Se afișează postările cu eticheta Victoriabank. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Victoriabank. Afișați toate postările

14 sept. 2022

După Vinăria Purcari... și prima bancă din Republica Moldova se listează la Bursa de Valori București

 Presa din România a acordat o mică importanță unui eveniment care a avut loc pe 13 septembrie, chiar în Dealul Spirii, la București, respectv primul forum la nivel înalt dedicat promovării piețelor de capital din cele două țări românești. Evenimentul a fost onorat de prezența premierilor celor 2 țări, doamna Gavriliță și domnul Ciucă, informeaza AGORA din Republica Moldova, care au și avut căte o intevenție la începutul Forumului. 

S-a anunțat că maib -moldova agro industrial bank-  cea mai mare bancă din Basarabia, cu o cotă de piață de 32%, se va lista la BVB. 

E bine că piata de capital o ia inaintea politicului pentru REZILIENȚA, tot este un cuvânt la modă,  unității naționale pe malurile Prutului.

Unul dintre vorbitori, reprezentantul băncii din R. Moldova care ține de Banca Transilvaniei, Victoriabank, spune că serviciile bancare digitalizate sunt mai dezvoltate în Basarabia comparativ cu România. Vrea să spună că nu prea au ce să caute clienții în sediile băncilor ... dacă apelează la serviciile acestora prin internet.

Ei au fost vorbitorii din domeniu pieței de capital din România și R. Moldova

26 dec. 2021

Despre educația financiară, criptomonede și ce înseamnă principiul 50/30/20.

Invitatul celui de-al șaselea episod al podcastului VB Talks este preşedintele Victoriabank, Bogdan Pleşuvescu, un profesionist cu peste 20 de ani de experiență în management şi o vastă expertiză în domeniul comercial şi al afacerilor. În această ediție, veți afla detalii despre activitatea profesională a invitatului, dar și despre omul Bogdan Pleșuvescu.

Pentru început, președintele Victoriabank explică de ce a fost nevoie de VB Talks, un podcast lansat în premieră de o bancă din Republica Moldova. De asemenea, Bogdan Pleșuvescu se referă la momentul preluării conducerii Victoriabank, în martie 2018, principiile sale și convingerea că „binele va învinge”. Mai apoi, aflați detalii despre politica resurselor umane la Victoriabank, școala de banking, know-how-ul primit de la banca-mamă - Banca Transilvania, schimbul de experiență cu angajații sistemului bancar din România, dar și de ce „nu trebuie să ne gândim doar la ce se întâmplă acum” și de ce „trebuie crescut un succesor”. 

Președintele Victoriabank a vorbit și despre importanța educației financiare și când ar trebui să înceapă, cine este responsabil de aceasta și a explicat cum s-a reușit ca 80 la sută dintre tranzacțiile de la Victoriabank să fie făcute în mediul digital.

Totodată, din acest episod al VB Talks, aflați mai multe informații despre avantajele oferite de pandemia de COVID-19, care este programul de activitate al unui șef de bancă, unde se refugiază atunci când are nevoie de acest lucru, care este marele hobby al lui Bogdan Pleșuvescu și cum a apărut pasiunea de a face bere artizanală. 

5 apr. 2018

Premierul Pavel Filip, despre exemplul dat de Banca Transilvaniei


Filip: Venirea Băncii Transilvania în Republica Moldova e un semnal şi pentru alţi investitori

Venirea Băncii Transilvania în Republica Moldova, prin preluarea în comun cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare a pachetului majoritar de acţiuni Victoribank, este şi rezultatul eforturilor depuse pentru stabilizarea situaţiei în sectorul bancar şi constituie un semnal încurajator şi pentru alţi potenţiali investitori.
 Este declaraţia făcută de premierul Pavel Filip la o întrevedere pe care a avut-o astăzi, 4 aprilie, cu directorul executiv al Departamentului instituţii financiare BERD, Nick Tesseyman, preşedintele Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, şi preşedintele Victoriabank, Bogdan Pleşuvescu, transmite IPN.

Premierul a menţionat că îşi doreşte un dialog direct cu investitorii mari. Pentru a asigura o utilizare mai eficientă a banilor, a fost revăzut mecanismul de coordonare a asistenţei externe. Acum de această activitate este responsabil Ministerul Finanţelor, fapt ce asigură o utilizare prudentă şi mai eficientă a banilor publici. Prim-ministrul a vorbit şi despre acţiunile întreprinse de Guvern pentru ameliorarea mediului de afaceri. Pavel Filip a menţionat reducerea numărului instituţiilor cu funcţii de control şi a actelor permisive. Actele sunt acordate prin ghişeul unic.

Reprezentanţii BERD şi ai Băncii Transilvania au menţionat buna colaborare cu echipa Ministerului Finanţelor şi a Băncii Naţionale a Moldovei, se menţionează în comunicatul de presă remis de Guvern după întrevedere. Ei au reafirmat angajamentul de a face investiţii  în economia naţională. O dovadă în acest sens este şi participarea Victoriabank la realizarea programului de stat „Prima casă”.

În  noiembrie 2017,  Banca Transilvania a obţinut permisiunea Băncii Naţionale pentru dobândirea cotei în mărime ce depăşeşte 50% în capitalul social al Victoriabank. Tranzacţia de achiziţionare a cotei de control în capitalul Victoriabank a fost realizată în două etape, la 16 şi 19 ianuarie 2018, prin achiziţionarea cotei de 39,2% de la fostul acţionar al băncii şi prin preluarea controlului, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asupra actualului acţionar al băncii VB Investment Holding B.V. (Marea Britanie).  În prezent, Banca Transilvania deţine împreună cu BERD 66,77% din capitalul social al Victoriabank.

Motivat, veniturile magistratilor pot fi reduse prin lege, a stabilit recent CJUE

 Oare, consilierii lui Nicușor și Bolojan nu au citit  Decizia CJUE,  pentru ca aceștia să decidă mai hotarât reducerea pensiilor pentru mag...