Un produs Blogger.

duminică, ianuarie 22, 2023

Guvernul trebuie să elimine urgent efectele discriminatorii ale OUG 59/2017 asupra pensiilor militare, înainte ca și această ordonanță să fie declarată neconstituțională

222 comments

 Mă refer mai mult la efectul nefast care a grevat pentru viitor cuantumul pensiilor militare existente în plată în anul 2017, dar și al celor stabilite ulterior, prin eliminarea prin ordonanță de urgență a actualizării pensiilor militare, operațiune care menținea un echilibru valoric al pensiilor militare, indiferent de anul deschiderii dreptului de pensie. 

Diferența dintre o pensie stabilită în anul 2023 si alta în plată în anul 2017 este egală, pentru același grad, aceleași funcții și vechimi,  cu  diferența dintre soldele de grad și funcție din anul 2023 și cele din anul 2017, după dublarea celor două solde prin creșterile reglementate de legea salarizării,  Legea nr. 153/2017, în  art. 38 și art. 7 din Anexa VI cu modificările ulterioare.

Nu discut dispozițiile din ordonanță care au impus corect limitarea cuantumului pensiei militare în plată la plafonul mediei soldelor lunare nete din cele 6 luni alese pentru baza de calcul, (în noul proiect 12 luni). Intr-adevăr, nu este normal ca pensia netă în plată să fie mai mare decât ultima soldă lunară netă( solda lunară brută - 41,5%(impozit și contribuții). De altfel, după cum se vede din Avizul CSM dat proiectului de lege privind pensiile speciale, și magistrații au fost convinși de justețea respectivului plafon.

Materialul distribuit pe site-ul CCR, reluat și pe acest blog,  de magistratul asistent Benke Karoly privind limitele de care este ținut Guvernul în adoptarea ordonanțelor de urgență,  dar, mai ales, recenta Decizie nr. 650/2022 prin care CCR  a declarat neconstituționale dispozițiile introduse în Codul Fiscal prin OUG nr. 130/2021, pentru că ele afectau un drept constituțional, impunerea CASS pe pensiile mai mari de 4000 lei fiind de competența Parlamentului, nu a Guvernului prin ordonanță de urgență, au determinat un val de contestări a OUG nr. 59/2017, atât pe calea litigiilor de Asigurări Sociale, la Tribunale, cât și pe calea contenciosului administrativ, la Curțile de Apel, direct împotriva Guvernului.

Șansele ca OUG 59/2017 să fie declarată integral neconstituțională au crescut după ce Consiliul Legislativ a demonstrat că Guvernul Tudose a cerut avizul cu trei zile mai târziu de data de 04 08 2017, când a adoptat ordonanța în ședința de Guvern. 

Pe rolul CCR se mai află cca 400 de dosare cu excepții intrinseci ale OUG 59/2017, majoritatea cu motivări ușor de respins de instanța de contencios constituțional.

Admiterea excepției extrinseci privind încălcarea procedurii de adoptare a ordonanței ar compromite integral conținutul ei, inclusiv plafonul cuantumului net pentru pensiile stabilite după 15 09 2017.

Admiterea excepției de neconstituționalitate pentru intruziunea Guvernului în competențele exclusive de legiferare ale Parlamentului, prin eliminarea actualizării pensiilor militare cu încălcarea art. 1 alin.( 4), separația puterilor în stat, art. 61 alin.(1), Parlamentul este unica autoritate legiuitoare și art. 115 alin.(6) afectarea unui drept fundamental prevăzut de Constituție, ar reintroduce ACTUALIZAREA în legea pensiilor militare, dar ar și salva  toate dispozițiile  ordonanței pentru toate pensiile speciale, mai puțin eliminarea actualizării din art. 60 al. L 223/2017.

Structurile decidente din sistemul de apărare, dar și guvernele, au greșit grav când au blocat inițiativa fostului ministru al Apărării, Beniamin Leș- vezi L 38/2020,  de a elimina prin proiectul de lege Pl x-nr.  199/2020, fost L 38/2020 la Senat,  discriminările provocate de OUG 59/2017. Recalculările  propuse, vizau în toate formele, inclusiv cea propusă de sistem cu calcularea temporară a cuantumului minim, majorarea cu prioritate a pensiilor mici și mijlocii și dispersau efortul bugetar pe mai mulți ani. 

Nu ar fi încă prea târziu ca Guvernul să reintroducă pe agenda Camerei Deputaților proiectul PL x- nr. 199/2020 prin emiterea Avizului solicitat de Comisia de Apărare... încă din decembrie 2020. Desigur că Avizul ar trebui readaptat situației din anul 2023. Ar determina o stare de speranță  pentru pensionarii militari, de natură să diminueze presiunea asupra Guvernului prin demersurile în instanțe.

222 de comentarii:

1 – 200 din 222   Mai noi›   Cele mai noi»
Paul Puiu spunea...

Ca să fim egali la pensii trebuie să fim egali la vechime de militar , vechime de pericol ,(vezi cei operativi .,o.p. fostul judiciar cum o mai fi acum denumit ,d.o.s.adică operațiuni secrete în speță filaj la clanuri interlope,polițist sub acoperire, s a.s.,s.i.a..s.,unitățile mobile de jandarmi , lucrătorii de la aresturi , penitenciare,chiar și fostul doi și un sfert,e.t.c...nu te poți pune cu acești coloși care au lucrat 25 minim in operativ cu cei care au doar 15 de operativ și restul civilie.,ca să nu mai vorbim de cei care nu au lucrat in operativ...ar trebui primele de excelență să nu mai fie luate în calcul , pentrucă părerea mea personală au recunoscut tacit decidenții (vezi indexările)iar următoarele inechități apar din derapajul guvernului care modifică legea după bunul plac prin o.guvern nu indexează la timp cu rata inflației cu toate opozițiile sindicatelor.jos cascheta pentru cei din sistemul de siguranță și apărare care au fost în teatrul de operații....de aici trebuie să plecăm să ne autoevaluăm pe noi înșine și poate atunci ne putem așeza la masă.pe toate grupurile militare de pe rețelele de socializare multi nemulțumiți unii pe bună dreptate, unii pun botul la tot felul de troli...

RD spunea...

Când am scris că acest jalonul este cu probleme probabil că mulți n-au fost de acord, însă va dau două exemple: nu există pensii speciale așa cum scrie în jalon, ci pensii de serviciu. A, că noi le spunem pensii speciale este altceva, însă acolo nu trebuia să fie scris cum le convine USR-ului ca să dea bine în fața cetățenilor care sunt împotriva pensiilor speciale, deși mulți nici nu au habar cum se obțin cum se obțin..
Apoi, în jalon nu existau și pensiile militare, au fost incluse din vorbe politice, de CE. Iar treaba spusă de USR că PNNR nu poate fi modificat, atunci cum de au putut fi incluse și pensiile militare? Deși inițial erau incluse doar celelalte 6 categorii de pensii de serviciu.

Apoi din răzbunarea magistraților pentru că au fost și ele incluse, au băgat-o pe asta cu neconstituționalitatea CASS pentru pensiile ce depășesc cuantumul de 4000 lei.
Și s-a ajuns la discuția ca și alte modificări făcute tot prin OUG să fie declarate neconstituționale.

Așa se întâmplă când un partid de 3 lei ca USR se bagă la ce nu știe, fuge de la guvernare și aruncă vina că x și y nu fac bine!
Știu că ar fi multe de spus...

Vnvncl spunea...

Dacă OUG 59/2017 este neconstituțională, probabil vom afla pe 23 februarie când CCR se va pronunța asupra unor dosare interesante!

Dodo spunea...

Cum sa fie o sansa ,cand domnul Ciordelacu vrea sa il aduca in guvern inapoi pe initiatorul...sau semnatarul OUG 59.

Cătălin spunea...

SINGURA MASURA RAPIDA SI EFICIENTA DE INLATURARE A INECHITĂȚILOR IN PROPORTIE DE PESTE 90% ESTE REINTRODUCEREA ACTUALIZARII PENSIILOR."RESTUL" E CAN CAN.

Brenda spunea...

Dece nu atenționați pe miniștri Ciucă printr-o scrisoare?

Leon spunea...

Chiar nu mai comenteaza nimeni ??

Pop Iuliu spunea...

Excelentă postare!

Relu spunea...

In Franta se bat niste protestatari, destul de multi, cu Politia si Jandarmeria pentru ca nu vor cresterea varstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, nu vor schimbarea modului de calcul al pensiei si eliminarea unor avantaje pentru unii angajati. La noi unde e speranta de viata mai mica e exact invers, sa creasca varsta de pensionare sa te munceasca in asa hal incat sa nu mai plateasca pensii. Din serviciu direct in groapa daca se poate.

Leo spunea...

Să fim realiști că Guvernul (mai ales acesta), NU va elimina niciodată DE BUNĂ VOIE efectele discriminatorii ale OUG 59/2017 asupra pensiilor militare.
Și dacă vor fi obligați, acest guvern impostor și incompetent care în această formulă TOXICĂ cu 70% majoritate , va face totul ca să întîrzie și să încurce eventuala DECIZIE de Neconstituționalitate a OUG 59/2017.
Totuși , singura cale este LUPTA prin JUSTIȚIE și la CCR. Adică trebuie ACȚIUNE cum a făcut Viorel , Stelică , Flavius , Skoda , Camaradul , etc...
BRAVO LOR.
La fel este nevoie de ACȚIUNE acum , pe frontul noului proiect al pensiilor speciale ale JALONULUI 215 din PNRR. Linia frontului pt. această manevră este acum la SENATUL ROMÂNIEI. Acolo trebuiesc trimise RACHETE cu chip de JALBE ca pregătire de foc pt. MANEVRA din CAMERA DEPUTAȚILOR , unde din 15 Februarie se mută Frontul și trebuie acționat și acolo cu mai multă forță.
SĂ NU STĂTEM ÎN CONTEMPLAȚIE CI SĂ FACEM ACȚIUNE DE MANEVRĂ PE FRONTUL SENATULUI ȘI AL CAMEREI DEPUTAȚILOR.
Ar fi bună și ceva acțiune și pe la CE + BM pe frontul lărgit. Acolo trimitem DRONE cu chip de JALBE.
SUS ACȚIUNEA !

reddog spunea...

Pe frontul lărgit intra în lupta Rambo Lemurianul și Cezar Tapul.
Cei de la arma gulerati nici nu știu ce îi așteaptă.

Liviu PO spunea...

Dorinta dumneavoastra ca sa devina realitate trebuie cat mai multe actiuni in justitie si formularea unor exceptii de neconstitutionalitate in fata instantelor beton.Nu ati putea sa realizati o asemenea actiune pentru cei interesati si ea sa mai sufere si modificari in functie de opiniile semnalate pe blog?

Huhu Rezea spunea...

@Liviu
Ce ar trebui să fac mai mult decât am scris în acest topic?

rambo2021 spunea...

@Huhu, ar trebui sa le mai pui botnita celor ce vor neaparaty sa aprinda flacara disputelor intre conversantii de pe aici.Chiar nu vezi ca reddogul asta incearca tot timpul sa latre ba la unul ba la altul.Inchide-i gazul prostanacului!

Viorel spunea...

Vnvncl. CCR nu are ședință decât pe 15 februarie 2023 unde sunt înregistrate 4 dosare de neconstituționalitate. Despre ce dosare gavarești ? Auzi la el, dosare importante. Spune în pielea cucului despre ce este vorba.

IAR99Army spunea...

ptr HUHU, LEON, LEO, etc
faceti domnilor dvs sau cine se pricepe de pe acest blog un model sau modele de actiune in justitie pe ordonantele cu pricina si model de jalba catre parlamentari si afisati-le pe blog ca vad ca unii le aveti cu normele de drept/cunoasteti fb legile, si fiti sigur ca foarte multi rezervisti vor actiona cum ii indemnati cei care scrieti pe acest blog si atunci si rezultatele vor fi cele scontate pentru toti rezervistii, ca tot ziceti zilnic ca vreti sa va ajutati camarazii. altfel nu vor fi decat vorbe si comentarii fara finalitatea dorita. si asa vor fi mii de actiuni in instante sau impotriva legislativului.

SOLDATUL spunea...

Și ce sa-i scrie guvernului ?????
Aici vorbim de INCALCAREA LEGII ,FURT PREMEDITAT ,MAFIE LA NIVEL INALT .

Huhu Rezea spunea...

IAR
Orice instituție ar arunca la coș sesizările standard.
Aici învățăm cititorii să gândească nu să plagieze, ca să nu zic pe aia cu pescuitul.

reddog spunea...

Pe Rambo l-a învățat dl Ifrim cum sa pescuiască somni cu cocoloașe de hârtie și tot degeaba.

Leon spunea...

Nu aglomerati CCR cu Sesizari !
In acest an Sarbatoreste 100 de ani de la Constitutia Romaniei Mari:
https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-08-ianuarie-2023/

Leo spunea...

Care guvern și care premier să facă asta ?
https://pressone.ro/premierul-nicolae-ciuca-a-plagiat-in-teza-de-doctorat-printre-sursele-copiate-se-numara-alte-doua-teze-de-doctorat

brigadierul spunea...

Domnule Catalin,19.01.23, ati pus degetul pe singura rana principala a pensiilor.
Orice alte variante sunt lungi,grele si fara rezultate adevarate. Va felicit!
Cum sa se ajunga la actualizare ? Simplu, OUG59 este neconstitutionala, sa dovedim!

Skoda 4x4 spunea...

Constat ,fara surprindere, ca nu este de interes acest aspect ,toti vrem o pensie cat mai mare,cat mai aproape de cei care se vor pensiona,dar nu nimeni nu vrea sa faca ceva concret. Observatia este ca majoritatea cititorilor sunt pensionari militari anterior OUG.59,si ei nu mai au interes in cauza , dar este total gresit ! La buna vedere oameni buni...asteptati ca ne da ...guvernul(x..y,z.)...ce vrea muschiul lui...

Huhu Rezea spunea...

@Skoda
In 24 de ore topicul a fost citit de 12 500 ori.
Cei mai vechi pensionari reprezintă grosul cititorilor blogului, adică cei mai afectați de OUG 59/2017,
Vechii pensionari provin dintr-o generație conformistă, de pe timpurile când nici nu se putea crede că instituțiile din domeniul apărării pot să greșească sau, mai rău. să promoveze măsuri potrivnice militarilor. Este destul de greu să-i urnești să facă gesturi care ar putea supăra ministerul.
Așteaptă să acționeze alții, decât să pară că ei deranjează onor ministerele. Nu-i vezi cum cer ca alții să sesizeze, să acționeze în instanțe, lor fiindu-le greu să distribuie și materialele care apar pe acest blog.
Cei pensionați recent nu au motive să fie nemulțumiți. Doresc să nu se schimbe nimic în lege.

Leo spunea...

A FOST , ESTE și VAFI de interes.
Luptătorii sunt cu sutele. Dar marea majoritate au mers pe drum greșit de la început. Așa m-am rătăcit și eu , care am fost printre primii care au invocat excepția OUG 59.
Acum LUPTĂTORII au RETUR DE EXPERIENȚĂ și sunt mai sofisticați decât am fost mulți.
NE MÂNDRIM cu BRAVI LUPTĂTORI cum este FLAVIUS VARȘOVISTUL , cum este CAMARADUL NATOISTUL sau cum este ALL GRIP sau STELICĂ de la Ieși ori Viorică de la Botoșeni și câți or mai fi EROI NECUNOSCUȚI.
SĂ TRIMITEM ȘI JALBE la SENAT pe lângă aacțiuni judiciare.
FLAVIUS unde ești ? te-a suspendat ONORABILUL ? Îl rugăm să te ierte că MILOS este.

Viorel spunea...

Skoda 4x4. Nu generaliza. Mai sunt și alții care se luptă cu Diavolul. Eu, Stelian, Cornel, etc., chiar dacă suntem pensionați din 2016, 1996, 1990.

SOLDATUL spunea...

Alooooo
Cornelius s-a întors de la Bruxelles ????
Cică a bătut GĂINA CU LANȚUL.
hahahaha.

Leon spunea...

@Huhu Rezea, incerc sa fiu in locul D-lui ministru Angel TILVAR si am pe Birou o multime de Propuneri pentru modificarea si completarea Legii Pensiilor militare; iata cateva propuneri:
1.Un grup doreste revenirea la L.223/2015, si doresc o Pensie Bruta de 145% fata de veniturile celor 6 luni.
2. Alt grup doreste ca toate pensiile sa fie Recalculate si Actualizate cu o baza de calcul din media a 12 luni, formata din 4-5 elemente plus 30% Sporuri permanente.
3. Alt grup doreste Actualizarea Bazei de calcul la nivelul grilei la maxim di Anexa 6 aL.153/2017 si Recalculare pensiilor stabilite pana in data de 15.09.2017, cu limitarea Net la Net.
4. Un grup din ce in ce mai numeros, doreste Recalcularea Tuturor pensiilor militare dupa Formula L.127/2019 si noua Formula a L.223/2015, cu ramanerea in plata a celei mai avantajoase.
Si binenteles majoritatea pensionarilor doresc adaugarea OMM/SOSP la cuantumul pensiei stabilite/recalculate, eventual fara sa fie impozitat.
Spune-mi D-le Huhu Rezea, ce varianta sa prezint Premierului Ciuca ?

Huhu Rezea spunea...


@Leon
Spune-i lui Ciucă, premierul, că dacă adoptă punctul 4 din enumerare, nimeni nu va mai avea motiv să cârtească, politicieni sau politicieni, în veci că pensiile militare nu sunt aliniate la contributivitate.

Viorel spunea...

Domnule Leon. Avânt în vedere că din comentariile dumneavoastră reiese că sunteți un om pregătit și rational prin ceea ce prezentați, consider că cea mai bună variantă nu este una din variantele dorite de pensionari, pentru că tot așa au gândit, dorit și acționat cei 4 mușchetari șefi de triburi (un Col. și 3 Gl.) ci aceea pe care o agreați dumneavoastră dar care să îmbine în limita posibilității, legalității și bunului simț dorințele celor 4 grupuri.

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
Adică așa....ceva în sensul să fie bine ca să nu fie rău?

Viorel spunea...

Nu domnule Huhu Rezea. Să propună varianta care face bine la toți (din comunism, după muncă și răsplată) și nu dorințe / variante pe grupuri și grupulețe, cu intenție de interese.

reddog spunea...

Leon
Prima data să-i spuneți sa rezolve problema acordării ajutoarelor și soldelor compensatorii.
Inechitatile trebuie rezolvate cronologic.
După ce rezolva cu asta se poate gândi și la una din variantele alea.
Și aici cu variantele alea e un semn de întrebare.
Nu a făcut nimeni sondaje de opinie în rândul pensionarilor militari să vadă ce doresc.

Multi, inclusiv pe aici, vor o lege a pensiilor care sa plece de la situația lor proprie și personală. 😁

Leo spunea...

Ai scrie lui Ciucă propuneri, este ca și cum ai scrie lui Moșu , septoagenar fiind.
Leon , Leon, vezi că aici nu este topic umoristic.

Ovi spunea...

19.01.2023 17:45
Radu Eremia
ADEVARUL.RO

Daniel Morar, fost judecător CCR, susține că la modul cum arată actualul proiect privind reforma pensiilor speciale demersul Coaliției e unul care va pica la testul controlului de constituționalitate.

Prezent la „Adevărul Live”, Daniel Morar a fost întrebat cum vede actualul proiect de lege privind pensiile speciale, trimis de Guvern Parlamentului pentru a fi dezbătut și apoi votat.

„Cu cei care nu au intrat în pensie, statul are o oarecare libertate la care e nivelul ei. Singura exigență e ca pensia magistraților să fie cât mai apropiată de salariu. Acolo nu e o problemă. Problema e, într-adevăr, și ați văzut că s-au pronunțat alții, și domnul Zegrean, că ar încălca principiul neretroactivității pentru că fiecare persoană, și CCR are multe decizii, fiecare persoană se pensionează după legea în vigoare când iese. Curtea a spus în mod constant în jurisprudența sa acest lucru”, a afirmat fostul judecător de la CCR.

În schimb, Daniel Morar susține că ar putea fi o discuție deschisă dacă Puterea corectează aspectele legate de intervenția cu o recalculare a unor pensii aflate deja în plată. „Aici sunt niște pensii speciale care sunt pe principiul noncontributivității. Soluția e deschisă, nu o să mă pronunț eu, că se pronunță alții. Dacă ar fi o pensie contributivă, e clar că nu s-ar putea recalcula în niciun fel. Vă spun cu certitudine că ar fi o lege neconstituțională, pentru că pensia contributivă se bazează pe ce ai contribuit. Pensiile speciale au o parte noncontributivă și e o discuție deschisă: cât poate să intervină statul pe partea pe care statul dă în plus, unui beneficiar al pensiei speciale, față de cât a contribuit el”, a completat fostul magistrat de la CCR.

Probleme de formă și de fond

Modul cum a fost gândită reforma pensiilor speciale, mai ales prin elementul recalculării celor aflate în plată, îndreaptă proiectul de lege spre un eșec, CCR respingând orice inițiativă care a dus la diminuare de venituri.

Toată filosofia reformei pensiilor speciale a fost dată peste cap de Ministerul Muncii, principalul responsabil de demers, printr-un comunicat de presă. În ciuda nenumăratelor avertismente din spațiul public, fie de la Opoziție, societate civilă sau specialiști din domeniu, Ministerul Muncii a anunțat că e dorită recalcularea pensiilor de serviciu menționate în proiectul de lege.

„Modificările adoptate stabilesc faptul că pensiile de serviciu vor fi calculate plecând de la vechimea în specialitate și cu reducerea procentului de calcul raportat la venitul obținut, iar stagiul de contributivitate minim va fi similar celui aplicat în sistemul public de pensii. Practic, nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depășească salariul primit în perioada activă, iar pensiile care sunt deja în plată se vor recalcula pentru a respecta noul principiu și pentru a elimina inechitățile între beneficiarii care sunt deja în plată și viitorii pensionari”, subliniază Ministerul Muncii.

Inițial, discuțiile erau despre posibilitatea recalculării doar la magistrați, însă cu atenție, pentru a nu fi diminuate veniturile. Dar acum, toate categoriile sunt vizate. Recalcularea, dacă ar urma să fie în proiectul final al Parlamentului, ar avea șanse mari să nu treacă de Curtea Constituțională. Iar acest lucru a fost menționat inclusiv de magistrații CCR, în motivarea unei decizii recente.

În Parlament ar urma să fie discutat proiectul de lege în procedură de urgență, pentru a putea fi trecut cât mai repede actul normativ de legislativ.

Leon spunea...

Leo, Leo, eu nu trimit Jalbe lui Ciuca !
Propunerea mea o s-o primeasca ministrul Apararii, dupa ce joaca Hora Unirii la Focsani si revine la Bucuresti !!

Paul Puiu spunea...

Un fleac. Ne-au ciuruit.

Decizia CCR nr. 518 din 3 noiembrie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum au fost modificate prin art. VII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu ......

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituionalitate !

Curtea a reținut că plafonarea cuantumului pensiei de serviciu la 100% din baza de calcul se înscrie între prerogativele legiuitorului și nu are caracter discriminatoriu.
Curtea a consolidat o jurisprudență constantă și de principiu referitoare la instituirea prin lege a unui plafon al pensiei militare de stat!!!🤬🤬🤬🤮🤮🤮
Asa ca cum au dictat politica asa au executat in cazul plafonarii pensiilor militare, ceea ce dovedeste ca CCR este doar o anexa a guvernului sau un instrument pilitic care nu are legatura cu interesele legitime ci numai cu interesele politice!!!!!In cazul CAS -ului daca nu ar fi fost magistratii afectati, restul pensionarilor, inclusiv rezervistii si in retragere ramaneau cu ochii in soare!!!!!!🤬🤬🤬🤮🤮🤮

Huhu Rezea spunea...

@PP
S-a invocat neconstituționalitatea noilor dispoziții introduse in lege de art. VII din OUG 59/2017.Asta s-a cerut, asta a judecat CCR!
Noutatea noilor excepții pe care le propunem este că ele contestă dreptul constituțional al Guvernului de a elimina din lege prin ordonanță de urgență un text adoptat de Parlament, afectând astfel un drept derivat din dreptul de pensie, așa cum a fost actualizarea.

Leon spunea...

Poate afla si USR ca "Cheltuielile cu pensii ale Franței reprezintă 15,9% din PIB, peste media UE de 13,6% "(stiripesurse)!

Huhu Rezea spunea...

@mosmartin
Așteptăm de o zi să ne indici și linkul cu proiectul ordonanței de restituire a CASS.
Unde l-ai zărit?

Huhu Rezea spunea...

@Leo
Flaviu s-a autosuspendat din motive medicale. Mi-a scris că are fibrilații.

Doru spunea...

Teatru de operații ?
Oare noi cei care ne-am sacrificat tinerețea la mină, canal, munci industriale,munci agricole ani la rând , nu am fost tot la un fel de ,,teatru de operații ,, specifice vremurilor
Noi măcar am fost pe tru țara noastră , nu pentru interesele altora

Burebista spunea...

Uite ca se poate și la alții....
https://www.stiripesurse.ro/revolutie-in-armata-maghiara-pana-la-157-de-generali-si-colonei-au-fost-demisi-cu-efect-imediat_2754110.html

Paul Puiu spunea...

Huhule, sa fim seriosi atat prevederile privind plafonarea pensiilor militare cat si actualizarea lor s-au adoptat prin acelasi mod ilegal sau in aceleasi conditii de PSD!!! Ambele prevederidin continutul acestui act normativ privind plafonarea cat si actualizarea pensiilor militare, adica OUG 59/2017 sunt neconstitutionale!!!!!Intregul continut al OUG 59/2017 trebuie declarat neconstituțional, nu numai actualizarea pensiilor militare!!! Plafonarea pensiilor militare este neconstitutional adoptata intrucat aceste prevederi intra in contradictie cu prevederile Codului Fiscal!!! Practic plafonarea pensiilor militare este o forma mascata de suprataxare a pensiilor militare, codul fiscal nu prevede acest fapt, la fel ca si in cazul celorlalte pensii din Romania!!! Nu au militarii si politistii cele mai mari salarii din Romania, de ce nu s-a adoptat plafonarea pensiilor si altor categorii de salariati bugetari ca cei de la Curtea de Conturi, Sanatate, Finante Publice, etc?????Sa fim seriosi plafonarea si actualizarea pensiilor militare s-a adoptat cu ura de politrucii de la PSD fata de politisti si militari!!! Foarte grav este faptul ca cine se afla in opozitie dintre politruci in 2017 nu au votat impotriva, din contra au sustinut adoptarea ordonantei ilegale, ceea ce dovedeste ca politrucii indiferent de culoarea politica nu agreaza militarii si politistii!!!🤮🤮🤮🤬🤬🤬Plafonarea pensiilor militare trebuie abrogata si reintroducerea actualizarii pensiilor militare pentru ca intre acestea exista o stransa legatura de cauzalutate!!! Atat timp cat toate pensiile militare trebuie actualizate la nivelul maxim din L 153/2017 numai asa pot ajunge la acelasi nivel!! Nu este normal ca cei care au beneficiat de prevederile L 153/2017 sa fie plafonati la trecerea in rezerva la calcularea pensiilor si cei care nu fost sa primeasca pensii actualizate la nivelul activilor intrucat cei discriminatii vor ramane rezervistii plafonati!!! De aceea atat plafonarea pensiilor militare trebuie abrograta si reintrodusa actualizarea pensiilor militare!!!!

Burebista spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leon spunea...

Huhu Rezea, am cautat in Arhiva blogului proiectul de Ordonanta de Urgenta, intocmita la MApN in luna Mai 2022, in perioada cand ministru era Vasile DANCU si care a creat ceva confuzii liberalilor !
Am remarcat ca acest proiect n-a fost sustinut de Premierul Ciuca, dar ca intre timp mai toate propunerile din acest proiect au fost promovate ulterior, inclusiv Actualizarea Soldelor de Grad la nivelul salariului minim de 3000 lei, mai putin propunerea privind MAJORAREA SOLDELOR DE FUNCTIE la nivelul MAXIM prevazut de Legea 153/2017,pentru anul 2022!
Parerea mea este ca intr-o prima etapa, aducerea Soldelor de Functie la nivelul anului 2022, printr-un proiect de lege sau chiar o OuG, cu finalizare in aceasta sesiune parlamentara si cu aplicare de la 01.07.2023.
Tinand cont ca tot in acest trimestru trebuie finalizate si modificarile la Legea 127/2019 dar si noua Lege a SALARIZARII (impuse de PNRR !), deci NU are rost sa solicitam RECALCULAREA Pensiilor militare in acest moment, dar sa ne axam pe ACTUALIZAREA ACESTORA conform prevederilor proiectului Pl x nr.199/2020 si sa insistam ca aceasta initiativa legislativa sa devina lege in acest semestru..!!

Leo spunea...

1. MULTĂ SĂNĂTATE FLAVIUS. Să mergi NEAPĂRAT la medic pt. fibrilații sau aritmii că nu e de joacă.
2. Să NU pomeniți termenul ACTUALIZARE în jalbe, deoarece nu este agreeat de politicieni și gulerați.
3. Practic Bunelu NU a făcut nimic privind JALONUL 215. Va trebui ca în maxim 2 luni, Parlamentul să elaboreze și să aprobe LEGI separate , nu cum le-a băgat pe toate la un loc. Nu cred că este timp pt. asta, mai ales că CIU și CIO nu prea controlează situația și parlamentarii.
4. Într-un fel , PLX 199 ar fi o soluție și i-ar scăpa de o muncă pe parlamentari privind una din Legi. Dar nu cred că va accepta CIU și cel dintâi dintre gulerați.

Leon spunea...

Bure, ce inseamna "ofiter de piliyie"..?

Viorel spunea...

Domnule Leo. Scuze pentru întârziere cu răspunsul la întrebările din data de 18 ianuarie 2023,13:43 din topical „Limitele de care este ținut Guvernul în adoptarea ordonanțelor de urgență”.
Conform art. 9 alin. (1) din legea contenciosului, nu am voie să ridic excepția de neconstituționalitate la CCR ca obiect principal al acțiunii.
Sub acest aspect, am creat un litigiu între mine, CPS și MApN ca obiect principal al acțiunii DISCRIMINARE-ELIMINAREA ACTUALIZĂRII DREPTURILOR DE PENSIE PRIN OUG nr. 59/2017, acest lucru angrenând și Guvernul în judecată.
Litigiul principal la pct. (1) din Cerere este neactualizarea pensiei subsemnatului prin OUG din lege, ducerea în eroare a subsemnatului de către fostul ministru al apărării Dîncu care a afirmat public prin viu grai că va soluționa aceste discrepanțe cauzate de lipsa actualizării acesta dându-și demisia și ascunderea în sertarele Comisiei de apărare din Camera Deputaților a Proiectului PLx-199/2020, mințindu-ne an de an, fapt pentru care drepturile mele de pensie au fost afectate din 2017 spre viitor.
La pct. (2) de Cerere din acțiune, intervine excepția ce eliberează calea spre CCR, nefiind ridicarea excepției obiect principal al acțiunii și intrând sub incidența art. 9 alin (1) din Legea Contenciosului.
Litigiul principal al acțiunii este între mine, CPS și MApN privind neactualizarea pensiei și tergiversarea acțiunii actualizării prin PLx-199/2020 ȘI ÎN SUBSIDIAR AM CHEMAT ȘI GUVERNUL ÎNTRUCÂT OU EMISĂ MI-A ELIMINAT ACTUALIZAREA DIN ART. 60 DIN LEGEA nr. 223/2015, EXCEPȚIE RIDICATĂ ÎN SUBSIDIAR LA CCR.
Tribunalul Botoșani, după ce va cere punctul de vedere al pârâților, va verifica eligibilitatea acțiunii și va fi ținut să judece cauza până ce nu înaintează Încheierea emisă de către acesta la CCR pentru soluționare.

reddog spunea...

Leon
Înseamnă un fost ofițer de armata venit în poliție.

Huhu Rezea spunea...

@Leo
Dacă politicienilor nu le este dragă ACTUALIZAREA să știi că freamătă când li se vorbește de RECALCULARE, mai ales după ce magistrațiii s-au consolat cu ea.
Or, nicio recalculare nu se poate fără actualizarea până la momentul recalculării.
De aceea am îndemnat ca jalbele să insite pe recalculare.
@Leon
După proiectul de ordonanță promovat de Dîncu și după intenția de eliminare a nedreptăților din sistemul de de pensii militare, sper să nu mai existe căpșor de rezervist care să mai susțină că nu gulerații l-au influențat pe Ciucă să nu accepte acele proiecte.

Burebista spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

@Viorel
Guvernul nu poate fi chemat într-o instanță la nivel de Tribunal pentru a da socoteală față de actele cu caracter normativ pe care le emite. Deciziile de pensie emise de casele Sectoriale nu sunt acte normative. Ele sunt emise în baza unor acte normative cu putere de lege.
De aceea a fost instituit contenciosul administrativ, pentru ca actele cu caracter normativ emise de instituțiile centrale ale statului să poată fi contestate la nivel de Curții de Apel.
Pentru ordonanțele de urgență există un articol special, art. 9 din L 554/2004, articol pe care l-am recomandat cu perseverență în ultimii 2 ani, recomandare care s-a prins de foarte puțini cititori ai blogului.

SOLDATUL spunea...

Maestre
Nu pot ataca direct prin Curtea de apel Guvernul întrucât Decizia CCR din 2007 a admis excepția de neconstituționalitate a art.9 din legea contenciosului.
Trebuie creat un litigiu cu cps întrucât aceștia mi-au afectat dreptul de pensie în cârdășie cu guvernul .
Actele procesuale sunt depuse la Tribunal Secția Contecios .Faptul ca Registratura le-a băgat la Secția Civila este treaba lor .
Ridicarea excepției se poate face la orice instanta ,judecătorie, tribunal curți de apel unde instanta sesizata are obligația de a ridica excepția la CCR .
Drepturile de pensie conform legii 223 se soluționează de Tribunale și Curți de Apel .Dacă nu le convine tribunalului atunci acesta declina cauza spre Curtea de Apel .
Competența de soluționare rămâne la latitudinea Instantei.

Huhu Rezea spunea...

@Stelică
Iar ai uitat că art. 9 din L 554/2004 cere ca la primul capăt al acțiunii soliciți repararea unui prejudiciu pe care ți l-a produs Guvernul, nu CPS, prin ordonanța de urgență și la al doilea capăt de cerere ridici excepția de neconstituționalitate că Guvernul nu era competent constituțional să elimine actualizarea reglementată prin lege.
Excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și in litigiile de asigurări sociale de la Tribunale, împotriva deciziilor de pensie, dar nu formulezi acțiune împotriva Guvernului.

SOLDATUL spunea...

Maestre aveți perfecta dreptate DAR.
Cps a pus în aplicare Ordonanta Guvernului .Pentru mine ca pensionar Cps ma păgubit în cârdășie cu Guvernul .
De aceea trebuie sa fie toți în proces iar dacă nu le convine sa ridice excepția lipsei calității procesuale pasive și tot la instanta se ajunge .
Dacă nu eram pensionar atunci atacam direct Guvernul.
Iar la art.9 alin 2 ,legea contenciosului spune ca în caz de admiterea excepției la CCR se continua judecata .
OR, cu cine continui??????? Cu Guvernul????? Nu , Cu CPS SI MAPN cei care mi-au afectat dreptul și va trebui să-l repare ,tot asa cum și Guvernul va și obligat de CCR .respectiv CELE DOUA CAMERE ,SENAT SI CAMERA DEPUTAȚILOR
Să nu uităm că nu asta este important ,ci Eligibilitatea, unde instanta nu va sesiza CCR dacă nu sunt îndeplinite 3 criterii obligatorii
1.litugiu între părțile principale realizării dreptului afectat de Ordonanță.
2. Dreptul pretins afectat de Ordonanță.
3. CCR sa nu fi emis.vreo decizie a ceea ce solicit prin excepție.

La lupta vitejii mei .
Hahahaha

Huhu Rezea spunea...

@Stelica
Căpos, ca de obicei!

Cum adică, dacă nu erai pensionar chemai în judecată Guvernul?
După admiterea excepției, Curtea de Apel va introduce forțat casa sectorială în proces.

Ovi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

@Ovi
Pe acest blog problemele respective au fost discutate pe topicele anterioare.
Budăi s-a referit la pensiile plătite în sistemul public.
Casele Sectoriale au sistat reținerile de CASS încă din aaceastă lună.

Ovi spunea...

Da aveti dreptate, am postat mai mult pentru a se vedea modalitatea de restituire a banilor

-pensie 4.500 de lei, CASS 50 de lei/lună, 600 de lei/an;
-pensie 5.000 de lei, CASS 100 de lei/lună, 1.200 de lei/an;
-pensie 6.000 de lei, CASS 200 de lei/lună, 2.400 de lei/an;
-pensie 20.000 de lei, CASS 1.600 de lei/lună, 19.200 de lei/an;

Huhu Rezea spunea...

@Ovi
Noi am mai spus și că, înainte de a fi restituite, sumele acelea vor fi impozitate cu 10%.

akord 75 spunea...

Se "coace" si la altii.Demonstratii cu peste 1 mil. de oameni

https://www.stiripesurse.ro/franta-a-explodat-la-reforma-pensiilor-la-pachet-desfiintarea-pensiilor-speciale-cu-majorarea-varstei-de-pensionare_2754470.html

Paul Puiu spunea...

Pentru marele jurist-contabil geto dac Burebista:
OUG 59/2017 are 10 capitole notate nu numere romane de I-X!
Capitolul VII este dedicat pensiilor militare!!!
Prin OUG 59/2017 au mai fost reglementate actualizarea pensiilor cat si cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţia pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, respectiv al indemnizaţiei pentru limită de vârstă.
Pensia de serviciu netă/Indemnizaţia pentru limită de vârstă netă reprezintă pensia de serviciu/indemnizaţia pentru limită de vârstă stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare.
Venitul net reprezintă venitul brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu/indemnizaţiei pentru limită de vârstă din care s-au dedus contribuţiile sociale obligatorii şi impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare.

ART. 59
Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată."
3. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 60
La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei."
Burebista daca esti mare expert asa cum te pretinzi, care e procentul final plafonat stabilit pentru media pensiilor militare nete si care e procentul final pentru restul pensiilor celorlalti cuprinsi in OUG 59/2017????
Dupa vei afla vei constata ca pentru pensiile militare procentul de plafonare este de numai de 65% comparativ cu procentul stabilit celorlalte categorii care au facut obiectul OUG 59/2017 te vei lamuri ca plafonarea pensiilor militare este cel mai mic procent dintre toate pensiile!!! Daca ai mai analiza si cuantumurile brute si nete a celorlalte categorii rezultate din salariiile acestor categorii plafonate comparativ cu cele ale militarilor si politistilor vei intelege ca procent minim de plafonare de 80% din salariile mult mai mari fata de cel de 65% rezultat din salarii mai mici face ca pensiile militare plafonate sa fie mult nai inferioare fata de restul acestor categorii!!!!
Fata de cele sustinute de tine Burebista, sa stii ca pentru SOSP am contesta si eu decizia de pensionare in 2020 si am obtinut acelasi rezultat ca tine!!!!!
Mentin cele aratate in comentariul anterior in legatura cu prevederile OUG 59/2017 care trebuie abrogate in totalitate inclusiv plafonarea pensiilor militare cat si reintroducerea termenului de actualizare in L 223/2015 care a fost definitiv inlocuit prin OUG 114/2018 cu sintagma de indexare in loc de actualizare!!!


Huhu Rezea spunea...

@PP
Din Deciziile date până în prezent de CCR, astfel cum au motivat reclamanții excepțiile, OUG 59/2017 este constituțională.
Se pare că nimeni nu a reclamat până de curând sintagma "Articolul 60 se modifică" din partea introductivă a Art. VII, punctul 3 al OUG 59/2017.
Potrivit dispozițiilor constituționale, art. 1, alin.(4), art. 61, alin.(1) și art. 115 alin (6) din Constituție, Guvernul nu putea modifica prin ordonanță de urgență articolul 60 din Legea nr. 223/2015 în asemenea măsură încât să elimine instituția actualizării pensiilor militare, afectând pentru viitor acest drept. Cel mult putea să completeze art. 60 cu noi aliniate, astfel încât să nu elimine textul votat de Parlament în anul 2015.
Articolul 60 nu a fost modificat, ci a fost chiar înlocuit total.
Numai Parlamentul prin lege, putea să elimine vechiul text al legii.
Nu e vinovată CCR că nu s-a ridicat o asemenea excepție. Se pare că în ultima vreme sunt pe rol și asemenea excepții.
Astfel spus, noul text introdus în lege prin art. VII, pct. 3 al OUG 59/2017 este constituțional numai în măsura în care nu modifică articolul 60 din L 223/2015.

Burebista spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Paul Puiu spunea...

Ministrul muncii și solidarității sociale Marius Constantin Budăi: 🐽🐽🐽

" Legea pensiilor se va aplica în momentul aplicării integrale a legii salarizării unitare.😂😂😂🤣🤣🤣 Legea salarizării unitare nu se va putea aplica integral ".🤣🤣🤣😂😂😂

MIHAI spunea...

Huhu, te-am mai întrebat la un alt articol discutat pe blog .
1 Cine poate și are interes să conteste la CCR OUG 59
2 Care ar fi consecințele in totalitate?
Mulțumesc

rambo2021 spunea...

@ Burebista suntem in secolul XXII nu sec I (iainte de Cristos), daca critici sau informezi te rog s-o faci documentat nu din padocul reddogului :

LEGE nr. 223 din 24 iulie 2015(*actualizată*)
privind pensiile militare de stat
--Articolul 29
(1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
--Art.30 =Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.

rambo2021 spunea...

Pentru visatori si eventualii creduli..guvernul ,prin glasul ''bunelului'' a dat o informare precum ca nu se va face nicio recalculare a pensiilor deoarece "nu este bani'' iar procesul se va relua cand vor fi, adicatelea cand vor ''balti'' si vor da pe dinafara adica ...la anu si la multi ani.Restul vorbelor si promisiunilor ca pana in martie ca vor face si vor drege ca asa prevede PNNR,etc sunt tromboane de potolire a eventualelor indarjiri ale molailor si lasilor ca oricum ''bratul inarmat-juridico-legislativ'' al guvernantilor =CCR se va opune oricarei initiative de imbunatatire a vietii amarastenilor si daca va cadea cate o firmitura va fi din felia de paine pe care si-o vor dedica lor si numai lor, zeilor Anunaki din structurile magistraturii!

Huhu Rezea spunea...

@Mihai
Au interes să formuleze acțiuni în contencios administrativ la Curțile de Apel împotriva Guvernului toți pensionarii militari care la data adoptării OUG 59/2017, sau ulterior, au suferit un prejudiciu prin neactualizarea pensiei militare, așa cum era ea reglementată în Art. 60 al Legii nr. 223/2015.
Cum instanțele judecătorești nu au competență să judece împotriva dispozițiilor dintr-o ordonanță, acțiunea este însoțită și de o cerere motivată de sesizare a CCR pentru constatare neconstituționalității dispoziției din ordonanță care a vătămat dreptul de pensie, adică a dispoziției din art. VII, pct. 3 care a permis înlocuirea conținutului art. 60 din L 223/2015.
Prejudiciul poate fi reparat de instanță numai dacă CCR admite excepțiile de neconstituționalitate formulate.
Până în prezent CCR nu a judecat vreo excepție care să fie motivată în sensul că Guvernul nu era competent să elimine art. 60 prin ordonanță de urgență, așa cum am arătat eu mai sus.

Articolul 9 din Legea nr. 554/2004

Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Avantajele admiterii unei excepții motivate ca mai sus ar fi că se reintroduce actualizarea în lege, fără să fie declarat neconstituțional punctul 3 al art. VII din OUG 59/2017. Am cerut să fie declarat neconstituțională numai expresia "Articolul 60 se modifică" nu și forma textului nou care modifica art. 60.
Consecința ar fi că de la data publicării deciziei în MO, Legislativul ar fi obligat să pună de acord Legea 223/2015 cu decizia CCR, adică să reintroducă actualizarea în lege iar modificările introduse prin punctul 3 al Art. VII, inclusiv cu modificările introduse prin art. 84 al OUG nr. 114/2018, să primească o altă numerotare în lege.


Leon spunea...

@Bure, mai citeste, si o sa afli ca:
1." 2) Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la alin. (1) se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării."
Toate pensiile de serviciu brute sunt limitate la 100%.
2. Pensiile militare sunt IMPOZITATE din Iulie 2020, si Retinere CASS din 2006.
3.26 500 de pensii militare din SNAOPSN au scazut in 2010.
4.Scaderea cu 25% a Soldelor a fost din vara anului 2010, nu 2009..!

Burebista spunea...

Care este treaba cu vechimea??? Eu am scris mai sus ca pensiile brute speciale pleacă de la 80% și nu pot depăși 100% din brut la magistrați.... Care nu sunt plafonate la net...
La militari chiar și în prezent se pleacă de la 65%, se ajunge la maxim 85% dar cu adăugarea Omm se depășește 100% din brutul bazei de calcul, mai exact 102%, ÎNSĂ PENSIILE MILITARE SUNT PLAFONATE ÎN PLATĂ LA MEDIA SOLDELOR NETE CORESPUNZĂTOARE MEDIEI SOLDELOR BRUTE DIN BAZĂ DE CALCUL. LA RESTUL PENSIILOR DE SERVICIU ALEA 5 SAU 6 nici nu mă interesează cât au brut dacă depășesc sau nu 80% sau dacă ajung la 100% din media salariilor brute pentru ca ȘI ACELEA ÎN PREZENT SUNT PLAFONATE LA MEDIA SALARIILOR NETE CORESPUNZĂTOARE MEDIEI SALARIILOR BRUTE DIN BAZA DE CALCUL.
EU ȘTIU CE VREȚI VOI, CEI PENSIONAȚI ÎNAINTE DE 15.09.2017... SA VI SE ACTUALIZEZE PENSIILE MILITARE BRUTE LA NIVELUL 2023 DAR SĂ VI SE RETINA DOAR IMPOZIT PE CE DEPĂȘEȘTE 2000... IAR NOI ĂȘTIA MAI FRAIERI CARE NE-AM NĂSCUT MAI TÂRZIU CA RĂMÂNEM CU PENSIILE PLAFONATE...
NU FRAȚILOR... SĂ VI SE ACTUALIZEZE BRUTURILE DAR SĂ VI SE REȚINĂ ȘI VOUĂ LA FEL CA LA NOI 41,5% DIN BRUTUL PENSIEI.. ȘI FĂRĂ OMM LA NET CA SĂ FIE ECHITATE ȘI SOLIDARITATE.

rambo2021 spunea...

Va rog sa mai luati in calcul un aspect ca sa vedeti,fiecare, marile diferente intre categoriile de pensionari militari MApN.

Pensia medie în cazul militarilor variază între 3.400 – 4.000 de lei. Media ridicata de cei apartinatori serviciilor, strict la fostii angajati ai MApN este in jur de 2900-3000 lei cu mari diferente intre categorii de pensionari in functie de anul iesirii la pensie.
Pensiile militare plătite de MApN pentru angajații din Apărare și Servicii au costat 3,9 miliarde lei, anul trecut/ Din 82.000 de beneficiari, 67.500 au pensii speciale/ Top 10 pensii sunt încasate de magistrați. Cea mai mare pensie: 42.666 lei
Astfel, În luna iulie 2022, în evidențele Casei de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale se aflau în plată un număr de 82.197 de beneficiari de pensii militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale, pe fiecare categorie de beneficiari în parte aparținând, atât Ministerului Apărării Naționale, cât și Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază, după cum urmează:
77.301 beneficiari din cadrul MApN;
1.755 beneficiari din cadrul SIE;
1.396 beneficiari din cadrul SPP;
1.745 beneficiari din cadrul STS.
Defalcat, pe categorii de pensii, Casa de pensii sectorială a MApN plătește 67.518 pensii de serviciu, din care 62.451 sunt pensie pentru limita de vârstă, 2.271 sunt pensii anticipate parțiale și 2.796 sunt pensii conform art.19 și 26 din Legea 223/2015. În plus, mai sunt plătite 943 pensii de invaliditate și 13.736 pensii de urmaș.

Huhu Rezea spunea...

@Bureb
Recalcularea și actualizarea pensiilor militare ar presupune plafonarea la 58,5 din baza de calcul actualizată la toți pensionarii militari, așa cum s-a propus si în Pl x 199/2020.
Fii riguros în exprimare!
41,5% nu este reținere din pensia brută ci fiscalizarea bazei de calcul brute actualizate, astfel încât pensia netă să nu fie mai mare decât solda lunară netă de la data stabilirii/recalculării.
Induci ideea că plătești permanent 41,5% din pensia brută. Nu, ai plătit respectivele impozite si contribuții cât ai fost activ.

MIHAI spunea...

Mulțumesc

Leon spunea...

@Bure, de abia astept sa mi se Recalculeze Pensia, si sa fiu limitat la Netul veniturilor Actualizate la nivelul anului 2023..!!

rambo2021 spunea...

@Burebisto,te intersectezi cu subiectele precum sinele de cale ferata, lasa-te pagubas si baga la ghiozdan ce spun cei ce au cat de cat habar despre ''cestiune''.ne mai enervezi, pe langa lipsa de cunostinte si informatii, cu scrisul asta idiot stil calin file de ...istorie.

Adrian spunea...

@Bure
Subscriu 100% cu ceea ce ati spus.As mai avea o completare,daca tot pe aici se vehiculeaza egalitate in drepturi pentru ca toti au fost militari,as dori si eu urmatoarele:
Cei ce au primit locuinte de la MAPN sa le returneze,daca nu le mai au ,contravalaorea actualizata la cota de piata.Asa ar face MAPn economie si nu ar mai plati compensatii pentru chirie la activi si compensatii pentru achizitia de locuinte.Ar avea un ditamai arsenalul de locuinte.
Sa-mi dea si mie solde compensatorii la nivelul brutului actual din economie si daca nu se poate,sa le returnati cei ce le-ati primit si acum calculati de zor.
Am mai vazut deunazi ca cineva tipa de sporuri de la canal si agricultura,ne-ar putea preciza cam ce salariu avea cand lucra la canal?A?
Ce ziceti ? Mergem pe egalitate?
Dat fiid faptul ca asta e o utopie,cat si actualizare cu recalcular(,vezi 9,4% si jalonul de la USR)eu va urez sanatate multa !.

Leon spunea...

Sunt curios daca deputatii Ludovic Orban&Violeta Alexandru, vor mai sustine adoptarea Pl x nr.785/2022, care propune Indexarea pensiilor in functie de Inflatia comunicata de INS in luna Noiembrie a.c., in conditiile in care aceasta are o tendinta de scadere:
https://www.cdep.ro/proiecte/2022/700/80/5/pl960.pdf

Burebista spunea...

Ha ha ha! Să vină Plx 199 cu pensii numai pentru vechime completă în serviciu de minim 25 ani... Pentru restul tăiere... Fără păstrarea cuantumului avantajos.

Huhu Rezea spunea...

Adrian
Restitui și tu sporurile introduse în solda lunară după 2005?

SOLDATUL spunea...

Adrian cei papat e dus .Pa.
Dar cum faci cu mine că am fost mutilat prin împușcare și vreau mana sa fie a înainte.
Plus am cerut Instantei sa mutilez persoana care ma împușcat întrucât este inamicul meu .
Eu hotărăsc dacă mutilat inamic dacă mapn a mușamalizat împușcarea.
Ce zici de asta ?????

Adrian spunea...

Bineinteles,daca e lege nu e tocmeala,voi casele si salariile compensatorii iar eu sporurile pentru perioada 2005-,cand oricum eram tras in piept la indici si sporuri.

Adrian spunea...

@leon,
Gresit,nu ai papat,nu interpreta asa.Ai primit ceva ce azi se considera ca trebuie sa returnezi?Daca da,poprire pe pensie ai aia e.Cum sa fie pentru unii muma si pentru unii ciuma.
Daca e egalitate,atunci hai sa o dam in egalitate.

akord 75 spunea...

@Huhu
Pt Bure asta trebuie tradusa.Pentru el suna in chineza
"41,5% nu este reținere din pensia brută ci fiscalizarea bazei de calcul brute actualizate, astfel încât pensia netă să nu fie mai mare decât solda lunară netă de la data stabilirii/recalculării."
@Leon(22 ianuarie 2023 la 11:34)
Exact. Si eu!....pentru ca as avea o majorare cu minim-minimorum 80% ....dar nici nu indraznesc sa sper
repet:minim si in cel mai rau caz 80%.... Ha!!

valy spunea...

Se fac simulări la Casa de Pensii în vederea aplicării unitare a legii pensiilor 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii în 2 variante.
- Pensii din Sistemul Public = Valoarea punctului de pensie 1785 se împarte la 25=71,4 coeficient se referință care se înmulțește cu numărul total de puncte din întreaga perioadă de activitate la care se adaugă și venituri conform altor legi aflate în vigoare.
- Pensii SPECIALE, inclusiv Pensii Militare = Valoarea punctului de pensie 1785 se împarte la 20 = 89,25 coeficient se referință care se înmulțește cu numărul total de puncte din întreaga perioadă de activitate conform documentelor depuse și aflate în păstrarea Caselor de Pensii la care se adaugă Ordinul Meritul Militar și venituri conform altor legi aflate în vigoare.

Huhu Rezea spunea...


@valy
A zburat puiul cu stagiul de cotizare de 20 ani pentru militari. Va fi apropiat de 30 pentru toată lumea.

Cezar spunea...

Burebista..este singurul care vefe tealitatea si ofera o dolutite pragmatica..si corectă
Traiasca PLX..199
FARA CUANTUM AVANTAJOS

Leon spunea...

Mai degraba se fac simulari ȘI cf.Pl x nr.199/2020..!!

rambo2021 spunea...

@huhu, zi pana la capat ,nu te opri la jumatatea frazei, asa va fi pentru cei pensionati de-acum incolo, pentru cei vechi se vor actualiza la ce si cum s-a stabelit atunci!

Huhu Rezea spunea...

Va fi un singur punct de referință pentru toate pensiile calculate exclusiv contributiv sau aliniate la contributivitate.
Deocamdată, doar pensiile militare nu sunt aliniate la contributivitate.

Unknown spunea...

Bună ziua. Sunt agent activ (deocamdata) în cadrul MAI însă vă urmăresc cu interes, având în vedere transparența și promptitudinea dvs. Am posibilitatea încetării raporturilor de serviciu în orice moment (vârsta 52, anul acesta 53, vechime 30 în sistem). Dacă mă puteți ajuta cu un răspuns……diferența dintre sintagma ”media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni” prev. în Lg. 223?2015 versus ”media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 12 luni” prev. în noul proiect de lege, în ce constă? Având în vedere că nu am beneficiat de mult ”hulitul” Oscar, drepturile salariale fiind constante în 12 luni.
Vă mulțumesc anticipat!

rambo2021 spunea...

Ioai ni, ce oare Doamne vafi, dupa Evanghelia cucuvaiei va fi ACOPALIPSA ,no hai sa fugim, sa iesim din sistem ca noi astia nascuti la sase luni vom ajunge cersetori pe podul...moncinosilor!

Huhu Rezea spunea...

PN
Toate veniturile mentionate în art. 28 din cele 12 luni consecutive alese din ultimii 5 ani se actualizează la data deschiderii dreptului de pensie și se face o medie.
De exemplu, dacă solda de funcție a avut o valoare la începutul intervalului ales și, între timp, a fost majorată conf. L 153/2017 cu modificările ulterioare, va fi și ea actualizată la valoarea de la data pensionării.
Dacă ați trecut de la o funcție la alta în cursul intervalului ales, ambele funcții se vor actualiza la valorile de la data pensionării.
La fel și pentru solda de grad.

Leon spunea...

Daca cititi Art.40 din OuG.57/2015, diferenta este numai perioada; de la 6 luni la 12 luni:
"Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ:"

rambo2021 spunea...

Parafrazand replica de la inceputul filmului ''DACII'':
Astia cu toate conditiile duse la infinit aval :
''Veti fi (indestulati) dupa ce noi vom pieri ( de ciuda umflati)''...visati fratilor, visati!

rambo2021 spunea...

Deocamdata doar :''parole,parole,parole'',schimbarea se va produce odata cu colindul:

Colind
Frunza verde de malin
Umbla zvonuri de tilin
Ca se schimba zodiacu
Si vine prim don Ciolacu
Apararea la Sorin
Lin si iara lin !
Iese cel fara de nume
Si apare nazdravanu
Facatoriu nost de bine
Uriasul don Grindeanu !
Lin si iara lin!

Skoda 4x4 spunea...

Am onoarea sa va salut

Am vazut ca cineva a facut o afirmatie privind solutionarea dosarelor aflate la CCR9 OUG.59/2017) in luna februarie, si verificand acuma pe site am constatat ca dosarul meu are termen 23.02.2023.
Mai pot trimite ceva care sa sprijine exceptia de neconstitutionalitate sau e tarziu? Dl.H, Camarad ,si ceilalti ceva pareri/idei ?

Huhu Rezea spunea...

@skoda
Altă procedură de judecare la CCR decît cea din art 30 al L nr. 47/1992 nu cunosc:

Art.30. - (1) Primind încheierea prevăzută la art.29
alin.(4), preşedintele Curţii Constituţionale va desemna
judecătorul-raportor şi va comunica încheierea prin care a fost
sesizată Curtea Constituţională preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de
vedere. Prevederile art.17 alin.(2) se aplică în mod
corespunzător.
(2) Judecătorul desemnat ca raportor, potrivit alin.(1), este
obligat sa ia măsurile necesare pentru administrarea probelor la
data judecăţii.
(3) Judecata are loc la termenul stabilit, pe baza actelor
cuprinse în dosar, cu înştiinţarea părţilor şi a Ministerului
Public.
(4) Participarea procurorului la judecată este obligatorie.
(5) Părţile pot fi reprezentate prin avocaţi cu drept de a
pleda la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Known spunea...

Domnului Neacsu(Cucuiulcatarii)...
-Ai devenit antivaccinist?
-Dupa gandirea domniei voastre Sosoaca trebuie sa fie Presedintele acestei hardughii numita
ROMANIA?

Rusine! Domnu' Hari Bucur, ce cauti in gasca lui Neacsu?
Cu stima!

Huhu Rezea spunea...

@Skoda
In ședința din 23 februarie se află pe rolul CCR 63 de dosare referitoare la excepții de neconstituționalitate a OUG 59/2017.
Probabil că excepțiile privesc conținutul dispozițiilor introduse în lege prin ordonanță, excepții pe care CCR le-a soluționat anterior prin respingere. Vor fi comasate în aceeași decizie.
Ultimul dosar aflat pe rol pe 23 02 2023 a fost înregistrat la CCR pe 04 04 2022.

Doru spunea...

Chiar credeți că în arhiva de la MApN( Ploiești ) mai găsim valoare soldelor ?
La MAREA actualizare a lui Super Oprea , la cererea făcută la CMJ prin care ceream să-mi fie trimisă situația cu soldele obținute , am primit un răspuns Șocant ( am și acum documentul )
- Ca urmare a solicitări dumneavoastră …. bla,bla ,bla vă comunicăm că nu s-au găsit 17 ani și 6 luni din activitate și recalculare se v-a face în baza salarului minim pe economie la acea dată )
Am leșinat
Am făcut altă cerere și în final am rămas cu -3 ani și jumătate
Deci ….cum spunea Țuțea ,, un popor de idioți ,,

Huhu Rezea spunea...

Dodo
In anii 2011-2012 s-a creat o baza digitală de date privind statele de plată vechi. Acea baza poate fi valorificată si pentru cei care s-au pensionat ulterior.
Nemaivorbind că serviciile financiare ale instituțiilor militare sunt informatizate de ceva vreme.

Leo spunea...

- La CCR singura ședință din feb. este pe 15.02.2023
- Arhiva unde are MFA actele cu termen lung de păstrare este la UM 02405 Pitești
- În legea pensiilor speciale ,la pensiile militare să bage OPȚIONAL și la cerere și modul de calcul pe noua lege din sistemul public ce va să vină , cum era art. 122 din L 223. Gulerații cred că ar face icter în frunte cu coordonatorul lor CIU.
- @Leon, ai trimis JALBĂ lu ăsta nou și habarnist de la MFA ?
- @Viorică , BRAVO ești riguros și coerent.
- @Flavius, BRAVO. SUS CATARGUL!

rambo2021 spunea...

@Doru, nu-i chiar asa.Si la noi in garnizoana Urziceni am avut multe probleme cu statele arhivate la Ploiesti si Pitesti,cam toti avand probleme cu gasirea unor perioade.Cum am procedat eu.Am purces intai la arhiva di Ploiesti, langa Gara de Vest si am cerut sa stau de vorba cu seful de acolo,cu atentie am gasit tot,pana la ultima luna de negasit. Asa am procedat si cu Pitestiul si conform zicalei''In Ploiesti poti sa te pitesti ,tot asa si in Pitesti poti sa te ''ploiesti''Si ca sa nu fac drumurile degeaba am scos toate OZU referitoare la ''PRIME si PREMII'' 22 de pagini cu fotocopii si semnaturi in speranta ca ,poate ,vreodata, in timpul vietii mele voi putea sa le valorific in baza de calcul a pensiei.Am aflat destule de ce si cum s-au ''ratacit '' unele date din statele de plata --dar eu mi-am rezolvat conform ''Legii lui OM''.

Skoda 4x4 spunea...

Dl. H
Dosarul meu are termen 23.02.2023 la CCR, inregistrat din data de 25.05.2021 ,privind exceptia cu lipsa avizului CL ,nu am atacat articole/capitole ci INTREAGA OUG.59 ca fiind neconstitutionala din acest aspect.Va pot da nr.dosarului aflat la CCR ca nu este un secret.
De asta am cerut lamuriri/sprijin daca mai pot depune documente/inscrisuri,etc...cred ca nu se poate comasa cu cele privind alte critici. Mc.

Skoda 4x4 spunea...

Ptr. dl Leo
Eu chiar figurez pe site-ul CCR cu termen 23.02.2023 ,asa ca nu inteleg afirmatia dvs.
Greseala nu este ca am urmarit mereu stadiul dosarului meu.

Huhu Rezea spunea...

Skoda
Am identificat dosarul dumitale. Il voi urmări cu interes pe 23 02, fiind singurul, probabil, care ridică excepția lipsei cererii de aviz către Consiliul Legislativ la data adoptării ordonanței.
Nu ar fi rău dacă ai trimite până atunci copii de pe documentele de la caseta tehnica a Plx 310/2017 si răspunsurile recente ale Consiliului Legislativ. Le găsesti aci pe blog si pe pagina Sindicatului Diamantul.

Leo spunea...

Eu doar asta am găsit activ la CCR pt. feb. 2023
https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2023/01/Sedinta-de-plen-afisare-15-februarie-2023.pdf?occurrence=2023-02-15

Skoda 4x4 spunea...

ok...multumesc .

Leo spunea...

Și poate să formuleze Concluzii scrise în care să sintetizeze exhaustiv excepția invocată.
Cu ocazia asta face și legătura dintre documentele pe care le-a zis Onorabilul mai sus.
SĂ STĂTEM CIULIȚI !

Leon spunea...

Leo, la inceput tot asa spuneai si de ministrul Vasile Dancu, iar la final de mandat l-ai regretat!
Sunt convins ca asa vei proceda si acum !
In scurtul mandat de ministru, D-ul Angel TILVAR, a reusit DUBLAREA Soldei de Grad la Activi, iar pentru Pensionari a reusit acordarea celui mai mare procent de majorare de dupa 2016, aprox.9%, per ansamblu!
Si sunt convins ca nu se va opri..!
DA, chiar astazi i-am scris o "Petitie" in care am sugerat sa convinga colegii din Guvern privind Majorarea Soldelor de Functie la nivelul maxim prevazut de L.153/2017, si deasemenea Guvernul sa dea un Aviz la Pl x nr.199/2020..!!

SOLDATUL spunea...

skoda
Din textele menţionate rezultă că soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a unei legi
sau a unei ordonanţe, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial,
reprezintă o formă de control al constituţionalităţii care se derulează a posteriori. Atât art.146 lit.d)
din Constituţie, cât şi art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 se referă la excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în faţa „instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial”, „în orice
fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”. Excepţia trebuie să aibă ca obiect
neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o
ordonanţă în vigoare „care are legătură cu soluţionarea cauzei”.
Se deduce că posibilitatea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate presupune existenţa
unui litigiu pe rolul instanţei, iar soluţionarea acestuia depinde de rezolvarea de către Curtea
Constituţională a unei excepţii care are legătură cu cauza.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa mai sus indicată, prin care Curtea
Constituţională, respingând ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate, a statuat că legile
şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă în acest scop
la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea
unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.
Aşa fiind, Curtea reţine că, în măsura în care art.9 se interpretează în sensul că persoana vătămată întrun drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce la instanţa
de contencios administrativ acţiune al cărei obiect principal îl constituie sesizarea directă a Curţii
Constituţionale pentru a declara ca fiind neconstituţionale actele menţionate, textul este neconstituţional, prin
raportare la prevederile din Legea fundamentală enunţate mai sus.
Atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea
neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului ori a unor
dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune
directă, pierzându-şi astfel natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune
în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.

SOLDATUL spunea...

Skoda
CCR nu este o instanță de judecată ca să meargă pe PROCEDURĂ .
Ea nu judecă ,Ci REȚINE EXCEPȚIA RIDICATĂ .

Prin reducere la absurd .
Orice acțiune în justiție se JUDECĂ DUPĂ ACȚIUNEA PRINCIPALĂ ea fiid cea care a creat LITIGIU .
Mai ai dreptul să MODIFICI SAU SĂ COMPLETEZI Cererea principală PÂNĂ LA PRIMUL TERMEN DE JUDECATĂ .
DACĂ ar fi altfel procesul nu s-ar termina niciodată .
La CCR nu tu ai ridicat excepția CU INSTANTA care a verificat cauza .
Așa că nu mai poți schimba nimic întrucât Instanța a Înaintat Încheierea și a sesizat CCR la Ceeaa ce ai scris în Acțiunea principală .
Ai ridicat o Excepție la aia se dă decizia , nu mai poți veni cu alte și alte excepții întrucât nu mai înțelege ce vrei să nici nule ia în calcul .
Tu poți depune orice întrucât ai dreptul la justiție , în conormitate cu dispozițiile legale ,dar NIMENI NU LE IA ÎN CALCUL .
La Instanța când depui ceva la Dosar trebuie să spui și Temeiul de drept .
La CCR nu merge cu note și concluzii scrise unde de fapt se solicită ALTE CERERI .
Ai Solicitat din start un lucru trebuie să-l faci să devină ADEVĂRAT.


akord 75 spunea...

Pai hai sa socotim si invers
huhule tu spui ca:
"@valy
A zburat puiul cu stagiul de cotizare de 20 ani pentru militari. Va fi apropiat de 30 pentru toată lumea."

ca fapt divers:Eu am iesit cu stagiu de cotizare 20 de ani si la limita de varsta lucru scris in toate deciziile recalcularile si actualizarile fara exceptie.Acum la atatia ani distanta fata de perioada activa imi mareste stagiul la 25/30/35 ? sau poate 50 ani ??
Problema asta nu a pus-o nimeni inca,niciodata

Art. 14. - Respingeri de neconstituţionalitate (1), Jurisprudenţă
(1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială cadrele militare în activitate, indiferent de vârstă, care au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani ca militar, şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)....ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
Astea deja s-au intamplat si-au produs efectul si ma aflu sub incidenta lor
Lamureste-ma si pe mine(poate si pe altii), dom' Huhu ce urmeaza.Legea nu o mai spun ca o stiu toti(Eh, nu chiar toti.Unii erau la cresa pe vremea aia😄😄😄 )

Huhu Rezea spunea...

@Acordule
Confunzi stagiile necesare pentru obținerea dreptului de pensie cu stagiile care se iau în considerare pentru calculul cuantumului pensiei.
Regimul juridic al dreptului de pensie rămâne permanent cel de la momentul pensionării, dar cuantumul se poate recalcula.
În L 119/2010 stagiul complet de cotizare de 20 ani pentru militari era numitor al raportului între suma punctelor anuale și stagiul complet pentru stabilirea punctajului general care se înmulțea cu valoarea punctului de pensie, pentru obținerea cuantumului brut.
In L 127/2019, valoarea unui punct de pensie se împarte la același stadiu mediu, de 25, 26 sau 30 de ani, utilizat în aplicarea L 263/2010, pentru a obține un punct de referință pentru toți pensionarii, indiferent de numărul stagiilor anuale lucrate.
Așa că...și de se modifică modul de calcul al cuantumului pensiei, d-ta rămâi tot cu pensie pentru limită de vârstă.

akord 75 spunea...

@Huhu
am recitit si corectez
La art 14 alin 1 la mine, pe decizii incepand cu cea initiala scrie "limita de varsta" (probabil cf OG7) si in nici un caz "pensie de serviciu anticipată parţială"
datorita trecerii vremii si a vremurilor asta cu "limita de varsta" este deja de actualitate de "cativa anisori"...destul de multi😁
Deci cum ramane.Am iesit la limita de varsta... cu 20 de ani? sau modifica astia "limita" cat vor si cum vor si de unde vor?😁
Poate ar fi cazul sa plec pe front?....hi,hi
PS desigur ca la acel moment erau 20 cu varf si indesat, trecuti peste
...de fapt 23 strict "de serviciu" dar 23 nu este totusi=25..sau o fi la alta aritmetica
Sa nu afle "M" ca ala se zgarie pe fata pentru 2% lipsa 😁
Ca daca adun si CS se invarteste contoarul vechimii prea tare.
CS de ala pe bune nu la neon,cafeluta si secretara
Nea Ceasca era zgarcit rau cu astea nu le lua orice rapanos.Si armata era armata nu teatru de opereta cu gleznuta goala

Huhu Rezea spunea...

@akord
Până la L 119/2010 ai avut pensie militară anticipată.
Acea hulită lege a avut o dispoziție potrivit căreia pensiile anticipate și anticipate parțiale se transformă în pensii pentru limită de vârstă. Ia citește art. 2 din L 119/2010.

valy spunea...

Domnule HUHU, NU ESTE ÎN LEGEA AȘA --------- L 127/2019, valoarea unui punct de pensie se împarte la același stadiu mediu, de 25, 26 sau 30 de ani, utilizat în aplicarea L 263/2010, pentru a obține un punct de referință pentru toți pensionarii, indiferent de numărul stagiilor anuale lucrate.

ART. 85 - (1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.

ART. 86 - (1) Valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 85 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv 25.

(2) Valorile punctului de pensie sunt următoarele:
a) la data de 1 ianuarie 2023 = 1.585 lei;

valy spunea...

Am greșit în postarea anterioară

(2) Valorile punctului de pensie este următoarea:
a) la data de 1 ianuarie 2023 = 1.785 lei;

Huhu Rezea spunea...

@Valy
Mergi la Legea 127/2019 modificată de guvernul Cîțu.
Nu spune Budăi in fiecare intervenție că încă nu s-a stabilit nivelul mediu al stagiilor de cotizare pentru calcularea punctului de referință?

Leon spunea...

Cu siguranta nu va fi 25 de ani, probabil spre 30; PNRR limiteaza cresterile bugetare la Fondul de pensii, iar RECALCULAREA acestora cu noua Formula necesita alocari suplimentare de la BS catre BASS..!!

rambo2021 spunea...

Din discutiile cu cei din gruparea BZ a d-lui Ciolacu a reiesit ca la ...prima venire a Domnului... iar se va mari PP in asa fel incat punctul de referinta sa fie 70iar stagiul de cotizare =30 ani.La neterminatii din armata =25 ani iar la terminati exact vechimea efectiva asa ca sa acopere lacomia fara margini a nesatuilor!

akord 75 spunea...

@Huhu
"Huhu Rezea spunea...
@akord
Până la L 119/2010 ai avut pensie militară anticipată.
Acea hulită lege a avut o dispoziție potrivit căreia pensiile anticipate și anticipate parțiale se transformă în pensii pentru limită de vârstă. Ia citește art. 2 din L 119/2010."

Total NEADEVARAT! Pot dovedi cu documente,sume si calcule inclusiv(mai ales) cu prima decizie din 2001 si sumele aferente
Hai sa ramana asa ca nu sunt eu singurul in situatia asta.Ti-o vor spune si altii
O zi buna!

Petrut spunea...

Am citit proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normativedin domeniul pensiilor de serviciu -Jalonul 215 si nu se prevede nicio actualizare a Pensiilor Militare ..

rambo2021 spunea...

@Leon, corect PNRR 'limiteaza'' doar ca our mobsters dau cu țîrîita de parcă ar fi pochi mai trebuie fro 2 procente din PIB la pensii ca sa se ajunga la 9.4 iar ei ne mint cu seninatatea lacomului pervers care stie ca banii cuveniti noua vor intra in jeburile lor si ale trepadusilor ce-i sustin.

akord 75 spunea...

@Huhu
L119/2010 ? N-a avut nimeni treaba cu ea in armata in perioada disponibilizarilor.Se discuta si aplica numai cu/si despre L 164 in anii 2000.Toate legile ulterioare L164 mi-au adus modificari la pensie de doar +/- cativa lei eventual zeci de lei.
Singura care m-a "fript" cel mai tare (cu - 41 lei😄) a fost Legea 223.Toate celelalte au fost cu un usor plus, un bacsis de un pachet de tigari 😄
PS Aici vorbesc pe baza doc. nu sa ma aflu in treaba

Huhu Rezea spunea...

@akord
Vorbești nedocumentat dacă ți-e târșală să citești art. 2 din L 119/2010, lege care ți-a transformat pensia militară anticipată în pensie pentru limită de vârstă în sistemul public. Așa a rămas după recalcularea potrivit L 223/2015.

rambo2021 spunea...

@Huhule, akord este mahmur asa ca fara pretentii....

rambo2021 spunea...

https://www.bursa.ro/marcel-ciolacu-daca-nu-scoatem-acel-plafon-de-9-4-procente-din-pib-aceasta-marire-a-pensiilor-din-1-ianuarie-2023-va-fi-ultima-07213845

Leon spunea...

@Rambo, cred ca va fi o singura valoare a VPR pentru toti pensionarii din cel putin 2 motive:
1. Grupele de munca aduc un punctaj suplimentar de 0,25 si 0,50 puncte lunare( se aplica la Punctajul lunar obtinut, venitul brut:sal.mediu brut)
2. Grupele de munca aduc si o scadere a varstei de pensionare fata de varsta standard, pentru:
"-Cadrele militare
-Politistii
-Persoanele care au lucrat in conditii speciale: personalul navigant pe avioanele clasice de transport public, insotitorii de bord din aviatie; parasutistii profesionisti; instructorii de zbor; -cei care au lucrat in subteran la constructii hidrotehnice de tuneluri, de galerii si de centrale electrice subterane, la exploatari din cariere prin tuneluri si galerii, cei care au facut lucrari subterane de constructii, intretinere si reparatii de tuneluri, de cai ferate, drumuri, dar si la galeriile aferente, cu adancimi mai mari de 8 metri; -mecanicii de la metrou; -cei care au lucrat pe platforme marine; -cei care au lucrat in exploatari forestiere.
-Persoanele din zona artistica: balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, calaret de circ, dresor de animale salbatice, solist vocal de opera si de opereta, instrumentist la instrumente de suflat si cascador.
-etc."

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Corect!
Tocmai pentru că se va introduce același nivel mediu al stagiilor de cotizare pentru calcularea punctului de referință se va renunța la aplicarea indicilor de corecție.

SOLDATUL spunea...

Am primit adresa de la Mapn ca se iau masuriURGENTE pentru aplicarea art.21 alin 4 din Legea 80 .privind reactivarea subsemnatului sau angajarea ca civil .
Bun și comandant civil de unitate .
Dar după ce declar neconstituțional oug 59 .la ccr.

Simdum spunea...

Am inteles bine ca acum e tardiv si tarziu sa mai introduci Actiune de chemare in judecata pentru neconstitutionalitatea OUG 59/2017?

luchy19 spunea...

Am primit talonul....Unde o fi domne CASS ul că la net nu l văd.
Abia aștept și diferența de impozit până la 3000 lei. Aia unde s o duce.
Și se spune că subofițerii CIUCANII din MAPN sunt fericiții câștigători....niște păcăliți ai soartei !

Leon spunea...

De fapt, mai corect este:
"Art. 90. din L.127:
(1) Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:

a) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii"

Unknown spunea...

Mulțumesc dl. Leon ptr. precizare. Am luat strict din conținutul Lg. 223/2015 versus actualul proiect și am omis OUG 57! Din cauza timpului scurt care presează pe noi, cei propozabili ieșirii la pensie (încetării raporturilor de serviciu....). Mă gândesc la varianta continuării activității până....la vară iar ca alegere 5 luni (august-dec) din 2022 și 7 luni (ian-iulie) 2023. Precizez că în perioada celor 5 luni din 2022 am beneficiat de plata sporurilor ptr. SDSL aprox. 32 ore lunar (din lipsă personal). Cam aceeași medie a SDSL urmează să se mențină și în 2023! Vă mulțumesc ptr. înțelegere și aștept sfaturile dvs.

reddog spunea...

Rambo și Cezar puteau fi balerini, călăreți de circ sau instrumentiști la instrumente de suflat.
Aveau și grupa specială.

Huhu Rezea spunea...

Dacă CCR își respectă deciziile anterioare, OUG 59/2017 își mai trage ultimele răsuflări până la ședința CCR din 23 februarie 2023 când, grație excepției extrinseci ridicate de userul @Skoda 4x4 de Brăila, va fi declarată neconstituțională pentru lipsa solicitării Avizului Consiliului Legislativ la data de 04 08 2017. La data de 04 08 2017 solicitarea de aviz trebuia să fie deja înregistrată la registratura Consiliului Legislativ. Or, din documentele de la Parlament, Pl x 310/2017, rezultă că avizul a fost cerut, și a fost imediat dat, pe data de 07 08 2017.

rambo2021 spunea...

Banuiesc ca pensionarii militari nu pot fi aliniati la sistemul national de pensii pe acelasi gen de contributivitate deoarece nici conditiile si contractele de munca nu erau pe zile,ore etc. Vor gasi o solutie dar nu comuna ,cred ca tot inspiratia din sistemul militar de pensii ale statelor partenere va fi ghidul.

Leon spunea...

Imi permit un sfat(chiar doua) pentru Activii care indeplinesc conditiile de pensionare in perioada urmatoare:
1. Urmariti evolutia Proiectului de lege privind pensiile de serviciu, inregistrat la Senat cu nr.L 4 din 10.01.2023.
2. Incercati sa obtineti Adeverinte cu TOATE Veniturile lunare de la UM pe unde ati fost incadrati(Sporuri, Prime,et.); in Varianta Contributiva pot fi utile.

akord 75 spunea...

Huhu Rezea spunea...
"Vorbești nedocumentat dacă ți-e târșală să citești art. 2 din L 119/2010, lege care ți-a transformat pensia militară anticipată în pensie pentru limită de vârstă în sistemul public. Așa a rămas după recalcularea potrivit L 223/2015"
OK! Uite cum facem Huhu
iti trimit (probabil maine,cel mai devreme) decizia mea de pensie din 2001 in care scrie "limita de varsta". Si acolo poti vedea toate datele ,varsta vechime etc.....toate datele scrise pe decizie la data respectiva cf Legii 164
Se vede ca n-ai fost militar,cel putin nu pe vremea aia a L.164
Tu vb pe legea 119 cand sau dupa ce ai iesit la pensie din po(mi)litie.
Afla ca "a existat viata"si pensii si inaintea ta 😄😄😄
PS Eu iti vorbesc de L164 si tu despre ce se intampla 10 ani mai tarziu....adica "mere comparate cu pere"
La aparitia L.119 "ma acrisem" de atata pensie
@Rambou
Mai bine mahmur decat sa bei rezervele de kerosen ale aviatiei si apoi sa cazi in cap direct din vrie necontrolata....asa ca regleaza-ti eleroanele,flapsurile si deriva verticala.Aaaa scuze! nu aveai asa ceva.Aveai numai sfarleaza cu fofeaza 😄
@Bulangii cu sosete roz
Baaa orice *ulica franaru muncitoresc primea ap. de la stat.Armata ramanea intotdeauna la urma ca se dadeau cu prioritate la clasa muncitoare adusa din moldova si cu plozi multi.Mai prindea cate unul Rambou secretar beobea la pecerea si cativa comandanti.*ulimea statea cu anii prin camine de garnizoana cu neveste si plozi inghesuiti intr-o camera.De asta eu mi-am luat cu "cash" intr-un bloc cu 207 apartamente luate moka de clasa muncitoare din uzina tractorul(eu am platit de dracu m-a luat 50.000 avans si 600lei/luna rate, ani de zile.....si mai sunt alte multe blocuri in zona,tot mokangeala de la pecereaua
In atentia redgogu=🐕dog
Pai baaa "militarilor" *izdificati,pe vremea lu' Ceasca toti erau chiriasi la stat
Asa se intampla cand va escrocheaza capitalistii de cumetrie.Puneti botu' ca ultimii fraieri

Unknown spunea...

Doamne ajuta ,asa sa fie dl.H.

DOREL spunea...

Va salut cu respect d-le Huhu. Daca Oug 59/2017 va fi declarata neconstitutionala, ce efecte imediate va avea asupra celor pensionati inainte de 15 09 2017 cat si dupa aceasta data. Teoretic banuiesc dar as dori o parere din partea unui specialist ca dv. Multumesc.

reddog spunea...

Akord75
Nu erau chiar toți chiriași.
La munca nu la întins mana!
Așa se construiește capitalismul!
Și nu toți aveau 50000 sa dea cash avans.
Probabil doar unii cu chilotei tanga roz.
Mars!

Huhu Rezea spunea...

Admiterea excepției extrinseci ar suspenda efectele OUG 59/2017 de la data publicării deciziei CCR în MO asupra tuturor pensiilor speciale, nu numai asupra pensiilor militare.
Ar obliga Parlamentul să pună de acord toate legile referitoare la pensiile speciale cu decizia CCR.
In privința pensiilor militare, ar fi un motiv de accelerare a adoptării Pl x 199/2020, chiar în formă revizuită, pentru a înlătura efectele OUG 59/2017 și pentru a adapta dispozițiile din art. 84 al L 114/2018 după declararea ca neconstituționale a dispozițiilor introduse în L 223/2015 prin OUG 59/2017.

Huhu Rezea spunea...

Citiți Decizia CCR nr. 50/2020 aici
https://www.huhurez.com/2023/01/consiliul-consultativ-confirma-ca.html
Așa ar trebui să sune și motivarea deciziei de admitere a excepției ridicate de @Skoda 4x4 și, cred, încă vreo câțiva.

Adrian spunea...

@red
Lasa l ca e de din ala de sa pensionat la 39 40 ani intre 2000 -2004,a primit compensatorii.De acolo cred ca a avut 50000.Cei mai vocali,aia de au adaugat la stagiu pensii suplimentare.Ia dat bunica afara,au iesit ei sa nu plece de la tata,teleleu prin tara.Vorbeste de parca ar fi unicul supravietuitor ai nimeni nu atie ce ai cum a fost cu adevarat.
E unul din aia de imi spuneau ca m am nascut prea tarziu ,ai isi freca basca cand incasa cu omm.Daca e si subof,cred ca plange cand isi aduce aminte ce salariu avea prin anii 80 aproape cat comnadantul lui.
Nu ti am apus ca bazaie musca pe caschetele unora?
Tataie,eu am dat 70000 eur,si mai am 1 an de plata la el,nu am primit cotet de serviciu nici macar in gara.Daca te gandesti la compensatia pentru chirie,era 25% ,adica mai puneam jumate din putinul meu.
Ps:Nu mai minti in legatura cu acordarea locuintelor sau a celor de servici pe care le ati cumparat pe nimic,pret de mapn,deh,cine lua?

Huhu Rezea spunea...

@Adrian
Văd că te frământă discuții colaterale subiectului! Nu te încântă cu nimic eventualitatea declarării OUG 59/2017 ca neconstituțională?

Mihai f. spunea...

Am o întrebare despre pensia suplimentară ,la ea intră și anii de cotizatii in stagiul civil ?știu că până in aprilie 2001 perioada de cotizare .sunt în sistem din 1997 și mai am niste ani anteriori mulțumesc.

Adrian spunea...

@huhu
Imi cer scuze pentru derapaj,sunt la servici dar nu m am putut abtine.
M as bucura sa fie,m ar avantaja si pe mine un pic,insa sunt reticent in privinta asta,urmeaza legea cu pricina si nu stiu daca va dezlega ceva inechitati pentru noi militarii.

Huhu Rezea spunea...

@Mihai f
Ti-am mai răspuns. Dacă anii aceia sunt luați în considerare la calculul pensiei militare, da. Dacă nu sunt luați, nu!

monteoru spunea...

Adrian privind apartamentele nu esti in tema.Guvernul Roman dupa 1990 a permis tuturor ,inclusiv civililor,celor ce stateau cu chirie sa devina proprietari de apartamente in schimbul unei sume platita integral sau in rate.Nu armata a vandut apartamente Eu nu am beneficiat de salarii compensatorii si totusi am cumparat apartamentul in care inainte de 1990 eram chirias.
Cauta altceva cu care sa stopezi angoasa
Spre stiinta Acord este militar calificat,este locotenent-colonel,arma artilerie AA.A activat intr-o MU de R.AA cu dislocare in judetul Prahova.Specialitatea de rachetist presupune stiinta de carte.Vorbesc ca omul care am cunoscut ofiteri de AA.In 1980 si dupa cei din unitatile de AA executau serviciul de lupta permanent.Asta insemna ca stateau in schimburi cu tunurile in pozitii de tragere .Are pasaricile lui ca noi toti.E revolutionar de profesie.Nu sunt de acord cu ideile lui de multe ori traznite dar privind pregatirea lui profesionala nu sunt in masura sa apreciez.
Ca subofiter ce esti ai dreptul sa ai idei proprii dar fara jigniri.
Red ca agent=subofiter, se pricepe la ceeace stie el cel mai bine sa faca.Probabil ca stie sa organizeze un loc de detinere de prizonieri,un penitenciar etc.Ca militar necesar dar nu suficient.

Huhu Rezea spunea...

@Akord
Vezi cum îți ia apărarea @iceparu, monteoru, CSEZ!

ifrim spunea...

@soldatul.Vezi că te îmbrobodesc și vor să tragă de timp cu tine.Chiar crezi că băieții cu oki de peruzea nu știu că ți-ai băgat foști cdți la beciul domnesc cu manglele de la CL?Nu pupi tu structuri în astă viață, posibil după o nouă reîncarnare!

akord 75 spunea...

@Cuţu-cuţu
Da da 600lei rata + rate la suma de 50 000 imprumutata de la CEC cu ipoteca pe apartament
Credeam ca esti unalsacian inteligent sau un coolie dar tu esti doar o potaie hranita la tomberon cu resturi menajere "in capitalism"
Nici "Mars!!" nu-ti zic.Un sut e de ajuns si fugi schelalaind 😁

reddog spunea...

Monteoru
Adică ce vreți să insinuați cu "necesar dar nu suficient" ?
Arma penitenciare e cu mult peste arma gărzi patriotice dacă mă gândesc bine.
Akord75 mai știe câte ceva despre militărie dar a ales sa ia ajutoarele in loc să rămână sub drapel la datorie.

reddog spunea...

Akord75
Din ce se vede cu miorlăitul sunteți dvs.
De muuuult timp.
Ați luat jde mii de șuturi dar se pare că mai duceți.
Probabil v-ați obișnuit că măgarul cu bătaia. 😁

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

https://www.defenseromania.ro/angel-tilvar-ministrul-apararii-pe-langa-majorarea-soldei-avem-in-vedere-si-alte-masuri-pentru-militari_620711.html

Nico.tnt spunea...

De ce ne stresam cu vechimea? https://adevarul.ro/economie/bolos-pensia-minima-sociala-va-creste-de-la-1100-2236534.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

m.facebook.com/groups/1566214290427313/permalink/1846350742413665/?sfnsn=mo&ref=share

Leon spunea...

Ministrul M.Bolos n-a spus chiar asa !
S-a referit de Ajutorul acordat celor cu pensii mici care in acest an este de 1000 lei, se incearca majorarea la 2000 lei si in viitor poate 3000 lei.
Pensia minima nu poate depasi procentele din L.127/2019:
"Articolul 91
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, pentru pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, se instituie pensia minimă, în funcție de stagiul de cotizare realizat.
(2) Pensia minimă se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare realizat, astfel: procentul minim este de 45%, aferent stagiului minim de cotizare, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, fără a depăși procentul maxim de 75%.
(3) Pensia minimă se acordă pensionarilor în situația în care cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plată, are o valoare mai mică decât cuantumul pensiei minime calculat conform alin. (2)."

Adrian spunea...

@
Domnu' monteoru sunteti in alta tema.
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/57526
BA mai mult daca tot sunteti atat de atent la detalii,va mai servesc ceva mai la obiect>M84/2009 (Instrucțiunea privind repartizarea, închirierea și folosirea locuințelor de serviciu și a locuințelor de intervenție din administrarea Ministerului Apărării Naționale din 13.08.2009<
Nu am ce angoasa sa stopez,mi-am stopat-o din perioada cand eram activ.Am inteles cum sta treaba si cine si cum joaca.Pur si simplu spun ceea ce stiu.Nu ma interesa ce a fost domnul Akord 75 si in ceea ce am spus nu am gresit cu nimic.Nu m-am referit strict la dansul ci la generatia respectiva.Ma agasat cu .
Cred ca dansul si-ar permite strict sa se adreseze asa prietenilor sai,asa cum nu ne-am intalnit prin scoli si nici la berarie,eu unul nu permit.
Pentru dvs,nu sunt subofiter,fac parte din categoria aia de a fost distrusa cu buna stiinta ,aia de invata 3 ani ,aia de nu mai e acum si multa lume se intreaba ...ce facem si cum facem.M.M.
Sincer,imi pare rau ca am facut parte din ea,lipsa de respect cat am fost activ, evident si acum, ca doar lupul nu-si schiba naravul ci doar parul.
Nu va acuz de absolut nimic,ci doar am raspuns sa nu crede-ti ca ...mna...

Leon spunea...

@Nico, se pare ca Jurnalul a inteles mai bine spusele lui Bolos:
https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/plafon-card-energie-creste-beneficiari-921892.html

Leo spunea...

@Flavius,
Se vede că a ajuns JALBA lui @Leon la respectivul 😄.
Așa spunea și Rachetă balistică și Țuguianu , Merceologu, Sociologu și acum limBistul, toți de la psd (în frunte cu LoV colonele , colonele...)
Vom vedea dacă e MIMĂ peste 3 săptămâni când se va contura direcția proiectului de Lege de la Senat.

Huhu Rezea spunea...

@Skoda 4x4
Vrei să reverifici dacă mai esti pe lista dosarelor care se judecă pe 23 02 2023?

Marcel Orzan spunea...

Pt. Skoda 4x4:

La „Mai pot trimite ceva care sa sprijine exceptia de neconstitutionalitate sau e tarziu?”
Ideea ca dosarul tau e in faza de „Dosar in faza de raport”, adica deja raportul va fi gata (inclusiv decizia) pana pe 23.02. si e greu de crezut ca se va prelua ceva nou in decizia finala. Oricum, merita incarcat, in sensul ca am vazut ca in sustinerile finale unii avocati au adus adaugiri si au depus inscrisuri cu aspectele noi la magistratii asistenti, cei care fac minuta.
Eu as mai adauga asta:
[Incalcarea alin. (3) art. 115 care stabileste ca „Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se SUPUN APROBĂRII PARLAMENTULUI, POTRIVIT PROCEDURII LEGISLATIVE, PÂNĂ LA ÎMPLINIREA TERMENULUI DE ABILITARE. NERESPECTAREA TERMENULUI ATRAGE ÎNCETAREA EFECTELOR ORDONANŢEI.”
Astfel, conform art. 2 din Legea nr. 161 din 6 iulie 2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Publicata în M.Of. nr. 530 din 6 iulie 2017, se prevede:
„Art. 2 - În conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 sunt supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, PÂNĂ LA RELUAREA LUCRĂRILOR PARLAMENTULUI ÎN CEA DE-A DOUA SESIUNE ORDINARĂ A ANULUI 2017. NERESPECTAREA TERMENULUI ATRAGE ÎNCETAREA EFECTELOR ORDONANȚEI.”
Or, nici pana la aceasta data Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2017 nu a fost aprobata de Parlamentul Romaniei. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu apare pe site Senatului: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L209&an_cls=2017#ListaDocumente
„Trimis la Cameră pentru dezbatere”
iar pe site Camerei Deputatilor: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16499 „Înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor – 10.02.2020”.]
Bafta multa!

Huhu Rezea spunea...

@Orzan
OUG 59/2017 este o ordonanță de urgență nu o ordonanță a Guvernuliui emisă în baza legii de abilitare pentru vacanța parlementară din anul 2017. De altfel, în legea de abilitare pentru vacanța din 2017 nu este înscris un asemenea act normativ.
Cei de la Guvern s-au fâsticit cu solicitarea avizelor, ei fiind preocupați de înregistrarea ordonanței la Senat, dar Senatul era în vacanță. A trebuit să fie convocat Senatul în Sesiune Extraordinară pentru a pune ordonanța pe ordinea de zi.
Rămâne motivul solid de neconstituționalitate privind nerespectarea procedurii de adoptare a unei ordonanțe de guvern fără să fi solicitat avizul Consiliului Legislativ.

Marcel Orzan spunea...

Ok, asa e.

Atunci poate asta:
[(5) Incalcarea alin. (5) art. 115 care stabileste ca: „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte CAMERE CARE DECIDE DE ASEMENEA ÎN PROCEDURĂ DE URGENŢĂ. ORDONANŢA DE URGENŢĂ CUPRINZÂND NORME DE NATURA LEGII ORGANICE SE APROBĂ CU MAJORITATEA PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 76 ALINEATUL (1)”
Asa cum am aratat mai sus, pe site Camerei Deputatilor: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16499
„Înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor – 10.02.2020”.
In acest fel se demonstreaza NERESPECTAREA PROCEDURII DE URGENŢĂ in adoptarea ordonanţei de urgenţă si incalcarea prevederilor at. 76 alin. (1) din Constitutie privind votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.]

Huhu Rezea spunea...

@Skoda 4x4
Vezi că în tabelul general al cauzelor aflate pe rol la CCR, propuse în dezbatere pentru 23 02 2023, figurezi că ai contestat OUG 58/2017.

Huhu Rezea spunea...

@iceparu
Lasă taclalele pe acest topic!

Leo spunea...

- Dă-ne un link către acel tabel cu ședințele CCR din 23.02.2022 , că la mine este activădoar ziua de 15.02.2022 cu Ședințe de Judecată.
- Pt. acțiunile împotriva OUG 59 , pt. cei care o vor face acum , este pericolul prescripției termenului general de 3 ani.

Unknown spunea...

Asa a fost inregistrata de la inceput ,nu este vina mea, Tribunalul a sesizat ptr.oug.59/2017 ,nici nu stiu la ce se refera oug.58,poate fi o eroare materiala.

Huhu Rezea spunea...

Leo
Pe formularul de căutare de pe pagina CCR scrie pe ultimul spatiu, Titlu obiect , numărul OUG exact cum indică, dacă apeși, semnul întrebării.
Iți apare lista cu toate cele 400 si ceva contestații pe OUG 59/2017. Acolo sunt mentionate si cele 60 de dosare propuse pentru sedința din 23 02 2023. Incă nu este publicată lista cu cauzele din 23 02.
Dreptul de a ataca în contencios administrativ o ordonanță de urgență nu se prescrie si nici nu se cere procedura prealabilă.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. S-ar putea să fie o greșeală de redactare, dacă nu, Skoda 4 x 4 va primi o Decizie cum să înființeze o unitate farmaceutică, poate se privatizează.

Huhu Rezea spunea...

@Skoda
Culmea este că pentru OUG 58/2017, adoptată de Guvernul Tudose în aceeași data de 04 08 2017, s-a cerut, în aceeași zi de 04 08 2017, Avizul Consiliul Legislativ cu adresa nr. 182/ 04 08 2017 a SGG?
Cum este posibil ca adresa cu nr. 183 să fie emisă de SGG pe data de 07 08 2017, cum scrie Consiliul Legislativ?
Domnul Skoda trebuie să trimită o cerere L CCR de indreptare a erorii materiale, altfel s-ar putea ca cercetarea să privească procedura de emitere a OUG 58/2017, din aceeasi zi.

mosmartin16 spunea...

Am "tunurile" ( "jalbele" cum spunea cineva ) pregătite pentru cele 3 comisii din Camera Deputaților ( apărare, juridică, muncă ) privind aspecte referitoare la introducerea recalculării pensiilor militare și a eliminării inechităților "cât casa" la acestea ! Cine mă poate sprijini cu adresele de e-mail ale celor 3 comisii ? Și când începe sesiunea..."pac, la războiu' " ! Mulțam' fain !

Alkan spunea...

La mulți ani, România!
La mulți ani militari români activi, în rezervă și īn retragere cu ocazia zilei unirii Prinipatelor Române!

akord 75 spunea...

@mosmartin
comisia de aparare e-mail:cp12@cdep.ro
comisia juridica e-mail:cp11@cdep.ro
comisia de munca e-mail:cp07@cdep.ro

rambo2021 spunea...

LA MULTI ANI !
Popor roman, Romanie, Armata si pensionarilor militari!
de ZIUA UNIRII 24 ian
''Nu mor caii cand vor cainii'' cei haini ,tradatori si lacomi, ne vom intoarce intr-o zi si juram ca nu veti scapa nici ''in gaura de sarpe'',veti plati-cainilor!

Mesaj pentru clica politica aflata vremelnic cu fraiele destinelor tarii in mana:

Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Politicianule hain,
Cred ca ne-ajunge-atata chin
Si umilinte si nevoi
Nu mai e mult,forta-i cu noi
Ne vom grupa si ridica
Dreptatea iar va triumfa
Când nu vom mai putea răbda,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

https://www.youtube.com/watch?v=kTnoE-Zdtc0&ab_channel=OrtodoxiasiPatria

Leo spunea...

Nu acum trebuie trimise JALBELE la Cam. Deput. E prea devreme. Ți-a zis asta și Onorabilul.
Avum trebuie trimise la SENAT la aceleali comisii

Leo spunea...

Nu este nici un dosar de la Tb. Braila (113) la CCR pe 23.02.

Marcel Orzan spunea...

Rog, o lamuriere!
Ce se intampla cu modificarea art.60 din L.223/2015 adusa de Art. 84 din OuG 114/2018 daca pe 23.02. CCR decide ca Art. VII di OuG 59/2017 este necostitutional! Ramane acest art. din 114 valabil sau cum? E greu de crezut ca CCR va decide ceva de genul: „Art. VII din OuG 59/2017 este constitutional in masura in care NU ELIMINA ACTUALIZAREA prevazuta de forma initiala a art. 60 din L.223/2015, cu obligatia legiuitorului de a face aceasta modificare, ia partea cu „pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor” poate ramane in corpul legii, cu renumerotarea corespunzatoare.
Merci

rambo2021 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
akord 75 spunea...

mosmartin

E-mail: com.juridica@senat.ro (juridic)
E-mail: comap@senat.ro (aparare)
E-mail: cmun@senat.ro (munca)

akord 75 spunea...

Ca sa fie 😄

Datele de contact ale comisiilor permanente
1. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Tel: 021 312 10 87
Fax: 021 312 10 87
E-mail: com.juridica@senat.ro
2. Comisia pentru buget, finanşe, activitate bancară şi piaţă de capital
Tel: 021 312 02 98
Fax: 021 314 80 75
E-mail: comisiabuget@senat.ro
3. Comisia economică, industrii şi servicii
Tel: 021 312 02 80
E-mail: comec@senat.ro
4. Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
Tel: 021 312 34 72
Fax: 021 311 22 15
E-mail: agri@senat.ro
5. Comisia pentru politică externă
Tel: 021 312 28 79
Fax: 021 311 15 35
E-mail: polext@senat.ro
6. Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului
Tel: 021 312 06 01
Fax: 021 311 21 54
E-mail: capot@senat.ro
7. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Tel: 021 312 30 21
Fax: 021 312 02 78
E-mail: comap@senat.ro
8. Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Tel: 021 312 41 98
Fax: 021 315 89 28
E-mail: cmun@senat.ro
9. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Tel: 021 312 69 16
Fax: 021 311 21 52
E-mail: cinv@senat.ro
10. Comisia pentru sănătate publică
Tel: 021 312 13 96
Fax: 021 312 13 96
E-mail: comsan@senat.ro
11. Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă
Tel: 021 315 50 00
Fax: 021 311 32 01
E-mail: cultura@senat.ro
12. Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
Tel: 021 313 05 76
Fax: 021 312 32 97
E-mail: cdo@senat.ro
13. Comisia pentru egalitate de şanse
Tel: 021 312 10 23
Fax: 021 312 10 23
E-mail: egalitate.sanse@senat.ro
14. Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului
Tel: 021 311 21 57
Fax: 021 315 88 88
E-mail: compriv@senat.ro
15. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii
Tel: 021 312 11 55
Fax: 021 314 97 94
E-mail: cabu@senat.ro

akord 75 spunea...

Pt cine vrea sa-i certe 😄😄

Datele de contact ale senatorilor se găsesc pe www.senat.ro în pagina personală/biografie din secţiunea "Senatorul d-voastră"

Dodo spunea...

"La multi ani!" Sanatate si pensie lunga Tuturor!

mosmartin16 spunea...

Mulțumesc akord 75 ! Am reținut Leo, stau în stand by deocamdată ! La mulți ani români, oriunde vă aflați ! Numai în unire stă puterea !

SOLDATUL spunea...

Degeaba trimiteți .
Am trimis eu la diverse comisii din Camera deputaților și Senat , dar având în vederere nivelul inferior de pregătire în domeniu = CIRCARI DE TARLA , NU AU FOST ÎN STARE DE NIMIC .
Singura soluție este HĂRȚUIREA LOR PENTRU A FIGI ȘI A BĂGA FIRCA ÎN EI .
FRICA LA ROMÂNI A FOST UNA DIN CEA MAI BUNĂ SOLUȚIE ,ÎNTRUCÂT PRIN EA , AU VĂZUT CUM ARATĂ DISCIPLINA .
ROMÂNUL ÎN PROPORTIE DE 50 % ESTE O NAȚIE ANALFABETĂ DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERERE .
EL A RĂMAS LA STADIUL DE MAIMUȚĂ PRIMITIVĂ .

reddog spunea...

Rug și Flacăra

Pentru cine nu a văzut filmul sau vrea să-l revadă.
Acțiunea se petrece în 1862 pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.


"Tanarul Alexandru Bota, un fost voluntar roman in armata lui Garibaldi, intra in organizatia secreta "Ordinul Rozei" care initiaza o actiune menita sa duca la eliberarea popoarelor de sub tirania habsburgica. Unul dintre conducatorii ordinului incalca conventia stabilita cu domnitorul Cuza si pune la cale asasinarea premierului Barbu Catargiu, pentru a initia un focar de razboi pe teritoriul Romaniei."


https://youtu.be/JRWRkK8GAkc

Huhu Rezea spunea...

@Leo
Caută OUG 58/2017.

raul spunea...

Ia cititi aici ce spune Bolos!
https://adevarul.ro/economie/bolos-pensia-minima-sociala-va-creste-de-la-1100-2236534.html
Cand va spuneam ca in cativa ani ,o sa ajungem asistati social ,vreo cativa de pe aici spuneau sa ne multumim cu ce avem ,ca tara n-are bani et,etc ,etc!Bravos militari ,bravos natiune !Sa fiti iubiti!

Leon spunea...

@Raul, ministrul Bolos vorbeste despre Vaucere de Energie, nu de indemnizatia sociala:
https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/plafon-card-energie-creste-beneficiari-921892.html

mosmartin16 spunea...

Ceea ce voi trimite eu la cele 3 comisii de la Camera Deputaților este întocmit pentru a înțelege și un elev de gimnaziu ! Prin ceea ce propun - pe componenta bugetară a pensiei - am în vedere atât eliminarea inechităților majore existente, cât și încadrarea în actualul spațiu bugetar aferent pensiilor militare ! Cu privire la acest ultim reper, respectiv spațiul bugetar actual...în documentație am introdus exemple concrete care rezultă atât prin aplicarea legislației în vigoare, cât și a celor câteva noi reglementări necesare ! Pentru încadrarea în acest spațiu bugetar, evidențiez în documentație - cu titlu de exemplu - pensia netă în plată care ar rezulta în urma recalculării pentru funcția de colonel ! Iar acolo...pentru a se putea îndeplini cerința mentionată am evidențiat 8 variante de stabilire a pensiei nete în plată pentru colonel, cu cuantumuri maxime între 6500 și 10000 de lei, pentru a se putea alege !

mosmartin16 spunea...

Probabil voi renunța la cele câteva variante care duc la cele mai mici cuantumuri nete ! Zi faină, tuturor !

nr. 1 spunea...

Tara are bani pentru comisioane gigantice, pentru salarii uriase la companii falimentare , pentru indemnizatii uriase, pentru pensii de peste 15.000 lei , pentru rente viagere uriase samd.Pentru pensioanrii militari de ce nu ar avea? Ca nu vor guleratii si smecherii cu 5 cifre la activ? Se impune recalcularea tuturor pensiilor civile si militare in plata astfel incat sa fie inlaturate marile inechitati existente acum. Mos martin le zice bine!

Brenda spunea...

Și dacă guvernul nu va face nimic, din ce spuneți, ce se întâmplă

Huhu Rezea spunea...

@mosmartin
Nu pricep senatorii și deputații asemenea calcule! Asemenea materiale pot fi trimise la direcțiile juridice și financiare ale MApN și MAI unde se elaborează proiectele de acte normative în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Leo spunea...

- DAAAAAA , e la OUG 58.
- Bogdan trebuie să facă neapărat și urgent cerere de îndreptare eroare materială de OUG 59 în loc de OUG 58.
- Stelică , nu e la 113 e la 120 . Să nu-mi spui că nici acolo nu e Tribunal....

«Cel mai vechi ‹Mai vechi   1 – 200 din 222   Mai noi› Cele mai noi»