Un produs Blogger.

marți, ianuarie 14, 2020

90% din pensiile militare au cuantumul sub nivelul Anexei 2 a preconizatei ordonante Ciucă?

154 comments
Asa se spune în materialul următor!

 Am primit e-mail o analiză interesantă a proiectului de ordonanță inițiat de MApN, aflat spre avizare la instituțiile din domeniul apărării.
Analiza este foarte apropiată de cele discutate pe acest blog, dar prezentată  într-o altă logică, accesibilă și celor fără studii juridice.
Studiul pare a fi elaborat în alt mediu profesional  decât cel al MApN.
Vă las plăcerea de a studia documentul!
Celor care se încumetă, le adresez invitatia să identifice câteva mici inadvertente față de conținutul draftului proiectului pe care îl găsiți AICI.
Una v-o spun eu, acum.
Recalcularea din anul 2022 ar cuprinde și creșterile de solde de funcție din perioada 2018-2019 prevăzute pentru militari în art. 38 din L 153/2017 cu modificările ulterioare, nu numai cele de după 2019.
A doua inadvertență strecurată este că analiza se referă la 25 ani vechime efectivă, pe când în proiect se prevede că valorile de referință din Anexa 2 sunt valabile pentru 25 ani vechime în serviciu.



"După o analiza meticuloasă și în urma consultării cu alți colegi, am ajuns la concluzia că daca  proiectul de OUG inițiat de M.Ap.N. atașat va fi adoptat în forma expusă, cei care au contribuit la redactarea textului, precum și Gl. (rez) Ciucă, merită cu adevărat niște statui! 
La acest moment, din vehiculatele proiecte de acte normative care vizează pensiile militare, proiectul de OUG inițiat de M.Ap.N., este de departe cel mai reușit! Este de admirat ingeniozitatea celor care l-au redactat și care au găsit o formulă echilibrată prin care, pe de o parte se majorează imediat pensiile mici ale militarilor, iar pe de altă parte proiectul blochează în mod inteligent efectele celebrelor ordonanțe care au făcut un haos din sistemul pensiilor militare de stat!
Pentru a fi perceput în mod corect proiectul, trebuie înțeles faptul că acesta cuprinde 3 faze,după  cum urmează:

Faza I. Toate pensiile în plată cu un cuantum brut mai mic decât cuantumurile de referință din anexa (peste 90% din pensii sunt în această situație), vor fi achitate în cuantumurile brute prevăzute în anexă. De când? Imediat după adoptarea ordonanței de urgență! Până când? Până la data de 01.01.2022 (dată de la care începe Faza a II-a, respectiv recalcularea). Un exemplu: unui locotenent-colonel (are cuponul prezentat de colegul M. N.) pensionat prin anii 2000 și care în luna decembrie 2019 a avut o pensie brută în plată de 2895 lei, îi va fi achitată începând cu luna adoptării ordonanței, o pensie brută de 5803 lei. În acest mod, pensia locotenent-colonelului din exemplu, care a avut ghinionul să se nască mai devreme, se apropie de cuantumul pensiei omologului său pensionat în anii 2016-2019! În această fază nu se recalculează nimic, pur și simplu, cine are o pensie brută mai mică decât cuantumurile de referință din anexă, i se pune în plată cuantumul din anexă. Mențiune: cuantumurile din anexă se pun în plată tuturor celor cu o vechime minimă efectivă(?? în serviciu -n.m) de 25 ani! Cei care au o vechime efectivă mai mică de 25 ani, vor fi penalizați cu 1% pt. fiecare 6 luni lipsă din vechimea de 25 ani (sau 2% pt. fiecare an lipsă), care se scade din cuantumul de referință (în ciuda penalizării, tot pe plus remarcabil ies și cei cu vechime sub 25 ani. Pt. a percepe corect concepția cuantumului de referință, acesta reprezintă un fel de pensie minimă socială garantată pt. militari! Și încă un element important: cuantumul de referință rezolvă inclusiv situația celor pensionați după data de 01.09.2017, cărora le-a fost limitată pensia netă la media a 6 solde nete.

Faza a II-a. Recalculare în perioada 01.01.2022-31.12.2022. În această perioadă, se va efectua recalcularea propriu-zisă. Întrucât cuantumul de referință de la Faza I este o sumă fixă generică (o medie ponderată între gradele funcțiilor) și nu reflectă elementele proprii ale fiecăruia, în Faza a II-a, fiecăruia i se va recalcula pensia pe baza propriilor elemente. În această etapă, întrucât în ianuarie 2020, 2021 și 2022 au loc majorări salariale, avem practic de-a face cu o actualizare indusă a pensiilor, la nivelul soldelor în plata la data de 01.01.2022. Pe de altă parte, tot în această etapă, urmează ca pensia suplimentară de 3-6-9% să fie adaugată la plafonul de 85%. Și în această etapă, dacă ar apărea cazuri de pensii care în urma recalculării ar fi mai mici decât cuantumurile de referință (caz rar sau imposibil), atunci se va menține în plata cuantumul de referință.

Faza a III-a. Actualizarea. Va redeveni permanentă începând cu data de 01.01.2023. Pensiile urmând a fi majorate după această dată, instantaneu, ori de câte ori se majorează soldele militarilor activi. Tot începând cu data de 01.01.2023, prezenta ordonanță abrogă complet efectele OUG 59/2017 și OUG 114/2018.
Proiectul de ordonanță se află în curs de avizare între ministere.

154 de comentarii:

Cezar spunea...

NB
Nu.i vorba de gradul de lt.col ..etc.ci de Functia de lt.col...etc
SUna al drakului de bine
Doamne ajuta...traiasca ministrul don Ciuca!

marvas66@yahoo.com spunea...

Administrator de blog, sunteti platit sa faceti reclama pentru un ministru? Un ofiter adevarat si-a avut grija de subordonati chiar si atunci cand politicul calarea politrucii care ne conduceau...

Dan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
marvas66@yahoo.com spunea...

Ciuca este un politruc, a migrat de sub OV si psd sub Ludovic, cum a migrat Tudose la Ponta si cu sa intors Tudose la psd... si alte zeci de mii care migreaza...dupa functii sau sunt dependenti de pupatul in c..

Huhu Rezea spunea...

Offff...d-ta tot n-ai înțeles că sumele din Anexa se aplică provizoriu si doar in situația care la data intrării ordonanței in vigoare pensia dumitale, cu toate cele, vechime, sporuri, indemnizații este mai mica decât cea prevăzută pentru funcția corespunzătoare gradului avut?
Când se va trece la recalculare și actualizare vei depăși sumele din anexa și nu vei mai fi egal cu altul care a avut pensia tot sub limita Anexei.

Dan spunea...

Offf... d-ta tot n-ai inteles ca am inteles

Huhu Rezea spunea...

Nu, îmi pierd timpul sa trec strada niste orbi care nu vor s-o traverseze!
Alta explicație nu am.

Dan spunea...

Totusi la art. 60prim, alin. (8) din proiect... ce se vrea spus? Nu este prins tot textul in captura.

Dan spunea...

La 01.01.2022 incep recalcularile... sa vedem insa, dupa cat timp se vor termina si se vor pune in plata... cine stie ce minunatie va mai apare prin ordinul ala comun, pe ce perioada se vor intinde.

Cezar spunea...

Oricum ramai in plata cu cuantumul de baza..sau daca avum il depasesti..gusatule..ramai cu ce ai..
Ce nu iti este clar??
Iti iese mai mica la recalculare actualizare ramai cu baza...

Cezar spunea...

Numai potopul lui Noe..va mai satura pe unii si poate ca nici ala

totoiany48@gmail.com spunea...

Dle HUHU , Sumele din anexa se refera la functia corespunzatoare gradului avut , sau pentru gradul functiei avute ?

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
suna bine, dar periculos, ca in slagarul de acum cativa ani!
ceea ce ma nemultumeste este tocmai fazarea conceptiei, nu ca nu as intelege-o ci pt faptul ca actualul executiv si legislativ sunt f departe de ceea ce am numi peren!
Cand o intinzi pe faze, 1-3, gen pas cu pas, lasi loc de interventii, fapt ce s-a dovedit nociv, de cele mai multe ori!
Asa, conceptual suna bine! Vom reusi si vom trai asa, romaneste zi cu zi si von vedea cat de mult s-a realizat din aceasta conceptie!

ifrim spunea...

In prezentul articol se face vorbire de vechimea efectiva in proiect de vechime in serviciu care varianta o fi agreata la final?Oricum e de bine,sa speram in adoptarea acestei ordonante!

Iulian Mareș spunea...

Cam asa se asigura si banii pt majorarea pensiilor...
"Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, i-a dat replica lui Dan Vîlceanu, care afirmase că alocaţiile dublate nu pot fi plătite încă de acum şi a explicat care este metoda prin care banii pot fi alocaţi chiar de mâine, pe bugetul existent.
În buget, sunt prinşi bani pentru plata alocaţiilor pe tot anul. Ei pot face plata din acea sumă, pentru că dublarea înseamnă că banii le ajung pe primele 6 luni, până la 30 iunie. La rectificare completează suma şi cu asta basta. Numai să vrea. Dar ei nu vor să mărească alocaţiile, pentru că mint şi manipulează. Oare nu înţelegem odată cine sunt oamenii ăştia? Ăsta nu e Guvern pentru oameni, ci pentru corporaţii. Noi le-am identificat şi sursa de finanţare. Le-am spus să nu renunţe la taxa de 2 la sută impusă companiilor din energie, să nu renunţe la taxa pe activele bancare, să nu renunţe la taxarea contractelor part-time, să nu renunţe la acciză. De aici erau 8,5 miliarde de lei, pe calculele noastre. Pentru alocaţii, efortul este de 6,7 miliarde lei!", a explicat Marius Budăi în exclusivitate pentru DC NEWS.

Artificiul bugetar în caz de urgenţă majoră
Şi chiar dacă, să spunem că nu le vor ajunge banii pentru ultima lună, pentru că poate se nasc copii mulţi, există o regulă bugetară care spune că se poate face transfer între subcapitole bugetare. De la Agenţia Naţională pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială se plătesc mai multe prestaţii sociale, de exemplu bonus de reinserţie pentru mame care se întorc la serviciu mai devreme, alocaţii pentru copii, alocaţii monoparentale, etc. Au de unde să facă transfer pe subcapitole, asta vă spun.

Aşadar, aştept ca domnul deputat Vîlceanu să se ţină de cuvânt şi să îşi dea demisia!", a mai spus fostul ministru al Muncii.

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a afirmat, la România TV, că îşi va da demisia dacă cineva îi explică cum pot fi plătite încă de acum alocaţiile dublate.

<>

Leo spunea...

Poate ne povesteşte şi Flavius ce a păţit ieri la MFA. este o tăcere suspectă.
Îmi este frică să nu fi încurcat trenul de întoarecere către Oneşti cu unul care a ajuns deja în Budapesta cu destinaţia PARIS........

Militar de carieră spunea...

Mandolică și Cîță nu vor fi de acord cu acest proiect de oug. Dar până în 2022.....se schimbă multe.....

instalatoru spunea...

Doamne ajută să iasă așa! E foarte bine, nu bine!

ifrim spunea...

Nu degeaba am ascultat de sarbatori colindul,ooo ce veste minunata.Dar nu este rau nici pentru buget ca 10% din ce depaseste 2000 ajunge tot la el.De-i reuseste acest proiect ministrului intra in istorie precum domnitorul Cuza ce-l preaslavim mereu!

Iulian Mareș spunea...

Abunda cu useri Dan, la fel ca si Iulian! Insa, cei cu Iulian, poarta si minim o initiala!
Sunteti Dan Buzescu, sau alt user? Sincer, sunt in incurcatura.....

nick spunea...

Si pensia neta rezultanta in urma cuantumului de referinta care va fi, cel de dinainte de oug.59/2017 sau cel de dupa?

Dancapitandeplai spunea...

Cred ca trebuie sa fim realisti. Ceea ce se vehiculeaza acum, nu este decat o alta promisiune electorala. O sa facem, osa dregem, stati sa mai treaca timpul si sa va dam de lucru etc. Astia (ca si cei de dinaintea lor) nu vor sa respecte legislatia in vigoare si sa anuleze porcariile de modificari ulterioare si OUG-uri care au ciuntit drepturile militarilor, daramite sa legifereze in favoarea noastra. Asa ca...HAI SICTIR politicienilor!

Dan spunea...

Nop... Nu sunt Buzesc

Dan spunea...

Ma puteti diferentia dup avatar

Gigi spunea...

Domnilor,trebuie sã recunoastem,proiectul este bun,singurul inconveniently este,cum am spus şi anterior,cã acea recalculare se face prin 2022 şi actualizarea în 2023.
Avantaj mare au cei ieşiţi pânã prin 2000.
Şi nu mai cobiţi atât.Este un pas.Un pas mic,dar este.
Singura problemã,acum,este aceea cà, dacà acest proiect va deveni realitate!!! Acum,nu trebuie sã ne parã rãu cã colegii noştrii ieşiti şi nascuţi mai demult câştigã,ce dracu,suntem oameni.

Viorel spunea...

În aminirea marelui poet, o zi deosebită pentru poporul roman.
Domnilor președinți, deputați, senatori, prim ministru și membri ai guvernului cei ce ați fost (Dumnezeu cu mila), sunteți și veți urma, când emiteți, aprobați și promulgați legi, hotărâri, ordonanțe de urgență, să vă gândiți de fiecare dată la versurile marelui nostru poet, prozator și jurnalist, Mihai Eminescu.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Trecutul l-am văzut, prezentul se vede, așteptăm din partea dumneavoastră, marele viitor, mâine dacă se poate nu peste 2, 3, 5 ani. Au trecut prea mulți ani trăiți în întuneric și sărăcie, aproape o continuare a epocii Ceaușescu.

Leon spunea...

Se pare ca dul col.Marin Neacsu este la curent cu elaborarea si mersul acestui proiect de Ordonanta !
La prima vedere sigur este mai practic decat proiectul Les, B 512/2019, deoarece indicii de corectie propusi erau scosi cam din burta si mai mult, creau mai mult haos decat sa egalizeze pensiile militare.
Vad ca se revine la VECHIMEA EFECTIVA de 25 de ani in loc de vechime in serviciu (trebuie corectat textul din proiect..)
Si acum sa facem un calcul SUMAR privind fondurile suplimentare/luna necesare aplicarii acestei Ordonante:
- dupa indexarea pensiilor cu 4,6%, pensia medie bruta la MApN ar ajunge la aprox.4000 de lei
- sa zicem ca pensia medie bruta din Anexa ar fi de aprox.5000 de lei
-din cei aprox.70000 de pensionari, 90% ar beneficia de aceasta majorare in Faza 1, adica 63000 de pensionari militari
-diferenta intre cele doua medii = 1000 de lei (5000-4000)
-63000 x 1000 = 63 de milioane de lei/luna ar fi nevoie in plus pentru plata pensiilor la MApN..!
Bugetul MApN pentru acest an mai dispune de aprox.100 de milioane rezerva dupa indexarea de 4,6% efectuata deja, si daca se va dori aplicarea acestei Ordonante, se va putea realiza numai dupa o rectificare bugetara POZITIVA, din Iulie 2020.
La MAI este nevoie de o suma mai mica, deoarece pensia medie este mai mare, iar la SRI si mai putin..!

ifrim spunea...

Cezarica nu mai pierde timpul apuca-te sa construiești Arca pentru a ne salva ,in tine-i baza si fa si un tabel cu cine nu iei pe punte!

Cezar spunea...

Vechime EFECTIVA SI ACTIVITATE MILITARA..@

Cezar spunea...

OBSRRVATI
cat de mult se bucura m.-Alul?
Cum cu limba lui sasaita de sarpe veninos..seamana neincrederea?
Nu.l inteleg pe CorbeliunSSON..!!!
ORI NU INTELEGE..desi huhu i.a facut un calcul exhaustiv..in care se apropia de 3000..ori a ramas SOCAT
PROBABIL A PRIVIT LA RUBRICA...COLONEI
😛😜😛😜🤣🤣🤣🤣🤣

maiag spunea...

FRATILOR DE CATANIE,suferinta si prostie,voi stiti ce vorbiti?peste 3 ani in 22 un sfert din bosorogi se lupta c u ingerii,se skimba parlamentul,guverne,apar idei noi,etc,de ce va bucurati de prosteala asta kiar nu pricep

Boby spunea...

Stretegie proasta intinsa pe mai multi ani, care se schimba in functie de imprejurarile economice.Fac exact ca si PSD cu date si termene in timp, gandite in afara unei resposabilitati proprii si aruncate in spatele celor care vor fi in urmatorii ani.Avem politicieni fara viziuni,responsabilitati si incompetenti.

Gaby spunea...

Am fost internat și nu am mai urmărit noutățile... de sceea îmi cer scuze dacă s-a mai întrebat: se face referire cumva și la pensiile medicale. Sunt mulți cu grade de invaliditate care n-au ajuns la 25 ani ?
Și lor li se va lua 2 la sută pe an...
Mulțumesc !

M spunea...

@marvas66@yahoo.com

Sunt printre cei care l-au atacat dur pe Ciucă atunci când a pus la cale cu Johannis atacarea conducerii Armatei. La fel l-am criticat pentru șpagatul între cariera militară și cea politică.

Asta însă nu ma face să nu văd diferența de proiecte, atitudine și corectitudine dintre el și celălalt "comandant" de militari, Vela de la Interne.
"Chiorul e împărat în țara orbilor!"

Huhu Rezea spunea...

Eu v-am rugat să identificați greșelile strecurate în această analiză, nu să le luați de bune!

Textul proiectului spune că valorile de referință din Anexa 2 sunt pentru 25 ani vechime în serviciu ca militar, nu vechime efectivă, în care ar intra și stagii civile.

avianyc spunea...

Nu cred ca 90% din pensii sunt sub aceste praguri.
Poate 60% ar fi mai potrivit. mai ales ca dupa 2016 candidatii la titlul de pensionar s-au `orientat ` ...........
Atat la brut cat si la net multe pensii depaseau din 2016 aceste valori. Trendul a continuat pana in 2017 cand a aparut OG 59 si s-a luat de baza netul .........
Pe la MAI (politie ,pompieri,etc) putini sunt sub aceste valori ,poate pe la map sa fie majoritari.
Probleme sunt cu cei pensionati inainte de 1999 neactualizati la coeficientii prevazuti de L138/99 la nivelul anului 01.01.2016. Proiectul ar fi benefic pentru majoritatea dintre acestia care se afla momentan sub aceste valori.

brenda spunea...

pensiile mici urgent daca ordonanta deURGENTA

M spunea...

Analiza este corectă. Este nevoie de a se stabili o pensie minimă. Să nu uităm că peste tot pensia militară reprezintă "o plasă de siguranță" pentru rezerviști.

Cred că și în loc de actualizare ar merge și care un tabel anual.

brenda spunea...

IN SITUATIA DLUI IFRIM CU ACEA PENALIZARE DE 2 ROG UN CALCUL DACA AVETI TIMP , si cand ii va aplca acasta ordonanra,daca e de urgenta ,azi dl CIUCA ARE INTALNIRE CU ORG DE REZERVISTI? MULTUMESC

Militar de la 14 ani spunea...

Proiectul cred că mulțumește pe toată lumea.
Problema finanțării se pune în special la MAI, deoarece ei nu au marja de 2% din PIB ca cei de la MApN.
Pe de altă parte, dacă proiectul va fi acceptat la nivel de guvern (să vedem care), se mai pune problema datei aplicării. Cred că va fi strâns legat de 01.09.2020, dacă vor fi mărite pensiile civile și alegerile parlamentare au loc în noiembrie.
Dacă vor fi anticipate, ceea ce pare puțin posibil, acest proiect devine incert în actuala formă. Totuși, dacă Ciucă va fi ministru în viitorul guvern, cred că va exista continuitate în aplicarea proiectului.

Huhu Rezea spunea...

@brenda
După cum a remarcat și @cezar, Flavius Ifrim nici nu a fost interesat de acel calcul! Cu minus 2% pe an, tot ar avea o pensie de referință de cca 2300 lei

BONIFATIE spunea...


Vorba d-lui MAREȘ, „Asa, conceptual suna bine!” Și d-nii MAIAG și BOBY rețin ceva, logic și corect temporal, în sensul „tempus.... pasatem”.
Cred că ar fi bine, dincolo de identificarea greșelilor, să priceapă politrucii, făcători de legi, că la vechimea de 25 de ani în serviciul militar este tot logic și moral să fie incluse și stagiul militar obligatoriu, precum și școala de ofițeri/maiștri militari/subofițeri, după caz, pentru că noi am fost tot în slujba patriei, cu sau fără voia noastră și am primit lunar o soldă.
Observați că, în prezent, stagiile militare menționate mai sus sunt cuantificate, potrivit legii, la condiții normale la calculul pensiei, inclusiv perioadele care au cuprins cursurile de reciclare urmate de noi toți tot în regim de cazarmă, nu în civilie.
Off topic
Un gând bun cu ocazia aniversării zilei de naștere a marelui EMINESCU și, apropo de speranțele noastre:
”Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.” (GLOSSĂ)
Dacă doriți și muzică, tastați PRO MUZICA - GLOSSĂ.
Cu respect, vă doresc să prindem 20-23 și apoi...

Huhu Rezea spunea...

Daca vei citi art. 3 din Legea 223, este pe prima pagină a blogului, dă click, o să înțelegi mai bine ce este vechimea în serviciu.

Ovidiu spunea...

Nu este adevarat ca cei iesiti dupa 2016 au peste valoarea din anexa. Eu am iesit in 2016, functie de lt.col. si iau mai putin decat valoarea corespunzatoare din tabel.
Pe de alta parte, in proiect se afirma ca sumele din tabel sunt medii ponderate ale pensiilor existente la 01.12.2019. Ca urmare, nu se poate ca 90% sa fie sub pragurile din anexa, mai degraba cum afirmati, cam 50-60% din ele. Proiectul e benefic in faza 1 pentru acestia, chiar si pensionati in 2016/2017.
Analizand ecarturile dintre grade, vedem (am analizat numai ofiterii):
slt-lt=+279 lei
lt-cpt=+317 lei
cpt-mr=+1397 lei
mr-lt.col=+643 lei
lt.col-col=+1374 lei
col-gl.bg=+2285 lei
Exceptand ecartul dintre cpt-mr (surpriza sau greseala...), se vede ca "cine imparte, parte isi face..."

Sorina spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iullian spunea...

Daca nu actualizeaza toate functiile la nivelul din 2019, aceasta ordonanta face o imensa nedreptate celor care, in ultima parte a carierei, au activat pe si au trecut in rezerva de pe functii diminuate, compatibile NATO. Este vorba, daca nu ma-nsel, de perioada 2000 - 2010, cand oficialii NATO au cerut desfiintari si diminuari de functii, in numele compatibilitatii cu armatele celorlalte state membre NATO, dupa care, in anul 2010, au renuntat foarte usor la aceasta compatibilitate. Sunt oameni cu functii importante in perioada si in contextul respectiv, care acum acum se trezesc la coada ierarhiei din pdv al pensiei. Aceasta ordonanta anuleaza in fapt carierele acestor oameni si le induce sentimentul ca toate eforturile si sacrificiile pe care le-au facut au fost in van. Este o ordonanta care isi propune sa elimine inechitatile din sistemul pensiilor militare, dar care introduce cea mai mare inechitate posibila: nu acorda acelasi cuantum de referinta, respectiv aceeasi pensie, pentru aceeasi functie. Mi-e greu sa-mi imaginez ceva mai nedrept. Doi fosti Cdt. B pot avea, unul pensie de Lt.col., celalalt, de Col., in functie de anul trecerii in rezerva. Din punctul meu de vedere, aceasta ordonanta nu este facuta cu buna-credinta.

avianyc spunea...

@ Ovidiu
Cei pensionati dupa 2000 si care au o baza de calcul completa pe cele ... n luni plus g-uri de peste 40-50% depasesc aceste valori in mod sigur.
Exceptie o fac ~birocratii~ si alte arme care nu au beneficiat de sporuri (g-uri) si o baza de calcul completa (sgrad +sf + IC +ID + Gradatie ) ......... Se poate ca si vechimea in serviciu sa influenteze de la caz la caz.
De aici si invazia in g-uri cu ~oskarul~ prin rotatie ,etc ,antena , calculator ,........dupa ............
Problema mare este cu cei pensionati inainte de1999 si care nu au beneficiat de actualizari cf L138/99 la nivel 01.01 2016 (care ar fi trebuit sa fie in mod normal prima actualizare) si care in majoritate nu se ridica la aceste valori.
Ca atare se poate discuta in alti termeni si de fondurile necesare.
Candva era publicat pe undeva valorile pensiilor militare .
Poate le gaseste cu minutiozitatea sa @ domnul Leon si le publica.

BONIFATIE spunea...


D-le HUHU! Nu m-ați înțeles.
Eu, folosind formula de politețe, făceam o propunere „de lege ferenda” pentru politrucii parlamentari. Nu are nimic comun legea în vigoare cu propunerile de amendare.
D-na Sorina! STS-istul pe care-l cunosc are ALTE CONDIȚII.

Huhu Rezea spunea...

Păi asta e că, din comoditate, nu te duci la art.3 din lege să vezi că este deja în vechimea în serviciu ceea ce zici d-ta că propui.

BONIFATIE spunea...


Precizare.
Mă refeream (vezi a doua frază), nu la ce înseamnă vechimea în serviciu, ci la faptul că din vechimea în serviciu, o parte din vechimea în serviciu nu este „purtătoare” de condiții speciale sau deosebite, după caz, cu toate că perioadele respective sunt chiar mai „opresive” decât activitatea normală.

CEZAR spunea...

Bonif...
Sunt incluse...!!!

Leon spunea...

https://www.huhurez.com/2015/03/superbeneficiari-al-l-1642001-si-ai-l.html?m=0

Huhu Rezea spunea...

Condițiile de muncă îti intră in calculul normal al pensiei militare, potrivit art. 28-30, nu în calculul cuantumului estimativ din Anexa 2.

jupderval spunea...

Nu sunt carcotas dar proiectul trebuie privit su sub aspectul de legalitate. In acest sent acest Proiect are mari carente de legalitate : - prin deciziile aparute dupa 2016 s-au desfintat denumirea functiilor si mai ales gradul functiilor; acum prin reintroducerea gradului la functii,( conform anexei II) nu exista decat o singura posibilitate, si anume, aceea de alocare de functii la coeficientii de ierarhizare din deciziile de pensii, lucru care va duce la anomalii de genul:un subofiter care a fost platit cu coeficient de ofiter acum i se va aloca o pensie minima de ofiter, nu de subofiter; alta anomalie : cei care si-au ales cele 6 luni , a facut-o in functie de veniturile mai mari din lunile respective, nu in functie de marimea gradului functiei, care la foarte multi dintre noi , gradele functiilor alese in cele 6 luni sunt mai mici decat gradele functiilor din momentul iesirii la pensie, a alta anomalie este ca se reintroduce din nou hotia de a fi imputernicit pe functie in ultima luna de activitate, pentru a obtine o pensie mai mare, alta anomalie : in urma aplicarii unei astfel de anexa II, toti militarii care au grad egal al functiei vor avea aceiasi pensie, indiferent daca au avut functii de comanda sau nu, indiferent daca au fost platiti pe coeficientul minim sau maxim al functiei respective, ducand in final la aparitia unor pensii ale unor subalterni mai mari decat pensiile comandantilor care nu au avut o vechime de 25 ani. Si analiza poate continua in acest sens ajungand in final la o concluzie de genul: este bine sa inlocuim niste inechitati cu altele tot la fel mari?

jupderval spunea...

Te inseli LEON, la MAI, SRI, STS, SPP, 80 % din functii sunt mai mari de maior, pe cand la MAPN este invers, 80 % din functii sunt mai mici de maior, in conditiile in care vorbim numai de ofiteri

Huhu Rezea spunea...

Continui și d-ta să faci confuzia între pensia militară calculată potrivit art. 28-29 și calculul pensiei militare estimative din Anexa 2.
Cei care au avut sporuri și indemnizații depășesc cuantumul de referință și nu au treabă cu Anexa 2.
Cuantumul de referință este temporar, doar până la recalculare/actualizare.
Pe de altă parte, nu este adevărat că s-a renunțat complet la coeficienții de ierarhizare a soldelor de funcție și de grad, așa cum erau ei reglementați la 31 12 2009.
Uitați-vă pe orice Nota de calcul, fie că este calculare/recalculare/actualizare, si vedeți că în primele rubrici, din care pornește calculul soldei lunare brute, avem coeficienții soldei de funcție din anul 2009.
Chiar dacă solda de funcție corespunzătoare gradului a fost ulterior împănată cu sporuri și indemnizații, devenind solda de funcție în cuantum compus, coeficienții respectivi vor ierarhiza soldele de funcție până în anul 2022, când se va intra pe coeficienții din Anexa VI a Legii 153/2015.

IulianC spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
jupderval spunea...

Huhu Rezea
Dumneavoastra confundati coeficientii de ierarhizare cu gradul functiei, eu nu am zis ca s-a renuntat la coeficientii de ierarhizare, este inventia dumneavoastra, iar legat de faptul ca cei care au sporuri si indemnizatii au pensia mai mare decat pensia de referinta din Anexa II, va contraziceti singur cand spuneti ca 90 % din pensionari se incadreaza sub pensia minima. In realitate cei care au peste pensia minima sunt cei care au beneficiat de pensii dupa legea 263/2010, legea lui Boc

Iulian Mareș spunea...

Nu te-ai obișnuit cu Brenda?
Eu am priceput tot!
Răspunsul este: DA! 😜👍

Dan spunea...

Cred ca va fi destul de dificil pentru guvern sa dea OUG pe tema pensiilor militare, devreme ce se vorbeste de austeritate.

Huhu Rezea spunea...

Eu nu fac confuzia intre coeficienții de ierarhizare a funcțiilor corespunzătoare gradului și coeficienții de grad, reglementați de L 138/1999, repuși în vigoare prin OUG nr. 1/2010 și L 285/2010.
Nu-mi aparține mie constatarea că 90% din pensiile militare actuale ar fi sub cuantumul de referință din Anexa 2. Procentul este exagerat.
Ce te deranjeaza pe d-ta dacă un subofiter a avut o funcție corespunzatoare gradului de ofițer?
Am înțeles, faci parte din rândul celor care, din lipsă de vechime, au fost dezavantajati de L 119/2010.

Sorina spunea...

Da .am.scris f gresit scuze dsr ramane problema ridicata

Militar de la 14 ani spunea...

De acord. Aceeași nedreptate poate fi invocată de cei pensionați după 2010. Ghiciți unde bat? Ajutoare, compensatorii...
Sunt unii, încât orice ai face, nimic nu-i mulțumește.

Iullian spunea...

Daca noua pensie nu-mi vine in cuantumul care consider ca mi se cuvine, eu o voi refuza si voi cere sa mi se acorde, in continuare, pensia aflata in plata, chiar daca este mai mica. Acolo macar am o identitate: "pensia lui cutare care a avut functia cutarica". Nu pot fi de acord sa-si bata joc de cariera mea pentru cateva sute de lei in plus pe luna.

Leon spunea...


TOPUL SALARIILOR din noiembrie 2019

DOMENIU SUMA
Servicii în tehnologia informaţiei 7610
Informaţii şi comunicaţii 6179
Intermedieri financiare şi asigurări 5169
Cercetare-dezvoltare 4886
Administraţie publică şi apărare 4883
Activităţi ştiinţifice şi tehnice 4361
Energie electrică şi termică, gaze 4239
Telecomunicaţii 4196
Industria extractivă 4184
Sănătate şi asistenţă socială 3756
Învăţământ 3458
MEDIA PE ECONOMIE 3179
Construcţii 3031
Transport şi depozitare 2972
Industrie total 2882
Industria prelucrătoare 2797
Tranzacţii imobiliare 2721
Cultură, spectacole 2685
Comerţ 2629
Salubritate, distribuţia apei 2465
Agricultură, silvicultură şi pescuit 2406
Servicii administrative 2398
Alte activităţi de servicii 2088
Hoteluri şi restaurante 1879
Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 1803.
SALARIILE SUNT NETE !

Sursa: INS

Unknown spunea...

''Capul vesnic plecat,la un moment dat incepe sa pasca''....pe pasunile Olgutei,Bokemilului,Ciolosului si a altor lepadaturi...Creerul lis si bronat ca teava de agheu,mancurtul si altii din aceeasi categorie nu pot fi contracarati cu nimic,cu niciun fel de ''DEVESEL''!!!! Istoria si literatura noastra e plina de povestile triste ale unor bravi eroi...cum ar fi cea a sergentului de pe drumul ''ce duce la VASLUI''!!!!! E trist si dureros!!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Bine v-am regasit, camarazi! M-am reintors aseara pe la 20.30, foarte obosit si foarte bolnav, intrucat am stat in Gara via Adjud 1 ora sa iau Acceleratul, unde nu era sala de asteptare, era frig si curent, boscheti beti, drogati si scandalagii si 4 caini, o mizerie cumplita, ca la Onesti dealtfel unde i-am scos cu jandarmii. In tren aer conditionat supra incins, eram la ultimul vagon, si cand am iesit intrun ger tun si transpirat, in doar cateva minute am ragusit total, am camarazi martori care poate sa confirme, si pana sa ajung in sala de asteptare am mers mult pe jos in baston si sontorog de picioare de la gonartroze si reumatisme, eram deja racit si cu temperatura, drept pentru care am luat medicamente de peste 50 lei din Gara. Apoi aventuri cu taxi, la MApN supusi la controale, punerea telefoanelor si reportofonului sub cheie, cheia la noi si obiectele in casetele lor, dotarea cu cartele elecronice de deschis usi severe, paziti mereu, statul in grup obligatoriu intr-o sala de sedinte, dirijati cate unul la locul de audiente si insotiti de 2 cadre, iesirea facandu-se cate 3 o data insotiti, deschiderea usilor cu cardul de la rever. Am fost pana in 20, a lisit Gen Gropan, afland, probabil, ca sunt si eu acolo, fiind pensionari militari, personal civil si cateva cadre active, dintre care doi frati gemeni, sora si frate, maistrii. In comiie era Secretarea Generala a Ministerului, Dna Andritoiu, Directorul Casei, despre asta afland doar la iesire din comisie, un Col de Justitie militara, alte civile si militari carora nu le-am dat nici o impoertanta, ca dealtfel nimanui, interesandu-ma ce sa le spun. Col de Just mi-a insirat ca am proces cu ei si ca ei au o Intampinare, deci nu-mi pot rezolva din cauza asta nimic, chipurile, ei aplica doar legile existente si nu pot lucra ilegal sau pe artificii sa faca dreptate. Madam Secretara General mi-a spus ca nu sunt parghii, madam Andritoiu a repetat antevorbitorii, eu i-am intrerupt pe toti si am dat drumul reactoarelor, la modul politicos si nerastid, dar gajaind de raguseala si poate ca si caraghios, vazandu-se ca sunt potopit de boala, insa am tapetat faptul ca pensiile mici si medii din 2010 sunt inghetate, li s-au dat actualizari sporadice care nu ajuta cu nimic, pe cand aoaia peste 10.000 lei primesc in plus o pensie de alarat la valorile acelea, am aratat revolta ca cele mari au primit actualizari anuale si de cate 5 ori pe an de s-a ajuns la sute de milioane, si nu m-a contrazis nimeni, ca ei sunt stana de piatra si cand ma uit la ei nu tresar la necazurile mele si ale celor ca mine, ca in ei nu exista sentimente crestine de empatie, de solidaritate, de mila si compasiune la suferintele noastre si ca sunt cersetori in lume cu mana intinsa din cauza pensiilor militare mici de i-au ruinat, ca de fapt Dl Ciuca este un individ adormit intr-un cort de cativa ani, acul la cioan fiind sluga celui din prepeleacul Cotroceniului sa ne saboteze, ca de aia a fost nu,it acolo stiindu-se indiferenta lui, ca domnii din comisie sunt sui eu slugi dlui Ciuca si de aia sunt rigizi si in tipare, ca ma considera poate nebun datorita miilor de petitii, dar nu ma pot acuza ca sunt si prost, ca eu le respect gradele, functiile inalte si imi cer scuze pentru injuriile din protestele si actiunile mele petitionare intrucat sunt un om educat, dar sunt rezultatul ajungerii cutitului la os, ca am facturi care luna asta intrec 1200 lei, Dl Col Justitie m-a blocat sa-mi zica ca am luat actualizare si eu l-am intrebat ce pot face cu ea la factura de 1200, la care s-a blocat, etc. Le-am multumit frumos ca m-auminvitat intr-o excursie de neuitat, desi stiam de acasa ca ma duc bou si ma intorc vaca intrucat povestile cu Ion Creanga sunt in carti, nu si dreptatea in Armata si Romania, le-am cerut permisiunea sa parasesc sala, intrucat din rigiditatea, tacerea si indiferenta lor rezulta ca m-am deplasat de pomana... Va urma...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Urmare... A plecat vese, dar din ce in ce mai bolnav, am luat taxiul unui golan care m-a dus la intrunirea cu Dl General, Oprea, pentru care trebuia sa dau cam 9-10 lei, dar m-a ocolit si mi-a luat 35 lei plus ca m-a lasat cam la 300 m de acel loc de intanlire... Dl General primea intr-un fel de audienta mari politicieni ai PSD SI ALTE PARTIDE DE STANGA PENTRU O ACTIUNE POLITICA VIITOARE, L-AM RETINUT PE DL MOCIOALCA, SEFUL MOMISIEI DE APARARE DIN SENAT, DAR SI ALTI GREI, ERA ACOLO SI DL CRISTIAN CIOCAN, CU TOTI M-AM PUPAT SI AM AVUT SCHIMBURI DE PARERI, AM RELATAT DESPRE DRAMELE NOASTRE, ETC. Pentru ca starea mea de sanatate o luase razna si nu puteam vorbi am plecat precipitat, am ajuns seara grav bolnav acasa, acum trag de mine sa scriu si aiurez de la tempertura. Va las sanatosi si mai vb noi!

Militar de la 14 ani spunea...

Pe anexă la decizie se găsesc toate datele. Nu se face nicio confuzie.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Multumesc, Onorabile, pentru precizari la cuantul pensiei mele catre colega noastra! Mi-a zis asa Dl General Oprea: Va pregatim viitorul guvern de stanga, viitoarea guvernare sa va facem dreptate si cat mai rapid, politic, pe osatura PSD! Daca dati cu piciorul, cum ati FACUT CU PREZIDENTIALELE, GARANTAT INTR-O GUVERNARE LIBERALA NU VETI PRIMI NINIC, CACI CE AU ARUNCAT PE PIAȚĂ SUNT DOAR PROMISIUNI MINCINOASE SA VA VA IA VOTURILE, SI O DATA OBTINUTA GUVERNAREA VA RAZUI TOT, SUB MOTIVUL CA NU MAI SUNT BANI! ASADAR, DACA IAR SE VA VOTA PNL, DEGEABA MAI DISCUTATI ACEST TOPIC, NIMIC NU SE VA FACE!

kostas spunea...

Cu ce drept si conform carei legi, poate sa le taie la unii, pentru 2 ani niste drepturi si miste ani de vechime, deci niste bani si sa le dea pensia minima, ca sa fim egali cu totii timp de 2 ani? De ce le fura banii timp de 2 ani celor care li se cuvin, care indeplinesc toate conditiile pentru o pensie buna, calculata conf. legii 223, prin acordarea acestei pensii minime si nu a pensiei normale. Nu sunt destui 3 ani, pana acum, de cand ne-au furat banii prin inghetarea si neactualizarea lor? Cei care au pensii mici se bucura ca le mai creste pana la pensia minima. E corect.Dar oare cati din acestia nu puteau sa aiba pensia mai mare decat cea minima,daca li s-ar calcula normal,conf. legii223. Si acestia sunt furati. Nu va simtiti ca si cum am fi platiti toti, daca lucram, cu salariul minim? Ce zic ei? Ii mai furam 2 ani, cu pensia minima si dupa aceea prorogam recalcularea iar noi o sa ramanem la minim ani buni.

Huhu Rezea spunea...

Comentezi ca să te afli în treabă!Nu înțelegi că acel cuantum care ți se cuvine este mai mic decât cel din Anexa ?

jupderval spunea...

Am castigat cate putin la fiecare aparitie de lege si OUG .Legatura dintre subofiter si ofiter este una de ierarhizare atat militara cat si salariala. Din cauza neaplicarii unei astfel de gandiri s-a ajuns unde suntem, fiindca am incalcat principiile de baza ale unei societati ordonate si fiecare personaj cand s-a vazut la butoane a incercat sa impuna anumite interese particulare, netanand cont de interesele generale, asa cum au facut judecatorii. Nu ai sa vezi niciodata un judecator de la C.A sa aiba pensie mai mica decat unul de la tribunal asa cum se intampla la militari

valica spunea...

Vorbim ca sa avem preocupari. Personal sunt constient ca si acest proiect de OUG, este doar un mare FAS, care nu se va publica in M.Of. in vecii vecilor. Dusmanii Armatei Romane nu sunt in exteriorul tarii ci sunt in fruntea Tarii. Pun ramasag , ca pina in 2022 nu se va intampla nimic din ceea ce se zvoneste . Sunt doar fumigene, ca sa ne tina preocupati. Arme de zapacire in masa. Multa sanatate camarazilor de arme si speranta este moarta din ziua in care Guvernul Romaniei si-a asumat prin semnatura si nu a aplicat niciodata Memorandumul de integrare in Nato al Armatei romane, in privinta salarizarii si pensionarii militarilor. Suntem net depasiti la salarizare de efectivele gardineilor publici asa zisii poltisti locali. Ce mai avem de spus ???

Huhu Rezea spunea...

Nu fi răutăcios pe subofițerii și ofițerii care au operat pe funcții superioare gradului lor! NU se zică funcția bate graduL
In definitiv, asta este o problemă de salarizare care se reflectă și în pensie.

Dan spunea...

@kostas
Cu amaraciune spun ca daca aceasta ordonanta (sau oricare alta ce va fi favorabila militarilor) se va aproba nu se va aplica niciodata, in 2 sau 3 ani va fi prorogata, modificata, anulata dar nu aplicata. Asta e valabil pentru oricare guvern, PSD sau PNL, cu sau fara Oprea.

Leon spunea...

Cred ca ati remarcat salariile medii NETE in APARARE( cred ca tot sistemul) de 4883 lei in Noiembrie 2019..!

BONIFATIE spunea...


FATA MORGANA sau, în jargon, „bărbi”, nu din cauza d-lui HUHU care ne face să dactilografiem, ci a politrucilor. Nu mai dau o ceapă „gripată” pe ei.
Unii facem propuneri pentru emiterea de legi morale, nediscriminatorii sau amendarea mâine a celor ne provoacă greață iar alții ne trimit la legile în vigoare sau la cele care ne vor unge la suflet poimâine, adică peste vreo 2, 3 ani, când dualismul corp-suflet, la mulți, nu va mai exista.
Anexa 2 e bună... dacă mai ajungem, cu voia Domnului, la ea.
Va urma iar chestia cu prorogarea intrării în vigoare care se ia ca gripa, de la un partid la altul iar net-ul va fi plin de PIELE-icsuri care vând castraveți la grădinari.
Vorba d-lui Kostas: „Cu ce drept...!”

Dan spunea...

@jupderval
Esti putin in erorare, ierarhizarea se face in concordanta cu gradul si functia, ierarhizare salariala este o consecinta a ierarhizari miltare, iar asta nu constituie o ”legatura” ci o ”diferenta”. Legaturile dintre of. si sof. se fac in cu totul alte conditii si circumstante.

Sorina spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leo spunea...

Totuși , nu am înţeles ce ţi-a spus concret dna. secretar de stat în MFA de la PNL .Până la urmă ,i-au suflat LICHELELE GULERATE în gură și ei ? Adică au "făcut-o" ca pe Ţuguianu sau pe Viscol rază lungă ori pe sectar ?
Ce ți-a zis în concluzie PNL-ul ?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mai revin spunand ca le-am propus o intelegere amiabila in anticamera Instantei sa terminam procesele, multumind ambele tabere, sa mi se actualizeze pensia si au refuzat oferta prin Col Justitie, invocand iar Intampinarea depusa de ei, apoi tot nu m-am lasat si le-am propus ca urmatoarea oug ce va fi consfintita sa indrepte inechitatile la pensiile militare, ei sa se duca la politic cu Dl ministru Ciuca si sa le propuna aplicarea in regim de urgenta, chiar de anul asta, pentru ca toate proiectele se intind in aplicare peste 3-4-5 ani si da nesiguranta si incertitudini, plus ca mor pana atunci foarte multi, si se pot chiar stopa masurile reparatorii in atata timp scurs, si iar au refuzat invocand ca se ocupa de aplicarea legii nu de negocieri, si cand i-am intrebat de ce refuza sa contacteze politicul, asa cum l-au contactat sa creasca doar pensiile barosane si discriminatorii fata de cele medii si mici s-au uitat lemnosi la mine si n-au raspuns. Toti camarazii de acolo au concluzionat ca aceste audiente sunt formale, de complezenta si sa aiba ei acolo la raboj ca le-au tinut sa rezolve probleme, dar toti au plecat de acolo cu lacrimi in ochi de furie si deznadejde, si concluzia este ca vin deja cu ordin sa nu se rezolve absolut nimic... Gen. Oprea, in schimb, debordeaza de optimism, voie buna si este sigur ca alianta de stanga va reusi sa se impuna, partidul lui Ponta va fi mai dificil de convins, dar fiind sigur ca va ceda pana la urma, si a mai zis ca Ponta are ceva foarte serios in suflet pentru militari, fiind dispus sa sprijine in favoarea lor orice initiativa a oricui, daca este buna, ceilalti fiind deja apropiati sufleteste de militari.

kostas spunea...

Se vede de la o posta ca nu se vrea; 1.Ordonanta sta, vezi Doamne,la avizat prin Ministere de peste 2 luni. 2.Termenul de recalculare este peste 2 ani, cand putea sa se faca pana la 01.ian.2022 si sa intram toti in 2022 cu pensiile recalculate,aceasta se putea face deoarece se cunosc cuantumurile functiilor care vor fi in 2022. 3.Nimeni, nici ministrul, nici sindicatele sau asociatiile nu mai discuta nimic in acest sens(poate nici nu exista acest proiect de ordonanta ci a fost inventat,sa ne mai amagesca putin si sa avem noi ce comenta)

Gigi spunea...

Dacã problema e ridicatã,atuuunci...este bine!

IulianC spunea...

Pacat de banii cheltuiri si de efort, eu ti-am spus ca nu merita, eu am iesit mai recent din sistem si stiu ca aia din minister sunt mai rai ca politicienii.
In alta ordine de ideii nu ti fa sperante prea mari cu Oprea, este o linie moarta.

CEZAR spunea...

Mai termina !

GO spunea...

1]. Text actualizat cu mici corectii (vechimea in serviciu = vechimea in armata). Plus exemplul lui IC. https://www.facebook.com/groups/748298795333014/permalink/1454766424686244/

2]. Ieri s-au intalnit Gl. Bahnareanu si cu Gl. Gropan să discute, incat sa fie de acord si Gropan cu anexa. Gl. Gropan a fost de acord cu Anexa si a mai cerut si cele 5% care s-au dat la MAI, dar nu si la M.Ap.N. Gl. Ciuca a fost de acord cu Anexa. Nu imi este clar cum intercaleaza cele 5%.

Huhu Rezea spunea...

Nu stiam ca d-ta esti autorul analizei de mai sus! Felicitări!
Nu prea frecventez FB.
Trebuie sa încurajăm adoptarea acestui document! Starea de expectativă, de neincredere sau de lamentare nu folosește nimănui.
Fie și aplicarea numai a Fazei 1 ar fi benefică pentru mulți pensionari militari cu pensii mici.

Iulian Mareș spunea...

Corect 100%!

Iulian Mareș spunea...

care partid al lui Ponta? Care Ponta? cand un Premier demisioneaza anuntand asta pe Facebook, ramane credibil? Eu zic ca nuuuu!

Iulian Mareș spunea...

I
Coruption, Coruption!
"La ora actuală, Justiția este folosită pe scară largă pentru a îndepărta indezirabilii din calea celor care vor să impună ceea ce se numește „Noua Ordine Mondială”, globalizarea. Da, și în țările UE, că nu degeaba a lăsat-o Obama pe Angela Merkel în poziția de „lider al lumii libere”.
Singura mutație importantă care s-a petrecut între timp a fost juxtapunerea ideilor lui Alinsky cu cele ale neomarxiștilor de la Școala de la Frankfurt, de la Georg Lukács la Jürgen Habermas, apoi Karl Popper și celebra lui „societate deschisă” mistificată de George Soros.
CÂT COSTĂ?
Liberalii, naționaliștii și populiștii care se opun unei Europe federale și susțin o Europă a națiunilor sunt considerați corupți din start, iar opoziția lor față de mărețul „proiect european” se întâmplă, pentru a se salva de acuzațiile de corupție. Situația din UE nu e singulară.
Anual, Uniunea Europeană aruncă pe geam sume colosale pentru a demonstra că există o luptă împotriva corupției, asta fără să mai luăm în calcul și costurile adiacente cum ar fi cele legate de închisori, de instanțe de judecată, plus cheltuielile necesare ONG-urilor, presei etc., care asigură zgomotul de fond.
Ajunge să privim pe sondajele privind opinia cetățenilor despre principalele probleme ale țării și vom observa că pe locuri din vârful listei vom regăsi corupția. Tot așa cum regăsim și mari îngrijorări privind schimbările climatice. Desigur, niciodată nu vom regăsi migrația necontrolată, islamizarea, precaritatea veniturilor și a
locurilor de muncă, destructurarea capitalului autohton etc.
Organul anticorupție al Consiliului Europei (GRECO) a avertizat că percepțiile publice asupra nivelurilor scăzute de corupție din anumite țări pot duce la subestimarea necesității de măsuri pentru combaterea practicilor corupte.
Ar fi vorba despre țări precum Polonia, care nici „măsurate” de Transparency International nu apar ca fiind corupte. Ceea ce șefii UE par să înțeleagă extrem de greu este faptul că fenomenul corupției, dincolo de aspectul economic, are și o componentă strict morală.
Polonia este una dintre țările creștine, de unde comunismul a fost alungat în principal cu susținerea Bisericii.
Lupta anticorupţie are, așadar, strânse legături cu educarea eticii din societate, a încrederii cetățeanului în cei care-l conduc. Și, desigur, în mecanismele de control. Corupția înflorește acolo unde statul este perceput ca fiind abuziv, ostil, astfel încât frauda poate să îl slăbească.

Iulian Mareș spunea...

II
Coruption, Coruption!
II
O REŢETĂ IDENTICĂ PENTRU TOŢI
Când discutăm despre Justiție ca armă politică, trebuie să avem în vedere schema de funcționare a întregului mecanism global care se străduiește să impună neomarxismul la scara întregii emisfere. Corupția în sine este doar o gogoașă inventată pentru a elimina din joc orice oponent. Din Statele Unite până în Israel și din Uniunea
Europeană până în America Latină, procedeul utilizat este identic.
Avem următoarele componente, exceptând din schemă așa-zisa „elită” mondială:
• clasa politică aservită intereselor corporatist-bancare;
• ONG-urile și agitatorii sociali;
• media – cu toate componentele sale: ziare, televiziuni, radiouri, bloguri, social-media, motoare de căutare etc.;
• justiția și serviciile secrete.
Practic, toate „armele” menţionate mai sus sunt utilizate într-o strânsă colaborare, excluzând orice posibilitate de a scăpa de „sistem”. Fapta de corupție, reală sau nu, dar cel mai adesea „descoperită” de vreun ONG stipendiat de „elită”, cum ar fi Transparency International, „se îngrijorează” în privința unui element marginal legat de viața sau activitatea victimei.
De aici, ONG-ul întocmește un raport, dă glas „suspiciunii”, care se și publică, apoi intervine mass-media și amplifică subiectul, scoate în evidență aspecte stridente, exagerează, moment în care se poate sesiza Justiția, ca să cerceteze fapta „de corupție” semnalată.
Cu sau fără ajutorul serviciilor secrete, victima este acuzată public și „cercetată” (nu învinuită, nu trimisă în fața instanței), pentru că ar fi săvârșit o faptă de corupție.
De aici, aceeași presă începe să acuze, de astă-dată mai vocal, căci cel în cauză este „penal”, iar ONG-urile își întocmesc raportul către clasa politică (de exemplu structurile europene), subliniind că victima este profund coruptă și că împotriva ei au început demersuri juridice. E timpul politicienilor din rândul adversarilor să se „indigneze” și să ceară demisia, demiterea sau deferirea către procuratură a „coruptului” care este, totodată, chemat „să-și demonstreze nevinovăția”, ceea ce este din start un demers imposibil.
Jocul acesta de-a du-te vino pe întreaga axă se întâmplă până când cel vizat este eliminat din joc. Același mecansim este însă pornit de îndată, cu scopul invers, de a-i demoniza pe acuzatori și de a „spăla” reputația celui învinuit."
*Va suna cunoscut?

https://www.qmagazine.ro/marii-penali-ai-lumii/

Iulian Mareș spunea...

Nebunaticule, vezi ca O3 (Ozounul) nu prea este compatibil cu viata!

Dan spunea...

@H
In calitate doar de cititor al acestui forum cum pot ajuta la ”încurajarea adoptarii” acestui document. As vrea sa pun umarul.

Dan spunea...

Si presa este folosita in acest scop, manipulând prin informatii false sau trunchiate. In ultimul timp lucratorii mass-media aserviti diverselor factiuni politice incep sa-si arate fata trecând la vedere de partea acestora sau probabil ca a venit ziua rasplatii prin oferirea de functii politice, bine platite si rasplatite cu privilegii nemeritate, acelor politicieni sub acoperire de jurnalisti.

Gigi spunea...

Cândva,am avut încredere în"cârlanul"Ponta,dar,în momentul când a venit la guv.a uitat sã respecte legea 285,ca Boc.Mã refer,aici,cã a continuat sã prevadã în acele OUG suspendarea ajutoarelor la ieşirea la pensie.
Bine,a fãcut şi lucruri bune pt.pensionarii militari,dar şi civili, a aplicat coef.de corecţie din Noembrie 2013,dar cei ieşiţi în 2011,12,13 nu l-au mai recuperat niciodatã,cã pe timpul matrozului şi piticului nu se respecta legea,o stim prea bine.Deasemenea,s-a recuperat CASS,care tot cuplul tragico-comic B&B,împreunã cu aceiaşi guleraţi driblaserã legea.
Da,aşa este,acea demisie,cu evenimentul de la Colectiv,îi atârnã greu în viitoarea carierã politicã.Unii spun cã ar fi fãcut bine cã a demisionat,alţii(majoritate)spun cã...nu,în special pesediştii.

BONIFATIE spunea...


Nu vă mai faceți probleme, doamnelor și domnilor!
Pentru că România stă rău cu finanțele, se preconizează ca prin OUG să se emită noile cărți de identitate, de mărimea unui card bancar iar toți pensionarii vor primii pensia după formula V(vârsta) x 100. De exemplu: 60 ani x 100 = 6.000 lei.
Adio Legea nr.233/2015, Legea nr.263/2010 etc.
Pensia va fi scoasă din bancomat (tehnic este posibil) numai cu C.I.
Cei care împlinesc vârsta de 100 vor beneficia de un bonus lunar de un „0”. Ex.: 100 x 1000 = 100.000 RON.

Gigi spunea...

Ai vãzut cã,UE,a luat vreo mãsurã cu corupţia.Unii sunt buni,altii nu sunt buni.
Mã refer la corupţi.
Aş vrea sã vãd,cine va termina cu corupţia di ROU!Am mai spus,dacã s-ar diminua cu 20-30% cu marea evaziune fiscalã,ar fi bani de mãri de pensii,aşa,de voie.NU SE DORESTE!

Leon spunea...

@Olescu, nu este nevoie sa fie introdus in OuG , cuantumul cuvenit in urma majorarii de 5% din anul 2016.
Este suficient o interventie energica a ministrului Ciuca la Directiile subordonate , Juridica, Financiara iar CPS sa emita noi Decizii privind actualizarea pensiilor militare in urma aparitiei Legii nr.152/2017..!

M spunea...

👍 Coruptia a inlocuit in retorica politica "drepturile omului". Probabil si pentru ca e mai usor de inteles, mai usor de acceptat de mase. "Eu nu am pentru ca ala are, iar ala are pentru ca a furat!" e mult mai simplu de inteles decat ameteala cu "dreptul la libera circulatie".

Era si o anecdota! Richard Nixon in 72 la intalnirea cu Mao i-ar fi reprosat acestuia ca in China nu se respecta drepturile omului.
- Ce drepturi nu respectam? ar fi intrebat Mao.
- Dreptul la libera circulatie.
- Hm, domnule Presedinte, poate aveti dreptate. Avem 100 de milioane de cereri de emigrare in SUA ale unor cetateni chinezi. In virtutea acestui drept suntem gata sa le aprobam, dumneavoastra sunteti gata sa ii primiti?

raul spunea...

Cred ca al tau col justitie era mister Rosu cel vestit,care are functie ceva pe la Departamentul ala cu calitatea vietii ,parca!Iti spun ,mai degraba faci un catar sa treaca raul decat sa-l faci pe ala sa vada mai departe de ochelarii lui de cal!Si macar de s-ar baza pe ceva!E tufa de ciulini nu de Venetia,dar ca orice bolovan mai e si fudul!

raul spunea...

Corect,Iuliane!L-au bagat la zdup pe Dragnea,gata si-au atins scopul!A mai aparut vreun corupt mare in Romanica?A disparut coruptia din tara?Mama ei de democratie ...europeana!

jupderval spunea...

Corect, bine gandit. Hai sa-i amestecam, pentru ca toti sunt la fel. O alta pacaleala, de data asta marca PNL.

IulianC spunea...

Astăzi este ședință de guvern, nu se aude nimic cu ordonanța? Ca dacă se apuca de alegeri anticipate or sa aibe puteri limitate și numai de pensiile noaste nu mai au timp.

jupderval spunea...

Nu am nimic cu sof sau cu of care au fost obligati sa lucreze pe functii superioare, dar am ce am cu cei care au permis sa se ajunga aici, trebuiau sa-i numeasca cu acte in regula. Din cauza acestor comandanti s-a ajuns sa avem lipsuri de personal in sistem, s-au facut restructurari haotice, fara sa se tina seama de competente pe functii ( criteriile de departajare au fost legate de cate diplome ai, de cate limbi straine stii si niciodata de competenta pe functie), s-a ajuns pana acolo unde functii de specialitati tehnice sa fie ocupate de personal cu calificare in stat major, meteo, parc auto, intendenta, numai sa ai ULD ( facultate de lunga durata), si acum ne vaitam ca nu avem oameni pregatiti. Va dau un singur exemplu, in aviatie la acest moment mai sunt doar 5 ingineri de escadrila din toata aviatia, in timp ce unitatile sunt pline de stat majoristi, cadristi, finantisti, intendenti etc, costurile cu ora de zbor a crescut de 10 ori fata de de anul 2000, iar numarul orelor de zbor a scazut de 10 ori fata de anul 2000. Acestea sunt realitatile si nimeni nu face nimic sa le indrepte, defapt nici nu mai are cine.

Viorel spunea...

Domnule Cornelius Flavius Ifrim, dacă domnul Ponta voia întradevăr să facă ceva pentru ca stânga politică să aibă o șansă la alegerile președințiale trebuia să accepte o alianță cu PSD și să desemneze un singur candidat (cel mai bun dintre domnul Mircea Diaconu și Viorica Dăncilă), ambii șefi de partid lăsând orgoliile deoparte. Așa că, foarte mulți am votat în turul 1 cu M.D. și în turul 2 cu V.D. și ce am câștigat. L-am apreciat pe domnul Ponta pentru Legea nr. 223/2015 (forma inițială), dar nu prea mai am încredere și nu pot uita că în anul 2009 ca președinte de campanie a domnului M.G. l-a votat în turul 1 pe domnul C.A. și faptul că și-a dat demisia din postura de prim ministru fără nici un motiv (nu a avut nici o vină cu ce s-a întâmplat la Colectiv) și țara mergea pe un drum bun. Cum nu sunt de acod nici cu “evenimentele deosebite” din armată. Ce vină are comandantul, că subordonatul X s-a spânzurat din dragoste (de Mircea Radu) sau că a făcut nu știu ce accident în timpul liber fiind trecut în părăsire de garnizoană sau chiar localitate. Un caz Ciorogârla, da, aici sunt alte aspecte, cauze de discutat.

Nea Nicu spunea...

Componenta Comisiei de contestații; PCC Pereverzov Ioana ( cu siguranță o sinecuristă)-: Președinte, Mr.Burlacu Cristina și mr.Donescu Simona Cristina membrii. Frumos, nu ? Un pcc decide în privința pensiilor militare... Mai sunt vreo 2-3 membri supleanți, toți militari. Ordinul este din vara anului trecut, M.93/2019. QED !

Gigi spunea...

Trebuie sã aşteptãm sã se coacã,dar unele fructe pânã s-ar coace,se stricã şi picã în terra.

Leo spunea...

Nişte LICHELE.
Au un model tip de Hotărâre pe care-l treimite după ce-l personalizează cu datele de identificare , la toți contestaorii indiferent de motivele formulate în contestație.
Nu e vina lor......

Huhu Rezea spunea...

Vă spuneam eu că @Nea Nicu este o persoană informată!
Așteptăm și alte noutăți!

avianyc spunea...

Putini realizează că daca de ”undeva” s-a dat ordin ca nicio pensie sa nu depăsească ”netul” restul s-au conformat , OMM inclus in baza de calcul pa ....,etc
Daca cineva a dat ordin ca nicio pensie sa nu depaseasca 100% din venituri restul s-au conformat ,pensia suplimentara ,pac, in cei 85% cu ea.
Chiar nu va este clar cum merg treburile si că exista acel ”cineva ” care nu permite .......si caruia i se conformeaza inferioare ......
Și daca mai vine si LOV ,etc si isi varsa năduful ,imediat fluxul decizional intra in functiune pana la cei mai drepti din cetate.

Pe șleau ce credeti că au putut să le spune primitorii in audienta lui Stelica si Corneliu din punct de vedere legal?
Din punct de vedere juridic lui Stelica i-au spus ”incearca si varianta asta si daca justitia iti dă dreptate vii la noi si iti refacem decizia”.
Lui Ifrim desi puteau ce-l putin sa-l compatimeasca i-au spus in clar ,”ne vedem in justitie” . Ce zic ei aplicam !.
In concluzie ;o decizie odata emisa si care parcurce toate etapele legale (contestare) etc se mai rezolva doar in justitie oricâte audiente ar tine domnul ministru ,secretari ,etc.

Ceea ce se cere de domnii comentatori ,etc se mai poate realiza in afara de justitie doar prin ”vointa politică”.
Vointa politica poate emite o legiferare ”erga omnes” si limpeezeste apele prin inlaturarea nedreptatilor.
In rest politicul are la dispozitie toate ”instrumentele vazute si nevazute ” ca sa blocheze ce nu-i convine.
Si daca ”vointa politica ” va spune mâine poimâne (mai ales daca dau jos pensiile speciale) ca nu vrea vrea pensii peste 10 -12 000 rămane de vazut.........
Si cand ma gandesc ca sunt cateva sute de politisti detasati pe la DNA, DIICOT si alte parchete platiti la nivel procuror in asteptarea pensionarii - delicii de presă pe urmă........
Să fie multumiti multi daca se va accepta accederea pensiilor mici către o pensie minima stabilita chiar si la acest nivel ..........

Iulian Mareș spunea...

Uneori, dar rar îți dau dreptate!
Acum îți dau! 👍👏👌😂😜👮💪

maiag spunea...

stimati tovarasi si voi fa?kiar nu pricepeti ca indiferent pe ce cale,acest guvern se va skimba.fie anicipate ,fie motiune,fie demisie,asa ca vorbim prostii,sa ne rugam de sanatate,nataraii astia nu sunt in stare de nimic,au grija lor,pe noi ne numara la apelul de seara in fiecare sfirsit de luna,nimic nu va skimba pensiile,pare rau ca nu pricepeti asta si vom vota iar in turma,bosorogii civili sau militari sa taca,ciocu mic ca din 5 milioane numai 10 la suta au votat ce trebuie,au pecat raii si au venit nataraii

Unknown spunea...

Introduceți greșit faptul că banii ar axista în buget...există pe hârtie ca proiecție bugetară. Banii se colectează pe parcursul întregului an din taxe,impozite,accize,tva,etc. Budăi e un numernic care minte ...!

Huhu Rezea spunea...

Uite domnule că avem si tăntalăi care îi crd pe Blocant si pe Sică! De ce au scutit mulltinaționalele si bancile de taxe, dacă stiau ca rămân fără bani?
PNL, astăzi a mai pierdut 5% dinn intențiile de vot. Până în iunie mai rămân cu jumatatea lui 40
Să organizeze anticitate!

radud spunea...

Cornelius și toți care doriti sa mergeți in audiență,oricare ar fi ministrul,se aplică art.32(1) din ORDIN nr. M.101 din 10 septembrie 2012.

Leo spunea...

Am crezut că ne spui despre ORDIN nr. MS.101/11.06.2016 prin care LICHELELE GULERATE au introdus sporurile ca să subțieze masiv baza de calcul la recalculați....
Artificierul era Măcilică cu Zdranfirache iar slugoiul dr. lucK

Huhu Rezea spunea...

@CJipa
Eu zic să-l lăsăm pe domnul IR sa decidă cum comunică aici. Puteți să-l sfătuiți pe blogul lui Mitică.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Maiag, cred ca se ajunge a scrutinul electoral normal, fiind greu de dat guvernul PNL prin motiune, neexistand vointa politica generala, chiar daca ei, penelistii, o vor vota sa le piceguvernarea pentru anticipate, ceilalti ii vor sicana tinandu-i 1 an la putere sa ajunga la sub 15%, cu bogdaproste, in sondaje. Pana atunci, se vor umple de bube in cap si le vor geme congelatoarele de macră striată! Ștrangulatul din Inaltul Prepeleac o sa devina cea mai ignorata leguma de pe tarabele publice ale pietelor interne si targurilor internationale, deie Domnul!

Iulian Mareș spunea...

Daaa!
Ca in bancul cu principalele forme si precedee de lupta:
-americanul: ofensiva pe directii cu manevre de izolare, castigarea suprematiei aeriene, lovitura preventiva...etc;
-rusul: apararea activa si AT, lovituri cu Ra, ofensiva masiva si generalizata, combinata cu desant trupe aero-mobile si intrebuintarea a MU de Tc,...etc;
-kinezul: predarea progresiva!
Primii doi, cu okii holbati intreaba:
-Pai cum asa, nu am mai auzit de asemenea forma de lupta?
Kinezul: In prima luna ne predam 1 milion si in a 2-a luna, 2 milioane! Sa ne imbracati si hraniti voi, conform statutului prizonierilor de razboi! Ce ziceti, ajunge, sau mai continuam?

Nea Nicu spunea...

Ordinul privind componența Comisiei de contestații este document NECLASIFICAT, asta ca să știm în ce limite discutăm. Datele despre comisie sunt publice - contact, adresă, telefon, mail. Despre președinta Pereverzov s- a făcut vorbire și pe Huhurez, prin noiembrie 2017, într-un articol despre o asociație a rezerviștilor ( a se vedea comentariul lui Leonard). Eu voiam să evidențiez că e anacronic că după Lt.col.Ene Roland, ministrul să numească un civil cu mare influență în viitoarele decizii privind soarta pensionarilor. Nu cred că din dorința de a proteja militarii s- a schimbat macazul . Dând o căutare, aflăm că Ioana Pereverzov a profesat că avocat specializat in dreptul familiei și divorț,având firmă înregistrată legal. Firma a fost radiată in anul 2007. În 2017, apare cu declarație de avere la Cultul Eroilor, că salariat- referent-instituție sub aceeași umbrelă cu Casa de Pensii. De ce o fi plecat de acolo, putem doar bănui, probabil prin transfer. Tot la Cultul Eroilor a lucrat ani buni încă un Pereverzov. Sunt doar 5 persoane cu numele acesta în România, cred că o legătură de rudenie nu e exclusă... Întrebarea finală : cine a numit- o pe madam și pe ce considerente?

M spunea...

@Iulian Mareș
😁 Nu il stiam!!!

In anii 80 la granita ruso-chineza au avut loc incidente armate.
Izvestia: Bravii nostri tarani care arau terenul colhozului folosind tancuri T 72 au fost atacati cu salbaticie de armata imperialista galbena. Taranii nostri au rezistat si au ucis peste 100.000 de agresori.

Xinhua: Bravii nostri tarani care stropeau cu ingrasaminte culturile de orez au fost atacati in mod marsav de imperialistii rosii. Taranii nostri au rezistat si au ucis peste 100.000 de agresori.

France Press: Conflicte sporadice la granita ruso-chineza!

PS - stiu ca nu e la subiect, dar sa mai si radem, mai ales ca bancul e pe teme militare! 😁

Militar de la 14 ani spunea...

Controlul civil asupra armatei. Nu e clar?

Sorina spunea...

Nimic nou ce dracu mai sporovaim aci

Huhu Rezea spunea...

Da, Leonard a scris aici

https://www.huhurez.com/2017/11/ancmrr-din-mapn-este-asociatia-doar.html?showComment=1511811189693#c215534053210530712

Iulian Mareș spunea...

:))

Leo spunea...

Flavius , spune clar ce a zis secretara de stat din MFA , care a prezidat audiența la care ai fos ?
Răspunsul tău ,privind concluzia respectivei ființe , va elucida cam cum tratează și va trata PNL-ul problematica INECHITĂȚILOR și DISCRIMINĂRILOR din MFA.

Nea Nicu spunea...

*Domnule colonel Neacșu, in virtutea relației bune pe care o aveți cu domnul Ciucă, poate reușiți cumva să îi supuneți atenție și situația anacronică- după părerea mea- de la Comisia de contestații, unde se dau pe bandă respingeri, indiferent de ce se contestă. Și dacă nu se numește o altă comisie, e in competenta dumnealui.
*Huhurez; o să dau două exemple, din surse publice accesibile oricui, să ne facem o idee despre ce înseamnă deciziile girate de doamna Pereverzov: A. Dosar 925/89/2019 la Tribunalul, Vaslui, reclamant Iordache Teofil, pârâți Casa de Pensii și Pereverzov , președinta comisiei de contestații. Instanța admite excepția lipsei calității procesuale a doamnei, urmare a întâmpinării depuse de juriștii armatei. Cred că e clar că doamna are liber la respingerea pe linie a contestațiilor, având protectia protecata in instanțe. De cine ???
B. Dosar 7915/3/2019 la Tribunalul București, reclamant C. Jipa, intimat Casa de Pensii. Deși contestația fusese respinsă de comisia de contestații, instanța dă câștig de cauză reclamantului. Și dispune revizuirea pensiei, cu adăugarea procentului de 9*% separat de baza limitată prin lege la 85 de procente. Ce să mai comentezi?!!
Apropo, o fi vreo legătură între C.Jipa din dosarul respectiv și persoana cjipa cu multe nedumeriri pe blog?!! Dacă o fi, poate spune două vorbe și amărăștenilor care pierd pe bandă pe aceeași speza cum a reușit. Și dacă a primit banii..

Viorel spunea...

Domnule Unknown, când aveți posibilitatea să vă plimbați prin orașul, comuna sau satul în care locuiți, treceți și pe lângă Direcția Taxe și Impozite Locale și acolo o să vedeți niște cozi imense de oameni tineri și bătrâni (ca pe timpul tov. Ceaușescu) care așteaptă cu răbdare să-și plătească dările la stat. De obicei, cei mai mulți bani la buget se adună în primul semestru al anului. Cât despre domnul fost ministru al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, consider că a fost unul dintre cei mai buni miniștri pe care i-a avut România în acest domeniu în ultimul timp (nu a fost nici reparator radio TV, nici “meseria mea este auto”, etc.).
De curiozitate pentru mine poate și pentru alții care nu sunt de aceeași părere cu dumneavoastră (pentru că dumneavoastră ați afirmat, deci știți), ce îl caracterizează pe domnul Budăi ca fiind un nemernic ? Citiți în dicționarul limbii române și o să constatați ce eroare de exprimare faceți considerândul un nemernic. Aveți copii sau nepoți ?, sau poate ura că nu îi aveți vă face să gândiți și să vă exprimați așa. În fond ce a făcut, a dat o soluție pentru binele copiilor și părinților care o duc mai greu sau mai bine. Nu a furat, nici nu a dat în cap.

Nea Nicu spunea...

* Huhurez; Îndrăznesc prea mult, vă rog, poate aduceți ultimele mele comentarii la ultima Dumneavoastră postare? Ar fi util cauzei, că să zic așa... Cu mulțumiri!

Sorina spunea...

Il rugam.toti.pe dlCiuca

Huhu Rezea spunea...

Si eu cred la fel, mai ales că ultimele dvs comentarii au inspirat acest topic.
Pentru autenticitate, vă adresez rugămintea să le transferați domnia voastră acolo, prin copy-paste.
Aveți buton la îndemînă să le stergeți după aceea de pe acest articol sau de pe altele.

cjipa spunea...

Precizari:
1. Dle H, acum sunt lamurit: Nea Nicu este una si aceeasi persoana cu I.R.!
2. @ Nea Nicu: C.Jipa din dosarul 7915/3/2019 nu este aceeasi persoana cu cjipa, care intre timp s-a lamurit si nu mai are nedumeriri.
3. Cred ca persoana C.Jipa a castigat la Tribunalul Bucuresti in baza cererii de chemare in judecata, cerere primita, ca model, de la o persoana ce a transmis-o la foarte multi cunoscuti si apropiati, dar numai unii au utilizat-o, iar altii au contestat-o. Da, C.Jipa a primit diferentele, dar le pune deoparte, pentru ca este sigura ca la C.A. Bucuresti va pierde in apel, ca de, asa functioneza justitia in Romania!!! si va trebui sa restituie sumele incasate.
O seara buna, tuturor!

Huhu Rezea spunea...

@cjipa
D-ta de unde stii ce face doamna Carmen cu banii primiți ca diferență?

Ein Stein spunea...

@Nea Nicu
Ca sa avem o imagine de ansamblu, o intrebare, Mr.Burlacu Cristina și mr.Donescu Simona Cristina, nu cumva sunt "maioare" facute la apelul bocancilor, adica tot PCC dar cu epoleti?
As fi socat sa aflu ca nu.
Am tot scris ca nu exista nicio sansa ca lucrurile sa intre pe un fagas normal daca armata nu este restructurata, reprofesionalizata si in primul rand destructurate bandele de burghezi bugetari. Dar evident ca nu se va intampla miracolul, clanurile au devenit ele insele institutii, unele extrem de puternice si fac orice pentru a pastra starea de fapt. Nu trebuie sa ne intrebam, decat daca vrem sa ne aflam in treaba, cum a ajuns X acolo, noi stim foarte bine, intr-un limbaj moderat unii zic pile si relatii, de fapt sunt practici mafiote.
Restructurare, reprofesionalizare, demafiotizare. Si foarte important, sa nu mai fim naivi!!!

cjipa spunea...

Dle H, v-as raspunde la intrebare, dar o consider nerelevanta?

alunul70 spunea...

O tampenie s-a fim penalizati ca nu avem 25 ani vechime ,pe cand am fost disponibilizatii prin desfintarea unutatiilor militate?

Huhu Rezea spunea...

In calculul pensiei cuvenite nu ești penalizat. Acolo se are în vedere vechimea cumulată. In tabel este doar un cuantum tranzitoriu de referință.

Leon spunea...

Dupa declaratiile de astazi ale premierului Orban si ale lui Catu, in care spun ca nu sunt fonduri pentru majorarea cu 40% a VPP si Dublarea alocatiilor copiilor, este greu de crezut ca vor accepta acest OUG cu Pensia minima pentru militari si politisti..!!

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/alocatiile-nu-vor-fi-majorate-iar-pensiile-sunt-in-zona-incertitudinii-orban-nu-e-100prc-ca-pensii_1422589.html

Iulian Mareș spunea...

Eu nu-l rog nimic! Să-și facă datoria din fișa postului de ministru...

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/ministrul-de-finante-lovitura-pentru-romani-dupa-ce-orban-a-spus-ca-nu-sunt-bani-de-pensii-si-salarii-sunt-gata-sa-arunce-in-aer-romania_1422621.html

kostas spunea...

Alunul70, daca-i puneai intrebarea asta lui Iohanis stii ce-ti spunea? Ghinion, cat vrei vrei sa aiba unul cu 10,15 ani vechime, cat unul cu 25? Cei care au fost disponibilizati, de ordinul sutelor de mii, din civilie, au avut vreo vina? Asta a fost karma unora.

Cezar spunea...

m.Al,
Poti sa.l rogi sa sara si cu impozitarea progresiva...😜😛😜😛

Bicoz spunea...

Buna ziua
Va rog, poate stie cineva daca pensiile celor pensionati dupa 01.01.2020 se indexeaza cu procentul de 4,6 % ( ex: daca voi iesi la pensie incepand cu 01.02.2020) si daca acest procent se aplica la pensia neta.
Multumesc

Huhu Rezea spunea...

Nu se indexează, în schimb ați prins majorarea soldei de funcție de la 01 01 2020.

Unknown spunea...

Multumesc!

Mircea11 spunea...

Stie cineva daca trec proiectele astea , e cumva prevazut si OMM care ni la luat cu japca?

Unknown spunea...

In Anexa 2 se specifica de un cuantum brut de referinta a valorii pensiei.Care este metoda de stabilire a netului? Din valoarea bruta se vor retine contributiile ca la solde de 45%, sau se scad cei 2000 si apoi se impoziteaza diferenta cu 10%? Legat de faptul ca cine imparte parte isi face cum a mai spus cineva mai sus care a comparat diferentele intre gradele de ofiteri, diferenta dintre un sg. maj si un plt. adj. pr.(5 grade) este de aproximatv 1200, cat cea dintre un cpt si un mr.

Periamu lucica spunea...

Ce se mai aude cu celebspuse pr acest topic?

Unknown spunea...

Până la 01.012022? Hahaha! Ce glumă bună! :) :) :)

Unknown spunea...

Om trai și vom vedea ce se va intimpla.

Dodo spunea...

Asa este ....vom vedea ce se întâmplă atunci când este gata oug si trecută în monitor. Pana atunci " sa avem sarbatori binecuvantate"!

m.m.m. spunea...

Atatea comentarii nu mi-am inchpuit! Comentati va rog si la situatia mea: 27 de ani ofiter,lt.col( functie idem),16 grupa speciala,+ 7 adaugati in civilie ( adica,zic ei...valorificati)..total,50 de ani si 10 luni(,,valorificati")..Pentru ianuarie 2022,mi-a crescut pensia cu ,,fabuloasa" suma de 10(zece) lei...cam ce ziceti!??