Un produs Blogger.

vineri, iunie 09, 2023

CPS a MApN pare a nu fi auzit de acțiunea specială în contencios administrativ împotriva ordonanțelor de guvern.

143 comments

Altfel, nu ar fi scris enormitățile din Intâmpinarea la o cauză la CA Ploiești, în care reclamantul  a făcut imprudența să cheme în fața instanței de contencios administrativ împotriva Guvernului si Casa Sectorială.
Acțiunea împotriva Guvernului în care se invocă vătamări de drepturi produse direct prin ordonanțe de guvern, însoțită de excepția de neconstituționalitate a ordonanței sau a unei dispoziții de ordonanțe, nu are termen de prescripție, este suficient ca ordonanta să fie în vigoare, nu nesesită procedura prealabilă, se judecă cu celeritate de instanțe si de CCR, obligația de despăgubire revenind direct guvernului.
Ignoranța juriștilor de la Casele Sectoriale provine și de la faptul că rezerviștii și structurile asociative nu au  folosit procedura specială împotriva ordonanțelor de urgență care au afectat groaznic drepturile pensionarilor militari. Nu au fost solicitați să aprofundeze și procedura specială.
Dacă nu au avut timp să aprofundeze art. 9 din Legea nr. 554/2004, juriștilor caselor Sectoriale  le pun la dispoziție materialul documentar, publicat pe blog la începutul anului, despre Decizia CCR nr. 95/2018.


Cum să ridici excepția prescripției dreptului la acțiune în această procedură specială?
Din cerbicia întâmpinării  se poate concluziona  că pentru a obține despăgubiri este nevoie si de formularea de excepții, fie în procedura litigiilor de Asigurări sociale, fie în procedura specială a contenciosului administrativ,  împotriva art. 84 al OUG 114/2018 .
Cei 69 de reclamanți care așteaptă decizia CCR privitoare la neconstituționalitatea OUG nr. 59/2017 pot formula excepția de neconstituționalitate a art. 84 al OUG 114/2018 la repunerea pe rol a proceselor prin care au cerut despăgubiri  și neconstituționalitatea OUG nr. 59/2017.
Nici vorbă ca art. 84 din OUG nr. 114/2018 să fi abrogat OUG nr. 59/2017, cum diletant se susține în Intâmpinare... dar și în alte documente emise de Casa Sectorială a MApN. 
Acel articol a modificat și completat art. 60 din Legea nr. 223/2015, așa cum el fusese modificat prin OUG nr. 59/2017. 
De altfel, CPS a MApN a emis mii de decizii de pensii, după intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2018,  în care a invocat OUG nr. 59/2017 ca temei legal pentru plafonarea pensiilor la cuantumul net al bazei de calcul.





 






143 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

O fac pe prostii pe langă ,,prostime'' sa le mearga mafiot bine! Sa le fie rusine! Ce rol are ,,Biroul cu calitatea vietii militarilor'' cand Ministerul Apararii jmecheranilor simafiotilor nu este este si al fomistilor si cersetorilor? Băi, nu va este rusine sa nu va implicati in aceste destine, ajunse niste ruine, cu pensii de de o crunta saracie si cea mai mare rusine?!

Leo spunea...

Dragă H-ule,
Pe lângă acțiunile speciale pe Legea 554/2004 Art. 9 la Curtea de Apel, sunt multe acțiuni având obiectul pretenții, acțiune în constatare , recalculare pensie, obligația de a face, etc.. în materia ASIGURĂRI SOCIALE la Tribunale.
Deci suntem mai mulți care ne ciulim pe 27 la capoatele vișinii.
Pe 27 avem sigur soluția.
I-a colindat Flavius.

Viorel spunea...

Mă așteptam ca primele comentarii la acest topic să vină din partea lui akord 75, Cezar. Technocrat zis Bibicu, dar cum ei nu au scris la viața lor o Cerere de chemare în judecată, o Întâmpinare, un Răspuns la întâmpinare, Note și Concluzii în funcție de situație sau cel puțin o petiție adresată unui politician, ce pot să le cer acum la bătrânețe. Până și un raport nu mai știu cum să-l scrie sau câți cm se lasă în partea stângă a paginii și care este scopul lor (cm). Acum să vă văd, că în rest la bășcălii sunteți buni.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cititi si de trei ori sa va cruciti, cu aplecături pâna la sireturi, sa nu dați in lichituri-sperieturi la faptele unor muraturi politice care savarsesc ipocrizii critice:

stiripesurse.ro/secretar-de-stat-replica-pentru-turcan-asemenea-tupeu-si-ipocrizie-nu-am-intalnit-sa-bagi-pensiile-militare-in-pnrr-apoi-sa-sustii-ca-nu-au-ce-cauta-acolo_2948895.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Pentru @Mojulica, dar si altor camarazi fara frică, dornici de petitii sa trimita:
frans-timmermans-contact@ec.europa.eu
bjoern.seibert@ec.europa.eu
nicolas.schmit@ec.europa.eu
cab-schmit-archives@europa.eu
ec.president-vdl@ec.europa.eu
gvincelette@worldbank.org
agadja@worldbank.org
roberta.metsola@europarl..europa.eu
president@worldbank.org
stoltenberg.jens@hq.nato.int
mailbox.ypp@hq.nato.int
Eu am trimis si am zis ce am avut de zis, dar sunt atat de obosit si stresat ca la scris am mai schiopatat, eu avand acasa atatea treburi obositoare pe cap, crize cumplite de hernie de disc, insomnii nesfarsite, mereu trist si alte necazuri de mare risc...Am imbatranit si simt ca m-am ramolit...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leo, sunt si eu in actiune pentru CCR, de s-ar sfarsi mai repede, bre!

Huhu Rezea spunea...

@ dragă Leo
Nu vrei deloc să înțelegi că aceleași drepturi le poți cere și într-o acțiune specială în contenciosul administrativ, dacă vătămarea este produsă direct de o ordonanță și nu de organele care aplică ordonanța.
Procedura litigiilor de asigurări sociale pe care s-a mers în cele 69 de dosare s-a întins pe 4-5 ani, situație care nu s-ar fi petrecut dacă o singură excepție privind lipsa avizului CL s-ar fi ridicat în procedura specială, art. 9 din L 554/2004.
Acțiunea este formulată împotriva Guvernului și obligația de reparare a prejudiciului pronunțată de Curtea de Apel revine tot Guvernului.
Uite ce acțiuni spune art. 9 alin(5) că pot fi promovate în procedura specială:

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

mosmartin16 spunea...

Mulțumesc mult Cornelius ! Sănătate multă ție și soției tale !

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

Onorabile,
Am înțeles de-a lungul timpului din topicele din gazeta H, care au determinat cu siguranță un val de procese, fie pe AS fie pe Cont. Adm. pe această temă juridică.
Eu doar am evocat o situație de fapt care există în instanțe.
Făcând un rezumat al problematicii, rezultă următoarele aspecte
1. Acțiuni pe AS la Tribunale cu invocarea exepțiilor de neconst. ale Art. VII pct.3 și/sau ale OUG 59 în ansamblul ei, preferate de justițiabili deoarece se preferă să se evite taxa judiciară de timbru de 300 lei pe Cont. Adm. la Curtea de Apel. Păi un băiet ca Flavius, pt. care 300 de lei reprezintă 1/4 din pensia lui , normal că va merge pe AS.În situația concretă de acum, este necesară și excepția de nec. a Art.84 din OUG 114
Dacă capoatele vișinii ADMIT măcar un dosar din cele 69, atunci cauzele acestor justițiabili devin cauze pendinte ( a se vedea Decizia CCR 223/2012)
2. Acțiuni pe Cont. Adm. cu invocarea exepțiilor de neconst. ale Art. VII pct.3 și/sau ale OUG 59 în ansamblul ei. În situația concretă de acum, este necesară și excepția de nec. a Art.84 din OUG 114 . (cu Taxă judiciară de timbru)
De asemenea și în acest caz, dacă capoatele vișinii ADMIT măcar un dosar din cele 69, atunci cauzele acestor justițiabili devin cauze pendinte ( a se vedea Decizia CCR 223/2012)
3. Acțiuni pe Cont. Adm. , în maxim un an de la publicarea în Mon. Of, măcar a unei Decizii de Adimtere la CCR a vreunui dosar din cele 69 aflate în pronunțare pe 27. (cu Taxă judiciară de timbru).
Fiecare decide ce i se potrivește ca acțiune în justiție.
Important este REZULTATUL și nu calea prin care se atinge ținta.
Iar cea mai importantă este soluția capoatelor vișinii din 27

CEZAR spunea...

@/ALL
De s-ar duce razboiul din Ukrayna cu "batalia intre hirtii"...noi i-am bate pe rusnaky ..doar cu ..VIUREL..majurul de la C.I.- cu OSKAR !!!
NB
Astept cu interes..SA CISTIGI CEVA de pe urma hirtiilor pe care le invirti...si apoi facem si noi !!..hi..hi..hi..
Sincer eu nu prea am inteles ..nici nu m-am straduit ii adevarat CE MAI VREI ..cu PETITIILE TALE
VREI SA_TI IA OSKARUL...SAU CE....???

CEZAR spunea...

NB/2
daca le faci asa din PASIUNE...crede-ma..II O BOALA !!!
Treci pe tratament..pe linga alea pe care le m-ai ai..
De!!!! Birouri cu sobolani si igrasie..si ti-am zis de atitea ori sa deratizezi si sa dai cu mopul si trafaletele
Tu nu si nu ..sa vina maiorul de la cazarmare sa-ti curete baligarul ..produs....!!

Huhu Rezea spunea...

@Leo
Acțiunile in baza art. 9 alin (4), timp de un an după publicarea unei decizii CCR de admitere a neconstituționalității, nu pot fi promovate pe calea litigiilor de asigurări sociale la tribunale, așa cum sunt multe acțiuni promovate greșit pentru recuperarea CASS, ci numai la Curțile de apel, împotriva Guvernului.
Acțiunile pe asigurări sociale se soluționează pe fond, fără să mai aștepte decizia CCR, pe când acțiunile în baza art. 9 alin.(1) se soluționează numai după ce se dă decizia CCR.
Dincolo de acestea, acțiunea promovata în contencios administrativ împotriva Guvernului se bucură de celeritate.

mosmartin16 spunea...

Recalcularea tuturor pensiilor militare în plată e un proces obligatoriu care se va realiza cât de curând ( chiar dacă vor mai fi etape intermediare în care se vor arăta de către guvernanți formule "magice" de rezolvare ! ), iar aceasta și pentru că eliminarea inechităților majore existente între doi rezerviști "gemeni" ( același grad, funcție, vechime, condiții de muncă, etc. ), dar trecuți în rezervă în ani diferiți ...nu se poate realiza decât prin aplicarea aceluiași algoritm ( identic în profunzimea lui reglementată ) ! Timpul o va confirma cât de curând !

Viorel spunea...

Don Cezare. Nu strig\nd URAAA la boscheți guvernul îți va mări pensia. Tot hârtiile sunt cu pricina, batăle vina. Și da, mai vreau un Oscar care se numește RECALCULARE / ACTUALIZARE. Cât despre birou, era o plăcere să intri în el. Îmi mai trebuia cucu și pupăza de la GAZ-ul dv. și în rest era o grădină botanică.

Leo spunea...

Da H-ule, așa este.
Iar dacă nu reușim pe AS mergem la Curțile de Apel , în termen de max. 1 an de la publicarea în Mon. Of. a Deciziei CCR.
Deschidem al doilea front la Curtea de Apel, având returul de experiență de la AS ( sau cum se zice prin cartier , mergem la 2 capete.)

mosmartin16 spunea...

Doar întrebare ! Pensii militare : 2001 = recalculate ! 2011 = recalculate ! 2016 = recalculate ! 2023 ?!🤣

Huhu Rezea spunea...

@Leo
Da, la acțiunea formulată în baza art. 9 alin(1) formulezi în subsidiar excepția de neconstituționalitate a ordonanței, în timp ce la acțiunea formulată în baza art. 9 alin(4) atașezi Decizia CCR de admitere a neconstituționalității, indiferent de procedura, generală sau specială, în care s-a admis neconstituționalitatea. Altfel spus, existența unei decizii de neconstituționalitate este o condiție de admisibilitate a acțiunii în despăgubire în baza art. 9 alin.(4)

Extras din decizia CCR nr 95/2018

În ceea ce privește situația premisă de incidență a dispozițiilor art. 9 alin. (4), respectiv existența unei decizii de declarare a neconstituționalității ca urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, care ar limita accesul la instanța de contencios administrativ doar la ipoteza pronunțării unei decizii a Curții Constituționale în cadrul unui control de constituționalitate a posteriori a ordonanței Guvernului, Curtea a constatat că fundamentul acțiunii în justiție, întemeiate pe această normă legală, este decizia de declarare a neconstituționalității ordonanței Guvernului. Astfel, indiferent de calea pe care s-a realizat controlul de constituționalitate, determinantă este decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională pentru ca remediul procesual prevăzut de alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 să opereze.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

Leo
Important este ca cei 69 de de pensionari militari care au dosare în pronunțare la CCR să fie pregătiți după publicarea deciziei în MO ca, după caz, in repunerea pe rol a acțiunii principale, dacă a fost suspendată, sau in revizuire, dacă actiunea a fost judecat definitiv și respinsă, să ridice excepția de neconstituționalitate a art. 84 din OUG 114/2018, articol care va fi invocat de casele Sectoriale pentru respingerea acțiunii în despăgubire.
Oricare pensionar militar care poate demonstra că a fost păgubit direct de ordonanța 59 si de art. 84 din OUG 114/2018 poate formula de pe acum acțiune în despăgubiri împotriva Guvernului, la Curte de Apel, în baza art. 9 alin.(1) din L 554/2004, la care atașează excepția de neconstituționalitate a art. 84 din OUG nr. 114/2018.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Mojulica, multumesc frumos, cat si aceleasi urari de bine si sanatate pentru tine si intreaga familie! Doamne, ajuta!

Huhu Rezea spunea...

@mos martin
Dezvoltă întrebarea!🤔

Corcodel spunea...

Niciun cuvintel despre cresterea salariului mediu brut pe economie odata cu noile cresteri salariale si nici despre inmpactul dezastruos al acestei cresteri a SMBE asupra preturilor ,viitorilor si actualilor pensionari.Dacă SMBE se ridica in urma cresterilor salariale pe la 7500-8000 lei , l263 si L127 devin ineficiente.
Sperăm că hrănind indestustulat ”păsărelele de noapte” vom fi rasplatiti si noi pensionarii cu cresteri nesperate
Imi pare rău că nu l-am intâlnit când eram la ”UM Vârful lui Dan ” pe Moș Martin să-l inchid in statie blocat de nămeti vreo 12 zile de să-i țiue inca doua săptamaâni timpanele dupa coborare jos în Vișeu . Sigur acum propunea cu totul alte variante.

BONIFATIE spunea...

Am onoarea!
Și pe la Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de fond, sunt câteva dosare pe rol, cu unul sau mai mulți reclamanți, având ca obiect invocarea excepției de neconstituționalitate, pe motive extrinseci, a dispozițiilor art. VII, pct.2 şi 3 din O.U.G. nr.59/2017, prin raportare la dispoziţiile art.1 alin.(3) şi (5) şi ale art.79 alin.(1) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2017 în ansamblul său. Cele trei petite, însușite de mai mulți colegi din țară, publicate pe diferite bloguri, au fost invocate și de onorabilii noștri colegi.
Le reamintesc, în sinteză, cu următorul conținut:
„ ... PRIN CARE SOLICITĂM:
I. să constatați vătămarea drepturilor și intereselor noastre legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de ART. VII din O.U.G. nr.59/2017 care prevede că Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: ... (s-a citat conținutul art.59 și 60 din Legea nr.223/2015 în forma inițială și apoi modificată) ...
II. obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei care ne reveneau dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr.59/2017 asupra prevederilor art.59 și art.60 din Legea nr.223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr.153/2017 privind salarizarea din fonduri publice la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv la data de 12.09.2017 și H.G. nr.28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în M.O. nr.41 din 13.01.2023, astfel: ...
III. obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. / M.Ap.N. / S.R.I. (după caz) să ne restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei, raportat la prevederile art.38 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr.59/2017 asupra prevederilor art.59 și art.60 din Legea nr.223/2015 la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017, și art.1 și art.2 din H.G. nr.28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, conform gradului militar deținut de fiecare pensionar, reclamant în prezenta acțiune civilă, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, prevăzută de art.3 alin.(2) din O.G. nr.13/2011.”
Dacă domnul ADMIN este de acord, îi pot trimite o sentință prin care s-a dispus declinarea competenței materiale de către C.A. Timișoara în favoarea Tribunalului Arad, la un complet de litigii de muncă și asigurări sociale ??? Eu nu sunt din Arad dar mai schimbăm păreri cu colegii din vest, și nu numai, pe linia motivării cererilor de chemare în judecată.
Ar fi interesant să rezulte, în final, un conflict negativ de competență, să vedem ce va decide ÎCCJ în speță. Așa ne va prinde anul 2024 cu dosarul pe rol. Poate până atunci onorata C.C.R. se va pronunța cu privire la neconstituționalitatea, pe motive extrinseci, a O.U.G. nr.59/2017 ?!
Să iertăm greșiților noștri că toți mai greșim, cu voie sau fără voie.
Vă doresc tuturor o zi liniștită!

Huhu Rezea spunea...

@BONIFATIE
Nimic, nimic despre neconstituționalitatea art. 84 din OUG 114/2018?
Eu nu am publicat numai să mă aflu în treabă aceasta Intâmpinare a Casei Sectoriale(ii mulțumesc expeditorului) ci pentru a vedea ce ne asteaptă în instanțe după publicares Deciziei CCR în MO în privința OUG 59/20127. NU vezi ce aberație spune Casa Sectorială... că OUG 114/2018 ar fi abrogat OUG 59/2017?
E normal ca la Curtea de Apel să se decline competența dacă în acțiunea principala nu s-a invocat un prejudiciu produs direct de ordonanță(vezi art 9 alin.(1) din L 554.2004) ci de aplicarea greșită a legii de către Casa Sectorială în calcularea/recalcularea/actualizarea pensiei militare.

Leo spunea...

@ BONI
- trimte acea sentință la gazetă pe adresa de e.mail huhurez2013@gmail.com , ca să fie în documentare.
H-ul a spus că va dezvolta problematica, după pronunțarea CCR fie pe 27 sau la altă dată.
Eu vă spun că se vor pronunța pe 27 , deoarece am auzit că i-a sorcovit Flavius.

GO spunea...

@CFI. Din scrierile tale prin care ai cerut contributia cu obstinatie, tu nu ai facut decat sa te condamni la pensia social minima. La vechimea ta, nu ai cum sa ai mai mult pe contributivitate.

Asta se intampla cand filosofii se apuca de jalbe. Multi ati gresit. Ar fi trebuit marsat simplu pe actualizarea pensiilor in functie de soldele militarilor activi si cu asta basta. Iar ca argument insirate interdictiile de contributie.

Asa ati ametit pensia lui Oprea care era si nu era contributiva, de a iesit o varza. Decidentii au retinut ca vreti egalitate ca la zidari: 35 ani de contributie, fara atatea grupe ca nici civilii nu prea au. Si cam atat au retinut.

Nu disperati! Se apropie termenul cand PE judeca jalba putinilor militari isteti. Care vor sa stie cum pot sa aiba pensii contributive ca civilii, dar sa nu aiba drept de contributie ca civilii (si din firme, activitati politice etc). Si mai vor sa stie cum de militarii nu au salariu calculat la tarif orar ca ceilalti oameni ai muncii, ci la 24 de ore. Sau cum de militarii romani pensionati au atributii la razboi, iar ailalti pensionari pauza. Etc. Funia se apropie de par, iar niste informari scapate de la PE conduc la ideea ca sesizarile in cauza au produs deja un cutremur, inclusiv in injustitita din Romania.

Asa trebuia marsat, nu cu schelalaieli ca Oprea nu stiu ce si ca ofiterii trebuie ...ututi ca au pensii mai mari decat majurii.

Leo spunea...

GO TOTAL FALS.
Pt. un VPR = 80 lei, Flavius la cele 23,5 puncte ale lui va avea o pensie pe contributivitate de 80 lei x 23,5 = 1880 lei. Acum , are pe Legea 223 o pensie de 700 lei și în plată are o pensie de 1400 lei de la recalcularea lui GĂBIȚĂ fie POMENIT.
Tu , GO ți-ai făcut calculul acesta să vezi cum stai ?
Eu mi l-am făcut și la 62,324 puncte aș avea o pensie cu 1400 lei mai mult decât am acum în plată tot pe recalculata lui GĂBIȚĂ și cu peste 1800 lei decât pe L 223 a țuțerilor lui SUPOZITOR.

mosmartin16 spunea...

Bre Corcoduș, de te întâlneai cu moș martin...aveai chiloții galbeni bre !🤣🤣🤣

Huhu Rezea spunea...

@Corcodel
Vrei să introduci sperietoarea pensiilor militare caculate contributiv, dar nu ai cunoștințele necesare pentru calculul contributiv.
Pensia contributivă nu se calculează după procentul de pensie din ultimul an de activitate ci funcție de suma punctajelor din întreaga activitate, astfel că pe un termen de 25-30 stagii de cotizare se echilibrează raportul dintre solda lunară brută și salariul mediu pe economie din fiecare an lucrat.
D-ta sperii lumea că smbe din anul 2023 s-ar folosi si pentru calculul punctajuluipentru stagiile realizate cu 15-20 de ani in urma.
Calculul contributiv este sperietoare pentru neterminați, cu pensii militare anticipate parțiale si cu clasări interesate de apt limitat.

Cătălin spunea...

POATE PUBLICI (HUHU) MĂCAR ASTA CARE ARE LEGĂTURĂ CU PENSIILE: https://www.mediafax.ro/economic/secretar-de-stat-atac-la-turcan-sa-bagi-pensiile-militare-in-pnrr-apoi-sa-sustii-ca-nu-au-ce-cauta-21933836

GO spunea...

@Leo. Poezii. Ia spune-ne tu ce pensie militara ar avea CFI? Actualizata in functie de ultimele majorari ale soldelor? Nicidecum sub 4000, este? Si vii tu cu 1880 lei pe contributie cu care tot la moartea prin infometare e condamnat.

Cum PLM calculati voi, eu nu inteleg. Cred ca va bucurati ca va ies la unii 2 saci de paine in plus pe contributie. Altfel nu pricep ce va excita la contributie.

@Leo. Un plutonier cu 25 ani vechime, din care 15 MAC, are 5500 pensie. Vrei sa ii faci contributiva de 3000 sau cum calculati voi? Sau calculati ca voua v-ar creste de la 2500 la 3000?

Moral, problema este la fel de clara! Nu ii dai drept de contributie militarului ca la civili, atunci da-i pensie militara ACTUALIZATA. Celelalte variante sunt ipocrizii stil Hagi Tudose.

Huhu Rezea spunea...

@GO
Mai lasă-te de speculații diversioniste!
Il vaiți pe plutonierul cu 5500 lei pentru 25 ani vechime și râzi prostește de colonelul cu 4000 lei pentru 30-35 ani vechime.

Huhu Rezea spunea...

@akord
Vpp este aceeași pentru toată lumea, fiind unitate de comensurare a muncii.
Suma punctajelor anuale, celalalt element al calculului contributiv, variază și depinde de funcția, gradul, vechimile si numărul stagiilor anuale. Cei cu mai puține stagii, nu e normal sa aibă pensii mai mici decât cei cu aceleași funcții, grade și vechimi?
Unde constați d-ta egalitarism?

GO spunea...

@HH. Eu nu rad de nimeni. Dar nu mai fiti ipocriti. Ati jalbarit tu si altii de pe aici, sa cereti contributie. In loc sa cereti simplu ACTUALIZARE.

Contributia nu avantajeaza decat un nr. infim de militari pensionati demult in trecut cand se iesea la 55 ani la pensie si cand erau solde mari (pe vremea lui Ceasca). Contributia nu ii avantajeaza pe majoritatea celor pensionati dupa anul 2005. Si pe niciun militar care ar urma sa se pensioneze in viitor.

Huhu Rezea spunea...

@Go
Dacă ești uituc, uită-te pe prima pagină a bloguluii și vezi că eticheta Actualizare pensii are 243 articole.
Mie îmi spui că nu m-am răzbatut pentru actualizare?
Tot ce am scris împotriva OUG 59/2017 a vizat actualizarea. Ciucanilor le poți reproșa că nu au fost interesați de actualizare.
Eu am abordat contributivizarea pensiilor militare ca alternativă la lipsa actualizării.
Numai că și actualizarea este transformată în indexare ... chiar și în proiectul Plx 244/2023.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@GO, eu am scris la greu si voi mai scrie mereu, cu onoare si cinste, pentru aplicarea jaloanelor 214 si 215 din PNRR, bre, sa se faca REFORME PE CONTRIBUTIVA, FARA LUMANARE SI COLIVĂ, CU RECALCULAREA SI ACTUALIZAREA IN URGENTA MARE A TUTUROR PENSIILOR MILITARE! Hau, hau, bau diribau! TREBUIE SA DISPARA PENSIILE NESIMTITE DIN OASTE, CARE SUNT ALE CLOCARILOR GULERATI SI GENERALILOR COPY PASTE! Cu premierul, Ciolacu, vor da de dracul! Gineala la nasolo, ,,dă pistolul'' si sa vina dricul că mafiotilor le moare ,,piticul!''

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Corcodel spunea...

Sper că Ciucă o să-l lase mostenire pe ”ION ” lui Ciolacu. Ar fi poate mai receptiv la variantele indescifrabile ale lui Mos Martin decăt Baba Ursula.
Huhurezule ,chiar crezi ca daca am stat 10 ani in varf de munte suntem analfabeti in privinta calculului pensiilor contributive.
Insuccesul indemnurilor dvoastra cu actiunile in justitie se datoreaza si faptului ca nu ati inteles ca M25 a fost redactat gresit in privinta actualizarii dănd astfel dreptate Curtii de conturi. Corect ar fi fost ca M25 sa prevada ca orice actualizare se face la nivelul 85% din solda majorata a activilor plus OMM.
Căt despre OG59 si 114 , anticipez ca magistratii vor gasi o formula prin care să nu bulverseze finantele tării de o maniera fara precedent.
Toata stima @Akord . Am vizionat filmul cap-coada. Il recomand si lui Mos Martin. Imi pare rau ca nu am un filmulet cum faceam eu serviciu de tura prelungita in cizme de frica viperelor. Noaptea aveam cosmaruri ca s-au strecurat in statie , fiindca ziua se mai incalzeau pe treptele statiei.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Viorel, Horodnul-umflatul de el, va face in continuare ce stie stiind ca e imun la pârnaie, iar salariul cocoșat-gomflat si-l va ridica lunar si regulat. Bine ca niste subofiteri din Politie i-au dat o frectie de morală si-o lectie de corecție, ca un upercut, sa-i stea sanatos in gât si-n rât ca sa-i treacă de urat, bufonul, căzându-i blazonul!

GO spunea...

@CFI. Ai trait degeaba pe acest pamant, daca nu ai inteles inca faptul ca niciun fond monetar international, nu a dat nimic vreunei natii, ci doar a luat. Nu vei gasi in veci reforma benefica cu caracter social sau etica efectuata sub obladuirea BM, FMI si altele asemenea.

Cat priveste CE, este comisie economica, nu de caritate. Fii sigur ca nu o sa iti rezolva tie problema,ci calculeaza doar cum sa te friga si mai mult.

mosmartin16 spunea...

Corcoduș, da variantele mele sunt indescifrabile pentru tine ! Dar știi de ce bre ?! Pentru că...fie nu ești capabil a le înțelege, fie ești paralel cu conținutul legislativ și vorbești după ureche ! Simplu, bre !

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mosmartin16 spunea...

Huhu, întrebarea pe care ai zis să o dezvolt viza ...cam împlinirea sorocului pentru această "echitabilă" 223 și credința că nu va dura mult și tot se va ajunge la recalculare ! Cam asta am dorit a evidenția !

Xman spunea...

Taxa e 50 lei pentru recunoasterea dreptului pretins.Incadrarea e gresita la 300 lei...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Akord, untura-i de porck răpănos tăvălit prin glod, groasă de-un cot, ce i se revarsă in toată cotineața, îi dă toată îmfumurarea, tupeul si greața... Zău, ăsta chiar suferă de tupeu!
@GO, oleacă gândești ca Șoșoacă, cand se duce la rusi la Ambasada, vodkă să soarbă si să le lingă lăturoaie prin troacă, zdroghind si improscand cu noroi o Europa intreaga, si fii fara frica pentru ca doar contributiva pensiile le ridică!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Akord, da-le naibii de vaucere ca nu ele, aceste smicele, sunt importante, ca stapanii de inele, in orientarile noastre electorale, ci ca leprele userist liberale, ca si altele de dreapta la care nu te poti astepta la altceva decat de a ingheța toate drepturile legale si constitutionale la toate categoriile electorale, pe cand singura formatiune de stanga, pesedeaua, da permanent cate ceva sa mai diminueze inflatia, conflictele sociale si saracia... Acum, nu liberalii se ocupa de pensii si salarii, ca daca aveau ei ministerele cheie avea acum sa fie țara intr-o revolutie si economia in disolutie! Mai ai multe de invatat, sa deosebesti dreapta de rahat si stanga cu mana larga la dat si toate problemele grave de rezolvat, ca de aia a si intrat, intr-un moment greu pentru stat, la guvernat!

xmax spunea...

Noi cei în rezervă trăim cu speranța "de a trăi mult și sănătos". Nici odată nu vom primi sprijinul celor activi, astfel încît jigodiile să ne mărească și nouă cuantumul pensiei NU începînd de la anul sau conform unui plan cretin și idiot planificat peste cîțiva ani (o imbecilitate mai mare ca asta nu am văzut), ci începînd din acest moment (adica de azi). Și asta se întimplă deoarece nu există unitate între cei activi și cei rezerviști, NU a fost și nu va exista nici odată.

Am mai spus și repet sunt prea multe cutremure frontale-longitudinale care maschează o întreaga mascaradă a acestor politruci.
Cum poți TU nesimțit de ministru să tot bați p...a de rezerviști măi nesimțitule ??? Să tot minți cu ale tale discuții ba cu "dracu" ba cu "tacsu". Ce tot aștepti ??? Pe cale naturală să mai dispară cîțiva rezerviști? Asta aștepți?

De aici se vede clar nu avem nici cea mai mică valoare și implicit nu mai contăm!!!
Cum și cine va repara greșelile acelo multe OUG-uri prin care ni sa furat din valoarea cuantumului de pensie lună de lună??? Cine va trebui să plătească cu libertatea pentru acest genocid???
Unde este predictibilitatea asigurată la începutul carierei???
De ce toți rezerviștii au respectat toate restricțiile impuse de acest sistem? Pentru că au onoare și respect, ceea ce acești nemernici de politicieni nu au!!!!

A spunea...

Murdar! Curat murdar!
'Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!...'
Cine-și poate închipui până unde poate merge mișelia omului!
Famelie mare... renumerație după buget mică...
Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale...
:::::::::::::
Mircea Iorgulescu, “toţi sunt sau devin „de-ai noştri”, fiecare îl crede pe celălalt prost, fiecare, la rândul său, face pe prostul. Fiindcă adevărata, suprema valoare a acestei lumi este prostia şi toţi se străduiesc să fie, să dea impresia că sunt cât mai prosti (…) Pentru a supravieţui, este necontenit nevoie să faci pe prostul, să intri în corul uniform şi zgomotos al marii trăncăneli, să fii asemenea ei”

CFI-ule inchei>>> “Nu e vorba, ţinem la d.Nae Caţavencu… e din soţietate… dar vorba e… eu alegător… eu… (sughite) apropitar, eu pentru cine votez?“

M spunea...

Știe cineva dacă, după ce ne-au "egalizat" vârsta de pensionare, vechimea, modul de calcul, actualizarea/indexarea cu cei din sistemul public, în legea 223 mai rămâne:

principiul recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special...

Ne poate explica Ciucă, Ciolacu, Drulă sau Simion la ce se referă acest principiu?
Nu ar putea să și-l bage in cur?
Nu ar fi mai uman să ne aloce care un cartuș pentru a împlini visul cele din învățământ care zbierau acum două zile că nu merităm nici pensii contributive?

Sau Domnul Geoană de la NATO care era foarte atent la soarta dascălilor dar îl durea în delicatul său băsănău de militarii români că doar în NATO își fac datoria profesorii!!!!
Nu i-ați văzut cu cataloagele sub braț în Afganistan? Nu? Păi cum? Nu zic ei că ori să lupți cu talibanii ori să păzești 15 mucoși de-a 4-a e cam tot aia?

Sau Madame Ursula von der Leyen care știe de când era ministrul apărării că militarii germani au pensii speciale!

Huhu Rezea spunea...

@M
Or avea nemții pensii speciale, dar sunt proporționale cu perioada lucrată în armată, gradele, funcțiile și mărimea soldelor avute. Nu găsețti ca la noi un neterminat cu 15-20 ani vechime cu pensie mai mare decât un similar cu 25-30 ani vechime.

CEZAR spunea...

@/Huhu..
FOARTE CORECT!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Viorel, @Xmax & @A & @M, sanatate, camarazi! Ati opinat bine! Si @Akord 75, ca doar stie si el ca salvarea de la PSD poate sa ne vina, alte solutii n-avem! Nevotand este mai rau, daca vrem sa nu ne trezim iar cu USR-PNL plus PMP la guvernare, ca asta ne mai lipsea! Atunci chiar ca am cacarisit-o! De tot.

Leon spunea...

https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/6943-20230611_oug-modificare-completare-salarizare-invatamant-de-stat

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Nu înțeleg ubn lucru. Citesc Anexele 1-1; 1-2; 1-3; 1-4 din OUG privind salarizarea din învățământ. Sunt și grille pentru salarizarea personalului din SNAOPSN peste Legea nr. 153/2017 ?

GO spunea...

Mr. (r) Bazavan se revolta.

😤 Locotenent - colonel (MApN), funcție de conducere: 🛑 Solda 4124 lei de la 31.12.2018
🤔 Îngrijitor (ME fost MEC), conform datelor de pe site:🔥 Indemnizație 4156 lei (spor condiții periculoase de 300 lei) la 31.03.2023
🛌 Șofer (ME): Indemnizație 5500 (spor 410) la 31.03.2023
🫵 Curat murdar,
Nici nu e discriminare

GO spunea...

Dăi in CPS a MApN, in Ciucă, in oricine se poate si are uniforma. Insa raul produs armatei privind pensiile, tot de la PSD vine. PSD a emis ordonantele tembele, acesta poarta responsabilitatea raului primar. Sa nu uitati! Faptul ca PNL nu a miscat nimic sa indrepte lucrurile este complicitate, insa esenta raului tot la PSD ramane. De aceea, cat timp PSD va fi la putere, nu se va schimba nimic in bine.

A spunea...

@ leon
Asta e rece tare.
In salariile de baza ma regasesc la sfarsitul sfarsitului ,eu fost mmpr cu mediator debutant cu 8 clase.!
Cum dracu sa te mai faci militar?
Sa vezi spagau acum la inspectorate pentru ocuparea posturilor in invatamant!
Daca considerati ca asa va ajunge Romania educata,va inselati amarnic domnilor parlamentari!
Puteti sa le dati triplu,tot atat cunosc si fac multi dintre ei,pacat de copii nostri!
Am sa renunt la privat,ma duc sa prestez in invatamant....e mai cu staif :)

@Viorel
Ce grile?Abia daca vor da pentru 2022,mai vrei alte grile?:).Te rog fii serios.
Sa speram in caz ca vor aparea altele sa nu reduca coeficientii si procentele la sporuri....nu m-ar mira!

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
Prin recenta ordonanță soldele de funcție ale personalului SNAOPSN au fost aduse la nivelul pentru anul 2022 din grila de solde de funcție a Anexei VI, Cap !. a L 153/2017. NU mai era nevoie să se emită o noua grilă, majorarea fiind de fapt o restanță.
Cei din învățamânt au primit majorări ale salariului de funcție peste grila din. Anexa I din L 153/2017
Grila care li se aplică de la 01 06 2023, după abrogarea OUG nr. 53/2013, va fi, probabil, regularizată cu grila din viitoarea lege a salarizării.
Normal, așa cum scrie si in Legea nr. 153/2017, art. 38, pentru anul 2023 ar fi trebuit ca aceiași coeficienți de salarizare din grila pentru anul 2022 să le fi fost înmulțiți cu salariul minim pe economie din anul 2023. Nimic în plus, dar avem o guvernare slabă.

M spunea...

@Huhu Rezea

😂 Or avea nemții pensii speciale, dar sunt proporționale cu perioada lucrată în armată, gradele, funcțiile și mărimea soldelor avute. Nu găsețti ca la noi un neterminat cu 15-20 ani vechime cu pensie mai mare decât un similar cu 25-30 ani vechime.

Se ia 75% din ultima soldă (dacă se schimbă între generații grila de salarizare atunci... ghinion!). Pensia anticipată îți scade 3,6% pentru fiecare an, dar nu mai mult de 10,8%.

Dar, cel mai important: ce mă interesează pe mine pensia altuia???? Că e ăla "neterminat" sau "varșovist" sau "NATO-ist" sau "Ciucan"?
Ce obsesii ciudate au unii!!!

Dar hai să facem să fie 100% corect!!!!


Un militar are cam 30 de ani de serviciu activ și cam 30 de ani de pensie. Deci ar trebui ca suma soldelor + suma pensiilor primite de unul recrutat în anii 70 cu unul recrutat în ani 80 sau 90 sau 2000 să fie relativ egale .... NU?????

Stabilim pentru fiecare grad un plafon maxim de salarizare (raportat la SMB). Nu e normal ca în activitate eu să am 8 puncte de pensie media pe an (adică solda mea să fie de 5 ori SMB + sporul de condiții) iar un alt militar, cu același grad, activ acum să aibă DOAR 4!!!!!!

Sau altfel spus: dacă eu am avut solda DUBLĂ atunci e normal să am pensia pe jumătate.... ca veniturile totale (activ + pensie s[ fie egale) deci să fie ECHITABIL! NU?????

Nu e normal unul să ia solde la trecerea în rezervă și altul nu!

Ia să dăm toți banii înapoi primiți pe care ACTUALII ACTIVI NU ÎI MAI IAU și apoi să calculăm pensii "echitabile", egale pentru toți cu aceeași vechime și același grad!!!!

xmax spunea...

Degeaba degeaba
Suntem un capitol expirat cei trecuți în rezerva. Nu avem nici o șansă să mai facem ceva, cred ca sa văzut foarte clar.
Lipsa de unitate și în plus ce am observat eu o URA CIUDA ȘI DUȘMĂNIE guvernează acest sistem de politie și militari, din păcate.
Niciodată nu vom putea sa ne cerem drepturile constituționale pt mărirea cuantumului pensiei și puse în aplicare de AZI nu peste ani și ani pe baza unor planificări în decurs de 10 ani (imbecilii naibii de excroci)
Asa ca STOP JOC sindicate impotente, în frunte cu toți beșinoșii de generali care cică ne reprezintă. Nu meritați nici un scuipat.

Huhu Rezea spunea...

@M
Nu te duce mintea deloc!
Echitabil nu înseamnă niciodată egalitarism.
Pe cei care au obsesia creșterii salariului mediu pe economie și că acesta ar fi indicatorul de descreștere a raportului dintre solda lunară brută și salariul mediu îi îndemn să facă presiuni pe guvernanți ca să țină permanent soldele brute ale activilor deasupra salariului mediu pe economie.
Caracterul special al muncii în SNAOPSN trebuie să se reflecte în sistemul de salarizare și nu ar mai fi nevoie de pensii speciale.
Ai salariu mare ai și pensie calculată contributiv, din întreaga perioadă lucrată, mare.


Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Un pensionar citit spunea...

@HUHU
Te tot aud jignind pe cei care au trebuit sa plece din sistem facandu-i (jignindu-i)"NETERMINATI.
Eu sunt unul dintre acestia care am iesit din armata la 39 ani si 4 luni cu 20 ani vechime din care 17 ani la grupa 1.Nu stiu prin ce arme ati lucrat voi ,dar eu am pensia mult mai mare decat cele vehiculate de voi.
Te rog sa nu mai folosesti acel cuvant jignitor.Jignind pe unii nu obtii nici un beneficiu pentru tine.Sau esti de principiul 'sa moara capra vecinuluiI?

Corcodel spunea...

”Ai salariu mare ai si pensie calculata contributiv ,din intreaga perioada lucrata ,mare ”!
Huhurez ,in contextul in care dupa finalizarea majorarilor salariale preconizate plus ceva cresteri obligatorii in privat salariul mediu brut se va ridica pe la 8000 lei, cam ce salarii ar trebui să aibă actualii salariati si viitorii pensionari ca sa obtina peste ani o pensie contributivă ”MARE” ?? Ia zi să știm și noi .
Huhurez ,eu imi raportez mereu cu ocazia fiecarei cresteri salariale in bugetar sau privat infima pensie de radiolocatorist la salariul mediu brut pe economie si constat ca pensia este precum nivelul de trai in bancul cu avionul in decolare. Pe masura ce se inalta avionul devine tot mai mic ,asa si pensia raportata la SMBE. Incearcă si dumneata si vezi ce senzatii tari vei avea !!
Nu stiu de ce ne rapotam la nemti , mai ales ca acum sunt supărati rău că le-au casat rușii Leopardul. Daca la ei de când cu renuntarea la colaborarea cu rușii se actioneaza sub deviza ”nu produci ,nu consumi” la noi pe principiul ”merge si așa” îi dăm inainte cu ”ai bani mănânci , nu ai bani nu ti-e foame”. Poti să crapi că nu intereseaza pe nimeni decat de propriul buzunar. Bataie de joc si artificii doar in favoarea privilegiatior ,coruptie la greu in politica ,justitie ,politie ,instituii cheie in vegherea bunului mers in societate.
Vorba unui taran nedreptatit de organele locale , ” cum să se implice primarul să faca dreptate cănd el este primul penal din comunitate ” . Si asta se rostogoleste până in vârful ierarhiei.

Corcodel spunea...

@ Akord
Am vazut astazi secvente din noul aeroport international Brasov cu ocazia festivitătilor ocazionate de ”Ziua portilor deschise”.
Frumoasa realizare.
Am inteles că dirijarea se va face printr-un sistem modern”Remote Tower” din Turnul de Control Arad, sistem aplicat in premiera la noi.
Felicitari !

Leon spunea...

@Viorel, asa cum si medicii militari au beneficiat de max.grilei din Sanatate, la fel si profesorii din invatamantul militar au tinut pasul cu cei din fam.Educatie, si cred ca asa va fi in continuare..!

Leon spunea...

@Gelule, parca spuneai ca L.223 ti-a majorat substantial pensia militara, chiar si cu OuG.57/2015(Premier Ciolos ! ), iar in 2015 V.Ponta(PSD !) era Premier...!!

GO spunea...

@HH. STOP! Ai afirmat: "Ai salariu mare ai și pensie calculată contributiv, din întreaga perioadă lucrată, mare".

O lulă! Militarii tot fazani ar ramâne, căt timp le va fi interzis să desfășoare oricare activități generatoare de contribuții precum civilii (de exemplu, si drept de firmă), pe lângă profesia de bază. Și tot fazani vor fi cât timp vor fi obligații să presteze activităti militare cu durata mai mare de 8 ore,pe aceleasi solde ca pt. 8 ore. Una este sa ai 2-3 salarii pt. 16-24 de ore de munca si contributie din 2-3 joburi diferite, si alta o solda fixa de la armata indiferent cat lucrezi.

Calinmihaib12 spunea...

CITAT din "Huhu Rezea spunea...":

⚠️ CITAT 1:

"greșit pentru recuperarea CASS, ci numai la Curțile de apel, împotriva Guvernului.
❓Acțiunile pe asigurări sociale se soluționează pe fond,❗ fără să mai aștepte decizia CCR, pe când acțiunile în baza art. 9 alin.(1) se soluționează numai după ce se dă decizia CCR.
Dincolo de acestea, acțiunea promovata în contencios administrativ împotriva Guvernului se bucură de celeritate. "

"10 iunie 2023 la 10:08"

⚠️CITAT 2:
"..tot textul..❗ "

Încheiate..CITATELE,

● COMENTARIU:

HUHU:

1..în principiu, e adevărat..și constituțional ce scrii..între semnele roșii= privind.."SOLUTIONAREA"(❓❓) FONDULUI, dar PRACTIC: tocmai aici e.."buba":
"instanțele"..zise "juridice" de orice.."grad", prin SOFISME, OMISIUNI, ERORI JURIDICE/JUDICIARE și.. ÎNCĂLCAREA "LEGII".."se derobează" (=în TOATE înțelesurile acestui.. "franțuzism"..!) de răspunderea lor LEGAL=OBLIGATORIE = de A JUDECA FONDUL (❗)..CAUZEI din proces, "respingând" (=în conivență cu STATUL), ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL.."ACȚIUNEA" reclamantului păgubit de structurile "statului" abuziv = care încalcă propriile legi..!

Ce mai rămâne de făcut..în aceasta situație.."de limită"..a in-justiției românești (?)..❓

2. E perfect adevărat..!, cu mențiunea că se poate aplica la TOATE profesiile și salariile/soldele corespunzătoare din ROMÂNIA.., inclusiv la judecători și restul personalului din sistemul judiciar = în prezent..salarizat/pensionat printr-o formă PERVERSĂ/PERFIDĂ de.."mituire"de către "stat"..!

raul spunea...

S-a mai dus un radiolocatorist!La 62 de ani!Dan Pletos ,fiul generalului Dumitru Pletos!El a trait 90 de ani ,copilul 62!Corect ,armata romana,nu??Am crapat in SLP ani de zile si luam pensie de kkt!Fiti multumiti javrelor de la CPS,ati mai scapat de o pensie,sa va ramana bani pt fiare,pt o Piranha sa se scufunde in Dunare!

Leo spunea...

Un material scris de Ostafi privind contribuțiile....
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Huhu Rezea spunea...

@Leo
Bun articolul lui Ostafi, dar nu spune... și nu știu de ce, că până la 01 04 2001 niciun salariat(civil sau militar) din România nu a plătit contribuție individuală pentru pensie.
Rămân muți civilii, în special ziariștii, când le spui că nici ei nu au plătit CAS până la 01 04 2001 și totuși primesc pensie pentru perioada anterioară acele date.
Nu spune nici că Fondul pentru pensia suplimentară a fost naționalizat de unul din guvernele de dreapta ale CDR.
Una este plata contribuție pentru pensie și alta este calculul contributiv al pensiei.

Corcodel spunea...

Astept cu nerabdare sa vad ce variante mai scoate Mos Martin în complicitate cu verisoara lui Ursula in momentul in care după actualele majorari salariale salariul mediu brut se va ridica pe la vreo 8000 lei brut.

Ar trebui să vă dea de gândit (daca aveti capacitatea ) informatia data de @Akord mai sus.

”Prin Act aditional la CCM juristii si economistii din CE Oltenia au fost trecuti de ieri in conditii speciale de munca”

Asta inseamna ca la actualul salariu mediu brut pe economie pensiile pe contributiva fara grupa de munca rezulta pensii de mizerie.
Modelul se va perpetua si in alte companii de stat si poate chiar in tot sistemul bugetar .
Cine poate ,oase roade .

Corcodel spunea...

spunea @ Akord
”L-au terminat si pe el radiatiile elctromagnetice' Bine ca avem in institutiile civile si chiar in minister "spor de radiatii" ca ii iradiaza tel mobile cica....Niste putori! La fel cu putorile cu "CS" la "chiloti izmene" si bedeseaua”

În asemenea conditii ca rlc cer eu mult grupa AC pentru radiolocatoristi ?
Din cati rlc pe aici vad că nu ma sprijină nici unul !!!!!!!

Sense spunea...

Mai peste tot sporul de radiație este 15%. În armata doar 10%. Chiar și în radiolocatie.

GO spunea...

Relaxiti-va putin! E de coma. Stiti faza cu acel Piranha 3C care s-a dus la fund ca bolovonul. Nu am lucrat cu ele, dar de cand am vazut faza, mi-am zis ca ala nici nu era amfibiu. Stiu ce spun ca o luna intreaga am bagat treceri pe apa pe TAB-Cc. Nu aveam cum sa nu constat ca acel Piranha chiar ca bolovanul s-a dus la fund.

Si hop, vine confirmarea! Chiar nu era amfibiu! Problema si mai haioase fiind, cum de l-au lansat la apa cu atatia mecanici conductori, subofiteri, colonei si generali pregatiti pe ultimul stil NATO!

Rezulta clar din articol. Nu ma mai leg de faza ca nici Piranha V nu este amfibiu. E chestie de sabotaj si de DNA acolo, nu doar de prostie!

https://scutul.ro/transportatoarele-piranha-5-nu-vor-fi-amfibii-la-achizitia-piranha-3-ciuca-a-cerut-neflotabile-unul-dintre-ele-s-a-scufundat-in-dunare-in-timpul-celui-mare-exercitiu-nato-din-romania/

GO spunea...

@Leo. Da, asa este. Daca nu ar fi fost L. 223 si ar fi ramas legea lui Boc, abia in acest an as fi ajuns la cuantumul pensiei pe L. 164. Legea 223 mi-a majorat pensia cu cca. 30% fata de pensia pe L. 164

mosmartin16 spunea...

Bre Corco, până o să scot io o altă variantă "cu verișoara Ursula", am o rugăminte : vrei să ne arăți și nouă până unde poate merge mintea ta în a propune ceva ( dar concret, cu cifre, formule și algoritm aplicabil, nu bla, bla, bla-uri ) și care să ducă la eliminarea inechităților din prezent ?! Ia să vedem ce poți ...că altfel ești doar un altul care "scuipă semințe" și înjură de mama focului...țipând din rărunchi : "cum naiba a putut rata o așa ocazie prostu' de Lukaku" ?!🤣 Ia luminează-ne bre și arată-ne că nu ești doar un "amärât de chibiț" !

raul spunea...

N-ai cu cine Corcodel!In '90 cand am cerut marirea procentului pt cei care lucreaza efectiv ,generalii au zis ca da !Si da a ramas!Magari!10% luam noi de pe statii ,10% si infirmiera care-i facea cafeaua comandantului!Ca sa nu mai spun ca aveam o SRL ,intr-o alta pozitie ,langa o UM de alta arma ,si aia luau dupa ,niste masuratori ,tot 10 %!Dreptate made in MApN de rahat pe care l-am servit ca niste prosti!

A spunea...

@Go
Imi e greu sa cred ca atati ofiteri prezenti acolo au permis ca un blindat neanfibiu sa fie bagat la apa sa treaca bratul Borcea.Trecerea aia ,ma rog aplicatia respectiva ,se face de multi ani in locul ala ,am participat si eu acolo si nu e primul anfibiu care s-a dus la fund.....https://www.youtube.com/watch?v=WMBKzWVQIro
Ma gandesc ca "niste unii destepti"au dat ordin sa etanseze caroseria si sa-l transforme in anfibiu,rezultatul,s-a vazut la stiri!
Oare va recunoaste cineva conbinatia?Nu pot sa cred niciodata ca cei care il exploatau nu stiau ce conduc..niciodata,exclus!
Daca va uitati la video cu pirania 3 ,o sa vedeti echipajul sus pe trapele deschise imbracati cu veste de salvare de la bun inceput.....asa se face o trecere fluviala cu tab-ul intr-o aplicatie ce simuleaza realul?
Mie imi cam miroase a test......

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Pe tv-uri ne baga biberoane cu testosteroane si hormonei in bocancei, schimbari de sex in plex fara cagule de latex peste capișoanele flex, cat si alte subiecte cu idei derutante, doar sa ne devieze de la problemele cele mai palpitante, discutate, iritante pentru societate si revendicate, sau vine Chelu Pieleanu s-o decaloteze pe teme ce sa vizeze ca prea multe cerem si vrem de la acest amarat de Guvern peren, care guverneaza intr-o perioada de revendicari de infern... Ce au, bai, tv-ule, testosteroanele cu decalotarile Pieleanului, cand el si toartă-sa sunt salariatii statului pe sume cu care se pare ca s-ar plati in numerare un Batalion de pensii militare? Ce criticos si ritos e mojicul asta ciudos pe neamul saracacios, de cand i s-a ridicat cricul poverilor cu sumele banilor din depozitele bancilor, iar căcălăul personal al averilor a atins cota cotelor nesimtirilor, ca atunci cand era răcan plăvan si nu avea de nici un ban si dupa ce bea apa din lighean de saracan, nu era atat de ofticos si croncan cu cei cu olaiele in buzunar!... Mă duc la o meditare in transcedentare sub pilota din dotare, intr-o uitare de sine, numai eu si cu mine, cu gandurile zburand nefericit spre infinit, in loc de dormit caci, oricum, somnul asta nenorocit de mult nu-mi mai vine sa ma simt odihnit la trezit in zori de zi... Noapte buna, copii batrani cu tineri copii, oriunde ati fi!

A spunea...

REV
Cam asa arata actiunea de fortare la Bordusani a fortelor terestre,marina facea deminare si sprijin cu foc(directe si indirecte) pentru trupele terestre >>>
http://stiri.tvr.ro/media/video_local/201707/tab-nato-untitled-project-1-mpeg4-16x9-12340600_12340600.mp4
PS:
Atentie la ce fac taburile si cum actioneaza in cadrul exercitiului!

Huhu Rezea spunea...

@Serbane
Dar pe subiect, despre acțiunile în instanță sau despre atenuarea inechităților nu ai nimic de comentat?
Ești mulțumit cu ce ai, nu?

GO spunea...

@ Leon. Ca m-ai intrebat ce si cum, i-am raspuns din eroare userului Leo. Prea seamana ID-urile voastre. Considera acel raspuns.

Iar ca detaliu iti spun clar: eu mi-am tras niste calcule cu contributeala voastra. Nu imi iese pasienta. Din cauza unei particularitati: la niciunul din grupa AC nu ne iese pasienta. Pe nicio lege a contributivitatii. Fie ea a lu' Oprea, L. 263/2010 sau alta. Cauza este simpla: legile contributivitatii sunt facute ca la civili, cu excluderea grupei militare ALTE CONDITII. Si pe care o asimileaza cu grupa inferioara de risc numita CONDITII SPECIALE.

Astfel: pe contributivitate se majoreaza punctajul cu 25% pt. CONDITII DEOSEBITE si cu 50% pentru CONDITII SPECIALE. Iar militarilor din ALTE CONDITII li se majoreaza punctajul tot cu 50% ca la aia din CONDITII SPECIALE. Ceea ce este vizibil anormal. Nu ai cum sa acorzi 50% majorare de punctaj si la o grupa si la alta. Este ca si cum celor din CS li s-ar acorda majorare de punctaj de numai 25% ca celor din CD, ceea ce ar insemna scaderea tuturor pensiilor militarilor din CS. Si sa ramana departajarea doar asa la nivel simbolic. Asa se intampla in cazul celor din AC. Cei din AC tinand cont ca au un adaos de vechime de 12 la luni, ar trebui ca pe CONTRIBUVITATE sa ne acorde o majorare de punctaj de 100% din moment ce celor din CS li se acorda o majorare de 50% pt. ca au adaos de 6 luni la an. Ia legile contributivitatii ne acorda tot 50% majorare. Adica, daca tu din CS ai 30 ani vechime efectiva (45 cu grupe_), iar eu din AC am 30 ani efectiv (60 ani cu grupe), la ambii ni se calculeaza pensiile la 30 ani efectivi, tie iti baga 50% majorare pentru grupa si mie tot 50%. Ceea ce este si o nedreptate si o stupiditate. Atunci de ce PLM am mai fost incadrat in AC? Si unde sunt cei 15 ani diferenta in plus pentru mine de vechime totala, cum sunt materializati la contributie?

Asta este problema. Mi-am tras calculul cum zici si ies pe minus. Din cauza viciului descris. Pricep ca voi care sunteti la gramada in CS (majoritatea nici nu ati meritat incadrarea) iesiti pe plus LA CONTRIBUTIVTATE, dar eu ies pe minus. Si toti cei din AC.

Asa se intampla cand niste handicapati de la munca si finante (toti sunt), nu sunt in stare sa realizeze diferenta intre 2 grupe diferite de munca.

Leo spunea...

1. LICHELELE gulerate din MFA (ciripAcipu,scârbu,jiganu,RED,livădarium,dr.luK,...) nu numai că au auzit, dar s-au și pregătit cu excepții cum ar fi cea a prescripției dreptului material la acțiune, care are două metedode juridice de combatere.
La golănii din astea sun foarte buni, sunt chiar doctori.
2. Evenimentul recent cu tabul scufundat , la fel ca și evenimentul cu MIG-ul și elicopterul prăbușit , la fel ca și cu nava specializată pt. deminare care era să se scufunde tocmai din cauza exploziei unei mine marine pe care voia s-o neutralizeze, sunt vârfuri ale AISBERGULUI INCOMPETENȚEI și precarei pregătiri profesionale conduse de miile de doctori impostori scoși pe bandă rulantă de FABRICA DE DOCTORATE CAROL I.
Uitați-vă la primul și cel mai "competent și bun" doctor (SUPOZITORUL) cum evoluează public și în ce situație a adus MFA și ROMÂNIA , - ca să înțelegem cum este al doilea sau al treilea doctor din ierarhia AISBERGULUI de INCOMPETENȚĂ despre care ziceam mai sus.
Să STĂTEM cu speranță pe 27 că le vom da peste bot, cei care nu am dormit.

itbuff71 spunea...

Transportorul P3 este amfibiu, dacă vă uitați cu atenție, prima greșeală a fost ratarea rampei de intrare la apă de către mecanicul conductor. A doua greșeală, trapele deschise la intrarea in apă (procedura prevede că toate trapele trebuiesc inchise la traversarea cursurilor de apă) permițând intrarea unei mari cantitați de apă, peste capacitatea pompei de evacuare. Părerea mea, greseala mecanicului conductor coroborată cu idioțenia de a sta toți cocoțați pe blindaj ca să facă poze pentru armata de pe facebook a lui Spânu și Ciucă.

Elisav spunea...

Ne dăm cu părerea despre pensii, despre transportoare, despre solde. Adevărul este ca nu ne întreabă nimeni si mai grav că nici nu ne ia nimeni in seamă chiar daca parerile unora dintre noi sunt corecte, de bun simț si chiar utile sistemului de apărare. Dar din cauza unor specimene militare râioase si nu numai, suntem centri-
fugati aproape la periferia societății. Mulți speră la putin mai mult, alții la mult mai mult. Realitatea de zi cu zi ne lovește si nu ne da niciun tratament. Poate o să mai auzim și de bine!

M spunea...

Iar prins cu minciuna!

Construcția și funcționarea Aeroportului de la Ghimbav s-a făcut/se face prin cofinanțare de la Bugetul de Stat!

Minciunică!!! 🤣😂🤣😂🤣 Nici nu îmi pierd timpul cu mitomanul! Cine vrea dă o căutare pe Google "finanțare aeroport Ghimbav"!

Arfy spunea...

Itbuff71, prima greșeală: trape deschise;
A doua greșeală, genistică privind realizarea rampei de intrare;
A treia greșeală nu mai există, este suficienta prima!
Principalul vinovat comandantul transportorului!
Se mai pot face studii de către specialiști: viteza de intrare pe cursul apei, înclinarea rampei, viteza apei etc.

Alex spunea...

Stiri pe "surse".In sfarsit! Primele batalioane de profesori au fost dislocate in zonele de conflict din Ucraina.Inarmati cu pixuri si stilouri de ultima generatie,vor incerca sa tina piept invadatorilor rusi.Buni tacticieni ,trecuti prin multe zone de conflict, nici nu se gandesc sa nu ajunga pana la Moscova.Sunt hotarati sa actioneze ca un zid uman si cu piepturile goale sa opreasca puhoiul dezlantuit de distrugere barajului de pe Nipru.Maestrii in manuirea tehnicii si armamentului ultramodern ,le-au creat pagube materiale si pierderi umane insemnate celor 20 de rusi,care au fugit speriati cand au vazut ca au si transportoare blindate,ce pot fi folosite ca si submarine.De toate vazusera "razboinicii"rusnaci in luptele pe care le-au purtat,dar un T.B.ce sare pur si simplu de pe mal si o ia tata pe la fundul apei ,nu.
Intr-o sedinta fulger cu Duma de stat, Putin a luat hotararea sa inceteze "operatiunea speciala",a spus ca se preda si in fata camerelor de luat vederi s-a incatusat singur , asteaptand primele detasamente speciale de profesori ,insarcinate cu ridicarea si predarea lui unui tribunal roman.
Judecatorul "harsait" prin razboaie ,cu roba rupta in multe locuri,obosit,infometat are deja sentinta pregatita.Dupa lungi discutii cu procurorii de caz s-a hatarat sa-i dea detentie pe viata.Putin va fi inchis intr-una dintre vilele sale de lux de pe coasta marii Baltice,iar paza ii va fi asigurata de o companie de profesori universitari romani toti unul si unul.
Asta ptr.ca Putin sa nu procedeze ca Napoleon.MaCiuca s-a intristat foarte de incetarea conflictului,ptr.ca nu mai poate cumpara de la americani toata tehnica pregatita ptr.casare.

Paul Puiu spunea...

Huhurez, am si eu o intrebare pentru tine:
De ce doar acum, in 2023, ti-a aparut starea asta de vehementa impotriva OUG 59/2017 si OUG 114/2018, de ce nu ti-a exercitat si tu dreptul de actiune in contencios administrativ impotriva acestor acte normative intrucat ai fost si tu afectat la fel ca si ceilalti de lipsa actualizarii pensiei militare🤔🤔🤔🤔,doar L 554 este in vigoare din 2004??!!🤔🤔🤔
Stim toti ca exista in monitorul oficial publicate mai multe decizii ale CCR prin care prevederile OUG 59/2017 si OUG 114/2018 au fost declarate constitutionale si totul e o lupta cu morile de vânt, mai au rost aceste actiuni in sensul de a pierde bani si timp pentru o cauza pierduta?!🤔🤔🤔
Cat timp nu exista interes pe aceasta tema din partea guvernantilor politruci, magistratii nu se vor admite de catre magistrati nicio actiune, inclusiv pentru incalcarea procedurii legislative in conditiile in care din pensiile militare se atrag foarte multi bani la buget fata de restul pensiilor in baza OUG 59/2017 si OUG 114/2018 !!!
Intrucat proiectul de lege al pensiilor speciale PLX 224/2023 afecteaza drepturile magistratilor puteti fi convinși ca in ce privește pensiile magistratilor CCR nu va permite afectarea lor!!! Pensiile militare au fost introduse intentionat de politruci in PLX 224/2023 pentru ca pana la urma sa ramana ca o moneda de schimb pentru pensiile magistratilor!!! Magistratii cunosc ca intre pensiile rezervistilor si in retragere exista disensiuni si inechitati, ceea ce intre generațiile de pensii ale magistratilor nu prea exista si vor profita de acest context, mai ales da exista printre noi tot felul de petiționari care isi urmaresc propriile interese in cererile pe care le adresează!!! Eu nu am auzit sau vazut pensionari magistrati care sa faca jalbe, cereri, depeșe, petiții, etc prin care sa solicite calcularea pensiilor lor pe contributivitate sau cresterea varstei de pensionare asa cum unii dintre rezervistii sau in retragere din randurile noastre!!!In loc sa se adopte o lege a pensiilor militare stabilă si echitabila pentru toti, fiecare urmărind doar propriul interes, îndruma pe altii pe la tot felul de instante de judecata sau organisme guvernamentale unde a obtinut sau vor obtine doar zero barat!!! Este adevarat ca si armata, fata de cei din MAI, incepand din 2002 si-a diminuat numarul de cadre si automat si fondul de pensii s-a redus si cuantumurile pensiilor au tot crescut, dar printr-o alocare de fonduri temeinic stabilita in baza unei legi stabile si sustenabila a pensiilor militare s-ar putea inlatura inechitatile!!! Din pacate legea pensiilor militate este permanent in schimbare dupa bunul plac al guvernaților in scop electoral si cei care raman sa traga ponoasele vor fi tot rezervistii si in retragere!!! In loc sa ne fi opus vehement la introducerea in PNNR a legii pensiilor militare, care specifica clar ca are doar drept scop de reducere a cheltuielilor bugetare in privinta pensiilor si salariilor, unii dintre noi ne bucurăm ca se va face reforma si ca se vor introduce pensiile militare pe contributivitate dar numai din prisma intereselor acestora!!!!Nu stiu ce mari beneficii ar putea aduce contributivitatea in conditiile in care se vor aplica aceleasi conditii de pensionare si in situatia pensiilor de stat?!🤔🤔🤔Cine are timp sa creadă ca contributivitatea in cazul pensiilor militare se doreste ca sa se realizeze ca in 2010, cine garanteaza ca va fi o modalitate de calcul prin care sa nu fie nimeni afectat?! Sa speram ca reforma pensiilor speciale sa nu se realizeze si sa fie declarata in totalitate neconstitutionala pentru ca nu va aduce decat dezavantaje decat avantaje pentru toti si inechitatile vor si mai mari!!!!🫡🫡🫡🫡🫡

Huhu Rezea spunea...

@Comisare
Incă o dată dovedești prin întrebările puse cât de afon ești în domeniul legislație pensiilor de serviciu.
-Esti orb dacă nu observi câte articole sunt scrise pe blog despre actualizare, OUG 59/2017 și OUG nr. 114/2018. Consultă omule Etichetele de pe prima pagină!
-Am spus de mai multe ori că nu am interes procedural de a acționa în justiție împotriva OUG 59/2017, câtă vreme pensia contributivă rămasă în plată după recalcularea din 2016 și indexată până în prezent este mai mare decât pensia recalculată în 2016 si actualizată cu creșterile potrivit transelor pentru activi acordate prin L 153/2017.
-Este descalificant pentru un fost comisar sef de politiei să nu înțeleagă deciziile CCR care au respins excepțiile potrivit criticilor formulate de petenți. Inseamnă că până acum criticile aduse au fost proaste.
Ei.. uite, CCR va admite excepția ridicată în cele 69 dosare aflate în pronunțare.
-Scepticismul d-tale fața de reforma pensiilor militare provine din ignoranță și lene în documentare.

Leo spunea...

Paulică,
Dacă vezi istoria blogului - și în perioada imediat după OUG 59 din 2017 s-a scris mult despre neconstituționalitatea prevederilor Art. VII.
Din Dec. 2022 , a apărut un aspect NOU al lui Skoda 4x4 și CAMARADUL care au vizat neconstituționalitatea OUG 59 pe alte fundamente juridice față de cele de până atunci.
Dacă ești pensionar de dinainte de 2017 și nu ai acționat până acum , ar fi bine s-o faci fie acum fie în max. 1 an după publicarea în monitorul oficial al deciziei de admitere în Dos. 1801D/2021 și/sau altele din cele 69 , a capoatelor vișinii.

Michel spunea...

Huhu
Poate mai postezi și ce-ți scriu cei care nu au aceeași orientare politică ca tine . Da psd este resposabil de dezastrul pensiilor militare. Blindata scufundata nu este destinată acestui timp de misiuni. Orice forțare de cursuri de apă se pregătește. Mult "succes" cu contributiva!!!

GO spunea...

Când vă văd cum vă contraziceți în a descoperi, mă apucă cumva și mila. Cauza este clară: stat eșuat, popor stupid, justiție inexistentă sau ipocrită, politicieni cu apucături dictatoriale, militari fricoși. Cloacă completă!

La ce concluzii poți să mai ajungi când ieși la o pensie pe o lege? Iar după ce ieși, îți modifică parșivii legea în dezavantaj? Ce calcule,ce predictibilitate? Nimic! Pe scurt, o nație eșuată.

Huhu Rezea spunea...

@Michel
Ești orbit d-ta de politică!
Cioloș, Cîțu și Ciucă sunt de la PSD?

ciumpalak spunea...

Bună ziua și să trăiți ! BINE ! La cate ilegalități sunt comise și consemnate în materia pensiilor militare, ilegalități ale guvernului, ministerelor, caselor de pensii sectoriale, întreb și eu, oare vreo instituție de forță, parchet militar, general, poate cei de la DIICOT, nu se poate autosesiza ?!? Sunt totuși încălcări vădite ale Constituției, ale legilor etc. Mă gândesc, inclusiv, să cerceteze cum au putut fi angajați/ numiți în funcție o grămadă de neștiutori de carte în domeniul respectiv. Mă întreb și eu, nu dau cu parul ...

GO spunea...

@Itbuff 71@ Arfi. Bai, fratilor,lasati-o in puii mei cu rampa si cu amenjarea genistica. O luna am fost trimis special la curs traversari. Zilnic, zeci de traversari. Dupa etapa scolastica de vreo 3 zile ne-am plictisit, asa ca nicio rampa, saream direct de pe mal de scoteam jumatate din apa locului de antrenament. Si niciun TAB-77C nici n-a schitat sa se scufunde, doar se clatineau la impact. Nu aveam cum sa ne scufundam, si daca doream. Pe rampa intram doar cand ne faceam poze pe TAB si intram usor sa nu ne stropim.

Cu trapa posibil sa aveti dreptate, desi eu nu prea o vad deschisa. Insa articolul indicat de mine zice clar ca nu sunt flotabile. Ca asa le-au comandat, sigur etansarea era optiune platita separat si nu au mai avut bani, au luat varianta cheala ca la Logan. Daca mai ai bani, ai si AC, daca nu mergi cu geamurile deschise

Huhu Rezea spunea...


@akord
Preluarea puterii de către Ciolacu este o veste proastă pentru ciucani

itbuff71 spunea...

@GO, nu prea ma văzut prin dotare TAB77C ca cel indicat de tine, 79C este altă poveste.. cât depre P3, îți spun că am participat la omologarea stației telecomandate de armament, (remote weapons station, nu turelă cum spun toți pifanii contemporani cu personajul lui Anton Bacalbașa). Această stație fiind fabricată de ELBIT nu de GENERAL DYNAMICS, a trebuit integrată și omologată executându-se activități inclusiv din plutire, toate P3 sunt amfibii, inclusiv cele de tractare-evacuare. Nu te mai lua după articolele din presă, toate sunt scrise după cum dictează cel care plătește. Poți sa imi dai adresa de mail sa îti trimit niste fotografii cu niste elici de la spatele transportorului și îți garantez că nu sunt ventilatoare pentru răcorirea echipajului cum cred unii.. Comparația dintre TAB 77/79 si P3 este la fel cum ai compara praștia cu pușca cu lunetă. Ai lucrat cu TAB77 si 79, dar nu ai lucrat si cu P3, deci comentariile tale nu au ca baza o sursa corecta de informare.

Outlander spunea...

@Huhu Rezea
”@akord
Preluarea puterii de către Ciolacu este o veste proastă pentru ciucani”
Aprob pozitiv!
Merg și eu pe chestia asta!
Să sperăm că, până la urmă, nu vom asista la un film prost presărat cu o droie de elemente de umor negru!
Celor care nu doresc un calcul dual, care nu doresc reformarea pensiilor militare (oricum s-ar numi ele), care nu doresc reactualizarea și recalcularea pe principiile contributivității (în momentul de față singura modalitate pentru un moment TO de aliniere la echitate, ierarhii, vechime, condiții de muncă, studii, nu plagiate), doar pentru că sunt beneficiari de pensii calculate dintr-un procent de bază de calcul de 6 luni/5 ani, LE DORESC TOT CE ÎMI DORESC ȘI ei MIE!
Pentru aceștia din urmă:
Marin Sorescu:
- Știi să faci harta marilor noastre speranțe?
- Da, din baloane colorate.
La fiecare vânt puternic
Mai zboară câte un balon.

Din toate astea se vede clar
C-o să rămân repetent,
Și pe bună dreptate.

Mai devreme sau mai târziu vă veți încadra în ultimile ziceri ale lui Sorescu!
Aveți impresia falsă că nu ne veți lua locul pe actualele revendicări, vă va veni rândul!
Nici nu știți ce vă așteaptă!
Bateți câmpii cu ”...să rămână...așa!”
Nu peste puțin timp veți sta și vă veți perpeli la gândul a ceea ce ați susținut anacronic și continuu!
Nemulțumirea, dorința celor 68% nu este aceea de a vă conturba, de a vă reduce cuantumul pensiilor (de voi depind familiile voastre pe care este normal și firesc să le apărați) ci aceea de a descuraja acestă credință că un calcul dual v-ar produce prejudicii!
Cred că în spatele acestor calcule se află și alte MIȘELII ale GULERAȚILOR pe care nu reușesc să le deslușesc...dar care vi se adresează deopotrivă!
Chestiuni pe care le veți simți pe propria piele...:
Îmbătați-vă de YES!
Vă trimit un link:
https://www.youtube.com/watch?v=cGtjr-U5bT4&ab_channel=MyMuseMoviesAndMusic
Nu abandonați lupta!
Oricare veți veni DUPĂ NOI!

RD spunea...

Nu înțeleg de ce majoritatea persoanelor care scrie pe aici, nu iau în seamă magistrații și modificările din amendamentele depuse pentru pensiile lor. Ca să fie îndeplinit jalonul 215 trebuie reformate și pensiile magistraților. Degeaba reformezi celelalte pensii de serviciu, dacă nu și pe ale lor.

DECLARAȚIE

PRIVIND PENSIILE DIN SISTEMUL JUDICIAR ROMÂN


Asociația Europeană a Judecătorilor (EAJ) a luat act, în cadrul reuniunii sale din 2 iunie 2023, de un proiect de lege[1] în România privind pensia de serviciu a judecătorilor, care modifică în mod dramatic și negativ procedura, condițiile de acordare și cuantumul pensiilor de serviciu ale judecătorilor.

EAJ subliniază că aceste propuneri sunt incompatibile cu standardele europene și internaționale. Astfel, articolul 8-3 din Carta Universală a Judecătorului prevede că un judecător are dreptul la pensie în conformitate cu categoria sa profesională.

Articolul 6 alineatul (4) din Carta europeană privind Statutul judecătorilor prevede că judecătorilor ar trebui să li se plătească o pensie pentru limită de vârstă, al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimului lor salariu în calitate de judecător. Recomandarea 2010/12 paragraful 54, a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei prevede că ar trebui să existe garanții pentru plata unei pensii pentru limită de vârstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu.

EAJ consideră că propunerile în discuție încalcă aceste principii importante și, prin urmare, reprezintă o amenințare la adresa independenței sistemului judiciar și a statului de drept. Prin urmare, EAJ îndeamnă autoritățile române să se abțină de la punerea în aplicare a unor astfel de propuneri.

--

În concluzie ei nu vor să fie afectate pensiile aflate în plată, nu vor să fie indexate, ci actualizate ca în prezent, nici să fie crescută vârstă de pensionare pentru cei aflați deja în sistem.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

@Outlander
Pe mine mă deranjează foarte mult că opoziția la reforma pensiilor militare și încrâncenarea de a condamna la discriminare cele mai în vârstă generații ale Ostirii rezerviste sunt cuie pe care și le bat în pingele liderii sindicatelor(vezi ultimele comunicate ale Sindicatului Polițiștilor și ale SCMD) și ai unor structuri asociative.
Opoziția se ascunde în cererea de a scoate pensiile militare de acolo de unde juridic nu pot fi scoase, din categoria pensiilor de serviciu reglementate de legi speciale, doar ca să se păstreze actualele cuantumuri stabilite în ultimii ani. Nu le pasă de cei care au pensii de 2-3 ori mai mici.

Leo spunea...

TAB-ul românesc cu un motor Katerpilar , ZBURA nu plutea......
Iar când plutea se scufunda zburând.

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
Spune-i că nu obține nimic dacă nu atacă și art. 84 din OUG 114/2018.

RD spunea...

@Outlander,

I-am spus domnului Huhu de atatea ori ca sunt de acord cu ceea ce spuneti in legatura cu faptul ca pensiile voastre sunt mai mici decat altele castigate in ultimii ani. Dar dupa cum ati scris mi-ati aratat ura pe care o purtati celor iesiti pe legea 223/2015. Ura ar trebui s-o aveti pe politicieni in primul rand, ei au facut legea 223/2015, ei au deciz sa nu mai fie actualizate pensiile militarilor si sa fie indexate cu 1,3%, 2,6%, 5,1%, pe cand civiliii au luat 14%, 10% sau 12,5%. Apoi cativa oameni tot cu putere, de baza generali, care au putut sa adauge anumite sporuri la pensiile lor pentru a fi mai mare. Marea lor majoritate, undeva pe 95% n-au putere, iar de obicei sunt cei care muncesc mult, in conditii deosebite/speciale... Nu ei v-au lasat pensiile mai mici decat ar trebui sa le aveti..

Cuvinte de genul 'vă va veni rândul' sau 'nici nu știți ce vă așteaptă' arata ura. Sa vorbesc in numele meu.. De ce mi-ati purta mie ura de exemplu? Am iesit pe legea 223/2015. Daca nu s-ar fi anuntat printr-o parte sau alta de modificarea cu plafonarea pensiilor militare, as fi fost si acum la munca.. Puteam iesi la pensie chiar cu un an mai devreme pana la plafonarea de pe 15 septembrie 2017, dar nu am vrut! Tot politicienii au fost de vina pentru iesirea mea la pensie si a multor colegi, tot din acelasi motiv! Schimbarile dese la pensiile militare, nerespectarea salarizarii pentru cei din aparare, ordine publica si securitate nationala, au dus la iesirea din aceste sisteme de forta. Am iesit asa cum am mai scris la 26,5 ani de munca efectiva la pensie, la limita de varsta, nu am fugit de munca, ba mai mult, legal, cu aproape 25 de ani de conditii speciale, va dati seama ca nu am stat cu fundul pe scaun, ci pe teren.

In legatura cu cuantumul, acum serios, cine si-ar dori sa treaca la un alt calcul, stiind ca va pierde mai mult sau mai putin din cuantumul pensiei? Nimeni! De aceea vreti sa fiti calculati pe contributivitate deoarece stiti cate puncte aveti si ca v-ar fi mai bine, dar nu va pasa de alte zeci de mii care ar avea pensiile mai scazute. Asa cum a zis Huhu..

Vrem (in general) sa fim ca in tarile dezvoltate, dar totul pana la interesul personal. Adica in multe tari din NATO si care fac parte si din UE, au sistemul pensiilor militare pe ultima luna sau luni de zile, nu pe contributivitate, iar la noi, nu e bine. Trebuie sa fie pe toata perioada activitatii, pe contributivitate.. De ce? Ca nu va convine cuantumul pe care-l aveti. Pai aveti dreptate, dar e vina mea si a multor pensionari militari? De ce un pensionar militar care a avut multe interdictii in timpul activitatii trebuie sa fie in acelasi sistem cu civilii care au putut munci la 2-3 joburi, sa intre in politica, sa-si deschida afaceri si asa mai departe?

Nu am auzit si eu pe voi cei mai vechi si nemultumiti (pe buna dreptate) sa va ganditi la cei care acum sunt in activitate si vor iesi sa zicem pe contributivitate cu pensii de mizerie, dar cu restrictii 15-20-25-30 de ani! Pai asa e normal? Se stie ca de vreo 15 ani salariile din sistemele de forta sunt foarte mici si mici pentru cei mai multi dintre ei pentru majoritatea carierei! Cei care sunt deja in sistem, activi, de vreo 10-15-20 de ani, care chiar daca ar vrea n-o sa mai poata sta pentru foarte multi ani in activitate (ma refer la cei care sunt pe teren, nu in birou), ce pensii de rahat ar avea? Spuneti ca multi (nu si eu) nu se ganditi la cei mai in varsta, dar voi de ce nu va ganditi la cei activi, sa nu mai spun de cei iesiti in ultimii ani!

Legea 223/2015 a fost facuta si votata de politicieni! Cum sa trec eu pe contributivitate fara cuantumul avantajos? Stiu ca se poate, politicienii fac ce vor cu pensionarii militari, dar nu inseamna ca orice spune un politician sau CCR eu trebuie sa fiu de acord. A, ca ei au putere, nu si eu, este altceva, dar nu inseamna ca trebuie sa le dau dreptate.

RD spunea...

Eu le doresc multa sanatate celor vechi si daca ar fi sa am ura vreodata, ar fi pe politicieni (deja o am), nu pe voi pentru ca va doriti sa aveti pensiile mai mari si pe buna dreptate.

Mai citesc pe aici un mosmartin16 care spune fel si fel de lucruri rautacioase, dusmanoase pentru cei iesiti pe actuala lege, de parca ar fi furat bani din pensia dumnealui sau ar fi iesit la pensie ilegal.

SCMD este prea putin bagat in seama, iar cele ale politistilor se gandesc in primul rand la ei deoarece majoritatea sunt in activitate si isi vor binele lor pe viitor, atunci cand vor iesi la pensie deoarece stiu foarte bine ce salarii sunt in ultimii 15 ani, adica mici si ce pensii ar avea.. Tot mici! Fiecare se gandeste la propriul interes si cel mai important este sa spui ca iti vezi interesul, nu sa te dai drept corect (aici ma refer la cei care se cred corecti, dar in realitate isi vad doar interesul).

Nu este corect sa ne multumim cu ce avem. Se pot multumi cei care au pensiile pe care le considera bune pentru viata pe care o iau (mancare, facturi, datorii, imprumuturi, medicamente), iar cei care stiu ca ar merita mai mult, nu pot fi multumiti. E bine in general sa nu-i mai bagati pe toti in aceeasi oala!

xmax spunea...

Cît de importante sunt amendamentele in România:

https://www.snppc.ro/uploads/fisiere/articole/Amendament-SNPPC.pdf

Este cunoscut de foarte multe persoane acest document. Nu e noutate, dar am vrut să îl aduc în actualitate.
Întreb eu oare cu ce sunt de vină toate persoanele care au ieșit în pensie dupa iulie 2022??
Și care nu se vor bucura de acele măriri din L153/2017???

Oare chiar așa criminali sunt acești guvernanți???
Cu ce este de vină un fost cadru activ, care avînd îndeplinite toate criteriile de pensionare conform legii (nu șmecherii!), a ieșit la pensie??? Trebuia să rămînă în activitate pîn la moarte????
Aceste lucruri nu le-am auzit niciodata din gura reprezentanților MAI și MApN pe la TV.
Tragic, și de aici trag concluzia următoare: nici legea nici amendamenetele nici protocoalele nici OMENIA nu se mai respectă în această țară

Leo spunea...

Stelică a devenit PENDINTE cu acte în regulă.
Din ce se vorbește prin cartier , se zice că a atacat și Art.84.
Iar dacă nu a făcut-o , primește despăgubirea la nivelul soldei de funcție actualizate aferente anului 2018 , cât a fost în vigoare și a produs efecte juridice Art. VII.
Art 84 intră în vigoare pe 01.01.2019 și-l modifică pe Art. VII.
Are timp amabilule pt. toate versiunile.
Cel mai important este ce se va întâmpla pe 27 sau la alt termen la CCR.
SĂ STĂTEM CIULIȚI !

Arthur spunea...

Măciucă tot afirmă că și-a depus mandatul, el încă nu știe că și-a depus demisia.
Mare rușine a fost pentru armata română acest impostor oligofrenic, mult rău a făcut tuturor militarilor prin deciziile sale , sper că va plăti cândva pentru toate acestea.

Leo spunea...

Am scăpat de un coșmar denumit premierul supozitor.
De acum înainte, nu va mai exista un premier mai incompetent , mai impostor și mai slugoi ca ăsta.
De Mardel se aude că nu e chiar așa deștept, dar e PUTERNIC și HARNIC.
Oricum cu pensiile militare numai CCR și CE ne mai scapă de INECHITĂȚI.

Calinmihaib12 spunea...

"..pagină!
"-Am spus de mai multe ori că nu am interes procedural de a acționa în justiție împotriva OUG 59/2017,❗câtă vreme pensia contributivă rămasă în plată după recalcularea din 2016 și indexată până în prezent ❓este mai mare decât pensia recalculată în 2016 si ❓actualizată❓ cu creșterile potrivit transelor pentru activi acordate prin L 153/2017.❓❓
-Este descalificant pentru un fost comisar sef de politiei să nu înțeleagă deciziile CCR care au respins excepțiile potrivit criticilor formulate de petenți. Inseamnă că până acum criticile aduse au fost proaste.
Ei.. uite, CCR va admite excepția ridicată în cele 69 dosare aflate în pronunțare.
-Scepticismul d-tale fața de reforma pensiilor militare provine din ignoranță și lene în documentare."

"12 iunie 2023 la 13:17"

Încheiat CITATUL,

● COMENTARIU:

HUHU:

.."Lămurește"-mă ,dacă ai bunăvoința..,cum de..în pasajele cuprinse între SEMNELE ROȘII = în care pomenești de.."ACTUALIZĂRI" ale PENSIILOR CONTRIBUTIVE RECALCULATE" în 2016..cu "creșteri ale tranșelor.."(=de câte "25 %"/an.!) din L.153/2017, "ACTUALIZĂRI" (=nu indexări..!) care..cel puțin (!) = în cazul meu (!), NU S-AU APLICAT (!) și care au avut efectul că NU VI-AU FOST PLĂTITE PRACTIC.., ÎN PLATĂ..RĂMÂNÂNDU-VĂ pensiile anterioare contributive în cuantum avantajos, așa cum singur ai.."spus"/ scris..!, ..��..❗

Din comentariul CITAT rezultă DESTUL DE LIMPEDE ceea ce.."intuiția" (vorba vine..!) și "analizele"..îmi "spuneau".., și anume, că "LEGEA" se aplică.."ILEGAL"(?!) în ROMÂNIA, adică cel puțin "DISCRIMINATORIU..", "SELECTIV..", pe criterii abuzive și evident ILEGALE,.., și nu în ultimul rând = NECONSTITUȚIONALE ..!??..��..❗

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...

Arthur. Eu nu vreau să-l pedepsească justiția, ci vreau să treacă prin chinurile nașterii în urma unui viol în grup La Chilia-n Port.

Huhu Rezea spunea...

@ Calin
Ai înțeles greșit.
Prejudiciul produs de cele 2 ordonanțe este tocmai necctualizarea pensiei militare recalculate în anul 2016.
Eu spun ca si de mi-ar fi fost adăugate creșterile soldei de functie aplicate pănă în anul 2021 din Legea 153/2017, cuantumul pensie astfel actualizate nu depășea cuantumul contributiv rămas în plată și indexat ca pensie militară.
@Leo
De câte ori să repet că despăgubirile după admiterea excepțiilor pe OUG 59 si 114 se întind în trecut doar pe 3 ani de la data sesizării instanței? Dă înapoi 3 ani de la data sesizării instanței si vei vedea că doar cele introduse înainte de 28 decembrie 2021 mai prind despăgubiri din perioada anterioară intrării în vigoare a OUG 114/2018.

mosmartin16 spunea...

Bre RD ! Nu-s "răutăcisme" bre !🤣 E super să crească toate pensiile, dar ia spune tu - concret - cum rezolvi inechitățile "cât casa" ?! Spune formula de aplicat, dacă poți scoate o idee din căpuț - bună, rea - numai spune-o ! Ia "screme-te" și spune-o ! Poți ?! Că la a boci...îți trebuie...o rolă de prosoape de bucătărie !🤣 Hai, fii optimist...vine recalcularea bre' !🤣

Arfy spunea...

Aș vreau să știu pentru viitor cum vor rezolva următorii guvernanți cu premier psd, anomaliile pe care tot ei le-au legiferat!
Sunt curios! Care ar fi clasa politică majoritară să facă acest pas fără să-l deranjeze financiar pe șeful BNR.
BNR, se numește a fi de stat, dar este cea mai puternică structură independentă, cu investiții și proprietăți sustenabile(poate doar proprietățile BoR o pot concura) plină de ariviști(să-l citez pe akord) și de foști securiști și actuali sri-sti!
Suntem o masă neimportantă, atât în activitate dar mai ales în rezervă sau retragere!
Să deschidă bine ochii cei activi, dacă nu fentează legile și nu reușesc pe timpul activității alte surse de venit, pensia este diar un ajutor social!

Viorel spunea...

Moșmartin16. PLx-199/2020 prin aducerea la zi a Soldelor de funcție și grad la nivelul cadrelor active conform Legii nr. 153/2017 și a HG nr. 6/2023. Toate calculele dumneavoastră pălesc în fața acestei acțiuni. Pe contributivitate vor câștiga doar cei care au prins perioada comunistă de la gradul de Mr. în sus. SGP, Sof., MM., etc….Cpt., LA STÂNĂ ȘI LA TOAMNĂ pentru că Solda în procent de 90% nu a depășit SMB.

Leo spunea...

Cu acest șiretlic judiciar vor pădurenii zonali din banda lui CiripAcipu&Scârbu ca săbage bețe-n roate.
Dar suntem pregătiți (bărbieriţi,parfumaţi,tunşi cu unghiile tăiate şi spălaţi în ureichi) ca să luptăm cu LICHELELE MFA-ului.
Sunt 2 soluții de remediu (antidot) la excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Nu le mai spun că sunt știute și aplicate deja în cauzele pe care eu le știu.
SUNT SOLUȚII !
SĂ VINĂ 27.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

GO, Outlnder si @Leo: TAB-ul Pirania nu este scufundat, a luat ceva apa la ciorapei, deh neglijenta unui surubar cu diploma copy paste, si va asigur de asta chiar de la un Col. foarte bine informat!

Arfy spunea...

MăCiuca, este dpdv legal, de neatins! Poate ceva manevră cu actuala soție,! În rest, s-a ferit de orice! Nu semna, nu dădea ordine, mereu în așteptarea de după! S-a strecurat ușor, ușor ca un șarpe de baltă!
Desigur, susținut politic din zona Craiova! Amestecate sunt căile Domnului!

RD spunea...

@mosmartin16,

Eh, nu sunt rautacisme... E un pic de ura cu ketchup picant :)). Cum se rezolva inechitatile? Actualizezi pensiile militare, dar nu se vrea asa ceva deoarce ar creste mult bugetul alocat acestei categorii. Cu acest jalon nu se rezolva inechitatile, asa cum am mai scris. Doar ca unele vor creste, altele vor scadea si o parte se vor mentine aproape de cuantumul din prezent. Nu sunt de vina nici cei mai vechi care au avut indexari cu procente mici (apropo n-am avut vreo actualizare de cand sunt pensionar si nici actualizari mari ca la civili, practic sunt ca cei vechi), dar nici cei noi iesiti pe legea 223/2015 deoarece 95% n-au avut puterea de a influenta intr-un fel sau altul pensiile militare (schimbarile au fost facute de politicieni cu acele OUG-uri si cu sprijinul anumitor generali, insa nu pot fi bagati toti cei vreo 30000 in aceeasi oala).

Pensiile militare pe contributivitate anuleaza pensia de serviciu. De ce? Pai e simplu.. In tarile care respecta pensiile militare, nu exista pe contributivitate, multe tari au persoane in Comisia Europeana, dar ce-au zis ei? Lasa ca ne batem joc de pensionarii militari din Romania, ca la noi exista respect, cam acesta este adevarul.

Si in plus, in sistemul public de pensii, atat varsta, cat si anii de cotizare pentru iesirea la limita de varsta, au crescut cu anii, nu dupa o zi pe alt sau an!
In mod normal nu se poate sa recalculezi pensiile militare pe contributivitate, cand civilii n-au avut interdictii in viata lor, iar beneficarii de pensii militare, da.

Aveti multe idei fixe fara argumente! Cand cititi realitatea care nu ca convine, veniti cu 'placile' dumneavoastra vechi si cica se rezolva inechitatile. Parca vrem sa fim ca in tarile occidentale, dar romanii in general de zeci de ani tot spun asa ceva.. Pana la interes! Acolo nu mai vrem sa fim ca 'aia de afara'.

Nu scrie nimeni de faptul ca de peste doua luni n-a fost prezentat proiectul pentru noua lege a pensiilor pe contributivitate. Trebuia sa fie prezentat din martie 2023. Nu aud pe nimeni, nici presa, nici pensionarii din acel sistem. Nu sunt bani in buget, dar ei vorbesc de rezolvarea inechitatilor in sistemul public de pensii.. Sa fim sinceri si realisti, nu sa vindem informatii false.

RD spunea...

Sa vedeti realitatea falsilor din USR, cand in acest partid era un fost militar,

“În calitate de fost militar, precizez că pensiile militarilor sunt pensii ocupaționale și se supun deciziilor CCR 20/2000 și CCR 29/2011. Pensiile rezerviștilor sunt un drept constituțional. În discuțiile avute cu reprezentanții rezerviștilor, i-am asigurat că au în USR un aliat care susține plafonarea unor pensii exagerate, și nicidecum eliminarea pensiilor rezerviștilor, nici acum și nici în viitor”, a conchis deputatul USR Dumitru Lupescu.

N-a mai pupat inca un mandat, s-a multumit cu cei 4 ani.. Era un fost militar in Parlamentul Romaniei din partea USR si nu dadea bine la partid si manipularile lor despre pensionarii militari.

https://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=167&leg=2016&cam=2

Pai ce-ai facut ma Pruna, mai? Cum ii rasplatesti?

“Milităm pentru principiul contributivității. Vrem ca oamenii care s-au expus unor riscuri, care au avut slujbe dificile, în speță militarii, să fie răsplătiți pentru dedicarea muncii lor, dar totodată vrem și echitate în sistemele de pensii. Vom continua discuțiile tehnice pe acest subiect cu reprezentanții cadrelor militare pentru ca proiectul de lege să fie cât se poate de clar și să nu lase loc de nicio interpretare”, a transmis deputatul USR Cristina Prună.

Candva falsii de la USR se dadeau bine cu rezervistii si discutau cu ei.. Adica au fost prezenti oameni de la:

Asociațiile prezente la dezbatere:

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere “Alexandru Ioan Cuza” din MApN

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul afacerilor Interne

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Protecție și Pază

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere S.R.I

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere -MAI-DIPI

Asociația Pensionarilor din ANP

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Telecomunicații Speciale

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

Federația Militarilor din România

Asociația Ofițerilor în Rezervă din România

Michel spunea...

@Huhu ora 13.45
Nu, nu sunt "orbit" de politică precum unii de pe acest blog!
Aveți dreptate Cioloș, Cîțu și Ciucă nu sunt de la PSD! Intrebarea este cine a emis OUG 59/2017 și 114/2018 care au masacrat, efectiv, pensiile militare, nu PSD???!Ba daaa!!! Deci sa fim corecți până la capăt! Apropo, politica nu mă interesează! În rest numai sănătate tuturor!

Arfy spunea...

Akord, cine ți-a scris postarea!?!

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mosmartin16 spunea...

Breaking news ! "Război la baionetă" !🤣 Postarea din 6 iunie, orele 19,46 și 19,48 ...la topicul creat de Huhu ( cel cu..."Ciolacu se angajează..."), am distribuit-o individual, vineri... la 21 de deputați, iar azi la... 123 !! Din tot spectrul politic ! Foarte mulți au văzut-o ( aproape jumătate ), destul de mulți mi-au și răspuns ! Toți aceștia din urmă mi-au zis că e corect și principial ce e acolo ! Doamne ajută cu bine !

xmax spunea...

Își mai aduce aminte cineva (cine a prins) de acele sume compensatorii la ieșirea la pensie plus toate OMM-urile???
A fost mult a fost puțin???
Cei de după 2012 cum putem sa obținem asa ceva??
Oare asta nu e discriminare? Inechitate?? Scuzați deranjul și curiozitatea!
Sunt "mai nepregătit" :)

Corcodel spunea...

Zic unii ca daca veniră Ciolacu o să umble căinii cu pensiile militare în coada .Din căte inteleg Huhurez se și vede salvat , mos martin asteaptă la intretaiere de vanturi ciolanul aducator de echitate.
Eu nu ma pricep la juridice dar vad pe aici care mai de care mai specialist in instante,numai că cu presupusa dreptate prin instanta justitia le mai trage câte un bufeu de oua clocite. Numai ca justitiarii blogului nu se lasa si dăi si dăi ,si iar un bufeu puturos din partea justitiei. Ce o fi oare in neregula aici. Ca sa acuzi o duzina de judecatori ca sunt prosti trebuie intai să evaluezi daca tu justitiar ai interpretat bine legea . Este de stiut ca legile in Ro sunt facute pe picior si votate la comanda in Parlament.
Oare cine o fi de vina in aceste cazuri soldate cu esec după esec in justitie ? Judecatorii sau articolele din legi ,ordinele de ministru ,etc prost si interpretabil concepute ?

GO spunea...

@itbuff71.

1) 79C (cele scurte), ai dreptate. Tot astea sunt in dotare si acum la ultima unitate in care am activat. Si mai este si unitate cu moț.

2) Imi atrage atentia afirmatia cum ca TAB-urile noastre model sovietic ar fi de rahat față de Piranha. Aici am o problema pe care nu o aveam pana la razboiul din Ucraina. Asa am zis si eu ca tine, alte motoare, alte functionalitati, armanent mai precis, AC etc. Insa, a aparut un element de ultima instanta care mi-am schimbat perceptia. Eu urmaresc zilnic imaginile (mai ales video) din razboiul din Ucraina, furnizate de ambele parti. Si apare un element socant. Orice transportor de provenienta occidentala, indiferent de unde (cel mai frecvent produse in SUA, Germania, Polonia, Franta, Turcia, Olanda, Canada sau Australia) apar la impact pe campul de lupta, facute nu doar scrum, ci si terci. Iar elementul suprpriza este ca transportoarele model sovietic - indiferent unde sunt fabricate (toate seamana intre ele, de exemplu ucrainenii au TAB-uri fabricate si in Cehia si in fosta Iugoslavie, care seamana cu ale noastre aproape la indigo), au putin vopseaua sarita si eventual niste caucuciuri sparte.

Asa ca ma abtin de la comparatii, si desi ma dau in vant dupa confort, parca as renunta la AC si scaunele incalzite din TAB-urile vestice, si as prefer sa dau mai bine ca capul de blindaj la hopuri intr-un TAB model sovietic, dar sa stiu ca am ceva protectie si nu sunt facut scrum de armamentul antiblindate. Adica, razbelul din Ucraina demonstreaza din plin ca transportoarele si masinile de lupta blindate fabricate in occident au o mare problema de protectie. Mai mult ca sigur ca masinile de lupta vestice au fost proiectate pentru conflicte cu multimi inarmate superficial (talibanii, kurzi, Kosovo), iar razboiul din Ucraina demonstreaza pur si simplu nu doar ca sunt conserve de staniol, dar ard total ca si cum ar fi construite din cauciuc.

3) Legat de afirmatiile din publicatia SCUTUL, cum ca nu doar Piranha 3 nu ar fi flotabile, dar nici P5 nu ar fi, eu asa da totusi ceva crezare. Din cauza ca publicatia in cauza ca si National, ca si Dilema Veche, are militari pensionati in redactie. Si banuiesc ca stiu ei ceva. In caz contrar, merg pe mana ta, sunt flotabile, dar era spart ... blindajul la punte si nu l-au mai sudat. Glumesc, dar prea s-a dus ca bolovanul in cap. Iar in fi film eu nu am distins nici elicele propulsoare de acre zici, astea se vad ca sare apa.

RD spunea...

@akord75,

Am ajuns sa apreciez faptul ca pot discuta calm fara ura cu tine deoarece multi 'sar' cu acuzatii fara sa cunoasca fiecare dosar de pensionare si in loc sa acuze politicienii si cei care pot inluenta ceva la pensiile militare (cum ar fi anumiti generali), sunt pusi in aceeasi 'oala' toti pensionarii iesiti in anumiti ani, chiar si cei care muncesc cu adevarat.

Apoi, sa-ti raspund la intrebare, am iesit in anul 2017, nu am avut pensia actualizata vreodata si am primit mici indexari, de doar o cifra in fiecare an.
Nu este corect ca pensia ta sa fie mai mica, dar nici nu-i vina mea deoarece am muncit, am iesit la limita de varsta si conform legii actuale, fara manevre, fara sa pacalesc munca si asa mai departe.

Asa cum am mai scris, as fi putut iesi la pensie cu un an si jumatate in urma (adica 2016) deoarece indeplineam conditiile, dar am vrut sa mai raman.. Insa multi alti colegi alaturi de mine au iesit la pensie datorita instabilitatii in legi (pensionari si salarizare pentru cei din sistemele de forta).

Eu de exemplu, n-as fi suparat daca dvs. sau Huhu avut maine pensia marita cu 1000 lei, dar nu pot fiu de acord ca a mea sa fie diminuata pentru ca n-am vreo vina. Aaa, ca x e de vina. Pai si e 'x', nu eu! Si nu e vorba ca as avea pensia brut sau net de 100000, 9000, 8000, 7000.. Dar cu 26,5 ani de munca efectiva pe contributivitate clar ar fi una mult mai mica. Nici nu pot spune sa fiti multumiti cu ce aveti deoarece unii sunt multumiti, altii nu.

Nu-mi place sa spun pensionarilor militari, varsovisti, natoisti, ciucani sau neterminati deoarece nu mi se pare corect, asa consider. Cica eu sunt natoist, deoarece n-am iesit la pensie inainte de intrarea in NATO, dar nici de cand e Ciuca 'smecher'. Sunt intre.. Nu vreau sa ma complic, sunt pensionar militar conform deciziei de pensionare.

Deci am 6 ani vechime de pensionar. Sa schimbe valoarea cuantumului unei pensii pentru ca asa vrea nu stiu cine, mi se pare o bataie de joc, e simplu! Viitorii pensionari, sa zicem pe contributivitate, sunt trasi in 'teapa'. Cu totii stim ce salarii au fost in ultimii 15 ani la angajatii din structurie de forta! Si ca nu s-au respectat legile salarizarii!

Nu m-am grabit sa ies la pensie, nu am iesit cu minciuni ca fiind apt limitat sau stand la birou.

Gandind pe viitor, activii normal ca vor parasi sistemul ori vor iesi cat mai repede posibil la pensie sau sa demisioneze si sa lucreze in alte parti, iar numarul celor intrati, va fi tot mai mic. Cine ar accepta sa intre in sistemele de forta cu restrictii, salarii foarte mici si mici, injurati de presa, civili, luati la 'misto' de presa si politicieni, lucrand in weekend-uri, de sarbatori si sa iesi la pensie fara vreun beneficiu! Beneficiu nici la salarizare. Nici la pensie! Nu degeaba sunt peste 30000 de locuri vacante deoarece lumea nu mai vrea sa intre in sistem! Nu degeaba armata cauta voluntari! Iar la politie, jandarmerie, pompieri, politisti de penitenciari nu cred ca se poate cu voluntariat. Sa-i vedem pe politisti daca vor continua asa, cum vor inlocui ei peste 5 ani sau mai mult, acele structuri!

Va inteleg nemultumirea cu don' Ciuca si va dau dretate, dar nu pot fi inclus in categoria lui. Eu am avut, am si voi avea mereu ceva cu politicienii! Daca s-ar fi interesat de pensiile militare cu siguranta ar fi fost bine si n-ar conta ce zice vreun Ciuca sau doi de Ciuca.

GO spunea...

Imi place in mod deosebit de cei care va puneti sperante in Ciolacu. De parca nu PSD ar fi emanat ordonantele nastrusnice contra pensiilor militare. Iar Ciolocu nu se pricepe sigur la pensii (cred ca la nimic concret), asa ca tot staff-ul care a ticluit OUG 59 si 114, se va ocupa in continuare si de pensiile militarilor. Poate va fi cooptata chiar si LOV. Nu se va schimba nimic in bine, va spun eu.

Va readuc aminte zise din epoca LOV: "- Daca nu merge sa le desfiintam pensiile la militari de tot, atunci lasam doar titlul de ele si le modificam pana devin mai proaste decat cele contributive". Si asa este si acum!

GO spunea...

Daca vreti sa iritati la maxim pe decidenti, dar sa ii puneti si pe ganduri, chiar sa ia si niste decizii in favoarea militarilor, sugerez urmatoarele. Spuneti ca sunteti in rezerva, chiar daca unii sunteti in retragere. (Puteti sa le spuneti pe scurt eventual ca urmare a OUG 59 si 114, ca pensiile nu va acopera necesitatile de trai).

Si apoi intrebati-i daca in circumstantele indicate aveti dreptul sa va angajati ca militar activ in armata rusa, desi sunteti in rezerva in armata romana. Pentru completarea veniturilor insuficiente din pensia militara acotdata de armata romana. Sau daca persoana in cauza are alte solutii, sa le comunice Si asteptati raspunsul. Eu am blocat vreo cateva tute politice in felul asta.

Huhu Rezea spunea...

RD
Mai omule, în alte tari europene nu sunt pensii militare calculate contributiv, dar acele pensii militare sunt echitabile indiferent de perioada de trecere în rezervă. La noi, în ultimii 10 ani, pensiile militare sunt stabilite haiducește după principiul bine stăpânit de gulerați, cine împarte parte își face.
Cu ce ii încălzesc pe pensionarii militari mai în vârstă că au pensii militare, dar nu se ridică la nivelul celor stabilite în ultimii ani și nici la nivelul calculului contributiv.
Atunci de ce să nu luptăm pentru calculul contributiv... dacă gulerații au impus eliminarea actualizării pensiilor în plată ... încă din 2017.
Toate inechitățile introduse în legea pensiilor militare au fost girate din interior de un personaj care a deținut funcțiile de Sef SMA, ministru al apărarii și de premier.
D-ta faci parte din tagma guleraților de îți permiți să-i iei peste picior pe ofiterii care au pensii pe jumătate deși nu s-au grăbit să plece din armată cu 15-20 ani vechime în serviciu? Tot d-ta îi acuzi că sunt răutăcioși?
Nu este nimeni vinovat că ați plecat din armată înainte de vreme.


RD spunea...

@Huhu,

Dar Comisia Europeana de ce nu vrea sa fie ca in tarile de unde vin ei in legatura cu pensiile militare? De ce nu face Comisia Europeana sa fim si noi ca ei?
Nu va incalziti voi cei mai in varsta cu pensiile militare actuale.. Dar cu ce i-ar incalzi pe cei mai tineri pe contributivitate si cei care sunt activi? Fiecare isi vede interesul, nu? Fiecare cu familia lui, corect? Normal ca puteti sa luptati asa cum puteti pentru calculul contributiv, dar n-am vazut si eu pe aici persoane care au trimis mesaje catre BM si CE, Parlamentul Romaniei ca pensiile militare sa fie ca 'afara'! Intotdeauna politicienii au putere mai mare decat angajatii bugetari! Dumneavoastra va suparati pentru ca nu pot fi de acord cu dvs decat partial. Cu ce va iau peste picior? Nu-i vina mea pentru pensiile voastre! Din moment ce nu va pasa de diminuarea altor zeci de mii sau mai multe pensii care ar putea scadea pe contributivitate, ce pot sa spun, ca este corectitudine? Am plecat la pensie la limita de varsta si nu e corect si normal ca pensia mea sa scada! Ca doar nu va cer voua bani pentru ceva. Asa ca revenim tot la un lucru: fiecare isi apara pensia asa cum poate! De ce nu va pasa de cei care acum sunt activi si ar avea pensii de mizerie cu salariile din ultimii 15 ani? Cum sa plec inainte de vreme din moment ce am iesit la limita de varsta (25+ ani)? V-am mai spus si o tot sustineti ca am iesit inainte de vreme. Nu! Am respectat legea.

mosmartin16 spunea...

Of, RD ! Iar îmi vine a "rd" !🤣 Bre, pe tine nu te duce căpuțu' ca să pricepi ce e aia echitate ?! Eu nu am nicio idee fixă bre, din contră, am și arătat în timp atâtea variante posibile la pensiile militare ...dar tot repet ceva, sperând că...poate, poate...o pricepe neuronu' tău într-un final ! Reiau, citește și scrie, că poate pricepi !🤣 Echitate înseamnă..."gemeni în activitate"..."gemeni" la pensie...indiferent când au trecut în rezervă !

Huhu Rezea spunea...

@Corcodel
Pe vremea când gulerații cu pregătire juridică și contabilă cloceau drafturi pentru proiectele ordonanțelor 57, 59 și 114, vizând pensiile militare, d-ta erai izolat pe vârful munților și nu aveai timp să citești ce scriam noi pe blog.
Mai întâi apăreau declarații ale unora că Jianu, Luca și alți corifei ai finanțelor în care se plângeau că că nu au bani pentru înzestrarea armatei si pentru majorarea soldelor activilor din cauză că sunt prea mari cheltuielile cu pensiile. După ei urmau cu declarații în presă miniștrii captivi ai guleraților stat majoristului general. Primul pe care l-am auzit a fost fost Mihnea Motoc, păpușarul guleraților care a dus în guvern draftul art. 40 al OUG 57/2015. După el a urmat în anul 2017 alt păpusar, Tuțuianu de Dâmbovița, care a manipulat-o pe Olguța, peste capul lui Dragnea, determinându-l pe habarnistul Tudose să emită neconstituțional OUG 59/2017. Chiar crezi că se pricepeau Olguța și Tudose să redacteze Art. VII din OUG 59/2017?
Cine crezi că s-a prins că prin plafonarea pensiilor la cuantumul net, conf OUG 59/2017, pensiile guleraților nu mai puteai fi niciodată indexate și a fost nevoie să completeze art. 60 cu modificarea din art. 84 din OUG 114/2018, mutând indexarea de pe cuantumul brut al pensiei pe netul bazei de calcul?
Până și Dogaru subliniază repetat că schilodirea pensiilor militare a venit din interiorul sistemului militar.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Am scapat de o lichea, legata de coadă cu o tinichea de plagiat pe jmecherea si manglea, ca omangafa, fie Domnul in veci lăudat ca ne-a scapat de ratat, fiind un gangav intârziat, bâlbâit, blamat si injurat pentru tot ce in cariera militara si politica de tarhat a sabotat, dar ramane in continuare dusmanul de moarte al rezervelor militare, fiind vătaful clocarilor gulerati, toti niste sabotori ratati si descreierati, intre ei copios in grade avansati in Oaste pe baza doctortelor copy paste! Du-te, demisionatule, întârziatule, expiratule si ratatule unde si-a dus mutul iapa si drackul capra, si deie Dumnezeu sa ajungi mult mai rau decat cei pe care i-ai distrus criminal la pensiile militare cu mafiile tale gulerat clocare! De facto, îi amintesc parazitului faptul ca Mardel Colacu ii va captura pensia pe metoda contributiva cu vechimea, care o sa-i puna desfraului pensiei frâna cu lumânărica coliva, apoi cuantumul pensiei gomflate nu va putea depasi solda din activitate, iar impozitul progresiv il va năuci definitiv! Amin.

Huhu Rezea spunea...

@RD
De ce nu vrei să recunoști că ai speculat legea?

Huhu Rezea spunea...

Pauză prelungită în moderarea blogului.