Un produs Blogger.

miercuri, noiembrie 29, 2017

OUG 59/2017=DISCRIMINARE. Militarii pensionați în anul 2022 vor avea pensii duble față de cei pensionați în prezent

49 comments
Un calcul postat pe blog de uzerul @Alioanei Dan , în stilul inconfundabil al mai cunoscutului @mos alecu, prezintă efectele discriminatorii ale  iresponsabilei ordonanțe de urgență, nășită de civila Lia Olguța Vasilescu cu complicitatea nepăsătoare a miniștrilor Adrian Țuțuianu, Mihai Fifor, Carmen Dan  și a directorului SRI, Eduard Hellvig.
Nu mai discutam de pensiile militare în plată, înghețate de aceeași ordonanță în cuantumul de la data de 15 septembrie 2017, eventual actualizate cu 2-3% potrivit L 152 din iunie 2017.
Studiul prezintă evoluția pensiei militare în perioada 2017-2022 corespunzătoare unei solde prezente de 3000 lei, majorată conform art. 38 din Legea salarizării unitare.
Dincolo de animozitățile întreținute de acest uzer, public acest studiu edificator, pentru cei care citesc acest blog, în privința patimei cu care unii politicieni înțeleg să pedepsească toți militarii  pentru abuzurile juridice suportate de ei din partea unor militari sau polițiști  din activitate.




 „Sa vedem ce sa intimpla cu pensiile unor militari de-a lungul timpului ...
- militar care , in prezent , are o solda de vreo 3.000 lei
- cu evolutia soldei prevazuta in legea salarizarii (l.153/3017)
- cu prevederile oug 59/2017 (compararea si limitarea pensiei nete fata de solda neta)
- in 2016 inflatia a fost (-1,5%) ... ca urmare in 2018 pensiile vor scadea , dar va ramine in plata cuantumul avantajos
---- in continuare calculul indexarilor se va face fata de cuantumul acela scazut in 2018 , pina cind il va depasi ...
- pentru anii 2019 - 2022 am considerat o inflatie anuala de 2% ...

Fara a mai prezenta toate calculele ... iata care vor fi in 2022 pensiile nete stabilite in perioada 2017-2022 (perioada cu cresteri ale soldelor) :
- pensie stab. pina la 15.09.17 - 3.081
- pensie stab. dupa 15.09.17...- 2.257
- pensie stab. in 2018............. - 2.805
- pensie stab. in 2019............. - 3.505
- pensie stab. in 2020............. - 4.230
- pensie stab. in 2021............. - 4.929
- pensie stab. in 2022............. - 5.599

Asta se va intimpla in perioada urmatoare , perioada cu cresteri de solde dar fara corelarea pensiilor cu evolutia soldelor : pensiile nou stabilite vor fi din ce in ce mai mari (pentru conditii de pensionare absolut identice) , pe cind pensiile mai vechi vor ramine , tot mai mult , "in urma" !
Retineti : oricit ati "astepta sa prindeti" o solda mai mare (cu o pensie mai mare) , odata si-odata "calculatorul" sau starea sanatatii tot va va "elimina" din sistem ... iar cei care se vor pensiona dupa dvs. vor avea o pensie mai mare ...
*********************************
Pentru situatia de dupa 2022 , presupunind ca vreo 5 ani nu se vor mai modifica soldele situatia "se'ntoarce pe dos" : pensiile nou stabilite vor fi mai mici decit cele stabilite anterior (care "au suferit" indexarea cu inflatia) ...

Tot fara a mai prezenta calculele ... iata care vor fi in 2026 pensiile stabilite in 2022 (perioada fara cresteri ale soldelor) :
- pensie stab. in 2022.... 6.060
- pensie stab. in 2023.... 5.942
- pensie stab. in 2024.... 5.825
- pensie stab. in 2025.... 5.711
- pensie stab. in 2026.... 5.599

In situatia "stagnarii" soldelor , timpenia indexarii pensiilor cu inflatia (si nu corelarea lor cu evolutia soldelor) , ar trebui sa-i determine pe cei in activitate sa iasa cit mai repede la pensie ... pentru "a prinde" (cit mai au de trait) cit mai multe indexari ale pensiei ... Orice asteptare producind o pensie "stagnata" (datorita stagnarii soldelor) fata de pensiile anterioare care vor fi "prins" si niste indexari ...

Asta-i situatia : "Unde nu-i cap , vai de picioare !" ...
Adica ... unde nu-i cap la curvernanti vai de militari ”

49 de comentarii:

Ela Pop spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
raul spunea...

Mai oameni buni ,ati vazut salarii la APIA?Si blegul asta de CIUCA -pt ca el apara armata nu civilul de ministru-nu spune nimic?Chiar un terchea berchea de contabil la APIA valoreaza mai mult decat un general de armata ???CHIAR ATAT DE JOS PUTEM AJUNGE ?Rusine armatei romane si celor ce -o reprezinta in fata efemerilor civili ce conduc astazi destinele natiei!
ps Sa va mai spun salariu de sofer de ambulanta 4600!Garantat!

Andrei spunea...

Acel calcul ignora atat de multe aspecte ale realitatii si presupune atat de mult, incat il putem uita. Complet. E irelevant. Bietii activi se vor bucura daca vor avea macar 15-20% crestere reala in 2022.
@raul, da, te rog nu jigni contabilii de la APIA, ei si-ar putea gasi o alta slujba buna in cateva zile, spre deosebire de multi altii care posteaza pe aici. Sa-i lasam si pe soferii de ambulanta, ei muncesc mai mult si sunt mai stresati decat soferii nostri. Hai sa nu-i mai jignim pe altii si sa ne concentram pe problemele noastre.
Problema noastra, ca pensionari din armata, este ca am semnat un contract cu tara, noi l-am respectat, ei l-au rupt dupa ce si-au vazut sacii in caruta si nu le-am mai fost utili.

tehnocrat spunea...

Dl Mos Alecu este campion la teorie, in schimb practica curenta in SNAp privind drepturile de pensie este total diferita de teoria domniei sale.
In nici un caz cei ce ies la pensie in 2018 nu vor avea o pensie , la functie similara si vechime cumulata, mai mica decat cei ce au iesit pana in 15.09.2017, cel putin in MApN.
Pt ca sunt solutii:
- oscar
- imputerniciri pe functie
- sporuri noi introduse in salarizare
- plata orelor suplimentare
- plata continuitatii la domiciliu, in afara orelor de program
-etc.

Huhu Rezea spunea...

@tehnocrat
Uiți că OUG 59 a introdus după 15 septembrie încă o plafonare a pensiei, pe lângă cea a procentului de 85% , care nu trebuie să depășească solda netă.

tehnocrat spunea...

Pt ca unii dintre noi, pensionari militari, mai lucram, altii poate vor sa mai lucreze, cu norma intreaga, sau fractiune de norma, este bine de stiut:
Mo Oficial 950/29.11.2017 , HG 846/29.11.2017 stabileste incepand cu 01/01/2018 salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata la 1900 lei pt un program complet de lucru de 166,666 ore in medie pe luna in anul 2018 reprezentand 11,40 lei pe ora.
Contributiile CASS si CAS nu pot fi mai mici de 35% din 1900 lei, chiar si pt cei cu program part time, chiar dacalucrezi de ex o ora pe zi.

Gigi spunea...

Înghețarea pensiilor SNAOPS,duce peste câțiva ani,datorită puterii de cumpărare,la foamete în rândul
rezerviștilor.
Văd că, în rândul stimaților noștrii camarazi,s-a așternut,așa,un fel de automulțumire.
În afară de faptul că în câteva luni cursul leu-euro a luat-o razna,și implicit celelalte prețuri la toate bunurile de larg consum,a mai venit și această înghețare.
Unii,cu pensii babane,o să resimtă mai greu aceste măsuri,dar, în schimb,marea majoritate dintre noi o să resimțim din plin aceste măsuri criminale,aș spune,luate de acest guvern iresponsabil,care nu se detașează cu nimic față de predecesorii lor.
Ne merităm din plin soarta!

Cu acordul Admin,doresc să transmit,LA MULȚI ANI,tuturor celor care își serbează astăzi ziua numelui!

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

Buna dimineata!!!
Cate subiecte, discutii...din pacate, guvernantii fac DOAR cum ii taie capul si le pasa de legi/incalcarea lor/echitate si alte deziderate de genu' putin spre foarte deloc.
Am o intrebare: actualizarea pensiilor a decedat inainte de a se naste.
Sunt pensionata in 2016 deci nu sunt "implicata" in recalcularea pensiilor.
Dar as fi asteptat "cu infrigurare" o actualizare deoarece si pentru ca solda activilor a cunoscut oaresce modificari (substantiale) din iulie incoace...
Va multumesc anticipat pentru lamuriri.
O zi linistita!

Huhu Rezea spunea...

@K
Am mai spus că guvernanții fac ce li se permite. Profită de lenea civică a rezerviștilor.
Ca pensionar din anul 2016, trebuia ca, din oficiu, în baza L 152/2016, pensia să vă fie actualizată cu 15% ...încă din lunile iunie-iulie a.c.
Pentru dumneavoastră și pentru toți cei pensionați în perioada ianuarie 2016-iunie 2017, ca și pentru cei recalculati, deja, până în luna iunie 2017, actualizarea potrivit Legii nr. 152/2017 nu este condiționată legal de finalizarea procesului de recalculare.
Puteți să cereți Casei actualizarea potrivit L 152 și în caz contrar puteți să deschideți acțiune în Tribunal, potrivit art 102, 103 din L 223/2015 pentru obligarea Casei să facă actualizarea.
Nu va costă nimic!

Mihai spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ela spunea...

@ Gigi
Nea Gigi nu fii asa pesimist ! Eu nu cred in ruptul capului ca va ramane in picioare mult timp aceasta ordonanta. Se vede de la o posta discriminarea. Celor ce se numesc Andrei "la multi ani" multa sanatate, toate cele bune!

tehnocrat spunea...

Pt Dl K
Va dau doua vesti:
- una buna: n-ati pierdut nimic prin faptul ca nu v-a actualizat pensia datorita cresterii cu 15% a SF
- una proasta: cand o sa va actualizeze pensia, nici n-o sa castigati nimic.
V-ati pensionat in 2016, in cf cu art.59 pct (5) din legea 223/2015 ati beneficiat si de indexarea de 5% pt 2016, in plus si de indexarea de 5,25% pe 2017. Cresterea SF cu 15% si actualizarea pensiei, va creste baza de calcul dar va scade cuantumul pensiei, pt ca cresterea SF cu 15% este mai mica ca cele 2 indexari. Asa ca si dupa actualizare veti avea acelasi cuantum in plata. Daca insa cuantumul in plata din prezent este peste 2000 lei, de la 01/01/2018 veti castiga ceva in plus datorita reducerii impozitului de la 16% la 10%.
Obs. Impozitul se calculeaza doar pt partea de pensie ce depaseste 2000 lei.

Leon spunea...

Pe site-ul Ministerului de Finante sunt afisate proiectele Bugetului de stat si Bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2018 dar si proiectul unei Ordonante de urgenta privind unele masuri fiscal-bugetare si prorogarea unor termene pentru anul 2018, in mare parte o continuare a masurilor prevazute si de OuG.57/2015, OuG.99/2016, OuG.9/2017..!
De interes pentru pensionarii militari:
Art.21.(1).Termenul prevazut la art.109,al.3) si art.110,al.1),din Legea nr.223/2015, privind pensiile militare de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, se PROROGA cu SASE LUNI.
(2).Eventualele sume cuvenite ca urmare a procesului de recalculare a pensiilor potrivit art.109,al.1 si art.110,al 1,.....se acorda pana la 30 IUNIE 2018, in limita creditelor bugetare aprobate cu aceasta destinatie.
Art.36. Prin exceptie de la prevederile al.2),in perioada 1 ianuarie -31 decembrie 2018,
un PUNCT AMENDA este de 145 lei.
Castigul salarial mediu brut in anul 2018=4162 lei; aceeasi valoare va avea si Ajutorul de Deces, conform proiectului de buget..!

Bogdan Adrian spunea...

Bogdan - As vrea sa subliniez 2 aspecte :
1. De ce acele n- şpe mii de asociatii nu inainteaza un material scris ministetelor implicate si parlamentului sau sa fie difuzat prin mass media privind minciuna ordinara a ministrului Fifor cum ca actualizarea pensiilor mapn ar costa bugetul 11 mrld lei ? Dragii mei toate pensiile militare din Romania costa bugetul 8,8 mrld lei iar actualizarea asa cum e ea definita legal ar fi in de 2, 7 mrld lei !!! Nenorocitii naiba cat pot sa minta sau poate sunt dezinformati !?!
2. Oare nici macar cf OG 59 indexare cu rata inflatiei pe 2017 care se pare ca va fi aprox 3 - 3.2 % nu ne vor da ? Ca nu au anuntat nimic !!!! Pai e discriminare crasa si fata de l 263 unde se prev clar indexarea cu 2 elem a pensiilor civile ?
3 Cum naiba pensiile magistratilor se actualizeaza si sunt intangibile cand Decizia CC 842 / 2010 se refera nu doar la pensiile magistratilor ci si in primul rand la pensiile militare ?
4 Ce parere ai d le Huhu ?

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Corporatist mr ing Leonard,
In ce an ai ieșit la pensie?

raul spunea...

Mai Andrei,eu făceam referire la salariul unui șofer de ambulanță comparativ cu salariile cadrelor militare active nu cu șoferii noștri!Chiar si cu pensia mea de ofițer superior!Nu toti am fost colonei cum cred ca ai fost tu si au pensii începând cu 5 sau 6!

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Ești bine în dimineața asta? De ce m-ai înjurat într-un comentariu anterior? Până nu te explici... ești suspendat la comentarii.

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ein Stein spunea...

Solutiile pe care le vede tehnocrat, oskar, spor de stampila, conducerea de acasa din halat, spor de importanta, imputerniciri, etc. e cea mai mare mizerie care se poate intampla armatei. Toate aceste masuri sunt dedicate unui cerc restrans de barosani care-si dau intre ei sporurile amintite. In general si in special de la aceste sporuri este exclus un numar mare de militari in special de la operativ, adica cei care duc greul institutiei si nu isi desfasoara activitatea in halat si papuci la domiciliu.
Este evident cine se opune din toate puterile aplicarii in armata a unui pachet de legi identic cu al unei tari NATO unde astfel de potlogarii sunt excluse din start.
Momentan nu exista nicio sansa ca lucrurile sa intre pe un fagas normal.

Ein Stein spunea...

Cu aceasta ocazie as dori sa urmarim impreuna efectele unui act normativ care ca motivatie suna de-a dreptul plin de bun simt.
Daca va amintiti ordonanta privind chemarea/rechemarea in activitate a rezervistilor si nu numai pentru ocuparea functiilor de ofiter/maistru militar/subofiter.
Am convingerea ca majoritatea functiilor scoase la concurs vor fi ocupate de neveste, amante, odrasle, rubedenii, cunostinte si toata fauna care isi vor descoperii ca prin minune vocatia de militar citind ordonanta respectiva. Ar fi bine ca DNA sa isi intinda antenele si in regiunea asta.
Cum am mai scris in nenumarate randuri, nu suntem in stare sa facem o lege buna cu cap si coada si sa nu fie plina de portite pentru tot felul de smecheri.

Ein Stein spunea...

Bogdan Adrian poti sa spui de unde ai scos suma aia de 8.8 miliarde?

Bogdan Adrian spunea...

Avand in vedere ca pensionarii militari din intreg.sistemul de ordine si siguranta publica sunt in nr de aprox 200.000 si tinand cont de pensia medie pe intreg sistemul de aprox 3650 lei, in 12 luni rezulta chiar 8,8 mrld lei . Actualizarea cu 25 % nu are cum sa faca mai mult de 2.2 mrld lei asta dupa niste calcule grosso-modo nu exacte ! Deci vedeti manipularea ordinara a domnului ministru Fifor si a LOV care spuneau ca actualizarea numai la MApn este de 11 mrld lei cand in tot sistemul.militat costa aprox. 2.2 mrld lei Ordinarii naibii !!! Cine ia problema in mana sa le arate adevarul ?

Huhu Rezea spunea...

@Bogdan Adrian
Exagerezi și d-ta!
Totalul pensionarilor existenți în plată la cele 3 Case Sectoriale, MApN, MAI și SRI nu depășește 160 000.
MApN-67 000
MAI -68 000 inclusiv Penitenciare.
SRI- cca 9000

Unknown spunea...

@ Huhu
@ Tehnocrat
Va multumesc mult pentru lamuririle concise!
Din pacate, rezervistii devin cu fiecare zi carne de tun pentru guvernanti.
Zi frumoasa tuturor!

Ein Stein spunea...

@Bogdan Adrian
Curios e cat de imprecis poti sa fii cand spui "in nr de aprox 200.000", vezi "aprox" si cat de precis esti cand spui "rezulta chiar 8,8 mrld ", cu virgula cu smecherii. Dupa caum scrie huhurezu ai o eroare de doar 40 000 de pensionari.
Daca ala e profilul tau din cont si ai fost student pana in 2014, nu cred ca intelegi multe dar fa un exercitiu, urmareste parada militara de azi. Ai sa vezi la parada doar militari tineri, frumosi, increzatori, poate o sa fii impresionat de parada si de tinerii militari, inchipuie-ti ca peste ani unii dintre ei vor ajunge sa se planga pe bloguri, de genul asta, de aceleasi probleme pe care le avem noi azi.
Oare atunci cum ai sa gandesti si cum ai sa-i vezi pe fostii de la parada?
Tot cu aproximari vs precizie?

Leon spunea...

In iulie 2017 la MAI erau in plata 77575 pensii, in august la MApN erau in plata 78932 pensii, la Servicii aprox.9000 , Total= 165507. Mai adaugam 7-8000 trecuti in rezerva pana in 15 septembrie si care beneficiaza de pensie militara in ultimele luni, rezulta ca in SNAP sunt peste 170.000 de pensionari militari sau urmasi ai acestora..!
Sa ne bucuram totusi de Ziua Nationala a Romaniei si sa uram: LA MULTI ANI, ROMANIA..!
LA MULTI ANI ROMANI, oriunde va aflati..!

luminita spunea...

Sa le fie rusine , azi de ziua aceasta , nu vad ca se plange deei toata lumea_? ce aufacut in maiputin de 11 luni .nu a facut nici Basescu in !0 ani . nu ca mi-ar fi dor de el , dar nici asa .Ma gandesc daca vin altii la putere ce rau ar maiputea face , sau mai este loc? pana atunci ,daca nu o dreg vor ajunge ca PNTTD/

Leo spunea...

ROMANIA
Țară cu ochi de lumină
Țară de cântece plină,
Țară cu zâmbet de floare,
Țară cu ochi de lumină,
Cine ești tu oare ?

Adânc ești în inima mea,
Inima mea e în tine,
Mi-apari uneori ca o stea,
Dar cine ești tu, cine ?

Ești cerul cel făr’ de hotar ?
Sau zâna ce-mparte doar bine ?
Eu știu cine ești, țara mea,
Eu sunt doar o parte din tine. "
LA MULTI ANI ROMANIA !
PS
La parada am sa fiu atent sa vad daca defileaza si tancul romanesc , cu motor de 1215 HP policarburant si blindaj autoexploziv reactiv , dezvoltat de cercetarea tehnologica romaneasca din anii tineretii mele.

Leon spunea...

Luminita, compara Cuponul de pensie din Dec.2016 cu Nov.2017 si observi un plus de 3-4 milioane lei.!
In anul 2017 au facut prea mult bine si pentru anul 2018 va creste pensia numai cu 1 milion de lei !
Asa este, pentru anul viitor o sa avem timp de critici, dar pentru anul 2017..nu avem motive..!

luminita spunea...

Eu nu ma refer la mine ,ci la modul cum gestioneaza problemele , au creat multe brambureli si asta le va dauna , imi pare rau ,tare rau . Nu stiu cum o sa scoata la cap cu atatea probleme rascolite , trebuia sa le mai lase si pentru ceilalti ani , insfarsit ,sa faca ce or vrea

Unknown spunea...

@Leon:
Stimate domn, parol de n-am comparat taloanele asa cum ati invatat-o pe stimata dna Luminita.
Niciun "meleon" in plus, nici vorba de 3 "meleoane"!
Asa incat mai rarut cu generalizarile...
Au facut praf si pulbere legea pensiilor cu toate ordonantele date de-a valma iar "maestrii" cu cotiere din finante au pus la fiert si coliva (noastra) cu metodologiile lor de aplicare.
In rest, toate-s bune si cred ca deja s-a fiert fasolea cu ciolan iar coada-mare, lunga si....aceeasi.

Leo spunea...

H-ule ,
Peste 3 decenii când vei fi implinit si tu 99 de primaveri sa putem spune la fel de veseli,
TRAIASCA ROMANIA DEMOCRATICA !

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Tr-850 M?

Leon spunea...

Daca reusesc sa duca pana la final Legile Justitiei si modificarile Codului fiscal vor aduce beneficii salariatilor, aceasta coalitie va guverna inca 20 de ani..!
Daca nu reusesc, mai mult ca sigur o sa mearga pe drumul PNTCD..!

Bloomberg spunea...

Urmaresc de cativa ani buni acest blog si pot sa spun cu toata raspunderea ca pe acest blog se promoveaza doar mistocareala, inactiunea, comentarii de tipul "ba eu sunt mai destept", etc, insa nimic concret pentru a ne apara drepturile care decurg din statutul de cadru militar in rezerva.
In primul rand am observat ca exista abordari de tipul :
- aia de pe legea X au pensii mai mari decat cei de pe legea Y
- aia din armata au pensii mai mici ca aia din MI,
Ei bine, oameni buni, daca ati avea un pic mai multa minte ati observa ca TOCMAI asta isi doresc jigodiile care, vremelnic, conduc Romania. Sa va invrajbeasca.
De ce? Pentru ca sunteti mai usor de controlat, chiar daca unii va dati zmei pe aici.
Este trist ca tradatorii au reusit sa dezbine un corp intreg al rezervistilor.
Sunteti de plans, deoarece si TFL istii sunt mai uniti decat voi.
Intrebarea care se pune este: Ce este de facut in aceasta situatie?
In primul rand, ar trebui ca toti rezervistii, singuri/individual sau prin asociatiile din care facem parte, sa informam CMJ urile, care apartin direct de MApN, ca nu ne vom achita nicio sarcina care deriva din legi, atata tipm cat statul, guvernul, MApN, Mi, SRI, etc si au batut joc de rezervisti.
Daca doamne fereste va fi nevoie de noi, atunci sa o cheme pe curva aia de olteanca imputita, pe labele triste de tutuianu, fifor, tradatorul sorosist de helvig sau pe mui_ta de carmen dan. Ei sa fie cei care sa fie chemati sub arme, nu noi, REZERVISTII, care suntem bataia lor de joc.
Apoi, alta actiune ce ar putea si trebuie intreprinsa de TOTI rezervistii ar fi aceea de a da in judecata guvernul. Imaginati-va ca vor fi peste 100.000 de actiuni in instanta, ceea ce suna a dezastru, insemnand blocarea judecatoriilor, etc.
Guvernul trebuie DETERMINAT, prin toate mijloacele sa ne respecte drepturile.
Cei care stiti engleza puteti intra pe siteurile din SUA ca sa vedeti ce drepturi si cu ce pensii trec in rezerva partenerii strategici, dupa 15 ani, ca sa nu mai zic de 20 sau 25.
De asemenea ar trebui sa ne "inrolam" doar intr-o asociatie, maxim doua care sa ne reprezinte drepturile, nu ca in prezent, cand exista vreo 10 asociatii, toate conduse de politruci, comunisti si securisti, care au domnit si cand erau in activitate si domnesc si acum.
INSA cel mai important lucru care trebuie facut de noi toti rezervistii este sa ne implicam in crearea unui partid politic, care va apara inclusiv drepturile activilor.
Va dati seama, oameni buni, ce impact ar avea acest lucru?
Lejer vom putea obtine minim 15% din mandatele de parlamentar, ceea ce inseamna ca fara noi nu se va putea face nicio coalitie. Ceea ce inseamna ca ne vom putea APARA EFICIENT drepturile care ne sunt incalcate sistematic de tradatori si slugile sorosiste.
Asa ca, zic eu, va indemn sa va TREZITI, sa lasati orgoliile de neam prost si sa ne organizam.

Huhu Rezea spunea...

@Bloomberg
Stai liniştit că nu mai contează nimeni pe d-ta la o ...adică!
Dacă ai fost la mitingul organizat la Academia Militară împotriva OUG 59, ai dreptul să te revolți.
Dacă nu, ai fost considerat de autorități ca mulțumit. Rămâi așa!

Leo spunea...

Chiar daca nu mai conteaza nimeni pe noi, pt. noi este bine sa fim convinsi "pe invers" , asta pt. ca ne face bine in lupta cu dementa si cu impotenta...
Asa ca peste 3 decenii sa ne spui ce ai spus mai sus , nu acum când suntem verzi si cu moralul SUS , SUS pana la cer unde pot ajunge "patrioatele de raza lunga " ale lui viscol...
PS
Iulian,
Da.
dar nimeni nu a spus nimic despre motor , blidaj ci decat ca ete "modernizat" , asa ca nu stiu ce organe interne avea. Au mai schimbat oleaca si geometria incidenta in zona turelei si a protectoarelor de senila. cred ca s-au inspirat putin de la Merkava...

Leon spunea...

Dle K, in anul 2017 toate pensiile militare au crescut, unele mai putin, altele mai mult si cateva mii mult mai mult, datorita majorarii cu 5,25% din Ianuarie, a eliminarii Cass de 5,5% si impozitarea cu 16% numai a sumei ce depaseste 2000 lei..!
Exemplu de calcul pentru o pensie bruta de 2000 lei in decembrie 2016: 2000-62 lei(Cass)-
-142 lei(impozit)= 1796 lei Net; In Noiembrie 2017: 2105 lei(majorare)-17 lei(impozit)=
=2088 lei Net. Rezulta un plus la pensia Neta in 2017 fata de 2016 de 292 lei(3 meleoane),
o crestere a pensiei Nete cu 16%. Credeti ca pentru anul 2017 este un procent mic..?

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Bună demonstrația!
Dar dacă îi întrebi pe cârcotași sau pe uituci îți vor răspunde că nu actualii guvernanți au venit cu acele creșteri de pensie dacă au dat OUG 59.
Au și uitat cine a dat OUG 57/2015... și vor repeta îndemnul să se mai ardă o dată cu... dreapta.

Unknown spunea...

@Leon:
Chapeau!
Ma incadrez la uituci, dupa cum bine zice Mr. Huhu.
Doar ca io nici cu dreapta nici cu stanga...
Seara frumoasa!

Bogdan Adrian spunea...

Ein stein si mai ales d le Huhu ma surprinde superficialitatea sa mai bine-zis superioritatea si aroganta pe care o aratati fata de niste comentarii - cel putin in cazul meu sincere si pornite din dorinta de a contribui la lămurirea unor probleme cu particica pe care o stiu eu , altul vine cu particica lui s.a.m.d. Va luati de aspecte minore si nesemnificative ptr a demonstra ce ? Ca voi le stiti pe toate ? Ca voi sunteti depozitarii adevarului absolut ? Nu inteleg , poate ar tb chiar sa ii dam dreptate lui bloomberg prin ceeace spunea mai sus . Dar sa revin ! Ati sarit ca arsi ca am estimat la aprox 200.000 nr pensionarilor militari din SNOPSN si că vezi doamne nu sunt decat max 160.000 ! Si care e problema ? Puneam datele in bugetul Romaniei pe 2018 si tb sa fim exacti la leu ? Ma mir ca nu ati comentat si vis a vis de marimea pensiei medii !!! Pai tocmai esentialul, mesajul comentariului meu nu l ati inteles !!!! Daca observati eu am si spus ca sunt niste calcule aproximative !!! Dar nu exactitatea calculelor era problema !!! Daca chiar nu ati inteles va mai precizez inca odata ca ministrul Fifor a mintit cu nerusinare inducand in eroare opinia publica aruncand niste cifre pe piata aiuritoare , fara nici un fundament real , chiar naucitoare spunand ca numai actualizarea pensiilor Mapn ar costa guvernul in 2018 suma de 11 mrld lei ceea ce este nu enorm adica incredibil ! Pai ce va zice opinia publica cand va auzi asa ceva ? " Pai ce pensii au astia frate daca numai actualizarea pensiilor unui segment din.SNOPSN este de 11 mrld, cat ar fi actualizarea la intreg SNOPSN ? Dar suma totala de plata a tuturor pensiilor militare plus actualizari cat ar fi ?"Vedeti ce mare rau ne au facut aceste afirmatii ? Ei evident au aruncat pe piata aceste exagerari ordinare, practic fabulatii ca sa-şi justifice rautatea de a ne ingheta pensiile !!!!!! Tocmai asta- ca sa revin - am vrut eu sa demonstrez prin niste calcule rapide si da aproximative ca chiar cu mici exagerari si nepotriviri tot nu se ajunge la asemenea cifre astronomice spuse de fifor si ministresa de trista amintire !!! Practic toate pensiile militare cu actualizari cu tot daca s ar face de abia ajung la 10 mrld lei !!!!! Poate acum realizati ideea le care am vrut s o subliniez si nu exactitatea sumelor la centima - pe care fie vorba intre noi d le ein stein, daca tot ati vazut in id ul meu ca sunt economist- chiar ma pricep s- o determin !! Dar daca va deranjeaza uneori adevarul sau unele persoane care macar incearca sa se apropie de el , nu e nici o problema , nu mai comentam si va lasam numai pe dvs.!!! S-aveți sanatate !!!!

hankook spunea...

@Leon
Corect, nu stiu ( pe naiba, stiu sigur ca nu !) daca alta guvernare , cu orientare diferita, acorda aceste scutiri de taxe/impozite sau majorari/indexari(chiar daca ele sunt precizate in diferite legi), dar asta nu scuza psd-ul de modificarile facute in ultima perioada la unele legi si care lovesc pensionarii militari....dezamagirea e cu atat mai mare atunci cand îi votezi cu speranta si ei iti dau in cap...oricum , in 10.01.2018 , pensia mea neta va fi cu 1000 lei mai mare fata de prima pensie primita in 10.08.2016.
Sper ca intr-un timp relativ scurt sa se indrepte lucrurile !

Huhu Rezea spunea...

@Bogdan Adrian
Studentule, când intri într-o comunitate virtuală nu repeți ceea ce s-a lămurit zilele anterioare, cu date statistice oficiale. Mai introduci și date inexacte....
40 000 de pensionari militari în plus peste cifra reală este enorm pentru stabilirea unui buget de pensii. Reprezintă jumătate din pensionarii MApN sau SRI.
Am demonstrat în articolele anterioare că Fifor dezinformează în legătură cu bugetul necesar actualizării pensiilor militare, umflând datele pentru a justifica penibil OUG nr.59/2017.

Mos spunea...

@ Bogdan Adrian
Ce mi_e 10 sau 11 miliarde lei. Te mai pui cu Viscol pt. 1 miliard in plus.

Leon spunea...

Hankook, asa este: cine avea anul trecut o pensie bruta de 7000 lei, in Ianuarie 2018 datorita si scaderii impozitului de la 16% la 10%,va avea un plus de 1000 lei la pensie neta fata de anul 2016..!
PS. Daca am pus la masina mea anul trecut 2 cauciucuri, marca H..k, vor tine pana la urmatoare actualizare a pensiilor militare..:))?

luminita spunea...

FIFOR ,olguta , carmen , vor fi persoane care nu se vor mai bucura de vot . din cauzâz lor va pierde mult PSD