Un produs Blogger.

vineri, iulie 15, 2022

Păstrați pensiile militare, domnilor miniștri, dar actualizați-le, nu le lăsați sub nivelul cuantumului lor calculat contributiv!

46 comments
După Nota prezentată de ministrul  Budăi în Guvern privind stadiul realizării jalonului 215 din PNRR și atacul mass media la adresa ministerelor de interne și apărare, care ar fi împotriva reformei în domeniul pensiilor militare, astăzi au ieșit în presă Dîncu și Bode pntru a lua atitudine împotriva celor care cer desființarea pensiiilor militare și integrarea lor în sistemul public de pensii.
Au venit cu motivări destul de stângace pentru a spune că pensiile militare nu sunt pensii speciale și că numai din acest motiv ele nu ar trebui incluse în reforma PNRR.
Conform deciziilor CCR, pensiile militare intră în denumirea generică de pensii de serviciu. Ele se deosebesc de celelalte pensii de serviciu(magistrați, grefieri, diplomați, parlamentari) prin faptul că după modul de calcul nu au în cuantum  nicio componentă contributivă. 
Imprejurarea că ministrul Ghinea a folosit un termen neadecvat din punct de vedere legal și constituțional în  nominalizarea categoriilor de pensii pe care a dorit să le supună  unei reforme, care să garanteze obținerea de către România a unei alocații de 29 miliarde EURO de la CE, nu justifică oponența la orice reformă a pensiilor militare. Poate nu desființarea lor este soluția, dar reformarea lor este strict necesară după dezastrul pe care Guvernul Tudose l-a introdus în sistemul de pensii militare prin OUG 59/2017, eliminând creșterea  lor în funcție de majorările reglementate de Legea nr. 153/2017 și condamnând pe toți pensionarii în plată la 32 12 2017 să rămână cu pensiile calculate din valoarea soldele de funcție  din anul 2009.
Cu ce mă încălzește pe mine actuala pensie militară calculată în baza Legii pensiilor militare... dacă al ei cuantum este cu puțin peste jumătatea pensiei contributive de la 31 12 2015 iar actuala pensie militară în plată este cu cca 1000 lei mai mică decât cea rezultată după o eventuală recalculare contributivă în baza L 127/2019 cu un punct de referință calculat la un nivel mediu al stagiului complet de 28 ani ? In aceeați situație se găsesc zeci de mii de pensionari MApN, MAI și SRI, care au rămas în plată cu cuantumul contributiv mai avantajos după recalcularea  potrivit L 223/ 2015.

Reforma în domeniul pensiilor militare ar presupune doar reintroducerea în textul legii a fostului articol 60, eliminat prin OUG 59/2017,  și, pentru eliminarea exceselor de cuamtum, fixarea unui cuantum maxim  raportat la 1, 2 sau 3 salarii medii pe economie. CCR a statuat că sunt constituționale atât cuantumurile maxime cât și cele minime ale pensiilor de serviciu. Cuantumul minim al pensiilor de serviciu este deja stabilit de CCR, respectiv cuantumul rezultat din calculul contributiv. Deci, pentru a nu le diminua prea mult, ar trebui ca pensiilor militare să li se calculeze și componenta contributivă.  
Acest calcul contributiv, doar pentru stabilirea cuantumului minim al pensiei militare, ar atenua și actuala presiune mediatică asupra pensiiilor militare, când se va constata că în foarte multe situații, mai ales la militarii care au exercitat serviciul până la o vârstă cât mai apropiată de vârsta standard de pensionare, pensia calculată contributiv ar fi ceva mai mare decât pensia calculată în sistem militar. 
Se rezolvă astfel și problema stabilității personalului militar în activitate.


In consonanță cu cei doi miniștri, ale căror intervenții au fost consemnate pe larg de comentatori pe topicele anterioare, a intervenit și fostul ministru Gabriel Oprea, cel care a girat desființarea pensiilor militare și integrarea lor în sistemul public prin Legea  nr. 119/2010, lege supranumită BOB( Boc Oprea Băsescu) 
 


46 de comentarii:

rambo2021 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

Să-l POMENIȚI pe GĂBIȚĂ toți cei care au acum în plată și după 12 ani , acel cuantum al lui.

avianyc spunea...

In sfarsit ,ministrul Dancu ,singurul care mai lupta pentru drepturile pensipnsrilor militari varsovisti a convenit cu ministrul muncii si cu cel de la finante asupra modalitatii de actualizare in etape a pensiilor militare.
@ Rambo si Spiritul lui Haret(monteoru) nu vor mai trebui sa frece menta la rece pe blog.
Asemenea @ reddog & Viorel cu ajutoarele.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid066ioJQGqXsHWFZeLJdFowmgcd8aXTF5H65T35D9GGveRZCcAFX1tmu4CW6hVeT9sl&id=100029072063313

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Traiasca Dl General, Găbiță!Tot domnia sa, cu incisivitate, pentru noi!

Huhu Rezea spunea...

Reforma în domeniul pensiilor militare ar presupune doar reintroducerea în textul legii a fostului articol 60, eliminat prin OUG 59/2017, și, pentru eliminarea exceselor de cuamtum, fixarea unui cuantum maxim raportat la 1, 2 sau 3 salarii medii pe economie.
CCR a statuat că sunt constituționale atât cuantumurile maxime cât și cele minime ale pensiilor de serviciu. Cuantumul minim al pensiilor de serviciu este deja stabilit de CCR, respectiv cuantumul rezultat din calculul contributiv. Deci, pentru a nu le diminua prea mult, ar trebui ca pensiilor militare să li se calculeze și componenta contributivă.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Art 60 ar fi salvarea, dar cine sa-i spuna ministrului? @Onorabile,iar nu va gasesc reteta naturista sa nu ajung la stend. Ce titlu sa caut?

Huhu Rezea spunea...

Flavius
https://www.huhurez.com/2013/05/o-bautura-pentru-deblocarea-venelor.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile, va multumesc frumos! Deja am comandat produsele. Doamne, ajuta!

Trofin spunea...

Degeaba ne strofocăm , mai ales acei colegi care au fugit prin tranșee cu saci de 40Kg purtați în spate. Intervențiile celor doi miniștri , Dâncu și Bode , sunt pure acțiuni propagandistice. Cele două ministere nu au de gând să facă nimic pentru reașezarea pensiilor de serviciu după criterii echitabile fiindcă ar fi costuri mari , sunt foarte mulți pensionari militari care au pensii cu mult sub nivelul contributivitâții . Cu mângâierea lor nu fac alt ceva decât să întârzie cât mai mult corectarea pensiilor până când se va satisface nivelul de viață al poporului partenerului strategic. Este foarte bine intitulat prezentul articol dar cine ține cont de așa ceva ? Da , limita inferioară a oricărei pensii de serviciu nu trebuie să fie mai mică decât nivelul cuantumului stabilit pe principiul contributivității chit că acel domn care a alergat cu sacul de 40 kg în spate nu-l agreează.

rambo2021 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
XXX spunea...


ATENȚIUNE !!!!
CÂND EȘTI MORT ,NU ȘTII CĂ EȘTI MORT.
E GREU DOAR PENTRU CEILALȚI .
LA FEL ȘI CÂND EȘTI PROST .

Phillippe Geluck

hahhahahhahahh
hahahhhaahah
hahahha
HA

Brenda spunea...

DLE,H, nu ar fi bine sa ii scriety d-lui Dancu, tot ce ne spuneți noua aci?

rambo2021 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
magda spunea...

Traiasca Dl General, Găbiță!....mai usor cu pianul pe scari/Nu cumva este el artizanul ( sau unul dintre ei) care a clocit actuala lege a pensiilor militare in vara anului 2015 cu aplicabilitate abia din 01.01.2016 iar cu cateva zile inainte de intrarea in vigoare ce sa vezi ...vine ordonanta tehnocratilor lui Ciolos( sustinut inclusiv de pesedeul lui Gabita) care pur si simplu schimba calculele din legea cadru? Nu cumva tot pesedeul lui Gabita et comp.era in 2017 la carma tarii cand a venit a doua lovitura la pensiile militare? Iar acum Gabita spune ca pensiile militare trebuie sa ramana militare.Superbaiatul...sa pune o vorba la pesede daca este asa tare in clanta si sa abroge pe alea de mai sus...si abia apoi sa vezi laude. Pana la urma or sa faca tot una romaneasca....vor cadea la pace la o supraimpozitare dar nu una de impact.Ca sa nu pice la ccr ( a se citi in cardasie cu acestia) vor stabili niste procente de supraimpozitare care adunate cu inflatia de la 1 ianuarie va da tot cam pe acolo...da am facut reforma ,nu? Nu stiu cati au urmarit aseara la B1tv emisiunea trompetei useriste tudormusat( ale carei surse sunt ca de obicei g4media,economedia)Zicea baiatul cam asa ,,ministrii Bode si Dancu spun ca militarii si politistii au dreptul la pensii de serviciu avand alt algoritm de calcul fata de cel contributiv datorita privatiunilor,interdictiilor la care au fost supusi pe timpul desfasurarii activitatii in MApN,MAI,etc '' si completeaza musatinul ot usr...,,de parca noi civilii am fi beneficiat toate oportunitatile pe timpul vietii''.Si acum zic eu asa,,Deloc onorabile realizator tv,se spune ca libertatea este lucrul cel mai de pret dupa viata.Libertatea are si ea multe fatete asa ca poate ne spui si noua de cate ori ai facut la viata ta( vad ca ai inceput sa albesti la par) raport catre sefii tai din presa sa pleci la munte ori in Thassos habar n-am sau sa iti vizitezi familia aflata in alta localitate? Desigur ca raspunsul este niciodata.Civilul nu are nici o ingradire in devenirea lui ulterioara ii trebuie cap si bani( daca are si-o pila deja e realizat).La militar ce sa vezi,are cap ,are si ceva bani dar cand sa vrea sa se realizeze statul ii zice: interzis la candidatura pt ca esti militar,interzis sa fi managerul propriei tale firme pt ca esti militar,interzis sa fi in consiliile de administratie la ANRE,etc,interzis sa mai desfasori alte profesii pt ca esti militar( adica oi pleca tu acasa la orele 15.30-16.00 dar ai toate sansele sa revii si nu de placere cateva ore mai tarziu deci atentie cu berea si palinca)in partidele politice nici vorba...si inca cate si mai cate.Si asta doar pe durata a 20--35 de ani( unii nici nu au prins atat...sa traiasca).Aceste privatiuni trebuie sa se regaseasca in ceva.Aaaa,daca la salariu era scris pe fluture spor de privare de activitati comerciale 10%,spor de....alte procente,nu se supara nimeni.DAR...CE SA VEZI...soldele de grad si de functie nu au mai fost marite din vremuri imemoriale...iar daca la pensiile militare nu erau incluse si sporurile era jale cu J mare de tipar. Asa ca inventati ce contributeala vreti voi dar pentru privatiunile impuse pe timpul carierei,lasati-va greu domnilor ...si nu din gura.De ce oare in nici o tara,la militari nu caraie nimeni si taman la noi cateva trompete bine de tot platite raspandesc idei care submineaza capacitatea de aparare a tarii( da ,atunci cand soldatii isi dau demisia pe capete nu cumva dracu si-a bagat coada?) La unii cad guverne si asta se intampla saptamanal vad,la noi guvernul pare cazut in cap nu de ieri.Hai trompetelor faceti un sondaj cu doua intrebari 1.Mai e nevoie de institutii de aparare 2.Cam la ce nivel sa fie remunerate.Parca vad raspunsuri gen 1.pe noi ne apara NATO 2.SALARIUL MINIM PE ECONOMIE CA SI ASA NU FAC NIMIC.sau varianta cu ..doar cei care merg in T.O.( ceea ce inseamna musai conflicte militare).Vedeti voi acum de ce nu aveti voie dragi militari in politica? Pentru ca politica o fac altii pentru voi dar cum le convine lor.Hai nu zau?

Margarit Fernand spunea...

@Trofin- Stiu că sunteți specialist și tocmai de aceea vă pun o întrebare referitoare la postarea dv. de mai sus: Dacă se împart punctele la 35 ( sau chiar la 30), câți vor mai avea pensiile contributive peste cele actuale?

Petrut spunea...

Domnul General a fost in pozitia de a face ceva pentru actualizarea pensiilor militare din postura sa de ministru si nu a facut-o ...aceeasi ocazie o va"pierde"si domnul pm Ciuca ...cineva nu ne "iubeste" de loc ...

Viorel spunea...

Domnule avianyc. Nici dumneavoastră în calitate de patron (de tablou electric) / legumicultor nu veți mai fi nevoit să LEGAȚII (CU AȚĂ) / ÎNLOCUIȚI ÎN SERĂ ROȘIILE PROPRII CRUDE CU CELE CUMPĂRATE DIN PIAȚĂ așa cum v-a învățat conducerea de partid și de stat a județului pentru a obține fonduri europene conform PNRR. Mă iau după Stelică: HA HA HA HA
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25639403-reminiscente-din-epoca-aur-cum-gandit-legumicultor-din-bihor-pacaleasca-inspectori-bani-stat.htm

dora spunea...

Bravo, Magda. O plăcere să-ți citesc comentariile1

Huhu Rezea spunea...

Margarit
Dacă te străduiai sa citești topicul nu mai puneai acea íntrebare lui Trofin.

Negritoiu spunea...

avianyc,
din interventia ministrului Dancu rezulta clar viitorul pensiilor in plata:raman asa cum sunt in prezent. Nici calculate/recalculate pe principiul contributivitatii(sau mixt) , nici actualizate in curand. Explica undeva ce inseamna actualizare in etape? Prima etapa:cele mici,adoua etapa:cele medii,a treia etapa:cele . . . Sau : prima etapa in anul 202?, a doua etapa in anul 202? , a treia etapa in anul . . . Oricum,deja ne aflam in prima etapa:asteptam sa se finalizaze majorarea soldelor celor activi.
Ne tot ameteste cu PLx 199 care se afla,pentru avizare, la comisiile de specialitate din Camera Deputatilor. Iar? Pana cand?
Domnul ministru nu se dezminte:este un bun politician:promite

XXX spunea...

DIN INTERVENȚIA MINISTRULUI DÂNCU REZULTĂ :
1.) PENSIILE MILITARE NU VOR FI CALACULATE PE CONTRIBUTIVITATE .
2.) PENSIILE MICI CARE AU DREPTUL SĂ FIE MARI SE VOR MĂRI până cei care au pensii mari nu vor mai avea de unde lua și vor scade ..
3.) PENSIILE NESIMȚITE VOR RĂMÂNE AȘA NESIMȚÂTE PÂNĂ CÂND PNA sau alte organe de control vor constata acest lucru prin reclamații sau sesizari . Dacă le-au obținut pe drept asta este treaba lor ,restul la BULĂU în CĂTUȘE

XXX spunea...

SIMT AȘA O ELIBERARE CÂND VĂD UN CADRU MILITAR sau UN POLIȚIST LA PUȘCARIE :
Prima măsură pe care a luat-o Alexandru Ioan cuza privind modernizarea armatei române a fost ÎNLOCUIREA Cadrelor militare care erau nuami a boierilor cu PERSOANE CARE ERAU FĂCUTE PENTRU ASTA .
DAR S-AU STRECURAT CU TIMPUL FOARTE MULTE LICHELE ( VEZI DOAMNE TACSU SAU MĂSA ERA MARE BASCULĂ ÎN ARMATĂ ) DEȘI LOCUL LOR ERA PRINTRE BORFAȘI SAU LA MUNCILE ARGRICOLE ,COADA VACII ,CURUL PORCULUI ,ETC .
ARMATA ESTE NUMAI PENTRU CEI CARE VIAȚA LOR ESTE ÎN SLUJBA ȚĂRII ȘI A POPORULUI ROMÂN ȘI NU A STRINILOR PENTRU LOVELE ȘI DECORAȚII FALSE .

DOAMNA BRENDA
I-AM ADUS EU LA CUNOȘTINȚĂ MINISTRULUI APĂRĂRII TOATE ASPECTELE PENSIONARILOR MILITARI ȘI CEI SARACI ,CEI BOGATI CEI ȘMECHERI ȘI CEI CARE IL TRĂDEAZĂ PE LA SPATE ÎN UMBRA GRADULUI = TOATĂ ZIUA IMI VIN ACUM NUMAI HĂRTII DE LA SECRETARIATUL GENERAL ,CONTROLUL ,MAPN ,ETC .DESI TREBUIAU CASATE

Gigi spunea...

Ca sa nu mai existe unele neinteleleri cu privire la ce postez,ma voi referi aici pe scurt,cititi ce spune,@Trofin și @Magda.Excelente comentarii!

Brenda spunea...

Dar dumneata ce hram porti,mai DRAGĂ ca văd că te dai mare

M spunea...

Prima măsură pe care a luat-o Alexandru Ioan cuza privind modernizarea armatei române a fost ÎNLOCUIREA Cadrelor militare care erau nuami a boierilor....

Sursa?

Un articol care trece în revistă toate reformele lui Cuza nu zice de așa ceva!

Zice că armata era formată din
un Stat Major General şi unul princiar, un Comitet Consultativ (1865), un Consiliu Permanent al Instrucţiunii (1865) şi alte organe centrale de conducere bine articulate, 7 regimente de infanterie, 2 de cavalerie, unul de artilerie, 14 baterii, câte un batalion de vânători, de geniu şi de pompieri, o flotilă fluvială, alte trupe şi servicii, o armată regulată însumand circa 20 000 de ostaşi, la care se adauga 25 000 de grăniceri şi dorobanţi.

https://www.dacoromania-alba.ro/nr53/cuza.htm

rambo2021 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
rambo2021 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
monteoru spunea...

Magda@exista la o categorie de pensionari spor gen sau apropiat OMM? Exista categorie de pensionari care primesc medicamente gratuite in limita a 7 produse?Vreau sa stiu.
Legea 223/2015 dece nu aplica principiul de bun simt" la munca egala pensie egala"
?Sper ca nu vei caracteriza acest principiul a fi comunist.
Vezi o modalitate in care doi militari pensionati in ani diferiti dar egali in functie,grad,vechime,specialitate militara etc sa aiba pensie egala?Vei spune ca cei pensionati inainte de 2010 au luat salarii compensatorii.Uite nu e adevarat.Cei pensionati inainte de 1998 nu s-au bucurat de acest privilegiu.Statul nu are bani sa ridice nivelul pensiei celor neindreptatiti si nici nu trebuie sa mentina discriminarea.E cert discriminare sa acorzi valoare a pensiei functie de anul nasterii.Vezi o modalitate onesta de indreptare a anomaliei sau consideri ca noi"bosorogii" - citez zicerea unuia-trebuie sa traim la limita saraciei?
Iti fac o confidenta.Legea lui Oprea+Boc+Basescu m-a pagubit de 20%.Pensia in plata este pe plus.Nu am certitudinea ca pensia obtinuta in urma reformei mentionata in PNRR ma avantajaza si totusi doresc ca sistemul sa acorde drepturi functie de munca si valoarea sociala a muncii.

Viorel spunea...

Domnule monteoru. Rușine pentru cei ce au folost sau folosesc cuvântul boșorogi. Boșorogi vom ajunge toți dacă e să ne luăm după el. Dar ca să revenim la comentariul dumneavoastră. Citiți art 6 de la lit. (a) la (i) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și punctați unul dintre principiile respectate de către guvern în aplicarea lor de la promulgare și până în prezent (pe ministere). Cât despre OMM/SOSP, acesta putea să aibă o altă denumire, fără medalie, fără atestat, un simplu spor de impinge vânt care să înlocuiască o creștere a Coeficientului de funcție cee ace ar fi fost mai indicat.

Huhu Rezea spunea...

Kisule
Lăsați voi loby-ul prostesc pe lângă Dîncu, cu aplicarea L223 în forma aprobată în 2015!
Urgența este aducerea soldelor de funcție ale celor pensionați înainte de 01 01 2018 la nivelul aprobat de legea adoptată de Parlament recent, Pl x 21/2022, lege pe care USR a atacat-o la CCR și apoi actualizarea permanentă, când se măresc soldele activilor.

Viorel spunea...

rambo2021 SOLDAT UNIVERSAL. Postează te rog pe blog răspunsurile primite de la domnul ministru Dîncu la „SCRIERILE TALE” pentru a avea credibilitate.

Cezar spunea...

Unde intra maKiss..cu rîtu..se alege prafu!🤣🤣🤣🤣🤣😜🤪😐🤑

XXX spunea...

@M ISTORIA MILITARĂ A POPORULUI ROMÂN am învățat-o în anul 1992 în cadrul Institutului militar Vîlcea.
Eu nu mă uit pe internet acum și vin și bag aici variante . Asta am învățat atunci și zic acum din MEMORIE .

Huhu Rezea spunea...

Stelica
Pe cine aveai prof de istorie?

rambo2021 spunea...

@ Prealuminatule, inteleptule si ,mai ales, chiparosule ,daca nu-ti convine scrie tu acolo unde trebuie,ia legatura, lupta, zbate-te ca de aia ti-a dat statul minte, nu incerca sa-mi dai indicatii de la inalta tribuna ca nu ma intereseaza ,iar vorbele de claca ale gandacilor de pe a(laturi) nu ma intereseaza deoarece ei stiu doar sa imite jivinele ce le pastoresc si la ''propriu si la figurat''. Nu ma justific in fata unor idioti consacrati si nici nu am pretentia sa fiu credibil in fata lor.Amin!

Huhu Rezea spunea...

kis
Esti un mitoman de care se folosesc gulerații pentru zădarnicirea eforturilor de actualizare a pensiilor militare.
Tu nu știi nimic decât să strigi să-ti introduca in pensie primele de zbor.

rambo2021 spunea...

@Bufnita ,tu care-le le stii pe toate ca un om mare,tu buricul adevarului si sfesnicul luminii pure ce ghiseft ai din propaganda desantata si mincinoasa pe care o faci aici de stau fraierii cu pliscurile cascate sa-ti soarba balivernele?
Dupa principiul tziganesc:''hotul striga hotii'' tu faci pe toata lumea prost, mincinos si habarnist asta daca nu se linguseste pe langa tine si nu-i de acord cu pohtele tale de expirat.
Stiu ca n-ai sa publici dar ma racoresc la gandul ca vei citi, securan reactivat ce esti.

XXX spunea...


Brenda spunea...
Dar dumneata ce hram porti,mai DRAGĂ ca văd că te dai mare
15 iulie 2022, 15:44
Doamna Brenda
1.) Referitor la hram = Eu sunt Sucevean din Plopeni și HRAMUL este o sărbătoare foarte mare care ține 3 zile pe data de 15 AUGUST ... ,după Hramul bisericii = Biserica Adormirea Maicii Domnului din Plopeni ,ctitorită de marele logofăt Lupu Balș în anul 1753 Lăcașul de cult a avut inițial scopul de a servi ca biserică de curte boierească. Lângă peretele sudic al bisericii se află mormântul soției ctitorului, Safta Balș (+1778). Pe piatra sa funerară se află următoarea inscripție în limba română cu litere chirilice: "Supt această piatră să odihnește roaba lui D(u)mnezău Safta soție Lupulu Balș marile logofăt. (...) au fost fiică fericiților întru pomenire Iordachi Cantacozino marile spatari și soție(i) sa(le) Catrina; sau săvărșit și sau mutat întru vecinica viiețu(i)re la an de la Mănt(uit)oriul Hristos 1778".

Pe piepul acesteia se regăsesc și azi armele pe care le purta Contacozino .

2.) refritor la aspectul ,,că mă dau mare ,, vin cu următoarea precizare .
Subsemnatul NU se dă mare ci SUNT MARE = 1,90 înălțime 100 kg ( sunt osos a dracului hahahhaha)
Pe partea MILITARĂ .SUNT FĂCUT PENTRU ASTA ȘI CĂLIT ÎN IAD.

Asta cu iadul mi-a plăcut și mie = hahhahahahhaahha
Nu trebuie să fii mare că să vorbesti cu Ministrul apărării atât tim p cât am fost militar în GARDA de ONOARE a ROMÂNIE ,unde mă durea la bască și de CEAUSESCU .
A spus ministru Dâncu că a vorbit cu subofițeri ?????

M spunea...

@XXX

Și mie mi-a plăcut istoria dar nu știam de aspectul spus de domnia ta. Nici nu l-am mai găsit altundeva de aceea am întrebat.

Nu am insinuat că domnia ta a făcut ceea ce fac unii de a scoate citate gen: "Napoleon a spus că pompierii sunt coloana vertebrală a Armatei" 😂

Eu sunt un tip riguros. Dacă ați văzut, chiar căutat de unii frustrați pentru a fi prins cu inexactități, nu prea au avut succesuri (sic!)

Viorel spunea...

Rambo2021. După Amin, eu zic DUMNEZEU SĂ TE IERTE.

XXX spunea...

Maestre
Col.ȘTEFAN

XXX spunea...

Problemă

1.) Am 52 ani de viață , am primit pensie 35 ani , am ieșit la pensie la vârsta de 35 de ani , am 21 ani vechime cumulată și 18 ani militară = Cum este posibil ???? .

Brenda spunea...

Ok , DLE ,ești MARE , bravo

XXX spunea...

Cu respect
Stimată Doamnă !!!

Margarit Fernand spunea...

D-le Huhu eu am citit foarte bine topicul, dar pe dl. Trofin l-am întrebat referitor la următoarea afirmație din textul dumnealui : ”sunt foarte mulți pensionari militari care au pensii cu mult sub nivelul contributivitâții” .

Leo spunea...

Totuşi e un progres pe gazeta concurenţei, pt. că se afirmă buna intenţie spunându-se citez:
"Cind vrei sa faci o fapta bune trebuie sa fii sigur ca nu spui prostii... ceea ce nu-i cazul marelui onorabil maestru/adevarul absolut/adevarat artist/onorabilul..."