Un produs Blogger.

marți, august 17, 2021

Legea nr. 168/2020 devine de astăzi legea recunoașterii meritelor personalului participant la acțiuni militare eșuate în Afganistan

214 comments

 


Incepând de astăzi talibanii afgani au ocupat capitala Kabul iar președintele Asraf Ghani a renunțat la putere. Se formează un guvern provizoriu al talibanilor care va fi condus de Baradar, un lider militar taliban. Ambasadele occidentale sunt evacuate de urgență.

Ziua de astăzi marchează sfârșitul oricărei încercări de a impune democratizarea cu forța  a Afganistanului.

Anterior americanilor, că noi și alți europeni am fost pe acolo doar pentru a crea aparența unei mari coaliții internaționale împotriva talibanilor, încercaseră același lucru sovieticii lui Brejnev în anul 1979, dar au trebuit să se retragă în anul 1989 din cauza că talibanii primeau ajutor din partea Chinei și, ironia sorții,  SUA.

In cei 10 ani de prezență românească în Afganistan au murit 19 militari, ultimul în mai 2021, și peste 50 au fost răniți.

La acest tribut se adaugă indemnizațiile de 1000 lei la pensie pentru fiecare militar român care a primit titlul de veteran în teatrele de operații pentru misiuni de cel puțin 120 de zile. 

S-a creat un asemenea titlu doar pentru că printre participanții la misiunea eșuată din Afganistan a participat și Ciucă al nost'? 


214 comentarii:

1 – 200 din 214   Mai noi›   Cele mai noi»
Iulian Mareș spunea...

Ciuca a fost și în Irak...

Cezar spunea...

Rusinos..pentru SUA..!

Iulian Mareș spunea...

Azi, de Sfânta Marie și Ziua Marinei, în Portul Militar Constanța James Bond a fost primit cu onoruri militare. Doar garoafa roșie de la rever i-a lipsit căci puiul mahmur de ghionoaie, cu ciocul prăfuit, se ținea scai de era sa ia una peste botul lui de sugestivă!
*Cred că s-ar fi înțeles și mai bine când prezidente era Primul Betiv al ROU!

**In foto nu este kelnerul de protocol, ci Agentul 007 (case)!

https://www.heldenderfreizeit.com/wer-ist-der-beste-james-bond-darsteller-ranking/

Leon spunea...

Statistica nu este corecta, in cei 19 ani de prezenta romaeasca in Afganistan, parca avem 27 morti si peste 200 de raniti.
Avem si aproxiativ 20 000 de militari activi( veterani in teatre de operatii) care primesc lunar 575 lei neimpozabili ...!

Cezar spunea...

Pardon
Vezi ce ziceam eu ani in urma...

Aurica spunea...

Du-te si ia-ti pastilele ....dar fara alcool!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Ai dosarul toxicologice al conjudeteanului tău?
Ca...fost, am 1 intrebare:
-SIE, DIM, SRI i-au ascuns prezidentului problemele nașpa din mapa Cîțului?

*Dacă au fost onești, cum și de ce l-a acceptat ca MF, Premier, Președinte PNL?
Ca sa-i lege sforile de mâini sau pt că "James Bond" are el sfori la mâini și picioare?

Huhu Rezea spunea...

Se presupune că serviciile noastre nu sunt antinaționale. Actiunile Câțului sunt antinaționale.
In calitate de ministru al finanțelor cui a plătit în avans in 2019 datoria pentru achizitionarea de tehnică militară, cu risca de a torpila deficitul bugetar moștenit de la Teodorovici?
Lasarea puiului de ghionoaie cu gâtul gol pare a fi o operațiune a unei structuri apropiate de Ciucă al nost.

y spunea...

Constituția româniei, ARTICOLUL 118
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. [...]
Sau, mai degrabă RUȘINE armatei române, care a prezentat „onorul militar” pentru un pumn de penali, străini și alogeni, care nu mai reprezintă interesele țării și au confiscat armata pe „persoană fizică autorizată”. Armata s-a compromis de mult timp, la 1 decembrie s-a văzut fără echivoc, ea nu mai „servește patria” și poporul, ea ajuns să presteze exclusiv în interesul stăpânilor coloniei.
Unde a fost poporul în discursul plăvanului? Doar nato, ue, sua, înțepare și înarmare ...
Un spectacol grotesc, penibil, josnic, jegos, cu limbaj de lemn uscat, fosilizat, o parodie.
Și voi mai sperați la mărirea pensiilor militare de la ăștia? Așteptați de la 01 septembrie!
P.S. Și tot nu vă întrebați de a fost scos tricolorul și adresa din noua carte de identitate? Sau v-au satisfăcut explicațiile oficialilor neomarxiști?

Iulian Mareș spunea...

Adică...
"Şi încă o dată noi gândim la fel
Simţim la fel, traim la fel
Şi nimeni n-are cum să ne doboare
Nici lumea nu mai pare mare
Când noi doi gândim la fel
Simţim la fel, traim la fel."

Iulian Mareș spunea...

Y,
Vrei sa spui ca jucătorul la ruleta de la Cazinoul din Monte Carlo este parte la cei 1 % din sumele împrumutate sau pe modelul US Cîțu va da teapa planetei nereturnând niciun cent creditorilor de la care a împrumutat 54 mld €??

y spunea...

O mână de luptători dârji, ce cu greu poate fi numită armată regulată, dar cu o voință de neclintit și o hotărâre de fier, care nu a vrut să-și plece nici măcar fruntea în fața cotropitorilor, a luptat timp de 40 (patruzeci) de ani împotriva a două imperii și a ieșit învingătoare.

Fără cine știe ce echipamement și armament, fără vreo tehnică sofisticată și aproape singuri în lupta lor din ultimii 20 de ani, nu numai că au ținut piept armamentului hytech/highend, bombardierelor B-52 și avioanelor Spectre, dronelor de recunoaștere și bombardament, bombelor cu grafit, cu uraniu sărăcit, „Fire Shadow” și cireașa de pe tort. „mamei tuturor bombelor” - bomba GBU-43 de peste 10.000 de kilograme, dar au reușit să înfrângă și să alunge din țară, cea mai putenică alianță militară din lume. CUM au reușit oare?
Din păcate, americana nu au folosit arma secretă, rambo de nasiriyah, că altfel stăteau lucrurile acum.
O analiză, sau mai multe, pe un blog similar :) http://thesaker.is/taliban-entered-into-kabul/

P.S. Aud că, după ce o să-și tragă un pic răsuflarea și o să servească un mic dejun frugal cu ceva curmale și ciocolată energizantă lăsată cadou de americani, vor organiza niște excursii tematice prin evropa să facă cunoștință cu valorile occidentului, democrație, libertate, alea alea. Or bate oare și la poarta cotroceniului?

Huhu Rezea spunea...

Luptătorii afgani nu au primit solde și indemnizații precum mercenarii.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Iulian, ca pe maidan poate maine, poimâine ne trezim cu o stire baro si nemișto ca Flocea Câțosu a jucat imprumuturile la ruleta la Monte Carlo, ca deja a aparut o altă stire penala despre puscariasul Câțoială, ce a avut un alt procest destul de nasol si indigest, in care a fost implicat in State, cand era ros in coate, ca s-a imprumutat de parale din banci, in rate, si a tulit-o pe metoda jmechereasca fara sa plăteasca, gulva de pe centuriu, Aluna Burghiu sarind de curpeni in sus pentru nașparliu, sa-l apere ca-i nevinovat ca un dulap, ca a uitat, ca e dobitoc si prostanac dar n-a furat, decat ca a uitat de datorie din cauza sevrajelor de bautura ingerata in sugativa-i pâlnie!
@Azi, aproape sa-mi cada clanța, cand am vazut la ceremonia de la Constanta cum cel mai giganticus scarbavnicus mădularus, de pe Terra si din Cosmos, purta pe prepuțus un noir papionus, ginanticul mădular fiind in serviciul de chelner-tal! Ce bine e sa fii spanzurat si in acelasi timp un chelner gulerat-papionat, ca obții spagi particolare de la clienti mangă beți si salariu garantat de la stat!

Dancapitandeplai spunea...

Subiect abordat intr-un mod penibil, vadit subiectiv. Asa cum sunt majoritatea subiectelor de foarte mult timp. Nu vedeti ca sunteti doar o mana de oameni care urlati precum cainii la luna? Vreti bani, bani si iar bani. Cand veti merge acolo unde au fost cei ce primesc imensa suma de 1000 RON, o sa ii primiti si voi. Cu ce va deranjeaza???????????????? Ii platiti voi??? Rusine pentru modul lipsit de onestitate in care ganditi.

Liviutatarush spunea...

https://www.google.com/amp/s/www.impact.ro/exclusiv-scandal-imens-in-mapn-sumele-uriase-pe-care-sute-de-militari-romani-le-au-pierdut-din-cauza-soldelor-calculate-gresit-81536.html/amp

Calinmihaib12 spunea...

Y:..afganii,(ca și vietnamezii)..,sunt susținuți logistic ..de "dușmanii.. dușmanilor"..lor..!, așa că războaiele.. "în câmp"(.teren..)nu prea mai au sorți de izbândă..în zilele noastre. .!=pt. că au devenit.."războaie de uzură"..și risipă de.."TOTUL"..!

M spunea...

Foarte urâte jignirile la adresa camarazilor noștri. Nu mai vorbesc de lauda adusă talibanilor. Vă plac? Mergeți în Afganistan și trăiți acolo!

Ar trebui să vă fie rușine!

Huhu Rezea spunea...

Camarazii dtale au primit degeaba sambria de mercenari. Au înfrânt-o in fata unor patrioti care timp de 40 de ani s-au luptat pentru eliberarea tării de sub rusi si anericani.
Pacat de cei care au pierit pentruo cauza straina de Romania.

Viorel spunea...

Domnule Dancăpitandeplai, penibil este comentariul dumneavoastră iar rușine trebuie să vă fie de asemena. Acea mână de oameni care urlă la lună, urlă pentru că:
- Of., M.M. sau Sof. Dancăpitandeplai pleacă în misiune individual, cu propriul B. sau detașat / mutat temporar la un alt B. pentru completare plecare misiune;
- În cazul Of. Dancăpitandeplai, fraierul de M.M. sau Sof. îi execută atribuțiunile de serviciu fără a primi nici un beneficiu pentru că împuternicirile se fac pe categorii de personal (cazul meu: Of. plecat, eu cu munca, Of. fără a avea habar de activitatea biroului și fără a întocmi sau semna vreun document primea indemnizația de comandă / de 3 ori câte 6 luni / ordin de la eșalon, nu se pricepe așa că baza este în voi, eu cu un alt coleg);
- Fraierilor care au stat în țară și au muncit Guvernul Cîțu mână în mână cu ministrul Ciucă a avut grijă să le / ne înghețe salariile (art. I) și pensiile (art. IIIV) din OUG nr. 226/2020;
- Celor care ați fost plecați în misiuni v-a introdus mișelește Legea 168/2020 prin care la art. 12 lit (b) cei aflați în activitate primesc 25% din salariul minim brut pe țară (575 lei lunar în 2021) și lit. (c) câte 1.000 lei la pensionare.
Ce activitate desfășurați dumneavoastră lunar în plus față de atribuțiunile din Fișa postului pentru a primi pe lângă soldă și această indemnizașie de 575 lei pe lună până la pensie, mărită an de an prin creșterea salariului minim brut ?
În T.O. ați primit o soldă foarte bună, în țară familia primea solda mai mare ca la plecarea în misiune datorită celor 2 sporuri, veniți din T.O. și mai primiți și indemnizație. V-au dat și decorații, ce altceva mai vreți. Să vă mulțumim cumva pentru sacrificial făcut ? Noi cu munca, voi cu banii ?
De ce Legea nr. 168/2020 nu a intrat în vigoare de la 01.01.2022, adică să fie și ea înghețată. Pensiile la civili înghețate, la militari la fel, salariile de asemenea, numai dv. cei cu 4 c…e primiți de toate. Sunteți excepția de la regulă.
Domnule Dancăpitandeplai. 75% dintre cei ce au fost în misiuni individuale sau T.O. își merită cei 1.000 lei. 1.000 de lei și doar atât. Litera (b) din art. 12 / Legea nr. 168/2020 trebuie abrogată. Ceilalți 25% au fost piloșii care nu îndeplineau condițiile conform statului de organizare al structurii respective, după care începeau să sune telefoanele. Dacă X nu ajunge la testare / verificare, măciuci băiatule.
Ia propuneții domnului ministru Ciucă / prim ministru Cîțu ca de la 1 septembrie să aplice metoda Cioloș. Prin derogare de la art. IIIV din Legea nr. 226/2020, a art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 și art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, pensile militare și civile se indexează cu 10%. Mai puțin vouă cei din T.O.
Nouă ne îngheață pensile și vouă vi le mărește. Asta nu este discriminare ? Vă este sau nu rușine, dumneavoastră și nu nouă ? Nu mai vorbesc de penibil.

un oscar = o pensie spunea...

DA,ii platim si noi pe mercenarii care s-au plimbat prin desertul afgan nestiind ce e cu ei pe acolo,ei vroiau doar miile de dolari patati de sange

hankook spunea...

Pentru pensionarii meletari care sunt personaje in fabula "Vulpea si strugurii", le spun ca da, unii au dat spaga sa plece in misiuni, dar asta la "inceputuri" , ulterior era invers, adica se completau locurile destul de greu pentru ca multi aveau misiuni destule si erau constienti de pericole....noi am facut parte din coalitie, decizia de retragere a fost a "marelui licurici" la fel cum deciziile in teatru erau luate tot de el...militarii romani asa prost echipati si dotati cum au fost la inceput si-au facut datoria, iar daca au primit diurna pentru asta si ulterior o indemnizatie asta nu inseamna ca nu le merita...de aia pensionarul militar e cel mai prost biped, pentru ca il intereseaza sa moara capra vecinului , nu o sa o ingrase pe a lui...si ne mai miram ca ne penetreaza non-stop politicul...vai de steaua voastra !

Calinmihaib12 spunea...

..pe CNN..se pomenea de o..alternati vă(..oare la ce..?)..de a trimite ..zeci de mii de.."trupe"..în AFGANISTAN..!

Iulian Mareș spunea...

Nu exista, analizand curat, cauze straine ROU intr-un tratat/alianta sau coalitie!
Sa asteptam sa elaboreze analistii specializati un pdv cu cauzele si optiunea politico-militara a decidentilor! Poate si-au exprimat dorinta altii pentru democratizare si aducerea tarii din stadiul uniuni tribale la capitalismul consumatorist: India, Kina, poate reuseste Koreea de Nord!
Oricum mujahedinii nu sunt aceeasi cu talibanii!

Iulian Mareș spunea...

”De câteva luni, un nou scandal mocnește în interiorul structurile de apărare ale României. De data aceasta, sute de militari din toată țara susțin că le-au fost încălcate drepturile salariale și că au salarii mult mai mici decât ar trebui. Mai exact, militarii susțin că statul, folosindu-se de anumite tertipuri și neclarități din Codul Muncii și din legile speciale cu privire la salarizarea angajaților, le calculează greșit soldele în mod intenționat, iar salariul încasat este mult mai mic decât ar fi corect. Fără să stea prea mult pe gânduri, angajații MAPN au decis să nu mai permită niciun fel de abuz. Eu au apelat la serviciile avocatului Ionuț Florin Pascu, pentru a da în judecată Ministerul Apărării Naționale și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

”Statul nu a respectat contractul cu militarii”
Dan Băzăvan, maior doctor inginer în fizică, fost ofițer MApN, un militar cu peste 20 de ani de experiență, a acceptat să vorbească despre toate nedreptatea la care el consideră că sunt supuși angajații MApN: “Militarii merită soldele pe care ar trebui să le primească pentru că depun niște eforturi imense. Puțini sunt cei care știu ce înseamnă serviciul militar, ce înseamnă privațiunile serviciului militar, ce înseamnă viață grea în tabere, aplicații, exerciții sau teatre de operații. Le merită fiindcă ei contribuie din plin la bugetul de stat cu taxe și impozite, la fel ca orice angajat oprindu-li-se atât CASS cât și CAS și impozit lunar, plus cu “sacrificiul suprem”, căci au jurat credință patriei lor, România. Familiile acestora nu se bucură de ei în weekenduri, sărbători legale, zile onomastice etc.

De ce se duc militarii în instanțe să își caute dreptatea? Pentru că statul nu a respectat contractul cu aceștia, le-a calculat soldele în temeiuri de drept abrogate, nelegal, după ureche. Le-a calculat pensiile nelegal și le-a confiscat Ordinul Meritul Militar de care ar fi trebuit să beneficieze la pensie ca o recunoastere a meritelor a fi rezistat in sistem, a privatiunilor serviciului militar, ca o recunoaștere a sacrificiilor facute, acesta neregăsindu-se în solda lunară (ce trebuia sa fie calculat separat și adăugat la pensia neta rezultata fara a fi diminuat sau anulat asa cum au interpretat toate casele de pensii sectoriale in mod eronat) ca exigenta a art. 11 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militarei, precum si pensia suplimentară (ce de asemenea trebuia calculata separat si adăugată pe pensia neta rezultata, exigenta a art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat) la care au contribuit lunar ani la rând.

Da, militarii contribuie lunar cu taxe și impozite și la pensie, nu cum cu rea-credință au afirmat politicienii de ani de zile. Militarii plătesc taxe și impozite la fel ca orice cetățean al țării, dar politicienii și-au bătut joc de ei și le-au confiscat și ultima fărâmă de demnitate. De aceea mulți se judecă și mulți câștigă în instanțe aceste drepturi legale ce nu trebuiau să le ceară pe calea unei acțiuni în justiție. Eu sunt unul dintre ei. Eu am castigat cu MApN mai multe procese, am reușit chiar sa execut silit MApN și încă o unitate militară. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat MApN pentru mai multe fapte de discriminare împotriva mea, pronunțând Hotărârea nr. 333/05.09/2018. Iar lupta nu s-a terminat. Chiar și după trecerea în rezervă, sistemul continuă să-și bată joc la propriu, refuzând aplicarea legii. Servesc patria, cetatenii ei si în niciun caz politicienii.”

Leo spunea...

S-a auzit că trebuia chiar să dai șpagă ca să ajungi pe acolo în "emirat".

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/talibanii-anunta-finalul-razboiului-din-afganistan-puterile-straine-nu-vor-repeta-experienta-esuata_1946124.html

spiritul lui Haret spunea...

Ar trebui sa va dea de gandit ca la o adica ne apara altii.Bucuria drogatilor.Iar macul va domina zona araba.

Leo spunea...

Da , dar au primit mac rafinat și bun de prizat..........

M spunea...

"Au luptat pentru bani" Aaaa.... că dumneavoastră vă duceați la serviciu din conștiință! Propaganda rusă insistă pe mizeria asta: militarii NATO sunt mercenari! Sa mori tu Putin? Ai tăi lupta pentru Maica Rusia și nu îi plătești?

"Alianță" înseamnă să lupți alături de aliatul tău chiar daca războiul respectiv nu este al tău. E mișto să ne asigure "Poliția aeriană" "mercenari" din alte țări NATO!!!???

Talibanii - patrioți? Asta e cea mai tare gluma! Un grup violent, rămas in urma vremurilor care dorește controlul resurselor.

Ca sa va dau un exemplu de la noi: o minoritate reprezentând 4% din populație, violentă, intransigentă în idei și clamând că reprezentă o categorie social "superioară" conduce o țară întreagă.

Camarazii noștri au luptat și și=au făcut datoria față de țară și față de popor. Căci poporul a ales conducătorii politici care decid acțiunile armatei. Militarii din armatele implicate în Afganistan au avertizat despre posibila revenire la putere a talibanilor dar factorul politic a decis retragerea. În speță, domnul Trump! Militarii au executat ordinul! PUNCT!

luchy19 spunea...

Mizerabil articol. Citeam cu interes articolele postate , dar începând de astăzi nu mai am pentru ce. Frustrări, invidie, răutate. Rușine.

Dancapitandeplai spunea...

Viorele, din ce inteleg, ai fost un vajnic majur de birou care traieste si acum cu impresia ca a dus unitatea in spate si ca ofiterii sunt de prisos prin armata. Gandire tipica de subofiter. De ce nu te-ai pregatit sa devii ofiter si dumneata daca ai fost chiar asa o capacitate???Ai fi primit si indemnizatie de comanda si ai fi fost avansat gheneral. Ia propuneti-i (data viitoare sa nu uiti cratima)...Si apoi, curajosule, de ce ai preferat sa stai langa oala cu sarmale in loc sa iti misti uniforma prin desert??? Sau erai dintre cei langa care trebuia sa stea ofiterul ca sa nu intoarca arma in poligon cand aparea un incident de tragere??? Toate categoriile profesionale lupta cot la cot pentru drepturi. La noi, este imposibil sa nu apara frustratii si oportunistii pe firmament ca sa isi linga public ranile trecutului. Sa iti fie rusine.

Dancapitandeplai spunea...

Huhu Rezea, dumneata bag seama ca desfasurai activitati la cheremul propriu in timpul serviciului. Toti participantii la misiuni externe au executat ordinele primite, simplu. Cat de amalgamat poti gandi ca sa ii numesti mercenari pe militarii romani??????????????? Asta este o reala lipsa de respect inclusiv fata de institutia in care ai activat. Pacat! Orice alt comentariu este de prisos.

Huhu Rezea spunea...

Mercenarii care nu-și recunosc statutul n-au decât să părăsească blogul. Cu o mie de lei lunar îți convine să fii ipocrit.
Definiția mercenarului:

Un mercenar este o persoană care este special recrutată în țară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat, care ia parte la ostilități în special în vederea obținerii unui avantaj personal și căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerație superioară aceleia promise sau plătite combatanților având un grad și o funcție analoge în forțele armate ale acestei părți; care nu este nici resortisant al unei părți la conflict și nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; care nu este membru al forțelor armate ale unei părți la conflict și care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forțelor armate ale statului respectiv.

Ca urmare a faptului că mercenarul are ca principală motivație banii, termenul în sine a căpătat o conotație negativă.

Leo spunea...

Sinecuristul politrucizat (și dgia-ul 2630-ul lui) nu au știut despre aventurile puiuțului WOODY în USA. Ionică "p.lă mică", nu s-ar fi afişat la poză printre cei mai fideli susținători ai lui woody. Dacă pică woody pică și "p.lă mică". De asta e important să pice woody. Pe de altă parte și cu woody în continuare la guvernare, psd-ul poate să doarmă liniştit că+i face woody treba. "Dormi liniștit , woody lucrează pt. tine"......

Leo spunea...

Stelică , te referi la "academia" 1261 de la Pite;ti ?
La MFA și grădinițele au devenit "academii" , pline de doctorași și doctorițe.

Mihai spunea...

@ Huhurez
Aci ai dreptate .Si daca o spun eu ,chiar ai dreptate.

Dancapitandeplai spunea...

Huhu Rezea, Dex-ul explica doar termenii, nu ofera si argumentele necesare unei dezbateri, Care este lwgatura ilogica pe care o insinuati intre militarii romani participanti la misiuni externe si mercenari??? Ori argumentati ori lasati vorbele goale deoparte. Sau descoperiti subiecte de "contrabansa" ca sa animati mortaciunea asta de blog? Riscati cumva sa pierdeti cascavalul din reclame si hartuiti adevarul si bunul simt cu tampenii???

M spunea...

@Huhu Rezea

"care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forțelor armate ale statului respectiv."
😂

Au fost trimiși de statul român, parte în conflict în baza sistemului de alianțe!

Hai, domnule, sunteți un bun cunoscător al legilor! Știți că nu au fost mercenari. Sunteți doar nemulțumit de anumite avantaje de care au beneficiat!

Pe drumul vieții apar răspântii. Poți să o iei la dreapta, la stânga sau să mergi înainte. Unii au ales un drum, alții altul, cu bune și cu rele!

Un singur aspect, mai mult tehnic, este de reproșat: avantajele acordate după misiune. Legile ar trebui să se aplice numai pentru viitor și în ceea ce privește condițiile de acordare și în ceea ce privește beneficiile (pentru previzibilitate și pentru decizii informate).

În rest, să fie sănătoși!!!

Viorel spunea...

Dancăpitandeplai, răspunde la ce te-am întreba și nu veni cu baliverne. Ce activitate desfășurați dumneavoastră lunar în plus față de atribuțiunile din Fișa postului pentru a primi pe lângă soldă și această indemnizașie de 575 lei pe lună până la pensie, mărită an de an prin creșterea salariului minim brut ? S-au înghețat sau nu toate veniturile anul acesta ? Chiar dacă legea a intrat în vigoare în februarie data de aplicare trebuia să fie 01.01.2022 sau când ne vor dezgheța și nouă pensile.
După cum afirma cineva pe blog, ați fost în T.O. în jur de 20.000 de militari. Înmulțiți 575 x 12 = 6.900 lei / an x 20.000 = 138.000.000 lei. Da. Sunt banii noștri luați prin înghețarea pensiei și neacordarea indexării cu 3,8%. Câți pensionari militari sunt domnule Dan Căpitan ? Între 60 – 80.000. Nici cei de la CPS nu știu exact. Împărțind cei 138.000.000 la 60-80.000, ajungeau banii pentru indexare la toți M.M. și Sof. sau la toți pensionarii câte 200 lei ? Ajungeau. Numai că domnul Ciucă a preferat să vii dea dumneavoastră (unora ca dv.) care i-ați lustruit bocancii în deșert (cort). Nu am plecat în misiune pentru că nu am avut pile ca și tine sau nu am vrut să dau șpagă (afirmate de foști colegi plecați cu alte structuri). Iar în misiuni, nu toți sunteți perfecți, aveți și voi defectele / abaterile voastre (povestite tot de voi, luptătorii lăudăroși). De curiozitate intereseazăte despre asistenta din Brăila ce a murit în misiunea Mogadișhu / Somalia (situație povestită de Sof. plecat în misiune și căruia i-am ținut locul în țară, trecut apoi în rezervă că știa prea multe). Rușine să-ți fie ție. Eu în locul tău cei 575 de lei i-aș dona luna lui Cornel spre exemplu care are o pensie de 10 ori mai mica decât solda ta.

Leon spunea...

@M, te rog sa fi prezent la Ciolpani si sa transmiti Felicitarile noastre pentru modul admirabil in care au castigat lupta cu Focul din Grecia:
https://www.gds.ro/Actualitate/2021-08-16/pompierii-romani-se-intorc-din-grecia/

Viorel spunea...

Hankook. Vorbești prostii și te contrazici singur. Petine nu te penetrează politicul pentru că (redau cuvintele tale): „iar daca au primit diurna pentru asta si ulterior o indemnizatie asta nu inseamna ca nu le merita...”. Cu ce ești tu și alții mai deștept decât noi pensionarii pentru ca tu să primești anul acesta indemnizație / 575 lei / lună (țara e săracă spune Cîțu și Ciucă) iar nouă să ne înghețe pensiile. Adică tu meriți indemnizația pentru 120 zile misiune (ex.) iar eu pentru 36 de ani de muncă nu merit indexarea de 3,8% adică 119 lei ?

M spunea...

Important este să vedem ce țări vor recunoaște "puterea" de la Kabul!

În plus o să fie interesant dacă talibanii vor continua războiul cu Statul Islamic (ISIL).

Huhu Rezea spunea...

Daca si armata regulata s-a predat se incearca o reconcilere nationala similar cu ce s-a intamplat la noi in 90.
Afganii trebuie lasati sa decida ei prin alegeri libere.

Iulian Mareș spunea...

Posibil drone în locul trupei...!

Iulian Mareș spunea...

Niciodată, în toată istoria noastră, precum și în vremurile ce vor veni nu ne-au aparat alții ci ne-au ajutat. Noi nu am stat și am privit...
Îți repet: ieri, azi și nici mâine EU în totalitate nu poate face fata unei agresiuni ruse! Fa raportul de forte cantitativ și calitativ! Atunci, putem noi singuri? Cât timp?

ifrim spunea...

Nu este deloc mizerabil articolul.Cei ieșiți la pensie recent vă dă mâna să elogiați cu pensiile triple față de cei ieșiți mai demult.Din cauza cheltuielilor neperformante cu teatrele de operații s-a scos de pe lista de priorități îndreptarea inechităților,actualizarea pensiilor vechi.Avocații când câștigă un proces pe lângă onorariu mai prevad un procent de succes când pierd nema.Așa și la militari ,pierzånd ostilităție nu beneficiezi de pradă de război darămite să grevezi bugetul armatei pe toată durata vieții.Regret că nu putem fi pe aceiași lungime de undă și-n corcodanță dar fiecare-și exprimă punctul de vedere că d'aia-i democrație!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Nu ma așteptăm la o asemenea interpretare...
200 € modifica realitatea?
Fiecare detașament plecat în misiune a acționat în baza unei legi anuale privind forțele și mijloacele participante în TOpEx de către Parlament!
*Nu stau sa explic uriașul câștig profesional în urma acestor misiuni...

Iulian Mareș spunea...

Actional totul a fost stabilit de Trump și liderul talibanilor acum câteva luni în urmă.
Urgentarea acțiunii talismane are în spate interesul altora: Pakistan, Kina, Iran!
Asa vom vedea și noi Evul Mediu cu AKM nu cu sabia!

Periamu lucica spunea...

Corect si drept

Huhu Rezea spunea...

Legătura între actualii veterani în teatrele de operațiuni și mercenari este dată de bani.
D-ta nu puteai să participi în teatrele de război decât în calitate de reporter.
Am citit pledoariile pro domo pe care le-ai tot aruncat in spatiul public pentru acordarea unor recompense financiare celor care au participat în TO, impingândul pe Ciucă al nost'să se recompenseze singur, după ce presa militară i-s construit pedestalul de erou în TO.
Ca om de presă ar cam trebui să evaluezi corect ce înseamnă 25 de milioane de accesări pentru un blog.
Oricum, această indemnizație de veteran în TO nu va avea o existență prea lungă dincolo de mandatul lui Ciucă.

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Crezi că cei care au plecat în plină pandemie la sparanghel în Germania... nu au plecat cu știința autorităților prea plecate marilor puteri?
Da, singurul câștig pentru cei plecați în teatrele de operațiuni a fost pregătirea de luptă în condiții reale. De ce trebuiau să primească indemnizații viagere pentru asta?
Datoriile create de guvernele în care a activat Ciucă al nost' trebuie plătite de viitoarele guverne succesoare. Acele guverne vor constata că Ciucă a grevat bugetul cu indemnizații de veteran în misiuni eșuate.

Calinmihaib12 spunea...

.LEO: (h:08:13)
..🧠..👏..👍..🥶..👹..!

M spunea...

@Leon

Multumesc. Accesul la festivitati este restrictionat la cei invitati.

Dar, cu permisiunea dumneavoastra am sa transimt felicitarile pe forumul pompierilor militari in rezerva. Va asigur de intreaga mea consideratie!

Iulian Mareș spunea...

Sunteți sigur xand faceți un asemene enunt: "Din cauza cheltuielilor neperformante cu teatrele de operații s-a scos de pe lista de priorități îndreptarea inechităților,actualizarea pensiilor vechi"?
Eu am o alta părere..., dar, ma rog, fiecare poate gândi și exprima ceea ce considera!
Însă, va rog, sa îmi dați voie sa pot gândi și eu astfel: noua nu ni se marea soldele de funcție și grad pt că ministerul plătea OUG-7, în loc sa facă precum bulgarii?
Repet, pot gândi asa, însă nici măcar o miime de secunda nu mi-a trecut prin cap o asemenea riposta!

Iulian Mareș spunea...

Ce anume?

M spunea...

@Huhu Rezea

Da, 100% corect. Acum "alegeri libere" e un eufemism pentru zona respectiva. 😂😂 Nu uitati, indiferent de hartile colorate, nici talibanii nu au si nu au avut niciodata controlul absolut. Sunt 14 etnii parca, organizate pe triburi, cu sefi locali care azi recunosc puterea X, maine o recunosc pe Y dar aceste schimbari locale sunt prea mici sa faca stire pe agentiile de presa!

@Iulian Mares

Prevad o recunoastere a puterii talibane de catre Turcia si Pakistan. Albania si Kosovo s-au oferit sa gazduiasca "migranti afgani" ceea ce v-a duce si mai mult la schimbarea influentei crestine in Europa.

Unii se bucura pentru ca "si-au luat-o americanii". Eu nu vad motiv de bucurie. Lumea a devenit si mai complicata.

Huhu Rezea spunea...

Mares
Nu s-au mai mărit soldele de grad și funcție din ură față de pensionari, ca să nu le actualizeze pensiile conform legii.Atunci nu prea aveau curajul să suspende/elimine actualizarea.
In schimb, pentru activi, blocarea soldelor de grad de funcție a fost compensata cu duiumul prin alte sporuri, sporuri care, potrivit legii, nu conduceau si la actualizarea pensuiilor in plată.

Iulian Mareș spunea...

Era o replica... Nu am spus ca eu gândesc asa.., kiar din contra, pt ca unii fac socoteli aiuristice!

M spunea...

Presa, citând diplomați ruși la Kabul, afirmă că fostul președinte a fugit din Afganistan cu 4 mașini cu bani.
Avea atât de mulți că nu au intrat în avion și a trebuit să îi lase pe pista aeroportului. 😂😂😂

Au rușii ăștia o imaginație! Dar la un popor incult, în mare majoritate analfabet, cred că prinde! Oricum, rușii își mențin prezența diplomatică în Kabul de unde tragem concluzia unei relații bune cu talibanii.

Alexandru spunea...

Felicitări dle Y, ptr cuvintele așternute aici!

Alexandru spunea...

Aurica asta, este unul din cei care a fost în TO de n ori, la loc călduț și la iarba verde, pe pile și relații , infanterist stelar. El credea că se da ptr fiecare ieșire în TO cate 1000 de lei 😅🤣😅

hankook spunea...

Huhu, ce ai vrea si tu sa fii murdar de struguri pe la nas !!!!!!! Vise, taticu !

hankook spunea...

Bre, nea Viorele , si eu sunt pensionar ca matale ! Misiuni externe in teatre de operatiuni militare au fost cu duiumul, imediat dupa galceava din '89....daca matale te-ai multumit sa plimbi hartiile prin unitate sau se vanzolesti doar prin poligoanele tarii, nu e nimeni vinovat ! Experienta si adrenalina se capata/gaseste doar "afara",in mediu real, restul e can-can ! Apropo , am 30 de ani de cascheta si 57 de ani vechime cumulata...asanarea, bat-o vina , sa nu zici ca si aici trebuia sa fiu pe langa ! Sa fii sanatos !

Iulian Mareș spunea...

M,
Nu mai e la butoane frumoasa pitica bolsevica a Germaniei ca precis lua 1 milion?
...poate Victor Orban sa dorească câteva sute de mii?...🤣😂😜🤪

M spunea...

@Iulian Mareș

S-a dezvăluit secretul succesului talibanilor:
au promis eliminarea pensiilor speciale și desființarea SIIJ.
😂

Al Jazeera spune chiar acum că o cercetare sociologică făcută în Afganistan acum câteva luni arătau că 85% din afgani nu doreau o întoarcere a talibanilor. Culmea! Exact 15% a avut și USR! Deci nu îți trebuie majoritate pentru a lua puterea!😂

Viorel spunea...

Hankook. Nimănui dintre noi cei ce am făcut Școala Militară înainte de 1989 nu ne-a trecut prin cap că Nea Nicu va cădea vreodată. Fiecare ne-am ales arma și specialitatea militară în funcție de liceul făcut (cazul meu, nu știu alții). Prima treaptă Liceu Economic și de Drept Administrativ, treapta a II-a Liceul de Alimentație Publică Iași. M-am făcut intendant (initial m-am înscris la M.M. bucătari / am renunțat fiind sfătuit de unchiul meu milițian la Timișoara / într-o unitate=un singur M.M. bucătar, nu mai prinzi garnizoana X în vecii vecilor). Am terminat al 2-lea. Singurul loc în Moldova a fost la Galați unde am lucrat 14 ani. Câți INTENDANȚI pot pleca într-o misiune ? 1-2-3 și ăia cu pile și șpagă. Arma / Specialitatea Intendență, ca și a ta de alfel Geniu (+ curs EOD / obligatoriu în ultimii ani pentru participare asanare) nu se poate compara cu Infanteria (Pl., Cp., B.), deci mai multe funcții, mai multe șanse de participare fără a fi „obligat de alte împrejurări”. Inclusiv, voi geniștii ați participat cu SU sau altă structură la descoperirea și dezamorsarea bombelor artizanale. Cât despre asanări = poate un incident la 10 trageri (aruncare cu grenada defensivă, ofensivă sau confecționarea unei amorse și aprindere unei încărcături de trotil). În rest asanarea era o simplă mimare pentru a beneficia din punct de vedere financiar în luna respectivă cât și de încadrarea în grupa de muncă „alte condiții”. De aici rezultă 57 de ani vechime cunulată.

Dancapitandeplai spunea...

Huhu Rezea, instinctul iti joaca feste majore. Reporter am fost doar prin clasa a X-a, in cadrul brigazii artistice in liceul militar. Asa ca esti departe de adevar. Daca am sustinut ideea recompensarii pt misiunile din TO, am facut-o din pura convingere. Asa cum sustin si ideea ca ajutoarele primite la iesirea la pensie sunt un drept firesc al militarilor, in pofida faptului ca eu nu am primit sutele de milioane pe care marea parte a celor ce critica "mercenarii"i-au papat de mult. Cascaval gros ce e drept, numai ca voi aveti vad mintea incetosata. Apropo, pe cand un articol impotriva acordarii ajutoarelor? Ca de...voi v-ati luat malaiul altii cu...de-ale armatei. Si, ca sa finalizez comanda, 20 de milioane de accesari, este o exprimare nefericita cel putin, ca sa nu zic aroganta fals intelectuala. Pai numara si dumneata personajele comentatoare constant si o sa vezi ca sunteti doar vro' douaj' de compozitori pe-aci. Fii domnulerezon ca nu suntem toti fraierici. Sanatate maxima!

Alexandru spunea...

Dancapitandeplai,la război un glonte rătăcit ( din spate ) te poate ucide! Ai grija, nu-i frumos sa jignești in halul asta! Se pare că ai fost un ofițer cf zicalei " dormi în pace țara ofițer te face"!

Huhu Rezea spunea...

@Dancapitan
Eu nu am ieșit neterminat din armata ca să primesc solde compensatorii. De altfel, s-au acordat doar vreo 2 ani, cât timp au fost in vigoare dipizitiile din L 284/2010.
Asa se va intampla si cu indemnizatiile pentru veteranii in TO, pentru ca nici acestea nu sunt drepturi garantate.

Viorel spunea...

Dan Căpitan. Aproape toți pensionarii din perioada 2011-30.06.2017 nu și-au părimit ajutoarele la trecerea în rezervă. Inclusiv eu. De ce domnul Ciucă (Șef al S.M.G. / S.M.Ap.=omul care a condus armata 5-6 ani de zile a tăcut ca mutul în fața ministrilor Ap. și nu a ridicat problema deși încă din 2015 conducerea M.Ap.N. a trimis ordin tuturor U.M. să-i înainteze o situație cu personalul trecut în rezervă, nr. soldelor, valoarea totală pentru a avea o situație exactă a impactului bugetar adunat în timp urmând ca situația să fie actualizată și raportată la fiecare trecere în rezervă ? Pentru că dânsul nu avea nimic de câștigat, mai avea până la pensie, îi convenea funcția, apoi cea de ministru și l-a durut în pix. Când i-a venit și dânsului rândul la tain, a elabotat Legea 168/2020. Cașcavalul gros l-ați primit voi și nu cei ce au sau nu au primit deloc acele „sute de milioane”. Un mizilic în comparație cu voi cei cu 3-5-7 misiuni în T.O. Banii noștri de ajutoare s-au dus pe cheltuielile voastre. Iar dacă nu-ți place blogul domnului Huhu Rezea, comentează la TV sau în presă, acolo să te văd ce vorbești și despre ce vorbești. Păi numai o misiune în Congo de 1 an = 60.000 dolari aproximativ 50.000 E, plus solda în țară, nu-ți este de ajuns, mai vrei și 1.000 lei. Câte o ținută de ceremonie (una albă sau alta bleumarin cu pantofi negri acordată din 4 în 4 ani cum era pe vremuri nu vreți ?) Ne punem noi cu voi ? Vă mai ajunge cineva la vârful nasului ? Ți-ai făcut plinul și ai tăiat-o la pensie. Nu generalizez, unii își merită banii (solda din TO, de acasă și cei 1.000 lei la pensie / cu indulgență și atât). Spun acest lucru pentru că știu ce păpușari am trimis în misiuni. Habar nu aveau pe ce lume trăiesc. Dar suna telefonul și misiunea era gata.

Alexandru spunea...

Aveți dreptate dle M, toate acestea se datorează mocanului de Ciucă, care a făcut această discriminare între militari. O jigodie ordinară care și-a văzut doar interesul material și politic, o scursoare de om!

Leo spunea...

Alexandru
Bine punctat
👍

Mihai spunea...

Măi astia care va dati " luptători veterani" de 2 lei si in mod greșit de 1000lei/lună prin implicarea mediocra si in detrimentul miilor de pensionari a șefului zis " erou" mergeți mă acum acolo.
Sa vedem câți mai dati bani ca sa fiti prinși în schema sau câți mai aveti curajul.
Ma mir ca nu v-am căzut Arcul de Triumf in cap la ce rezultate ati ajuns.
O mare rusine si o palmă data veteranilor din al doilea război mondial care al luptat pana in muntii Teatre si au fost neglijați plecand la veșnicie cu 200 lei / luna indemnizație de veteran
. Rusine mai mare nu există. Din partea mea respect mai mult un caine credincios in orice situatie decat un platit gras ca sa faca 6 luni de mercenari la cheremul unor destabilizatori .......mondiali.

Mihai spunea...

Daca tot nu se publica comentariul anterior bat șaua ca sa priceapă
si niste mercenari bine platiti pentru serviciile aduse in favoarea unor destabilizare .....mondiali
RETINETI; Veteranul este acela care a apărat cu sângele lui glia străbună și reîntregirea ei!
NIMIC MAI MULT ! GLORIE ETERNA ACESTOR VETERANI ADEVARATI !

Calinmihaib12 spunea...

.."alegeri libere"(?) în.."state"..islamice
..?
..= visuri..!

Viorel spunea...

Dănuț Căpitan de plai. Îmi aduc aminte cum tineri Cpt., M.M. și Sof. plecați în misiune în T.O. la întoarcere se lăudau cum și ce efort au depus ei pentru a instrui S.U. de afagani. Instrucție cu ei la sânge pentru a cunoaște metodele de atac și apărare împotriva talibanilor. Te întreb pe tine, cel care te lauzi cu sacrificiile făcute, cum i-ați instruit dacă nu au tras nici un cartuș împotriva dușmalui care a intrat defilând și cucerind Kabulul. „Talibanii au reușit să cucerească întreg Afganistanul în doar 10 zile de la retragerea trupelor americane și aliate. Capitala Kabul a căzut în doar o singură zi, fără luptă.” Care a fost eficiența muncii voastre pentru slodele și recompensele primite. Redau un micuț comentariu: „Mi-am pierdut picioarele pentru nimic ?” Așa se pare. „Camarazii mei au murit în zadar ?” Da. Mărturii dureroase după căderea Afganistanului. Publicația britanică Daily Mail a publicat o serie de mărturii ale veteranilor de război britanici și ale rudelor soldaților căzuți în luptă, după vestea că talibanii au cucerit capitala Kabul și vor instaura un Emirat Islamic al Aganistanului. Prăbușirea regimului este una de-a dreptul dramatică. În doar câteva zile, insurgenții au desfășurat o ofensivă care i-a adus până în Palatul prezidențial al fostului lider Ashraf Ghani, acum fugit în Tajikistan. Talibanii proclamă Emiratul Islamic al Afganistanului. Mii de afgani luptă disperați să fugă din Kabul. Talibanii au pus din nou stăpânire pe Afganistan, după 20 de ani în care SUA au cheltuit peste 1.000 de miliarde de dolari. Etc., etc. Deci, militarii englezi se gândeau la suferințele prin care au trecut, la colegii morți, la afganii rămași fără apărare la discreția talibanilor care îi omoară pe rupte iar voi vă gândiți la beneficii. Ia solicitați ministrului apărării ca toți cei care ați participat în cei 20 de ani în misiuni în T.O. să plecați din proprie inițiativă și devotement față de populația afgană în apărarea acesteia, fără sprijin american sau al altor state, adică în primul cerc (expresie din TO) și nu în cercul 2-3 (la dos în tranșee) ca până acum.

M spunea...

@Alexandru

Stimate domnule. Nu am schimbat cu dumneavoastră idei dar o să vă convingeți că am apărat și apăr mereu oamenii în uniformă (cu politicienii e altă treabă).

În Afganistan operațiunile militare au fost un succes. Nu militarii construiesc un sistem politic, social sau economic.
Noi executăm ordine. Militarii pot fi criticați dacă nu au executat ce li s-a cerut.
În ceea ce privește avantajele materiale vă spun un secret: cine nu le-a luat (și nu are o minimă înțelegere a modului în care funcționează o instituție) îi vor înjura veșnic pe cei care le-au luat.
Nu puneți la inimă!
Să ne concentrăm pe ce ne unește, nu pe ce ne dezbină!

Eu vă mulțumesc pentru serviciul dumneavoastră!

hankook spunea...

Gresit...CLI a trimis neumarate detasamente in AFGHANISTAN, in componenta carora erau militari de arma logistica. Genistii au avut detasament propriu in IRAQ, deci participarea la misiuni era facila. Genistii au saptamanal sedinte de distrugeri cu exploziv real, in diferite medii, sedinte complexe care contribuie la mentinerea capacitatilor si deprinderilor profesionale dobandite ( exact cum au exercitii specifice armei: aviatorii, parasutistii, marinarii)....nu noi hotaram cati bani luam, noi doar beneficiem sau nu de legile facute de unii care ajung vremelnic la butoane...in rest, sanatosi sa fim.

Viorel spunea...

Hankook. „noi doar beneficiem sau nu de legile facute de unii care ajung vremelnic la butoane...”. Acum spun eu, greșit. Voi ați beneficiat tot timpul de legi în favoarea voastră. Pentru voi nu există: „sau nu de legile făcute”. Cei care nu au beneficiat de Legi am fost noi, cei pensionați în perioada 2011-30.06.2017 care nu am beneficiat de prevederile art. 20, alin. (1) și (2), Secțiunea a 3-a, Capitolul II, Anexei nr. VII din Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (ajutoare la trecerea în rezervă), pensionarii cărora nu li s-au aplicat actualizarea / 2017 conform legii, înghețarea pensiilor pentru noi, acordarea indemnizațiilor pentru voi. „nu noi hotaram cati bani luam”. Corect, nu voi hotărâți ci politicul la presiunea tuturor piloșilor plecați în misiune, a domnului Ciucă direct interest.

Calinmihaib12 spunea...

Populația EU..e de 2 ori mai mare decât a ..FEDERAȚIEI RUSE.., dar TERITORIAL și dpv al RESURSELOR, rușii stau..APARENT..mai bine..!(..în special, istoria arată că..TERITORIUL..IMENS,poate fi..DECISIV..!
..numai DUMNEZEU știe ..dacă într-o confrun tare militară..va fi..vreun.."victorios"..!?!!

Boby spunea...

PRIN ACTIUNILE GUVERNAMENTALE AU REUSIT SA NE DIVIZEZE IAR NOI AM CAZUT IN PLASA LOR .OBIECTIV TINTIT-OBIECTIV LOVIT.BRAVO LOR.IN LOC SA FIE UN BLOG CARE SA DUCA LA CONSTRUCTIE PRIN RABDARE SI PERSEVERENTA VA ARATATI CE AVETI MAI RAU IN VOI.SUNT DEZAMAGIT DE ATITUDINEA UNORA.Huhu n-are nuci o vina.-OAMMENI TREBUIE DIRIJATI SPRE SCOPURILE SI OBIECTIVELE PROPUSE A FI INDEPLINITE.

Dancapitandeplai spunea...

Viorele, desteptarea c-a sosit mancarea. Mai omule, dumneata pricepi greu si uiti repede tare. Ce nu pricepi inca, este faptul ca efortul depus pe parcursul misiunilor externe nu are nicio legatura cauzala cu evolutia recenta a evenimentelor din Afganistan. Acum se executa intocmai si la timp, fara a se tine cont de eventualele victime colaterale, pasii acordului din 2020. Daca citesti mataluta cu atentie pe acilisea, ca sunt si oameni care mai gandesc, o sa vezi cam acelasi raspuns. Ce treaba au banii pentru militarii veterani din TO cu "insuccesul" clamat??? Asta una la mana. Secondo...Sa nu mai orbesti tampenii ca te amendez la intelect bre. Pai dumneata stii cu se sechele s-au intors cei care au fost in Congo de vorbesti??? Atat de natura psihica dar mai ales cu boli specifice zonei de care nu se stie cand, daca si cum vor scapa....Nu asa usurel cum te-ai fi scapat matale in izmene daca te-ai fi intalnit face-to-face cu talibanu'. Potoleste-te domnule cu talentu' artistico-literar ca nu-l gasesti. Terto: las-o moale cu primirea ajutoarelor ca ori gresesti in mod voit ori nu stii nici despre asta nimic, ceea ce este grav. Si iar iti dau bre la temelie. In ceea ce il priveste pe domnul Ciuca, io-l iau la maciuca. NU m-a domerit asupra valentelor sale militaresti nici cand activa si nici asupra celor de natura politico-morala dupa ce s-a invelit in galben. Dar asta nu e vina mea sau a militarilor veterani din TO. Omul, fiu de subofiter sofer pe la usa gheneralilor, avand acces prioritar la dosul pantalonilor sefilor sai, in pofida submediocritatii evidente, a fost cocotat unde nu ii era locul. Ca mai toata pleiada politruca a zilelor noastre. Si, in finalul pledoariei, domnule Huhu Rezea, este corect sau nu (rog un raspuns simplu) ca doar unii sa fi primit cascaval la iesirea la pensie?????

Huhu Rezea spunea...

In TO s-a mers pentru bani sub egida ONU, NATO sau a marilor puteri.
In România erau suficiente soldele sau pensiile militare. Până nu s-a creat legenda eoului de la Nashiryiah nu s-a pus problema și a unor avantaje materiale sub forma unor indemnizații pentru participarea în TO.
Fiind un drept prevăzut în legile salarizării, nu în legile privind pensiile militare sau pentru militari,cascavalul se acorda la trecerea în rezervă, nu numai cu ocazia pensionării.
Repet, nefiind drepturi garantate, soldele compensatorii s-au acordat cât timp au fost prevăzute de lege.
La fel se va întâmpla și cu indemnizația pentru "eroii" din TO.

CEZAR spunea...

Daa..cei care au frecat menta prin ..Congo..au ramas cu sechele serioase...
Uitati-va la m-Al
Se crede un legionar ..erudit !!
Numai ca el trage la greu cu C/P........

hankook spunea...

Huhu, la fel si cu indemnizatia pentru merite deosebite la revolutie...se acorda atat timp cat este prevazut de lege, de vreo 30 de ani !

Dancapitandeplai spunea...

Mda. Un raspuns "cotit" din pacate. Deontologia jurnalistica ar fi condus la un NU clar si simplu. Este un drept prevazut de lege, aceeasi lege careia toti ne supunem. Altfel spus, ajungem la zicala aia cu "omul, locul si norocul", iar subiectul cu banii militarilor din TO nu si-ar mai fi gasit locul aici daca exista o abordare corecta. Iar tampenia cu eroul nascut pe meleagurile oltene nu a crezut-o nimeni niciodata, pentru ca individul este un nimeni. Nu acela a fost motivul pentru care a fost acordat acest drept, ci eforturile depuse in mare parte de grupul coordonat de Marius Apostol (un subofiter destoinic foc si cu mintea limpede), pe baza legislatiei similare din state membre ale NATO. Nota bene pentru Ciuca: doamna Ciuca a participat la misiuni externe si va garantez ca nu i s-au creat culoare separate de actiune. A actionat cot la cot cu colegii de structura, atat cat s-a priceput si cat i-a permis expertiza. Dar nu a fost favorizata si nici nu a facut vreodata tam-tam de pozitia sotului. Asta ca sa fim corecti. Multa sanatate tuturor.

hankook spunea...

Esti putin haotic si disperat...si eu sunt pensionat in perioada 2016-30.06.2017 , asa ca nici eu nu am beneficiat de cele pe care le-ai enumerat...viata militara am inceput-o imediat dupa ce am primit buletin, apoi am trecut prin toate functiile pana la gradul de comandor ( am trecut pe la mai multe arme, toate aducatoare de sporuri) , 3 misiuni in teatru si una ONU , pensie cu 5 cifre...indemnizatia este o recunoastere a sacrificiilor celor ucisi si raniti , iar meritul pentru obtinerea ei este exclusiv a AMVVD ( cunosc foarte bine pasii urmati)...iar asta cu pilosii este adevarata , dar in procent de 5% , restul trecand testele pe bune. Dupa cum cred ca stii, fiind singurul blog cu tenta asta, adica a pensiilor militare, el este monitorizat de cine trebuie...cum crezi tu ca le pica celor care ne supravegheaza, faptul ca ne scoatem ochii, ca putrezim de invidie, s.a.m.d. ? Ma repet : cel mai prost biped este pensionarul militar !

Huhu Rezea spunea...

Daca plata soldelor compensatorii a fost suspendată de lege... până la abrogarea lor definitivă prin L 153/2017, se cheamă că ajutoarele nu au mai fost acordate prin lege.
Dacă aș fi jurnalist m-aș fi înscris în UZP-ul lui Doru Dinu Glăvan, pentru a obține indemnizația de cântăcios pe L8/2006

ifrim spunea...

@Iulică.Cei ieșiți la pensie înainte de apariția OUG-7 nu au primit nimic din ce faci referire,compensatorii,ajutoare ori cum se numesc,și au pensiile foarte mici neactualizate,discriminate.Și nu ai dus ideea pân' la capăt,de ce să fi făcut precum bulgarii ,nu mai bine tot ca noi românii dar cu armata regală?Ne adunau în lagăre de muncă forțată pe toți comuniștii și astupau cu noi canalul Dunăre-Marea Neagră să iasă un autostrad fromos,lung,lat,cu luminițe.Adică reversul medaliei a ceace au făcut mujicii torționari!

Cezar spunea...

Da este corect...
Cei care nu au mai primit ajutoare "sa.si duca pensia acasa"...,au primit fel si chip de sporuri..oskaruri..etc incît au iesit cu o pensie TRIPLA..fata de omologii..care au primit ajutoare !
Ar fi fost o blasfemie..sa iesi cu pensii de peste 7000 si sa mai casti gura..si dupa ajutoare
Rusine....!!!😛😛😛

Alexandru spunea...

👍👏👏👏

Alexandru spunea...

👍👏👏👏

Iulian Mareș spunea...

Asa fuge un președinte SUSTINUT!

"Ambasada Rusiei: Președintele Afganistanului a fugit cu patru mașini și un elicopter pline cu bani. "Nu au încăput toți"
Ambasada Rusiei: Președintele Afganistanului a fugit cu patru mașini și un elicopter pline cu bani. "Nu au încăput toți"
16.08.2021 15:04

Ashraf Ghani, președintele Afganistanului: Profimedia
Președintele afgan Ashraf Ghani ar fi fugit din țară cu patru mașini și un elicopter pline cu bani, potrivit ambasadei Rusiei de la Kabul, scrie Reuters, citând agenția de știri RIA. Mai mult, el s-ar fi văzut nevoit chiar să lase o parte din bani pe asfalt, pentru că nu au încăput toți în mașini.


Ashraf Ghani a fugit duminică din țară înainte ca palatul prezidențial de la Kabul să fie ocupat de talibani. El a postat apoi un mesaj în care a spus că a preferat să fugă pentru a preveni o baie de sânge.

"Patru mașini au fost umplute cu bani, au încercat să îndese încă o parte din bani într-un elicopter, dar nu au încăput toți. O parte din bani au rămas în urmă, pe asfalt", a declarat Nikita Ișcenko, purtător de cuvânt al ambasadei ruse, potrivit RIA.

El a confirmat apoi același lucru și pentru Reuters, citând "martori" ca sursă a informației.
Reprezentantul special al Rusiei în Afganistan, Zamir Kabulov, spusese mai devreme că nu se știe câți bani a lăsat în urmă guvernul fugar de la Kabul.

"Sper că guvernul care a fugit nu a luat toți banii din bugetul de stat. Acești bani, dacă au mai rămas, vor fi piatra de temelie a bugetului", a spus Zamir Kabulov pentru un radio din Moscova"

Dancapitandeplai spunea...

Aici, referitor la imbecilitatea L8, trebuie sa fiu de perfect acord. Sigur cantacios sau altcumva? Pardon de potentiala cacofonie. :)))

Viorel spunea...

Domnule Dănuț. Eu m-am deșteptat și am și mâncat. Deșteptați-vă și dv. (nu trezit): „efortul depus pe parcursul misiunilor externe nu are nicio legatura cauzala cu evolutia recenta a evenimentelor din Afganistan”. Cum dracu să nu aibă nici o legătură când, parte dintre Of., M.M. și Sof. ați instruit Armata afgană. Ce fel de instruire ați făcut dacă talibanii în 10 zile au cucerit Afganistanul iar Kabulul într-o zi, fără luptă. Unde era armata instruită de dv. Ați fost exact în poziția profesorului. Cum i-ați învățat pe afgani dacă toți sunt repetenți. Dați banii înapoi pentru că munca dv. a avut efect zero. Din Congo, cu sechele s-au întors doar cei slabi de înger (vorba românului) și fricoși. Fostul meu șef a avut 2 misiuni în Congo și slavă Domnului nu a pățit nimic, este apt și să-i de Dumnezeu sănătate în continuare. Nu cred că m-aș fi scăpat în izmene pentru că dacă știam că sunt slab pregătit din punct de vedere profesional sau nu stau bine cu psihicul, nu m-aș fi dus. Dv. pentru bani, ați făcut-o motiv pentru care acum suferiți (vorba vine că nu aveți nici pe dracu). Ați fost vaccinați înainte de plecare cu toate vaccinurile posibile (boli specifice zonei) iar dacă nu stătea-ți bine cu mansarda picați la testare. Nu ați picat la testare=ați dat șpagă. Apropo de blog, postări, etc. Nu contează câți suntem ci subiectele dezbătute. Cei care v-ați primit tainul, nu aveți curajul să ciripiți nimic pentru că știți că nu aveți dreptate. Ce ați spune dacă pentru o abatere disciplinară ați primi 3 pedepse. Este corect ? Atunci pentru o muncă prestată de ce să vă plătesc de 3 ori ?

Leon spunea...

"Facebook consideră talibanii drept organizaţie teroristă şi a anunţat că interzice pe platformele sale gruparea şi tot conţinutul care o sprijină, informează BBC, potrivit news.ro.

Compania a precizat că are o echipă dedicată de experţi afgani care monitorizează şi înlătură conţinutul legat de grupare.

Facebook a subliniat că politica se aplică tuturor platformelor sale, inclusiv Instagram şi WhatsApp.

Există informaţii că talibanii folosesc totuşi WhatsApp pentru a comunica. Facebook a declarat pentru BBC că va lua măsuri dacă va găsi conturi pe aplicaţie care sunt legate de grupare.

Platformele social media precum Twitter şi YouTube au fost criticate pentru modul în care au gestionat conţinutul legat de talibani."(stiripesurse)

Liviu PO spunea...

Vrei sa spuneti securistii si nemurimea lor...

Iulian Mareș spunea...

După definiția data ardelenii care au luptat în WW1 în armata austro-hungara ce sunt?
Consider ca ești praf la înțelegerea și definirea unor concepte...
Ai pus-o de porc...Nu ma așteptăm la un urmaș de veteran, kiar si sub în steag greșit!

Iulian Mareș spunea...

Exista șanse f mari ca nicio putere sa nu-i mai considere teroriști!
Ex.: Planul retragerii US Army din Afganistan a fost elaborat de Președintele US la Davos cu reprezentanții talibanilor!
Și cum US nu negociază cu teroriștii ei trag concluzia ca paradigma s-a skimbat cu 180°...

Huhu Rezea spunea...

Romanii din Ardeal erau sub ocupația austro-ungară. Nu putem să spunem că erau mercenari. Au fost folosiți in razboiul împotriva fraților lor.

Cezar spunea...

Asa pica o Armata..condusa si instruita de CORUPTI
UN GENERAL DOCTOR DOCENT..A GASIT EXPLICATIA..
CEI CU ARMA IN MÎNA FARA PREA MULTA SCOALA..VORBE SA FIE..FARA I.COMANDA .OSKARURI..SPORURI SI SPORULETE..AU CERUT CA EMINENTELE-ACESTIA - SA INTRE PRIMII IN LUPTA IN TEREN..NU PE BURTA PRIN BIROURI BAGÎND SCOBITORI IN HĂRTI..
SURPRIZA...ASTIA..NU MAI ERAU DE GASIT..
ATUNCI SI PROSTOVANII..SI.AU VINDUT ARMA SI ECHIPAMENTUL SI LA AVIOANE..SAU IN MUNTI CA LOCURILE ABIA FESESERA ELIBERATE DE CEI CU CAPRELE SI AG.7..IN SPATE..
CE ZICI MARE STRATEG MARES....???

Cezar spunea...

Asa Viurele ,
Freca.le ridichea..
Tu rezolvai urgent..la cîte boli ai la purtator..puteai foarte bine sa stai si sa privesti la tv..ca in 89🤣🤣😛😛😛

Viorel spunea...

Domnule Dănuț. „eforturile depuse in mare parte de grupul coordonat de Marius Apostol (un subofiter destoinic foc si cu mintea limpede), pe baza legislatiei similare din state membre ale NATO”. Da un Of. destoinic și cu mintea limpede care să propună o lege a pensiilor militare similară cu cea din statele membre NATO nu găsiți ? Nu găsiți. Pentru că prea puțin vă interesează. Ca activ=soldă + indemnizație lunară, ca pasiv=pensie + indemnizație lunară. Ceilalți. Placa suedeză.

Iulian Mareș spunea...

Devii avocat neplatit?
Nu eu ci el forțează definiții. Studiul de caz ne duce spre analiza și frământările existențiale ale site-ului. Apostol Bologa!
Erau romani și cauza lor nu era i Galitia, ITA sa FRA! Special nu nominalizez Frontul romano-rus.
Eu am reclamat doar limitele acelei definiții, ca forma generala și unitate de elemente nu diferență specifica...

Dancapitandeplai spunea...

Viorele culca-te bre la loc. Doar te-ai trezit, de desteptat pauza. Gramatica limbii romane este grea domne. Iar bagasi batu-n balta daca nu fu langa matale ofiteru' sa iti corecteze greselile si erorile de logica si discurs. Pai mai ieri il criticai pe ofiterul sef care habar nu avea de mersul biroului si primea indemnizatia de comanda (ce ti se cuvenea dumitale de drept) iar acu ii urezi de sanatate. Urat caracter. Du-te si dumneata un an in Congo daca ai capatat acum curaj sau macar suna-l pe marius Apostol sa iti povesteasca despre unii dintre camarazii nostri. Ar fi de bun simt si nu ai mai insira tampenii pe aici. Ca si in cazul lui Alexandru dealtfel, in a carui minte nu a incaput decat ideea "glontului in spate". Alooo, jaguarule vezi ca nu mai e la moda tehnica bolsevisca. Oricum, este evident de ce nu ati primit si voi indemnizatie de comanda. Mult prea evident. Intelect liminar bre, nimic mai mult.

Iulian Mareș spunea...

M,
Nu se știe cât adevăr și cât este folclor ... rus! Noi deja avem 58 mld € împrumutați (1000€/sec!...ce viteza areCîțu!!!), da?
Ei, atunci te rog sa ma ajuți sa pricep în câte mașini încap 580 mil €?

Iulian Mareș spunea...

M,
Și uite asa descoperim mari asemănări...
În Afganistan cica era o Coruptieee...ca pe mână!
La noi, ... ca pe picior!

*Afganii importasera 18 mil de *romane România Educată, ca sa aplice și ei, însă numai 18000 stiu sa citească..

Stefanstefan spunea...

Dle Avyianic nu credeam ca am sa fiu vreodata de acord cu pdvdv!Sunt nevoit sa va dau dreptate in totalitate!Si da,au dreptate cei care afirma ca cel putin mai pe la inceputuri trebuia sa cotizezi pt a pleca in misiuni de genul....Cine il stie pe Popescu cred ca poate confirma!Sigur ca Ciuca a fost direct interesat de acordarea acestor privilegii...si uite ca s-a putut!
Intreb si eu,retoric sigur;cei care si-au mancat tineretea,riscandusi viata pe Transfagarasan,la Canalul Dunare-M Neagra,la mine,etc ,nu nica?!

Gigi spunea...

Prin experienta lor,a celor care au fost detasati in TO şi sã lupte impotriva teroristilor,la un momentdat trebuie sa-si puna toatã experienta lor în practica pentru eliberarea ţarii lor,de data aceasta,de cei care au distrus economia,cultura şi cu voia d-voastra au tradat in folosul unui inamic feroce,avid dupã imbogãtire prin infometarea poporului. Dacã cei 1000 de lei este motivul care le aducem acestor ostasi de-ai noştrii imputari cã au luptat pe alte meleaguri,eu zic cã nu-si are rostul sã fim revoltati din pricina asta. Cã a fost bine,cã nu a fost bine sà detasam soldati sã lupte pe alte meleaguri,asta rãmâne de discutat! Oricum,acum,tara este intr-o alianta militarã la nivel Mondial deci,aveam oricum obligatia sã raspundem cererii aliantei sã participam. Şi aici se pune întrebarea,dacã a fost necesar sã participam noi,dacã era razboiul nostru,dacã era nrcesar sã dãm tribut de sânge şi de vieti omenesti?! Atât!

Spulber spunea...

A fost trimis AN-24 în Afganistan, ca altceva nu ne permitem să mai ramina la Talibani. Ceva tigari, whisky, pentru sefii din minister asa ca la spartu tirgului.

M spunea...

Daca ti urmarit dezbaterile din Consiliul de Securitate ONU ati fi remarcat tonul optimist al Rusiei si Chinei.

Ca o picanterie, din Consiliul de Securitate face ACUM parte si Vietnamul (care a rememorat incidentul extrem de asemanator al retragerii americane din Saigon 😂)

M spunea...

@Iulian Mares

Am comentat si eu stirea! Rusii sunt plini de umor si inventivitate. Si vad gramezi de bani lasate pe asfaltul aeroportului cu doua mesaje subliminale:
1. mergeti pe aeroport ca acolo sunt banii
2. ce corupt regim era inainte si ce drepti si anticorupti sunt talibanii

M spunea...

Serviciile de informatii britanice (cele care au avertizat CORECT si au previzionat destul de bine ritmul "cuceriri de catre talibani) ii numeste pe astia neo-talibani.

Neo-talibanii sunt niste talibani "mai soft" care au inteles ca nu se pot bate cu toata lumea si sunt dispusi la unele concesii. Sa vedem!

Spulber spunea...

Lupta asa cum te-ai instruit, dupa acest slogan au fost instruiti militarii afgani.Domnul CIUCA poate, ne rezolva cu ursii.

Spulber spunea...

Defilarea de la Arcul de Triumf a fost antrenament de 1 Decembrie, nu vati prins? Fiindca si aici avem lipsuri sa vazut si la Constanța.

Mitica spunea...

AAAAA...lui trebuia sa ii dea 2.000 lei

Iulian Mareș spunea...

M,
În sfârșit am găsit un om mai caraghios decât nulitatea biologică accidentală, "prietenul comun", inamicul gl. Gheba și anume bufonul de la curtea "regelui" din mediul cel mai lunecos al PNL: Mario De Mezzo.

Doru spunea...

Nici Irakul nu-i departe...!

monteoru spunea...

Alintatul celor ce au fost in TO cu "veteran" este trasa de par.Platirea a 1000 lei lunar nu se justifica.
Pentru participare au fost platiti cu solda lunara la care s-a adaugat si un plus.
Faceti greseli.Se confunda ajutoarele cu salariile compensatorii.Ajutoarele au fost in numar de 2,mai apoi 4 si ultima data 6 solde.Nr. salariilor compensatorii s-a calculat functie de cat ani ar mai fi trebuit sa faca o vechime completa.Cititi Ordonanta 7/1998.Cu alte cuvinte s-a compensat diferenta intre veniturile lunare ca activ si pensie.Salariile compensatorii nu au acoperit niciodata pierderea prin trecerea in rezerva.Atentie ca cei disponibilizati in perioada 1895-1998 nu au primit salarii compensatorii.
Nu am pretentia a fi analist de politica externa.Prin retragerea din Afganistan SUA si-a pierdut pozitia de lider mondial.Retragerea si modul de desfasurare este o palma pe obrazul unchiului Sam. .In lumea araba au pierdut total terenul.Totodata isi pierde si credibilitatea de aliat loial.Extremismul nu va scuti SUA de atentate.Justificarile aduse de Biden sunt jalnice.Tarile baltice,Polonia,Bulgaria si dece nu si Romania se vor reorienta.

Gigi spunea...

Acest Mario,Super Mario,nu este un bufon,se vrea mai sus de bufon,dar nu poate,îl tradeaza faţa.😂Latrã si el,poate,poate îi da stapânii lui un OS mai mare,mai suculent şi mai Gras de Ros!
Iata cum se face politica în ROU : Azi,mã intalnii cu un primar(fost) cã tocmai aflai cã nu mai este,datoritã faptului cã înainte de alegeri si-a tradat partidul care îl facuse primar.Şiii,surpriza,noul partid care la adoptat nu la mai sustinut sã candideze pt.un nou mandat😀Aşa cã,cu politicienii ãştia dezertori nu se stie niciodatã pe unde aterizeaza,în funcţie de interesele personale,
nicigând nu se gândesc la cei care l-au votat sã le reprezinte interesele.

Spulber spunea...

Dupa imagini pare a fi o mineriada la Kabul.De-aia sau și retras trupele, nefiind instruiti în luptele de strada. Cind minerii veneau la București cei ce conduc azi erau trimiși în vacanță, asa ca se intelege. Rezolvam ursii fiindca o nouă amenințare bate la usa sacalii.

Calinmihaib12 spunea...

..ce se întâmplă..ACUM..în lume,.și mai ales în.."ORIENT" a fost început ..destul de străveziu de către admi nistrația OBAMA și continuat de TRUMP..!; administrația BIDEN a "oficializat" ceea ce s-a planificat
de cca..10 ani și este"beneficiarul"
( cu..și fără ghilimele..!).. rezultatului..ce se vede..!

hankook spunea...

Csf, ncsf....nea Viorel ( cu sigutanta asta îi era apelativul cu care il abordau soldatii) stie una si buna : ofiterii sunt naspa si aia care au fost in teatru nu-si merita banii...hotiiiii, baaaa ! Parca il vad , in "poarta" depozitului de alimente, cu unghia de 3cm de la degetul mic a mainii drepte , impartind "dreptatea".... lasa-l in lumea lui , intre conserve si izmene !

marvas66@yahoo.com spunea...

Dupa parerea mea Ciuca e vinovat ca a implementat legea asta cu veteranii, adica un muncitor munceste 35 de ani, platit pe salariul minim si o sa ia o pensie minima iar un militar angajat face paza la polonic in Afganistan, pazit de americani si ia pentru astea 6 luni o pensie cat amaratul de muncitor...pe post de supliment langa pensia normala. Nu le port pica celor care au fost in misiuni cu si fara spaga aferenta, dar ma deranjeaza ca este o solutie luata pe genunchi de Ciuca si PNL.

monteoru spunea...

Danut copile usor cu cascavalul la pensie.Cascavalul cum il numesti tu nu a acoperit pierderea de 5-10 ani de serviciu activ .Pensia lunara mult mai mica decat veniturile lunare in serviciul activ.Oamenii au ales intre o functie mai mica grad si o trecere onorabila in rezerva.Ai auzit de general taximetrist sau de colonel angajat la statie peco?Oamenii acestia crezi ca au recurs la asemenea ocupatii de bine?
Departe de mine intentia sa va gasesc vina pt. ce se intampla in Afganistan.Este un esec ce apartine politicii americane.Americanii ca de altfel si alte popoare nu au avut si nu si-a ales cei mai buni conducatori.Nici noi nu am excelat din acest punct de vedere.
Curiozitate.Sotia lui Ciuca ce invarte prin armata Romaniei si cum de a ajuns militar?

Iulian Mareș spunea...

Domnule,
Sunt total în eroare și mult peste ironic gratuit!
Cine v-a informat despre paza la polonic sau făcută de militarii US a dorit sa va induca în eroare premeditat! Păcat...

Iulian Mareș spunea...

Am și scris...este public! Trump a semnat la Davos!
Și bine a făcut...

Iulian Mareș spunea...

Și uitasem cum s-a ajuns la Tratatul mârșav de la Lisabona...
Cei care vor pot citi adevărul...


https://www.activenews.ro/opinii/Clotilde-Armand-nu-va-pati-nimic-Propteaua-ei-este-Joe-Biden-168559

Leon spunea...

"O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a decolat marți, 17 august, într-o misiune de urgență pentru evacuarea cetățenilor români din Afganistan.

La bordul aeronavei se află, pentru protecție, o echipă a Forțelor pentru Operații Specialey din Armata României."(ziarecom) !

Viorel spunea...

Domnule Gigi. Nu faptul că le acordă cei 1.000 lei [(și doar atât ar trebui / fără indemnizația de la art. 12 lit (b) cei aflați în activitate primesc 25% din salariul minim brut pe țară / asta este o cheltuială enormă pentru armată și nu se justifică] mă deranjează ci faptul că de peste 5 ani de zile noi cotcodăcim despre eliminarea inechităților, despre actualizarea din 2017, au blocat legea salarizării cu consecințe și asupra pensiilor militare, mai vin la sfârșit de an și ne îngheață pensile pe motiv de sărăcie / pandemie că nu sunt bani planificați decât pentru clientela și buzunarele lor. Dai la americani 2 miliarde în 2019, mai dai la buget 2 miliarde în 2020. Deci nu sunt bani și totuși sunt. Cum dracu pentru indexare nu sunt bani și pentru Legea 168/2020 intrată în vigoare și aplicată din luna februarie 2021 sunt. Poate să le dea Ciucă și stelele de pe umăr (primate onorific și nu pe merit), dar dă-mi naibii și mie cei 119 lei impozabili aferenți indexării cu 3,8% că nu crapă ministerul. Dacă tot faci ceva, fă pentru toți supușii tăi nu numai pentru unii. Creeazăți liniște în minister. Un pic la unul, mai mult la altul, fiecăruia după merit (merit real), dar nu la unul da și la altul ba. Noi cei ce nu am participat în T.O. chiar nu merităm nimic anul acesta comparativ cu ei ? Cei activi trebuiau să se interneze prin spitale sau să plece în concedii medicale și să lase U.M. cu porțile închise sau birourile goale. Să văd cum ar mai fi condus domnul Ciucă ministerul.

Periamu lucica spunea...

Plc 199 al lui ciuca?

Calinmihaib12 spunea...

..dacă vă amintiți..,anul trecut, americanii au semnat un tratat cu.."talibanii"..; la scurt timp după..aceea, "s-a intamplat".. un atentat = EXPLOZIE..cu o mașină-capcană..!(.făcut de..cine credeți.?
).
..cred că în acel context americanii "s-au..convins."(?!?). că sunt ACOLO ..INUTILI.."administrației" oficiale ..afgane,care făcea.."totul" ca să-i mențină..ACOLO pe americani..cu BANII, OAMENII și ARMELE LOR..!, .. UTILI menținerii..la PUTERE..a unui "guvern"..CORUPT,CINIC...ș.a.m.d...!

Viorel spunea...

Domnule hankook. Cei care ne supraveghează să pună mâna și să rezolve doleanțele noastre prin legi care nu creează inechități între categorii de militari, activi sau pensionari. Să nu devieze de la o lege la alta sau să le modifice cum vor mușchii lor prin OUG. Eu când am solicitat trecerea în rezervă cu drept la pensie militară am avut ca bază Legea nr. 223/2015 și Legea nr. 284/2010 (salarizării). Nu vii tu pulică frânaru cu facultate sau doctorat fără diplomă de licență / doctorat și-mi modifici legea pensiilor militare prin OU cum vor mușchii tăi. Publici legea în MO în iulie 2015 cu intrare în vigoare de la 01.01.2016 iar apoi o modifici prin OU nr. 57 / decembrie 2015; 99 / decembrie 2016; 9 / ianuarie 2017; 90 / decembrie 2017; 114 / decembrie 2018; 226 / decembrie 2020. Ce fel de lege a pensiilor militare mai este aceasta domnule hankook dacă tu guvern o f..i cum vrea p..a ta. Cât despre cel mai prost „biped”, nu este pensionarul militar ci cel din fruntea armatei care nu știe să-și gestioneze situația în cadrul ministerului creând haos prin propunerile și măsurile pe care le ia susținut de măciucarii din guvern, partid, etc. Nu vrea liniște, nu vrea pace ci discordie între noi. Asta este firea lui. Să vină dracului un civil pentru că civilii au fost mult mai aproape de militari. În caz de mobilizare cred că la CMJ sau CMZ se vor prezenta doar pensionarii lui Ciucă din T.O.

M spunea...

@Leon

Abia despre ăștia putem spune că sunt "mercenari". Majoritatea sunt foști militari și polițiști care lucrează contactați pentru instituții (UE sau ONU) sau pentru firme de protecție.

Iulian Mareș spunea...

Un ministru pt tine...!
(titlul îmi aparține...)

"Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, a declarat luni la o emisiune radio că unii britanici nu vor putea fi aduși acasă din Afganistan, în ciuda eforurilor autorităților de a-i evacua rapid din calea talibanilor.
În momentul în care a recunoscut acest lucru, oficialul britanic s-a întrerupt din cauza lacrimilor și a făcut o scurtă pauză.

Întrebat de ce sunt atât de puternice sentimentele sale, Wallace a spus: ”pentru că sunt militar, pentru că e trist și Vestul a făcut ce a făcut”, potrivit BBC.

Ben Wallace a fost căpitan în armata britanică înainte de a intra în Partidul Conservator. El a fost trimis ca militar în Germania, Cipru, Belize și Irlanda de Nord, unde a dejucat un atentat terorist împotriva forțelor engleze."

spiritul lui Haret spunea...

Aideti mai baieti,ce naiba.Nu ati priceput ca trebuia si el sa ofere nevestei ceva.La cat de umflat e nu poate sa ofere decat bani.In viata mea care are ani mai multisori nu am vazut la varful armatei un individ cu corp de....va las pe voi sa alegeti.De regula ,zic eu,sunt retinut in limbaj,dar nu pot ocoli adevarul oricata bunavointa as avea.
Cat timp este Iohannis presedinte si liberalii sunt la putere Ciuca are functia asigurata.Dupa aceea mai vedem.
Noua putere din Afganistan va "plati" SUA si aliatilor sai.Vom trai si vom vedea.Victoria in Afganistan este a Chinei,Rusiei si Coreei de nord.NATO e un fiasco.

y spunea...

Nu știu cum și de ce, dar tare am așa o impresie ca un feeling, că pentru mia asta/lună/viață, foarte curând, în numele binelui comun și la porunca regimului neofascist, vor fi scoși cu armament și muniție și ordin de a trage, chiar împotriva poporului. Și nu ar fi prima oară, s-a mai întâmplat în istoria nu foarte îndepărtată, nu-i așa? Iar repetiția a fost doar anul trecut.
Căci rețineți, plata asta de neimpozabilă de 1000 lei/lună/viață, NU ESTE pentru ce au făcut, ci pentru ceea ce li se va cere să presteze. Și li se va cere cu vârf și îndesat.

Viorel spunea...

Mr. Cezare / Cpt. Padina. Mergi la biserică, așează-te în genunchi și roagă-te pentru cele făcute (știute și neștiute) de la Timișoara după care ai grija mea. Ți-am mai spus. Îți cedez (nu Oscarul care te rănește în gât și te mănâncă în c.r) ci toate bolile mele spre aducere aminte. Când vei ajunge în situați mea sau a lui Cornel pe care îl ei uneori la mișto să-ți aduci aminte de vorbele mele. Astăzi ești bogat iar mâine sărac, astăzi ești sănătos iar mâine bolnav sau posibil mort.

Viorel spunea...

Domnule monteoru.
Conform Declarației de avere domnul ministru al Ap. Nicolae-Ionel CIUCĂ are o pensie de 215.880 : 12 = 17.990 lei + 1.000 lei indemnizație = 18.990 lei. Doamna Maria-Cristina CIUCĂ are o pensie de 59.772 : 12 = 4.981 lei + 1.000 lei indemnizație = 5.981 lei. https://www.mapn.ro/declaratii/fisiere_2021/20210610_N_DA%20CIUCA%20NICOLAE-IONEL.pdf

M spunea...

@Iulian Mares

😂 Hi, hi, hi!!! Daaa.... adica in ditamai avionul nu mai era loc pentru bani. Ca ala a plecat cu banii in monede!!! 😂 Apropos: 1 milion dolari in bancnote de 100 cântăresc fix 10 kg.

Rusul sa isi vada dracului de masinile cu bani ale lui Putin!😂

Viorel spunea...

Talibanii spun, în prima lor conferință de presă oficială la Kabul, că planurile lor nu includeau capturarea capitalei, dar din cauză că administrația era ”atât de incompetentă” au trebuit să intre în oraș pentru a asigura ”securitatea”. Aceștia au asigurat că nu caută răzbunare, nici repetarea unui război, și că ”toată lumea este iertată”. De asemenea, ei au subliniat că drepturile femeilor sunt ”foarte importante” și că acestea vor putea munci cu bărbații ”cot la cot”.
Purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a apărut pentru prima oară în fața camerelor de la capturarea Kabulului spunând că nu vor răzbunare și ”toată lumea este iertată”.

M spunea...

@Iulian Mares

Imi cer scuze dar nu pot sa "consum" Mario De Mezzo.

La fel cum cu greață privesc la una numită "Porumbel" de la Antena 3 (cum bine zic unii transformata într-o hazna). Azi iar a aruncat cu lături pe polițiști mințind ca o apucată de streche! Pe scurt: o minoră se duce la un bărbat acasă (cică in căutare de munca) acolo este sechestrată. Minora face rost de un cutit si il injunghie pe ala in piept de mai multe ori, apoi se inchide intr-o camera si suna la 112.
Se localizează apelul (adresă si etaj) dar pe palier erau doua apartamente. SIAS decide sa sparga usile de la ambele apartamente simultan. Reusesc si o scot pe fata in siguranta.

Cum comentează aceasta otravă numită Porumbel? "Polițiștii nu au reușit să o salveze pe copilă greșind adresa la care trebuiau să intervină!"

spiritul lui Haret spunea...

Se spune neoficial ca americanii au purtat in secret tratative cu talibanii si pe cale de consecinta autoritatile afgane au renuntat la lupta.Dac a este adevarat cine pe cine a tradat?

Aurica spunea...

marvas66@yahoo.com-Cu siguranta faci parte din categoria celor frustrati!Se vede de departe invidia, rautatea si prostia care te caracterizeaza.

hankook spunea...

Bre, iti aduc eu niste struguri ca sa nu-ti mai tocesti varfurile la opinci !

Viorel spunea...

Dan Căpitan. Ești bătut în cap. Citește din nou comentariul și lasă jargoanele de golănaș. Iar pentru că pricepi greu cu tot gradul tău de Comandor îți redau: 1. „Fostul meu șef a avut 2 misiuni în Congo și slavă Domnului nu a pățit nimic, este apt și să-i de Dumnezeu sănătate în continuare”. Deci fostul șef a plecat în misiune deșteptul lui pește. 2. „fraierul de M.M. sau Sof. îi execută atribuțiunile de serviciu fără a primi nici un beneficiu pentru că împuternicirile se fac pe categorii de personal (cazul meu: Of. plecat, eu cu munca, Of. fără a avea habar de activitatea biroului și fără a întocmi sau semna vreun document primea indemnizația de comandă / de 3 ori câte 6 luni / ordin de la eșalon, nu se pricepe așa că baza este în voi, eu cu un alt coleg)”. Mai citește încă o dată punctul 2. Împuternicirile se făceau, fac și se vor face pe categorii de personal. Sau poate nu știi ce înseamnă categorii de personal ? Ca să înțelegi mai bine (din cauza misiunilor ți s-au inflamat ochii și ți s-au atrofiat timpanele motiv pentru care nici nu vezi și nici nu auzi bine / sunt vorbele tale cu stresul din Congo la vederea talibanului), când pleca șeful meu în misiune era împuternicit un Of. de la S. 3 Operații și Instrucție care era în plop cu activitatea de personal. Lua banii și doar atât. Muncă zero. Citește Comandore cu atenție și nu mai fi arogant în expresii. Vezi ce face banul din om. Nu cred că te-ai născut așa numai că Geppetto, cioplitorul în lemn care l-a făcut pe Pinocchio ți-a făcut și ție nasul cam lung. De asta ne și ei la mișto și la critici începând cu domnul Huhu Rezea, blogul și cei ce comentăm, mulți, puțini așa cum suntem.

Viorel spunea...

Hankook (de la han sau de la Ginghis Han ți se trage). Trage-i tare cu criticele poate te ia domnul Gl.bg.(Rz.) Aurel LITAN aghiotant la servit cafele, debarasat mese sau spălat scrumiere. Da poate am fost și nu poate chiar am fost între conserve și izmene, dar nu lingeam blidele ca unii dintre voi la popota cadre sau trupă când făceam SSB și nici nu mă duceam cu miloaga la șeful de depozit echipament pentru a-mi primi restanțele și pentru care, dacă nu făceai raport scris le pierdeai. Și asta pentru că mă autoserveam. Doar eram șef ce dracu (alimente, echipament, popotă cadre, merceolog, etc.).

Iulian Mareș spunea...

Calinmihaib,
Glumiti cu mine? Eu stiu ce scriu si scriu ce stiu! Rapoarte de forte cantitative si calitative pe cele 2 directii strategice!
Da, absolut ”TERITORIUL..IMENS,poate fi..DECISIV.” intr-un mod decisiv pentru ca concordanta intre Scop-Forte-Mijloace constituie o lege obiectiva si imuabila a razboiului!

Iulian Mareș spunea...

ifrim...
asa este, cei pensionati inainte de OUG-7 nu au luat nimic si sunt cei mai defavorizati!
Greseala tipic romaneasca a fost ca iar am pus caruta in fata cailor...cand s-a adoptat OUG-7, un timp au venit banii de afata, pana cand s-au redus la 72.000 de functii bugetate, insa de la 315.000!!! In concluzie cam 170.000 de pensii au trebuit platite (initial), in plina dictatura financiara si prostie politica! Va aduc aminte de explicatiile unor esuati prin politica: *pastram Armata de cati bani avem! Si sa vezi ”argumente” pt desfiintarea unor UM si MU! Domnule, nu vreau sa-mi mai amintesc ca fac tensiune, cat sunt eu de sanatos si cu indicii functionali in barem.

Iulian Mareș spunea...

M,
vazand riscurile majore din Grecia m-am temut sincer pt viata lor! Felicitari colonelului care i-a adus intregi si pe toti acasa!

Iulian Mareș spunea...

Boby,
Afirmativ 100%!
Cat de usor pot fi divizati cei saraci! ... de ce are ala o gaura de covrig in plus? Bah, esti MERCENAR! vs Bah, comunistule!
Plecati mai in Coreea de Nord caci acolo munca este voluntara si obligatorie in acelasi timp!
Astia sunt mercenari, ăia au fost tradatori ca nu au respectat juramantul si Constitutia!
ia mai plecati cu balivernele voastre de aici: Intrand in NATO prin consultarea poporului s-a cam inkeiat cu lamentarile ieftine! Dupa capul unora iti trebuie legi promulgate pentru executarea unei revolutii sau preluarea puterii in alt mod decat prin alegeri! Bai, ia vedeti voi cine a fortat Constitutia si nu v-ati dat cu curul de asfalt!
Luati lucrurile asa cum sunt si traiti zi cu zi, nu accelerati motorul ca nu aveti gaz!

Iulian Mareș spunea...

M,
spun unii ca generatia asta de talibani sunt mai soft caci au vazut demonstrativ in Siria cum pot muri ca anonimi ...!
afirmatiile diplomatului rus ma conduc la gandul ca interesul lor abia acum incep...:))

PS-incerc sa ma debarasez de prostul blogului, kiar daca posteaza numai prostii de berarie falimentara. Dar, uite-l mai sus ca nu se lasa si se baga intre oameni!

Iulian Mareș spunea...

O lamurire: care Popescu?
daca pedalati pe acest subiect, cunoasteti cine a stopat ”cotizatiile” de dinainte, din timpul si de dupa? Cred ca nu aveti date....
Este greu sa acuantificam activitati in EN (economia nationala) si TOpex! de dragul controversei putem incerca o matrice! Cum ponderati riscurile in EC si in TOpEx? 1-3, 2-5, 1-7? Astept...

Iulian Mareș spunea...

y,
Experienta îi va ajuta!

Iulian Mareș spunea...

M,
am un fost coleg pe care il astept... El lucra la o firma ce implementa comunicatii voce-date!
*Ca fapt divers....puteai vorbi din birou, pe fir militar, Kripto sau nu, cu orice structura militara nationala, de afara, daca îi stiai numarul!

Iulian Mareș spunea...

M,
Ai dreptate, insa vina ne si apartine si ma explic! La cursurile de PR militare, la care vin si ei, trebuie tinuti in banca si testati corect, ca sa-si vada limitele! La noi, la UNAP prezenta lor este facultativa...

Iulian Mareș spunea...

Ice,
daca faci afirmatii fa-le cu baza reala, nu asa! mata banuiesti cum au fost platiti ei, militarii nostri! dar, te-ai intrebat cum au fost platiti alti militari, pt o treaba identica?
*Nu te grabi! Eu zic asa: Daca nu pleca din Afganistan, US era intr-o vulnerabilitate, ce putea sa-i afecteze grav pozitia mondiala!
Acesta a fost si motivul plecarii din Vietnam: consumurile enorme au generat vulnerabilitati! Vezi ca doctrina lor prevede sa poata duce cel putin 2 razboaie majore pe continente diferite! cand pui in pericol realizarea doctrinei, te repliezi.....

Iulian Mareș spunea...

****Tratativele au fost oficiale! davos, Trump, ce naiba, ati uitat?

M spunea...

@Iulian Mares

Am interactionat cu ziaristii de mai multe ori. Unii dintre ei au o "agenda" proprie!

Pe aceasta "Porumbel" o urmaresc de cateva saptamani. De fiecare data a strecurat cate o "stire" de acest gen.
Mai era o femeie batuta de sot, față de care obtinuse ordin de protectie. "Politia nu a facut absolut nimic sa o protejeze pe aceasta femeie! De fapt politia nu face niciodata nimic sa ne apere pe noi, cetatenii!"
Intr-un ziar insa femeia batuta zice: "M-a sunat si mi-a cerut să ne vedem. L-am venit chemat, a venit la mine la usa si i-am deschis. L-am lasat in casa sa discutam..." Pai ce putea sa faca Politia? Sa puna paza la usa? Daca aveai ordin de protectie sunai la 112, venea Garda si il salta imediat pe idiot!

Ma rog, sa ii ia naiba!

M spunea...

Stati asa ca Comandantul Suprem o sa analizeze situatia din Afganistan! A convocat CSAT saptamana viitoare, miercuri... poate nu mai e nevoie! 😂

Eu il vreau pe Johannis comandant de pompieri!
"Domnule comandant arde o casa!!!!"
"No, asta îi rău! Să nu ne grăbim, să stăm o peroadă să vedem... Poate e vina Peeee-Seeeee-Deeee.... No, nu îi???? Bine!!! Atunci vedem ce e de făcut săptămâna viitoare!!!"

Dancapitandeplai spunea...

Mai nea Viorica, matale nu intelegi ca nu intelegi nimic??? Sa iti fac schema, desen rupestru ca sa pricepi bre??? Pai cum sa te compari bre talica (mare stergator de praf de dosare prin birou si vajnic aparator de ciolane prin sala de mese) cu militarul care a fost inclusiv tinta in TO??? Matale nu vezi ca nu se pupa una cu alta? Pai numaratul de izmene este tot aia cu instructia din poligon? Pai cum sa ia aceeasi simbrie vacarul satului cu primarul bre? Grataragiul cu patronul de local sau zilierul cu inginerul? Fugi bre d-acilisea si du oile la pascut ca iti pierzi si restul de tigle de pe casa...Si iti mai zic ceva, chestia aia cu milogeala la marele sef de depozit echipament sau autoservirea cu fripturi este inca o dovada de aroganta si prostie!!! Crase ambele. Ce treaba are atitudinea asta cu militaria??? Atat te ducea bre capul sa faci? Mismasuri de doi lei cu fondurile armatei sau banii de salariu ai colegilor. Aveai cazanul propriu la bucatarie si aduceai mancarea cu valiza de acasa? Mi te si imaginez cum iti plimbai fundul sforaitor pe holurile institutiei imaginandu-te comandant. Sper ca ti-ai vandut si propria tinuta, nu de alta dar ar fi pacat sa o mai imbraci dupa ce auzii ca debitezi. Mai Viorica, armata e aia de se lupta cu inamicul, care o fi el (functie de contextul geopolitic si militar - iti explic altadata cum vine asta), formata din luptatori, oameni dedicati cu o buna pregatire de specialitate, psihica si fizica, ale caror aptitudini pot conduce la succesul actiunilor de lupta. Mata' confunzi indecent cele doua orificii femeiesti daca incerci sa te definesti ca militar. Pierd timpul cu dumneata, ca mermeleaca ti-e goala bre, suna mai ceva ca toba, dar o fac numai de dragul de a te ajuta sa iti revii. Slabe sperante dar incerc si eu. Uite, dupa ce inveti tabla inmultirii cu sapte, te ascult si, daca iei nota de trecere, poate te trec clasa. Hai sanatate maxima tuturor!

Mihai spunea...

Se pare că au cules din nou ce au semănat.
https://alephnews.ro/guvern/cine-este-abdul-ghani-baradar-talibanul-care-ar-urma-sa-conduca-emiratul-islamic-al-afganistanului/

hankook spunea...

Exista zvonul (surse credibile din minister) ca incepand cu 2023 toate pensiile vor fi pe contributivitate, mai putin cele ale magistratilor....deja se lucreaza la noua lege a pensiilor militare, unde un rol important in stabilirea cuantumului pensiei militare il va avea vechimea cumulata ( grupe de munca ca la civili)....concomitent va fi modificata si legea 168/2020 , in sensul ca , cuantumul indemnizatiei pensionarilor veterani TO, nu va mai fi in suma fixa ci procent din smb ,cum e calculat la activi, procentul fiind de 50%.

Viorel spunea...

Dan Căpitan. În loc să-mi răspunzi pe puncte la ce te întreb / comentez, văd că te-ai apucat de scris romane, un fel de Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaș. Cele scrise de mine au fost răspunsuri la acuzele tale. Tu vii cu generalități (povești literare / fugi de justificării știind că în procent de 75% nu ai dreptate). După cum te exprimi în comentariile tale ai exact „calitățile” pe care le-ai postat la adresa ministrului Ciucă. Din cauza unor Of. ca tine merge armata așa de „bine”. În plus. 1. „Mai Viorica, armata e aia de se lupta cu inamicul, care o fi el (functie de contextul geopolitic si militar - iti explic altadata cum vine asta), formata din luptatori, oameni dedicati cu o buna pregatire de specialitate, psihica si fizica, ale caror aptitudini pot conduce la succesul actiunilor de lupta”. 2. „Pai dumneata stii cu ce sechele s-au intors cei care au fost in Congo de vorbesti??? Atat de natura psihica dar mai ales cu boli specifice zonei de care nu se stie cand, daca si cum vor scapa....”. Hai Dănuț. Fă comparație între luptătorul de la pct. 1 și cel de la pct. 2. Unde sunt acei: „luptatori, oameni dedicati cu o buna pregatire de specialitate, psihica si fizica” comparativ cu: „cu ce sechele s-au intors ???”. Apoi mai fă o comparație între nr. militarilor americani trimiși în Afganistan / decedați-răniți și nr. militarilor români trimiși / decedați-răniți. Analizează procentajul după care analizează și cât de bine pregătiți ați fost. Iar voi ați fost în cercul 2 și 3 (în spatele americanilor, englezilor, danezilor). Vezi ce înseamnă prostia să mergi pe pile, șpagă și nu pe competență ? Știu că vorbesc (,) cu păcat. Când este să mori, mori și dormind în pat. Îmi aduci aminte (sigur semeni cu ei) cum la întoarcerea din misiune a unor foști colegi (Of., M.M., Sof.), afară era înnorat, aproape începea să plouă și ei umblau prin unitate cu ochelarii de soare primiți în misiune. Râdeau toți de ei șii luau la mișto. De final. „Mata' confunzi indecent cele doua orificii femeiesti”. Care dintre ele ești tu pentru că eu nu mă regăsesc printer ele. Cred că ambele că prea le zici cu foc.

Viorel spunea...

Hankook. La tine ce înseamnă smb. Dacă ești doxat de carte scrie domnule smb (salariul minim pe economie) pentru că eu unul pot înțelege că ministrul Ciucă iarăși vă favorizează și vă acordă o indemnizație de 50% din smb (îți aparține) adică salariul mediu brut pe economie care este acum de 5.380 lei. Sau cel puțin scrie smb (salariul minim pe economie), SMB (salariul mediu brut pe economie). Dar la voi e grele. Soldatul luptător nu știe carte ci doar să tragă cu pușca. Iar dacă tot le ai cu informația, cu art. 12 lit. (b) ce face ? O elimină sau rămâne pentru posteritate, avantaj per nulitate (adică bani fără muncă).

Alexcta spunea...

@Mares
Poliția Aeriană, în apele internaționale ale Mării Negre,se încadrează în lege?

y spunea...

Autoritățile afgane, așa corupte cum erau instruite de ocupant să fie și, cel mai important, armata afgană, super instruită? timp de 20 de ani de profesioniștii civilizatori?, spre meritul lor, în al 12-lea ceas, au realizat că orice opoziție armată ar duce inevitabil la o revoltă populară, poate chiar la un nou război civil. Pentru că trebuie recunoscut, o bună parte, chiar majoritară a populației, era de partea luptătorilor pentru independența statului. Și apoi, când pe ambasada sua de la kabul flutura semeț steagul lgtbq+, iar în armata afgană este introdusă ideologia de gen și poate în școli, educația sexuală, la ce să te aștepți de la un popor cu rădăcini milenare pentru care „valorile” occidentului (mai ales cele ce se vroiau impuse de ocupant) li se par abominabile?

Huhu Rezea spunea...

@y.
👍

Iulian Mareș spunea...

Alerta,
Din păcate misiunile executate în FIR (Regiunea de Informare a Zborurilor) nu au fost asimilate misiunilor în TOpEx. Totuși SMFA a executat misiuni de PolAer în Tarile Baltice și în 2-3 rânduri e exercitat comanda KAYA! Toate un succes desavarsit; apoi în Mali.
Însă, sunt convins ca mult mai bine poate explica dl. avianyc!
Dar, credeți ca asta ar fi singura discriminare? Și din celelalte CFA au fost structuri ce au executat serv de luptă, în condiții ekivalente de pericol! Uite eu va dau un exemplu: Cp.CBRN care au executat misiuni fiind în linia 1 a unei eventuale contaminării N!

hankook spunea...

Nea Viorele, esti praf, bre ! Nu stii nici abrevieri, nici gramatica, nici sa citesti o postare si sa o intelegi, nikkk....Art.12(1)b se refera la activi si va ramane asa, art.12(1)c se va modifica asa cum am precizat .Capisci !

Viorel spunea...

Domnule M. Trebuia să-i spune-ți că îi arde una din cele 5 case.

Iulian Mareș spunea...

M,
Porumbel asta are și buzele subțiri...
O sa o urmăresc și eu.

marvas66@yahoo.com spunea...

Domna, daca asa a reusit o super alianta (NATO) sa protejeze cetatenii onorabili dintr-o tara mica, impotriva luptatorilor ISIS, ma intreb cum o sa reziste Romania, sub conducerea militara a lui Ciuca, comtra unei companii ISIS...Ciuca era un fals din timpul liceului...daca nu ar fi avut rude bine puse si daca nu ar fi fost lingaul care este si acum, ajungea ministru sau macar sef de stat major??? Uitati-va la falcile lui de basna si aveti raspunsul. Eu sunt instruit si devotat tarii, dar tara are si muncitori... V-ati dat vreodata la o parte pantofii cu toc... sa vedeti cum traieste majoritatea tarii? Stiti cat reprezentam in procent, noi militarii? Stiti ce insemnau aplicatiile cu trageri de lupta in munti? Stiti cat de mult a insemnat instruirea celor care au fost trimisi in vacanta in asa zise teatre de operatii, cine le asigura logistica? Stiti ca in Somalia nu am avut decat victime de la muste si tantari... Stiti cate victime am avut in Irak?... Referitor la prostie, daca sa-ti pese de toti cetatenii tarii tale inseamna prostie...

Gigi spunea...

Domnilor,luptatori pe alte meleaguri,luaţi aminte ce vã spun acum,aici:
Vãd cã la umbra celor 1000 de lei pe care va recompensat statul pt.meritele voastre din TO,aţi început sã ironinizati pe camarazii vostri care nu au avut ocazia sã participe ca voi in misiunile din afarã ţarii. Vãd pe cineva mai sus care încearcã sã duca in derizoriu activitatea Blogului,cã suntem un nr.infim de comentatori,iar nr.de accesari este umflat,nimic mai fals,sunteţi in eroare sau sunteţi rãi dacã sustineti acest lucru.
Sã nu credeţi cã dacã va "mituit"ãştia cu o suma de bani,acum trebuie sã-i sustineti neconditionat,iar pe camarazii vostri sa-i lãsaţi la bãtaia de joc a tuturor nemernicilor. Pãi sa-mi fie cu iertare,asta vãd tendinta voastrã dupã cum postati aici unii dintre voi.Luatile banii,îi meritati,dar nu ironizati pe colegii vostrii care au avut,sã zicem,nesansa sã iasã la pensie mai demult şi pe legi mai proaste.Nu va culcati pe laurii victoriei,cã mâine,poimaine,se uità ce aţi fãcut şi o sã ajungeti in situatia noastrã,când toţi îşi bat joc cum vin vremelnic la guv.
A lupta pt.dreptate,pt.drepturile tale,nu înseamnã sã lupti neaparat cu armã in mânã,ci sunt şi alte metode,ex.acest blog şi etc.
În concluzie,dacã mia de lei este un motiv de dezbinare,de urã între noi,atunci prefer sã fiu de partea intelegerii şi sã luptãm împreunã pt.ţara noastrã,dreptate şi onoare.! Cine are are interesul ca militarii patriei sã fie dezbinati? Cred cã nimeni,înafara de dujmanii acestui popor.
Dacã intelegeti ce vam spus in câteva vorbe,de bine,atunci sã fiţi sãnatosi!

M spunea...

@Viorel

😂😁😂 Super tare!!!! Una din cele 5 care i-au ramas!!! 😂😁😂
Ati vazut ce lejer a trecut poporul roman peste faptul ca presedintele a luat o casa cu acte false?

PS - am avut un coleg care in timp ce isi nota adresa la care sa intervina a constatat ca era propria casa (copilul a decis sa se incalzeasca bagand un foen sub plapuma si apoi a uitat de el si a plecat la joaca). 😂😂😂

M spunea...

Nici Ministerul Muncii, nici Ministerul Apararii NU lucreaza in acest moment la o noua lege a pensiilor militare. E adevarat insa ca Ministerul Muncii a cerut puncte de vedere si unul dintre ele este cel prezentat de domnul Hankook (pe care il salut din nou si ma bucur ca a revenit!)

Viorel spunea...

Hankook. Citește deșteptul lui pește prăjit postările mele anerioare și nu mă contrazice pe art. 12 lit. (b) pentru că tu te-ai referit la pensionari. Eu te-am întrebat: „cu art. 12 lit. (b) ce face ?”, adică la activi (pentru că nu ai ciripit nimic). O să rămână din trișcă așa. Ori va fi abrogat, ori diminuat pentru că bani pentru nimic nu se poate. Ce face Ciucă de fapt, le dă în fiecare lună primă 575 de lei ? Stai să afle PSD-ul sau presa / TV despre acest art. și atunci să vezi ce mai spune Ciucă, Mîțu și Iohanis. Vorbești din gura târgului. Dacă erai informat ai fi scris cu majuscule. Începând cu 01.01.2023 art. 12 din Legea 168/2020 se modifică și completează astfel: pct. 1 lit (a)=au dreptul să poarte doar ținută de ceremonie cu eghileți; lit. (b)=pentru dezastrul rămas după plecarea din Afganistan cadrele active vor primi o indemnizație de 50% din salariul mediu pe economie; lit. (c)=la trecerea în rezervă cu drept la pensie militară cadrele ce au fost în T.O., misiuni individuale, etc. vor primi o indemnizație de 1.000 lei, strângeri de mână și fotografierea lângă drapelul de luptă al unității. Belește ochii și citește comentariile adresate lui Dănuț referitor la cei ce primesc indemnizație de 50% din salariul minim brut pe economie. Iar dacă ești deștep și tu și Dănuț și le aveți cu gramatica, arată-mi unde scrie că smb înseamnă salariul minim pe economie și nu salariul mediu spre exemplu? Și mai învață și tu de la unul și de la altul.
Spre ex, de la regretatul Marin Moraru: „monsieur se scrie monsieur se citeste”. La replici literare văd că-l copii pe Dan. Cât ați stat ascunși prin dunele de nisip v-ați apucat de scris Povești nemuritoare.

Leon spunea...

@M, infracționalitatea este in crestere, este nevoie de suplimentarea politisilor, cu accent pe preventie si descurajare !
Parerea mea este ca trebuie sa revenim la Functia "SECTORISTULUI" care cunoaste foarte bine oamenii din zona de responsabilitate, inclusiv pe cei care pot creea probleme..!

Viorel spunea...

marvas66@yahoo.com „Stiti ca in Somalia nu am avut decat victime de la muste si tantari...”
La misiunea din Somalia te rog să te oprești. În Somalia nu au fost victime numai de la muște și țânțari. Te rog să te interesezi și postează cu tot curajul ceea ce vei afla despre misiunea ONU (UNOSOM II) din Mogadishu unde România a participat cu Spitalul Militar de Campanie 50, format din 235 de oameni. Am repetat într-un comentariu anterior. De ce a murit (împrejurările) o asistentă din Brăila în misiunea Mogadișhu / Somalia. Te doare mintea dacă afli. Mă repet. Spuse de un fos coleg căruia i-am ținut locul pe timpul misiunii fiind apoi (la întoarcere și predarea materialelor) trecut în rezervă pentru că știa ce știa.

Iulian Mareș spunea...

Pot înțelege multe..., putem spune multe la supărare, dar eu am spus câteva lucruri de f mult timp, cunoscând pe ofițerul Ciuca. Nu va inkipuiti ca este nepregătit profesional...faptul ca s-a cam îngrășat nu îl face hidos, asa cum încercați dv.
Și eu sunt supărat pe dl. Ciuca, însă nu pot sa nu-i recunosc meritele...si scriu asta din postura de coleg: îl cunosc și ma cunoaște!
Nu trebuie sa scrieți la nervi și lucruri pe care le bănuiți doar...
Doar dacă ați fost colegi, comandand o alta Bg sau D...
A făcut și multe greșeli, corect... In primul rand s-a apropiat prea mult de politic, însă el nu este un politician ca ceilalți...

Huhu Rezea spunea...

Acordarea indemnizației pentru veteraniatul lui Ciucă în TO a fost o mare eroare și o flegmă aruncată pe toți pensionarii militari, în condițiile în care de 4 ani s-a trămbițat că nu sunt bani pentru pensii, motiv pentru care gulerații au incitat politicul să blocheze actualizarea pensiilor militare, din anul 2017 pănă la calendele grecești , si să amâne chiar și amărâta aia de indexare anuală.
Au înghețat de 4 ani pensiile a aproape 200 000 de pensionari militari, pentru că bugetul nu are bani, și au găsit bani să acorde 1000 de lei lunar la pensie celor care au fost trimiși 120 de zile în TO?

Spulber spunea...

Ciucalau va fi istorie cit de curind nu că a-și tine cu alt partid. Cred ca e primul vinovat pentru bataia de joc atit pentru activi cit si pentru rezervisti.

M spunea...

@Leon

Da, așa este! Nu am să intru în amănunte aici dar situația este extrem de gravă!

@Iulian Mareș

Porumbița bate câmpii de o jumate de oră mințind ca o panaramă ce este. E o dilie!!! Cică chiar dacă victima își retrăgea plângerile polițiștii trebuiau să treacă peste asta și să îl aresteze pe soț!

Asta e dusă rău!!!! 🤮 Față de Haznaua 3!

hankook spunea...

Bre, nea Viorele, scoate capul dintre izmene si conserve unde ti-ai petrecut toata cariera si incearca sa intelegi ca indemnizatia asta a fost acordata pentru ca era necesar sa ne aliniem altor tari NATO, care au in legislatie asa ceva...nu e o gaselnita autohtona, dar ce sa stii tu , un izemanar care-si umplea geanta cu "de toate" de la depozit, ca sa manance si gura lui.

Gigi spunea...

Aşa este,dacã se fãcea actualizarea din 2018 cu creşterea de 25% etapizat odatã cu creşterea soldelor celor din activitate,cum a fost prevãzut in lege,acum eram la zi şi nu mai era problema cu suportabilitatea bugetului,cum s-a insinuat in 2017.Odata ce s-a amanat actualizarea pt.2023,era de la sine înţeles şi am banuit atunci cã nu se va face,era numai un motiv pt.a nu se face.Asa şi cu PLX 119,niste excroci!

Huhu Rezea spunea...

Măi, han cu cuc!
Ia termină tu cu clișeul alinierii la NATO!
Avem noi pensii NATO sau au țările din NATO pensiile înghețate de 4 ani?
Nătărăule!

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea, celor ce le-a dat 1.000 de lei să fie sănătoși, o să vedem ce se va întâmpla cu această lege după viitoarele alegeri sau dacă pică guvernul până atunci. Dar ca să dai indemnizație de 50% din salariul minim brut pe țară (575 lei) lună de lună și an de an până la ieșirea la pensie prin creșterea acesteia în funcție de smb (vorba lui hankook) tuturor militarilor activi ce au fost în T.O. și misiuni individuale fără a executa (forțat de împrejurări) nici o activitate în plus asta este o absurditate. Ne-au înghețat pensile dar ce ne facem noi (pe cei cu 1.000 lei îi doare în fund) care am stat în armată până la bătrânețe, avem procentul de 85% și vine C.Ap.B. și decide pe 12.10 sau într-o ședință următoare că trebuie să ne ia din pensie și să returnăm și banii primiți înapoi. Vă dați seama în condițiile actuale de creștere a prețurilor (inclusiv la lumânări pentru aleșii / politicienii noștri necesare la botezuri și cununii în stare de Pandemie) cum o vom duce, în ce situație ne pun ? În funcție de ce va decide C.Ap.B. cred că atunci chiar vor fi revolte majore, mai ales cei de la M.A.I. care au și indexarea de 5%.

Viorel spunea...

Domnul meu Iulian Mareș. Nu vă contrazic. Este punctul dumneavoastră de vedere. Fapul însă că ne ignoră și nu ia nici o atitudine pentru remedierea deficiențelor din minister denotă fie o slabă pregătire, rea voință, neputință sau interese de grup. Nu are nici o scuză. Un ministru al Ap. nu este nici soldatul Trișcă, nici majurul Ștrumf și nici Gl. moș Teacă.
Deciziile dânsului și ordinele pe care le dă sunt pentru noi militarii literă de lege. Am jurat, deci trebuie să ne supunem intereselor țării reprezentate printr-un comandant. Ce fel de comandant ești când nu ai cuvânt. Propui un Plan în cadrul M.Ap.N. fără să-ți ceară nimeni, îl semnezi, ștampilezi, cu termen de execuție, îl aduci la cunoștința subordonaților după care îl arunci în sertar cum spun politicienii hoți despre procurori și judecători. Avea 4 puncte esențiale de rezolvat, 1-2, 21 și 22. Nimic. Aduni președinții de sindicat și asociații în frunte cu domnul Col. Tudor pentru discuții, nu asculți nimic, îți expui punctul de vedere, te enervezi, te ridici de pe scaun și pleci. Ai control de la Curtea de Conturi și ca orice control haideți să vedem ce nereguli ați găsit și cum le remediem pentru binele tuturor respectând legea. El preferă instanța de judecată ținând pensionarii în stres, apoi împreună cu jurista Curții de Conturi se raliază împotriva pensionarilor. Atunci mă întreb. Ce mai căutați la C.Ap.B. dacă jocurile sunt făcute sau vreți să ieșiți din culpă dând vina pe justiție ? Nu sunt bani pentru pensii sunt însă pentru dat de pomană la străini și la bugetul de stat. După statistica de săptămâna trecută mai au 26% bani până la sfârșitul anului. Probabil pentru salarii, pensii și încă 2 miliarde pentru actualul sau viitorul prim ministru la fondul de rezervă. Și în sfârșit. Dacă se clocește o nouă lege a pensiilor militare sau pe contributivitate, ieși domnule într-o emisiune televizată și prezintă situația exact așa cum o gândiți pentru a ști fiecare dintre noi și viitorii pensionari ce îi așteaptă. Canci.

Leo spunea...

AȘA SĂ FIE !
As soon as..........

Leon spunea...

Cu siguranta ca Ciolacu este "Vinovatul fara vina", mai ales ca peste cateva zile face exact un an de cand este Presedinte ales al PSD..!
Nu inteleg ce-o fi fost in capul lui sa treaca in Opozitie in toamna lui 2019..!!

Huhu Rezea spunea...

Leon
Esti complet nerealist!Vorbești ca și când Ciolacu ar fi avut de ales.
Așa au votat romănii!
Voiai să facă guvern impreună cu liberlii băsescizați sau cu neomarxiștii?

Leon spunea...

Huhule, daca nici Dumneata nu intelegi o ironie fina, ce sa mai zic de Leo..:)).

hankook spunea...

Huhu,pacat de batranetea ta,te-ai prostit rau de tot ! 2100 de euro ( conversie din lei) este o pensie onorabila in RO , asa cum si indemnizatia de 200 de euro este pe aceeasi unda....in Deutschland , pensia omologului este dubla , iar indemnizatia este de 500 de euro. Asa ca natarau esti tu ! Pentru stiinta ta, cunosc un lt.col care se va pensiona in curand de la un batalion "deosebit" ,cu o pensie de 11000 lei+ 1000 lei indemnizatie..ce vreau sa subliniez este ca ,cu cat inaintam in timp, pensiile sunt mai mari, problema este ca nu se actualizeaza, dar asa se intampla cand votezi idioti. Si nu mai arunca cu piatra , ca-ti dau zece inapoi, fii civilizat.

Huhu Rezea spunea...

@hancook
Ești mai rău decât nătărău!
Ești ticălos dacă tu generalizezi pensii militare de peste 2000 euro ca să demonstrezi justețea indemnizației de veteran Ciucă de 200 euro.
Statistica oficială arată că din 180 000 de pensii militare cca 10 000 sunt trecute de 10 000 lei iar cca 140 000 de pensii militare sunt sub 6000 lei.
Tu ești un propagandist al guleraților lui Ciucă?
Adică nu sunt bani pentru a menține toate pensiile militare la un nivel decent, corespunzator nivelului de trai de la noi, și voi vă permiteți extravaganțe discriminatorii?

Calinmihaib12 spunea...

Viorel: "smb"= salariu mediu brut lunar..!(nu "salariul minim pe economie"!)

Calinmihaib12 spunea...

..era..pe drum..covideala..!

Iulian Mareș spunea...

Viorel,

Eu voi scrie si sustine asta, kiar daca nu-l avantajeaza sau disculpa f mult:
*SUPUS UNEI PRESIUNI CONSTANTE, DIN MAI MULTE DIRECTII, ATAT A PUTUT EL REALIZA, IN PLANUL CALITATII VIETII, PENTRU ACTIVI SI PENSIONARI!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
in sfarsit ai realizat ca avem de-a face cu ”Ciocnirea generatiilor”! ... si nu-i vinovat hancook pt asta! daca vrei sa il acuzi, îi spui sa-si publice numele!
Nu putem merge pe conceptul ciobanului ala care behaie de contributiva si el are 24 de ani munciti cu sapca!
Lumea merge inainte si nu sta in loc de noi!
razboiul trebuie purtat cu decidentii politici, kiar militari, de rang inalt, nu intre noi! ... ma refer la contextul cazului acesta!
Lucrurile se niveleaza cumva...unii isi trag influenta din informatii clandestine, obtinute neclar, ca sa nu zic penal, isi trag sporuri de aparatori ai constitutiei si ca brat inarmat al politicului, altii pt propriile riscuri, deloc putine sau minore!
Una peste alta, eu zic ca aceasta lege este benefica, reparatorie si trebuia sa functioneze de la intrarea ROU in NATO!

Leo spunea...

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/afganistanul-un-taram-macinat-din-antichitate-de-lupte

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1 – 200 din 214   Mai noi› Cele mai noi»