Un produs Blogger.

luni, februarie 08, 2021

ICCJ n-a dezlegat sporul OMM/SOSP

219 comments

 R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIILE UNITE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Şedinţa de la 8 februarie 2021

Ora 10:00.                                       Dosar nr. 2970/1/2020


Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat şi aplicat în sensul că sintagma „pensia netă” din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), art. 30 şi art. 108 din aceeaşi lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispoziţiilor mai sus-menţionate, cât şi din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare?


Inalta Curte  a lăsat instanțele să decidă conform legii si constiinței lor juridice. 

Totuși, din Motivarea care va fi publicată în MO va rezulta talerul spre care a înclinat balanța.



219 comentarii:

1 – 200 din 219   Mai noi›   Cele mai noi»
Leo spunea...

ATENȚIE !
Este o respingere ca INADMISIBILĂ a sesizării și nu o respingere ca NEFONDATĂ.
Prin urmare , Curtea de Apel BC a primit o ZMETIE , deoarece s-a dovedit a nu fi în stare să elaboreze o sesizare legală și aplicabilă la un caz concret. Altfel spus , CApBC a produs un REBUT JUDICIAR.
Eheeeee, au ajuns și Curțile precum Doctoratele.....

stef.john spunea...

Cred ca-i o abordare gresita.
ICCJ va spune ca problema de drept nu necesita interventia instantei supreme, rationamentul logic fiind simplu, fara a fi obligatorii indrumari ale ICCJ.
Insa, considerentele hotararii vor fi delicioase.
Ma hazardez sa sustin ca nicio instanta nu va adauga la pensie sporul pentru OMM dupa publicarea in M.Of.
Problema este transata in opinia mea.
Dispozitivul hotararii nu prezinta interes nici macar pentru C.A.BC.
Judecatorii instantei de control judiciar deja au solutia in bibilica, trebuie doar sa o materializeze, sa o pronunte.
Si bla, bla, bla-ul va fi - in considerarea aprecierilor ICCJ este evident ca OMM nu poate fi privit ca spor al pensiei de vreme ce este deja calculat si se regaseste in drepturile de pensie stabilite.

Huhu Rezea spunea...

Nuu, ICCj a decis că sesizarea nu indeplinește condițiile cerute de Cpc pentru a fi dată o soluție prealabilă.
Așa a fost respinsă și sesizarea cu HG nr. 1/2017, dar în Motivare ICCJ a spus că este la mintea cocoșului, ca să înțeleagă oricine, că solda de funcție are și alte elemente salariale introduse în componența ei de legile anterioare HG nr.1/2017.

Burebista spunea...

Sa așteptăm motivarea, unde sigur va explica de ce este inadmisibila sesizarea unde poate spune.... Atâta timp cât legea spune clar ca este un drept acordat după stabilirea pensiei brute sau nete și scăpa de plafonare ... Sau poate spune atâta timp cât legea spune clar ca este un spor care mărește pensia brută și se supune plafonarii...

GO spunea...

Lasati OMM si VRS. Eu miros panica in 2 grupuri de Whatsapp, din partea celor iesiti recent din sistem. Adica, din partea celor care de bine de rau, au inca informatii din sistem. Au trecut cam brusc de la siguranta la temeri privind propriile pensii. Bate clar un vanticel ...

GO spunea...

Si, da! Dinspre DMRU, via Gl. George Spiridonescu, iese fum despre o noua lege a pensiilor militare. Una din aia pe stil american, cu recunosterea vechimii doar in serviciul militar, fara echivalari s.a.m.d. Daca este adevarat ca si la MMPS se cloceste ceva cu pensiile militare, pai nu poate sa fie decat preluarea celor care vor ramane fara.

Julian spunea...

Justiția din România...!
Un alt mod de discriminare pe față între pensionari, ieșiți în perioade de timp diferite.

Huhu Rezea spunea...

In prezent, potrivit art. 30 și 60, pensiile militare stabilite după 15 09 2017 au două cuantumuri nete,
Sesizarea CA Bacău se referea doar la cuantumul net calculat potrivit art. 60.

Burebista spunea...

Normal ca se referea doar la pensia netă de la art 60 pentru ca în cea netă stabilită conform art 3 lit m după impozitarea pensiei brute se regăsește și sumă pentru Omm...
Doar la pensia netă în plată nu se regăsește care este la nivelul salariului net.

raul spunea...

Sa-i ia naiba pe toti!Ce facem mai nene ,schimbam legile astea ca pe sosete?Vine un guvern ,schimba legea ,vine altul ,schimba legea!Mai suntem normali?Cand spun ca-i o tara de rahat ,imi sar unii in cap!Deja o scarba imensa ma cuprinde!Asa conducere pupincurista si cr. ,ca de 10 ani incoace ,n-a mai avut armata asta,cred ,niciodata in istoria ei!Incepe sa -mi fie rusine c-am sacrificat copilaria , tineretea si sanatatea pt o tara de idioti ,sa-l citez pe Tutea!Vai Romanie ,ce-ai ajuns!

Viorel spunea...

Când judecătorii de la ÎCCJ nu au sânge în p..ă să spună clar și răspicat se dă sau nu se dă, este legal sau nu deși logica este destul de clară, Ce are p..a cu prefectura. Pensia e pensie pe Legea nr. 223/2015, OMM/SOSP un alt r..at pe Legea nr. 80/1995. Ăștia sunt acele slugi cu pupatul pe din față și pe la spate care își apără propriile interese făcând plocoane în fața politicului. Halal justiție, dreptate, echitate. Unii sunt bufoni în robă. Nici un judecător de Tribunal sau C.Ap. nu va lua o hotărâre în sens pozitiv pentru pensionarii militari pentru că nu cunosc repercursiunile în timp. Ce reprezină acel semn de întrebare pentru domnii judecători de la ICCJ. Înseamnă că dacă ei nu au înțeles art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, noi ce să mai înțelegem sau un judecător ce urmează să judece un asemenea caz ?

vasile iosif spunea...

Dle Olescu,

Va rog respectuos fiti mai direct.
Prietenii dv.americani ar spune : "Could you be more specific?"

Cu stima,

Huhu Rezea spunea...

Au dreptate cei de la ICCJ. Ce noutate mai are o asemenea sesizare după mai bine de trei ani de aplicare a art. 60 introdus de OUG 59/2017?
Doar dacă se continuă cu hotărâri contradictorii, se poate formula un Recurs in Interesul Legii, acțiune în cadru căreia ICCJ este obligată să decidă care instanțe aplică corect art. 60.

Leo spunea...

Nu are cine sa formuleze acel recurs..........

Skoda 4x4 spunea...

Mda aveti dreptate , dar nu cred asa ceva cum nu mai cred in plx.199 ,astepta toti sa vada in ce directie bate vantul referitor la acest guvern ,in rest sa fim sanatosi .

Iulian Mareș spunea...

Niște Fătălăi! Când își judecau cauzele lor...
Pana nu dispare generația asta de judecători cu nașu in suflet, nu s o sa fie nimic logic...
Sa crape toti fraierii ce dau cu gura mai tare ca băiatul ala, alcoolistul blogului, UTC-istul curvar, sancționat de PCR! Nici nu știi tu ce a voit a spune loaza? Anticomunist, aproape condamnat politic...Distrugea partidul din interior!
Nu vezi ca pt el toți sunt prosti, numai pile, politruci...etc, numai EL, pur, frumos, deștept și fără de noroc în viață, precum vădanele cu slană multă pe cur!

Ochilă spunea...

Off topik
Solda de comanda(SC) este cuprinsa intre 10% si 25% din Solda de functie(SF), baza Ordinul ministrului Ap.N. nr. MS 45 din 2018(clasificat).
Alte elemente nu pot detalia, dar, avand in vedere ca SC se incadreaza in acelasi interval, de 10%-25%, ca in ordinul ministrului Justitiei nr. 2415 din 2018, si ca metodologia de aplicare a Legii-cadru 153/2017 trebuie sa fie unitara, putem deduce ca si celelalte elemente salariale ale militarilor sunt similare cu ale politistilor/functionarilor cu statut special din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

raul spunea...

https://monitorulapararii.ro/eliminarea-pensiilor-de-serviciu-balsam-la-problemele-romanilor-1-35382

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Cata încredere ai, in procente, 8n actul judecătoresc, de la CA în sus?
Kiar si in CCR?

*Poate după ce se skimba o generație de judecători cu orice naș in suflet.

Burebista spunea...

Tocmai pentru ca exista deja câteva decizii definitive ale unor curți de apel, chiar dacă sunt puține, care au acordat sporul pentru Omm, peste sau la, pensia netă în plată plafonata s a creeat o discriminare între pensionari militari care s au pensionat după 15.09.2017 pe aceeași lege. Acesta a fost și motivul pentru care mapn și mai au vrut sa introducă art 60 alin 3 prin Plx 199...
Deciziile definitive ale celor care primesc nu mai pot fi anulate...
Cred mai degrabă ca sesizarea a fost formulată prost...
Sa așteptăm motivarea.

Huhu Rezea spunea...

Eu dibui o oarecare abilitate în formularea sesizării.
ICCJ este obligată să comenteze sesizarea pentru a motiva inadmisibilitatea ei.Motivarea va da sens viitoarelor decizii ale curților de apel, asemănător Deciziei nr. 15/2020 privind aplicabilitatea HG 1/2017.

Huhu Rezea spunea...

Mares
După ce s-au mai tăiat colții statului paralel, pe care si acum votanții lui Băse il au în suflet,increderea în judecători mi-a crescut spre 80-90%
La CCR încrederea este mai mare, singurele decizii subiective din ultimul timp fiind cele privind pensiile magistraților.

Gigi spunea...

"Prietenii americani"?
Pai noi stiam cã sunt alţii!😁

mosmartin16 spunea...

Huhu, pana la Recursul in Interesul Legii... o mare rugaminte...iar apoi voi veni si cu elemente concrete si alternative de actiune !! Asadar... ma poti ajuta cu mai multe exemple concrete din care sa rezulte cel putin doua hotarari definitive si diferite ale Curtilor de Apel ( si care se refera la OMM ) in care solutia acestora a fost pronuntata pe fond, ea fiind in contradictie cu autoritatea de lucru judecat a primei instante ierarhic inferioare, respectiv tribunalul ? Multumesc mult de poti face asta !! Apoi...continuam !! Numai bine !!

Ein Stein spunea...

CA Bacau spune ca trebuie interpretat, nu stiu daca e normal ca o lege sa fie interpretata, de unde stiu ei, sigur, ce a vrut legiuitorul?
Pe de alta parte interpretarea in sine e ciudata, "pensia neta" este o notiune generica, e formata din procente, plafonari, impozitare, calcule, cifre, etc. pe cand cuantumul e cu totul altceva, este o notiune specifica. Nimeni nu primeste pe card "pensie neta" ci un cuantum, o suma de bani cuantificabila, in cazul nostru lei. De asemenea nimeni nu primeste pensie militara ci un cuantum, rezultat al acestei notiuni generice. Cuantumul pensiei este rezultatul algoritmilor din care e formulata notiunea de pensie militara, el apare la finalul a tot ce presupune acesti algoritmi. Pensia militara neta are cuantum, deci e la mintea gainii ca nu e unul si acelasi lucru. Daca nu ar exista Art. 11 din L80 pe card ar intra cuantumul pensiei reiesit din L223. Art 11 L80 spune ca se acorda procente la acel CUANTUM fara sa prevada altceva, deci nu exista niciun temei legal ca suma acordata suplimentar la CUANTUM sa fie trimisa iar la inceputul algoritmilor din L223 pentru a fi plafonata sau inclusa in vreo metoda de reducere. Art11 L80 exista pentru a se acorda acel spor nu pentru a nu se acorda.
CA Bacau a inteles foarte bine ca lipsa de specificitate din lege trebuie indreptata, din pacate a facut-o prost, pensia neta nu e unul si acelasi lucru cu cuantumul pensiei nete.
O data ce cuantumul a fost calculat, L223 isi incheie actiunea si nici nu are efect ce se intampla mai departe cu acel cuantum.

Ein Stein spunea...

@Olescu
Daca ar fi ca la americani, pensie ar primi doar cei care indeplinesc conditiile din legea de care zici. Daca se stabileste un stagiu minim de 25 sau 30 de ani vechime in serviciu? Ce te faci? Insa suntem in Romania, sunt sanse mari ca cei care nu indeplinesc conditiile din legea militara sa ramana pe ea iar celorlalti sa li se faca vant in aia publica.

GO spunea...

Mai sunt niste specimene pe aici, din vremurile cand coloneii erau mai multi decat caporalii. Si ii ironizeaza in zeflemea pe ofiterii din generatiile ulterioare, care nu au iesit colonei la pensie: "- Bai, dar tu ai iesit abia maior. Inseamna ca nu ai fost bun de nimic". Fara ca domnii colonei sa cunoasca ca in vremurile de azi, ca maior comanzi structuri si ai cel mai mare grad pe ștat, in structuri comandate si incadrate alta data numai cu/de colonei.

Ei, iata cum iese un maior la pensie, in 2021. Din comandament de brigada din aia grea, sef geniu. Un ofiter superior de succes si greu de inlocuit.

Maior Catalin Hubert, 5 misiuni in teatrele de operatii.

"Trecere în rezervă la Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa"
Maiorul Cătălin Hubert a trăit astăzi emoțiile trecerii în rezervă după 26 de ani de activitate și 5 misiuni executate în teatrul de operații din Afganistan:
“Din anul 2002 am făcut parte din structurile brigăzii, respectiv Batalionul 21 Vânători de Munte “General Leonard Mociulschi” și în comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”. Am lucrat cu un colectiv foarte bun, care m-a ajutat să mă integrez, deși eram de altă armă și mi-am făcut mai mulți prieteni. Un coleg m-a întrebat ce simt în acest moment. Bineînțeles că sentimentul primordial este cel de bucurie, pentru că am ajuns să fac acest pas. Totodată, o să îmi fie greu să plec, sper să rămânem prieteni în continuare și să ne întâlnim cu bine în afara unității. Am onoarea să vă salut!”.

https://www.facebook.com/Bg2VM/posts/1838727019617726

GO spunea...

S-a stabilit deja! 20 ani minim efectiv in serviciul militar. Cine nu are 20 ani efectiv in serviciul militar, se scade proportional din pensie ce vechime efectiva ii lipseste fiecaruia. Sunt destui si in M.Ap.N. care desi au pensie pt. o vechime de 25-30-35 ani, NU au de fapt, 20 ani in serviciul militar. Ci o insumare cu vechimi in viata civila.

Asa ca eu fac bine! Dar tu?

Ein Stein spunea...

@Olescu
Eu auzisem de 25 de ani, daca ramane la 20 se salveaza si cei disponibilizati.
Eu numai in AC am vechime cata ai tu in intreaga cariera. Tu ce zici, fac si eu bine?

GO spunea...

@ vasile iosif. Inca cercetez. Intrucat, cei iesiti recent din sistem vorbesc ceva mai putin. Nu de alta, dar daca si-ar da drumul mai tare la clanta, si-ar periclita pozitia amicilor din sistem care le mai furnizeaza informatii. Si fiind vorba despre un proiect ... clasificat, exista consecinte. Plus ca desi pensionati, mai au o clauza de confidentialitate pt. care au semnat.

Asa in mare, eu am mirosit despre ce este vorba. Este o reforma radicala a sistemului de pensii militare. Urmare a careia militarii de cariera cu minim 20 ani in serviciul militar - numai in serviciul militar, pot sa stea linistiti. Sa isi faca griji puternice functionarii publici din politie si de la penitenciare, pt. ca aici va fi bataia calului. Nefiind militari prin statut, vor cam zburda in sistemul public de pensii. Dar si cei din M.Ap.N. care desi au niste vechimi relativ mari la stabilirea pensiei, NU au 20 ani efectiv in serviciul militar (ceva in genul 15 ani croitoreasca, apoi 15 ani ofitereasa = total 30. Dar pt. pensia militara i se vor lua in calcul doar 15 ani, ceea ce inseamna ca doamna fosta croioreasa deja pensionata cu pensie militara, va fi putin penalizata pt. 5 ani lipsa, din cei 20 necesari obtinerii unei pensii militare).

In rest, ce este vechime civila se paseaza spre plata pensiilor in sistemul public. Asadar, cei deja pensionat cu o parte din vechime ca militar si o parte ca civil, vor primi pensie militara dintr-o parte, si pensie civila din alta parte. Acum pun la cale, daca sa ramana sau nu cuantumul avantajos. Si mai ales, care minister il plateste. Darc trendul este sa nu ramana niciun cuantum avantajos.

Revin dupa ce excavez si alte date.

Huhu Rezea spunea...

@mosmartin
Ai Decizia CA Pitești
https://www.huhurez.com/2020/05/se-trange-latul-hotarare-definitiva.html
Ai Decizia CA Bucuresti, putin confuza
https://www.huhurez.com/2020/03/curtea-de-apel-bucuresti-obligat-cps.html
Ai decizia CA Ploesti
https://www.huhurez.com/2019/12/decizia-definitiva-care-indeamna.html

Dosarul 2470/62/2019 la CA Brasov, căstigat in fond la Tribunal, judecarea suspendata păna la Decizia de astăzi a ICCJ.
https://www.huhurez.com/2019/12/tribunalul-brasov-obligat-cps-mai-sa.html

Iulian Mareș spunea...

Olescu,
Asta nu o pot înțelege cei care ronțăie pensia de 20-22 de ani si habar nu au de modificările de substanta pe linie de personalpetrecute in ultimii ani!
Bine ca s-a revenit la gradul maxim pt CdtB, de lt.col.
Si mai este loc, CMJ, CMZ..etc!

CEZAR spunea...

Hoooolescule of Dombas
Nu s-a stabilit nimic..
Era stabilit pe Plx -199 Ciuca cel Mare !
25 ani vechime militara curata
Pe asta se merge..in pas vioi
Te vad ..fript ...!!!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cred ca oug 199 este doar un sabot de frana sa ne tina atentia fentata, pentru ca, vorba lui @Olescu, va aparea o noua Lege a pensiilor militare, in care Imparatul Rosu, Jiganu, Andropauza in menopauza si alte pupeze clocare isi vor vedea, cu lacrimi in ochi, munca de paradeli risipita pe râpa rangii flasce, si vor avea si ei penzii ca toti muritorii de rand, adicatelea ca de mucea! Ce-as mai rade de ei

GO spunea...

E cum ti-am spus eu. Pl-x 199 este oricum o labareala. Baga niste cuantumuri minime, fara a scadea actualelel cuantumuri daca sunt mai mari decat cele minime. Asa ca porta-ti tie grija. Vezi sa ai 20 ani efectiv ca militar, ca tare am impresia ca ai 26 ani in total, cu tot cu cei 11 ani in care ai fost tractorist inainte de scoala militara.

GO spunea...

@ Mai Ein Stein. In primul rand ca nu stiu cine esti. Pt. ca si tu ai pseudonim, adica iti ascunzi numele. Ce naiba, ai rpimit spaga si tu cand erai activ, de ti-e teama sa iti afisezi identitatea? Ca de asta se ascund dupa pseudonime cei mai multi. Parca nu se stie.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Astia au fost controlati de psihiatrii la *bibi* cand si-au preluat fotoliile de trantori-parlamentari? Pai, masti la copiii de 3 ani, obligatoriu? Peste tot in lume, ici-colo, se cere de la 11 ani, la noi Arafat si #Rezistii-liberalii chiar vor sa intre in istorie ca nazistoizi? De nu i-ar mai apuca Pastele la guvernare... Pe 18 fac si eu al doilea vaccin.

Cezar spunea...

Liceu militar la baza...Breaza
26 ani curati...
😜😜😜😜🤣🤣🤣😎😎

Burebista spunea...

Sa i transmiți și lui Moș Alecu, " atotstiutorul de toate 🤔" aceste procente ale soldei de comanda.... Pentru ca tot susținea ca este între 0 și 25 %...

Ionel spunea...

Oameni buni, lasati PLX-urile, procesele, ordonantele de urgenta, etc. VA FI O NOUA LEGE. O lege dupa model NATO, in care se va da pensie strict pe vechimea armata+scoala miliatara+ vechime in armata. ATAT. Cine are vechime in civilie se duce la casa civila si va avea pensie civila , functie de cat a contribuit. Adica, pe puncte. LA FEL VA FI SI LA MAGISTRATI. Ca ne place ca nu ne place....

HALA spunea...

Mareș are un dispreț pentru rezervistii militari vechi vecina cu dușmănia pe care ne-o poarta politicienii dacă nu cumva o fi la fel. Dar nu se gândește ca el însuși ronțăie argintii tradarii celorlalți militari care nu au stat în corturile de cinci stele din teatre ci sub cerul liber al patriei.

Huhu Rezea spunea...

Sa va fie clar ca Anexa VI a L 153/2017 stabileste că solda de comanda poate sâ fie până la 25% din solda de funcție.
Normele de aplicare pot să stabilească ce procente vrea fiecare instituție militară pentru solda de comandă, numai să nu fie mai mare de 25%. Unii pot stabili 10-25, altii 5-25 sau 7-20.

Xman spunea...

Se va tine cont si de grupele de munca?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Akord, nici nu mai stiu cum arata orasul meu, stand toata ziua in casa cu Ani si avand multa treaba si chestii de rezolvat. Ma rezum la Piata, la Posta cu tribunalele, medici, dorm mai mereu cand am tensiune, dupa amiaza, si chiar in fund la laptop... Cel mai mult timp il acord Anăi, fiind foarte bolnava. M-a surmenat gemetele ei de dureri de la neuropatia diabetica si reumatism, dar si altele, zi si noapte, cum ar mai fi hernia de disc si cifoza, avand coloana vertebrala facuta praf, iar falangele i s-au incremenit. Mereu sunt obosit si deprimat si merg ametit de cap pe strada, de multe ori uitand sa mai iau restul sau sa-mi uit cumparaturile pe tejghea, dar vanzatorii stiindu-ma ma inteleg si ori ma atentioneaza, ori cand constat paguba ma intorc sa le recuperez. Daca n-ar fi Ani sa-mi atraga atentia sa-mi iau pastilele nu le-as lua ca uit. Nu mi-e rusine s-o spun, dar prea m-au afectat toate problemele cu care ma confrunt zilnic si de cativa ani...Acum m-au pus de la Bacau sa-i refac lui Ana Dosarul de pensie cu prapaditii aia de 500 ei, sa alerg cu ea la toate cabinetele, noroc ca am negociat sa intre in Comisie doar hartiile, referatele, ea nefiind transportabila si fiind si pandemie. Poate li se nazare sa-i taie pensia sau s-o cheme iar anual in Comisie ca sunt in stare, desi avea permanent pe viata si e trecuta de 64 ani, cum zice Legea. Asa-i cand o transferi pe o persoana cu handicap dintr-un judet in altul, ca la toti pensionarii. Am facut o plangere la Ministerul Muncii si astept ce zic si ei. Bani tocati, cabinete medicale pentru expertize, taxiuri si cheltuieli, aia ma asteapa luna asta din cauza unei tampite de la Bacau ca i s-a parut ei ca ceva nu-i in regula, cred ca ciuda ca scapa iar o spaga, ca nu are ce face la diagnosticele de epilepsie grand crisis, noduli si boala tiroidiana, atac de panica generalizat, vertij Meniere, diabet insulino dependent 3/zi, reumatism generalizat, hernie de disc operabila, etc

mosmartin16 spunea...

Multumesc Huhu !! Revin cu actiuni concrete !!

Negritoiu spunea...

Corect dar complicat.Acelasi cetatean va beneficia de doua pensii ,in baza activitatii desfasurate,una militara si alta civila,pentru fiecare existand date diferite de deschiderea dreptului de pensie conform varstei minime de pensionare.Ca de obicei,unii vor castiga iar altii vor pierde(anticipatii care nu au lucrat dupa trcerea in rezerva).Dar ce faci cu politistii care devin militari la data deschiderii dreptului la pensie?
Problema nu se rezolva fara a se stabili clar modul de calcul al pensiei

Calinmihaib12 spunea...

..în realitate,juridic, ICCJ..nu a decis..NIMIC..!,ci au "scris" ..întrebându-se pe ei:"înșiși" ..dacă e bine "așa"..sau.."așa": adică în prima variantă,pensia netă e așa cum rezultă din calculul din articolele menționa te: numai din legea 223,dar cu art. 60 nemodificat de OUG. 59 din 2017..:=calculul pensiei brute, după care se calculează: % de OMM,rezultând o pensie brută (P.MIL.) care va fi impozitată cu 10 %,rezultând pensia netă = în cazul pensiona rilor până în 15.09.2017,..și a 2-a variantă: cu articolele menționate + art.60 modificat
de OUG. 59/2017,care au pensia netă maxim=58,5 % după "taxarea" cu 41,5 %,adică pensia netă = cu solda netă:la care se calculează % de OMM cuvenite conform art.11//lg.80/1995..!= în cazul pensionarilor stabiliți după 15
09.2017..!
..Nu au "hotărât" nimic pt.că.. EXISTĂ (oare = ?: eu NU am văzut o DECIZIE DE cadru militar stabilită după 15.09.2017..! să mă conving că situația "hilară" în care se află ROMÂNIA..e reală !?), deci există (?) 2 categorii de pensionari militari TAXAȚI/ IMPOZITAȚI total diferit..!(și dacă "da",..până când..??

Iulian Mareș spunea...

Din pacate nu ai inteles nimic din postarile mele, apoi, ca sa fim f corecti, Ciuca nu a stat intr-un cort de 5* prin TOpEx, intrucat era doar Comandantul B.
Daca vrei, pt ca habar nu ai, noi am avut si general 1-2*, loctiitori ai operatiilor intrunite/teatru!
Am boala si dispret doar pe prosti! Sper sa nu fie si cazul tau...

*Retine: Am fost primul care am scris ca Ciuca nu va face nimic ca ministru, in scopul reducerii inekitatilor! Ceilalti stateau pe margine si isi faceau vise...
Eu rontai doar din munca mea si nu astept nimic din partea nimanui! Nu mi-am facut iluzii nici cu cei 1000 lei si daca scriu ca sunt prea putini vor fi destui ca sa injure! 200E?

ifrim spunea...

Las-o și tu pe mai după amiază măcar să apuci să-ți intre simbria pe plastic!

Leon spunea...

Pai DA, MApN a stabilit:
"Solda de comanda(SC) este cuprinsa intre 10% si 25% din Solda de functie(SF), baza Ordinul ministrului Ap.N. nr. MS 45 din 2018(clasificat)."..!

Iulian Mareș spunea...

Corneliunsson,
Betivii te ”onoreaza cu lazi cu bere” kiar daca cunosc ca esti diabetic!
Cand mai vii sa dai de stire pt ca in ”mucuresti” (expresie de om ce doarme-n tuburile de sub pamant) poti aprecia un Remy Martin, Cellar No. 16 sau o Beluga de top! Lada de bere este pt zugravi, dulgheri, fierari-betonisti si paznici de PROTAN!

Iulian Mareș spunea...

Flămânzi, săraci, fricoși și lași
Ai dacilor faimoși urmași,
Nu ies la luptă nici atunci,
Când ard pe rug părinți și prunci,
NEVINOVAȚI ...

Iulian Mareș spunea...

Iata faptele:
”*Ianuarie 2021 a debutat cu inghetarea salariilor si pensiilor si anuntarea posibilitatii anularii unor sporuri, ajutoare sociale, “pensii necuvenite”, vouchere etc., in paralel cu iertarea bancilor straine de sute de milioane de euro, datorate, conform deciziilor ICCJ, statului roman.
*Ianuarie 2021s-a incheiat cu anuntarea, de catre guvern, oficial, a anularii de venituri si “pensii necuvenite” si vinderea pe nimic a ultimelor banci si companii aducatoare de venituri statului: TAROM, CFR-Calatori, CFR-Marfa, Portul Constanta, CEC Bank, Exim Bank, Hidro-, Termo- si Nuclear Electrica, Rom Gaz, Oil Terminal, Loteria Romana, Posta Romana, etc. De asemenea, s-a incheiat prin organizarea de catre ceferisti, in colaborare cu SCMD/CNSC, a unor ample actiuni de protest, in conditii de Pandemie, in Capitala si in Tara, incepand cu 24 ianuarie.
*Februarie 2021 a debutat, nu numai cu pregatirea unor noi acte de tradare nationala, gen privatizarea Sanatatii si externalizarea Apararii, ci si cu un nou si ticalos proiect legislativ vizand obligatiile Armatei in cadrul “Starii de Urgenta”. Cu binecuvantarea propriei conduceri, Armata nu numai ca este supusa, sistematic, batjocurii si urii publice, prin minciuni privind salarizarea, pensiile militare sau inutilitatea ei, cu exceptia valetilor aflati la dispozitia stapanilor in asa-zisele “teatre de operatii” (Ce “operatii”, bai loazelor, in cadrul unor misiuni de “mentinere a pacii”? De apendicita?), dar urmeaza sa aiba, prin Politia Militara, conform Art.14 al noului Proiect legislativ, marca “Ciuca al nostru”, pentru prima data in Istorie, si misiuni impotriva propriului popor! Adica sa inlocuiasca jandarmii! Oare chiar se vrea desfiintarea, prin “civilizare”, in interesul secesionistilor, a acestor ultimi specialisti in interventia impotriva gherilelor urbane?”

CEZAR spunea...

Da-i doamne ..Ionele !!

CEZAR spunea...

m-Alul nu are formatie de MILITAR ! El are apucaturile civilesti : da mie ce-mi pica ..????? Deci nu poti avea pretentii de la el ! Miscarea este sa vina Plx-199 -Ciuca cel Mare si sa-l trimitem la Casa de pensii Civile...ca militarie nu prea are..!

Iulian Mareș spunea...

Practica si cutuma stabileste cu principii foarte clare IC!
Astfel, conteaza esalonul: Pl, Cp, B, D....., precum si structura: gr., Pl. Cp, compartiment, birou, sectie (pe functiuni sau nu) serviciu, directie, ...Cdt/Sef structura centrala...etc!

CEZAR spunea...

Meritam deci "MIIAA" de veteran ..Clar !
M

Iulian Mareș spunea...

Ministrul român de Externe a cerut creşterea prezenţei militare americane în România

”Şeful diplomaţiei române a reiterat interesul pentru fructificarea oportunităţilor generate de proiectele deja lansate vizând extinderea prezenţei şi investiţiilor SUA în România, pe toate palierele - militar, politic, economic şi energetic. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa realizării proiectului feroviar Constanţa - Gdansk (Rail2Sea) şi a celui rutier Via Carpathia, proiecte transnaţionale cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii, dar şi cu implicaţii strategice. Ministrul român de externe a pledat, astfel, pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România şi în regiune, concomitent cu creşterea prezenţei militare americane în România în contextul provocărilor de securitate de la Marea Neagră.”

Romanul injura ceea ce nu pricepe! De la Rusi vine si Crivatul!

Ochilă spunea...

@Huhu Rezea
Solda de comanda, in cadrul MApN, se acorda in procente de la 10 la pana la 25 din Solda de funtie conform ordinului MS 45 din 2018.
Hai sa punem punct presupunerilor!

Ochilă spunea...

@Huhu Rezea

*intre 10% si 25% inseamna si PÂNĂ la 25%.
*sa sustii cu indaratnicie ca pana la 25% inseamna de la 0% pana la 25%, stiind ca Solda de comanda s-a aflat in legislatia anterioara in intervalele 8-12% si respectiv 10-50%, este de neinteles.
*este chiar jenant sa sustinem ca este posibil ca un element important care defineste precis ierarhia militara, asa cum este Solda de comanda, sa aiba valori de 0,1%, 0,2%...0,99% din SF.
*cum ar apare in decizia de pensie SOLDA DE COMANDA = 0%?
Cum ar suna sa-i spui cuiva: iti acord un spor de zero la suta?!

CEZAR spunea...

NB
Daca NU ERAM NOI...cu sute de militari in termen (copiii civililor chiar din Timisoara) CUM ISI MAI RIDICAU HONVEZII lu ATiLLA..monument ic cazarma din Seghed..??
Ii explica cineva si lu KISS..cit ii de idiot..??
El pazea tractorul MI-8 in hangar...
Asta cind nu-l alergau colegii prin ..boscheti...
De aia a fugit in ....1998 !! Primiiii.....

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sa nu le ranjeasca fasolea celor din tanara generatie, care se asociaza insultelor si ideilor fasciste ale tradatorului Petrov, care este pornit impotriva vechilor generatii de militari facandu-ne strangatori de recolte, fosti santieristi sau mineri in carbune, instigand la extirparea pensiilor militare si acordarea de pensii minime civile, pentru ca vor veni vremuri tulburi, ca si acum, cand veteranii si participantii la teatrele de razboi ale lumii vor fi considerati agresori, actiunile lor acte de agresiune alaturi de agresoarea imperialista SUA, iar ordinile si distictiile considerate tinichele, cat si pensiile si alte beneficii li se vor eradica pe aceste considerente, asa cum vechilor generatii li se considera acum ordinile si medaliile militare ca fiind fara importanta, deci neplatite! Totul se intampla pe fondul destramarii cu intentie a coeziunii si unitatii generatiilor, politicul si mafia clocarilor considerandu-ne si departajandu-ne intre cei ,,buni'' si perimatii cei ,,rai,'' parca dorindu-se sa fie depasite in ideologii nazismul si bolsevismul la un loc! Acele timpuri se pot ivi oricand si oricum, dreapta politica lucrand cu ravna la propriul faliment ca sa ajunga in acel final istoric care sa favorizeze intoarcerea rotii, care fie si patrata se va razbuna o data!

ifrim spunea...

Nu rezistă acest guvern întreg mandatul de 4 ani!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Iulian, doar nu mi-o cadea buzele sa gust din acele licori, la o adicatelea! Cand ma duc la Gen. Oprea ciupesc dintr-un vin bun, Martini, Wisky sau palinca de Cluj, ca nu duce lipsa pentru musafiri, fiind generos si primitor, dar mai ales posesor de bunaciuni rafinate, pe care eu numi le-as permite, insa bag la cosciug cuisoare doar atat cat sa nu ma dea peste cap, asa ca o gustarica marunta, de curaj si suc de limbă la vorbă!

HALA spunea...

Tehnocrat dar pune și unitățile de represiune împotriva minerilor de la Drăgănești-Olt din mandatul lui Constantinescu. Atunci au murit oameni despre care nu s-a spus nimic la fel cum nu s-a spus nimic despre carnagiul comis de jandarmi om ianuarie 2014 pus la cale de Băsescu. Mai poți pune și unitățile de represiune din 1907.Dar sa nu spui nimic de raspunderea factorului politic în aceste cazuri, mai bine arătăm și noi cu degetul tot spre armata, doar trebuie sinucidere, nu-i asa?

M spunea...

Sa mai si radem!

Banc de pe vremea cand faceam aplicatii in cooperare cu Vanatorii de munte!


- Cum gaseste un vanator de munte o oaie ratacita?
- O gaseste acceptabila!


PS - doar pentru cei inteligenti si cu simtul umorului!

HALA spunea...

Mareș dar pensionarii vechi "rontaie" din munca ta de îți permiți sa folosești expresia asta doar la adresa lor? 1000 de lei sunt putini pentru tine, pentru alții reprezinta toată pensia dar baga la cap ca acești bani sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda, prin care tu ți-ai trădat camarazii. Eu nu vreau sa fiu blamat de popor pentru ca unul ca tine a acceptat mita pentru trădare. În trecute și viitoare timpuri pedepsele rămân exemplare.

Huhu Rezea spunea...

@Ochilă
D-ta faci parte din categria celor care nu înțeleg rangul actelor normative, respectiv că o hotărare de guvern sau un ordin de ministru nu pot fi mai presus de o lege sau o ordonanță.
Legea stabileste limită minimă și maximă generală pentru solda de comandă, respectiv 0 și 25. Intre cele două limite Normele de aplicare pot stabili orice alte limite. Condiția este ca limita superioară să nu depășească 25% Ce e atat de greu de inteles?
Translatarea vechilor procente ale soldelor de comandă în noile procente din L 153/2017 se face raportându-ne la dispozițiile legii. Fostele limite superioare devin acum 25%.

monteoru spunea...

Nu comparati ca efective UM anterioare intrarii in NATO cu cele de acum.Era si normal ca functiile sa fie mai mari.A vazut cineva dintre voi un RMc plecat la Cincu imbarcat pe CF?Dar un RMc dupa completarea cu resurse umane si materiale?Un RMc era un colos format dintr-o mare de specialitati.Unul fara experienta militara habar nu are ce spune.In primul rand inainte de 2000 ,CMJ era Comandament militar judetean si avea in compunere CMJ,Protectia civila,asa numitele trupe teritoriala.CMJ completa cu rezervisti o gramada de UM inclusiv SRI si politie.Uneori se completa si UN din afara judetului.La ceeace se ocupa CMJ acum si functia de comandant de lt.col. e prea mare.
Stati naibii ca tot o bateti in cap dimineata la poarta unei UM si inumarati cati intra.
Nu va mai legati de coloneii batrani.Ca sa ajungi colonel trebuia sa ai functie de colonel care era una singura in regiment,sa ai AMG similara UNAp de acum si sa sustii examen.
Olescu isi apara pozitia prosteste.Comparativ cu RMc unde functia de cdt.cp. era de capitan in BVM functia era de maior.

CEZAR spunea...

Atentie ....MILITIA primeste "MIIA en CORPORE" inclusiv fatucile de la secretariat cu picioarele in git si cu fustite scuuurtee cu grade de chestor echivalent Generali la..razboi..SIC!!!!

l3 spunea...

Această situație a existat, dar începând cu 01.01.2021 a fost remediată, fără emiterea unei noi decizii. Impozitul se ia la pensia brută și drepturile cuvenite rămân aceleasi!

Iulian Mareș spunea...

Mult mai puțin...

Cezar spunea...

Îi mai spun ceva Idiotului de KiSs cu sînge de honved
In Timișoara nu s.a înregistrat nici măcar un caz de INSUBORDONARE AL UN MILITAR IN TERMEM@
SA.I EXPLICE CINEVA IDIOTULUI CE INSEMNEAZA ASTA
PS.
LA UNITATEA MEA..CULMEA ERAU MILITARII CARE URMAU SA PLECE IN ECONOMIA NATIONAL..DOAR 3 SEDINTE DE TRAGERE CU AKM.UL SI MINIMUL DE INSTRUCTIE.CEILALTI IN TABERELE DE INSTRUCTIE ALPINA

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Tehnocrat, e lista rusinii cu criminalii Revolutiei! Nunbergul nu a functionat la noi, pentru ca fratii in rele ai criminalilor au preluat puterea si i-au protejat. In alte tari li s-au confiscat averile si li s-au dat pensii minime de subzistenta, cu grade de subsoldati, a se vedea in Polonia. De regula, acesti criminali se retrag in creierii muntilor la stani de oi si capre, ca ciobani sau berbeci de prasilă, sau pustnici in paduri, in bordeie sa se roage pentru ispasirea pacatelor, iar la noi pe aici unii au devenit lătrăi, precum cainii comunitari pripasiti pe la porti, pentru un coltuc si un oscior! Stanjenesc pe cei din jur, muscand din buci... Deh, lichele de duzina fara caracter, cat despre onoare, ce-i aia, care galeată? Dar au avut-o vreodata ca s-o aiba si acum? Talanga de la gatul vacii e pusa sa faca zgomot sa n-o manance lupchii, dar talancile boilor se ratacesc pe blogurile cazone, doar ca sa deranjeze, ca o operatie de CEZARiană pe burta unei gravide, ramasa grea la viol, sau din flori de meri padureți si creți!

gigi 2 spunea...

Asa este corect.

Ochilă spunea...

SOLDELE DE GRAD SI SOLDELE DE FUNCTIE CARE SE PLATESC IN CADRUL MApN, in prezent, si baza legala de acordare:
A. SOLDELE DE GRAD - Legea 153/2017, Cap. I, Sectiunea I, Art. 38(3) din Legea 153/2017 (începând cu 01.01.2018)
Ofițeri: -
- general, amiral, chestor general de poliție 557
- general-locotenent, viceamiral, chestor-șef de poliție 529
- general-maior, contraamiral, chestor principal de poliție 516
- general de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de poliție/penitenciare 503
- colonel, comandor, comisar-șef de poliție/penitenciare 490
- locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de poliție/ penitenciare 462
- maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliție/ penitenciare 448
- căpitan, inspector principal de poliție/penitenciare 435
- locotenent, inspector de poliție/penitenciare 421
- sublocotenent, aspirant, subinspector de poliție/ penitenciare 408
Maiștri militari: -
- maistru militar principal 395
- maistru militar clasa I 381
- maistru militar clasa a II-a 367
- maistru militar clasa a III-a 353
- maistru militar clasa a IV-a 340
- maistru militar clasa a V-a 326
Subofițeri și agenți de poliție/penitenciare: -
- plutonier-adjutant principal/șef, agent-șef principal de poliție/penitenciare 395
- plutonier-adjutant, agent-șef de poliție/penitenciare 381
- plutonier-major, agent-șef adjunct de poliție/penitenciare 367
- plutonier, agent principal de poliție/penitenciare 353
- sergent-major, agent de poliție/penitenciare 340
- sergent 326
Soldați și gradați voluntari: -
- caporal clasa I 319
- caporal clasa a II-a 309
- caporal clasa a III-a 300
- fruntaș 286
- SOLDAT 272

B. SOLDELE DE COMANDA - Legea 153/2017 si Ord. MS 45 din 2018
Solda de comanda - SC se acorda in limitele 10% - 25% din Solda de functie.

Nota: - pana de curand nu aveam cunostinta despre baza legala, de cuantumurile si de limitele de acordare a SG si SC; acum, ca le-am aflat, filozofam pe marginea a ce inseamna "pana la 25%", ca romanul s-a nascut si filozof, nu numai poet;
- cat e de greu sa verificati daca datele postate de mine sunt adevarate sau false printr-o simpla discutie cu un prieten, cunostinta sau fost subordonat?

Ochilă spunea...

@Huhu Rezea
Orice lege presupune obligatoriu norme metodologice de aplicare, norme care se stabilesc prin HG sau prin ordin de ministru.
Aici nu este vorba despre rangul actelor normative.
Tot asa, de exemplu, au fost emise si ordinele de ministru(MApN,MAI,SRI, SIE, MJ, STS), in anul 2015, pentru aplicarea Legii 223/2015.

M spunea...

Așa este.

Doar ca o explicație: Olescu își apară pozitia cum crede de cuviință. E dreptul lui! Lipsa de apreciere față de munca altora, desconsiderarea celorlalți nu cred că sunt corecte în atitudinea domniei sale!

Am un respect deosebit față de cei care au participat la misiuni în TO. Au adus prestigiu României. Asta nu înseamnă însă să spună "voi toți ăilalți sunteți zero, nu riscați nimic, e altceva să fii împușcat de Mohamed decât de Ion, glonțul lui Ion e de catifea!"

Să fie sănătos, să mănânce aia 1000 de lei pe lună timp de 100 de ani, că să moară de invidie ăia care ne înjură!!!😁

Huhu Rezea spunea...

@Ochilă
Ca să înțelegi ce prostioare spui, pentru că te pricepi la calcule, ia vezi procentul minim de 10% din Ordinul MApN, de aplicare a L 153/2017, este corespunzător căror procente din vechile reglemetri care aveau soldele de comanda cuprinse între 8-12% si 10-50%? Fă demonstrația aci!

Xman spunea...

Hai ca se poate!
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/o-uzina-vestul-tarii-reluat-productia-militara-14-ani-fabrica-grenade-mana-defensive-1_60223c1e5163ec4271c812a5/index.html

CEZAR spunea...

LA ARMATA NUUUUUUUU,,,nu s-a intimplat si NU se INTAMPLA sic...ne-a spus noua m-Alul!!!
https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fm.hotnews.ro%2Fstire%2F24582309%3Ffbclid%3DIwAR0WSmmSCYAdbB-Zm7jF4vryqcTezUK6nqWYg-_j17c5U88FH_cy6Mkxdiw&h=AT2PBHqNGO2BQ3hJCQhU1IJY67ozS-895NYax27ingQiCHhfTRNjUUaig59auchgdybHaMx6rWdGmnfOrdSc3KtngAjfO6mKtQZdg1WTiwAAaqTl4Y4PC2njFP5LZJ4zObA6VWbBxp1E1tbPlWjw&__tn__=H-R&c[0]=AT3SnyVVRTGPVIIZ6sMzMaYkk0h0sWu6bb2OFBnUhSy5Q4F0ysqpk07av6l4vdD2XkMfP7Z-jPMu7zJPTQUVMPadwcIVGcKZKPSuqlA7DCMaNjZR13uEPyTc_ybB4zrx4Yc7nM1Hs9DXn350f6ZK8PNv6G9xYaW593A9Wn6g6TtYqheyAsacbRlCeuxmpurxGYElorRmZk2Nc_UyBlYcwR8

Leon spunea...

@Ochila, trebuie sa refac calculul, cu Solda de Grad de 462 lei, eu calculasem cu 463 lei..:)).

Iulian Mareș spunea...

Eu am crezut ca tu glumești, cand colo ti-o iei în cap și scrii prostii cu iz religis!
Ce să-ți scriu! Spor la pupat oase...
Tu nici nu poți documenta trădarea...căci dacă ma inciti iti scriu adevărul cu trădarea reala din miez de iarna!
In rest, mor de drag cand votanții prosti o iau în mana! Ești printre ei?

Ochilă spunea...

@Huhu Rezea 9 februarie 2021, 12:39
V-am raspuns pe email.

Ochilă spunea...

Sa imi publicati pe blog raspunsul, inclusiv capturile de ecran.

Leo spunea...

Ochilă , NU UITA că o LEGE BUNĂ nu are nevoie de norme de aplicare , deoarece se aplică prin ea însăși.Numai în mod execpțional o lege trebuie sa aibă norme de aplicare și numai dacă în textul legii se prevede că se vor elabora norme. Dar la noi , cu ȘPARLAMENTUL nostru plin de "universitari" de Coarbia sau Caracal și cu doctorate la Bălţi sau Palilula excepția a devenit regulă.

Huhu Rezea spunea...

Soldele de grad din Anexa VI a l 153/2017 sunt corespunzătoare salariului minim de 1450 lei.
Incepând cu anul 2018 , guvernul trebuia să emită hotârâri de guvern anuale pentru a crește soldele de grad în aceeasi proporție cu creșterea salariului minim. Nu am cunoștință că s-a dat asemenea hotărâri dar nici structurile operative nu s-au prea alertat.
Eu am crezut că pentru activi s-au majorat anual soldele de grad, majorări care nu s-au aplicat și nouă, pensionarilor, din cauza OUG nr. 59/2017.

Iulian Mareș spunea...

M,
Pai nu suntem tradatori, vânduți oe arginti, precum Iuda?
Ca asa ne spune Hala si ne gatalogheaza betivul cu un curs din Bartolomeu?
Ce sa le mai transmit acestor Mihăilescu?
Ca atunci când un ministru al culturii/pnl insulta militarii un camarad din Irak a transmis o scrisoare spunandu-i ca i-ar face o placere deosebita xa bocancul lui, plin de nisipul desertului, sa-i strivească okealrii, purtați pe nas!
Nu au trecut 2 luni și proful a plecat acasă...definitiv și din politica!
Ar fi deplorabil sa crezi inepțiile unor ieftini..., mai ales anticomuniști!

Leo spunea...

Flavius , eu că Găbiță uneori mâncam la masă cu el pe la ora 11 am , la autoservirea de la parterul lui 2574. Ia întreabă-l dacă ai ocazia dacă își mai amintește cum erau în special prăjiturile de acolo , că după masă omorai puricele pe burtă.......

Iulian Mareș spunea...

Sa nu mai vorbim de "profesionistii" ce lansau rakete in tinte inexistente ..., de au speriat o lume cum luptau ei cu 2-300 aeronave inamice... Sa le zicem sârguinciosii antrenați in poligoanele de afara!

Viorel spunea...

Da domnule monteoru, nu numai că am văzut dar am și participat în calitate de Șef depozit echipament Plutonierii de companii (fosta denumire) împreună cu Comandanții de Pl., Cp., B.I., B.Tc., S.U. de Art. la echiparea și instruirea a 5.000 de civili la marele exercițiu de mobilizare executat de U.M. 01247 (R.300 Mc. „Petru Rareș”) Galați în vara anului 1984 (vara echipați în ținută de postav) cu ieșire 5 zile în teren. Șase luni de zile mi-a trebuit ca să găsesc echipamentul militar pentru echiparea celor 5.000 de civili. Ținută cu mărimea 58-60 și peste, centurile nu-i ajungeau (făcea cizmarul din două una / urmând să le scădem din evidență prin raportare mincinoasă că s-au pierdut pe timpul misiunii în raionul de dislocare,), bocanci de la mărimea 44-45 în sus. Luni de zile făcam naveta Galați unitățile din Brăila, Focșani, Râmnicu Sărat pentru a găsi echipamentul necesar. Ofițerii s-au chinuit 6 luni de zile cu pregătirea acestora prin scoatere din producție după ora 15.30 când se termina programul stând până la ora 20-21. Avioane, elicoptere, forțarea Dunării, etc.
În anul 1995 în curtea U.M.1247 a fost înființată U.M. 01552, primul B.I. (experimental din câte știu) tip NATO. Încadrare 100%, dotare 100% (până la ultimul cui), program 24/24 (o viață de chin pentru acel personal), control de la eșaloane, săptămânal (Brăila, Buzău), inclusiv București (Col. și Gl.). Trageri de la prima la ultima ședință cu toate categoriile de armament din dotarea B. Viață de coșmar.

GO spunea...

Alo, tov. monteoru. Ma asteptam ca la aerele pe care le degaji, a fi stiut ca o brigada este superioara ca grad de inzestrare, complexitatea comenzii si executiei, decat fostele R.Mc. Macar prin faptul ca o brigada de VM, de exemplu, a avut si are batalioanele si divizioanele dislocate in ... localitati diferite. In principiu, echivalarea era 1 Cp. VM = 1 B.I, 1 Bg VM = 2 R.Mc. Este elementar de stiut. Nu mai zic de niste chestii de armamente existente la Bg. in plus fata de R. Mc, um ar fi Dn. Ar. 120 mm sau intr-o perioada chiar si de RAA Volhov. Pana si la nivel mic era o diferenta uriasa. O Cp.I. avea 3 plutoane speriate de puscasi. Pe cand o Cp. VM, pe langa cele 3 Pl. de VM similare puscasilor de pifa, avea si Pl. Arm. (adica numai mitraliere si AG-7), iar intr-o perioada Pl. AG-9 si Pl. Ar. 82. Toate la o amarata de companie. Iar la B. VM gaseai si Bt. de Tu. 76 mm, intr-o perioada si Ar. 120 mm. Ba chiar si o Bt. AA dotata de la caz la caz cu ZU-2 si MR-4.

De aceea la VM, anumite functii era mai mari cu o treapta decat de la pifa. B.I. este cotat cu mult sub 1 B.VM, iar 1 R.MC cam la 1/2 si asta cu indulgenta, dintr-o Bg. VM

GO spunea...

@ akord-75. Sa fie! Numai ca CEZAR nu intelege un aspect. Care nu ii convine nici lu' Huhu Rezea, de fapt. Nu conteaza ca sunt 20 sau 26 ani sau 30 sau 35.

Ce nu intelege CEZAR, este ca in conditiile in care soldele au fost egale indierent de arme si specualitati, iar noi am lucrat in grupe sub promisiunea ca vor fi remunerate la pensie, NU poti sa ignori grupele si sa stabilesti acelasi cuantum al pensiei, pt. aceeasi vechime/grad/functie, INDIFERENT DE GRUPE! Pt. ca in acest caz, sunt favorizati odihnitii fara grupa sau cu grupe inferioare de munca.

Dau exemplu. CEZAR, 26 ani efectiv in grupa CN, fiind la Cercul Militar. Eu, 24 ani efectiv in grupa AC, rupandu-mi gatul prin munti sau ca cercetas complet (pt. ca am fost si la cercetare, din aia cu grupuri smechere). Noi avand grade si functii egale.

Pai in cazul asta, daca nu tii cont de grupa, rezulta ca la prosti. Pe mine ma faulteaza cu 4% pt. ca nu am 25 ani efectiv, ci 24. Iar lui CEZAR de la Cercul Militar, ii creste pensia deorece are 25 ani efectiv. Pai si atunci, ce facem, ne pisam pe ele de grupe? Pai nu mai bine, dadeam o spaga sa ma incadrea si eu tot la Cercul Militar?

Eu am vazut ca nici lui Huhu Rezea nu ii convine. Bine! Dar atunci, de ce PLM mai sunt grupe de munca in armata?

Iulian Mareș spunea...

Mos sevraj,
Nu este niciun articol mincinos ci doar agenda ascunsa a unui partid neomarxist...prieten cu Marian "Ceausescu" ca si Orban si KWI!
O să-ți aducă pensia la zi când își vor finaliza agenda, adică la Paștele cailor. Pana atunci scrie numai gogomănie, exact stilul din blogul lui Lăpuș...
Pe orice lege, veke/noua nu are cum sa iti dea mai mult... In rest, dacă ai nelămuriri te poți adresa in scris ministrului sau oricui vrei! Simplu.
...după încă 50 de ani Bg 1 RSA va ieși din stadiul rușinii/Ciorogarla! ..mai ușor cu mii de militari; O Bg. Mc. ce sa mai zică?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile si @Tehnocrat, cred ca, pana una alta, trebuie sa stam calmi pentru ca se lucreaza in mare secret la o noua Lege a Pensiilor militare. In paralel, se trag sfori sa ne bage la oala cu civilii, dar nu vor putea face din cauza ca sunt prea multi sa nu se permita asta, chiar si dintre guvernanti. Atunci o sa vedem, poate, si noua sulda de functie bine definita si fara elemente de ,,compusa,'' cat si soda de grad. Bine nu va fi in contextul pandemiei si grabei, sau poate o va face buna pentru mai mult timp si aderenti electorali.
@ Leonard, am mai discutat candva despre acele mese bune din acea locatie, dar o sa-i zic Gen. Oprea de prajituri. Pe timpul acela inca nu intrasera E-urile pe piata si de aceea au ramas acele gusturi si mirosuri rafinate in papile! Cat despre preturi, mai da pomana curata! Ca si Guvernul, si domnia sa lucreaza la un proiect maret politico-sindical, sa fie o atragere pentru toti cei din aparare, ordine publica si siguranta nationala, si sper ca isi va gasi aderenta necesara in randurile noastre. Eu am mare incredere in Generalul, Gabriel Oprea: Cel care a dat o s-o mai faca, nu ca actualii intrati in parlament, precum Chelaru, care au promis la modul magaresc pe minciuni si promisiuni ingogosate si acum se ascund ca potarnichile., ba chiar macar nu intervin cu declaratii si atitudini pozitive in favoarea noastra! Cine naiba i-a mai vazut dupa alegeri, de parca ar fi morti?! Sa le fie rusine, dar regretul meu este ca ai nostrii inca nu s-au invatat minte de la viata sa priceapa ca daca Oprea le-a dat, acum avea sa lupte in Parlament sa ne ajute, dar cu cei care toata viata au luptat doar pentru ei si gasca intima nu o sa ne vedem fericiti, niciodata!

Iulian Mareș spunea...

Monteoru,
Nu numai ca nu au văzut nu au habar, nu au citit de lanivel Cp si Pl mai nimic..., însă sunt deștepți de mor, cantonandu-sw in zona execuției de la baza si a mirosului obielei soldatești o viata intreaga!
Mai nou aflu zeci de "noutati" despre cea mai puturoasa arma...

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Sunt si azi, numai sa nu audă marele lansator de la AA..un fel de Cezar, numai ca el nu a tras cartușe ci Ra AA in...nimic! 🤣😜🤪

GO spunea...

@ Iulian Mareș. Pe radar, aveau tinte. Asta stiu 100%. Ca tintele erau la misto pt. bruiaj, dintr-o tehnlogie pe care noi nu o stapaneam, e o alta discutie. Stiu sigur, intrucat Dn. AA de la Halchiu, a cerut inclusiv sprijin de la unitatea in care eram eu incadrat. Am asistat la discutia cu comandantul, era prin statie. Radarele indicau tinte aeriene, a precizat comandatul de acolo si numarul - 16/18 cam asa, in conditiile in care era interdictie totala de zbor. Si noaptea. 22/23 decembrie sau 23/24 decembrie.

Iar din cate stiu eu, jurnalele consemneaza astfel de lucruri. Au ajuns vreodata jurnalele in instante? Dar blanchetele radio? Nu! Aici este problema ... Ca si cu sutele si mii de convorbiri interceptate pe UUS prin statiile radio ale armatei, in lb. rusa, franceza, maghiara, germana si engleza. In functie de zona, eu eram in CV si captam doar in ruseste si in maghiara, iar dupa 25 si in franceza. Cred ca stii distanta la UUS, vizibilitate directa, deci comunicau la maxim 10 km de noi, uzual dupa claritate pana in 5 km. Poanta este ca nu stiam niciunul ruseste, cat sa intelegem ce spun. Iar cele in maghiara si franceza, erau seci, nu rezultau date relevante privind locatia si actiunile. La un moment dat se acreditase ideea ca ar fi ... TIR-uri si erau comunicatiile acestora. Numai ca la razia si la filtrele efectuata pe o raza de 15 km in jurul orasului Sf. Gheorghe, nu am dat de niciun TIR. Iar pe statiile radio, se clampanea ruseste, frecventa si maghiara, pe orice freventa roteai butonul.

Mai zic o faza! Dar era in functiune planul de cooperare cu Securitatea. Primul contact pe care l-am avut cu ei. Iar prima lor informare catre armata a fost ca la hotelurile din oras, sunt cazati ... 41 de turisti, majoritatea sovietici, dar nu numai. In conditiile in care tot securistii ne ziceau, ca cel mai mare nr. de turisti straini inregistrati vreodata inainte de Craciun in anii anteriori, era de ... 2. Si ne-au mai informat securistii si altele. In 31 ne-au spus franc ca era lovitura de stat si stiau de ea.

CEZAR spunea...

Hoooolescule,
Ai uitat aviatia supersonica si Halicopterele ...aha si caii..
De cite ori ai stat sub burta ..calului sa-i faci un pansaj...asa ca Maria Tereza..???
PS
In batalionul de la Predeal..am facut cursul ..pentru conducerea luptei in munti!..nivel B...Bg(informativ)..
Toata chestia ..deriva din compartimentarea terenului si ..OBLICATIVITATEA de a duce actiuni..independent de lunga durata !
TOATA STIMA si VESNICA MULTUMIRE ca nu ne-au lasat sa ne manince ursul!!

Iulian Mareș spunea...

Olescu,
Nu trage spuza ca se stinge focul...
Bg este MU, iar R este UM;
Specificitatea si ingreunarea manevrei de forte si mijloace si kuar de foc conduc la disperarea UM/BgVM într-o zona de responsabilitate mai mare data de -masive muntoase, defileu, depresiuni, trecatori...etc.
Si cp I din B/RMc a avut 3 PlI si PlAr. Era diferenta inte RMc, RI si R IMo. Bi/RMc avea CpATc si BtAr 120mm.
Privind rapoartele calitative, da în teren muntos probabil ca au justificare, însă în teren șes...am retineri. Oricum nu am auzit sa se întrebuințeze un asemenea raport calitativ in lucrările de specialitate.
...dacă Cp dispune de MLI problema este si mai cotoioasa, mai ales dacă in afara de tunul cu teava lisa are si lansator ATc pe fiecare masina.
Acum, eu nu dau de-o parte avantajul terenului muntos împădurit, care devine un aliat de nădejde al apărătorului si potrivnic agresorului. Pe col. VM.Suman l-ai cunoscut? Dar pe Boeru?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Iulian, ăia erau piloatele de elitari de pe șăile de măgari, pardon, Mig-uri cu lansatoare de piersici si struguri, care se pare ca au doborat un avion full cu civili la Revolution sa dea Harmatei cu mucii-n castron?! Bre, aeroplanele alea URSS, intretinute la ,,Statia de salvare, aveau la căldarari mare cautare pentru fabricat ligheane si castroane, cu nimic in desconsideratie ca tevile de la irigatie, sau dozele de la beri, bune de fabricat gablonzuri pentru muieri! Ce vremuri glorioase pentru vitejii care stiau sa traga foloase din aghioase, dupa ce descarcau cateva benzi de desene aninate, apoi se laudau la fete cu patos si pe indelete, ca sa le dea pe spate, ca au ucis teroristii cu focuri incrucisate, in picaje intortochiate si vrii cat Varful Homului, ca Agarici in luptele de la ,,Ciotul'' Donului, cand survola cu carlinga incinsa pe sub apele Donului cu tigarea aprinsă!

Huhu Rezea spunea...

Nu așa @Ochilă!
Intervalul 10-50 din Legea 138/199 il translatezi în intervalul 0-25 reglementat de L 153/ 2017, nu în intervalul reglementat de Normele de aplicare.
Mai intâi așezi limitele prevăzute de Norme între limitele reglementate de lege.

Leo spunea...

În penultimul sau antepenultimul număr din OBS. Militar , este explicată clar de un fost șef al aviației ,existența tehnologiei de ținte simulate pt. diversiune generate de securitate. De curând vă spuneam despre planul de colaborare pe rețeaua R dintre DSS și DGIA care la răscoala din 89 a fost pus parțial în aplicare. Mai sus , camaradul G.O. tocmai m-a confirmat.

Ochilă spunea...

@Huhu Rezea

#"Huhu Rezea 9 februarie 2021, 12:39
@Ochilă
Ca să înțelegi ce prostioare spui, pentru că te pricepi la calcule, ia vezi procentul minim de 10% din Ordinul MApN, de aplicare a L 153/2017, este corespunzător căror procente din vechile reglemetri care aveau soldele de comanda cuprinse între 8-12% si 10-50%? Fă demonstrația aci!"

##Huhu Rezea 9 februarie 2021, 16:19
Nu așa @Ochilă!
Intervalul 10-50 din Legea 138/199 il translatezi în intervalul 0-25 reglementat de L 153/ 2017, nu în intervalul reglementat de Normele de aplicare.
Mai intâi așezi limitele prevăzute de Norme între limitele reglementate de lege."

Hotarati-va ce vreti.

Iulian Mareș spunea...

Olescu,
Zeci si sute de tinte dau de gândit, nu?
Exista proceduri tehnice pt a evita înșelarea, însă au rămas blocați...
Si dacă sunt înregistrări ce? DsS si nu numai ei aveau ekipamente de goniomwtrarw, inclusiv pe Au! Găseau sursa...
Primul pas spre îndreptare este recunoașterea greșelilor si lipsurilor!
Tu ai pleca în 30 min, cu o Cp VM/I sa eliberezi un aeroport ocupat de teroriști, iarna, Noaptea, fără sa ai prea multe date si ekipamente adecvate cum a plecat pistolarul Cezar?...el asa a scris...

Ein Stein spunea...

Olescule eu un naivitatea mea credeam ca tocmai asta e rostul pseudonimului.
Care e diferenta intre tine si o colonea croitoreasa? Cinci ani diferenta vechime, daca e si aia. Care este asemanarea intre tine si o colonea croitoreasa? Nici tu nici ea nu va incadrati in vechimea minima in serviciu, de 25 ani din noua lege. Toate legile si modificarile de pana acum s-au invartit in jurul celor ca tine si a croitoreselor si nu am niciun motiv sa cred ca noua lege sa nu fie in acelasi trend.
Eu zic sa o lasi mai moale cu croitoresele, nu sunt lasate ele la greu si pe langa ele te strecori si tu in lege. Be smart.

Skoda 4x4 spunea...

Topicul a fost creat pentru o anumita tema ,observ ca se discuta orice numai ce trebuie..NU.
O seara buna tuturor ,aaa sa nu uit , astazi C.A Pitesti a mai dat o nefavorabila ptr.omm/sosp...RUSINE

Huhu Rezea spunea...

@Ochilă
Ai pornit de la o premiză falsă, cum că L 153 ar prevedea un minim de 10% pentru solda de comandă.
Minimul de 10% din Norme reprezintă 40% din intervalul părevăzut de Legea 153.

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Eu nici nu am contestat asta ci faptul ca experienta, situațiile aeriene anterioare...etc nu trebuia sa-i tragă într-o asemenea cursa...
Cum sa apară sute de tinte din senin într-o zonă? Hai 1-2 farse le inghiti dar sa musti mereu si sa lansezi tot? Înghiți tot, hai sa fim serioși...incepe să-ți placa, nu?

CEZAR spunea...

Aviatia ..da senzatia....!!!

https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fkmkz.ro%2Fde-ras%2Fchelnerita-de-la-apele-romane-si-dat-demisia-si-fost-angajata-pilot-la-tarom%3Ffbclid%3DIwAR1mVFkFFUGeFXs1GxlPmSEGwHHTxoq0z4xBxHq-RnjZfAWkTbW3uOCaxiw&h=AT2RBCgoQtUY6psWGDuRBE8HszuNzMXDdSXJVK4EZOBJTSnsbKptKpUJrnlDvNU8ISKeIXW7qkUkcOECcoq72hZT8wS5m7CSBAAthlvqM8RubNKvyUlG1Dq0Z23GGBau9hUnzLZzsCr2GKrTcZ-U&__tn__=H-R&c[0]=AT0EzxrDC1tvra1Voe0wGL6bm6vvS1FNOH0uK_BauZYSKWLnvPu8jSH1j6OJ4uQbv9qbblpW5Kav7a6wGL1FL71KDYQXsj4ydUoOKfJyRvl7lZ9xk3oDErf7twPikAFyZfvsZ6stBvg91qOyxstEJ-AXcSfBayHh8wyi_vWm_Gjjmn8Um_0GkdblbmuJ57TQnP7bHRXbxPruGxzDEFF4jw

CEZAR spunea...

Eram foarte bine antrenat...dovada ?? I-am eliberat fara a trage un foc....!!

Călugărul spunea...

https://m.youtube.com/watch?v=MJGe2Dujm7s

CEZAR spunea...

Puteau ridica u AWACS..si vedeau tot !
Simplu baaa.....

CEZAR spunea...

NB...
Nu" am plecat de capul meu"!
Am primit ORDIN DE LUPTA de la un comandant de unitate scolit in cele mai inalte Hacademii..din Bucale
Rezon...nu fi magar m-ALE !

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ochilă spunea...

@Huhu Rezea 18:04
Dap, Marea Neagra e albastra.
Ordinul 2415/2018 al min. Just., document public, si Ordinul MS 45/2018 al min. Ap.N (clasificat) nu exista, nu-i asa?

Alex spunea...

Ar fi bine daca cineva are cu adevarat informatii exacte despre o noua lege ptr.noi ,sa ne spuna ce si cum ,dar pe bune.Aceste afirmatii referitoare la laboratoarele secrete in care se face si se drege ,ca ne-o trage si ne-o face ,sunt vorbe goale.Spuneti domne' daca stiti totul cu punct si cu virgula.Ar trebui sa o terminati cu teoria conspiratiei .Multe idei din presupusa lege sunt idei ale unora de pe acest blog ,idei nascute din dorinta de a le-o trage peste nas unora pe care nu prea ii inghit.Ca a auzit ala ca se tine cont doar de ...,dar nu cumva sa credeti ca se mai introduce si ... ,sigur...sigur aia se va scoate ,e.t.c.Fiecare dintre raspandaci adauga sau mai taie sporuri ori vechime ,in functie de ceea ce are dumnealui in b.c.Are 30 de ani ,le-o trage la cei cu 25 ,cei cu 25 la cei cu 20 si tot asa.Daca vreodata se va face ce a in acest sens, m-as mira ca vechimea minima de de serviciu sa nu fie 15 ani ,identic cu cea ceruta de L.263 ptr.civili.Sunt intr-adevar foarte multi militari pensionari care au vechime 25 de ani ,dar din acestia doar 15 ca militar restul fiind din viata civila.
Nu cred ca pensionarii din prezent vor fi afectati de aceasta prevedere.Legea va avea efect asupra viitorilor pensionari.Vad ca bursucul nostru ,Maciuca nu spune nimic referitor la pensii.Ii plac enigmele.Nebunaticul!

Huhu Rezea spunea...

Dar nu am contestat acel ordin. Am spus si câ minimul ordinului se incadreaza în intervalul 0-25 impus de L 153.
10% din intervalul 0-25% este ecchivalent cu 9,6% din intervalul 8-12% și 26% din intervalul 10-50%.

Iulian Mareș spunea...

Ma amuz rau! Si toporul are mai multa logică...
Dacă postez fisa cu funcțiile îndeplinite, te spânzuri betivule? Poti posta ultima functie obținută prin concurs profesional?...

mosmartin16 spunea...

Pentru Huhu si ceilalti camarazi ! O intrebare ! Care este diferenta dintre doua articole din Noul Cod de Procedura Civila, respectiv art.509 alin.(1) punctul 8 ( care se refera la calea extraordinara de atac a revizuirii ) si art.515 ( care se refera la recursul in interesul legii ) ? Iata continutul acestora... Art.509 alin.(1) punctul 8... ,,Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca...exista hotarari definitive potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade diferite, care incalca autoritatea de lucru judecat a primei hotarari,,. Art.515 precizeaza...,,Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii,,. Multam fain !


Huhu Rezea spunea...

Ai dreptate. Sunt puțini cititori care s-au pensionat după 15 09 2017, iar comentatori și mai puțini.
Majoritatea a primit pensii atât de mari că sporul OMM ar fi un mizilic. Vor fi și mai putini interesați de subiect după ce li s-a tocit spiritul combativ cu indemnizația de veteran de modă nouă.
Nu vrei să ne indici si nouă nr. dosarului de la CA Pitești? Este posibil ca după indicățiile formatorilor Institutului National al Magistraturii să se fi contaminat și CA Pitești. Se pare că ICCJ nu a intrat în acel joc.

monteoru spunea...

Viorel@in 1969 eram ofiter in Galati, coleg cu Grosu,Cosma,Antohi.Ulterior am vizitat des regimentul vostru.Am fost la trageri cu voi la Malina.Am cunoscut pe Platica,Chebac,Haret etc
Olescu@eu iti vorbesc de B.VM si Cp.VM si tu ma trimiti la Bg.VM.
Iti fac o recomandare.Nu te mai lauda cu apartenenta la cercetare ca iti prinzi urechile.Exista pe aici of.superiori care au experienta in cercetare cat ai tu vechime efectiva in armata.
Baga la cap ce ti-a spus Mares in 09.02 ora 16.14 si scoate-ti palaria in fata lui pentru ca iti da lectii gratuit.
Mares@e o mare neclaritate dece eroicii nostri colegi din arma AA au "neutralizat" tinte aeriene?In dec.1989 prin TO am incercat sa vorbesc cu un cdt Bg.AA/A si mi-a spus ca sa-l las ca e atacat terestru si aerian.Luni la vaccinare ma intalnesc cu un fost sef Ap.AA/A si o sa-l calc pe bataturi.

Periamu lucica spunea...

Nu vedeti ca își bat joc?

Iulian Mareș spunea...

Sunt zvonuri rezultate din câteva proiecte elaborate de colective independente...
Nu s-a făcut o analiza privind cursul de acțiune cel mai bun sau cel mai nefavorabil...
Asa ca cem mai potrivit este cuvântul Rezervat.
Un lucru este bine stiut: cei care au ani peste limita necesara și suficientă stabilita (20/25 de ani) vor câștiga un procent pt fiecare an peste; cei care au sub, dar nu mai puțin de 15/10 vor fi depunctați!
Procentul peste sau sub va fi unul incurajator/ descurajator! Studiile la zi vor constitui vekime.
Cine pierde? Greu de spus acum...căci ca mai tot timpul vor fi și perdanți!

Viorel spunea...

Î.C.C.J. n-a dezlegat sporul O.M.M./S.O.S.P. pentru că nu au știut altfel nu ar fi pus acel semn de întrebare.
Întrebarea se pune plecând tot de la semnul întrebării, 60% dintre pensionarii ce comentează pe acest blog / topic vor reuși să deslușească (,) care este diferența dintre un Regiment, Brigadă, Divizion, U.M., U.T.C., P.C.R. sau cum se mai numeau aceste structuri înainte de 1989 și puțini ani după ? Ce mai contează decizia Î.C.C.J., situația pensiilor militare, înghețarea / dezghețarea lor în funție de vreme / temperatură. Nu, principalul este diferența dintre gradele și funcțiile avute, nivelul structurilor din care au făcut parte înainte și după, cât de mare și tare a fost X comparativ cu Y. Adică totul la voia întâmplării iar după noi, POTOPUL.


stef.john spunea...

Diferenta este data de autoritatea lucrului judecat care implica tripla identitate de parti, obiect, cauza.
La r.i.l. este obligatoriu sa existe practica neunitara (unii ii spun divergenta) la instante diferite. Decizii definitive, adica spete identice - pana la lacrima spun eu - solutionate definitiv in mod diferit.
Ex. in cateva dosare (putine, e drept) C.A.Pitesti a admis ca OMM se adauga pensiei, in vreme ce toate celelalte curti de apel resping cererile de acest tip.
Ei bine, da ! Intr-o atare situatie poate fi declansata procedura in vedere pronuntarii unui recurs in interesul legii.
Revizuirea ma priveste doar pe mine, actiunile mele, dosarele si deciziile mele definitive care pot fi (greu de crezut in prezent datorita verificarilor in sistemul ECRIS) ... diferite.
R.I.L.-ul nu mai poate modifica deciziile definitive, deja pronuntate, dar devine obligatoriu pentru instante de la publicarea decizie pronuntata de catre ICCJ.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Alex, Maciucă e nebunatic rau de tot cu poponeața aia rozalie, pe post de față bonoma si buzisoarele rozacee frematand de iubiri ascunse... Rasul acela, de proasta in târg, completeaza un facies multumit, ca dupa un râgâit dupa o masă de pomină din pomana prezidentului, dar si o bășină trasă in surdină sa cada lustra de pe tavan de la izul de halenă de cal! E genul de homo care cloceste oua deja clocite, insa baga ciocul in ele sa iasa duhoarea de starv infectios, doar cand tot efectivul este adunat sa amusineze, apoi sa cada pe jos secerati ca de ciumă! E atat de habarnist si paralel in tot ce face incat nici el nu stie macar o farama din ce se intampla in șatra lui de clocari, fiind nebunul de pe tabla de sah al sasului, cand va fi sacrificat o data cu Colacu si alti tradatori prin aruncarea directa in lada de gunoi a Istorie!
DECI: E doar o fițuică ocazionala, fara coloana verticala, fara onoare si demnitate, impins mereu de la spate sa mai dea inca o Maciuca in caruta cu oalele sparte, insa dintr-o semnatura, dupa ce mai intai si-a bagat gegetul tusat in gură... E bun de ucis emotional rezervistii militari, ieri vulturi azi canari, intrucat i s-a asigurat imunitatea printre demnitarii criminali, insa mie ceva imi spune cu nume si prenume ca nu-i decat o mare vulă caruia ii curg balele din gură, cand vede lei si euroi, furati de la noi si bagati ca strechea cand infunda urechea la el in teșcherea, netinand cont ca ii pot fi de mare belea!!

Calinmihaib12 spunea...

DOMNILOR:1..nu vă tot "certați"(= tachinatiți),.instigați de troli (adevărații "mercenari"!) în slujba celor care se simt vizați de..chestiunile de fond: pensiile militare..! dezbătute aici..!
2..în altă ordine de idei dar oarecum legat de contrazicerile dintre participanți,o DIVIZIE-I: totuși,..avea 3 R.Mc.-I. +..alte S.U.-D.+..! iar efectivele..erau peste 20.000 de personal..!
..prin anii '92 ,fiind într-o aplicație cu trageri "tunare" de artilerie,la o stație de radio a structurii care efectua trageri pe dealurile alea de la Cincu, eu,fiind în apropierea stației respective,se auzea de la distan ță, ca la un aparat de radio "comercial",cu volumul dat"tare" o convorbire: ba în limba rusă, ba în arabă(orientală ?)= pe "frecvența de lucru" stabilită pt.misiunea noastră..!!?
Iar în tinerețea mea, ca militar în termen..prin anii '73,,fiind "transmisionist" într-o UM.de artilerie, la stația de radio "R.109",în căști,în benzile UUS
..se recepționau o grămadă de
"posturi" de radio..care ALTFEL erau recepționate în benzile US,
cu o claritate..aproape HiFi "mono"..!,pe dealurile TRANSILVANIEI..!

ovidiuzid spunea...

Domnule Huhu Rezea ce mai poti comenta cand vezi ce justitie avem in tara. Adica pe aceeasi legislatie unii se pronunta intr-un fel, alții in alt fel iar ICCJ spune ca nu e treaba ei sa se pronunte cum este corect. Exista posibilitatea ca si la aceeasi CA un complet sa dea o varianta si altul alta.
Eu si alti cativa colegi am mai incercat o varianta privind declararea ca neconstitutionala OG 59. Speram sa avem succes.
Asa ca in privinta comentariilor nu este chiar un mizilic OMM cum spuneti dumneavoastra.
Orice leuț care il iei este bun pentru ca îl iei nu îl dai.
Și un rezervor de carburant daca este este foarte bun

Leo spunea...

Viorele , ÎCCJ a respins ca inadmisibil.
Inadmisibil, în limbaj liber însemană că NU POȚI SĂ CERI AȘA CEVA deoarece nu poate fi încadrat în normă.

Leon spunea...

Ministrul MAI, Lucian BODE: "...Pentru ca 76% din buget se duce catre doua componente: cheltuielile de personal, respectiv pensii. Avem aproape 129.000 de angajati in plata si peste 87.000 de pensionari."(ziare.com)..!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Monteoru, acele nume de la Galati nu erau din Regimentul Mecanizat de langa Fabrica de Mobila Navala? Ceva imi starneste amintiri, dar prea mult timp a trecut si mi se invalmasesc in memorie foarte multe nume, care imi suna in uerechi... ne stiam toti cei din RFG, adica Ramnicu Sarat, Focsani Galati, trezindu-ne reuniti la Malina, Babadag, Rotunda, fortarea Dunarii, in Balta Brailei, cursuri de specializare sau in alte ocazii...

Calinmihaib12 spunea...

Mosmartin: nu știu= ACUM care e diferența dintre cele 2 căi de atac extraordinare,nu am analizat textul..( dar teoretic TREBUIE SĂ EXISTE!= pt.că ALTFEL ..nu se justifică prezența lor ACOLO..!),dar dacă..pui întrebarea ca să sugerezi..că de fapt,n-ar fi nici o diferență..,
nu m-ar surprinde..,pt.că se vorbea prin presă, acum câțiva ani: cum că aceste Coduri..au o grămadă de articole declarate neconstituționale dar fără ca cei în drept să remedieze "situația"= textele..!și deci ele ar.."funcționa"..așa: "necorectate"= permițând.. ABUZURILE..INSTANȚELOR..!

Iulian Mareș spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Eu nu cred ca 15-20% din pensie este un mizilic. Mai repede sunt necunoscători ai drepturilor

monteoru spunea...

Olescu@ roaga-l pe Mares sa-ti tina o prelegere despre o Cp.I dotata cu TAB ca el are memoria mai proaspata.

M spunea...

@HALA

Ia spune tu care a fost "carnagiul comis de jandarmi om ianuarie 2014"?

Știi ce e aia "carnagiu" băi analfabetule! Despre ce mama dracului vorbești? Le-a schimbat ADN-ul? 😁
Când faci acuzații fi gata să le susții!

Carnagiu e în capul tău sec!

Viorel spunea...

Domnule monteoru, pe domnii Grosu, Cosma, Antohi nu i-am mai prins în unitate când am ajuns în 1983 (sau poate nu-mi mai amintesc), Comandant fiind Mr. APOSTOL Vasile, i-am prins și pe domnii PLĂTICĂ Ilie-Vidovici (viitor senator după revoluție) și pe fostul Cdt. CHEBAC Dumitru.

Calinmihaib12 spunea...

VIOREL:cred că te înșeli: "băieții".. nu sunt cu TOȚII.. "proști"..!;
..nu vor să "dezlege" misterul pt. că ar trebui revizuite TOATE HOTĂRÂRILE diferite din țară: pronunțate în spețe asemănătoare ..,ȘI EI..nu vor ASTA.!, adică ar trebui să facă CEEA ce e UNA ..din ADEVĂRATELE MISIUNI..ale ICCJ: să UNIFICE JURISPRUDENȚA: adică în procesele cu același OBIECT al dosarului,INSTANȚE DIFERITE: să pronunțe HOTĂRÂRI IDENTICE.!, și nu DIFERITE, ca în prezentul..: BOLȘEVIC..!

M spunea...

@Iulian Mareș

Ciucă a trecut o legea pentru el!
Să fie sănătos!

Copilul care își așteaptă tatăl care nu mai vine ci zace într-un șanț cu 3 găuri de glonț în piept nu e interesat de cum l-a chemat pe ăla care a apăsat pe trăgaci.

Huhu Rezea spunea...

Da, spre mirarea mea CA Pitești a admis astăzi Apelul CPS a MAI si a schimbat total sentints Tribunalului care obligase Casa sa adauge sporul OMM la cuantumul calculat potrivit art, 60,
Dosar 3731/109/2019

calin spunea...

Eu zic sa ne mai improspatam memoria ca sa nu vorbim in dodii. Episodul de razboi electronic nu a fost o joaca prin care am aruncat la gunoi 70 de rachete si zeci de mii de proiectile aa. Poate incercati sa trageti o concluzie de ce au fost taraganate dosarele evenimentelor din 89, treburile tehnice fiind o nebuloasa pentru f.f.multi civili...din pacate si militari sau fosti. Va recomand:
https://www.rumaniamilitary.ro/razboiul-radio-electronic-din-1989-1
si
http://presamil.ro/decembrie-1989-vazut-de-generalul-colonel-mircea-mocanu-comandant-al-comandamentului-apararii-antiaeriene-teritoriului-anii-1975-1990/

Alex spunea...

Dupa o asemenea descriere,Maciuca ar trebui sa-si puna capat zilelor.Trebuie mentionat permanent ca este la master in specialitatea pupincurism.
I se potriveste ca o manusa.Abia terminase cursul cu tema " Cum sa ne prefacem pres" ,unde proba practica a trecut-o cu brio.S-au sters astia din guvern pe el ...
Asta da militar! .

Alex spunea...

Lucian Bode a spus ca ptr.invesitii va folosi fonduri europene in valoare de cca.400 de milioane de euro.

Iulian Mareș spunea...

Eu nu contest inducerea pe monitoarele radioloctoarelor analogice a sute de tinte false...Totusi, prin logica, experienta, Cc de nivel Operativ si Strategic nu te prinzi ca nu aveau cum sa între atâtea elicoptere? Ca erau puzderie de Cp, B de DLC? Pe altitudini...intrau sute de El în camioane in lunile anterioare? Eu pot înțelege multe, inclusiv ca trupele de uscat, Cp, Pl au tras pe simulatoare, însă ei nu au stații de Cc prin RdLC la sol și nici camere IR. Si mai ales nu s-au bătut cu pumnul în piept ca cea mai puturoasa arma!
Acum suntem o tara și armata de flanc NATO, însă atunci eram o tara din adâncimea Tratatului, ceea ce conceptual spune multe! Oare cei care au activat pana în 89 au vreo vina? Măcar, câți
știu ce rol aveam noi în Tratat?

Iulian Mareș spunea...

M,
Nu cred ca asa a gândit Ciuca ci presiunea a venit de afara pt că camarazii noștri activi au prieteni ofițeri NATO în cele mai înalte poziții.
Dacă întrebai un veteran din WW2 cati nemți sau rusi a ucis iti spunea: am tras, nu știu câți...
In stuatii grele, de angajare cu foc, militarii noștri au rămas în viata! Si dacă cineva crede xa talibanii erau un fel de țărani cu arme de vânătoare...se înșală!
Sa-ti spun cam cum suna o concluzie laconic despre militarul roman: Diciplinat, coechipier, nu refuza lupta si angajează contactul, cu hotărâre si curaj, kiar si in cele mai defavorabile situații!
*Maine-poimaine câțiva betivi si primitivi vor acuza ca Armata României fost Invadatoare in Somalia, Bosnia,Albania, Irak, Tarile Baltice, Afganistan!
Nu ți se pare ca dam prea multa importanta unor retardați care de 22-23 de ani nu ai citit decat articole de blog și ziare "independente" si scuipa doar venin?
Pai ce, si aici este un Dogioiu?

Viorel spunea...

Domnule Călinmihaib, părerea mea este că „parte dintre ei ori sunt sunt proști, ori sunt nepregătiți, ori rău intenționați, ori corupți / presupun, nu acuz” altfel nu se explică (,) cum în procent de 75% din dosarele sau sesizările în civil, penal sau contencios pe Recurs în interesul legii cât și Dezlegarea unor chestiuni de drept primes ca Hotărâre: INADMISIBIL. Păi domnilor judecători, puneți domnilor și pe acest subiect verdictul INADMISIBIL și nu semnul întrebării. În momentul în care nu îți asumi responsabilitatea când ți se înaintează un Dosar sau Sesizare pentru ce mai ești numit în funcție și primești ditamai salariul, doar ca să pui semnul întrebării ? Hotărârea pe această speță este o bătaie de joc la adresa colegilor judecători din Tribunalele și Curțile de Apel din țară care nu vor ști ce Decizie să ia (noi o știm-inadmisibil pentru că nu au ce face). Atitudine de lași și chipurile se mai numesc judecători. Am mai specificat. Să citească domnii judecători Deciziile 16/2015 și 5/2018 și să vadă cum se contrazic.

Iulian Mareș spunea...

Ca sa scape de prelegere, Cezar si-a vandut TAB-ul..
Ca sa vedem eficacitatea facem următoarele calcule la o CpI cu ce are în responsabilitate un front de 1-2 km.
Calculam muniția tuturor militarilor (UF), gurilor de foc/Tab si X 1/2, cam cât se consuma în barajul general, apoi rezultatul il împărțim la 1000/2000m liniari de front! Luând în calcul ca cei 400 m pot fi strabatuti in 25/30 min vom putea calcula nr gloanțelor pe m liniar de front si minut.
Dacă nu ma înșel rezulta 7-14 gloante/m liniar si min. CpI are la 170-180 mil, inclusiv grupa deservirw si ekipa brancardieri.
Poate am omis ceva, asa ca numa Cezar ma poate corecta...

Iulian Mareș spunea...

Eu credeam ca sunt rezolvitori de probleme din GM! Cand zburat cu El tot un of de RaAA te conducea si/sau coordona?

^*La Bobocu tot asa era?

GO spunea...

@monteroru. Pai ai uitat si de la ce a inceput! De la niste faimoase pt. tine R. Mc. unde musai dupa zicerile tale, trebuia sa planifice niste colonei diverse chestii etc. Si eu tocmai am aratat cu aceleasi chestii se planifica in 2021 de un ... maior. Si culmea la un esalon de 2 ori mai complicat decat poezia aia de R.Mc. Si asa am adus in discutie Bg.VM, pt. ca maiorul era la Bg. VM.

mosmartin16 spunea...

Huhu, ma gandesc sa concep un material pe care doresc a-l trimite Avocatului Poporului, deoarece acesta este in masura si are si indatorirea - conform art. 514 din Noul Cod de Procedura Civila - sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte, prin recurs in interesul legii - asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti, aici referindu-ma la OMM !! Mai mult, imi propun ca acest material sa il inaintez si celorlalte entitati specificate in art.514 susmentionat ! Ulterior redactarii si trimiterii materialului, imi propun sa-l trimit si aici !! Ce zici ? Respect !!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Azi, gen. Balaceanu cu o delegatie de la AORR, care are 500 membrii, au fost primiti in mare taina la ministrul, Ciucă... pentru ce si de ce pe furis, ca talharii? Ca se lucreaza la o noua Lege a pensiilor militare si trebuiau experti din partea tradatorilor cu pensiile uriase? De ce nu si Dogaru cu SCMD cu numerosi membrii, sau LADPM cu 2000 membrii, cu delegatiile sale sindicale cu Gropan, Gachi, Gligor si altii care, indiferent de ce am spune, trag de coarnele plugului sindical de cativa ani, cot la cot cu Dogaru sa se iasa la lumina cumva?! Hmmm... O sa aflam si adevarul, pana la urma!

GO spunea...

Cei de la Halchiu, au cerut ... cum ii spunea ca am uitat, dupa planul de interventie intre unitati, sprijin la B.22 VM din Sf. Gheorghe. Interventie terestra, intrucat aveau temerea ca vor fi atacati terestru. Si atunci ne-au explicat prin statie ca au tinte aeriene pe radar, au bagat si 2 Volhov. Iar unitatea mea a trimis interventia cu chiu cu vai. Cu chiu cu vai ca era deja alarma de lupta, noi aveam propriul dispozitiv iar o alta unitate ne cerea sprijin.

Voi aveati poate cautare automata in frecventa. Noi, interceptam la ... butoane, poate cu exceptia statiei-releu. Eu am spus ce interceptam pe propriile statii de uz curent, R-105 si R-1070. Parca si pe UGAR 2.

raul spunea...

Mai Saratule Monteorisc,mai modest ,ca pasesti de multe ori pe pajisti mai cu ghimpi,desi dai lectii la altii ,mai ales ca in Rosu si Negru de Stendhal,Mares si Serban,akord!Pax vobiscum!Ne facem naibii de cafeaua lui COrnelius!

GO spunea...

L-am citit si pe Mares! Teoretic stie ceva, dar pe teren este cam poet. Ca si tine.

Huhu Rezea spunea...

@martin
Explicațiile lui @stef sunt corecte.
Revizuirea din 509 privețe aceeași cauză în care s-au dat mai multe hotărâri definitive contradisctorii . Poate fi cerută numai de părți.

Procurorul general, colegiile de conducere ale ICCJ și ale Curților de Apel precum și Avocatul Poporului au indatorirea, nu numai disponibilitate, să declare Recurs in Interesul Legii când se constată că instanțele au soluționat diferit aceeași problemă de drept.

GO spunea...

@Iulian Mareș. Ai ratat esenta. Monteoru explica de ce era important sa fie 'jde mii de colonei la un prapadit de R.Mc. Si eu tocmai am demonstrat cum in 2021, un maior de la o unitate de rang superior, respectiv de la Bg. VM, face ce faceau 'jde miile de colonei la R.Mc. In rest, te-as ruga sa nu ma persiflezi. Stiu si eu ca Bg. VM este MU, si la R.Mc doar U. Dar mai bine explica-i lui Monteoru.

PS: Am observat ca iti dai ceva aere de cunoacator. Dar numai cand vine vorba de lucruri generale. Detalii despre armamente si misiuni concrete, nu prea ai. Ce faceai? Erai observator sau cum?

GO spunea...

@monteoru. Ia da-mi tu exemple de acei of. superiori care au experienta in cercetare, incat sa imi prind eu urechile. Nu de alta, dar poate ne-am intalnit cu ocazia rebeliunii maghiare de la Tg. Mures din 1990. Daca au fost cercetasi.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Raul: Hauuuuuu, nimic n-am sa beauuuu! La cafeneaua mea nimic nu se bea: se fac lupte greco-catolice cu intelesuri politice de rupt planetare la pensiile meletare, sau se halesc gratare de la usile apartamentelor incarcate cu mirosurile angăriilor!

Calinmihaib12 spunea...

l3:..nu ești prea clar: cum adică "s-a remediat"..?, dar din ce scrii,rezultă că pensiile au rămas "aceleași",adică o pensie netă egală cu solda netă,la care s-a calculat OMM: stabilită după 15.09.2017,și o pensie stabilită înainte de 15.09.2017, calculată cu legea 223..având art.60, alin.1, lit.a, din solda brută, cu % de calcul= max.85 %,(+/- P.SUPL.) = P.SERV, la care s-a calculat OMM-ul devenind PENSIE MILIT. de STAT: care a fost apoi IMPOZITATĂ cu 10 % (după deduce rea a 2.000 lei..!).
..deci:"remedierea" situației cu cele 2 categorii (virtuale sau nu..!) de pensionari militari,ar însemna, practic: mărirea "ecartului" între cuantumurile celor 2 tipuri de pensii,adică o discriminare și mai accentuată între cele 2 "generații" de pensionari .!(de la stânga și de la dreapta datei reper de: 15.09.2017..!
..a 2-a cale de "remediere"(ptiu , drakula..!) a situației:ar fi "taxarea" cu 41,5 % a BAZEI de CALCUL utilizată în recalcularea /actualizarea pensiilor stabilite înaintea datei reper: de 15.09.2017..!= ceea ce duce, tot așa=la mărirea discriminării între cele 2 generații de pensionari..!

GO spunea...

Nu comentez despre acuzatiile aduse armatei la revolutie. Pe care le consider imbecile. Nu am cum sa comentez, cat timp eu fac parte dintre salvatorii sotiei si a celor 3 copii ai maiorului de mai jos. Pt. el nu am mai apucat sa facem nimic. Si nici pt. celelate 6 cadre militare din MAI linsate in mod bestial de "revolutionari" in zona in care activam atunci. Asta a fost tot parte din revolutie, sa stii!

https://www.curentul.info/actualitate/in-memoriam-agache-aurel-colonel-post-mortem/



GO spunea...

@CEZAR. Esti atat de idiot, incat ma abtin. Poate sesizezi ca la faza cu TM, eu nu doar ca nu te acuz, ci sunt de partea ta.

Viorel spunea...

Domnule Leonard, înlocuind cuvântul INADMISIBIL (nu poate fi admis / interzis de lege) cu NECONSTITUȚIONAL (în afara constituției / legii) referitor la Hotărârea C.C.R. privind eliminarea PENSIILOR SPECIALE (ATENȚIE, NU PENSIILE MILITARE DE STAT) sau taxarea pensiilor speciale cu până la 85%, vă mențineți afirmația ?

GO spunea...

@Iulian Mareș. Da, zeci si sute de tinte aeriente dau de gandit. Dar ce te faci cu ordinele de la ...esaloane? Ca de exemplu, imi aduc aminte clar cum cercetarea Cdm.Bg.2 VM, transmitea prin radio B22 VM, ca dinspre BV spre Sf. Gheorghe, se indreapta o coloana de blindate ..iraniene. Mie mi-a placut mereu geografia si am ramas cam blocat ... cum PLM au ajuns iranienii si cu blindate, in Romania. Blocat tot, etc. baluba ...blindate... logic. Si ca sa fie faza coapta pana la capat, in satul imediat dinspre Sf. Gheorghe spre Bv. = Chichis, a inceput rapaiala de automate, de 14.5 mm in toata regula si vaiete si urlete. Se auzea si "Doamne, doamen" "Istenem, istenem" in ungureste. Adica ... sosisrea cu adevarat iranienii.

Numai ca nu mai inaintau spre noi, unde totul era blocat cu AG 9 si Tu. 76. Apoi tacere mormantala si dupa 2-3 ore de expectativa, ne-au raportat cercetasii trimisi in sat ca ... nu e nimic acolo. Te duce mintea ce se intamplase? Normal ca pusesera benzi inregistrate si difuzoare, sa credem ca satul este cu adevarat invadat.

PS: Si acum! Cum de ajuns la noi informatia falsa? Ca asta era clar transmisa prin cercetarea de la Bucuresti, via BV! Si poate observi sincronizarea intre o informatie falsa si simularea prin inregistrari transmise audio, a unui atac in sat. Aici e problema? Cine, cum?

GO spunea...

@ calin. Asa a fost. Si am constatat cu totii, ca la maretele audieri pe tema revolutiei, procuratura a eschivat cu desavarsire dovezile indubitabile furnizate de radiolatie, RAA si de transmisiuni. De ce? Eschivarea a fost si este premeditata. Pt. ca astfel de probe demonstreaza clar, nu doar existenta unei lovituri de stat. Ci si implicarea externa. Si nu doar a rusilor cum se acrediteaza ideea. Ci si unor natiuni vestice, prietene mari azi, unele chair parteneri strategici. De asta nu au fost admise probele tehnice.

Viorel spunea...

M.Ap.N. a solicitat ca în Proiectul de buget pe anul 2021 să-i fie alocate ministerului 22 miliarde lei adică 2% din P.I.B.
M.A.I. a solicitat ca în Proiectul de buget pe anul 2021 să-i fie alocate ministerului 21 miliarde lei.
La rectigicarea bugetară din noiembrie 2020 M.Ap.N. a donat 2 miliarde lei (achiziții, salarii, pensii / nu mai caut sumele pe articole bugetare) la bugetul de stat (printre care M.A.I. și S.T.S. / salarii, pensii, alegeri) și la fondul de rezervă al primului ministru.

y spunea...

Păi cine poate „răspunde” mai bine la ordine, decât unii rezerviști care au fost și de curând avansați la grade de generali? Și care și până acum au fost loiali necondiționat stăpânilor din sistem?
https://ancmrr.ro/comunicat-ancmrr-din-15-01-2021/
„Am sperat ca demersurile privind eliminarea inechităților din sistemul pensiilor militare de stat, desfășurate în ritm alert la sfârșitul anului 2019, se vor finaliza in cursul anului 2020. Am mizat pe colaborarea, dezinteresată, cu MApN și slujirea interesului comun al conducerilor structurilor asociative din SNAOPSN. Se cunoaște contextul politic în care am desfășurat toate aceste demersuri, despre care v-am informat de fiecare dată, cât si principiu declarat si de care nu m-am dezis „suntem de acord cu demersurile celui/celor care au câștig de cauză și le sprijinim”.”
P.S. Cuvântul ăla „dezinteresată” merită toată lauda și slava!

Viorel spunea...

Domnule Cornelius Flavius Ifrim (ca o glumă), faceți o petiție la domnul Gl. Oprea. Păi se poate așa ceva, să ne lucreze pe la spate. La relațiile dumneavoastră de prietenie și ale dânsului ca fost ministru al Ap. și M.A.I. este imposibil să nu afle ce pun la cale acea tagmă de jefuitori.

y spunea...

Și materia primă de unde o procură?

y spunea...

Deci apărarea ... ăăă ... țării (am vrut să zic patrie, dar sună a expresie comunistă și este cîh) este lăsată pe umerii a 65.000 de militari (fără rezerviști că sunt ne-veterani și nu mai contează), iar organul de „forță” internă pentru controlul populației este dublu. Și în curând li se vor adăuga și cei de la poliția militară.
Poate ar trebui inversate rolurile, pentru că oricum, nu cred că forțele armate mai pot să-și îndeplinească misiunea de bază și anume, cea de apărare a țării. Sau am rămas eu în urmă.

y spunea...

@ Viorel
Atât de mult să fi costat imunitatea parlamentară? Sau depinde de cât de greu atârnă faptele? Eu nu o să pot crede așa ceva!

Burebista spunea...

Deja ieri pe 9 februarie o curte de apel a admis apelul cps și al comisiei de contestații, au schimbat sentința de la fond în totalitate și au respins acțiunea reclamamtului... Cred ca la fond câștigase sporul pentru Omm la pensia netă în plată...

http://portal.just.ro/46/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10900000000145769&id_inst=46

Burebista spunea...

Asta era decizia de la fond favorabilă pensionarului... Câștigase sporul pentru Omm în afara pensiei plafonate...
http://portal.just.ro/109/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10900000000145769&id_inst=109

La apel instanta a anulat aceasta hotărâre după decizia de ieri a ICCJ...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Am facut niste jumari care, avand si carne multa, au iesit cam tari, Ani sfatuindu-ma sa le dau lui Neagra (a se pronunta cu R a la Ceausescu), pisica bagaboanta din spatele blocului, pe care o hranesc aruncandu-i zilnic papa bun, ramas de la mese... La chemarea mea, s-a prezentat in pas alergator de sub masina popii din vecini, bucuroasa nevoie mare! Dar, dupa ce a gustat putin, s-a uitat furioasa la mine, scuipandu-si un canin rupt intr-o jumara, si a mieunat omeneste: ,,Miau, miau, miau unde-i branza sa mi-o iau?'' Dupa care, unduindu-si popoul, la modul si in stilul lasciv al patronului de clocari, Maciucă, ca atunci dupa ce a declarat cu minciunele ca in mandatul sau de arestare nu va scadea nici o pensie militara, s-a facut nevazuta in pacla noptii... Ce pisica selectiva, bre, de parca ar fi un General cu pensie cat o avere! Dar n-ar putea ea sa-mi roada mie cupoanele de pensie militară, decat branza din soia de la Alimentară, ca-s fragezite de clocarime si mai ales ca nu au pic de grasime sa faca colesteroale sau purjeuri rectale?!

Iulian Mareș spunea...

G.Olescu,
Departe de mine sa iti aduc un afront, ci am simtit nevoia unor clarificari si aprecieri de natura teoretica privind locul si rolul armei VM in sistem integrat!
In rest:
-La R.Mc./R.I./R.I.Mo. era o singura functie de colonel-comandantul, nu mai multi;
-Acum te rog sa ma ierti ca nu scriu asa de mult despre armamente, nu stiu ce as putea scrie insa, ca poze nu pot posta si poate am mai uitat de cand am dat examen si la teorie am avut un subiect despre armament;
-spre stupefactia multora sa stiti ca foarte multi ofiteri si sof de logistica sunt veterani ai TOpEx ca NSE (National Support Element/Elementul Național de Sprijin)

https://www.facebook.com/mapn.ro/posts/1636117799860797/

-functii de observator in TOpEx nu sunt, insa la planificare, condure si sprijin operatii sunt destule, amatori mai putin.

*PS-doar daca erai atent...la momentul respectiv, kiar l-am apreciat pe dl. mr. de Ge, daca nu ma insel! Insa cunoscand destule despre complexitatea armei Ge si multitudinea de specilizari nu pot ramane cu gura cascata, intrucat eu am avut in subordine structura de Ge si nu Cdt unui B.Ge pe mine!
Colegul meu de clasa din scoala a fost nr 2 la scoala de aplicatie VM de la Predeal, iar colegul de camera din AISM seful operatiilor la B.21 VM

Iulian Mareș spunea...

Olescu,
cine poate asculta lazi cu benzi magnetice cu inregistrari? In cat timp? Interventia externa este evidenta, atat timp cat Planul Nistru se actualiza constant! O actualizare ar fi si sprijinul acordat prin interventia conjucata si a altor forte! exemplu dat de tine cu blindatele iraniene si intrebarile pe care vi le-ati pus (de unde atatea blindate iraniene, cum si cand au intrat si unde au fost ascunse) sunt foarte corecte si pot constitui un mod de actiune la care altii nu au aderat.

Iulian Mareș spunea...

Mda, inteleg...numai ca personajul a făcut dreptul la Biotera... :))
Alta întrebare? Tătaru, Cavaleru, Tabarcea...
Tarom nu o fi profitabila, dar este nationala, betivule si nu trebuie vândută. Ai cap sau troaca, alcoolicule?
Te rog sa repeti cum conduceai tu aviația in zbor, cum atacai țintele infractoare/inamice.. ca nici pana acum nu am înțeles de unde apăreau aeronave inamice prin ROU..ca dacă încerci faza cu aeronave infractoare la regimul de zbor...Vai de tine. Erai in stare sa dobori cursa de linie ca aia in Ucraina.

Totuși, ca orice betiv serios, dacă postez foto-copia fisei cu locurile de munca si functii/garnizoane promiți că te spânzuri in direct si noi ne uitam pe Facebook? Promiti Kordakul lumii? Hai, fa un gest curajos...căci acuzele sunt de de rasul-plansul!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
ramai inca la 90% incredere?

Iulian Mareș spunea...

Olescu,
dar astea sunt statii radio cu o bataie maxima de 5-10 si 30-40 Km, cu antena catarg, parca?
cereri puteau fi f multe...important este ca o interventie cu forte si foc in dispozitivul unei alte unitati dintr-o alta CFA este lucru dracului si numai intamplarea face sa nu fie victime ....

Iulian Mareș spunea...

Omule, tu habar nu ai ce scrii....esti putin bolnav si nu-ti dai seama!
Incerci sa creezi ilaritate dupa modelul bolsevicȘ eu am spus ca am fost secretar UTC la o Cp., aproape 2 ani, pana a venit unul din promotie si am pasat sarcina! Insa ofiter UTC-ist la 27 de ani, ca tine, probeaza multe! serios si cei mai in varsta stiu bine ce spun!
Daca tu faceai aprecieri asupra pregatirii profesionale pentru grade si functii mai mari decat a ta, atunci cel care te-a pus era mai idiot decat tine! Clar!
Eu cu ”Aprob” si stampila de CDT. semnam de la 35 de ani, tu nicodata!
Eu pot dovedi cu note de examene serioase nu de cursuri absolvite de toti din promotie...:))
Mi se pare ca esti total in urma (50 de ani nu 23 de cand mananci pensie) sa spui de secretare cu mini, amante si alte prostii; cred ca boala ta este rapid degenerativa si fara leac!
Este onorant cand cineva semneaza la Intocmit iar un general 2-3* sau ministru kiar, semneaza cu APROB! Pentru asta trebuie sa ai minte si scoala, recunosc!
*Pe timpul meu, toti generalii, pe care voi îi cam sifonati, isi intocmeau singuri materialele pe care le prezentau pe laptop, nu exista sa le fie intocmit de altii! Si am vazut mai multi decat ai vazut tu maiori...atat din FT, si de Av si de MM.

l3 spunea...

Din pvd CPS, la recomandarea nu știu cui, impozitarea acum se face la brut cu tot cu OMM. Drepturile cuvenite sunt aceleași. OMM este inclus in acestea.

monteoru spunea...

Olescule@lauda-ma gura ca pentru asta iti dau mancare ti se potriveste ca o manusa.
Akord@tragerea in aer in tinte fantoma nu se justifica decat in masura slabei pregatiri de specialitate.

Iulian Mareș spunea...

Acelea sunt liniile comune! Niciun colectiv nu lasa sa transpire inca elemente concrete! Ti-e greu sa intelegi sau sa accepti?
Crezi ca eu pot influenta faptul ca vei fi depunctat sau punctat in plus?
Tu daca ai face parte din colectiv si documentul de lucru ar fi clasificat ti-ai permite sa dai date? Poate da, dar in acest caz iti asumi riscuri f mari! Toate statiile de lucru clasificate au porturile USB dezactivate....

Iulian Mareș spunea...

Olescu,
Unul din ei este Kelaru! Fiecare DMc avea un B Cc, iar la AAI pe langa BCc propriu avea si o CpCc prin Pst! BCC aveau ekipamente speciale pentru CC radio si o executau in regim operativ!

Viorel,
am avut onoarea sa fiu subordonat al gl.Vasile Apostol la SMFT! Un om deosebit...!

Iulian Mareș spunea...

Olescu,
care este mai poezia? Ai impresia ca nu cunosc misiunile Cc in FT? Cc este o actiune coplexa executata de toate armele, kiar si de artilerie...

Iulian Mareș spunea...

k

M spunea...

Varianta Catu - PNL - USR de reducere a inechitatilor din legea salarizarii.
Daca avem un spor procentual care aduce unui sef 10 lei si unui subaltern 5 lei il inlocuim cu un spor in suma fixa de 3 lei!

Cred ca asta se poate aplica pentru eliminarea diferentelor si la pensii:

Daca un subofiter are pensia de 2800 lei dupa 30 de ani de munca si altul are, tot dupa 30 de ani de munca, o pensie de 2600 lei le facem la amandoi pensia de 2200. Astfel respectam principiul la grad egal si vechime egala = pensie egala!
😂

HALA spunea...

Y, nu poate nimeni spera la dispariția inechitatile din sistem pentru ca dimpotrivă se vrea chiar accentuarea acestora asa cum au facut cu nerușinare dând legea 168 ca să dezbine și mai rău militarii dând asa de "senchi" la unii 25% sau 1000 de lei iar altora ținându-l soldele și pensiile înghețate de ani buni. Îl mai vezi tu pe "marele luptător" Mareș, a cărui deșteptăciune sta în vârful creioanele colorate și a cărui moralitate are iz de hazna țigănească, sa mai tragă la aceeași căruță cu armata tarii atât timp cât lui ii întra în cont lunar argintii tradarii? El doar va tine vouă mintea ocupata și da raportul despre preocupările voastre vocalizate.

Leon spunea...

Ce a mai cerut ANCMRR ministrului Ciuca: "..Inițierea imediată a unui proiect de OUG pentru eliminarea (parțială) a discriminării din sistemul pensiilor militare de stat, respectiv art.110 indice 1 din actualul PLx 199, amedat:
– data aplicării să fie tot 01.04.2021;
– alin. (4) să fie modificat in sensul de a se aplica o penalizare de 1% pentru fiecare an lipsă, în loc de „proporțional” care înseamnă de 4 ori mai mult."
Poate se lucreaza la aceasta Ordonanta..!?

y spunea...

Aici mă văd nevoit să intervin și să vă corectez: cel cu „buzisoarele rozacee” cred că este altcineva.
Extras
„Mândra Armată Română a ajuns, în anii de grație 2020-2021, să verifice babele la declarațiile pe proprie răspundere, să dea onorul la dubița cu pinguini și, într-un final apoteotic, să se dea cu ruj pe buzițe înainte să joace-n spoturi publicitare de lumea a treia”, a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.”
Articolul, mai jos:
https://evz.ro/reactii-dure-la-adresa-medicului-valeriu-gheorghita-dupa-cazul-managerului-de-la-gaesti-doi-cunoscuti-jurnalisti-l-au-pus-la-zid.html

monteoru spunea...

Nu detin date dar intuitia imi spune ca ceva se va intampla ceva cu pensiile militare.Conform obiceiului unii vor fi multumit altii nu.Daca se va pastra cuantumul cel mai avantajos nu avem dece sa plangem. Chiar daca Mares a ajuns ofiter din sursa externa e cinstit sa recunoasteti ca depaseste cu mult la capitolul stiinta de carte pe unii absolventi de sc.of.
Il suspectez ca are pe cineva in familie care il completeaza dar conform zicalei "hotul neprins e negustor cinstit".
Olescu-te comporti precum soldatul care se lauda ca a facut armata la cercetare.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Viorel, intr-o discutie recenta, doar atat mi-a spus Gen. Oprea ca lucreaza la un nou proiect mareț si de viitor cu Uninunea Militarilor si Politistilor ,,Mihai Viteazul,'' pentru binele nostru, dar oricum a ramas cu un gust amar din cauza refuzului rezervistilor de a-l vota, si acum se vede ca pe cine i-au votat le-au intors spatele total, precum un Chelaru, de exemplu, sa nu mai spun de cei de la guvernare. Sa lasam deoparte orice dubiu: Daca era in Parlament, Gen. Oprea, jur pe ce mi-e mai sfant ca le sarea la beregati si ii forta pe toti sa ne faca dreptate, nu cu scandal ca nu-i genul sa-i copie pe lătrăi, ci prin acele metode de convingere cu intregul staff de prieteni de la toate partidele, asa cum a reusit cu Basescu.

Iulian Mareș spunea...

Tot vorbea cineva de sporuri cumplite...iată ninja:

https://playtech.ro/stiri/ce-sporuri-colosale-au-preotii-care-predau-religia-in-scoli-iau-mai-mult-ca-orice-profesor-276640?utm_source=ImpactPUSH&utm_campaign=unici&utm_content=ImpactPUSH&utm_medium=push

GO spunea...

Discutie cu un grup de 6-7 membri ANCMRR, care acuzau ca obedienta conducere a ANCMRR, n-a organizat niciun protest, niciodata, pt. apararea drepturilor de pensie ale militarilor.

La care eu i-am intrebat subit: " -Dar voi de ce mai sunteti mai, membri ai ANCMRR? Din moment ce sunteti, inseamna ca agreati obedienta propriilor vostri conducatori! Va opreste cineva sa va dati demisia?"

PS: Cei 6-7 s-au uitat ca mine ca muta la ...plua. Precis nu isi va da niciunul demisia. Si ne mai miram de unde provine ... prostia militara.

Iulian Mareș spunea...

A ta sta în obiala! Cand vei avea scoala si carte ca mine sa duscuti...
In rest părerea ta este inadecvata si are valoare 0!

Iulian Mareș spunea...

Nenea,
Eu in UNAP am învățat carte nu am jucat cărțile...am si avut de la cine.

Leon spunea...

Este suficient sa NU plateasca COTIZATIA 2 ani si sunt exclusi automat din Filiala !
PS. Poti sa-i intrebi de cand n-au mai trecut pe la Sediu sa-si plateasca Cotizatia, si o sa ramai surprins de Raspuns..!

Iulian Mareș spunea...

Eu am jurat ca nu voi întra în nicio asociație...dar din cu totul alte motive...

Iulian Mareș spunea...

Asa vad problema câteva specimene ce pisteaza numai inepții...

Viorel spunea...

Domnule y, la TV. au fost prezentate sumele solicitate de fiecare ministru în parte pentru ministerul pe care îl conduce. Ce am văzut și auzit, aia v-am prezentat.

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1 – 200 din 219   Mai noi› Cele mai noi»