Un produs Blogger.

duminică, iunie 30, 2019

Gabriel Oprea, Coarnă şi Ciocan au constituit astăzi Asociația UMP „Mihai Viteazul”

71 comments
Citat din cuvântarea "Interesului Național" :
"În anul 2015, din poziția de premier interimar, am 
realizat, împreuna cu sindicatele din poliție și armată, legea 223 privind pensiile militare de stat, pentru întregul sistem de apărare, ordine publicăși siguranță națională si am asigurat, prin măsurile adoptate, drepturile pentru personalul militar și civil activ din toate instituțiile din domeniu. O lege bună, care și-a produs efectele până la 15 septembrie 2017.
După plecarea Guvernului Ponta, Legea 223/2015 a suferit numeroase modificări, care au afectat drepturile rezerviștilor, deoarece politicieni ajunși în anumite funcții, care, din necunoaștere și din rea-voință, au introdus pensiile militare în categoria „speciale și nemeritate”.
Pensiile militare nu sunt speciale și nici privilegii, ci reprezintă recunoașterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară și își slujesc țara sub jurământ.Iar România are obligația să-și trateze militarii cu onoare și recunoștință, așa cum o fac toate statele membre NATO."

Totuși, e supăratoare virgula între subiect și predicat. 
"Vreau să amintesc și să subliniez faptul că în anul 2014, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a stabilit că „personalul militar poate face parte din asociații”. 

71 de comentarii:

mega2005 spunea...

500.000???....ce gluma proasta.

Cezar spunea...

Vede cineva vreo picătură de..kaky..in poza??

Mihai spunea...


Militari = cadre militare active din mapn,,sri ,sie,sts,isu,jandarmi,pompieri.
Functionari publici cu statut special = politisti,politisti de frontiera,penitenciaristi.
A se corecta discursul.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Daca nici acum nu se intelege ce se vrea pentru noi si dam cu piciorul, chiar ne meritam soarta! La procese sunt cativa, restul au zis ca nu se merita,sau asteapta de la cei cativa care au deschis procesele. La CCR si Avocatul Poporului iar suntem o mana de oameni! Daca eu, un amarat prapadit cu o pensie de 1000 de lei am avut curaj si mi-am rupt de la gura sa ma bat cu hienele paraditoare, ceilalti cu bani si posibilitati de ce n-au facut-o? Astfel politicul si Ministerul Apararii cred ca avem de toate si de aia si ne batjocoresc si nu ne fac dreptate, vazand la noi lipsa de initiative si revolte, caci nici la mitinguri nu s-au dus decat cativa patrioti si luptatori cu adevarat! Pur si simplu ei cred ca avem de toate, suntem multumiti si vor continua sa ne paradeasca si in viitor, nu se vor opri la ce ne-au facut pana acum! Acum, deja se aud voci de mistocareala pe seama acestei Uniuni, sub pavaza unor nume fictive, fiind cei de la Ministerul Apararii sub acoperire sa ne descurajeje si sa ne taie elenul, chiar activi cu soldele babane, sau rezervisti cu pensii uriase, infricosati ca repunerea noastra in drepturi ii vor dezavantaja pe ei in viitor! Generalul, Gabriel Oprea, si v-o spun foarte sincer, nu se lasa pana ce nu ne face la toti dreptate, si viitorul va consfinti asta! Am vorbit cu mai toti capii acestei Uninuni si stiu ce vor si ce vor face, si nu degeaba ma dau de ceasul mortii sa va conving ca, daca sprijiniti Uniunea veti avea toate domniile voastre de castigat! Nu uitati:Chiar cei care spuneti ca aveti pensii suficiente, nu-i chiar asa, si daca le comparati cu categoriile sociale din civilie veti constata ca sunteti cu mult sub ei, si chiar nu exista acel orgoliu si mandrie de aparat in aceasta situatie injositoare pentru gradele, functiile avute si vechimile considerabile, si sa fiti limitati doar la 85%, si nu ca cei din magistraturi cu mai mult? Daramite cei care suntem cu totii paduchi in fata civililor?! Va rog sa meditati la ce afirmatii a facut Dl General, Gabriel Oprea si veti vedea ca sunt posibilitati uriase sa ne redresam din haosul si nedreptatea in care am fost bagati de dusmanii nostrii! Asta intradevar ne este chiar ultima sansa si speranta, si daca si asta se duce naibii se alege praful si pulberea de noi si viitorul pensiilor noastre militare!

Unknown spunea...

Penitenciarele nu sunt cu toate ca fac parte din siguranță națională și sunt mulți pensionari militari și în aceasta zona

Iulian Mareș spunea...

avianyc,
+ SPP! Adaugire la postare!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

E o Uniune Nationala a Militarilor si Politistilor, de fapt cuprinzand mult mai multi, deci aduna toate fortele cu epoleti din Romania, toti avand probleme cu pensiile, soldele si salariile. Sa nu uitam ca toti am fost militarizati pana la un moment dat, separarea facand-o politicul din varii motive, unele impuse de europeni, dar scopul ascuns a fost faramitarea unei puteri uriase si periculoase pentru ei. Dar si fiecare categorie in parte au sesizat ca aceasta scindare juridica nu ii poate destrama definitiv sa se uneasca cu scopuri revendicative si reparatorii, cat si altele de intrajutorare si drepturile omului, mai ales cand toti sunt atacati miseleste cu fel de fel de porcarii la drepturile elementare, si printr-o reunire in acesta Uniune pot sa constituie o forta unita, ca romani, ca frati de interese comune in acest angrenaj de aparare, ordine publica si siguranta nationala, pompieri si graniceri, sub o singura comanda si un tot unitar, daca si profesorii, invatatorii, educatorii se pot reuni, ca si medicii, asistentii, ambulantierii, etc, de ce nu si noi? Daca armata a luptat separat la modul sindical, s-a vazut ca n-au nici o sansa, politistii si jandarmii la fel, etc, dar uniti toti la un loc sansele sunt considerabile. Uniunea devine chiar o spaima a politicului, si putem sa decidem in Uniune pe cine sa votam ca sa ne ajute politic, sa propunem legi organice catre politic, sa propunem curatenia generala in institutiile de forta ale statului, sa fie eliminati dusmanii drepturilor noastre, sa se intre pe criterii de calitate si concurs in ministerele de forta si casele de pensii, sa zboare de acolo liftele, mafiile, cumetriile si cozile de topor cu drepturi mai mari decat scafandrii, aviatorii si alte categorii cu grad greu sau periculos de actiuni. Fiind cat mai multi posibil putem, prin politic, sa ne obtinem tot ce ni s-a furat, pentru ca atunci se va decide cu voturile noastre cine sa intre in Parlament sau Presedintie, numai cei care ne dau garantii scrise ca, o data intrati la butoane, sa ne repare toate pradaciunile. Faamiliile si prietenii celor din Uniune reprezinta iarasi o forta de temut, la un loc cu membrii! Considerati ca 500.000 membrii vin fiecare cu 2 membrii de familie si macar un prieten la cabinele de vot! Sperantele sunt indreptatite, oamenii de acolo sunt cu dorinta apriga de a ne ajuta, sunt de calitate si buni profesionisti, ne cunosc toate greutatile fiind de-ai nostrii si cu mare ambitie sa ne ajute! Daca ne pierdem timpul cu fel de fel de nimicuri, cu judecati de valoare caraghioase, cu critici babesti, sa bagam bete in roate, sa cautam calul de dat la dinti, nu facem nimic, fratilor, dar sper ca cei care fac asta sa fie doar cei care-si vad atacate privilegiile si se ascund sub pseudonime, ei fiind activii sedentari de birouri, imbuibati, noii pensionari cu pensiile foarte bine inadite, si bravo lor, ca nu au luat din patulul altora, ci li s-au dat intr-o anumita perioada, pe langa beneficiile clocarilor si guleratilor iesiti o data cu ei la pensie, sau mai avem si alti oponenti, si ma repet, clocarii si gularatii, cea mai periculoasa categorie la ora actuala, autorii catre politic a oug 57 si 59, etc, sau acei juristi padureni!

Huhu Rezea spunea...

@Flavius
Cea mai bună lege a pensiilor pentru militari a fost cea impusă de Gabriel Oprea guvernului Boc în anul 2010, sub amenintarea ieșirii din coaliția cu PD. Peste 85% dintre pensionarii militari s-au ales cu pensiile substanțial majorate.
Este vorba de 119/2010.
Nu știu de ce Oprea nu se laudă cu acea lege și tot amintește de L223/2015,lege care a fost introdusă în Senat de guvernul Ponta, Oprea, Dușa fără actualizarea pensiilor militare deschise înainte de anul 2011.
Actualizarea pensiilor militare a fost adăugată în Comisii, D-zeu să-l odihnească pe fostul deputat Mircovici.
Nici nu plecase Oprea din minister când gulerele albe lucrau de zor la ciomizarea legii.
Nu politicienii sunt dușmanii pensionarilor militari, cât... funcționarii de rang înalt din structurile sistemului de apărare.
Uniunea aceasta ar putea deveni puternică doar dacă ProRo face o alianță cu actuala majoritate. Dar nu cu antipededistii ca sindicalistul Coarnă.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Multmesc pentru opinie, onorabile, Huhu Rezea! Sa stiti ca Dl General, Gabriel Oprea, la rugamintea mea, citeste acest blog si trage concluzii, pentru ca la atatea bloguri militare, ligi si partide pe structuri militare domnia sa n-avea sa stie si de acest blog, si chiar ieri s-a uitat si pe aici si ii voi mai reaminti, intrucat are nevoie de toate opiniile noastre sa poata sa faca treaba buna prin masuri corecte, doar Uniunea a fost conceputa in sprijinul nostru si va asigur ca donia sa pe fiecare in parte ii asculta si le apreciaza opiniile, fiind foarte scrupulos din acest punct de vedere. Il voi ruga sa citeasca propunerea Dv. de aici, chiar acum. I-am explicat in detaliu ca blogul acesta este cel mai mare, solid si vizitat blog militar din Romania, cu mii si zeci de mii de vizualizari zilnice, de la soldati si gradati pana la ministri, dar si civili. Aveti dreptate ca pe acea Lege mie le-a mers foarte bine rezervistilor. Domnia sa are obiceiul sa culeaga toate aceste informatii utile si constructive si sa le acorde atentia cuvenita, probabil ca citind si aceasta propunere isi va mobiliza consilierii pentru consultanta si pareri sa gaseasca solutia cea mai buna pentru o decizie corecta, si am sa-mi fac datoria, chiar acum, sa-l anunt despre propunerea Dv pertinenta s-o analizeze in profunzime. Va multumesc!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Onorabile, Dl General, Gabriel Oprea mi-a confirma ca va lua act de propunerea Dv imediat, si o va analiza cu mare atentie, cat si va avea consultari in acest sens!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile, toate propunerile de aici sunt bune si constuctive pentru Dl General, Gabriel Oprea si le va acorda atentie, publicul larg si noi fiind cei mai buni sfatuitori si ,,consilieri!'' Si eu sunt de parerea Dv, cu Pro Ro, iar Coarna trebuie sa se supuna majoritatii si Comandantului, avand opinii personale nu are cu ce afecta, dar si domnia sa poate la naduf s-a declarat inrait la modul descris de Dv!

Patrascioiu spunea...

Cu scuze.Nu sunt nostalgic dar nu pot sa nu recunosc ca ceeace s-a realizat in 50 ani de comunism dupa cum e situatia azi nu se poate repeta nici in 1000 de ani.Toti cei ce au fost implicati intr-un fel sau altul la guvernare din 1990 pana in prezent ar trebui condamnati si trimisi la munca dupa modelul "canal".Invit pe cei ce nu sunt de acord sa vina cu contraargumente.

Iulian Mareș spunea...

Cornele,
nu exagera in cultul personalitatii! Nu este cazul....

Huhu are o apreciere nu tocmai reala "Nu politicienii sunt dușmanii pensionarilor militari, cât... funcționarii de rang înalt din structurile sistemului de apărare."

Eu vin si spun ca nu cei incriminati au initiativa, ci lor li se impune gasirea solutiilor de catre decidentul politic! Cui se subordoneaza direct DFC in toate structurile SNAOPSN?
Decidentului militar sau politic?

Colonelul xxl spunea...

Gulerele sau manșetele albe nu pot să-și facă de cap fara ministrul apărării și șeful st.maj.ap.Cand vom scăpa de Les și de Ciuca putem speră la reparatii morale și materiale!

Iulian Mareș spunea...

Ba da, sunt de apreciat mortii vii, morticicati o viata intraga, sclavii care se cer sclavi, subiecti ai Imperiului roman actual!
Exact ca la colectivizare, nu? reinvierea anilor salbatici 47-65, astai soluti!
Dar, mai bine ar fi cu H2SO4, 99%! Un sclav mai sclav decat cei din Africa Neagra, din secolele apuse! La bumbac, cafea, la piramide cu sclavetii ce nu inteleg mai nimic din tot ce ne inconjoara!

Huhu Rezea spunea...

@Iulian
Iti aperi breasla înaltilor functionari,nu?
Cred ca nu eu sunt cel care nu are o reprezentare reală asupra fenomenului de batjocură de după anul 2009 cand "breasla" a blocat majorãrile de solde de grad si functie, pentru a nu mai actualiza pensiile, dar au avut bani sã le înlocuiascã pentru activi cu sporuri și indemnizații.
Când politicul a deblocat cresterea soldelor de funcție prin L 153/2017, gulerele albe au sãrit ca arse sa anuleze actualizarea pensiilor militare.
Când, sãptãmânile trecute, politicul a votat în Senat proiectul pentru reluarea actualizãrii pensiilor militare, au nãvãlit gulerele albe in Camera Deputatilor, tipând ca nu au bani pentru actualizare.Cum, nu au bani nici pe bugetele anilor viitori, bugete inca neîntocmite.
Deci, cine blocheazã actualizarea?

CEZAR spunea...

Ar trebui ca m-Alul sa fie ..BLOCAT !
Este evidenta misiunea lui pe aici.....!!

Unknown spunea...

cornelius flavius ifrim specialist 1 si sofer, s-o unit cu soferul lui Miron Cosma: gabriel oprea, si-o pus de un motor gripat. Vorbesc in numele militarilor, fara ca militarii activi si-n rezerva sa le dea dreptul acesta, cu toate ca amandoi n-au avut o cariera militara, normala si actualii militari sa uita la ei ca la necuratul. De ce n-a fost acuzat gabriel oprea pt falsificarea grupelor de munaca de la MApN , cand s-a aplicat legea 119/2010+oug 1/2011, de ce n-a fost cercetat gabriel oprea pt avansarile unor cadre militare in rezerva total imorale , gen codruta k, de ce n-a fost cercetat gabriel oprea pt trecerea in rezerva+avansarile unor cadre in rezerva+activarea acestora pe functii care nu le meritau, de ce n-a fost cercetat gabriel oprea pt abuz in serviciu si seful nemijlocit al comisiei de Contestatii pensii MApN cand pensionarii militari au solicitat comisiei de contestatii pensii MApN, sesizarea PARCHETULUI MILITAR, pt abuz in serviciu a CPS MApN ?

Leo spunea...

Actualizarea este blocată de politica lui FUR și MINT , pusă in aplicare de politrucii impostori ai lui F&M prin LICHELELE GULERATE de conducere ]n uniformă , transformate în slugi obediente al politrucilor impostori , puşi pe sinecură de F&M fără a avea nici cea mai elementară calificare în domeniul sinecurei.
Prin urmare , este un SISTEM MAFIOT , coordonat și controlat de a se bloca actualizările. Nu este numai un element ci este un SISTEM.
Găbiță , este singurul care poate destructura acest SISTEM MAFIOT din MFA , pentru că vrea și pt. că știe.
Orișicare politruc impostor de la FUR și MINT , să și vrea nu poate , deorece LICHELELE GULERATE îl controlează ele pe politrucul imopstor și incompetent de la F&M .
Vorba lui CVT
SUS PATRIA , JOS MAFIA !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Bravo si felicitari, Onorabile! Punct ochit-punct lovit! Guleratii, mama lor de legionari, padurenii si sacalii cu manecute albe, astea sunt otravurile de la pensiile militare! Politicul a incercat mereu sa clarifice situatia, dar sacalii astia odiosi si parsivi, care si-au tras sporuri si indemnizatii ca minerii din subteran, ca pilotii si scafandrii si care nu stiu ce-i ala noroi pe talpi, au facut praf su pulbere zeci de mii de pensii militare terfelite, ca ce sa stie politicul sa paradeasca curveste, daca jigodiile nu s-ar duce la ei cu jongleriile astea, si chiar oug 57 si 59 au originea tot la ei, sa le ajunga de ghiftuiala!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leonard, Ave! Sus Patria, jos mafia! Dumnezeu, Onoare, Patrie si Interesul National ne mai salveaza! Cand o sa intre in ei Generalul, Gabriel Oprea, ca potarnichiile vor zbura care incotro, ca stiu eu ce spun si ce stiu ce o sa-i astepte cand se va reintoarce la butoane, ca fie roata si patrata, se intoarce ea o data! Politicul danseaza dupa cum canta mafia guleratilor din MFA, asa este, Leonard! Lichelele gulerate au zilele numarate! Doamne, ajuta!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Unklownule, strambele tale sunt cotitele guleratilor! Vremea voastra a trecut! Puteam sa fiu si maturator, am dreptul sa lupt pentru cei in situatia mea! Stefan Cel Mare nu avea Dreptul sa Academia de Inalte Studii Militare, a domnit de la 1457 la 1504, a avut 47 de razboaie si a pierdut doar doua, de ce n-as castiga si eu unul cu guleratii, dar bine!? Omeni ca Generalul, Gabriel Oprea, ajutat de oameni ca mine, poate sa scrie istorie, voi ce ati facut pana acum, cei contras, decat sa mistocariti de la peluze si sa hahaiti?! Ce spui de lucruri penale sunt de fapt instrumentele de tortura ale DNA, demolate de Inaltele Instante, Oprea fiind curat ca lacrima, dar urmele lasate de securanii care au semnat protocoale secretizate cu DNA si-au atins scopul sa-l defaimeze pe Generalul, Gabriel Oprea! Sa posteze oricine vrea o Hotarare penala cu Generalul, Oprea si eu ma las biciuit in Piata Universitatii! Voi, cei din statul paralel, mereu ati sustinut ce e mai rau la pensii, pentru ca sunteti strecurati din randurile #Rezist pe aici, impinsi de securani sa ne tocati marunt! Dragnea n-a fost prost cand a franat dreptatea, pentru ca de fapt a vrut sa loveasca in securani pentru protocoalele secretizate, dar fiind in aceeasi barca cu armata si politia a lovit in toti, sa nu fie acuzat de discriminare, si daca nu intra la parnaie avea de gand sa-i scoata de langa militari si politisisti sa poata sa-i arda la liber! Sunt crunt enervat ca dintre noi sunt #Rezistenti si isi dau aere de luptatori pentru pensii! Nu-ti fa iluzii, pentru ca vor veni toti alaturi de Generalul Oprea! Nu deranjeaza la unii gradul de Plutonier, ci inteligenta, dar nu eu i-am oprit sa se culturalizeze si sa citeasca!

Patrascioiu spunea...

30 ani România a fost tâlhărită. S-a furat după cum s-a putut.Unii cu sacoșa alții cu camionul.
În prezent suntem datori vânduți.Cum o fi mai bine?Sa trăim bine prin îndatorare sau sa trăim mai puțin bine dar fără datorii?
U

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Sus patria, jos mafia urla pe scena, ca o apucata, o curvistina blonda, dar isteata, din fostul PDL!

Huhu,
ceea ce denumesti Gulere albe nu misca nimic fara ordin! Sunt mai isteti decat crezi! Ei pot afisa N variante, dar nu misca nimic fara ordin scris, pt a se acoperi si a avea oricand Asul in mana! Indiferent de minister....

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Iulian, asa este: Le smulg semnaturi, sau ii oobliga pe politicieni sa treaca prin Parlament si OUG ce propun ei sa-i avantajeze pe ei prin dezavantajarea noastra si nu exista indicii ca ei sunt vinovatii si tosi sunt urme: Sporurile uriase, diferntele uluitoare de pensii intre generatii, soldele mai mari ca la activii combatanti. Fiecare generatie a guleratilor isi pregatesc dinainte anumite sporuri si mariri, astefel ca atunci cand ies la pensie, pac: brusc aceste mariri apar legislativ sau rin ordin si in cava zile ies la pensie, cu valabilitate pentru un an doi, sa-i multumeasca pe toti, si, uita asa, de la o generatie la alta dinn ce in ce mai mari pensiile, si aia din anii trecuti si indepartati duc foamea pe discriminari, desi la grade egale si functii egale, cu aceeasi pregatire sunt sincope si diferente de zeci de mii de lei, iar legea discriminarii pentru ei nici nu exista, nici omenie, nici empatie si nici solidaritate camaradereasca, politicul neintervenind ca au gulerati care stiu sa-i tina la distanta!

Stelian P. spunea...

@Huhu
Daca nici cel mai apropiat colaborator nu va mai crede ar fi cazul sa schimbati muzica. In realitate ministri una spun pe sticla (pentru naivi) si alta spun la telefon cind discuta cu guleratii. Daca guleratii nu ar executa ordinele primite ar zbura urgent pe alte functii inferioare. Degeaba incercati sa-i spalati pe politicieni.

J spunea...

Prin 1996 duceam lipsa de rezervisti' ofiteri si subofiteri.Am vrut sa introduc in planuri pensionari militari.Un sef mare mi-a interzis .Nu pot spune cu ce afirmatie.Politicul are interes sa ne tina izolati de activi.Prin modul defectuos de asigurare a ventului de pensie reusesc sa distruga unitatea noastra.Oprea ar putea fi o solutie in masura in care joaca cinstit.Cum nu avem alta solutie haideti sa riscam.Este opinia mea.

Patrascioiu spunea...

30 ani România a fost tâlhărită. S-a furat după cum s-a putut.Unii cu sacoșa alții cu camionul.
În prezent suntem datori vânduți.Cum o fi mai bine?Sa trăim bine prin îndatorare sau sa trăim mai puțin bine dar fără datorii?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ J: Toate respectele mele! La cate am pierdut pana acum, un risc e floare la ureche, dar eu jur ca va fi un risc cu sperante implinite! Nimeni, in afara de Generalul Gabriel Oprea, nu mai prezinta absolut nici o garantie! Generalul Oprea e om de mare cuvant, v-o jur! Si-a facut un brand personal in a se tine de cuvant si a afirmat-o de fiecare data! Eu, ii cunosc cuvantul dat, si se tine de promisiune, indiferent de piedici!

Huhu Rezea spunea...

@Stelian P
Vorbești ca sã nu taci.
Cine i-a dezinformat pe ministrii Motoc, Dobritoiu, Tutuianu, Fifor si Les despre cheltuielile cu pensiile militare, de au iesit mai toți pe ecrane pentru a se face de râs în fata rezerviștilor, sa spunã ca pensiils militare sunt insuportabile pentru buget si, in consecințã, au inițiat proiecte de acte normative pentru discriminarea vechilor pensionari militari? Politicul i-a dezinformat sau înaltii functionari din subordine?
Cum sã mai voteze politicul din Camera Deputatilor actualizarea pensiilor militare când vin 2 directori din MApN si liderul Sindicatului polițistilor și spun cã nu susțin actualiuzarea?
Rãmasese ca ministerele din sistem sã prezinte echipei de dialog din partea politicului, pentru inlaturarea nedreptatilor din sistemul pensiilor militare, impactul financiar al actualizãrii pensiilor militare? Ai auzit dta ca s-a mai sinchisit cineva sa prezinte public impactul bugetar dupã arestarea lui Dragnea?
Sau, poate, de bucurie ca a fost arestat Dragnea, nu mai vrei nici d-ta actualizarea pensiei.

BONIFATIE spunea...



LA OBIECT
Cum spune d-l J..., este preferabilă o construcție în interesul tuturor decât asociații fără număr, adică mai nimic sau doar vorbe.
Timpul ne va dovedi dacă UMP „MIHAI VITEAZUL” va dăinui sau va fi un alt fiasco, fabricat doar pentru oblojirea orgoliilor personale.
Îmbârligătorii deja le dau cu flit. Să vedem, fiind optimiști, partea plină a paharului.
Cu voia Domnului o să trăim și o să vedem.
OFF TOPIC
Nu-i mai apărați sau acuzați, când pe „profesioniștii” din ministere, când pe politruci. Toți sunt vinovați pentru că sunt într-o continuă cârdășie. Niște nemernici care se cred nemuritori sau poate că vor să moară înainte de a fi pensionari.

Noapte bună tuturor !

Neacsu spunea...

Gargara. Cin nu invata din gresel este pedepsit sa le repete. Se spune ca omul destept invata din greselile altora, cel obisnuit din ale sale, iar prostul deloc.

Dan spunea...

https://m.youtube.com/watch?v=1xLgka3IEu0

Stelian P. spunea...

@Huhu
Domnule Huhu, daca ministri care primesc sinteze zilnice de la toate serviciile de informatii, care au acces la sistemele informative ale guvernelor europene, care au acces la toate informatiile care circula pe web, care citesc ce ziare doresc, care discuta cu omologii lor din toata lumea, care circula unde doresc pe planeta asta....sunt dezinformati de niste functionari din subordine care tremura pentru functiile lor si ale sotiilor, amantelor etc. atunci eu sunt cardinal la Vatican.
Ministri Motoc, Dobritoiu, Tutuianu, Fifor si Les au iesit mai toți pe ecrane pentru a se face de râs în fata rezerviștilor, ca sa spunã ca pensiile militare sunt insuportabile pentru buget si, in consecințã, au inițiat proiecte de acte normative pentru discriminarea vechilor pensionari militari deoarece AU PRIMIT ORDIN SA SPUNA ASTA si nu de la gulerati ci de la decidentii din partid. Primarii sunt mai importanti pentru averile politicienilor decit bosorogii rezervisti.
Dvs. le spuneti unor militari ca ministri sunt niste impotenti care nu aplica programul de guvernare din cauza subordonatilor lor care nu le executa ordinele ? Atunci de ce mai faceti propaganda in favoarea unui partid care are doar niste ministri impotenti ? Neputinciosii astia de ce nu-si prezinta demisia sau nici asta nu le permit guleratii sa faca ?
Sfintul Dragnea a spus ceva despre un proiect ce va fi prezentat intr-o saptamina dar timp de 3 luni partidul condus cu o mina de fier nu a facut nimic. Vreti sa spuneti ca guleratii din partid si-au faultat seful ? Aceeasi gulerati care i-au executat ordine ilegale fara sa clipeasca ? Dragnea a intrat in puscarie pentru INSTIGARE LA ABUZ IN FUNCTIE iar guleratii au scapat de puscarie tocmai pentru ca nu au avut curajul/puterea sa nu-i execute indicatiile. Forta majora i-a scapat. Si dvs. ne spuneti ca partidul nu a facut nimic pentru pensiile noastre cu toate ca fuhrerul a dat ordine in acest sens.
Pe cine mai credeti ca pacaliti ?

Stelian P. spunea...

PS
Eu prefer o pensie contributiva, sigura, decit o pensie care depinde (dvs. ziceti asta) de libertatea unui politician recidivist.

Iulian Mareș spunea...

Noul Cod civil defineşte forţa majoră. Astfel art. 1351 alin. (2) prevede: „Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil”. Textul reproduce întocmai definiţia forţei majore formulată de doctrina de specialitate sub imperiul vechiului Cod civil.

Definiţia legală reprodusă mai sus ne arată că forţa majoră este o împrejurare de origine externă, cu caracter excepţional, care este imprevizibilă şi absolut invincibilă şi inevitabilă. Aşadar, pentru ca un eveniment sau o anumită împrejurare să poată fi calificată forţă majoră este necesar să îndeplinească în mod cumulativ trei condiţii: să fie externă, imprevizibilă, absolut invincibilă şi inevitabilă.

A. Exterioritatea. Forţa majoră a fost şi continuă să fie o împrejurare care îşi are originea sau etiologia în afara celui care în aparenţă ar fi chemat să răspundă, precum şi câmpului său de activitate. Acest caracter al forţei majore a fost cu claritate pus în evidenţă de practica judiciară, mai ales în legătură cu răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi animale. Astfel, s-a statuat că forţa majoră constă într-o împrejurare externă fară vreo legătură cu lucrul care a produs prejudiciul sau cu însuşirile sale. împrejurări ca spargerea ori explozia unui cauciuc, ruperea unei piese, urmare a unui defect de fabricaţie sau altele similare sunt cazuri fortuite, având originea în interiorul lucrului şi în câmpul de activitate a celui răspunzător, neputând constitui cazuri de forţă majoră.

Evenimentele de forţă majoră sunt, de cele mai multe ori, fenomene naturale extraordinare, străine de activitatea şi voinţa omului, cum sunt: cutremurele grave, inundaţiile catastrofale, alunecările de teren, trăsnetele, tornadele etc. De asemenea, sunt cazuri de forţă majoră şi unele evenimente sociale extraordinare, provocate de oameni, cum ar fi războaiele şi revoluţiile.

B. Imprevizibilitatea. Se referă, deopotrivă, la producerea împrejurării respective şi la efectele sau consecinţele sale. Dacă împrejurarea putea fi prevăzută, cel chemat să răspundă săvârşeşte o faptă culpabilă deoarece nu a prevăzut-o şi nu a luat măsurile necesare pentru preîntâmpinarea sau evitarea urmărilor sale prejudiciabile.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/forta-majora

Arfy spunea...

Sunt anumite personaje politice care sunt terminate și compromise dpdv politic fără a mai putea urca pe scara valorilor. Așa este comicul oprea îndrăgit la maxim de naivul ifrim! Sunt din tot spectrul politic, de la stânga la dreapta! Aș aminti: constantinescu, băsescu, năstase, tariceanu, blaga, orban etc. Vremea urlătorilor fără substanță a trecut. Mișcările și transformările europene au o nouă etapă. Va fi bună sau Nu, rămâne de văzut! Vrem să trăim ca în țările dezvoltate dar să facem cum vrem noi. Adică prost! Această alianță oprea-ciocan-coarna, ce nume predestinate(oprește-te să mai dai cu ciocanul în coarne) s-a născut atipică. Trebuie un sindicat puternic, fără generali și colonei, pentru că aceștia sunt în parte rezolvați privind cuantumul pensiilor deținute. Între vârf și baza există o mare, foarte mare, inechitate.

Stelian P. spunea...

@Iulian
Dragnea a fost condamnat in PENAL. Codul civil nu are legatura cu pedeapsa cu inchisoarea. Cititi si Codul penal.

reddog spunea...

Huhu Rezea este tot cu gandul la soferul ala care conducea Romania spre zid cu viteza maxima.
Mare lider dar ghinionul lui a fost ca i-au pus frana statele paralele si perpendiculare... Si poporul printre altele.
Si acum mai suspina Huhu Rezea.
Si nu doar el, mai sunt si altii: Codrin cap de ciunga, LOV, Mitraliera dar si alte creaturi de genul asta. 😁


https://m.facebook.com/liviudragneaparnaias/

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

GLOBAL DEFENSE NEWS face o analizaza dusmanoasa si nesemnata la adresa noii UNIUNI A MILITARILOR SI POLITISTILOR, probabil din perspectiva si initiativa unui fost carierist amator si fripturist, ratat in vreo Asociatie cazona, ce s-ar fi vrut un buric politic, sau poate unul care a vrut sa se ajunga pe langa Generalul, Gabriel Oprea, dar si-a primit suturi pentru ca era un rebut. Descurajarile pornesc si de la oponentii politici, fiind cu carul, mai ales in preajma alegerilor de orice fel, ca si acest anonim, care da cu toporul in demnitarii Uniunii, si pentru asta primesc bani grei pentru a-i discredita si a le pata imaginea, cu precadere sa ne descurajeze pe noi sa nu ne asociem in Uniune si sa nu devenim o forta de temut la adresa clasei politice, care ne-au juganit drepturile legale si constitutionale. Militarii si politistii, avand multi dusmani, dar mai mult as zice ca oameni platiti sa descurajeze orice manifestare de solidaritate sa nu ia amploare, vor trebui sa nu aplece urechea la acesti inchizitori si manipulatori, daca vor, in sfarsit, sa aiba o organizatie care sa-i reprezinte in recuperarea drepturilor pierdute! Asociatiile anterioare, s-a vazut pana acum, au fost constituite strict pentru cativa gusteri, care au urmarit cariere politice egoiste, si o data cocotati acolo unde si-au propus ne-au abandonat, ba inca s-au incardasit cu dusmanii nostrii. Nu stiu cati l-au urmarit in discursuri pe Generalul, Gabriel Oprea, dar domnia sa are un slogan realist si pe care il repeta la nesfarsit: ,,Pentru mine, onoarea e mai presus de orice, si daca imi dau cuvantul de onoare, ma tin de el, indiferent de ce oprelisti mi-ar sta in cale, si mi-am facut un brand pesonal in viata sa ma tin de cuvant! Si cand mi-am dat cuvantul ca voi face dreptate la pensiile militare si drepturile militarilor, politistilor si celorlalte categorii, asa va fi!'' Cine il va intelege pe Generalul, Gabriel Oprea, va concluziona ca domnia sa nu trebuie bagat in oala cu fripturistii oportunisti sau cozile de topor cu interese personale, pentru ca la domnia sa primeaza interesul national in care sunt incluse cu prioritate drepturile noastre! Da, Uniunea Militarilor si Politistilor va fi prima, si cu certitudine singura din Romania care, in sfarsit, ar urma ca in viitorul imediat sa faca dreptate tuturor categoriilor din institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, spre disperarea guvernantilor discriminatori si paraditori, spre disperarea oportunistilor de pana acum de la toate asociatiile si asa ziselor sindicate paguboase, care n-au facut nimic in 30 de ani pentru a ne curma suferintele si terfelirile la adresa drepturilor noastre, ba inca s-au incardasit cu paraditorii nostri din interese personale! Numai impreuna si uniti, dar si cat mai multi, vom reusi sa invingem, sprijinind Uniunea si pe Generalul Gabriel Oprea, un adevarat camarad si prieten al tuturor, sincer angajat cu fermitate sa ne ajute cu tot ce-i va sta in putinta, fara sa ne tradeze, fara sa ne amageasca, fara sa ne paraseasca sau sa nu se tina de cuvant, dedicat trup si suflet noua! Este ultima sansa, ultima speranta si chiar ultimul tren catre DREPTATE LA PENSIILE TERFELITE! ALTCEVA MAI BUN, MAI UTIL SI DE INCREDERE, DECAT UNIUNEA MILITARILOR SI POLITISTILOR, N-AM AVUT, NU EXISTA LA ORA ACTUALA SI NU VOM MAI AVEA NICIODATA, IAR TIMPUL ESTE FOARTE SCURT LA VARSTELE NOASTRE, DEJA INAINTATE! DUMNEZEU SA-I LUMINEZE PE REZERVISTI IN SANATATE SI FERICIRE, SI SA LE INDREPTE PASII CATRE UNIUNEA MILITARILOR SI POLITISTILOR!

Patrascioiu spunea...

Huhu Rezea în iubirea lui fata de actualii guvernanți vrea sa-i disculpe.Mă îndoiesc ca cei din subordinea nemijlocita a actualului și foștilor miniștri ar fi mișcat sau misca în front fără aprobare.
Cineva își exprima neîncrederea în Oprea.De acord dar ce sa facem ?Timpul trece.

CEZAR spunea...

Ce rau ii sa fi prost !
Dupa evenimentele din 89...am inteles ca nu merita si nu trebuie sa faci nimic ..pentru altii..asa zisa comunitate..DOAR PENTRU PROPRIA PERSOANA....!
Se confirma inca odata ...chiar si pe acest blog..!!!
Ce-i mai grav...in fine....!!!

CEZAR spunea...


Blogger Arfy spunea...

QED,,,!!!

CEZAR spunea...

marți, iulie 02, 2019
Stelian P. spunea...
PS
Eu prefer o pensie contributiva, sigura,...
==========================================================
SI EU....!

gigi 2 spunea...

Reddog probabil ca pt tine e mai bun ghinionul de Iohannis, asa e cand esti spalat pe creier.

Leo spunea...

Eu ştiam că lui Codrin i se spune Oblio...
Eu ştiam că daddy a fost condamnat politic...
Oare care o mai fi adevărul ?

Iulian Mareș spunea...

Când nu știi să citești mâzgălești ai tu acolo, orice! Se potrivește sau nu, dai înainte cu tupeu! 😂🤣
Oare cine a zis ceva de penal sau civil? Eu, nu!

Iulian Mareș spunea...

Red,
Tu scrii exclusiv numai năzbâtii?
Dragnea a fost printre puținii politicieni ce s-a luptat pt cât de cât suveranitate!

Iulian Mareș spunea...

Red,
Să-ți spun cine are ca bază doar Facebook? 🤔

Patrascioiu spunea...

Mares fii amabil și nu mai face teoria chibritului nescaparat.Politicienii și mai ales cei de azi ne-au dezamagit.Degeaba se încearcă a se arunca vina pe scule.Sculele fac ceeace li se spune.Știi ăsta la fel ca mine dacă nu ceva mai mult.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Vreau să-ți aduc la cunoștință o altfel de concluzie: doar 22% din popor a dorit salarii mărite și pensii majorate, 78% au cu ce trăi cu prisosință!

Cezar,
Ai trecut la note autobiografice?...."baga Gicuță, baga, că mai ai un rând și mâine!"
Ai fost bunul samaritean și acum ai renunțat? FB! Și ei la tine....😂🤣

Iulian Mareș spunea...

Persoana mortificată Patrascioiu..., dar urât mai sună!

Tu nu înțelegi ce se scrie, cum nici nu înțelegi ceea ce citești!
Asta pt că ești doar un subiect/sclav al Împăratului de la Roma, fără acordul tău scris și parafat și ai acceptat ca din individ liber, ființă vie, născut viu, cu personalitate și drepturi naturale, să fii transformat în subiect/sclav mortificat prin Contractul social roman ecleziastic, deceptiv, transpus în practică de agenții iezuiți în Corporația România!

Stelian P. spunea...

@Iulian
Cred ca nu mai aveti nivelul de intelegere necesar ca sa evitati sa va faceti de risul curcilor.
"Oare cine a zis ceva de penal sau civil? Eu, nu!"
Iata ce spuneti dvs.:
"Noul Cod civil defineşte forţa majoră. Astfel art. 1351 alin. (2) prevede:..."
Nu e prima data cind nu intelegeti ce postati dar ii dati inainte. Mai rau e ca uitati de la o ora la alta.
V-am mai spus ca sunteti panicat rau de tot. Cu dusuri reci ati incercat ?

Stelian P. spunea...

@Iulian
Iata doar un exemplu de postare complet gresita:
"Dragnea a fost printre puținii politicieni ce s-a luptat pt cât de cât suveranitate!"
Nu CE ci CARE. Cit de cit suveranitate.....Sanatate, ca aveti mare nevoie !

reddog spunea...

Stelian P

Domnul Iulian Mares este un ofiter valoros si loial Romaniei.
Doar ca este un pic derutat.
Ii recomandam sa faca precum Ulise cand aude sirenele... 😁

Iulian Mareș spunea...

2% pt sclavii filologi!
Analizează propriile-ti prostii! Încercarea de a ironiza are efect 0!
Eu am postat doar niște explicații că să înțelegi termenul, nu am scris de coduri!
Nici nu știu cui mă adresez...și nici nu mă interesează.
Dar mi-a venit o idee! 😂

Stelian P. spunea...

@Reddog
Dar daca nu mai stie sa se dezlege nici cu ajutoare ? Domnii astia care se ocupau cu zugravitul hartilor nu stiu sa se descurce prea usor. Colonei de birou, militari adevarati adica.

Stelian P. spunea...

@Iulian
Mie imi explicati cum sta treaba cu termenul ala ? Pai dece ati mers la Codul civil pentru explicatii si nu la Codul familiei (traditionale, of course)?

Ein Stein spunea...

Mares salariile s-au marit DOAR la bugetari. Inchipuieste-ti cat de fericit e poporul roman, votanat, cand aude stiri de genul 'sindicatele din sanatate ameninta cu greva generala daca MS introduce indicatori de performanta pentru plata salariilor' sau cat de bucurosi sunt romanii pentru gagiul ala de la Nuclear Electrica ca va primi bonus de 216 salarii, pe ramura, adica 7000 x 216. Sa maresti salariile fara sa ceri nimic in schimb e o imbecilitate. Romanii au inteles care e treaba cu burghezia bugetara si o uraste din suflet, numai ca PSD nu pricepe nici in ruptul capului, sau poate pricepe foarte bine dar are calculele lui, idioate binenteles.
Cat despre pensii nu e mare lucru de spus, daca i-ai facut "pensionari" pe cei 2.5 milioane de asistati social iar un pensionar cu 30 de ani vechime primeste cam aceasi suma cu un "pensionar asistat social" iar e bucurie mare pe capul romanului.

Ein Stein spunea...

Asociatia asta ar trebui sa precizeze ca e vorba doar de unii militari, nu toti. Asociatia Uniunea Catorva Militari si Cativa Politisti.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Tuturor camarazilor: Inscrierea in Uniunea Militarior si Politistilor este scutita de cotizatii, pe care alte asociatii militare, intemeiate pe oportunisme si carierisme, le percep pentru bunastarea capeteniilor, care oricum nu au facut nimic, in afara de tromboane. Am precizat acest lucru sa se stie, intrucat sunt intrebat pe messinger fb, dar fiind blocat total pana poimaine, n-am cum sa raspund, decat sa citesc. Stiti de ce m-au blocat 7 zile? Am scris la o postare, care circula la liber pe fb, , in care era afisata ideea ca deschiderea granitelor tarii pentru musulmani ne poate aduce necazuri, complectand eu ca ni se aduc gratuit si pe tava terorismul si nesiguranta, impuse UE si de Germania cu osebire, noi fiind o tara crestina, iar ei vor sa ne impuna islamismul cu teroarea si frica! Prietenul meu jurnalist de la vestitul, Le Monde, Thomas Csinta Recherche Foundamentale, jurnalist expert in fenomenul terorismului, propus de Presedintele Frantei pentru decorare, autor a zeci de mii de articole pe acest subiect, cat si a zeci de carti, fiind si un jurnalist in cercetarea fenomenului criminalitatii sub toate aspectele, posteaza zeci si sute de articole tematice si nu-i blocat, sau am sa-l intreb daca a fost vreodata blocat pentru opinii, iar eu am scris cateva cuvinte si fb m-au bagat la discriminare intre nationalitati si rase! Poftim cultura! Delictul de opinie nu este abstract pentru securanii strecurati in fb, este regula cu care te ataca, ori de cate ori iei atitudine fata de racilele din societate si politica, arzoii naibii! Oricum, la noi in Romanistan, opiniile au devenit subiecte de cenzura, ca in stalinism, datorita statului inchizitorial si tortionar, paralel si securan!

Iulian Mareș spunea...

Moftul român al frustratului care nu a putut!
Când ești nici filolog de blog scrii "cît de cît"!
Eu am mers doar la explicații... cât despre hărți, aia este carte interzisă nemilitarilor, pe care unii nu au putut să o învețe și să o înțeleagă, că doar nu erai militar sa fii mozaicar! Dar strugurii rămân mereu acri pt unii!

Red,
Nu am nevoie de avocat și nici nu ești în măsură să mă apreciezi tu!

Iulian Mareș spunea...

Dar mă scuzi că am explicat niște termeni și expresii...unuia care mănâncă dreptul; ah, mai era unul, dar azi este lipsă!
Eu mă înclin în fața specialiștilor, practicienilor, dar nu a cititorilor de cursuri!
Încearcă pe blogurile de specialitate...
În rest, căci rest este în esență, ...doar 2%!

Stelian P. spunea...

O alta parere despre Oprea si cei care i se alatura:

https://global-def.com/2019/06/30/gabriel-oprea-izgonit-din-politica-primit-de-militari-si-politisti/

Stelian P. spunea...

@Iulian
Azi e ziua minunilor.
"Eu mă înclin în fața specialiștilor, practicienilor, dar nu a cititorilor de cursuri!"
E evident ca nu aveti de unde sa stiti ca specialistii si practicienii sunt in mod obligatoriu cititori de cursuri. Dvs. v-ati nascut direct specialist. Ce si cit ati citit se vede.

Iulian Mareș spunea...

Un mare succes al politicii externe cotroceniste....

"Bulgaria, forță europeană, cu probleme care ar fi de neconceput pentru România

În ceea ce privește succesul Bulgariei, Bogdan Chirieac a afirmat: ”Cu toată dragostea și multă admirație pentru vecinii noștri bulgari, pe care i-am invidiat întotdeauna în ultimii 20 de ani pentru coeziunea de care dau dovadă, Sergei Stanishev, președintele Partidului Socialist European, ajunge președintele PE, doi ani și jumătate. E o onoare excepțională pentru Bulgaria și e una câștigată, nu vine prin rotație. Bulgaria are probleme cu justiția, cu corupția și crima organizată, din nefericire pentru toată lumea, probleme care ar fi de neconceput în România. Faptul că Bulgaria nu a ținut să-și exhibe toate bubele, toate desuurile, a făcut să fie, în ochii europenilor, un stat puternic, chiar dacă sărac, un stat de drept, chiar dacă te mai împușcă pe stradă, din nefericire, și obține un succes pentru care noi ar trebui să fim mândri, pentru că sunt vecinii noștri și suntem luați la pachet, dar și un pic invidioși. Și iată cum o națiune mai săracă decât România a reușit să se impună în plan european și sunt convins că va crește în continuare, o națiune care a refuzat să facă DNA în Bulgaria, când Boiko Borisov a spus că ”românii au DNA, noi nu facem, n-ați văzut ce probleme au ei cu corupția, că-n fiecare zi arestează pe cineva, nu mai știm cu cine să vorbim, cum vorbim cu un ministru, cum într-o lună îl arestează”. Mulțumim frumos și felicitări Bulgariei"

*Asta in timp ce romanilor mei li inoculeaza ideea ca UE il vrea la export, de mut ce este!

Iulian Mareș spunea...

Ce #parinti_liberi!

https://www.youtube.com/watch?v=ld1fqpwFpbs#action=share

Arfy spunea...

Mareș, n-ai explicat nimic: "...termeni și expresii". Ai dat un copy-paste! În rest esti la fel de banal și repetitiv într-o limbă de lemn preluată de pe net! Amintești mereu de 2%, modificari etc. Te contrazici singur pe parcursul postărilor tale. Te aprinzi repede, etichetezi persoane, dai verdicte și-ți alegi ca adversari grade mici sau civili. Eviți elegant discuții, cu argumente, cu cei din categoria ta de pregătire. Ești "Găliganul" lui Bălcescu(numai ca stil de gândire, ca forță nu prea).

Iulian Mareș spunea...

Ești doar prost sau și idiot?
Ce say explic eu mai bine "forța majoră" decât dexul juridic?
Fă tu un studiu de caz și să vedem cine ți-l publică?
În rest, nu sunt Mareș cu tine, atât timp cât ești nimic lângă gard!
Curajosul anonim, idem frustratul din prea mult drept!
Mulți militari nemilitari au ales să fie filateliști sau columbofilii!
Hai că ți-am acordat și așa prea multă atenție!
Mai nou, aproape toți care nu au putut mare lucru vor!

Arfy spunea...

Dle Mareș, Băbăiete, așa cum am amintit mai sus te aprinzi repede și te controlezi greu! Tu îți permiți să mortifici, să etichetezi etc dar când ești tras de mânecă sari ca ars.Vrei sa fii respectat dar tu să nu respecți. Nu mai ești în armată să te stresezi celui mai mic în grad ca tine cu coada de tarnacop si ție sa-ti spună: să trăiți, domn locotenent! Așa că fii mai calm și atent în exprimare. Eu nu te
-am jignit, deși dacă vrei comparația cu gardul, ți se potrivește mai bine ție prin modul în care te exprimi și-i etichetezi pe colegii de blog. Vezi sa nu faci un AVC! Ai o vârstă, căldură, cafeaua, țigara și alcoolul sporesc riscul. S-auzim numai de bine, dle Mareș!)

Liviub spunea...

Incepe sa se clarifice situatia tezelor de doctorat la AI Cuza. Nu se stie cate teze au fost sustinute, nu se stie cate sunt plagiate, nu se stie cati inalti beneficiaza de titluri. Asta spune MAI prin purtator (are). Deci e clar, nu se stie... Asa ca ... La placinte! Cine poate spune cum se poate ajunge la adevar? Ar putea fi resetate titlurile, recuperati banii castigati prin fals, etc.? Nu! Ramanem fara doctori, cu bani la buget mai putini... Vai, vai! Mai exista in "sferele inalte" specialisti cu scoala in AIC, AM comanda si st. Mj, ori AM fac. Politica, absolventi plus minus 5 fata de 1990? Sau sunt numai generali si chestori de 45 de ani (varsta)? Nu ma mira nimic, de mult...