Un produs Blogger.

marți, noiembrie 22, 2016

Topten, cele mai citite articole în trei ani

14 comments


13 apr. 2016, 173 comentarii   afisări pagina  42 098

16486




Cu  excepția celor doua articole din anul 2013, referitoare la cele două proiecte de lege a pensiilor militare, precursoare ale legii care urma să se adopte în anul 2015, restul de 8, care intră în top zece, sunt scrise anul acesta
Foarte util a fost articolul de pe primul loc, redactat în luna ianuarie 2016, în care am prezentat un tabel cu soldele funcției de bază actualizate la data intrării în vigoare a legii pensiilor militare, pentru toate gradele de ofițeri, subofițeri și maistri militari. Tabelul a fost ca un avertisment pentru pensionarii militari trecuți în rezervă în urmă cu mai bine de 8-10 ani, pentru ceea ce urma să vină, recalcularea pe odioasa ordonanță 57/2015, emisă de funcționărimea din instituțiile de apărare pentru a mai tăia din cuantumul celor care s-au pensionat în ultimii ani sau al celor care urmează să se pensioneze, cu sporuri acordate activilor, pentru a dribla actualizarea pensiilor, dar fără să gândească puțin că îi nenorocesc pe cei mai mulți dintre cei trecuți prin recalcularea/revizuirea din anii 2010-2012. 
In ciuda propagandiștilor oficiali sau de ocazie, care bat câmpii despre binefacerile ordonanței și ale ordinului M25, articolul a prezentat un viu interes din partea cititorilor care doresc să se informeze din surse nesupuse controlului oficial sau oficios. Il readuc în prim plan și pentru cei mai conservatori dintre militari, care încă mai cred că oficialii nu mint, ca să nu rămână și ei surprinși de cuantumul recalculat al pensiei, așa cum dau din colț în colț cei care deja au primit cuantumuri recalculate,  înjumătățite față de cel în plată.

14 comentarii:

Unknown spunea...

Cred ca oun articol cu sporurile care se acorda incepand cu anul 2009 ar fi foarte interesant. Ar vedea tot pensionarul de ce e diferenta de 1 la 3 intere pensia celor iesiti din sistem inainte de 2000 si cei din 2013 . Nu au mai existat cresteri ale soldelor ci acordarea cate unui spor, iar metodologia de recalculare a pus bomboana pe coliva - sporurile luate in calcul sunt cele avute nu actualizate. Daca sporurile dispar dispar si diferentele, in plus sau in minus. Ar fi o manifetare echitabila. Am indeplinit functie de colonel peste 15 ani si am pensia mai mica de jumatate din pensia unui pensionar prospa, eu iesind din sistem in 2000. Hai sa miscam caruta asta si poate cei activi care "ne lucreaz" simt clatinarea.

iceparu spunea...

Noul presedinte al Bulgariei,general de aviatie.Pe cand la noi un militar cu sange in instalatie?
Bursucule@Sporurile au fost smecheria.actualizarea sporurilor ar mai indulci diferentele.Acum este pura discriminare.

Iulian Mareș spunea...

Generalul este mai prorus ca predecesorul!
Aferim!

CEZAR spunea...

Fara sporuri ! Acestea sa intre in solda de functie .....
Asta-i rezolvarea corecta !

gheo spunea...

Intoarcandu-ne *la origini*, rememorand trecutul asa cum a fost el, bland cu unii sau vitreg cu altii, analizand prezentul, pe care unii ar vrea sa-l simta *bland doar ei, este imposibil sa treci cu vederea un *fenomen* pe care si *cei cu grade mari l-au recunoscut la vremea respectiva dar ... a trecut *impasibil pe langa altii care si-au dorit doar ca plapuma lor sa fie calduta*. Ultima perioada a guvernarii Tariceanu - este imposibil de trecut cu vederea pentru multe fenomene dar, unul militar este imposibil de uitat - a ramas in *memoria militarilor pentru *semnificativa majorare a soldei ofiterilor*, pentru mm si subof *semnificatia* a trecut in tacere si fara nici un semn ca si cum *ei nu ar exista*. Nimeni nu s-a intrigat, alarmat ca si cu *acesti ei* ar fi fost o *masa umana lipsita de importanta*, care poate fi ignorata, cu unele exceptii desigur dar, doar la nivel de compatimire. Trecutul insa, asa-i soarta, s-a razbunat fara ca masa aia ignorata sa aiba vre-un rol. A venit legea 263 care *poate*, a reparat oarecum acea ignorare a acelei mase *de mm si subof, lipsita de importanta si ignorata de *sub oameni* in mintea UNORA. Cei care insa au compatimit greseala guvernarii Tariceanu nu i-au judecat si merita tot respectul, a revenit legea 223 care le-a umflat iarasi penele UNORA, care fac parte din acea categorie care vrea doar *pentru sine acea plapuma calduta*. OMUL uita un lucru esential in viata, *prostia si lacomia* isi au meendrele lor si nu poate fi calculata ziua in care se vor razbuna. Sunt concluzii ramase dupa ce am privit in *stanga si in dreapta , la unii si la altii*, asa cum sunt ei, unii rabdatori, alti lacomi, unii buni iar altii rai. Nu o-i fi eu *buricul pamantului dar am vazut pe *unii izbindu-se cu capul de lespezile din biserica*, poate pentru altii o-r fi fost credibili doar ca eu ii stiam ce fac in viata de zi cu zi, fara sa-i judec , doar sa constat.

micutzul spunea...

@ Cezar
Bai tata bai, in sfarsit ai inceput sa judeci.... greu dar e un inceput...

@ gheo
Luand doar fraza de sfarsit tu spui ,, fara sa-i judec...,, dar exact asta faci ....ii judeci. In afara de asta mai e problema aia in care ai impresia ca toata lumea are ceva cu maistrii si subofiterii... Ce sa aiba nene , ca aici toata lumea vorbeste frumos despre ei si cu respect. Si ca un ultim punct trebuie sa iti aduc la cunostiinta ca in armata coeficientii de grad si functii au crescut la fel pentru toata lumea . Niciodata nu s-au majorat doar pentru anumite functii. Trebuie doar sa intelegem unde ne este locul in ierarhie .

iceparu spunea...

Nici un vant de primavara din directia CPS a MApN pentru cei executati de legea lui Boc?
Geo@din cate stiu de marirea semnificativa a pensiilor pe timpul guvernarii Tariceanu-Melescanu au beneficiat si Subof si MM.Privin soldele activilor nu comentez din lipsa de date.Nu uit insa ca in momentul aparitiei legii lui Boc ,noi ofiterii, care am suportat din plin consecintele restructurarii am fost abandonati de subof si MM.Nici acum nu vezi subof si MM prin structurile asociative.De ce?

gheo spunea...

@micutzul, cu scuze dar revin, ATUNCI, mm si subof au fost *total ignorati* ca o categorie inferioara, sa nu ne *ascundem ca nu-i frumos* si nici sa mintim cu *cartile pe fata*, stiu amaraciunea din parerile lor exprimate uneori pe fata dar ... inutile in situatia data si, mai stiu si *parerea unor *functii cu grade mari*, care recunosteau greseala facuta, ii compatineau doar ca, in fata *hotararilor politice* nu au nici o putere. Cat despre *locul lor ... !*, doar prostii si ignorantii cred ca *tot ce zboara se mananca*, nu am intalnit *NICIUN mm sau subof care sa se creada superior ... SUPERIORILOR* dar amaraciunea din sufletul lor ca au fost considerati *si inferiori si neimportanti* prin acea hotarare ... o stiu. Cum naiba sa fie ignorat un asemenea adevar si la fel, atacurile dure, mai dure impotriva mm si subof declansate de *mister Dogaru, Pricina si compania*, fara ca mm si subof sa aiba vre-o vina in *tambalaul legii 263*, atacuri mai dure si vehemente decat cele indreptate impotriva politicienilor care au creat siuatia. Public, mm si subof au acceptat resemnati situaia, fara *a-si ataca nici macar verbal superiorii* sau a indrazni sa-si exprime superioritatea, ce prostie sa crezi si insinuezi ca *ii esti superior ... superiorului ..., poate prin armata olandeza - parca - unde ... nici nu sunt obligati sa se salute intre ei. Chestia *sa stea in banca lor* miroase cu ..., amintirea soldatilor de etnie maghiara care atunci cand nu le *convenea ceva* aruncau fara menajamente *discriminarea interetnica*. Haideti sa o lasam asa.
@iceparu, nu vorbim de *pensii* ci de cu totul altceva, daca este cazul *revin cu date concrete*, acea hotarare luata prin 2007 - 2008* doar pentru o singura categorie de *cadre militare*. Iar daca ... au stat deoparte ... probabil ca au avut *un motiv anume*.

karadeniz spunea...

@ iceparu
Bani cică ar fi la cele trei CPS-uri și până vineri ar intra la toți cei în cauză.

Scorbinschi Savel spunea...

http://lege5.ro/Gratuit/geydanrqgq/ordonanta-nr-56-2006-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-138-1999-privind-salarizarea-si-alte-drepturi-ale-personalului-militar-din-institutiile-publice-de-aparare-nationala-ordine-publica-si-s

Coldea Calustian spunea...

Mafia descrisa in cel mai corupt minister din toate timpurile https://m.youtube.com/watch?v=lZ5K7nisb3g

CEZAR spunea...

@ Micutzu....de fapt ...AI INCEPUT SA INTELEGI..!!!
Niciodata nu-i prea tarziu ..!!

Unknown spunea...

@ micutzul Prietene , probabil esti f.f.f. tinerel ori uitzi f.f.f. repede !!!. In dec. 89 aveam ceva vechime in armata , plutonier si solda de 3575, 3640 , 3662 ,3682 ,3662 , 3594 , respectiv pentru ian-mai !!!. Ai idee cat avea un maior cu aceiasi vechime cu a mea ?????. Nu mai mult de 4500 !!!!!????????. Ai idee cat au astazi un plutonier si-un maior cu aceleasi gradatzii ??????. In dec. 89 nu existau in armata decat solda de grad , functzie si gradatziile de vechime !!!!!!!. Acum ??????????. Cat despre coeficientzii de de grad , functzie sa fim seriosi , la ofitzeri s-au triplat din 89 pana astazi , fara sa mai vb. de faptul ca pe vremea lu' nea Nicu erau catziva generali in armata aia , de fo. 400000 de ostasi !!!!!! Acu' , mai ceva precum caporalii , la apelul bocancilor !!!!!.

calin spunea...

@iceparu / miercuri, noiembrie 23, 2016, spunea:
"...Nu uit insa ca in momentul aparitiei legii lui Boc ,noi ofiterii, care am suportat din plin consecintele restructurarii am fost abandonati de subof si MM.Nici acum nu vezi subof si MM prin structurile asociative.De ce?"
...cu mare greutate in suflet afirm ca sunt una din victimele acelui fenomen pus la cale, eu zic, premeditat. Cine a frunzarit miile de hartoage pentru a completa fisele cu venituri? ....a fost momentul de revansa!? Cu greu, dupa trei interventii, am primit raspunsuri total diferite cu privire la situatia veniturilor...invocandu-se, invariabil, oboseala, lipsa de atentie, volumul mare de munca...in final m-am lasat pagubas...din jena pentru fostii mei colegi si respect pentru seful care a semnat toate adresele la CP. N-am sa stiu niciodata, si nici nu mai am puterea s-o fac, totusi, ce venituri reale am avut? Am la mana cateva documente, dar nu vreau sa bag pe nimeni la necaz. Sunt marturii care demonstreaza, pentru cine le intelege, o politica diabolica a "statului de drept" si pusa in practica pe anumite paliere si ramuri in functie de...afinitati. Lehamite !!! Tara asta nu mai e cea pentru care am depus un JURAMANT!