Un produs Blogger.

miercuri, martie 21, 2018

Să-l inițieze cineva pe domnul Dogaru în legislația pensiilor

48 comments
Domnul Dogaru își îndeamnă sindicaliștii din București și Ilfov să se alăture mitingului polițiștilor.
Sare în ochi ultima revendicare sub care sindicaliștii militari sunt chemați la luptă.

„-         Reacordarea, cu incepere de la 1 ianuarie 2018, a indexarii pensiilor cu rata inflatiei, care, la rezervisti, a fost anulata prin OUG 59/2017 (prin introducerea sintagmeiindicator definitiv”), iar la pensionarii civili, prin asa-zisa topire in cadrul„punctului de pensie”, care se va produce de la 1 iulie a.c.

Este o formulare atât de nefericită încât liderul sindical ar fi ridiculizat într-o confruntare și de cel mai slab reprezentant al gulerelor albe.
Degeaba se vaită că este atacat pe bloguri. Nu face minimum de efort în a se documenta în legislația pensiilor. Comite atâtea gafe juridice în comunicate și în intervențiile televizate încât nici nu este nevoie ca instituțiile criticate să mai facă vreun efort să-l combată.
Problema grava creată de OUG 59 art. VII, pe care domnul Dogaru se face că nu o vede, este că, pe lângă că a abrogat actualizarea pensiilor prevăzută în articolul 60, a fost injumătățită operațiunea reglementată în articolul 59.
Fosta indexare din Legea 223 a fost redenumită, pentru confuzionarea rezerviștilor, actualizare și redusă la o majorare numai în funcție de cresterea inflației, indicator definitiv cunoscut la începutul anului, scotându-se majorarea pensiei cu 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut
Sintagma indicator definitiv a existat în Legea 223/2015 încă de la intrarea ei în vigoare. Există și în Legea 263/2010. Nu a fost introdusă de OUG 59/2017. 
Am mai atras atenția în legătură cu confuziile pe care domnul Dogaru la comite în legătură cu majorarea valorii punctului de pensie reglementată în art. 102 din L 263/2010, operațiune în oglindă cu fosta indexare a pensiilor militare. Legea pensiilor pentru civili nu are și indexare și majorare. Nu avea cum să se topească indexarea în majorarea valorii punctului de pensie... pentru că indexarea nu există. Pentru documentare se pot verifica toate actele normative emise din anul 2012, după căderea guvernelor băsiste, prin care a fost majorată anual valoarea punctului de pensie, majorare de care am beneficiat și noi până în anul 2015 .  In niciun act normativ nu se spune indexarea valorii punctului de pensie. 
Pentru militari, sintagma indexare a fost introdusă în L 223/2015.
Din păcate, cu această confuzie si-a diminuat credibilitatea săptămână trecută, în direct, la RTV,  în emisiunea realizatoarei Cretulescu.
Așadar, sindicaliști rezerviști, dacă vă duceți la miting, determinați-vă liderul să militeze și pentru indexarea pensiilor militare cu 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut, nu numai cu indicele de inflație, indicator definitiv.

48 de comentarii:

Leo spunea...

Eu il stimez pe istoricul DM , deoarece are talent oratoric si "verbul la el" , aducandu-mi aminte de tribunul CVM si de poetul AP.
Am vazut ca si pe temele de neconstitutionalitate nu folosea argumentele cele mai pertinente. Ori oficiul juridic al SCMD este neprofesionist ori el nu se preocupa de rigoarea hatisului juridic. Mai exista si posibilitatea , ca MFA-ul sa fi infiltrat pe acolo niste lichelute , tocmai cu misiunea de dezinformare si de confuzionare in aceasta materie juridica.
Poate ca T2 sau altcineva , care il cunoaste personal sa-i retransmita aceste detalii juridice de baza de pe blogul maestrului. Ar fi pacat sa nu "exploateze" "moca" , asemenea informatii juridice pertinente si de baza in lupta cu guleratii din MFA.
Nici nu vreau sa ma gândesc la situatia in care , chiar el sa fie un infiltrat care prin aceasta actiune neprofesionist voluntara , sa faca jocul guleratilor. Dar in lumea nebuna in care traim , orice poate fi posibil.

mosmartin16 spunea...

Sa militeze pentru actualizarea pensiilor militare conform vechiului art.60 din Legea 223/2015 ...nu pentru actualizarea ( asa-i zice, dupa mintea celor care au dat OUG 59/2017 !!!! )care sa includa si cresterea castigului salarial mediu brut...

luminita spunea...

NU VA INTELEG DLE H , dece nu ii scrieti lui DOGARU , sau dece nu va intalniti cu el sa sa il invatati , dece nu luati legatura cu e ca sa nu mai bata campi daca trag uni hai si altii cea , nu se rezolva nimic

Leon spunea...

Huhu Rezea, aveti dreptate ! Redau in continuare Art.59 din Legea nr.223/2015:
Art.59.-(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se INDEXEAZA anual cu rata medie anuala a inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat
(2) Indicatorii prevazuti la alin.(1) sunt cei DEFINITIVI, cunoscuti in anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicati de Institutul National de Statistica....
(6) Incepand cu anul 2021, cuantumul pensiilor militare de stat se indexeaza anual cu 100% din rata inflatiei, la care se adauga 45% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut, realizate pe anul precedent.
(7) Incepand cu anul 2030, cuantumul pensiilor militare de stat se indexeaza anual cu 100% din rata inflatiei realizata pe anul precedent.
OBSERVATIE:
1. OuG nr.59/2017, a pus in aplicare alin (7) inca din anul 2018 !
2. Alin(6) trebuia completat la fel ca alin.(5) Art.102 din Legea nr.263/2010 cu urmatoarea prevedere:,,Procentul din cresterea reala a salariului mediu brut, luat in considerare la majorarea anuala a valorii punctului de pensie,se reduce gradual cu cate 5% in fiecare an,,
Alin.(7) din Art.59 al Legii nr.223/2015 are corespondent cu alin.(6) din Art.102 al Legii 263/2010: ,,Incepand cu anul 2030, valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata inflatiei realizata pe anul precedent,,
Consider ca este o scapare a legiuitorului pentru alin.(6), Art.59 din Legea 223/2015..!

avianyc spunea...

Ce să-i faci.
Nu se poate pricepe el la juridice mai mult decât @Mareș si @tehnocrat.
Se zice că după sărbătorile de Paște vor fi remaniate patru ”motostivuitoare” din guvern.

avianyc spunea...

@ Leon
2. Articolul 59 se modificã ºi va avea urmãtorul cuprins:
"ART. 59
Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizeazã, din oficiu, în fiecare an, cu rata
medie anualã a inflaþiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecãrui an
în care se face actualizarea ºi comunicat de Institutul Naþional de Statisticã. Dacã în
urma actualizãrii rezultã un cuantum al pensiei mai mic, se pãstreazã cuantumul pensiei
aflat în platã."

Nu-i destul de clar.
La ce sa mai aplice (6) daca nu mai are obiectul actiunii .

Acesta este motivul de contestare pe linie ierarhica pâna la CCR prin judecator.
Și se poate câștiga daca CCR nu va considera modificarea ca masură fiscal bugetara justicata a guvernului sau daca nu va judeca din nou după ”dictare politică”.
Oricum atata timp cât un indicator de baza al nivelului de trai (SMB) la care se raportează pensiile civile este exclus ,totul se transforma intr-o discriminare intolerabila mai ales ca sunt pensii militare sub 1500 lei.
Domnul Dogaru nu-i la prima gafă. El se considera un ”guru” sau ”mafalda” care nu are nevoie de consiliere. Când vorbesti pe post ”ca istoric” trebuie sa accepti o consiliere juridică.
Aici a vrut sa spună mai mult ca ”majorarea „ pensiilor civile cf L263 art 102 care trebuia sa se faca la 01.01 2018 ”se insumeaza ” în cresterea de 10% prevazuta la 1.06 2018 insă s-a exprimat neprofesionist.
Practic majorarea de la 1.06 2018 se compune din majorarea care trebuia data de la 1.1.2018(cf art 102 -50% din cresterea SMB) + diferenta până la 10% .
Tot neprofesionista a fost afirmatia ca in baza acestei aplicari pentru pensiile civile sunt discriminate ,tinând cont de faptul ca la pensiile militare intervine termenul inpropriu ”se actualizează”...........

Leon spunea...

@avianyc, de aceasta data ai dreptate..! Comisia de munca din Camera Deputatilor daca nu aproba Eliminarea Art.VII din OuG.59/2017, sa completeze neaparat art.59 cu sintagma ,,la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat,,.
Pentru pensiile civile si militare( varianta originala) se elimina procentul din SMB din anul 2030, dar OuG 59/2017, a eliminat acest indicator inca din August 2017 !

iceparu spunea...

Dogaru are juristi.Nu stiu daca acestia stapanesc legislatia care reglementeaza pensiile.Din pacate juristii din SCMD ori nu sunt primiti ori nu sunt lasati de Dogaru si Pricina sa iasa pe sticla.Trebuie sa fie o explicatie.Mai bine este intrebat Dogaru.

Huhu Rezea spunea...

@luminița
În trufia sa, nu se coboară liderul sindical să ia în seamă un amărât de blog, deși aici este un dialog cu cititorii spre deosebire de monologul pe care l-a impus pe bloguri le SCMD. Am semnale ca sunt câțiva dintre colaboratorii săi care citesc și acest blog.
Poate îi da de gândit ca acest blog, deși a debutat la sfârșitul anului 2013, cu 4 ani mai târzi decât site-ul central al SCMD, are deja o audienta mai mare, raportată la numărul de accesări.

tehnocrat spunea...

Am discutat cu mai multe persoane si am ajuns la urmatoarea concluzie, pe care v-o supun atentiei.
Art VII pct 2 care modifica art 59/legea 223/2015 (cel cu indexarea redenumita in actualizare), ascunde o mare magarie, care nu a ajuns pe piata, datorita inflatiei negative din 2016.
In acest art. exista expresia: "Daca in urma actualizarii rezulta un cuantum al pensiei mai mic , se pastreaza cuantumul pensiei aflat in plata".
Dpv logic si matematic, sunt doua posibilitati ca in urma indexarii cu rata inflatiei, sa rezulte din calcul, in anumite situatii un cuantum mai mic, decat cel in plata si sa se pastreze cuantumul aflat in plata:
A. Se indexeaza cuantumul in plata cu rata inflatiei, cand aceasta-i negativa, de ex in anul 2018 cu rata inflatiei din 2016 si atunci, la toti pensionarii milutari rezuta cuantumuri indexate (actualizate) mai mici decat cele in plata si se pastreaza in plata, cuantumul de dibaintea aplicarii art VII/oug 59/2017.
Acest caz este 100% improbabil.
B. Se indexeaza cu rata inflatiei, doar atunci cand este pozitiva, nu cuantumul in plata, ci cuantumul recalculat cu art. 109+110 din legea 223/2015 si actualizat cu cresterea soldei de functie cu 15%. Caz cel mai probabil.
In acest caz apare o inghetare a cuantumului in plata pt cei mai multi pensionari militari, pana cand prin indexari succesive, cuantumul recalculat+actualizat+indexat/oug 59/2017 depaseste actualul cuantum in plata.

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

Maine 22.03.2018, este cod portocaliu de ninsoare in Bucuresti.
Deci va fi o vreme neprielnica de manifeatatii , cam cum a fost la ultima demonstratie din Piata Eroilor din toamna anului trecut. Cine planifica astfel de manifestatii , ori trebuie sa analizeze prognoza meteo , ori trebuie sa-si ia chilotii pe dos ca sa aibă noroc de vreme buna ,când planifica data acestor manifestari.

Huhu Rezea spunea...

@tehnocrat
Ca la B. a fost pe Legea 164/2001.
Incă o dată semnalez că doar cu mici reformulari articolele 59 și 60 din L 223 ar trebui înlocuite cu un articol unic care să sune ca art, 48 din L 164/2001

Art. 48.
(1) Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:

a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22-24;


b) în funcție de posibilitățile financiare, în cursul execuției bugetare, prin indexare cu un procent care să acopere cu până la 100% rata inflației, prin hotărâre a Guvernului;

c) în situațiile în care măsurile de protecție socială prevăzute la lit. b) se regăsesc în majorarea soldelor de grad și/sau soldelor de funcție ale cadrelor militare în activitate, actualizarea pensiilor se efectuează în condițiile prevăzute la lit. a).

(2) Până la încheierea procesului de recalculare a pensiilor militare de stat, prevăzută la art. 79, se vor aplica prevederile alin. (1) lit. b).

ifrim spunea...

Stie ma,tu crezi ca nu stie,dar i,au dat serviciile o busola defecta sa,i duca pe hodorogii cracanati pe carari de munte,aratura,miriste ca si asa nu cunosc indeajuns frumusetile patriei si musai cu plecari la miting SAMBATA si de SARBATORI .

mosmartin16 spunea...

....cat....bla...bla...bla...

avianyc spunea...

@ tehnocrat
ca sa nu fiu criticat de dl Leonard ma adresez d-voastra si prietenilor d-voastra cu urmatoarele ;
- nu mai caut dar prin art L263/2010 undeva se spune ca în caz de inflatie negativă ca în cazul A ”NU SE IA IN CALCUL INDEXAREA/MAJORAREA CU 100% A INFLATIEI”
Ca atare punctul A cade.
Art 59 din OG 59 lasa posibilitatea ca actualizarea cu inflatia 100% sa se aplice la cuantumul calculat cf ultimei legi din care rezulta (in cazul nostru L223 cu modificarile ulterioare din care rezulta cuantumul rezultat pe lege si nu cel ramas in plata cf L 164 sau L119).
Daca prin Hotarârea de guvern de aplicare a majorarii se va prevedea altfel el se poate aplica la cuantumul în plata.Putin posibil in cazul art 59 modificat cu OG 59. Pana atunci se aplica la cuantumul rezultat din procedura de calcul ,M25,actualizare cu maj sf cu 15%).
Asa mai fac economie ca sa-și poata aplica promisiunile si sa nu duca mai sus cuantumurile mari ale pensiilor militare rezultate din procedura aferenta L223.

avianyc spunea...

PS
@ tehnocrat
art 59 modificat cu OG 59 este mai mult o facatura negândita ca tehnica legislativa decât un text profesionist. Modul de aplicare insa este destul de limpede. Rezulta din ultima fraza a art modificat.

iceparu spunea...

1)Dogaru are juristi.Nu stiu daca acestia stapanesc legislatia care reglementeaza pensiile.Din pacate juristii din SCMD ori nu sunt primiti ori nu sunt lasati de Dogaru si Pricina sa iasa pe sticla.Trebuie sa fie o explicatie.Mai bine este intrebat Dogaru.
2)Pe cine priveste lupta PSD,Dragnea,PNL si ceilalti snapani cu DNA,SRI?Din partea mea cu ei la parnaie.Cei ce fac propaganda partinica imi creiaza disconfort.
3)Ce stiu e ca eu, pensionar nu sunt egal cu cel pensionat dupa 2009,ca sunt indexat numai cu rata inflatiei si ca statul ma fura de pensia suplimentara.
4)m-am saturat de gugumanii care nu inteleg ca politistii au mai obtinut cate ceva deoarece au instrumentul grevei si nu renunta la a iesi in strada.Ai nostri ca brazi ,cu mucii pe piept degeaba tipa pe internet si trimit scrisorele pe la parlamentari.

CEZAR spunea...

Dar demnitate si ...onoare se mai daaa..??
Ca parca ..de asta duceati lipsa si cereati peste tot..cu Daogaru in frunte....

Huhu Rezea spunea...

@Cezar
Nu știi că fiecare caută ce nu are? :)
@iceparu
Nu te mai disconforta omule, citind ce nu-ți place. Procedează ca la televizor; nu-ți place o emisiune, nu te uiți.
Pe cine păcălești d-ta că nu ai simpatii politice? Chiar și ura față de unii politicieni este tot o forma de a face politică, dar o formă rudimentară.
Pe cei care spun că nu au simpatii politice îi suspectez de autoritarism extremist. Sunt adepții dictaturilor.

Dan B. spunea...


@Huhu:

Ti-am trimis, pe e-mail, un punct de vedere privind participarea exclusiva a militarilor ca beneficiari ai pensiei militare de stat, ba chiar am si argumentat pozitia mea.
Vineri, particip la un „conclav” unde intentionez sa-mi prezint opinia, care, pâna acum, are o sustinere de peste 90 %, dar voiam sa aflu si parerea colegilor de pe acest forum.
Te-as banui de cenzura mizerabila daca si acest mesaj nu va fi inclus in comentarii.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

As zice ca actualizarile sunt mai de pret, deocamdata. Dar, cel mai important ar fi schimbarea ministrului Apararii Nationale, Viscol, care, sa fim foarte sinceri cu noi insine, este total paralel si indiferent la problemele noastre! Cine l-a vazut in acea seara pe Antena 3 cu Radu Tudor, si nu si-a luat pastilele de inima, a avut probleme cu SMURD-ul! Doamne, la ce traistoi de ,,studii academice'' are in palmares, pe linie politica si de carca de partid, nici macar nu putea sa lege doua vorbe, iar Tudor a trancanit toata emisiunea in locul lui de-mi plesnea mie obrazul de jena in locul acestui ministru habarnist si paralel, vazandu-se din Mig ca emisiunea era aranjata, nu ca sa iasa bine la miodul general, ci ca omul asa este de fapt: Afon total pe functia varata cu forta pe garleaja! Dau pariu ca nu stie nici 50% din cate stie Tudor din culisele Apararii si alte alea pe linie militara, desi n-a facut decat un curs de vara intensiv pe Aparare! Iar la ,,comunicare'' ii dau nota 1 (unu) cu minus! Este cel mai prost ministru din istoria Armatei, cel tehnocrat, Mototol, pe langa el si la nota 2 (doi), fiind cu mult mai mult mai...,,bun!''
Col. Dogaru nu-i vinovat de paralelismul cu legislatia, ca-i istoric, dar are o doamna jurista, despre care deja mi-am format parerea ca nu-i inca trecuta pe latura legislativa militara, si i-as recomanda sa ia arhiva Huhu Rezea la frunzarit, daca vrea sa aiba de caum incolo succese, si nu ,,succesuri!'' Daca citeste aceasta arhiva patriez cu domnia sa ca va lua doctoratul cu ,,Magna cum Laudae!''
-Ponta, daca aceasta arhiva o citeai, azi premier sigur erai, si nu erai luat la mistocareala ca ai plagiat la buleala!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Uite ca Leonard mi-a luat vorba din gura: Col. Dogaru isi planifica mitingurile, dupa ce analizeaza temeinic starea meteo pe urmatoarele zile, si anume: pe ger cumplit, viscole, canicula torida, ploi torentiale si alte catastrofe meteorologice! Asta, da, strategie militara de...istoric! As crede, mai degraba, ca e sabotat de cei din jur, strecurati sa distruga sindicatul iar intentiile domniei sale sunt bune in fapt si in esenta! Planificari gresite si avocati ,,nepregatiti,'' nu i-o sari in ochi de atata timp?

Huhu Rezea spunea...

Buzescu
N-am înțeles de ce nu ai comentat direct pe blog acea propunere.
Verific mai rar e-mailul blogului.


Dan Buzescu
16 mar. (Acum 5 zile)
către bcc: mine
Domnilor Colegi,

Având in vedere numeroasele critici ale celor din Societatea Civila, necuvenite pensionarilor militari, chiar daca Armata inca se bucura de increderea populatiei (Armata-da, nu si militarii din rezerva sa), in scopul „separarii apelor”, vă propun sa luati in analiza, ca fond si oportunitate, posibilitatea emiterii unei noi legi a pensiilor militare, astfel incat subiectii acesteia sa fie numai si numai militarii din structurile MApN, din IGJR si IGSU din MAI si, eventual si din STS si SPP. Deci, fara ca subiectii sa fie magistrati, ei având o lege specifica de pensionare.
O categorie aparte de subiecti ai noii legi ar fi fostii militari din IGPR , IGPFR si ANP, care ar urma sa primeasca o pensie militara pentru perioada in care au detinut grade militare, nicidecum si pentru stagiul ulterior, pentru care ar beneficia de un alt talon de pensie, in baza Legii 263/2010. Motivez aceasta prin faptul ca toti fostii militari din Politie, Politia de Frontiera si cei de la penitenciare au fost „momiti” si au achiesat in a-si schimba statutul militar cu unul civil, printr-o salarizare de incadrare deosebit de consistenta, ceea ce le-a adus si posibilitatea de a fi platiti pentru orele suplimentare prestate.
Relev faptul ca la pensia militara, care include sporurile si indemnizatiile, raportate procentual la functia militara indeplinita (si actualizata la nivelul din data intrarii in vigoare), va trebui a se adauga contravaloarea gradului, detinut in PROPRIETATE, precum si pensia suplimentara si OMM.
Prin prisma acestei propuneri legislative, ar urma ca magistratii militari sa primeasca pensii in baza Legeii 303/2004, platite de catre Ministerul Justitiei, aportul MApN fiind doar contravaloarea gradului militar detinut la final de cariera (pe tipicul salarizarii din regiile autonome ale ministerului).
Si, uite asa, „lăturile” Societatii Civile sunt redirectionate de pe capul militarilor catre realii beneficiari ai pensiilor nesimtite din alte structuri ale statului, MApN rămânând cu plata pensiei catre fostii militari activi, in valoare medie de cca 3.200 lei/luna /pensionar si a soldelor de grad pentru magistrati. ,

Asadar, PENSIE MILITARA DOAR PENTRU MILITARI!

PS: Va rog sa va exprimati acordul (cu/fără argumente) si, in special, eventualul dezacord, insotit obligatoriu de contraargumente.

Multumesc anticipat,
Cdor (rtg) Dan Buzescu.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Superba postarea D.lui Comandor Dan Buzescu! Felicitari!

Aurel spunea...

Eu după o primă lectură va sfătuiesc să vă retrageți propunerea.
Orice altă nouă lege nu va mai cuprinde facilitățile oferite de legea 223 după ce s-au fript cu această lege.
L223 este o lege bună, trebuie luptat doar pentru aducerea ei în limitele rezonabilului și eliminarea discrminarilor.
Eu mai degrabă aș propune miniștrilor de forță să limiteze sporurile de nivel Oskar,etc care duc la discrepanțe exagerate între militarii similari ca finctii și activitate.
O noua lege trebuie evitată fiindcă de data asta vor face calcule la sânge pe ea și o vor concepe în așa fel încât să se încadreze în alocația bugetară stabilită după voința și interesele lor.
Feriti-va cât posibil de recurgerea la o noua lege a pensiilor militare. Atât așteaptă politicienii care nu știu ce ordonanțe să mai dea ca să țină în anumite limite permisive cuantumurile pensiilor rezultate în plată în urma a trei legi,L164,L119,L223.
Atenție mare ce faceți,mai ales că nu aveți lideri care să se impună semnificativ în fața legiuitorilor.

Ein Stein spunea...

@Dan Buzescu
Domnule cu toata dragostea si riscul de a sughita toata noapte politica asta de a impaca si capra si varza o sa duca nicaieri. Pana nu se stabileste cine e militar si cine nu, cred ca ne vom invarti in jurul cozii pana ametim. Am scris in nenumarate randuri despre importanta recunoasterii ocupatiei de militar, s-a discutat pe acest blog ba chiar s-a ajuns la concluzia ca ar fi recunoscuta prin publicarea standardului ISCO 08 intr-un monitor oficial nu stiu ce numar. Asa o fi insa Grupa Mjora 0 Fortele Armate a fost golita de continut, nu e decat o insiruire de cuvinte fara sa produca vreun efect. Cand vorbesti de grad militar, colonel spre exemplu, vobesti de un individ care ocupa o functie in cadrul armatei. Vorbind de gradul de colonel in afara armatei e un nonsens e ca si cum ai spune inginer de pictura sau inginer de drept. Una e una alta e alta. Din acesta grupa dedicata militarilor sunt exclusi:

Excluded from this group are:
▪ jobs held by persons in civilian employment of government establishments concerned with defence issues;
▪ police (other than military police);
▪ customs inspectors and members of border or other armed civilian services.
Adica tocmai cei pe care noi am cam vrea sa fie si ei militari. Nu sunt! Probabil activitatile pe care le desfasoara ceilalti "militari" sunt mult mai dificile si periculoase. Foarte bine, sa li se faca legi care sa-i recompenseze si sa le aduca beneficii de 10 ori mai mari ca ale militarilor. Pana cand nu se vor separa apele e greu de crezut ca vom avea o lege a pensiilor militare ca in tarile alealalte.
Asta e link-ul catre International Labour Organization, adica cei care au emis standardul, nu tot felul de bazaconii de prin monitoare oficiale cu pseudogrupe "adaptate" de contopistii de prin diferite ministere.

http://www.ilo.org/public/english/bureau/stat/isco/docs/groupdefn08.docx
http://www.ilo.org/public/english/bureau/stat/isco/isco08/

Pai daca e standard atunci standard sa fie nu "adaptari mioritice".
Repet militarii de orice grad sunt numai si numai cei din armata si nu o spun eu ci International Labour Organization.

Aurel spunea...

Atâta timp cât pensiile militare,ale polițiștilor, penitenciarilor și alte categorii pe care le doriți separați de pensiile militare se plătesc de la bugetul de stat nu este nicio rezolvare aceasta propunere.
Politiștii și celelalte structuri de forță prin influența de care dispun își vor trage legi de pensii mult mai bune ca ale militarilor.
Niciodată aceste structuri cu statut civil special nu vor fi amestecate în legile de pensii pur civile ci vor beneficia ca și militarii de pensii de serviciu calculate pe alte proceduri.
Și cum se va face diferența diferența între cei care au activat ca militari în aceste structuri și cei care execută aceleași misiuni ca angajați cu statut special.
Vă mai faceți și de băcănie.

Huhu Rezea spunea...

@Dan Buzescu
Nu a fost nicio problemă că din 2004 până în anul 2011 au coexistat Legea 164/2001 pentru militarii din toate structurile de apărare și L 179/2004 pentru pensiile polițiștilor.
Din moment ce salarizările sunt diferite, poate ar fi corect ca și pensiile să fie reglementate de legi separate.

Iulian Mareș spunea...

Situatia privind ezitarile de tip legislativ ale lui Dogaru pot fi simplu rezolvate numai prin:
-numirea juristului eminent T Avia in functia de consilier juridic personal;
-mutarea sediului SCMD in Gadina Botanica, vis-a-vis de P. Cotroceni (userii stiu bine de ce);
-acordarea, retroactiv pt T Avia a urmatoarelor sporuri "mult hulite" de el: IC, SM si spor pt lucrari de exceptie;
-acordrea, retroactiv, de la data iesirii la pensie, a sporului detinut anterior (30%), pt culegerea, prelucrarea, interpretarea, analiza si sinteza datelor si informatiilor elaborate din mediul informativ-operativ (parte din useri stiu bine de ce)!

PS-Categoric, pensia nou actualizata, va fi platita in contul personal deskis la filiala Deutske Bank din München/Bavaria Land!

Aurel spunea...

@ Huhu Rezea
De ce accesați la zvonuri că în cele două ministere sunt salarizari diferite?
Salarizarea de face pe aceeași grila și pentru unii și pentru alții.
Sunt câteva domenii la polițiștii detașați la dna care merg pe grila de salarizare a procurorilor la fel cum la MApN sunt magistrații militari.
Cum vor arăta pensiile militare dacă de la 1 Martie medicii militari și profesorii militari au dreptul să aleagă salarizarea similară medicilor și profesorilor civili?
Polițiștii datorită unor lideri sindicali înfipți și care sunt parteneri ce dialog ai guvernului au reușit să nu le fie tăiate niște sporuri prin OG 57.
Cu tot respectul dar liderii sindicali ai pensionarilor militari de multe ori bat defazat câmpii cu revendicări mai mult personale decât generale.
Și nici nu sunt considerați parteneri de dialog ai guvernului,consiliului economic,etc.
Cum vor arăta pensiile militare separate cu niște pensii ale medicilor militari și profesori care vor depăși orice pensie de polițist sau șef de stat major,cu toate că și la MApN se învârt sporurile și oskarul în așa fel ca cei ieșiți la pensie să beneficieze de ele.
În această zonă trebuie făcut ordine și nu eliminată L 223.Plus insistat pentru înlăturarea inechităților din sistem în cadrul legii.
O lege nouă va aduce multe inconveniențe atâta timp cât bugetele alocate sunt aceleași și nevoile de înzestrare cu logistică adecvată din ce in ce mai mari.
Valabil și pentru domnul Dan supărat rău pe personalul mai.

CEZAR spunea...

@/Domnul Dan...
Semnez si sustin !!.....
Trebuie marsat la baiatul..din cort !!!

CEZAR spunea...

@ Aurel.....
Nu ai dreptate domnule...
Stiu ca beneficiezi din plin ..de aberatiile L-223..!!
Voua va pica ..manusa aceste vABERATII....

Dan B. spunea...


@Aurel:

Chiar ai impresia ca ai un IQ mai mare ca al meu? Nu ai citit decat superficial opinia mea, caci n-are nicio legatura faptul cu plata pensiilor din bugete separate, ale MApN si MAI.
Este vorba ca, in fapt, constituirea bazelor de calcul este diferita in elemente, mult mai numeroase la MAI decat la MApN. Am mai precizat aici ca numai gradele militare si cele profesionale sunt similar platite; daca la MAI au fost publicate 2 pagini cu elementele salariale intrate in baza de calcul, la MApN s-au afisat tot 2 pagini, dar cu ceea ce nu intra in ea. Asadar, baza de calcul la MAI este mult mai consistenta caci, 65% din 100 este una, iar 65% din 150 are alta valoare. Una dintre cauze ar fi prevederile diferite de la art 4 si 5 din Ordinul comun M-25/2016 (31/2016 la MAI si 8.148/2016 la SRI). Nu mai amintesc, caci sunt stiute, conditiile in care s-a trecut Politia de la solda de functie la salariul de incadrare, de la programul nenormat la plata orelor suplimentare, etc
Asadar, din cauza pensiilor babane ale politistilor si magistratilor militari, Societatea Civila acuza ca militarii primesc „pensii nesimtite”.
Si incearca sa intelegi ca sindicatele apartin salariatilor, nu pensionarilor, asta fiind motivul invocat pentru care guvernantii nu trateaza cu SCMD. Pe cand sindicatul MAI, apărând politistii activi, indirect produce beneficii pensionarilor proprii.
Astea fiind diferentele, eu imi doresc revenirea la legi separate pentru pensia mea si pentru cea a ta, ba chiar te asigur ca eventuala voastra lege va „tine in căpăstru” cuantumul la MAI, deci va scade, caci, in prezent, el s-a „înăltat” suplimentar pe prevederile inscrise pentru militari.
Apropo, daca exista legislatie speciala a pensiei pentru medicii si cadrele didactice militare, eu le-as inlesni posibilitatea optiunii, insa numai o singura data in anii de dupa pensionare. Am colegi care au facut „naveta” intre pensia militara si cea a personalului navigant civil de mai multe ori, fapt cu care nici eu nu sunt de acord.
Incearca sa accepti si sa nu-mi mai pui contre neargumentate, caci, altfel, consider ca imi insulti inteligenta! Pentru omul cu „tiglele pe casa”, argumentele mele sunt imbatabile, nicidecum puerile, ca ale dtale!

ifrim spunea...

Legea 223 fara "imbunatatiri" e foarte buna.Ati vazut cat a durat pana sa se coaca.Daca cere d-ul Dan alta pana se coace apoi iar recalculare multi nu mai apucam.Vorba unei catane batrane prostii cerem prostii n,i se ofera cu justificarea:Pai nu voi ati cerut ma? Ori poate e sarcina de la partid sa ceri intentionat sa se zica ca e dorinta maselor!

Dan B. spunea...


@Aurel:

Mai, tu chiar esti prostut, daca n-ai inteles ca diferentierea, sau, mai bine-zis, „aducerea la matca” a fostilor militari din IGPR si IGPFR o face Legea 263/2010 pentru stagiul in care au prestat ca civili. Asta a fost motivul pentru care am precizat ca ei vor avea decizia de pensie calculata in cele doua sisteme, public si militar, putându-se ajunge la 2 taloane de pensie intr-o luna de zile.
Ei au ales sa treaca in civilie pentru avantajele financiare si de ordin material, fiind momiți de catre guvernantii acelor vremuri. Graniceriiar fi putut opta pentru rămânerea in MApN, insa perspectiva de politisti civili le-a surâs.

Dan B. spunea...

@Ifrim:

Da, ca si mine, o alta lege a pensiilor militare, probabil, nu mai apucam!
Dar daca, intâmplator, mai trăim, ne bucuram de consecintele ei, indeosebi de faptul ca m-am luptat cu sistemul si am câstigat! Măcar pentru urmasi!
Si mai tine minte ca, prin pastrarea aceleiasi VRS=197,33 lei, activii au castigat prin mutitudinea de sporuri, acordate de G. Oprea la debitarea a 25% din soldă, numai si numai pentru a le mentine venitul si a preveni revolta. Insa, aceleasi sporuri se regasesc doar partial in baza de calcul, motivarea fiind ca ulterior si-au reprimit debitarea de 25%.
Abia aici a intervenit discriminarea intre noii pensionari militari si cei vechi; cu toate acestea, tinerii pensionari MApN tot nu au putut egala, in cuantumul pensiei, pe cei proveniti in acelasi timp din MAI.
Si mai tine minte de la mine, ca o actualizare a salariului de incadrare este net superioara actualizarii unei solde de functie bazata pe VRS.
Iar dacă asta-i inteles, că as face partizanat politic, inseamna ca ti-a „plecat mintea cu sorcova”! Cu minim efort, te-ai fi convins despre-mi din postarile mele de aici, din roarmy sau facebook, dar cum si efortul mental trebuie sustinut cu neuroni, .......

Aurel spunea...

@Dan
Măi "destepule"îmi dai un exemplu de avantaje în afară de cel la grevă ale unuia care execută aceleași misiuni pe care le executa și pe vremea cât era încadrat ca militar.
Crezi că schimbarea gradului si a denumirii gradului au schimbat și specificul misiunilor.
Crezi cumva că misiunile pe granița sau cercetările judiciare sau statul în bășinile puscariasilor se fac altfel ca pe vremea când eram militari.
Dacă nu ți-a spus nimeni îți spun eu că misiunile și stresul sunt infernale și îi bagă pe multi în spital.
De aceea i de spune functionar cu statut special și nu cu statut civil pur.
Sper să ai atâția neuroni sa pricepi că vorbești troncaneli.
Cum ar fi dacă iar trece și pe cei din aviația MAI sau pe pompierii ISU iar trece la civili și le-ar da pensie juma militară și juma civilă dupa L 263 pe aceleași activitati și aceleași misiuni.
Chiar nu ești în stare să deosebești aceste structuri de Poliția Locală plătită mai bine ca aceste structuri.
Chiar nu vezi că bați câmpii atâta timp cât prin separare pentru aceste structuri se va face o lege similară punct cu punct cu legea pensiilor militare.
Care va fi atunci câștigul tău.
Sau te duce capul sa crezi că statutul funcționarului public cu statut special= cu statul civil a lui nea Ilie de la sculărie.
Citește statutul funcționarului public cu statut special și te deșteaptă apoi să ți ceri voie să faci proști pe cine vrei tu.

ifrim spunea...

@ Dan.D-stra nu trebuie sa va suparati,eu stiu ca sunteti bine intentionat,dar ma refulez si eu psihic paciulea,intra la libertatea de exprimare,iar in privinta neuronilor recunosc am unul singur si ala precipitat saracu' din cauza de OG57,59 dar am circumstante atenuante,am fost racit cand eram mic!

avianyc spunea...

@ ifrim
M-a pufnit râsul prin câte ai trecut cu ”neuronul” !
Și ce mă pufnește râsul când mi-l închipui pe colegul Dan B participând la mitingul comun SCMD -sindicate politisti si sindicate penitenciar prupunându-le acestora din urma sa accepte sa fie trecuti pe L263.
Mai ales după ce militarii profesionisti din ”Liga militarilor profesionisti MApN” au cerut ajutorul liderului sindical de la politisti Coarnă să -i ia sub aripă în privinta rezolvarii si pentru ei de catre MApN a problemei salariului minim de încadrare la care se raporteaza drepturile salariale brute în activitate ,lucru care s-a si întâmplat si rezolvat.
@ Dane ,ce zici referitor la iesirea din scenă intr-un astfel de scenariu.
Eu nu vreau nici macar să-mi inchipui.
Numai de bine.

tupak amaru spunea...

@ dan , sau cum te numesti ,

ca fost granicer , tin sa fac cateva precizari :
in primul rand , desi habar nu ai despre legislatia in domeniul pensiilor militare sau politienesti , despre salarizarea din cele doua domenii , faci niste propuneri aberante , care pot influenta soarta a mii de oameni .
in al doilea rand , se observa rautatea si prostia , numind granicerii ca nefiind militari . eu cred ca cei care au fost colegi la sibiu cu cei de la graniceri nu fac astfel de erori .
deci, in mintea ta , este mai logic sa fie numit militar jandarmul , spp-istul , pompierul , gardianul - fata de granicer ! bravo !
in al treilea rand , lansezi o minciuna , cu buna stiinta : transformarea granicerilor din militari in functionari publici cu statut special s-a facut la ordinul UE , nu a fost un moft , ci o conditie de aderare la UE .
nu am fost momiti , conform legii , refuzul de a depune juramantul in calitate de politist echivala cu trecerea in rezerva .
prin trecerea de la statutul de militar la statutul de politist , anterior prin "reforma " condusa de militieni in anul 1999 , granicerii ( fiind considerati militari , adica uriti de militieni si securisti - care ne numeau cazoni ) au fost umiliti si trimisi pe cele mai mici functii . am pierdut la salariul meu cam 25 % , vreme de 2 ani .
in al patrulea rand , desi tot vorbesti in numele militarilor , nu stii ca un fost politist sau granicer , care a avut statutul de militar ( pana in 2002 ) putea opta pentru pensia militara daca avea 15 ani vechime ca militar . deci , s-a stabilit ,prin lege ,cum se face tranzitia spre demilitarizarea institutiei .
in al cincilea rand , legat de salarizarea diferita , iar vorbesti despre lucruri pe care nu le stii , dar bagi batul prin gard :
- salarizarea este aceeasi , intre anii 1999 - 2007, cel putin ,existau multe dezavantaje pentru graniceri :
- pentru functii de comanda gen sef tura , sef birou , sef compartiment cu ofiter in subordine si 20-25 agenti , nu primeai prima de comanda ;
- sporul de pericol pentru cei care executau misiuni operative in politia de frontiera este 15% , ca la birou - fata de 30% fara de cei de la ordine publica , judiciaristi , etc .
- reforma din 1999 a lovit in plin granicerii , nu PCTF-istii , functiile fiind drastic reduse la graniceri , nu la ceilalti ...
as mai putea continua , dar nu o fac.
totusi , nu inteleg ura aceasta fara rost asupra unei arme care este mai militara decat multe arme de la MApN ?

pentru clarificare : la iesirea la pensie eu am optat pentru statutul de militar , avand sange kaki , cum se spune ( cu liceu militar si scoala de ofiteri ) .
deci , mai usor cu ne- militarii .
sindicalistii din politie , pe care i-am urmaarit cu atentie , au dus o campanie furibunda impotriva pensionarilor ofiteri din MAI , cu "pensii mai mari decat activii " , "pensionati la 40 de ani " . campanie dusa de un agent coarna , alaturi de alti agenti : surugiu , valnei ...
rezultatul ? plafonarea pensiilor la nivelul salariului net.
te rog , cei cu idei crete , care fac mult rau colegilor , abtineti-va !
nu mai va lasati inselati de leprele acestea din MAI , sindicalisti subofiteri , prosti gramada , dar cu aere de intelectuali . astia stiu sa manipuleze , dar nu au nimic in cap . poate doar interese obscure .

ifrim spunea...

Vedeam noi pensii militare daca ajungea dementul chior(parpanghel cel chel,stapanul inelelor,incrucisatorul,piromanul,matrozul sugativa,adu' barcile'napoi,pixelul albastru,draga Stolo,se scufundaseu ,Matrixx)prim ministru!!

corcodel 1 spunea...

Aurele nu te mai chinui sa-i lamuresti , ca n-ai cu cine : si huhurez si Dan sint pe dinafara ...
Asa-i cum spui tu : salarizarea voastra , politistii , si a militarilor este exact la fel !
Si unii si altii au fost cuprinsi , la salarizare , in ACEEASI lege ... adica doua . Legea 138 /1999 pentru militari , si OUG nr. 38/2003 pentru voi ! Tabelele cu salarizarea erau exact la fel , adica diferite , pentru militari si pentru voi ... cu salarii mai mari tot la voi !
Dar egalitatea cea mai mare si mai evidenta era cea stabilita de aplicarea sporului de fidelitate numai la voi : plus 20% la ceea ce ar fi fost , dar nu era , solda egala a militarului ...

Dan B. spunea...

@All:

Daca cei care activeaza in IGPR si IGJR din MAI, incl. cei din ANP/MJ ar avea o lege a pensiei functionarului public cu statut special, care sa includa doar stagiul de cotizare ca civil, de ce va deranjeaza domnilor? Adica beneficiaza de un calcul similar militarilor, daca au avut candva grade militare, si inca de unul special, conf.statutului de functionar public.
Nu pricepeti ca, din cauza voastra, zoaiele produse de Societatea Civila ajung necuvenit la pensionarii proveniti din Armata? Si, in baza legii voastre separate, prin care sa va faca pensii de mii de euro, ne veti scuti pe noi, militarii, de oprobiul civililor. Si abia atunci sa vezi razmerita civililor impotriva veniturilor voastre, cu adevarat „nesimtite”. Cum adica, Mircea Chelaru sa aiba o pensie de 6.300 lei, cat un bisnitar, fost sef de post intr-o comuna oarecare, ca deh sporurile si orele suplimentare incluse in baza de calcul, ......

@Avianyc:
Vad ca nu te dezminti si o tii langa pe câmpii!
Din 2012, am participat, ca independent, la protestele organizate de catre SCMD, fiind cointeresat punctual in realizarea vreunei revendicari solicitate de militari, nu de civili. Ba chiar m-am zborsit la „elefantii” din ANCMRR, incl. la noul sef, Bahnareanu, pentru pasivitatea manifestata fata de mizeriile OUG 57/2015 si OUG 59/2017.

Asadar, o lege a pensie militare de stat pentru militari si o alta, dedicata functionarilor publici cu statut special! Ce nu va pare principial in asta, domnilor? In baza „struțocamilei” 223/2015, v-ati „tras” pensii mai mari cu 150-200 % fata de omologii din Armata.
Si eu sunt de acord cu „la grade, functii, vechime si conditii de munca similare” sa existe aceeasi pensie, egala in cuantum pentru toti militarii, care sunt subiectii acestui principiu. Cum sa fie legea si principiile de calcul pentru pensiile functionarilor publici cu statut special, este treaba beneficiarilor ei, iar eu promit sa nu o critic (vor fi destui in nația asta!).

avianyc spunea...

Bine @Dane ,fă tu cu ”generalii” daca asta va doriti o lege cum vrei ,numai sa nu fie L 164 cum multi birocrati isi doresc in detrimentul celor care s-au supus la riscuri de vatamare a sanatatii sau pierdere a vietii .
Aș fi tare curios peste câta vreme ajunge la promulgare si sub ce forma ca si continut o livrati.
Guvernul oricum abia asteapta sa te ajute/să pună umarul si sa scoata o lege care sa aiba din fașă aplicata OG 57 ,OG 59 ,etc pentru a nu avea complicatii bugetare ulterioare si ca sa fie si mai siguri sa plece și de la 60 % ,etc Daca s-a fript odata a doua oara va sufla si in iaurt in mod sigur.
Oricum cât de curând o dau în bara cu programul de guvernare din lipsă de fonduri si atunci lucrurile s-ar putea complica chiar pe actualele prevederi.
Și uite așa nu ne va mai huli nenea civilul ci ne va aplauda frenetic ca am dat de pamânt cu o lege bună L223 care trebuie doar cizelata ,stopate oskarurile si alte bazaconii de sporuri inventate pentru activi si reconsiderati la conditiile activilor similari toti pensionarii!!!
Stiu ca la unii le convine la altii nu ,asta-i parerea mea.
Asa sunt militarii cu educatie mapn, mai patrioti decât patriotii, si mai îngaduitori/ascultatori la problemele societatii vizavi de politisti ,gardieni ,etc și militarii mai care sunt mai tupeisti,insistenti etc cu grupe de munca la nivelul celor de azi din 2001 ,grupe de care au beneficiat la pensii inca din 2001 atat pe L164 cât si pe L119. Militarii mapn mai patrioti si le-au dat doar când pensionarii erau cu un picior in groapa. La fel si cu sporurile si alte avantaje.
Asta inseamna sa dormi in bacanci în cazarmă și sa nu mentii vigilenta catre vecini trează.
Acuma ,hai sa dam de pământ cu ceva bun L223 si sa punem în loc ce-și va face guvernul si parlamentul milă sa ne aprobe in conditiile in care s-au fript cu L223.
Succes!

Dan B. spunea...


@Avianyc:

Iesind la pensie in 1998, am realizat ca singura lege care mi-a marit cuantumul initial al pensiei a fost Legea 164/2001, corectia aplicata datând din guvernarea lui Tariceanu.
Legea 119/2010 mi-a redus pensia, Legea 241/2013 mi-a „cosmetizat-o”, iar noua pensie, recalculata in baza Legii 223/2015, nu stiu ce cuantum va avea (pesimist de felul meu, presupun ca va scadea).
Legea 223/2015, cea atat de laudata de tine, a fost matrașita cu OUG 57/2015, dar tot a adus pensii babane numai civililor din MAI, militarii „beneficiind”, in marea majoritate, de cuantumuri reduse; realizezi ca, prin aceeasi lege, „neschingiuita” militarii ar fi primit pensii majorate cu câteva zeci de lei, iar civililor din MAI le-ar fi fost „inaltate la cer” cuantumurile actualelor pensii, adica mult mai mari decât le au acum?
Stii cum e, „daca nu joci la Loto, nu castigi”! Chiar sa fie asa cum zici, ca o noua lege ar periclita si actualele cuantumuri (daca se prevede rămânerea in plata a cuantumului avantajos, n-avem ce pierde), macar nu am manifestat autosuficienta, iar o mare preocupare ar avea-o militarii activi, cei care vor fi urmatorii pensionari.
Apoi, intelege ca un salariu de incadrare de la civilii din MAI, ce la schimbarea statutului din militar a inglobat o destule de sporuri, ulterior resolicitate si aprobate, porneste de la baza superioara a unei solde similare de functie din MApN, ce ar avea atasate cam aceleasi sporuri, mai putin cel de ore suplimentare (oarecum incontrolabil).
Asta-i noima pentru care mi-as dori revenirea la legi separate ale pensiei la militari si civili, separat, caci mâine-poimâine, cam toti politistii viitori pensionari vor fi dintre aceia care n-au fost nicicând „cazoni”, asa cum amintea colegul nostru.

PS 1: Sa nu ai impresia ca LMR va putea adera la sindicatul lui Coarna, caci, prin statut, asta apara sindicalisti arondati departamental. Iar cum LMR nu poate fi constituit ca sindicat, ca apoi sa adere la cel al lui Coarna, .....
PS 2: Eu stiu ca nimeni nu-mi poate impune schimbarea statutului profesional fara voia mea! Deci trecerea unora de la statutul de militar la cel civil s-a facut cu acceptul subiectului. Dacă eu sunt legat sufleteste de o profesie, sunt gata sa-mi schimb statutul, chiar daca ulterior voi fi dezavantajat. Cum, insa, viitorul infatisat viitorilor „civili” era „roz”, desigur, trecerea la noul statut de civil a fost imbietoare. Altfel, daca as fi fost obligat si nu acceptam, mă păștea reorientarea profesionala.

CEZAR spunea...

joi, martie 22, 2018
avianyc spunea...bla,,bla,,,
A spune ca L-223 ESTE BUNA...insemneaza ca HIPOXIA TE_A AFECTAT IREMEDIABIL....!!
Stiu ca-i opera voastra dar uite pana si T-2MaKiss..s-a rusinat si a disparut in ..baligar ...!!!

CEZAR spunea...

@/Dan,,,,
,,Nu pricepeti ca, din cauza voastra, zoaiele produse de Societatea Civila ajung necuvenit la pensionarii proveniti din Armata? Si, in baza legii voastre separate, prin care sa va faca pensii de mii de euro, ne veti scuti pe noi, militarii, de oprobiul civililor. Si abia atunci sa vezi razmerita civililor impotriva veniturilor voastre, cu adevarat „nesimtite”. Cum adica, Mircea Chelaru sa aiba o pensie de 6.300 lei, cat un bisnitar, fost sef de post intr-o comuna oarecare, ca deh sporurile si orele suplimentare incluse in baza de calcul, ......

Ca bine ziceti ..ceva ce ziceam eu in urma cu cativa ani...!!
Stiu astia sa se lipeasca ceva de groaza ..apoi isi trag vartos si ne rad in nas !!!