Un produs Blogger.

joi, martie 11, 2021

Rigoarea germană în sensul giratoriu. Cum au rezolvat nemții "problema de trafic", devenită virală în România, asupra căreia nici polițiștii de la circulație nu se pun de acord😴

60 comments

Filmulețul, devenit viral pe internet, în care un polițist (participant la trafic), încadrat pe banda de langă centrul sensului giratoriu, era să se tamponeze, la ieșirea din sensul giratoriu, cu un alt participant la trafic, încadrat pe banda exterioră a sensului giratoriu, a împărțit internauții în mai multe tabere:




Unii sunt de părere că autoturismul alb (de pe banda exterioară) ar fi cel vinovat, în cazul unui accident, pentru că nu s-a încadrat corect și nu a semnalizat stânga, alții dimpotrivă că polițistul ar fi fost vinovat pentru că, într-o astfel de situație, trebuie să acorde prioritate la părăsirea benzii interioare. Se pare că nici oamenii legii nu se pun de acord, existând opinii diferite (a se vedea aici și aici) de interpretare a acestei situații.

Cert este că în Codul Rutier (Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice) nu există o prevedere expresă referitoare la circulația pe mai multe benzi în sensul giratoriu și la întrebările "Cine iese și când?" și "Dacă la păstrarea benzii din sensul giratoriu (cazul autoturismului alb) trebuie pus semnal stânga?"

tiktok.com/@tavipertea



Dacă la noi problema este lăsată în coadă de pește, la nemți este tratată mult mai serios, existând, conform site-ului oficial ADACobligația de a mai da o tură suplimentară pentru soferul care nu s-a încadrat corect din timp și vrea să iasă din sensul giratoriu de pe banda interioară (ca în cazul polițistului). Observați și faptul că șoferul de pe banda exterioară nu are obligația să semnalizeze stânga:
 



Sens giratoriu pe două benzi: cine iese și când? (traducere cu Google Translate)


Oricine alege calea circulară interioară trebuie să acorde atenție priorității șoferului exterior la părăsire. Oricine nu alege la timp banda corectă trebuie să facă o tură suplimentară, deoarece trebuie să aibă grijă specială atunci când schimbă banda.




UPDATE: Sensul giratoriu din Oradea, unde s-a petrecut incidentul, este precedat de marcajele de mai jos.



Conform art. 31 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publiceparticipanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:

a) semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier;
b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b);
c) semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfășurare a circulației;
d) semnalele luminoase sau sonore;
e) indicatoarele;
f) marcajele;
g) regulile de circulație.







60 de comentarii:

HALA spunea...

Efectuarea turei suplimentare este ceea ce se spune la mai toate școlile de șoferi dar vin "interpreții" și fac totul ghiveci. Am văzut filmuleț în care "interpretaciul"pur și simplu afirma ca se respecta regula specifica unei intersecții nornmale, cel de la interior având prioritate la ieșire pentru ca de fapt el ar rămâne pe banda sa de pe care a întrat. Probabil o fi făcut școala de soferi la Kandahar și are printre altele și acest privilegiu al priorității ca la legea 168/2020.

Andi spunea...

Trebuie reglementat prin lege. Nu este suficient sa se spuna la scolile de soferi pentru ca acestea nu au autoritatea de a adauga sau interpreta legea.

Calugarul spunea...

Soluția la această problemă de circulație e simplă ,vaccinarea! Sută la sută se rezolvă așa orice problema. După vaccinare nu vor mai fi probleme de circulație! V-a fi liniște și pace eterna.

DOREL spunea...

1-in sens giratoriu nu exista banda de circulatie separata prin marcaje. Acele marcaje discontinue sunt marcaje de ghidare,nu de separare a doua benzi. Un sens giratoriu este o intersectie,cu marcaje de ghidare in interior.
2-in speta de mai sus daca autoturismele au fost in situatia exacta ca in poza atunci autoturismil de culoare inchisa(cu politist.....rutier) trebuie sa acorde prioritate autoturismului de culoare alba, pt ca au intrat in intersectie in acelas timp ,iar la schimbarea directiei de mers, respectiv politistul, trebuia sa se asigure ,fapt pentru care se va face vinovat in caz de accident , nu de neacordare de prioritate ci de neasigurare la schimbarea directiei de mers.

Huhu Rezea spunea...

Da, polițistul trebuia să mai facă o tură a sensului giratoriu pentru ca apoi să-l părăsească pe aceeași ieșire, nu să-l oprească pe civil .
Benziie din sensu giratoriu sunt cât se poate de reale, nu cum filosofează niște circulariști de la Oradea.

monteoru spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
DOREL spunea...

Imi pare rau,dar ....circularistul de la Oradea are perfecta dreptate. Este argumentat . Daca combate cineva cu articol si aliniat ce a zis dl ,imi schimb si eu parerea.

Arfy spunea...

La noi aviatorii ar putea rezolva această problemă. Fiind poeți si mereu cu capul sub nori sau deasupra lor. Au statistic și cele mai puține accidente, acestea fiind generate de condiții atmosferice sau defecțiuni tehnice, dar cele mai multe, din bravură si erorare de pilotaj!

Huhu Rezea spunea...

Cap de gheață, ce mai cauți pe acest blog? Nici n-ai citit întreg articolul.

Huhu Rezea spunea...

Doar un Dorel de Oradea poate să spună că benzile din sensul giratoriu nu există.
Dacă nu puteți să ieșiți din sensul giratoriu de pe banda a 2-a, din cauză ca este ocupată banda exterioară, mai dați o tură pentru a avea prioritate față de toți cei care intră în sens.

Gigi spunea...

Circulistul de la Oradea trebuia sa-si dea singur amendã!Habar n-are de circulatie! E bun de paza contractuala!
E fãcut la incubator,3 luni.😂😂😂

M spunea...

@Huhu Rezea

Deci liniuțele alea punctate din intersecții sunt benzi?🤨

Intrați pe google maps, mergeți la intersecția de mai jos, vedeți poza din satelit, fără trafic. Au pus saracii săgeți peste tot că nici acolo nu înțelegeau că banda exterioară înseamnă ieșirea obligatorie pe următoarea.

https://goo.gl/maps/oRrN3CZWrBkaqk5D8

Viss spunea...

Mă lovesc zilnic de problema asta. De câte ori respect regula de circulație în sens giratoriu cu două benzi mă claxonează invariabil cocalarii și chiar șoferii ,,experimentați". Se bagă direct pe banda a doua și îți taie fața la iesirea din sensul giratoriu, convinși că au prioritate. Incredibil, prostia e infinită dar și foarte periculoasă.

M spunea...

Deci, poți să intri într-un sens giratoriu de pe banda 1 (să zicem că toate intrările/ieșirile și sensul giratoriu au câte 3 benzi), să mergi frumos pe lângă bordură blocandu-i pe toți fraierii care vor să iasă din sens și pur și simplu să întorci (adică să ieși din giratoriu pe drumul pe care ai intrat dar în sens invers)?

Ce mișto!

Deci sensul giratoriu e intersecția în care poți să faci stânga intrând pe prima bandă!

Arfy spunea...

Mai greșesc si polițiștii! Posibil să nu-l fi văzut!

Ein Stein spunea...

@Viss
Daca procedezi ca cel cu Seat-ul alb atunci cei ce te claxoneaza nu sunt cocalari ci conducatori auto care cunosc legea si regulile de circulatie.
Marea confuzie se face prin faptul ca nu se intelege ca din sens nu iese pe "iesire" ci pe benzile care se afla pe iesire. Foarte important de retinut. In ultimul film, din alticol, se observa un desen extrem de precis, daca intri in sens pe banda 1, atunci, conform marcajelor de preselectie, ori iesi pe prima la dreapta ori mergi inainte pana la urmatoarea "iesire" si esti obligat sa iesi NUMAI PE BANDA UNU. Daca ai continua deplasarea inseamna ca intersectezi banda 2, banda pe care se poate afla alt autoturism care s-a incadrat corect la intrarea in sens, adica aia alaturata de banda 1 pe care erai obligat sa iesi. Asta e ratiunea pentru ca nu se acorda "prioritate" in sens, pentru ca nu ai avea cui. In clipul nemtesc, unde se sugereaza ca te invarti pe banda 2 pana iesi, este un caz particular, este posibil sa nu existe asa ceva in realitate. Acolo daca observi nu exista benzi marcate pe intrari/iesiri, exista o singura banda, adica banda 1. Daca ai intrat in sens pe portiunea dinspre trotuar, adica ai intrat de pe banda 1, singura de altfel, este evident ca te poti invarti in sens sau poti iesi pe orice iesire vrei neexistand o alta banda si in orice punct te-ai afla esti in prioritate pentru ca e banda ta. Cel de la interiorul sensului s-a incadrat pentru a iesi pe o presupusa banda 2 care nu exista d-aia si se invarte pana gasesete loc sa iasa pe banda 1. NU ai sa vezi o asemenea nastrusnicie intr-un sens in care se intra sau iese pe drumuri cu cel putin doua benzi. Nu uita in sens se intra sau iese pe benzi iar pe banda selectata ai prioritate si nimeni nu are voie sa iti interzica circulatia pe banda respectiva sau sa fie cineva obligat sa-ti acorde prioritate. Sensul giratoriu este astfel conceput ca atunci cand se cunoaste legea si se selecteaza corect benzile de circulatie lucrurile merg de la sine fara a fi nevoie de acordare de prioritate.

Huhu Rezea spunea...

Nemții recomanda incadrarea pe banda exterioară a sensului giratoiu doar pentru următoarele 2 ieșiri.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

E dată dreacku circulatia asta, cand pixului i se termină pasta! Daca nu-i rigoris germanicus, atunci poate fi rigoris mortis, cum i se poate intampla unui peniz la o lucrare de mantuiala, numita de fapt giugiuleală la bărzoială, caci nu e de joaca la invartiri in jurul unui goi, daca nu sunt doi sa-i corecteze si dirijeze directia, bat-o vina, acolo unde nu intra nasul sau lumina, decat moașei mâna! In cazul relatat mai sus, pot sa raportez in plus ca se desfac la maxim falcelele, se baga incarcatura de tragere si se percuteaza repetat, deci regulat, pana se atinge scopul scontat si conform regulior de circulatie rutieră, de sub burtieră, ce prevad permanent si provizoriu atacarea sentimentală a unei intersectii cu sens giratoriu!

Leo spunea...

Să scrii o culegere cu aceste texte Flavius , că te vei umple de bani.

M Constantinescu spunea...

Am urmarit filmuletul de mai multe ori... Politistul accelereaza, la un moment dat, parasind banda si taindu-i calea autoturismului alb(care a gresit ca nu a semnalizat). Parerea mea, a gresit politistul si ca o remarca:De cand un politist, in masina personala, opreste un autoturism? Am fost, multi dintre noi, martori la incalcari ale regulilor, fie de noi, fie de altii. Cat timp nu este accident, totul merge mai departe, cu ingaduinta(face parte din conducerea preventiva)...

HALA spunea...

Mareș dar scapi tu ocazia de a ne lumina și în aceasta disputa?
Baga una cu by pasul din teatre!

Iulian Mareș spunea...

Ma_Hala,

Uite ca te luminez pe tine!
Pt tine lumina este ca o lumanare la capul mortului, te lumineaza, dar nu te desteapta! Despre by pas-ul unei comunicatii rutiere nu pot explica decat soldatului anilor 60, tu, absolvent al scolii de "sergenti cu diagonala", pricepeai din a 3-a explicatie, nu?
Mereu am recunoscut calitatile intelectuale ale rutieristilor cu scoala adevarata in fata promotiei Dubček!

Iulian Mareș spunea...

M Constantinescu,
adica cum,de cand isi face meseria un politist rutierist in Au personala?
De cand este Premier Cîțu si a bagat austeritate...

M spunea...

@Huhu Rezea

Hmmmm... "Recomandă"...

Ok. Eu am să merg în continuare cum mi se pare normal, ca la orice intersecție. 😁 Dacă ieșirea e pe o bandă, obligatoriu trec pe banda 1 din intersecție înainte de a vira. Dacă e pe două benzi ieșirea atunci mă aștept că cel de pe banda 1 să vireze, intrând pe banda 1 mai departe iar eu intru pe banda a doua.

😂 Sper să nu ne întâlnim într-o intersecție cu sens giratoriu!!!!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Rămurică, fără complicații si fără frică e mai frumos de de publicat in SPAIMA CLOCĂRIMII si informatorul militarimii, blogul HUHUREZ, pentru ca asa pot sa-i bruiez si intimidez cu inversunare pe toti mafiotii penziilor militare, dar si sa-i infierez cu critici pe toti cretinii politici, ca daca as publica pentru posteritate intr-o isignifianta carte, de culegeri, asa cum imi sugerezi, as ramane un ilustru anonim dintr-un voalat film, uitat pe o etajera, arar sters de praf de cate-o menajeră... Ce as mai face cu banii, daca-s bolnav, batran si mi-s numaratii anii?!...

Huhu Rezea spunea...

Esti la fel de agresiv si de capos ca si milițianul din clip.
Daca sensul giratoriu este o intersecție oarecare de ce nu incerci d-ta să exersezi si prioritatea de dreapta la intrare?
După cum vezi, în cazul soferilor care rulează concomitent in sensul giratoriu, nemții dau prioritate celor care se află pe banda exterioară mai apropiată de ieșirile din sens.

GO spunea...

Mai este o faza! Dar daca politistul era in timpul serviciului = cam asa pare, si in mod expres l-a oprit pe ... contravenient ca nu a parasit intersectia pe prima sau a a 2-a banda?

Arfy spunea...

Huhurez, degeaba le explici! O situație extrem de simplă. Dacă sunt posesori de carnete de conducere ar trebui să nu mai conducă singuri. Am avut dispute contrarii pe alte probleme date. Aci, ai dreptate. Respectele mele!

Arfy spunea...

În timpul serviciului ești cu însemne și pe autoturism, semnale etc și niciun caz singur. Musai echipaj,doi sau mai mulți! Cu "așa se pare" polițistul (conducător auto) a comis-o!

CEZAR spunea...

Treceti pe biciclete !
Nu aveti obligatii in sensul cu invirtita pe loc......

GO spunea...

@Arfy. In zona mea, sunt 2 masini arhicunoscute ale politiei rutiere. Fara insemne, cu numere normale nu ale MAI si mai arata si ca vai de ele. Un Logan albastru si putin ruginit si un Polo. Si amendeaza la greu pe oricine calca pe bec. Am retinut ca chiar daca nu au insemne, e perfect legal.

Intr-adevar, echipajele au 2 persoane.

Mihai spunea...

Desi am luat hotărârea de a nu mai participa la comentariile ,multe imature si doveditoare de necunoaștere a legislatie si realitatilor" nu mă pot abține să nu contracarez unele aiureli spuse de unii despre circulația în sensul giratoriu ( intersecție dirijata ).
Mai ales ca ,cunosc bine aceasta intersecție bine presemnalizare la intrarea in sens.

@ Huhurez @ Arfy ,Gigi ,.....
În Germania nu există asemenea sensuri giratorii precum cele prezentate pe care faceti tapaj cu reguli corecte de circulație. Astea sunt mai mult " desene animate"!!!
În Germania toate intrările în sensurile giratorii sunt prevazute cu marcaje pe asfalt si panouri de directionare a ieșirilor din sens amplasate cu cel putin 50 m înaintea de intrare în sens.
Respectarea direcțiilor indicate de marcaje este obligatorie.
Astfel:
- banda 1 marcaj " inainte sau prima la dreapta " inseamna ca din sens esti obligat sa faci prima la dreapta sau sa iesi pe a doua intersecție care inseamna "inainte" ,iesirea se face pe banda 1.
Direcția " inainte sau la dreapta " nu permite viraj stanga dupa intersecția a doua de la intrare în sens ( greseala albului) .Vedeți semnificația indicatorului de obligare " inainte sau la dreapta")
- banda 2 care poate fi marcată cu " "inainte sau la stanga" sau doar " inainte". Încadrat pe banda 2 cu acest marcaj te poti roti la stanga catre ieșirile 3,4 ,5......Pentru " "inainte" iesi din sens cu asigurare prin intersecția a doua si pe banda 2 .
- banda 3 care poate fi marcată doar cu marcajul " la stanga".
Pe bandă asta te poti roti in sens si iesi din sens cu asigurare doar pe la 3,4 ,5 ....
La intrare în sens pot fi o banda 1 " inainte sau prima la dreapta" ,două benzi 2 de regulă numai pentru mers " inainte ,o banda 3 pentru la stanga ( rotire in sens cu iesire pe 3,4 ,5 ...
În Germania sensurile giratorii sunt ample ,poti roti tirul fara probleme in ele ,sunt aproape la nivelul șoselei, fara " rondul de 1 m înălțime la mijloc ,marcate si cu presemnalizare pe căile de acces la intrare în sens.
Nu exista rotire continua in sens pe banda 1. La circulația de acolo practic ,daca ar exista rotirea de pe banda 1 s-ar bloca intrările în sens precum și ieșirile de pe banda 2 din sens.
Invatati-l si pe @ Arfy si altii circulația corecta in sens si mai ales semnificația conducătorului sau marcajului " inainte sau la dreapta"
Albul a gresit iar polițistul, banuiesc ca aflandu-se in masina politie neinscriptionata pe care le pun mereu pe E60 Si pe artere circulație l-a oprit intenționat pentru a-l opri si sanctiona.
Va ofer un exemplu elocvent de circulație în sens . Astea sunt regulile si pentru Germania si pentru Romania ,etc doar construcția giratoriilor diferă, fontul panourilor si poate la unii culoarea fondului.

https://www.facebook.com/PresaSM/videos/204004031461762/?sfnsn=mo

Bravo "ein stein" ,ai comentat corect modul de circulație în sensul giratoriu cu marcaje de dirijare.

M spunea...

@Huhu Rezea

Dar nu sunt absolut deloc agresiv. Pur si simplu am sa respect legea asa cum o inteleg eu. Dumneavoastra puteti sa faceti altfel! Nu mai jigniti! Nu sunt nici militian, nici capos, nici agesiv! Am alta interpretare decat domnia ta!

Va mai spun O DATA!!! Nemtii dau prioritate celui de pe banda 1 (si as da si eu prioritate sau as mai face o tura) DACA IESIREA SE FACE PE UN DRUM CU O SINGURA BANDA PE SENS!!!!!
DACA IESIREA SE FACE PE DOUA BENZI, ATUNCI CEL DE PE BANDA 1 A GRESIT!

Cu atat mai mult daca erau sageti marcate in zona de preselectare (nu e cazul in exemplul asta dar e cazul in cel anterior)

V-am dat linkul catre intersectia din Brasov unde au trebuit sa traseze sageti ca sa inteleaga toata lumea! Pur si simplu ignorati ORICE alta dovada care nu este in sprijinul dumneavoastra! Primaria Brasov si cu politia rutiera chiar au scris un articol cum ca sunt obligati sa traseze sageti pentru ca soferii nu inteleg legea!


Si pot sa dau zeci de exemple (pe care bineinteles le veti ignora)!!!!

https://www.gov.nl.ca/dgsnl/files/drivers-roundabouts-roundabout-four.jpg
https://www.caaquebec.com/fileadmin/images/Sur_la_route/Conseil/485-Carrefour_Giratoire_en.jpg
https://bloximages.chicago2.vip.townnews.com/journalstar.com/content/tncms/assets/v3/editorial/9/98/9988a7d2-9ebb-5e0c-aa28-c8528ecc6429/5091cf72054b2.image.jpg?resize=500%2C562
https://www.grandsudbury.ca/sudburyfr/cache/file/458AEBE6-EC30-4C1A-D9CD927099F03A0F_carouselimage.png

Poate va plac italienii?!?
https://cdn.shortpixel.ai/spai/w_390+q_lossy+ret_img+to_webp/https://www.motorimagazine.it/wp-content/uploads/2015/11/rotatoria.jpg
https://lh3.googleusercontent.com/proxy/u8aroqiK9rtK4xv_HTI6M-kt_y56xsXy37sDnv3ydTCdOA3GaNl9yspNPz1Or1Nt_JmaEbmw5qBAvIV7tVlfMg8cvw

Poate va place "rigoarea germana!!!!!!"
https://bilder.t-online.de/b/86/19/60/40/id_86196040/tid_da/doppelspurige-zufahrt-wer-im-kreisverkehr-bereits-die-naechste-oder-uebernaechste-ausfahrt-waehlen-moechte-sollte-sich-rechts-einordnen-die-innenspur-bietet-sich-nur-an-wenn-man-den-kreisel-erst.png

Mai si zic nemtii: "so ghet's richtig nebeneinander"
Si, pentru ca sunt nemti, chiar subliniaza ca se aplica la "zweispuriger kreisverkehr"

Pentru circulatia pe stanga (Australia) - poate va place asa.....
https://www.rms.nsw.gov.au/images/roads/safety-rules/stopping-turning/roundabout-exiting.jpg

Mi se pare ca doar in Spania se interpreteaza cum faceti dumneavoastra dar nu sunt sigur, trebuie sa verific!

Eu pun punct la acest subiect, 😁 ca sa nu ziceti ca sunt incapatanat! Faceti cum vreti in intersectie!

Mihai spunea...

@ Arfy
Pana una alta vezi cum si pe unde circuli pe drumurile publice și mai ales in sensurile giratorii presemnalizate cu marcaje de directionare premergator intrării în sens.
Olescu cam are dreptate cu polițistul si masina Audi implicată aici.
Prin decizia CCR politia rutieră poate folosi si amplasa radare pe mașini mașini neimatriculate cu însemnele poliției.
La Bihor se practica ,mereu ampleseaza pe E 60 ( Oradea - limita jud Cluj mașini civile cu radar pe ele . Cei din zona le cam stiu ,de regulă un Audi si un Peugeot 305 .
Si eu banuiesc ca polițistul era cu una din mașinile neinscriptionate din dotarea Poliției Rutiere Bihor ,si practic l- a oprit mai mult din cursă pe cel alb care a gresit evident prin neincadrare corespunzătoare pe banda 2 in vederea rotirii spre ieșirile 3,4 ...

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.g4media.ro/curtea-constitutionala-a-dat-verde-din-nou-politiei-rutiere-sa-foloseasca-radarele-din-masini-neinscriptionate-si-care-nu-sunt-amplasate-in-locuri-vizibile.html&ved=2ahUKEwj5oZHxw6rvAhXixIsKHcfgBdgQFjAAegQIARAC&usg=AOvVaw26ia-3CSGYZXUIGU52-IM7

GO spunea...

@ Huhu Rezea & Arfy & altii care mai sustineti ca NU este vinovat cel din masina alba. Faptul ca este vinovat, are si o explicatie extrem de logica. Rog, retineti ca nu mai suntem in 1980 cand masinile erau raritati si pe orice banda te incadrai in giratoriu, erai cam singur in toate intersectia! Acum ai ful toate benzile.

Asadar, de ce este vinovat albul? Este simplu. Blocheaza iesirea pe iesirile 3-4-5 etc., a tuturor celor care intentioneaza sa iasa pe alte iesiri. Pe de alta parte, respectivii nu au voie sa opreasca in giratoriu. Asa ca daca esti pe banda a 2-a, si vrei sa iesi pe a 3-a iesire, dupa lege nu ar trebui sa NU ai pe nimeni pe banda 1 care sa te obstructioneze. Pt. ca se condidera ca cei de pe banda 1 ar fi trebuit sa fie deja iesiti pe iesirile 1-2 (dreapta sau inainte). Si hop, cand vrei sa iesi si tu de pe banda 2 pe oesirea a 3-a apare un moț pe banda 1 pt. care te opresti si blochezi toata banda 2. Si daca te opresti sai dai prioritate si blochezi banda 2, automat se blocheaza si cei de pe banda 3 care incearca sa intre succesiv pe banda 2 si apoi sa iasa la iesirile 4-5 etc.

Bun! Dar ca sa avem o imagine completa, sa ne imaginam acum ca exista o coloană intreaga pe banda 1 formata din soferi cu moț, bară la bară și care nu iese nici unul la iesirile 1 sau 2 (dreapta sau in fata). Pur si simplu, merg pe banda 1 bara la bara, pana le vine randul sa iasa pe iesirile 3-4-5. Presupuneam ca avem intersectie imensa, ca la Arcul de Triumf. Pai in cazul asta, ceilalti de pe alte benzi (cu exceptia celor care intorc), toate celelalte iesiri se blocheaza. Cam asta este logica pt. vina celui de prima banda a celui care nu paraseste intersectia la dreapta sau inainte.

Ca si in cazul anterior, marcajele sunt clare si au rol de obligare, ca si culoarea semaforului: cel de pe banda 1 este obligat sa iasa pe prima la dreapta sau sa mearga inainte. Iar din clip, rezulta clar ca el a trecut si de a 3-a iesire.

In rest, da. Cand schimbi banda, trebuie sa te asiguri si trebuie sa acorzi prioritate. Dar in cazul asta, este oarecum ca si cum cel de pe culoarea verde se opreste sa ii dea prioritate celui care desi avea rosu, a intrat si el.

In acest caz, legea este lasata oarecum in coada de peste. Legal, cel cu masina alba NU trebuia sa treaca de iesirea a 2-a (inainte), iar cel de pe banda a 2-a trebuia sa se asigure si sa dea si prioritate la tranzitarea benzii 1, idiotului care desi nu avea ce cauta pe banda 1, era si el pe acolo. Probabil ca pt. giratorii nici nu poate fi redactata legea altfel - mereu exista un idiot in astfel de cazuri, ci doar diferentiate pedepsele.

Huhu Rezea spunea...

Albul, vinovat sau nevinovat , dar politistul trebuia să semnalizeze iesirea si sa lase vehicolele de pe banda 1 sa treacă sau sa mai faca o tură.
Politistul este tributar teoriei circulariste de la Oradea că dacă circuli pe o banda interioară ai un regim de viteza mai ridicat, ca pe soselele cu 2 benzi pe sens, si treci ca voda prin loboda peste culoarele exterioare ale sensului.
Nu incomodează pe nimeni la iesire care s-a încadrat din timp pe banda 1. Chiar in film, in spatele autoturismului alb este alt autoturism care a iesit fara sa fie stanjenit.
Din film se vade ca politistul a venit de undeva din spate si... în loc să se incadreze in spatele albului, pentru a ies,i l-a depăsit pe culoarul 2.
Regulile din sensul giratoriu trebuie re-reglementate pentru a fi puse de acord cu legislația europeană. Nu țipă toată lumea că vrem ca afară?
Acesta este rostul acestui topic, nu să ne dăm deștepți.

Mihai spunea...

@ Huhurez
Spui lucruri cu păcat si fara susținere.

1.
Ambii s-au încadrat din aceiasi intersecție.
Albul pe banda 1 marcaj " inainte sau la dreapta".
2 Politistul s-a angajat pe banda 2 - marcaj- " inainte sau la stânga ".
Conform semnificației indicatorului de circulatie si marcajului " inainte sau la dreapta " albul avea obligația să iasă din sens pe prima la dreapta sau "inainte" la intersecția 2 cu iesire pe banda 1.
Indicatorul si marcajul" inainte sau la dreapta interzice virajul spre stanga in intersecția 2.
Polițistul s a încadrat corect pentru" inainte " in banda 2.
În intersecție 2 ambii trebuiau să continue pe " inainte ,albul ieșea pe banda 1, polițistul pe banda 2 si era in regulă.
Politistul putea continua giratia in sens fiindca era încadrat pe " inainte sau la stanga ,albul nu .
Dacă albul a intenționat să iasă pe 3 ,4 .... atunci trebuia sa se încadreze pe banda 2 - inainte si la stanga.
Cunosc bine acele sensuri giratorii si sunt destul de bine marcate - semnalizate.
În intersecție ( sensuri giratorii fara marcaje de preselecție benzi se mai poate discuta ,dar in intersectiile ( sensurile giratorii) dirijate prin marcaje de preselecție benzi trebuie obligatoriu sa respecți direcțiile de mers.
În sensurile cu marcaje de preselecție benzi doar incadrarea pe banda 2 sau 3 ... - marcaj " la stanga " sau" inainte sau la stanga" iti permite rotirea in sens.

Iulian Mareș spunea...

Sa-l intrebam si pe Bolojan...

CEZAR spunea...

Militianul a gresit...ce nu-i clar ??

Andrei spunea...

Raman la parerea ca politistul a gresit, motivul fiind nesemnalizarea din timp a intentiei de schimbare directiei de deplasare si neasigurarea la schimbarea benzii. Bun, se poate spune ca, practic, banda 2 din sens se continua cu banda 2 de la iesirea din sens. Chiar si asa, el a trecut peste un marcaj care delimiteaza benzile, deci implica semnalizare.
Sa ne imaginam ca auto alb intra in sens dinspre a doua intrare, nu odata cu auto albastru. In dreptul intrarii a doua, albastrul era pe banda 2 din sensul giratoriu. Albul se asigura la intrarea in sens, pe banda 1 nu sunt masini (albastrul e pe banda 2, inca nu semnalizeaza dreapta), intra pe banda 1 a sensului giratoriu pentru a iesi pe a doua iesire, inainte pentru alb. Dupa ce albul intra, dorind sa mearga inainte pentru el, albastru vrea sa iasa (situatia din video), trebuie sa se asigure sau nu? Pentru ca nu poate efectua manevra, albastru trebuie sau nu sa continue deplasarea in sensul giratoriu pentru a se incadra corespunzator iesirii?
Marcajele pe asfalt sunt si ajutatoare si utile. Dar oricine, in afara celor din zona, va lua de baza marcajul care desparte benzile, ori politistul a trecut peste acel marcaj incercand sa forteze iesirea fara a acorda prioritate.
In imagini se observa ca albastru era inapoia albului. A observat ca albul nu semnalizeaza intentia de a iesi din sens, deci continua deplasarea in sensul giratoriu. Atunci el a accelerat si a provocat acel incident dorind, probabil, sa-i dea o lectie (amenda) albului. Teoretic, cunoscand marcajele existente pe portiunea de dinainte a intrarii in sensul giratoriu (marcaje ce nu pot fi cunoscute si vazute de un nou sosit in zona, daca sunt 1-2 masini deasupra lor!), politistul ar avea dreptate. Dar, daca era profesionist, intr-o situatie atat de controversata, el ar fi oprit nu pentru a da amenda, ci pentru a-i explica albului eventuala greseala si a-i da un avertisment, cel mult. Eu sunt convins ca intr-o situatie similara dar in alta localitate, imbracat civil (concediu, libere), politistul s-ar fi asigurat si ar fi acordat prioritate. Fiind pe terenul lui, si-a permis sa-si umfle muschii. Din nou, atitudinea face diferenta.

Ein Stein spunea...

@Huhu
Negrul trebuia sa semnalizeze partenerilor de trafic intentia de parasire a sensului, asa-i. Nu schimba in schimb cu nimic datele problemei, el semnalizeaza intentia de iesire din sens nu de incadrare pe o alta banda sau intentia de schimbare a sensului de mers. Nu trebuia sa dea prioritate celui alb pentru ca nu avea de ce, el se afla pe banda doi iar albul pe banda unu, care ar fi ratiunea ca trebuie sa-i dea prioritate? Negrul nu a intersectat nicio secunda banda unu, si nici nu a intentionat sa intre pe acea banda deci nici nu trebuia sa semnalizeze schimbarea de banda si nici sa acorde prioritate celui deja aflat pe banda unu, adica albul, fiecare era in treaba lui. Albul nici nu trebuia sa se afle acolo, el trebuia sa iasa pe banda unu iar faptul ca a semnalizat intentia de a intra pe banda doi, pe care se afla negrul, prin semnalizare stanga, interzis oricum de la presemnalizarea de intrare, nu obliga la nimic pe negru. Semnalizarea doar anunta partenerii de trafic intentia de schimbare de banda, asta nu-i obliga la nimic pe ceilalti participanti, e doar o informare de intentie.

Mihai spunea...

@ Huhurez
O filmare facuta de mine circuland pe centura Oradea.
Sensul giratoriu de la sfarsitul filmarii este absolut identic cu cel in discutie. Premergator are semnalizare pe panou a directiilor de mers in sens plus marcaje de directionare pe asfalt/ benzi.
Aici si in cazul in cauza sensul giratoriu are 4 iesiri dupa cum urmeaza ; 1 -prima la dreapta -iesire spre Oradea centru si intersectie din care a intrat albul pe banda 1 si politistul pentru directia inainte pe banda ;2 iesire spre bors pe langa pasaj cu reintrare in centura - ”inainte” pentru mine si ”prima la dreapta” pentru alb ; 3 - iesirea spre Arad - iesirea 3 pentru mine si iesirea ”Inainte ” pentru alb si politist ; 4 -iesirea spre Cluj pe langa pasaj cu reintrare in centura spre Cluj -iesirea 4 pentru mine si iesirea 3 pentru alb si politist.
Ca sa ies pe iesirea 3 spre Arad (aeroport si Shoppig City)eu m-am incadrat regulamentar pe banda 2(inainte sau la stanga). Astfel am trecut de prima la dreapta (intersectia de unde a intrat in sens albul de pe banda 1 si politistul de pe banda 2) ,am trecut de intersectia 2 pentru mine care mi-ar fi permis sa ies pentru inainte ,si am continuat spre stanga iesind prin intersectia 3 spre Arad pe banda 2, Albul daca intra in sens si mergea paralel cu mine trebuia sa iasa dupa cum s-a incadrat pe inainte (spre Arad) paralel cu mine dar cu iesire pe banda 1 ,eu iesind pe banda 2. Astfel nu era nicio sicanare. Politistul ma urma si intra cu semnalizare si asigurare spre Arad tot pre banda 2 in urma mea si paralel cu albul.
Nu spune nimeni ca la iesirea directa de pe banda 2 nu trebuie sa ne asiguri. Normal ,la cati prostovani circula ca și albul fara iesire cu semnalizare si asigurare de pe banda 2 iese dezastru. Dar tinand cont de art dir HG care spune ca cei care circula in sens au prioritate fata de cei care intra , cei de pe banda 2 nu prea ar avea de cine sa fie incurcat de pe banda 1. Cei care vor sa intre trebuie sa dea prioritate inclusiv celui de pe banda 2 care semnalizeaza din timp intentia de iesire din sens . A iesit din sens de pe banda 2 prin fata ta pe prima intersectie ,intri pe banda 1 in sens ,sau pe banda 2 ,depinde ce directie alegi.

Vizionati de curiozitate filmul de la min 2.15 ( giratoriu pe centura) si de la min 4.15 (giratoriu sub pasaj absolut similar cu cel in cauza). Ca sa ies pe 3 m-am incadrat pe banda 2. Asa trebuia sa faca si albul din urmatoarea intersectie.Adica sa se fi incadrat in fata sau spatele politistului pe banda 2.
Politistul cu semnalizarea pusa pentru dreapta insa l-a ginit si poate fiind chiar in ceva misiune fiind cu masina fara insemne ale politiei (zic eu) l-a sicanat si inhatat.

De la min 2.15 si min 4. 13

https://youtu.be/CHSawGr55H8

Huhu Rezea spunea...

Incercati să vă detașați de situția concretă în care se aflâ protagoniștii incidentului de la Oradea.
Constatați numai diferența, ca de la cer la pământ, intre modul cum se circula intr-un sens giratoriu din România și unul din Germania, ambele in UE.
Si să nu mai aud că sensul giratoriu este o intersecție ca toate celelalte.

M spunea...

https://bilder.t-online.de/b/86/19/60/40/id_86196040/tid_da/doppelspurige-zufahrt-wer-im-kreisverkehr-bereits-die-naechste-oder-uebernaechste-ausfahrt-waehlen-moechte-sollte-sich-rechts-einordnen-die-innenspur-bietet-sich-nur-an-wenn-man-den-kreisel-erst.png

GO spunea...

Culmea ca politistul a semnalizat exact cum scrie cartea! Atentie ca in giratoriu, a semnaliza "din timp" iesirea spre dreapta, inseamna sa semnalizezi dupa ce treci de o iesire anterioara iesirii pe care doresti sa iesi. Adica, daca vrei sa iesi pe iesirea nr. 4, NU te apuci sa semnalizezi dreapta decat dupa ce treci de iesirea nr. 3. Ca altfel. toti participantii la trafic or sa creada ca tu vei iesi pe prima iesire la dreapta din intersectie.

Si culmea ca politistul s-a si asigurat la mustata si a si oprit, ca altfel il busea in plin pe cel alb.

anonim spunea...

avyanic
e clar! politaiul a gresit si inca elementar

Mihai spunea...

Eu am circulat in Germania destul de mult ca sa va mai spun inca odata ca in Germania nu se circula cum aratati dvoastra in acele clipuri. In Germania giratoriile sunt presemnalizate si se respecta presemnalizarea . Nu exista in Germania rotirea in sens mai mult de intersectia 2 daca intri in sens pe banda 1 -marcaj ”inainte sau la dreapta.
In Germania se iese din sens prin inscriere pe alta artera /directie de mers in paralel atat de pe banda 1 cat si de pe banda 2 daca ambii au presemnalizare selectie directii de mers -marcaj inainte.
Am vazut doar prin Italia prin anumite localitati mici giratorii pe 2 benzi fara marcaje de presemnalizare directii de mers pe benzi ,semnalizate doar cu ”cedeaza trecerea” dar in Germania nu am intalnit asa ceva. Am intalnit sensuri presemnalizare selectie directii de mers cu 3-4 intrari in sens pe directia de mers presemnalizate dupa cum urmeaza ;
- banda 1 -inainte sau la dreapta ,
- banda 2 inainte ,
- banda 3 -inainte
- banda 4 - la stanga
Poate intelegeti in sfarsit ca ”Inainte ” nu inseamna rotire in sens mai departe de intersectia 2.
Altfel semnalizarea ” inainte sau la stanga sau ”la stanga ” nu si-ar avea rostul: Ar fi suficient doar semnalizarea ”Inainte”
Va mai postez odata acest link cu ce inseamna semnalizarea ”INAINTE” in sensuri facute cu intelepciune , ca la carte si care nu permit greseala. Asa se circula in sens in Olanda , Germania si asta este sensul circulatiei in intersectia dirijata -giratoriu si in Romania.
Care nu intelegeti predati carnetele sau dati pe la legislatie.

Vedeti aici cum se iese din giratoriu pe ”marcaj ”INAINTE” in paralel atat de pe banda 1 cat si de pe banda 2 intr-un sens construit cu multa judecata.

https://www.facebook.com/PresaSM/videos/204004031461762/?sfnsn=mo

Mihai spunea...

Corect @ M
Asa se circula in Germania . Practic nici nu are cui sa dea prioritate cel de pe banda 2 care iese din sens incat toti care vor sa intre in sens trebuie sa dea prioritate celui care circula in sens indiferent daca circula pe banda 1 sau 2. Intri in sens dupa ce dai prioritate de iesire celui care circula in sens pe banda 1 sau 2 .
Este absolut clar . Ca unii nu pricep este alta poveste .

GO spunea...

Incercam sa ne detasam. Dar ati sesizat ca giratoriile de la noi, sunt oarecum atipice fata de cele din alte state? Apropo de postarea anterioara.

Pai in acel clip, la directia inainte, rondul era amplasat de asa natura, incat chiar mergeai perfect inainte ... pe langa rond, fara sa fii nevoit sa schimbi directia nici macar 1 mm ca sa ocolesti rondul.

Iar la noi rondurile sunt puse de asa natura - ori rondurle sunt supradimensionate, ori strazile sunt prea inguste, incat daca vrei sa iesi pe directia inainte, directia nu este de fapt chiar inainte. Directia inainte fiind intrerupta de ... rond. Si de fapt ca sa mergi inainte, trebuie sa faci un ocol al rondului usor spre dreapta, apoi spre stanga ca apoi iar sa virezi spre dreapta ... ca sa revii pe directia inainte initiala.

La modul pozitiv, accidentele in giratorii sunt extrem de rar intalnite. Adica, cu cunoastere mai profunda sau mai superficiala a legislatiei, in giratorii oamenii sunt in general mai vigilenti decat in alte situatii si se orienteaza ... din mers.

Mihai spunea...

Nu ai inteles nimic. Mai vezi obligatiile albului atata timp cat s-a incadrat la intrare in sens pe ”Inainte sau la dreapta” din aceiasi intersectie cu politistul care s-a incadrat corect pentru inainte pe banda 2
-inainte sau la stanga.
Vezi si ce obligatii ai la intalnirea marcajului sau indicatorului de obligare ”Inainte sau la dreapta” . Daca spui ca poti vira la stanga dupa intersectia 2 (directia inainte ) sa tai calea politistului preda carnetul si vezi semnificatia indicatorului ”Inainte sau la dreapta” pe care a intrat albul in sens de pe banda 1.
Afla ca intr-o intrare cu marcaje de presemnalizare directii de mers pentru iesire pe 3 sau 4 cum intentiona albul ,trebuia sa se incadreze pe banda 2 (inainte sau la stanga).
Apoi discutam vinovatia politistului ..... care s-a incadrat corect pe 2 ,a semnalizat pentru directia inainte (iesire intersectia 2)si in mod legitim trebuia sa iasa cu asigurare si semnalizare dreapta din sens in paralel cu albul , politistul pe banda 2 ,albul pe banda 1 a noului sens de mers al arterei pe care au iesit.
Ca l-a sicanat putin intentionat pe habaucul cu albul in scop de avertisment si sanctiene ramane de stabilit daca este vinovatie.
Albul insa a gresit major nerespectand incadrarea in sens pe directia dorita (banda 2) si semnificatia marcajelor pe care s-a incadrat pe banda 1.

HALA spunea...

Totuși un lucru e sigur și anume ca Mareș visează la primăvara de la Praga chiar dacă este în toamna mintii.

GO spunea...

De acord total cu avyanic si M. Presemnalizarea pt. directia la dreapta si inainte, te obliga sa iesi fie pe prima la dreapta, fie pe iesirea a 2-a care logic ar trebui sa fie pe directia inainte. Directia de presemnalizare inainte nu inseamna ca mergi tot inainte pe banda care ocoleste giratoriul, ci sa IESI pe artera care merge inainte, rectiliniu.

Imaginea postata de M este deosbit de relevanta in acest sens. Cred ca se poate incheia cazul.

anonim spunea...

avya
nu stiu de unde ai scos directia 3-4
Dupa cum vezi dincolo de pod(asa cum e si normal) albul are accesul interzis indicatorul e clar.La urmatoarea NU a virat dreapta iar in fata lui este pe scuar indicatorul de preselectare a directiilor de mers(inainte SI la dreapta) De unde stii ca omul nu vroia sa mearga inainte cum il preselecta indicatorul si sa iasa din sens acolo pe a 2-a.Nu mai zic ca poate iesirea din giratoriu era pe o banda si nu pe doua
deci indicatorul de preselectare ii permitea sa mearga inainte SAU la dreapta pe banda 1(in sensul de mers).Vezi filmul cadru cu cadru
PS Ce cauta politaiul pe "inainte sau la stanga"(dupa cum chiar tu sustii) iar el politaiul a virat LA DREAPTA
Iar asta cu "nu ai inteles nimic" adreseazati-o tie inainte de a vorbi despre altii< eventual privestete-te in oglinda si repeta "nu am inteles nimic":)))
Asta a fost mica mea gluma de razbunare pt cum ai inceput textul...ca si asa m-a fu..t sefu' de la bucale azi la tel toaaata ziua.Sunt deja "cu capsa pusa"....O zi nasoala doar atat,nasoala rau!!
gata m-am racorit pe pielea ta:)))

anonim spunea...


Da dar inca nu ajunsese acolo albul la iesirea pe "inainte".Indicatorul de preselectare e clar ca inca nu ajunsese sa iasa din giratoriu....dar il obliga politaiu s-o ia la dreapta ca el era "organ" nu un oarecare:))) Si organu nu era nici sub camuflaj/sub acoperire sub nimic.Era un pulica oarecare care plecase sa faca piata in timpul programului ca asa ii ordonase nevasta sau la o tzuica sau la amanta,sau era pur si simplu in timpul liber si se imbracase in tzoale de serviciu ca "sa dea bine" prin oras.Ce n-ai mai vazut d'astia??? inclusiv cu politia se intalnea si daca avea o bere "la bord" n-avea el treaba cu nimeni nu-l oprea nici dracu.Dar daca facea cioca-boca cu albul era mai nashpa chiar si la o amiabila.Era si asta un motiv sa fie asa nervos
Urmariti filmul cadru cu cadru si va lamuriti.Conspiratiile lasati-le altora cu mai multa imaginatie,d'aia cu covidul de pe marte,cu klingonieni,guvern mondial si o planeta intreaga cu 8mld oameni, care vor sa distruga romanika,iar noi n-avem bani nici sa ne kkam in centru:)))
Ii doare p'aia fix la basca de rahatelul asta de pe malul baltoacei numite marea neagra....Nici lantul de la bicicleta nu-l mai pot fura ca l-au furat demult politicienii romani....dacii astia de lemn de stejar si cu pieptul de arama de prin toate institutiile....Si behaie unii despre oculta lu peste prajit....ha,ha si ei sunt aici printre noi in fiecare zi si se imbuiba.

dpaqua spunea...

Albul este vinovat pentru ca nu a respectat marcajele de incadrare in sensul giratoriu, dar si politistul a procedat... cel putin agresiv si sicanator (ca participant in trafic).

Ajuns in situatia asta, politistul este nevoit sa se opreasca, ceea ce duce la blocaj in spatele lui, iar OPRIREA este interzisa prin lege (Art. 142 (f) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din 04.10.2006 - Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu).

Deci, ca solutie de rezolvare a problemei (fara pumni si claxoane in sensul giratoriu) tot la ce zice neamtul cu turul suplimentar...

anonim spunea...


Mda politaiu e cu arma de serviciu la sold,nu are vesta reflectorizanta si cred ca este de la ordine publica....a baut si el 2 tzuici moka intr-un bar si acum se ducea la piata si era sa-i dea ala cu albul necaz.Deci sa zicem ca albul vira dreapta si politaiul vira si el dreapta pe banda cealalta paralel cu albul.In acest caz nu-i taia iarasi calea unui prezumtiv auto care venea in spatele albului si vroia sa mearga inainte???Ce dreak sare politaiu de pe banda 2 DIRECT in viraj la dreapta
@Avyanic
In giratoriu ramane valabila prioritatea de dreapta cu exceptia INTRARII si ATAT(Pana acum cativa ani vreo 20 si ceva :))) era de dreapta si la INTRARE in giratoriu.Ce ati si uitat??? Ca pe vremea lui ceasca numai asa mergeati.
"Ce oameni dom'le ce lume" :))

Alex Ionut spunea...

Poate acum se pricepe.... O decizie a instantei.
https://youtu.be/5jrSral8iLQ

GO spunea...

@akord-75. Eu zic sa mai vezi filmul inca o data. Este intrat in giratoriu, trece de prima iesire la dreapta care este inainte de pod. Iar directia lui inainte este a 2-a iesire la dreapta pe unde o ia furgonul alb. Iar cei cu auto alb in loc sa o ia pe unde merge furgonul alb (banda 1 a iesirii pe directia inainte), se indreapta spre a 3-a iesire. Iar in acest moment, ii taie calea politistului care mergea inainte - adica tot dupa furgonul alb, dar de pe banda 2.

Daca ce cu auto alb respecta marcajul de iesire, el trebuia sa intre pe banda 1 dupa furgonul alb, in paralel cu politistul care iesiea pe aceeasi artera, dar pe banda 2.

Ca sa simplificam, considera artera si banda pe unde merge furgonul alb ca fiind aceeasi arterea si banda pe care trebuia sa intre autoturisumul alb.

Mihai spunea...

@ akord
Oi fi matale supărat rău pe politai ,numai ca la acest filmuleț trebuie să te uiți dimineața pe "stomacul gol" .....cu ochelari de vedere ....
Dacă procedezi asa poti sa începi să numeri intersectiile pe dejte ,ca sa fii sigur ...ca nu-ti scapa nici musca ... !!
Începi de la intrarea albului in sens pe banda 1 ( inainte sau la dreapta si politaiului pe banda 2 ( inainte sau la stanga).
Apoi numeri:
1-prima la dreapta ,artera situata pe lângă pasaj care duce la urcare pe centura in directia Borș.
Dacă te uiți bine este la colțul podului si un indicator pe fond albastru cu direcția de mers.
1a. Unde este indicatorul de care zici ,ACCESUL INTERZIS,este artera de dincolo de pod pe doua benzi pe care se coboară de pe centura dinspre Borșsi se intra in sensul giratoriu.
2. Urmeaza intersectia a doua ( inainte) pe care albul trebuia sa intre pe noua arteră de deplasare pe banda 1 si polițaiul "nesuferit" de dumneata pe banda 2 .
După asta liber la circulație......

Joe spunea...

Art. 54 - (1) Conducătorul de vehicul care execută o manevră ... de trecere pe o altă bandă de circulaţie ... este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
Așadar, polițistul ar fi fost amendat dacă se loveau.
Mai mult, conform conduitei preventive, acorzi prioritate când ești obligat, indiferent de viteza, direcția sau semnalizarea prioritarului.
Având aliat art. 42, mă pot învârti pe prima bandă toată ziua, așa, de-al dracului, eu fiind cel cu prioritate față de oricine. Oricine m-ar lovi, ar comite-o.
Mai mult, ies în banda a 2-a a ieșirii, dacă vreau. Cel de pe banda a 2-a a sensului, dacă mă lovește sperând să iasă el pe banda a 2-a că eu ies pe prima, e vinovat dacă ne lovim.
Am și răspuns de la Poliția Română pe tema asta, nu fabulez deloc.