Europarlamentarii Corina Creţu şi Victor Boştinaru susţin revendicările rezerviştilor din SRI. Ce şanse sunt ca Europa să facă dreptate militarilor români
Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ACMRR) din SRI a depus o petiţie la Parlamentul European în care cere renunţarea la recalcularea pensiilor militarilor şi la includerea acestora în sistemul de pensii de stat unic, aceste măsuri fiind neconstituţionale. Corina Crețu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, a declarat pentru De Ce News că au existat numeroase interpelări în PE împotriva acestor măsurilor anti-sociale. Referitor la situaţia actuală a petiţiei, europarlamentarul social-democrat Victor Boştinaru ne-a declarat că s-a primit avizul şi se aşteaptă să fie introdusă pe lista de dezbateri.
„Este o problemă pe care am urmărit-o cu atenţie şi m-am referit de câteva ori în plenul Parlamentului European şi în interpelările către Comisia Europeană la măsurile anti-sociale, adesea cu încălcarea legilor naţionale şi a normelor europene, ale actualului guvern, care a ignorat cu bună-ştiinţă faptul că recalcularea pensiilor este neconstituţională şi că sistemul de pensii militare nu poate fi inclus în sistemul de pensii de stat unic”, a declarat pentru De Ce News Corina Crețu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European.
„Petiţia ACMRR din SRI se află încă în discuţia Comisiei, a primit aviz favorabil şi urmează să fie introdusă pe lista de dezbatere şi are şanse de reuşită pentru că aduce în discuţie încălcarea prea multor prevederi legale”, ne-a explicat europarlamentarul Victor Boştinaru, membru social-democrat în Comisia de Petiţii a PE.
URL-ul scurt: http://www.dcnews.ro/?p=28771NOTA:
Presedinte al ACMRR din SRI este col(r) FILIP TEODORESCU
UPDATE 03 01 2011
Dezminţire din partea ACMRR din SRI
Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii precizează, cu toată responsabilitatea, că nu a întreprins şi nu a făcut niciun demers la Parlamentul European şi la nicio altă instituţie europeană referitor la punerea în aplicare a Legii sistemului unitar de pensii publice din România şi respinge, ca nefondate, orice alegaţii care îi pun în sarcină intervenţii la foruri externe în problema pensiilor militare.
Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, împreună cu alte asociaţii similare, a întreprins demersuri cu privire la recalcularea pensiilor militare la instituţiile de stat române cu competenţă în domeniu, inclusiv la Administraţia Prezidenţială. Apreciază că, în momentul de faţă, orice demers la instituţii europene este prematur, atâta timp cât procesul de recalculare este în desfăşurare şi nu se deţin documente care ar putea proba “încălcarea dreptului de pensie recunoscut prin legislaţia anterioară”.
PREŞEDINTELE
A.C.M.R.R. DIN S.R.I.,
Colonel (r)
Filip Teodorescu
10 comentarii:
Felicitari europarlamentarilor Corina Cretu si Victor Boştinaru!
@ FILIP TEODORESCU
Va doresc multa sanatate ! ,,Sarbatori fericite !''
Mult succes. Felicitari.
@Puiac
Crezi ca Filip Teodorescu citeste acest blog?
Domnule Plano,
Va rog frumos sa adaugati in blogrollul dumneavoastra si site-ul:
http://haicasepoate.eu/
O perioada o sa scriu si pe http://theodora0303.wordpress.com/ si pe http://haicasepoate.eu/
Va multumesc!
@Theodora
S-a putut!!!
Cat timp mergi in paralel pe cele 2 bloguri?
Cui i-a puiat mintea ideea cu recalcularea, ii doresc sa ia pensie dupa cum da cu coasa..... desi crede ca ii bine, ii rau. No,ca am zis una ca de profesor universitar. vai de cluj ca are parte de un asemenea linge blidulete
scuze de minuscule pa inde nu trebuia
sant pensionara urmasi am primit listele cu salariile decedatului sot din 36 ani lucrati in ,,alte conditii ; 17 ani nu au salariile conform insreuctiunilor 191\la hg 735\2010 deci inseamna ca in mod vadit vir sa tecalculeze pe salatii pe economie deci iau si de pe morti va rog ,daca vreti sa luati atitudine si pentru noi urmasi multa stima si la multi ani
scuzati gerselile de mai sus tasta defecta
Trimiteți un comentariu