Gânduri despre trecut, prezent și viitor

Un produs Blogger.

Program lejer de vară

Prilej de recapitulare.

12 decembrie 2019

Dezvăluiri; Axa Budapesta-Paris-Londra a încercat prăbușirea statului român în anul 1990

55 comments
Fostul șef SIE, Ioan Talpoș rescrie istoria post revoluționară a României într-un interviu publicat anul trecut de Dan Andronic  în Evenimentul Zilei.
Sunt relatate momente dramatice pentru România anilor '90 , momente care au pus în dificultate și cei doi coloși ai acelor ani, Washington și Moscova. Multe relatări sunt necunoscute publicului și nici celor care se cred biruitori numai prin sloganuri anticomuniste.
Voi reda mai jos fragmente care converg cu titlul topicului, întregul material putând fi citit AICI

– Adică „fantomele” Tratatului de la Varșovia au fost predate…
– Dacă cineva vrea să afle carei natura reală a relațiilor speciale între Washington și Moscova, ar trebui să afle conținutul înțelegerii secrete dintre cele două mari puteri.
Voi reda doar fragmentele care au legâtură cu titlul acestui topic, întregul material putând fi citit aici
– Înțelegere secretă care a fost parafată înainte sau după 1989?
 – Chiar atunci. Dar finalizată complet în 1990, atunci când s-au făcut transferuri de personaje care să observe dacă se încalcă înțelegerile. Este absolut necesar ca cei care gândesc politica actuală și de perspectivă a României să nu uite că a existat așa ceva

– Ne întoarcem la momentul 1993-1994 și relațiile România-Statele Unite ale Americii? Care era contextul strategic? Totodată s-a spus că nu erați abilitat să cereți retragerea ofițerilor deplin conspirați de pe teritoriul american.
– Asta-i o prostie! În calitate de director al SIE puteam retrage pe oricine ca persoană. Știți ce nu puteam să fac? Nu puteam să fac politici ale statului român. Iar din acest punct de vedere este necesar să facem niște precizări, ca să definim contextul strategic, cum l-ați denumit. Și o să încep tot cu mine. Prin 1991, fiind în poziția de consilier prezidențial pe probleme de siguranță națională i-am prezentat domnului Ion Iliescu, președintele României, cum vedeam eu posibilitatea ca să ieșim din blocajul general în care nimeni nu discuta cu noi, nu aveam nici o perspectivă. Era evident că eram într-o situație în care eram puși să ne sufocăm în propria condiție. Sub presiuni interne și externe.
– Și ce i-ați spus?
– Că singura formulă prin care România poate face ceva este ca țara noastră să intre în NATO și Uniunea Europeană.
– În 1991? E prima dată când aud așa ceva. Care a fost reacția lui Ion Iliescu?
– Domnul Ion Iliescu s-a uitat la mine și mi-a spus: cred că ai dreptate. Fă tu un program, cum crezi tu că trebuie să facem acest lucru. Și am lucrat la el vreo 2-3 săptămâni…
– Este important să înțeleg exact. Deci există documente scrise în arhiva de la Cotroceni?
– Nu mai știu dacă există și în zilele noastre…
– Ar trebui să existe. Este vorba despre un raport al unui consilier prezidențial
– Vă spun că eu l-am făcut, domnul Ion Iliescu poate fi întrebat oricând. Din nefericire, dintre cei care au văzut raportul mai trăiește doar unul, dar și acesta poate fi chestionat. Cert este că, după ce l-am prezentat, domnul Președinte m-a chemat la el. Am văzut că îl citise pentru că așa cum are obiceiul, făcuse o mulțime de sublinieri, de comentarii scrise pe marginea lui. Se vedea că fusese citit de câteva ori. Mi-a cerut să-l trimit președintelui Camerei Deputaților, Dan Marțian, președintelui Senatului, Alexandru Bârlădeanu, materialul ajungând și la președintele Comisie de Apărare din Senat, Gelu Voican Voiculescu.
– Ce a urmat?
– O dezbatere restrânsă la Cotroceni. Au apărut Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian și Gelu Voican Voiculescu. Neinvitat, dar adus de Bârlădeanu care a spus că fiind șeful Comisiei de Apărare era bine pregătit pe acest subiect. Ne-am așezat la o masă, Președintele, eu și ceilalți. Domnul Ion Iliescu i-a întrebat dacă l-au citit și ce părere au. Alexandru Bârlădeanu a întrebat: cine a făcut materialul, iar răspunsul a venit imediat. Talpeș. Atunci Bârlădeanu zice că a citit materialul că a mai discutat și cu alții și că nu crede că noi (n.n. România) suntem în momentul în care să declanșăm o asemenea ofensivă pentru că va fi înțeleasă dificil de alții
– Care alții? În 1991 nu putea fi vorba decât despre ruși, despre Uniunea Sovietică, așa cum mai exista ea la momentul acela..
– Întâlnirea a fost după puciul din august 1990, dar nu cred că dispăruse Uniunea Sovietică. Oricum n-a zis asta explicit.
– Din ceea ce mi-ați descris, cel puțin trei participanți la întâlnire aveau legături „istorice” cu serviciile secrete sovietice sau pe linie de partid. Alexandru Bârlădeanu, vechi ilegalist comunist, bănuit că era agent sovietic, Dan Marțian, profesor de socialism științific și Ion Iliescu, care nu mai are nevoie de nici o altă prezentare.
– Sau este de presupus că mai aveau legături cu rușii…
Oricum am lua-o, erau formați la Moscova!
– Revin. Dan Marțian nu a făcut altceva decât să întărească opinia lui Alexandru Bârlădeanu și să spună că este nevoie de dezbatere mai largă. Nici unul nu spunea că este împotriva concluziilor raportului, ci că era o chestiune care trebuia luată în seamă cu atât mai mult cu cât Polonia, Cehia, Ungaria făceau pași importanți în această direcție.
– Iar noi aveam handicap unor decizii politice greșite. Cum ar fi mineriada din 1990.
 – Nu, nu, nu puneți problema așa! Atunci, în iunie 1990 nu a fost altceva decât o acțiune prin care românii trebuiau să fie convinși că politica internațională de blocaj față de România este menținută din cauza lipsei lor de comportament democratic.
– Adică mineriada din 1990 a fost un eveniment provocat din exterior, de alte forțe decât cele pe care le știm acum? Nu sună cam conspiraționist?
– Mineriada a fost provocată ca se ajungă la ceea ce v-am spus mai înainte.
– Provocată de cine? Fiți mai concret.
– Din afară. De cei care au organizat toată demonstrația, tot scandalul, cei care au vrut să-l dea jos pe Iliescu… Dar acum vorbim altceva, poate altădată vă spun punctul meu de vedere despre iunie 1990.

Pacepa era agent sovietic
-Nu o putem lăsa așa. Dumneavoastră spuneți că 13 iunie a fost organizat de forțe din exteriorul României.
– Da.
– Atunci, 14-15 iunie, aducerea minerilor, valul de violențe, ce mai reprezintă?
– Aducerea minerilor a fost făcută pe o reacție a unor personaje legate de lumea minerilor și pe condiția lumii respective care miza pe un comportament reactiv din partea minerilor care doreau să-și garanteze statutul lor privilegiat.
– Înțeleg că nu vreți să mai discutăm acest subiect, dar este prima dată când aud că 13 iunie 1990 reprezintă un eveniment stimulat și susținut de forțe din exteriorul României, că nu a fost spontan. Aceasta este cunoașterea pe care o aveați la acel moment, când erați șeful grupului de consilieri ai ministrului Apărării, Victor Atanasie Stănculescu?
– Categoric!
– Ulterior, în calitate de consilier prezidențial pe probleme de siguranță națională sau ca șef al SIE ați ajuns să citiți și alte documente.
– Să știți că majoritatea documentelor din 1990 au fost arse, au fost distruse, de personaje care au avut interesul să joace în continuare pe această necunoaștere a statului român. Știți ce era statul român la acea dată? Nici nu exista! Era o construcție declarativă, în care nu se ascultau ordinele, se juca pe cont propriu, erau diverse găști angajate în dispute. Ce a fost atunci a fost o situație făcută special pentru a se împinge un stat către autodistrugere.
– Unde îl plasați în tot acest scenariu pe Ion Iliescu?
– Președintele? Președintele Iliescu era singurul serios. Singurul care atunci când se discuta ceva își nota. Eu i-am și spus la un moment dat: puneți-i pe ei să noteze. Pentru că după ce au plecat de la Cotroceni, uită tot. Uitați-vă că nici una din hotărârile de data trecută nu au fost puse în aplicare. Dar haideți să ne oprim aici…
– N-am înțeles rolul lui Ion Iliescu, totuși va trebui cândva să lămurim unele din afirmații.
– Putem scrie o carte. Revenind la întâlnirea de la Cotroceni și aderarea la NATO și UE, vreau să vă spun că între problemele discutate se afla și cea a serviciilor de informații. A spionilor aflați pe teritoriile altor state. Și să știți că era o gălăgie infernală. Presa română, liberă, acuza această încrâncenare a statului român în privința problemei fostei Securități. Așa că atunci am spus că dacă noi nu reușim să luăm legătură cu cei care se află în jocul intim al acordării de garanții, nu avem nici o șansă! Eu sunt istoric și știu că toate șansele au fost negociate astfel. Discuția este profesională și acolo afli care sunt problemele care deranjează cu adevărat.
În 1991, Iliescu voia să negocieze
– Vreau să mai discutăm puțin despre întâlnirea de la Cotroceni din 1991 dedicată aderării la NATO și UE. Cum s-a finalizat?
– Îmi aduc aminte că Gelu Voican-Voiculescu nu a spus nimic, până spre sfârșitul întâlnirii. La un moment dat, stătea lângă mine, eram toți așezați la o masă rotundă, zice: Domnule Talpeș, dumneavoastră chiar credeți că vom intra în NATO? Eu adusesem multe argumente pentru chestiunea asta, așa că i-am spus că sunt convins că vom intra în NATO. S-a uitat la mine și mi-a spus. De la masa asta cred că dumneavoastră sunteți singurul care crede asta. I-am răspuns imediat că, dacă 80 la sută din români vor în NATO, tocmai se făcuse public un sondaj de opinie, nu contează ce vrem noi, căci vor veni alții care o vor face. Așa că ar fi un imbecilism să rămânem singurii care nu vor în NATO. Așa s-a încheiat prima întâlnire în care s-a discutat despre NATO și UE.
– Cotroceni, 1991. Vremuri tulburi cu multe acuzații și suspiciuni. Ce s-a mai întâmplat, a rămas o bucată de hârtie pe care scria că vrem în NATO și UE?
– Domnul Ion Iliescu mi-a dat aprobarea ca în discuțiile pe care le aveam la Ambasada SUA să insist pe această chestiune, să spun că România și Președintele vrea să negocieze, vrea să afle cum se poate declanșa acest proces de aderare.
– Răspunsul americanilor?
– Tăcere. Nu ziceau nimic. Ne vedeam cu ambasadorul, cu omul numărul doi din ambasadă, dar nimic! Noroc că a venit John R. Davis jr., că s-au schimbat lucrurile. Inițial și el se uita la mine ciudat, iar la un moment dat m-a întrebat: ne spuneți ce vrea Iliescu sau ce vreți dumneavoastră? Eu aici vă spun ce vrea Președintele Iliescu. Mi-a fost clar că la nivelul Ambasadei SUA se știa altceva, erau mulți care transmiteau semnale inverse, mai ales că încercau să-și găsească o cale prin care să arate că ei sunt singura soluție.
– Pe alt canal diplomatic s-a transmis dorința României de aderare la NATO?
– Categoric. Au fost făcute declarații de către primul-ministru care indicau clar că România dorește acest lucru. Numai că la acest nivel nu poți angaja o țară fără să știi că o să primești un răspuns pozitiv. Nu puteam, în 1991, să spunem că noi vrem în NATO, iar ceilalți să ne răspundă că nu suntem incluși în planurile de extindere. Iar ceilalți, care oricum nu te vroiau acolo, să aibă prilej să ți-o tragă!
– Înțeleg, numai că aici intrăm într-o cu totul altă percepție. Aceea că România a început prost în 1990 punând în fruntea țării un fost demnitar comunist, pe Ion Iliescu…
– E o greșeală! România începuse prost din 1987, nu din 1990. Nimeni, la nivelul mondial, nu a mai schimbat percepția asupra României, mai mult a întărit-o, nu se mai putea face nimic. De fapt se dădea câștig de cauză pretențiilor maghiare și ale altora.
– Prezența lui Ion Iliescu în fruntea statului nu putea decât să consolideze această percepție.
– Prezența lui Ion Iliescu în acele momente în fruntea statului a fost cu acordul americanilor. Nu mai gândiți în termenii unei confruntări între Moscova și Washington, pentru că atunci a fost o înțelegere totală! Pot să vă spun că dacă cele două mari puteri nu și-ar fi dat seama până în vara lui 1990 de situația și de jocurile care se fac pe seama României pe o axă Budapesta-Paris-Londra, dar mai ales că nu este în interesul lor ca acesta să se finalizeze, poate că am fi avut o altă soartă.
– Iar intrăm într-o zonă conspiraționistă…
– Nu intrăm, dar trebuie să acceptați unele realități. Pot să vă spun că Washingtonul și Moscova au oprit prăbușirea României pe parcursul anului 1990.

Adjunctul operativ al CIA a dispărut
– Atunci și evenimentele de la Târgu Mureș din martie 1990, confruntarea între comunitatea maghiară și români le puneți în același context, al jocurilor făcute de Ungaria pe seama României?
– Categoric! V-am spus de dispariția adjunctului operativ CIA în ianuarie 1990 la Budapesta?
– Nu, nu mi-ați spus. Cum adică a dispărut. L-au găsit până azi? De ce aduceți în discuție acest element
– Pentru că acest eveniment i-a avertizat pe americani ce era personajul respectiv, ce jocuri se fac. Nici acum nu l-au găsit. Scenarii sunt multiple, dar important este ce s-a întâmplat în această chestiune. Americanii au înțeles că oficialul CIA reprezenta de fapt interesele maghiare la Washington, făcând parte din formidabila diasporă pe care o aveau aceștia în SUA. Făcea tot posibilul să promoveze interesele Ungariei la Washington.

55 de comentarii:

  1. Antena 3,...gen.Parcalabescu..gen.Voinea...urmeaza col.Teodorescu..foarte interesanta emisiune..orele 22.00 !

    RăspundețiȘtergere
  2. https://m.dcnews.ro/moartea-lui-milea-parcalabescu-rupe-tacerea-confruntare-cu-voinea_717127.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Gargara proiliesciana!Nu cred ca pune cineva botul la ce spune acest Talpes ,despre care nu m-ar surprinde sa aud ca tot pe la Moscova a trecut prin vreo excursie!Mai avea un pic si spunea ca el a fost un Richard Sorge pe inverse si a salvat Romania pe care doreau altii s=o faca praf!Au salvat-o el si cu Iliescu in 90 ca sa devina colonie acum !Haida bre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iliescu a recompnsat pe cei ce au facut parte din garda personala cu ce fiecare a dorit.Ofiter MApN pana in 1990 in anturajul lui Ilie Ceausescu alaturi de Dogaru.Un compartiment ermetic.. .Pile,cunostinte,relatii.Talpes a fost la locul si momentul potrivit.Om orientat.Prea mic inainte de 1989 ca sa fie in atentia Moscovei.Se poate spune multe dar se poate interpreta drept invidie.Pana in 1990 nu a comandat nimic.

      Ștergere
  4. Au fost niste conjuncturi si politicieni ultra nationalisti, printre care Vadim Tudor, alaturi de Ion Iliescu, carora trebuie sa le fim recunoscatori, ca prin atitudini si priza la populatie, au facut ca destramarea statului unitar roman sa nu se produca atunci, insa, atentie mare, SA SE AMANE ULTERIOR, intrucat avea sa fie o baie de sange, mai ales ca generatia de militari si politisti era uriasa la acea vreme, intesata de patrioti sadea si buni manuitori de armamente. Dar, prin scaderea dramatica a efectivelor cu ocazia intrarii in NATO, unde ni s-a impus restrictiv sa nu depasim anumite bareme de efective si inarmari, scaderea CU INTENTIE a veniturilor pensionarilor rezervisti si neaplicarea intocmai a legii in ce priveste tratamentele acestora s-a urmarit si se urmareste ca aceasta generatie de rezervisti sa dispara cu mult mai rapid, nemaifiind o forta de rezerva care sa intervina intr-un conflict armat, civil, si provocat cu intentie, in genul evenimentelor tragice din Ardeal din 1990, sau a mineriadelor pe fondul situatiei sociale dezastruoase de trai, fond pe care, prestabilit inainte de 1989 de catre SUA si URSS, sa se intervina armat cu ,,forte internationale de interventie,'' ca de fapt in Kosovo si fosta Yugoslavie, si stim ce s-a intamplat cu biata țară, urmand ca la masa tratativelor sa se decida ceea ce se urmareste de zeci de ani de zile: Ruperea Ardealului si Banatului in doua provincii separate si declarate state independente. Actualul presedinte, fiind dotat cu masoni, illuminatti, #Rezist, Helvig, Maior si serviciile aservite urmand sa se ocupe de logistica, si nu-i exclus ca in aces mandat iohannist, si prin mana spanzuratului, sa se produca primele manifestari de rapt, iar o atitudine ca cea a Col. Rosu Purpuriu la pensiile militare denota ca si din interiorul Armatei sunt pregatiti tradatori care sunt incadrati in conspiratie, pentru ca ura viscerala, pe motive de tradator pe bani, refulata sa vii intr-o comisie pentru drepturi si tu sa fii singurul care te opui majoritatii demonstrezi ca esti in slujba unei miscari ce urmareste un plan prestabilit de destabilizare sociala cu genocid in Armata, iar toti iluminatii perciunati si masonii mondiali, mana in mana cu Budapesta, Moscova si Washington, intr-o fratie perfecta, sunt pregatiti deja sa puna in aplicare destramarea Romaniei, cat mai curand posibil, cu ajutotul tuturor tradatorilor interni, din toate institutiile de forta si politic de la dreapta politica, care tremura de nerabdare sa actioneze, stanga standu-le in garleje ca un ghimpe! Aha: Vadim a murit cu zile, asta v-o spun clar, nu ca a murit el de diabet, iar chinuirea lui Iliescu prin tribunale este doar un plan sa fie determinat sa-si dea sufletul mai repede, daca nu se reuseste inlantuirea acestuia in puscarie, pentru ca patriotii in libertate trebuie sa dispara, asa cum zilnic dispar patrioti in modurile cele mai ciudate. Poti disparea in puscarie, ca patriot, pentru o pretinsa ,,paguba'' de 5000 de euro, nu? Dar asta sa v-o spuna DNA, care este o scula, pe langa #Rezist, presedintie, illuminatti, masoni, Helvig, Maior si cei d-o teapa cu Rosu Purpuriu din randul institutiilor de forta, pe langa un Boc Boboc, Rusu si alti nenorociti, romani sadea vanduti diavolului, din Ardeal, avand si o societate a lor care nu se mai feresc sa dea declaratii publice de secesiune! La Armata, credeti ca actualul ministru a fost pus nu chiar de pomana, stiindu-se non combatul grav de care sufera, numit fiind de spanzurat pentru ca este supus si in foame de bani, cu datorie in banci de 3 mld lei?! Ei, ce ziceti, nu am eu dreptate in ce spun, pentru ca spanzuratul fiind capul tuturor rautatilor, caruia nu i-a iesit in strada cu geaca rosie, nu i-a iesit cu Colectiv, dar o sa-i iasa cu PNL, daca ii insurubeaza cu ajutorul prostimii, inclusiv acelor rezervisti militari care l-au votat?! Si ce bine o sa-i iasa, stiindu-i pe tradatorii din randurile Armatei cat de slugi pot sa fie, pentru ca au mancat in scoli slanina, in loc sa manance cartile de Istorie nationala!

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Sa nu uitam, totusi: Londra este doar o punte veche din anii '40, de pe crucisatorul biped, Wiston Churchill cu creierul bahic inamolit, ca a lui Basanau, acceptand sine die planurile lui Stalin si Rosvelt de impartire a Europei, dupa razboi, dar baza de emanatie este diaspora maghiara de la Washington, de unde s-au nascut si ideile Roshchildiene de micsorare a tarilor est europene, Germania mai degraba avand un rol esential de razbunare pentru determinarea epilogului rapid si victorios al primului Razboi Mondial, prin victoriile de la Marasti, Marasesti si Oituz, cat si ,,tradarea'' de la 23 August 1944, care au dus la grabirea victoriei aliatilor asupra Germaniei, si sunt jurati sa intre in orice conspiratie, azi cu Aghela Hloci Golasi, ca sa se razbune istoric pentru infrangerile suferite!

    RăspundețiȘtergere
  6. @c Raul, chiar daca ai o varsta, nu e rau sa pui mana pe cartile de Istorie Nationala, si ia-o de la traci, daci de la care romanii au furat limba si civilizatia, nu invers, si pana astazi, daca nu te-ai invrednicit pana acum, pentru ca nu vezi decat un rau in stanga politica, un criminal in Iliescu si esti total confuz. Iliescu a avut un rol esential in stoparea degradarii si secesiunii Romaniei intr-o perioada de tranzitie, iar evenimentele din '90 au fost produse de umeri externi cu participarea anarhistilor instigati de partidele asa zis istorice, nu de doritorii de democratie interni de stanga, cum s-a dat zvon gurului ca sa prosteasca necunoscatorii Istoriei Nationale, care vad in patriotism doar binele personal, propriul salariu sau pensie cat mai mari si tot ce apartine de rudele apropriate, iar in stanga doar bolsevism si nu DREPTATE SOCIALA...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cornele ,tocmai pt ca stiu destula istorie ,nu achiesez la spusele unor participanti la asa zisa revolutie si la regimul iliescian!
      AMICUS PLATO SED MAGIS AMICA VERITAS!
      Pana nu vor iesi sa spuna acest adevar ,,da ,domnule .pt ca asa au fost timpurile ,am fost omul rusilor si am luat puterea !" nu pot crede nimic!Dar ar trebui sa justifice moartea a peste 1000 de nevinovati si asta nu o vor recunoaste niciodata!De subiectivisme gen spusele lui Fat Frumos Talpes,sunt satul si sa le creada copiii cand le-or spune bunicii inainte de culcare!
      ps Nu-l mai ridica prea sus pe piedestal pe Iliescu ,ca de-o cadea isi rupe gatul!
      ps2 Stanga ,asa zisa stanga iliesciana ,n-avea nimic de-a face cu stanga europeana ,moderna!De-abia Nastase a incercat ceva dar erau si inca mai sunt destule pietre de moara care atarna greu ...!Salutari Onestiului cu Borzestii stejarului marelui Stefan!

      Ștergere
    2. Raul,
      Orice revoluție incepe cu o lovitură de stat, de palat...de orice! 😜🤪😂👍

      Ștergere
    3. Si inca ceva ,Cornele!Citeste gargara lui Talpes in articolele din Magazin Istoric ,nr din sept,oct,nov,referitoare la intalnirile lui cu Primakov, sa vezi ce merite isi aroga omul de zici ca el ne-a obtinut aderarea la Nato si cate si mai cate ,scrise, ar vrea el in limbajul lor, al spionilor dar pt cei multi si prosti!Dar ,n-am imbatranit toti degeaba si am lucrat si noi undeva unde mai invatam cate ceva ,nu intr-un CAP!

      Ștergere
    4. @raul
      Vorbești prostii că un nostalgic.
      Contează al cui a fost Iliescu câtă vreme a condus Romania spre o democrație contestata acum doar de noii marxiști?
      @Mares
      O revoluție nefinalizată prin lovitură de stat, preluarea prin forță a puterii, rămâne în istorie că un protest,o răscoală, o răzmeriță
      Nu știu de ce se ferește Iliescu de cuvântul lovitura de stat.
      A fost și o lovitură de stat militară, iar regimul instaurat a fost unul de factura militară...până la constituirea CPUN.

      Ștergere
    5. Nu intru in polemica cu voi !Credeti ce vreti ,dar nu ma puteti convinge ca Iliescu nu putea sa ajunga in frunte decat daca mureau peste 1000 de insi nevinovati ,numai ca sa se respecte niste planuri facute la Moscova si Budapesta!Daca voi credeti asta ,inseamna ca nu va pasa de mortii aia ,care sunt ai lui Iliescu si ai rusilor !Ca ne-am mai bagat si noi armata coada e si asta o poveste!De nu va pasa ,ati ajuns sa ganditi ca Stalin ,,moartea unui om e o tragedia ,moartea unui mlion e statistica!
      Si nu-s nostalgic ,iar de nu era Iliescu ,poate era altul si ne ducea la o democratie mai buna ,ca la asta la care am ajuns si datorita lui Iliescu,nu dau doi bani pe ea ,sclavi asa cum suntem!Nu v-ati pus intrebarea ,daca porneam cu dreapta in 90 si acum eram undeva intr-o stanga sanatoasa ,decat am balllacit-o intr-o stanga de rahat de s-au enervat astia pe noi si ne baga pe gat o dreapta si mai de rahat???

      Ștergere
    6. Diversiunea cu teroriștii a fost opera structurilor militare care au preluat puterea prin lovitura militară de stat, în ziua de 22 decembrie.
      Scopul era acoperirea celor care au executat ordinul de tragere asupra demonstranților la Timișoara și București.
      Iliescu și Roman au fost doar colportori ai diversiunii. Nu că ar fi mai puțin vinovați de moartea victimelor diversiunii.

      Ștergere
    7. Huhule in sfarsit ne intelegem!Vorba lui Paler ,polemici cordiale!Dar duc la progres !Lupta contrariilor duce la progres!De la Heraclit citire!

      Ștergere
  7. PAI NU VEDETI CA AU CAM REUSIT? UNDE ESTE ARMATA CARE APARA TARA ACU ESTE PRBUSITA ECONOMIC SI MAI ALES MORAL UNDE ESTE ROMANUL CARE ZICE CA ISI IUBESTE TARA? DAR ROMAUL O VINDE BUCATA CU BUCATA

    RăspundețiȘtergere
  8. Îmi dau seama că Ceaușescu a fost the best. Chiar dacă a fost cizmar, analfabet dar niciodată... analfabet funcțional. Nu mi-a plăcut regimul lui absolut deloc. Stau si mă întreb, dacă astăzi, printr-un exercițiu de imaginație, ar fi putut reveni în politică, bineînțeles upgradat la noile condiții economice, politice, sociale etc. Oare ar intra în turul 2?

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La naiba de nebuloasa.Cred ca Talpes se cam da rotund.A devenit ofiter la apelul de seara prin bunavointa si sprijinul lui Ilie Ceausescu.Din zicerile lui inteleg ca inainte de 1990 se cam plimba prin tari straine.Mira-ma-si ca un simplu cercetator in Institutul de istorie militara subordonat lui Ilie Ceausescu sa aiba treburi pe afara.De vazut asa din pura curiozitate cine il tinea pe pedestal inainte de 1990 pe mister Talpes.Parintii,socri,rude etc?

      Ștergere
    2. Călătorii în țări ale Tratatului...skimburi de experiență, vizite, studii...., concedii, kestii din astea!

      Ștergere
  10. Ne merităm soarta!Suntem un popor de tâmpiți,vorba lui Țuțea și alți români adevărați,patrioți neaoși.
    Ce să înțelegem când conducătorii își bat joc de militarii în rezervă ai țării?
    Suntem un popor bolnav!În unele spitale se moare cu zile,nu din vina medicilor,ci a condițiilor de acolo.
    Asta ne-a adus "libertatea"câștigată prin jertfă:jale,boală,distrugere a industriei,agriculturii,vânzare a tot ce produceam,drept dovadă cele 5 mil.de români care au plecat în afară să facă cele mai mizere munci.
    Noi,suntem părtași la tot ce se întâmplă în țară,vina este și a noastră că ne lăsăm călcați în picioare de bandiți și de toate cooorvetele și lichelele,ahtiațe după averi și nu numai.
    Vom intra în istorie,cu cea mai neagră filă a existenței noastre că popor.Generațiile viitoare nu ne vor ierta în vecii vecilor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Problema este daca Fantomele au reușit să se reloce in ROU, în deplină siguranță, au pierit sau: au rămas pe te miri unde/au fost preluați de alții?
    Aici este nebuloasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că... col. Filip Teodorescu ne-ar putea lămuri.
      De toate, ca răspuns!

      Ștergere
    2. Mă cam îndoiesc...
      Fantomele sunt in afară, E. Teodorescu a fost pe intern....

      Ștergere
    3. F Teodorescu și-a făcut mâna mai întâi pe exterior:)

      Ștergere
    4. Julio ,
      O Jumătate au devenit conserve, altă jumătate i-a absorbit diaspora , iar ultima jumătate au dispărut definitiv în cosmos...........

      Ștergere
  12. @ Raul, ca sa dai citate in latina, mai intai trebuie sa dai dovada de patriotism, din postura celui lepadat de orice apartenenta politica in timpul reflectiilor si opiniilor despre Tara si siguranta integritatii nationale, in prezent si in viitor. Critic dreapta politica de la Vladica la opinca, dar daca acolo in cloaca exista un patriot care este legat obilical de integritatea si suvernanitatea Romaniei, scot palaria si ma inclin in fata lui, insa pentru politica de doi bani in defavoarea traiului cetatenilor atunci il stuchesc direct intre ocarine, numai dupa ce mai intai i-am fost recunoscator ca este patriot si ca a dat dovada ca nu permite nimanui sa puna Romania si siguranta ei in pericol! 'nțeles-ai?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corneliunsson,
      Lamureste-ma,pls!
      Citatele sunt in Latina Vulgara sau Clasică?

      Ștergere
    2. Nu stiu ce ai inteles Cornele dar mi se pare ca pt un ziarist ca tine ,prea traiesti intr-o lume unipolara ,partizana!De aia si spuneam ca adevarul trebuie sa primeze nu partizanatul!Dar in societatea asta a noastra superdivizata ,indivizii nu au cum sa fie altfel!Cum sa-i spun eu unuia care moare de dragul lui Iliescu ca asta trebuie sa fie in puscarie pt mortii zisei revolutii,unui basist ca Basescu trebuie sa fie in puscarie pt flota,pt Nana,pt datoria de 20 de md de euro etc,unui hastagist ca Iohannis trebuie sa fie in puscarie pt cele 6 case ,pt obstructionarea justitiei si incalcarea Constitutiei sau ca toti care ne-au condus din 90 incoace in frunte cu Petre Roman ar trebui sa fie in puscarie pt subminarea economiei nationale ,fapta pt care Ceausescu a fost executat???Cui poti spune astea cand obiectivitatea cat poate ea sa existe in omenire ,in tara asta a murit???Zi tu ,Cornele!

      Ștergere
  13. Ego sum flagellum perversos pesedistos. 😁😂

    Traian-Corsarul Invincibil.

    Si din cauza asta il mai voteaza unii romani.

    A mai pus umarul si in chestiunea Basarabiei, extrem de important.

    E da , are si pacate.

    Dar cantarim.
    Si cu inima (si creierul) nu doar cu stomacul.
    Asta daca tot ne dam patrioti. 😁

    https://youtu.be/8eWrCXkBsAo

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Cum e turcul și pistolul".Vai de capul nostru!
      Daaa...balanța,în ce parte se înclină,balanța?
      Nu degeaba spun eu,câteodată:ne meritătăm soarta!

      Ștergere
  14. Individul este şcolit la şcoala lui Stamatoiu.
    Auzi la el, că mineriadele le-a organizat USA........
    Bine că nu ne-a spus că le-a organizat marţienii din zona 51...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Leonard,
      Înainte a fost la o structură de domeniul studiilor politice și istorice, parcă! Erau în subordinea CPSal Armatei!
      Cum a devenit specialist la SIE, nu știu! Parcă următorii erau!...

      Ștergere
    2. Mai citește o dată finalul interviului și vezi daca ajungi la aceeași trăsnaie.
      USA nu era aliniată axei Budapesta-Paris-Londra decât prin trădarea spionului lor de la Budapesta de origine maghiară.

      Ștergere
  15. @ Militar la 14 ani, Ceausescu ar lua in primul tur 80%, la al doilea 90%, chiar cu voturi masive de la dreapta politica, doar sa scapam de magistraturile corupte, de infractiunile reale care ne-au distrus ca natiune, de Caracal, de golanimea si golaneala din institutiile de forta, de sorosisti si tradatori! Nici nu le-ar mai pasa romanilor de pensii si salarii, pentru ca acestea se majoreaza de la sine, aproape singure, cand ai indepartat coruptia si mafiotii! Vrem o Tara ca afara, dar cu un presedinte spanzurat nu ai cum! Iliescu, daca era mai tanar si avea voie sa mai candideze o data, il batea măr pe spanzurat, cu diferenta de 4/1! Cel trimis de Armata sa voteze in Comisia parlamentara in numele rezervistilor, dupa ce a dat dovada tradarii votand singur impotiva, daca era in alt regim avea sa fie degradat militar si fara drept de pensie militara, in mai putin de 24 de ore, si trimis la munca de jos in agricultura, munca patriotica si doar pentru o strachina de fasole sau cartofi, in cel mai fericit caz... Asta avea sa faca Ceausescu cu acest individ, Rosu de furie si cu inima a Neagra! In ce hal si pe ce maini de tradatori a ajuns biata Armata romana, dar mai ales Romania! Ptiu, drace!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu crezi că reprezentantul a votat cum l-am tăiat capul sau propria-i voință sau conform Mandatului aprobat?

      Ștergere
  16. Mai oameni buni, chiar nu pricepeti ca nu se doreste eliminarea pensiilor speciale ci a celor ce primesc aceste pensii!
    Anomalii?Ori astia ne cred mai prosti ca ei?
    La medici am inteles ca le-au marit salariile ca sa nu plece din tara, penurie de medici/ In schimb locuri la rezidentiat=pe jumatate din solicitari.OK asa o fi, dar la profesori, categoria care "munceste" cel mai abitir in tara asta si au o munca "alte conditii" de traiesc saracii cu toti dintii, parul negru ca abanosul pana pe la 90 de ani ,in timp ce noi fostii militari traim inversul acestei cifre , deh, munca usoara , chefuri, pierdere de vreme si ...inutili, acestora de ce vor sa le mareasca salariile???

    RăspundețiȘtergere
  17. Huhule ,parca ti-am mai trimis ceva !Nu are ok -ul de publicare????Poate pt ca-ti era adresata?

    RăspundețiȘtergere
  18. Pentru perușul nostru "C", să nu-și mai bage gheara in gât:

    https://m.zf.ro/profesii/premierul-orban-pensiile-speciale-trebuie-sa-dispara-si-magistratii-trebuie-sa-primeasca-pensii-la-nivelul-contributiei-18665122

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnul Citu a devoalat ce li se pregateste generatiei zero total/si generatia multimea vida (cei nascuti in 2015/si cei nascuti in viitorul 2040) si anume ca sistemul actual de pensii,datorita faptului ca tanara generatie va migra in masa spre tarile "calde"(dezvoltate economic), va deveni nesustenabil in aproximativ 20 de ani (2040)...Solutia domniei sale? Generalizarea sistemelor private de pensii si disparitia actualului sistem public...Asa ca ,atunci cand va veni iarna batranetii peste multi dintre noi,statul isi cam va fi luat mana protectoare de peste capetele noastre si vom fi sortiti foamei si lipsurilor de tot felul...Numai ganduri bune...daca mai putem avea.

    RăspundețiȘtergere
  20. Apropo,de foto din preambulul art.
    Fața lui spune totul,nu mai este nevoie de niciun cuvânt de spus."O poză face cât o mie de cuvinte"!
    Fiecare cunoscător îi poate face o caracterizare completă!

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Iulian, latina este neo clasica, literara, pacat ca nu e adaptata pe context, insa nu suntem literati sa avem pretentii si exigente, suntem camarazi...
    @ Leonard, SUA aveau atunci, la mineriade, agenti impanziti in Bucuresti cate fire de par nu am eu pe cap, si inca n-am chelit! Marea famiglie masona si mafiota, Roshchilld, daca n-am gresit denumirea corecta din limbajul lor mafiot, care conduce planeta prin illuminati, toti perciunati fuior pe bigudiuri la diapazoane, sunt sculele care conduc si CIA, si SUA, si Monetaria federala, Armata si Congresul american si intreaga Europa. Revolutia romana a fost pe mana lor, ca un inel de logodna pe degetul unei tarfe de pe centura, ca si mineriadele, si iesirile in strada din Ian. 1990, alegerile prezidentiale, dupa Iliescu, pentru ca Basescu atunci se perfectiona la scoala lor, in secret, sa ajunga la putere, apoi ideea cu DNA, aducerea spanzuratului in inaltul prepeleac, Colectiv, evenimentele cu geaca rosie, apoi cele din 10 August, prezidentialele si caderea guvernarii PSD... Daca ii ridici parpalacul lui Mos Craciun, scrie pe tiv cu majuscule: ,,CIA,'' apoi are intr-o fosa nazala, intr-o ureche bleaga si in anus microfoane de intreceptare si jucarii sexuale cu microfoane pentru toti politicienii de dreapta, sa fie controlati la starea de fidelitate! Anul acesta, e cam doliu la Deveselu: Pentru ca militarii americani s-au folosit de fetele racolate si rapite de pe strazile din Caracal si s-au facut de cacao in fata opiniei publice, Mosul de data asta nu le mai aduce, ca altadata, fete in carne si oase, prospaturi de pe centurile fratilor moldoveni sau ucrainieni, ale noastre fiind in carantina si anchete, ci doar gomflabile cu vibratoare de tasat terasamente de cale ferata, cu ventilator de racire-inghetare si alarma de intrerupere coitala, ca masura punitiva! Pam-pam!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt lucruri distincte între latina vorbită de patricienii Romei, latina vulgara din provincii și limbile romanice, din care a făcut parte și limba vorbită de daci și dăcițe!

      Ștergere
  22. Stănculescu cu Chițac au făcut prăpăd la Timișoara până în 22. Iar Gușă , până în 22 le-a ținut spatele la fel de ticălos. În acest timp , Iliescu îl scotea la "încălzire" pe Militaru cu antrenor Vasile Ionel și antrenor secund Ștefan Dinu.
    Până în 22 , DSS-ul a jucat la 2 capete pitindu-se după MFA. Ilie Ceaușescu a încercat o mișcare pe 22 pe la orele 13-13,30 dar l-a blocat agentura lui Ionel...Și povestea este doar la primele cuvinte.........

    RăspundețiȘtergere
  23. @Raul, daca nu eram intr-o Europa a exceselor discriminatorii, si eram intr-o societate libera si o Tara independenta si suverana, abia scapata de sub talpa sovietica, acum sub talpa americano-europeana, Basescovici Borhot avea sa fie judecat, executat, ars de Dinca in butoiul de la Caracal si cenusa aruncata pe Dunare! Un singur deznodamant tragic avea sa se intample: Din cauza acestei cenuse corosive avea sa se scufunde toata Flota fluviala de la Calafat la vale, cu tot cu cele in tranzit, de aveam sa le platim daune armatorilor si societatilor navale la Comandamentul Maritin mondial de la Londra! Sa nu mai vorbim de pestii contaminati radioactiv, de la creierul insuficient incinerat datorita alcoolului radioactiv, ingerat de defunct la Kremlin, sediul sau financiar-bancar si de instructaj ca spion dublu!

    RăspundețiȘtergere
  24. Bravo, Organ, ai nimerit-o de data asta, dar trebuie facuta ordine si disciplina si la pensiile militarilor, ca altfel pensiile Generalilor si clocarilor gulerati, mafioti, vor creste toate pana peste 100.000 lei, iar de la Colonel in jos, dar mai ales cele mici si medii vor ramane tot pe loc, pe loc pe loc sa rasara busuioc! Mai credeti domniile voastre ca in acest secol sa se mai faca dreptate acestor ultime categorii?! Traim cea mai absurda...absurditate a vietilor noastre, ca un vis si cosmar urat, care nu se mai termina din cauza acestei mafii din Ministerul Apararii si nimeni nu pune piciorul in prag s-o stopeze si s-o elimine! Ce orizont...ROȘU in putrefactie colcaie acolo, plin de viermi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum ți-am mai spus: ai pensia puțin mai mica că a generalului 2* Ilie Năstase! Deci jumătatea asta a paharului nu-ți place!? 🤔

      Ștergere
    2. Cornelius Flavius Ifrim
      vineri, decembrie 13, 2019
      -------------------------------------------
      Iti dai seama cat ii v-a creste lu omul fara umbra..???

      Ștergere
  25. @ Iulian, asa e, dar, daca te duci in Italia, acolo se vorbesc dialecte pe care nici intre ei nu le inteleg, asa cum eu nu-i inteleg total pe ardeleni la vorba, pentru ca fiecare regiune fiind candva state, dupa destramarea si faramitarea Imperiului Roman, fiecare dintre ele erau conduse, separat, de duci si alti conducatori, cu propriile obiceiuri si traditii, o limba vorbita proprie pentru fiecare, ce s-au conturat in timp, si chiar se razboiau intre ei, drept dovada ca regiunea de nord si astazi ravnind dupa autonomie si secesiune, mai ales ca au prins greturi de independenta sub autoritatea habsburgica, candva, precum la noi cativa ardeleni cu sangele stricat de palinka! Italiana de astazi este un compromis comun, academic, admis dupa reunificarea statelor Italiei, pentru a se putea intelege intre ei pe intreg teritoriul Italiei. Tatal meu stia destul de bine latina si greaca veche, fiind nascut in 1914, pentru ca asa era atunci obligatoriu de studiat in gimnazii si facultati, precum retorica, psihanaliza dupa Shopenhauer si Froid, dar si alte obiecte de studiu, azi predate doar in anumite facultati la modul general, si imi spunea ca latina universal admisa in limbajul uzual international numai la Vatican este vorbita cel mai corect, si lectorii sau studentii cu bani de atunci mergeau la Sfantul Scaun sa invete latina corecta. Habar n-aveam eu de acest amanunt, daca nu-mi povestea un episod cum i-a dat bunicul bani sa studieze latina la Roma timp de doua luni, impreuna cu un consatean din Lalesti, Barlad, pentru ca erau avuti cu moara si pamanturi cu vii, insa el cu acei bani si-a cumparat o motocicleta germana si restul banilor i-a tocat prin statiuni montane cu o colega de facultate, drept pentru care pana la urma a vandut si motcileta pana a ramas lefter, iar cand bunicul, foarte sever si militaros, a aflat, chiar de la prietenul care l-a tradat parintilor, desi se intelesesera pentru MUCLES, i-a inchis poarta in nas, tata fiind obligat pe perioada studentiei sa lucreze functionar la o banca sa se poata sustina. Doamne, ce filozofi am ajuns sa fim cu buzunarele fluturand in vant, ca budigaii cumetrei de pe gard! Cineva o sa vada ROSU in fata hocarinelor, ginind ca cei maltratati la pensii sunt mai destepti decat tradarea lui cretina!

    RăspundețiȘtergere
  26. @Iulian, pensia ca pensia, ca n-are el, Iliuță, studii academice sau juridice s-o aiba ca a lui Oprea, desi gradele le-au obtinut cam in acelasi mod onorific, dar cica Iliuță ar fi posesorul unui dărmălau pe care, daca l-am avea si eu si Generalul Oprea, am renunta la pensii si am obtine bani din meseria de dandy, dar nu la modul lui Moliceanu Fraieresteanu! Apropo de Gen.Oprea, pe langa gluma: Are Facultatea de de Drept pe foarte bune, Scoala de Ofiteri si nu oareșcare, ci pe latura contabil-finantista a Intendentei, deci cam o Academie Militara la oadicatelea, dar mai mica, si toate terminate cu 10, a fost de doua ori ministru, la Interne si Aparare, pentru scurt timp a fost si Prim Ministru, cand l-a inlocuit pa Poantă de fu dus prin Turchia de si-a betejit plantarul si l-a dus la ghipsar, a fost parlamentar, si unul care a lasat ceva in urma pentru toata suflarea Armatei, de care foarte multi si azi se bucura, ca daca nu beneficiam atunci chiar ca muream de foame, si in concluzie sa dam Cezarului ce-i a Cezarului...Va dati seama ca daca liberalii il numeau ministru la Aparare, la 1 Ian deja luam pensiile majorate pe Lege? Pentru ca il sprijinea tot spectrul politic, avand legaturi politice peste tot, plus atatea sindicate, si de aia eu il tanjesc in acea functie, mai ales ca zicea despre mafia clocarilor ca o va elimina sa avem pace si liniste, fara griji.
    @ Cezarica, eu cred ca nu va mai creste nimic cam pe la nimerica, cum dzic brailenii, la ce masuri liberale se pregatesc acum, si deja a inceput marea schircăială si chiorlăială ca se taie in macra vie, dandu-si cu tesla in coa...rne ca au votatără spanzuratul! Da-le, Doamne, sa se sature de prea muuult bine, ca nu mai puteau de lăfăială si voiau sa-si sape singuri groapa sa le fie si mai bine! Fratilor, va dati seama ca daca astia taie acum, cu riscul sa-si puna in cap si sa-i încaiere rumânii, si chiar sa ajunga la 15%, apăi si daramite la anul sa mai castige alegerile, ai? Proasta satului, intregul PSD, nu-si mai revin, se halesc ca hienele si nu-si gasesc astamparul, vazandu-se ca lipsa unui lider responsabil o sa-i faramiteze, cum a proorocit spanzuratul! Acum, pe bune: Chiar n-are PSD unul tare si mare in scula autoritatii, seriozitatii si disciplinei, sa-i adune si sa-i uneasca pe socialii democrati, acum disipati? Toti, doar o măligă pripită?! Ptiu, drace împielițat, carele iti bagi peste tot capul ala încornorat!

    RăspundețiȘtergere
  27. În urmă cu 30 de ani, era o sâmbătă la fel de frumoasă și însorită ca ziua de azi. Eram la continuitate și asta îmi strica toată ziua....Nu știam că de pe 17.12.1989 mi se va schimba cu totul viața. Ce bine este să nu ști ce va fi urmat să fie..........

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci l-ai întâlnit pe Corneliunsson?
      Sau ce? Să nu zici că atunci ai descoperit un suflet gingasy, captiv într-un corp străin?

      *Azi noapte am revăzut Alien vs Predător!

      Ștergere


Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.