Un produs Blogger.

vineri, noiembrie 18, 2022

CE: Pensiile militare, reformate ca și cele speciale

225 comments

 



De fapt,  este prezentată o știre despre răspunsurile date de CE la întrebările site-ului G4Media

Iată dialogul:

G4Media.ro: A solicitat România în mod oficial înlocuirea plafonului de pensii de 9,4% din PIB cu un alt mecanism de referință? În caz afirmativ, este de acord Comisia Europeană?

Comisia Europeană: România a prezentat un plan național de redresare și reziliență (PNRR), care – în urma unei evaluări pozitive din partea Comisiei Europene – a fost aprobat de Consiliu. Acest acord – decizia de punere în aplicare a Consiliului și anexa la aceasta – specifică etapele și obiectivele obligatorii din punct de vedere juridic legate de diferite reforme și investiții pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a obține plățile respective.

Plafonul de 9,4% din PIB (adică nivelul cheltuielilor în 2021) face parte din măsura privind reforma sistemului public de pensii. Această măsură prevede adoptarea unei noi legi privind sistemul public de pensii, cu aportul asistenței tehnice, care să înlocuiască actuala lege a pensiilor (Legea 127/2019).

– În anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a planului românesc se precizează că „Un obiectiv al noii legislații este menținerea stabilă pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (inclusiv toate sistemele publice de pensii existente) la 9,4% din PIB, inclusiv un mecanism de frânare în cazul în care plafonul de cheltuieli este depășit.”

– Ne așteptăm ca România să continue să lucreze la implementarea acestei reforme, pe care o vom evalua în contextul viitoarelor cereri de plată ale României.

G4Media.ro: Comisia Europeană este de acord cu faptul că pensiile din serviciul militar (armată, interne, servicii) nu ar trebui să fie modificate în niciun fel? Adică, nici în ceea ce privește cuantumul, nici în ceea ce privește vechimea și vârsta

Comisia Europeană: O etapă specifică (215), care trebuie parcursă la sfârșitul anului 2022, se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare. Aceasta face parte din reforma mai amplă a sistemului public de pensii, care este un element-cheie al PRR al României.

Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată.

G4Media.ro: Comisia Europeană este de acord cu calendarul anunțat de coaliția guvernamentală, conform căruia proiectul de lege privind pensiile ar trebui să fie adoptat de Guvern până la 31 decembrie 2022 și apoi trimis Parlamentului? Sau ar trebui ca noua lege a pensiilor să intre în vigoare până la 31 decembrie 2022? Care sunt riscurile neadoptării acesteia până la 31 decembrie 2022?

Comisia Europeană: Anexa la decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a planului românesc prevede date orientative până la care o etapă sau un obiectiv trebuie să fie atins. Pentru noua lege a pensiilor (etapa 214), aceasta este T1/2023. Îndeplinirea satisfăcătoare a acestei etape va fi evaluată de Comisie în contextul celei de-a patra cereri de plată.”

Acum văd că și Economedia și Adevărul spun că au și ele aceeași sursă.

225 de comentarii:

«Cel mai vechi   ‹Mai vechi   201 – 225 din 225
V spunea...

Cum judecătorii care au decis pt.pensiile magistraților sa nu se atingă nimeni asa si Măciuca nu vrea actualizarea pensiilor militare,sa se elimine inechitatile din sistemul de pensii militare

Viorel spunea...

PP. La vârsta lui de moșneguț senil nu mai pricepe nimic. Și pe mine mă jignește fără să postez vreun comentariu la adresa dânsului. Încet, încet, încerc să-I dau dreptate. Dacă i-aș ști adresa, i-aș trimite o cutie cu jucării acum de Moș Nicolae.

raul spunea...

@GO Aici ii dreptu-i!Si eu am mai scris despre asta!A ajuns o educatoare pensionata acum 5 ani ,cand avea pensia mai mica decat a mea ,sa ma depaseasca acum, cu 300 de lei!Aferim ,stat roman,lua-te -ar ciuma!

Sorin spunea...

Se știe faptul, din simulări, ca anvelopa pt eventual pensiile militare pe contributivitate, mulți dintre noi avem pe una din destulele decizii primite atat punctajul cât și punctajul mediu, este mai mare decât pe actuala lege. Și nu au fost cuprinse toate veniturile impozitate, prime, al 13 lea, care introduse, ca asa e la contributivitate, mai cer niște parale.
Cu alte cuvinte, reforma de care se vorbește, limitata la 9,4%, nu cred ca se refera la contributivitate. Pt militari.
Va reamintesc ca actuala lege a fost însoțită de ordine de ministru secrete, care confereau grupe de munca S și AC, multor funcții sau structuri (personal, cmj, șefi structuri....) care erau anterior cu condiții N sau deosebite, tocmai pt ca tabloul cuantumurilor pensiilor sa reflecte piramida funcțiilor și gradelor.
Cu alte cuvinte reforma prin contributivitate e scumpa și răstoarnă piramidele militare.
Dar dacă nu se cheamă contributivitate nu se încadrează în pnrr și zicerile ce. Sa înțeleg ca se pregătește o noua lege?
Nu s-a auzit nimic.
Și încă ceva pt ofuscatii de la tv care își pierd aerul când aud ca militarii nu ar fi contribuit cândva. Am refuzat noi sa ni se retina? Sau statul a decis ca nu are rost sa scoatadin buzunarul stâng ca să bage în dreptul?

Viorel spunea...

Cornele. OUG nr. 59, 114 și Proiectul PLx 199/2020 se vor uni spre analiză, creând o OU / un Proiect de lege care va spune clar cum se vor recalcula pensile militare prin alinierea acestora la Legea nr. 153/2017 pentru cei pensionați până la data de 30.06.2017. Astfel, Guvernul României rezolvă și prevederile Jalonului 215 din PNRR, mulțumind și Comisia Europeană și pensionarii militar. Pensiile mici și mijlocii vor crește semnificativ prrin recalculare pe Legea nr. 153/2017 și nu cum sunt calculate acum pe Legea nr. 248/2010. În funcție de această OU se vor indexa pensile militare în anul 2023, dar nu sub procentul de 5,1% cât prevede legea actuală.

Leo spunea...

Ce LICHEA ..........
https://www.g4media.ro/explicatia-ministrul-apararii-la-acuzatiile-de-frauda-la-doctorat-l-am-rugat-pe-directorul-muzeului-sa-ma-ajute-eu-scriu-incet-au-fost-si-altii-in-arhive-care-mi-au-oferit-materiale-pe-ca.html

Burebista spunea...

Un Fake news cum a fost și cu acea oug de modificare a pensiilor speciale.. Marca economedia, G4.. 🤣

mosmartin16 spunea...

Apropo' de pensiile stabilite pe contributivitate ! Lichelele astea de politicieni de pe la noi se întrec în a prosti populimea cu fel de fel de procente de majorare ! Ei uită...că de...atât îi duce neuronu' din capul lor...că legea ar trebui respectată...și de ei ! Dau o sticlă de vin celui care-mi spune exact procentul cu care - conform legislației în vigoare - ar trebui majorat punctul de pensie ! Indicii : Legea nr.263 / 2010 , art.102 , aliniatele 2,3, și 5 ! Acum să vedem..."matematicienii" care se pot răcori "la gura sobei" cu un pahar de vin fiert !🤣🤣🤣

magda spunea...

M...are dreptate ai...jos palaria G4 media apoi treci cu bocancii peste...Se pare ca B1teve a ramas singura televiziune implicata pe frontul reformarii pensiilor militare.Ieri dupa amiaza la o dezbatere organizata de o crainica blonda ( zici ca era din serialul DALLAS) madam sacaz, Ene&Dogyoiu propunea ca dintre militari sa primeasca pensie speciala doar cei care au fost in teatre de operatiuni.Zicea ea ca cei care au plimbat hartii prin birouri si depozite aflate prin cazarmi sa primeasca o pensie normala ca toti amarastenii.Seara la emisiunea unui deontolog deja vestit ,caprarul Radu Musat l-a avut invitat pe nea Vasile barba sura ( bai cand l-am vazut juram ca e sosia lui binladen).Nento Vasile mare ANaList a comis-o flagrant spunand nici mai mult nici mai putin ca Antonie Iorgovan a introdus pensiile speciale in 1992 apoi au urmat militarii si ceilalti care s-au inspirat( hahaha) dupa legea pensiilor magistratilor.Acum,lasand la o parte toate naroziile amintite si care desigur nu se vor opri...chestia aia vehiculata cu ajutorul bilunar de pana la 5000 lei daca s-ar aplica si la militari in 2023 zau ca nu ar fi rau. Dar,parca nu cred ca s-ar aplica...nu ca nu ar putea ( bani de la UE se pare ca sunt pt ajutoare) ci pentru ca in continuare suntem...prea speciali/

M spunea...

@avianyc

👍

Așa e! Dar UE a găsit proștii care admit că se poate ignora Tratatul de aderare și se lasă călcați în picioare!

Apoi se uită ca boii uimiți că în România apar mișcări anti-UE!

Poate ar fi cazul să ne răzgândim și în ceea ce privește sancțiunile aplicate Rusiei!

Conducătorii noștri sunt niște mămăligi!!!

Să spună domnule: PNRR e făcut de un partid aflat în opoziție! Punerea lui în aplicare înseamnă trădarea electoratului care a votat actualul guvern.
Ori îl modificăm pentru a corespunde nevoilor noastre ori luați-vă banii că oricum nu o să putem să îi absorbim!

Să fie clar: românii vor rămâne până în 2070 cu pensiile plafonate iar autostrăzile alea, panourile solare, trenurile pe hidrogen sau xenon tot nu o să le avem!

Ne-a vândut Ghinea și Cîțu ca pe niște vite la târg!

ifrim spunea...

La cules porumbul trebuie luată Grupa1 datorită periculozității căci ,când mergeam la toaletă mă ștergeam cu pănuși și mă iritam!

M spunea...

Pentru că știu că vă place România TV

Militarii sunt cunoscuți drept „cei mai tineri” și „cei mai înstăriți” pensionari din România. Anul trecut, pensia medie a MApN depășea 4.500 de lei brut.😂😂

Militar de la 14 ani spunea...

Lucrurile par destul de clare în privința pensiilor militare:
1. Nu cred că se vor calcula pe principiul contributivității
2. Pentru activi cred că se vor aplica noile reglementări cerute de BM: vârsta de pensionare, grupele de muncă, cuantum pensie 65% din media ultimilor 5 ani fără a depăși ultima soldă netă, minim 25/30 de ani în activitate
3. În viitor, ca și acum, indexarea cu rata inflației, deci adio treaba cu actualizarea (cel puțin eu nu mai cred în ea)
4. Posibil un plx gen 199 de rezolvare a inechităților, dar slabe speranțe
Motive:
1. Pensionarii militari sunt mulțumiți, dovadă numărul mic al celor care ies la mitinguri
2. Nemulțumiții, 90% sunt cei ieșiți înainte de 2000, o parte și înainte de 2010, dar cu ajutoare și plăți compensatorii în traistă (natural, încep să se împuțineze)
3. Actuala lege e foarte bună pentru activi și pentru cei ieșiți după 2010 (aceștia au testat și pensia contributivă, fiind un număr redus care ar câștiga de pe urma ei)
4. Nemulțumiții din toate taberele sunt cei care nu au avut Oscar, salariu de merit, sporuri etc., adică cei care vor trecerea pe contributivitate, uitându-se cu ură la cei 5% din beneficiari și, bineînțeles, în spirit camaraderesc dorind ca pensia acestora să ajungă la nivelul pensiei lor (unii ipocriți cu ajutoare și plăți compensatorii, care s-au bucurat nespus de condițiile la trecerea în rezervă)
5. Acele jaloane sunt aproape rezolvate în privința pensiilor militare (vezi raport BM, pensionarii militari din celelalte țări NATO)
6. Dacă vor fi anumite recalculări (media pe ultimii 5 ani) va rămâne cuantumul avantajos (vezi obs. BM)
7. Deja, modelul pensiilor militare e dorit de adoptat de ceilalți speciali
Restul e discuție! De 10 ani! Mai urmează încă 10 și tot așa. Întotdeauna ultimii vor fi mai avantajați.

Leon spunea...

De Ziua Internationala a Barbatului iti sun ca L.263 NU mai este de actualitate la Indexari !
Este in vigoare L.127/2019:
".!.!!
OuG.125/2021 este semnata de Premierul Ciuca si Avizata de Caciu si Budai:
"2. La articolul 86 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) începând cu anul 2023, valoarea prevăzută la lit. b^1) se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică. Majorarea și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat."
Pai daca asa a stabilit tot acest Guvern, inseamna ca la 01.01.2023, VPP va creste cel putin cu 8,8%, dar in ciun caz 15% asa cum doresc Bogatii de la PNL.
Va fi un procent intre 9 si 12% !

Bruno Simba spunea...

Dupa ce Ciuca vine si spune ca pensiile militare sunt calculate si pe contributivitate,cuvanteaza si Angel baiat destept cu doctoratul scris de altii,care ma anunta public ca pensia mea nu este speciala,ca este OCUPATIONALA si asa va ramane.Pai hai sa vedem de fapt ce bataie de joc s-a creat in ultimii cinci ani; 2011-2017 pensie calculata contributiv dupa ce anterior primisem sapte ani pensie militara in baza Legii 164/2001,trecut in rezerva la 01.10.2004 cu drept la pensie militara de serviciu.Incepand cu data de01.01.2016 prin decizia de recalculare din 21.06.2017 pensia devine de serviciu pentru limita de varsta comform art.109 din haiduceasca lege 223/2015,in cuantum recalculat de 2995,iar in plata aveam 2996,comunicandu-mi ca potrivit art.111 din legea 223/2015,pensia recalculata este mai mica cu un leu si ramane in plata cuantumul AVANTAJOS 2296;Suntem la cinci ani distanta de atunci si in prezent am pensie 3431 brut.Daca pensia mea ar avea si componenta contributiva ca la alti speciali,ar arata cam asa.P.M.A=3X1586=4758X15%O.M.M. "ROMANIA TREZESTETE" Ce facem domnilor, contributivitate nu ne place,actualizarea nu vrea Ciuca sa revina ,spune ca e bine asa,pai in ritmul asta nu peste multa vreme o sa ajungem asistati sociali,daca mai traim.Voi cei cu cinci cifre in timp daca nu se face nimic imi veti calca pe urme.Trebuie reforma cu orice pret,nu o tot scadati pe aici.Daca nu se face actualizarea este foarte buna deviza blogului.P.S.--Nu poti sa-ti aranjezi cele sase luni cu tot felul de sporuri,ore suplimentare,toate sambetele si duminicile lucrate,sarbatori legale etc.cu aprobarea sefilor mituiti pentru a primi si OSCARURI cum frumos le spun uni pe aici. Nu poti sa lucrezi 25 ani, sase luni sa ocupi prin O.Z.U functie de colonel sef birou si sa iesi la pensie cu 7500 roni,fiind subofiter iar apoi sa le spui la cei cu 3000 cu vechime mult mai mare ca au fost fraieri si ca tu ai fost destept si te ai de scurcat.Nu poti sa treci in corpul ofiterilor la 43 ani din subofiter,mai lucrezi cativa ani si iesi la pensie de ofiter pe baza celor sase luni alese cu ce perioada credeti,cumva de cand era subofiter.Ma opresc aici ca poate va plictisesc.Ce ziceti ceva mai special de atat sau suna cumva a ceva ocupational,doar intreb.Dar un calcul al pensiei care sa se intinda pe intreaga activitate de la prima pana la ultima zi de munca nu v-ar interesa.Exemplele de mai sus au nume,prenume si C.N.P.si sunt in evidenta casei sectoriale a M.A.I. Cu respect pentru D-nul Huhu,pentru materialele publicate,intradevar un PROFESIONIST. Cu stima.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

oradesibiu.ro/2022/11/18/un-sibian-are-pensie-de-peste-33-000-de-lei-la-polul-opus-cea-mai-mica-este-de-un-leu/

Sorin spunea...

@militar....
Rămâne de discutat chestiunea mediei ultimilor 5 ani. Ce faci cu cei din misiuni externe de lunga durata, de 4 ani, din atașatura militara sau MAE, care pot fi la post pana cu un an înainte de ieșirea la pensie? Oameni bine pregătiți, cu experienta în activitatea externa. Pe perioada misiunii punctajul, dacă ar fi pe contributivitate, ar fi cu 50% mai mic din cauza salariului din tara, diurna nefiind impozitata. Cine s-ar mai duce în astfel de misiuni dacă știe ca pierde puncte bune la punctajul pt pensie. Și nu e o viata roz, multa presiune, multe delegații în turism militar pline de aroganți și infatuati, soție fara job, copil la scoli cu curricula diferita de ce e la noi....
Iar cei care au fost la unul sau mai multe posturi și sunt pensionari, si au pierdut destule puncte, probabil se întreabă de ce s-au strofocat pt tara care ii tratează de parca ar fi evazioniști fiscali.
Apropo, la MAE toți pensionarii sunt în situația descrisa mai sus.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile corect raspuns, care seamana cu o torpila care si-a lovit tinta! Plâng acum ghiftuitii in locul celor umiliti si batjocoriti ani de-a randul, cu niste pensii mizerabile? Cand plangeau acestea, imbuibatii radeau cu gurile pana la urechi de necazurile lor! Fie roata si patrata se intoarce ea o data!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ M, hai ca m-ai facut praf cu acest adevar stiintific si istoric! Eu cred ca asa s-a intamplat si este!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Mos Martin, chiar ca nu mai tine cu ,,hai ca merge si asa,'' ca cu Dorel cel istet si prezent in activitatile romanilor!

Paul Puiu spunea...

Politrucii au motivat in decembrie 2020 neacordarea indexarii pentru pensiile militare si de stat civile datorita situației excepționale creata de starea de urgenta urmarea cheltuielilor foarte mari provocate de pandemie pentru sistemul medical!!! Acum in decembrie 2022 aceiasi politruci ar trebui sa tina cont ca rata pandemiei a scazut dar intre timp a intervenit criza energetică si razboiul de la granița României care a afecta nivelul de trai a tuturor cetatenilor romani mai mult ca in 2009 cand a fost criza financiara!!! Statul roman trebuie sa gaseasca solutii pentru a crea o derogare de la acordarea indexarii in vederea cresterii coeficientului atat pentru pensionarii civili cat si militari pentru ca cheltuielile tuturor romanilor s-au majorat substanțial datorita inflatiei!!! Acum cand inflația este cat Casa Poporului de mare numai reformarea pensiilor militare s-ar mai impune a fi facuta fiind ca ar fi o mare aberatie!!!!! Reformarea nu inseamna a diminua veniturile din pensiile militare in conditiile acestei crize energetice si razboi!!!! Datorita acestei situatii Ciuca a spus clar ca legea pensiile militare nu va fi modificata, insa s-ar impune ca indexarea sa fie acordata ka acelasi nivel pentru toti pensionarii civili si militari pentru ca 5,1% e un coeficient derizoriu pentru pensiile militare!!!!!

akord 75 spunea...

@Sorin
Se va lua in considerare.Intr-adevar s-a scapat din vedere situatia celor mai oropsiti militari.Atasatii...
Bine ca m-a ferit viata de asemena chin prin ambasadele RO in lume cu receptii,baluri o continua distractie care te ducea pana in pragul depresiei
O spun pentru ca ,cumnatul meu a fost atasat economic (de fapt consilier al ambasadorului ) in ambasada RO la Alger si avea in responsabilitate marea majoritate a tarilor africane cumparatoare de autoturisme,autocamioane si tractoare.Era cam mut dar acum la pensie stie ca are un cont in care intra pensia dar a cam uitat de contul ala care sta neatins de ani de zile.In schimb si-a facut o viloaie in Popesti -Leordeni in partea de high-life
De asta le plang eu acum de mila astora,inclusiv atasatilor militari atat de napastuiti saracutii.
gata ca nu mai intru in amanunte ca o sa le plangeti si voi de mila atasatilor daca le calculeaza pensia pe ultimii 5 ani din ultimii10.O sa ajunga niste homeless cu statul asta hraparet. Macar daca aveau si ei ceva CS sau AC ca sa mai indulceasca baza de calcul.....ca daca isi scrantea glezna la dans la vre-un dineu sau "pranz de lucru" Oaiii ce-mi plac denumirile astea sugestive.Nu poate omu nici sa manance linistit,ca nu-l lasa protocolul
Greu dom'ne foarte greu!!

Viorel spunea...

Sorin. Vorbești din experiență sau din auzite. Eu am avut coleg de unitate Of. cu 2 misiuni în Congo, 2 sau 3 în Irak-Afganistan iar ultima de 5 ani la Bruxelles unde și-a luat și soția (copii sunt la facultate). Cam ce diurnă crezi că primea ? Mai conta punctajul pe perioada celor 5 ani având în vedere câți bani a câștigați în euro ? Din câte știu și-a luat și soția cu dânsul fiindu-i asigurat loc de muncă. Urmează să se întoarcă și să ocupe o funcție prin minister până iese la pensie (2-3 ani).

Viorel spunea...

Doamna magda. Fiți amabilă. Când folosiți cuvântul băi „bai cand l-am vazut juram ca e sosia lui binladen”, cui vă adresați de fapt ? Am observant că în comentariile dumneavoastră încercați să o imitați pe domnișoara Dana Budeanu. Sper să nu vă deranjeze comentariul.

Viorel spunea...

akord 75. În sfârșit, ați spus un mare adevăr în comentariul dumneavoastră ironic.

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   201 – 225 din 225   Mai noi› Cele mai noi»