Un produs Blogger.

sâmbătă, iunie 12, 2021

Generalul Gropan, președinte al LADPM, demolează ipocrizia Curții Constituționale în deciziile privind pensiile de serviciu

130 comments

 Interviul a fost realizat și publicat pe 27 mai a.c. pe site-ul DefenseRomania.ro

De data aceasta domnul general și-a făcut bine temele. 

Generalul amintește că există o dispoziție constituțională pe care politicienii, chiar și sefii Armatei, Internelor și Serviciilor o uită:

Art. 118 

(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.

Este abordată tema aberantă cu privire la încercarea de a împărții militarii în militari NATO și militari ai Tratatului de la Varșovia.


130 de comentarii:

  1. Felicitari, Dle General, Gropan, dar dupa interviu sa va intarim garda ca lăbaraii de pe maidan sa nu fabrice un dosar penal, cum fac hoții si mafiotii cu toti luptatorii si patriotii! Dumnezeu, Onoare, Patrie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Il apreciez foarte mult pe dnul Gropan, e printre putinii care intelege si vorbeste despre cauze si nu de efecte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari Dl Col Dogaru pentru prestanta de la Romania TV, la orele 17.30- 17.40, in care a infierat atitudinea ostila a clasei politice fata de militari! A fost sustinut si de liderul sindical, Dl Surugiu, tot intr-o nota critica si realista! Bravo, domnilor, si la cat mai multe asemenea actiuni, dar as dori ca si cohorta de Generali sa li se alature, nu sa ramana retrasi si pititi cu lasitate fata de grosul rezervistilor-pensionarilor militari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnul Gropan..cu toata parerea de rau o zic...dovedeste inca de la inceput ca inca mai are vise hierotice cu jegul de l.223
    Au crezut ca s.au asigurat cu acel articol..si ca nimeni nu se va mai atinge de monstruoasa lege !
    Uite ca s.au inselat...
    NB
    Ca o paranteza - chiar in momentul in care a fost promulgata..in 2015 de alt narod care nici nu a citit.o ,eu îi spuneam cu litera mare lu maKiss care exulta...deja isi numara noul cuantum de la 4ooo..la 14.000 (sic)..vere cind vei primi tu pensia asta sa.mi zici sa.mi tai putulica si sa i.o dau lu...Ifrim..pardon ..la rate
    Trageti concluzia : daca un pîrlit de capitan..cu o vechime de nici 20 de ani sarea la o asa suma..ce facea un colonel...sau un comisar..etc...
    Oameni tembeli...si acum dupa ce ne.au bagat pe toti in rahat..scheauna!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Faceti bine militari activi si mai tineri pensionari militari si luati aminte la pozitia unui militar in varsta de 78 ani.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da,dl.Gropan,a fost la înaltime! Nu a fãcut altceva decât sã spunã cu Subiect si Predicat tot ce se intâmplã cu noi,cu Rezerviştii,cum am ajuns bataia de joc a politicienilor,a CCR-ului şi ultimii pe lista,cu voia d.voasta,a Justitiabililor.Tot ce am discutat de ani de zile pe aici,Dl.general a sintetizat in cele 39'si a atins toate subiectele arzatoare ale rezerviştilor,mai puţin,sau poate am pierdut eu din vedere,despre cei care ne poartã sambetele din 2010 şi pâna în prezent,adicã tagma Guleratilor.
    Ce pot sã mai spun,este singurul interviu pe care l-am ascultat cap-coadã,de obicei mã plictisesc repede,am contatat cã acest brav militar,general în retragere,a avut curajul sã le spunã pe faţã,fãrã ocolisuri. Bine,a fãcut anumite precizari despre actuala lege a noastrã,pe care sincer nu stiu dacã mai este de actualitare,în rest totul a fost Excelent!
    Bravo d-lui şi felicitãri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi ne permitem aici să le spunem gulere albe celor care aplică legea pensiilor militare, dar domnia sa, in calitate de lider al unei structuri asociative, nu, deși s-a referit critic la adresa celor din comanda instituțiilor militare.
      Regret că nu a subliniat necesitatea reluării imediate a actualizării pensiilor militare, insistând ca și domnul Dogaru, pe imposibila revenire la forma inițială a L 223/2915.

      Ștergere
    2. Da,aşa este,nu a spus nimic despre Actualizare
      probabil cã i-a scãpat. Binenţeles cã nu putea spune "Guleraţi".Înţeleg cã sã referit la unele institutii din ministere,adicã la guleraţii care le cântã in strunã stapânirii.
      Ce mi-a scãpat in comentariul precedent,este faptul cã tânarul ziarist a fost şi acesta la înaltime, a pus întrebãri scurte,la subiec,intervenind discret,fãrã sã puna in dificultate interlocutorul,fapt pt.care este de apreciat şi felicitat!

      Ștergere
    3. Este regretabil ca la aasemenea nivele de reprezentare nu se înțelege care sunt prioritățile in înlăturarea inegalităților dintre pensionarii militari.
      Sunt ei si cititori ai acestui blog care, desi il citesc în ultimii 4 ani, nu înțeleg de ce tot insist eu că ACTUALIZAREA, cu aplicabilitatea celorlalte dispoziții din Ordonanțele 59 și 114, este prioritatea nr. 1.

      Ștergere
  7. Poate a vrut sa arate ca nici legea 223 nu au respectat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Lucica, așa-i cu afirmatia ta, caci chestiunea de actualizare e o generalizare carora la toti le scapa din catare, probabil vazand in ea o bagatelizare, fara o importanta prea mare si nu o necesara urgentare!

      Ștergere
  8. Nu pot să-mi ascund satisfacția privind aprecierile pozitive ale colegilor la adresa gl Gropan, liderul incontestabil al LADPM.
    Mai știți vreo asociație, decât LADPM și SCMD, care reprezintă în instanța judiciară interesele noastre?
    Desigur, a mai fost și ANCMRR, dar care a promovat o acțiune judiciară împotriva SCMD, nu împotriva CPS a MApN.
    În opinia mea, pentru ca pensionarii militari să reprezinte o reală forță în societate, este obligatoriu ca membri celorlalte asociații să-și forțeze liderii spre o regrupare în jurul gl Gropan, inclusiv pentru o afiliere prin absorbție la LADPM. Abia atunci, guvernanții și politicienii vor avea un partener serios în discuții ref. la sistemul pensiilor militare de stat. Caci, până acum, yesman-ii lideri ai celorlalte asociatii, care au membri proveniți din MApN, și-au urmărit, în general, interese de ordin personal, combativitatea lor în beneficiul nostru fiind aproape inexistentă.
    Vă reamintesc că, până la această dată, proiectul legislativ PLx 221/2020, ctitorit cu migală de către gl Gropan, a fost cel mai bun dintre toate celelalte tentative, fiind acoperitor în peste 95 % la cerințele tuturor pensionarilor militari. Sunteți în măsură să mă contraziceți cu argumente?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am spus că si pentru mine domnul Gropan a fost o surpriză plăcută, semn că a inteles să se documenteze individual, lăsând la o parte povețele unor colaboratori.
      Cât despre erorile de ordin juridic din PLx 221/2020 am scris mai multe articole la eticheta Proiect lege pensii militare.
      De altfel, acest proiect este respins de Raportul preliminar al comisiilor.
      Stiu ca iti convenea pentru ca avea un articol privnd baza de calcul pentru cei detașați în economia națională.

      Ștergere
    2. ROMAVIA a fost Regie Autonoma, iar cadrele nu erau precum cele detașate în Economia Națională.
      Oricum și problemele celor precum dl. D.B. trebuie rezolvate...

      Ștergere
  9. PLX..199...ESTE CEL MAI BUN PROIECT !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Plx.199..vi un minim de retusari..POATE DEVENI CU SUCCES PE MODEL NATO..NOUA LEGE A PENSIILOR MILITARE
      1.PENSIE MILITARA DOAR PENTRU ACTIVITATE MILITARA DE MINIM 25 ANI
      ASTA SPUNE TOTUL!

      Ștergere
    2. @Cezar:

      Tu nici nu meriți un răspuns, atâta timp cât în cap ai numai gărgăuni!

      Ștergere
    3. @/Dan Grasul
      Sa avem pardon..nu ne trebuie lege pentru furajarea în exces a unora🤣🤣🤣😛😛😛😛

      Ștergere
  10. Generalul Gropan crede ca in Septembrie a.c. vor fi Indexate pensiile militare(3,8%..!) !
    Scrie undeva ca se va intampla asa ceva ? OuG.nr.226/2020 spune altceva:
    ,,(7) Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021 pensiile militare de stat stabilite în condițiile legii nu se indexează cu rata medie anuală a inflației.,,...!
    PS. Apropo de tampenia sustinuta de Catu, ca avem o crestere a nivelului de trai, am in fata doua Bonuri ptr.Benzina 95, in 07.06.2020 = 4,22 lei/litru si in 21.04.2021 = 5,52 lei/litru
    si constat ca in 10 luni PRETUL LA BENZINA A CRESCUT CU 31%, pe ce lume traieste baiatul asta, domnilor colegi, cand Pensia mea militara n-a crescut deloc in aceasta perioada ??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu Gropan a spus că indexarea pensiilor militare se va relua in septembrie, ci reporterul Defenseromania.ro care confundă indexarea pensiilor militare cu majorarea valorii punctului de pensie in sistemul public. Gropan nu a fost sigur si nu a corectat eroarea reporterului.

      Ștergere
    2. @/Leon
      Se refera la pensiile si veniturile civile si chiar militare dar dupa 2019
      Ia mai verifica odata...

      Ștergere
    3. Pentru a castiga ceva voturi in plus fata de Orban la Congresul PNL din toamna, Câțu este in stare sa Indexeze Toate pensiile cu 3,8% in Septembrie, printr-o Ordonanta de Urgenta..!

      Ștergere
    4. Domnule Leon, s-ar putea să ne dea chiar și 5% made Cioloș în 2015 pentru că în 2016 era an electoral prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr 263/2010, art. 59 alin.(1) din Legea nr. 223/2015 și modificarea / abrogarea art. VIII din OUG nr. 226/2020. Dar atenție la domnii de la cele 3 CPS. Doar pentru perioada 01.09-31.12.2021. Nu așa au spus ei. Doar pentru anul 2016.

      Ștergere
    5. @Cezar, se refera la promisiunea lui Ciuca din 29.12.2020:
      "..Referitor la indexarea cuantumurilor pensiilor militare de stat cu rata medie anuală a inflației, cei prezenți au fost informați că la nivelul Guvernului României s-a hotărât amânarea aplicării acestor prevederi până la data de 1 septembrie 2021. În bugetul Ministerului Apărării Naționale vor fi prevăzute sumele necesare aplicării acestei indexări, decizia de amânare fiind motivată de constrângerile bugetare severe cauzate de gestionarea pandemiei de COVID-19."(din Comunicatul MApN )..!

      Ștergere
    6. Nu creati confuzie si amagiri.
      Indexarea este suspendata prin lege, nu prin comunicate, pe toată durata anului 2021.

      Ștergere
    7. Catu e Partu asta are ceva la cap...ma intreb dece Ceneralul Gropan nu il ia la rost pe Gen Ciuca si sa il intrebe de ce dracu paște el in guvernul ăsta de cretini si prosti.Sa il intrebe ce are de gand cu actualizarea si indexarea care este in legea in vigoare

      Ștergere
    8. Lasati cearta ca nu se face nimica, si ce zice Lucica cu sinceritate are dreptate, ca Cocârțu Pârțu are buba la cap, Ciucale are un handicap grav in probleme de comunicat si de rezolvat si Guvărnul mău e idiot rau! Tot ce a zis si Dl General, Gropan este foarte corect in idei, caci stiu ei, clocarii concret, ca samsarii, fara sa li se explice detaliat cu interpret ce e incorect, importanta e, Doamne, luarea taurului de coarne de catre Dl General, restul sunt vorbe-n van si nu fac un ban! Unde nu ies, dintre sutele si miile de Generali, inca macar o suta, fiind rezervistilor loiali, sa-i dea peste bot lui Ciucale cu proteste si atitudini venale, sa-i puna aceasta intrebare: cand se vor actualiza pensiile militare, bolovane?! Bravo, Lucica, esti tare si, macar ca o doamna, meriti o floare si o felicitare ca i-ai facut de rusine pe camarazii care stau ascunsi dupa paravane sau sub fuste la neveste ca niste fanarioti spărieți ca sa amusineze dintre baloți izuri de cai morti, in loc sa fie alaturi de camarazii lor luptatori si patrioti!

      Ștergere
    9. "...Deci nu înţeleg de ce e cazul să denatureze adevărul - ca să vorbim politicos - de această manieră. Orice gospodină ştie că la piaţă s-au scumpit toate cu vreo 30%, aşa simte omul. De ce să îi spui că ţi-a crescut puterea de cumpărare? Ţi-a crescut salariu, s-au micşorat preţurile? Cum să-ţi crească puterea de cumpărare?", a afirmat, duminică seara, la România TV, în emisiunea moderată de Lili Ruse, Bogdan Chirieac."(dcnews)

      Ștergere
  11. Pe TVR 1,la ora satului ,la ora 12,36 un individ ,nu i-am retinut numele ,fost miner pensionat la 46 de ani (in 2016 )acum are 51,a zis cu gura lui ca are pensie acum 50 de milioane!Cica a iesit cu 22 de milioane dara dupa recalculare are 50!Deci 5000 !Bravos natiune ca ne reguleaza astia pe noi!Amin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Legea 221/2018, a redus stagiul de cotizare de la 35 de ani la 20 de ani pentru Mineri si binenteles ca PMA a fost majorat substantial, si astazi sunt mineri cu pensii de 7-8 000 de lei/luna..!

      Ștergere
    2. MIRON COZMA, Luceafarul penal, i s-a marit pensia de la 3460 de lei la 9150 de lei.

      Ștergere
    3. @Raul

      Conform definiției europene minerii au pensii speciale.

      Definiția pensiilor speciale este că acestea derogă de la regula generală cu privire la:
      - vârsta de pensionare,
      - stagiul minim,
      - modul de calcul.

      Astfel toți cei cărora li se aplică reducerea vârstei de pensionare ca urmare a grupelor de muncă înseamnă că primesc pensii speciale!!!!

      PS după că m-am contrazis cu Huhurez pe tema asta am devenit specialist citind tot ce am găsit😁.

      Ștergere
    4. M
      Fii om serios.
      Ai zis că toate pensiile din sistemul public cărora li s-a aplicat coeficient de corectie ar fi pensii speciale.
      Pensiile actuale ale minerilor sunt reglementate tot de L 263/2010, cu modificările ulterioare, nu de o lege specială cum sunt pensiile militare.
      Cam tot asa cum pensiile pentru militari au fost reglementate de aceeasi L 263/2010, prin articole speciale, dar a venit SCMD si cei 25000 de disponibilizați sau neterminați și au zis că este dezonorant să nu primești pensie militară.

      Ștergere
    5. @Huhurez

      Într-una din zile am să vă caut și am să vă traduc definiția pensiilor speciale conform UE.

      Toate pensiile care nu respectă criteriul general (constituire - adică plată egală a contribuției, vârstă limită, stagiu de cotizare minim și formulă de calcul) sunt considerate pensii speciale.
      Nu vă mai contraziceți aiurea. Dacă faci o lege și spui că toți se pensionează la 65 de ani cu excepția celor care.... GATA!AI CREAT O CATEGORIE SPECIALĂ!!!!


      PS - coeficientul de corecție se aplică tuturor. Reducerea vârstei standard de pensionare indiferent cui i se aplică însemnă "pensie specială".

      Nu plecați după fentă cum că numai formula de calcul face ca o pensie să fie specială.

      Ștergere
  12. Asa este. Am văzut emisiunea!

    RăspundețiȘtergere
  13. RAUL:..degeaba te "tânguiești"..!
    Pensia inițială a minerului: de 22 de milioane = 2.200 lei (nu e clar : dacă e brută sau netă,.!) NU era "impresionsnt"..de mare..(un profesor de școală preuniversitară avea cam 1.600 de lei.!), iar majora rea: dacă a fost LEGALĂ (și cred că da:a fost în baza indexărilor VPP..(??)..+..,alte "mecanisme"..(?)(deoarece indexarea: "singură"..nu-i majora pensia..PESTE DUBLU..!!
    ASTA E SITUAȚIA creată de"prietenii" MARXIȘTI..aduși LA PUTERE în 1989.. "zice-se"..de..ARMATĂ..: care le-a predat-o.."CIVILILOR".."marxiști"(= ..neo-marxiști= totuna-i..!).
    ACUM:.."ARMATA..culege..ce a semănat"..!!.
    TRIST,dar ADEVĂRAT..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mai repet încă odata: social-democratia nu este egală cu marxismul sau neomarxismul!

      Ștergere
    2. Social democrația este mai spre centru. Gen PSD.

      Marxismul (și respectiv varianta "actualizată" a acestuia, neo-marxismul) e către extrema stângă. Gen USR.

      Liberalismul e lângă centru, un pic spre dreapta. Gen PNL.

      Iar în dreapta de tot e naționalismul gen AUR.

      De aceea de exemplu nazismul, adică național-socialismul, a avut politici atât de dreapta cat și de stânga.

      Nu există doctrine "pure" dar în România primul partid marxist ajuns la putere este USR.
      Să vă ajut: cu cât strigă mai tare "egalitate" cu atât sunt mai la stânga, cu cât strigă mai tare "libertate" cu atât sunt mai la dreapta!!!

      Asta se aplică și indivizilor. Îl vezi pe unul care zice că e mare capitalist, iubitor de liberalism dar rage: "Ce? Nu suntem toți egali?"
      😂

      Ștergere
  14. @Gata cu spernatele, sa ni le punem "in cui", a trecut si Pastele Cailor, vin si Calendele Grecesti, promisiuni desarte cu dedicatie si scop de amanare spre niciodata.La 1 iulie sparlamenhotii intra in vacanta, extenuati si cu tescherelile pline iar noi ramanem cu conturile goale, slabite ,lovite de inflatie si mariri de taxe si preturi.Traiasca democratia mafiota!

    RăspundețiȘtergere
  15. @"Aici sunt banii dumneavoastra" a spus un mare nenorocit, o scarba umana :
    https://www.facebook.com/photo?fbid=956406951430533&set=a.325787017825866

    RăspundețiȘtergere
  16. L-am felicitat pe Dl deputat, Coarna, pentru atitudine, in timpul emisiunii de la Romania TV, acum la h. 19.30 si mi-a raspuns cu multumiri in nici 10 secunde!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eiii..nu mai spune!
      L.a facut PSD..om si pe majurul de militie

      Ștergere
    2. Coarna s-a contrat iar cu imberbul Iulian Bulai. 😁 Bulai, il stiti, ala care are ca experienta de munca "impletirea baloanelor" a repetat ideea fixa a USR-istilor:
      "USR PLUS este angajat în lupta de tăiere a pensiilor speciale și de a investi acești bani în a crea echitate socială. Luăm de la privilegiați, dăm săracilor României".
      Sa mai zica cineva ca nu sunt neo-marxisti ca il trimit sa mai citeasca!

      Coarna a raspuns:

      Au avut discursul ăsta cu Fără penali în funcții publice, repetă ca niște papagali. E însetat în prostie și continuă în aceste afirmații prostești omul ăsta, Bulai.'
      'Opriți papagalul, vă rog eu!'


      Aici nu sunt de acord cu Coarna. E jignitor pentru papagali sa fie comparati cu un bulai!

      Cineva insa a remarcat: Daca ati observat pe masura ce tot mai multi capi usr-isti au probleme penale, incepand chiar cu seful lor dan barna, au lasat-o mai usor cu "fara penali" si ataca din ce in ce mai tare ideea "fara pensii speciale".
      Intai e un mijloc de santaj la adresa magistratilor si a politistilor care instrumenteaza dosare grele cu usr-isti si al doilea deviaza discutia publica catre o alta tema lasand in plan secund scandalul ce afecteaza proprii membri."

      Ștergere
    3. M,
      Te rog sa îl ai im atenție și pe un alt specimen arogant: deputatul Cristian-Gabriel Seidler! Nici nu ma interesează originea lui ... poate fi și kurd..

      Ștergere
  17. https://www.g4media.ro/cristian-ghinea-am-curajul-sa-spun-ca-nu-cred-ca-magistratii-trebuie-sa-aiba-pensie-speciala-nu-ne-am-inteles-inca-in-coalitie-pe-acest-subiect.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Leon, o declaratie electorala, dupa ce Ghinea a dat-o din bara in bara ca o cioara, dar ce a facut pana acum nimic nu mai repara! In toata declaratia abunda ipocrizia si prostia, unde se lamenteaza si boceste ca o babă si, ca in Proiectul Program de Țara pentru Uniunea Europeana, ratat din start, stie ce e rau si ce e de facut dar o zice ca din opozitie, nu ca membru din haita de guvernare in coalitie oblighati sa le rezolve fara nici o conditie.

      Ștergere
  18. Am doua nedumeriri si va intreb respectuos:
    1. Cat are pensie Col Dogaru?
    2. Va mai amintiti de Gen, C.tin Olteanu, Dumnezeu sa-l ierte!, ministrul Apararii in anii '80? Intr-un an, a ordonat ca programul orar sa nu mai fie de 8 ore, ci de 10 ore, ca sa fie o similitudine cu cei din economia nationala, masura care a nemultumit ostirea, iar Ceausescu, dupa un anumit timp, a ordonat revenirea la 8 ore, l-a scos din Armata si l-a numit, cu ocazia unei Mari Adunari Nationale, primar general al Capitalei... Mai stie cineva in ce an am lucrat noi pe program orar de 10 ore? Multumesc anticipat pentru eventualul raspuns!

    RăspundețiȘtergere
  19. Repetentilor si corijentilor la Istorie, dedic aceasta postare, si daca nu stiu Istorie nu putem avea pretentia de la ei sa fie patrioti, sa nu-si voteze calaii de drepturi, le reamintesc: Liberalii au tras cu armamentul de infanterie si cu tunurile in taranii muritori de foame si asupriti care s-au rasculat pentru drepturi sociale in anul 1907, multe mii de rasculati fiind trimisi in ocnele de sare la munca silnica ani grei, in urma judecarii pentru rebeliune, ceilati insangerand pamantul cu mii de rasculati, cifrele istorice relevand peste 11.000 de morti; In Valea Jiului, tot cu criminalii liberali la putere, muncitorii mineri au intrat in greva in anul 1929, lasandu-se cu arestari masive, batai, schingiuiri in beciurile Sigurantei Statului si Politiei, ani grei de inchisoare, sute de morti si raniti; in anul 1933, muncitorii ceferisti de la Uzinele Grivita au iesit la greva, tot de ,,binele'' asemanator din guvernarea liberala actuala, Guvernul punand pe ei jandarmii si politia, batandu-i si schingiuindu-i bestial, ucigand si ranind sute de muncitori, toate acestea fiind doar cateva ,,binefaceri'' din guvernarile istorice, lăbărale, si cum sa votezi tu partide reformatoare si progresiste, de stanga democratica si sociala cand nu-ti cunosti Istoria neamului romanesc si criminalii poporului tau, daca tu esti analfabet functional, asa ca mica mea informare poate fi cat de cat revelatoare pentru repetentii si corijentii la Istorie din Armata romana! Cand nu-ti cunosti Istoria, le aduci dusmanilor romanilor si Tarii la alegeri victoria, sa te infometezi si pe tine, romane care iti place sa te autoflagelezi pe sine, dar sa-i chinui cu votul tau criminal si pe cei de langa tine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Românii au uitat sau nu au învățat, sau pur și simplu, cu mintea simplă, nu concep că istoria se poate repeta, „că așa ceva nu mai este posibil azi”. Cum nici acum, foarte mulți din păcate, nu realizează că, păstrând proporțiile – dar cu atât mai periculos, se creează condițiile și legislația pentru instaurarea unui regim similar cu cel al nemției din 1933 (iarăși istoria). Pentru că lupul își schimbă părul, dar năravul, ba.
      Cum din păcate, nimeni nu s-a alarmat și nu a tras un semnal de alarmă (deși am scris aici pe blog) când, proaspătul pensionar general ciucă, a fost numit prin ordin direct, prim-ministru sau, când armata a fost scoasă pe străzi cu armament și muniție, împotriva populației civile pentru a suprima efectiv, prin forță și intimidare, drepturi și libertăți – armata în acest caz, acționând de fapt, „la ordin pe persoană fizică”., fără ca vreun jurist militar sau asociație a rezerviștilor militari să facă opoziție. Nici când, (prin martie a.c., parcă) o parte din rezerviști au fost mobilizați, fără a analiza cineva cât de legală a fost acțiunea, în lipsa unui decret de mobilizare. De abia când ciucă a vrut să extindă sarcinile de control ale poliției militare și asupra populației civile, au început să reacționeze SCMD și o parte a societății civile, care au oprit pentru moment acestă aberație. Spun pentru moment, deoarece, acum se încearcă trecerea acestor atribuții aberante, asupra întregii armate. Programul continuă, pas cu pas și, nu prea vrem să vedem și să credem direcția spre care ne îndreptăm.
      https://www.national.ro/social/ciuca-revine-intreaga-armata-va-avea-atributii-de-control-a-populatiei-716529.html

      Ștergere
  20. Diverse.De mult timp nu am primit factura sau instiintare consum dela Electrica.Stie cineva ce se intapla?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu patesc la fel, dar Dna administratora ma are trecut la ea in calculator cu abonatii de la Eon. si ma anunta cand apare factura electronica, tot la ea platind, azi mai toti au primit facturi, altii, nu, asa ca maine se uita Doamna pe calculator si platesc o data cu celelalte utilitati. Daca le dai mailul la furnizori, atunci trimit factura pe el. Si la BCR imi vine SMS cand vine pensia, cu 5 lei anual pentru serviciu, iar la cablu pe mail, sunt loco la RCS &R DS, factura lui Ana la Romtelekom tot mail pana in 15 ale lunii, a mea Orange, dupa 16 ale lunii pe telefon si le am rezolvate sa nu fiu aerian cu platile. Astia cu curentul au deficiente de trimitere a facturilor in toata tara, platind zilieri-curieri si le lasa pe unde apuca, la mine la bloc aruncandu-le pe la parter, pe jos, am facut plangeri dar, kanci! Un mosneag cam mereu le culege de pe jos si ni le aduce la usi, sperand la o bere, pe care i-o asigur, daca ajunge factura in mana lui sa mi-o aduca si nu-i luata de copii sa se joace cu ele.. Balamuc in tara lui Papura Voda...

      Ștergere
    2. Daca ai un contract nou sau reinnoit ,asa e pana la prelucrare!In functie de zona!Pastreaza bani ca vine factura mare,corespunzatoare perioadei!

      Ștergere
    3. @, Raul, schimb contractul in septembrie, anual, fiind pe chirie, deci se schimba si codul acela de factura si nu mai pot plati dupa facturi vechi sa bag codul in casa de marcat ca se duce in vechile facturi si ma trezesc cu curentul taiat. S-a scumpit cu 25%, se zice, facturaa medie anuala batand la 60-70 maxim 100 lei lunar la garsoniera, avand numai becuri cu led 12, de 9 si 6 W, rezistente si luminoase, ce le cumpar sub 10 lei, laptopul este economic si se inchide singur cand il neglijez, plasma merge non stop si onsuma economic, frigiderul Beko pe ventilatoare la fel, masina de spalat Wirpol e data pe un regim economic, doar reportofoanele si telefoanele ce mai ,,consuma'' insignifiant, iar faptul ca ajunge la acele sume este pentru ca Ana mea aproape zilnic scoate tot de pe mine, si de purtat prin casa, si cele de pe strada, si de somn si le indeasa la spalat, fiind bolnava de curatenie, ca daca ar hi dupa mine le-as purta cate 1 luna si le-as razui sa fac economie!!! Daca ar citi ce am scris acilea ca le-as razui, mi-ar da cu laptopul in tartacuta!

      Ștergere
    4. Incă de la 01 ianuarie trebuia ca să optați pentru un distribuitor din piata concurențială care sa inlocuiasca Enel, Cez sau alti furnizori de pe fosta piată reglementată.
      Anul trecut ati primit notificari cum să procedati pentru a trece pe piata concurentiala a furnizorilor de energie electică.
      Cei care nu ați făcut-o ANRE are instrucțiuni aici
      https://www.anre.ro/files/Liberalizarea%20pietei%20de%20energie%20electrica%20-%20recomandari%20pentru%20clientul%20casnic.pdf

      Ștergere
    5. @Onorabile, Eon e reglementat, nu factureaza scump si la blocul meu decide la curent furnizorul mousiu patron, nu noi, si e bine ca sta pe ei ca sumele sunt totusi modice, si din cate spun vecinii, altii de la blocurile vecine au iesit din Eon si platesc dublu pe furnizori colaterali...

      Ștergere
    6. Ce bine se traieste si din 1110 lei
      Aparatura casnica numai de marca..luxoasa
      Mergea si un Arctic de la Gaesti..😀😃🤣🤣

      Ștergere
  21. Dl. general Gropan este de departe singurul lider al unei asociații a rezervistilor care luptă realmente și nu trădează interesele acestora. Domnii Bahnareanu, Balaceanu și mai nou Tudor nu fac decat să mimeze o luptă, niste negocieri! Dar o fac in asemenea mod că după ce se intalnesc cu guleratii îți este frică să nu îți scadă pensia și mai mult.
    Mare parte din rezervisti au pensia mai mare sau ca urmare a functiilor si pensionării normale sau ca urmare a contributivitatii. Cei loviți vor fi din nou disponibilizatii !
    Deja un domn avocat prezintă pe siteurile rezervistilor un art. din preconizata lege a pensiilor , in care vor dispare efectiv grupele de muncă la calculul vechimii. Ei atunci să ii vedem pe cei care acum o ,,freacă,, stau in casă și fac misto,. Dacă se întâmplă asta atunci pilotii, cei din FOS, scafandrii, genistii, rachetistii, radiolocatoristii și alții plus cei din celelalte ministere si institutii vor avea o cadere ....cam abruptă.
    Ori ne unim ori suntem proști și ne merităm soarta .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Micutzul
      Cum influențează vechimea datorita grupelor de munca, denumită parca cumulată, cuantumul pensiei? La cuantum, pe contributivitate conteaza numărul total de puncte, pentru militari si polițiști conteaza venitul brut mediu din cele 6 luni alese...gresesc oare?
      Cei cu grupe de munca contribuie mai mult.

      Ștergere
    2. La civili se reintroduc grupele,la noi sa se scoata?Ori suntem o tara de tampiti ori Kafka e depasit ,ca despre Caragiale nu putem spune decat ca a ramas mic copil!

      Ștergere
  22. Din Comunicatul INS : ".. Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent, 800 lei, indemnizaţie socială), în trimestrul I 2021, a fost de 940.100 persoane, din care: 795.100 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,0% din totalul pensionarilor din această categorie; 140.300 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,8% din totalul acestora; 4.700 de persoane din sistemul MILITAR, reprezentând 2,5% din totalul acestei categorii.."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Leon

      Hmmmm.... Nu tot cam 2,5% reprezintă pensionarii militari din totalul pensionarilor?
      Dacă ar fi așa atunci se respectă proporția.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  23. @Cornelius: Ca sa fim corecti pana la cap: Liberalii au cerut-o, generalii și ofiterii au comandat-o, soldatii au tras. Asta cu executarea ordinelor criminale e cam dubioasa... Generali și nu numai ai lui Hitler au fost spanzurati din cauza că.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E. Cristescu, am 66 ani si am apucat sa Invat Istorie serioasa, chiar cu toate exagerarile, dar mortii au fost confirmati si de Magazinul istoric, dupa Revolutie. Cine a tras in tarani si muncitori erau fii de tarani si muncitori, ofiterii fii de chiaburi si boieri, deci ai puterii, dar Armata nu tine cont decat de ordine, si cine nu se supunea, Curtea Martiala il manca, in speta pedeapsa cu moartea, asa ca au tras fara comentarii! Curtea regala era habarnista si indiferenta la astfel de actiuni, nu se baga, protejand guvernarile... Ferdinand, Carol? Hmmm...

      Ștergere
  24. Va salut!!!Citesc cu interes acest blog!!!Insa,la modul realist,problemele expuse nici nu ajung la urechile decidentilor politici si militari!!!Acestia primesc consiliere superficiala de la militari activi ai momentului!!!Acesti militari ai momentului nici nu inteleg de se plang vechii militari si nici nu vor sa inteleaga!Prin urmare, cauza vechilor militari este pierduta!!!Aceasta Nu poate fi repusa pe tapet decat eventual prin miscari extreme de atragere a atentiei,in niciun caz prin scrisori,plangeri pe bloguri si altele asemenea!!Receptia asupra problemelor militarilor este de moment!!Ai fost in TO si ai 1000 lei in plus la pensie,pa ura si la gara!!Nu mai conteaza ca toate pensiile militarilor sunt si neactualizate si neindexate!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Activii? Tradatori, egoisti, lacomi, indiferenti si ingamfati, dar cu sub 30% pregatirea noastra profesional militara si de instructie ce le-am avut! Sunt educati inca din scoli sa nu aprecieze vechea generatie, sa n-o respecte, sa fie potrivnici fata de cei care au fost GENERATIA DE AUR A ROMANIEI, FLORILE REGIMENTELOR SI MANDRIA ROMANILOR IN ETERNITATE, FATA DE EI, NISTE MERCENARI VANDUTI CAUZELOR SI STATELOR STRAINE, CU DUSMANIE SI URA FATA DE PROPRII CETATENI, IN SPETA FATA DE REZERVISTII VECHILOR GENERATII! ASA SA-I AJUTE DUMNEZEU, IAR FALA SI MANDRIA LOR SA LE FIE ACEL CAȘ PUTRED DE LA CIOCURILE LOR DUSMANOASE DE NETERMINATI, TOATA VIATA SI DINCOLO DE MOARTE! NOI SUNTEM PATRIOTI SI AVEM DEMNITATE SI ONOARE, EI DOAR LASITATE, URA, LACOMIE, EGOISM, TRADARE, INTERESE MATERIALE SI FINANCIARE CA MERCENARI, NU CA OSTASI REALI SI PATRIOTI ROMANI! PATRIOTISMUL LOR? CEI 1000 LEI, CA SI CIUCALE, CA S-AU VANDUT INTERESELOR STRAINE!

      Ștergere
  25. https://www.stiripesurse.ro/li-se-pregateste-o-lovitura-politistilor-si-militarilor-un-ministru-usr-plus-vrea-modificarea-formulei-de-calcul-a-pensiilor_1841934.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai ce drept au ăștia? Ce zice comandantul Iohanis? Ciuca? Ar trebui sa il chemati la instructie le cretinul ala de Ghjnea...

      Ștergere
    2. @gigi 2

      Te cam lămurești, dacă până acum nu ai făcut-o, cât de prost e Ghinea doar din două propoziții:
      "militarii de pildă nu au avut contribuţie la pensie."
      "pensia cu care a ieşit un sergent din poliţie, când erau încă ofiţeri ..."

      Unde dracu nu am contribuit?

      Unde dracu a văzut el "sergent" în poliție? Unde sergentul era la "ofițeri"?

      Un prost infatuat!!!!!

      Ștergere
    3. Lucica, dai in Ghinea cu rusine, dai in fabrici si uzine, la un loc: E cretin, dar mai mult e idiot, altii spun ca ar hi un porck!

      Ștergere
    4. I-a zis bine timisoreanul: un Clotilde, cu barba și burtă, la care mai adaug: prost de pute și ghebos!

      Ștergere
  26. Ultimul zvon...razboiul din pnl e de ochii lumii...indiferent cine preia partidul o sa se alieze cu psd-ul si v-or renunta la usr... Credeti ca fara usr se va face dreptate in sistemul de pensii militare? Eu ma indoiesc si sunt convis ca alianta pnl-psd o sa continue planul Volgutei... Mai e putin pana in toamna si o sa ne convingem ca pnl si psd v-or incepe anii de miere...hot la hot nu-si fura banii...dar impreuna....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marva, nu e o idee rea alianta pnl psd, fiind pandemie si criza economica, si ar fi o iesire din rahatul politic, un compromis de conjunctura mai bun decat alianta pnl cu usr, cu siguranta benefic in aceasta situatie critica pentru tara. Rau va fi sa ajunga Fofoaia Cucuvoaia presedinte, cum se zvoneste!

      Ștergere
  27. Eu ii promit mercenarului parat, Ciucale, cu tot cu toarta din dotare, Andropauza tradatoare, ca si el, amandoi inraiti si infratiti in acelasi intunecat tunel, ca in procesele viitoare, deschise deja de mine pe o tainica motivare, nu le vor fi bine, si deocamdata le tin secret fata de orice camarad-coleg sau public, de se vor auzi de ele si la spanzuratul din pipirig, si nu ma las pana ce nu nu-i frig si-i debarasez de covrig cu instantele de ceeace au in plus si nu merita cu banat sa le fi castigat! Parol ca le va fi nasol, si o fac cu o ambitie si maxim ambalat, de neoprit sau stramutat din cale sa-i ard la buzunare, cum ne-au ars ei la pensioare!

    RăspundețiȘtergere
  28. La urma urmei ,cine-i habarnistul si sorosistul asta de Ghinea care in viata lui nu a facut nimic altceva decat sa manace rahat ?Cu ce drept vorbeste asta despre militari?Ma da prosti am mai ajuns daca permitem oricarui onanist sa -si bata joc de noi!Ciucaaaaa se aude?Mai ai onoare ,mai avem onoare????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba tu esti nebun??? DE UNDE ONOARE LA PORCUL DE CIUCA...TU NU STII CA CACATUL INGRASA??? Mai ales al politicienilor, pe care porcul nostru ciucarez il haleste...

      Ștergere
    2. N-a avut onoare nici macar cand s-a nascut, venit din iad...

      Ștergere
  29. Micutzule...
    Unde veti gasi textul “Știri de rău despre stagiile de cotizare
    Proiectul legii pensiilor ce va intra în vigoare din 01.09.2021 aduce o crâncenă lovitură ....” sa stiti ca-i scris de “un domn avocat (dupa "uniforma" in care se prezinta) fost politist sef de post, acum mare scula pe bascula la o fosta asociatie a fostilor militari...”.
    Nu “se ezista” nici un proiect de lege care va intra in vigoare la 01.09.2021... Ceea ce spune el este din l.127/2019 privind sistemul public de pensii, lege care ar trebui sa intre in vigoare (deplin) la 01.09.23 (2023 nu 2021)!

    Continutul textului este o insailare de asa-zise argumente privind o defectuoasa aplicare a l.263/2010 care nu au, de nici o culoare, vreo relevanta pentru politisti sau militari... din 01.01.16 acestia nu se mai pensioneaza pe l.263/2010, iar din dec. 2017 chiar si referirile la acestia au fost eliminate din l.263/2010????

    Dar lumii ii place sa vada texte cit mai “plimbacioase” prin texte de lege... fara sa’ncerce sa le priceapa... Se merge pe ideea ca, daca eu (impricinatul cititor) nu’nteleg nimic, inseamna ca “E scris adinc! Bate’n ciocoi care maninca sudoarea poporului suveran!”

    RăspundețiȘtergere
  30. La Romania TV "Schimbari radicale la pensiile militare". Cred ca la h 20.00

    RăspundețiȘtergere
  31. Cred ca noua pensie militara se va calcula pe algoritmul contributivitatii dintr-o perioada de 10 ani, ultimii ani. Am citit cu ceva timp in urma, o idee de-a lui Ghinea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Ein Stein, orice ar hi, dar sa hie, nu sa zacă pe chârtie!

      Ștergere
    2. Ba din primii 10! Asa este cel mai corect... Nu?

      Ștergere
  32. NU-MI DORESC NIMIC ALTCEVA DECÂT ATÂT, CA CEI NAIVI CARE AU CREZUT ÎN GUVERNAREA DE DREAPTA ŞI AU SPERAT ÎN ÎNLĂTURAREA INECHITĂŢILOR DIN RÂNDUL PENSIONARILOR DE CĂTRE ACEŞTIA, SĂ AJUNGĂ ZIUA ÎN CARE SĂ REGRETE MOMENTUL ÎN CARE AU PUS ŞTAMPILA PE BULETINUL DE VOT AL ACESTORA, ÎN CONDIŢII DE MIZERIE ŞI SĂRĂCIE LUCIE.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Catalin, corect, si subscriu ca ai spus-o concret!

      Ștergere
    2. Și ce ma încălzește regretul boului?
      Sa înțelegi un lucru: în lume sunt 10% oameni instruiți! Insa, democrația se bazează pe majoritate, ca decizie?
      Te-ai prins?... sa nu uiți, Darie!

      Ștergere
    3. Iulian Mareș : nu 10% , cel mult 5% .Se cunoaște și pe aici.

      Ștergere
  33. Pensia lu' Ciuca!!Doar 14051 lei pe luna!!In mână!!

    https://umbrela-strategica.ro/averea-ministrului-nicolae-ciuca/?fbclid=IwAR0uiUyCohW_ZrR2ia4xkXaWGZBNfoS-RXKVidRszRQguEdIxvNqPk2Im98

    RăspundețiȘtergere
  34. Pentru cine nu a urmarit emisiunea de la RTV, reprezentatntul UDMR, referitor la pensiile militare, spunea ca un coleg al lui de facultate, a reusit, dupa schema bine cunoscuta, sa se angajeze in "sistem", 100% e vorba de MAI si ca la 45 de ani a iesit la pensie iar el nu si e nevoit sa lucreze pana la 70 de ani. Deci asta e marea problema, suparari personale, ce principii, ce doctrine, daca te-ai suparat ca magaru pe fuga sa dam cu bata-n balta.
    1. Recunoasterea ocupatiei de militar;
    2. O noua lege a pensiilor militare, copiata cu punct si virgula de la o tara NATO de traditie;
    3. Pensii militare doar pentru militari si doar pentru perioada cat ai fost militar.
    NU vad ce ar putea sa mai argumenteze un astfel de individ cand masurile sunt perfect identice cu ale celorlalte tari NATO si UE.
    Nu cred ca asa ceva se va intampla, prea multe interese de grup, in special a celor pensionati la 42-45 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  35. https://ancmrr.ro/cominicat-nr-5/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Credeam ca publica raspunsul dat de Orban după cele 10 zile comunicate de domnul Tudor.

      Ștergere
    2. @Leon, ehei, voiaje, mese intinse si chiolhanuri pe la hanuri si de tras hamuri la cadâne si fără frâne la giugiuleli, trai pe vatrai, mălai, ciuguleli, iar cu penziile meletare, acolo peste hotare, cu vână o sa hie peste mana ceva sa ne mai pună, si noi ramanem cu dansa tot in mână! N-am facut asta si cu hamerecanii si suntem azi tot ca golanii?

      Ștergere
    3. @Onorabile, betivul ocupat cu sticla isi va uita promisiunea, ca maimuta din vitrina de la Muzeul Grigore Antipa! E prea ocupat cu campania electorala pentru Dl Tudor sa sară...

      Ștergere
    4. In acest Comunicat se face referire si la o intelegere cu Presedintele Comisiei de Aparare, ca se va grabi rezolvarea RESTANTELOR legislative de interes pentru pensionarii militari !
      Dar,...in sedinta de astazi a acestei comisii, Pl x nr.199 NU figureaza pe Ordinea de zi..!

      Ștergere
  36. ,,9. Legea pentru completarea unor acte normative cu dispoziţii privind
    instituirea interdicţiei de a beneficia de pensie de serviciu pentru persoanele
    condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie (PL-x 661/2019/2021)*)
    Cu această lege au fost sesizate în vederea examinării dispozițiilor art.IX,
    nou introdus de Senat, vor fi sesizate
    În fond urmând a elabora un raport comun:
    - Comisia pentru muncă și protecție socială
    - Comisia juridică, de disciplină și imunități
    Termen de depunere a raportului comun: 23 iunie 2021,,

    RăspundețiȘtergere
  37. ...C.F.IFRIM:
    ..În 1983 eram medic stagiar: în "stagiu de unitate",cu program de 10 ore: 07:30-17,00..!;
    .povestea asta a durat,cred..până prin dec.1985,când ministrul OLTEANU a fost "debarcat",.."zvonerii"= (sau "cunoscătorii"=?)spunând..că ar fi fost debarcat..DUPĂ ȘI, eventual, DIN CAUZA..vizitei ministrului OLTEANU..la MOSCOVA.(.?)..!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar 3 zile/saptamina..3 erau de 6 h...adica pina la ora 14

      Ștergere
    2. Multumesc, @Doctore! Stiam si eu anul dar nu eram convins pe deplin!

      Ștergere
  38. In emisiune hunul a spus ca nu se pune problema modificarilor la pensiile militare aflate in plata. Noua lege pe care o vor va opera numai pentru viitor, deci pentru cei care vor iesi dupa promulgare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ungurul a aratat aseara ca udmr este de acord cu usr in privinta modificarii legii pensiilor militare.
      Deci, avem o majoritate in coalitia de guvernare care a pus gand rau legii pensiilor.
      Sa nu se culce nimeni pe urechea ca ar fi intangibil actualul cuantum al pensiilor militare. Intr-adevar, cei pensionati deja nu mai potfi reactivati.

      Ștergere
    2. Huhu,
      Dobitocule de bozg.. a râgâie doar ce-i convine: munca, studii, vekime egale! Dat de obligații constitutionale și statutul special al serviciului militar a tăcut precum porcul unguresc!
      Ia sa guițăie asa în tara lui Victor Orban ca mușca din masă!

      Ștergere
    3. Buna ziua.Indeplinesc conditiile de pensionare,anul acesta implinesc 54 de ani.Ce ar trebui sa fac,sa ies sau sa mai astept? Sunt pompier,foarte mult nu o sa mai pot face fata pe interventie si locuri caldute la mine la subunitate nu sunt si nici nu sunt interesat de asa ceva Va multumesc.

      Ștergere
    4. Ar fi bine daca ati avea si o vechime ca militar de 25 de ani !
      Urmariti in continuare Stirile de pe acest blog..!

      Ștergere
  39. Clătita Armătura, boala venerica a Capitalei, vad ca e tolerata de mai toti ai căpităniei, ca daca era Firea sau alt om din pesedeu era de rau, că banditul si talharul de 6 case la bot cu spumoase avea sa behăie ca magariul spanzurat in prepeleac, mereu si mereu, ...PEEESEEEDEEEU, PEEESEEEDEEEU, PEEESEEEDEEEU... Acum tace ca porcul injunghiat si spanzurat in prepeleac, chiar daca toata cloaca si infectia din ,,Guvărnul mău'' pute mai rau decat tot gonoiul din tot Bucurestiul! Bai, pubele cu putoare userist lăbarale, meritati de la tot Bucale aceasta urare sub freză în intrebuză: PLĂCUȚA SUEDEZĂ ÎN PÂNÎ-N GÂRLEAJĂ! Daca era situatia asta intr-o tara civilizata, boala venerica pariziană avea sa fie incatusata, judecata si eradicată!

    RăspundețiȘtergere
  40. @ Cornele, tu , cu "Multumesc, @Doctore!" esti precum chioscarita din coltul strazii care pana mai ieri iti zicea"d-le plutonier" iar acuma simtind ca are un banut mai mult ca tine crede ca se injoseste sa-ti zica "domnule" asa ca te intreaba raspicat , peste umar, "ce faci colonele"?
    De cand brancardierii sunt doctori, cumva de cand cezar se crede letecol, o fi si cezar , la el la turma dar si acolo daca are capre de valoarea unui batalion sau companie independenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Azi se incearca iar sensibilizarea factorului hotarator referitor sau vis a vis de pensiile militare.

      Ștergere
    2. Tehnocrat,
      Ai cea mai vaga impresie ca ciudatul ala cunoaște gradele militare mai sus de caporal/căprar?

      Ștergere
    3. .în.."cheia.." ta.. "băi"... "tehnocratule":tu ești .."tractorist",cât îs
      ..eu.."brancardier"..?!!
      ..Ai înțeles.. analogia..,sau trebuie să-ți TRADUC..din română în
      ..română..??

      Ștergere
  41. "Sindicaliștii de la SNPPC au ieșit în stradă. Aceștia protestează în fața Palatului Cotroceni și cer covocarea de urgență a CSAT pentru că poliția română ar avea un deficit de 20.000 de angajați. Mai mult, cei de la SNPPC acuză că din cauza declarațiilor belicoase lansate de guvernanți privind schimbarea legislației care reglementează pensionările din sistem mulți oameni ai legii aleg să se retragă din funcție înainte de termen..."(stiripesurse) !

    RăspundețiȘtergere
  42. Dan B.@ce greseste Cezar cand cere pensie militara numai pentru activitate militara?Nu e noemal?Pentru activitate in afara MApN pensie in sistemul public de pensii.
    In alta ordine de idei .Am senzatia ca suntem in postura cainilor care latra la luna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wey astia de la meapenee nu va mai puneti castraveti in budigai ca sa va vada fetili ca nu mai dureaza mult si toti pensionarii militari apartinatori pe vremuri "Tratalui de la Varsovia" vom fi trecuti la Casa Nationala de pensii cu drepturile ravnite de cezar>Singurii care vor avea pensii NATO vor fi mercenarii.
      Vom fi tratati si calculatiexact ca civilii si cu aceleasi elemente, niciun drept sau diferenta ca militari.
      Singura solutie este riposta...hotarata!

      Ștergere
    2. @/maKiSS
      DUPA TINE INAINTEEE!😀😃🤣🤣😛😛😛

      Ștergere
  43. https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=21993

    RăspundețiȘtergere
  44. "COMUNICAT

    Legea pensiilor militare de stat nu se va modifica, în perioada următoare



    Prezent la Consiliul General SNPPC, pe anul 2021, care s-a desfășurat săptămâna trecută, la Constanța - a se vedea Comunicatul nostru de ieri, 14 iunie -, secretarul de stat în MAI, dl. Aurelian Paduraru, a răspuns, între altele, unei întrebări legitime a liderilor SNPPC, prezenți la Consiliu, întrebare care dealtfel suscită mult interes în cadrul întregii familii ocupaționale Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, în special în rândurile celor aflați în pragul vârstei de pensionare.

    Acesta a precizat, foarte clar, în consens cu decalarația făcută, recent, de ministrul Apărării Naționale, că Guvernul nu are în plan modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

    De asemenea, a precizat că, la nivelul MAI, nu a fost pus în aplicare un plan de reorganizare, prin desființarea sau comasarea unor structuri/inspectorate generale (asa cum au circulat, în ultima perioadă, anumite zvonuri).

    BIROUL EXECUTIV CENTRAL"

    RăspundețiȘtergere
  45. SINGURA SOLUTIE PENTRU REVENIREA LA NORMALITATE A PENSIILOR MILITARE DE STAT este titlul comentariului apărut astăzi pe blogul SCMD sub semnătura (ca de obicei) a domnului Col. (r.) dr. Mircea DOGARU. Comentariile dânsului și inițiativele de a ieși pe ecranele TV pentru prezentarea și susținerea problemelor militarilor activi și a pensionarilor militari sunt binevenite, totuși, citind comentariul prezentat mă întreb:
    1. Vorbește despre Oscaruri și sporuri peste sporuri ca și cum acestea au fost introduse în ultimii 5-10. A uitat că de zeci de ani solda noastră este formată în mare majoritate din sporuri iar Coeficienții de grad și funcție sunt de rahat comparativ cu alte ministere și că din 1989 în coace aceștia se modificau la 5-7-10 ani printr-o creștere nesemnificativă.
    2. Ce fapte de vitejie a făcut domnul Col. (inițiatorul și susținătorul) și toți ceilalți beneficiari ai Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, indemnizație ce reprezintă 50% din pensie plătită de CPS a MApN ? Atenție, indemnizația dv. este tot un fel de spor dar pe altă lege. Ca și OMM/SOSP.
    3. „Totul cu complicitatea batranilor UTC-isti din fruntea ONG-urilor favorizate ale rezervistilor, care, la 115 ani, inca mai viseaza grade, functii, importanta sociala si parvenire politica!”. Dați exemple cu nume și prenume ca să-i taxăm și noi pe blog.
    4. „Nu cumva ca sa fie pe placul Mafiei internationale a armelor?”. Din nou, dați exemple și nu la modul general sau cele pe care le știm deja.
    5. „De pilda, sa desfiinteze toate functiile militare din cele 3 Directii vinovate fata de noi, inlocuindu-i pe titularii frecatori de pix, prin concurs, cu juristi, finantisti si manageri de meserie, civili”. AICI VĂ DAU PERFECTĂ DREPTATE, SUNT ÎNTRU TOTUL DE ACORD, DAR CUM ?
    6. Cât despre lozinci și veste de toate culorile ne-am lămurit. În România lui KWI, Cîțu, Ciucă, etc., nu au effect. Sunt imuni de la vaccin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viurele...puneti botnita de ciment..prostului!

      Ștergere
    2. Traiasca Generalul, Gabriel Oprea, singurul de la care am mostenit majorari, dupa aia toti numai ne-au terfelit si batjocorit pensiile militare cu manipulări!

      Ștergere
  46. Am facut o mica analiza si am tras oarece concluzii, referitor la clanurile # de la conducerea Romaniei:
    1.Toti sunt nascuti intre anii 1970-1979;
    2.Toti sunt decretei din primele esantioane;
    3.Toti sunt parveniti;
    4.Niciunul sau cel putin majoritatea covarsitoare nu au avut un loc de munca in adevaratul sens al cuvantului;
    5.Majotitatea covarsitoare nu au platit contributii si taxe;
    6.Toti sunt foarte obraznici;
    7.Toti au un nivel de cultura foarte scazut;
    8.Toti sunt plini de ura;
    O asemenea uniformitate nu are cum sa fie o pura intamplare! Trebuie identificata sursa si recrutorul si foarte important ce urmareste.
    Nu ne vad bine, ca tara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. decreteii nu sunt cei din 66, incepand? ...pana la 79 deja cumparai infecundin!

      Ștergere
    2. Decretul a intrat in vigoare la sfasitul anului 1966, 31 oct, tinand seama de caracteristica biologica umana avort/procreare primul decretel nu avea cum sa apara mai devreme de primavara anului 1967. Decretei sunt toti cei nascuti din '67 pana in 1989 cand a fost abrogat decretul. Grosul decreteilor il reprezinta cei nascuti incepand cu anul 1970, de acolo incepe explozia demografica. Impactul major asupra fondului de pensii il vor avea decreteii din generatia Turcan, Citu, Ghinea, Mihaila, etc. ei sunt decreteii cu cheia de gat. Minunea Blonda crede ca decreteii sunt doar cei nascuti in 1966.
      Daca nu ar fi aparut acel decret soarta Romaniei nu ar fi depins de niste imbecili.

      Ștergere
  47. In completare. Spunea Furia Blonda la teveuri plina de ingrijorare ca vin decreteii din urma si ies si fac si dreg. Ea saraca nici macar nu are habar ce e aia decretel si nici nu are habar ca ea reprezinta esenta generatiei decreteilor.
    Cat despre concluziile trase luati istoria inca de la inceputuri, Kovesi, Coldea si pana la alde Turcan, Ghinea & Co. Poate ma insel eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crezi ca peste ceva timp va mai interesa pe cineva viata si opera submediocrilor ”Kovesi, Coldea si pana la alde Turcan, Ghinea & Co”

      Ștergere
  48. Cum vi se pare declarația / propunerea domnului cetățean român de etnie maghiară
    Kelemen Hunor care a anunțat că, în cadrul coaliției s-a înființat un grup de lucru care analizează problema acestor categorii de pensii „SPECIALE”: Pensia ar trebui să fie cel mult 75% din salariul net. Sunt pensii mai mari decât salariul brut şi nu e corect. 16.06.2021 08:42 https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/kelemen-hunor-pensia-ar-trebui-sa-fie-cel-mult-75-din-salariul-net-sunt-pensii-mai-mari-decat-salariul-brut-si-nu-e-corect-1565337

    RăspundețiȘtergere
  49. Deoarece nu am gãsit un Topic mai adecvat,vpi posta aici:

    Se pare cã a apãrut o Decizie Definitiva a CA Constanta in dosarul 3391/118/2020 a unui pensionar SRI vs CPS a SRI. Decizia respectivã vizeaza SF 1450,fãrã alte sporuri.
    Merità verificat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nume Calitate parte
      RĂILEANU MARIN Apelant Reclamant
      CASA DE PENSII SECTORIALĂ A SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII Intimat Pârât

      Şedinţe
      18.05.2021
      Ora estimata: 11:30
      Complet: AM2
      Tip solutie: Schimbat în parte
      Solutia pe scurt: Decizie Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să emită o decizie de actualizare a pensiei de serviciu cuvenite reclamantului, începând cu data de 06.08.2017, cu utilizarea sumei de 1.450 de lei drept cuantum actualizat al soldei de funcţie majorate, pentru fiecare lună a intervalului septembrie 2003 – februarie 2004. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţelor de pensie rezultate în urma emiterii deciziei de actualizare, precum şi a actualizării cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra diferenţelor de pensie de la scadenţa fiecărei obligaţii lunare şi până la plata acestora. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.05.2021.
      Document: Hotarâre 935/2021 18.05.2021

      Ștergere