Un produs Blogger.

vineri, august 27, 2021

"Vaccinul va fi pentru fiecare dintre noi binecuvântare sau chin în concordanță cu ceea ce mintea noastră va crede despre el"

70 comments

 Nu ratați un excelent studiu psihologic despre ce se întâmplă în mintea noastră în pandemie și care sunt resorturile acceptării sau respingerii vaccinului anti-covid.

Cover Story | Iluzia controlului. Prizonieri într-o închisoare în care ușa e deschisă



Fiecare dintre noi, în urmă cu un an, a început o transformare. De comportamente, rutine și obiceiuri, dar și de priorități. Mai avem, totuși, cale lungă în față. Mai avem nevoie de energie și de putere, dar și de o minte flexibilă care să ne fie aliat.

Momentul prin care trecem este echivalentul unui război modern. Încă avem luptători în linia întâi, victime colaterale, comitete de criză, morți. Spre deosebire de alte războaie, nu avem însă experiență anterioară și nici tactici pe care să le putem urma. Iar războaiele sunt întotdeauna traumatizante”.

După un an de examinări, consultații și analize acesta este diagnosticul pe care dr. Anne Pleșuvescu îl pune fără să ezite PACIENTULUI 2020. Unul cu grave probleme de sănătate, care, pe parcursul mai multor luni, a trebuit să facă față deselor șocuri: sanitare, economice, financiare și emoționale. Un pacient dificil, pentru care pe fișa de observație, la secțiunea cauze care au condus la acutizarea stării, dr Pleșuvescu a scris: provocări și nesiguranță, iar la recomandări imediate: răbdare. Și asta deoarece, explică ea, războaiele curăță și rearanjează lucrurile și dau lecții la nivel de conștiință de masă: ”În general, fiecare dintre noi își dorește să se întoarcă la confortul rutinei vieții anterioare, în care gradul de predicții asupra a ceea ce urma să se întâmple era destul de mare. Iluzia controlului era prezentă. Aveam, într-o mai mică sau mai mare măsură, senzația că ne controlăm viețile. Sigur, era o utopie și atunci și acum. Dar faptul că viața noastră s-a schimbat dramatic la nivel de înțelegere a realității, cumva, ne-a adus mai aproape de adevăr”.

Așadar, pandemia ne face să înțelegem mult mai clar că singura constantă în viețile noastre este inconstanța și ne oferă dovada că, în fapt, capacitatea noastră de a controla lucrurile este foarte mică: ”Duritatea cu care aceste lecții au venit în viață ne debalansează la nivel mental. E ca atunci când un medicament foarte puternic, menit să ne vindece, e prescris accidental de la începutul tratamentului, în doză mare. Dacă nu suntem obișnuiți cu medicamentul, acesta ne poate răpune”.

Cu o lungă experiență în lucrul cu mintea umană, dr. Pleșuvescu ne avertizează însă că, atunci când ne încăpățânam să deținem controlul într-o lume care este imposibil de controlat, ne vom consuma toată energia mentală doar pentru acest lucru și avem șanse puține să reușim. Singura modalitate de a parcurge cu bine această etapă, continuă ea, este să ne învățăm mintea să înceteze să se mai opună. ”Probabil că multe dintre teoriile despre succes care până acum erau valabile ar fi indicat să fie rescrise. A schimba valori și principii în scurt timp este un lucru extrem de dificil și poate fi făcut doar de o minte flexibilă. Mintea noastră va deveni un aliat dacă va învăța să se îndoaie ca o salcie în fața furtunii, nu dacă va sta dreaptă și rigidă ca un brad îmbătrânit”, consideră dr. Pleșuvescu, Trainer&Executive Coach, founder Innerchords.

Iar pentru asta avem nevoie, în primul rând, de o curățenie generală la nivel mental. ”Dacă vom învăța să aplicăm antidoturi pentru principalele otrăvuri ale minții, vom resimți mai puține șocuri sau chiar niciunul” – este cea mai simplă rețetă pe care dr. Anne Pleșuvescu o recomandă pentru a atenua șocul pe care l-a produs în fiecare noi această furtună – economică, socială, emoțională – numită pandemie. Mai mult, descoperirea celui mai bun și corect antidot este și mai importantă, dacă vrem să găsim în noi puterea de a ne întoarce teferi mental la cei care am fost înainte. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, pericolul va trece, iar noi vom reveni la multe dintre vechile rutine, mai ales la cele care presupun adunări, întâlniri – e în natura noastră să fim în contact unii cu ceilalți și ”nimic nu poate împiedica acest lucru câtă vreme rămânem oameni”.

Când ignoranța e înlocuită de înțelepciune nu mai e loc pentru depresie

De la declanșarea pandemiei, creierul nostru este într-o permanentă stare de alertă, o atenție veșnic trează ce ne poate influența reacțiile și atitudinile. Specialiștii tot atrag atenția asupra acestui aspect, stresul continuu putând duce la o anumită fragilitate a minții, un avertisment ce are-n el și o doză de îngrijorare, generată de creșterea incidenței cazurilor de depresie. Dr. Pleșuvescu susține însă că și înainte de pandemie creierul nostru era în alertă. Societatea era construită într-un mod puțin armonios și ne punea în stres și înainte de pandemie. Acum stresul este mai mare pentru că pericolele s-au transformat, situațiile sunt diferite și, pe cale de consecință, și “armele” cu care eram obișnuiți să răspundem la pericol au devenit depășite peste noapte: ”Pe scurt, nu cred că suntem cu mult mai stresați decât înainte. La momentul actual, după un an de zile, creierul nostru a început să învețe deja să se adapteze la noii factori stresori. Ne întoarcem încet, încet la linia de bază a stresului. Dificultățile vin din faptul că mediul nostru s-a schimbat radical”.

Ce ne face atât de fragili în fața depresiei? Ce anume din backgroundul nostru mental ne-ar fi de ajutor în această situație? Ce ne așază, de fapt, pe fiecare dintre noi, într-o anumită poziție pe scala dintre optimism și pesimism; corect și greșit; empatic și nepăsător?

”Cu cât ne înțelegem mai mult mintea, cu atât vom reuși să eliminăm depresia din interiorul ei. Depresia apare ca urmare a neînțelegerii realității așa cum este ea de fapt. Auto-victimizarea, furia în exces, așteptările complet nerealiste sunt cauzele depresiei. Când ignoranța este înlocuită de înțelepciune nu mai este loc pentru depresie în mintea nimănui. Avem nevoie să acceptăm că stă în puterea noastră să îndepărtăm din minte și cele mai adânci atacuri depresive. Acest lucru va începe să se întâmple în momentul în care acceptăm că, în primul rând, trebuie să fim propriii noștri terapeuți, să ne îngrijim de minte așa cum ne îngrijim corpul”, a explicat Anne Pleșuvescu.

Nepăsarea față de celălalt, o boală doar acutizată de pandemie

Dar nu doar despre depresie s-a vorbit foarte mult în ultima vreme, ci și despre sensibilitatea emoțională, cu trimitere spre termenul de ”distanțare socială”. Chiar specialiștii OMS recomandau să evităm folosirea lui, pentru că poate fi perceput de creier ca o deconectare de la cei dragi și poate avea impact asupra sănătății mintale. Mai mult, ei recomandau utilizarea termenului de ”distanțare fizică”. Suntem chiar atât de fragili încât un singur cuvânt să poată induce o cădere emoțională?, am întrebat-o pe dr. Pleșuvescu.

Nu cuvintele ne răpun, a răspuns ea, ci lipsa de conștientizare a impactului pe care cuvintele le au asupra noastră. Nu ne omoară lipsa de conectare cu cei din jur, ci lipsa de conectare cu noi înșine. Această distanțare fizică s-a suprapus peste distanțarea mentală față de cei din jur, pe care o practicam înainte de pandemie de foarte mulți ani, chiar fiind în contact cu ceilalți. Practic, distanțarea fizică a acutizat o boală cronică pe care nu știam că o aveam: nepăsarea față de celălalt”Suntem ființe ultrasociale. Lipsa conectării cu cei din jur ne afectează teribil. Dacă această pandemie ne va face să conștientizăm acest aspect al lipsei de conectare cu cei din jur și al impactului pe care îl are asupra minții noastre, înseamnă că tocmai am descoperit un aspect pozitiv al pandemiei”, susține medicul.

Otrăvurile care ne îmbolnăvesc mintea și corpul

Problemele omenirii sunt același de când scriem istorie și, probabil cu mult înainte de atunci. Dar, așa cum susținea încă de la începutul acestei articol dr Pleșuvescu, dacă vom învăța să aplicăm antidoturi pentru principalele otrăvuri ale minții, vom resimți mai puține șocuri sau chiar niciunul. Din punctul ei de vedere, furia, lăcomia, invidia, încăpățânarea, egoismul, ura și individualismul sunt doar câteva din otrăvurile care ne îmbolnăvesc cel mai mult mintea și corpul. Însă, revine ea, tot de când ne știm avem multe soluții la aceste probleme: iubire necondiționată, generozitate, compasiune, moralitate: ”Este greu de înțeles de ce ne încăpățânam să nu aplicăm aceste rețete clare și vechi de peste 2500 de ani care ne pot duce într-o zonă de anduranță mentală și armonie interioară. Câtă vreme vom lăsa ca biologia noastră să învingă lupta cu propria conștiința vom continua să batem pasul pe loc și să suferim mai ales în acest context de pandemie. Suntem ca niște prizonieri într-o închisoare în care ușa este deschisă. Preferăm să stăm înăuntru și să suferim doar pentru că afară ni se pare periculos pentru că nu cunoaștem regulile de acolo”.

Ca urmare, campania de vaccinare este o undă consistentă de optimism și speranță, dacă alegem să o privim ca atare, a subliniat ea. Dar, din păcate, a continuat, neîncrederea, lipsa de iubire și înțelegerea față de celălalt, răutățile și lăcomiile pe care le vedem manifestându-se la tot pasul, ne pot determina pe unii dintre noi să privim și această campanie ca pe ceva nociv. ”Vaccinul va fi pentru fiecare dintre noi binecuvântare sau chin în concordanță cu ceea ce mintea noastră va crede despre el”, a subliniat dr. Pleșuvescu.

Antidotul

Iată care sunt, conform dr. Pleșuvescu, cele mai periculoase otrăvuri care ne întunecă mințile:

Furia, una dintre cele mai importante otrăvuri ale minții, poate apărea în toate formele ei atenuate: nerăbdare, frustrare, enervare etc și atunci ne va determina să facem multe alegeri comportamentale greșite pentru că, în prezența furiei, mintea noastră este bulversată, puțin capabilă să ia decizii bune. Răbdarea este antidot pentru furie. Ați văzut oameni răbdători care sunt conflictuali sau pripiți în decizii? Iubirea este un alt antidot pentru furie. Când iubești pe cineva ești întotdeauna mai dispus să tolerezi și să ierți.

Lăcomia, invidia și neîncrederea în celălalt vin din atașamentul pe care îl avem față de oamenii și de lucrurile care ni se pare că ne generează plăcere sau o stare de bine. Când nu obținem ceea ce ne propunem, suferim. Antidotul pentru acestea este înțelepciunea. Cu cât vom înțelege că toți căutăm aceleași lucruri: să evităm durerea și să ne generăm stări de bine, vom realiza că, în fapt, nimeni nu încearcă să ne facă să suferim în special pe noi. Toți oamenii sunt preocupați în primul rând de sine și de reducerea propriei suferințe.

”În acest context de pandemie, lecțiile despre înțelepciune și răbdare sunt la orice pas. E foarte important să avem răbdare unul cu celălalt, să ne protejăm și să ne ajutăm reciproc pentru că, dacă privim cu înțelepciune situația dată, vom înțelege repede că nu este suficient ca doar eu să mă vaccinez, să mă vindec sau să mă protejez pentru ca pandemia să se oprească. Într-o lume de vindecați cum aș mai putea fi bolnav?! Natura încearcă să regleze incapacitatea noastră de a ne deschide unii față de ceilalți punându-ne să rezolvăm o ecuație despre supraviețuire care are ca soluție compasiunea și iubirea. Eu cred că vom reuși!”, a încheiat ea.

O încredere deplină în oameni și puterea minții umane, în virtutea căreia, rugată să prescrie doar 3 medicamente care să ne ajute să trecem cu bine peste 2021, a enumerat: SPERANȚĂ, (din nou) RĂBDARE și CURAJ.


Acest articol este preluat din ediția nr. 270 a Revistei CARIERE
Pentru abonare, click aici

70 de comentarii:

  1. Riscul ti-l poate aduce Popa, Politia, Pompieri sau iFiscul, sau poate fi de la pusul capului pe perna sa te culci, cand ai iesit pe usa la Piata sa te duci, si pana la a-ti multumi consoarta in asternuturi apretate, riscand sa nu mai stii cum se mai poate, sau ca sa-ti doarma chiticul cu capul pe o parte, frumos, fara a mai fi invatejos, daramite la un vax de vacinel atat de mititel, sarac de el, dar fiind atat de bunicel iacat m-am hotarat de leac pe toate sa le fac! Faceti cu totii exact ca mine ca sa ne fie, fratilor, cu sanatate si mai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corneluș. Când mergi la piață să te apropii cât mai mult de doamnele care au „magnet” la ele pentru că vei fi atras. Atracția va fi reciprocă. Numai să nu știe soția.
      O fi vorba despre zvonurile cipurilor / microcipurilor, pentru că nu înțeleg, ce să caute într-un ser / vaccin, particule de metal. / 27.08.2021
      Dozele carantinate de vaccin Moderna ar fi contaminate cu particulă metalică. NHK: „Particula a reacționat la magneți”.
      - Japonia a suspendat joi utilizarea a 1,63 milioane de doze de vaccin Moderna după depistarea unor particule străine:
      - Elementul găsit ar fi o particulă metalică, a informat radiodifuzorul public japonez NHK, citând surse din Ministerul Sănătății;
      - Particula a reacționat la magneți și, prin urmare, este suspectată a fi de origine metalică, se arată în raportul publicat de NHK;
      - Dozele suspecte au fost fabricate în Europa.
      https://www.mediafax.ro/coronavirus/dozele-carantinate-de-vaccin-moderna-ar-fi-contaminate-cu-particula-metalica-nhk-particula-a-reactionat-la-magneti-20246598

      Ștergere
    2. @Viorel

      Probabil ca se fabrica folosind masini cu piese din metal (inox). Sa ii intrebam pe producatorii spanioli!😂

      Ștergere
    3. Domnule M. Pe mine ma surprins faptul că, japonezii, înainte de a-și vaccina populația a luat o fiolă și a analizat-o. Deci au fost fie mai precauți, fie au vrut să vadă ce substanțe conține vaccinul și poate prin adăugarea altor elemente îmbunătățesc acest vaccin și scot și ei pe piață un altul mai bun. Bravo lor.

      Ștergere
    4. @Viorel

      La fabrica de carnati, inainte de a ii impacheta, acestia trec printr-un detector de metale tocmai pentru ca se mai intampla.

      E GRAV ca s-a intamplat! Extrem de grav!!!! Pe de alta parte nu am sa fac un caz din asta! Se vedem ce zice ancheta.... facuta tot de japonexi, deci am incredere ca o sa fie corecta!

      Ștergere
    5. Viorele stai flexat,nu-l mai trimite pe Corneluș nicăieri.La cât de norocos este tu-l trimiți la precupețele cu magnet sentimental el dă peste cele cu magnet la cântar!

      Ștergere
  2. "SPERANȚĂ, (din nou) RĂBDARE și CURAJ."
    1.SPERANTA, cu aceasta Guvernare, NU mai avem.
    2.RABDAREA romanilor, pe ultima suta de metri.
    3.CURAJUL, poate mai târziu..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Leon, toate aceste calitati naturale, care tin de demnitate si de onoare, nu mai tin de foame, fiind spulberate de atatea batjocoriri, terfeliri si nenorociri, pe care clasa politica de dreapta ni le-au impus cu toata dusmania si rautatea, fara pic compasiune si milă, sa ne transforme intr-o gloata supusa si umila, si daca pacostea asta s-ar intelegea de catre toata oastea atunci nu i-ar mai vota pe derbedeii de dreapta!

      Ștergere
  3. Doctorita îi buna sa predea la clasele 1-4..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti sub nivelul 1-4? N-ai observat că este meditație budistă.

      Ștergere
  4. https://www.gds.ro/Sanatate/2021-08-27/se-umplu-sectiile-de-terapie-intensiva-cu-pacienti-cu-covid/

    RăspundețiȘtergere
  5. Începând din oct. 2021 , vaccinarea cu a treia doză este "la liber". Singura condiţie este să fi trecut 6 luni de la ultima doză administrată.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da' ce fraților îi doare ștampila Monitorului Oficial să dea OUG că vaccinul este obligatoriu pentru siguranța sanitară?Ce-o să facă, o să iasă # rezist în stradă?Păi ei sunt la guvernare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Tizule, niciodata nu se va face asta, intrucat se incalca Conventia ONU de la Nurnberg din 1947, unde se stipuleaza ca nu se admite nici un fel de actiune-interventie medicala sau tratament medical impotriva vointei omului, ca daca o vor face si se vor castiga procese, nu se poate invoca protectia sanitara interna impotriva unei Conventii internationale ONU, si cine ar plati daunele consistente! Daca nu era asa ceva, o faceau ei pana acum, inmiit! Constiinta si discernamantul personal, in rest, nimic!

      Ștergere
    2. .Ifrim
      ..te înșeli.,nu.."ei"
      sunt la guvernare.., ci.."bipolarii..politici"..!

      Ștergere
  7. Cadou pentru vecinii mei - dragi - de peste munți. O secvență din festivalul " Cântecele muntilor" Sibiu 2021.

    https://fb.watch/7EIWfH6Q3S/

    RăspundețiȘtergere
  8. Si din Oltenia una mai...saltareata..:))
    https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://m.youtube.com/watch%3Fv%3DosaS_rcp-98&ved=2ahUKEwjd1rXtz9HyAhXKgf0HHXnQCl0Qjjh6BAgOEAI&usg=AOvVaw1mUeJujc3Vs_n7hUFtmwgO

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit integral studiul psihologic al doamnei dr. Anne Pleșuvescu și am tras următoarea concluzie: Nu Pandemia este vinovată de actuala situație din România (mă refer doar la noi) ci clasa politică de după 1989, în special din ultimii 10 ani cu accent deosebit pe actuala guvernare pentru că ei ne-au adus în situația care i-a creat doamnei dr. posibilitatea de a gândi și redacta acest studiu psihologic și pe noi în situația de a merge și vorbi singuri pe stradă. Poporul român în procent de 50% era în stare de depresie înainte de Pandemie (datorită sărăciei și a lipsei strictului necesar de zi cu zi / citiți ultimele statistici, câți copii din România se culcă seara flămânzi), procentul crescând odată cu apariția acesteia. Și aici argumentez chiar din studiul dumneaei:
    „Când ignoranța e înlocuită de înțelepciune nu mai e loc pentru depresie”. Cine ne-a ignorant (includem și civilii dar mă refer doar la militari) pe noi în ultimii 5-10 ani purtândune prin Tribunale, C.Ap., etc. pentru drepturile noastre (ajutoare, actualizare, etc.) ? Clasa politică.
    „Nepăsarea față de celălalt, o boală doar acutizată de pandemie”. Deci, nepăsarea față de celălalt exista deja cum precizam mai sus și despre depresie. Nepăsarea = Clasa politică față de cetățeanul de rând (politicianul boier cu burta plină, cetățeanul cu stomacul lipit de spate).
    „Otrăvurile care ne îmbolnăvesc mintea și corpul”. Otrăvuri = Promisiuni făcute și neonorate = nu vom tăia pensii, salarii, (inclusive promisiunile lui Ciucă), Legea salarizării făcută și acordată pe priorități, etc.
    Și atunci ce apare ? FURIA. Doamna dr. spune că se tratează cu RĂBDARE. Până când pentru că numai din 2011 și până în prezent au murit zeci de mii de pensionari cu dreptatea în mână și furia în suflet. IUBIREA. Față de cine ? Față de cei ce ne-au dus spre depresie ?
    În ultima parte se referă și la ei, la POLITICIENI, nu la noi:
    „LĂCOMIA, INVIDIA ȘI NEÂNCREDEREA ÎN CELĂLALT”. ASTA ÎI CARACTERIZEAZĂ PE EI (lăcomia pentru funcții în partid sau structure, trădări).
    „SPERANȚĂ, (din nou) RĂBDARE și CURAJ”. Aceste cuvinte nu mai au nici o valoare în ziua de astăzi. Pentru omul de rând Speranță = doar în Dumnezeu.
    Peste 60% din populație nu s-a vaccinat din ură față de clasa politică riscând să se îmbolnăvească decât să le facă pe plac. Pentru că nici nu știu cum să abordeze problema și nici nu știu cum să convingă cetățeanul. Când tu apelezi la bere, mici și maneliști, atunci dute și te culcă, dă-ți demisia și la sapă la prășit cu tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doctorița cu studii aprofundate in meditația budistă, când se referă la ignoranță are învedere incultura, lipsa de cunoștințe elementare.

      Ștergere
  10. 50 % din cei internati in prezent pentru covid au mai fost infectati .
    Doftori .judecatori .presedinti .senatori .eyc acum gasesti in toate crasmele .
    NU MAI AM INCREDERE PENTRU CA TOTI ACESTIA AU TRADAT. IMI APAR NUMAI VIATA MEA RESTUL SA SE APERE CUM LE-O FI SOARTA.
    AU IUBIT BANII SI PROSTIA ACUM SA REZOLVE CUM VOR DESTEPTII SATULUI SAU CATUNULUI.
    INVETI DIN TRECUT SI TRAIESTI IN VIITOR .
    NU AM TIMP SA MA MAI GINDESC SI LA ALTII TOT ASA CUM SI EI NU SA-U GANDIT LA MINE .

    RăspundețiȘtergere
  11. https://m.ziare.com/social/ce-se-intampla-cu-numarul-de-cazuri-de-covid-19-1697328

    RăspundețiȘtergere
  12. VIOREL:
    ..vezi pe site-ul"worldometers.info"
    CÂȚI OAMENI AU MURIT AZI de:
    = boli TRANSMISIBILE (comunicable
    diseases),
    =coronvirus
    = gripă(=seasonal flu)
    = COPII SUB VÂRSTA de 5 ANI,
    =CANCER,
    =FOAME,
    =fumat( smoke)
    =alcool
    =etc.
    = !..,
    ..și LUMEA NU SARE..în sus,..și: nu prea..face mare lucru..în acest sens ..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De exemplu, în ultimul an, au murit de 4 ori mai mulți oameni de coronarius decât în accidente de circulație.

      Cu toate astea unii iau în bășcălie!

      Ștergere
  13. M: în realitate..nu știe nimeni CAUZA..MORȚII..celor 2 %..4 milioane
    de oameni..începând din ianuarie anul trecut..!cifra de 4 milioane e totalul din ianuarie 2020..până în prezent..!,dar numărul de 8 MILIOANE de morți de boli transmusibile..e numai din IAN.2021..până în PREZENT..!!
    ..comparația cu..accidentele de circulație..e.."deplasată"(!), e "la..NELALOCUL EI (=mere/"pepene".. ..!?);
    ..se compară și se analizează .. cifrele morților de aceeași categorie de "cauze": de ex.:
    MORȚII..prin BOLI TRANSMISIBILE= care relevă.în principal CONDIȚIILOR DE VIAȚĂ.. MIZERABILE..în care trăiesc milioane de oameni..!;
    ..de asemenea..CAUZELE de MOARTE GRAVE..și NEREZOLVATE de SOCIETATEA .."super tehnologizată"..sunt: (mai sus): CONSUMUL de ALCOOL, de TUTUN
    (=acestea 2..coroborat cu o RISIPĂ URIAȘĂ de BANI..ZILNIC..!) ,CANCERUL și MORTALITATEA excesivă a COPIILOR cu vârsta..sub 5 ani..!!etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e parerea dumitale! Vezi ca vorbesti cu unul care CHIAR STIE MATEMATICA. Nu vorbesti cu sosoaca! Cand zici "boli transmisibile" bagi la gramada sute de boli. Pe partea cealalta o singura boala! Nu merge cu fofarlica!

      E foarte bun exemplul cu mortii din accidente de circulatie. Omenirea aloca imense resurse pentru siguranta circulatiei (infrastructura, legislatie, cercetare, masini inteligente).

      Da, moare omul de alcool dar moare in 20 de ani. De covid moare in 20 de zile.

      Nu pot sa inteleg cum cineva care spune ca are pregatire medicala poate sa faca propaganda pentru moarte!? De ce atata indarjire? Ce dracu castigi dumneata daca altii nu se vaccineaza? Eu stiu ce pierd: oameni dargi morti, copii ramasi cu sechele pe viata, magazine inchise, sali de spectacole inchise, limitarea circulatiei, stagnare economica deci mai putini bani la bugetul ala la care se plateste si pensiuia dumitale!!!!!

      Dumneata ce pierzi si ce castigi din aceasta propaganda?

      Ștergere
    2. Refulează răutatea și frustrările din el și nu poate să mai gândească înțelept, cum zicea si doctorița în limbajul meditației budiste.

      Ștergere
    3. M:
      ..nu mă aburi cu sofisme ..!
      ..matematica e una.., statistica medicală e alta,..care cuprinde în.."sfera"ei..și ma tematica..!(aici nu e nici o "contrazicere" ..!)
      ..dar morții din accidentele rutiere sunt.."VOLUNTARE",..AARTIFICIALE,..,adică produse prin VOINȚA și..DECIZIILE..șoferilor..!=..din motive ..diverse..!,de NECOMPARAT cu.. îmbolnăvirile..!
      ..pe de altă parte,de unde știi.."dumneata" (=..la bolșevicii români ="tu"..cu sens peiorativ,depreciativ ..!)că cei care NU se vaccinează = O MARE MAJORITATE..!(și de ce oare..??)..MOR ..DIN ACEASTĂCAUZĂ..?
      Știi..ceva ce "autoritatea"..pe care..(CULMEA..!/SAU NU.!) "o crezi" deși e DE NECREZUT,(mai ales că nu spune NIMIC..despre cauza reală a "pandemiei") ..din moment ce:..de exemplu=FURĂ NESIMȚIT din PENSIILE..noastre (oare și din a ta..?) = pe de o parte,iar pe de altă parte..NE ..cere ÎNCREDERE..!!
      ..NU am scris..ce spui tu..și a e numai în mintea ta..=că aș fi făcut..!=..deci.. propagandistul..ești..TU..!în slujba..unei autorități..care FURĂ..din SALARIILE și PENSIILE LEGALE..! ..,iar alți..= CEL PUȚIN.."IPOCRIȚI"..le cântă în strună,"pur"
      PROPAGANDISTIC..!(oare numai..atât..?)

      Ștergere
    4. @Calinmihaib

      Sunt două aspecte complet diferite între a accesa încredere în Cîțu, Johannis sau marioneta aia de la sănătate și a avea încredere în știință.

      Statistica medicala sau nemedicală e matematică. Dacă nu înțelegi asta....

      Vaccinarea ne-a scăpat de polio. Ca să dau un exemplu!

      Totuși, nu înțeleg de ce insistă cu atâta disperare antivaxeri lui Șoșoacă să ne convingă! Am înțeles, voi sunteți deștepți. Deșteptul cedează primul! 😁 Gata!!!! Ne intră copiii în spitale bolnavii de covid și rămân cu sechele pe viață. Nu mai e de glumă!!! Potoliți-vă!!!!!

      Ștergere
    5. @M
      Lasă-i domnule în pace!
      Antivacciniștii au ceva mental care îi împiedică să realizeze pericolul virusului mortal.
      Pentru ei... vaccinul este dăunâtor așa cum cred și sectanții îndobitociți că Televiziunile, Internetul și tot ce este modern sunt intrumente drăcești de supunere a oamenilor.

      Ștergere
    6. @Huhu Rezea

      77 de copii internați, 5 la ATI din familii nevaccinate.

      Nu am nimic cu un matur că nu se vaccinează. Să fie sănătos. 😉 Nu vă jucați cu copiii că vă călcăm în picioare!!!!!

      Personal mă uit pe principiul "cine se aseamănă se adună!" Eu îmi fac probleme dacă afirm ceva și o persoană pe care o detest îmi dă dreptate... 😁

      Ștergere
  14. Asa o fi :
    "Bine de știut!
    Virus Covid Delta. Infecția cu această tulpină nu produce tuse sau febră. Produce dureri intense de articulații, dureri de cap, dureri de gât, dureri în partea superioară a spatelui, o stare de slăbiciune, lipsa de poftă de mâncare și INFECȚIE PULMONARĂ Acesta este Covid Delta! Și bineînțeles el este mai veninos și provoacă deces în procent mult mai mare și deseori fără simptome! HAIDEȚI SĂ FIM FOARTE ATENȚI! Tulpina aceasta nu trăiește în zona nas-gât .Ea infectează foarte repede plămanii, adică timpul de la penetrare în corp până la infectarea plămânilor este foarte scurt! Va rog abțineți-vă să vă aflați în locuri aglomerate, păstrați distanța de 1,5 m chiar și în spații deschise ,,folosiți măști duble și spălați-vă pe mâini mai des (mai ales după tuse și strănut). Vă rog, fără săruturi și îmbrățișări! Este f. periculos în aceste zile. Să presupunem că toți oamenii sunt asimptomatici! TULPINA ACEASTA ESTE MULT MAI FATALĂ DECAT TOATE CELELALTE TULPINE CUNOSCUTE PÂNĂ ACUM, DE ACEEA TREBUIE SĂ FIM F. ATENȚI ȘI SĂ LUĂM TOATE MĂSURILE DE PRECAUȚIE NECESARE! Nu păstrați această informație numai pentru Dvs.! Trimite-ți-o la toți cei dragi ai voștri, în special familiei și prietenilor! TRADUS DIN EBRAICĂ, AUTOR NECUNOSCUT."

    RăspundețiȘtergere
  15. ce mai pleci dupa fentele guvernuui nea huhu ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice guvern ar fi fost obligat să se conformeze măsurilor sanitare dispuse de OMS și Comisia Europeană.
      Numai nesimțiții refuză să se trateze.

      Ștergere
  16. De RETINUT:
    https://www.gds.ro/Sanatate/2021-08-30/ce-trebuie-sa-stie-persoanele-vaccinate-daca-se-infecteaza-cu-varianta-delta/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei care nu vor, ca niște catâri, să se vaccineze nu e cazul să-și piardă timpul să citească acele indicații date de colonelul Gheorghiță. Pentru ei... prevenirea pandemiei este un moft sau o acțiune politicianistă.

      Ștergere
    2. Huhule, n-ai citit mai atent spusele medicului Gheorghita, el chiar indeamna oamenii sa se vaccineze,..scoate in evidenta avantajele celor vaccinati fata de ceilalti:

      ".Practic, acest lucru, coroborat cu perioada de contagiozitate mai redusă, cu faptul că o persoană vaccinată pierde mai repede virusul arată și un potențial de transmitere mai scăzut la contacți. Deci, din acest punct de vedere, ținând cont și de faptul că probabilitatea de a face o formă severă, probabilitatea de a ajunge la spital vedem că este de cel puțin 10-15 ori mai redusă decât în cazul celor nevaccinați sau care nu au niciun fel de imunitate, toate acestea arată beneficiile importante ale vaccinării”, a explicat Gheorghiță."

      Ștergere
    3. Colonelul se sdresează celor care s-au vaccinat nu ignoranților. Astia au ceva mistic în minte... ca și sectanții.

      Ștergere
  17. RUSINICA REZERVISTILOR:
    https://m.ziare.com/social/veteran-102-ani-vaccinat-anticovid-1697533

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Leon

      Ia mergeți și citiți comentariile la știrea de mai sus! In comentarii se vede adevărata natură a poporului român!

      Ștergere
    2. Niste NESIMTITI, care probabil nici n-au facut ARMATA..!

      Ștergere
    3. @Leon

      Asa este! Ce vroiam eu sa subliniez e ca noi cu astia "ne luptam"! Astia sunt acum la putere! Astia behaie: "dar ce? dascalul nu a muncit? de ce sa aiba militarul pensie speciala si nu si dascalul sau medicul?"

      Cui sa ii explici? Cu ce argumente? El se blochează in ideea pe care i-au bagat-o ăștia in cap!

      Intr-o intersectie, pe drumul cu prioritate venea un Logan. Pe drumul cu "cedeaza trecerea" un BMW obosit de acum 20 de ani condus de un tanar. Tanarul ignora semnul si se baga in intersectie. Loganul opreste si claxoneaza. Ala cu BMW lasa geamul in jos si striga:
      - Bă, bugetarule nenorocit, dă-te bă la o parte că eu mă duc la muncă nu la somn ca tine!!! Vede-v-aș morti pe toti ca nu faceti decat sa mancati banii munciti de noi!


      Noi vorbim de onoare, de datorie, de patrie.... Astia isi vand viata pentru un joint!

      Ștergere
  18. Mircea Hamza
    Apostolii pro vaccinare sunt de două feluri: săracii cu duhul înspăimântați de moarte și cei stimulați financiar din belșug de guvern între care se numără medicii mai mult sau mai puțin specialiști și tv de știri.

    Daniel Octavian Bejan
    Profetul Gheorghiță știe, pentru că i-au spus lui specialiștii. Acei specialiști care, acum un an și jumătate, ne spuneau că stăm încuiați în casă două săptămâni și se rezolvă saramura. Acei specialiști care ne spuneau că masca e inutilă, e utilă, nu folosește, e nevoie de două măști etc. Acei specialiști care de un an și jumătate tot rezolvă problema.
    Practic, persoanele care nu au niciun fel de imunitate, nici post-boală, nici post-vaccinare, au cel mai mare risc să se infecteze în perioada următoare”

    Copii, învățați, altfel o să ajungeți Gheorghiță. Persoanele care nu au niciun fel de imunitate? Niciun fel? Mai avem proprietatea termenilor?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😂 Cum sa nu primesc sfaturi medicale de la un ofiter de radiolocatie? Mai ales ca a facut si Stefan Gheorghiu!!!!😂

      Mie, femeia de serviciu a blocului mi-a spus ca cine nu s-a vaccinat e un mare bou si un fricos! Eu nu am fost de acord cu ea!!!! Am zis ca toti care nu s-au vaccinat sunt savanti de renume mondial, specialisti in ARN measager, inmunologie, doctori in medicina!!!

      Ștergere
    2. "Lucează la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr Carol Davila" din 2012. Până în 2017 a fost medic specialist în BOLI INFECTIOASE, iar de 3 ani este medic primar. Din 2016, Valeriu Gheorghiță este asistent universitar"

      Ștergere
    3. Doar sinucigașii nu se tem de moarte.
      Oricât de simpatic ar fi Mircea Hamza, nimic din pregătirea sa nu-l recomanda să transmită mesaje care contravin acțiunii de prevenire și combatere a unei pandemii.
      Doar dacă si-a pierdut simțul rațiunii.

      Ștergere
    4. E doctor de ...cai mascati

      Ștergere
    5. @Cezar, NU-ti doresc sa ajungi internat la Spitalul condus de prof.Dr.OANCEA, din Timisoara..!

      Ștergere
    6. Leon
      Ma refeream la Ghiorghita..care iese seara la portita sa ne dea Astragenita !
      Nici eu nu.ti doresc tie....
      Vezi situatia din Israel...

      Ștergere
    7. Cezar, Doamne fereste sa ajungi cu Helicopterul la Bucuresti, la medicul Gheorghita, daca esti banatean, mai aproape este Spitalul de Boli Infectioase "Victor Babes" Timisoara, condus de dr.Oancea ( cam asta era ideea..unui oltean..:))) ...!!

      Ștergere
  19. https://www.gds.ro/Actualitate/2021-08-30/liderul-miscarii-fara-masca-din-texas-a-murit-de-covid-19/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://m.ziare.com/social/raport-covid-31-august-2021-1697745

      Ștergere
  20. Cei care refuză să fie vaccinați împotriva coronavirusului ar trebui să fie obligați să plătească spitalizarea în caz de admitere în secțiile de terapie intensivă. Această opinie este împărtășită de ministrul sănătății din regiune Alessio D'Amato.
    „Acești oameni, refuzând să vaccineze și punând în pericol libertatea altora, ar trebui să fie pe deplin responsabili pentru alegerile și acțiunile lor”, a subliniat el într-un interviu acordat ziarului il Messaggero.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa suga pixul..In Ro 60 % dintre cadrele medicale si cadrele didactice...au zis pas
      Pina si NicuSordan🤣🤣
      Asteapta sa.i spuna medicul cînd este momentul
      Asiguratii au dreptul la asistenta medicala...au platit contributii din care au furat..unii si alti o viata de munca ..si la pensie...

      Ștergere
  21. medicii trag un semnal de alarmă cu privire la Covid: „Nu vă jucați cu viața voastră sau a familiilor voastre, că o să veniți într-un moment în care să nu mai putem face nimic pentru voi”.

    Potrivit postării, secțiile de terapie intensivă Covid din București sunt pline tot timpul.

    „Mai grav este că, acum, în valul 4, familii întregi, de la bebeluși de o lună până la adolescenți de 16-17 ani, împreună cu părinții lor, au nevoie de internare. Și cei mai mulți sunt nevaccinați. În ultimele zile au început să vină familii întregi, toți cu Covid, niciunul nu e vaccinat, nici cei care puteau, nici cei cu factor de risc. Ajung să-și infecteze toată familia sau se infectează simultan și ajung la noi internați. Avem și nou născuți, în jur de 3 - 4 luni. Ajung în ultimul stadiu al bolii. Dacă vin după 8-9 zile și vin cu insuficientă respiratorie și ajung direct la ATI, sunt greu de tratat. Dacă măcar ar veni în primele zile ale bolii i-am ajuta mai mult”, spune în mesaj medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București.

    Conform acesteia, oamenii se tratează acasă, expunându-se unor reacții adverse.

    „Din nefericire iau medicamente după ce au citit pe net, pe site-uri anti-vaccinare sau de tratamente naturiste și pe lângă faptul că nu-i ajută cu nimic îi mai supun și la efecte adverse. Parcă trăim într-un film absurd, o luăm de la capăt cu observațiile”, a mai adăugat medicul, citată de Mediafax.

    RăspundețiȘtergere
  22. Nevaccinații fac parte din partea plină a paharului pentru DFC.Parcă-i văd cum se tăvălesc de durere că pleacă pensionarii în Găuri Negre(alea de sus,sus în văzduh)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Ifrim, am fost sunat( in vis..!) de d-na Mihaela de la CPS si m-a rugat sa-i trimit o copie dupa Adeverinta cu Vaccinarea antiCovid, si de luna viitoare imi da cu 1000 de lei in plus la pensia militara...:)).

      Ștergere
    2. @Leon.Și calul troian a fost un cadou!Poate visezi și ce-ți bagă în mia de lei:albastru de Voroneț,bleu de gențianne,verde de Paris...😅

      Ștergere
  23. NEVACCINATII vor fi aceea care vor face regula in Romania .Frica ii va determina pe Guvern sa dea drepturile pensionarillr militari altfel acestia devin arme de neoprit .Scoatei Plx 199 din sertar si anulati OUG 59 pana nu este prea tarziu. ARMA nu te asteapta sa te scarpini tu la coaie .Arma te ucide intr-o fractiune de secunda.

    RăspundețiȘtergere
  24. Cica ar fi dat coltul Ivan Patachin - 71 ani
    Sper sa fie o gluma proasta
    Daca nu...Dumnezeu sa.l odihneasca

    RăspundețiȘtergere
  25. De vazut blogul lu Mos Alecu
    Cap de ghiata....trage limbi din toate pozitiile

    RăspundețiȘtergere
  26. Pe Mos Curba de nivel
    L-am bagat in colt...

    Deci Revin!
    Care.i ULTIMUL ESALON PE CARE L AI COMANDAT?


    De aici am obtinut rezulatul dorit !!
    Doar doua functii inainte de 89..puteau Dicta comandantului...mai ales daca era un slab
    CIstul sau Secretarul de partid de la R in sus !!
    Pe care o alegi ..??,,Hi..hi...

    Comandanti, in armata, sint o minoritate... Majoritatea sint pe functii care "genereaza" ceea ce trebuie sa faca/spuna comandantii!
    Ceva cam de genul "coanei mari" a Engleziei: guvernul ii pune in fata un text cu "Guvernul meu va face....". Guvern care ii spune "coanei mari": daca schimbi o virgula in ceea ce am scris noi... ai belit-o!

    RăspundețiȘtergere
  27. Noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 este deosebit de parșivă, ea poate păcăli, poate fenta, poate ocoli protecția asigurată de anticorpii care se crează în organismul celor care au trecut prin boala COVID-19 sau al celor care s-au vaccinat, a anunțat consilierul mediacal al președintelui american, Anthony Fauci, într-un interviu acordat CBS.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. .păi..dacă e.."dotat" cu..inteligență arti ficială.și..sistem..: "5../sau: 6./.7./..10 G.."..!,nimic..nu-i de..mirare / sau.. surprinzător..!??

      Ștergere
  28. M..și.."aliații":
    ..eu NU AM SCRIS..NIMIC ce spuneți ..cum că cineva,..oricine,..să nu se vaccineze, DACĂ DOREȘTE..!;
    ..eu..am vaccinat.."la viața mea".. mulți tineri..așa că..ȘTIU..despre ce e vorba..!,dar nu voi face pe PROPAGANDISTUL..cu/fără simbrie(.?), mai ales că..așa cum am mai scris, AUTORITATEA..de SPECIALITATE: (în special VIRUSOLOGII)..TACE..și nu NE spune ESENȚIALUL, răspunzând SIMPLU la o ÎNTREBARE SIMPLĂ:
    .."CU CE NE CONFRUNTĂM..atât de.. PERICULOS,.."PERFID"..și.."atât" de..."ASASIN", încât să fie nevoie de.."șantaj"..,cifre "manipulate",(dacă e adevărat ce scrie și spune "presa"..în acest sens..!), pt. a vaccina..repede,..repede..cu "vaccinuri" EXPERIMENTALE..pt.boli.. "nedefinite",NE-DIAGNOSTICATE,..de cauze NEPRECIZATE..!
    De asemenea,,de aproape 2 ani nu se spune nimic despre CAUZA MORȚILOR.. celor "găsiți" POZITIVI la testările efectuate, [ ascunzându-se faptul că aprox. 80 % din populație (= din TRATATUL de BOLI INFECȚIOASE a ..dr.FAUCI.!) dacă e testată..e găsită.."POZITIV"..la virusul CORONA ..!,], afirmându-se =NE-ARGUMENTAT = drept..CAUZĂ a MORȚII..virusul corona..!.
    Și..repet o întrebare fără răspuns.. până în prezent..(!):
    De ce pe site-ul:"WORLDOMETERS.INFO"
    în LIMBA ENGLEZĂ..apare la domeniul "HEALTH"..NUMĂRUL de MORȚI din acest an = cauzate de..GRIPĂ ("SEASONAL FLU").., iar în cealalte..33-34 de limbi ale site-ului( din subsolul paginii..) GRIPA .NU APARE..!!.??
    (Aceasta..ABSENȚĂ are o..LEGĂTURĂ ..cu ceea ce ni se întâmplă..NOUĂ.. OMENIRII..cel puțin de..2 ani..!!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Calinmihaib

      Neadevar: AUTORITATEA..de SPECIALITATE: (în special VIRUSOLOGII)..TACE..și nu NE spune ESENȚIALUL....

      Adevar: Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății este o asociație care cuprinde Societatea Română de Microbiologie, Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov, Societatea Română de Epidemiologie, Societatea Română de Pediatrie, Coaliția Organizațiilor cu Afecțiuni Cronice din România și specialiști independenți au publicat mai multe materiale in care explica si sprijina campania de vaccinare anticovid.

      Spuneti ca worldmeters nu stiu ce nu publica. Asa! Si? Cine sunt astia? O autoritate stiintifica?
      Apropos de exemplu nici Cresterea neta a populatiei azi (Net population growth today) e data in engleza si nu e data si in romana. Ce demonstreaza asta?


      Domnule, suneti-mi ceva in care credeti si eu va gasesc cel putin o suta de dilii care sa va contrazica!
      Credeti ca Pamantul NU e plat? Ete na! Sunt mii si mii de ciudati care sunt convinsi ca Pamantul e ca o clatita!
      Acum vreo 2 ani au organizat o expeditie in Antarctica sa ajunga la margine Pamanutului. Evident ca nu au ajuns si au dat vina pe dificultati financiare, pe sabotajul marilor companii, pe Bill Gates...
      😂

      Ștergere
  29. Pentru Timisoreni:
    https://m.ziare.com/stiri/tanar-care-nu-credea-in-vaccin-mort-covid-timisoara-1698921

    RăspundețiȘtergere
  30. https://jurnalul.ro/stiri/observator/beatrice-mahler-octombrie-va-fi-o-luna-cu-10-000-de-cazuri-zilnice-de-covid-19-881740.html

    RăspundețiȘtergere