Un produs Blogger.

marți, septembrie 18, 2012

SCMD condiționează votul din 9 decembrie de emiterea a 2 ordonanțe care nu afectează bugetul pe acest an

0 comments


In atentia tuturor filialelor SCMD
Doamnelor si domnilor colegi,
Presedintele SCMD si o parte dintre vicepresedintii SCMD au avut contacte la nivel de conducere cu importanti  lideri ai PSD, PNL si PC. Acestora li s-a transmis dezamagirea noastra, a tuturor, atat asupra modului cum s-a gestionat referendumul cat si asupra faptului ca n-au fost facute nici macar acele gesturi minime de bunavointa pe care le-am solicitat pentru ca USL sa ramana credibil in masa de alegatori. Informand asupra situatiei generale din tara, atat in ceea ce priveste membrii SCMD cat si membrii CNSC, pentru a reinvia credibilitatea si sperantele USL intr-o victorie decisiva in alegerile generale, am solicitat ca in termen de trei saptamani, in ceea ce ne priveste, cele doua solicitari urgente  care nu afecteaza actualul exercitiu bugetar (abrogarea cap. IV din Legea 329/2009 privind cumulul pensii-salarii si revenirea celor cu pensii amputate la situatia din 2010) sa fie rezolvate prin ordonante de urgenta. De acestea va depinde entuziasmul cu care vom participa la alegerile generale. Separat, aceleasi lucruri si in aceiasi termeni au fost solicitate si de partenerii nostri aflati in situatii asemanatoare.
Pe langa promisiuni mai mult sau mai putini ferme, am obtinut decizia Biroului Politic al PNL, afisata public, de a sustine solicitarile noastre in cadrul USL.
In ceea ce priveste Legea pensiilor militare de stat, care ne restituie in integralitate statutul si celellalte drepturi, noi am solicitat ca aceasta sa fie inregistrate la Camera Deputatilor sau Senat, pana la declansarea campaniei electorale.
In functie de realizarea acestor obiective, vom fi in masura, pana la CNR, sa modificam sau nu strategia SCMD cu privire la campania pentru alegerile generale din 9 decembrie 2012.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU
 
Nota mea: Cred că aceste doua obiective, cumulul pensiei cu salariul și revenirea la cuantumul decent, din 2010, al pensiilor disponibilizaților, trebuiau să fie susținute cu mai multă convingere în acest an.
I-au aiurit pe cei din USL cu fel de fel de proiecte de modificare a Legii 263/2010.

Niciun comentariu: