Un produs Blogger.

sâmbătă, mai 07, 2022

Soldele/ salariile de funcție și de grad pentru personalul militar în activitate ar urma să fie aduse la nivelul pentru anul 2022 prevăzut de L 153/2017

99 comments

 Sindicatul EUROPOL publică un proiect de ordonanță, care ar fi fost distribuit structurilor de apărare națională, potrivit căruia se aduc câteva completări în Anexa nr. VI a Legii nr. 153/2017, astfel că sunt înlăturate câteva dispoziții derogatorii introduse în lege prin OUG nr. 226/2020 și  OUG nr. 130/2021, permițând finalizarea aplicării L 153/2017 pentru întreg personalul militar în activitate. Altfel spus, cadrele militare în activitate ar putea primi începând cu 01 07 2022 majorările soldelor/salariilor de funcție din etapele 3 si 4 prevăzute în articolul 38 din L 153/2017, suspendate la aplicare prin OUG nr.226/2020 și OUG 130/2021. 

Potrivit art. II, pct. 2 din proiectul de ordonanță, începând cu luna ianuarie 2022 se majorează soldele de grad/salariile gradului  profesional. Majorarea poate avea loc potrivit art.7 alin. (3) din Anexa nr. VI a L 153/2017, adică:

Art.7

"(3) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.  "

Cum ar spune unii, solda de grad se majorează retroavctiv, cum precizează expres legea.

De majorare ar beneficia întreg personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, nu numai polițiștii cum lasă să se înțeleagă EUROPOL.

Cât timp nu se reintroduce actualizarea pensiilor militare în art. 60 al Legii nr. 223/ 2015, de aceste majorări nu beneficiază personalul militar  care și-a deschis drepturile de pensie până la dată intrării în vigoare a ordonanței. 

Iată de ce ne batem gura pe acest blog de 5 ani că prioritatea pentru înlăturarea dezechilibrelor dintre pensiiile  militarilor  este reluarea ACTUALIZĂRII. 

Dovada redistribuirii și că documentul este autentic. Mulțumesc celor care mi-au comunicat acest document.

 

Dacă se va adopta ordonanța, valorile soldelor/salariilor de funcție și ale soldelor de grad/salariului gradului profesional vor fi așa cum au fost calculate, pentru anul 2022,  aici:


99 de comentarii:

Paul Puiu spunea...

Cresterea salariilor de functii sunt doar simple povesti de adormit, in conditiile in care guvernul trebuie sa respecte obligatiile asumate in PNNR la fel se va intampla ca in situatia pensiilor militare!!!! Știrile asta sunt simple fumigene pentru reducerea inflamării din randul militarilor si a politistilor!! Ca sa ajungi sa adopți o astfel de masura de crestere a salariilor de functie trebuie sa se identifice sursa de finantare!! Daca ar fi avut de unde sa plateasca statul guvernanti ar fi adoptat aceasta masura inca din Ianuarie 2022!!!! Suntem sătui petarde sau fumigene de genul asta!!!!!!!

mosmartin16 spunea...

Doar interese de grup...nicicum principii ! Concluzia ? Niște...golani, vorba din cânt a lui Pațurcă !! Scarbă...și vomă pe mintea lor !! Pfuuu...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Eu am trecut de ceva timp la actiuni petitionare externe catre forurile internationale, ca Zelenski, chiar daca n-am pulover pe gat american ca el sau ca Petre Roman la Revolutie care cersea bani prin Teledon international sa sustina Revoluționul, dar Zelenski care cere ajutor extern sa-si apere tara, daca am vazut ca banditismele sovieto bolsevice din Armata romana si politic continua sa ne agreseze cu tertipurile alea stalinisto-fasciste pentru a tine pensiile inghetate! Pana sa vad dreptatea infaptuita, nu-mi ramane decat sa le dau vinovatilor de starea noastra deplorabila tot stocul de placute suedeze pe stilul perversa de Tg Ocna, in care m-am nascut, si care se traduce din limba de oaie de lemn in finlandeză de canal: mumu, pipi si caca!

Leon spunea...

Proiectul de OuG prezentat de Europol mi se pare destul de credibil si poate intra in vigoare dupa rectificarea bugetara din luna Iulie a.c.
De altfel ministrul Caciu si Premieril Ciuca au spus de cateva ori ca in functie de mersul Economiei si Incasarile bugetare, in partea a 2 a a acestui an se pot face majorari de Salarii ( si Pensii..!)..!
PS. Corecta Expunerea de motive la acest proiect.

ifrim spunea...

Corneluș foarte bine că faci petiții dar te consulți și tu cineva pentru termenii juridici,diplomatici?Căci la astfel de nivel nu merge cu folclor și bălării ci punctual .Eventual copie adliteram articole de pe blog!

Leon spunea...

Daca D-ul General Maior Florin Jianul este "nașul" acestui Proiect inseamna ca sunt sanse mari pentru Aprobarea lui de catre Premierul Ciuca !
Dupa publicarea OuG in MO ar fi cazul ca si Presedintele CD, D-ul Marcel Ciolacu sa scoata de la naftalina proiectul Pl x nr.199 si sa-l adopte in aceasta sesiune parlamentara..!

Leo spunea...

Ramses Bolovan a ieșit oleacă din gaura lui chipurile cu niște comentarii privind "pensiile speciale".
Aluna Burghiu şi Raşpinca Turban "tace".
Ele "crede" că limbismul e totuna cu lingvismul.
Grea PLAGĂ cel/cele 1+2=3 pnl-isto schimbiști.

Leon spunea...

Deci si Solda de Grad se Actualizeaza proportional cu cresterea Salariului minim pe economie !
Sindicatul DIAMANTUL publica si Nota de fundamentare a acestei Ordonante..!

M spunea...

Ipocrizia dusă la extrem:
Moș Martin 16
Doar interese de grup...nicicum principii ! Concluzia ? Niște...golani!


Dacă ar fi probă olimpică, moș martin ar câștiga liniștit medalia de aur!

Foarte bine că activii primesc ceva bani. Poate se mai diminuează fuga din sistem. Oricum pe actuala lege de salarizare e prăpăd!!!!!!

vasile spunea...

Se zvoneste prin MAI ca se pune in aplicare incepand cu 01.07 si urmeaza o noua transa masiva de pensionari pe baza noilor salarii.

magda spunea...

De acord cu Paul in tot ce a postat.De proiecte de legi si ordonante fara finalitate suntem satui.Citu,Caciu,Ciuca ...aceasta tripleta de aur a politichiei nord dunarene,nu a fost in stare sa colecteze nimic deosebit pe trimestrul 1 desi laudele ...Va dati seama in trimestrul 2,nu i asa,am fost in razboi...cu refugiatii,sa vezi incasari de te doare capul.Dar ei au acoperire...domne am spus daca vom avea surplus la incasari dar nenorocitul asta de razboi ne-a tras-o ...ca la Cotul Pisicii.Cel mai tare cuvant in legislatia romaneasca este POT si nu FAC,asadar ei pot dar nu fac.Au mai aparut termeni noi gen ,,crestere voluntara a salariului'',asa si ? Or fi voluntari peste tot dar cand e vorba de finante...voluntariatul devine un cuvant de c........t, contestat am vrut.

Gigi spunea...

Daca Ordonanta va intra in vigoare,atunci de la anul ar trebui ca pensiile noastre sa fie actualizate.Asa scrie in legea 153.

Am vazut ca cei care vegheaza stând de garda la respectarea Constitutiei au decis că pensiile speciale ale alesilor sunt constitutionale.Atunci,ramane asa cum am spus mai demult,ca daca se va taia ceva numai ale noastre vor ramâne de actualitate.La noi se poate taia orice.Ale magistratilor si parlamentarilor sunt OK.
Câta nesimtire!

Gigi spunea...

@Cornelius Ifrim e bine că-i petiționezi,chiar daca nu obtii mai nimic,macar le aduci la cunostinta,nu ramân neinformati.

Buha spunea...

Putin si rusii sunt de vina pentru loviturile încasate de armată! Românii nu ar fi in stare să facă niciodată astfel de lucruri propriei armate! Și cu atât mai puțin UE. Mai ales ca România este și partener strategic cu SUA în domeniul militar.

Huhu Rezea spunea...

@Hurzicarule
Ce, te faci că nu-l cunoști?
Dacă omul a rămas fără blog și fără cont Google, din cauză de extremisme, s-a întors în vechile grupuri pentru a mai gavari rusisme.
Am precizat că am lăsat special doar o parte din comentariile sale, pentru ca cititorii să cunoască realitatea îngrijorătoare că printre rezervisti se află și asemenea exemplare.

nr. 1 spunea...

Are dreptate dl Leon, este momentul potrivit ca bravii comandanti de ostiri rezerviste sa lase la o parte adunarile si intalnirile gen: ne vedem ca sa ne intalnimm si ne intalnim sa ne vedem, o cafeluta sa bem si ce-o fi o sa mai vedem . De mai bine de 6 ani aceste intalniri, consfatuiri, analize si adunari , nu au avut ca efect decat ale pensiilor militare scaderi! Este deci momentul ca acesti neinfricati conducatori ai rezervistilor sa actioneze in regim de urgenta( nu pe principul nu face azi ce poti lasa pe maine ori poimaine ca poate nu mai e nevoie) si sa vina cu cerintele majoritatii rezerviste in intampinarea ofertei celor de la butoane si sa negocieze cu simt de raspundere nu in dorul lelii corelarea dintre cerere si oferta. In acest sens o scrisoare( nu cea pierduta printre sutele de dosare fara nici o valoare) catre cei in drept sa solutioneze inechitatilr de la pensiile militare prin care sa fie aratat acordul cu privire la punerea in aplicare cel tarziu de la 1 iulie a.c. a PLX 199/2020 . Poate fi acceptat cuantumul minim net(cu s m brut de 2550 lei si actualizarea soldei de grad la pensii in luna iulie 2022 ) si aplicarea art. 110*2-( 1)nu in termen de 24 luni ci de la 1 septembrie 2022 ori de la 1 ianuarie 2023 cel mai tarziu.Daca se considera ca efortul bugetar e prea mare( nu prea vad in ce temei ar fi asa) sa se plafoneze pensiile excesiv de mari (toate categoriile )ori sa se impoziteze progresiv -la fel toate categoriile . In acest fel ar castiga toti(urmare a corelarii soldelor de grad) , iar cei cu pensii mici si medii ar putea avea cresteri mai mici ori mai mari dar nu scaderi (ca urmare a numeroaselor consilii si consfatuiri in principal). Deci, aceste elemente pot deveni realitate cu conditia ca bravii comandanti de ostiri in rezerva/retragere sa lasa la o parte fel de fel de ambitii care nu fac decat sa tergiverseze lucrurile in detrimentul majoritatii si penstru a proteja cu orice pret pensiile de 5 cifre!

Gabi maresalu' spunea...

@Buha - am un palton, un ceas si o sticla de spirt. Ti le dau tie daca promiti ca lasi copiii in pace si pleci in tara minunilor si ne lasi in durerea noastra pe aici...sa ne certam pe bani, pe pensii, pe sporuri...pe ce ne duce pe noi capu'

mosmartin16 spunea...

Pentru M ! Bre'... tare puțin te duce tărtăcuța ! Eu nu am nicio problemă și mă bucur de cresc soldele activilor ! Eu vorbesc de pensii bre'! Capisci ? Pensiile bre'..alea să fie actualizate ! Iar actualizarea să fie făr' de niciun spor...așa cum intenționează și MApN ! Cat m-aș bucura pentru tine !! Doamne ajută !! Ha,ha,ha... Pricepuși, bre' ?

Silviu spunea...

D-le H CCR a constatat că procedura prin care au suspendat pensiile parlamentare este neconstitutionala. La militari suspendarea actualizări prin oug 59 si zace prin parlament de 5 ani fara sa fie dezbătută este constituțională?

mosmartin16 spunea...

Vrem aplicarea unui principiu, respectiv...Pensii egale, dacă am avut -indiferent de anul trecerii în rezervă - același grad, funcție, vechime ca militar și condiții / grupe de muncă ?! Dacă da, atunci...singura soluție practică și viabilă este cea care să vizeze o bază de calcul a pensiei formată - exclusiv - din acele elemente salariale actualizate și comune tuturor militarilor,indiferent de anul trecerii în rezervă, respectiv...SG, SF, G și,după caz, SC ! Așa e și intenția exprimată în scris de MApN ! În ăst mod : 1.chiar se elimină inechitățile majore existente ! 2.rezultă pensii mai mult decat decente ! Restu' e doar...bla,bla,bla...

Leo spunea...

ĂĂĂ...ÎÎÎ... și-a dat în judecată propiul guvern ca să întârzie analiza propiei fraude academice de la UZINELE CAROL I.
O RUȘINEEEEEEEE.
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000405083&id_inst=2

reddog spunea...

Trebuie schimbata strategia.
Trebuie marșat pe acordarea soldelor compensatorii.
Ajutoarele astea seamănă cu sânii Sabrinei daca e să cităm un semiclasic in viața, Cezar.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Tizule si @Gigi, ce am trimis international sunt concepute de juristi militari, cufundati adanc in anonimat, cu o ura fara egal pe sistemul ticalosit, politicieni si infectia din clocarimea mafiota care am apelat si in procese, oameni care sant trecuti prin ciur si darmol, iar daca in instante au fost infranti de ordinile secretizate sa fie trantite procesele rezervistilor pe drepturi de pensii militare, aici e vorba de alta mancare de peste, petitiile fiind concepute astfel incat sa scoata in evidenta inechitatile din sistem, iar juristii find la randu-le rezerivisti e evident ca stiu foarte bine tot ansamblul de discriminari si nedreptati, avand sincera dorinta sa ne ajute ajute pe toti cei cu pensiile mici si medii, ei neavand un interes personal din toata afacerea asta, dandu-mi un ajutor dezinteresat si sustinut sa-i vada pe clocari invinsi, si poate ca si zvarliti din cloaca infectă!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leo, un jegos nerusinat si tupeist, ca o caricatura! Huooo, copy paste de cacao!

Lenovi spunea...

Exista vreun document în care să apară că MApN are intentia de a modifica legea 223 sau de inițiere a unei legi noi în care să se ia în calcul doar ce spuneți dvs? Pt dl mos Martin..

Leo spunea...

DAAAAAAAAAAA
PNRR , Jalomul 215 , cu realizare în T4 2022 , cu responsabil Guv. RO prin MMSS.

Huhu Rezea spunea...

Lenovi
Chiar pe 20 aprilie am analizat un răspuns dat unui petiționar de catre Departamentul cu relația cu Parlamentul.
Vezi aici
https://www.huhurez.com/2022/04/masuri-pe-termen-scurt-si-mediu.html

M spunea...

@Moșmartin16

Ce zici băăăăăăăăă? "SG, SF, G și,după caz, SC"?

Băi cap de plută, SF este acum la un minim istoric (comparată cu salariul mediu brut).

SG? Până și un încrâncenat ca tine înțelege că SG ca valoare e de tot kkt-ul!
SC și G se stabilesc în funcție de SF -> deci la o SF de kkt ai o pensie de kkt!

Mâine reduc ăștia cu încă 30% SF (și o înlocuiesc cu un spor) și o să ai o pensie mai mică decât femeia de serviciu!!!!!

Înțelege băi fixatule că ideea ta e o porcărie!!!!!

Mergi bă pe venitul mediu pe fiecare grad (ca să iei și eventualele sporuri).... dar ce vorbesc eu cu unul care repeta ca un vinil stricat ce i-a intrat lui în tărtăcuță și face criză când vede că cresc soldele activilor?!?!?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

*Cardurile vauchere pentru alimentele de baza nu se mai dau de la 1 Iunie, conform stilului de lucru PSD, care vesnic promite si vesnic amana orice drept, avantaj, lege sau bunaciune, de la Lola Fiola metoda mostenita, cum facea mereu cu legea pensiilor civile de pe un an pe altul, pana le-a chicat guvernarea, amanarea avand motivatia de kkt ca sunt prea multe asemenea carduri, circa 2,8 mil bucati, si ca le trebuie timp pana le mosesc, le taie buricul, le infasa in scutece si le boteaza prin taierea imprejur, dupa Talmud! Cred ca au taiat cu totul șurubica, de aia se intarzie, uitand ca mai exista si protezarea!
**Una bucată fufă de la Nuclear Electrica, sau alta firma de stat electrica, a fost eliminata din functie si a fost despagubita cu peste 400.000 euro pentru un an ce a afectat-o, unui roman obisnuit trebuindu-i 45 de ani sa castige acesti bani! Bai, eji nebun?! In ce tara condusa de PNL-PSD traim, frate-miu?!
*** Iar un procuror din Craiova a jucat banii statului, obtinuti din confiscari, la pacanele! Wooow, Octavian Flavius Cristea, fiind acest magistrat, o sa vedeti ca nu o sa faca o zi de puscarie, infractiunea fiind pedepsita cu pana la 5 ani, dar va scapa prin inlaturarea din sistem si poate o condamnare, in cel mai rau caz, cu cateva luni cu suspendare! Si zic ei ca nu sunt bani pentru majorari de pensii? Ai, bro?!
****Auchan- vanzari alimente, s-a bagat in Posta romana, incheind contracte, desigur ca mafiote, mai intai la Pitesti si pe urma peste tot, sa vanda rosii, vinete, conserve, pufuleti si alte alea cu E-uri pe rafturile din oficiile postale, pe o disponibilitate de 10 metri patrati! Unde am mai vazut noi asa ceva, decat tot la noi, cand am luat hartie igienica de la Posta, dar nu aveau timbre, pixuri, hartie si plicuri?! Multumim, PSD-PNL pentru guvernarea care incepe sa arate din ce in ce mai bine si ei intre ei si mai bine ca apucaturi si cretinisme! Nu mai vorbiti de ,,pensii,'' ca n-au ei timp si de prostiile noastre! Nu vedeti din ce am scris eu aici, adicatelea cam 0,000001% din tot ce este cretinism guvermaental, ca ceea ce se intampla subliniaza ca sunt căcălău de bani, dar la majorarea pensiilor brusc teschereaua statului este goala? Ai, PSD?! Ai, PNL?! Cum e bă, cu ,,moralitatea'' asta dă jigodii dă partid si dă guvărământ sa ne bagati in mormant?

Buha spunea...

Mai, baieti! Va agitati unii de peste 10 ani cu cauza pensiilor militarilor romani. Si eu m-am agitat, dar am realizat mai devreme decat voi ca nu avem succes cat timp traim in Romania. Si nu va baga nimeni in seama nici pe voi. Dusmanul principal al militarilor romani este societatea bolnava si care nu paate fi condusa decat de oameni tot bolnavi!

Asa ca va dau eu o sugestie cu rezultate imbatabile! Adoptati tehnica societatii bolnave! Acu' pe seara a sosit in Romania, prima baba a Americii. Nu are nicio functie oficiala, dar ai nostri da-i limbi, coloane oficiale, trambite si surle, cultul personalitatii la greu etc. Incat si Elena Ceausescu ar crapa de invidie.

Asa ca eu va sugerez celor cu har la scrieri in engleza, sa ticluiti o scrisorica fix catre prima babuta a Americii semnata asa de vreo 20-30 de pensionari militari, si sa ii expuneti situatia. Fara povesti cu VRS si alte amanunte tehnice, marsati pe chestii cu demnitatea stirbita a armatei romane, prietena cu armata demna a stapanului american al Romaniei. Cumva ca babuta sa priceapa ca in Romania nu prea este democratie ca in SUA, ca legile se aplica retroactiv de-a binelea privind drepturile de pensie - iar CCR zice ca nimic nu e retroactiv, ca militarii romani nu au aceleasi drepturi fundamentale precum cetatenii civili, ca mass media instiga contra drepturior de pensie ale militarilor, ca armata nu este aparata de capii armatei etc.

Iar eu va garantez ca scrisoarea odata citita de prima babuta a Americii, undeva pe caile intortocheate ale odrinelor date in secret Romaniei, drama militarilor romani pensionati, se va termina cu Happy End. Ca cam asa merg lucrurile serioase in Romania.

Buha spunea...

@Huhu Rezea. Blogul ca si forma de socializare si de informare, este putin depasit de vremuri. Merge inca pentru nonagenari, este adevarat. Lucrurile au mai evoluat insa in domeniul socializarii. Instagram, Twitter, Telegram, vKontakte. Si Facebook chiar, desi incepe sa sucombeze si asta din cauza cenzurii CIA a platformei. Un site este in continuare, ideal. Probabil ca esti ultimul blogger militar. Care mai are vreo 10 cititori constanti, in rest accesarile de pagini sunt accidentale.

Hau, hau! Pensiile militarilor si blog cu admin anonim! Cata credibilitate! Si cat impact!

reddog spunea...

Buha
Dvs îi puteți scrie amantei lui Putin.
Că nevasta nu are.
Avea dar a lăsat-o pentru amanta.

avianyc spunea...

@ Buha
Sosiră băbuta . Ploconiri ,bruiaje si prilej pentru unii intre să foloseaca din greu polonicul.
Lucru asta cu scrisul i l-am sugerat si eu lui CFI. Poate apela la Huhurez sa-i
compuna textul care Huhurez evident la sfarsitul textului va incheia cu adeziuni netarmurite de multumire pentru maretele realizari din Colonie .
Daca refuza Huhurez ,atunci poate face apel la @ calinmihaib. Asta sigur o lamureste !!!

reddog spunea...

Lucruri neştiute despre Jill Biden. A sărit la bătaie pentru soţul ei

https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/lucruri-nestiute-despre-jill-biden-sarit-bataie-sotul-ei-1_627556f75163ec42711f5fc9/index.html

reddog spunea...

https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/lucruri-nestiute-despre-jill-biden-sarit-bataie-sotul-ei-1_627556f75163ec42711f5fc9/index.html

mosmartin16 spunea...

Pentru...băăăă, adică M ! "Cetește" băăă în 153 și poate o să pricepi ce pensii pot rezulta din acea bază de calcul formată exclusiv din cele 4 elemente actualizate ! Similar a fost și in 164 / 2001 ! Abia aștept să o iei în bărbuță cu carnatul tău de sporuri, fixistule ! Ha,ha,ha !

Sebi spunea...

Despre context. Se putea si mai rau. Dumnezeu ne-a iertat, lasandu-ne prada iluziilor in dreapta Prutului, pe sensul de inaintare catre Dunare, nu dincolo de Nistru... nici macar intre Nistru si Prut.
Despre Jill, toata admiratia. Ne-am gasit tocmai noi, smecheri misogini si "traditionalisti" din curul Europei abia scapat de gaoaza dictaturii si abrutizarii, luat din nou in vizorul matarangii ruse care face spume... sa luam la misto o femeie de o demnitate rara, ca deh... e prima doamna a lumii, carevasazica ne sta in gat.
Despre revenirea soldelor militare la locul cuvenit dupa lege, desi lega oricum le cam rade in nas. Daca se va adeveri, eu voi simti nevoia sa bubui o sticla de sampanie. Sunt pensionat de opt mii de ani, asa ca sampania o astept de la fosti colegi mai tineri, eu ofer sufrageria cu vitrinele si becurile de rigoare... si toate consecintele atacului. Nu vreau o sampanie dezvirginata cu decenta, ca in restaurantele putind a trufe, ci o explozie demna de o victorie remarcabila.
Despre pensii. Gasiti-va alte motive sa va jigniti reciproc, cat de cat realiste. De pilda, ca sunteti urati sau naivi. Sau, mai bine, urati si naivi. Eu votez pentru includerea sporurilor, dar nu stiu nici in ce, nici de ce, nici cine. Votez, deci exist. Bagati-ma in seama, sunt exact la fel de vexat, de ramolit si de nesemnificativ ca oricare dintre voi.
Deocamdata atat. Votez pentru cur, simbolul reunit al ambelor orientari. Stanga si drepta, vreau sa spun. Ambele buci merita aceesi atentie, dar nu uitati niciodata ca adevarul este intotdeauna undeva intre ele. Dar ce spune eu? Hai sa fim sinceri pana la capat: e fix in mijloc, mai copii.
Cam atat. V-am zis pe cine votez? Va zic data viitoare, acuma ma umfla rasul. Am o nora cu curul cat Rusia, dar metaforic mi-e greu sa mestec atatea continente. Plus ca ma doare o curva de masea pe care am scos-o la optezci de ani, na... curajul inconstient al tineretii.
Va pupa tata. Mult curaj tuturor!

micutzul spunea...

@ Huhu
Era și cazul să se ajungă la ceea ce spune 153. Au ramas cam singura ''Ciucă '' a bătăii.
Huhule eu zic că ar fi interesant ce spune Plx. 82/2016 de aprobare a OUG 57/2015! Forma adoptată de senat ne-ar fi favorabilă. Legea spune că o OUG trebuie trecută in regim de urgență prin parlament sau se abroga la expirarea termenului pentru care guvernul e abilitat.
Acest Plx. 82 s-a inpotmolit la CD. exact ca și OUG59.... Intrebarea e '' E constitutional?''!

Huhu Rezea spunea...

@Micutzul
Guvernul adoptă două feluri de ordonanțe:
-Ordonanțe de guvern, cele adoptate in perioada vacanței parlamentare, dar numai in realizarea competențelor pentru care a fost abilitat de Parlament la începutul vacanței parlamentare. D-ta te referi la astfel de ordonanțe, dar nu e cazul OUG 57/2015, 59/2017
-Ordonanțe de urgență care se emit de Guvern, dacă se justifică urgența, dar numai dacă Parlamentul se află în sesiune. Dacă Parlamentul nu este în sesiune se convoacă în sesiune extraordibinară, în termen de 5 zile de la emiterea ordonanței, pentru a lua la cunoștință de ordonanța și pentru a începe procedurile de adoptare. Nu este necesar ca să le și adopte/respingă in sesiunea extraordinară.
Ordonanțele depuse la Parlament și publicate în MO au putere de lege, dacă nu sunt respinse/modificate de Parlament. Termenele de adoptare/respingere a ordonanțelor sunt termene valabile pentru orice inițiativă sau proiect de lege, depășirea lor nefiind sancționată de Constituție, decât în procedura din Camera inițială.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Predictie socantă: Putin va fi terminat de un individ in jur de 40 de ani, care zi de zi urmareste clipa achitarii si momentul proprice sa-l elimine, mai ales ca a avut o problema personala cu el, o disputa aprinsa si care pe tanar l-a inrait foarte tare si vrea cu asiduitate razbunarea, acea clipa fatidic fericita nu se va lasa prea mult asteptata caci se va intampla cat de curand! El este foarte aproape de a se atinge de butonul nuclear, dar nu o mai poate face vreodata fiind inca doi care trebuie s-o faca simultan cu el vor refuza acest simulacru, dar Putin va fi curatat, cat de curand... Dati-va dupa perdele si ascultati vorbele mele: Udrea va face puscarie, dar mai putin de 6 ani; fiica lui Basescu va petrece si ea niste ani frumosi in puscarie, Basescu daca nu va fi bine aparat risca si el puscaria pentru declatii in fals ca nu a fost turnator, insa la varsta de 72 de ani va avea o mare cumpana, si doar daca va avea noroc va scapa cu viata... Basismul este o tragedie a veacurilor pentru romani si se va sfarsi numai o data cu Basescu in țintirim, dar vor mai dainui vreo cativa damblagiti la cap sa-l aduleze, chiar si dus in mormant. In toamna asta se va finaliza problema pensiilor militare, si daca avem noroc cu incepere de la 1 Ianuarie pentru aplicare... Notati ce v-am spus si urmariti finalizarile, si nu faceti asta cu creionul chimic pe dosul cofragurilor pentru ca la prima spalare se vor sterge notarile! Va pup pe portofele sa aveti parte de ele numai doldora de grele!

reddog spunea...

CFI
Spuneti-ne ceva și de generalul Găbiță și Sabrina.
Forza Base!

Brenda spunea...

Care ar fi solda de grad.pentru colonel pensionat în 1987cu gradatia7 daca ar fi să se aducă la zi

Huhu Rezea spunea...

@Brenda
Au fost calculate soldele de zeci de ori pe acest blog.
Uite aici valoarea soldelor de funcție si de grad pentru toate gradele în anul 2022.
https://www.huhurez.com/2022/01/soldelesalariile-de-functie.html

Brenda spunea...

V-ați făcut rău, mă puneti să caut ✌️.

Leon spunea...

Solda de Grad ptr.Colonel actualizata in acest an:
360 lei x 1,72(2500/1450) = 620 lei..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Reddog, Gabiță va ramane doar cel care a majorat pensiile militare, avand un piedestal rezervat si unic al oamenilor cu inima mare, in rest este o istorie blocata la capitolul politic, tot ca o ,,recunostintă'' a noastra pentru binele facut! La femele in estru nu ma bag, decat la Aluna lui Burghiu care vrea sa-si mute judetul la Pitesti candidand la cai verzi pe pereti penelisti, dar nu va reusi sa-l obtină... Iohannis va fi pana la sfarsitul anului asta inlocuit, dandu-i-se o functie europeana!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@TIGRUL 2, alias Rambo, Am zis ca se finalizeaza pana la toamna cu pensiile noastre, vor primi cei cu pensii mici o bruma pana la Craciun, de la 1 Ianuarie toti vor intra in recalculari si actualizari in plata, daca nu se vor opune lăbaralii. La anul se va impune impozitul progresiv, ca o solutie financiara impusa de UE.

Brenda spunea...

Deci eu va mulțumesc ,sa vedem când și cum.

Calinmihaib12 spunea...

HUHU:
CITAT:
.."Termenele de adoptare/respingere a ordonanțelor sunt termene valabile pentru orice inițiativă sau proiect de lege,depășirea lor nefiind sancționată de Constituție, decât în procedura din Camera inițială."

"7 mai 2022, 10:02 "

..Vorba d-nei "BRENDA":..nu mă pune să caut..în "reglementările.." privind activitate celor 2 camere..!, și nu ar fi fost rău să finalizezi textul citat mai sus,privind situația și condițiile în care se SANCȚIONEAZĂ..nerespectarea "termenelor" de adoptare/respingere a
OUG. 57/2015 și 59/2017..!
..[Totuși, a cam curs..și risipit(?!) prea multă apă.., TIMP și..BANI..pe Dâmbovița..!].
Cu mulțumiri anticipate.!,(16:48'/azi)
..��..��..☕..!

reddog spunea...

CFI
Alinuța a fost aleasă astăzi presedinte PNL Arges.
Fiți perseverent, până la urmă tot va iese vreo predicție.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Dogule, uitasem sa scriu acolo ca daca calca intr-un ,,dansul'' de quine va obtine functia, si tocmai l-a calcat de talpa i-a crapat! Sa-i hie de cap!

Eugen spunea...

@Buha - tu sa inteleg ca il astepti pe primul pedofil al planetei, imparatul mustelor si mincinosilor ? sper sa vina, dar numai pentru tine :):):):):):) nu ne plac bolsevicii de moda noua - aka nazistii putinisti, mai degraba ne ploconim la babe din america :):):) mori de ciuda si dupa cum ti-am mai zis, am pentru tine:
- palton - 1 bucata
- ceas - 2-3 bucati
- spirt medicinal - tras prin paine sau prin batista cu muci a lui putler - 20 litri sa-ti ajunga pana te tarasti in siberia
- cateva ruble sa-ti iei bilet de tren - obligatoriu prin Ukraina, unde o sa-ti fac cunostinta cu cateva familii de Ucrainieni care isi plang copiii omorati de idolul tau si hoarda de buriati imputiti - a doua armata a lumii (prima la violuri, furturi si jeg)

:):):):):)

baga mare pe blog, Huhu e democrat si vad ca iubeste dreptul de exprimare libera a unora ca tine care nu sunt liberi.....pasol na turbinka !

spiritul lui Haret spunea...

Baieti de baieti ce naiba sunteti oameni cu parul alb.Voi nu vedeti ca pensionarii militari ,inclusiv cei cu varsta pana in 63 ani, sunt cantitate neglijabila pentru guvernanti?Nu sunteti chemati pentru instruire,nu se intereseaza daca sunteti in tara,nu va repartizeaza tinuta,nu.....,nu.....nu... Intr-un cuvant nu contati in propozitie.Pensiile raman ca in gara de nord.Cand nu se vrea se recurge la "nu sunt bani"
In ceeace ma priveste persoana mea nu se pune combatant, fiind in retragere.
Partial gresesc.Candidat la o adica, la primirea de rachete

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cu guguțul si pârțacul o femeie poate tăvăli tot satul, la moara sa umple sacul, in politica sa castige si Camera si Senatul, si daca de gurguie o ciupesti castiga si o Organizatie in Pitesti, dar nu poti s-o tavalesti pana cand n-o miluiesti de averi să sărăcesti... La berbantii lesinați, burdihosi si cracanati ce sa ceri si ce sa dai daca nu mai sunt nici crai sau buhai decat lacomi de ,,mălai,'' de averi, limuzine si deplasari in tari straine, chiar daca au vietile vesel triste cu prostatele-n batiste, si asadară de la moară pân' la gară un berbant nu poate sa intreaca razant, nici măcară cu ideea, pe femeia care pana moare are a jmecheriei cheia bună ca in ghioc dare de mână si inlăuntru nu-i batrana, daca si berbantul ce-o doreste-i slab in vână dar dur in chimir si tare-n pungă, ca are grija ea ca orice cârjă s-o intareasca sau s-o indoaie ca pe mână, cum si la Pitesti s-a descurcat a Burghiului Alună!

csej spunea...

In speranta actualizarii pensiilor ganditi-va cum sa folositi mai bine ce aveti.Cei dela butoane se gandesc cum sa returneze pensiile fostilor parlamentari si voi vreti actualizarea pensiilor?
In conditiile cresterii inflatiei la cote enorme treceti la studiul retetelor pe baza de plante din flora spontana precum in timpul foametei din 1946.Joj burdihanul.Scoateti dela naftalina manualul "Supravietuirea"
Experienta razboiului din Ucraina a demonstrat ca un numar apreciabil de oameni datorita situatiilor extreme de variate si complexe pot fi pusi in situatia dificila de a-si asigura existent pe o anumita perioada de timp folosindu-se numai de conditiile existente in mediul inconjurator.Pregatiti-va sa improvizati.Improvizarea este o lege a supravietuirii.Buha,reddog,sacalul pot deveni comestibile daca sunt pregatite cu maiestrie.Invatati pana nu e tarziu filtrarea,dezinfectia si pastrarea apei,alimentele de origine vegetala care pot fi folosite pentru a supravietui,procurarea alimentelor de origine animal inclusive metode de prindere a broastelor si serpilor.Stoarteti-va mintea cum procedati la intrebuintarea ANM.
Simpatizantilor prorusi rachetele lui Putin nu disting din ce tabara faceti parte.

reddog spunea...

csej
Nu vă riscați cu reddogul și șacalul.
E posibil sa vă rămână în gât.
Pe Buha îl puteți înghiți cu totul.
Dvs vi se potrivește o rețetă vegetariana: apa , paie și bătaie.
Pofta buna!

Buha spunea...

Legat asa strict de pensiile militare. Multi nu ati sesizat ce, de ce si cum. Problema este simpla: banii alocati pensiilor militarilor sunt in aceeasi punga cu cei alocati achizitiei diferitelor armamente din SUA. In acelasi buget al ministerelor. Este la mintea cocosului ca daca NU actualizezi pensii militare/majorezi/indexezi, banii economisiti iau calea vistieriilor SUA. Asta este tot!

Cat priveste viitorul, PNRR etc. Ia reflectati care este manevra. Daca armatei se aloca 2,4% cu tot cu plata pensiilor militare, si daca se scot pensiile militare din bugetul armatei prin transformarea lor in contributive, bugetul alocat armatei ramane tot de ... 2,4% si fara plata pensiilor militare. Asta inseamna automat gramezi de bani disponibile pt. firmele americane care ne vand armament. Sa nu uitati ca Dancu a scos porumbelul cum ca Romania are nevoie mai repede de F-35, nu in 2030. Asta inseamna ca armata trebuie sa decarteze bani catre SUA acum, ca sa ia F-35. De unde? Simplu! Paseaza pensiile militarilor sa fie achitate de Ministerul Muncii. Iar sumele economisite merg la F-35. Asa se fac afacerile.

Huhu Rezea spunea...

Buha
Ai uitat de disciplina comentariilor pe acest blog?
Ce cauți cu rusismele tele pe un topic despre pensii?
Uite că nu ți le public!

M spunea...

@Buha

Deci, concluzia la comentariul privind relația dintre fondurile alocate pensiilor militare și cele pentru înzestrare este simplă: dacă un dement nu ar conduce Rusia atunci ar fi bani de creșterea pensiilor militare. Din păcate gunoiul de Putin a turbat și atacă țările din jur, deci e nevoie de înzestrare deci nu mai sunt bani de pensii!
Încă un motiv să strig Puie Mutin!!!!!


La ce mi-ar folosi pensia militară îngropat la 2 metri sub pământ de o rachetă rusă?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cea mai mare vrajeală si grijanie plină de smoală este PNRR-ul caruia nu i se mai scoală din a USR-ului mare scofala de buleala si mântuială, si care franeaza pensiile tare, inclusiv cele militare, drept pentru care: L-a vazut cineva pe prim sinistrul, Malaimare Ciucale, ori ministrul Sedentarismului, Budigăi Parpale, sau alt mahar sau gușter mai mare sa se duca la Comisia Europeană sa trateze cu o câtime de geană sau un șfichi de coada de mreană mai repede acel blestemat rebel de căcățel de PNRR care a facut in pensii măcel? S-au dus ei macar o dată pe saptamana sau pe luna cu jalba in mana sa ceara modificarea cea din urma pentru un procentaj din care rezulta cam 13,5% sau 14% ca se se dispună asezarea corecta pentru o majorare erectă si binefacatoare a tuturor pensiilor cat si ale celor militare, avanduse in vedere ca se prevede ca militarii vor fi incadrati belei ahordei in Lg 263? Ei latra si behaie pe toate posturile tv cum si ce, dar niciodata nu au spus ca s-au si dus cu jalba in protap sus sa se jăluie la mUE! Ce asteptati, mă, ohaielelor si puturosilor, cumva caderea frunzelor si apoi cea a zapezilor si voi tooot cu nerusinarea intarzierilor pentru indreptatirea pensiilor? O sa va sara rumânii in cap de-o sa va vina de hac, țac-pac, Duamne fereastră, cu guvernarea voastră lipsită de cutezanță, rosie & galben si albasta, ca deja ati inceput la dracul sa va aratati cu gegetul unul pe altul care e vinovatul, cand de fapt toti la un loc dati guvernarii foc cu intarzieri, amanari, codeli si tot felul de subminari! Intarzierile si amanarile din propriile interese, prin minciuni pline de căcăreze, nu-i cheia marilor succese, băi, belferilor cu buzunarele de euroi unse, trei randuri de gușe si capetele cu mintile distruse!

nr. 1 spunea...

Pensiile militare se platesc din aceeasi punga cu pensiile civile, cu pensiile magistratilor, cu pensiile aviatorilor civili etc...... cu tot soiul de ajutoare sociale si pomeni electorale si vaucere si rente viagere si tot soiul de indemnizatii grase si laptoase ca nimeni nu le mai stie numarul. Adica din bugetul de stat! Deci nu va ambalati, mai ales cei cu 5 cifre la pensioare balaioare si nu confundati marfa cu ambalajul! Cat timp ai bani sa platesti tot ce e mai sus si cate o mai fi dar nu le stim ca s-ar povesti de ele daca s-ar sti , e obligatoriu sa platesti si pensiile normale rezultate din contributii de zeci de ani sub DRAPEL si zeci de ani de interdictii si sacrificii ale rezervistilor!

kostas spunea...

Din anul 2010 nu s-a mai actualizat solda de grad. In 2017 a fost preluat acelasi cuantum din 2010. In 2010 salariul minim era 600 lei iar in 2017 era 1450 lei.Ce procent din sal. minim reprezenta solda de grad in 2010 si ce procent reprezenta in 2017? Actualizerea normal si corect ar trebu sa se faca cu procentul din 2010 si nu cu cel din 2017. Daca pana in 2017 era deja facuta actualizarea, atunci da, era corect sa se continue. Dar ei o sa faca actualizarea din 2017 si asa o sa ne prosteasca la bani, iar soldele de grad actualizate in functia de salariul minim din 2022 vor fi de 2 ori mai mici decat daca ar fi actualizate in functie de procentul din sal. minim pe care il reprezentau acestea in 2010, de cand ele normal trebuiau actualizate.

Leon spunea...

Soldele de Grad pentru acivi au fost majorate cu 10% in decembrie 2015(L.293/2015) si 25% in ianuarie 2018(oug.79 din 2017).
Legea 153/2017 a intrat in vigoare in iulie 2017, deci comparatia se face cu 1450 lei, smbe din anul 2017..!

Calinmihaib12 spunea...

Un deziderat universal:să nu ne "auto" ..mințim.."singuri"(cam redundant,..cu iz pleonastic..!):da,banii de solde și salarii militare..vin de la bugetul ge neral(constituit din TOATE VENITURILE ..STATULUI..,oficiale sau secrete..!), după care se stabilesc..TOATE CHELTUIE LILE STATULUI,indiferent de destinație
,minister,scop,..etc.
Restul: e o PROBLEMĂ de: cheltuieli raționale,cu priorități raționale,fără risipă,FURTURI mascate în "investiții"
..clientelare și..electorale,..etc.

Leo spunea...

Cineva pe nume Mihai RUSU jurnalist în Germania , spunea la TV că Țiriac este colonel (r) cu o pensie de 12000 lei , iar Ilie Năstase are o pensie de 4000 lei. și că ambii sunt simpatizanți putiniști care fac declarații penibile în apărarea rușilor.
RUȘINICĂĂĂĂĂĂĂĂ ambilor.

Udrea Marian spunea...

Sursa tuturor marilor salariale a fost poababil găsită în momentul aprobări legiialfel nu ar fi fost votată,zic!

Huhu Rezea spunea...

Incâ nu e aprobată ordonanța.

kostas spunea...

Leon, nu te inteleg. In L 153/2017 soldele de grad sunt aceleasi( rotunjite in plus cu 3 sau 5 lei), cu cele din L284/2010, care sunt la fel si astazi. Nu vad maririle alea de care zici tu, de 10% si 25%.

Huhu Rezea spunea...

@kostas
Dacă nu înțelegi ce spune @Leon, uită-te in propriile Note de calcul din decizii de recalculare din 2016 si de actualizare din 2017 si vezi unde s-au majorat cu 10 % toate elementele componente ale soldei brute, inclusiv solda de grad.
Pensiile militare stabilite până la 31 12 2017 nu au mai primit majorările prevăzute în L 153/2017, din motiv de OUG 59/2017.

Leon spunea...

Legea 293/2015:
" 4. La articolul I, după punctul 1^2 se introduce un nou punct, punctul 1^3, cu următorul cuprins:
1^3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:
Art. 1^1. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr.VII- Familia ocupațională de funcții bugetare Aparare......., se MAJOREAZA cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015."

Calinmihaib12 spunea...

..Kostas are dreptate!(dar cred că nu a fost atent la textul lui Leon : care scria că solda de grad a.."ACTIVILOR" a fost majorată cu 10 %..!); SOLDA de GRAD: = COLONEL = AVUTĂ și PLĂTITĂ în PENSIE până în 31.12.2015, din DECIZIA mea de RECALCULARE= după 01.01.2016 a
FOST "DEGRADATĂ"= ILEGAL=..la gradul de LT.COLONEL:..din cele 5 luni și 27 de zile din cele 6 luni alese,ultimele 3 zile..având gradul de COLONEL..!
SOLDA de GRAD = calcul valabil la re calcularea/actualizarea din 2016-2018: pt.gradele de: Lt.Col. Și Col.:
=1,70×197,3387 = 336 (340) lei
=1,80×197,3387 = 356 (360) lei,
(în paranteze sunt valorile rotunjite
..din legea 153/2017..!).
SOLDA de GRAD..a pensiilor stabilite anterior lg.223/2015 este cea avută în cele 6 luni alese:..adică = ILEGALĂ =, conform prevederilor din ORD. COMUN a 3 miniștrii și 4 șefi de.."servicii"
care AU SEMNAT.."ORBEȘTE"..(sic!) acel ordin ILEGAL: "31/M.24/999/8148/237/259/211//2016".!
LEGAL =SOLDA DE GRAD= care TREBUIE luată în calcul..în ORICE PROCEDURĂ.., conform TUTUROR legilor de SALARIZARE și PENSII (militare) din ultimii cel puțin:..20-30 de ani,și mai ales: din legea 223/2015, art.60,alin.1,lit.a, dar și din legile 284/2010, precum și 153/2017..este = SOLDA DE GRAD= AVUTĂ
..LA DATA TRECERII ÎN REZERVĂ/PENSIONA RE, GRAD care poate fi DIFERIT..de cel avut în cele 6 luni alese..!(..chiar și numai..cu o singură zi..!!).
În concluzie (provizorie..!) STATUL ROMÂN.."CALCĂ ÎN PICIOARE"..DELIBERAT, de ani de zile, propriile lui LEGI..!

kostas spunea...

Leon,in raspunsul tau, dupa cum scrii tu, L293/2015 se refera la solda de functie, iar eu vorbeam de solda de grad, care-i alta treaba, si care in 2017 trebuia sa fie de doua ori si ceva mai mare in 2017 daca se actualiza,fiindca sal. min in 2017 era 1450 lei, iar in 2010 era 600 lei.Dar nu s-a actualizat niciodata. Ca sa te convingi postez si motivatia din PLX 52/2022, prin care vor sa actualizeze solda de grad. Deci in 2010 sal. min era de 600 lei, in 2022 este 2550 lei deci ar trebui sa fie de 4 ori si ceva mai mare. Motivația amendamentului:
În prezent, cuantumurile soldelor de grad/ salariilor gradului profesional deținut de care beneficiază personalul militar și polițiștii (ca elemente salariale specifice acestei familii ocupaționale, pentru recunoaştere în plan social precum și în ierarhia profesională reglementată de statul special), sunt prevăzute în Legea-cadru nr.153/2017, la nivelul anului 2010, astfel cum au fost preluate din Legea-cadru nr.284/2010.
Conform legislației-cadru menționate, aceste cuantumuri trebuie să fie actualizate prin Hotărâre de Guvern proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar această actualizare nu a fost realizată de 11 ani, conform măsurilor fiscal-bugetare adoptate în această perioadă.
În acest context, este necesară realizarea unei actualizări pentru a menține interesul recunoașterii gradului obținut în activitatea profesională, mai ales că evoluția cuantumului salariului de bază minim în perioada 2010-prezent a fost una importantă.

Calinmihaib12 spunea...

Kostas:(cu: "s"..sau.."ș"..?)
..deci:SOLDA DE GRAD ar trebui actuali
zată astfel:(la gradele de: Lt.Col. și Col.):
=2.550 ÷ 600= "4,25",
Lt.Col: 340 × 4,25= 1.445 lei
Col. 360 × 4,25= 1.530 lei

Leon spunea...

Legea 284/2010:
"Art. 3. -
(1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară.

(2) Solda lunară se compune din solda funcţiei de bază, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.
(3) Solda funcţiei de bază este formată din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă. Pentru realizarea diferenţierii soldelor funcţiilor de bază, se stabilesc clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare pentru soldele de funcţie."

kostas spunea...

Calinmihaib, da, asa ar trebui sa faca, ca sa mentina proportia. Procentul pe care il reprezenta solda de grad din sal.minim in 2010 trebuie sa fie aplicat la sal min din 2022. Dar ma tem ca ei o sa ia reper sal. minim din 2017 si atunci ar iesi solde de grad mai mici de jumatate din cat ar trebui sa fie. Cu toate ca, daca ar face asa si-ar contrazice motivarea, care spune ca nu au fost actualizate de 11 ani.

Huhu Rezea spunea...

Actualizarea soldei de funcție nu are un coeficient, precum solda de funcție. Ea se face proporțional cu creșterea salariului minim pe economie fața de valoarea de 1450 lei existentă la data adoptării L 153/2017.

kostas spunea...

Huhu, ai perfecta dreptate,dar actualizarea soldei de grad nu s-a facut de cand sal. minim a fost 600 lei.In L153/2017 au fost preluate cuantumurile din L284, fara a fi actualizate, Valoarile soldelor de grad au fost aceleasi si cand era sal. minim 600 lei si cand era 1450 lei. Deci de aceea trebuie facuta actualizarea cu procentul pe care il reprezenta solda de grad din 600 lei, nu din 1450 lei. Asa cum au si motivat ca nu a mai fost actualizata de 11 ani, nu din 2017. Procentul calculat in 2010 este de peste 2 ori mai mare decat procentul calculat in 2017. Daca s-ar fi facut actualizarea la zi pana in 2017, aceste procente ar fi fost egale si atunci era in regula.

Huhu Rezea spunea...

Soldele de grad din care s-au recalculat pensiile în anul 2016, potrivir L 223/2015, sunt soldele calculate conf OG 56/2006, pentru anul 2009, majorate cu 10% prin L 293/2015, așa cum este consemnat și in Notele de calcul ale recalculărilor.
Soldele de grad regementate conf art. 7 din Anexa nr. VI a L 153/2017 s-au aplicat numai activilor, dar, cum zici, nu au mai fost actualizate funcție de creșterea salariului minim pe economie.
Actualizarea ar urma să se aplice prin ordonanța care urmează a fi aprobată, incepând cu 01 01 2022, dar numai pentru cei în activitate.

Leon spunea...

https://www.snppc.ro/10-05-2022-revendicare-ultimativ-a-snppc-aplicarea-n-integralitate-a-legii-cadru-a-salariz-rii-nr-153-2017-de-la-1-iulie-2022-bd10924

Huhu Rezea spunea...

Leon
Un ultimatum că să fie, dat după ce Jianu a distribuit proiectul de ordonanță, care răspunde cererilor din ultimatum.

Leo spunea...

Ieri 09.05.2022 a avut loc o întâlnire dintre specialiștii MMSS și cei ai BM.
Cu acest prilej, BM și-a făcut cunoscută opinia aferentă consultanței tehnice contractate conf. PNRR , că sistemul de pensii al RO trebuie UNIFICAT printr-o politică convergentă de principii prin care se stabilesc TOATE pensiile din România. MMSS nu-i convine că impunerea L 127 nu este agreată de BM.
On vera , zise orbul............

nr. 1 spunea...

Daca se aplica de la 1 iulie a.c. in integralitate L153/2017 ,se da unda verde pentru reluarea actualizarii pensiilor militare functie de soldele de grad/functie ale activilor! Desigur daca intra in vigoare PLX 199/2020 ! Asadar , toate eforturile pentru PLX199/2020!

Leon spunea...

Putina presiune in plus nu strica !
Posibil sa aibă ceva informatii ca Lucica taraganeaza avizarea Ordonantei MApN..!!

Huhu Rezea spunea...

@nr.1
Nu este nevoie de PL 199/2020.
Dacă ordonanța este completată cu un articol în care se reintroduce în Legea 223/2015 fostul art. 60, privind actualizarea, eliminându-se astfel dispozițiile introduse in el prin OUG 59/2017 si 114/2018, parlamentarii din CD pot să țină la sertar cât vor PL 199/2020.

Leo spunea...

UITAȚI de PLX 199 și de L 223 !
Este terapie de grup cu opiacee normative expirate.
Nu vă creați singuri iluzii ca să nu fiți decepționați în toamnă.
Sunt 75% șanse de CONTRIBUTIVITATE și 25% șanse de o NOUĂ lege SPECIALĂ de pensii militare.
Leon , nu mai băga bățul printre uluci......

Leo spunea...

solde UA vs solde RU
https://adevarul.ro/news/eveniment/ce-solda-militarii-ucraineni-comparatie-cei-rusi-1_6277cf045163ec42712fd3d8/index.html

Calinmihaib12 spunea...

Revin,și repet că SOLDA DE GRAD folosi tă în recalcularea din 2016 NU a fost MAJORATĂ..ea, direct= la litera "b" din tabelul din NOTA DE CALCUL, cu cele 10 % de care se amintește aici,în comentarii..!; SOLDA DE GRAD = 336 de lei,de Lt.Col.(în cazul meu) este rezultată din calculul amintit:
1,70 × 197,3387 lei(VRS în vigoare din luna 10/2008..!),deci "nici vorbă" ..de majorarea de 10 % a acestui element salarial..!;
Doar mai jos, în "tabelul" amintit din Nota de Calcul, SOLDA DE GRAD este "adunată" în cursul recompunerii: CCA-SFB (lit."h2") și CCA-SFB Majorat(lit.
"i").. fără.."a suferi" modificări ale valorii sale inițiale(=336 lei)..!
Abia la lit."L"= COMPENSARE CIB, SOLDA DE GRAD este majorată "indirect" cu 10 %, adică intrată în structura CT"A"de la lit."h"= care reprezintă SUMA ARITMETICĂ a valorilor ELEMENTE LOR SALARIALE de la literele: "a..f"= mare atenție: NEACTUALIZATE=la nivelul din 01.01.2016 (cum se prevedea art.28 din lg. 223) ci LA NIVELUL din 31.12. 2009= așa cum scrie că AR FI= în CAPUL DE TABEL din NOTA DE CALCUL, din ORD. COMUN nr.31/M.25/999/..//2016..!,adică la nivelul conferit prin OG.56/2006..! = de modificare a lg.138/1999.
În cazul meu,așa-zisa "actualizare" a elementelor salariale a fost TĂIATĂ sub nivelul minim legal prevăzut în capul de tabel amintit (adică SOLDA DE FUNCȚIE folosită în calcul, a fost TĂIATĂ:la coeficientul:"4,40"= ERONAT, în loc de:"4,62"=MINIMUL LEGAL CUVENIT POSIBIL..!,iar SOLDA de GRAD=plătită până în 31.12.2015 la coeficientul: "1,80",a fost tăiat ILEGAL la "1,70"= în DECIZIA de REC./ACT. PENSIE= după 01.01.2016..!
În algoritmul de.."recalulare/actuali zare",singurele ELEMENTE SALARIALE din structura SOLDEI LUNARE BRUTE care au fost MAJORATE cu 10 %=(la TOATE ARMELE , mai puțin la personalul medical= la care majorarea a fost de 25 %..!) și "recombinate" sunt: SOLDA DE FUNCȚIE de la lit.: "h3","i" și "k", precum și "ALTE ELEMENTE"de la lit."j": adică "sporurile"=după caz, de la lit."g",la cei care au avut ceva "sporuri"..!).
SOLDA DE GRAD inclusă în lit."h"= adică SUMA elementelor salariale de la lit."a".."f" A FOST MAJORATĂ= împreună cu celelalte 5 elemente salariale = cu 10 % = la lit."L"=obținându-se "COMPEN SAȚIA CIB"..,care se adună la lit."k"=
CTA-Majorat al elementelor de la lit. "a".."g", obținându-se:"TOTAL SOLDĂ LUNARĂ BRUTĂ REALIZATĂ LA FUNCȚIA DE BAZĂ ACTUALIZATĂ", de la lit."T" (cf.
formulei:T= K + L).

Huhu Rezea spunea...

@Călin
Vrei să ne țâi de vorbă?
Direct sau indirect, solda de grad ți-a fost majoratâ cu 10% la recalcularea potrivit L 223/2015.

Leon spunea...

Doctore, NU mai fa calcule !
Iti spun eu ca Solda de Grad la un Lt.col.Activ este de 463 lei( poti afla de la un coleg in activitate), iar in Decizia de Recalculare pensie este de 394 lei( 10% si inca un procentde 6,547%, compensare CIBS)..!
Haideti sa ne oprim aici cu comentatiile despre Soda de Grad.

Leon spunea...

Leo, ministrul Budai, in discutiile cu CE, se bate pentru ca pensiile militare sa NU fie prinse in procentul de 9,4% din PNRR..!!

Calinmihaib12 spunea...

6Cifrele din DECIZIA DE RECALCULARE PENSIE 2016 = Grad: =COLONEL(c=1,80)
= FUNCȚIE:=LT.COL.MEDIC
= VRS. = 197,3387 lei
......................................
a. S.F.(c.=4,40)= 869 ⁉️,
(LEGAl.min.= 4,62= 4,20+0,42)
....................................
b. S.G.(c.=1,70)= 336 ⁉️,
c. GD. (42%) = 707 ⁉️
d. S.C-dă(35%) = 304 ⁉️,
(LEGAL=40%/SF)total =1.347⁉️
.....................................
e. S.M. = 174 ⁉️,
f. I.D. ........= 598 ⁉️
total = 772 ⁉️
.....................................
total:a-f = 2.988 ⁉️
g.1(10%) = 299 ⁉️
g.2(OG.74/2014) = 100
.....................................
h (s.a+..+s.f) = 2.988 ⁉️
h.1(a+e+f) = 1.641 ⁉️
h.2(h1+b+c+d) = 2.988 ⁉️
h.3(h1×25 %) = 2.051 ⁉️
i.(h3+b+c+d).. = 3.398 ⁉️
j.(g.1×25 %) = 374 ⁉️
(g.2).........= 100
K.( i+j)........= 3.872 ⁉️
......................................L. 3.872×5,5 % = 213
2.988×110%×5% = 164
213+164...... = 377
3872-377=.... =3.495
4.495 ÷ 84%... =4.160,(7)
L.=4.160-3.872.. =288 ⁉️
......................................
T.(K+L):3.872+288 =4.160 =⁉️

LEGAL: la minim: =4.468 lei !4️⃣4️⃣6️⃣8️⃣
Cifrele cu SEMNE ROȘII:de EXCLAMAȚIE și ÎNTREBARE, PLĂTITE..până în prezent sunt..ERONATE=..FURATE..DELIBERAT.❗❗

Calinmihaib12 spunea...

HUHU:spunea...
CITAT:
"Actualizarea soldei de funcție nu are un coeficient, precum solda de funcție. Ea se face proporțional cu creșterea salariului minim pe economie fața de valoarea de 1450 lei existentă la data adoptării L 153/2017."

"10 mai 2022, 09:06"

În citatul de mai sus,soldele de grad și de funcție,pe care le pomenești,și care sunt trecute în deciziile de REC. /ACT.sunt calculate utilizând coeficie nții respectivi la valoarea actualiza tă ("teoretic") la nivelul plătit din data de 31.12.2009=cf. Ord.comun: 31/ M.25/999/..//2016 = CONTRAR art.28 din lg.223 în vigoare în 2016; am scris"teoretic" (cu ghilimele) pt.că. PRACTIC nu s-a întâmplat așa (=cum a fost situația în cazul meu,ilustrat în comentariul cu cifrele din DECIZIA de recal./actual.a pensiei mele în 2016);
Deci: COEFICIENȚII SOLDELOR DE GRAD s-au înmulțit cu VRS=197,3387 lei, rezul tând solda de grad de Lt.Col. și Col. =336(340), și respectiv 356(360) lei. În paranteze sunt valorilor rotunjite ..din LG.153/2017..!
Cum se vor actualiza soldele de grad la pensiile anterioare legii 223..la alte valori decât cele de mai sus în viitor,rămâne..de văzut..!?
Cât privește coeficienții SOLDEI DE FUNCTIE, "actualizați" la nivelul din 31.12.2009, calculul e IDENTIC ca la solda de grad,la fel: ilustrat în comentariul meu cu cifrele din DECIZIA DE recalculare..pensie în 2016.
SOLDELE DE FUNCȚIE din Lg.153/2017 au alți coeficienți,mai mici decât cei din OG.56/2006,dar calculul se face prin înmulțire cu SALARIUL MINIM pe ECONOMIE în vigoare la data aplicării lg.153/2017..!
Am făcut "expozeul" de mai sus "stimulat" de comentariul citat în care primul termen pomenit..PROBABIL.. este:"..Actualizarea SOLDEI DE GRAD"., iar al doilea:"precum SOLDA DE FUNCȚIE "..?,..sau e invers..?; oricum,amândoi termeni (solde de grad și funcție au..
coeficienții din tabelul din legea 153
din 2017..!,dar coefic.soldei de grad e "abscons" în valoarea cifrică de 340 și 360 de lei,rotunjite..!
"PROPORȚIONALITATEA" pomenită, raporta tă la cei 1450 de lei.., se face pt. calculul"actualizat" al SOLDEI de GRAD din legea 153..,așa cum au arătat și LEON, și KOSTAS, în comentariile lor din acest topic..!

Huhu Rezea spunea...

@Calin
Ca să înțelegi corect mai citește și d-ta art. 38 din L 153/2017 pentru a vedea ce valori ale soldelor de funcție pentru activi au fost mărite în perioada 2018-2022. Au fost majorate soldele de funcție in cuantum compus, adica soldele de funcție din 2009 plus elementele suplimentare adăugate de OUG nr.1/2010 si L 285/2010, toate majorate deja cu 10% in 2015.
Am subliniat de atâtea ori că soldele de funcție în cuantum compus majorate in perioada 2018-2022 nu trebuie să depășească valorile pentru anul 2022 din Anexa VI a L 153/2017 ale soldei de funcție care recapătă un cuantum unic, calculat din CF x SME.
Solda de grad are o evoluție separată de solda de funcție, creșterea ei din sumele valorice pentru anul 2017, evidențiate în art. 7 din Anexa VI, fiind proporțională cu creșterea salariului minim pe economie.

Calinmihaib12 spunea...

Huhu:
1...am înțeles textul legii 153,căci nu a e mare "filosofie"..în ea,,dar..prea mult nu mă interesa legea,întrucât ea se aplică activilor,nu și nouă pensio narilor..stabiliți pe legile de pensie anterioare legii..223..!
(dacă ai văzut comentariul meu din 11
mai/07:14',cu cifrele din DECIZIA DE RECALCULARE..,SOLDA LUNARĂ BRUTĂ BAZĂ DE CALCUL e recalculată în baza LEGII 138/1999 = prin "DEZ-ACTUALIZARE"(!)=
adică prin TĂIEREA ILEGALĂ a = coeficienților SOLDELOR de FUNCȚIE și GRAD de la VALORILE MINIME LEGALE precum și a "%" de calcul a SOLDEI DE COMANDĂ.."DE PLĂTIT".. ÎN PENSIE până la 31.12.2015 = la =VALORI ILEGALE=.., adică de la:⏫..la:.⏬..!:
Cf.S.F. = 4,62 ↘️ =4,40..⁉️
Cf.S.G. = 1,80 ↘️ =1,70..⁉️
S.C-dă = 40 % ↘️ =35 %..⁉️,
cu efect ,în cascada algoritmului de calcul = de FURT din BAZA DE CALCUL =a cel putin:..300 și ceva de lei/lunar.!
.."Simplu"..ca bună ziua...⁉️
2. SOLDA DE GRAD, de ex.de COLONEL= 360 lei,din legea 153,în 2022 = ar fi:
360 × 1,75 (2550/1450) = 630 lei..!

Huhu Rezea spunea...

@calin
Niciun pensionar militar care și-a stabilit drepturile înainte de 01 01 2018 nu a beneficiat de prevederile L 153/2017.

Calinmihaib12 spunea...

HUHU:
(13 mai 2022, 20:04)
Așa este,e clar ce scrii,dar eu ară arătam că în Lg.153..,SOLDA DE GRAD e rămasă la nivelul din legea 138/1999, cu coeficienții de grad înmulțiți cu VRS-ul = 197,3387 lei=din oct.2008..!, SOLDĂ de GRAD =rotunjită la o SUMĂ terminată cu "0", pt..."simplificarea" calculelor.!..efectuate de..contabilii militari..!

Huhu Rezea spunea...

@Calin
Pentru majorarea soldei de grad față de valorile din art. 7 al Anexei VI ale L 153/2017 era nevoie de hotărâri de guvern, nu de lege. Eu nu am cunoștință că din 2017 s-a dat vreo hotărâre de guvern pentru majorarea soldei de grad a activilor.

Leon spunea...

Huhule, ai uitat ca Art.38, al.3 din L.153/2017 a MAJORAT cu 25% Soldele militarilor activi care cuprind si Solda de GRAD ?

Brenda spunea...

Până una alta să bem ceai de tei....
...