12 august 2017

Adăugat în: ,

Seful Statului Major General se scuză lamentabil

 
Nicolae Ionel Ciucă
„Potrivit locului şi rolului pe care îl am in cadrul organismului militar, aria mea de responsabilitate şi decizie este focalizată pe capacitatea operaţională a Armatei.Din această perspectivă, mi-am putut manifesta din plin cunoştinţele şi puterea conferite de funcţia pe care o deţin, operând dezvoltări în planul respectării angajamentelor militare pe care le avem ca membri NATO. Astfel, Armata României a participat cu succes la misiuni şi operaţii internaţionale sau desfăşurate pe teritoriul naţional, a căror complexitate a condus la o îmbunătăţire semnificativă a pregătirii militarilor, subunităţilor, unităţilor, marilor unităţi şi comandamentelor, la creşterea interoperabilităţii cu structurile aliate şi partenere şi al gradului de credibilitate a armatei şi, implicit, a României.

În altă ordine de idei, potrivit Constituţiei şi legilor ţării, militarii nu au voie să se implice în actul politic, iar şeful Statului Major General are obligaţia, atât în plan moral cât şi legal, să genereze şi să menţină un climat de ordine, disciplină şi stabilitate în armată, dar şi de încredere reciprocă între instituţie şi personalul său. Prin urmare, deşi nu deţin pârghii de exprimare politică, sunt profund încărcat de responsabilitatea militarului cu gradul cel mai mare din armată, către care se îndreaptă privirile camarazilor atunci când nivelul de satisfacţie salarială sau din pensii este unul dezavantajos în raport cu privaţiunile serviciului militarNu am profilul omului care fuge de provocări sau care “rămâne în cort”, dar natura şi nivelul funcţiei mă obligă să fiu raţional şi să caut soluţii constructive, în care să se regăsească atât drepturile legitime ale militarului român, cât şi interesele generale ale societăţii, aşa cum sunt ele promovate de cei aleşi democratic, prin partidele politice şi organismele legal constituite ale puterilor statului.
Vă asigur că sunt călăuzit în viaţă de toate valorile militare şi civice pe care le-am asimilat de-a lungul carierei, că nu am cum să stau deoparte faţă de problemele cu care se confruntă personalul armatei de ieri sau de azi şi că foarte multe din lucrurile bune care se petrec în instituţia militară au în spate munca dedicată, consecvenţa şi asumările unor militari de carieră, legaţi sufleteşte de armată, chiar dacă deontologia profesională ne îndeamnă la discreţie şi modestie, iar din afară, poate, nu se simte atât de evident contribuţia fiecăruia dintre noi.
Voi face tot ce îmi stă în putinţă, astfel încât, prin forţa argumentelor, dialog constructiv, calm şi respect reciproc, dar şi animat de încrederea camarazilor, să determin factorul politic să adopte, într-un timp rezonabil, soluţii adecvate pentru toate inechităţile produse în ultimii ani pe fondul mutaţiilor legislative care au bulversat sistemul de pensii militare şi de salarizare.”
video
Antalya
OPINIA ADMINISTRATORULUI BLOGULUI

Din păcate, în ultimii doi ani, perioadă care coincide cu sefia domnului Ciucă la conducerea operativă a Armatei, aceasta și toate Forțele armate ale țării au devenit ciuca bătaiei de joc a politicienilor implicați direct sau indirect în conducerea instituțiilor care compun Forțele Armate, potrivit definiției date de Art. 118 al Constituției. 
Dacă mai stă puțin „în cortul” în care Ciolos a introdus Armata prin OUG nr. 57/2015, cort peste care Lia Olguța Vasilescu și-a ridicat poalele în acest an, și nu știm dacă poartă lenjerie intimă, prin Legea salarizării unitare și prin ordonanța de înghețare a pensiilor militare, domnul general este redus la rolul de păpușar(vezi grila de salarizare) a cărui atenție nu mai este focalizată pe capacitatea operațională a Armatei.

Cu ce mai apărați valorile fundamentale ale statului român, domnule general, pe care Forțele armate trebuie  să le garanteze, inclusiv democrația constituțională, dacă politicul vă alungă personalul militar activ și vă destructurează capacitatea operațională a Armatei?
Capacitatea operațională a fost atacată  încă din 9 decembrie 2015 când politrucii Motoc și Tobă au introdus peste noapte art. 40 în Ordonanța de Urgență 57/2015 care, prin plafonarea cuantumului pensiei militare între 65%/-85% din baza de calcul, a demotivat personalul militar activ să mai rămână în activitate până la vârsta standard de pensionare.
Nu v-am auzit scoțând o vorbuliță împotriva acelei ordonanțe și nu ne credeți naivi ca să acceptăm că n-ați făcut-o de teamă că politrucii vă vor acuza de implicare în politică. 
Din contră, ați permis ca politrucii din minister să cutreiere importantele garnizoane ale țării ca să mintă oamenii că ordonanța nu le afectează drepturile. Aveți curajul să informați rezerviștii cu  procentul  pensiilor militare micșorate prin recalcularea potrivit odioasei ordonanțe? Micșorare fată de cuantumul avut în plată, nu fată de cuantumul care li se cuvenea potrivit textului inițial al L 223/2015.
Revolta rezerviștilor s-a mai atenuat cu speranța că actualizarea pensiilor militare după aplicarea legii salarizării unitare va determina reechilibrarea pensiilor. Ce să vezi? Vine civila olteancă Olguța, care stinge și lampa în cortul în care vă încartiruise politicul, și anulează actualizarea pensiilor militare prin ordonanța 59...care îi poartă numele.
Invătați-i domnule sef profesional al Armatei pe politicieni ca, înainte de a lua măsuri care vizează personalul militar, să vă consulte. Nu vor, dați-le
peste „dește” cu Art. 118 din Constituție, tot atât de important ca si articolele care au impus intangilbilitatea salariilor și pensiilor magistraților.
Nu cred că vreo televiziune vă refuză dreptul de a da un drept la replică dezinformărilor pe care politicienii, ba și miniștrii politici ai Armatei și Internelor, le toarnă zi de zi în fața opiniei publice pe tema pensiilor militare.
Vă simțiți solidar cu recenții foști Sefi ai SMG, camarazii dvs, care vor avea o pensie militară de 4-5 ori mai mică decât pensia dvs din anul 2022? 
Ieșiți repede din cort, domnule general!

Huhu Rezea

59 comments:

iceparu spunea...

LALAIALA PT.ADORMIT PROSTII.Chelaru cand a fost calcat pe coada le-a dat cu flit.Eu nu zic sa-si dea demisia dar ar trebui sa ia atitudine impotriva minciunii si astfel sar califica drept comandant.Numit a devenit SLUGA.

Adrian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ela Pop spunea...

@adrian
Daca tu nu intelegi e problema ta! Noi ceilalti intelegem .Faptul ca seful SMG nu ia atitudine deranjeaza , daca dansul nu o face atunci cine s_ o faca? De ce sta in cort la umbra? Oare nu stie ca cea mai buna aparare e atacul?

Iulian Mares spunea...

Cort = Baldakin!

Ce mi-a fost dat să aud!
Pe Ialomițeanu luând partea militarilor și sistemului de pensii de stat și recunoscând că piticanie aia de Boc a greșit grav când a legiferat contributivitatea!
Categoric, scopul este politicianist, dar măcar recunoaște public, după 6 ani!
LOV nu, ea o dă înainte că oaia bearcă!

luminita spunea...

Cine mai este si acest adrian . asta nu are treaba ?ce treaba are el pe aci sa faca observatii , hai lasa-ne ca ai treaba

Adrian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tigri 3 spunea...

Problema pensiilor militare este momentan greu de gestionat.
La minister se face politică.
La Smg se execută ordine.
Tudose stie șah .................
Seful SMG al armatei franceze a intrat in contradictie cu presedintele republicii pe motivul posibilei reduceri a fondurilor pentru armata în paralel cu alte reduceri din sectorul bugetar.
Replica preseditelui a fost scurtă si fara echivoc; daca dintre noi unul trebuie să plece acela esti dumneata (adica seful SMG). Și a plecat ........prin demisie ....dar a plecat în urma disputei cu un organ ales.
Ce ar fi putut spune seful SMG mai mult decât a spus? Si asa a spus probabil prea mult. A uzat de un șablon des folosit când nu ai ce spune ca sa nu se clatine. În urma lui asteapta la rând multi binevoitori docili si manevrabili.
Principalul vinovat pentru cacialmalele cu acesta lege a pensiilor sunt la comun psd plus sindicatele.
Vă dau doar un exemplu de incoerentă in urma caruia s-a ajuns la baza de calcul din ”venitul net”.
-s-au degrevat pensiile de CASS si de impozit sub 2000 lei în timp ce salariile au ramas in continuare grevate de o fiscalitate ridicata peste 30-35% din venitul brut.
- în timp ce pensiile au fost indexate cf art 59 salariile nu au fost majorate decît prin niste subterfugii care nu au activat art 60.
Ca sa blocheze cresterea unor pensii care au depasit prin conjuctura alegerii celor 6 luni (punctul g) la net salariul activului similar, guvernul sahistului Tudose a gasit solutia de ”echilibrare” prin stabilirea prin OUG a bazei de calcul din ” venitul net” adica a contrabalansat cu aceasta masura aplicata la pensii.
Ca atare noua baza de calcul nu este altceva decăt venitul salarial brut degrevat de CAS si CASS similar cu formula de la pensii unde nu se plateste CASS si impozit sub 2000 lei.
Ca atare pensia nu va mai putea depăsi netul activului .
Evident daca guvernul nu face in continuare greseala de indexa an de an pensiile fara a majora salariile.
@huhurez ai înteles ca Tudose nu joaca sah degeaba .......
Iar atata timp cît;
- sunt pensii recalculate sub cuatumul care era in plata prin neactualizare la coeficientii zilei .(regretabil si aici este buba la pensii )
-sunt pensii egale cu netul activului (102%)
-sunt pensii care depăsesc netul activului prin conjunctura celor 6 luni alese
Ce crezi ca ar putea sa spuna în astfel de conditii mai mult seful SMG?
Că doar ei au lucrat cu HEI RUP-ul si la art 40 din OG 57 si la ce se întâmplă acum. De ce stiu doar ei si nu explica la nimeni !!!!!Au boala pe piloti ,scafandri ,etc că îi depaseau la pensie si au gasit leacul miraculos precum ”gasi si guvernul prin cureau de transmisie” cu baza de calcul venitul net si doar cu inflatia majorarea.
Atata timp cât esti curea de transmisie spre un guvern,guvern care nu stie doua fraze din lege si arunca cu mocirla precum stiristii de senzatie din presa ce si cui sa mai ceri ceva.

kostas spunea...

Ce mare lucru face seful SMG? Posteaza un articol ca noi toti. Cu ce efect? Zero. De ce nu da o declaratie de presa? De ce nu merge la nici o televiziune, unde toti trogloditii vin, care nu au citit nici macar un rand din legea pensiilor si-si dau ei cu parerea. Seful SMG a postat pe facebook un articol neconcludent,care nu este bagat in seama de nimeni. O problema asa importanta se abordeaza altfel. Se dau comunicate, se mediatizeaza pe posturile tv, in presa, la coferinte de presa,interviuri, etc. Dar dl sef SMG ce a facut? A scris un articol pe pagina personala. Vedeti mai prostilor ce ma bat eu pentru voi? Din fotoliu, de acasa.

Ein Stein spunea...

Cred ca acum nu mai are nimeni niciun dubiu ca pe Ciuca pur si simplu nu-l intereseaza, eu cred ca e mai mult de atat, nici nu are de gand sa faca ceva in sensul asta. Trebuie sa depui un efort deosebit sa ticluiesti un asa limbaj de lemn si plin de contradictii, cu greu poate fi egalat.
Huhurezule am sa pun si aici minifabula mea din articolul anterior sa fie in ton cu continutul.
Cred ca nu mai e nicio speranta sa primim vreun ajutor din partea vreunui oficial, zarurile au fost aruncate, asa ca nemaiavand nimic de pierdut faceti plangere impotriva guvernului la Parlamentul European pentru ca refuza cu incapatanare sa adopte directiva obligatorie privind recunoasterea ocupatiei de militar. In primul pas.
Ieri la A3 Dogaru a mai declarat ca are documente oficiale semnate si stampilate prin care dovedeste ca aparatul birocrato-contabilicesc din MApN este in spatele tuturor mizeriilor care ni se intampla. Noi stiam lucrul asta dar fara documente.
Oare ce se va intampla cu acest aparat birocratic in momentul recunoasterii ocupatiei de militar?

Ein Stein spunea...

Cronica unei fapte eroice moarte la nastere

Nici nu se asternu bine peste mioarele galonate cenusa parjolului iscat de vulpea firoscoasa si viezurele mustacios ca Maimarele turmei se hotara sa ia taurul de coarne si cu barbatie facu un pas in spate. In spate dar in cort, nu ca ar fi avut vreun rost ci doar ca sa aibe de unde sa iasa, doar nu poti sa iesi dinafara. Asa ca la adapostul tendei kaki Maimarele avu timp sa stea si sa cugete, mai mult sa stea, bai firar a dracu de treaba iote ce facu roscata si mustaciosul cu politichia, trebuie sa ies si sa promit ceva oilor. Dar ce?
Aaaaaaa, stai asa, le bag caterinca veche de cand lumea ca voi face totul. Avand discursul bine pus la punct Maimarele se indrepta in graba catre usa cortului, facu o intoarcere dreapta imprejur, una corespunzatoare si cu cea mai mare iuteala iesi inauntru, isi drese glasul si incepu, va promit ca am sa depun dublu efort ca pana acum de a indrepta situatia, oricare ar fi ea, dar ce zic eu dublu efort, triplu sau mai mult, va promit ca voi schimba directia cu cel putin 360 de grade, voi face tot ce-mi sta in neputinta, monolog constructiv, calm si respect reciporc dar si animat de increderea mioarelor, ce a fost bulversat sa nu mai fie ......
Iesit inauntrul cortului, barbateste, Maimarele continua discursul eroic menit sa intareasca increderea mioarelor. Pe pajiste, mioarele se uitau atent la cortul in care nu se ramane, dinauntru se auzeau tot felul de zgomote ciudate, mioarele se uitau nedumerite una la alta, ce face asta suratelor, crede ca suntem oi?

Ein Stein spunea...

@luminita
Acest Adrian exista pentru ca-l bagati in seama.

kostas spunea...

Si sa mai completez. Primul lucru pe care trebuia facut de seful SMG, dupa campania de denigrare a armatei la tv, ar fi fost sa dea ordin casei de pensii sa-i dea o situatie exacta cu pensiile din armata, pe categorii de personal, pe varste de pensionare, etc. sa ia cu el un specialist in pensii, care sa cunoasca legea pensiilor, care sa fie in stare sa explice conditiile de pensionare, cuantumurile cu care se iese la pensie,etc si impreuna cu acesta sa mearga la tv si sa lamureasca poporul. Nu sa lase pe orice pustoaica, care nu stie nici macar ce este aia pensie, sa-si bata joc de armata romana. Trebuia sa-si faca o strategie de demontare a minciunilor, fiindca de aceea e marele sef al SMG.Doar astfel armata ar fi fost mandra si cu onoare ca are un asemenea sef.

luminita spunea...

Adrian , crezi ca ma pui la punct? mai bine vezi ca nimeni nu suporta prostiile scrise de tine , mai acesta .

tigri2 spunea...

@Normal , daca administratorul nu ne da voie sa-l bagam unde ii este locul
@Ein Stein to @luminita
-ia incercati 'sa-l zariti printe morminte" pe violatorul de cadavrele stramosilor sai...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ ASA, DA, Dl.e admin, Huhu Rezzea!
De cand va asteptam eu aceasta replica taioasa si plina de curaj, dar mai degraba un adevar fraj, spus pe sleau si fara drept de replica, amintindu-i D.lui General cum si-a trimis oamenii pe teren sa ne minta odios si fara nici o remuscare c-o fac doar sa-si satisfaca stapanii politici, iar acum, dupa recalculare isi dau seama de crima comisa si iese afara din cort, la ce? Pentru ce?
Eu, cand ies din casa si am un dusman, ma flegmuieste in obraz, dar daca as avea cam 70.000 de dusmani pentru ca i-as fi ruinat de la niste drepturi, voit, ce-as pati? Nu era normal, la iesirea din cort, sa aiba in maini si lista cu cei peste 80% dintre rezrvisti recalculati pe minus, care ani de zile vor ramane neactualizati, si sa-si ceara scuze cu lacrimi in ochi de la ei, apoi sa-si dea demisia de onoare?

Domnule General, Ciuca, pe care va respect, pentru ca imi sunteti Comandant, iar eu sunt un umil subordonat, ce faceti acum sa-mi reparati pensia de 1000 de lei, care a fost distrusa prin mutilare cu ingaduinta Dv. la valoarea de 600 de lei, mi s-a blocat ani si ani in sir, eu avand boli grave si totul se scumpeste, oare nu va este mila de varsta mea si bolile capatate prin invaliditati in serviciul sub Drapel? Bagati-ma, va rog in cortul Dreptatii, reparati-mi recalcularea nedreapta, daca onoarea si functia va permit sa faceti si bine, nu numai raul de la recalculari!

Va multumesc respectuos si anticipat, D.le General, Ciuca, si asa sa va ajute Dumnezeu!
Corneliu Ifrim-rezervist militar

Ein Stein spunea...

@avianyc
Ma tem ca de data asta nu prea ai dreptate, te cam pripesti. Ca Ciuca nu are parghii, asa e si nici nu trebuie sa se bage in teica politica. Dar daca tot nu ai nimic de spus nu mai bine taci? Problema e alta si fiecare trage ce concluzie vrea, noi stim ca birocratii cu cotiere si creion chimic la ureche sunt initiatorii acestei situatii penibile, a spus-o si Coarna, a spus-o si Dogaru, cel din urma chiar pretinde ca are documente oficiale care atesta faptul, astept sa le publice. Mi-e greu sa cred ca tot acest aparat birocratic face ce face de capul lui si ca nu are cel putin aprobarea tacita a barosanului daca nu chiar o directiva. Eu zic ca lucrurile sunt mult mai profunde, vor iesi la iveala mai devreme sau mai tarziu.

ifrim spunea...

Politicienii doresc ca pilotii de vanatoare,scafandrii de lupta,pst.,genistii,pirotehnistii, sa-si riste viata de foame doar pt. solda din activitate si sa nu se mai gandeasca la pensie!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Domnule General, Ciuca,
Va rog sa-mi permiteti sa va fac o ananaliza a celor declarate de catre Dv.la iesirea de sub protectia prelatei raspunderii:
1.Ati confirmat ca Legea nu va permite implicarea politica din functia si statutul care va interzice aceste actiuni, care sunt considerate politice, dar ati intreprins ceva ca sa eliminati aceasta anomalie, care ne fac unici in cadrul NATO, celelalte tari progresiste si democratice, nefiind comuniste ca si noi, de ce-si permit sa le dea posibilitatea militarilor sa aiba sindicate si sa ceara de la politic drepturi?

2.Ordonanta 57/2015, recte asasinul Art.40, n-a pornit, oare, politic, chiar din sanul Ministerului Apararii, caci politicul nefiind in tema si toiul cunostintelor, n-avea cum sa emita o asemenea enormitate fara implicarea gradelor mari din aceasta institutie, ori tot ce misca in Armata sunt trecute prin filtrul Sefului de Stat Major, de la idei si pana la finalizare!
3.Chiar nu stiati ca efectele acestor recente recalculari va ataca serios doar pensiile medii si mici, atunci cand ati trimis echipe pe teren sa ne ,,abureasca cu diferitele ,,beneficii""? Daca nu ma credeti, cum a fost posibil ca nici o pensie militara sa nu fie afectata pe minus la cei care au avut tangenta cu functii si grade din Minister si Casa Teritoriala de Pesii, si aici vine provocarea ca veti fi nevoit sa va aparati demonstrandu-ne contrariul!
4.E politic sa nu declarati rezultatele recalcularilor? Eu va zic ca este administrativ, aveti curajul sa ma contraziceti, mai ales ca si legea va obliga la transparenta, din moment ce sunt detalii despre numarul de pensionari in plata si cate recalculari s-au efectuat? De ce au crescut, oare, doar pensiile foarte mari, in general, si doar de ochii lumii au fost scapate si cateva mariri in randul masei mari de rezervisti?
5. Eu va contrazic, si va declar ca este administrativ, si sunt actiuni de subordonare sa aveti legaturi cu ministrul in functie sa-i raportati sa ia masuri impotriva anomaliilor din recalculari, este de neconceput sa ma contraziceti, pentru ca este de datoria Dv. sa intreprideti si sa luati toate masurile de stopare a exodului din Armata, de dezradacinare a activilor, de scadere a capacitatii de lupta si de Aparare a Tarii, sa raportati mistrului sa ia legatura cu Guvernul sa se repare orice anomalie care ar distruge activul si rezervistii, fiind acte administrative, nu politice, D.le General Ciuca!
Va multumesc pentru acordarea atentiei!

Iulian Mares spunea...

Corneliunsson,
Dincolo de supărarea ta țin să-ți reamintesc că următoarele structuri nu sunt in subordinea șefului SMG, sau mai bine zis a Șefului Apărării, așa cum este pe la alții și ar trebui și la noi, dar din alte motive nu se realizează:
:D.Juridică, D.Financiară, D.Medicală, DGIA, D.Resurse Umane, CSP.....etc
Acum, îți dai și tu seama și singur că nefiind subordonate, cerințele lui trec automat prin decidentul politic!

PS-denumirile structurilor de mai sus nu sunt tocmai exacte, dar am folosit denumiri prescurtate pt o mai bună înțelegere!
În concluzie: nu toate oalele de pot sparge în capul Gl. Ciucă, kiar dacă unii militari au mari așteptări de la acesta!
Ex.: acțiunea comisiilor trimise în TN pt liniștirea militarilor în legătură cu art.40/OUG-57, avandul în frunte pe neexperimentatul și controversatul Dumistracel nu au fost la inițiativa lui și nici din ordinul lui, ci al ministrului apărării naționale!

luminita spunea...

Problema este ce se intampla cu legea pensiilor militare ,o va da IN pe mana olgutei sa o implementeze in legea pensiilor la care zice ca lucreaza , sau in batjocura urmeaza sa fie data peste cap . ?

CEZAR spunea...

m-Alul (de graniceri ) striga tare ..;
Nea Ciuca..colega!!??" pe ..trotuare...
Dati cu capul ..intrati in ..Clinci..
Aranjati-i cu ..14,5....

SBÂRNU ION spunea...

De ce nu se reabiliteaza institutia SENATORULUI DE DREPT , care a functionat intre 1923 si 1946 ? Aceasta ar readuce onorabilitatea si demnitatea organismului militar si ar prelua din prerogativele fisei postului gen. Ciuca , obosit de atatea griji ale personalului ?

tigri 3 spunea...

@ Huhurez
Va atentionez ca ”mario soto” a postat mai alaltaieri un link depasit de timp9actualizare cu 15%) care nu este altceva decât un virus prin care se încearca controlul unitatii.
Noroc cu antivirusul ”Eset Nod 32 .....” care a reusit sa-l blocheze.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Iulian, multumesc pentru consideratii, dar sa ne aducem aminte cum in luna Mai, singurul din Armata care s-a opus impotriva maririi soldelor la soldati si gradati a fost onor Dl. General Ciuca, iar politicul a dus batalii cu domnia sa ca sa accepte maririle de la 780 lei la salariul minim pe economie, 1450 lei. Martor mi-e Viorel Kis, alias Tigri2-Roma antica, dar si alti postatori, care au scris despre asta.
Mai exista si factorul omeniei, umanitarului, care nu tine nici de politica si nici de administrativ, iar o discutie intre patru ochi, la o sueta cu ministrul, ar rezolva multe dintre problemele noastre, daca se vrea, pentru ca sef-subordonat pot avea si relatii de prietenie, familiare sau pur si simplu intamplatoare prin natura relatiilor de serviciu, nu trebuie neaparat urmarit doar cadrul strict legal intr-o democratie, ca si pe timpul lui Ceausescu se rezolvau probleme si in afara cadrului strict legal dintr-o pornire pur omeneasca.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Iulian, uitesem un lucru: Cand Dragnea si-a permis sa loveasca in autoritatea D.lui General Ciuca, am scris pe blogul vecin al ,,Elitei'' o lunga dizertatie de protest fata de atitudinea politicianului de a-l dezonora printr-un comentariu nepotrivit, luandu-i astfel apararea distinsului General, criticand foarte dur interventia politicianului intr-un sector in care nu are nici un fel de atribut, mai ales pe componenta de comanda, iar aici am postat cateva principii, de fapt constructive, neavand deloc intentia ipocrita de a-l pune pe domnia sa intr-o lumina nefavorabila, tocmai ca sa stie ca suntem framantati de anumite probleme care ne-au inlaturat drepturile constitutionale, prin abuzuri ale politicului care ne-au atacat administrativ si financiar, dar de care si Seful Statului Major are raspunderi prin prisma functiei de comanda, si care il obliga la apararea drepturilor subordonatilor si capacitatii de functionare a Armatei pentru aparare, rezervistii fiind o importanta componenta in acest sistem.

gheo spunea...

Cum naiba ”sa planifici plecarea soldatului la razboi” cand soldatul, STIE ca dupa ce isi pune uniforma si arma in cui ... ramane AL NIMANUI” la ”mila sau bataia de joc a ”manevrelor politice !!!”. Ce prost isi va ”consuma constient mintea si energia pentru rezolvarea problemelor de strategie al Sefului SMG care, ulterior il va abandona tumultului vietii, neavand nici o putere sau parghie sa-l sprijine in ”viata de dupa viata militara !”. Cred ca ”si-a facut programul artistic de fatada” si nimic mai mult pentruca altfel, ar deveni imediat indezirabil ... mizerabila viata.

PGGianni spunea...

Să începem cu începutul! 1. „...aria mea de responsabilitate şi decizie este focalizată pe capacitatea operaţională a Armatei”! Oare? Plecările masive din sistem țin de capacitatea operațională? Camioanele din anii 80-90, cu care au murit camarazii noștri, tot de capacitatea operațională țin? Dar bătaia de joc cu salariile subofițerilor, ce iau solda mai mică decât soldații și gradații, acum, în acest moment, de ce capacitate ține? Dar faptul că 7 ani de zile soldele personalului cu aceeași funcție, vechime și același grad, au fost diferențiate pe motiv că la unii li s-a băgat solda de merit pe viață, în detrimentul celorlalți 70% din personalul armatei, contrar oricărei legi ce ține de drepturile omului și interzicerea discriminării de orice fel, de care capacitate operațională a ținut? Dar faptul că ținuta, tehnica și, în general****, toate depozitele sunt goale sau gata să se dărâme din „lipsa fondurilor”, cărei capacități operaționale i se datorează? Dar că din 2010, ajutoarele la trecerea în rezervă nu se mai dau, doar se amână acordarea acestora, iar acum, cu Legea 153/2017, au fost scoase de tot, cui i se datorează? Dacă nu v-ați prins, întrebările sunt puține și retorice! Nu mai zic de CSAT, unde participați și, probabil, nu vorbiți despre mămăliguța cu mujdei și „tochitura” moldovenească ce-ați mâncat-o cândva... Capacitatea operațională sunt oamenii ce-i „conduceți”, sunt rezerviștii ce-i aveți în situațiile de mobilizare, că fără ei... ce-ați mai fi dumneavoastră? Capacitatea operațională, nu este doar atunci când trebuie să-ți îndeplinești datoria față de țară sau parteneri, ci și de obligațiile față de cei pe care-i aveți în subordine, de obligația țării față de oamenii care și-au dedicat viața ei, că tot vorbeați de „încredere reciprocă”! Să nu mai spun de „birouri” ce se „ocupă” de calitatea vieții personalului, de „direcții” pentru „relația” cu parlamentul, de CPS, care sunt tot în subordinea dvs. și, probabil, girează toate aceste bătăi de joc la adresa militarilor, pe care-i „păstoriți”. Eu „înțeleg” că faptele „eroice” v-au făcut în 7 ani general cu ****, dar nu ne credeți pe toți idioți! Să fie doar o coincidență faptul că de când ați devenit general și, implicit Șef SMFT (2014), apoi Șef SMG, armata a cunoscut cel mai mare declin și haos generalizat din toate timpurile? Păi, dacă pe asta sunteți „focalizat”, dacă asta e „viziunea” asupra capacității operaționale a armatei... uitați-vă la comentariile oamenilor! E ca în cazul celui beat, ce-i spune unul să meargă să se culce, al doilea la fel, la al treilea deja, dacă mai ai ceva creier... mergi să te culci!

PGGianni spunea...

2. Ce treabă are implicarea în politic, cu faptul că pe toate canalele media se minte și se dezinformează? Aveți Legi, citiți-le la TV, dacă în fața politrucilor nu aveți acces și nici nu vreți să pară că vă „implicați” în politic! Când se vorbește de procente de 120-130% la pensie, citiți Legea 223 modificată cu OG 57, unde scrie că nici un militar nu poate depăși 85% din media soldelor alese! Când se vorbește de pensii de 15000-40000 lei, dumneavoastră veniți cu situațiile concrete de la CPS și arătați că 95% din pensionari nu au asemenea sume astronomice și că media e la 3000 de lei! Spuneți adevărul, nu acceptați toate mizeriile ce se aruncă asupra oamenilor ce-i „conduceți”! Unde? Se vede prea bine, din afară, de pe scaunul pe care stați, probabil se vede altfel... (E ca în bancul cu Bulă: profesoara îl întreabă pe Bulă, în ce an s-a născut Ștefan cel Mare, iar Bulă, din ultima bancă răspunde că nu se aude ce l-a întrebat. Profesoara, supărată, face schimb de loc cu Bulă, iar acesta o întreabă ce făcea cu vecinul ei în parc, în tufe? La care profesoara, îi dă dreptate lui Bulă, că, într-adevăr, nu se aude din ultima bancă...) Așa e și cu „banca politică” și „catedra dvs”! Preferați să tăceți, să nu deranjați... Mă și întreb cum ve-ți fi amintit de oameni, de istorie? Ca generalul care a făcut, ce? Cel care a girat umilirea militarilor? „Mut” și „orb”? Nu spune nimeni să vă implicați în politic (mai vedeți la pensie...), dar conduceți instituția despre care toate canalele media au înroșit discuțiile, în aceste zile! Să alegi să taci, că așa-i stă bine unui „stelar”... în timp ce politicul te face „troacă de porci”, asta nu mai înseamnă neimplicare în politic, ci, girarea minciunilor și atacurilor asupra militarilor!

PGGianni spunea...

3. „...nu am cum să stau deoparte faţă de problemele cu care se confruntă personalul armatei de ieri sau de azi...”. Cum adică vine asta? Păi sunteți în fruntea armatei de 3 ani, unde sunt rezultatele? În 2014 veneam și vă spuneam de inechitățile din sistem, și ce-ați făcut? Ați înaintat în funcție! Acum, toți atacă militarii și instituția, cu tot felul de aberații, ați ieșit, acum, să spuneți ce? Că prin „forța argumentelor, dialog, calm și respect” ve-ți face și ve-ți desface? Dar, ce? Ați venit ieri în armată și nu știți despre ce e vorba în propoziție? Păi, exact ce spuneți, nu faceți! „Odine, disciplină și stabilitate în armată”! Unde sunt toate câte le invocați, ca la Congresul PCR? Pe teritoriu, vin cei direct de sub domnia voastră, să pună pumnul în gură subofițerilor, care ar fi dorit să se „plângă” de soldele mai mici ca ale gradaților, exemplu edificator fiind viitorul pensionar ** Marius Harabagiu! Suntem în rezervă, nu morți! Ne mint ăștia din politic, ne faceți din vorbe și domniile voastre? Știu, sunt mulți, dar nu toți! Spuneți o singură problemă, de personal, privind salarizarea, sau pensia pe care ați rezolvat-o! Una! Recalculările, „știm” toți cum s-au făcut” și nu sunt gata nici acum (cât a trecut? Un an, doi?), actualizările conform art 60 din Legea 223/2015, le faceți când aveți chef, nu atunci când scrie LEGEA! Că sunt unii mai presus de lege! Salarizarea personalului, e în ultimul hal, nu a mai existat așa ceva , de fapt nu știu să fi existat vreodată, undeva, asemenea haos! Și nu-i de o lună, e din 2010 și, mergând în timp, de la „revoluție”, când a început bătaia de joc la adresa militarilor și a armatei, de către guvernanții și politrucii ce-i susțineți în umilirea celor mai sus amintiți! Dar nu mai bine, stați deoparte de problemele militarilor și lăsați pe cineva căruia să „nu-i pese”? Mai rău de atât, ce poate să ni se întâmple? Cu toate că... tot timpul e loc și de mai rău! Dumneavoastră, ca să nu stați deoparte de problemele noastre, nu nouă trebuie să vă adresați! Nu ne vorbiți nouă de „realizările mărețe” ale armatei, noi am fost și suntem acolo, noi facem instituția și țara să-și respecte angajamentele, noi ne sacrificăm, noi știm! Cei care nu știu, sunt „partenerii” dumneavoastră de dialog din, așa cum spuneam, CSAT! Dacă nu puteți... lăsați pe altul care POATE!

dorin19 spunea...

Cunoaștem minciunile abjecte spuse romanilor în privința pensiilor militarilor de către un bulibășă trădător de neam (vă dați seama, dacă a trădat-o el și pe Bombonica) și de către o respectabilă doamnă care, datorită vîrstei, nu-și mai poate desfășura activitatea pe centură, minciuni care au ca scop principal să lovească în stîlpii de baza ai statului (M.Ap.N., M.A.I., S.R.I.) și să producă haos și destabilizare: calculul pensiilor se face în procentul de 85%, pensia unui militar e 120% din tot (!!!) cîștigul unui activ, ieșirea la pensie se face la 41 de ani. Dar aceste demențe nu-s bătute în cuie, astfel că Tudose s-a gîndit că trebuie amplificate: pensia este130% (!!!), iar la pensie se iese la 40 de ani. Probabil peste două săptămîni va ridica minciuna pe noi culmi de glorie și va spune că pensia e 200% și se iese la 35 de ani. Cît privește acea concepție de înghețare a pensiilor militarilor și de creștere a lor doar cu “rata inflației”, adică ≈ 5%, trebuie să se înțeleagă de toată lumea că inflația reală e mult mai mare, astfel că la civili e necesar să se modifice pensia prin creșterea punctului de pensie. Presupun că nu e nimeni atît de naiv încît să creadă că o creștere a punctului de pensie la civili înseamnă o creștere reală a standardului de viață. Concepția de înghețare a pensiilor militare, e o concepție criminală, de un sadism nemaiîntîlnit.

luminita spunea...

DLE H ,EFECTIV NU STIU CE SA MAI SPUN , dvs ati spus asa de la obiect tot ce se mai putea spune .la cele afirmate de dl general,incat nu stiu ce ar mai putea sa spuna acela in consecinta ,. Perfect ,sa se prezinte la televiziune si sa spuna ce e de spus . Sper ca nu ii este frica ca ii va lua gradul de general , care vede bine ce hulit este . DLE H , credeti ca citeste aci sau i-ati trimis o depesa pe alta cale?

Ein Stein spunea...

Drama acestui popor e ca niciodata nimeni nu este gasit vinovat de situatiile dezastruoase, in cel mai bun caz se arunca vina pe vreun acar sau impersonal ba pe PSD, PNL, guvern, minister,nesimtiti, etc. Nu e nicio mirare ca vinovat de aceasta mizerie in care e tarata armata nu e nimeni vinovat.
Oare nu faramitarea armatei in tot felul de bulibasii, fiecare cu interesele si parerile proprii sa fie unul dintre motivele refuzului cu o incapatanare demna de un magar in panta a recunoasterii ocupatiei de militar, adoptarea unui pachet de legi similar cu al oricarui stat NATO si respectarea obligatiilor asumate la aderarea NATO?

Ein Stein spunea...

Pe site-ul lui Olescu se gaseste comentariul userului Iulian Zamfir, acesta confirma ce scriam in urma cu cateva luni despre prevederile tampite din noua LSU. Acum mai bine de jumatate de armata are aceasi solda de functie unica de 1450 indiferent de grad, vechime, functie, etc.
In ordonanta care se va aplica de la 15 septembrie si care are roulul de a "indrepta inechitatile", culmea e ca le va adanci. Dispare elementul solda functiei de baza si va fi inlocuit cu un element compozit numit solda/salariul de baza format din cel putin doua elemente, solda functiei de baza si vechime. Astfel vechimea va fi si ea inclusa in solda actuala a unui militar adica in cei 1450 lei la care se vor adauga maririle ulterioare. Culmea e ca cei cu vechime mare vor pierde procentele din vechime integral. Practic cineva care are un procent de vechime de 25% la aplicarea unei mariri cu 15%, practic va avea o scadere a soldei cu 10% pe ordonanta menita sa "indrepte inechitatile" fata de legea in vigoare care face inechitati. Daca e sa luam in calcul si promisiunile facute de seful DFC care spunea ca se straduieste sa bage si alte sporuri in solda functiei de baza, inechitatile vor fi si mai mari.
Daca nu vor aparea niste norme de aplicare sanatoase la cap care in primul rand sa explice ce inseamna noul element solda/salariu de baza si cum se va proceda cu includerea gradatiilor si sporurilor in noul element vom avea cea mai belea lege de la revolutie incoace.
Delirul continua.

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Ce faci? Eu bag la spam tâmpenia postată de tizul tău cu nr.2 ș d-ta îi faci publicitate, preluînd-o de pe alt sie, cu pretenția că o critici?

tigri 3 spunea...

@ Huhurez
Am uitat sa-i spun sa-și ia pastilele.
Asa fac multi. În scopul de a-și justifica nedreptatea care li s-a facut bagă prin cutiile postale ale politicienilor tot felul de tâmpenii de genul acesta.
Iar politicienii la cât cunosc ei ceva din realitate le dau nemestecate pe trompeta.
Si presa dornica de stiri senzationale ce sa faca și ea altceva decât sa le ia de bune si să le propage în multime.

Iulian Mares spunea...

Giani, Avianyc, Einstein,
Voi credeți că pe posturi TV de minte inocent sau din prostie?...fiecare are un departament juridic care studiază legile, respectiv L223…!
Atunci de ce mint continuu?
Pt că au mari interese financiare prin reiting și contracte de publicitate, direcționate de PSD!
Când tu, Cretuleasca iei cel puțin 10000€/lună, pentru încă 5000 ragi orice, kiar dacă știi că minți repetitiv, că o maniacă!

Ein Stein spunea...

Mares nu televiziunile sunt problema noastra ci neispravitii care propaga tot felul de minciuni. Daca Cretuleasca ia 10K sa 100K de euro salariu nu pot decat sa ma bucur, sunt bani privati iar Cretuleasca este un platitor de taxe si impozite, departamentele juridice nu verifica continutul emisiunilor, este raspunderea in totalitate a realizatorului. Vad tot felul de lamentari, ca se minte, sa iasa X sa spuna adevarul, ca nu e corect, etc. Daca te simti lezat de lucrurile spuse la o emisiune TV, nu te impiedica absolut nimeni sa faci plangere la CNA pentru continutul mincinos al emisiunilor. Daca se dovedeste reala plangerea pot primi o amenda care ii va face pe realizatori sa gandeasca mult mai bine inainte de a trancani minciuni pe post, plus ca vor fi obligati sa dea o dezmintire sau de ce nu, poti sa ceri dreptul la replica si sa spui tu ce ai de spus.
De ce nu faci un exercitiu de democratie si sa faci o plangere la CNA pentru emisiunea lui Ciutacu unde Tudose a spus o gramada de lucrui neadevarate, e posibil ca CNA sa-l forteze pe Tudose sa retracteze tot ce a spus neadevarat plus celelalte masuri conexe.
E valabil pentru toti. Sunt cateva institutii ca CNA, DNA, PE, CEDO, etc. de care gruparile mafiote fug ca dracu de tamaie, am mai scris ca Romania are un noroc chior ca a fost admisa in Uniunea Europeana, mai stau aia de la Brussels cu ochii pe noi, almintrelea era jale.
Cand in cultura romanului cuvantul "cetatean" nu va mai insemna doar un individ care voteaza din cand in cand, vom intelege puterea democratiei si ce inseamna cu adevarat sa "aderi la valorile Europene"
Apropos ai luat in calcul sa faci plangere la Parlamentul European impotriva guvernului pentru faptul ca nu vrea sa recunoasca ocupatia de militar si COR cu 10 grupe?

luminita spunea...

LA antena 3 DOGARU SI COARNA cot la cot , ff bine

luminita spunea...

sa facem o plangere pentru informatii tendentioase cu scopul de a invrajbii segmente sociale si sa semnam o petitie la CNA LA toate forurile capabile sa le ia in seama .

Adrian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Adrian, daca aveam macat 1.300-1.500, taceam dracului din gura, dar asa e strigator la cer! Si blocat pe vecie...Daca n-ar fi fost un bog public ii injuram ca la gura...CORTULUI!

tehnocrat spunea...

Valcov este creierul legii salarizarii unitare a bugetarilor. Aceasta lege este un fel de caritas, statul baga o suma in salaruzarea bugetara si scoate alta suma mult mai nare din salarizarea bugetara si privata.
Aceasta lege stabileste incepand cu ianuarie 2018, salarii brute foarte mari, dar salarii nete, cu cateva exceptii, mai mici sau sensibil egale, ca cele de azi.
Totul porneste de la contributii su impozite.
Daca facem exceotie de sumele din salariu, deductibile la impozitare, care sunt in functie de cuantumul salariului si nr de copii, astazi un militar, orimeste in mana,
apriximativ 70,56% din solda lunara bruta.
Incepand din 01/01/2018 va primi:
- pt conditii normale de munca: 58,5%
-pt conditii deosebite de munca: 54%
- pt conditii speciale si alte conditii de munca: 49,5%.
Asa ca in duoa alimentarea cardurilir in februarie 2018, cu drepturile salariake pt ianuarie 2018, va urma un alt val de plecari din SNAp.
In Observatirul Militar ultimul nr apar 29 de numiri in functie, narea majoritate de general.
Pana la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, ciuca are sanse sa fie singurul general care a avut aceeasi functie inainte de legea 153/2017 si oug 159/2017.
In dec 2018, cel tarziu , ciuca ne paraseste. Va ranane in istorie, ca seful smg pe timpul caruia, cariera militara a devenit cel mai neatractiv job, pe piata fortei de munca, si pe timpul caruia a avut loc cea mai mare epurare, chiar daca voluntara, a elitei armatei romane.
Sa ne fereasca dumnezeu ca Romania, in 2018 sau 2019 sa aiva nevoie de ARMATA ROMANA, intr-un conflict armat, pt apararea tarii.

iceparu spunea...

Ciuca nu are nici o scuza.Ca al doilea ca functie in armata romana trebuia sa ceara sa fie documentat si fara sa intre in contraditie cu politicienii sa explice la un post de televiziune national situatia reala.
Privind noi,militarii de rand.Intreb .Situatia pensiilor pe grade in ordinea descrescatoare in plata pe legea 164,119,223 a fiecarui pensionar militar reprezinta secret de stat?Atunci sa cerem ca CPS a MApN sa o faca publica.
Cred ca se mananca gogosi.Cum naiba au putut unii sa ajunga la pensii de 12000-13000 lei daca nu au avut salarii pe masura?Cine le-a dat salarii asa de mari decat politicul?Informatie pe internet.Procuror militar in parchetul de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti ,venit lunar in 2011 de 9100lei.Pai cine ia dat acestuia salariu atat de mare?Acum netrebnicii se tot mira ca exista pensii atat de mari.

gavrila spunea...

Buna ziua.Va rog sa demonstram MINCIUNA POLITICIENILOR si JURNALISTILOR corupti si aserviti puterii prin cateva exemple :-AU FOST DATE DREPT PENSII NESIMTITE ,PENSIILE MAGISTRATILOR MILITARI- nu toti militarii sunt magistrati!- -PENSIA UNUI MILITAR 1500 LEI( 1.5 puncte )creste anual cu 2.5% adica cu37 lei TOTAL =1537 -PENSIA UNUI CIVIL 1500 LEI (1.5 P.P. )CRESTE ANUAL CU 233 LEI. TOTAL =1733 DORESC O ANALIZA A CONDUCERII M.Ap.N PRIVIND CRESTEREA PENSIEI IN URMATORII ANI

kostas spunea...

Dl. Dogaru si dl.Coarna impreuna la tv. Foarte bine.De ce oare nu se hotarasc, ca impreuna cu ceilalti lideri de sindicate si asociatii ale militarilor rezervisti si politistilor din MAPN SI MAI(ANMCR,Prolex,SNAP,SNPPC,SCMD,etc), sa organizeze la inceputul lunii viitoare un miting de amploare , cu participarea tuturor, militari in rezerva, politisti activi si rezervisti, cu familiile acestora, care sa sustina clar 2 probleme, cele mai importante, care ne privesc pe toti: neplafonarea pensiilor militare la nivelul salariului net si actualizarea pensiilor la salariul brut al activului fara a depasi 85%din acesta. Acest miting ar trebui sa aiba loc la inceperea sesiunii parlamentare, pana la aprobarea oug, dupa aprobarea ei nu mai are nici un efect, se face degeaba.

Iulian Mares spunea...

Einstein,
Daca te adresezi CNA prin primăvară 2018 vor fi luate măsuri, iar că individ...singular, șansele sunt mici!
Departamentul juridic poate consilia și producătorii de emisiuni TV!...asta voiam să spun! Cât despre banii privați nu mă deranjează când sunt albi, dar când repeți gutural aceleași prostii, înseamnă că ai clar un interes!
Ok.... să scriem împreună peste tot!
Singur.... șanse mici!

Huhu,
dacă vrei să fii imparțial poți fi ușor, dar nu este ok să protejezi pe unii și să defavorizezi pe alții!
Zootehnistul mizează pe protecția ta și pe uitarea asociațiilor!
Dar văd că nu îl uită și-l nominalizează mereu!

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Puțină jenă nu-ți strică. De ce d-ta și Colțosul vreți să poluați subiectul cu acuze necamaraderești privind implicarea Armatei în evenimentele din 89? Ai suficiente articole la eticheta Evenimentele din 1989 unde poți să te desfășori.

RADUCU RABABOC spunea...

Tehnocrat , un finantist prost ca finantistii care au facut ordonanta 57 din 2015 si ordonanta 59 din 2017 , vorbeste despre impozitarea din 2018 fara sa fi citit http://www.mfinante.gov.ro/acasa.html?method=detalii&id=165871

Iulian Mares spunea...

Huhu,
Eram mai mult că sigur că vezi doar cu un oki și ăla cu filtru pt texte!
Linkul ăla nu este la modul general, nu reprezintă pe toți, doar o hahaleră zootehnistă, căruia îi permiți numai atacuri la persoană...
Despre asta era vorba!

tehnocrat spunea...

Pt Dl Raducu Rababoc=tigri3
Cand cititi ceva, daca nu pricepeti, ciocu mic.
In comunicatul ministerului muncii si ministerului de finante, pt ca sunt identice, se vorbeste de scaderea contributiilor de la 39,25% la 35% si impozitului de la 16% la 10%, de la 01/01/2018. Daca accesati pe net, un calculator detaliat de salar de la brut la net, veti constata ce reprezinta procentele de 39,25% si faptul ca unele procente, militarii nu le platesc
Trebuie sa stiti ca 39,25% sunt contributiile totale pt conditiile normale de munca. Daca studiati legea 263/2010 veti constata ca la CAS din partea angajatorului se platea cu 5% in plus pt conditii deosebite de munca si 10% in plus pt CS si AC.
Asa ca de la 01/01/2018 contributiile totale vor fi:
35% pt conditii normale de munca
40% pt CD
45% pt CS si AC.
Sa detaliem situatia ce va apare la 01.01.2018, netinand cont de deducerile de impozit
A. Conditii normale de munca
CAS+CASS=35%
Se impoziteaza 65% cu impozit de 10%, rezulta impozit=6,5 %
Net=100-35-6,5=58,5%
Pt CD
CAS+CASS=40%
Se impoziteaza 60% cu 10%, rezulta impizit=6%
Net=100-40-6=54%
Pt CS si AC
CAS+CASS=45%
Se impoziteaza 55% cu 10%, rezulta impozit=5,5%
Net=100-45-5,5=49,5%
B. Acum, pana la 31,12.2017
Militarii, platesc:
CAS+CASS=10,5+5,5=16%
Se impiziteaza 84% cu 16%, rezulta impozit=13,44%
Net=100-16-13,44=70,56%
Obs: sunt anumite deduceri la impozit, in functie de nr de copii si cuantumul salariului (soldei). Sunt si salarii care n-au deduceri, de ex cele peste 3000 lei.
Stimate domn, nu-s finantist, am avut finantisti in subordine si a trebuit sa verific sau sa aprob state de plata.
Ceasuri bune, sa dea Dumnezeu sa ma insel, dar nu cred ca se va intampla acest lucru.

tigri 3 spunea...

@ Huhurez
Cum permiti domnului tehnocrat sa scrie R R = tigri 3
Si asta după ce cândva l-am invatat la ce duce fiscalitatea diferita intre salarii si pensii.
@ tehnocrat
De la mine sa mai stii una.
Luarea in baza de calcul de la 10.09.2017 a netului activului nu face altceva decât să degreveze si salariile de CAS si CASS plus alte taxe similar cu degrevarea pensiilor de CASS si impozit sub 2000.
În felul acesta se creeaza un echilibru intre cele doua entitati si in felul acesta netul pensiilor nu vor mai depasi netul salariilor decât în cazurile în care pensiile s-ar indexa si salariile nu s-ar majora concomitent cu indexarea pensiilor.
Înca odata RR nu este= tigri 3.
Nu am nevoie de astfel de explicatii atâta timp cât am explicat primul pe aici fenomenul prin care datorita fiscalitatii diferite intre pensii si salarii plus a indexarilor succesive a pensiilor necorelate cu majorari salariale ale activilor a dus în multe cazuri la neturi la pensii mai mari decât netul la salarii.

Marian Vasile spunea...

@ tehnocrat
calculand cele prezentate obtinem urmatoarele rezultate:
1. la un venit brut de 5000 lei, la ora actuala, tinand cont de cas+cass= 16% si impozit 16%, netinand cont de deduceri la impozitare – avem un venit net de 3528 lei;
2. de la 1.01.2018 venitul brut prin indexarea cu 25% va fi 6250 lei, iar venitul net, netinand cont de deducerile la impozitare, va fi:
- pentru conditii normale, unde cas+cass= 35%, iar impozitul=10% - venitul net = 3656 lei, adica va fi o crestere a venitului net cu 128 lei;
- pentru conditii deosebite, unde cas+cass=40%, iar impozitul=10% - venitul net= 3375 lei, adica va fi O CRESTERE NEGATIVA de 153 lei;
- pentru conditii speciale si alte conditii, unde cas+cass=45%, iar impozitul=10% - venitul net= 3094 lei, adica va fi O CRESTERE NEGATIVA de 434 lei.
Ca majorarea veniturilor cu 25% este propaganda falsa eram sigur, dar chiar la o crestere prin scadere nu m-am asteptat.

luminita spunea...

maimuta aia de CARMAN DAN ,aseara la antena 3 facea calcule la pensiile militare ,imi venea sa sparg televizorul , spunea niste tampenii Nu stia ca daca ai dreptul sa iesi la pensie ,trebuie sa ai dreptul pe care ti-l da legea , nu spunea ca legea este sfartecata ,ca anii pe care ii stai peste ceeace trebuie sa muncesti nu se mai iau in considerare ,eu nu cred ca asa ceva se poate asa la cheremul fatutelor aste pripasite in posturi cheie ale statului ,avem generali de pae?cum este posibil ca cei pensionati in anii de dinainte de 2000 sa ii lase cu mizeriile de pensii pe care le-au inghetat scaarbeele astea? o sa faca o lege deavalma cu civilii ,sa vedeti .

luminita spunea...

Vad ca si acmmr pe data de 10 da un comunicat si se refera la LINSAJUL facut la televiziuni........si se adreseaza peste tot , sa vedem , dupa cum spunea ministru .el l-a informat pr Iohanis de inghetarea pensiilor , asa ca asta tace dece?

Manole spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nicu spunea...

Doamna ministru Dan a continuat seria dezinformarilor lasand sa se inteleaga faptul ca s-a iesit la pensie si sub 35 de ani, cu 5 ani vechime (plus 5 ani academie, armata), fara a preciza ca vechimea minima stipulata in lege este de 20 ani efectivi, din care 10 in sistem (deci varsta biologica undeva la cel putin 39-40 ani).Pentru civilii care nu cunosc astfel de amanunte bineinteles ca militarii sunt de blamat, in masa.

Mos spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
luminita spunea...

CU gurita ei aia de la mai cu numele de CARMEN DAN ,de zice ca este ministru de interne , supene ca 8400 de cadre INDELINESC CONDITII DE PNSIONARE si le zice ca sa mai stea ,fiindca o sa le creasca salaiile.Aceasa nu spune ca daca mai stau cu o zi in plus nu casiga la pensie nimic ,ca le mai si plafoneaza pensiile . Asta este zdravana a cap? ii cred pe toti prosti? in decizia mea de recalculare am o vechime mare mare ,dar a plafonat asa cum stiti ,porcii

luminita spunea...

dati-o in judecata pentru dezinformare si asmutirea popoltiei impotriva armatei , poate vor o revolta mai stiti .