14 decembrie 2016

Adăugat în: ,

Nu condamnarea politică pentru referendum ...ci dosarele care vin din urmă sunt o problemă pentru Dragnea

Liviu Dragnea, spre deosebire de Ponta, a adus predictibilitate,  seriozitate și rigoare în modul cum a condus PSD în ultimul an, îndeosebi pe parcursul perioadei campaniei electorale. Rezultatul s-a văzut în scorurile cu care a surclasat adversarii politici  în alegerile parlamentare. A dovedit echilibru în confruntarea  publică cu adversarii politici. A speculat inteligent, fără a bate toba,  imensele gafe făcute de adversari, fără a umili electoratul tradițional sau în formare al acestora.
N-aș vrea să cred că succesul i-a afectat  cunoscuta prudența  în evaluarea evenimentelor. 
Desigur că ar fi fost cel mai îndreptățit să acceadă la funcția de premier. 
Să zicem că Iohannis nu se opune și îl desemnează candidat pentru funcția de premier. In ce situație va pune România și PSD în cazul în care, peste câteva luni, va fi condamnat din nou de Sistem în noul dosar pe care îl are pe rol?  
In sitemul judiciar  creat de Băsescu  sunt încă indivizi care consideră că trebuie să-i pedepsească pe toți cei care au desfășurat activități politice pentru scurtarea mandatului tătucului lor. 
Dosarele fabricate politicienilor Ponta, Dragnea și Tăriceanu stau mărturie că în serviciile de informații, Poliție,  Parchete și la nivelul instanțelor superioare se primesc comenzi politice de excludere din viața publică a unor adversari politici. 
Cred că cel mai înțelept ar fi ca, în calitate de președinte PSD, să-i propună lui Iohannis desemnarea  pentru funcția de prim-ministru a unuia din numeroșii  economiști care populează partidul și să închidă portițele de manevră pe care președintele le mai are. 
Este bună strategia de a constitui mai întâi structurile parlamentare și apoi să meargă la consultări cu Iohannis.
Are suficiente pârghii pentru a veghea la punerea în aplicare a Programului anunțat, chiar dacă nu va fi el prim-ministru.  
Dacă în următoarele luni noul Parlament va elabora o lege care va reglementa o reală răspundere a magistraților, incluzând aici și procurorii, nu precum cea din actualul Statut al magistraților, și va numi un ministru exigent la Justiție, toate instituțiile enumerate mai sus vor ieși de sub influența politicului, cu condiția să nu fie încălecate de PSD.
După clarificarea problemelor penale de care este acuzat, Dragnea  are suficient timp să conducă și un guvern. 

34 comments:

Iulian Mares spunea...

Dar, Iohanis are pe.masa viitoarele dosare ale lui Dragnea si sub masa ale lui si I doamne?
Se va incerca iar presiunea politica externa, dar nu cred ca mai tine! La BNR este un viceguvernator destept foc si harsit si in politica...FG!
Justitia trebuie reformata prin reorganizare si cadrul legislativ corect!
Constitutia primeaza in fata legii! Daca nu stiati, Dragnea este un tip dur si sunt convins ca va face treaba si nu sunt multi care sa- i sufle in ciorba! Sarcozi a fost condamnat, Erdogan la fel, politic chiar, dar nu este in UE!
Presedinda FMI are un dosar penal pt 400 mil €! Despre ce vorbim?

Iulian Mares spunea...

Si in plus poporului suveran nu i s―a ascuns nimic despre Dragnea si.nici despre Johanis!
Si i―au votat la greu!

http://www.dcnews.ro/mobile/moralitatea-lui-dragnea-i-asemanarea-cu-iohannis-ce-spune-chirieac_525732.html

Iulian Mares spunea...

Eu cred ca Johanis nu vrea umilinta suprema afirmata real si pragmatic de Ponta:

http://www.dcnews.ro/mobile/formare-guvern-psd-ponta-scenariu-iohannis-cu-mainile-legate_525592.html

Iulian Mares spunea...

La 1 Decembrie nu l―a invitat, la parada si palar, dar acum, la Cotroceni, Da!
De ce? Manca mult, bea vartos....facea scandal, se batea, strica ceremonia, era urat?
Gafe, gafe, gafe!

Dan Ion spunea...

Dupa cum merg lucrurile nu-i exclus ca in 2017 sa avem iarasi alegeri.

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Dacă Iohannis și Dragnea decid să continue confruntarea, primul eveniment care ar urma în anul 2017 ar fi referendumul pentru demiterea lui Iohannis și alegeri prezidențiale anticipate câstigate de Firea .
In niciun caz nu vom avea alegeri parlamentare anticipate.

gheo spunea...

Nu va sparati, a trata electoratul cu minciuni* este o umilire si ... din pacate nu este prima, a minti cu fruntea sus pentru a *obtine ceva* caracterizaza doar un anumit TIP de oameni, printre oamenii de rand li se spun : *neseriosi, oameni lipsiti de onoare ... si de cuvant, de incredere !. Si totusi, in Romania astfel de oameni obtin *increderea romanilor ... CUM ???.

Sorin Dorin spunea...

Si Dragnea si Iohannis sunt incapatinati. Daca ar fi pus pe primul plan respectul pt vot si pt stabilitate si liniste de sarbatori si nu numai, ar fi gasit cea mai buna solutie. Pe Ionannis, importanta functiei il face arogant cu tushe de trufie iar Dragnea, de multa vreme in umbra si nu primul cum insusi se vede, deja nu da un pas inapoi si vrea sa se impuna (vezi demiterea biroului de presa al PSD). Ma tem ca aceasta asa numita clasa politica nu a inteles nimic din vot si mai ales e rupta de realitatea in care traiesc votantii. Articolul are dreptate, premier e usor de gasit in PSD printre economisti. N as vrea sa fie unul arogant si mistocar cum a fost Ponta. Mi ar place sa preia seriozitatea si implicarea lui Ciolos. Si nu mi ar place sa umple iar structurile cu neaveniti, incompetenti, rude, functii inutile si pozitii politice. Dar nu e dupa mine. Deja vad in programul PSD tendinta spre plata nemuncii: venit minim garantat de 640 lei. Am cunostinte care au lucrat peste 30 de ani, cu studii mediu sau superioare, care au o pensie intre 750 si 800 lei. E normal sa cheltui bani din buget pt atragere de voturi?

Iulian Mares spunea...

Huhu
Ar fi perfect si logic, ca m-am saturat de Plavanu condus din exterior!

avianyc spunea...

Sa fim totuși realiști.
Trecând cu promisiunile PSD peste "Podul Minciunilor" din Sibiu ce credeți ca s-a întâmplat, acesta s-a fisurat. Semn rău!
Dacă cetățenii pensionari, asistați sociali, bugetari și alții cu Salarizare la mina bugetului au hotărât ei pe buletinul de vot ca decât mereu cu "săgeată" în coasta mai bine cu rosu miticizat dătător pe gratis de mici, bere și ajutorul social la timp.
Atunci asa sa fie.
Ce mai povestea asta cu penali.
Ca nu cumva sa-și golească partidele căruță de penali ca ajung în situația săgeții PNL și rămânem fără "conducători".
Ei, hai ca om vedea pe unde și pe la cine sta adevărul cit de curând.
Oh, oh, administrație neinformatizata pana-n dinți!!
Oh,oh mi-e dor de "creșterea economica" roșie obținută prin scotocirea de către fisc pana la ultimii cinci bani în casele de marcat ale comercianților,etc.....
În rest cu sau fără penali tot un dreak pe la noi.

Eufrosina Nedelcu spunea...

DLE H sa dea domnul sa fie asa cum spuneti,am stat de vorba cu multa lume si nu vreau sa va spun ce pot zice de acest IOHANIS,sa se duca la mamica lui in GERMANIA sau unde o vrea , ca ne face mult rau.

Iulian Mares spunea...

Avyonik,
Ai fost in campanie yelow?
Temave clara si tu patinezi putin!
Orcine isi da seama de vointa exprimata prin vot a poporului suveran!
Vrei corvete si transportoare la acel pret? Stii ce poate face o corveta? Cere detalii lui Karadeniz!
Eu stiu!....daca afli sa spui aci daca e bine sau rau! Adica corvete vs fregate!
Sa explice un of in domeniu!

Iulian Mares spunea...

Huhu,
Este adevarat ca serviciile migreaza..... ? În fapt dupa buget!
:)))

Iulian Mares spunea...

S. Dorin
Ai scris seriozitate pt Ciolos?
Teaiesti pe Terra?

Dan Ion spunea...

Potrivit legii referndumului in vigoare, referndumul este valid si presedintele poate fi demis cu voturile a jumatate plus unu din numarul cetateniilor cu drept de vot. Foarte greu sa aduci la urne jumatate din electorat si acestia sa voteze toti pentru demitere, cu nepasarea unora cred ca este inposibil.

Huhu Rezea spunea...

@Avianyk
Iubitorii de salam săsesc și de mițe de țurcane trecute prin târla de la Moscova pot foarte ușor să verifice că Podul Minciunilor din Sibiu este întreg.
Săgeata liberală a fost adusă în stare de impotență de divele lui Iohannis.

Huhu Rezea spunea...

Nu esti bine informat.
Legea 341/2013 a adus următoarele modificări Legii nr.3/2000 a referendumului.

1. La articolul 5, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin 30% din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente".

2. La articolul 5, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) Rezultatul referendumului este validat daca optiunile valabil exprimate reprezinta cel putin 25% din cei inscrisi pe listele electorale permanente".

iceparu spunea...

Am schimbat hahaitul cu ranjetul.De hahait ne-a salvat sfanta natura.Ranjetul ne-a fost adus din afara.Mie nu imi este clar nici acum cine si cum a mobilizat romanii din afara.Mai am o neclaritate.Cum naiba vine ca tu ,roman cu dubla cetatenie care locuiesti la Paris imi votezi mie presedinte ,care locuiesc in Romania.Cu alte cuvinte tu votezi si presedintele Frantei dar si al Romaniei.

Dan Ion spunea...

H
scuze,asa este.

Iulian Mares spunea...

Iceparu
Cand vrei in UE este totul cu multi....

Coldea Calustian spunea...

Nu-i pasa lui Dragnea de prevederea legii sau de interesele romanilor! Impreuna cu Ponta, cand erau la guvernare, au implementat STRUCTURI PUBLICE REGIONALE, IMPOTRIVA PREVEDERILOR CONSTITUTIEI, care nu prevede in administratia publica regiuni. Asa platim, in ilegalitate constitutionala, o multime de functionari publici in Agentiile Regionale de Protectia Consumatorului, de administrare fiscala, etc. Daca le dam mana libera n-ar fi exclus sa puna in aplicare REGIONALIZAREA TARII, premiza ca regiunile maghiare sa-si declare independenta (sa se creeze un nou Kosovo), tocmai pentru a intra in legalitate cu aceste MAGARII neconstitutionale!

avianyc spunea...

@ Huhurez
Poate se da "țurcana" sibiana la salamul basesc s-apoi sa vezi "săgeată" pe lingă pntcd. Le va putea lua în primire specialistul cior_bea pe ambele.

Eufrosina Nedelcu spunea...

DLE H ,eu sant cu adevarat buimacita, s-au unit BASESCU SI IOHANIS SA SE LUPTE pe viata si pe moarte cu PSD,va dati seama ce va urma de acum in parlament? Chiar nimeni nu poate sa ii vina de hac astora ,BASECU asta chiar este de neinvins? gata ,de acum chiar ca se termina tot ce speram , va fi din nou balamuc. S-au unit hienele ,ce facem , ce faceti Idiotii astia nu tin cont de nimic , uitati-va la ei ,atata stiu ,sa se lupte IMPOTRIVA PSD >adica a unui intreg popor care a votat,

Huhu Rezea spunea...

@Eufrosina
Ce, te sperie lupta politică?
Abia acum te-ai prins că sunt împreună?
Nu vezi că cu cât se coalizează... cu atât întăresc PSD-ul?

Carpe Diem spunea...

Mutu s-a dus sa se smiorcaie pe la ambasade.Ce vreti mai clar de atat,ca nu el conduce tara,ci cei de prin ambasade,care numai pentru interesul national al Romaniei nu-s pusi acolo,de la ambasador si pana la femeia lor de serviciu ?
N-au avut niciun scrupul,de a incinera atatea biete fiinte la Colectiv,pentru a aduce un prim-ministru sinistru care sa vanda si ce-a mai ramas din tara asta.Mama lor de nelegiuiti,cu inventiile lor de austeritati si experimente de supunere fortata.Abia-i mai rabda pamantul,iar noi continuam cu indiferenta si caciulirea.

Gigi spunea...

La-am vazut azi pe taietorul de salarii si pensii,cum adulmeca mirosul de ciolan.Cum radia de bucurie ca este la cativa pasi de a fi seful din fruntea bucatelor.
Doamne, fereste si apara!
Oare,ce o fi facut poporul asta sa merite asemenea pacalici?( N-am avut alta rima!)

Eufrosina Nedelcu spunea...

CE lupta politica .dle h, asta este o batae de joc .Ce fel de oameni pot fi aceea care l-au putut vota din mou pe BAESSCU sa fie iarasi aruncat in fata noastra? asa c eva nu credeam ca voi trai sa vad .Acum se aduna corbii sa sfasie si vietati nu numai starvurile, asa ca psd nu stiu cum se va intari, dar poate viitorul parlament va face ceva cu lighioanele acestea.Despre IOHANIS pur si simplu imi este sila sa mai spun ceva,i-a ajuns puterea la cap pe asta cine il mai sustine cat de tantalau este , zau asa ,dar mai este si rau cu R mare .avem mare ghinion sa ne conduca prostii si betivii.

Iulian Mares spunea...

Gigi,
Poporul nostru a uitat sa puna mana pe par si sa-i indrepte cocoasa acestui personagiu mai hidos decat Smigel din Stapanul Inelelor!.....macar, ala avea ochii egali si nu tusea atat!

Pt conformitate!

http://www.google.ro/search?ei=sSxSWKzINoHqUqKPjNgH&q=smigel+din+stapanul+inelelor&oq=smygal&gs_l=mobile-gws-serp.1.0.0i71k1l4.0.0.0.27086.0.0.0.0.0.0.0.0..0.0....0...1c..64.mobile-gws-serp..0.0.0.EelGYtUb4hE#imgrc=yBdQuGZX4oUdfM%3A

Gigi spunea...

Sper ca PSD sa nu mai faca aceiasi greseala ca data trecuta sa faca coabitare cu aceste hiene de dambovita.
Pacat ca nu a mai luat 2-3 procente in plus.Ia incurcat acest PRU,care a dus pe mai multi in eroare ca v-a intra si ei.Acum nu le-ar mai fi dat sperante desarte dreptei sa faca guv.
@Mares
Buna comparatia!

Iulian Mares spunea...

Gigi,
Ai deschis si link-ul? :)))

emillian123 spunea...

...La o participare la vot de 38 % (din total de 18.4 milioane de alegatori pe liste),PSD a luat ...cam 17-18 %...! Halal "victorie"...!..cam lipsa de legitimitate autentica(marele complex al "r[u]osilor"-inca din 1917...!)...si-mare atentie la cifrele comunicate: nu prea "ies" totalurile; Sigur ca restul "partidelor"participante -au cam dat "chix"-dar asta -pe mine -NU MA MIRA SI NU SUNT DELOC SURPRINS, deoarece- am mai scris -ca "restul..." e constituit din "satelitii" FSN-ului(inca din 1989,ba chiar din proiectul evenimenttelor din dec.1989) - pe post de "opozitie de serviciu"-"buna"-la calarit si la folosirea pe post de "balama"...Un exemplu: PNL - e cam "mort...definitiv...!"(si cred ca nu intamplator...)-asa cum am mai scris-inca de prin luna MAI 2014-MARE ATENTIE- LA 90 DE ANI -de la ILEGALIZAREA- PCR-ului -in mai 1924...de catre -daca nu ma insel- un guvern liberal...!=MAREA REVANSA....!

emillian123 spunea...

P.S....Si apropo de "galceava" contra lui Iohannis: pana la proba contrarie- eu inca mai cred ca el(ca si alti fosti "sefi..." din "opozitie"...?, ) este o "cartita" "infipta" acolo- inca de mult timp-(cu roluri multiple...), fapt explicabil -inca de la investirea in postul de presedinte-in 2014 - de cand tot recita anapoda ca "vrea guvernul LUI=PNL"-in viziunea mea -cu scopul evident de a "compromite" PNL-ul si de a da apa... la moara "adversarilor"...!(si asta -in ipoteza- ca nu are ceva lipsuri...la...?!)

Dan Buzescu spunea...


Se impute treaba la Romanica!

1.Este negat votul popular, atat cat a fost exercitat de catre cei in drept. Auzeam un dobitoc, pe numele sau de scena „colonelul” (real, Turcescu) cum ca PSD a fost optiunea a 17% din electorat, uitand ca PMP a intrat in Parlament cu votul a mai putin de 2% din numarul de cetateni romani cu drept de vot.
2.Iohannis incalca prevederile constitutionale referitoare la rolul sau apolitic, implicandu-se in managementul partidelor politice si in realizarea majoritatii parlamentare dezirabile lui. Desi CCR a precizat clar tantalaului ca el nu este decident in stabilirea candidaturii de prim-ministru, totusi stabileste cine nu va fi vreodata, in mandatul sau, premier. Ba, mai mult, stabileste el ce partide vor fi chemate la consultari, afirmand ca nu va primi pe cele care inglobeaza traseisti. Ce sa cred, ca PSD si ALDE (numai ele au „plimbareti”?) nu vor avea ocazia sa-si prezinte optiunea lor pentru functia de premier al guvernului?
3.Iata ca PMP contesta rezultatul alegerilor parlamentare, PNL se revolta impotriva investirii lui Dragnea ca deputat (de ce nu au contestat candidatura lui?), USR instiga la proteste stradale privind succesul electoral al PSD si, implicit, rolul in formarea guvernului.

Nu credeti ca oricare dintre aceste subiecte merita o atentie marita din partea electoratului, ale carul voturi urmeaza a fi „aruncate la cosul de gunoi”, astfel incat sa priceapa si Iohannis, cu gasca lui de netrebnici, cam ce inseamna reala voce a strazii, inmiita, ca volum, celei sorosiste, practicata de tinerii prosti, frumosi si liberi?

Scenariul pe care-l intrevad ar fi urmatorul:
-Plavanul il va numi pe cel sugerat de catre el partidelor sale „de suflet”.
-Parlamentul, abia injghebat, va respinge, cu majoritate de voturi, propunerea presedintelui (Basescu/Ciolos).
-Urmeaza o noua consultare, din „joben” iesind numele lui Ciolos, insa abia acum se impute treaba, daca, intre cele doua nominalizari, sasalaul nu a fost suspendat, de catre Parlament, din functie; o a doua respingere, in opinia mea, este putin probabila, intrucat consecinta ar fi dizolvarea celor dou Camere si alegeri parlamentare anticipate; iar cum nu cred ca alesii vor risca sa ramana pe dinafara, ......... cea de-a doua nominalizare va fi aprobata de catre senatori si deputati.
Si, uite asa, il vom avea pe Ciolos (sau Basescu?) la Palatul Victoria niste ani, daca o eventuala motiune de cenzura nu va intruni numarul necesar de voturi (mai migreaza parlamentari catre alte partide?).

PS: Personal, apreciez ca obiectivul prioritar al urmatorului Parlament este aprobarea proiectului legii raspunderii magistratilor, astfel incat derbedeii astia din instante si parchete sa constientizeze ca vor fi culpabilizati pentru marsaviile lor executate „la ordin” sau conditionate de spaguirea acestora.
Urmatorul obiectiv legislativ ar fi demiterea din Parlament a migrantilor, cei care obtin investirea in baza adeziunii la un partid si, ulterior, „trec in alta barca”, functie de interesul sau personal.

emillian123 spunea...

D-le Dan BUZESCU: nu cred ca cineva se va atinge de magistrati si procurori(=asa e corect,procurorii NU SUNT MAGISTRATI, DECAT- LA COMUNISTI...!); prin EI -se executa- TOATE COMENZILE, DE ORICE NATURA...!-sociala, patrimoniala,politica,economica, etc...