Curtea Constituțională a României a sfidat Uniunea Europeană înaintea Poloniei

 

Contenciosul dintre Curtea Constituțională a Poloniei și Uniune Europeană.

Curtea Constituțională a Poloniei a decis joi că anumite articole din tratatele UE sunt „incompatibile” cu Constituția țării, într-o decizie istorică ce ar putea pune în pericol finanțarea europeană a țării și chiar pune în discuție prezența Poloniei în blocul comunitar.

Președintele Curții Constituționale, Julia Przylebska, a enumerat mai multe articole din tratatul UE despre care a spus că sunt incompatibile cu legea supremă poloneză, declarând că instituțiile europene „acționează dincolo de domeniul lor de competență”.

Luna trecută, Comisia Europeană a solicitat Curții de Justiție a Uniunii Europene să impună zilnic sancțiuni Poloniei până la suspendarea reformelor judiciare.

Luna trecută, comisarul pentru economie al UE, Paolo Gentiloni, a avertizat că decizia instanței poloneze ar putea avea „consecințe” asupra plății fondurilor de redresare către Polonia.

Uniunea Europeană nu a aprobat încă cele 23 de miliarde de euro în subvenții și cele 34 de miliarde de euro în împrumuturi planificate pentru această țară.

Curtea Constituțională a României a dat în iunie ac. Decizia nr. 390/2021 în care, în contextul inființării SIIJ, a stabilit că Recomandările MCV nu sunt norme juridice de relevanță care să fie aplicabile peste dispozițiile Constituției.Recomandările sunt obligatorii pentru organele politice ale statului nu pentru instanțele judecătorești. Instanțele din România sunt independente și nu le pot fi opuse decizii politice ale Uniunii Europene.

Redau mai jos paragrafele relevante din DECIZIA nr. 390/2021 a CCR 

" 83.Curtea reține că o instanță judecătorească are abilitarea să analizeze conformitatea unei dispoziții „din legile interne”, deci aparținând dreptului intern, cu dispozițiile de drept european prin prismaart.148 din Constituție și, în cazul în care constată contrarietatea, are competența să aplice cu prioritate dispozițiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetățenilor. În toate cazurile, Curtea constată că, prin noțiunile de „legi interne” și „drept intern”, Constituția are învedere exclusiv legislația infraconstituțională, Legea fundamentală prezervându-și poziția ierarhic superioară în virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentală. Așa fiind, atunci când stabilește că„prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne”, art.148 din Constituție nu atribuie dreptului Uniunii prioritate de aplicare față de Constituția României, astfel că o instanță națională nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziții din dreptul intern, constatate ca fiind constituționale prin prisma art.148 din Constituție, cu dispozițiile de drept european.Sistemul dreptului românesc este format din totalitatea normelor juridice adoptate de către statul român şicare trebuie să fie în consonanţă cu principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii, care sunt deesenţa cerinţelor statului de drept, principii înscrise în art.1 alin.(5) din Constituţie, potrivit căruia ”ÎnRomânia, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, unica autoritatelegiuitoare a ţării fiind Parlamentul, având în vedere că statul se organizează potrivit principiului separaţieişi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.Democraţia constituţională, într-un stat de drept, nu este însă o abstracţie, ci este o realitate a unui sistemîn cadrul căruia supremaţia Constituţiei limitează suveranitatea legiuitorului, care în procesul de creare anormelor juridice şi de adoptare a unor acte normative trebuie să ţină cont de o serie de principii de rangconstituţional (a se vedea Decizia nr.104 din 6 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr.446 din 29 mai 2018, par.73).

84.Curtea constată că C.J.U.E., declarând caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, a limitatefectele acesteia dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, a stabilit că obligațiile ce rezultă din deciziecad în sarcina autorităților române competente să colaboreze instituțional cu Comisia Europeană(paragraful 177 din hotărâre), deci în sarcina instituțiilor politice, Parlamentul și Guvernul României, și, pede altă parte, că obligațiile se exercită în temeiul principiului colaborării loiale, prevăzut de art.4 din TUE.

Din ambele perspective, obligațiile nu pot incumba instanțelor de judecată, organe ale statului carenu sunt abilitate să colaboreze cu o instituție politică a Uniunii Europene.

85.Prin urmare, Curtea constată că aplicarea pct.7 din dispozitivul hotărârii, potrivit căruia o instanțăde judecată „este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul deaplicare al Deciziei 2006/928 și pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE” nu are temei în Constituția României, întrucât, așa cum s-a menționat în prealabil, art.148 din Constituție consacră prioritatea de aplicare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne. Or, rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conținutul și efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european, pe care instanța de judecată să le aplice cu prioritate, înlăturând norma națională. Prin urmare, judecătorul național nu poate fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislația internă. Această concluzie se impune cu atât mai mult în ipoteza în care legislația națională a fost declarată conformă Constituției de către instanța constituțională națională prin prisma dispozițiilor art.148 din Constituție."

DOCUMENT Comisia Europeană cere clarificări României privind decizia CCR care neagă dreptul UE. E primul pas spre declanșarea procedurii de infringement

UPDATE 16 11 2021

Răspunsul CCR la Scrisoarea amploiatului european

CCR a trăznit turma gălăgioasă a magistraților activiști-haștag-reziști

COMUNICAT DE PRESĂ, 8 iunie 2021

III.   De asemenea, în legătură cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.88 ind.1 – ind.9 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, Curtea precizează următoarele:

Având în vedere că la termenul de 20 mai 2021, când a avut loc dezbaterea în ședința publică din fața Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – procurorul general al României, în calitate de parte în dosar, cât și procurorul de ședință au solicitat ca, în analiza de constituționalitate pe care o efectuează, Curtea să țină seama de Hotărârea din 18 mai 2021, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-355/19, considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudențial sub aspectul constatării incidenței Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituționalitate și, implicit, a încălcării art.148 din Constituție, Curtea a analizat cererea astfel formulată și a constatat următoarele:

Din perspectiva controlului de constituționalitate, Hotărârea C.J.U.E. nu aduce elemente de noutate nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 și rapoartele M.C.V. întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, așa cum o făcuse în prealabil și instanța constituțională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 și caracterul de recomandare al rapoartelor M.C.V., și nici cu privire la conținutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credință cu Comisia Europeană ”pentru a surmonta […] dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință menționate”. Prin urmare, Curtea și-a menținut jurisprudența anterioară și a constatat că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituționalitate realizat prin raportare la art.148 din Constituție – Decizia 2006/928 -, prin dispozițiile și obiectivele pe care le impune, nu are relevanță constituțională, întrucât nu complinește o lacună a Legii fundamentale și nici nu stabilește un standard mai ridicat de protecție decât normele constituționale în vigoare.

Cu privire la reglementările referitoare la înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin Hotărârea din 18 mai 2021, C.J.U.E. a stabilit că, pentru ca acestea să respecte dreptul Uniunii, trebuie:

 (i) să fie justificate de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției, 

(ii) să fie însoțită de garanții specifice care să înlăture orice risc care să aducă atingere independenței judecătorilor și procurorilor și 

(iii) în cadrul procedurii de investigare, judecătorii și procurorii să beneficieze de dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, de prezumția de nevinovăție și de dreptul la apărare.

Având în vedere cele trei aspecte asupra cărora s-a pronunțat C.J.U.E., care decurg din dreptul Uniunii și în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE, Curtea Constituțională a analizat în ce măsură principiul statului de drept, care are consacrare expresă în dreptul național, în art.1 alin.(3) din Constituția României, este afectat prin reglementările care guvernează înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a constatat că acestea reprezintă o opțiune a legiuitorului național și îndeplinesc garanțiile stipulate în Hotărârea C.J.U.E., în acord cu prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) și în art.21 alin.(1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și, implicit, în acord cu prevederile art.2 și art.19 alin.(1) TUE.

Referitor la competența instanței de judecată cu privire la interpretarea și aplicarea dreptului european, Curtea a reținut, în primul rând, că o instanță judecătorească are competența să analizeze conformitatea unei dispoziții din ”legile interne” cu dispozițiile de drept european prin prisma art.148 din Constituție și, în cazul în care constată contrarietatea, are competența să aplice cu prioritate dispozițiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetățenilor. În toate cazurile, prin noțiunea de „legi interne”, Constituția are în vedere exclusiv legislația infraconstituțională. Legea fundamentală își prezervă poziția ierarhic superioară în virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentală, art.148 neatribuind dreptului Uniunii prioritate de aplicare față de Constituția României, astfel că o instanță judecătorească nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziții din ”legile interne”, constatate ca fiind constituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, cu dispozițiile de drept european prin prisma art.148 din Constituție.

În al doilea rând, Curtea a constatat că C.J.U.E., declarând caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, a limitat efectele acesteia dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, a stabilit că obligațiile ce rezultă din decizie cad în sarcina autorităților române competente să colaboreze instituțional cu Comisia Europeană (par.177 din hotărâre), deci în sarcina instituțiilor politice, Parlamentul și Guvernul României, și, pe de altă parte, că obligațiile se exercită în temeiul principiului colaborării loiale, prevăzut de art.4 TUE. Din ambele perspective, obligațiile nu pot incumba instanțelor de judecată, organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituție politică a Uniunii Europene.

În al treilea rând, Curtea a constatat că dispozitivul Hotărârii C.J.U.E., potrivit căruia o instanță de judecată ”este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE” nu are niciun temei în Constituția României, întrucât art.148 din Constituție consacră prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii față de dispozițiile contrare din legile interne. Or, rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conținutul și efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european pe care instanța de judecată să le aplice cu prioritate înlăturând norma națională. Așa fiind, judecătorul național nu poate fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale, declarată conformă Constituției naționale de către Curtea Constituțională, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislația internă.

În concluzie, întrucât Hotărârea din 18 mai 2021, pronunțată de C.J.U.E. în cauza C-355/19, nu poate fi considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudențial sub aspectul constatării incidenței Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituționalitate și, implicit, a încălcării art.148 din Constituție, Curtea  Constituțională a decis:

1. Cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.88 ind.1 alin.(1)-(5), ale art.88 ind.2 – ind.7, ale art.88 ind.8 alin.(1) lit.a)-c) și e) și alin.(2), precum și ale art.88 ind.9 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate;

2. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.88 ind.1 alin.(6) art.88 ind.8 alin.(1) lit.d) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară;

3. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

*

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.