PREAMBUL:
Claudiu, cunosc poziția ta referitoare la baza de calcul a pensiei. Și eu sunt de acord cu ea, dar rămân la ideea că se poate constitui și o bază de calcul formată din cele 5 elemente salariale pe care le-am menționat. Este unica modalitate de eliminare a inechităților aberante existente și care se tot amplifică pe măsura trecerii timpului. Repet, de eliminare și nu de eventuala diminuare a lor, diminuare care ar fi oricum temporară și ar duce apoi iarăși la amplificare. Mai mult, cu o astfel de bază de calcul actualizată rezultă și pensii în parametrii decenței. Argumentul că ai plătit CIBS pentru fiecare element salarial din compunerea soldei lunare ( apropo' acum e 25%, iar cândva a fost și 5% !) poate fi invalidat dacă există voință în acest sens, mai ales că, repet, nu există o legătură directă și de cauzalitate între cuantumul rezultat din CIBS și cuantumul stabilit al pensiei. Om vedea ce o mai fi. Doamne ajută cu bine !
P.s. Apropo' de aberațiile existente ! Pensiile "de pe card" a trei generali, primii doi, foști șefi ai Statului Major General, iar ultimul, fost șef al Direcției financiar - contabile din MApN ! Generalul Chelaru ( rezervist din anul 2001 ) = 9.788 lei ! Generalul Ciucă ( rezervist din 2019 ) = 22.076 lei !! Generalul Jianu ( rezervist din 2025 ) = 28.684 lei !!! S-auzim de bine !
Moș Martin. Tare șmecher mai sunteți, domnule. Dar, înainte de toate, la subofițerul — adică majurul Viorel de la CI — îi iese ceva? Sau îi ies ochii, cum i-au ieșit și cu cele 6 cupon-talon privind reducerea cheltuielilor la transportul prin CFR? Aștept răspuns la adresă pentru că i-am luat puțin la mișto.
Întreb pentru că, după cum văd, ați redus totul la minim, păstrând cu destinație indemnizația de comandă. Asta de curiozitate, pentru că sunteți cătană în vârstă și cu experiență de viață militară și civilă (sper să nu vă supărați că am folosit cuvântul „cătană”, dar, comparativ cu alții, am impresia — de fapt sunt sigur — că sunteți unul mai de-al nostru).
MM și Sof. de ce nu au indemnizație de comandă? În unitatea în care am lucrat, un Plt. adj. pr., încadrat pe funcția de șef depozit de garnizoană, avea în subordine 1 Cdt. Pl., 3 Cdt. Gr. (toți Sof.) și „n” SGP care asigurau paza obiectivului. Merita sau nu indemnizație de comandă?
Un Of. (dau exemplu ca și Cdt. compartiment), dacă avea în subordine un Of., MM, Sof., hopa — indemnizație de comandă: 30% din solda de funcție. Asta doar ca discuție că oricum nu ne bagă nimeni în seamă. Ei au grija amantelor acum ca să le creeze cadru legal prin legalizarea prostituției.
Doamne ajută ca un număr cît mai mare de pensionari militari și polițiști să beneficieze de această reformă unitară.
Asta nu înseamnă că trebuie să îi uităm pe maleficii care și-au bătut joc de întreg sistemul de pensii militare!!!
La fiecare titlu din acest, blog ar fi de recomandat, etichetarea a cîte unui ”malefic” care și-a bătut joc de militari și polițiști, prin idioțeniile produse în actul legislativ privind pensiile militare, în decursul ultimilor 20 de ani. O mică descriere despre tîmpeniile pe care le-a produs, iar apoi să facem un top 10, care să reprezinte cel mai nociv ”malefic”.
Și încă ceva : Dacă totuși se consideră o problemă constituirea bazei de calcul a pensiei prin prisma elementelor menționate, soluția o poste reprezenta, inclusiv, redefinirea soldei lunare din legislație. Mai ales că o astfel de redefinire a mai fost ( anteror lui 223, în 164, solda lunară era definită prin maxim 6 elemente, respectiv, grad, funcție, gradație, comandă, indemnizație de dispozitiv și soldă de merit ). Soluții sunt, voință să fie ! Zi însorită tuturor, chiar dacă "razele-s de gheață" !
În poză , este HUHUREZUL .
Proeuropenii pe care ia-ti votat, vor sa reduca din cheltuieli( pensii, salarii), actualizarea se va face prin diminuarea pensiilor.Slava!
Slava !
N-am avut de lucru si am dat la mai multe catane albite de timp(ofiteri..subofiteri..militari de cariera si chiar cativa politisti.).Ce fel de raspunsuri credeti ca am primit? Unii spuneau asa(creca subofiterii) pai da..doar un colonel putea gandi asa ..sa i se umfle lui la maximum cu comanda maica-sii...Altii(mai puturosi in ale cititului ...sigur si mai necunoscatori in formule matematice) spuneau ca pe guvernantii actuali ii intereseaza orice formula in care echitatea intre generatii s-ar putea realiza fara adaos de capital ...Il auzeam pe Miruta aseara (desi eu v-am spus inca de la finele anului trecut) ca lucreaza la un proiect comun cu MAI pentru cresterea varstei de pensionare..Ce ne spune chestia asta? Simplu ..ioc parale..Pasul 1.vor sa puna frana la iesirile timpurii(ok..la unii poate e justificat).Pasul 2.vor inventa o recalculare care va urmari in principal sa nu cheltuiasca bani din contra chiar ajustari(ceva de genul..cei de sus sa ia o pauza...celor de jos le dam cate o chioftea..poate doua).Sa fim seriosi...nu exista formule miraculoase...Acum sa vedem daca socoteala guvernamentala o sa bata filmul istoriei.. Retoricile agresive au prins avant si-n vest nu doar in est..iar teritoriile noastre din pacate au cam fost mai mereu campuri de batalie...Si cum impartirea lumii se face pe model Yalta..Anchorage...Atata spun..Sa ne rugam sa fie pace..mai bine zis..sa cada Ei la pace in asa fel incat sa avem si noi pace..In rest..Mos Martine..felicitari pentru initiativa..Hibernarea nu inseamna doar somn,odihna prelungita...iata,ea poate avea si efecte benefice..
Am fost Cdt Plt la Sc. Soferi 02269-Brăila, am comandat detasamente in subteranele minelor de cărbuni in Valea Jiului la Lupeni si Bărbăteni si pe santiere de lucru, deci indemnizatie de franzelă albă cu măsline si bere vreau! Iac-așa. Daca e @Onorabilul Huhurez in poză, apăi eu zic ca era barbat bine, serios, inteligent si prezentabil, Dumnezeu sa-l binecuvanteze in Împărăția Cerurilor, că tare l-am iubit, ca pe un tată, pe domnia sa! @Leo, sanătate, tălică, că eu cu situația lui Anilu am uitat de toată lumea, dar sper sa-i lungesc viata cat de mult, oprindu-i, deocamdata, hemoragia si redandu-i pofta de mancare si de viata, necunoscându-se vizibil că are carcinom! Mergem incet si binisor pe drumul cel bun, cu plantele si radacinile alese de mine... Eu mă fac că sunt bine dar, vai, mama mea cu stresul si munca de zi si noapte sa mentin casa si traiul la cote inalte, sa nu mă rada lumea! @Mojulică, ține-o tot asa, ca uite cum @Adminul te-a dat aici exemplu cu bunăciunea! Sanatate tuturor!
Părerea mea:
- notele blogului sunt corecte și echilibrate și le susțin,
- acum vreo 7 ani ziceam tot aici că fiecare lege a salarizării militarilor ar trebui să fie pereche și cu o lege a pensiilor militare pentru că în condițiile calcului CONTRIBUTIV pe PERIOADĂ RESTRÂNSĂ, așa cum sunt pensiile militare, modificarea salarizării are efecte directe și puternice în cuantumul pensiei.
Ce vreau sa spun? Dacă unui doctor civil i se dublează azi salariul efectele se vor vedea în pensie prin acumulare peste 15 ani și în mod TREPTAT. La militari efectele apăreau după 6 luni. Acum e în creștere până la 300 de luni.
Deci cu modificarea perioadei luate în calcul ACEST FENOMEN DISPARE!
- sistemul propus este cel similar in SUA unde un căpitan de la depozitul de izmene are EXACT ACEEAȘI PENSIE cu un căpitan pilot de avion pe un portavion. Diferența este numai în salarizarea pe timpul activ dar, ATENȚIE, aproape toate sporurile pilotului NU SUNT IMPOZITATE!!!!!
- rămân strict fidel credinței mele că pensia este parte din pachetul salarial de recrutare și că orice modificare trebuie să primească numai pe cei care se vor încadra DUPĂ adoptarea legii.
Cu atatea limitari nu se castiga nimic prin noua formula. Ba se si pierde.
Mai bine o contributivitate sanatoasa. Sau un dublu calcul cu optiunea cea mai avantajosa.
Păi atunci redefinim solda lunară, cum am spus anterior. Se poate dacă e voință.
@Leo și Ifrim
Poza este a autorului propunerii luate de pe pagina sa de fb.
@Viorel
Lasă-i să calculeze, să facă scenarii să se agite. Cum ai spus, unii chiar nu pricep că nu ne bagă nimeni în seamă și că atunci când ne vor băga o să se lase cu jale. Pentru marea majoritate dintre noi. Dar mai e mult până departe.
O să revin și cu ce ar rezulta în ipoteza în care baza de calcul s-ar menține în forma actuală. Inechitațile nu ar dispărea, ele s-ar diminua, după care s-ar reamplifica.
@mos martin
Chiar dacă redefinești solda lunară brută, ce le faci celor care 10 ani au platit CIBS și pe elemenentele salariale pe care vrei săle scoți din baza de calcul? Tot confiscare ar fi.
Prin legislație se poate aproape orice. Exemplificativ, cu pensia suplimentară. Ea a fost transformată în procente ( 3, 6, 9% - art.108 din 223 ) și - în cazul celor cu vechime cumulată consistentă - aceste procente "s-au evaporat" în plafonul de 85%.
Teoria este buna, numai ca PRACTICA NE OMOARA, putem sa visam linistiti, ca doar e iarna, e frig, si pentru a nu iesi din casa si risca niscaiva fracturi de femur si alte oase importante mai greu de reparat dupa o anumita varsta, mai bine sa VISAM. Realitatea, dura, este ca "amaratii astia de ne conduc" nu au ce sa mai FURE ei, dar sa ne mai dea si noua. Nu ne-a dat PSD-ul, care era tatal lor, nici PNL-ul care era fratele lor, sincer, desi sunt sceptic, cred ca ne vor da ceva cei de la USR, dupa calcule si para calcule, dar in nici un caz ...cat se viseaza pe aceasta pagina. In rest sa fim sanatosi!
„Ca să primești pensie militară nu este suficient să muncești 25 de ani.”
Domnule Claudiu Marin, ce vină am eu, of., MM, sof., SGP., că statul/guvernul, în nemernicia și lenea lui, nu a făcut o lege a salarizării (ca recompensă reală a muncii depuse — nu cum a făcut LOV, coeficient de ierarhizare — dau doar un singur ex.: rector = 6,49 = împinge vântul sau ce face de merită un astfel de coeficient? — și șeful SMAp = 4,35, care are ca misiune principală apărarea țării și 90.000 de suflete în subordine)? Apoi o lege a pensiilor din care tot statul român să-și retragă dările necesare, idem civili/militari, iar acum nu ați mai fi afirmat cele de sus, numai că, de proști ce au fost, sunt și vor mai fi, nu au știut cum e cu timpul muncit de militar, pentru că îl chema la program când voia scula lor. Și de ar fi știut, ce și-au spus? „De ce să luăm dintr-un buzunar și să punem în celălalt și viceversa (parte)? Hai să mergem pe scurtătură”, iar acum strigă în gura mare (și politrucul nepregătit, și civilul neinformat) că eu, Gică Lăscărică, militar în Armata României, nu am contribuit la sistemul de pensii, deci să mă mulțumesc cu solda primită ca activ, iar când ies la pensie să primesc o sulă în coaste (à la Iliescu).
Cu scuzele de rigoare. Citiți materialul de mai jos pentru că vă puteți întâlni oricând cu asemenea situații și constatați și dumneavoastră cât de tâmpit și ce răspun de neam pros pot da unii dintre noi (cetățeni).
https://www.botosaneanul.ro/barbat-mort-intr-un-autobuz-fara-ca-nimeni-sa-intervina-raspunsul-halucinant-dat-de-calatori
În poză este BĂTRÂNUL HUHUREZ .
Martiniuc nu este HUHUREZU .
@CM: “Ca să primești pensie militară nu este suficient să muncești 25 de ani . MAI TREBUIE SĂ PLĂTESTI SI ASIGURAREA SOCIALĂ PENTRU PENSIE DIN SOLDELE BRUTE DIN INTREAGA ACTIVITATE..”
L223 : Articolul 16 “(1) Au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă; b) au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.(2) Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 65 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare conform eșalonărilor prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la prezenta lege. “
Articolul 17 bla bla, Articolul 18 bla bla.
Nu văd la condițiile de pensionare chestia cu asigurarea socială. Ne ajutați? 😜
Iar diferenta de functie/responsabilitate/ierarhie este foarte mare intre primii doi si ultimul asa ca aici ar mai trebui introdus un factor de "amplificare"al pensiei ciucajianului contabil
Probabil Mos Martin are convingerea ca "indemnizatia de comanda" reprezinta masura riscului suprem "uitand" ca "indemnizatia" asta intra in solda odata cu preluarea functiei.....ca nu toti coilineii au aceeasi solda comandanti sau nu
Pe "logica"asta propun acordarea indemnizatiei si comandantului de grupa.Ori e comandant de jos pana sus ori nu mai e si gata.....scuze si fruntasul merita sau chiar soldatul......"unde sunt doi soldati unu-i comandant 😂 "
Eu il trec pe ala cu soriciu gros ,ciuca pe primele 2 locuri.....si prost si mincinos si parsiv si sa nu uit....si hot si las(intrebati-i pe italieni)
Stiti cine are sorici bine inteles.Ca doar n-o avea râma sorici.De la râma a mostenit numai coloana vertebrala....sau de la moluscă?
@Mos martin
Pensia suplimentară si sporul pentru condițiile de muncă inta in baza de calcul din care se extrage pensia bruta. Că se plafonează pensia in plată extrasă din baza de calcul... este altceva, nu o confiscare.
Anormală este introducerea Sporului OMM in plafonare, asa cum au interpretat deștepții finanțiști și cum le-au dat dreptate formatorii de opinii de la Institutul Național al Magistraturii, care l-a randul lor au instruit sefii Curților de APEL să respingă acțiunile pensionarilor militari care au contestat introducerea sporului OMM in plafon pe motiv că nu este calculat din baza de calcul. ICCJ a dat și o decizie de indrumare in acest sens, decizie care este, cum spuneam in topicul precedent, atacată la CCR intr-un dosar care se judecă pe 16 ianuarie.
@Mhy
Contribuția pentru pensia militară este reglementată in art. 31 al L 223/2015 și in Codul Fiscal.
@CM - "@Mhy Contribuția pentru pensia militară este reglementată in art. 31 al L 223/2015 și in Codul Fiscal." --- art 31 reglementează foarte frumos, cu culoare albastră "Cota de contribuție individuală la bugetul de stat" aka CIBS. "Contribuția pentru pensia militară" , cum ar veni CPM, o fi altă reglementare. Vă place să faceți formulări insidioase, pentru gâște 😜
- "Anormală este introducerea Sporului OMM in plafonare...." --- asta da, a fost o mare mizerie. Dpmdv însăși găselnița asta OMM este o mizerie. Pt vechime s-au dat gradații, nu mai era nevoie de tinichele. Se puteau găsi alte variante de creștere a cuantumurilor pensiilor.
Claudiu, în baza de calcul nu intră decât soldele brute. Procentele pentru pensia suplimentară intră în plafonul procentual de 85%. Faptul că un rezervist cu vechime mică este beneficiar al unor procente ale pensiei suplimentare ( cu finalitate în creșterea cuantumului pensiei ), iar un altul - cu vechime consistentă - nu resimte deloc beneficiul procentelor aferente pensiei suplimentare și implicit al creșterii pensiei, este chiar o "confiscare legală". Prin lege se poate reglementa cu brio și o nouă bază de calcul a pensiei, pe fundament diferit celui actual. S-auzim de bine ! P.s. Important e și să vedem ce va fi vineri cu acel 70% la magistrați. Dacă nu or amâna-o iar !🤣
Propunerea, cu tot respectul, este o amețeală totală. Adică e un fel de pensie americană dar pe structura salarială românească.
Se preia principiul de la americani cum că pensia este expresia STATULUI nu a activităților depuse. Adică un căpitan de la depozitul de izmene are EXACT ACEEAȘI PENSIE cu un căpitan pilot de avion pe portavion. Diferența a fost dată de sporuri pe perioadă activă, sporuri majoritatea neimpozabile.
Cu USR la guvernare voi sperați să primiți un singur leu in plus? Ha, ha, ha! Să fiți mulțumiți că în UE e interzisă (încă) eutanasierea!
Brambureala e maxima! Stați că abia ai început să crească perioada luată în calcul! Când o să treacă de 60 de luni să vedeți cum încep să scadă pensiile militare.
Claudiu: (13.01.2026/18:04'):
1. Te CITEZ:..,
"Mos martin
❓Pensia suplimentară❓ si sporul pentru condițiile de muncă inta in baza de calcul din care se extrage pensia bruta. "
Încheiat CITATUL,
💥 COMENTARIU:
..în CITAT, dar și în continuares comentariului , practic așa a procedat CPS/MApN..!, dar prin "adunarea" = "%" de calcul: "3-6-9 %"= de "Ps. Suplim" la ="TOTAL "%" de CALCUL a VECHIMII (din art.29)= VECHIME calculată cf.. art.23..25.., până la maxim "85 %" din BC = a ÎNCĂLCAT =L. 223/2015 modificată cu OUG .59/2017.., dar și L.164/ 2001.., pt. că NICI UNDE în legea 223/2015 + OUG.59/2017= NU e prevăzută acea CUMULARE de "% de calcul" din BC (baza de calcul)..=
până la cel mult.."85 %", adică "lipirea" acelor 3-6-9 "%" de PENSIE SUPLIMENTARĂ la procentele provenite din "articolele 23..25 , 29..= nu are ACOPERIRE/ JUSTIFICARE LEGALĂ..‼️👹 ci a fost un abuz de INTERPRETARE FANTEZISTĂ a legilor 223/2025 + OUG.59/2017, dar și a L. 164/2001, art 78..👹‼️..
🔸În plus dacă "%" de calcul realizate= din BC = depășesc max. "85 % de calcul ("%" realizate din art.: 23..25, 29 și 108..), diferența în plus peste cele 85% = se taie = adică SE CONFISCĂ = ILEGAL ..!, întrucât art.108 implică faptul că PENSIA SUPLIMENTARĂ este pur contributivă, adică se rețin bani din SLB = a militarului activ (cele 5 % !), 💥=așa cum s-a întâmplat și în cazul meu: am realizat 91 % de calcul din BC, dar 6% au fost:..FURATE/ TĂIATE/ "PLAFONATE ..la max. 85 %..!
🔹Tot .. ABUZIVĂ și ILEGALĂ a fost includerea după 2017 (!)= dacă chiar "s-a întâmplat".."faptul": adică : INTRODUCEREA în "plafonare" a OMM-ului, indiferent..ce și cum "au "acoperit" FRAUDA ..respectivă a statului român structurile COMPLICE ale FURTULUI ILEGAL = din pensiile militarilor, adică "injustiția" și ..CCR-ul..👹‼️
2. Reținerea CIBS- ului din solda brută e "treaba" GUVERNULUI..!= angajatorul.., și nu a militarului activ..!;
Dacă guvernul nu-și face.."treaba".., el nu are..decât să..plătească din "buzunarele"..GUVERNULUI.= . "responsabil" =DAUNELE create pensionarilor..‼️7
@Leo, cel din poză e Mitică Martiniuc-Mojulică 100%, si mă mir ca nu m-am prins din prima, dar eram cârchit de nesomn si obosit, si-l pot vedea oricand, fiind la cativa km de Onesti, in orasul meu natal, Tg. Ocna, orasul ăla minunat, de munte, cu perversa in borcanul cu molari si incisivi! Trebuia sa ne vedem candva, prin toamnă parcă, dar problemele ivite... Oricum si oricand poate veni la mine in Infermerie, fiind mereu pregatit de musafiri si primitor pentru oricine!...
Pentru M : Vino cu o variantă a ta - concretă - prin care să elimini ( nu diminuezi ) inechitățile aberante existente la pensiile militare și vizibile în funcție de anul trecerii în rezervă și care, totodată, se tot amplifică în timp. Iar pensiile astfel rezultate să fie și decente. Ia, acum să te văd ! La concret, cu cifre demonstrative, nu la vorbe ! Te bagi ?! 🤣
Tot pentru M : studiază cum a fost timp de aproape 10 ani cu Legea 164. Mai exact ce conținea baza de calcul și apoi fă comparație cu baza de calcul propusă. Apoi, să vedem ce concluzii tragi. Sănătate.
Din interviul televizat din această seară al dlui ministru Miruță la B1 tv, se desprind următoarele idei principale:
- nu are o problemă cu modul actual de calcul al pensiei militare;
- își manifestă dorința de a crește soldele militarilor pentru a îi determina să rămână în sistem.
Acesta este un ministru care ține la oameni! 😜
Să îl tragă cineva de mânecă, dumnealui nu cunoaște propunerile blogului? 🤣
@Mhy
Gâsca d-tale ințelege pentru ce militrul plătește de 15 ani 25% din cuantumul soldei lunare brute contribuție egală cu contribuția de asigurări sociale pentru civili?
@Mhy, hi, hi, hi, iaca ministrul cătanelor, doar ca să dea lustru sticlelor televiziunilor, cicătelea vrea să crească soldele, dar nu si pensiile, că fiind prea grea treaba le ineacă glanda la greu pentru contras usereu, care majorărilor se opun mereu! Îl vezi cumva buluc pe Cap de Cauciuc să dea la pensii vreun ciubuc, colea, măcar așa, cât ciobul de lulea? Mai va!
Claudiu Marin
Poate iese un articol de blog din link-ul asta
https://www.economica.net/prima-radiografie-completa-a-pensiilor-de-serviciu-nete-din-mapn-aproape-jumatate-dintre-beneficiari-iau-pensie-intre-3-001-si-5-000-de-lei-87-de-oameni-iau-cel-putin-20-001-lei-lunar-sub-2-200-de_903463.html
Să ne treacă iarăși pe L164 o lege bună care a nenorocit-o dementul chior și bețiv!
O intrebare: avand in vedere ca in ,,trenulet,, nu se mai vorbeste de suspendarea ajutoarelor la trecerea in rezerva, cei care au hotarari/decizii de prematuritate a actiunii, pot deschide actiuni in instanta?
In opinia mea legea privind reforma pensiilor militare care sa respecte principiul la functii, vechime si conditii de munca egale, pensii egale, indiferent de anul trecerii in rezerva ar necesita ca:
A. Baza de calcul a pensiei sa fie formata din:
1. Solda de functie si majorarile la functie prevazute in Legea 153/2017. Majorarile prevazute in lege se refera la gradatii (art. 11), la activități privind prevenirea și combaterea corupției (art 14), la realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională (art 19), la militarii încadrați în structurile centrale ale instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională sau în structuri militare ale NATO sau UE (art 23), la titlurile de specialist de clasă/domeniu funcțional deținute în specialitate (art 28), la militarii care desfășoară activități de control financiar preventiv propriu și, după caz, de audit (art 84). Date din care sa reiasa aceste drepturi se afla in dosare de pensie.
2. Solda de grad (OUG 26/2024).
3. Solda de comanda (art.8, cap.II, anexa VI din Legea nr.153 / 2017).
4. Compensatii de risc/pericol (art.12 si 14, cap.II, anexa VI din Legea nr.153 / 2017).
B. Pentru ca reforma sa respecte principiile enuntate mai sus este necesar ca in legea in cauza sa fie inserat un articol care sa fie in concordanta cu principiul ce se doreste a fi cuprins in legea de modificare a calculului pensiilor magistratilor. Ma refer la
Art. 211, alin. (4)
Persoanele care au o vechime de cel putin 25 de ani numai in functiile enumerate la alin. (1), precum si o vechime totala in munca de cel putin 35 de ani, se pot pensiona la implinirea varstei standard de pensionare prevazute de sistemul public de pensii si pot beneficia de pensie de serviciu, chiar daca la data pensionarii au o alta ocupatie. In acest caz, pensia de serviciu este egala cu 55% din baza de calcul reprezentata de media indemnizatiilor de incadrare brute lunare si a sporurilor permanente avute in ultimele 60 de luni de activitate inainte de data pensionarii, raportate la un judecator sau procuror in activitate, in conditii identice de functie, vechime si grad profesional. De aceasta pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din functie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima luna de activitate inainte de data eliberarii din functie, raportate la un judecator sau procuror in activitate, in conditii identice de functie, vechime si grad profesional.
In acest fel un militar care a trecut in rezerva in anul 2000 care nu a beneficiat, de exemplu, de sumele cuvenite pentru realizarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională (art 19) ar putea avea in baza de calcul a pensiei si aceste sume. Altfel nu vom putea sa realizam egalitatea in calculul pensiei.
C. In legatura cu perioada care sa ia in calcul pentru stabilirea pensiei , chiar daca nu este in totalitate corect, pentru a fi practici as opta pentru perioada care a fost luata in calcul initial. Altfel ne vom complica studiind arhive.
Cuantumul pensiilor militare analizat de Economica.net.
https://www.economica.net/prima-radiografie-completa-a-pensiilor-de-serviciu-nete-din-mapn-aproape-jumatate-dintre-beneficiari-iau-pensie-intre-3-001-si-5-000-de-lei-87-de-oameni-iau-cel-putin-20-001-lei-lunar-sub-2-200-de_903463.html
Ați văzut cum urlă toată presa și o grămadă de politicieni că militarii se pensionează la 48 de ani? Un fals pe care însuși Bolojan îl propagă! Dacă se face scandal pe o temă care nu există, vă imaginați ce ar însemna actualizarea pensiilor??? În condițiile în care guvernul ia de la handicapați, de la mame și văduve de război, chiar credeți că ar da vreun ban pensionarilor militari? După părerea mea ( fără supărare domnule administrator) în acest topic” vorbim discuții”, scriem și noi aici și visăm frumos. NIMENI, dar absolut nimeni nu va susține prea curând vreo inițiativă în care să se pună măcar un leu la pensiile militare! Anul acesta BNR, în cârdășie cu guvernanții, vor reduce artificial rata inflației pentru ca la 1 ianuarie 2027 să dea maxim 4,5% la pensii și nimic altceva! Să nu vină cineva să spună că rata inflației publicată de INS ( conform legii) va fi cea din 2025, că asta nu se va întâmpla! Și acum îl aștept pe domnul @raul să strige că sunt omul sistemului și pe alții să-mi spună că sunt prost, dar, din păcate, ce am scris aici este ADEVĂRAT!
@Vasile
Nu mai poți redeschide actiunile respinse ca premature pâna in anul 2017. Legea nr 153/2017 a abrogat in intregime Legea nr. 284/2010, inclusiv art. 20 din Anexa VII, articol care reglementa ajutoarele la trecerea in rezervă, a cărui aplicare a fost suspendată anual, inclusiv prin ordonanța trenulețul pentru anul 2017. Dacă cu o zi inainte de intrarea in vigoare a L 153/2017 dreptul nu mai era suspendat, incepera sa curga un termen de 3 ani in care se putea revendica acel drept
Continuarea suspendării acordarii ajutoarelor prin ordonanțele de după anul 2017 nu se referea la ajutoarele pentru militari, ci la ajutoarele altor categorii de salariați, cum s-a vazut recent in cazul judecătorilor CCR. S-a facut atâta tevatură in presa, anul trecut, despre posibilitatea ca Marian Enache să primească ajutoarele prevăzute in lege la incheierea mandatului deși aplicarea acelei dispoziții era suspendată prin ordonanța trenulețul data de Ciolacu pentru anul 2025. Dacă zici că nu mai există suspendare, Marian Enache poate să primească in urmatorii 3 ani ajutorul, daca intre timp prevederea legală care il acoda n-a fost abrogată. Era un proiect de lege in acest sens.
@Mosmartin16
Iar te-ai enervat pentru că cineva are o altă părere. Nu e bine, nu e productiv!
1. Un principiu este că dacă ai platit impozit pe o componentă salarială nu poți să excluzi din calculul pensiei aceea componentă. De ce? Pentru că o să cadă la controlul de constituționalitate.
2. În toate armatele Pământului sunt diferențe intergeneraționale între pensiile militare . ÎN TOATE! Am mai spus că cei care ne-au precedat au avut o serie de avantaje de care noi nu ne-am bucurat iar cei de după noi la fel. Mie mi s-a calculat pensia din media a 6 luni, altuia din media a 18 luni. Ce facem? Ăla a primit ajutor la trecerea în rezervă, altul nu! Etc.
Matale îi ziceți la asta "inechitate". Este doar rezultatul cumulativ al evoluției salarizării, al modificărilor succesive ale legii pensiilor militare și al politicilor de actualizare/înghețare.
3. Sunt 3 obstacole in calea eliminării diferențelor:
- blocaj bugetar,
- blocaj constituțional,
- blocaj politic.
4. România este un caz extrem. Dacă vreți eliminarea pe termen mediu a acestor diferențe trebuie să adresați cauzele:
- Schimbări frecvente și bruște de lege
- Actualizare selectivă
- Sporuri incluse/eliminate arbitrar din baza de calcul
- Înghețări lungi, fără mecanisme de convergență
- Corecții politice punctuale, nu sistemice.
5. NU POȚI SĂ "REPARI" PENSIILE FĂRĂ A ÎNCEPE CU A "REPARA" SALARIZAREA.
Dumneavoastră vreți încă o "cârpeală", neconstituțională și care o să aducă în condițiile în care nu se modifică întreg sistemul de management al resurselor umane doar la alte inechități.
Eu nu am aroganța de a proiecta de unul singur un întreg sistem.
https://www.economica.net/prima-radiografie-completa-a-pensiilor-de-serviciu-nete-din-mapn-aproape-jumatate-dintre-beneficiari-iau-pensie-intre-3-001-si-5-000-de-lei-87-de-oameni-iau-cel-putin-20-001-lei-lunar-sub-2-200-de_903463.html
Nu mai visați și crede in basme despre actualizarea pensiilor militare în anul 2026 întrucât politrucii nu urmăresc in realitate majorarea cuantumului lor, ci doar diminuarea numărului de beneficiari!!
In acest sens USR-istrul Miriuta una a spus și alta a făcut în legătură cu reforma pensiilor militare, în loc să facă demersuri pentru actualizarea lor, acestuia i s-a părut mai facil sau mai ușor că să propună coaliției că să inițieze un proiect de ordonanță prin care sa se mărească brusc vârsta de pensionare a militarilor și polițiștilor si nu etapizat cum sa adoptat în 2024 potrivit obligațiilor din PNNR!!
Acest fapt se va realiza săptămână viitoare printr-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată prin asumarea răspunderii de către guvern, ceea ce va determina ca in viitor cat mai mulți dintre polițiști din operativ și militari să nu mai ajungă să mai beneficieze de pensii.
Acest act normativ va produce în această săptămână o adevărată avalanșă de pensionari sau treceri în rezervă subite ce va zdruncina serios sistemul de aparare, ordine publică și siguranță națională!!
Așadar lăsați artificiile și calculele privind actualizarea pensiilor militare pentru anul 2027-2028 când se va deschide oficial sezonul promisiunilor electorale și vor apare noi Plx-uri care din nou vor ajunge pe la CCR și ulterior prin sertarele de la parlament, așa cum au ajuns și celelalte!!!
Trebuie să înțelegem cu toții că fără voința politică, ceea ce lipește politrucilor în ultimii 10 ani, pensiile militare nu se vor actualiza niciodata fara abrogarea prevederilor OUG 59/2017 și OUG 114/2018, din contra se vor reduce și mai mult numărul beneficiarilor și cuantumul acestora!!!
Trece timpul,vin și alegerile următoare!Să nu încerce să promită ceva în precursor!Unii plecăm,alții rezistăm,dar nu uităm!
Text copiat, nu știu cât sunt de corecte cifrele - ,, Datele oficiale analizate de #Economica net privind cei 73.844 de pensionari din #MApN dărâmă mitul „pensiilor nesimțite”:
🔺️ 3% (2.152 de militari) au încasat în octombrie 2025 o pensie netă de cel mult 1.500 de lei.
🔺️ 10% (7.631 de beneficiari) supraviețuiesc cu sume cuprinse între 1.501 și 3.000 de lei.
🔺️ 49% (35.934 de militari) — adică aproape jumătate din efectivele în rezervă — încasează între 3.001 și 5.000 de lei.
🔺️ 20% (14.713 militari) primesc între 5.001 și 7.000 de lei.
🔺 ️8% (5.836 de militari) au pensii între 7.001 și 9.000 de lei.
🔺️7% (5.409 beneficiari) au pensii între 10.001 și 20.000 de lei "
MARE PARSIVENIE DIN PARTE CELOR DE LA "BUTOANE". ACEST LUCRU A FOST INTRODUS PENTRU A DUCE IN EROARE INSTSNTELE DE JUDECATA SI PENSIONARII MILITARI: "Continuarea suspendării acordarii ajutoarelor prin ordonanțele de după anul 2017 nu se referea la ajutoarele pentru militari, ci la ajutoarele altor categorii de salariați, cum s-a vazut recent in cazul judecătorilor CCR."
https://www.facebook.com/share/v/1Tke4StkSs/
Legat de faza cu majorarea din nou a vârstei de pensionare, Miriuta a afirmat că acum se realizează pentru majorarea bugetului de stat după ce vârsta fusese majorată potrivit obligațiilor PNNR!!!
Nimeni insa din rândul clasei politice nu vrea să recunoască că de fapt vor să facă uitat eșecul cu modificările aduse legii pensiilor magistraților care vor fi respinse cu siguranță de CCR și vor sa dreaga busuiocul din nou cu reformarea pensiilor militare!!!!🤮🤮🤮🤮🤬🤬🤬🤬
Oare până în 2028 de cate ori vor mai reforma politrucii pensiile militare, până când le vor transforma în indemnizații sociale, că oricum in viitor nu multi vor mai apuca să prindă pensia dintre activi!!!!
Bună ziua. Eu salut orice propunere făcută de colegi pe blog, care are drept scop îndreptarea inechităților de la pensiile militare, pentru că poate până la urmă vor citi aceste propuneri și cei din conducerile asociațiilor de rezerviști, astfel încât să poarte discuții fundamentate tehnic și juridic cu reprezentanții instituțiilor de forță. Dar este necesar ca cei care îi reprezintă pe rezerviști să aibă un punct de vedere comun și obiective comune care să aibă drept scop principal creșterea calității personalului militar, activ, în rezervă și în retragere. Sunt importante și alte obiective de reprezentare a domeniului militar dar nu sunt prioritare pentru moment. Poate că există în toate armatele lumii diferite între generațiile de pensionari, dar nu așa de mari ca în România, pentru că nu am auzit în presă sau în media de manifestații și proteste ale rezerviștilor militari pentru a beneficia de venituri care să le permită un nivel de trai decent. Deci există și la alții diferențe dar rezerviștii acelor armate au venituri decente și poate îndestulătoare. Am scris anterior că MApN a avut buget de 42,8 miliarde de lei în 2025 din care consumase mai puțin de jumătate în primele 9 luni ale anului, date preluate dintr-un articol din 6 octombrie 2025 pe site-ul monitorul apărării.ro și potrivit unor estimări, dacă se păstra linia cheltuielilor anterioare până la sfârșitul anului, cheltuielile pentru salarii, pensii militare, administrative și de funcționare ar fi însumat circa 20 miliarde de lei iar diferența de 22,8 miliarde de lei pentru investiții și achiziții armament și tehnică militară. Pentru cei 86.660 pensionari militari ar fi fost necesară suma de 2 miliarde de lei anual pentru actualizarea soldelor de grad și de funcție din baza de calcul a pensiei militare, deci mai puțin de 10% din bugetul alocat pentru investiții și achiziții de armament.
Se poate observa că suma de 2 miliarde de lei era disponibilă în bugetul MApN pentru actualizarea pensiilor militare, însă prioritățile ministerului sunt altele. Și aflăm că România cumpără rachete Mistral din Franța cu 600 milioane de euro, aprobă trimiterea a 50 de milioane de euro din bugetul MApN în Ucraina, unele surse din media spun că urmează a fi trimise alte 80 milioane de euro. MApN face un contract pe 5 ani cu Lockheed Martin pentru antrenarea piloților români și ucraineni de F16, evaluat la 600 milioane de euro. Știm și de achizițiile de obuziere din Coreea de Sud, sistemele antiaeriene din Israel, achizițiile celor 32 de avioane F35, cele peste 200 de tancuri, care toare sunt achiziții multianuale. Se spune că bugetul țării are o gaura de 30 miliarde de euro care vine de la imprimeurile uriașe începând din pandemie, dar guvernul condus de prim ministrul de județ și nici guvernele anterioare nu au făcut nimic pentru a recupera 10 miliarde de euro evaziune fiscală din tva, banii plătiți de români dar care rămân în buzunarele evazioniștilor. Foarte multe firme, corporații și multinaționale nu plătesc impozit pe profit și optimizează cheltuielile scoțând din țară circa 40 miliarde de euro nefiscalizate de statul român și exemplele pot continua iar singura modalitate de diminuare a deficitului este taxarea populației și tăierile salariale. În schimb guvernul diminuează la 0,5% impozitul minim pe cifra de afaceri, care scotea un mărunțiș de 1,5-2 miliarde de lei anual de la firmele care declara profit 0 dar au cifre de afaceri cumulate de zeci de miliarde de euro și îl vor elimina din 2027. Această măsură aparține pnl și usr pentru că acest impozit a fost introdus anterior de psd. Și arhitectura politică se va schimba la următoarele alegeri chiar dacă cei din coaliție vor veni cu ceva indexări în an electoral pentru că majoritatea românilor au înțeles cine sunt cei care ne conduc. Ultima boacănă o reprezintă și acordul Mercosur votat de România, fără să știm dacă vor fi și măsuri compensatorii pentru economia românească pentru că noi nu prea avem ce să exportăm în America de Sud, cum au Germania, Franța și Italia, principalii beneficiari ai acordului. Dacă politicienii ar guverna pentru România ar fi suficienți bani pentru salarii, pensii, asistență socială și pentru dezvoltarea economiei însă ar mai pleca din multinaționalele sau băncile care au venituri în România mai mari sau comparabile cu cele din țările de origine. Însă până atunci ai un guvern care adoptă măsuri împotriva românilor și protejează interesele companiilor străine.
https://www.facebook.com/share/v/1Bboh8eNg8/
Florin Stoica,
În topurile anterioare parcă mi-ați dat de înțeles că aveți un proiect pe care să-l trimiteți factorilor decidenți, de care să se țină cont în noua modificare a Legii nr. 223/2015.
Ați trimis ceva, a rămas la nivelul vorbelor sau m-am înșelat eu?
Vă întreb pentru că, din câte îmi aduc aminte, am solicitat celor care se pricep (plecând de la discuția dvs.) să facă un material pe care să-l trimit eu, dacă dânșii nu vor.
Te minunezi cand vezi atata prostie in mass media si chiar in randul multor necunoscatori ai legii.
Inclusiv fostul ministru al apararii Fivor , mare criticaci a lui Bolojan sustinea ca acesta spune o prostie si ca nu exista pensionari la 48 de ani.
Cum poti sa fii presa sau fost ministru sa nu cunosti că fenomenul exista si este perfect legal . Deci Bolojan nu vorbea prostii cum inceaca unii sa demonnstreze.
Din cate am inteles se vor face reevaluari la unele categorii de personal in vederea reincadrarii in grupe in conformitate cu pericolul prezentat la locul de munca.
Articolul 21
(1) Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care, la data trecerii în rezervă/retragere sau încetării raporturilor de serviciu, îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2), astfel:
a) pentru activitate realizată în condiții de muncă deosebite:
Vechime realizată în condiții deosebite și/sau în grupa a II-a de muncă (ani împliniți)
Reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2):
Ani vechime =35
Reducere varsta pensionare = 8 ani
60 - 8 = 52 varsta de pensionare permisa de actuala lege
65 -8 = 57 ani varsta de pensionare permisa de lege daca nu se modifica art 21
b) pentru activitate realizată în condiții de muncă speciale și alte condiții:
Vechime realizată în condiții speciale și alte condiții și/ sau în grupa I de muncă (ani împliniți)
Reducerea vârstei prevăzut la art. 16 alin. (2):
Ani vechime 25 si 6 luni
Reducere varsta pensionare 12 ani
60 -12 = 48 ani varsta de pensionare permisa actualmente
Ani vechime 26 de ani și peste
65 -12 = 53 ani varsta de pensionare permisa daca nu se modifica art 21
Ani vechime = peste 26
Reducere varsta de pensionare =13 ani
60 -13 = 47 de ani varsta de pensionare permisa actualmente de lege
65 -13 = 52 de ani varsta de pensionare permisa daca nu se modifica art 21
(2) Reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit alin. (1) sau în alte condiții stabilite prin acte normative, nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani.
Creșterea vârstei de pensionare nu trebuie să speri atâta timp cât se fac reduceri pentru condițiile de muncă.Dacă ai o carieră de 25 de ani poți ieși la pensie la 65-12,5 ani .
M : 1) Nu m-am enervat deloc ! 2) Nu am aroganța la care faci trimitere. Îmi susțin un punct de vedere și consider că e cel mai just în condițiile actualei legislații în vigoare. Și realizabil. Sănătate multă.
Dl Viorel eu nu am alt proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 223/2015 pentru actualizarea pensiilor militare. Am făcut propuneri anterior la proiectul de lege postat de dl Claudiu Marin pentru punerea de acord a plx nr. 540/2024 cu Decizia CCR nr. 126/2025 din care unele au fost însușite de dl administrator al blogului. Propuneri au făcut și alți colegi care au fost implementate. Personal cred că este un proiect bun și dl Claudiu Marin a menționat în comentarii că a transmis proiectul la comisiile de apărare din Parlament. Cred că ar fi necesar ca proiectul respectiv să fie transmis la conducerile asociațiilor de rezerviști din MApN și MAI cu reprezentare națională și celor două ministere. În preambulul topicului dl Claudiu Marin a menționat că CCR a interpretat eronat art. 59^1 din proiectul de lege și este o bună explicație pentru eroarea declarării plx nr. 540/2024 ca fiind neconstituțional în ansamblu, putând fi reanalizat de Parlament potrivit Constituției și reluat procesul legislativ. Nu am reținut unde a mai fost transmis proiectul postat pe blog și dacă considerați necesar transmiterea și la instituțiile enumerate mai sus, solicitați dl Claudiu Marin să vă pună la dispoziție proiectul dar și motivările din preambul pentru a fi analizate împreună.
@ Mos Martin,
sunt de acord cu principiul unei baze de calcul unitare și actualizate, însă consider necesar să fie corectată o problemă importantă: solda de comandă nu trebuie să fie rezervată exclusiv ofițerilor.
De-a lungul timpului au existat și în rândul subofițerilor și maiștrilor militari comandanți de pluton, comandanți de grupă, șefi de echipă, șefi de depozit sau responsabili de obiective, care au avut în subordine subofițeri, SGP și personal civil. Acești militari au exercitat comandă reală, nu doar formală, asumându-și răspunderi operative și disciplinare.
În multe cazuri, ei au beneficiat doar de un mic coeficient de funcție, fără soldă de comandă propriu-zisă, deși responsabilitatea era comparabilă – sau chiar mai mare – decât a unor ofițeri care primeau indemnizație de comandă doar prin titulatura funcției.
Din punctul meu de vedere, solda de comandă ar trebui acordată tuturor militarilor care au avut subordonați, indiferent de grad sau corp militar, iar cuantumul acesteia ar trebui stabilit procentual, în funcție de numărul de subordonați și nivelul responsabilității.
O astfel de reglementare ar fi corectă și echitabilă, ar elimina discriminarea între ofițeri și subofițeri și s-ar integra firesc într-o reformă care urmărește eliminarea reală a inechităților, nu doar diminuarea lor temporară.
Consider că doar prin recunoașterea comenzii efective, nu a gradului, putem vorbi de un sistem just pentru toate categoriile de militari.Cu respect,
La MAI șefii de posturi aveau comanda. Deci luau comanda. La MAN sigur sunt subof care dacă au comanda o iau.
Daca stie cineva, il rog sa-mi spuna: la ce jalon/tinta din PNRR este mentionat faptul ca trebuie crescuta varsta de pensionare la militari, intrucat eu nu am gasit asa ceva, desi toti fac referire la asta.
Magellan ,iti facusem si o compunere de Ziua culturii romane ,dar n-a vrut Claudiu sa o publice!Vant bun din pupa!
Secretele nu se divulga de catre comentatorii fideli .
O fraza rostita acum cativa ani si repetata in acest comentariu confirma o certitudine .
Claudiu Marin
@Ceparu
Greșit!
In R.Modova limba rusă este opțională, nu obligatorie.
Repet; in R. Moldova eu m-am simțit mai in Romania decât in județele Har-Cov, Bihor sau Satu Mare.
@vasile
Este o observație foarte corectă și o confuzie frecventă în spațiul public. Dacă vei căuta textul PNRR cuvânt cu cuvânt, nu vei găsi o mențiune explicită care să spună: „Vârsta militarilor trebuie să crească la 65 de ani”.
Realitatea este însă mai nuanțată.
Obligația a fost „ambalată” în formulări tehnice în cadrul Pilonului II (Reforma pensiilor), care au forțat Guvernul să ia aceste măsuri pentru a nu pierde tranșele de plată.
Iată unde este ascunsă „capcana” din PNRR:
1. Jalonul 214 – Reforma sistemului de pensii speciale
Acesta este jalonul principal (Componenta 8: Reforme fiscale și reforma pensiilor). Deși militarii au susținut mereu că pensiile lor sunt „de serviciu”, nu „speciale”, Comisia Europeană a inclus Legea 223/2015 în aceeași categorie de „pensi de serviciu stabilite prin legi speciale”.
Recomandările Băncii Mondiale, care au fundamentat îndeplinirea acestui jalon, au impus trei criterii dure:
* Alinierea vârstei de pensionare cu sistemul public (care tinde spre 65 de ani).
* Calculul pensiei bazat pe contributivitate (sau un sistem cât mai apropiat de acesta).
* Eliminarea posibilității de a ieși din sistem la vârste foarte mici.
2. Principiul sustenabilității pe termen lung
În documentele de negociere ale PNRR, România s-a angajat să reducă cheltuielile cu pensiile speciale ca procent din PIB. Comisia Europeană a observat că numărul pensionarilor militari raportat la personalul activ este mare, iar durata de plată a pensiei depășește adesea durata activității.
Astfel, deși PNRR nu a dictat cifra „65”, el a impus „echitatea” fața de vârsta standard din sistemul public. Guvernanții români, pentru a bifa jalonul și a primi banii, au ales soluția creșterii graduale a vârstei până la alinierea cu sistemul civil, ca fiind singura cale acceptată de experții de la Bruxelles pentru a considera jalonul 214 ca fiind „îndeplinit”.
3. Jalonul 215 – Intrarea în vigoare a cadrului legislativ
Acest jalon a vizat adoptarea propriu-zisă a legii (care a devenit Legea 282/2023).
Aici s-a consfințit trecerea de la vechiul sistem la cel actual. Guvernul a negociat o „perioadă de grație” (până în 2030-2035), însă direcția a fost clar stabilită sub presiunea acestui jalon.
De ce nu scrie clar „Militari”?
Textul PNRR este scris în termeni de obiective macroeconomice. El spune: „Reforma va viza toate pensiile speciale, inclusiv cele de serviciu, pentru a asigura sustenabilitatea și echitatea”.
Politicienii au folosit PNRR-ul ca „țap ispășitor” pentru a justifica măsuri nepopulare, spunând „ne cere Bruxelles-ul”. În realitate, Comisia a cerut sustenabilitate, iar Guvernul României a ales să o obțină prin creșterea vârstei și modificarea bazei de calcul, în loc să reformeze sistemul de salarizare sau să găsească alte surse de finanțare.
Domnule Narciz va multumesc pentru raspuns. Toate masurile privind militarii au fost ulterioare aprobarii PNRR si au fost introduse prin clarificari solicitate de catre guvernantii romani si transmise de catre reprezentantii nostri, romani, de la Bruxelles.
Greseala MAJORA pe care o fac toti cei care propun "refomarea" pensiilor militare este ca incearca sa trateze efectul si ignora CAUZA!
Trebuie sa se inceapa normal si logic de la Statut, apoi la Salarizare si apoi la Pensie!
1. Statutul trebuie sa puna in acord salarizarea si pensia tot mai "civile" cu statutul ramas anacronic de dur!
2. Salarizarea ar trebui sa limiteze sporurile, sa clarifice categoriile de venituri pentru care se plateste CIBS/CAS sa unifice (din nou) salarizarea intre categoriile de militari/politisti.
3. Abia apoi sa proiecteze un sistem de pensii echitabil si care sa ramana pe termen lung (preferabil generational).
M. Corect cele afirmate, numai că, la cât de leneși și nepăsători/neștiutori sunt parlamentarii și guvernanții noștri, propunerea dumneavoastră se va întinde pe cel puțin 4 ani, dacă s-ar apuca acum. Sunt prea bezmetici (chipurile) de criza economică în care ne aflăm (băgați tot de ei) ca să se mai gândească la așa ceva. Noi, cei din epoca primitivă, vrem deocamdată ceva de moment. Un act normativ de trecere de la situația actuală (eliminarea inechităților prin actualizare) la cea viitoare.
La cele spuse de dumneavoastră (nu vreau să fiu răutăcios) să se gândească și să insiste cei care astăzi sunt activi. Din păcate, ei se mulțumesc cu ce au, pentru că, totuși, au comparativ cu ce am avut noi. Tocmai de aceea există și acest decalaj enorm între un cadru militar pensionat până în 2017–2023 și unul din 2024–2025.”**
Dacă vrei, pot face și o versiune mai formală sau una mai tăioasă/pamfletară, în funcție de unde intenționezi să o publici.
@Viorel
Da. Aveti 100% dreptate dar daca tot e sa visam la cai verzi pe pereti macar sa incercam sa facem ceva care sa ramana. Nu uitati ca in PNRR avem jalon si pe o noua lege a salarizarii!!!
Cea mai rapida rezolvare partiala este sa puna in lege (EVIDENT CA ADAPTAT LA SITUATIA NOASTRA) ceva de genul art. 211 alin (6) din Legea 303 din 2022 cu modificarile si completarile ulterioare.
(6) Personalul care are dreptul la pensia de serviciu stabilită potrivit prezentei legi, la pensie de serviciu stabilită potrivit altor acte normative sau la pensie în sistemul public de pensii are obligația de a opta pentru una din aceste pensii.
Cine plange dupa contributivitate nu are decat sa ceara! Simplu!
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com