Un produs Blogger.

miercuri, aprilie 17, 2019

Doar #rezist și neomarxiștii se vor exprima la referendumul lui Iohannis

93 comments
Iohannis va culege roadele politicii trufaşe de a promova ura nu numai împotriva PSD şi ALDE ci şi dispreţul faţă de electoratul social democrat şi autentic liberal.
Va purta sigmatul acestui electorat în tot ce va intreprinde până la alegerile prezidenţiale din acest an.
S-a dovedit ca nu poate fi preşedintele tuturor românilor ci doar al trupelor de anarhişti care au susţinut abuzurile din justiţie, numai pentru ca adversarii lor politici erau victimele abuzurilor. Iohannis a incurajat acbuzurile din justiţie şi  acţiunile politice interne şi externe care au compromis grav credibilitatea justiţiei din România.
Deşi Lazăr Augustin îşi va încheia la termen mandatul de procuror general, graţie complicităţii de tip mafiot a preşedintelui, ruşinea pe care acesta a adus-o statului de drept îl va demola pe Iohannis în următoarele confruntări electorale. 
In aceste circumstanţe, este un gest sinucigaş să mai şi propui un referendum pe justiţie.
PSD şi ALDE, din motive politice, nu vor boicota oficial referendumul lui Iohannis, organizat de acesta contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia,  recomandări cu care Blocannis, liberalii şi USR în + ne-au ameţit în ultimii ani.Iată cum, din interese meschine, ei sunt primii care le încalcă.
Electoratul social democrat şi cel autentic liberal va face distincţia necesară între alegerile europarlamentare şi referendumul  blocant. In semn de dispreţ faţă de organizator, nu se va exprima la referendum.
Fără  participarea acestui electorat, referendumul nu poate atinge condiţiile de validare impuse de legea referendumului.

93 de comentarii:

Cezar spunea...

Fals
Eu voi lua buletinul voi scuipa pe el..fără să intru in cabina si il voi înapoia...
E constituțional???😜😜

marvas66@yahoo.com spunea...

Prea putini pensionari militari tin cu ciuma rosie... Cei inteligenti vor vota cu orice alt partd, mai putin alde si psd

capitanu nemo spunea...

Cu toate ca fac parte din electoratul social-democrat ,daca nu se v-a rezolva nimic in privinta pensiilor militare ,voi participa la referendum.

Huhu Rezea spunea...

"Cezar
Nu fi fraier! Chiar dacă scuipi pe el va conta la numărătoare la pragul de 30%. Contează la validarea referendumului votorile DA, NU şi NULE.Toate acestea sunt voturi exprimate.

M spunea...

@marvas - și de ce ar fi inteligenți ăia? Să votez cu PNL care ne-au tăiat salariile? Cu PMP ul lui Băsescu? Cu USR care au un discurs plin de ură și care au susținut violențele împotriva militarilor jandarmi?
Nu îmi place PSD. Prezența Olguței, a lui Solomon și mai nou a lui Pop (nu din cauza impozitului progresiv ci din cauza obstinației cu care ataca militarii ca orice "dascăl frustrat") sunt puncte în minus la PSD. Îmi rămâne deci ALDE.
DACĂ ÎNSĂ ȘTII UN PARTID CE SPRIJINĂ MILITARII SUNT GATA SĂ LE DAU VOTUL MEU!!!

Militar de la 14 ani spunea...

Dacă facem o analiză puțin "mai sociologică" referendumul pe justiție poate fi la mustață.
Dacă la ultimul referendum (LGBT) s-au prezentat susținători ai PSD în jur de 21-22% (să admitem că toți simpatizau cu PSD), la acest referendum s-ar putea prezenta 30%, aceia care ar simpatiza cu PNL, USR ș.a., nehotărâți. S-ar ajunge la o prezența la urne pe total în jur de 50%.
Față de alte alegeri pentru PE unde prezența era în jur de 35-40%, acum poate fi mai mare prin alimentarea cu #rezist și alte frustrări ale electoratului.
Indiferent ce va fi cu referendumul, tot degeaba va fi. Iar pentru PE când văd listele alea... mai bine plec într-un city-break. Așa că, de data asta voi fi spectator la ambele meciuri.

Iulian Mareș spunea...

Cezar,
Nu fi fraier...înghite ștampila!
Așa vei fi numărul 1 la știri!
... parcă văd știrea pe burtieră: "Un alegător a înghițit ștampila, de foame și acum o rumegă, pe holul secției de votare!"
Sfat: ia-ți și ceapă verde!

reddog spunea...

@Militar de la 14 ani

Gresita analiza dvs.

La referendumul pentru familie/casatorie au participat foarte multi cetateni care nu voteaza PSD.
Din pacate aceste referendumuri au devenit excesiv politizate si unii nu pot trece de partizanatul ingust de partid.

La ultimul referendum PSD nu a reusit sa-si mobilizeze electoratul, mai ales pe cel din mediul rural.
Din diverse motive printre care si cel ca "nu se da nimic" electoratul pesedist nu a participat.

E adevarat ca a fost boicotat fatis de cei de la USR pentru ca vedeau in asta intarirea PSD.
Au manipulat la greu cum incearca sa faca acum si PSD.

Patrascioiu spunea...

Eu va spun următorul lucru.Nicolicea ,ministrul justiției? Fac parte din cei 36500 cărora PDL+UNPR ne-au luat din pensie 10-20%.Nu-l uit pe Nicolicea care în 2010 era în UNPR și mergea pe la televiziuni și afirma ca face bine Basescu pentru ca avem pensii nesimțite. E treaba voastră pe cine sprijiniți dar va spun ca eu unul nu pot uita.

M spunea...

PSD la ultimul referendum a renunțat să își mobilizeze electoratul de teamă să nu fie perceput ca anti-gay. Deja are de gât bolovanul că e împotriva justiției.
Referendumul lui Johannis o sa treacă pentru că statul paralel are nevoie de asta. Eu aș întreba de exemplu dacă românii vor ca în continuare un serviciu secret să asigure transmiterea datelor privind numărătoarea voturilor.
La țară oamenii mă duc întrebau dacă la referendumul pentru familia traditională se votează ca "persoanele corupte sa nu mai fie condamnate ca să scape Dragnea". Recunosc că propaganda partidelor pro-gay a fost eficientă!

Dan spunea...

Șuedia , Norvegia , Germania niste saracii de tari de impoziteazâ asa mult.Sa vina in colonia de sclavi lasi celebra Romanistan unde si pensiile de peste 40 000 euro anual sunt scutite de plata CASS si impozitate la misto cu 10%. Sa invete si saraciile alea de nemti ce inseamna smecheria.

reddog spunea...

@Patrascoiu
Basescu este cu siguranta un personaj controversat dar spunea lucrurile in fata.
Chiar si ungurii au spus asta despre el: Venea, statea cu noi la masa , bea palinca si ne spunea ca n-o sa avem autonomie. 😁

Chiar si cei care nu il suporta ii dau dreptate de multe ori.
Il va judeca istoria cu bune si rele.

Nicolicea a terminat dreptul la 52 de ani si are mai multe pete ca un dalmatian.
Si acum vor sa il faca ministru la MJ.
Deja nici macar gluma proasta nu mai e asta.
Gargamel o da in dezvaluiri. 😁
Acest personaj a facut mult rau statului si acum stapanii il arunca ca pe o sluga netrebnica dupa ce l-au folosit. 😁

Stelian P. spunea...

@Huhu
Apropo de alegeri.....
Se aude ca incompetentul TT (viitorul presedinte al Romaniei, cel mai competent ministru etc., etc.) va fi schimbat cu mult mai competentul Nicolicea. Ca jurist de partid nu va inunda un sentiment de mindrie ?
In urma cu citeva saptamini m-ati intrebat ceva despre inflatie. Apar primele raspunsuri. In ianuarie am primit (uraaaa, uraaaa !!!) 1,3%. Inflatia anuala este azi de peste 4%. Deci....ce am primit ?

Iulian Mareș spunea...

Nicolicea a terminat dreptul la 52 de ani, daaar facuse la timp si o facultte tehnica, asa....un mizilic, de antrenament pt aerobic, Electronica!
Este adevarat ca si altii au terminat-o!....de zugravit!

Cele mai multe adevaruri le spune Kioru acum, dupa terminarea mandatelor: "am creat si condus un stat mafiot (Statul naţional-securist, punand bazele securistocratiei, dusa la apogeu de Partizan)! Na!"

Daca TT a facut mult rau statului, pe calea logicii inverse, inseamna ca a facut bine statului securistocrat, care voia sa scape doar de Kovesi si nu inca de securistul deplin conspirat Lazar?

Cezar spunea...

m.Ale,Esti ca un șarpe incoltit🤣😎😜😜😜😜😎
Mi.a zis Olguta ca in curând voi pune lângă BRANZICA de capra si niste icre ..rosii😂🤣😜😜😜

M spunea...

@reddog - ce a facut rau Tudorel Toader? Dar EXACT nu abureli d-ale trepanatilor!
Basescu a fost si este o javra! De la el a inceput dezbinarea intre romani si controlul presedintelui asupra justitiei. Nu pot sa imi amintesc un singur lucru bun facut de Basescu! Iar la hotie il intrecepe pe Dragnea si inca 4 generatii de Dragnea!
Doar ca sa fie clar: supra-impozitarea veniturilor este politica de stanga deci Ciuma Rosie deci Penalii, deci M#IE. Impozitul fix este politica de dreapta, deci PNL, deci USR, deci Dreptate, deci UE, deci Comisia de la Ventia, deci Stat de drept! Acu' sa va vad!!!

CEZAR spunea...

Blogger reddog spunea...,

DAAA BASEXU..expirat ..a facut STATUL MAFIOT SI PARALEL..!
A recunoscut ...

CEZAR spunea...

ATENTIE
Domnul "M" ,,sa vina de la ..mediocru MANIPULEAZA...folosind 'RATIONAMENTUL INVERS"...
Doar v-am mai zis ca-i alunecaos precum sapunul lui .."caine rosu comunist"

Mihai spunea...

pentru M
nu imi place sa fac politica dar la capitolul Ce a facut rau TT? Aratati-mi si mie cu ce rezultate s-a soldat intalnirea dintre Dogaru si TT daca a sprijint demersurile militarilor legate de constitutionalitatea unor OUG -uri 57 59 114? Siluirea pensiilor militare prin OG 59 si 114 nu s-a bucurat cumva si de semnatura lui TT Am tot aruncat vina pe cine am vrut si nu am vrut Olguta, Tutuianu ,Fifor, gulerele albe finantisti etc dr cine le-a dat girul de legalitate ? Acum sa incep cu Directiva europeana Pilonul al II-lea – Directiva nr. 86/378/CEE, modificată prin Directiva 96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalității în schemele ocupaționale de securitate socială, care acoperă sectorial și legile speciale de pensii ale magistraților, militarilor, polițiștilor s.a nu isi are rostul !Cum ramane cu modificarea legilor organice prin OUG ?

Iulian Mareș spunea...

Clar că inflația o stabilește TT, ca MJ!...,altfel cum?

Iulian Mareș spunea...

Mihai,
Ai citit avizul? Știi pt ce era? Așa, în general sau pt respectarea normei juridice?

Stelian P. spunea...

@Iulian
Chestia cu inflatia era alt subiect fara legatura cu TT. Am scris "In urma cu citeva saptamini m-ati intrebat ceva despre inflatie." Daca ati fi citit si inteles nu v-ati fi aruncat la comentarii fara rost. Ma rog, poate aveti plan la comentarii.

Gigi spunea...

Un confrate de pe blog,ne spune că
Tov.băxescu avea dreptate în anumite cazuri....!
Păi,haideți să-l votăm cu toții ca sa beneficiem de bunăciuni le luate de el și argatul său,piticul pornografic.Împreună,avem "succesuri"garantate!
Tot înainte, tovarăși!

Huhu Rezea spunea...

@stelian
Pe bune, acum te interesează inflația sau actualizarea? Stii destul de bine de ce a fost numai 1,3%, dar te bagi și dta în seamă ca un blocantz de Sibiu.
Sunt sigur ca nu ratezi referendumul pentru continuitatea abuzurilor in justitie.

CEZAR spunea...

In" cuiul Cacarii "cititi "In cuiul Cacarii"..!~~!~
Delir total ..Nea Marin ..a dat in balbaiala !Nu mai este capabil sa inteleaga corect un proiect de lege!!
Noroc cu cititorii de bun simt care-l aduc la linia dreapta !
In cuiul Cacarii.....

Titi
17 aprilie 2019 - 15:06
Nea Marine, citeste mai atent proiectul senatorului Pop: pensiile pana in 10 000 lei, se vor impozita cu 10% , iar cele mai mari de acest prag, se impoziteaza cu 90% numai partea care depaseste 10 000 de lei..!


Gigi
17 aprilie 2019 - 16:04
Legat de subiectul contributivitatii, desi nu sunt un adept al sau, doar pentru informarea dvs fac precizarea ca punctajul nu va mai fi rezultatul adunarii punctajelor anuale impartit la vechimea completa de 30/35 de ani. Pe noua lege se aduna punctajele din fiecare an, se face suma iar aceasta se inmulteste cu un indice de referinta calculat la 75 de lei punctul. De exemplu, daca acum am medie de 2 puncte, inseamna ca am 70 de puncte pe tot stagiul de cotizare. Acum 2 se inmulteste cu 1100 si am 2200 de lei pensie. Daca inmultesc 70 cu 75 am alta pensie.
Dl Neacsu, ce spune Titi cu intelegerea impozitarii unor sume peste anumite plafoane v-am mai explicat odata……probabil ca impozitarea are in vedere pe cei cu pensii astronomice de genul celei de 66000 de lei pe luna- 13800 de euro !!!!. La asta primii 10 000 raman iar 56000×90%= 50400 impozit ar mai raman cu 10000 plus 5600 si tit ar avea 15600 de lei, adica 3300 de euro !!

neacsu marin
17 aprilie 2019 - 16:07
@Titi,
Am citit, si asa ar parea, darla noi niciodata legile nu sunt clare si nu stii cum vor fi interpretate si aplcate. In al doilea rand, daca unul cu un venit de 17000( nu iau in calcul cum a fost obtinut)se trezeste ca din cei 7000 peste 10000 mai primește 700, nu crezi ca este furt? NICI O TARA CIVILIZATA NU ARE IMPOZIT DE 90% pentru ca nici un guvern nu este atat de fomist. o IMPOZITARE DE 90% ESTE EFECTIV FURT, indiferent asupra cui se aplica.

M spunea...

@Mihai - cred ca nu va este clar ce inseamna aviz de legalitate!
IN ceea ce priveste constitutionalitatea OUG de modificare a unei legi organice Decizia 95 a CCR din 4 martie 2004 este clara!
"Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că ordonanţele de urgenţă pot fi emise de Guvern şi în domeniul legilor organice, restricţia pentru această categorie de legi nefiind prevăzută decât pentru ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, conform art. 114 alin. (1) din Constituţie."
Si, revin, ce a facut rau Tudorel Toader? Dar EXACT nu abureli d-ale trepanatilor!

Gigi spunea...

Ei,nu a înțeles legea!Nu ți s-ar întâmplat niciodată să citești un art.din grabă sau ești obosit,plictisit și să întelegi invers?
Hai să nu exagerăm!

capitanu nemo spunea...

Cei care vor contributivitate si sa nu se i-a in calcul sporurile ,sunt cei care au avut grade si functii foarte mari sau cu vechimi de 50 ani, in special generalii.Avem generali cat are armata Chinei,cam unu la 100 de militari.In contextul noii legi a salarizarii unde coeficientii sunt foarte mici in comparatie cu alte categorii sociale un militar v-a lua pensie cat o femeie de serviciu.Au fost avansati generali la varsta de 38 ani,Jules Verne cand a scris cartea ,,capitan la 15 ani,,s-a inspirat de la noi.

Iulian Mareș spunea...

Eu nu intru in polemica cu persoane #! Kiar dacă mai pișc...când îl vei convinge pe deplin acoperitul Lazăr sa plece acasa tuns 0, posibil sa ne adresam replici pe blog!
Până atunci, eu, care înțeleg mult mai bine decât crezi, îți urez in continuare NAS MARO!

Iulian Mareș spunea...

Nemo,
Aprecierile dumitale sunt fara baza și fanteziste!
Te informez că în MApN exista un nomenclator al funcțiilor de general, prin care există de cel puțin 19-20 ani un Nr finit; avansații post activitate nu beneficiază financiar de nimic!
Se vorbește în media de generali care au făcut războiul! Nimic mai fals! Luând în calcul sfârșitul WW2, vârstă unui general autentic 45 ani și cei aproape 74 de ani scurși...îți vei da seama singur nu că știristele TV!

capitanu nemo spunea...

Nu stiu situatia de la MApN,stiu situatia din alte structuri si va spun ca acesta este adevarul.

capitanu nemo spunea...

General la 38 ani facut dupa revolutie,nu in timpul razboiului.

Dan spunea...

M. Deciziile CCR ( curte formata din politruci si politicieni mafiotizati ca acum) șunt hartie igienica.Franta dupa care ne-am inspirat si am alcatuit si noi CCR a renuntat demult la compunerea curtii lor constitutionale din politicieni si politruci.

capitanu nemo spunea...

General la 38 ani facut dupa revolutie,nu in timpul razboiului.

totoiany48@gmail.com spunea...

Dle M ,dl TT si-a facut rau.
A promis ceva ce a inflamat opoziția si Bruxelles-ul, dar a uitat sa puna in practica promisiunile .
Mai concret ce doriti .
A mai aparut in spatiul public avizele ,,distructive,, la o OUG de X pagini a dat un aviz de X+10 pagini .

Iulian Mareș spunea...

Nemo,
Hai sa te învăț ceva...și te vei lamuri! Singurele forte operative, luate în calcul și supuse controlului și tratatelor sunt cele care se subordonează SMAp. Că avem noi conceptul SNAOPSN asta este o altă poveste...deci daca la unii există un general/kestor la 7 oameni kiar nu contează!
Aștept cu plăcere să văd un kestor 2*, călare pe motocicleta, la circulație!
Și al doilea lucru: ROU a intrat în NATO, dar forțele sunt doar ale Armatei României!

Sebi spunea...

Pe o tema serioasa ca asta, fata de cretinismul cu familia "traditionala" care era exact ultimul lucru de care aveam nevoie ca tara de ev mediu in Europa mileniului 3, este evident ca referendumul va trece. Problema este ca nu va rezolva nimic semnificativ in urmatorii 20-30 de ani, pana cand DEgeneratiile de cretini din care noi suntem ultimii dinozauri comunistoizi nu se va duce pe apa sambetei. Dar voi participa la referendum din respectul fata de principii si din ingrijorarea fata de nepotii nostri care risca sa-si piarda si bruma de tara care le-a ramas neviolata.

Iulian Mareș spunea...

Textul nu apartine unui granicer confuz.....

„Suntem justițiari doar când e vorba de alții și operăm cu o dublă măsură când e vorba de noi. Miercuri, am avut o ședință comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a aviza solicitarea președintelui Iohannis privind organizarea unui referendum pe justiție. După cum știți, votul a fost favorabil. E dreptul constituțional al președintelui să consulte poporul pe teme de interes național. Marți, în Comisia Juridică, parlamentarii juriști au făcut câteva recomandări președintelui, plecând de la dispozițiile constituționale și încheind cu recomandările Comisiei Europene sau ale Comisiei de la Veneția. Când vrem să înfierăm cu mânie proletară guvernarea PSD, facem apel la caracterul obligatoriu al indicațiilor Comisiei Europene sau ale Comisiei de la Veneția. Când noi, justițiarii, deontologii și sorosiștii avem un interes, recomandările Comisiilor nu mai sunt obligatorii, ci doar facultative. Atât Comisia Europeană, cât și Comisia de la Veneția au recomandat statelor membre să nu contamineze sau să deturneze scrutinul pentru europarlamentare cu alte teme. Pro-europeanul Iohannis tocmai asta face. Taman pe 26 mai, când poporul este chemat să-și aleagă eurodeputații, președintele fără pată vrea să afle părerea națiunii despre amnistie, grațiere și alte mărunțișuri. Și președintele României la investitură a depus un jurământ prin care se angaja să respecte Constituția și legile țării. Ori, Constituția, prin Art. 74, alin. 2, stipulează că „nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor", și implicit a unui referendum, „problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea". Ori, prima întrebare pe care vrea să o adreseze Iohannis cetățenilor în cadrul referendumului este interzisă de Constituție. A doua întrebare vizează dreptul Guvernului de a emite ordonanțe sau, mai exact, interdicția Guvernului de a emite ordonanțe de urgență pe Codul penal, Codul de procedură penală și pe Legea privind organizarea judiciară. Ghinion, din nou, câtă vreme aceeași Constituție, care ar trebui să fie obligatorie pentru toți cetățenii și cu atât mai mult pentru președintele țării, abilitează Guvernul, prin Art. 108, de a adopta hotărâri și ordonanțe.

Dar președintele nu este singurul care respectă selectiv și opțional Constituția și legile țării. Mai nou, și procurorii și judecătorii fac grevă, deși acest fapt le este interzis prin Legile 303 și 304 din 2004. Sigur că unii magistrați și-ar dori ca ei să facă și legea, nu doar să o aplice. Ceea ce, evident, contravine Constituției și înfrânge principiul separației puterilor în stat și contravine regulilor de bază după care funcționează un stat democratic. Dar, după cum se manifestă unii, întăresc cu fiecare zi ideea că România nu mai e demult o democrație.

Iulian Mareș spunea...

De la un independent citire:

"Iohannis, cu ochii închiși la „performanța" Guvernului Cioloș

Mai nou, președintele Iohannis este foarte atent și critic la ordonanțele Guvernului Dăncilă. Dar nu a fost deloc atent și nici critic în 2016, când Guvernul Cioloș, într-o singură zi, pe 28 iunie, a dat un număr record de ordonanțe, și anume: 18. Niciun Guvern de dinainte și niciun Guvern de după nu a egalat această „performanță". Președintele Iohannis nu a avut nicio reacție în apărarea statului de drept când Guvernul Cioloș, pe 14 martie 2016, a emis OUG 6, prin care SRI devine organ de cercetare penală. O încălcare flagrantă a Constituției, fapt constatat ulterior prin decizie a CCR. Președintele Iohannis nu a avut nicio tresărire și nu a manifestat nicio reacție de îngrijorare când Guvernul Cioloș, prin OUG 18 din 23 martie 2016, a modificat nu unul, ci 151 de articole din Codul penal și Codul de procedură penală, în sensul restrângerii drepturilor și libertăților cetățenești garantate de Constituția României, de Convenția Europeană și Declarația Universală a Drepturilor Omului. În urma acestor modificări, un judecător putea emite un mandat de arestare raportându-se doar la niște suspiciuni rezonabile cu privire la fapte și făptuitor. A reprezentat un regres extraordinar prin raportare chiar și la Codul penal din 1968, care cerea probe și indicii temeinice pentru a putea dispune arestarea.

Lazăr trebuia demis

Oricât ar vrea să fie de justițiar și puritan, Klaus Iohannis își pierde orice brumă de credibilitate când refuză cu ostentație să-l demită pe procurorul general al României, care, în calitate de şef al Comisiei de liberări condiţionate din Penitenciarul Aiud, a refuzat punerea în libertate a mai multor deținuți politici. În orice țară civilizată, un înalt demnitar și-ar fi dat demisia imediat după izbucnirea unui atare scandal public sau ar fi fost demis în secunda doi de către președintele republicii. Dar România mai are mult până să-și câștige acest statut de țară civilizată, de țară europeană, de țară normală."

Iulian Mareș spunea...

Un adevar ce se impune skimbat!

Dubla măsură a comisarilor europeni care au pus România în genunchi


Președintele Iohannis și cei care îi țin trena în apărarea cu orice preț a unui sistem opresiv au avut profesori buni. Și cei care se erijează azi în conducători ai Europei practică același dublu discurs și standard când e vorba de respectarea legii și a statului de drept. Actualii comisari europeni, veritabili comisari sovietici într-o Europă a secolului XXI, au pus de atâtea ori, mai ales în ultimii doi ani, România în genunchi. Ne-au tratat ca pe o țară de mâna a treia, care are doar obligații, nu și drepturi. Inclusiv săptămâna aceasta, în ultima sesiune din cadrul actualei legislaturi, Parlamentul European a luat în discuție România, respectarea statului de drept, separația puterilor și imaginare imixtiuni a factorului politic în justiție. Un spectacol grotesc cu un vădit caracter electoral. Birocrații de la Bruxelles sau de la Strasbourg își doresc cu orice preț un nou mandat de parlamentar european sau de comisar. Torționarii României, Guy Verhofstadt, Manfred Weber, Frans Timmermans, Antonio Tajani, Jean-Claude Juncker, cer clasei politice de la București să nu interfereze în actul de justiție și să asigure garanții reale privind independența magistraților, dar nu au nicio jenă să șantajeze Guvernul României cu activarea Articolului 7 din tratatul Uniunii, dacă nu stopează o anchetă penală în curs ce o viza pe doamna Kovesi. Deci, pentru comisarii de la Bruxelles legea e opțională. Nu e pentru lei, ci doar pentru căței. Restul, e praf în ochi, propagandă, mult tupeu și nesimțire. Avea mare dreptate Tudorel Toader când spunea că reprezentanții cancelarilor străine se exprimă atât și cât le permitem noi. Problema e că le permitem prea mult".

Patrascioiu spunea...

Huhu Rezea@ca te folosesti de interesul nostru privind situatia pensiilor ocazie cu cara faci propaganda in favoarea unui partid face parte din strategia ta sau poate a partidului.Pana aici nimic rau.E rau ca admiti obscenitati din partea unora si implicit risti sa ai reclamatii.

val3ros spunea...

L150/2019
https://www.senat.ro/legis/lista.aspx

M spunea...

@Dan - nu sunt un fan al CCR. Unele decizii sunt discutabile dar spre deosebire de trepanati care contesta CCR cand dau decizii impotriva lor eu accept toate deciziile. In ceea ce priveste Franta sunteti in eroare! Toti componentii Conseil constitutionnel sunt oameni politici. Ba. mai mult, incapand cu 2008 procesul de numire se transfera treptat catre Parlament in detrimentul Presedintelui. In rest, postarea dumneavoastra este plina de argumente "rezistente" deci nule. Vedeti ca si Johannis a recunoscut ca e "politruc".
@totoiany - Tudorel Toader a facut dcalaratii politice. Ma doare undeva de inflamarea Bruxelles-ului. Ba nici macar acolo. Pot sa explic unele "intarzieri" dar, in principiu sunt de parere ca se legifereaza in Parlament iar in cazul subiectelor delicate parerea opozitiei trebuie auzita macar. Iar chestia cu "aviz mai voluminos decat proiectul avizat" din cate stiu este scoasa de Olguta - o mincinoasa patentata si nu are nici o relevanta. Da, daca trebuie sa demontezi o idiotenie poate iti trebuie mai multe pagini decat sa o emiti.
@Nemo - functiile de general/chestor au scazut dupa 89. Am date ceva mai vechi (de pe la mijlocul anilor 2000) dar dupa 89 de la 500 s-a redus la 126 functii de general in armata. Acelasi proces de reducere a numarului functiilor de generali si de punere de acord a gradului cu functia s-a desfasurat in anii '90-2000 in SRI, SPP, STS. Recunosc insa ca este o tema predilecta de atac si de dezinformare deci greseala dumneavoastra este perfect scuzabila.

Mihai spunea...

pemtru d-nul M
dar de ce nu adaugi ca necesitatea OUG trebuie sa fie urgenta sau sau stare exceptionala ? Daca OUG 59 este datata 31.07.2017 si se aplica din 15 Sept 2017 unde este urgenta?
Camera Deputaţilor a adoptat LEGE 183 /21.07.2018 publicata la Monitor
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Art.1. În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2018, şi până la data de 31.08.2018, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează.......

totoiany48@gmail.com spunea...

Dle M,tratati cu ușurință subiectul TT.
Dl ministru a oferit munitie gratis pentru,,dusmanii,, PSD .
Nu au fost declaratii politice ,ci ANGAJAMENTE fata de ...forurile de conducere PSD.
Daca nu sunteti convins,rog sa spuneti dumneavoastră,,concret,,ce bunatati a adus MJ.

Dan spunea...

În campania din 2014 Sică Mandolină urla din rărunchi „Ciineee eee generaaaalul?” Și fanii răspundeau cu o bucurie de clasa întâia „Ioo- hanis”.Și mai întreba încă, și încă, de parcă nu ar fi auzit isterizatele răspunsuri. Chiar, cine-o fi generalul ăsta? O fi fost o figură de stil electorală sau un adevăr spus pe față, mizându-se pe incredibilitatea lui (exact ca Dracnea stapanul ciumelor rosii). Cert e că din atâtea lefuri luate rânjind la lună opoziția din deal a devenit o frână pentru tot, o frână generatoare de stress psoriazic până și caprei vecinului. Mofturi imobiliare, mofturi legislative, mofturi de citit, înțeles și făcut, mofturi de cal cu ieslea plină, mofturi judiciare, mofturi constituționale…O atitudine chiar de general, trândăvind în papuci în camera de odihnă, refăcându-se după epuizante cristiane, sucuri gastrice cu ph-ul veninului, amnezii politice privind imunitatea, biciuirea trepădușilor lustragii și cuiere, decibelii din galena telefonului nu roșu, ci înroșit. Ciiineee eee geeeneeraluuul? Sică știe, țucalu’ lu’ generalu’. Nu ne mai miră nimic, sub acoperirea de capac pe oală-n fiert oricine poate avea grad. Nu Celsius.Cu o singură condiție,să nu pronunțe cuvinte ca țară, național, patrie, istorie, Mihai Viteazu, armată, cetățean și român.

Huhu Rezea spunea...

@Mihai
Tare greu este cu dreptul constituțional!
Ordonanțele simple nu sunt același lucru cu ordonanțe de urgenta.
Daca sunt indeplinite condițiile de urgenta si Parlamentul se afla în sesiune, Guvernul nu are nevoie de abilitare pentru a emite ordonanțe de urgență.
În vacante parlamentare Guvernul nu poate emite ordonanțe de urgenta.

M spunea...

@Mihai - este urgenta pentru ca intre 31.07.2017 si 15 Sept 2017 sunt exact 45 de zile. Lui Johannis ii ia 30 de zile numai sa semneze! Daca mai ataca la CCR, daca mai intoarce legea, daca USR isi da foc in Piata nu mai legiferam in tara asta. Pe scurt daca am trai intr-o tara normala in care Presedintele si opozitia inteleg jocul democratic AI AVEA DREPTATE. Atentie!!! NU ma pronunt pe oportunitatea OUG sau corectitudinea ei sociala!!
@totoiany48 - pai sa enumar cateva (fara sa ma refer la cele legate de activitatea curenta - avize, proiecte de legi sau de modificare):
- Acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construirea a 2 penitenciare,
- proiect de lege pentru finanțarea activităților din penitenciare
- inceperea Cartierului Justitiei
- arhive pentru Curtile de Apel
- sporuri salariale
- demiterea lui Kovesi si a lui Lazar
- mutarea Sectiei Speciale din subordinea DNA
Ce a facut rau? "Angajamentele" sunt declaratii politice asta daca nu gasiti domnia voastra o lege care sa sanctioneze promisiunile! Hai sa vedem insa si promisiunile lui Johannis:
- o Românie europena, moderna și prospera - ei, nu mai spune!!!
- siguranţă şi prosperitate pentru cetatenii romani - exact!
- consens pus în slujba unui obiectiv care să-i unească pe cetățenii acestei țări - asta e tare!!!! Suntem mai divizati ca oricand si asta din vina acestui individ parsiv, plastograf si grandoman!
O comisie de 26 de membrii multi cu rang de secretar de stat "au lucrat" 4 ani jumatate la acest material. Este inca in faza "de consultari".

Patrascioiu spunea...

Chiar nu înțeleg. Ce e rău că ai un grad militar în rezerva?Nu înțeleg dece e hulit un ofițer SRI?A fi ofiter acoperit după umila mea părere înseamnă ca te afli intr-un stat de organizare,ca ai o funcție pentru care ești platit.Dintotdeauna serviciile de informații sau sprijinit pe informatori.Nu-i același lucru ofițer sub acoperire cu informator.Sa fim serioși. DEle un ministru sau un prim-ministru ar trebuita sa fie ofițer sub acoperire?
Fac trimitere la mult hulitele protocoale de colaborare.Corupția este tratata ca problema de siguranță națională. SRI este structura de siguranță nationala El nu trebuit sa sprijine lupta anticorupție? În cazul ca da nu trebuie sa colaborele cu alte structuri?Și dacă da aceste colaborare nu trebuie cuprinsa intr-un document.Veti spune ca exista o lege dar vedeți ca legile la noi sunt pline de interpretări care mai decare mai năstrușnice.Poate greșesc în gândire dar așa văd eu lucrurile.

Huhu Rezea spunea...

@ice-testicle
Serviciile au obligația institutională să informeze organele de cercetare penala cu fapte de corupție, dar le este strict interzis sa facă ele acte de cercetare penală.
Cooerarea este reglementata prin legi organice de organizare și prin codurile de procedura.

reddog spunea...

@Patrascoiu
Ganditi sanatos.
Manipularea oamenilor simpli pe speta asta este opera celor cu interese imense in zona asta.
E cazul lui Voiculescu, Ghita etc
Ultimul e cam dubios, e posibil sa fie chiar ofiter SRI sub acoperire si nu doar colaborator. Undeva pe traseu cred ca s-a produs un scurtcircuit.

Cezar spunea...

Cat de prost ii Patras Coiu...asta
Nimic nu înțelege..!!

M spunea...

Există o compartimentare a atribuțiilor. Ușor de înțeles pentru oricine care nu are idei fixe. Aici nu vorbesc de Pătrășcoiu!
Un militar de la artilerie nu poate să dea amenzi de circulație deși face parte din Sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și "sporirea gradului de siguranță rutieră" este obiectiv din Strategia Națională de Apărare a Țării.
Trepanații însă nu citesc, eu știu!
Eu pot să intreb și de ce sunt DETAȘAȚI ofițeri de poliție judiciară la DNA și la alte parchete!!?!
Ministerul Public trebuie să îşi exercite atribuţiile prin procurori, nu prin poliţiştii. Practic, procurorii iau polițiști pentru a lucra exclusiv pentru ei.

M spunea...

Azi am primit și prima șpagă electorală de anul asta : o sticlă de vinars din partea USR. TRĂIASCĂ!!!!! 😁

Iulian Mareș spunea...

Pătrașc_biluțe,
Sunt câteva domenii în care serviciilor secrete li se interzice să aibă lucrători sub acoperire!...exact! și în justiție! Dar nu-ți explic de ce! Învață să pescuiești...

Iulian Mareș spunea...

Cezar,
De ce jignești relicvele?

Iulian Mareș spunea...

Ice,
Deși se numește SRI, el trebuie văzut că un serviciu de contrainformații, întrucât luptă să neutralizeze spionajul străin și teroriștii, prin măsuri specifice! Dacă îi dai și alte domenii îl scoți din matcă și te călărește, grație importanței căreia i-ai dat-o!

Iulian Mareș spunea...

Când este vorba de corupție oameni maturi cu creier mic, pueril au versiunea trepanatilor grețoși: îhâ, ha, corupții ... Voiculescu, Ghiță, ha-hâ! Cine nu sare are diaree la gură!
Vă, voi vă uitați în gură leprei alcooliste NF de 50 de ani, Macovei?
Nu trebuie decât să constatați factual cursul procesului și invenția Bogdan!
Sunt dispus sa vă citesc preluările temelor # și neomarxiste cu o condiție:
-să transmiteți în direct, pe Facebook, tăindu-vă jugulară când veți afla unde și la cine s-au dus banii "afaceriștilor români fff corupți"!
Acceptați sau silence!

reddog spunea...

@Iulian Mares
In primul rand trebuie sa ne spuneti ce cont de Facebook aveti. 😁
Si pe acolo sunt multi "acoperiti" de-alde Ghita. 😎

Apropo, Ghita e un pic atipic.
Nu prea aduce cu afaceristul tipic care se invarte in cercuri de politicieni si obtine contracte cu statul.
Are un asa ceva al lui, se vede si in felul lui de a vorbi.
Are asa o retinere, le zice dar cu frana, cu siguranta stie mult mai mult.😁
Cred ca are si contracte pe IT in zona serviciilor daca retin bine.
Si ar mai fi cate ceva dar le las placerea curiosilor sa le descopere singuri.

Si "prietenul" unora de pe aici, Basescu, 😁 spunea ceva intr-un interviu cand explodase scandalul cu Ghita: Au fost si cazuri cand ofiteri SRI au murit prin puscarie...


Mai stie cate ceva si batranul lup de mare1 doar a fost presedinte si comandant suprem. 😁


Si nu e vorba doar de coruptie, unii pot face rau unei tari in multe feluri.

Huhu Rezea spunea...

"@Câine
E primul comentariu raţional pe care il produci pe acest blog în ultimii ani! 😁
Dacă mai continui să-l citeşti te lecuiețti de fandoseli #rezist.

reddog spunea...

Un live poate face Cezar cu capritele. 😁😂
Tot vine Pastele si poate ne arata jugulara unei caprite.

Totusi, sa fim mai buni, suntem aproape de Saptamana Mare.
Trece repede. 😁

Azi este deasemeni mare sarbatoare, Invierea lui Lazar.

Iesirea la pensie a dl Augustun Lazar este ca o renastere aproape, are o pensie bunicica, e destul de sprinten si voios si poate vedea lumea. 😁

La intoarcere sper sa nu il intampine Firea cu faimoasa urare "Bine ati venit in tara noastra" cum s-a intamplat cu Halep. 😁
Azi joaca si fetele in Fed Cup.
Hai Romania!

Iulian Mareș spunea...

Maidanez....
Nu am cont pt ca nu vreau!
....., la momentul "Z", daca va fi cazul, cu 1-2 ore inainte, timp in care individul isi ascute cutitul (ar fi de preferat unul cu zimti ca sa am o viziune sado-maso) cu siguranta ca-mi voi face un cont!

Despre Ghita.....incepi sa ai nedumeriri si sa-ti pui intrebari!? Esti pe calea cea buna!
Afla trecutul scolar, inclusiv ULD al lui Sebi! Acuma, ca firma ta "castiga" un contract si nu vrei sa returnezi nici 50%, ei aici trebuie luat in calcul si gradul de expunere...
Oriunde exista factiuni interne, iar multe contracte au fost cu incredintare directa!
Oare serviciile sunt concurentiale? Se aplica si la noi?
Stii ce a zis un contemporan...Nici noi nu mai stim cati suntem!
De ce a dorit SRI sa incalece SIE, via DNA, prin Kovesi?
Base nu mai intereseaza pe nimeni: kiar faptul ca s-a pus in capu_la pt europarlamentare spune ceva si ofera 2 posibilitati escrocului national!

Ein Stein spunea...

@ciumarosie canina
Tu ori nu pricepi ori esti platit sa abati atentia de la situatia de fapt. Nu politicienii dau contracte firmelor abonate la contracte cu statul ci functionarimea din institutiile de stat, adica acel stat mafiot care indiferent de cine castiga alegerile ramane pe loc. Spui ca Ghita a obtinut contracte cu "serviciile". Poti sa dai macar un singur exemplu de politician din SRI care i-a dat contracte lui Ghita? Daca nu, inceteaza cu latratul ca habar nu ai cat de mult rau faci tarii.
Ti s-a indeplinit visul de aur, Tudorel Toader a fost demis, esti multumit acum cu cine o sa ii ia locul?
Pe de alta parte nu inteleg ce te deranjeaza mai mult la Nicolicea.
Daca Nicolicea termina la 52 de ani o facultate de drept la Princeton sau Harvard mai era o problema cu varsta? Acuzi facultatea obscura din nu stiu ce catun unde a terminat Nicolicea?
Care e problema pana la urma? Cum am mai scris statul roman este penetrat pana in maduva oaselor de grupari mafiote inclusiv in invatamant, banii, banii, banii, asta e singura lor grija, banii cu orice risc de a duce tara in cap, fara scrupule.
Politicul in acest moment traieste in simbioza cu statul mafiot si am scris in nenumarate randuri ca trebuie rupta legatura toxica intre politic si stat almintrelea nu avem nicio sansa. Cand Tudorel Toader a decis ca functiile din procuratura sa fie ocupate numai prin concurs s-a dezlantuit iadul, cred ca asta a fost adevarata problema care a dus la destituirea lui si nu povesti cu ordonante si alte bazaconii.
Tu care ai trait numai printre hoti ai inceput sa gandesti ca ei, asa ca mai abtine-te daca nu ai nimic inteligent de spus.

Ein Stein spunea...

@M
Ti se pare ca un numar de 126 de generali pentru o armata ca a Romaniei e in regula? Dupa umila mea parere numarul ar trebui sa fie intre 70 si 75 de generali. Nu uita ca pentru fiecare functie de general inutil s-a creat o structura peste care sa domneasca si el, o structura de asemenea complet inutila si consumatoare de resurse. Cred ca suntem singura armata din lume, am dubii cu Coreea, unde gasim generali de sport, contabilitate, psihologie, etc. Suntem ai dracu de originali. Nu le mai tine palma la cur ca nici pe departe nu sunt neajutorati si nici nevinovati. Sper ca cunosti de sintagma "se avanseaza la gradul xxxx si se trece in rezerva". Deci numarul lor nu e tocmai mic. As fi curios cati pensionari cu gradul de plutonier adjutant sef ar fi si de cate ori mai mic decat numarul de generali.
Armata trebuie restructurata si reprofesionalizata, exact asa cum s-a angajat Romania la aderarea la NATO. Daca nu, sperante naive de modificare a nu stiu carui OG care discrimineaza si face si drege vor tot fi distruse. Ai sa-mi dai in curand dreptate.

CEZAR spunea...

@/m-Al.
Nu are cont pentru ca nu poseda cunostintele teoretice si practice pentru a.l deschide....:D...:D..
Basca faptul ca acum mai nou ...astia de la FB..iti cer cateva date de identitate ...reale !!!
Ce sa dea ..m-Alul ...ca-i fiinta fara identitate..???
Si apoi ce sa le spuna el ..civililor..cu pregatire superioara ..
Baa..eu am pensie 15.000....de acum ascultati ce zic io.......hi..hi..hi..!!~

reddog spunea...

@Ein Stein
Nu unul ci nenumarate exemple.
Dar oricum nu le cititi/credeti. 😁😂
Totusi, sa purcedem...

Puteti cauta si singur, sa nu ziceti ca va dau eu dinastea #rezist, soros si alti martieni care le bantuie unora zilele si noptile. 😁😂

Cuvinte cheie la cautare:Ghita, IT, SRI

Puteti adauga, dupa gust si PSD sau ce va place, amestecati si apoi gustati.
Pofta buna!

https://www.riseproject.ro/articol/cum-functioneaza-fabrica-de-bani-a-lui-sebastian-ghita/

Ein Stein spunea...

@ciumarosie canina
Esti de o incapatanare iesita din comun si ceva ma face sa cred ca nu dezinteresata, din pacate pentru tine nu ti-ai gasit omul pe care sa-l imbrobodesti.
Repet intrebarea mea in urma afirmatiilor tale:
"Poti sa dai macar un singur exemplu de politician din SRI care i-a dat contracte lui Ghita?"
Citeste intrebarea pe silabe daca nu-ti iese altfel.
Imi sugerezi tu anumite chei de cautare care nu au nicio legatura cu intrebarea, foloseste-le tu sanatos.
Un contract de achizitii de bunuri si servicii e mult mai complex fata de ce iti inchipui tu. Ca sa devii credibil da un exemplu de contract intre SRI si Ghita, de pe SEAP mai nou SICAP, care poarta semnatura unui POLITICIAN si scuteste-ma/ne de aburelile tale cu riseproject sau alta imbecilitate de "sursa de informare".
Tu chiar nu pricepi ca cu atitudinea asta te transformi intr-un sustinator fervent al statului mafiot?
Sunt politicienii vinovati ca exista acest stat mafiot?
Cu certitudine da!!!!
Am scris in nenumarate randuri, si pentru tine repet, statul mafiot trebuie destructurat, pentru asta trebuie sa existe o vointa politica imensa cea ce nu o vad la generatia politica actuala. Ba chiar am vazut o impotrivire cu indaratnicie iesita din comun la unii politicieani, spre exemplu la Vipera Rosie care spunea pe nerasuflate ca e indignata de propunerea de a da afara cateva sute de mii de bugetari inutili, zicea ea ca "se pierd locuri de munca". Daca vrei mai pot sa vin cu exemple.
Pentru tine nu suna un pic cam ciudat ca o data cu plecarea lui Tudorel Toader pleaca si ciuma rosie Lazar? Nu pare un blat intre partide in conditiile in care stim cat de mult putea sa o lungeasca Iohanis?
Tu nu pricepi ca suntem noi si ei?
Repet! mai bine abtine-te daca nu ai nimic inteligent de spus.

reddog spunea...

Sa fim mai buni, vin Floriile! 😁

Lecturi de sfarsit de saptamana. 😁

Anii '90, Magureanu, generali SRI deveniti afaceristi si alte banalitati de genul asta. 😁😂

In timp ce gloatei i se livreaza de cei interesati telenovele.
Si gloata asa vesel inconstient o da si ea cum o invata unii: Iohannis "nazistu", Coldea "tradatorul", Lazar "tortionarul" si Kovesi "corupta si abuzatoarea" 😁

https://pressone.ro/reteaua-generalului-sri-care-l-a-propulsat-in-afaceri-pe-sebastian-ghita/

PS:Citez din nou din filozofi contemporani

Papura-CSUCraiova
"In fiecare zi iese cate un prost pe strada, important e sa-l intalnesti" 😁

M spunea...

@Ein Stein - poate aveti dreptate, poate nu! In principiu eu nu sunt pentru a taia ci doar pentru a da. In armata americana (toate cele 3 ramuri) sunt 900 de generali si 10.000 de sergenti majori. Adica un general la 11 sergenti majori! :D
Dupa mine ar trebui sa ajunga toata lumea la gradul de general. NU AM SA ZIC NICIODATA SA TAIE CEVA DE LA CINEVA!!! Asta ar arata o frustrare pe care, cu respect, nu o am. Au procurorii salarii astronomice? Un procuror debutant are salariul mai mare decat un general. OK! Foarte bine! Am doua variante:
1. lupt sa ajung procuror
2. lupt ca si ai nostri sa fie platiti mai bine.
Refuz varianta:
3. sa le taie procurorilor ca sa ma bucur ca nu mai au!

reddog spunea...

Nu cititi toata propaganda asta murdara facuta de adevarul.ro! 😁

Fiti vigilenti, inamicul pandeste dupa colt si vrea sa va ia "aragazele". 😁

#RomaniaMeritaMaiMult
#OchiiPeButelieSiAragaz
#IndraznesteSaCrezi




https://m.adevarul.ro/news/politica/dragnea-avertizeaza-romani-vor-ramane-case-frigidere-aragaze-voteaza-opozitia-si-a-motivat-iesirea-nervoasa-suceava-1_5cbadde7445219c57ec09378/index.html

reddog spunea...

M
Cred ca stiti ce inseamna gradul de sg major in armata USA...
Tot ii stiti pe aia care dormeau prin birouri...😁
Nu erau sergenti majori.
Sg majori USA sunt echivalentul centurionilor legiunilor romane. 😁
Singurul Imperiu actual, USA, s-a inspirat mult de la Imperiul Roman.
Este greu totusi sa-i depaseasca pe legionarii romani. 😁

CEZAR spunea...

M...manipulator de duzina...etc....,
Logica ta ..pe care o crezi imbatabila este valabila doar intr-o situatie ..ipotetica !!~
SACUL SA FIE INFINIT SI FIECARE IA CAT POATE
Realitatea-i alta..
Sacul reprezinta doar 2% dintr-un pib jigarit !!!
Din asta ..cumperi avioane ..tancuri ..nave rachete..etc..si platesti salariile si ....si...PENSIILE !
Daca niste NESIMTITI ..cu gradee mari au pus lopata si au luat din plin ..ceilalti nu mai au nici firimituri...
Nu ma astept sa intelegi !!
La modul in care chipurile ridici probleme de viata si de moarte ..nici nu-i de mirare..!!

Cezar spunea...

Cu această ocazie fac si marea(sic)demascare.🤣😂😜😜😜😎😎
Cred că toți ati ghicit ca misteriosul domn M...este de fapt...m.Alul🤣😂🤣😂😜😜😜

M spunea...

@reddog - evident!!!! Nici o secundă nu am contat pe o lipsă de informații din partea dumneavoastră. Dar vroiam doar sa subliniez raportul de 1 la 10 între generali ai sergent majori în armata SUA.
@Cezar - din nefericire nu ești singurul care nu poate să înțeleagă. Am mai întâlnit persoane ca dumneavoastră. Oare care avioane se pot cumpăra dacă reducem câteva pensii??? 😁
Am zis ca nu mai citesc ce produci pe aici dar mereu, în sufletul meu bun, încerc să te educ, să nu te faci de râs, poate ai nepoți, poate te știe lumea... Ești prost informat și măcinat de ură, un personaj ce stârnește mila. Probabil te regăsești printre rezistenții lui Johannis. Nu înțelegi ce e aia ierarhie militară. Nu putem să fim toți plătiți la nivelul tău de plutonier. Îmi cer scuze, cu asta am pus punct. Nu îți mai răspund, să te educe alții!! 😁

Iulian Mareș spunea...

Red,
Nu fii fraier doar 90%!
Muscă mâna care ți-a dat o pensie fff bună pt rangul avut!
Acum că nu este cât a torționarului de deținuți politici...deh
Oricum și P Alba a avut destule comisii, sau ai făcut parte din ekipa de reeducare cu bâta!!?

Cezar spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cezar spunea...

Legea sublimă a lui POP...va face dreptate
Calculați...cam cu cât il barbiereste pe Loazar...si nu numai!
A picat la momentul oportun..legea vreau sa zic😎

Iulian Mareș spunea...

M,
C se crede un fel de pictor naiv; adică fără studii de pictura, ce reprezintă natura aproape prin scălâmbăieli naive, adică....
Eu cred că și-a câștigat din plin dreptul de a scrie orice îi trece prin cap, pardon cutia de rezonanță a coardelor vocale!

M spunea...

Din dragoste și respect pentru dumneavoastră mi-am pierdut 30 de minute din viața să citesc programul USR-+.
Despre apărare, ordine publică și siguranță națională NIMIC NOTABIL. Bat câmpii cu Schengen, cu armata europeană și cam atât. Suntem băgați în capitolul cu "politica externă și de siguranță" - 18 rânduri din 36 de pagini și nimic despre sistem. Nu ii interesează apărarea României.
I-am tăiat de pe lista cu "posibili".

@Iulian Mareș - 😁

Iulian Mareș spunea...

M,
ai avut rabdare 30 min? notabil gestul...., dar se vede de pe Luna ca sunt praf!

Uit eo analiza a neomarxistilor, de ieri si de azi, ce vor sa domine....

Macron a devenit MACRON!
Dar cum noi știm că acești oameni mint așa cum respiră, înșeală, disprețuiesc popoarele, ucid și distrug cu cinism (tragedia Libiei este, în mare parte, rezultatul intereselor și ambițiilor Franței) , nu se dau în lături de la nimic pentru a-și îndeplini obiectivele (migrația masivă și dezechilibrarea socială internă în favoarea migratorilor) nu-i așa că nu-i putem crede? Că nu-i credem nici acum?
Că nu-l credem pe Macron, rămas, orice ar face el, un micron?
Nu-i putem crede că sunt impresionați!
Nu-i putem crede că sunt cutremurați!
Nu-i putem crede că sunt îndurerați!
Nu-i putem crede că sunt preocupați de păstrarea moștenirii culturale și religioase franceze (adică a identității pe care o atacă deschis în fiecare zi) franceze!
Nu-i putem crede că incendiul a fost unul datorat neglijenței sau unui întâmplător atac terorist.
Amintiți-vă de Pearl Harbour!
Amintiți-vă de Turnurile Gemene!
Amintiți-vă de răsboaiele din Yugoslavia și de războiul criminal împotriva Serbiei!
Amintiți-vă de armele de distrugere în masă ale lui Saddam, care nu existau!
Amintiți-vă de evenimentele sângeroase puse în scenă pentru a se justifica atacarea Vietnamului, Irakului, Libiei, Siriei și altor zeci de state!
Amintiți-vă sau, dacă nu credeți/nu știți, documentați-vă despre sutele de înscenări ticăloase ale slugilor mafiei bancare globaliste!
Vă rog, nu-i mai credeți, nu-i mai cauționați, nu-i mai acceptați, nu-i mai urmați.
În primii 19 ani ai acestui secol au fost măcelăriți în războaiele globaliștilor peste 5 milioane de oameni; răniți, zeci de milioane; puși pe drumuri peste 20 de milioane. Nu a fost nici cel mai mic moment de emoție, nicio inflamare mondială a acestor personaje pentru victimele lor, niciun apel la reconstrucție, la pace. Ba, dimpotrivă: toate acțiunile lor criminale continuă.
Să încetăm a le mai fi complici! .... sau sa incercam macar!

Iulian Mareș spunea...

Românii vor putea munci din luna mai și în Elveția, după ce vor fi ridicate restricțiile de circulație.

Elveția are cele mai mari salarii din Europa, unul mediu plecând de la 5.000 de euro pe lună.

Lefurile cele mai mari sunt în industria farmaceutică, IT, asigurări sau servicii financiare, scrie revista Capital.

Elveția are cele mai mari salarii din Europa, unul mediu plecând de la 5.000 de euro pe lună.

Lefurile cele mai mari sunt în industria farmaceutică, IT, asigurări sau servicii financiare, scrie revista Capital.

Iată o listă cu salariile pe an care sunt practicate în Elveția:
Doctor sau Veterinar: 110.000–130.000 CHF
IT: 115.000–120.000 CHF
Avocat: 111.600 CHF
Inginer: 108.500 CHF
Marketing: 90.500 CHF
Funcționar public: 85.800 CHF
Journalist sau Editor: 85.200 CHF
Proiectant sau arhitect: 75.000 CHF
Translator: 73.200 CHF
Profesor: 87.500 CHF
Polițist: 82.200 CHF
Poștaș: 66.600 CHF

PS-"C", cu tot regretul, nu a fost publicat castigul pt cioban!

CEZAR spunea...

O intrebare ..ba nu ..doua....:
1.Cei care lucreaza in Elvetia ..contribuie la plata pensiilor din Romania ??
Daca nuuuu...de ce face unul ca m-Al , cu o pensie asumata de 15.000 lei - reclama ..?? Aaa pentru ca-i Dembeleee....!!!!
2 Este adevarat ca pilotii civili - de linie ..primesc pensiile (moama ce mai pensii-de la 17.000 lei in sus) din bugetul MApN..???
Daca Da..DE CEEE..???

Iulian Mareș spunea...

Dembélé",
Este clar că cei care muncesc în Elveția nu plătesc taxe și impozite in ROU! Am postat pt că dreptul la muncă era cam restricționat! Având pajiști alpine m-am gândit că poți munci și tu, întrucât nu-i așa o mare diferență între cioban și văcar! Bâta diferă puțin...
Privind pensiile piloților civili, poți întreba direct la CSP sau la minister și postezi aici răspunsul primit!
Acuma, tu vrei că ei să aibă pensia cat magistrații? Dar, ei nu fac parte dintr-o putere a statului!...ți se pare mare o pensie de 15-17000?
Uiți că unul din principiile moderne de plata a muncii este unicitatea?

M spunea...

@Iulian Mareș - am avut răbdare pentru că vreau să fiu informat. Nu mă prăpădesc după PSD iar prezenta Olguței nu le face deloc cinste.
In Elveția salariile sunt mai e dat și taxele și viața de zi cu zi.
Așa, la topic acum! Impozitul progresiv art putea să fie după o schemă mai veche a MFP.
Între 10000—15000 20%
15001—20000 25%
20001-25000 30%
Oricum trebuiesc făcute simulări noi deci cifrele de mai sus sunt relative.
Evident că impozit peste 48% se numește confiscare deci este exclus ce visează domnul profesor Pop.

Iulian Mareș spunea...

M,
Pop o fi luat o palinca in plus, dar sunt uimit câți Dembéléi se bucură și se simt solidari între ei și cu o măsură greu de introdus, zic eu! Sau la Cotroceni, BNR și magistrați nu se pune?...bine, ordinea enumerării mele poate fi alta!
Despre...LOV, la câtă carne și-a luat pe bloguri în curând va fi iar mamă! Oricum, cred că-i masokistă rău, kiar dacă încearcă să mute lovitura principală pe alții!
Ce sunt faptele pe lângă vorbe și declarații? Opium!
Eu as dori să-i pun o sigura întrebare, nu despre noi, pensionarii, față de care nu și-a cerut scuze!
1) Ce caută fostul soț, jurnalist fiind, la ASF? Are un interes patrimonial? Atunci, în acest caz, nu a folosit cuvântul extrem de dureros pt noi: nesimțit/nesimțire/nesimțită.
Săptămâna viitoare probabil o iert, dar nu uit!...povestea că a fost dezinformată este tot Opium, puritate 100%!

Leon spunea...

@Iulian, lasati-o bre pe Olguta in pace, ati uitat ca este in comisia de modificare a Ordonantelor 57, 59 si 114, privind articolele referitoare la pensiile militare..?
Poate iar se supara si-l trimite si pe actualul sot la un venit tot de 10 000 de Euro/luna,in Parlamentul European...?

CEZAR spunea...

Legea lui Pop ..ii sublima ..dar trebuie sa inceapa de la ..6000,00!
Strategic ii ales ..cel mai bun moment !
Cine se va opune in Parlament ..pentru barbierirea lui ..Luoazar???
Apoi vin si ceilalti ..m-Alul etc/....!!

M spunea...

@Leon - prea târziu. Răul a fost făcut. Tâmpiții ăia de polițai i-au luat permisul de conducere lu' ginerică!
O să iasă iar Olguța îndurerată, dând exemplu cine știe ce politruc ieșit la pensie de prin MAI cu o pensie imensă, și zicând "ia uite ce pensii au militarii și polițiștii - 22.000 lei“
@Draghici - simpatic a fost plăvanul de la Cotroceni care s-a dus la Constanța să vadă bărcuțele NATO. Zicea că România face aia, ca el face ailaltă. Nu, plăvane!! Ăia erau acolo pentru că și camarazii noștri își varsă sângele pe bolovanii din Afganistan!!!! Nu pentru că o plimbi tu pe Carmen cu fustițe făcute dintr-o batistă! Și cel mai frustrat marinar are și el pretenții!!!! 😁

Iulian Mareș spunea...

Prof univ Coja este tot atât de extremist cat este și mai tânărul lui fost coleg Cioloș!
Daca un evreu se bate pt românism kiar cu unii de același neam cu el pt adevărul istoric, încercând să stopeze exagerările intenționate înseamnă extremism înseamnă că este o lacuna în DEX!
Oricum, fiind filolog ar putea incerca să-l modifice; dar pt o varianta mai rapidă i-ar drenuri un specialist IT, că să modifice pe server!
Se caută personal specializat!
Dar așa sunt unii, le pute și carnea proaspătă, pe motiv că i produs național! Sau poate sunt eu prea român pt timpurile astea?

PS-luand act de pretenția riguros științifică, voi întocmi bibliografia completa sau voi face trimiteri în subsolul paginii, numai pe un blog clonă!...și asta numai în speranța că, menirea unui blog va fi perfecționată, constituind un adevărat izvor de inspirație pt o lucrare cu caracter științific!

Iulian Mareș spunea...

C,
Nu te ambala caci oricum sumele rezultate prin impozitarea progresivă nu fac o gaura mare; poți calcula singur, pe diferite praguri cu o condiție: să ai langa tine și tesla și să o folosești!

Iulian Mareș spunea...

Leon,
O las! Însă să știi că un europarlamentar are venituri totale de 20-22000€/lună!...cu tot cu indemnizatia

Iulian Mareș spunea...

Daca asta nu-i poliție politică și acțiune ilegală întrunit stat securistocrat, atunci nu mai știm ce este alb și negru!

https://www.dw.com/ro/exclusiv-comisia-sri-maior-folosea-dosarele-ani-pentru-a-influen%C8%9Ba-via%C8%9Ba-politic%C4%83-newsweekro/a-48373298

PS-raportul, în forma completa este la CD!
Și noi facem spune că o CSP încalcă cu bună știință și curaj nebun legi și drepturi....

Iulian Mareș spunea...

Pentru #Granicerul

.... asa-i JUSTITIA MARE? Categoric NU, asta-i doar justitie adevarata!

"Cum ar fi dacă toate cheltuielile legate de procesul în care Tăriceanu tocmai fuse achitat definitiv ar fi suportate nu de noi, nici măcar de procurorii care au instrumentat un dosar fără nicio probă, ci de ăia care nu prididesc să laude în orice împrejurare sistemul născut din Macovei și desăvârșit de Kovesi? Și care tac cu sfințenie ori de câte ori apar dovezi despre abuzurile acestuia! Toți ăia care "nu știu și nici nu-i interesează"!
Sute de procese, mii de ore de filări, ascultări de telefoane, sute de avocați, arestări preventive, mii de ore în instanță, judecători, grefieri etc... finalizate cu achitări definitive! Între timp, vieți și cariere distruse, anateme publice, minciuni peste minciuni, propagandă imundă!

PS:
-1) Da, da, știu inteligenților, această postare este în >>apărarea corupților și penalilor<< și o odă la adresa lui Tăriceanu!'', a scris Radu Herjeu
-2) Cenzorului voluntar al blogului, Dembele: este bine acum, privind preluarea si citarea informatiei?...am platit si drepturile pt preluarea declaratiei, in conformitate cu neimplementata, inca, directiva UE in domeniu!