Potrivit unor surse politice, USR-PLUS le pregătește o adevărată lovitură polițiștilor și militarilor. Concret, partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș vrea desființarea pensiilor de serviciu care se acordă în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. De altfel, sursele sunt confirmate chiar prin declarația ministrului USR-PLUS al Economiei, Claudiu Năsui, care s-a plâns că formațiunea pe care o reprezintă nu are majoritate parlamentară și că cu procentul de 15% trebuie să-și mobilizeze partenerii de Coaliție, PNL și UDMR, pentru a avea 51% și a desființa toate pensiile speciale, inclusiv pe cele ale polițiștilor și militarilor.
De altfel, Năsui nu se află la prima declarație făcută în acest sens. Pe de altă parte, Raluca Turcan, ministrul Muncii, a precizat, la finalul lunii aprilie, că „atunci când vorbim despre pensiile speciale, nu vorbim despre pensiile ocupaționale din sistemul de Apărare și Ordine Publică”. În decembrie 2019, același Claudiu Năsui o contrazicea pe Raluca Turcan, actualul ministru al Muncii, după ce aceasta declarase că PNL-ul e de acord cu tăierea pensiilor speciale, mai puțin cu cele ale militarilor și magistraților. Năsui spunea atunci „doamna Turcan a declarat ieri că își dorește desființarea pensiilor speciale mai puțin pentru militari și magistrați unde nu ar face nicio modificare. Lucrul acesta ar fi o greșeală. Dacă tot avem oportunitatea să schimbăm ceva, ar trebui să o facem în profunzime”, spun surse pentru bugetul.ro.