Un produs Blogger.

luni, martie 01, 2021

Din încercările lui N. Titulescu de a obține recunoasterea alipirii Basarabiei la România de către Uniunea Sovietică

15 comments

 Context. 

In urma preluarii puterii de către comuniști, Rusia nu a semnat Tratatul de la Versailles din 1919 și nu era obligată să recunoască unirea Basarabiei cu România  în anul 1918.

Recunoașterea internațională a unirii Basarabiei cu România s-a dovedit un proces destul de dificil. Cu toate că noua putere bolșevică nu a fost reprezentată la Conferința de pace de la Paris, marile puteri occidentale au avut ezitări în a recunoaște modificări teritoriale ale fostului aliat rus. Hotărârea de unire luată de Sfatul Țării (Parlamentul – n.r.) de la Chișinău din 27 martie/9 aprilie 1918, a fost recunoscută la Conferința de Pace de la Paris, din 1920, de principalele puteri aliate, Imperiul britanic, Franța, Italia și Japonia, însă Statele Unite au refuzat să semneze documentul.


NICOLAE TITULESCU ŞI RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1936) 

                                     Drd. MARIUS HRISCU

 Negocierile privind încheierea unui tratat de asistenţă mutuală reprezintă un moment important în istoria relaţiilor româno-sovietice avându-i drept actori principali pe cei doi miniştri de externe, Nicolae Titulescu şi Maksim Litvinov.

 La 2 mai 1935 s-a semnat tratatul de asistenţă mutuală între Franţa şi Uniunea Sovietică iar la 16 mai 1935 un document similar s-a încheiat între Cehoslovacia şi Uniunea Sovietică. Titulescu considera alianţa româno-sovietică ca o continuare a tratatelor franco-sovietic şi cehoslovaco-sovietic, România având încheiate astfel de documente cu cele două ţări. Totodată acesta considera că pericolul venea de la est iar dacă ar fi reuşit încheierea acestui tratat ar fi asigurat graniţa de est a României dar s-ar fi bucurat şi de un mare prestigiu pe plan intern. Iată ce declara în legătură cu necesitatea încheierii acestui document cu Uniunea Sovietică: "Nu încape nici o îndoială că pentru noi, românii, prietenia franco-sovietică constituie o garanţie foarte preţioasă, întrucât orice gest de încredere, ajutor, sau chiar de simplă consideraţiune al U.R.S.S. faţă de Franţa este în avantajul nostru". Şi concluziona: „Eu consider prietenia francorusă drept o axiomă. Consecinţa ei inevitabilă este o prietenie ruso-română” 

1 . În concepţia diplomatului român şi natura raporturilor germano-sovietice argumenta încheierea acestui tratat: „România are nevoie de un asemenea Pact, fie că Germania porneşte un război contra U.R.S.S., fie că ajunge la un acord cu ea. Mai mult, Pactul cu România va trebui făcut la timpul potrivit; altminteri, apropierea ruso-germană va avea loc fără noi şi împotriva noastră. Apropierea ruso-germană trebuie, prin urmare, să ne găsească deja aliaţi cu U.R.S.S.”2 . 

Prin semnarea acestui tratat, ministrul de externe român urmărea ca Uniunea Sovietică să nu mai continue politica de cuceriri a Rusiei ţariste asupra teritoriilor româneşti. Apoi s-ar fi diminuat, într-o anumită măsură, tendinţele revizioniste ale Bulgariei, Ungariei, Germaniei şi Italiei, întărindu-se în acelaşi timp sistemul de securitate colectivă. 

Această idee titulesciană nu a obţinut acordul unanim al clasei politice româneşti. În ciuda acestui fapt la 15 iulie 1935 Nicolae Titulescu a fost împuternicit de guvernul Tătărăscu să înceapă negocieri pentru încheierea unui tratat de asistenţă mutuală cu Uniunea Sovietică. Gh. I. Brătianu sa opus încheierii acestui document oferind şi o alternativă: o alianţă cu Germania fără a deteriora relaţiile cu Franţa şi Polonia, alianţă româno-germană care trebuia să aibă drept scop separarea revizionismului german de cel ungar. Astfel, Ungaria, rămasă singură, nu ar fi îndrăznit să atace România3 . Gh. I. Brătianu a făcut mai multe interpelări parlamentare ministrului de externe român, la 5 octombrie, 26 noiembrie, 18 decembrie 1935 şi la 16 mai 1936 prin care îşi exprima îngrijorarea faţă de posibilitatea deschiderii graniţelor de nord-est ale României pentru trecerea Armatei Roşii şi implicit a bolşevizării ţării4 . Titulescu răspundea acestor temeri: “Nu ştiu dacă România va încheia un tratat de asistenţă mutuală cu U.R.S.S. Ceea ce ştiu este că interesul naţional cere să nu micşorăm cu nimic libertatea de acţiune a României pentru ziua de mâine. Ceea ce ştiu este că nu se grevează viitorul unui neam cu povara unei negaţiuni internaţionale, oricare ar fi ele şi împotriva oricui ar fi îndreptate. Ceea ce ştiu este că orice stat, fără distincţie, care ne-ar garanta hotarele ţării noastre şi pe acelea ale aliaţilor noştri poate deveni, în cadrul Societăţii Naţiunilor, asociatul nostru în lupta pentru organizarea păcii pe care o vom duce până la capăt şi cu toate stavilele ce ne stau în cale [...], eu nu cunosc fobie în nici o direcţie. Nu cunosc limită în setea mea de înţelegere cu alţii”5 .

 Negocierile româno-sovietice au început la 5 noiembrie 1935. Mai întâi Titulescu a discutat cu Mihail Ostrovski, ministrul sovietic la Bucureşti şi apoi cu Litvinov la Montreaux. Ostrovski a informat Moscova că pe diplomatul român îl interesa în mod deosebit obţinerea recunoaşterii indirecte a unirii Basarabiei cu România şi mai puţin tratatul în sine. Răspunsul lui Litvinov a fost categoric: „Dacă este aşa Pact nu va fi, căci noi nu vom plăti pentru pact prin recunoaşterea Basarabiei”6 . 

În primăvara anului 1936 negocierile au fost întrerupte la solicitarea lui Litvinov, motivul invocat de acesta fiind reprezentat de campaniile antisovietice ale unor organizaţii de extremă dreaptă din România, susţinute “din umbră” de ambasadele Poloniei, Germaniei şi Italiei7 . Titulescu s-a întors în ţară şi la cererea acestuia la 14 iulie 1936 s-a redactat un document prin care se hotăra „încetarea atacurilor în presă contra U.R.S.S. şi combaterea numai a comunismului intern al cărui partizan nici unul dintre membrii guvernului nu sînt; articole de presă favorabile apropierii cu U.R.S.S. din punct de vedere extern, considerînd că noi nu putem păstra alianţele noastre existente cu Franţa, Cehoslovacia şi Turcia, dacă nu cădem la o înţelegere, ba chiar devenim inamicii U.R.S.S., aliatul aliaţilor noştri”. Totodată documentul preciza faptul că s-a hotărât „Păstrarea deplinelor puteri pentru încheierea unui pact de asistenţă mutuală cu U.R.S.S., date deja Domnului Titulescu demult”8 . 

La 21 iulie 1936 la Montreaux, Nicolae Titulescu şi Maksim Litvinov au perfectat un Protocol care cuprindea principiile de bază ale unui viitor tratat de asistenţă mutuală românosovietic. Articolul 1 prevedea „Asistenţa mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca de ex. în tratatul cehoslovac sau francez) care să nu vizeze în mod special un stat, ci, în general, orice agresor european”9 . Era vizat orice agresor european dar implicit era avută în vedere, în primul rând Germania. Facem această afirmaţie bazându-ne pe declaraţia ministrului de externe român către Ramsey Mac Donald şi Anthony Eden din 1935 conform căreia tratatul trebuie să fie „astfel făcut încât să nu pară a fi îndreptat împotriva Germaniei10 . 

Articolul 2 stipula faptul că „Intrarea în acţiune a fiecăreia dintre cele două ţări se va face numai când Franţa va fi intrat în acţiune”. Litvinov nu a fost de acord cu această prevedere. Aceasta era asemănătoare cu cea din articolul 4 al tratatului de asistenţă mutuală dintre Cehoslovacia şi Uniunea Sovietică încheiat la 16 mai 1935, care condiţiona acordarea ajutorului sovietic de intervenţia Franţei pentru sprijinirea Cehoslovaciei, în eventualitatea că această ţară ar fi căzut victima unei agresiuni neprovocate. Krestinski, adjunctul lui Litvinov, justifica refuzul ministrului de externe sovietic prin faptul că Franţa avea o alianţă cu Polonia şi francezii ar fi refuzat să acorde ajutor în cazul în care Uniunea Sovietică ar fi fost agresată. La fel nici România nar fi putut să ajute Uniunea Sovietică luptând impotriva Poloniei . 

Constatăm faptul că diplomatul român a rămas fidel sistemului de securitate colectivă promovat de Franţa în care Polonia într-o primă perioadă şi Cehoslovacia reprezentau pilonii centrali. Titulescu nu dorea ca România să rămână singură alături de Uniunea Sovietică.

În articolul 3 se prevedea faptul că “Guvernul U.R.S.S. recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea guvernului regal al României, la fel cum guvernul regal al României recunoaşte că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în U.R.S.S. fără o cerere formală a guvernului U.R.S.S.”13. Analizând acest angajament reciproc desprindem faptul că Nistrul era menţionat ca fiind frontiera dintre cele două ţări. Astfel, prin această prevedere, Litvinov a recunoscut implicit apartenenţa Basarabiei la România. Era o confirmare clară a recunoaşterii graniţei răsăritene a României: râul Nistru. În articolul 4 se arată că “La cererea guvernului regal al României, trupele sovietice trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul român la est de Nistru, după cum, la cererea guvernului U.R.S.S., trupele române trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la vest de Nistru”14 . Şi din cuprinsul acestei precizări reiese faptul că râul Nistru reprezenta graniţa dintre România şi Uniunea Sovietică. În baza acesteia, Nicolae Titulescu a fost acuzat că ar fi permis intrarea Armatei Roşii în România şi implicit ocuparea ţării, că nu exista nici o garanţie care să împiedice Uniunea Sovietică să ocupe România. Ministrul de externe român răspundea acestor acuzaţii în felul următor: “Aşa cum înţeleg eu Pactul de asistenţă mutuală cu U.R.S.S., noi am fi cerut asistenţă trupelor sovietice numai în caz că ar fi fost în joc interesele româneşti şi numai atunci când inamicul s-ar fi aflat deja pe teritoriul României. Altminteri, în absenţa unei cereri formale din partea noastră, Nistrul ar constitui nu o frontieră, ci o veritabilă barieră” 15 . Subscriem acestui punct de vedere conform căruia nu exista nici o garanţie solidă, cu privire la obligativitatea retragerii trupelor sovietice la est de Nistru. Considerăm că semnarea tratatului de asistenţă mutuală româno-sovietic ar fi permis implicit traversarea României de către armatele sovietice deoarece numai prin România acestea puteau ajunge în Cehoslovacia pentru a-i acorda ajutor militar în cazul în care această ţară ar fi fost atacată de Germania, în baza tratatului dintre Cehoslovacia şi Uniunea Sovietică încheiat la 16 mai 1935. Polonia care în această perioadă se orienta către Germania, nu ar fi acordat acest drept de tranzit al teritoriului său armatelor sovietice către Cehoslovacia. Deşi Titulescu ştia că Litvinov nu va semna acest document, el a insistat în această direcţie. La Montreaux nu s-a reuşit finalizarea tratatului, Litvinov declarând că nu era împuternicit de guvernul sovietic să semneze acest document. Astfel, diplomatul sovietic a solicitat ca tratatul să fie semnat în luna septembrie 1936, când se deschidea o nouă sesiune a Adunării Generale a Ligii Naţiunilor. Motivul real era reprezentat de faptul că serviciile de informaţii sovietice aveau date despre o iminentă demitere a lui Titulescu, fapt care s-a petrecut la 29 august 193616. În urma acestui eveniment Uniunea Sovietică a declarat că nu mai putea fi semnat tratatul, demiterea diplomatului român fiind considerată ca o dovadă că România îşi reorientase politica externă. 

În realitate, Uniunea Sovietică nu dorea încheierea acestui tratat cu România. Una dintre dovezile solide în acest sens este reprezentată de un document emis la 13 iulie 1936 de către adjunctul lui Litvinov, Nicolai Krestinski prin care acesta solicita lui Stalin să aprobe propunerea lui Litvinov de a nu face nici un fel de concesii românilor în ceea ce priveşte tratatul de asistenţă mutuală. Cauzele erau posibila demisie a lui Titulescu şi aprecierea conform căreia guvernul României era un guvern fascist, apropiat de Germania hitleristă: „În telegrama primită azi, tov. Litvinov face bilanţul convorbirilor desfăşurate vreme de un an cu Titulescu în legătură cu pactul. El formulează cele două dezacorduri (Basarabia şi legarea ţărilor de Pactul francosovietic) şi opinează că în nici una din cele două probleme să nu procedăm la concesii viitoare. În aceeaşi telelegramă tov. Litvinov anunţă, conform cuvintelor lui Titulescu, că are intenţia ca, în zilele următoare, să-şi prezinte demisia. Despre aceasta ne comunică nouă şi tov. Ostrovski. 

Trebuie să se ia în consideraţie că Titulescu îşi va părăsi funcţia, că guvernul român s-a conturat definitiv ca guvern fascist şi că în politica externă a României se produc fapte care atestă o apropiere de Germania. În aceste condiţii concesiile noastre, dacă am fi mers în întâmpinarea lor, sar fi dovedit absolut fără temei şi fără rezultat. Iată de ce gândesc că trebuie să se confirme tovarăşului Litvinov că noi nu vom merge la nici un fel de concesii viitoare faţă de români şi în problemele referitoare la pactul sovieto-român”17. Iată cum gândea Stalin, Litvinov fiind doar un pion al acestuia.

 Îndeosebi după ocuparea zonei renane de către Germania hitleristă la 7 martie 1936, Stalin şi-a dat seama că nu avea nici un motiv să încheie un tratat cu România, deoarece Marea Britanie şi Franţa nu reacţionaseră în urma crizei renane. Era clar că politica de securitate colectivă eşuase. Uniunea Sovietică nu ar fi avut de câştigat în urma semnării acestui document. Aducem ca argument în sprijinul afirmaţiei de mai sus declaraţia lui Litvinov, din luna septembrie 1935: „Ceea ce vreţi dv. este un pact leonin. Împotriva Japoniei nu vă bateţi. De altfel ce aţi putea contra Japoniei? Deci dacă Germania vrea să ne atace, voi vreţi să fiţi alături de noi. Dar Germania nu poate ajunge în Rusia fără a zdrobi România. Aşadar tot nouă ne revine să intervenim şi vouă să fiţi ajutaţi”18 .

 Titulescu nu a sesizat cele două „feţe” ale politicii promovată de Stalin. El credea că Moscova era un partener de încredere în viaţa politică internaţională, opinie împărtăşită şi de alte state europene. Istoricul Florin Constantiniu arată că „Titulescu nu a fost singura victimă a diplomaţiei sovietice care a jucat perfect rolul atribuit de Stalin, de a demonstra ataşamentul U.R.S.S. la o politică de pace şi securitate colectivă, de stăvilire a acţiunilor statelor revizioniste, având drept obiectiv dislocarea sistemului Versailles”19 . 

Ministrul de externe român a greşit văzând în Uniunea Sovietică garantul independenţei şi integrităţii României. 

Stalin a dorit neîntrerupt recucerirea Basarabiei. Un exemplu în acest sens este reprezentat de răspunsul categoric dat de Litvinov la cererea din 1937 a lui Victor Antonescu, succesorul lui Titulescu, prin care se solicita recunoaşterea de către Uniunea Sovietică a unirii Basarabiei cu România: „Nu vă vom recunoaşte Basarabia niciodată, dar nu vă vom plictisi cu ea. Dacă însă veţi face vreodată politica germană, v-o luăm imediat”20 .

 O altă dovadă în acest sens este reprezentată de declaraţia lui Litvinov făcută lui Titulescu la Talloires tot în anul 1937: „Vrem ca potenţialul pe care îl reprezintă Basarabia să devină rus şi nu german. De aceea ţin să vă comunic că vom încerca să reluăm Basarabia prin toate mijloacele juridice şi militare care ne vor fi posibile”21 . 

Titulescu afirma că dacă tratatul de asistenţă mutuală dintre România şi Uniunea Sovietică s-ar fi semnat ar fi fost împiedicată declanşarea celui de-al doilea război mondial la 1 septembrie 193922 . 

Considerăm că al doilea război mondial nu putea fi evitat deoarece acesta era văzut de Germania ca unul de revanşă, unul îndreptat împotriva „dictatului” de la Versailles. Aşadar războiul ar fi izbucnit indiferent de împrejurări. 

15 comentarii:

  1. Culisele trecutului și consecințele începem să le cunoaștem. Culisele prezentului și posibilele consecințe le vor afla , poate (dacă vor mai fi !) generațiile viitoare. Poate va mai exista și acest blog să le informeze pe acele generații.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara, Dle H. Mai aveti noutati cu PLX199? Il mai asteptăm? Cam cât? Sau ne pensionăm? Va mai aduce ceva bun pt viitorii pensionari din MAI?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar nu ati găsit un post despre pensii pe acest blog unde să puneți această întrebare?
      Plx 199 a fost trimis de Sovăială la dospit în cârdul de Cîțoi. Nici Ciucile nu mai știu de el.

      Ștergere
  3. Frumoasa lectie de Istorie, cat despre cel mai bun ministru de externe din perioada interbelca, Nicolae Titulescu, dar poate ca si din istoria contemporana, tin minte ca pe la inceputul sau mijlocul anilor '70 s-a editat si s-a pus in vanzare o carte despre viata si activitatea diplomatica a marelui Titulescu, fiind groasa de cam 4 degete si bogat ilustrata, pe care a cumparat-o tata de la librarie, si am citit si eu destule pasaje, cat sa inteleg faptul ca a fost o personalitate politica foarte importanta, tata explicandu-mi o serie de lucruri spre intelegerea mea. In Arhiva Nationala, cat si in Filmoteaca Nationala, ne-au ramas destule marturii despre marele Titulescu, suficiente sa intelegem ca vremurile acestor mari oameni de stat au apus, patriotismul a disparut iar pe romani pur si simplu nu-i mai intereseaza nici Istoria si nici politica, scarbiti de tot ceea ce se intampla din cauza unei drepte politice infecte, tradatoare si vanduta ocultelor mondiale, scopul lor final fiind destramarea statului national unitar roman, invrajbirea si scindarea romanilor. Pacat, mare pacata ca avem inclusiv rezervisti militari inrobiti acestei drepte demonice, sustinandu-i orbeste, votandu-i si slugarindu-le interesele anti nationale!

    RăspundețiȘtergere
  4. Huhu, este o manipulare a regatenilor, a dambovitenilor...
    Eu nu am auzit decât de încercările lui Bolojan Senior de a obține recunoasterea alipirii Basarabiei la România de către Uniunea Sovietică!

    RăspundețiȘtergere
  5. Un nou subiect interesant, in sensul frumos. Mare diplomat, mare patriot. Pentru ca “nicio fapta buna nu ramane nepedepsita”, a murit in exil din cauza degeneratului de Carol al II-lea. Am scris “degenerat” din prisma pozitiei individului de rege al Romaniei, nu ar fi fost de interes ca persoana.
    Titulescu a crezut cu sinceritate in telul sau, era cultivat, de scoala veche, cu principii clare.
    Numai ca principalele forte militare din Europa anilor 30, Germania si URSS, aveau la conducere indivizi fara cultura, fara scrupule, fara morala. Un fost caporal si pictor de icoane pe sticla, respectiv fiu de cizmar. Asemanarile dintre cei doi au si dus la intelegerea dintre ei, pactul Ribbentrop – Molotov. Ca doi borfasi care se respecta, Hitler cauta, de fapt, asigurarea spatelui pentru actiunile sale viitoare, iar Stalin urmarea slabirea vestului. Amandoi aveau planificata, mai devreme sau mai tarziu, uciderea celuilalt. Hitler, pentru realizarea unui simulacru UE sub conducerea sa. Stalin, pentru victoria comunismului mondial. Hitler i-a luat-o inainte. Au calcat pe zeci de milioane de cadavre, inclusiv ale compatriotilor.
    Hitler si Stalin au schimbat manualele de diplomatie si drept international. Titulescu, scolit in vest, normal, se ghida dupa principiile cunoscute si general valabile. Pe langa necesitatea de a obtine recunoasterea unirii Romaniei cu Basarabia, de catre URSS, cunostea foarte bine faptul ca Romania, tara mica, trebuie sa aiba relatii de buna vecinatate.
    Principiul bunei vecinatati a fost precizat si de premierul Chinei, Zhou Enlai, cand a participat la receptia organizata la 23 august 1968: “Daca Romania va avea nevoie, o vom sprijini cu tunuri, tancuri, avioane si orice are nevoie. Ar fi bine, totusi, ca Romania sa aiba relatii normale si cu sovieticii. Daca iti ia foc casa, pana sa ajungem noi, de la 7000 de kilometric, trebuie sa te ajute vecinii.” (citat aproximativ).
    Continui, chiar daca este off topic, dar este putin cunoscut faptul ca datorita Chinei nu a fost invadata Romania in august 1968, dupa Cehoslovaciei. China a mobilizat inca 300 de mii de soldati in zonele de frontiera de conflict cu URSS, premierul chinez a participat la receptia din 23.08.1968 de la ambasada, cu toate ca era programata participarea unui demnitar de rang inferior, iar premierul nu participa, de regula, la receptii (Mao deloc) tocmai pentru a da un avertisment clar URSS-ului pentru a nu invada Romania. Desigur ca Beijingul ar fi putut trimite cu mare greutate si intarziere sprijin militar, dar concentrarea trupelor chineze la granita cu URSS a fost inteleasa de catre Moscova. Abia dupa 2 sau 3 zile a spus presedintele Johnson catre rusi: “Nu eliberati cainii razboiului.”
    Revenind in vecinatatea topicului, recomand cartea “Alianta diavolilor – Pactul lui Hitler cu Stalin, 1939-1941”, autor Roger Moorhouse, editura Meteor Press, 34.90 lei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate domnule Andrei,
      Apreciez postarea dv, f argumentata, si îmi permit sa adaug 2 kestiuni aparent diferite, dar pline de talc:
      -kinezii nu uita ca la temelia industrializării lor au stat 2 fabrici romanesti: de tractoare si de frigidere;
      -comunismul kinez nu s-a prăbușit pt ca în conducerea superioara nu au fost niciodată evrei.

      Ștergere
  6. O crima dubla in Onesti, cu politia impotenta alaturea, in fata usii, ca la Caracal, ore intregi fara sa intervina in caz hotarati cu pistoalele... Auzeam prin ferestre sirene ale Politiei, Salvarii si Pompierilor, dar evenimentul fiind mai departisor, intr-un cartier alaturat, n-am realizat ce se intamp-la, acum la tv se dezbate acest subiect sumbru...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corneliunsson,
      Aici este luare de ostatici, deci un act terorist! Mai ales ca teroristul cerea bani pt eliberarea ostaticilor.
      Liderul de domeniu pt acțiuni antiterorista este SRI!

      Ștergere
    2. sri-alti specialisti super-profi
      o colonie plina de diplome si doctorate cu salarii de mii de euro si mai ales cu sporuri de orice fel(mai ales oskar)

      Ștergere
    3. Corneliunsson,
      revin pt mai corecta intelegere! SRI are Bg.Antitero si structuri in fiece judet!

      Ștergere
  7. Încă un mare om de stat,un diplomat de excepție și chiar dacă în zilele noastre acest cuvânt la unii le pute,un patriot dintre atâtia care au fost de-a lungul zbuciumatei noastre existențe pe acest pământ.Unii,răutăcioși,aș spune,că ar fi fost de o alta etnie.Mai contează dacă și-a făcut datoria față de țară Sa?

    Cei interesați de politică,pot sa citeasca cartea
    -NOTE POLITICE-în mai multe volume.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Iulian, nu mai avem lideri si institutii care sa puna in practica Legea, acum functioneaza legea junglei si scapa cine poate! Este cea mai stupida crima oribila, cand acele victime aveau toate sansele din lume in cele 5 ore risipite pe tergiversari si negocieri inutile. Degeaba mai poarta arme cu si berbeci de spart usi dupa ei, si ce sa ceri la scolitii astia in 3 luni, cu tupeu numai de amendat babe si mosi pentru masti si patrunjel la colt de strada , dar si caftindu-i agresiv?! Sa vezi ce gâți o sa faca Coarna, sa spele rusinea Politiei impotente! Vai si amar de ei: VĂRZOAIE, dar protesteaza ca nu le ajung cei 5000 lei salarii, plus sporuri cu căciula!

    RăspundețiȘtergere
  9. REVOLUŢIA – ACEASTĂ LEOAICĂ NEBUNĂ, CARE ÎŞI MĂNÎNCĂ PUII
    Eu, unul, cred cu tărie în vocaţia mesianică a Poporului Român. Da, avem o misiune pe lume! Dumnezeu nu ne-a creat întîmplător şi nu ne-a aşezat de florile mărului aici, la Gurile Dunării şi în Carpaţi. În această operă grandioasă, voi, revoluţionarii, aţi avut şi veţi mai avea un cuvînt greu de spus. Acum, ştim cine sînt vrăjmaşii şi lichidatorii României. La orizont se prefigurează cel mai mare război de eliberare din Istoria României – eliberarea de sub jugul Mafiei, care n-are Patrie, n-are Naţionalitate, n-are Lege, n-are Dumnezeu. România trebuie să re-înceapă să muncească, să se bucure de viaţă, să reintre, cu fruntea sus, în rîndul Ţărilor lumii. Noi credem într-o Europă a Patriilor şi a Naţiunilor.-vă, români, de ultima Revoluţie din acest veac şi din acest mileniu, cînd se vor înfricoşa antichriştii care v-au prigonit, şi v-au împuşcat, şi v-au îndoliat, şi v-au flămînzit, iar martorii vor întreba, aidoma Regelui David, în Psalmul 114: „Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci şi voi, dealurilor, ca nişte miei? Da, cutremură-te, pămîntule, înaintea lui Dumnezeu!”.
    Sfîrșit
    CORNELIU VADIM TUDOR
    (24 august 2000, Sala de Festivităţi a Hotelului ARO, din Braşov; discursul a fost rostit la Congresul Extraordinar al UNORD ’89)

    RăspundețiȘtergere