Un produs Blogger.

miercuri, noiembrie 13, 2019

Comisia Europeană rade justiția de tip #rezist din România.

40 comments
Urmare a două sesizări care reclamau conflicte de natură constituțională între Legislativ și ICCJ, în sensul că Inalta Curte și-a permis prin dispoziții interne să adauge la lege în privința compunerii completelor de judecată la instanța supremă, Curtea Constituțională a admis existența conflictului și a dispus repararea consecințelor procedurilor ilegale.
Printre primele dosare penale care au căzut a fost cel numit Gala Bute, în care fusese condamnată blonda lui Băse de un complet compus ilegal, fără respectarea principiului aleatoriu. Totuși, un complet #rezist de 5 judecători, în loc să aplice Decizia CCR, în sensul de a casa decizia/sentința și a relua judecarea de la zero, s-a gândit să tergiverseze desființarea deciziei de condamnare, prin adresarea în luna aprilie a.c. unor întrebări lămuritoare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, întrebări prin care, în esență, voiau să afle dacă deciziile CCR sunt obligatorii și pentru ei.
Asa cum se procedează la CCR, unde se cer puncte de vedere ale unor instituții ale statului, așa este și la CJUE,  se cer puncte de vedere ale unor instituții europene.
Avocatul Veronel Rădulescu și clienta sa

Cauza nu s-a judecat la CJUE, dar avocatul vâlcean, Veronel Rădulescu, devenit celebru în dosarele Elenei Udrea, a depus ieri la ICCJ punctul de vedere al Comisiei Europene, practic punctul de vedere al Guvernului European, din care rezultă că același organism care întocmește anual Rapoartele MCV pentru România, cere CJUE să recomande respectarea Deciziilor CCR privind compunerea completelor de judecată.

Fragmente din documentul transmis de Comisia Europeană către CJUE:


“Comisia are onoarea de a propune Curtii sa raspunda la intrebarile preliminare dupa cum urmeaza:


1. In imprejurari de drept si de fapt precum cele din cauza principala, nici art. 19 alineatul (1) din TUE, articolul 325 alineatul (1) din TFUE, articolul 1 alineatul (1) literele (a) si (b) si articolul 2 alineatul (1) din Conventia elaborata in temeiul articolului K.3 din TUE, privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europemne, si nici principiul securitatii juridice nu se opun unei decizii a Curtii Constitutionale care s-a pronuntat cu privire la legalitatea compunerii unor completuri de judecata, creand astfel premisele pentru admiterea unor cai extraordinare de atac impotriva hotararilor judecatoresti definitive.

2. Cerinta de independenta consacrata la articolul 19 alineatul (1) din TUE, interpretat din perspectiva articolului 47 din carta, nu interzice ca o instanta nationala, in imprejurari precum cele din actiunea principala, sa fie obligata, in temeiul dreptului national, sa respecte o decizie a Curtii Constitutionale a statului membru al instantei nationale, atunci cand aceasta decizie a fost pronuntata in urma unei proceduri care a fost initiata nu de una dintre partile la actiunea aflata pe rolul instantei mentionate, ci de un organ al statului membru in cauza”.

Astăzi a pățit-o Victor Ponta!
El, asemenea lui Orban Ludovic, fusese achitat de un complet constituit ilegal. In cazul sau DNA a promovat cale de atac pentru a pune în aplicare Decizia CCR, în cazul lui Orban, dacă a sărit printre #rezist în Piața Victoriei, DNA nu a mai promovat contestație în anulare și iată-l premier al lui Iohannis.
Mai mult, în cazul Ponta, un complet de 5 judecători a dispus sesizarea aceleeași CJUE cu aceleași întrebări tâmpe, dacă pot să încalce deciziile CCR.
Să ne mai întrebăm de ce Dragnea a preferat ieri să mai stea o lună în pușcărie, cerând amânarea procesului? Probabil că știa că judecătorii au pregătite aceleași penibile întrebări preliminare pentru CJUE.
După ce CJUE va da previzibilul răspuns lămuritor, concordant cu punctul de vedere al Comisiei Europene, Inspecția Judiciară va avea serios de lucru cu judecătorii de la ICCJ care au crezut că pot să nu respecte deciziile CCR.


40 de comentarii:

reddog spunea...

Huhu zis si Amabilul mai nou e fan Elena Udrea. 😁

Poate Maestrul ne uimeste si da citate si din Basescu zis si Corsarul Invincibil. 😁

Dom'le dar de ce cuplul Manda&Tanda a spus ca Vasilica Dancila e cam proasta? 😁

Legio Patria Nostra!

Nu rupeti randurile camarazi! Vom invinge!

Cezar spunea...

Apoi era cazul...dupa ce s.au facut de tot rasul cu justitia basista..pe protocoale cu securitatea..complete ilegale etc...

M spunea...

Între timp guvernul Johannis bate câmpii! Împotriva intereselor de securitate naționale vor publicarea raportului privind evenimentele din 10 august.
Când dai țara pe mâna unor amatori apar tot felul de inepții. Sper că profesioniștii rămași să aibă coloană vertebrală. Nu e vorba de a proteja pe cei care au greșit ci de protejare a regulilor de intervenție, a surselor de informații și a celor care au luat decizii (care nu au fost nelegale ca urmare a unei decizii definitive).

Animalele însă votează. Și votează cu Johannis. Trădarea militarilor nu contează pentru acești idioți!

CEZAR spunea...

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2372136626249120&set=p.2372136626249120&type=3

Sebi spunea...

Huhu, nu mai baga titluri din astea ca vei ajunge subiect la iUmor :))

avianyc spunea...

În sfârșit s-a gasit ”calea dreaptă” pentru infractorii de rang inalt.
Norocul nostru ca au ajuns in fata instantei ,altfel s pentru plevuscă se aplica în continuare ”las'că merge si așa ”.
Să le fie de bine ,numai că unii martori cheie in procese nu mai sunt în viață .

M spunea...

Ciuma Roșie condusă de Dragnea a virusat Comisia Europeană.
Din fericire vice premierul Turcan ne poate scăpa de Uniunea Europeană și ne lipește la Rusia! 😁

Acu' râdem dar vă dați seama dacă psdeii puneau vicepremier pe unul cu studii la Moscova?

Geo spunea...

D le H rugaminte, aduceti mai multe subiecte pe tema pensiilor noastre militare sau ce mai aflati de pe la comisii poate mai aflam si noi ceva noutati, suntem mai interesati. Cu multumiri!

M spunea...

Domnule Huhurez,
Ma ajutați și pe mine? În ce calitate a vorbit Johannis că campania (sic!) începe peste două zile.

"Că campania" este corect gramatical! Dacă Johannis care nu greșește niciodată a spus "politica care" trebuie să fie corect! Sigur, proastă și agramată e Dăncilă.

Doamne ce om laș. Nu pot să cred așa ceva!!!!!

Huhu Rezea spunea...

@Unknown
Sunt suficiente subiecte pe tema pensiilor militare, dar acum, după schimbarea de putere, sunt alte asteptări. Din păcate nu sunt așteptări spre mai bine!
Vor fi recalculări și plafonări de pensii militare, așa cum s/au pronunțat evaziv unii lideri pedele penelizați.
Vor fi anunțate explicit, dacă Iohannis câștigă, după turul 2, când se vor depune la Parlament proiectele bugetului de stat și asigurărilor sociale.
Orice discuție pe legislația actuală a pensiilor militare este inutilă.
Așa a vrut și majoritatea celor care comentează pe acest bloc; să se schimbe puterea.

Huhu Rezea spunea...

Pe tine te deranjeaza titlul sau documentul Comisiei Europene despre ticaloșia unor judecatori de la instanta suprema?

Iulian Mareș spunea...

Alogen, deh...., precum cei din anii 50!

Iulian Mareș spunea...

Fals gandesti, Fals scrii!
Justitia Adevarata trebuie sa triumfe! Poti face justitie cu proceduri ilegale?

vasile iosif spunea...

Dle H,
Dar nici Puterea nu a vrut sa o schimbe pe LOV.
Si a facut si promisiuni neonorate la cel mai inalt nivel.
Ca urmare, FIAT JUSTITIA, PEREAT MUNDUS.
Cine nu este cu Armata Romaniei sa piara.
Cu stima,

M spunea...

Momentan e liniște. Se zice că se lucrează la niște proiecte. Am scris și eu despre un proiect dar am șters postarea pentru că nu s-a verificat a fi un proiect serios, asumat cu doar o ciornă de idee.
Când o să fie ceva concret o să postăm aici!

Militar de la 14 ani spunea...

Nu sunt fan Dancila dar stau și mă întreb cum Trump poate să stea de vorbă cu președintele Coreei de Nord, un dictator notoriu, iar Iohannis o refuză pe "dictatoarea" Dancila?

M spunea...

Tremura chilotii pe el! Teza pe care a mers a fost demonizarea PSD si "Dancila este o proasta". De aceea a aparut dosarul lui Barna pentru ca daca trecea ala in turul 2 ii cadeau ambele teme de campanie.
Acum pe rand:
PSD a facut numeroase prostii. Nu insa mai al dracului decat oricare alt partid asa ca e nevoie ca acum sa iasa la iveala "jaful si dezastrul" in timp ce PNL pana la alegeri nu vor lua masuri de austeritate. Apoi, urgie!!!!

Dancila nu e nici mai proasta nici mai desteapta ca Johannis. In definitiv AMANDOI SUNT PROFESORI DE LICEU DE PROVINCIE. Cat timp tace sau vorbeste in lozinci in fata ziaristilor proprii (Pora, Tapalaga, Rifai, Dogioiu) Johanis pare destept. Nu uitati ca se adreseaza unui electorat care in proportie de 70% nu are liceul! La o confruntare directa se va vedea ca Dancila nu e mai proasta decat el. Si atunci ce ramane? PSD a plecat de la putere.... Johannis nu mai are platforma electorala!

Huhu Rezea spunea...

"Iosif
De căte ori să-ţi repet că puterea politică, prin Legislativ şi-a făcut datoria faţă de militari, emiţănd L 223-2015?
Numai că decidenţii din Sistem, ca să nu le zic gulere albe, au sărit pe puterea politică cu drafturile ordonanţelor 57, 59 şi 114 pentru a mutila legea, altfel sărăcesc bugetele de apărare.

Iosif spunea...

Dle H,
Nu sunt amator de politichie. Nu va aprob, nu va contrazic. Nu vreau pomana. Vreau numai ce mi se cuvine, conform muncii depuse, conform promisiunilor legislative avansate pe timpul carierei militare si civile, de dupa trecerea in rezerva. Corect, echitabil si fara furaciuni sub umbrela ordonantelor sau legilor, "cu modificarile si completarile ulterioare." Nu scuz, nu acuz. Dupa 35 de ani in serviciul Statului Roman nu vreau sa mi se spuna de catre acelasi Stat Roman ca poate sa faca ce doreste cu drepturile mele functie de.... Eu nu mi-am facut datoria functie de....Cu stima,

M spunea...

Confirm!
Știu din sursă asigură că Ponta (e adevărat că după discuții cu Oprea) a cerut, și citez, "o lege a pensiilor care să îi mulțumească pe militari. Trebuie să ne arătăm recunoștința pentru serviciul lor, așa cum e peste tot în lume"
S-a venit cu L223 și Ponta a întrebat iar dacă e o lege OK.
Modificările și survenit ulterior, eu cred că pe baza cercetărilor sociologice ale lui Pieleanu.

avianyc spunea...

Domnule Iosif,
Cu mult respect , vă apreciez lupta cu sistemul insă cu scuzele de rigoare ar fi bine să stiti si să definiti pe cei cu care in realitate vă luptati. Sunt n factori ,verigi,etc in acest lanț cu care d-voastra si altii ca si d-voastra se lupta fiecare pentru drepturile lui.
Un lucru esential trebuie insa inteles aici , că o ”lege speciala” este mereu la cheremul celor cu care va luptati. Orice ordonanta data de guvern,oricare ar fi el, pe acest domeniu este constitutionala daca este justificata finamciar-fiscal. Ca atare de partea necontributiva a pensiei militare dispune guvernul functie de fondurile la dispozitie ,iar in cazuri de forta majora le poate taia la 0 (vezi cazul Grecia).
Nimeni nu poate forta guvernul să vă dea ”pensia suplimentara” peste ”suma alocata ca recompensă” peste partea contributiva a pensiei printr-o ”pensie speciala” ,numita militara -de serviciu.
Faptul ca de la anumite nivele s-a intervenit abrubt în L223 creindu-se discriminari intre generatii este o cu totul alta problema si ea poate fi rezolvata doar prin ”vointă politică”.
Doar ”vointa politica” ,debarasata de influenta gulerata poate rezolva cu celeritate problema.Asta inseamna ,bugete ,fonduri alocate ,etc
Si pentru a activa ”vointa politică ” trebuie cerut prin ”juristi competenti” bine intentionati din randul SNApOP actualizarea tuturor pensiilor militare la nivelul veniturilor realizate de similarii activi salariati pe L153.
Atat si nimic mai mult la acest moment.
În rest bani ,timp si nervi cheltuiti prin instante cu succes minimal ......

Leo spunea...

O "rade" atât de bine , încât LKC a fost susţinută chiar de comisie .

Marian spunea...

Prost ai fost, tantalau ramai ! Paznic de infractori, ce sa-i ceri !

Iosif spunea...

Stimate coleg Avianyc,

1.In primul rand nu mi s-a spus niciodata care este partea contributiva si care nu este parte contributiva din pensia mea militara de stat.
2. Constat ca si pensia mea suplimentara bazata pe retinerea de contributii din solda mea timp de 37 de ani a fost FURATA, desi, asa cum spuneti d-voastra, mi s-ar cuveni de drept nefiind un favor al Statului.
3. Mai mult, si pensia mea contributiva, cuvenita pentru stagiul civil adaugat dupa trecerea in rezerva, DECI BAZATA PE CONTRIBUTII PLATITE CA ORICE CIVIL LA BUGETUL ASIGURARILOR SOCIALE DE STAT, si ea , in ciuda spuselor d-voastra, A FOST FURATA.
4. Nu mi s-a spus cand am intrat in liceul militar, nici in scoala militara, nici ca tanar locotenent ca pensia mea va fi in functie de posibilitatile vreunui viitor guvern mai potent sau impotent.
Ca atare, stimate coleg, chestiunea nu se sustine. Care este recompense acordata cand mie mi se FURA si CONTRIBUTIILE pe care le-am platit zeci de ani?
Sa scrie clar pe talonul de pensie care este pensia cuvenita pe baza contributivitatii si care este SUPLIMENTUL, care este RECOMPENSA pentru serviciul de 24 de ore din 24?
Dupa cum vedeti, MAPN actual alearga cu limba scoasa dupa Rezervisti si nu prea ii mai gaseste. Cine seaman vant, culege furtuna…..

Cu stima,

BONIFATIE spunea...


D-le IOSIF!
Vă aprob în totalitate, însă dvs., care ați fost un militar onest în raport cu statul, invocați în apărare lipsa de moralitate a guvernelor și a legiuitorului iar politicienii la putere vă dă cu flit și vă spune că nu tot ce-i legal este și moral, și invers.
Aș vrea să fiu, vorba dvs., lângă un magistrat care, când va primi cuponul de pensie, să facă atac de panică văzând pe mandat „defalcarea” părții contributive în raport cu „mila” Statului... dar nu este de joacă cu a treia putere în stat.

BONIFATIE spunea...

Apropo de contributivitate.
Iată ce mi-a trimis un colonel pe email (nu am corectat, d.p.d.v. al redactării, mesajul):
„Suntem obisnuiti sa dam crezare celor pe care îi apreciem sau îi simpatizant. Daca problemele sunt de interes se crează in opinia publică adevărate teorii, curente sau sintagme care cu greu mai pot fi scoase din mentalul colectiv. Am sa aleg astăzi teoria care a creat sintagma "pensia contribuția si necontributiva" pe baza căreia chiar CCR a luat decizii si o sa afirm si o sa dovedesc ca nu exista pensie contribuția.
Astfel, fără să merg mai înainte Legea nr.3/1977, lege a pensiilor valabilă până în 2001 spune la art.3: Dreptul la pensia de asigurari sociale este recunoscut tuturor cetatenilor tarii care au desfasurat o activitate permanenta pe baza unui contract de munca si pentru care unitatile socialiste au depus contributia prevazuta de 9/lege, la fondul de asigurari sociale de stat.
(2) Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurari sociale de stat se constituie din contributiile pe care le platesc unitatile socialiste, precum si din sumele alocate in acest scop de la bugetul de stat.
Deci cas se plătea de către stat pt. ca întreprinderile erau de stat. Desigur ca prin brutull salariului in care intra se făcea falsă impresia ca se plătea de angajat.
Legea 19/2000 introduce obligația suporterii CAS de către angajat, dar iată cum:)
Art.182 al.4. Aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate, astfel încât contribuția de asigurări sociale suportată de asigurați sa nu conducă la diminuarea venitului net al acestora, se va face pe baza normelor metodologice aprobate de Guvern.
Nu are sens a mai continui si cu legea 263/2010 care a introdus cas-ul si pt militari cu mărirea corespunzătoare salariului, sau cu trecerea contribuțiilor in totalitate pe seama angajatului, recenta, care s-a facut fără pierdere de salariu pt. ca atat statul cât și privați au mărit salariile cu cotele de contribuție.
Pot sa mai adaug un aspect mai puțin cunoscut, la lucrările publice statul achita pe de viz si aceste contribuții in cadrul capitolului "cheltuieli directe" si care apoi se reîntorc la stat prin contribuțiile angajaților la executarea lucrării. Sa mai adaug si perioadele necontributiva considerate asa si de lege, armata, școala, șomajul etc.
Cred ca sunteti de acord cu o încercare de parafrazare "o frază de dânșii inventată, Ca, cu a ei putere sa va aplece-n jug".
O ZI BUNĂ TUTUROR !

CEZAR spunea...

IOSIFEE
..este ca ti-ar place ..CONTRIBUTEALA ..acu,...???
Mai ieri urlai cu Daogaru ca vreti onoare si demnitate !!!
Aveti acum ..ce te mai strofaci...??
Si o sa mai primiti ..
Stai sa intre CATUL in paine cu adevarat.....

M spunea...

Aveti dreptate dar incercati sa convingeti persoane incapabile sa rationeze!

Eu dau un exemplu!
La o televiziune vine unu' sa se angajeze. Aia ii spun: o sa ai salariul X, te trimit unde vreau eu, faci politica mea editoriala (exemplul il dadeam unui ziarist din ala cu "pensiile speciale sa dispara") iar daca stai la mine la televiziune 25 de ani atunci eu iti dau un bonus de 300 de euro lunar la pensie.
Munceste fraierul 25 de ani ai apoi vine si zice: mi-am facut partea mea, da-mi adaosul la pensie cum ne-am inteles.
Patronul zice: bai, eu m-am razgandit! Nu iti mai dau ca esti un nesimtit.

Subliniez ca un contract are putere de lege intre cele doua parti!

Cam asa si cu noi! Am jurat ca fraierii credinta "patronului" , Statul Roman, si DUPA ce ne-am indeplinit noi partea noastra patronul zice ca suntem nesimtiti si ca nu meritam sa isi tina cuvantul.
De aceea in materie de legislatie a pensiei NICAIERI in lume aceasta nu se schimba pentru pensiile in plata DECAT DACA VARIANTA NOUA ESTE MAI AVANTAJOASA.

Nu va mai contraziceti cu Avianyc. Este fan Johannis deci am spus totul despre el! Daca poti sa iubesti la disperare un las care se caca pe el de frica sa nu vina la o dezbatere, chiar credeti ca are suficienta minte sa inteleaga o argumentatie? Poate daca ii sopteste parasuta de Puscalau in ureche!

CEZAR spunea...

UITE AICI...o perspectiva economica-sociala ..sanatoasa
Cand te gandesti ca la noi sunt indivizi ca T-2MaKiss , care vrea spor si la pensie ..spor de decolare si spor de aterizare! Cica merita ca a aaaaaaaaaaaaterizat de mai putine ori decat a ..dddddecolat...:D...:D

Florin Cîţu

a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.

CEZAR spunea...

VINE DIASPORA DE HURZICATI SA PUNA TARA PE ROATE.....!!!

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2563589763677236&set=a.225096587526577&type=3&eid=ARB_ie70RUOXabYyHye6zzjusewXOKVc8cguQA3tSJymsPxFfoW0a4cKfEdspfO4XiDSfO-XzZ0sTwKN

avianyc spunea...

Domnule @M
Ne-ati omorât cu exemplul asta. Râd mai ceva ca la ”reducem democratia” a lui dna Veorica !!!!!

@ Iosif
Pledoaria dumneavoastra are sustinere doar daca ati semnat un contract cu angajatorul avand incluse aceste clauze.
Daca nu ”contractul ” dvoastra cu statul a avut la baza legile care operau la acele moment.
Ori cum o lege este valabila pana cand este abrogata sau modificata de ”HCM” mai nou ordonanta de guvern nu avem decat sa ne ”actualizam contractul ” functie de ce legislativul pune pe masa pentru luare la cunostiinta si aplicare.
De aici incolo ,fiecare cu cel doare ,unii mai norocosi ,altii mai de caruta . Capitalismul salbatic din pacate a creat si aceste posibilitati ......
Consider totusi absolut necesar ca sistemul de aparare ,ordine publica ....sa fie corp comun la drepturi si obligatii cu corpul magistratilor . Si batut în cuie pentru vecie. Litera de literă .

M spunea...

Domnule Avianyc - nu era pentru domniia voastra! Stiu ca nu puteti patrunde subtilitatile limbii romane! Ramaneti cu privirea in zare ca Johannis, aparand tara de psd!
Radeti? E o vorba: razi ca proasta la ......

In general, cand discuta doi oameni nu va mai bagati in seama! Stim ca nu prea va duce capul!

M spunea...

Auleooooooo ce facuram!!!! O pica astia pe Valean ca e proasta????

Auzi comentariu:"If Alina Valean can be a Commissioner, anybody can be a Commissioner!"

Pai ce facuram? Nu numai ca e nevasta unui de pe la PNL (cum ziceau? "fara neveste sau amante") dar mai e si proasta facuta gramada!!!! Auleuuuuu si Financial Times zice ca e gramada!!!!

Sa se duca Rares Ruj Roz Bogdan sa o scape pe toanta!

M spunea...

Din fericire pentru România Valean a trecut. Și socialiștii PSD-ului au votat-o!
O lecție de "interes național" dată PNL și USR.

Iulian Mareș spunea...

Iar scrii vedenii? Vezi ce a dat pe fata jurnalistul Curea in Ev. Zilei de ieri!

Iulian Mareș spunea...

?????!!!!!!
Suficient?

Iulian Mareș spunea...

Domnule M,
Eu as exprima altfel: "sa convingeti persoane incapabile sa rationeze!".... sa convingeti persoane care au fost, sunt si vor fi in incapacitate mentala nativa de analiza.

CEZAR spunea...

Urmeaza CATU-irea pensiilor gen m-Al!
Tineti aproape si luati seminte.......

CEZAR spunea...

deci confirmi M..mare ...
Idiotul de Ponta nici macar nu a citit L-223 !

M spunea...

EVIDENT!!!! Pe ce lume traiti? Evident ca un prim-ministru nu citeste TOATE legile, nu le interpreteaza, nu le coreleaza!

IDIOT e cel care crede ca un prim ministru are timp de asa ceva! Un prim ministru traseaza liniile directoare, politica generala in care se inscrie un act normativ si mai departe lucreaza specialistii.

Sunt convins ca domnia ta nu crede ca de exemplu Johannis citeste tot ce semneaza. La cat de prost e cred ca nu ar mai termina niciodata!

PS - Ponta, cu toate pacatele lui, a fost ultimul prim ministru interesat sa ne rezolve problemele (nu contest activitatea lui Oprea). Sa fim corecti!