Un produs Blogger.

marți, iulie 22, 2025

Auxiliarii din armata, politie, jandarmerie, servicii, penitenciare vor fi pensionati la 65 de ani.

16 comments
 Vicepremierul Tanczos Barna a declarat la RFI despre reforma pensiilor speciale că ”va trebui să avem elemente care vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durată a activității pe timpul muncii, în mai multe domenii și în Justiție și în MAI, în Interne, Justiție, Jandarmerie, Armată, acolo unde serviciile suport, care pur și simplu fac același lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activități care nu sunt legate de intervenții ale echipelor de jandarmi, ale forțelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condițiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel, vor fi considerate și sunt considerate privilegii”. 
 Vicepremierul vorbește despre creșterea vârstei de pensionare pentru cei care primesc pensii speciale: ”Absolut. Și cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 și ceva de ani sau 15 ani sau nu știu câți ani. Deci aceea nu este o reformă serioasă”.
 Întrebat dacă va fi regândit și modul în care sunt calculate pensiile speciale, Tanczos Barna a răspuns: ”Da, da, în sensul să nu fie pensia mai mare decât salariul, care este o aberație”. 
 Vicepremierul precizează că reforma pensiilor speciale ar putea fi inclusă în al treilea pachet fiscal: ”Mai mult ca sigur, în pachetul trei, nu am decis încă, probabil, nu mai avem timp să o pregătim pentru pachetul doi”. 
 Tanczos Barna vorbește în interviul video despre reforma pensiilor speciale, la minutul 21.
Pensiile speciale vor ramane, dar vor fi reformate.   

16 comentarii:

xxxxxxxxxxx spunea...

Încă un politician care habar nu are ce înseamnă structuri suport in SNAOP.
Păi activitatea în asemenea structuri se rezumă doar la contabilitate și resurse umane?Cum să compari activitatea structurilor suport cu ce se întâmplă la o primărie?!!!
Armament/ muniție , echipament, auto , administrare imobile avem și la primărie, nu-i așa?!!!

Relu spunea...

Pai si inainte exista personal civil contractual. Si era diferenta si intre administrativ si operativ.

Bebetul spunea...

Buna ziua domnule Claudiu, v-am trrimis un e-mail cu o intrebare.

Florin Stoica spunea...

Acest politician ca și alții, care nu au făcut o zi de armată sau nu cunosc în amănunt domeniul militar asimilează structurile militare ce asigură suportul logistic pentru structurile operative cu serviciile publice din primării, fără să aibă în vedere că și personalul militar al structurilor de suport logistic, merg în teatrele de operații sau la război, să ne ferească Dumnezeu și au obligații militare atât în perioada activă, cât și după trecerea în rezervă. Astfel de politicieni dacă ar fi văzut măcar un documentar sau film despre războaiele mondiale unde erau unii care erau lângă front și aprovizionau cu armament, muniție, alimente pentru cei care luptau ar fi știut că astfel de oameni făceau parte din așa zisul “personaj auxiliar”, dar se vede lipsa lui de cunoaștere a domeniului militar. Oricum vârsta de pensionare a crescut și pentru personalul militar al instituțiilor de forță la 60 de ani până în anul 2030 și ulterior cu câte un an până la 65 de ani în 2035. Dar acești militari care asigură suportul logistic (armament, muniție, tehnică militară, intendenta, administrare imobile, medicină și altele) pentru structurile operative nu pot îndeplini obligațiile militare până la vârsta de 65 de ani deoarece nu le permite starea de sănătate. În domeniul militar uzura este aproape la fel indiferent de specialitatea militară influențată de condițiile cazone și privațiuni.

Ioan P. spunea...

Degeaba ne supărăm ca are dreptate Barna. Cel putin la mine la ISU, atât financiarul cat si resursele umane aveau aceleași sporuri ca mine care eram pe intervenție (pirotehnic). Sa.fim seriosi...ce uzura au ei in birouri fata de unul de pe intervenție? Poate nu la 65 de ani dar pina la 55 de ani chiar pot rămâne fără probleme.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Un sfetnic si decident politiq etnic, in general si in orice fiind un contras- potrivnic si critic, nu poate corect sistematiza, opina, evalua si clarifica sub imperiul frictiunilor, criticilor, vehemențelor si ideologiilor privind tema cu teoria de apartenenta a acestora la România, ei vrând si cerand permanent independenta si stapanirea regiunilor si teritoriilor lor din Tinutul Secuilor, deci nu-i o indicare sa-si dea cu părerea cum se pot rezolva fiecare dintre pensiile speciale, cu atat mai putin cele militare, aici trebuind sa aiba ceva de spus pe scurt si la punct din severu-i muștiuc, Dl. Cap de Cauciuc, dar știind că si el un pui rebel si biped de honved e mai bine ca tematica asta prea uzată si răscoaptă sa hie lăsată baltă, oricum manipulându-se chestii si trestii din umbră s-o luăm din trei pe aia mai lungă in mână, sau cleanul de la cetățeanul, Malagamba Mălineanu!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mail-ul meu de rachat e de peste o lună blocat fără rost de un prost de la firma de pe tărâm moldovenesc, Avast, asa ca dacă vreti să mă contactati o să stati in eter suspendati...

Ceparu spunea...

Omul este in neștiință.Acesti auxiliari sunt cuprinși în lucrările de mobilizare iar la război îmbracă uniforma militara.

Cătălin spunea...

@ claudiu marin, avand in vedere ca aceasta Decizie a CCR ii privesc pe cei pensionati pana in anul 2016 ideci inclusiv si pe dumneavoadtra, va tog da deschideti un NOU TOPIC cu Decizia CCR recent publicata in MO: CCR, nouă decizie privind recalcularea pensiilor militare | DCBusiness.ro https://m.dcbusiness.ro/ccr-noua-decizie-privind-recalcularea-pensiilor-militare_677512.html

John1 spunea...

@Ioan P ia mai meditează puțin la ceea ce debitezi!

De altfel, ar fi rezonabil și corect ca:

ORICE ANGAJAT DIN M.Ap.N. SĂ SATISFACĂ STAGIUL MILITAR OBLIGATORIU,
în funcție de studiile avute.

Cei care nu au stagiul militar obligatoriu nu au ce căuta în M.Ap.N, în special bărbații. Fiindcă, apare un Seidler care a contribuit cu 63.000 de lei la campania electorală USR, și vine la guvern să susțină pentru militari o pensie dublă față de civili, adică 5.400 de lei.
Mai zice acest politician, că vezi doamne, dacă militarilor li s-a interzis să facă afaceri, toți ar fi acum mari patroni. Dar nu spune că dacă nu ni se interzicea să facem politică acum am fi fost ca el, mari politicieni, că așa la fătat măsa să facă el legi pentru generali la cei 44 de ani și 63.000 de lei donați USR.

Propun proiect de lege:

Niciun politician să nu poată ocupa o funcție publică fără stagiul militar obligatoriu sau 4 luni de militar voluntar conform legii supusă aprobării în Parlament.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ce a postat @Catalin este adevaratul venin din strachină, picurat cu ură de Ograda Neconstitutională si, ca atare, sa nu mai avem nici o asteptare de schimbare la pensiile militare! Adio si un praz verde, ramanand la cuantum ce pe cupon se vede!

Mhy spunea...

Deci e clar...nu se închide blogul în august. Se prelungește până la toamnă. Apoi până la primăvară....și tot așa 😜

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Toti prim ministrii au stiut si au tacut, de aia ne tineau amanati in nestire, stiind de plăcinta cu fiere care vine de la CCR, asa că ne promiteau cu amanare rezolvarea pensiilor militare, doar in scopuri electorale, tragându-ne macabru plasă după plasă, azi nimanui nu-i mai pasă, asa ca orice am face nimic nu se mai face!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Fac ce fac, mă exprim sau tac, dau din coate si antricoate, dar pană la urmă lui @Leo îi dau dreptate ca pensiilor sa nu le mai ducem grija si grijania aiurea cand clasa politică ne-a dat cu flit sa nu ni se mai dea nimic, acesti autisti considerand ca noi fiind varsovisti trebuie sa fim tinuti in afară de NATO si Uniunea Euopeană purie, ca bolnavii de râie, fir-ar să fie!

Apostol Mircea spunea...

Ministrul Tanczos Barna nu vorbește de la el, sa ma exprim mai direct , ce a rostit este o directiva și face parte din program.Acest mesaj,foarte bine, putea fi comunicat si de un membru al partidului condus de Ilie Bolojan.Nu avem reprezentare, suntem dezbinați și trădați de catre imbuibatii din MApN.Toate simulările cu noi proiecte de acte normative pentru modificarea Legii nr.223/2015 sunt manipulări. si desigur nu vor fi aplicate,pentru ca actualizarea pensiilor militare,speciale, nu se va mai realiza .Politicienii oferă date ,despre institutiile din SNAOPSN ,profitând de reacția opiniei publice fată de pensionarii speciali.Opiniile unor camarazi ,exprimate pe blog sunt juste,iar o reactie ferma trebuie sa pornească de la MAp.N. ,MAI și alte structuri.Ma tem ca aceste,,idei originale ,,de reforma, exprimate de catre domnul ministru Tanczos Barna provin din interiorul SNOPSN, de la cozile de topor cu grade si functii

Ioan P. spunea...

John1, știu foarte bine ce spun. Poate debitezi tu ce nu trebuie dar eu știu foarte bine ce vorbesc!!! Dacă te simți lezat ca ai avut poate munca de birou, nu e treaba mea. Munca mea pe teren cu riscuri aproape zilnice ma îndreptățește sa spun ce spun. Iar in perioada când lucram aveam ore peste program, fără numar, iar plati suplimentare nu existau.