19 februarie 2019

Adăugat în:

Liberalii retrag propunrea de desființare a pensiilor militare

Nota din caseta tehnica de la Senat la B33
18-02-2019retras de către inițiator
Urmare a reacțiilor deosebit de negative în mediul online, îndeosebi în cel vâlcean, senatorul Cîtu și-a retras semnătura de pe proiect.
Pierderea de imagine a fost discutată și în Comitetul Executiv Național al PNL .
PSNews a luat legătura cu senatorul liberal, pentru a afla care a fost motivația gestului său.
Eu mă retrag din susținerea acestui proiect atunci cînd vine vorba de tot ceea ce privește pensiile speciale ale militarilor – jandarmi, polițiști, toate categoriile care sunt asimilate acestui statut”, a declarat Florin Cîțu, în exclusivitate pentru PSNews.
Dar discuțiile în spațiul public trebuie continuate, pentru a stabili care este modelul cel mai bun de inițiativă legislativă.
Noi plecăm de la baza că în România tot ce înseamnă pensiile populației, în proporție covârșitoare, pleacă de la principiul contributivității”, a adăugat el.
Nu putem să avem pe unii mai speciali decât ceilalți.
Dar militarii trebuie excluși din această discuție, pentru că ei sunt cu adevărat un caz special.
Chiar și aici se pota face anumite discuții, așa că este nevoie în acest moment ca în societate să dezbatem despre această categorie de pensii”, a completat Cîțu.
Deja s-a ajuns la situația ca un miliard de euro de la bugetul Statului să fie alocat pensiilor de serviciu. Având în vedere discuțiile permenente despre lipsa de bani de la buget, nu se poate merge mai departe.
Trebuie să vedem dacă este un sistem sustenabil sau nu.
Dacă acum câțiva ani de zile doar militarii primeau pensii speciale, acum s-a ajuns ca diferite categorii profesionale să primească pensii de serviciu – cel mai recent, pensionarii de la Curtea de Conturi se pot bucura de așa ceva.
S-a ajuns ca angajații din foarte multe instituții de Stat să primească pensii speciale și trebuie să oprim asta”, apreciază senatorul liberal.
În România trebuie să aibă loc o dezbatere serioasă despre ce sistem de pensii vrem, mai ales că estimările nu sunt deloc optimiste.
Așa cum arată sistemul de pensii astăzi, cei născuți după 1968 nu o să poată să beneficieze de pensii.
Cu siguranță vor fi dezbateri în interiorul PNL, pentru că problema pensiilor speciale rămâne: a fost în programul de guvernare al liberalilor în 2016.
PNL va lupta pentru un sistem de pensii bazat pe contributivitate – de aici vrem să pornim și vom vedea ce putem să desenăm mai departe”, a spus, în concluzie, Florin Cîțu.

20 comments:

Pol spunea...

Piatra a fost aruncata.
Pirderile de imagine sunt grele ptr partid.
Pacat ca nu vine cu o solutie viabila ptr militari.
O lasa in coada de peste, poate - poate

Leon spunea...

Daca a stiut toate aceste argumente, de ce a semnat acest proiect de lege..?
Proiectul de lege este deja inregistrat la Senat cu nr.B 33/12.02.2019 si in data de 18.02 este retras de catre initiator( sunt totusi 4 semnatari..!)
Daca este retras de ce oare astazi 19 februarie s-a cerut aviz de la : CES, CL, CSM si Guvern ?
Interesante sunt si opiniile trimise de 4 colegi militari la acest proiect de lege, aflat inca in dezbatere publica pe site-ul Senatului .

Unknown spunea...

https://www.stiripesurse.ro/amp.php?article_id=1327297

Iulian Mares spunea...

Dar eu nu vreau sa o retragă!
Dilii Orban și Turcanu sa o susțină și să o argumenteze!
Eu așa doresc, că să afle toți cine sunt idioții țării!

Gigi spunea...

Aleșii "neamului prost",au reușit să treacă tacit în Senat legea prin care îsi actualizează pensiile în funcție de salariul minim?
Aseară târziu am văzut știrea pe DC newz business.

radu catalin spunea...

Una caldă: În cazul ajutorului cuvenit la trecerea în rezervă a fost admisă Excepția MApN privind prematuritatea acțiunii la Curtea de Apel Suceava după ce la Tribunalul Botoșani se câștigase acest drept.
http://portal.just.ro/39/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=4000000000095305&id_inst=39
http://portal.just.ro/40/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=4000000000095305&id_inst=40

M spunea...

Pai au mai argumentat tot ei dar acum cativa ani!
“Basescu: Taiem 25% din salariile bugetarilor, 15% din pensii si somaj! Statul arata asa ca un om foarte gras care s-a catarat in spatele cuiva subtirel, iar asta e economia!”
Nu tot Turcan se hlizea in spatele lui Basescu? Asta e PNL-ul!!!

Antonim spunea...

@ radu catalin,
Nu e caldă, dimpotrivă. Sunt zeci de cazuri câştigate la nivel tribunal şi respinse ca premature la CA, în virtutea RIL nr.5/2018. În acest moment procesele pe rol încă, referitoare la ajutoarele la trecerea în rezervă sunt suspendate la primul termen datorită unei noi solicitări de lămurire a unei probleme înregistrată la ICCj cu termen 20.05- fără a avea şanse să fie admisibilă, în opinia mea. Mai de interes este că la CCR s-au strâns deja 102 dosare pe neconstituţionalitatea art. 11 din OUG90/2017 şi că în ultimile 2 dosare se cere neconstituţionalitate şi la art. 41 din OUG114/2018. Unul din cei 2 solicitanţi este un comisar sef de politie care a mai obţinut soluţii de neconstituţionalitate. Problema reală rămâne când anume va vrea CCR să judece aceste dosare!

Trofin spunea...

Daca am inteles corect mesajul retrasului de la semnaturi ,cred ca va urma iarasi o perioada de balacarire publica a pensionarilor militari de catre guralivii sustinatori ai gogomaniilor liberale.

Dan spunea...

I-au sărit în cap colegii parlamentari? Pentru că și ei sunt beneficiari de pensii speciale, funcție de numărul de mandate?

Leonard spunea...

CCR-ul va judeca când apreciaza ca s-au cam "scurs" cererile de sesizare admise de instante cu privire la aspectul respectiv. CCR-ul are o situatie estimativa si care se actualizeaza lunar cu exceptiile care sunt "pe teava" la instante. Banuiesc ca prin toamna asta la inceput, va judeca.
PS
Flavius , sa-ti iei chilotii pe dos maine......

tigri3 spunea...

Filme cu proști si habarniști.
_ liberaralii trec marimera alocatiilor pentru copii propunând ca sursa de finantare ” fondul disponibil acumulat la CAS”(((((((((((((( Doar niste berbeci puteau propune așa ceva.
- psd-istii ” au îndreptat ”gafa mărind dificitul bugetar . Adica niste împrumuturi în plus că este cine le plăti. De banii alocati partidelor ,pensiile lor speciale ,etc ”strict inerzis a fi atinse” (((((((
- psd a hotarât ca ”fritz ” de la p. locala să fie platit pe ”autonomă” (căt vrea muschii primarului , CL, că de......) in timp ce politistul de la nationala a fost aruncat la minimul grilei de salarizare pe L,153, la fel ca militarul . Noroc ca prin sindicat s-a reusit racordarea la salariul minim garantat in formula de salarizare altfel.
Legea 223 este o lege foarte buna dar clocită,nascută si dusă la ”botez” de catre sindicate.
Vă garantez că nașul in reparatii (service) pentru toate abuzurile mr _onta nu stie nici acum trei fraze din acea lege.
Când au vazut copilul nascut si că trebuie sa-i dea țâță s-au speriat cât poate inghiti si presati de ”gulerati” au umflat OG 57 ,urmate de OG 59 , OUG 114 si cine stie ce vor mai face pâna ”Prâslea” ajunge să dea ”bacalaureatul profesional”.
Astia sunt buni pusi doar ”in teva de tun ” ...... habar nu au ei care-i viata in afara curtii Parlamentului. Acolo mai clocesc căte una crezand ca le va mai aduce ceva voturi de la prostimea saracită .......nicidecum suturi in _ur.
Garantez ca daca-i intrebi ce au votat ieri sau saptamana trecuta ,din zece mare lucru daca doi stiu raspunsul corect.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Da, Leonard, maine o sa-mi iau budigaii pe dos, mai ales ca fiind si un barbat top-model, ma deochi repede, si noroc ca leacul e tot la mine cu un Tatal nostru! Si sosetele o sa le iau, cu becul stins! Ies pe usa cu dreptul, in taxi cu dreptul, in microbuz cu dreptul, in Tribunal si sala de judecata la fel, numai bine sa-mi mearga! Putere sa am, dupa ce se finalizeaza totul sa pot cara lada cu bere in Bucuresti! N-are gusturi rele, Onorabilul si cred ca pe gustul domniei sale o sa ma duc la Bacau, intrucat la Onesti bat astia ci Stejarul local, o bericioaica soricioaica, dar cu apa de Valea Uzului, sa nu uzeze garleaja! Apropo: mi s-a marit pensia cam cu 11-12 lei si nu mai unde tine banii de muti ce sunt, mai ales ca ieri am platit chirie si intretinere fix 1200 lei. Fac in asa fel sa vada lumea si minunea asta la o garsoniera de cativa m/p! Dar mai am curentul, cam 130 lei, telefoanele cam 80 lei, cablul, cam 55 lei, rata la frigider cam 75 lei, asa ca la totalul cu Ana, la un loc de cam 1550 lei am behait-o de Malineanu! Medicamente si haleala? Nu-s prea mari pretentiile mele? Nu doresc nimanui situatia mea...Sa dea Dumnezeu sa trec cu bine maine de prima etapa, ca eu sunt uns deja cu alifiile huhurezene, leonardiene si ale Lui Dumnezeu! Doamne, ajuta! PS: SI DRUMUL ASTA MA COSTA IN JUR DE...PESTE 50 LEI, DAR CE MAI CONTEAZA SI ASTA, CAND ARMATA MI-A UMPLUT BUZUNARELE CU 12 LEI?

Iulian Mares spunea...

Faptul ca PNL a depus acel amendament-asa prost, neterminat si neargumentat, care nici nu se putea sa nu treaca, a facut ca Werner sa aprobe legea bugetului, ca doar nu a impuscat cocorii degeaba si acum vrea sa se razbune pe copii?
Ei, PNL-istii, i-au tras singuri cu bata-n cap!....nu ca ar fi prima data! :))

Liviu Bolchiş spunea...

Au retras semnatura! Proiectul ramane, si poate trece inclusiv prin tacit. Nu isi fac ei probleme cata vreme vreo o prevedere nu ii atinge. Atunci ii atinge o sensibilitate extraordinara! Ati auzit vreo discutie despre lipsa fondurilor cand si-au votat cresteri in castig si scaderi la cheltuieli personale? Sub 8 lei ii costa masa la Palat. Nu cred ca nu se deconteaza! Ascult?..,,,

Huhu Rezea spunea...

@Bolchiș
Au retras proiectul, nu numai semnăturile.
Rămâne spre dezbatere proiectul USR, trecut tacit de Senat, pentru desființarea pensiilor speciale, mai puțin cele militare.

tigri3 spunea...

Când ipocrizia in rândul aleșilor si sustinătorilor nu tine cont de bunul simt cel putin.
Prin cetate sustinatorii ........ vorbesc ca psd a comis o ”greseala fatala” marind alocatiile copilasilor.
Greseala zic ei ar consta in faptul ca au ”marit fortuit” (fara CEx) alocatiile unei categorii care nu votează (((((
În alte ordine de idei generoase si năucitoare (((
Atat au inteles ” eminentii juristi de la facultatea la distanta” Iordache , Nicolicea , S. Nicolae din realitatile din afara curtii parlamentului.

https://www.mediafax.ro/politic/senat-pensia-speciala-a-functionarului-public-parlamentar-actualizata-cu-majorarea-salariului-17879588

și mai au si pretentia să nu-i bagi .....la ciuma rosie .

Dan spunea...

@tigri3:

Mă dezamăgești cu acest comentariu tâmp!
Când exită un amendament la legea bugetului privind un spor financiar, care a trecut la vot, se duce dracului toată concepția însăilării lui, căci plusul dat cuiva înseamnă diminuarea alocarii către altcineva.
In consecință, rectificarea bugetară din vară va crea nemultumiri din partea multora, căci dublarea unui articol bugetar, destinat unui puhoi de beneficiari, .......
Nu spun că nu ar fi fost necesară majorarea alocației, dar dublarea .......
Nici eu nu critic inițiativa legislativă cu pensia functionarului parlamentar, căci asta nu se dublează, ca să nu mai zic de numărul redus de beneficiari, deci aportul financiar. necesar la acest capitol este infini mai mic decât cel pentru alocația copiilor.
Să nu începi cu a mă eticheta ca PSD-ist, căci înseamnă că nu ai realizat faptul că nu am opțiune electorală!

Iulian Mares spunea...

Atât ai înțeles tu!
Să vezi țigăncile, că iepuroaicele cum nasc de 2X pe an! Dacă ar putea ar naște și de 3-4X!
Las că o să-ți pună impozit pt copiii abandonați prin centre și orfelinate, iar peste 15 ani îți trebuie uși și geamuri blindate!

Draghici spunea...

Mares, "rasistule" de doi lei, crezi ca trebuie sa te temi numai de tigani?
Tu n-ai fost furat in tramvai de un domn bine imbracat elegant (ARIAN, sigur).
Crezi ca talharii de rasa pura ARIANA sunt mai intelegatori?

PS. Scuze, domnule H.!
Am citit avertizarea dumneavoastra din prezentarea blogului si am crezut ca e bine sa mai aminteasca cineva de unele, altele.