Coridorul terestru NATO spre Dobrogea care ocoleste Ungaria si Turcia

 Pe 11 iulie 2024, ministrul român al apararii naționale, Angel Tîlvăr, ministrul grec al apărării, Nikos Dendias, și omologul lor bulgar, Atanas Zaprianov au semnat la summitul de la Washington scrisoarea de intenție pentru crearea unui coridor de mobilitate militară între România, Bulgaria și Grecia.

Scopul este de a asigura transportul rapid de trupe si tehnica militara de la Marea Egee spre Dobrogea, ocolind calea maritima prin stramtoarea Bosfor, controlata riguros de Turcia.  

In acelasi timp, culoarul evita traversarea Muntilor Carpati  si teritoriul Ungariei, care oricand poate defecta si se poate opune tranzitarii de trupe militare si terhnica militara spre granita estica a spatiului euro-atlantic.

Traseul de cca 1250 de km uneste orasele Salonic si Alexandoupolis din Grecia cu Burgas si Varna din Bulgaria si continua pana la Constanta, cu legaturi pana spre nordul Moldovei, spre granita cu Ucraina.

Traseul autostrazii va fi definitivat in toamna  in cadrul unei trilaterale care se va tine la Alexandroupolis.

In timpul razboiului rece, Nato a dezvoltat numeroase facilitati militare si de combustibili in porturile din Grecia si Turcia. 

Prin acest coridor se asigura accesul rapid la respectivele facilitati militare in cazul extinderii razboiului ruso-ucrainian spre litoralul vestic al Marii Negre. 

Coridorul creat va avea si un rol descurajator pentru intentiile expansioniste ale Rusiei in Balcani.

Dincolo de rolul strategic al soselei de mare viteza, nu trebuie neglijata importanta sa economica si turistica  pentru cele 3 tari tranzitate, dar si pentru Turcia 

Scopul este de a 

Forta de raspuns a NATO poate creste de la 200 000 la 500 000 de oameni dupa o jumatate de an de la agresiune

La Capu Midia, prima tragere cu sistemul de rachete Himars

„La Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General Ion Bungescu", din Capul Midia, au avut loc în premieră, în perioada 8-10 iunie, trageri cu sistemul HIMARS intrat în înzestrarea Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza" în anul 2021”, anunță MApN. 

 Tragerile au avut loc în marja exercițiilor „Unirea 22" și „Viforul 22", desfășurate de structuri din cadrul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” în baza unui scenariu fictiv, care au avut ca scop exersarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor pentru asigurarea sprijinului prin foc al unei grupări de forțe care desfășoară operația de apărare a litoralului, transmite Armata

 România a achiziționat în 2019 de la compania americană Lockheed Martin trei sisteme de artilerie bazat pe rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS, fiecare sistem având 18 instalații de lansare, pentru circa 1,5 miliarde de dolari, primul sistem intrând în dotare în 2021.

Lansatorul HIMARS e montat pe camion și poate operaționaliza câte șase rachete de 227mm M270 sau o singură rachetă MGM-140 ATACMS cu rază de până la 300 km.  

Drumul României spre NATO nu a fost simplu

In condițiile actuale ale invaziei Rusiei în Ucraina, sub pretextul că orientarea euro-atlantică a regimului de la Kiev ar reprezenta un pericol pentru securitatea Federației Ruse, și pentru că se mai găsesc zevzeci și printre rezerviști care își defulează oponența față de regimul Iohannis  prin ostilitate față de  NATO și UE, ostilitate care poate fi interpretată și ca orientare spre doctrina panslavistă, vreau să reamintesc că politicienii anilor '90 au fost destul de înțelepți, când au trecut peste orientările lor doctrinare diferite și au stabilit la Snagov strategia de viitor a României: aderarea României la NATO și UE.

Ce făcea singură România, chiar și cu armata numerică din anii '90, în fața pretențiilor hegemonice ale noului Țar al Moscovei? 

In mod sigur avea soarta Ucrainei din zilele noastre! Se bucura de simpatia platonică a OCCIDENTULUI, fără a putea fi ajutată militar.  

"În mai 1997 miniștrii de externe ai statelor membre NATO s-au întâlnit în localitatea Sintra din Portugalia pentru a discuta câte țări urmau să fie invitate să adere la NATO în primul val de extindere. Statele Unite înclinau mai mult spre varianta unui grup de trei țări, decât spre patru sau cinci, cum sugerau propunerile altor membri. Polonia, Ungaria și Republica Cehă erau cele trei favorite, Slovacia și România rămânând încă sub semnul întrebării.

Răspunsul a venit în cadrul Summit-ului NATO de la Madrid din iulie 1997, când s-a optat pentru varianta de trei țări invitate la aderare; cele amintite mai sus. România, a cărei candidatură a fost totuși susținută de unii membri, precum Franța, reprezentată de Jacques Chirac, trebuia să mai aștepte.

,,În 1997 românii începuseră să facă ceea ce trebuie, dar nu făcuseră aceste lucruri suficient de mult timp”, era părerea doamnei Madeleine Albright, Secretar de Stat al SUA la acea vreme.

După Madrid, președintele american Bill Clinton a făcut o călătorie oficială în Europa, cu opriri în Polonia, la Varșovia și în România, la București. Polonia a fost felicitată pentru că primise invitația de a face parte din NATO, iar România a fost asigurată în ceea ce privește o a doua șansă. Tot doamna Albright mărturisește astfel: ,,Dacă Polonia a fost minunată, România a fost incredibilă. Decizia președintelui de a merge acolo a reprezentat unele riscuri. Românii ar fi putut reacționa cu ostilitate la decizia NATO. În schimb, mulțimile erau chiar mai mari și mai entuziaste decât în Polonia.”

A doua șansă a venit odată cu Summit-ul NATO de la Praga din 2002, când România a fost invitată să adere la Alianța Nord-Atlantică. Alături de aceasta, au mai primit invitații și  Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

Pe data de 29 martie 2004 România a depus instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice, devenind astfel membru oficial al NATO. A urmat, pe 2 aprilie 2004, ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

Din anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie se sărbătorește ,,Ziua NATO în România”(preluare din RFI)

Kamala Harris sosește în Polonia și România în zilele următoare

 Oficialii de la Casa Albă iau în calcul o călătorie vicepreședințială în România și Polonia în zilele următoare 

Ei văd prezența lui Kamala Harris ca pe o modalitate de a demonstra solidaritatea cu Ucraina și de a aduna sprijin

Opțiunile pentru vizită includ întâlnirea cu trupele americane staționate acolo și o călătorie la granița cu Ucraina

Detaliile au fost raportate de publicația The Hill joi, a opta zi a invaziei ruse 

Surse au spus că nu există planuri pentru o vizită prezidențială, despre care au spus că ar fi un „lift logistic mai greu”

Update

Vicepreşedintele Kamala Harris urmează să întreprindă o vizită în Polonia şi România în perioada 9-11 martie pentru a comunica sprijinul Statelor Unite faţă de cele două ţări, într-un moment în care războiul face ravagii în Ucraina, ţară din care au fugit peste un milion de persoane, potrivit unui anunţ făcut vineri de Casa Albă, transmite AFP.

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris

Ultimul dictator din Europa si culoarul strategic Suwalki

Miting de amploare, duminică las Minsk

Analiză, Europa Liberă"

Rusia este enervată de reacțiile liderilor europeni, care invadează discursiv Belarusul, o țară pe care Moscova o consideră parte a străinătății sale apropiate și pe care va încerca să o păstreze cu orice preț în sfera ei de influență, inventând la nevoie o enclavă, un conflict care poate fi înghețat pe termen lung.

În acest fel, Belarus va deveni un stat captiv, la fel ca R. Moldova, Georgia, Ucraina.

Un alt scenariu sugerează că Rusia ar putea să atingă două obiective dintr-o lovitură, punând pe butuci Belarus și încercând provocarea unei reacții a NATO în Lituania, terenul cel mai vulnerabil al Alianței, pe fondul începerii unui nou exercițiu militar ruso-belarus.

Rusia jonglează cu geografia pentru a-și păstra controlul asupra fostului său imperiu și își folosește resursele pentru a cumpăra favoruri și a șantaja. Frontierele ei se extind sub privirile surprinse și neputincioase ale marilor cancelarii occidentale, fiindcă Rusia pare aibă pregătite scenarii pentru toate crizele din străinătatea apropiată și nu numai.

Mai mult, liderii europeni îl roagă pe Vladimir Putin să intervină pe lângă președintele belarus, Aleksandr Lukașenka pentru a „favoriza liniștirea și dialogul”, după cum s-a exprimat liderul francez, Emmanuel Macron.

Bătrânul, cum îi spun belarușii lui Lukașenka, sătui să-l vadă în fruntea țării de mai bine de un sfert de secol, este acuzat că a furat scrutinul din 9 august în care a fost reales cu peste 80% din voturile exprimate și că a comandat represiunea dură a protestelor din ultimele două săptămâni.

Rusiei i se recunoaște implict protectoratul asupra Belarusului, odată cu telefoanele primite de liderul de la Kremlin, care firește că nu e străin de ceea ce se întâmplă în această țară fără ieșire la mare și fără resurse, cu peste 9 milioane de locuitori, care până în 1990 a cunoscut doar efemer independența și unde rusa este alături de belarusă, limbă de stat.

După summit-ul european, în care UE declară că nu recunoaște alegerile din Belarus și amenință cu sancțiuni împotriva elitei politice de la Minsk, șeful Consiliului European, Charles Michel, a vorbit cu Vladimir Putin. Președintele rus i-a comunicat că orice presiune asupra conducerii din Belarus sau amestec extern în afacerile interne sunt contraproductive.

Mult mai direct, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că declarațiile venite dinspre Occident în legătură cu ceea ce se întâmplă în Belarus nu sunt despre drepturile omului sau democrație, ci doar despre geopolitică. Lavrov a mai adăugat apăsat că Rusia este „îngrijorată” nu doar de „amestecul” venit din afara, ci și de încercările de a le „impune” belurușilor „ordinea pe care actorii externi o consideră adecvată”:

„Belarusul nu se va lăsa manevrat de cei care au nevoie de el doar pentru a domina acest spaţiu geopolitic şi a promova logica distructivă a alegerii între Europa şi Rusia''

Menținerea acestei țări pe orbita rusească este importantă nu doar din punct de vedere simbolic, ci mai cu seamă strategic, fiindcă la intersecția graniței Belarusului cu Polonia și Lituania este punctul cel mai nevralgic al NATO și de aici începe Coridorul Suwalki, după cum apare în documentele NATO din 2014 încoace.

În caz de conflict, Rusia ar fi interesată să captureze această fâșie lungă de circa 100 de kilometri, care face legătura între Belarus și Kaliningrad, exclava rusească bine înarmată de la malul Mării Baltice.

Un astfel de scenariu ar izola cele trei state baltice, Lituania, Letonia și Estonia de restul țărilor Alianței Nord Atlantice și ar securiza Coridorul Suwalki împotriva forțelor NATO. Această zonă este probabil cea mai militarizată dintre cele care delimitează granița NATO de Rusia.

Rusia și Belarus fac mereu exerciții comune în zonă și chiar în aceste zile are loc unul dintre ele . Eduward Lucas descrie în „Joc dublu. Spionii, minciunile și mistificările Rusiei în Occident” (Humanitas, 2018) cum în 2009, Belarus și Rusia au condus manevrele Lagoda și Zapapd-og, care exersau o invazie în Lituania, exact pe linia Suwalki:

Debarcarea americana de la Riga, Letonia

Statele Unite au trimis in ultimele zile peste o sută de echipamente militare grele, în special tancuri și alte vehicule de luptă, celor trei state baltice, foste republici sovietice, pentru a-și consolida capacitatea de apărare și pentru a descuraja Rusia de a încerca, eventual, să le amenințe, a declarat luni pentru AFP, la Riga, generalul american John O'Connor. 

Livrările, care se fac prin capitala-port a Letoniei, au ca scop "să arate președintelui (rus Vladimir) Putin și Rusiei hotărârea noastră de a ne putea uni forțele", a declarat generalul O'Connor, însărcinat cu transportul echipamentelor.

Tancurile Abrams, vehiculele de luptă Bradley și vehiculele Scout Humvees vor rămâne în Estonia, Letonia și Lituania "atât timp cât va fi necesar pentru a descuraja o agresiune a Rusiei", a subliniat el.
Concomitent, au sosit si 3000 de militari care vor participa la manevre comune in statele baltice.

Vedeti mai jos debarcarea din 03 10 2014 de la Riga, capitala Letoniei.