și solda sa lunară a fost tot semicalculată cu 15%?

Ela Pop spunea...

Problema e ca nu mai avem cu cine sa votam: PDL nu PSD nu ,atunci cine mai ramane? Penele???? Ca toti ne_au jumulit! manca_i_ar cancerul!

Trofin spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leonard spunea...

Analizând riguros, tema cu suportul ei informativ eu inteleg ca :
1. Comunicatul scris al ANCMR este un sumar al expunerii individului la o intrunire . Este important de stiut , daca intrunirea a fost formala sau informala.
2. Comunicatul ANCMR transmite o informatie diferita fata de ce l-am auzit pe individ in materialul suport al temei.
3. Este o eroare de comunicare ( sunt f. la moda ) a ANCMR prin sumarul prezentat , sau este o omitere intentionata a întregului mesaj al individului , prin aceasta incercandu-se o manipulare. Daca s-a omis intentionat in cele scrise de comunicat, atunci ANCMR este o "trompeta" a sistemului ticalosit si pervertit.
4. Daca ar fi fost formala întâlnirea , atunci individul ar fi trebuit sa dea un comunicat oficial pe site-ul Casei de pensii , ca aplicarea actualizarii conf. L152/2017 se face numai pt. solda de functie , fara actualizarea si a elementelor asociate si conexate soldei de functie ( de ex. gradatiile, etc).
5. Eu cred ca individul + ANCMR-ul "sondeaza" piata ca sa receptioneze reactia. Daca e asa , atunci au naravuri securiste si o deprindere in "legendarea" unuei situatii.
Este prea devreme sa stim. Sa vedem ce mai spune si SCMD-ul ? Oare la ei de ce nu s-a dus individul sa le explice cum e cu actualizarea dupa "genunchele" individului ?

tigri2 spunea...

@Bre coane Huhule, inteleg foarte bine, dupa cum intelege majoritatea , sa nu ai impresia ca tu ai pus coada la pruna si d-aia iese tzuica buna. Dar jeaba faci din kkt bici ca tot nu va pushca.Auzi tu termeni : indexare pozitiva si negativa, crestere pozitiva si negativa, rectificare ...adicatelea "avansati in spate " sau "coborati la urcare"aceste legi ale fizicii mafioate se pot aplica la scara universla nu intr-o economie putreda , rumenita si data cu ruj pe la buze iar in spate rapciugoasa si plina de latzei.

tigri2 spunea...

@Trofin, te mai indoiesti ca ANCMRRul nu a colaborat cu staful din conducerea financiara si juridica a Armatei, cei care ne-au .utut efectiv, tot timpul. Ba da , doar ANCMRRul (conducerea lui) caci membri sunt zero barat , ei nu "gandeste" , ei se bucura de un blid de fasole primit pi dijeaba fiindca au stat doua trei ore in ploaie in fata vreunui monument ascultand dizertatiile vreunui preot turmentat.

iceparu spunea...

Cei ce sunt in structurile de conducere ale ANCMRR au vechimi in calitate de cadru militar activ matusalemice iar la asemenea vechimi au inregistrat pe legea contributivitatii pensii cum n-au visat.In asemenea conditii ii doare in prastie cat timp se mentine cuantumul cel mai avantajos.
In vecii vecilor individul nu se va duce la SCMD .Cei din ANCMRR sunt dependenti de MApN.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cu toate scuzele fata de postatori, dar as fi cel mai mare idiot sa iau de bune o vorba-n vant de la o Asociatie falimentara si fara membrii, datorita faptelor lor de vitejie, numai contras pentru rezervisti, cu o conducere servila si slugara politicului pentru a fi noi decapitati in fata tuturor guvrnarilor care si-au bagat ghearele in drepturile noastre! Ati vazut, pana acum, ca cineva sa aplaude ANMCRR-ul, sa-i ridice statuie, s-o laude cu ceva? Daca-i buna, de ce-i falimentara si fara membrii de odinioara? Si acum, ca sa recastige o oaresce incredere pierduta de la fraieresteni, au dat sfoara-n tara ca in toamna asta se schimba conducerea ( cu urmasii naravurilor lor!)! Vo(a)x populi!

luminita spunea...

ce sa intelegem din aiureala asta ? daca siintre noi exista invidii , sa le fie rusine daca unii vorbesc despre colegii lor , deoarece pensia aia mare daca au avut salarii mari ,vechime multa si conditii de munca a fost dreptul lor , nu le-au luat cu japca pote a fost norocul lor ca boc s-a pacalit si militarii astia au primit pe bune pensia ,

tigri 3 spunea...

@ Leonard @ all
Inainte de a ma retrage ,pe motivul ca daca nu vorbesc frumos de gasca psd d-nul admin nu semneaza publicare, zic ceva lamuritor si canalizator în lupta pentru ”Dreptate si adevar”;

1. pentru a se putea face actualizarea trebuie emisa o dispozitie in acest sens si procedura de actualizare.
După spusele sefului CSP privind procedura de actualizare se pare ca M25 este caducă.
Acea noua decizie care se va emite poate avea efecte nefaste pe viitor pentru pensionari atâta timp cât banuiesc va stabili din nou doua cuantumuri dintre care va ramâne în plata cel avantajos. Cred ca intelegeti fenomenul prin prisma art 59 modificat cu OG 59.
Spusele sefului CSP ca se emit pentru a da posibilitatea pensionarilor sa actioneze in judecata este o gogorita . În judecata poti sa-i dai oricum daca ai temei.
Si ei stiu ca pe mârsavia asta daca o vor duce pâna la capat vor fi dati în judecata.

3.Pe ce motive poate fi atacata noua decizie dupa contestatia la comisia de contestatii.
a. În primul rând OG 59 foloseste termeni incorecti ca atare ”fraza d-nei LOV ” actualizare cu indexarea ” este nula de drept.
Juridic cei doi termeni folositi sunt antagonici.
-indexarea se face prin raportarea la niste repere prestabilite prin lege(în domeniul pensiilor atât militare ,speciale ,civile la rata inflatiei , salariul mediu brut pe economie).
- actualizarea se face prin raportare la repere _ coeficienti,indici , solde,etc in plata la ora actuala.
Ca atare ”actualizare cu indexare nu bate juridic” . Sper ca d-na LOV sa fi tradus gresit formula din limba italiana,franceza ,etc după ” studierea” legislatiei europene in domeniul pensiiilor.
b. discriminare intre modul de realizare a indexarii prin art 59 din L223 modificat prin OG 59.
Acest art 59 modificat cu OG 59 este discriminatoriu fata de art 102 din L263 care prevede ca indexarea se face cu rata inflatiei plus 50% din cresterea SM Brut pe economie.
c. discriminare între terti prin neactualizarea pensiilor atât civile cit si miltare în asa fel ca sa fie similaritate intre pensionari cu activitate si conditii similare pensionati în nperioade diferite.
Ca atare ca sa fie eliminata disciminarea intre terti si sa se mentina nivelul de trai functie de niste repere prestabilite (rata inflatiei si SMB) corect din punct de vedere juridic este ca guvernul sa aplice;
- art 59 pe L223 si modificat cu OG 53 identic cu art 102 din L263
- actualizarea pensiilor să se face atât pentru pensionatii pe L223 cât si pentru cei pensionati pe L263 identic având ca reper majorarea soldei de functie/salariul de baza.
Actualizarea ca sa aiba viabilitate trebuie facuta prin actualizarea tuturor elementelor din baza de calcul care se calculeaza prin raportare la solda de functie /salariul de bază.
- atata timp cât M 25 era si inca este in vigoare la data majorarii soldelor de functie actualizarea trebuie facuta dupa procedura prevazuta de M25 prin adaptarea soldelor de functie in care sunt incluse anumite sporuri la procedura prevazuta în M25 si nu dupa procedura pe care o vor inventa cât de curând prin nereflectarea majorarii soldei de functie decât în elementele cuprinse in solda si nu si în celelalte elemente ale soldei lunare brute cuprinse în baza de calcul.

Urmează continuarea comentariului

tigri 3 spunea...

PS - continuare-
@ Leonard @ all
-ca atare nici formularea din art 59 L223 modificat cu OG 59 ” daca în urma ACTUALIZARII cuantumul pensiilor este mai mic se mentine în plata cuantumul avantajos” nu bate juridic cu realitatea din legile salarizarii 138/99 , 284 /2010 .153/2017. ACTUALIZAREA (prin definitie)LA SITUATIA LA ZI din domeniul salarizarii nu poate duce LA CUANTUMURI MICSORATE decât prin proceduri oculte ,incorecte din punct de vedere juridic.
Ma opresc aci . Un avocat bun le rastoarna caruta in cazul asta.
Daca comisiile parlamentare ,parlamentul si Consiliul legislativ mai au juristi neînregimentati ordinelor ”sefului suprem” garantez ca OG 59 nu iese din parlament cu art 59 cel putin în forma actuala propusa de LOV prin OG 59.
------------------------------------------------------------------------------------------
@ Huhurez
M-am abtinut ......... Sper sa publici !!!!!


Stelian P. spunea...

@iceparu
Aveti dreptate dar ce trebuie sa facem ca sa nu ne farimitam (luptam) in doua tabere ? Ce se poate face ca cei care au armata putina sa beneficieze de o pensie decenta iar cei care au vechime mare sa primeasca o pensie putin mai mare ?

Huhu Rezea spunea...

@stelian
Nu te supăra pe @ice!
Așa zic toți rezerviștii care doar au dat cu nasul câțiva ani prin armată. Li se pare că au fost discriminați față de cei care au lucrat efectiv peste 30 ani în Forțele armate.
@avianyk
Cred că ai cam uitat pe care articole ai postat!

iceparu spunea...

E ca dracul.Ori ca nu au fost in stare fie nu au vrut dar nici unii nu au facut o lege a pensiilor militare care sa multumeasca pe toti.
Vai de noi care ne-am pensionat cand Romania mergea un pas inainte ,doi inapoi.Astia sunt nebuni sau hoti.Ce fel de rezolvare a inechitatilor in sistem e ca ii lovesti pe toti?Ca sa-l lovesti pe cel cu pensie de 14000lei trebuie sa-l bubui pe cel cu pensie de 2000 lei?
Noi suntem niste prosti.Ar trebui sa-i luam la scuturat cu televiziunile lor cu tot sa nu se vada.

Liviu Po spunea...

@huhu
Procedura de recalculare a fost guvernata de legea 137/1999,iar cea de actualizare este realizata pe principiile legii 284/2010,in care solda functiei de baza =SF+GRAD+GRADATII +INDEMN.COMANDA.
Solda functiei se calculeaza dupa formula :coef.functie *vrs+Solda merit+dispozitiv.
solda de merit=coef.functie *vrs*1.2
dispozitivul =coef.functie/vrs*1.2*1.25
Coeficientul de marire de 15% in cazul nostru se adauga la formula de mai sus si se calculeaza prin agregarea formulei dispozitivului cu 1.15.
Deci din lantul de calcul lipsesc doua elemente foarte importante:gradul si gradatiile care ar fi adus cresteri substantiale...Ind.de comanda nu am mai pomenit-o pentru ca o au foarte putini,dar si aceasta ar fi adus cresteri .
Prin urmare daca s-ar fi actualizat pe legea 137/1999 ar fi fost mai avantajos pentru noi,pentru ca acolo orice marire a coeficientului de functie se simtea pe intreg lantul,dar ei au preluat din 284 numai nebunia asta cu impartirea in doua a calculului,dar vrs de 600 de lei nu au preluat-o,asa ca asta e formula ,dupa asta ne orientam.Prin urmare dumnealor au dreptate, ca nu prea va exista o crestere.Va exista o crestere numai la cei care nu au avut salariu de merit,adica aproximativ 80% din armata.Totusi din spusele dumnealui,acestia vor trebui sa-si caute dreptatea prin instanta...pentru ca nu prea au de gand sa-l bage in calculul actualizat.De aceea se si emit decizii pentru actualizare pentru ca de fapt s-a modificat formula de calcul...
Sper ca m-am facut inteles si instantele vor fi corecte,ceea ce ma cam indoiesc.Cum ne-o fi norocul!

Leonard spunea...

Draga T3,
Multumesc pt. consiliere si comentariul documentat.
In curând se va diversifica tematica mai ales pt. drept.
Eu te consider "adjunctul" H-lui pt. probleme juridice si-mi pun mare baza in raspunsurile tale la nelamuririle juridice ale mele si nu numai.
Numai la gradinita sunt "suparaciosi" , care-si iau jucariile si pleaca. Si pe mine H-ul m-a "drujbit" puternic si m-a si "onorat" cu un apelativ uarat pt. delict de opinie , dar in ultimul timp mi-am adaptat comentariul si fac "slalom" ca sa nu ma cenzureze. Sa sti ca intr-un fel ne protejeaza si prin asta tine si "stacheta" calitatii comentariilor mai sus.
Asa ca nu fi suparacios si ramai de baza ,ca am multe enigme de aflat dpv drept.
"Genunchistii" de la 2505 si 2580 vor sa ne prosteasca in fata. Sa nu-i lasam!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Onorabilul ministru al Justitiei nu a semnat OUG 59, pentru ca n-a vrut sa-si calce in picioare propria demnitate. Ai nostrii frati ca brazii kaki au facut-o de frica pierderii privilegiilor. Daca esti in Parlament doar pentru privilegii, si nu pentru a recastiga drepturile pierdute ale camarazilor, care cred cu optimism in sprijinul tau ca demnitar, atuci ce parere sa am eu despre un astfel de om fara coloana vertebrala?

tigri2 spunea...

DORIM ORDINE SI DREPTATE IN SISTEMUL DE PENSII MILITARE ALTFEL URMEAZA O MARE REVOLTA...

In concluzie, solutia este una singura>>>pe 7 octombrie , sambata sa iesim in strada cu gand de a nu renunta pana nu ni se dau drepturile conform cu tarile NATO si UE, bineinteles la paritate in functie de economia fiecaruia.
Exemplu ;Germania are pensia medie la militari 4000 euro iar salariul mediu brut este de 3612 euro, deci pensia medie reprezinta 1,107 din SMB
In RRomanika:Pensia medie la militari este de 3300 lei la un salariu mediu brut de 3327 lei, mai mica cu 0.008.
Comparand cu Germania pensiile militarilor romani sunt cu 11.5% mai mici dar, cu un "dar" destul de interesant si anume
Diferentele de pensii de la noi nu sunt intr-o anumita progresie , in functie de grade si functii ci sunt ampulea, in functie de alte criterii( data iesirii la pensie) iar raportele in loc sa fie subunitare de la un grad la altul sunt supraunitare.
Daca s-ar incerca o ordine fireasca si fara discriminari, de la sooldat la general am avea pensii intre 2000 la soldat si 13500 la cel mai mare general, marja dintre grade fiind cam de 600 lei(asta fiind o medie) , astfel un maior ar avea cam 7200 lei pe luna iar un colonel 8400.
Incorectitudinea, incompetenta , reaua vointa si discriminarea ne-au adus la situatii dintre cele mai jalnice si asta pentru a ne umili si dezonora.

mosmartin16 spunea...

Haideti sa mai folosim putin neuronii !!! Ce inseamna actualizare a pensiilor ?!! A aduce la zi pensii recalculate si iarasi recalculate ca urmare a majorarii soldelor de functie a celor aflati in activitate ! Vedem anexa 2 din Ordinul comun ?!! Daca nu ...sunt probleme la mansarda ! Tot binele !

Huhu Rezea spunea...

@Liviu
Nu te-ai făcut deloc înțeles.
Solda de funcție este altceva decât solda funcței de bază.
Dacă te pricepi în coțcării contabilicești, poți să ne explici care este actul normativ în care se spune că în solda de funcție intră și alte elemente decât CIF x VRS?

Eu știam unul singur, OUG nr. 20/2016, care introdusese SM în solda de funcție, dar doi ani ne-au zis că nu reprezintă majorare de soldă de funcție. Ei calculesază SM separat.
De unde scot ăștia, acum, măgăoaia cu cuantumul compus al soldei de funcție?

alpacin spunea...

Huhu,
Ei se folosesc de art 1, de la Nota, de la anexa IV 1A din legea 330/2009, care a ramas valabil, fara a se aplica si coeficientii din aceasta anexa. In baza de calcul folosita in decizii apare termenul de cuantum compus al soldei de functie, dar coeficientii si sumele pleaca tot de la cei vechi, asa ca ar fi o mare greseala sa mareasca numai cuantumul compus al soldei de functie, mai ales ca in legea 152/2017 se foloseste termenul de cuantum al soldei de functie si nu de cuantum compus al soldei de functie. Asa ca , sa se astepte la multe procese, baietii.

alpacin spunea...

huhu,
Conform notei pe care am prezentat-o mai sus, coeficieintii care trebuiau sa se aplice, dar care nu s-au aplicat niciodata, deci coeficientii ,trebuiau sa contina toate elementele salariale enumerate, adica : functie, solda de functie, indemnizatie de dispozitiv, spor de confidentialitate, spor de fidelitate. In realitare sporul de confidentialitate s-a bagat la litera g, indemnizatia de dispozitiv s-a calculat tot separat , adica :din solda de functie, solda de grad, solda de merit, solda de comanda si gradatii. Cu alte cuvinte daca incearca sa o intoarca ca la Ploiesti , inseamna ca instantele nu vor mai avea de lucru decat cu militarii. Desi stau si ma gandesc, cam asta si vor. Depinde daca militarii sunt pe faza, si din cate vad , sunt total depasiti.

Leonard spunea...

- Interpretarea laconica , corecta , exhaustiva , legala si intemeiata pt. ACTUALIZARE în baza art. 60, este că SOLDELE DE FUNCTIE (cu toate elementele lor conexe si asociate) și SOLDELE de GRAD din baza de calcul, SUNT SIMILARE cu cele ale activilor.
Acum din ce elemente se compun Soldele de Functie , este o intreaga alta tema.
Smecherii de la 2505 in frunte cu poreclitul "sef" , speculeaza la maxim lipsa de rigoare din terminologia utilizata in OUG 59 formulata intentionat si incompetent de politruci psd-isti. Au bulversat Romania in juma' de an , darami-te o lege.

luminita spunea...

ATUNCI,dle H, pentru mine ce este solda de functie , ce este solda functiei de baza? deci diferenta intre ele si care este cea care se va folosi in cazul actualizarii ? asta pentru si noi astia ca mine sa pricepem ,cu scuze si nultumiri.

Huhu Rezea spunea...

@alpacin
In acea Nota la coeficienții de ierarhizare pentru solda funcției de baza, din Legea 330/2009, Anexa IV/1A, valabilă până la 31 12 2010, se prevede:
NOTĂ:

1. În coeficienții de ierarhizare minimi și maximi sunt cuprinse solda/salariul de merit, indemnizația de dispozitiv/sporul pentru misiune permanentă, sporul pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate și sporul de fidelitate.

Leon spunea...

In August 2017, colegii aflati in activitate au primit majorarea cu 15% a Soldei de Functie, pentru luna Iulie..!
Poate ne informeaza si pe noi cineva cum s-a calculat aceasta majorare.

Trofin spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Liviu Po spunea...

@huhu
In anexa VII sectiunea 2,art.3,al.3 din legea 284/2010 veti gasi definitia soldei functiei de baza:SFB=SF+SG+GRADATII+SCOMANDA,prin urmare nu mai apare solda de merit si dispozitivul,pentru ca au fost incluse in solda de functie.Cei de la casa de pensii au apelat si vor apela la un artificiu pentru a intelege mai bine lumea cum sta treaba si anume SF=coeficientul functiei*vrs+S.MERIT(ea nu mai exista,dar ei o evidentiaza tocmai ca cei care nu au avut-o sa vada clar ca au primit-o conform celor doua transe acordate prin cele doua ordonante aprobate)+dispozitivul.In cazul nostru,prin cresterea SF cu 15%,aceasta crestere nu se aplica direct prin agregarea coeficientului de functie cu 1.15,ci se adauga separat la formula de mai sus si aceasta va deveni:coeficientul functiei*vrs+SM+dispozitivul +sporul cresterii functiei(15%).
Conform articolului 7 din aceeasi anexa,gradul e o suma fixa,nu mai este reprezentat printr-un coeficient.
Partea buna e ca se maresc coeficientii pentru sporurile de conditii grele,vatamatoare si mai apare un spor de incordare psihica de 15% pentru fiecare,conform art.12 tot din aceasta anexa.Ramane de vazut daca se vor aplica...
Partea proasta e ca scade coeficientul de la 6% la 3% pentru gradatii,dar ar trebui sa primim conform art.19 pentru prerogative constitutionale o crestere a soldei de functie cu 3 clase de salarizare,clase care conform art.10 al.2 din lege ,nu de la anexa,ar insemna ca daca o persoana este in clasa 56 de salarizare care are un coeficient de 3.89 ar trebui sa urce in clasa 59 care este 4.19.Mai jos la alineatul 5 al aceluiasi articol se spune ca ecartul intre doua clase de salarizare este de 2.5%,prin urmare ar fi o marire de 7.5% a soldei de functie,ceea ce este in exemplul dat mai mult decat corect pentru ca 3.89*1.075=4.18125.
Deci daca cineva cu are coeficientul de functie 4,in mod normal ar trebui sa i se aplice cresterea de 15% dupa cresterea de 7.5%.
Probabil nu se va aplica aceasta crestere pentru ca nu cred sa le fi scapat aceasta crestere netaxata prin ceva modificari ale legii de cine mai stie ce ordonante.
Una este sigura ca nu se aplica vrs de 600 de lei,ci cea cunoscuta de toata lumea de 197.3387 lei.
Sper ca v-am lamurit ca este necesar sa dea decizii pentru ca legea pentru actualizare este complet schimbata in ceea ce ne priveste...
Daca ar fi respectata ar putea creste putin ce-i drept, pensiile tuturor chiar si in conditiile in care este splitata si gradatiile sunt injumatatite pentru ca pierderea ar fi atenuata cat de cat cu cresterea de la 10% la 15% a sporurilor, aparitia unuia nou si trebusoara constitutionala de 7.5%.
Daca nu se va intampla asa, va dati seama cate procese vor fi prin instante,de va fi nevoita ICCJ sa dea o solutie general valabila pentru ca legile astea succesive si tot felul de ordonante pur si simplu au terminat nu numai legea dar i-au naucit si pe functionarii care le aplica.Asta e!!!

Liviu Po spunea...

@trofin
LSU face o trimitere la solda lunii iunie,asa ca prevederile oug 9 s-au cam dus.Oricum treaba e asa de incurcata incat nu stiu cum or s-o mai descurce sau daca au interesul...

alpacin spunea...

leon,
nici finantistii din unitati nu pot sa-ti spuna cum s-a facut aceasta majorare.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Tigri 2, daca elimini pensiile nesimtite din Armata, alea politice si cu gradele cum stim noi ca si le-au insusit, si asta s-o faca politicul din oficiu cand mai ne calculeaza media pensiilor militare, deci media bruta a pensiilor in Armata va cobora cam la 2500 lei. Comparativ cu NATO? Hmmm...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ia-uzi, domnilor, mai nou: Parlamentarii pensii speciale cu baza de calcul cu 80%! Si pe noi ne trimit la Tribunal sa ne castigam drepturile! Astia vor falimenta fondul de pensii cu atatea dorinte, dar mai grav e ca pe noi ne razuie sa aiba ei cu ce-si mari!!

Leonard spunea...

Bravo Leon ,
daca ar spune cineva cum li s-a majorat celor activi cu 15% începând cu 01.07.2017 SOLDA LUNARA (nu numai solda de functie), atunci e simplu si pt. noi pensionarii , deoarece aplicam ce am spus cu un comentariu mai sus. Daca ne va spune cineva activ cum i s-a majorat solda lunara din iulie a.c., atunci fiti sigur ca acel cineva a facut LMDC-ul....Asa presimt eu.

Huhu Rezea spunea...

alpacin a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "A fost o semimajorare a soldelor lunare brute și v...":

baza de calcul, la recalcularea pensiilor, a folosit tot aqlgoritmul impus de legea 138/1999. In plus au aparut doi termeni intermediari: cuntumul compus al soldei de functie asa cum rezulta din legea 330/2009 si cuntumul soldei functiei de baza asa cum rezulta din legea 284/2010. Legea 152/2017 nu se refera la nici unul din acesti termeni intermediari, ci pur si simplu la solda de functie, care nu are nimic inclus. Daca CPS, va aplica majorare la cuantumul compus al soldei de functie asa cum este prevazut de legea 330/2009, este o incalcare a legii 152/2017 si atunci toti trebuie sa dam in judecata CPS.
huhu,
chiar daca legea 330/2009 foloseste termenii pe care i-ai prezentat mai sus, ei aplica prin analogie acea nota din anexa IV din lege.

In concluzie : daca se va aplica marirea de 15 % la cuntumul compus al soldei de functie, toate pensiile recalculate vor scadea, dar absolut toate, chiar daca se va deduce numai indexarea de 5.25 % din 2017.

Leonard spunea...

*** Draga T3 ( mitica de la liga ; avianyk )
Te rog frumos , lamaureste-ma si pe mine de ce tot discuta comentatorii despre L.284/2010 ; despre L 330/2009 daca cadrul normativ privitor la salrizare a avut urmatorul traseu ( care a desfiintat aceste legi pomenite mai sus )
a) L. 138/1999 a fost modificata prin L330/2009
b) L. 330/2009 a fost "castrata" prin OG nr.1/2010 readucând-o practic la L.138/1999
Deci practic L.330/2009 si L.284/2010 NU EXISTA pt. militari.
Iar comentatorii le tot pomenesc si se raporteaza la ele.
Multumesc T3 pt. consiliere

Leonard spunea...

luminita , te citez :
ATUNCI,dle H, pentru mine ce este solda de functie , ce este solda functiei de baza? deci diferenta intre ele si care este cea care se va folosi in cazul actualizarii ? asta pentru si noi astia ca mine sa pricepem ,cu scuze si nultumiri.
=== Raspunsul la întrebarea ta (pana când iti va raspunde H-ul, mai complet si competent), este:
Solda Functiei de baza este compusa din : Solda de functie + Solda de grad + Gradatiile + Solda de Merit.

luminita spunea...

MULTUMESC ,atunci care e baiul_?

tigri2 spunea...

PENSII MILITARE CALCULATE CORECT

1.SEF STAT MAJOR =13.500
2.GENERAL =12.860
3.GENERAL LOCOTENENT=12.200
4.GENERAL MAIOR=11.540
5.GENERAL BRIGADA=10.880

DIFERENTA INTRE GRADE =660

6.COLONEL=10.280
7.LOCOTENENT COLONEL=9680
8.MAIOR=9080
9.CAPITAN=8480
10.LOCOTENENT=7880
11.SUBLOCOTENENT=7280
12.SUBINSPECTOR DE POLITIE=6680

DIFERENTA INTRE GRADE =600

13.PLUTONIER ADJ PRINCIPAL (MM PR.)=6280
14.PLUTONIER ADJ.(MM CL.I)=5880
15PLT.MAJ(MM CL.II)=5480
16.PLUTONIER(MM CLIII)=5080
17.SERGENT MAJ.(MM CL IV)=4680
18. AGENT SEF PRINCIPAL DE POLITIE=4280
19.AGENT SEF DE POLITIE=3880
20.AGENT POLITIE, SERGENT, (MM CL.V)=3480

DIFERENTA INTRE GRADE =400

21.CAPORAL CL.I=3230
22.CAP CL.II=2980
23.CAP. CL.III=2730
24.FRUNTAS=2480
25.SOLDAT=2230

DIFERENTA INTRE GRADE =250

Acestea sunt valori de referinta, in functie de arma si alte criterii pot exista diferente dar nu la valori mari (+/- 10%)

Leonard spunea...

Baiul este ca dr. LuK ne spune in materialul de la ANCMR , ca majorarea prin actualizare a pensiei conf L152/2017 se face aplicand actualizare numai Soldei de functie , nu si elementelor care sunt asociate si conexate soldei de functie , care in mod legal "se transmit" la ele prin majorarea soldei de functie. Unul din aceste elemente sunt GRADATIILE. Deci in cuantumul gradatiilor , intra si majorarea soldei de functie (o transmite GRADATIILOR conf. legii), iar dr. LuK pregateste terenul ca nu se transmite si acelor elemente conexate Soldei de functie.
Concluzie:
BAZA DE CALCUL TREBUIE CALCULATA CA LA ACTIVI si nu cum vrea genunchele unuia si altuia. Mai mult nu stiu.
*** Astept si eu raspuns de la T3 ( mitica de la liga ; avianyk )***

calin spunea...

@ tigri2 - nu mai face valuri, ca ametesc...nu contest ca ai dreptate, dar o astfel de "realitate" e atat de "fantastica" incat ne arunca in groapa cu lei fara sa vrem si nu stiu daca cineva, din randul nostru, va avea instalatia suficient de mare si pedeasupra plina, sa lupte cu hienele din jur...Cine? Cine? Suntem atat de cuminti, incat ii uimim si pe guvernanti, care s-au "speriat" putin doar, de forma, in fata camerei de vederi, de cel care a amenintat ca-i va apara in rate, asa cum va fi platit. Un rezultat palpabil al "eforturilor" noastre (si aici):
http://asociatiaofiterilor.wixsite.com/acasa

calin spunea...

Infernul lui Dante: ...lasati orice speranta:
"Marți avem un Birou Permanent Național lărgit, unde voi propune premierului, din partea partidului, un nume și ulterior să fie prezentat președintelui României", a spus Dragnea.
https://www.agerpres.ro/politica/2017/09/10/liviu-dragnea-numele-noului-ministru-al-apararii-va-fi-cunoscut-marti-14-05-43

tigri2 spunea...

@calin...file de poveste, vad ca vii doar cu citate, critici si sfaturi de bunica gravida. Spune si tu ceva nou, constructiv , vino cu o idee ceva, caci , asa, la scuipat seminte in capul altora se pricep toti "mecanizatorii" de pe la birturile din coltul ulitii.
Da, draCnea va veni cu o propunere ,in plic, ...Dogaru.

calin spunea...

@tigri2 - esti repezit, ca deobicei...nu tii cont de ghilimelele care le-am utilizat si te-ai suparat degeaba. Poate nu am expertiza necesara sa intru in detalii, dar incerc sa atrag atentia asupra unor evenimente, pozitii sau alte lucruri, poate de interes pentru unii cititori. Imi pare rau sa o spun, dar situatia conflictuala dintre noi, rezervistii, se datoreaza si unor astfel de atitudini...

tigri2 spunea...

Vă prezint mai jos, toate categoriile militare şi din poliţie, cum sunt prevăzute în documentele Ministerului Muncii.

Şeful statului Major General, directorul SRI – 2018 – 9857 lei, 2019 – 9939, 2020 – 10.020 lei, 2021 – 10.265 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de general, amiral, chestor general de poliţie, directorul Administraţiei Penitenciarelor: 2018 – 7.902 lei, 2019 – 7984 lei, 2020 – 8065 lei, 2021 – 8147 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de general locotenent, viceamiral, chestor şef de poliţie – 2018 – 7.902 lei, 2019 – 7984 lei, 2020 – 8065 lei, 2021 – 8147 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de general- maior, contraamiral, chestor principal de poliţie – 2018 – 7576 lei, 2019 – 7658 lei, 2020 – 7.739 lei, 2021 – 7821 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de general de brigadă, gemeral de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de poliţie – 2018 – 6925 lei, 2019 – 7006 lei, 2020 – 7.088, 2021 – 7169 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de colonel, comandor, comisar şef de poliţie – 2018 – 6517 lei, 2019 – 6.599 lei, 2020 – 6680 lei, 2021 – 6762 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de poliţie – 2018 – 5540 lei, 2019 – 5621 lei, 2020 – 5.703, 2021 – 5784 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliţie – 2018 – 4847 lei, 2019 – 4969 lei, 2020 – 5051 lei, 2021 – 5132 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de căpitan, inspector principal de poliţie – 2018 – 3.747 lei, 2019 - 4073, 2020 – 4.399 lei, 2021 – 4725 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent, inspector de poliţie – 2018 – 3503 lei, 2019 – 3910 lei, 2020 – 4236 lei, 2021 – 4318 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de sublocotenent, aspirant, subinspector de poliţie – 2018 – 3259 lei, 2019 – 3747 lei, 2020 – 4073 lei, 2021 – 4.155 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de subinspector de poliţie debutant – 2018 – 2257 lei, 2019 – 2680 lei, 2020 – 2933 lei, 2021 – 3177 lei.

Subofiţeri şi maiştri militari

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar principal, , plutonier adjutant principal / şef – 2018 - 2770 lei, 2019 – 3259 lei, 2020 – 3585 leu , 2021 – 3422 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls1 / plutonier adjutant 2018 – 2688 lei, 2019 – 3177 lei, 2020 – 3446 lei, 2021 – 3.405 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls a II-a / plutonier major – 2018 – 2452 lei, 2019 – 2851 lei, 2020 – 3104 lei, 2021 – 3275 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru principal cls a III-a / plutonier – 2018 – 2354 lei, 2019 – 2770 lei, 2020 – 3022 lei, 2021 – 3226 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls a IV-a / sergent major – 2018 – 2305 lei, 2019 – 2729 lei, 2020 – 2965 lei, 2021 – 3210 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de agent şef principal de poliţie (şef de formaţiune) – 2018 – 3381 lei, 2019 – 3829 lei, 2020 – 4.155 lei, 2021 – 4236 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de agent – agent –agent şef de poliţie – 2018 – 3259 lei, 2019 – 3747 lei, 2020 – 4073 lei, 2021 – 4155 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls a V-a, sergent, agent de poliţie – 2018 – 2183 lei, 2019 – 2607 lei, 2020 – 2884 lei, 2021 – 3128 lei

tigri2 spunea...

SGP

Funcţii corespunzătoare gradului de caporal cls I – 2018 – 1996 lei, 2019 – 2338 lei, 2020 – 2705 lei, 2021 – 2949 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de caporal cls a II-a – 2018 – 1947, 2019 – 2289 lei, 2020 – 2656 lei, 2021 – 2900 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de caporal cls a III-a – 2018 – 1882 lei, 2019 – 2224 lei, 2020 – 2591 lei, 2021 – 2835 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de fruntaş – 2018 – 1849 lei, 2019 – 2149 lei, 2020 – 2558 lei, 2021 – 2802 lei

Funcţii corespunzătoare gradului de soldat – 2018 – 1817 lei, 2019 – 2159 lei, 2020 – 2525 lei, 2021 – 2770 lei

Prin studiul prezentat de mine vreau sa subliniez impartirea incorecta a banilor de pensii si salarii pe categorii de militari si nu este corect deoarece nimeni , dar absolut nimeni nu are aportul hotarator in ducerea unor actiuni de lupta, ci , doar impreuna , toate 'rotitele" trebuie sa functioneze.
Exemplu ; daca soldatul , fochist, nu aprinde focul sub cazane le ora stabilita, cadrele , pilotii care vor veni la masa de dimineata nu vor putea servi masa si zborul va fi compromis iar atacul diviziei asupra unui obiectiv nelovit de aviatie nu va avea sorti de izbanda, etc.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhu Rezea, @Calin a postat un link foarte bun de la As. Ofiterilor in Rezerva. L-am citit si este deosebit de interesant privind lupta pentru drepturile noastre. N-ar fi rau de citit, poate chiar de postat.

tigri2 spunea...

@cu privire la aplicatia mea, un sfat, cine vrea sa spuna ceva sa vina cu alte propuneri ca de critiKci sunt satul ca de "mere acre".

CEZAR spunea...

Iarasi DELIREAZA domnul T-2MakiSS..!
Turnati-i drakului galeata si oala de noapte in cap ....

CEZAR spunea...

PS..
Nici eutanasierea ..nu ar fi rea ..sa nu mai faca el ..,,aplicatii""...!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Cezarica, ce a postat @Tigrisorul 2 e foarte bine, numai ei sa scoata ochii aia de melci si sa citeasca ce postam noi pe aici, sa realizeze ce praduieli raman in urma lor cand se joaca cu pensiile militare!

Iulian Mares spunea...

Cezareea,
Gandești și scrii urât! El a fost f generos cu maiorii și plt!
Îți mai revii și tu, că te-ai saturat de adidași, cozi de vită, șorici și gheare de pui....

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mares spunea...

Lăsați glumele....,
Noul președinte al comisiei de apărare va rezolva toate problemele!
Domnul Manda știe, vrea și poate....domoli scorpia roșie!
Cum, care scorpie? Aia, cu engleza, franceza, legile speciale...ea, zâna zânelor, muza lui Corneliunsson!

tigri2 spunea...

Sesiunea Adunării Parlamentare a NATO 2017, organizată la București

Palatul Parlamentului va găzdui în octombrie 2017 sesiunea de toamnă a Adunării parlamentare a NATO, reuniune la care va lua parte secretarul general al Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Pe 7-8 octombrie 2017 o sa fim si noi prezenti...in strada ca sa se vada si, mai ales, sa se stie!

Leonard spunea...

Individul , daca nu e penal sau penabil , nu are valoare.
Este primul criteriu de nominalizari ai psd-ului.
Au bulversat Romania in nici juma' de an.

CEZAR spunea...

@Corneliunsson..
Dupa ce ti-a taiat oxigenul si ai trecut pe izobara ..neteda ..geaba vine ,,Domnul"T-2MaKiss...si zice ..fa-le frectie ..va dau eu ..valeriana ...!!
Se pare ca uitati sau NU INTELEGETI..de unde ni se trage ...
Amintiti-va de ..223 a lu MaKiss
Al dreak ca un 69 nu-i pica bine la dintii lui ...!!!

CEZAR spunea...

m-Ale,
Pro fund indurerat am luat la cunostiinta ca ..ti-au fost afectate propietatile din Florida..Cuba ..si ce a mai fost pe acolo !
Indurerat pana peste de faptul ..ca nu te-a prins in somn...!!
A drakului curva ..Irma asta ..nu putea face si ea o treaba ..pana la capat ...
Donez ghiarele ..de fazan si soricul de ..mistret cu coltul de argint..pentru ca sa-ti acoperi cojmelia sa nu te apuce toamna ....hi..hi..!!

tigri2 spunea...

Pai ma uitam la clanurile de tzigani. la ei daca nu ai facut puscarie nu ai valoare ca om in grupul tau. Pirandele sunt inebunite dupa cei cu multa puscarie la activ...

tigri2 spunea...

@Huhule de ce nu esti fair play? Pe terolist il lasi sa ma ponegreasca iar replica mea nu o publici.
Tu nu realizezi ca omul nu le are cu judecata si vorbeste ca un adevarat oier, fara scoala.

Iulian Mares spunea...

Cezar,
Nu am mare deranj....frunze și crengi rupte...curentul este luat, dar am 2 baterii externe și încarc mobilul...., mai nașpa este la KWI, căci a uitat o jamaicana geamul deskis la bucătărie.... și a făcut ceva deranj!
Mâine ies la pescuit!.. 🎣 🐙🐟🐬🐋🐳
Daca vrei să vii, locuiesc în Miami Hollywood, 500 m de ocean! Mănânci și tu gheare de crabi, creveți și craci de calamari! Șorici îl ai pe tine! 😂😅🤗

Leonard spunea...

Astazi 15.09.2017 , Iulian razpunzand lui Leon in interiorul la alta Tema ( eticheta , pagina ) a raspuns unei mari enigme si anume :
"LA ACTIVI A FOST MAJORATA NUMAI SOLDA DE FUNCTIE SI ATAT. "
Iata informatia care ne lipsea , pt. a intelege aceasta TEMA de "semimajorare" , care este un alt ABUZ al GENUNCHISTILOR din DFC + CPS + 2580 pt. care incalcarea legilor 152 ; 223 este o DEPRINDERE.
Prin urmare se implineste, asa cum a povestit dr. LuK in interviu , dar NU A MENTIONAT ANCMR-ul = VUVUZEAUA sistemului TICALOSIT si POLITIZAT din MApN.

Leonard spunea...

alpacin
iti scriu in cadrul acestei teme deoarece consider ca, comentariul este specific ei.
Genunchele luK , nu va "actualiza" si gradatiile corespunzator noii solde de functie rezultate ca urmare a mjorarii din L152/2017. A spus-o clar ( vezi fereastra de mai sus din aceasta tema). Cu atat mai mult nu o va face , cu cat nici gradatiile activilor nu au fost "actualizate" conf. soldei de functie majorate cu 15%. stim ca gradatiile nu au fost calculate in concordanta cu noua solda de functie , LA ACTIVI , dintr-un raspuns dat lui Leon de catre Iulian , azi.
Cred ca m-ai trimis nedrept la "citit" , deoarece eu in primul comentariu cam am intarit ce ai spus tu , mai putin cu prevederile din Legea salarizarii care nu trebuie amestecate in Legea pensiilor.
Acum marea intrebare este :
=== ESTE LEGAL SI INTEMEIAT SA NU FIE SI GRADATIILE "actualizate" LA NIVELUL NOII SOLDE DE FUNCTIE REZULTATA DIN MAJORAREA CU 15% conf. L 152 ? ==
Raspunsul la aceasta intrebare numai un jurist sau avocat ni-l poate da. Eu asa cred. Dar din pacate T3, juristul refuza sa faca serviciu. Sa ne rugam de H-ul sa ne raspunda daca alt jurist nu o face.

Leonard spunea...

Azi 16.092017 avem urmatoarele date (contradictorii) legate de TEMA :
1. Iulian M. ne spune ca la activi nu s-a actualizat decat solda de functie.
2. dr.luK ne spune ca la actualizarea pensiilor cf. L152/2017 se va actualiza NUMAI solda de functie.
3. In opinia H-lui se spune ca este nelegala si neantemeiata , intentia de a fi majorata NUMAI solda de functie , fara a fi actualizate (majorate) si celelalte elemente al caror cuantum deriva din solda de functie.
4. Prietenul Leon ne spune ca asteapta sa scrie un activ pe blog , cum s-a facut majorarea SOLDEI LUNARE .
5. De la prietenul alpacin nu am inteles raspunsul strict pt. tema.
6. avianyk ( T3 ; mitica de la liga ) este "dezertor" si nu ne mai bazam pe el.
7. Stelica este rugat sa-si spuna opinia pertinenta fiind jurist.
8. Iulian este rugat sa ne spuna precis daca are informatia corecta si sigura ca la activi NU s-au luat in clcul majorarile conexate soldei de functie.
9. T2 , prietenul nostru informat , este rugat sa ne spuna care este adevarul.
Multumesc