Un produs Blogger.

marți, septembrie 12, 2017

Niciun angajat civil sau militar nu a plătit CAS -contribuție individuală pentru pensie- înainte de aprilie 2001

68 comments
Pentru cei cu memoria scurtă, readuc în prim plan acest document al Casei Naţionale de Pensii.
In plus, începând cu 01 01 2011, acum suntem în al 7-lea an, personalul militar în activitate a plătit CAS la Fondul Naţional de Pensii, potrivit Legii 263/2010, până la 01 01 2016, şi contribuţie individuală la bugetul de stat, egală procentual cu CAS, începând cu ianuarie 2016, potrivit Legii 223/2015-legea pensiilor militare de stat. 

Viitorii pensionari militari vor fi pe de-a întregul pensionari contributivi!

PUBLICAT IN NOIEMBRIE 2015



Pentru cei care se laudă că au plătit contribuție pentru fondul de pensii din cele mai vechi timpuri și ne aruncă în nas mizeria că militarii nu au plătit, redau mai jos documentul cu evoluția plătii contributiei pentru asigurari sociale-CAS - platită numai de angajator din anul 1973 si de angajator și angajat din anul 2001. In același tabel apar si contribuțiile pentru pensia suplimentară  plătite de salariați, începând cu anul 1968.
 Cotele Contribuțiilor pentru pensii -CAS- si cine le-a platit le puteți vedea AICI 
+Vezi si istoricul pensiilor in România în ultimele 8-9 decenii AICI

68 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Huhurerz: Siu ca din 1978 si pana in 1989 cand am iesit in gr.2 inv am platit CAS sub o forma sau alta, dar acum la recalculari cu ce ar conta asta la pensie? Si a doua intrebare, va rog: Din 1989 si pana in oct. 2010 cand am fost pensionat definitiv, mi s-a retinut din pensia de invaliditate CAS? Sa nu radeti de mine, dar eu vedeam mereu pe cupon retinere CAS si nu stiam daca erau pentru asigurari de sanatate sau asigurari sociale! Multumesc anticipat!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Camarazi, cu adanc respect si profunda satisfactie va aduc la cunostinta ca politicienii de centru-stanga-n-prejur, la propunerea unei uneperiste si, culmea, a unui pemepist-basanist, pregatesc in secret un Referendum de demitere a tradatorului sorosist si mason cu sortulet si manecute, Smen Sase Case Vilegiaturistul, care a dat o lovitura de osanza palat la guvernarea formatiunii domniilor lor si a premierului urecheat cu ajutorul unor organizatii mafiot-masonic-sorosiste ascunse in dosul unor ONG-uri bine platite si instruite din afara Romanistanului! Deasemenea, se vorbeste ca de Ziua Nationala vor iesi circa un milion de persoane in strada si se tremura de frica in proprii budigai si inlauntrul palatelor ce gazduiesc haiduciile mafiote, deoarece oamenii de ordine care trebuie sa asigure paza si apararea acestora si a obiectivelor s-au sucarit ca fratii lor mai mari sunt atacati la pensiile de cacao basaniste si se vor preface ca vor dormi in posturile de paza, consecintele intr-un caz de razmerita neputand fi contabilizate, ci doar mai tarziu constatate de SMURD! Traim intr-o tara trista si asta ne ocupa tot timpul cu umor! Ca urmare, acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare!
Pamfletul acesta, cam nesarat si lipsit de umor, nu este scris ca sa amuze, autorul fiind personal intr-o pasa foarte proasta si cu moralul la pamant datorita manariilor in domeniul pensiilor militare! Dar el contine un sambure de adevar! Pentru cei care au urechi sa auda si ochi sa vada ceea ce se va petrece de Ziua Nationala si in viitor! Doamne, ajuta!
POST SCRIPTUM: Daca toti politicienii Şparlamentului fac sluj in faţa si cu capul botului bagat sub sortuletul Şmenarului, cine dracu' o sa-l demita?

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Imi pare rausa-ti spun, dar vad ca nici n-ai citit documentul cu evolutia CAS- Contributia pentru Asigurari Sociale, nu CASS - Contributia pentru Asigurari Sociale de Sanatate.
Pe cupon ai platit CASS.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Huhurez: Uite ca-mi mai trag si eu, uneori plase! Va asigur ca am citit, onorabile, dar eu daca nu si intreb, ma bate vantul cu gandul...

Marcel Orzan spunea...

In sfarsit apare un doc., care desi cu mare intarziere si care are legatura doar incidenta cu situatia juridica de “ASIGURAT/ CONTRIBUABIL LA UN SISTEM DE ASIGURARI SOCIALE” a militarilor, poate constitui poate startul trezirii noastre si combaterea tampeniei, sustinute si de multi dintre noi, precum ca Sistemul pensiilor militare de stat ar fi “UN SISTEM NECONTRIBUTIV”/ “Militarii NU AU CONTRIBUIT”!! Mentionez ca tampenia este sustinuta si intr-un doc. official al Parlamentului – Nota de fundamentare a L. 223/2015, care ne spune cu nonsalanta ca:
[[- sistemul de pensii militare NU VA MAI FI UN SISTEM CONTRIBUTIV, angajatorul nefiind obligat sa plateasca contributia aferenta lui;]]
Desi in aceeasi fraza se spune:
[[- PENSIILE SE PLATESC DIN SUMELE ALOCATE LA BUGETUL DE STAT prin bugetul MApN, MAI si SRI;]]
[[- ANGAJATUL VA PLATI LUNAR O COTA DE CONTRIBUTIE EGALA CU COTA DE CONTRIBUTIE INDIVIDUALA DE ASIGURARI SOCIALE, suma ce va fi varsata la bugetul de stat. Baza lunara de calcul a contributiei individuale o reprezinta solda lunara brutalsalariul lunar brut.]]. Noaptea mintii!!!!!!!!
In cazul militarilor, prin abatere oarecum de la prevederile doc. publicat, pentru perioada 1977-31.12.2010, calitatea de “ASIGURAT/ CONTRIBUABIL LA UN SISTEM DE ASIGURARI SOCIALE” - Sistemul pensiilor militare de stat s-a concretizat in realitatea juridica ca si acestora li s-a CALCULAT, REŢINUT ŞI VIRAT, conform legii (intr-un mod absolut similar regulilor din sistemul public de pensii) CONTRIBUTIA DE ASIGURARI SOCIALE, respectiv CONTRIBUŢIA INDIVIDUALĂ PENTRU PENSIA SUPLIMENTARĂ şi CONTRIBUŢIA INDIVIDUALĂ LA BUGETUL DE STAT, astfel:
A. In perioada 1977 – 31.03.2001, CONTRIBUŢIA INDIVIDUALĂ PENTRU PENSIA SUPLIMENTARĂ, astfel:
a) 2 (4) % din solda lunară brută, în perioada 1977 – 30.06.1986, în baza prevederilor art. 60 din D. nr. 214/1977 din 12.07.1977;
b) 3 %, în perioada 01.07.1986 - 31.12.1998, în baza prevederilor D. nr. 232/1986;
c) 5 %, în perioada 01.01.1999 - 31.03.2001, în baza prevederilor OuG31 nr. 31/1998;

Ca etapa de tranzitie, mentionez ca, in baza prevederilor art. 1 lit. b) si art. 2 alin. (2) din OuG31 nr. 31/1998 „Indicatorii bugetelor fondurilor pentru pensia suplimentară gestionate de instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, aprobaţi pentru anul 1998, se cuprind, atât la venituri cât şi la cheltuieli, în bugetul de stat” si „Veniturile acestor bugete . . . . se fac venituri la bugetul de stat”. De asemenea, conform art. 4 alin. (2) „Începând cu luna noiembrie 1998, pensiile suplimentare existente în plată, precum şi cele care vor fi stabilite potrivit dispoziţiilor legale se includ în drepturile privind pensia de bază”. Aici nu insist, dar o sa revin altadata pt. a arata ce furaciune s-a facut cu aceasta ocazie din banii militarilor – aprox. 1,2 miliarde dolari!!!!

B. In perioada 01.04.2001 - 31.12.2010, CONTRIBUŢIA INDIVIDUALĂ LA BUGETUL DE STAT, astfel:
a) 5 % din /solda lunară brută, în baza prevederilor art. 78 din L. nr. 164/2001:
[[Art. 78 – (2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia pentru pensia suplimentară va deveni contribuţie individuală la bugetul de stat, pentru prestaţiile prevăzute la art. 4.
(3) Cota de contribuţie individuală este de 5%. Baza lunară de calcul pentru care se va determina contribuţia individuală o reprezintă solda lunară brută.]]
Asa ca stimati colegi, DA AM CONTRIBUIT ca toti ceilalti!!! Si contributiile noastre au acelasi regim juridic ca si Contributia individuala la Bugetul asigurarilor sociale de stat, Contributia avocatilor la Sistemul lor propriu, Contributia agricultorilor la Sistemul lor sau Contributiile la Sistemele private de pensii – conf. Cod de proced. Fiscala acestea sunt CREANTE FISCALE/ DREPTURI PATRIMONIALE care nasc DREPTUL DE CREANTA asupra fondului la care s-au platit si sunt OPOZABILE DREPTULUI CONSTITUTIONAL LA PENSIE. ASA TREBUIE SA SUSTINA ORICE MILITARI DE ACUM INCOLO!!

Cu stima,

Anonim spunea...

Corect dar banii aia au fost demult praduiti de politicienii pdl (cand au desfintat casa de pensii a militarilor si politistilo)r Acum o luam iar de la capat cu legea 223 (pana vin unii la putere si daca e excedent la noua casa de pensii militare o vor desfinta si pe asta ca sa puna mana pe bani ).E un sentiment de ''deja vu''

Marcel Orzan spunea...

E adevarat, dar noi AM CONTRIBUIT! Eu personal am si obtinut documente in acest sens (doc. autentice - probe cf. NCPC) de la Directia Financiar Contabila a MApN! Din acest punct de vedere L. 223/2015 ar trebui sa mi se aplice direct, intrucat eu am ideplinit deja conditiile cerute de Sistemul pensiilor militare - am fost ASIGURAT/CONTRIBUABIL! Noua lege nici nu ar trebui sa-mi RECALCULEZE ceva, lucru pe care nici nu il face in FAPT si IN DREPT. Adica, cu mi se recalculeaaza dupa 01.01.2016 punctajul lunar (stabilit prin L. 119/2010 si OuG1/2001) pt., spre exempu Luna ianuarie 1992!? Pensia militara se stabileste plecand de la media celor 6 solde alese de noi si nimic altceva!!!
Si cu furaciunile, ar trebui ca noi ca cetateni sa fim mai atenti, mai uniti si sa le semnalam. Dovezi gasim cu carul in acest domeniu. Spre ecemplu, Base a iesit in 2010 si a spus ca trebuie taiate pensiile pt. ca e DEFICIT la BASS si in 2010 tot el semneaza (atributul lui) Legea Nr.120 din 15.06.2011 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, precum şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2009, M.Of. nr. 436 din 22 iunie 2011, care ne spune:
[Articolul 1 - (1) Se aprobă contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, cuprinzând venituri în sumă de 40.638,9 milioane lei, cheltuieli în sumă de 40.390,8 milioane lei şi un EXCEDENT în sumă de 248,1 milioane lei.]
Si nu a vazut nimeni. Pt. 2010 nici nu s-a mai aprobat o asemenea lege pt. in proiect EXCEDENTUL eta de 1.340 milioane si si-au dat seama ca deja e prea groasa!!! Intelegeti!?

Cu stima,

Army Fan Club Eufrosina spunea...

Cu ocazia Zilei Nationale a ROMANIEI, urez tuturor colegilor mei, postaci pe acest blog, multa sanatate, pensie lunga, calculata asa cum va doriti!
In special colegilor cu care m-am contrat in pareri: Maxim One, Huhurez Rez, Tigri2, avianyc, iceparu, R-26500, Cezar, va urez sa aveti parte numai de impliniri, sanatate si sa ne intalnim pe mai departe pe blog, sa avem puterea sa ne contrazicem in idei, sa nu lasam batranetea sa ne doboare.
Urari deosebite colegului Corneliu, cu ale carui pareri rezonez 100%, chiar daca xxxxxxx ma obiga sa-l contrez uneori.
Si nu pot sa uit sa felicit persoana care a determinat aparitia mea si a grupului pe care il reprezint pe acest blog, D-na Eufrosina Nedelcu. Doamna, va urez multa putere de blogarit, multa sanatate si fericire.
TUTUROR, UN SINCER "LA MULTI ANI"!

Anonim spunea...

La multi ani si sa ai sanatate..

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Army Fan Eufrosina: Multumim pentru onorantele felicitari si ma alatur sa le transmit adminului care ne gazduieste si tuturor colegilor militari de pe aceste bloguri constructive! Doamne, ajuta! Sa ne fie tuturor intr-un ceas bun, cu sanatate, fericire si pensii generoase! Si va mai rog pe toti sa traiti macar 110 ani, asa cum mi-am propus eu!
@ Marcel Orzan: Am si eu acasa o adeverinta in care-mi sunt trecute aceste contribuitati la fondul de pensii, si uite ca sa le infundam ocarinele si mestecatorile mancatorilor de borhot care afirma ca ne tin pe schinarile lor!

tigri2 spunea...

La multi ani tuturor ,sa ne certam inca 25 de ani pe aceste bloguri!

iceparu spunea...

Subscriu.Om trai si vom vedea.Sa speram ca va fi bine.Inainte de simpatii politice sa nu uitam ca suntem militari indiferent de arma,grade,functii.

Marcel Orzan spunea...

Nici nu stiu cum sa reactionez la reaparitia postarilor mele din 2015. Oricum am mare incredere in Dl. Administrator si cei multi care combat pe blog ca vor gasi energia sa combata in directia asta. Eu cred ca mai putin. Si ca sa ma explic, sa stiti ca dupa 7 procese cu CPS MApN, MApN, Centrul Militar S5, Casa Nat. Pensii – de la Trib. Buc. si pana la ICCJ-unele, de 2 ori singur la CCR – Decizia 895/2012 si Decizia Nr.261/2014, in care am incercat sa explic cele relevate in postari si multe alte legate de acestea, in 02.12.2015, la 5 zile dupa am primit o Hot. a Trib. Buc., cu o motivare pe care si un neinstruit din clasa a5-a de la tara ar fi refuzat sa o scrie/semneze, am facut un infarct in statie la Eroilor (Dumnezeu m-a scos din casa in ziua aceea si fara masina pers.), am stat in moarte clinica 14 min., noroc cu un necunoscut care mi-a acordat primele masuri si cu Ambul. Spit. Univ. care a venit imediat si m-a resuscitat, apoi 27 zile coma, ajuns la 53 Kg. si recuperare 3 luni ca sa invat sa merg din nou! Asa ca .... prefer, sper sa mai traiesc, chiar si cu pensia lor „contributiva” cum se aude deja ca ne-o doreste, din nou, Madam ministru.
Pardon!, suna deja a autocompatimire; nu e cazul si sper din tot sufletul ca noi militarii sa gasim intelepciunea sa nu ne mai certam atat cum din pacate constat din ce in ce mai mult ca se imtampla si sa combatem cu argumente solide incercarile unor guvernati care HABAR NU AU (reperat de 100 ori!) de sisteme de asigurari sociale.

Si ca sa vedeti unde s-a ajuns cu recalcularea lui Base/Boc si integrarea militarilor in sistemul public (proces care nu s-a inversat – Legea 263/2010 si HG 257/2011 sunt “pline de militari”): analizati Deciziile de rec. pe L.223/2015 – aveti acolo “componenta contributiva, opozabila dreptului constitutional la pensie”, cum a zis CCR –D, 872/2010? Nu o aveti!! Si atunci ce trebuie facut? Eu personal o sa iau cele 5 Decizii de Recalculare a pensiei de limita de varsta – art. 107 (4) din Legea 263/2010 (art. in vigoare si care nu intra sub incidenta art. 109 sau 110 din L. 223/2015 – ca de e “Decizie de RECALCULARE si nu de STABILIRE a pensiei” si merg la Casa civila de pensii cu Cerere de recalculare (tot art. 107 (4) din Legea 263/2010), pt. valorificarea stagiilor de civil ulterioare, nevalorificate in vreo decizie, cu pretentia sa mi se puna in plata cuantumul din acele decizii+cel rezultat din valorificarea stagiilor ulterioare! Eu cred ca sunt acoperit de jurisprudenta: pensia din sistemul public ESTE OPOZABILA DREPTULUI CONSTITUTIONAL LA PENSIE, NU POATE FI DIMINUATA SUB NICIUN MOTIV, iar pensia militara pe care o primesc (nu contine partea contributiva, care mi-a fost deja stabilita!!-L. 119 si OuG1) nu este decat “un supliment necontributiv, care se da sau nu, in functie de resurse”!!. Nu e sa?
Dar ma opresc, ca ma afla sotia si ma baga in camasa de forta si la Spit. 9, dupa toate necazurile pe care le-am avut si I Le-am pricinuit. Scuze de logoree!

Cu multa stima,
M. Orzan

Mihai spunea...

Vorbește lumea precum că din cauza lui Soroș anul asta se actualizeaza doar pensiile speciale ale parlamentarilor. Nea Mărin a comentat scurt -dacă-i lege atunci să se respecte !!! La fel si tanti Veta că de ......
Nepotul Sucă nu are decât să se conformeze si sa dea banii.

Leon spunea...

Dle Marcel, va doresc Multa Sanatate si sa nu mai treceti prin acele momente dramatice..!
Sunteti cel mai in masura sa ne indemnati si pe noi: SANATATEA E MAI BUNA DECAT TOATE Celelalte la un loc..!

Huhu Rezea spunea...

@Marcel Orzan
Ce inseamnă viața!De multe ori nu știm s-o prețuim.
La două zile după ce ai comentat pe acest topic...ai avut acel accident cardiac. Era proaspătă noua lege a pensiilor militare, nici nu intrase în vigoare, și abia se instalase guvernul Cioloș.
Mă și mir cum ai putut să înduri vestea, la ieșirea din comă, că, între timp, nemernicii au tăiat din drepturi, pe 09 12 2015, prin acel faimos art. 40 introdus în cursul nopții în textul OUG nr.57/2015.
Legat de subiect, trebuie să constatăm că începând cu 01 01 2016 cadrele militare în activitate plătesc o contribuție individuală pentru pensii la bugetul de stat, egală procentual cu CAS-u plătit de civili.
Deși plătesc contribuție, pensia lor nu are nicio componentă contributivă, nici măcar fictivă, pentru a fi protejați de dreptul patrimonial câștigat, recunoscut prin Deciziile CCR doar componentelor contributive, calculate în puncte de pensie, ale pensiilor speciale.

Cred că s-a constatat, prin numeroase demersuri, cât de scandalos este modul de calcul al pensiei militare instituit de OUG 57-2015, cu pragul de 85% din baza de calcul, prag prin care este confiscat dreptul contributiv la pensie suplimentară, o bună parte din vechimea cumulată prin condițiile de muncă și stagiile ulterioare pensionării, stagii, de asemenea, contributive.

Eu îți doresc sănătate și aceeași luciditate intelectuală, deloc afectată de incidentul cardiac.

Marcel Orzan spunea...

Multumesc. Cu respect! Multa sanatate tuturor!

Leon spunea...

Pensiile speciale din zilele noastre reprezentau normalitatea anilor'50..!
Legea nr.10/1949: Cuantumul pensiei de batranete este de 50-80% din Salariul mediu lunar pe ultimele 12 luni de activitate, Plafonat la o suma fixa.In anul 1954 apare o modificare: Baza de calcul a pensiei o constituie CASTIGUL MEDIU BRUT LUNAR din ultimele 12 luni de activitate. CONTRIBUTIILE SUNT PLATITE DE ANGAJATOR...!!!6

Marcel Orzan spunea...

@Leon

Corect, vedeti ca "apa calda" nu a fost inventata de alde Base/Boc sau actuala ministra. Si sa stiti ca un cuantum in jur de 80% din media ultimelor venituri din viata activa ar respecta priciupiul constitutional si legal, cuprins ca principiu in toata legislatia de asigurari sociale, care defineste Pensia ca "Venit de inlocuire", cu toate consecintele care decurg de aici.

Liviutatarush spunea...

Daca madam Olguta ne va baga iar in pensiile civile, totalul se va imparti la 30 de ani. Va fi vai si-amar si pentru cei care trag sperante desarte ca va fi mai bine. Poate avem noroc si Tutuianu este cu capul pe umeri. Poate...

Huhu Rezea spunea...

@Iulian și @Cezar
Așa cum subliniază și titlul, până în anul 2001, nimeni nu a plătit contribuție individuală de CAS. Atât pentru civili cât și pentru militari..... angajatorii au contribuit la constituirea fondului pentru pensii.

Mihai spunea...

Dacă jucati în filmul ”nea Mărin miliardarul”(de TL evident) apare cât de curând si ”creșterea economică ” la buget mult așteptată spre sustinerea sustenabilitatii LSU si a pensiilor.
Daca la mijloc este STS nu scapă nici musca ,pardon niciun amărât.
Așa vor ști absolut tot ,din curte ,garaj,gradină, buzunar ,bancă ,stat de plată ,etc

Legat de contributii;
Se va inființa ”Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare”, structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, cu susţinerea STS. Va fi constituit potrivit unui Memorandum adoptat de Guvern.

”Măsura are scopul să contribuie la îmbunătăţirea relaţiei cetăţenilor cu administraţia fiscală, prin creşterea creşterea gradului de informatizare şi, implicit, simplificarea procedurilor administrative. Acest Centru va fi înfiinţat în aparatul central al Ministerului Finanţelor Publice, până la 1 septembrie 2017, prin comasarea tuturor structurilor din minister şi instituţiilor subordonate cu atribuţii în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (structuri din MFP, ANAF – aparat central şi direcţii generale regionale, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice şi Comisia Naţională de Prognoză)”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Simpatici rău.
M-a pufnit râsul citind fraza ”masura are ca scop să contribuie la îmbunătătirea relatiei cetatenilor cu administratia fiscala”.
Ce ziceti ?

tehnocrat spunea...

Din acest articol cu comentariile anterioare si nu numai, rezulta ca legea 119/2010+OuG 1/2011 nu a avut nici o legatura cu principiul contributivitatii, asa cum este definit in legea 263/2010. A fost o minciuna ca politica de stat, cu doua scopuri clare:
A. Subminarea capacitatii de aparare a tarii, cu cat ai iesit mai tarziu din sistem, dupa 2010 si faci parte din rezerva operationala, cu atat esti mai dezavantajat la pensie. Cu cat ai lucrat mai mult in grupa de munca, alte conditii, specifica doat SNAp, cu atat mai mult, ai fost dezavantajat la pensie. Cu cat ai contribuit mai mult cu 5% la bugetul de stat, dupa aprilir 2002, cu atat mai mult, acest lucru n-a contat la pensie.
B. Crearea unui grup de manevra, oameni care au iesit mai demult din sistem, care sa fie folositi in crearea structurilor UNPR in teritoriu, care sa fie preluate de partidul lui basescu, dupa terminarea mandatului prezidential. Lucru care s-a si intamplat de altfel. Acest camarazi, care au tradat camarazii lor, ii au pe constiinta pe mortii nostri, care au trecut in nefiinta, ca urmare a acestei minciuni ca politica de stat. Din pacate la loc de cinste in tradare, este structura asociativa ancmrr. Asa sa le ajute Dumnezeu.

luminita spunea...

DLE H H H va rog , iarasi va rog , bagati-le pe gat alora aceste informatii , ca vedeti bine ca se vorbeste numai tampenii pe la televiiuni. Hai sa va mi spun ca inainte de 2000 nu se platea impozit pe salarii .acel impozit se retinea pe tot fondul de salarii ,iar noi primeam in mana salariul net , asa ca se platea impozit fara sa ne steseze ,asa se platea si pentru pensii , cand ieseai la pensie nu mai aveai grija de tate tampeniile astea care ,acum vor sa ni le bage pe gat . Eu va mai rog sa ii faceti oscrisoare lui RADU TUDOR .in asa fel sa ii dati date clare sa nu mai fie si el deturnat de ala gras care tot tine cu privatii si mai spune ca tatasu a fost militar ,pe asta daca il untalnesc ,il scuip ....doamne fereste ca ma scoate din minti ......cel pe blogul lui.REVIN cu impozit pe slariu,da a fost cam panain 1979 si in urma unor presiuni venite de la cineva- pe care il stiu - s-a procedat cum v-am spus

Leon spunea...

Pe 17 iulie intra in vigoare Legea nr.167/12.07.2017,publicata deja in M.O.nr.559, privind Organizarea si Functionarea Ministerului Aparatii Nationale..!
Art.6.al.(4): Casa de pensii sectoriale si Oficiul National pentru Cultul Eroilor functioneaza in SUBORDINEA NEMIJLOCITA a ministrului apararii nationale...
Posibile concluzii:
1.Urmeaza ceva5 schimbari la nivel de conducere..!
2.Putem trimite eventuale Propuneri de modificare a legislatiei pensiilor militare direct la Dul.Ministru..!

CEZAR spunea...

Am inteles ..HUHU...din prima ..
Dar daca peste tot se URLA..ca civilii au pensie din contributie ...a fost cumva gresit ca si eu la randul meu sustineam ca si militarii ...au ,,contribuit "..la fel ..>??

CEZAR spunea...

Blogger tehnocrat spunea...

Din acest articol cu comentariile anterioare si nu numai, rezulta ca legea 119/2010+OuG 1/2011 nu a avut nici o legatura cu principiul contributivitatii, asa cum este definit in legea 263/2010. A fost o minciuna ca politica de stat, cu doua scopuri clare:
======
Mai este vreun DUBIU cum ca acest ..teno de fapt ii un mare TAMPIT...???

Huhu Rezea spunea...

@luminița și @all
Eu mi-am făcut datoria de a readuce în prim plan o situație cu evoluția CAS de pe site-ul Ministerului Muncii.
Nu la nivelul ministerului este necunoscută această problemă ci la nivelul propagandei care incită populația împotriva militarilor. Mai zilele trecute am întâlnit un funcționar de la o casă teritorială de pensii care acuza militarii că, spre deosebire de civili, nu au plătit niciodată contribuții pentru pensii.Nu știa că înainte de 2001 nici el nu a plătit contribuție individuală pentru pensii.
Ministerul vrea să profite de dezinformarea existentă la nivelul opiniei publice.
Din păcate, RTV și A3 au devenit principalele vehicule mass media de dezinformare cu privire la pensiile militare, băgate la grămada cu pensiile speciale ale parlamentarilor, magistraților, grefierilor,personalului admininistrativ parlamentar, diplomaților sau personalului navigant aerian civil.
Nu vă oprește nimeni să redistribuiți articolul... sau linkul de pe site-ul ministerului muncii pe toate rețelele de socializare, astfel încât acesta să devină viral pe INTERNET. Am văzut că sunt sute de cititori ai blogului care au conturi facebook. Mie mi-au închis contul.

luminita spunea...

PAI VEDETI ,cum adica sa va inchida contul_? asa ceva nu se poate , eu nu am cont si nici nu vreau , dar cred ca cei ce citesc aci ar putea sa se mobilizeze si sa ii sufoce cu precizari , da, ce sa mai zic si asa dvs va luptati sa ne invatati destule , dar o scrisoare macar asa lui RADU TUDOR nu ar strica , ca tot ziceati ca tine cu militarii . mincinosul . Eu am anumite motive sa nu ma bag in gura lupului, ca tare l-as mai besteli . DL Radu Tudor SA SE MAI DOCUMENTEZE si apoi sa vorbeasca .OARE ce munca deosebita face el si ea o caruta de euro? sa taca ,ca doar da din gura si uneori ffffff prost si plin de sarcasm .

Leon spunea...

Adrian, asa este: Pentru soldele si pensiile militare Statul roman muta banii din buzunarul stang in cel drept..sau invers..nu mai stiu exact..;))

Iulian Mareș spunea...

Bontaș
Deci ești cam în aceeași căciulă!?
Mai, să fie! Uite cum de rup barierele profesionale!
Bine ai venit, rău ai nimerit! 😁🤗🤔

Huhu Rezea spunea...

Din Decretul nr. 141/1967
Expunere de motive

Decretul privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentarã are la baza urmãtoarele principii:
- îmbunãtãţirea raportului dintre pensie şi solda lunarã;
- renunţarea la plafonarea pensiei;
- stimularea prin pensie a stabilitatii cadrelor militare, acordindu-se un spor procentual la pensie pentru continuitate îndelungatã în serviciul Ministerului Forţelor Armate şi Ministerului Afacerilor Interne;
- acordarea unor sporuri de timp la vechimea în serviciu, în funcţie de condiţiile în care cadrele şi-au desfãşurat activitatea;
- stabilirea pensiei de invaliditate pe baza unui nou sistem, corelat cu principiile de acordare a pensiei de serviciu;
- instituirea pensiei suplimentare din contribuţia personalã a cadrelor militare.
ART. 4
Pensiile militare de stat şi celelalte drepturi cuvenite pensionarilor militari şi membrilor lor de familie se plãtesc din fondul prevãzut în acest scop în planul de cheltuieli al Ministerului Forţelor Armate, respectiv al Ministerului Afacerilor Interne, fãrã nici o reţinere din solda militarilor

Huhu Rezea spunea...

Decretul nr. 141-1977
Art.4
Fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat se asigura din bugetul statului prin Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Interne.

Nu mai precizează fără nicio reţinere din solda militarilor. Să fie din cauza Decretului nr. 389/1972?

Leon spunea...

Dle H,imi place Biblioteca dvstra !
Stiu ca nu este usor de cautat in arhiva, dar oricum efortul se merita si raspunsurile sunt pe masura..!
Tineti-o tot asa !

gheo spunea...

Mda, desi au fost unii care au sarit ca ”arsi ca AU sau NU au platit contributie la pensie”, pana prin 2000, PENTRU toti angajatii din Romania, se retinea din ”fondul TOTAL de salarii, contributiile, apoi se ”impartea pe caprarii salariile, adica pe parohii, functii, gradatii ... etc. De ce au sarit in sus ”inclusiv inteligentul Dogaru ca militarii NU au platit NICIODATA contributia la pensie cand de fapt , NICI un angajat din Romania nu a platit-o individual pana prin 2000 ...”nu-i greu de proceput dar sa minti ca ”ai sau nu ai platit ... ”, cand legea era cunoscuta ca si prevederile ei ... . Problema acum nu mai este ”cine a platit sau cine nu, ci, cum vor mai ”maltrata legile pensiilor” in functie de ”chipul si asemanarea cui vor incapea”.

luminita spunea...

HAI DLE GHEO .am spus eu asta cu mult inainte de duneata, nu te da rotund

Huhu Rezea spunea...

Poate ii trimite cineva acest articol domnului Col Pricină pe care îl văd acum pe RTV la o discuție despre pensii și se lamentează că militarii nu au plătit CAS pentru că nu li s-a cerut.
Of, mare este lenea de a mai citi pentru informare, mai ales când te duci la televiziuni.
Incă o dată repet.
Până în aprilie 2001 niciun român, civil sau militar, nu a plătit contribuții individuale pentru pensii de asigurări sociale..

Leo spunea...

1. Da , asa este. Pana in aprilie 2001 platea angajatorul asa zisa "contributie" de 5% pt. angajat. Apoi , cu aprilie 2001 s-a adaugat la ce 5% un procent de 6,67% de "la angajat" , rezultând 11,67% "contributii pt. pensie" . Tot in aprilie 2001 s-a introdus sistemul informatic de evidenta al contributiilor datorate de salariat catre stat.
2. Am inteles , întrebarea mea referitoare la "cerere" pt. L152 a fost o prostie si nevrând sa fie promovate astfel de erorori nu s-a publica. "Tacerea este cel mai complet raspuns".....

tigri2 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

Draga H-ule,
1. Nu conteaza daca vreun angajat civil/militar a platit sau nu contributii inainte de apr. 2001. Noua lege a pensiilor , din ce se ventileaza pe surse , va avea o formula unica de calcul in functie de salariile medii brute/nete ( + venituri asimilate salariilor ) si salariul mediu brut/net realizat de angajatul respectiv in anul respectiv pt. care se face punctajul anual . Deci nu are relevanta in contextul dezbaterii actuale daca cineva a platit sau nu contributii.
2. Pt. ca T3 nu vine la serviciu ca sa-mi raspunda , te intreb pe tine in legatura cu un raspuns al tau adresat unui cititor ieri, care te-a intrebat cum se deschide dreptul de pensie dupa 15.09.2017 , iar tu i-ai raspuns ca dupa L223.
Te rog spune daca este asa , de ce a fost "hemoragia" de pensionari "pe legea veche" pana in 15.09.2017 ? Ce i-a "manat" pe respectivii generali sa iasa la pensie acum , pana in 15.09.2017 din moment ce tot L223 este valabila pt. desch. dreptului de pensie ?
Eu cred ca respectivii au aflat ca daca nu vor iesi la pensie pana in 15.09.2017 , atunci li se vor deschide drepturile de pensie "pe contributivitate" , conform noii legi de pensii ce se ventileaza acum.
Multumesc pt. raspuns.

CEZAR spunea...

sâmbătă, iulie 15, 2017
Huhu Rezea spunea...

@Iulian și @Cezar
Așa cum subliniază și titlul, până în anul 2001, nimeni nu a plătit contribuție individuală de CAS. Atât pentru civili cât și pentru militari..... angajatorii au contribuit la constituirea fondului pentru pensii.
=========================================
QED..HUHU..si multumesc ..
OARE O FI INTELES SI m-ALUL..???
Ma indoiesc ....sic!!

Alexcta spunea...

Fifor la MAPN

CEZAR spunea...

In plus ar cam trebui sa le transmitem APASAT ..distinsilor nostrii colegi pensionari civili " care se vaita ca au pensii foarte mici urmatoarele..;
Am tot respectul fata de domniile lor , ca doar ei au produs nu-i asa ..ceapa ..cartoful ..varza ..si saiba... dar Armata a demonstrat ca-i capabila oricand sa faca si aceste treburi..! A demonstrat-o practic ..nu in vorbe ..ca doar de aia am ajuns eu si cati ca mine, din Timisoara cu sute de soldati sa culegem..rosiile la Calarasi si Zimnicea ..sau sa scoatem carbunele din zonele cunoscute ..sau ..sau .....sau ..
Incepem cu ..aratul de-i nevoie ! Vine aviatia ..pica un MIG..s-au arat 3 ha..vine T2_aKiss..cu tractorul cu sfarleaza si face restul ..inclusiv gazarea invadatorilor de ..Collorado !
Militarii ..au avut ..un salariu mai mare ..desi nu exagerat ..deci o contributie mai mare !!
Civilii..aveau salarii mai mici ..DAR NU-I DERANJA FAPTUL...
Cu CIUBUCURILE SI FURTISAGURILE..isi triplau salariul!! Daca nu in BANI ..atunci in ..PRODUSE..
Si asa vedeai peste tot civilii cu salariul mic..dar care prosperau si militari cu salariul mare ..care pica ..casa pe ei ..daca aveau..!! Ma refer la mine numai ..
Normal ..eu cand primeam salariul ..incepeam sa DAU..de la usa ..ma astepta sa-mi ia cotizatia PCR..si tot dadeam ..la civili ..pentru carne ..pentru ..o reparatie ..pentru ..un parchet ..faianta ..etc...
Problema-i ca furtisagurile si ciubucurile NU INTRA LA CALCULUl PENSIEI..dragi ..civili ..intelegeti ..??
Daca intelegeti ..e foarte bine..daca nu ..ii problema voastra ..!! PUNCT..

Huhu Rezea spunea...


Legea 223 va rămâne în vigoare pânâ este abrogată.
Este evident că fără Legea 223, acești autodisponibilizați nu cereau să plece anticipat la pensie.
Au aplicat principiul nu dăm cioara din mână pe vrabia de pe gard. Se tem că o viitoare lege va înăspri condițiile de pensionare anticipată și nici nu-si vor pute valorifica în baza de calcul numai ultimele 6 luni.
Câți n-au făcut raport de trecere în rezervă pe Ordonanța 7 pentru a lua acele solde compensatorii? In 2010 când s-a trecut pe contributivitate au strigat că sunt discriminați ca disponibilizati.
Așa vor face și ăștia de acum... când vor vedea că pensionarii de prin 2022 vor avea pensii de 4-5 ori mai mari.
Dacă va rămâne o lege specială a pensiilor pentru magistrați, eu cred că va rămâne și o lege a pensiilor militare... cu mici ajustări.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ehei, propaganda sovietica loveste si loveste numai in institutiile de forta pe acest subiect, dar in timp ce se discuta despre asta, nici un ziarist sau moderator nu sare cu gura sa aminteasca faptul ca nici civilii n-au platit, asa ca iese in evidenta interesul pentru distrugerea Sistemului de Aparare si Ordine publica! Important ar fi sa-i aflam pe cei cu acest interes si de ce o fac!

Leo spunea...

- Din ce spun azi sursele , VA EXISTA DECAT O SINGURA LEGE , bazata pe contributivitate.
- Daca va fi asa , pensionarii din 2022 nu vor mai avea de 4;5 ori mai mare pensia decat cei de azi. Asta era valabil daca ramane L 223 in vigoare pana in 2022 asa cum e ea acum , fara 2 OA ( castrata de 2x )
- H-ule , H-ule , tot cu pasarele ( pasarici) ne dai proverbele... De aia ti-ai luat nume de pasare. Bag seama ca ti-au cam placut pasaricile si-ti plac si acum.
- avianyk , tie nu ti-au placut , sunt sigur....

luminita spunea...

DLE FIFOR ,cand se discuta in camera deputatilor oug 57 cu art 40 , el a promis ca va rezolva asta in favoarea militarilor , asa a zis atunci dl COARNA ,interesant ce va face de acum incolo, cand rezervistii au asa mari probleme ,

Leo spunea...

Mircea , face valuri...
http://sindicatulcmd.blogspot.ro/

Andrei spunea...

Așa vor face și ăștia de acum... când vor vedea că pensionarii de prin 2022 vor avea pensii de 4-5 ori mai mari.

Huhu, tu citesti ce scrii? De unde Dumnezeu ar putea avea pensii de 4-5 ori mai mari cand, in cazul cel mai bun (caz absolut teoretic, bazat pe cresteri prea mari pentru a fi suportate de buget) in 2022 solda va fi cel mult dubla, asigurand celor foarte norocosi o crestere (teoretica) de cel mult 60% fata de ce ar fi luat pana pe 14 septembrie (cu limitarea la net). Timp in care pensia in plata va fi indexata cu rata inflatiei la o medie de probabil 2-3% in cei cinci ani, deci inca 10%.
Vorbim despre un teoretic si optimist 50% in plus peste 5 ani, timp in care legea, dupa cum am vazut, poate fi modificata dupa bunul plac al unor idioti de multe ori

Leo spunea...

- Andrei,
Ai uitat TABELUL de acum 3 luni cu evolutia soldelor de functie din 2017 pana in 2022 ? Se poate sa-l nu fi stiut pe acel TABEL , caci daca-l stiai nici ca-l uitai si nu mai interogai autorul lui. Aveai si raspunsul la intrebare. Dar e mai bine pt. tine sa nu-l fi stiut ,deoarece nu are dupa ce sa-ti para rau.
- T3 , unde ai pus TABELUL ? Vino la servici si scoate-l de unde l-ai pitit...

Comosiu Iancu spunea...

Intrebare : "de ce a fost "hemoragia" de pensionari "pe legea veche" pana in 15.09.2017 ? Ce i-a "manat" pe respectivii generali sa iasa la pensie acum , pana in 15.09.2017 din moment ce tot L223 este valabila pt. desch. dreptului de pensie ?"

Raspuns :

obrazul" si sint pusi "la coltul rusinii pe coji de nuca" ! Incepind cu 15.09.17 !
"Traducind" prevederile noii ordonante (care modifica iar l.223/2015) se poate spune :
**prin "brut" inteleg toate veniturile ; pensia calculata "la maximum" - cu 85% plus sporul de 20% pentru OMM pina la 14.09 ; dupa 15.09 pensia calculata cu 85% si apoi plus sporul pentru OMM***
-solda in 2017.........pensie pina la 14.09..... pensie dupa 15.09
-- brut....... 2.000...........2.040...................1.413
-- net .........1.413..........2.034...................1.413
-- net+N1.. 2.373............................................................
--net+ OMM.............................................1.696
-solda in 2017.........pensie pina la 14.09..... pensie dupa 15.09
-- brut....... 3.000...........3.060...................2.139
-- net .........2.117..........2.890...................2.117
-- net+N1.. 3.077............................................................
--net+ OMM.............................................2.476
-solda in 2017.........pensie pina la 14.09..... pensie dupa 15.09
-- brut....... 4.000...........4.080...................2.979
-- net .........2.822..........3.747...................2.822
-- net+N1.. 3.782............................................................
--net+ OMM.............................................3.323
In concluzie ...nici in 2018 pensiile calculate (pentru aceleasi elemente... in evolutia lor) nu vor ajunge la nivelul pensiilor calculate pina la 14.09.17 ... Abia din 2019 (daca se vor mai mentine promisiunile de evolutie a salarizarii , si daca nu se vor "altera" conditiile de impozitare a pensiilor) va incepe o oarecare (timida) crestere a pensiilor calculate fata de cele calculate pina la 14.09.17 .
https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu/posts/2061025920798634

05.08.17

Continuare la prezentarea pensiilor care se vor calcula in viitor ...
Din 01.01.2018 concomitent cu cresterea "veniturilor" cu 25% se va schimba si modul de taxare si impozitare (CASS si impozit) ... Ca urmare :
***aceleasi solde de 2.000 , 3.000 si 4.000 sint prezentate in evolutia lor pentru anii 2018 si 2019 ; pensiile sint calculate tot ca 85% la care se adauga si sporul pentru OMM ; impozitarea pensiilor ca si in prezent***
-solda in 2018.........pensie in 2018..|... solda in 2019.........pensie in 2019
-- brut.......2.500...........1.625....|........3.175.................1.858
-- net .......1.625...........1.625....|........1.858.................1.858
-- net+N1.2.585........................|.........2.818........................
--net+ OMM..................1.950......|..............................2.207
-solda in 2018.........pensie in 2018..|... solda in 2019.........pensie in 2019
-- brut.......3.750...........2.214....|........4.763.................2.873
-- net .......2.193...........2.193....|........2.786.................2.786
-- net+N1.3.153........................|.........3.746........................
--net+ OMM...................2.591.....|.................................3.303
-solda in 2018.........pensie in 2018..|... solda in 2019.........pensie in 2019
-- brut.......5.000...........3.028....|........6.350.................3.904
-- net .......2.925...........2.925....|........3.714.................3.714
-- net+N1.3.885........................|.........4.674........................
--net+ OMM..................3.471......|..............................4.416
https://www.facebook.com/iliuta.ursuleanu/posts/2061043960796830

Comosiu Iancu spunea...

La aceeasi intrebare ...

Zisesem in status-ul anterior ca voi arata celor acum in activitate ce ii asteapta... in ideea actualelor prevederi ale legislatiei pensiilor militare de stat ...
Sa vedem ce sa intimpla cu pensiile unor militari de-a lungul timpului ...
- militar care , in prezent , are o solda de vreo 3.000 lei
- cu evolutia soldei prevazuta in legea salarizarii (l.153/3017)
- cu prevederile oug 59/2017 (compararea si limitarea pensiei nete fata de solda neta)
- in 2016 inflatia a fost (-1,5%) ... ca urmare in 2018 pensiile vor scadea , dar va ramine in plata cuantumul avantajos
---- in continuare calculul indexarilor se va face fata de cuantumul acela scazut in 2018 , pina cind il va depasi ...
- pentru anii 2019 - 2022 am considerat o inflatie anuala de 2% ...
Fara a mai prezenta toate calculele ... iata care vor fi in 2022 pensiile nete stabilite in perioada 2017-2022 (perioada cu cresteri ale soldelor) :
- pensie stab. pina la 15.09.17 - 3.081
- pensie stab. dupa 15.09.17...- 2.257
- pensie stab. in 2018............. - 2.805
- pensie stab. in 2019............. - 3.505
- pensie stab. in 2020............. - 4.230
- pensie stab. in 2021............. - 4.929
- pensie stab. in 2022............. - 5.599
Asta se va intimpla in perioada urmatoare , perioada cu cresteri de solde dar fara corelarea pensiilor cu evolutia soldelor : pensiile nou stabilite vor fi din ce in ce mai mari (pentru conditii de pensionare absolut identice) , pe cind pensiile mai vechi vor ramine , tot mai mult , "in urma" !
Retineti : oricit ati "astepta sa prindeti" o solda mai mare (cu o pensie mai mare) , odata si-odata "calculatorul" sau starea sanatatii tot va va "elimina" din sistem ... iar cei care se vor pensiona dupa dvs. vor avea o pensie mai mare ...
*********************************
Pentru situatia de dupa 2022 , presupunind ca vreo 5 ani nu se vor mai modifica soldele situatia "se'ntoarce pe dos" : pensiile nou stabilite vor fi mai mici decit cele stabilite anterior (care "au suferit" indexarea cu inflatia) ...
Tot fara a mai prezenta calculele ... iata care vor fi in 2026 pensiile stabilite in 2022 (perioada fara cresteri ale soldelor) :
- pensie stab. in 2022.... 6.060
- pensie stab. in 2023.... 5.942
- pensie stab. in 2024.... 5.825
- pensie stab. in 2025.... 5.711
- pensie stab. in 2026.... 5.599
In situatia "stagnarii" soldelor , timpenia indexarii pensiilor cu inflatia (si nu corelarea lor cu evolutia soldelor) , ar trebui sa-i determine pe cei in activitate sa iasa cit mai repede la pensie ... pentru "a prinde" (cit mai au de trait) cit mai multe indexari ale pensiei ... Orice asteptare producind o pensie "stagnata" (datorita stagnarii soldelor) fata de pensiile anterioare care vor fi "prins" si niste indexari ...
Asta-i situatia : "Unde nu-i cap , vai de picioare !" ...
Adica ... unde nu-i cap la curvernanti vai de militari !

luminita spunea...

DL DRAGNEA propune ca in parlament sa se reea discutiile despre pensiile speciale , vrea sa mai diminueze cat se poate , zice pe surse.ro .acesta .ACEST individ numai stie cum sa isi atraga simpatia celor multi .asa ca nu s-a terminat balacareala ,sa vedem ce mai vrea asta

Anonim spunea...

Leonard,
Vad ca nu ai citit OUG 59 /2017. Ordonanta introduce o mare limitare la pensiile aparute dupa 15 sep. 2017 si anume, pensiile stabilite nu pot fi mai mari decat solda neta din baza de calcul. Asta inseamna ca toate pensiile stabilite dupa 15 sep vor fi mai mici cu cel putin 32 %, fata de cele anterioare datei de 15 sept. In pus se pierd procentele care faceau sa depaseasca 100 % de la Ordinul Militar.

Leo spunea...

*** alpacin
M-ai mirosit bine. De cate ori incercam sa citesc , ma lua somnul si amanam.
Dar multumita tie si lui Comosiu Iancu m-am luminat , dupa ce H-ul ma antrenat oleaca cu ultima lui explicatie.
*** H-ule , iata ai in "banda" si un ECONOMIST. Sunt sigur ca Iancu Comosiu este economistul care-ti lipsea din bordul gazetei.
*** avianyk , ce zici ca pe langa padurari si veterinari , filozofi antropormorfi mai lipseau . E de bine ? Astept sa faci serviciu...

Huhu Rezea spunea...

@Comosiu
Intreabă-l pe @moș curbă cum a calculat baza de calcul netă în condițiile în care baza de calcul din art. 28 este mai mică decât solda lunară brută.
Solda lunară brută și solda lunară netă sunt pe statul de plată. Nu este însă baza de calcul pentru pensie.

luminita spunea...

AVETI contract cu dumnezeu de faceti calcule pana in 2022?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leonard, link-ul pe Mos Doaga e de anul trecut!

Anonim spunea...

Huhu,
Nu este nevoie sa scoata netul din statele de plata, mai ales ca acesta difera functie de codul fiscal care se aplica la data pensionarii, o sa-l calculeze direct in baza de calcul, functie de data iesirii la pensie. De exemplu , de la 01.01.2018,se vor aplica altfel contributiile sociale si impozitul, ajungand la 45 % pierdere la salariu si implicit la pensie

Huhu Rezea spunea...

@alpacin
Eu vreau să subliniez aberația, cuvânt drag doamnei Lov, formulării din noul art. 60.
Conform art. 28 din lege, baza de calculare a pensiei nu este egală nici cu solda lunară brută și nici cu solda lunară netă.
Trebuia să mai definească și ce înseamnă media bazei de calcul nete.
Am demonstrat asta la articolul despre neprofesionalisnmul comisiei de apărare care a dat aviz pe OUG 59 fără să observe neconcordanta modificării cu art. 28.
In altă ordine de idei; dacă îmi reduci pensia la nivelul mediei soldelor lunare nete, de ce mi-o mai impozitezi?
Toate pensiile pe legea cadru a pensiilor, Legea 263, se calculează din salariul brut.
Iată de ce Ordonanța nu va trece în actuala formă de Parlament.

luminita spunea...

DLE H inteleg ca ati scris acest lucru alora desteptilor de la parlament _ ? sau poate cine se va duce la camera deputatilor . la comisia care poate lua in lucru acesta sezizare sa fie inarmat cu aceste precizari? sau ii lasati pe aia sa isi bata joc de toti ? cu scuze

Unknown spunea...

La un brut de 5200 si un net de 3600 si 27 in sistem militar operativ după noua ordonanță Lov cam cu ce sumă rămân.Doresc sa ies in pensie cu 28.09.2017 ,deoarece nu ma încadrez ca si vârstă până pe 15.09.2017.Rog un răspuns sincer cine se pricepe.

Huhu Rezea spunea...

@Sas
Dacă tot nu puteți ieși până pe 15 sept 2017, sfatul meu este să continuați activitatea, pentru a prinde creșterile salariale prevăzute în L 153/2017 până în anul 2022. Ca pensionar, nu veți mai beneficia de ele.

CEZAR spunea...

REEDITARE CU DEDICATIE PENTR P.C.(P__A CALULUI !),,DOMNUL ADRIAN..!!
Cu multumiri redactorului in caz de publicare !!!

***In plus ar cam trebui sa le transmitem APASAT ..distinsilor nostrii colegi pensionari civili " care se vaita ca au pensii foarte mici urmatoarele..;
Am tot respectul fata de domniile lor , ca doar ei au produs nu-i asa ..ceapa ..cartoful ..varza ..si saiba... dar Armata a demonstrat ca-i capabila oricand sa faca si aceste treburi..! A demonstrat-o practic ..nu in vorbe ..ca doar de aia am ajuns eu si cati ca mine, din Timisoara cu sute de soldati sa culegem..rosiile la Calarasi si Zimnicea ..sau sa scoatem carbunele din zonele cunoscute ..sau ..sau .....sau ..!!!
Incepem cu ..aratul de-i nevoie ! Vine aviatia ..pica un MIG..s-au arat 3 ha..vine T2_MaKiss..cu ,,tractorul cu sfarleaza" si face restul ..inclusiv gazarea invadatorilor de ..Collorado !
Militarii ..au avut ..un salariu mai mare ..desi nu exagerat ..deci o contributie mai mare !!
Civilii..aveau salarii mai mici ..DAR NU-I DERANJA FAPTUL...
Cu CIUBUCURILE SI FURTISAGURILE..isi triplau salariul!! Daca nu in BANI ..atunci in ..PRODUSE..
Si asa vedeai peste tot civilii cu salariul mic..dar care prosperau si militari cu salariul mare ..care pica ..casa pe ei ..daca aveau..!! Ma refer la mine numai ..
Normal ..eu cand primeam salariul ..incepeam sa DAU..de la usa ..ma astepta sa-mi ia cotizatia PCR..si tot dadeam ..la civili ..pentru carne ..pentru ..o reparatie ..pentru ..un parchet ..faianta ..etc...
Problema-i ca furtisagurile si ciubucurile NU INTRA LA CALCULUl PENSIEI..dragi ..civili ..intelegeti ..??
Daca intelegeti ..e foarte bine..daca nu ..ii problema voastra ..!! PUNCT..

marți, septembrie 12, 2017 Ștergere

Huhu Rezea spunea...

Dialogurile care nu au legătură cu subiectul pus în discuție sunt curmate.

Andrei spunea...

@Radu Ioan Sas, netul pensiei se limiteaza la netul soldei, deci 3600 in mana. Sfatul lui Huhu ar fi bun, in ideea ca legile (salarizarii si pensionarii) raman asa. E o decizie dificila.

Unknown spunea...

Bună seara ! In februarie am solicitat CPS MAI anularea revizuirii în baza art.43 (1) lit.c), iar ei mi-au răspuns pentru situația de la lit.b)!!! Plus un preambul ca și cum n-aș fi pensionar de invaliditate și mă informează ei cine are dreptul la acest tip de pensie! OMG !!! Eu fiind deja la pensie de anul trecut.
Ce pot face in acest caz ?!! Mulțumesc anticipat

Huhu Rezea spunea...

@Dragomirescu
Ati primit pensie de invaliditate întrucât nu indeplineati condițiile pentru pensie de serviciu anticipată sau anticipată parțială la data când ați fost clasat ca inapt medical sau apt limitat.
Daca la data pensionării indeplineați acele condiții, numai atunci nu mai era nevoie să fiți revizuit medical periodic, în condițiile art. 43 alin (1) lit c).
Dvs nu mai sunteți în activitate ca să beneficiați de pensie de serviciu anticipată.
Rămâneți revizuibil medical până când împliniți vârsta standard de pensionare din Anexa Legii 223/2015.
V-au dat un răspuns corect cei de la CPS.