19 aprilie 2019

Adăugat în: , , , ,

MApN și SRI persistă diabolic să confunde regularizarea dintre actualizarea și indexarea din anul 2017 cu aplicarea cuantumului mai avantajos reglementat de art 111 din L 223/2015

UPDATE
Am primit şi Decizia de pensionare şi  Nota de calcul contestate de un lucrător SRI cu o vechime în serviciu de numai 12 ani şi 9 luni.
Din Nota de calcul, de interes pentru actualizarea soldei de funcţie conform Legii 152/2017 şi OUG  nr.56/2017 sunt rubricile finale nr. 2 şi 4 din capitolul alte elemente, în care avem valorile soldei de funcţie inainte şi după actualizarea cu 15%.
Contrar celor reglementate de OUG nr. 56/2017, actualizarea cu 15% a soldei de funcţie s-a aplicat la suma de 1297 lei, nu la suma minimă de 1450 lei. Solda de funcţie a contestatorului, de la rubrica nr. 4, ar fi trebuit să fie, după actualizarea cu 15%, la o sumă în valoare de 1450 lei +15%, adica 1668 lei, nu numai 1492 lei, ca în Nota de calcul
Chiar şi media soldelor lunare brute din final ar fi trebuit să fie cu cca 200 lei mai mare.




:


Am primit recent un document anonimizat emis de Comisia de Contestații din SRI (un cititor a sesizat, după ștampilă, ca nu este emis de MApN) prin care este respinsă contestația privind decizia de actualizare a pensiei militare, contestație care reclama că din cuantumul actualizat conform articolului 60 alin (1), dar și al art. 60 alin (3), lipsește indexarea de 5% din anul 2016. 
Sunt izbitoare asemănările dintre sofismele din acest document cu cele din hotărârile emise de Comisia de contestații din MApN, spre deosebire de hotărârile emise de Comisia de contestații din MAI. A se vedea articolele care poartă aceleași etichete. 
Nu am primit și Nota de calcul  a deciziei de actualizare, dar este posibil, la un cuantum atât de mic, să nu se fi aplicat nici  dispoziția din OUG nr. 56/2017, de completare a L nr. 152/2017, care prevede că îndexarea de 15% se aplică la solda de funcție de minimum 1450 lei.  
Ar însemna că există și alt motiv de contestare, respectiv neaplicarea procentului de 15%  la cuantumul compus al soldei de funcție  de cel puțin 1450 lei, astfel, încât, numai acel  cuantum compus al soldei de funcție din nota de calcul a deciziei de actualizare să fie de cel puțin  1667,5 lei.
Comisia de contestații îl imbrobodește pe contestator cu aspecte legate de recalcularea pensiei militare, când, și dacă s-ar fi ridicat astfel de neclarități, ele nu mai puteau fi contestate... pe motiv de prescriptie a termenului.
In principal, Comisia trebuia să stăruie pe actualizare și pe motivarea absenței indexării din 2016 din cuantumul actualizat al pensiei.
Chiar și din actul de respingere rezultă că și  domnii de la SRI, ca și cei de la MApN, refuză să mai aplice prevederile art. 60 alin (3), care obligă la alegerea operațiunii  mai avantajoase pentru pensionar în cursul anului 2017, respectiv indexarea de 5,25% sau actualizarea soldei de funcție cu 15%.
Pe înțelesul tuturor, inclusiv al celor care persistă în greșeală, la cuantumul în plată la 01 01 2017, care include și indexarea de 5% din 2016, se adaugă ori indexarea de 5,25% din 2017 ori diferența dintre cuantumul actualizat în 2017, potrivit art. 60 alin. (1), și cuantumul recaculat din decizia de recalculare,  Asta înseamă,  domnilor,  aplicarea operațiunii mai favorabile, dintre indexare și actualizare, nu aplicarea cuantumului mai avantajos. 

De altfel, în cazul contestatorului nici nu operează aplicarea art. 111 pentru că domnia sa are cuanumul recalculat mai mare decât cuantumul în plată la 31 12 2015.
Pe baza datelor furnizate de Comisia de contestații să stabilim reperele care să ne conducă spre  operaţiunea care trebuia aplicată de CPS în anul 2017 și care ar trebui să fie cuantumul pensiei militare după actualizarea conform art. 60 aliniatele (1) și (3) din Legea 223/2015, așa cum era în vigoare la la 30 06 2017, sub rezerva că, in cazul contestatorului, cuantumul compus al soldei de funcție nu a fost mai mic de 1450 lei.
-Cuantumul recalculat potrivit art 109 din  Legea nr. 223/2015 este de 1625 lei.
-Cuantumul indexat cu 5% în 2016 este de 1707 lei, în plată la 31 12 2016 
-Indexarea de 5,25% pentru anul 2017 este de 90 lei.
-Cuantum actualizat potrivit art. 60 alin (1) este de 1784 lei
-Diferența dintre cuantumul actualizat și cel recalculat este de 1784 lei-1625 lei = 159 lei 
-159>90
-Conform art 60 alin (3), în anul 2017 se aplica actualizarea de 15%,  nu indexarea de 5,25%.
-In consecinţă, procesul de actualizare se finalizează prin adăugarea la suma de 1707 lei, cuantum al pensiei militare existent în plată la 31 12 2016,  a operaţiunii mai favorabile pensionarului, asa zice alin (3), respectiv a sumei de 159 lei.
-Cuantumul corect al pensiei militare actualizate este de  1707 lei +  159 lei =1866 lei
Este o diferentă evidentă intre acest cuantum şi cuantumul în plată la data de 30 06 2017, de 1797 lei, botezat ilegitim de MApN ca fiind cuantum mai avantajos.
Doar dacă după aplicarea art. 60 alin (3) rezulta un cuantum mai mic decât cel în plată, situaţie care se va putea  întâlni doar atunci când indexarea este mai mare decât actualizarea, intervine aplicarea art. 111, cel  cu cuantumul mai avantajos
In cazul nostru ca şi în toate cazurile în care. prin recalculare, pensionarii militari au primit un cuantum mai mare decât cel pe legea contributivităţii(cca 30% dintre pensionari), actualizarea cu 16% în anul 2017 a adus un cuantum mai mare decât cuantumul în plată la 30 06 2017. La fel şi pentru pensionarii care au ieşit la pensie pe L 223/2015 până pe 15 sept 2017.
Pensionarii rămaşi în plată cu cuantumul de pe legea contributivităţii(70%) au rămas cu acelaşi cuantum şi după actualizarea  din 2017.
Cred că IT-iştii  care au realizat programul de actualizare potrivit L 152/2017, completată de OUG nr. 56/2017,  au fost păcăliţi de  modul de actualizare a acestei ultime categorii de pensii militare. Ei au scuza că nu sunt şi jurişti.

UPDATE
APLICAREA ART. 60 alin. (3) din Legea 223/2015 nu poate fi înlocuită cu aplicarea art. 111 privind cuantumul mai avantajos. 
Strict juridic, înseamă readucerea cuantumului pensiei militare la valoarea calculată/recalculată și indexată cu 5% de la sfârșitul anului 2016, la care adăugăm, ori indexarea cu 5,25%, ori actualizarea soldei de funcție cu 16%, care este mai favorabilă pensionarului. 
În cazul deciziei pe care o analizăm, onor Casa de Pensii a SRI trebuia să adauge la cuantumul din 31 12 2016 valoarea de 159 lei, creșterea prin actualizare, care este mai favorabilă decât indexarea de 90 lei. 
Orice expert contabil care va fi desemnat de instanță va constata că acel fals cuantum mai avantajos, atribuit de CPS beneficiarului, cuprinde cuantumul recalculat potrivit art. 109 din L 223/2015, cuprinde și indexarea de 5% din anul 2016, cuprinde și indexarea cu 5,25% aferenta anului 2017, dar, paradoxal, nu are niciun leu din actualizarea din 30 06 2017. 
Dacă CPS mai susține ca a actualizat această pensie, este ca și când ar încerca să ne convingă că, matematic, 159 este mai mic decât 90 
Revizuiți domnilor rușinea de decizie și adăugați la cuantumul în plată la 30 06 2017 diferenta dintre 159 și 90.
Eventual, ca să nu mai aglomerați Tribunalele cu procese, aplicați și OUG nr. 56/2017, privind salariul minim de 1450 lei la care se aplică indexarea cu 15%, norma specială derogatorie de la legea cadru a salarizării. 







68 comments:

mosmartin16 spunea...

Huhu ..ceea ce nu inteleg eu ....nu s-a gasit nimeni sa sesizeze in scris la Guvern ? Pentru ca doua ministere ( MApN si MAI ) prin casele lor de pensii aplica in mod diferit niste prevederi legale, interpretarea data de Casa MApN ( alaturi de cea a SRI ) fiind gresita, ca sa nu zic abuziva !!! Nu s-a gasit nimeni sa sesizeze si o instanta de judecata ??

Dan spunea...

Ce mai conteaza legea intr-o colonie de tip mafiot ?

Ein Stein spunea...

@Huhurez
Hai sa nu dam vina pe IT-isti, ei primesc modelul matematic de calcul sau il stabilesc impreuna cu cei indreptatiti si implementeaza solutia software. Daca au facut-o gresit nu trebuie sa-ti ia ani de zile ca tu responsabil cunoscator al legislatiei sa nu-ti dai seama de eroare si sa ceri indreptarea ei.
Solutia e una singura, destructurarea statului mafiot si nu modele matematice gresit implementate.

Sorin spunea...

Textul articolului se refera la documentul din imagine? Acest document are ștampila SRI.

Hubu Rezea spunea...

@SORIN
Ai dreptate.
Este o hotărâre emisă de Comisia de contestații din SRI.
Am făcut precizările necesare și în topic.
Corespondentul nu mi-a precizat ce fel de pensionar este, dar e bine ca putem sa constatam asemănarea lipsei de argumente juridice la cele 2 instituții militare spre deosebire de MAI.

reddog spunea...

Poate o fi de vina softul livrat de Ghita SRI-ului pentru aceste erori. 😁

CEZAR spunea...

LA SRI..??
-Cuantum actualizat potrivit art. 60 alin (1) este de 1784 lei
Intoxicare sa vada pomporul ce pensii..decente(sic) au ei....

Draghici spunea...

Să fie al ........ pensionarul SRI cu pensia aia minusculă! Prost e ăla care crede. Intoxicare nesimțită.
Din banii mei de pensie donez o parte respectivului dar numai dacă e vorba de o pensie reală.
Nu mai umblați cu goange din astea. E rușinos.

Domnule H., se poate?
E o pensie pentru limită de vârstă. GOANGE IEFTINE.
Respectivul se ocupa de capturarea teroristului în șlapi?

Draghici spunea...

Ein Stei, ce model matematic implementat la calculul pensiei?
Hai să nu ne batem joc de matematică...

Hubu Rezea spunea...

@Draghici
Nu este semn de mare deșteptăciune să te îndoiești și de ceva destul de real.
Mai bine citește documentul și vezi ca este vorba de un pensionar care prin vechimea cumulată și sporul pentru pensia suplimentară nu ajunge nici la plafonul de 85% din baza de calcul, chiar dacă functionarul care a redactat Hotărârea numește plafon și procentul de 76%.
Are vechime cumulată cu sporul pentru condițiile de munca de 30 ani.

Draghici spunea...

Domnule H., respectivul are vreo 15 ani vechime REALA?
Daca da, pensia e corect calculată. Ce tot contestă?
Nu m-am dat niciodată deștept... După câte îmi aduc aminte.
Cu respect.

Iulian Mareș spunea...

Red, nu fii novice,
Omul este și administratorul agenției de voiaj "Ploșnițele sunt mereu cu voi!"

Draghici spunea...

Domnule H., un programator scrie un algoritm AVIZAT de specialiștii în problema respectivă.
Răspunderea este a specialistului care a avizat algoritmul.
Repet, nu e vorba de nici un model matematic.

Iulian Mareș spunea...

Ei, ești ffff băștept!

reddog spunea...

@Iulian Mares
Domnule colonel!
Trebuie sa va hotarati, ori red ori maidanez...
Nu de alta dar bulversati cititorii. 😁
Eu stiu cine sunt, e posibil sa fiti surprins dar uneori, in soapta, e adevarat, 😁 sunt mult mai critic cu mine insumi. 😁😂

reddog spunea...

Draghici
In SRI nu sunt doar ofiteri, sunt si subofiteri si sub subofiteri sunt altii...
Nu toti din SRI au pensii invidiabile.

Ierarhie militara cum ar veni... 😁
Dvs, ca un critic pertinent uneori dar si nedrept de multe ori, ca unul care a stat pe langa militari, care are un zbucium interior gen "dragoste si ura" fata de militari 😁 ar trebui sa fiti mai echilibrat.
Putin echilibru totusi, simpli gardisti de ocna au vazut multe, si civili sau ca dvs care freaca motanu si sunt tari in clont dar si militari din SRI tradatori. 😁

PS:Va puteti costuma in militar prin casa cand omorati tantari sau muste, gen. 😁

Draghici spunea...

Nu apreciez de loc replica ta, reddog.
Cred că ești nefrecventabil.

Doar o observatie am:
Cine are pensie MILITARA la SRI? În afară de subofițeri, ofițeri și generali?
Și dacă există ceva gradați sub subofițeri, ce pensie ar trebui să aibă?
Ce răspunderi au avut? Ce condiții grele de muncă? Nu știu, poate au fost personal de curățenie cu grad... Mai știi...
Nu uita problema. A jigni e ușor, și eu aș putea să ma pretez la asta. Muște vânează domnia voastră, probabil ca ați fost vânător de muște prin MI, sau infiltrat printre huliganii din galeriile de fotbal.

Vă rog, domnule H., țin neapărat să publicați replica mea!

Cititor Fidel spunea...

Bai draghici, ești plin de ura la adresa pensilor militare. Dacă acel om din sri are aceea vechime și a trimis decizia sa fie citita ,postata, studiata, aici de cei cu pensii militare, tu un nimeni civil, ce tot faci spume la bot. Ești frustrat rau de armata ,ai fost lovit de tanc,sau ce explicație rațională poate fi în cazul tău.

Hubu Rezea spunea...

Cei care nu înțeleg despre ce este vorba în acest topic sau nu pot da sfaturi utile unor demersuri în instanță sunt rugați să nu umple spațiul cu nimicuri.

brenda spunea...

Sa mearga cineva la guvern dar nu oricine . bine documentat ,cu o misiva scrisa de dl H asa fel incat sa nu mai aiba loc de intors , ba mai mult sa fie anumtat si un post de televizune asa ca sa se stie , deci o delegatie la usa guvernului ca altfel astia o dau la intors deci trebuie actiune , nu vorbe si mai luati si vreo doua urmase cu pensia unui locotenent de vreo 4 -500 r .ca asa ar pute fi daca nu a avut grupa sau char de capitan ACTIUNE nu vorbe

Gigi spunea...

Domnilor militari&civilesco,
înainte de a face pe "Toma Necredinciosul",vă propun să parcurgeți cu atenție buletinul de calcul al omului.
Nu lansați ipoteze de lucru aiuristice!
Inafară de vechimea cumulată
mică,militarul respectiv,pe care îl respect,chiar dacă nu-l cunosc,are coef.de funcție de numai 2,7,gradul de plt.maj.gradația a 5-a(36%).
76% din baza de calcul care este 2300lei.
Este autentică acest BC,nu este nicio vrăjeală.
Calculați,parcurgând toate elementele salariale și vă veți convinge că este real.

M spunea...

Ma întreb de ce șefii din casele de pensii sectoriale nu se pun de acord! E o singură lege zece ar trebui aplicata unitar.
Părerea mea e că unii au interpretat greșit și acum nu mai pot să dea înapoi.
Optimist din fire sper că într-un târziu vor accepta și ceilalți și vor schimba formula de calcul.

Dan spunea...

Pensie ''speciala'' cu care faci rate la facturi si biscuiti.

Ein Stein spunea...

Mai Draghici vrei s-o faci pe desteptu dar nu ai cu ce. Programatorul nu scrie algoritmi ci scrie cod, scrierea de cod se numeste implementare. Modelul matematic, ca asta se foloseste si nu algoritmi, este dat de una sau mai multe ecuatii care rezolva o situatie functie de argumentarea parametrilor. Ecuatia/ile sunt comune pentru toti pensionarii si nu sunt diferite pentru pentru indivizi diferiti ca sa folosesti algoritmi. Deci rezultatul, cunatumul pensiei, va fi generat in baza unui model, oamenii destepti, ca mine, ii zic model matematic. Tu poti sa-i spui cum vrei, doar ai fost depanator de calculatoare.
E! tocmai modelul ala e viciat printr-o ecuatie care nu respecta legea, asta e problema. De ce nu mergi tu la civilache aia ai tai sa-i inveti si pe ei algoritmi ca noi ne-am cam saturat de tine.

IAR99.Army spunea...

@EIN STEIN
Pai cum sa mearga DRAGHICIUS FUSCUS PULUS DEPANATORUS FRUSTATOS DE MILITAROS la civilestii lui daca nu il duce bibilica absolut de loc si daca aia, satui de aberatiile lui l-au izgonit ori nu il mai baga in seama? De cind va tot spun sa nu il mai bagati in seama si sa ii dati ,,IGNORE" dar unii dintre voi NU si Nu si asa a gasit si el niste tugulani de rezervisti pe care ii face cum doreste gurita lui si MARES stie la ce ma refer!? Asa ca unii dintre voi va meritati soarta, trebuie sa il suportati mai departe si nu aveti decit sa va puneti mintea la contributie ca sa ii dati niste raspunsuri pe intelesul lui ca altfel va ia gaia.

Leon spunea...

@Gigi, contestatia si decizia de actualizare a pensiei apartin unei doamne subofiter care a beneficiat de gradatia a 6 a (6x6% = 36%)..!

Iulian Mareș spunea...

Cineva tot întreabă: Ce pute aici?
Dembélé pute!...nu se spală, nu folosește periuța de dinți, are hainele unsuroase...și o căciulă prea mare pt capul lui de muscă verde!

Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai Dembélé din țară?
Dembélé însuși este!

PS- Dembélé-ule nu înțeleg ceva!? Ești masokist?..vrei și tu referendum că ești discriminat? Kiar că ai spune verzi la botic mic! De ce ne plictisești? Mai bine ia-ți un petic cu verdeață...2/1 m! Îl îngrijești frumos, trece timpul mai repede...

reddog spunea...

Sarbatori Fericite tuturor celor care au slujit sau slujesc Romania sub drapel dar si compatriotilor civili.
In special domnului Draghici.
E mai vizibil pe aici, cred ca tine totusi la Armata Romaniei chiar daca uneori ii mai critica pe unii militari.
Nu vreau sa intru cu pacate in Saptamana Mare. 😁😇
Dupa, mai vedem ce-o mai fi... 😁

Cristi spunea...

La gradații ,ceva nu este în regulă. .!!

Iulian Mareș spunea...

IAR,
am luat nota!

Unknown spunea...

Gradatie 30%

Patrascioiu spunea...

Ma adresez celor care nu au beneficiat de sporuri fara numar.Chiar nu vreti sa intelegeti ca Dragnea si PSD ne duc cu zaharelul?A promis ca intr-o saptamana rezolva cu inechitatile din sistemul de pensii militare si a trecut si mama saptamanilor.
Observ ca trompetele PSD-ului au grija sa treaca sub tacere situatia iar daca le aduci aminte iti anuleaza zicerea.

capitanu nemo spunea...

Un grefier cu studii medii are o pensie de aproximativ 55 milioane net,cat un colonel.Daca intr-o noua lege ,la colonel se v-a lua in calcul decat cele 4 elemente pe care le vor unii,grefierul v-a lua o pensie de doua ori mai mare decat un colonel...o fi bine?

kostas spunea...

Nu vedeti ca si oug 114 stagneaza in Parlament si o sa aiba soarta oug 57, o lasa asa in coada de peste. Cu aprobarea oug 114 aveam si noi o speranta sa ne mai dea ceva la grad. Dar s-a dus si acea speranta.

Hubu Rezea spunea...

@Leon
Pentru că ești agreat pe blogul ecou al comunicatelor gulerelor albe cu cotiere de prin ministere,ăla care ține caprele caselor la țap, care îi indeamna pe rezerviști să nu care cumva sa conteste deciziile de calculare/recalculare/actualizare, chiar dacă din cuantumul pensiilor dispar indexarile anterioare sau sporul pentru OMM/SOPS, întreabă-l d-ta, când să se aștepte pensionarii să piardă și indexarea de 5,25% din anul 2017? Cum, numai indexarea din 2016 se acorda temporar? Dacă e da, de ce acea indexare a rămas în cuantumul în plată al celor care au beneficiat de art. 111, la recalcularea potrivit art 109 și 110 cât și la pensiile actualizate în anul 2017 de MAI?
De ce sunt discriminați numai cei pensionați după 01 01 2016 pana la 30 06 2017 și cei care la recalcularea pe L223 au primit un cuantum mai mare?
Uite-te la decizia SRI-stului din acest topic!
Cuantumul cu care a rămas în plata,după asa zisă actualizare, cuprinde cuantumul recalculat pe L 223, art. 109, cuprinde indexarea de 5% din 2016, cuprinde și indexarea de 5,25% din 2017.Dar, ce sa vezi, nu cuprinde niciun leu din așa zisă actualizare pe L152/2017.

Draghici spunea...

Sănătate domnului reddog! Așa replică doresc de mult..
Celor care au sărit cu înjurii la adresa mea le doresc o pensie ca a mea și să fie multumiti de ea. Contează foarte mult să te mulțumești cu ce ai.
Reddog, ai ințeles foarte bine motivul pentru care eu rezist pe aici. E de bine.
De ce nu ai păstra tonul acesta și în continuare cu un civil ca mine?

Fără glume proaste, domnilor, nu cred că ăsta e scopul blogului!

Ein Stein, am habar de algoritmi, modele matematice și încă alte alea, am fost analist-programator toată activitatea mea. N-am depanat niciodată calculatoare, poate le-am stricat prin utilizare intensivă sau abuzivă... Asta pentru a răspunde și aluziilor grosolane ale unor închipuiți.

Domnule H., aveți multă dreptate, e cazul să revenim la subiectul articolului. Respectul față de autorul articolului comentat se impune de la sine.

Cu și mai mult respect.

PS. Mareș, bălmăjeala ta de comentariu ar trebui cenzurată. Domnul H. e prea amabil cu dumneata, nu prea meriți.

Leon spunea...

@Huhu Rezea, sunt convins ca ,,aparatorul,, CPS a MApN si SRI, o sa citeasca comentariul de mai sus si de obicei raspunde pe blogul personal; ar fi bine sa raspunda totusi pe acest blog si cu siguranta discutiile ar fi mai pline de savoare..:)).

mosmartin16 spunea...

...capitan nemo ...se vede ca nu sunteti documentat !!! ....si fara sa o doriti - poate - dezinformati !!! Oare nu ai dori mneata sa citesti toate articolele din Legea 153 / 2017 ( care se refera la cele 4 elemente salariale ) si apoi sa le coroborezi cu ce am tot zis eu ... si apoi sa te pronunti ? Nu ar fi in pas cu logica ? Spor la ....studiu !!!

mosmartin16 spunea...

Huhu, tare imi e teama ca ...sunt doua categorii !!! ...unii care nu pot sa inteleaga ...si ... uni care nu o vor !!! Din pacate !!!

Gigi spunea...

@Leon
Da,așa este,are gradația a 6a.
Probabil,că a plecat cu gradația a 2- a,s-a ținut cont de vechimea din civilie la angajarea în sistemul militar.
Pentru vechimea că militar,gr.4+2 din civil.

Cezar spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Hubu Rezea spunea...

Am spus ca aici nu accept baliverne.
Nu am văzut acest topic distribuit pe paginile politicienilor cu putere de decizie în domeniul pensiilor sau pe paginile grupurilor de militari.
Doar curbă de nivel face agitație contra.
Eu nu mai am cont Fb.
Gânditi-vă ca fiecare puteți aduce un mic ajutor Oștirii în rezervă.

Dan spunea...

Gresesti Huhurez.Am distribuit des acest blog pe zeci de grupuri ale celor din sistemele militarizate.Ti-am adus mii de accesari.Exceptie cand lauzi ciumele rosii.

brenda spunea...

DLE DAN , DUPA CAT OBSERV ,DTA AI DETINE CEVA INFORMATII DE LA CEI CARE DISCUTA ACUM DESPRE CE MISCARI AR FACE CEI DE LA PUTERE SI CU PENSIILE REZERVISTILOR , DAR NU INTELEG DECE NU ACTIONATI PRIN A LUA LEGATURA CU GUVERNUL , SE PARE CA DOAMNA ACCEA AR PUTEA FI MAI SENSIBILA , SPUNETII CA SANT SI URMASE ,CARE AU PENSII DE MIZERIE DUPA CE PRIN APLICAREA CIUNTITA A LEGII PNSIILOR IN 2016 , SOTII DECEDATI LE-AU LASAT CU O PNSIE DE 600 ,SORII LOR AVAND O PENSIE DE 1200 . SANT MULTE ASEMENEA CAZURI , BINEINTELES CA DACA NU VOR LUAMASURI ADIO VOTURI DIN PATEA REZERVISTILOR . ALOOOOOOOOOOOO DLE DRAGNEA ,CUM ESTE CU ACEA PROMISIUE?

M spunea...

Pai, la cine sa trimitem?
La PNL? Astia ne-au taiat pensiile si salariile. La MAI au dat afara mii de oameni. Ne pierdem vremea cu ei!
La USR? Nimic despre Armata Romana in programul lor! Au incurajat violenta impotriva militarilor, incurajeaza anarhia. Un militar adevarat nu poate sa sustina un partid cu tendinte extremiste.
La PMP? La Basescu? Mai bine imi tai mana.
La UDMR? Nici nu mai comentez!
Si ramane PSD! Credeti ca ei vor fi sensibilizati cand o treime din postari sunt despre M#IE, Ciuma Rosie si trebuie sa recunosc si pe ale mele despre Olguta cea mincinoasa?

brenda spunea...

ATUNCI CE FACETI ?

Leon spunea...

@M, pentru ca-mi aduc aminte "cu placere" de vremurile traite in tmpul guvernarii Boc-Basescu, cand timp de 7 ani am avut pensia inghetata la nivelul anului 2009, chiar mai mica cu 500 de lei pentru o perioada de aproape 2 ani, o sa votez mereu cu PDL+PNL..!
Cu PSD nu mai votez deoarece in numai 3 ani au marit pensiile militare nete cu numai 20% pe cand pensiile civile au cresct cu 30%...!

Iulian Mareș spunea...

Vremea,
Nu exagera și nici nu te victimiza...nu este cazul și devii necredibilă!...
Nu ajută la nimic!
Dacă aveți pensie de urmaș și considerați că nu a fost calculată corect trebuia să vă adresați in timpul legal Comisiei de contestații!
Și mie mi se pare că suma de care vorbiți este cam mică pt funcția și gradul răposatului, dar la timpul respectiv ați fost sfătuită bine de Huhu!
Ce sa vă facă Dragnea acum?
Mergeți în audiență la Helvigh! Alegeți calea scurtă!

Iulian Mareș spunea...

M,
dar se poate să-l uitați pe Ponta/SIE, consiliat de Predoiu! Ei, alta ofertă, alta catifea, culoare cameleon!

Iulian Mareș spunea...

Leon,
Raționament șugubăț?

Leon spunea...

Iulica, asa sunt uneori Oltenii,...mai șugubeți...:)).

M spunea...

😂 Da, uitasem de Pro România (era sa zic ProTV). O să văd ce ofertă au și ei.
Până una alta de dat și dat doar PSD. Tot ei sunt singurii care zic să îndrepte ce e de îndreptar.
Ăilalți vorbesc doar de justiție, de penali și, ceea ce ma doare, încurajează personaje violente, care cheamă la uciderea militarilor.

ifrim spunea...

@Leon.Corect!

capitanu nemo spunea...

Daca saptamana asta nu se intampla nimic cu pensiile militare ,nu o sa mai votez PSD la europarlamentare si promit ca pana in toamna conving inca 10 insi din votantii lor sa faca la fel.Europarlamentarele sunt de o importanta vitala penru PSD.Daca obtine un scor sub 30% pana in toamna ajunge la 25% si v-a pierde si guvernarea.Sondajele lui Peleanu sunt pentru a mai mobiliza din votanti,realitatea este alta si nu este buna pentru PSD.Asta nu inseamna ca voi vota USR,PMP,PNL.

Iulian Mareș spunea...

Comodore Nemo,
Este greu de crezut că vor rezolva ceva, macar sa demareze lucrul pe un draft!...și eu am o lene zilele astea ..., ceva de speriat! "Nici pt 50000€ nu m-aș da jos din pat!"...zicea colaboratorul lui Boc, dar era PSD_ist, nu? 😂🙃🤣

capitanu nemo spunea...

Acest prag vital, poate fi influentat de militarii in rezerva sau de cei activi,vremurile cand erau pe cai mari si isi permiteau sa nu ne bage in seama s-au dus,

brenda spunea...

tOTUSI PONTA A DAT INAPOI MILITARILOR DISPONILIZATI INPOI PEBSIA ,A DAT INAPOI PENSIONARILOR ALTELE ,A FOST LINISTE . S-A RETRAS CAND AU URLAT NEBUNII PE STRADA DACA ERA OFITER AOPERIT ,FOARTE BINE ,ORICE STAT ARE ASA CEVA ,ARE SI INFORMATORI SI ETC DACA SANTEM COLONIE ATUNCI F BINE SA COLCAIE TOTI NEBUNII ORIN TARA SUSTINUTI DE ALDE iohanis INFILTRAT DE SERVIIILE STRAINE CA ACI SA NU SE MISTE NIMIC . EU ILVOI VOTA PE PONTA DACA DRAGNEA NU SE VA TINE DE CUVANT .PUNCT SI DE LA CAPAT

Unknown spunea...

Colegul nu a observat faptul ca pensia este diminuata datorita faptului ca ,,Compensația de risc/pericol deosebit'' evidentiata in tabel la pct.(g1), nu a fost inclusa la punctul 6, coloana Elemente salariale: ,,Cuantum actualizat al fiecarui element de la lit. g care nu compune solda/salariul de bază majorat’’ care conform ANEXA 1B din Ordinul 8.148/2016 trebuie să fie alcătuit din:
- (g1) Compensație de risc/pericol deosebit - element care NU SE REGĂSEȘTE ÎN CALCUL.
- (g7) Spor pentru condiții vătămătoare.

ifrim spunea...

@cpt.nemo.Asa sa faci convinge cat mai multi sa piarda PSD guvernarea apoi sa ma anunti cat de bine o duci!

Leon spunea...

@brenda, Ponta prin Legea 241 a readus pensiile diminuate de L 119, dar indexarile au fost acordate la pensiile recalculate/revizuite, nu la cuantumul aflat in plata asa cum s-a procedat in anii 2016,2017 si 2019..!

capitanu nemo spunea...

Nu sunteti original,lucrul acesta l-a spus si Olguta,mai sunt si alte variante in afara de PSD,au diparut imperii si nu s-a sfarsit lumea.

brenda spunea...

Da ,dle dar PONTA a facut ceva ,chiar daca ceva mai trebuia facut , de exemplu legea pensiilor 223 promulgata in iulie 2015 si publicata in MO ,trebuia aplicata imediat ,nu la pastele cailor , nu avea norme de aplicare , asa ca asta trebuie sa i se reproseze cu varf si indesat , au venit dupa el sa faca alte tampenii ,cu pug neapicand nici maarodata aplicarea acestei legi , Oare chiar santeti la mana Oltencei de OLGUTA ,care o fi avut vreun amant ofiter si a dezamagit -o? sau toti ca si FOFOR sta sub fust EI , HAI GATA CA S-A MARITAT . deci totusi vorbiti cunu a fost imediat aplicataPONTA si intrebati-l ce s-a intaplata?

corcodel 1 spunea...

"Ponta prin Legea 241 a readus pensiile diminuate de L 119, dar indexarile au fost acordate la pensiile recalculate/revizuite, nu la cuantumul aflat in plata asa cum s-a procedat in anii 2016,2017 si 2019..!"

Legea 241 a readus pensiile din legea 164 care nu erau pe puncte.
In perioada 2013-2016 nu au avut loc indexari ale pensiilor. Au avut loc majorari ale valorii punctului de pensie si nu avea cum sa fie aplicate la pensii din legea 164. Majorarile valorii punctului de pensie s-au aplicat la pensia inlocuita de legea 241, pina cind, prin majorarile valorii punctului de pensie, unele dintre pensiile din l.164, readuse de legea 241, au revenit la contributivitate.

brenda spunea...

AM VRUT SA PRECIZEZ CA AU VENIT ALTII ,CU ALTE TAMPENII ,LEGEA NEFIIND DELOC APLICATA BUMBACITA Cu OUG-URI CARE A DUS LA SILUIREA ACESTEI LEGII , DESPRE ASTA TREBUIE VORBIT CU PONTA ,CA A LASAT CA EA SA NU FIE APLICATA DAR ,[POATE ESTE SI ALTCEVA CENU SE STIE ,ATUNCI SA SPUNA PUBLIC , CEAU ASTIA DE ACUM CU MINLITARII . CA DOAR ERA GASCA DIN CARE A LECAT.

Leon spunea...

Haideti sa cadem la pace, Dna Brenda, eu il votez pe concitadinul meu de pe locul 3 pe lista PSD, Claudiu Manda, iar dvstra pe Victor Ponta care este pe primul loc la PRO Romania si vedem cine ajunge mai repede in Parlamentul European...:)).

Hubu Rezea spunea...

În acest topic discutăm despre aplicarea greșită a Legii pensiilor militare de către Casele sectoriale.
Lăsați sa comenteze cei interesați de acest subiect și cei care doresc să conteste deciziile.

brenda spunea...

OK dle LEON

Huhu Rezea spunea...

Răspuns dat pe blogul lui alecu.

Doar tu şi analfabetii functional de la 2 case sectoriale nu intelegeţi ca actualizarea voastră este una neterminată, în defavoarea pensionarilor militari.
Aplicarea alin (3) din art. 60 nu înseamnă să compari cuantumul actualizat conf alin (1) cu cel în plată, ci alegerea operatiunii mai favorabile în anul 2017 pentru pensionar, respectiv ori indexarea cu 5,25%, ori actualizarea de 15%.
Cum se alege?
Se compară creşterea prin indexarea cu 5,25% a cuantumului recalculat în 2016 şi indexat cu 5%( observi că nu zic cuantumul în plată la 01 01 2017, pentru că sunt mulţi care au cuantumul în plată pe contributivitate) cu diferenţa dintre cuantumul actualizat conf alin (1) şi cuantumul recalculat, neindexat din 2016.
Suma valorica mai mare se adaugă la cuantumul recalculat şi indexat cu 5% în anul 2016
Abia acum putem să spunem că am terminat operaţiunea de actualizare şi abia acum aplicăm art. 111 comparând cuantumul obţinut cu cuantumul în plată la 30 06 2016.
Casa MAI a ajuns la acelaşi rezultrat, adăugând la cuantumul obţinut din actualizarea bazei de calcul, conf alin (1), indexarea de 5% aplicată la cuantumul recalculat în 2016( nu indexarea la cuantumul în plată la sfîrşitul anului 2016, pentru cei rămaşi cu cuantumul în plată pe contributivitate).
Bazaconia pe care o tot rostogoleşti aici ar fi valabilă doar în situaţia în care creşterea prin indexarea cu 5,25% din anul 2017 ar fi valoric mai mare decât creşerea prin actualizarea cuantumului compus al soldei de funcţie cu 15%.
Lasă-ţi cititorii să judece ei cele 2 variante de actualizare din anul 2017.